2021

BADUCU ANDREEA-GEORGETA
DOROBANTU PAULA
ANUL I, TMLC
Tehnologia lucrarilor de
executare si consolidare a
constructiilor din lemn
 CONSTRUCTII DIN LEMN

CAPITOLUL I Elemente de bază ale lemnului

1.1. Elemente de economie forestieră. Scurt istoric privind ocrotirea naturii

în România
În lume: pădurile ocupă 1/3 din suprafaţa continentelor (4.300 mil. ha);
În România: pădurile ocupă 27% din teritoriu (aproximativ 6 mil. ha);
Clasificare:
a) după repartizarea în teritoriu:
- peste 700 m altitudine  60%;
- între 150 şi 700 m  30%;
- sub 150 m  10%.
b) după zona de vegetaţie:
- peste 1300 m altitudine  alpină;
- între 200 şi 1300 m  forestieră;
- sub 200 m  stepă.
c) după ponderea speciilor:
- fag  30%;
- răşinoase  30%;
- stejar  20%;
- altele  20%.
Scurt istoric privind conservarea și ocrotirea naturii in România.
Până în 1928 - există atestări încă din Evul Mediu privind preocupări în această privință,
deşi atunci oamenii nu aveau ca scop protejarea în sine a naturii, ci împiedicarea exploatării
resurselor proprii de către persoane străine și crearea unor condiții optime de regenerare a
pădurilor. O acțiune specifică acestei perioade este tradiția ocrotirii unor arbori cu valoare
simbolică (stejarul din Borzești, stejarul lui Ştefan cel Mare de la Vizantea-Vrancea, Regele
brazilor de la Tihuța-Bistrița Năsăud).

În anul 1864 – apare Codul penal român, în care se prevedeau sancțiuni pentru unele
acțiuni, precum otrăvirea peștelui din bălți sau incendierea pădurilor și fânețelor.

În anul 1868 apare Legea pentru poliția rurală: prevedea oprirea vânatului patru luni
pe an, interzicerea distrugerii cuiburilor și ouălelor păsărilor de interes, precum și unele măsuri
de combatere a dăunătorilor și bolilor la plante și animale.
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Anul 1872 aduce promulgarea primei legi a vânătorii, în care se reia interzicerea
perioadei de oprire a vânatului și interzicerea acestuia pentru anumite specii. Începuturile
conservării biodiversității în sensul de azi al cuvântului își au originea la sfârșitul secolului XIX,
când, inspirați de curentul din acea perioadă, botanistul D. Grecescu, pictorul Nicolae Grigorescu
și balneologul I. Bernath sesizează necesitatea păstrării unor peisaje neinfluențate de om.

Anii 1928-1944 reprezintă o perioadă de pionierat privind conservarea naturii și ariile

protejate în Romania în care primul pas a fost făcut în anul 1928, când la Cluj a avut loc primul
congres al naturaliștilor din România, unde la propunerea lui Emil Racoviță a fost adoptată o
hotărâre privind elaborarea legii referitoare la protecția naturii în România. Astfel, în 1930 apare
legea nr. 213 pentru protecția monumentelor naturii din România.

Anii 1944-1989 - după 23 august 1944, măsurile de protecție a naturii s-au bazat pe
eforturile instituționale făcute înainte de război, de oameni de știință de renume cum au fost Al.
Borza sau Emil Racoviță. În 1972 numărul ariilor protejate constituite, a crescut la 190 de
obiective, însumând aproape 100.000 ha. Din păcate măsurile de protecție se rezumau numai la
declararea de arii protejate și aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntându-se cu
pericole din ce în ce mai mari. Astfel, investițiile alocate amenajărilor, pazei și măsurilor practice
de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice și nu depășeau suma de 500.000 de lei pe întreaga
țară la nivelul anului 1972.

Din punct de vedere legislativ în anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului) în
care sunt incluse și prevederi legate de protecția rezervațiilor și monumentelor naturii și de
asemenea "sunt trasate sarcini ce revin organelor centrale și locale...", dar alături de această lege
cadru nu s-a mai adoptat o lege specifică pentru ariile protejate care să reglementeze
administrarea acestora, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Cehoslovacia, țări care aveau
parcuri naționale cu administrație proprie.

În această perioadă s-au produs și primele recunoașteri internaționale ale valorilor ariilor
protejate românești, când în 1979, Retezatul și Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervații
ale Biosferei sub auspiciile programului UNESCO. Dar nici măcar această recunoaștere
internațională nu a condus la o administrare a acestor arii protejate.

Din anul 1990 pâna în prezent - odată trecută perioada comunistă se aștepta o
deschidere și o eficiență mai mare în ceea ce privește realizarea unei rețele naționale a ariilor
protejate, care să acopere întreaga diversitate a ecosistemelor la nivelul țării, dar și măsuri
concrete în plan legislativ și instituțional menite să asigure un management eficient al ariilor
protejate. Dar rezultatele au dovedit că aceste deziderate sunt foarte greu de atins.

2
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Una dintre dificultăți, a fost legată de interpretarea diferită de către diverși factori de
decizie a măsurilor ce trebuiesc întreprinse privind protecția naturii, pe fondul unei indecizii a
autorității centrale de mediu - Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în cadrul
căruia abia după 1997 s-a constituit o Direcție de Conservare a Biodiversității care să planifice și
să coordoneze toate activitățile referitoare la conservarea naturii în ariile protejate.

Ca o primă măsură, în anul 1990, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului dă

Ordinul nr. 7 privind constituirea unui număr de 13 parcuri naționale între care Parcul National
Retezat era deja constituit, ordin care provoacă o oarecare confuzie deoarece se referă doar la
suprafețele de fond forestier din parcurile naționale, ci nu și la suprafețele ce conțin goluri alpine.

O altă recunoaștere internațională a valorii capitalului natural din România a reprezentat-

o desemnarea Deltei Dunării, în 1991, ca fiind în componența Patrimoniului Natural Mondial
pentru 50% din suprafața sa. De asemenea în 1992 este recunoscută ca Rezervație a Biosferei.
Există astfel paradoxul că Delta Dunării să fie recunoscută ca arie protejată la nivel internațional,
iar la nivel național să nu fie recunoscute decât anumite zone ca rezervații naturale.
În 1995 a fost adoptată Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate de
conservarea naturii, ariile protejate și totodată recunoaște toate ariile protejate, declarate anterior
prin orice lege, ordin, hotărâre, decizie.
Astfel, în prezent, Rețeaua Națională de Arii Protejate include un număr de 579 de arii
protejate (între care 13 parcuri naționale) ce reprezintă 4.8% din teritoriul României (1.140.590
ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute internațional ca Rezervații ale Biosferei în cadrul
Programului UNESCO, și anume: Retezat, Pietrosul Rodnei și Delta Dunării. Ultima este de
asemenea înscrisă pe lista Patrimoniului Natural Mondial a zonelor de importanță internațională.

3
 CONSTRUCTII DIN LEMN
1.2. Fondul forestier în România - prezentare generală
Aspecte generale privind fondul forestier al României:
Pădurea este aurul verde al pământului. De aceea ea se bucură de un interes deosebit
în politica de dezvoltare durabilă a oricărei ţări.

Figura 1. 1 Fond forestier în România

Cel mai mare pericol cu care se confruntă pădurile îl reprezintă distrugerea prin tăieri
necontrolate şi odată cu retrocedarea altor păduri către foştii proprietari, fenomenul va lua
amploare dacă nu se iau măsuri. Pădurile au un rol ecologic, de protecţie a mediului, de aceea
50% din pădurile României sunt încadrate în categorii de protecţie a apei, a solului, a climei.
Modul în care sunt gestionate pădurile poate afecta semnificativ calitatea mediului. În regiunile
cu sol fragil, pădurea joacă adeseori un rol protector împotriva eroziunii provocată de vânt, dar şi
în cazul eroziunii provocate de ape. În zonele montane pădurile au rol de protecţie împotriva
catastrofelor naturale, cum ar fi avalanşe, stânci ce pot să cadă şi inundaţii. Pădurea realizează şi
un climat mai temperat decât cel care există în teren descoperit, cu o temperatură medie mai
joasă şi o umiditate mai ridicată.
Deloc neglijabilă este şi bogăţia de produse secundare pe care le adăposteşte pădurea:
fructe mici, ciuperci, plante medicinale dar şi marea varietate de animale sălbatice ca: urşi,
mistreţi, vulpi, râşi, cocoşi de munte, lupi, capre negre, ce deschid perspective pentru practicarea
vânătorii. Reţeaua densă de râuri şi pâraie montane gestionate de organele silvice sau de
asociaţiile vânătorilor şi pescarilor, populată natural cu specii de peşte (păstrăv, lipan, lostriţa,
clean, scobar) reprezintă o bază folosită curent pentru pescuitul sportiv. Pădurea este afectată de
diverse practici şi activităţi omeneşti. Din cauza secetelor, poluării, păşunatului excesiv s-a ajuns
la o agravare a stării de sănătate a pădurilor în ultimii 10 ani. Acum, 4 din 10 copaci sunt bolnavi
iar aproape 2 sunt grav bolnavi. Precară este şi starea de sănătate a pădurilor de stejar, salcâm,
molid şi brad. Cu toate acestea volumul normal al recoltărilor a scăzut, iar tăierile ilicite s-au
amplificat. Din păcate, în paralel, se constată un regres. Silvicultura a concretizat în reducerea
volumului lucrărilor silvice: de regenerare, de îngrijire, de protecţie şi de reconstrucţie ecologică.

4
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Ţinând seamă de natura speciilor determinate ce intră în compunerea pădurilor, zona
forestieră din ţara noastră se împarte de jos în sus în trei zone:
1. zona stejarului;
2. zona fagului;
3. zona coniferelor.
De remarcat faptul că aceste zone nu sunt strict limitate asfel încât pe măsura înaintării de
jos în sus îşi fac apariţia spontan intercalându-se speciile de arbori care sunt caracteristici zonelor
apropiate.
Pentru clarificarea particularităţilor fondului forestier al României este necesar să se
caracterizeze fiecare zonă în parte astfel:
Zona stejarului
Are ca limită inferioară silvostepa, iar ca limită superioară zona fagului. Climatul zonei
stejarului este ceva mai umed, precipitațiile variind între 500-700 l/m2, anual, umiditatea relativ
atmosferică mai mare, temperatura medie anuală între 9-11oC, vânturile mai moderate, iar
evaporarea şi transpiraţia plantelor mai redusă.
Începând de la limita de silvostepă, în zona stejarului întâlnim următoarele specii
lemnoase: stejar, gorun, cerul, gârniţa și stejar pufos. Pe lângă speciile amintite mai sus, în zona
stejarului mai pot fi întâlnite şi alte specii ca: jugastru, alunul turcesc, ghimpele, nucul, arţarul,
păducelul.
Zona fagului
Această zonă mai este denumită şi regiunea „mantaua inferioară”. Zona fagului este cea
mai întinsă din suprafaţa împădurită a ţării noastre, reprezentând peste 55%.
Climatul zonei fagului este favorabil dezvoltării, precipitaţiile fiind sporite până la 1000
l/m2 anual. Temperatura medie anuală este mai scăzută, între 7-10 oC, iar umiditatea relativ mai
ridicată.
Pe lângă fag se mai întâlnesc următoarele specii: carpenul, frasinul, mesteacănul, alunul,
cireşul sălbatic.
Zona coniferelor
Este situată deasupra zonei fagului. Climatul acestei zone este prielnic dezvoltării
coniferelor, fiind caracterizat prin precipitaţii din cele mai abundente care cresc cu altitudinea,
realizând maximum spre limita superioară a pădurilor, 1000-1200 l/m2 anual. Temperatura medie
anuală se menţine în general sub 8oC cu insolaţie maximă pe versanţii sudici. Vânturile bat
aproape în permanenţă fără a produce doborâturi grave.

5
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Această zonă este caracterizată prin pădurile sale mereu verzi, întunecoase, umede şi
monotone, constituite din specii puţine, în care predomină molidul şi bradul. Dintre coniferele
spontane, în afara molidului şi bradului se pot întâlni: lariţa, pinul, tisa, zada, ienupărul şi
zimbrul.
 Suprafaţa totală a fondului forestier naţional ………..6,4 mil. ha;
- din care proprietate publică a statului……..4,2 mil. ha (65,6%);
  Terenuri acoperite cu pădure…………………….…6,2 mil. ha;
- din care proprietate publică a statului……...4,1 mil. ha (66,1%);
 Compoziţia pădurilor României:
- răşinoase 29,9 %;
- fag 31,5 %;
- stejar 18,0 %;
- diverse alte specii tari 15,7 %;
- diverse specii moi 4,9 %;
 Fondul forestier pe picior, 1.350 mil m3 dintre care:
- 39% răşinoase;
- 37% fag;
- 13% stejar;
- 11% alte foioase.
 Volumul mediu de masă lemnoasă la hectar…………217 m3;
 Creşterea medie anuală la hectar……………………...5,6 m3;
 Repartiţia pădurilor pe zone geografice:
- munte (30% din teritoriu) cu păduri de răşinoase şi fag 66 %;
- deal (37% din teritoriu) cu păduri de stejar şi fag 24 %;
- câmpie (33% din teritoriu) cu păduri de şleauri şi de luncă 10 %;
 Suprafaţa pădurilor pe locuitor……………………….0,27 ha/locuitor;
 Principalele tipuri de păduri din România sunt următoarele:
- arborele de Quercus pubescens, Q. frainetto şi Q. cerris în zona de câmpie din sudul
ţării, cu climă caldă şi precipitaţii scăzute;
- arborele de plop şi salcie din Delta şi Lunca Dunării şi din luncile râurilor interioare;
- arborele de şleau compuse în principal din specii de Quercus, Carpinus, Fraxinus şi
Tilia;
- arborele de Q. petraea, în zona colinară cu precipitaţii abundente;
- arborele de amestec cu Fagus sylvatica şi răşinoase în zona de munte;

6
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- arborele de Picea sp., Abies sp., Pinus sp. şi Larix decidua în zonele de munte.
La nivelul anului 1990, întregul fond forestier naţional se afla în proprietatea statului. Ca
urmare a aplicării legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondului funciar, la
data de 31.12.2004 fondul forestier proprietate publică a statului era de 4.227,7 mii ha respectiv
reprezenta 66,3 % din fondul forestier naţional. În temeiul Legii nr. 18/1991 au fost retrocedate,
din proprietatea publică a statului, 355,1 mii ha (5,6%) iar 1.723,6 mi ha au fost retrocedate în
temeiul Legii nr. 1/2000.
În conformitate cu prevederile fondul forestier, domeniul public al statului este
administrat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.
În raport cu natura funcţiilor social - economice, pădurile României se structurează astfel:
- funcţii speciale de protecţie: 52,1 %;
- funcţii de producţie şi protecţie: 47,9 %.
Structura pădurilor în raport cu principalele categorii ale funcţiilor speciale de protecţie
este prezentată mai jos.

31%
42%

10%
6% 11%
p ro tectia apelor

p ad uri d e interes s tiintifics i de cons ervare a gen ofond ului s i ecofond u lu i

fores tier
p ad uri cu fun ctii de recreere

p ro tectie imp otriva factorilor climatici s i daunatori in du s triali

p ro tectia teren urilo r s i s olurilor

Figura 1. 2 Structura pădurilor pe grupe funcţionale

7
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Distribuţia pădurilor pe clase de vârstă indică un deficit de arbori exploatabili şi
preexploatabili ca efect al exploatărilor din trecut. Repartizarea pădurilor pe clase de vârstă este
prezentată în cele ce urmează:

25%
22.8%

20% 19.0%
18.0%
14.8% 15.4%
15%

10.0%
10%

5%

0%
21-20 21-40 41-60 61-80 81-100 peste
100

Figura 1. 3 Distribuţia pădurilor pe clase de vârstă

Modalitatea practică de gestionare a fondului forestier se reglementează prin
amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate
a statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de
gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor.
Amenajamentele silvice se elaborează, de către Institutul de Cercetări şi Amenajări
Silvice şi alte unităţi atestate, pe ocoale silvice şi unităţi de producţie, pe perioade de 10 ani şi
sunt aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Acţiuni strategice pentru gestionarea durabilă a pădurilor:
- împădurirea de terenuri degradate şi abandonate din terenul agricol;
- reconstrucţia ecologică a pădurilor deteriorate structural de factorii naturali;
- creare de perdele forestiere de protecţie a câmpului, a solului şi împotriva eroziunii;
- menţinerea volumului recoltelor anuale de lemn la nivelul posibilităţii pădurilor;
- aplicarea de tratamente intensive şi de tratamente cu perioadă lungă de regenerare, iar
tăierile ilegale trebuie eliminate;
- ecologizarea tehnologiilor de exploatare a lemnului şi reconsiderarea acestei activităţi
ca importantă componentă a silviculturii.
Aşadar, pentru promovarea unei silviculturi durabile vor fi necesare modificări
fundamentale, schimbări de concepţie în sensul unei gestionari durabile a pădurilor.

8
 CONSTRUCTII DIN LEMN
O problemă distinctă se referă la gestionarea durabilă a pădurilor retrocedate şi a celor
care se vor înapoia foştilor proprietari, persoanelor fizice şi juridice. Fără o legislaţie adecvată,
prevederi instituţionale specifice şi suport financiar din partea statului, această măsură necesară
va avea consecinţe dramatice pentru echilibrul ecologic al ţării. Pentru multe păduri, cum sunt
cele care îndeplinesc importante funcţii ecologice, trebuie studiată posibilitatea acordării de
compensaţii băneşti sau în natură în schimbul rămânerii acestor păduri în proprietatea statului. O
altă soluţie ar fi gestionarea pădurilor private, pe bază de contract, de către ocoalele silvice ale
statului sau ocoale private, strict controlate de către stat. Legea trebuie să conţină toate condiţiile
pentru respectarea regimului silvic.
Având în vedere că veniturile populaţiei rurale din zona montană depind în mare măsură
de valorificarea lemnului, pe lângă restricţii, trebuie introduse şi alternative (soluţii) pentru ca
pădurea să nu fie afectată din punct de vedere ecologic.
Datorită exploatării şi transportului lemnului cu mijloace deseori prea puţin adecvate,
reţeaua de drumuri forestiere a avut mult de suferit. Şi în acest sector este loc pentru investiţii şi
retehnologizare.
Deosebit de gravă este depozitarea la întâmplare, deseori pe malul apelor, a rumeguşului
care rezultă din prelucrarea lemnului. Acesta este un pericol real pentru peşti. Rumeguşul ar
putea fi folosit pentru creşterea râmelor de exemplu, care se pot apoi transforma în îngrăşământ
organic sub formă de făină de carne.

1.3. Clasificarea construcţiilor din lemn

Prevederi fundamentale pentru proiectarea construcţiilor din lemn sunt prevăzute în [19].
Elementele şi construcţiile de lemn se calculează în domeniul elastic al comportării
materialului. Există posibilitatea folosirii şi a altor procedee de calcul în domeniul elastic, cu
condiţia ca siguranţa construcţiei să fie asigurată.
Construcţiile şi elementele de construcţie din lemn se clasifică astfel:
a) după durată:
- permanente (durata>4 ani);
- provizorii (durata< 4 ani);
- auxiliare.
b) după condiţiile de exploatare:
- adăpostite (ferite de intemperii);
- neadăpostite;
- în apă (permanent sau timp îndelungat);

9
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- supuse alternativ în mediu umed şi uscat.
c) după destinaţie:
- construcţii civile, industriale şi agricole;
- lucrări de artă (poduri, ziduri de sprijin etc.);
- construcţii hidrotehnice;
- speciale (silozuri, buncăre, turnuri de răcire etc.).
d) după sistemul constructiv:
- grinzi;
- cadre;
- arce;
- bolţi;
- cupole.
e) după modul de execuţie:
- în fabrică sau atelier specializat;
- pe şantier.
1.4. Materialul lemnos si caracteristicile sale fizico-moleculare
Speciile lemnoase folosite la elementele de rezistenţă ale construcţiilor de lemn sunt cele
prevăzute în [20]. Pentru elementele folosite constructiv ce nu necesită calcule de rezistenţă, se
pot utiliza şi alte specii, cu condiţia de a nu modifica comportarea normală a elementelor de
rezistenţă.
Clasificarea materialului lemnos:
a) După modul de debitare (tivită sau netivită):
- margine;
- scândură brută;
- margine tivită.
b) După umiditate:
- verde >30%;
- zvântată 24-30%;
- semiuscată 18-24%;
- uscată <18%.
c) După sortimente:
- scânduri;
- dulapi;
- şipci;

10
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- rigle;
- grinzi;
La alegerea materialului lemnos se ţine seama de umiditatea, de defectele şi anomaliile
admisibile precum şi de corelarea acestora cu categoriile pieselor şi elementelor de lemn.
Materialul lemnos pe sortimente, utilizat pentru elementele de rezistenţă ale construcţiilor
de lemn se regăsesc ca:
a) Lemnul brut folosit în construcţii sub formă de:
— prăjini, bile;
— lemn rotund de răşinoase şi foioase pentru construcţii;
— lemn brut rotund de mină;
— stâlpi de fag pentru lini aeriene;
— stâlpi de lemn pentru lini aeriene;
— lemn rotund pentru piloni.

b) Lemnul ecarisat folosit sub formă de:

— scânduri şi dulapi;
— şipci şi rigle;
— grinzi cu două, cu trei şi cu patru feţe plane şi paralele între ele.
Pentru realizarea unor elemente de construcţii mai puţin solicitate se pot folosi noile
materiale precum şi înlocuitori ai lemnului, rezultaţi din valorificarea superioară a lemnului
astfel:

— panel;
— plăci din aşchii de lemn PAL;
— plăci celulare de lemn;
— plăci din fibre de lemn PFL;
— placaje.
Pentru realizarea îmbinărilor se folosesc:
— şuruburi pentru lemn;
— piuliţe;
— șaibe.
Pentru confecţionarea unor elemente de construcţie (grinzi din scânduri bătute în cuie,
arce cu inimă plină), cât şi asamblarea formelor realizate din elemente subţiri, se vor folosi cuie
din sârmă de oţel.

11
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialului lemnos:
a) structura lemnului:

Figura 1. 4 Pană din lemn, tăiată din trunchi.

Figura 1. 5 Secţiune prin trunchi

b) secţiuni caracteristice:

Figura 1. 6 Structura unui trunchi (transversal).

12
 CONSTRUCTII DIN LEMN

Figura 1. 7 Structura unui trunchi (longitudinal)

1.5. Defectele lemnului şi categoriilor de material lemnos
a) Defecte de formă a trunchiului (conicitate, curbură) şi de structură:

a. Rulură asociată unei crăpături a inimii;

b. Crăpătură, situaţie mai des întâlnită la foioase

decât la conifere;

c. Degradare cauzată de lovituri.

Figura 1. 8 Defecte de formă a trunchiului şi de structură

13
 CONSTRUCTII DIN LEMN

b) Defecte din cauza nodurilor şi crăpăturilor:

Figura 1. 9 Principiul tăierii pentru controlul fisurării

b
- Calitatea I:  (d1  d 2  d 3  ...) 
3
(1.1)

b
- Calitatea II:  (d  d  d  ...)  4
1 2 3 (1.2)
b
- Calitatea III:  (d  d  d  ...)  2
1 2 3 (1.3)

Categoriile de calitate:
Categoria de calitate a
Solicitarea şi destinaţia pieselor şi elementelor din lemn
pieselor şi elementelor din
lemn
Elemente supuse la întindere şi încovoiere, de exemplu: grinzi cu
I
zăbrele, grinzi simple, piese speciale, pene, dornuri, eclise, etc.
a). Piese supuse la compresiune şi încovoiere.
b). Elemente întinse şi întinse-încovoiate, la care efortul unitar
II
efectiv reprezintă maximum 70% din rezistenţa admisibilă a
lemnului.
Elemente secundare supuse la încărcări accidentale (de exemplu:
III astereala, piese a căror deteriorare nu periclitează rezistenţa şi
stabilitatea construcţiilor).

Tabel 1. 1 Categoria de calitate în funcţie de solicitarea şi destinaţia pieselor.

14
 CONSTRUCTII DIN LEMN
c) Defecte din cauza insectelor, microorganismelor, paraziţilor vegetali; contracţia şi
umflarea:

Figura 1. 10 Deformaţii şi fisurări ale secţiunii pentru principalele moduri de debitare

.

15
 CONSTRUCTII DIN LEMN

CAPITOLUL II Proprietățile mecanice ale lemnului şi îmbinările folosite la

construcţiile din lemn

2.1. Comportarea lemnului la întindere-compresiune

Proprietăţile mecanice ale materialului lemnos se determină prin încercări de laborator,
pe epruvete standardizate, realizate din lemn fără defecte.
a) Comportarea lemnului la întindere (în lungul fibrelor):
Se determină conform [21]. Pentru lemnul de răşinoase, încercările mecanice efectuate în
condiţii de laborator au arătat că valoarea medie a rezistenţei de rupere la întindere, în lungul
fibrelor, se situează în jurul a 1000 daN/cm2, iar valoarea modulului de elasticitate variază între
110000 daN/cm2 şi 140000 daN/cm2.
Curba caracteristică de comportare a lemnului la întindere are pe toată lungimea ei un
caracter curbiliniu, fapt care demonstrează lipsa limitei de proporționalitate (între eforturi unitare
şi deformațiile specifice).
Valoarea rezistenţei de rupere la întindere centrică, paralelă cu fibrele, este semnificativ
micșorată la barele cu dimensiuni mai mari, faţă de valoarea obținută pe epruvetele
standardizate, datorită pe de-o parte unei manifestări mai putenice a neomogenității materialului,
iar pe de altă parte, datorită defectelor de noduri şi devierii fibrelor lemnului în regiunea
acestora.
Rezistenţa de rupere normală pe direcția fibrelor este de 20-25 ori mai mică decât
rezistenţa de rupere la întindere în lungul fibrelor.
ATENŢIE: dimensionarea se realizează din condiția de rezistenţă.

Figura 2. 1 Solicitarea de întindere: a) în lungul fibrelor; b) perpendicular pe fibre.

b) Comportarea lemnului la compresiune (în lungul fibrelor)
Se determină conform [21]. Curba caracteristică de comportare a lemnului la
compresiune are o curbură mai pronunțată în comparație cu cea la întindere. Experimental s-a
constatat că rezistenţa de rupere la compresiune în lungul fibrelor, depinde de grosimea pereților
celulari ai lemnului târziu. Distrugerea lemnului solicitat la compresiune în lungul fibrelor începe

16
 CONSTRUCTII DIN LEMN
cu flambajul fibrelor mai rezistente şi mai rigide ale lemnului târziu, care deviază lateral spre
fibrele mai moi ale lemnului timpuriu, ajungându-se la mai multe planuri înclinate ce se
formează în urma ruperii locale a fibrelor.
Pentru lemnul de răşinoase:
- rezistenţa la compresiune: aproximativ 400 daN/cm2;
- modulul de elasticitate: E=110.000–130.000 daN/cm2;
Pentru existenţa nodurilor pe 1/3 din secţiune, se aplică un coeficient de corecţie de 0,6–
0,7.

Figura 2. 2 Solicitarea de compresiune în lungul fibrelor

Proprietăţile mecanice ale lemnului de construcţii:

Figura 2. 3 Diagrama pentru lemn de răşinoase supus la:

a) întindere în lungul fibrelor (X);
b) compresiune în lungul fibrelor (D).

17
 CONSTRUCTII DIN LEMN
2.2. Comportarea lemnului la încovoiere, strivire, forfecare
a) Comportarea lemnului la încovoiere:
Rezistenţa de rupere la încovoiere se situează între rezistenţele la compresiune şi
întindere, având pentru lemnul de rășinoase o valoare medie de aproximativ 750 daN/cm2.
Influenţa defectelor în cazul solicitării la încovoiere este considerabilă, mai ales dacă acestea
sunt situate în zona întinsă a barei. Experiențele de laborator au arătat că această influență este
mai mare la barele din lemn ecarisate şi mai mică la barele din lemn rotund. În cazul în care
suma dimensiunilor nodurilor reprezintă 1/3 din latura secțiunii elementului din zona întinsă,
rezistența de rupere la încovoiere reprezintă doar 0.40-0.50 pentru lemnul ecarisat şi 0.60-0.80
pentru lemnul rotund, din valoarea rezistenţei de rupere a epruvetelor standardizate.
Calculul elementelor solicitate la încovoiere se bazează pe o serie de ipoteze
simplificatoare, şi anume legea lui Hooke şi faptul că lemnul are același modul de elasticitate E
la încovoiere ca și în cazul solicitării la întindere şi compresiune.
Experimental, s-a observat că pentru primele trepte de încărcare, raportul dintre valoarea
absolută a deformațiilor specifice din zona comprimată şi respectiv a celor din zona întinsă, este
foarte apropiat de valoarea 1, aceasta însemnând că poziția axei neutre coincide cu centrul de
greutate al secțiunii. În vecinătatea ruperii însă, valoarea raportului dintre deformația specifică de
compresiune şi cea de întindere se reduce până la aproximativ 0.75, axa neutră începând să se
deplaseze spre zona întinsă.
În concluzie, în cazul solicitării la încovoiere, ca urmare a deformațiilor care o însoțesc,
distribuția eforturilor unitare normale pe înălțimea secțiunii transversale a barei poate fi
considerată liniară doar în prima fază a încărcării, când acestea sunt mici.
Odată cu creșterea încărcării, cresc şi eforturile unitare normale, iar materialul din zona
comprimată începe să treacă în domeniul elasto-plastic, diagrama eforturilor unitare normale
devenind uşor curbilinie în zona comprimată, dar rămânând liniară în zona întinsă. Dacă
încărcarea creşte şi mai mult, eforturile unitare normale cresc în continuare, astfel că materialul
din zona comprimată trece în domeniul plastic, iar în zona întinsă începe plastificarea (diagrama
eforturilor unitare normale devenind şi în aceasta zonă curbilinie). În stadiul ultim, întreaga
diagramă este curbilinie, cu excepţia unei mici zone în vecinatatea axei neutre care se pastrează
în domeniul elastic, iar eforturile unitare normale la extremităţile secţiunii ating valoarea de
rupere.
Ruperea începe cu fibrele extreme din zona comprimată, unde se formează cute
(ondulaţii) care explică apariţia deformaţiilor plastice în această zonă, deformaţii ce se extind

18
 CONSTRUCTII DIN LEMN
treptat înspre interiorul secţiunii, determinând astfel deplasarea axei neutre spre zona întinsă şi se
termină prin ruperea fibrelor din zona întinsă.

Figura 2. 4 Comportarea lemnului la încovoiere în diferite stadii de lucru:

a) – elastic; b) – elasto-plastic; c) – plastic.
b) Comportarea lemnului la strivire:
Curba caracteristică a lemnului la compresiune şi strivire transversal pe fibre arată că în
prima parte de încărcare, cand σs este mai mică decât σp (limita de proporţionalitate), pereţii
celulelor se comportă în condiţii bune, deformaţiile sunt elastice şi au valori mici. Dacă limita de
proporţionalitate este depăşită, pereţii celulelor se distrug, iar celulele se turtesc, provocând astfel
deformaţii mari, cu caracter permanent. După turtirea completă a pereţilor celulari se produce o
îndesare a acestora, determinând astfel reducerea creşteri deformaţiilor, chiar la o mărire
considerabilă a solicitării.
Valoarea rezistenţei la strivire variază în funcţie de unghiul pe care îl face forţa de strivire
cu direcţia fibrelor lemnului şi creşte cu micşorarea acestui unghi.

19
 CONSTRUCTII DIN LEMN

Figura 2. 5 Variaţia rezistenţei la strivire,în funcţie de unghiul α.

Figura 2. 6 Compresiune şi strivire a lemnului normal pe fibre:

a) – pe întreaga suprafaţă;
b) – pe o parte din lungime;
c) – pe o parte din lungime şi pe o parte din lăţime.
c) Comportarea lemnului la forfecare:
Se disting 3 cazuri de comportare a lemnului la forfecare, în funcţie de poziţia planului de
forfecare şi direcţia de exercitare a forţei de forfecare:

20
 CONSTRUCTII DIN LEMN

Figura 2. 7 Curbele caracteristice de comportare a lemnului la forfecare:

1 – transversală (tt = 350 daN/cm2);
2 – longitudinală paralelă (tp = 80 – 90 daN/cm2);
3 – longitudinală perpendiculară (tpp = 40 – 50 daN/cm2).

2.3. Factori care influenţează comportarea lemnului la diverse solicitări:

a) anizotropia-proprietăţile mecanice depind de unghiul pe care îl face direcţia forţei cu
direcţia fibrelor, valorile maxime sunt atunci când direcţia forţei coincide cu direcţia fibrelor.

Figura 2. 8 Variaţia rezistenţelor lemnului în funcţie de unghiul α la:

1-încovoiere; 2-întindere; 3-compresiune.
b) umiditatea-prezintă următoarele caracteristici:
- rezistenţa scade odată cu creşterea umidităţii, dar numai până la atingerea punctului de
saturaţie a fibrei (25-30%);
- umiditatea influenţează foarte mult încovoierea şi compresiunea statică şi influenţează

21
 CONSTRUCTII DIN LEMN
neînsemnat întinderea şi încovoierea dinamică.

Figura 2. 9 Variaţia modulului de elasticitate cu umiditatea.

c) temperatura:
- creşterea temperaturii conduce la scăderea rezistenţelor mecanice;
- creşterea temperaturii de la 25oC la 50oC scade rezistenţa la forfecare cu 15-20% şi la
compresiune cu 20-40%;
- nu se admit construcţii din lemn la o temperatură constant peste 50oC.
d) densitatea:
- rezistenţele mecanice cresc odată cu creşterea densităţii;
- dacă densitatea (la răşinoase) scade de la 600 la 400 kg/m3, rezistenţa la compresiune se
reduce de 1,5 ori;
- nu se admite folosirea ca elemente de rezistenţă în construcţii a lemnului cu densitatea
mai mică de 400 kg/m3.
e) durata de acţiune a încărcării:
- mărimea rezistenţei de rupere depinde de viteza de încărcare, indiferent de natura
solicitării;
- cu cât viteza de încărcare creşte, rezistenţele cresc;
- dacă nu se depăşeşte un anumit nivel al încărcării, rezistenţa de rupere a lemnului tinde
spre o anumită limită, care se numeşte rezistenţa de rupere la sarcini statice de lungă durată sau,
pe scurt, rezistenţa de durată a lemnului;
- aceasta reprezintă valoarea maximă a efortului unitar sub acţiunea căruia elementul de
construcţie nu se va rupe, oricât de mare ar fi durata de solicitare.

2.4. Clasificarea îmbinărilor

Sortimentele de material lemnos folosite în construcţiile din lemn sunt limitate ca
secţiune, lungime şi nu satisfac cerinţele practicii. Elementele de construcţii din lemn se

22
 CONSTRUCTII DIN LEMN
realizează în funcţie de posibilităţile de livrare a cherestelei, în general fiind necesară îmbinarea
pieselor de cherestea.
Clasificarea îmbinărilor:
a) după rolul îndeplinit: - de prelungire;
- de solidarizare;
- îmbinări în noduri.

Figura 2. 10 Moduri de îmbinare:

a – de prelungire;
b - de solidarizare;
c – în noduri.
b) după natura solicitărilor:
- solicitate la strivire şi forfecare (prin chertare);
- solicitate la încovoiere şi strivire (cu tije cilindrice sau lamelare);
- solicitate la forfecare (încleiate);
- solicitate la smulgere (cu şuruburi şi cuie);
- solicitate la întindere (piese metalice – juguri);
- legături de siguranţă (scoabe, cuie).
c) după modul de execuţie îmbinarile pot fi demontabile si nedemontabile:
-în fabrici sau ateliere specializate;
-pe şantier.
Cu excepţia îmbinărilor încleiate, toate tipurile de îmbinări cedează în timp sub solicitări:
- dacă cedarea se produce progresiv ca urmare a creşterii deformaţiilor plastice,
îmbinarea se consideră cu legături flexibile (elastice) – legăturile sunt solicitate la încovoiere, iar
piesele din lemn la strivire;
- dacă cedarea se produce brusc, îmbinarea se consideră cu legături rigide – forfecare,
pericolul cedărilor neavertizate este foarte mare (atenţie la chertări sub unghiuri mici, chertări

23
 CONSTRUCTII DIN LEMN
imprecise la îmbinări frontale, ortogonale cu prag dublu sau centrări incorecte ale nodurilor de
reazem).

2.5. Reguli de realizare a legăturilor într-o îmbinare:

Pentru a satisface exigenţele de performanţă impuse, îmbinările trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- prin mijloacele de îmbinare utilizate, trebuie să se asigure o repartizare uniformă a
eforturilor în elementele componentelor barelor compuse; suprasolicitarea unor elemente apare
datorită inexactităţilor de execuţie a îmbinărilor şi a prezenţei unor deformaţii iniţiale inelare;
- să se realizeze pe cât posibil, fracţionarea elementelor de transmitere a eforturilor (tije
cilindrice sau laminare, pene prismatice sau inelare), asigurându-se astfel un număr mai mare de
secţiuni de lucru şi prin urmare o rezistenţă şi o siguranţă sporită a îmbinărilor, chiar în cazul
prezenţei unor defecte (noduri, crăpături medulare);
- îmbinările trebuie astfel realizate încât să se evite efectele defavorabile ale contracţiei şi
umflării, să nu faciliteze apariţia fenomenului de biodegradare (prin stagnarea apei sau
împiedicarea aerisirii îmbinărilor);
- tipul de îmbinare ales trebuie să se potrivească cu materialul lemnos folosit şi cu
solicitările din piese, de exemplu îmbinările încleiate nu se pot utiliza decât la lemn ecarisat sub
formă de scânduri sau dulapi, având umiditatea de echilibru maxim 18%. Îmbinările prin
chertare transmit numai eforturi de tip grinzi sau rigle; îmbinările cu inele necesită material
ecarisat de calitate superioară;
- nu se pot realiza construcţii exterioare îmbinate cu cuie, chiar în cazul protejării
acestora, întrucât ruginesc din cauza umidităţii relativ mare a aerului exterior;
- îmbinările trebuie astfel realizate încât să nu se reducă sensibil capacitatea portantă a
pieselor îmbinate, slăbirea secţiunii trebuie să fie minimă;
- îmbinările trebuie astfel concepute încât să fie uşor de executat şi întreţinut; se
recomandă ca la realizarea constucţiilor din lemn să se aleagă tipuri de îmbinări ce se pot realiza
industrializat şi se pot ansambla uşor pe şantier (de exemplu îmbinări încleiate, îmbinări multi-
cuie, asamblaje metalice) sau care necesită manopera mai puţin calificată (de exemplu îmbinări
cu cuie sau buloane);
- îmbinările trebuie astfel realizate încât să se menţină axialitatea eforturilor în bare;
excentrităţile prezente la noduri măresc secţiunile barelor datorită faptului că acestea lucrează la
solicitări compuse (întindere sau compresiune excentrică);

24
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- la calculul îmbinărilor nu se iau în considerare forţele de frecare favorabile pentru
comportarea elementelor de construcţie în îmbinări, datorate legăturilor de strângere (buloane
sau cuie), deoarece acestea sunt în general de scurtă durată;
- datorită modului de lucru diferit al diverselor tipuri de îmbinări (diferenţele mari de
deformaţii iniţiale şi în timp), nu este permisă pentru transmiterea aceluiaşi efort folosirea
îmbinărilor de diferite tipuri; se permite transmiterea eforturilor prin diferite mijloace de
îmbinare, dar integral şi succesiv.

2.6. Îmbinări cu pene şi cu tije

Alcătuirea şi calculul îmbinărilor cu pene:
Penele se folosesc la realizarea unor elemente cu secţiunea compusă şi sunt de formă
prismatică, inelară etc., montate în locaşuri amenajate în prealabil sau neamenajate, având rolul
de a împiedica deplasarea reciprocă a pieselor componente, lucrând în general la strivire sau
forfecare.
Clasificarea penelor:
a) după materialele din care sunt realizate:
- lemn;
- oţel;
- mase plastice.
b) după forma lor:
- prismatice;
- inelare;
- netede;
- cu dinţi.
c) după modul de realizare a îmbinării:
- introduse în locaşuri pregătite;
- prin presare.
Caracteristic penelor este că dau împingeri transversale, pentru preluarea lor eficientă
fiind necesare buloane şi anumite dimensiuni constructive ale acestora şi ale chertării.
Îmbinări cu pene prismatice din lemn:
- se recomandă numai la construcţii provizorii;
- în funcţie de direcţia fibrelor penelor în raport cu direcţia fibrelor pieselor îmbinate,
penele prismatice din lemn pot fi:
- transversale;

25
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- longitudinale orizontale;
- longitudinale înclinate;
- se prevăd obligatoriu buloane de strângere (calculate la întindere).

Figura 2. 11 Modul de lucru al unei pene prismatice.

Îmbinări cu pene metalice inelare:
- pene din fontă în formă de disc;
- pene inelare netede sub formă de inel închis;
- pene inelare netede sub formă de inel cu tăietură.
Îmbinări cu tije:
Tijele folosite în construcţiile din lemn sunt piese care asigură împiedicarea deplasării
reciproce a pieselor de îmbinat şi lucrează în general la încovoiere.
Clasificarea tijelor:
a) după materialul folosit:
- lemn;
- metal;
- mase plastice.
b) după formă:
- cilindrice (buloane, cuie, şuruburi pentru lemn, dornuri);
- lamelare (plăcuţe din lemn de esenţă tare sau metal).
c) după modul de execuţie:
- introduse în locaşuri pregătite;
- prin batere;
- prin înşurubare.
d) după numărul planurilor de lunecare:
- un plan de lunecare;
- două planuri de lunecare.
e) după modul de solicitare (deformare) a tijei:

26
 CONSTRUCTII DIN LEMN
- simetrice;
- nesimetrice.
Îmbinări cu tije lamelare (plăcuţe):

Figura 2. 12 Îmbinări cu tije: a. simetrice;

b. nesimetrice;
Tijele lamelare din oţel, lemn de stejar sau alte specii de foioase tari se folosesc la
realizarea grinzilor cu secţiune compusă, solicitate la încovoiere sau la încovoiere cu
compresiune, cu scopul de a împiedica deplasarea reciprocă a elementelor în sens longitudinal.
Îmbinările cu tije lamelare au o comportare foarte bună datorită rigidităţii lor mai reduse
şi posibilităţii unei execuţii mai precise (mecanizate) a chertărilor.
Datorită aşezării în secţiune, tijele lamelare lucrează la încovoiere, strivire şi forfecare
normal pe fibre, iar piesele de îmbinat, pe porţiunea dintre plăcuţe, lucrează la forfecare şi
strivire în lungul fibrelor.
Dacă se folosesc tije lamelare din alte specii sau dacă intervine influenţa umidităţii şi a
altor factori, se aplică coeficienţi de corecţie.
Piese şi elemente metalice folosite la îmbinări:
Dimensiunile minime ale pieselor metalice se iau luând în considerare coroziunea lor în
timp, impunându-se pentru piesele cu secţiunea circulară un diametru minim de 12 mm, iar
pentru cele din oţel lat o grosime minimă de 6 mm.
Tiranţi – sunt utilizaţi la tălpile inferioare ale arcelor şi fermelor din lemn, sau diagonale
ale fermelor, precum şi la realizarea unor dispozitive de susţinere solicitate puternic la întindere.
Întinderea tiranţilor se realizează prin strângerea piuliţelor prevăzute de obicei la ambele capete
sau prin introducerea unui manşon de strâns, cu filet stânga–dreapta.
Scoabe – sunt realizate din oţel rotund sau pătrat de 10-18 mm grosime. Scoabele se
folosesc în general pentru construcţii provizorii. Efortul admisibil al unei scoabe, în cazul
introducerii prin batere, când lungimea de încastrare este de minim 6-7 ori diametrul, poate fi
considerat egal cu efortul admisibil al unui bulon cu acelaşi diametru.

27
 CONSTRUCTII DIN LEMN
Juguri metalice şi zbanţuri – se utilizează, în general, la realizarea îmbinărilor în noduri,
pentru îmbinările de prelungire supuse la compresiune şi încovoiere, sau pentru susţinere. Forma
jugurilor este dată, în general, de natura îmbinării. Calculul jugurilor curbe se face,
considerându-se eforturile de strivire uniform distribuite pe suprafaţa diametrală. Calculul
zbanţurilor presupune şi verificarea strivirilor care se produc pe faţa teşită a pieselor din lemn
îmbinate.
Piese metalice speciale:
- se utilizează la îmbinarea barelor drepte în noduri;
- permit simplificarea montajului şi reducerea înălţimii construcţiei;
- piesele metalice de acest tip sunt realizate de diferite tipuri şi cu profilări diverse, din
oţeluri speciale, protejate la coroziune, de obicei prin zincare.

28