LITOTRIPTORUL

1. Scopul lucrării
Studiul principiului litotripsiei şi prezentarea litotriptorului EDAP-LT 01X,
aflat în dotarea spitalului “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi.

2. Aparate necesare
- calculator compatibil Pentium şi software de simulare
- litotriptorul EDAP-LT 01X

3. Consideraţii teoretice
Litotripsia (gr.lithos “piatră” + gr.tripsis “spargere”) este o metodă de
distrugere a calculilor căilor urinare(rinichi, ureter, vezică) şi a celor de pe căile
biliare. Primele metode de litotripsie foloseau sonde flexibile aduse până în
vecinătatea zonei pietrificate, numită şi concrement. Distrugerea concrementului
se făcea prin descărcarea unui condensator prin doi electrozi aflaţi la capătul
sondei, prin transmiterea unei unde ultrasonore de 30 KHz, sau prin transmiterea
unor impulsuri laser prin fibră optică. Introducerea sondelor este însă o operaţie
dificilă, atât pentru medic, cât mai ales pentru pacient.
La ora actuală, litotripsia se realizează aproape în exclusivitate prin emisia
unor unde acustice de şoc focalizate pe calculul care trebuie distrus. Unda de şoc
este un proces acustic neliniar şi nearmonic, caracterizat prin modificarea bruscă
a amplitudinii presiunii, care poate atinge valori pm = 100 MPa într-un interval de
timp ∆t de câteva zeci de ns (figura 3.1).
Pentru generarea undelor de şoc se folosesc fie surse supersonice, fie surse
cu amplitudine finită. În sursele supersonice se aplică un impuls energetic de
scurtă durată într-un volum mic, iar plasma generată se deplasează cu viteză
supersonică şi generează o undă de şoc (în mod asemănător tunetul însoţeşte
fulgerul). Unda de şoc se poate focaliza cu un reflector eliptic: în primul focar al
elipsei se generează balonul de plasmă, iar în al doilea focar apare unda de şoc
focalizată, după circa 1ms de la iniţierea exploziei (figura 3.2).

p
p
m

compresie

t0 t1 t2 t

∆t
relaxare p
r

Figura 3.1 Variaţia presiunii la generarea unei unde de şoc

1
 reflector eliptic
START

energie

C
α0
focar

balon de
plasmă suprafaţa
radiantă
primul focar al doilea focar

Figura 3.2 Sursă supersonică Figura 3.3 Sursă cu amplitudine finită

Sursele cu amplitudine finită generează unde acustice de suprafaţă cu

ajutorul a două tipuri de generatoare: electromagnetice sau piezoceramice. Aceste
elemente sunt amplasate pe suprafaţa unei sfere pentru a focaliza energia undei de
şoc în punctul în care se găseşte concrementul (figurile 3.3 şi 3.4).

Un element electromagnetic este reprezentat simplificat în figura 3.5.

Bobina plată şi membrana metalică formează un transformator cu secundarul în
scurtcircuit. Descărcarea condensatorului prin bobină generează în membrană
curenţi turbionari, care o deplasează, producând un impuls acustic.
Presiunea maximă a impulsului acustic în vecinătatea membranei se poate
evalua în funcţie de curentul de vârf I m care trece prin bobină:
n 2 ⋅ I m2
p m = 2 µ0 ⋅ ,
D2
unde µ0 - permeabilitatea mediului, n - numărul de spire, iar D - diametrul
bobinei.

Elementele piezoceramice sunt realizate din ceramică ZTP(conţine

zirconiu, titan şi plumb) care îşi conservă foarte bine în timp proprietăţile
electrice. La aplicarea unui impuls de tensiune obţinut prin descărcarea unui
condensator, se modifică dimensiunile elementului prin efect piezoelectric şi se
generează un impuls acustic. Energia aplicată este:
( ∆U ) 2 ⋅ C
E= ,
2
unde ∆U - saltul de tensiune, iar C - capacitatea elementului.

Figura 3.4 Amplasarea elementelor Figura 3.5 Element electromagnetic

2
 Dacă toată energia acumulată în elementul piezoceramic se transmite într-un
impuls acustic de lungime T, atunci intensitatea impulsului I se calculează cu relaţia:
ε ⋅ ε0 ⋅ η
I= ( )2 ,
2 ⋅ ∆U
cc ⋅ T
unde ε şi ε 0 - permitivităţile ceramicii şi respectiv a vidului, η - randamentul
conversiei, iar cc - viteza sunetului în ceramică.
Presiunea maximă a impulsului acustic se calculează cu relaţia:
pm = 2 ⋅ I ⋅ ρ0 ⋅ c0
unde ρ0 - densitatea mediului, iar c0 - viteza sunetului în mediu.

Presiunea p a câmpului acustic generat de o sursă cu reflector elipsoidal se

evaluează folosind ecuaţia KZK (Khokhlov-Zabolotskaya-Kuznetsov):
t'
∂ p c0  ∂ 2 p 1 ∂ p  δ ∂ 2p β ∂ p2
= ⋅ ∫ 2 +  dt " + 3 + ,
∂ z 2 −∞ ∂ r r ∂ r 2c0 ∂ t '2 2 ρ0 c03 ∂ t '

unde z este axa de propagare a undei de şoc, r distanţa radială faţă de axa mare,
t ' = t − z / c0 un timp întârziat datorită vitezei sunetului c0 , δ împrăştierea
sunetului, β coeficientul de neliniaritate, iar ρ0 densitatea fluidului ambiant.
Pentru rezolvarea numerică se scrie ecuaţia într-o formă adimensională,
prin introducerea unor variabile normalizate: P = p / p0 , σ = z / d f , ρ = r / a f , şi
τ = ω 0 t' , unde p0 este presiunea sursei, d f distanţa focală, a f apertura, iar ω 0 o
frecvenţă unghiulară caracteristică (figura 3.6). Ecuaţia KZK devine:
τ
∂P 1  ∂ 2 P 1 ∂ P ∂ 2P ∂ P2
= ⋅ ∫ +  dτ ' + A +N ,
∂ σ 4G −∞  ∂ ρ2 ρ ∂ ρ ∂ τ2 ∂τ

unde parametrii adimensionali G = z0 / d f , A = α 0 d f şi N = d f / z evidenţiază

contribuţia difracţiei, absorbţiei şi respectiv a neliniarităţii: z 0 = ω 0 a 2f / 2c0 este
distanţa Rayleigh, α 0 = δω 02 / 2c03 este coeficientul de atenuare termo-vâscoasă, iar
z = ρ0 c03 / βω 0 p0 este distanţa pe care se formează unda de şoc.

Figura 3.6 Geometria reflectorului elipsoidal

3
 Ecuaţia KZK poate fi aplicată
pentru propagarea acustică începând
de la apertura elipsoidului. Dacă
ţinem seamă de geometria elipsei,
excentricitatea este ε = 1 − (b / a ) ,
2

iar raza efectivă şi lungimea focală

efectivă sunt a f = b 1 − ( d / a − 1)
2

şi respectiv d f = a (ε + 1 − d / a ) .
Presiunea normată la ieşirea
elipsoidului este dată de relaţia:
P = D( ρ ) f (τ + Gρ 2 ) H (1 − ρ ) ,

unde D( ρ ) este atenuarea amplitu-

dinii de-a lungul căii de propagare,
f ( t ) este unda sursă, iar Gρ 2 este un
termen de fază necesar focalizării.
Dacă balonul de plasmă
generează o undă triunghiulară cu
presiunea p 0 şi durata Th0 , atunci la
distanţa x de sursă valoarea presiunii
este p = Ψ ⋅ p 0 / 1 + ax~ , iar a
duratei T = T ⋅ 1 + ax~ , unde ~
h h0 x
este o distanţă efectivă neliniară
rezultată din teoria focalizării razelor
în elipsoid, iar Ψ un coeficient
dependent de a şi de geometria
elipsei ( a = β ⋅ p 0 / ρ0 c03 Th 0 ).
Figura 3.7 Comparaţie între model şi realitate

Parametrii geometrici ai elipsoidului sunt: a = 13,80 cm , b = 7,75 cm ,

ε = 0,8274 , d = 12,41 cm , a f = 7,71 cm şi d f = 12,82 cm , valori preluate din
datele constructive ale litotriptorului DORNIER HM3, aparat folosit pentru
compararea rezultatelor obţinute prin simulare cu măsurători reale.
Figura 3.7 ilustrează o serie de comparaţii între unde de şoc simulate
numeric (stânga) şi unde de şoc reale generate de litotriptor(dreapta) (s-au folosit
pentru simulare valorile A = 2,6 ⋅ 10 −3 , N = 1,4 şi G = 24,5 ). Măsurarea presiunii
undei de şoc generate de litotriptor s-a făcut cu ajutorul unui hidrofon cu
membrană într-un mediu lichid format din apă încălzită la 370 C. Parametrii
mediului sunt: α 0 = 0,0016 m −1 , β = 3,5 , ρ0 = 1000 Kg / m 3 şi c0 = 1485 m / s .
Semnalul sursă considerat este unda triunghiulară cu un front de creştere de
400 ns
la o presiune p0 = 6,54 MPa şi o durată totală de 4 µs .
Observăm că erorile minime se obţin în focar (σ = 1) , unde există o
corespondenţă perfectă între presiunea maximă măsurată şi cea prezisă de
simulare (circa 60 MPa ).

4
 Figura 3.8 Sursa de înaltă tensiune şi circuitele de control

Cercetătorii de la Caltech (California Institute of Technology) au realizat un

litotriptor experimental cu un comportament similar modelului DORNIER HM3, unul
din cele mai performante la ora actuală. Aparatul a fost construit pentru cercetarea
mecanismelor fizice de fragmentare a concrementului şi a efectelor distructive asupra
ţesuturilor moi. Semnalul obţinut cu acest aparat este reprezentat în figura 3.9.
Figura 3.8 prezintă circuitul de înaltă tensiune şi schema bloc a comenzii.
Sursa generează tensiuni în domeniul 0-25KV. Condensatoarele C1 şi C2 sunt de 40
nF/ 100KV şi pot livra o energie de 25 J/impuls, cu o frecvenţă de 20 Hz. Rezistenţele
R2 (361.4 MΩ, 30KV, 15W + 3.92MΩ, 4KV, 2W) şi R3 (4 ×146KΩ în paralel)
formează un divizor de tensiune, iar contactul normal închis al releului înseriat cu R1
(4×0.2MΩ, 10 KV) are rol de protecţie. Toate circuitele de înaltă tensiune sunt
separate de un plan de masă flotantă care poate fi izolată electric de masa laboratorului
( R6 = 1GΩ, 32 KV)
Comanda de declanşare ajunge prin C3
(1µF, 25KV) la un al treilea electrod care,
prin ionizarea gazului din vecinătatea
electrozilor de descărcare, declanşează
descărcarea condensatoarelor. Rb (28 ×
275 Ω în serie) este o rezistenţă de
“scurgere”, iar Rc şi Lc reprezintă efectele
parazite din circuit. Rw este rezistenţa băii
de apă. Bobina Rogowski este un
transformator de curent care permite citirea
.
semnalului generat cu ajutorul unui
Figura 3.9 Semnal generat cu alt instrument de măsură (osciloscop etc.).
litotriptorul experimental

5
 Figura 3.10 Modul de distrugere a concrementului

Figura 3.10 indică modalităţile de distrugere a concrementului: fie prin

fenomenul de cavitaţie care apare datorită tensiunilor mecanice şi deformărilor la care
este supus concrementul, fie prin dislocări de fragmente produse prin eroziune.

Litotriptorul EDAP-LT 01X este un aparat din prima generaţie (1985), având
performanţe inferioare modelului DORNIER HM3. Generatorul de unde elastice este
o sursă cu amplitudine finită, realizată cu 320 elemente piezoceramice montate pe o
cupolă sferică, într-o baie de ulei special.
Undele individuale produse de fiecare element piezoceramic sunt emise
sincron şi sosesc simultan în focar. Fiecare element este comandat de un oscilator
tranzistorizat, iar operatorul poate acţiona asupra puterii de vârf şi asupra frecvenţei de
repetiţie a impulsurilor.
Reperajul calculilor se face prin explorare cu ultrasunete. Ecograful este
înzestrat cu o sondă sectorial mecanică plasată în centrul cupolei, care poate fi
deplasată prin acţionare electrică în orice poziţie. Un con ţintă vizualizat pe imaginea
ecografică materializează cămpul fascicolului de unde elastice focalizate, iar calculul
reperat trebuie să fie amplasat într-un colţ superior al conului ţintă.
Cele 320 de oscilatoare independente sunt montate în 3 dulapuri. Pupitrul de
comandă este compus din monitor alb-negru, tastatură, panou de comandă şi grupează
toate comenzile necesare. Panoul de comandă conţine un joy-stick care comandă
proporţional orientarea cupolei, permite comanda tirului şi reglarea puterii de emisie.
Tot de la panoul de comandă se poate face deplasarea sau rotirea imaginii, stop cadru,
afişarea simultană a 4 imagini memorate, corecţia câştigului, sau diferite reglaje.

4. Modul de lucru
4.1. Se studiază principiul litotripsiei, posibilităţile de generare a undelor de
şoc şi modelarea câmpului de presiune acustică folosind ecuaţia KZK.

4.2. Se rezolvă numeric ecuaţia KZK şi se compară rezultatele obţinute pentru

diferiţi parametrii σ şi z cu unde de şoc reale generate cu litotriptorul Dornier HM3,
conform figurii 3.7.

4.3. Se studiază schema electrică a modelului experimental de generare a

undelor de şoc proiectat la Caltech. Discutaţi valorile alese pentru diverse componente
RC din schemă şi soluţiile tehnice adoptate.

4.4. Se analizează funcţiile litotriptorului EDAP-LT 01X, urmărind rolul

principalelor subansamble constructive. Se fac probe funcţionale.