WILLIAM CARLOS WILLIAMS (1883 -1963)

POEMUL

E-ntreg în
sunet. Un cântec.
Arar un cântec. Ar trebui

să fie un cântec - din

firimituri, viespi,
o genţiană - ceva
imediat, foarfeci

deschise, ochii unei

femei - trezindu-se
centrifugi, centripeţi. Traducere: Ion Caraion

POMUL GOLAŞ

Cireşul golaş
mai înalt decât acoperişul
a rodit din belşug
anul trecut. Dar cum
să vorbeşti de roade
în faţa acestui schelet?
Oricât de viu ar fi,
n-are pe el nici un fruct.
De aceea, taie-l
şi foloseşte lemnul
ca să te aperi de ger.

Traducere: Petre Solomon

JOCURILE MINŢII

Dacă un om ar putea vorbi despre viaţa sa, oricând,

în orice clipă despre viaţa sa, n-ar mai
dori nimic, nimic! S-ar simţi aidoma
cu cel descris în faimosul
dublu-sonet - dar fără restricţiile formale
impuse sonetului. Să-l lăsăm să se ducă
pe malul râului, sau în grădina
cu flori târzii, unde, printre petale,
va zări o minusculă muscă
şi-n aripile ei străvezii, întinse,
strălucirea curcubeului. Pentru omul acesta
lumea e plină de strălucire şi nici sărăcia
nu îl aruncă în disperare.

Aşa s-ar întâmpla până când s-ar trezi în el

chipurile celor înfometaţi
sistematic - pentru un scop,
sau altul. La ce bun atunci
musculiţa înaripată, florile sau
râul - prea murdar pentru a bea din el,
sau chiar a te scălda? Clădirea cu 90 etaje
deasupra oceanului pe care o rachetă
o poate distruge în câteva minute
nu-i va da,
nici după un secol, hrană, sau
alinarea suferinţelor.

E prea multă lume cu noi? Putregai!

Nici jumătate din ce-ar trebui să fie,
un cartof cu miezul putred
şi coaja sănătoasă, putregai de care
habar n-avem până când nu-l mâncăm,
scuipând scârbiţi. Frumuseţea?
Frumuseţea ar trebui să ne facă umili,
ar trebui să ne ia vederea, să ne ia tot ce-avem - pentru că
ea nu hrăneşte pe cel chinuit, ci face
din suferinţa lui o placentă putredă dusă de vânt,
iar pe noi ne doboară - dacă
extazul nu e pe de-a-ntregul împărtăşit.

Traducere: Virgil Teodorescu şi Petronela Negoşanu

ROABA ROŞIE THE RED WHEELBARROW

atâta depinde so much depends

de upon
o roşie a red wheel
roabă barrow
sclipind de stropii glazed with rain
de ploaie water
lângă găinile beside the white
albe chickens

Traducere: Romulus Bucur

PASTORALĂ

Micile vrăbii
ţopăie ingenue
pe trotuar
certându-se
cu glasuri ascuţite
despre tot felul de lucruri
care le interesează pe ele.
Dar noi care suntem mai înţelepţi
ne zăvorâm în noi înşine
înspre toate părţile din afară
şi nimeni nu ştie
dacă ne mai gândim la bine
sau la rău.
Între timp
bătrânul care tot umblă
să strângă zdrenţe
păşeşte încet prin rigolă
fără să-şi mai ridice capul
şi pasul său
este mai majestuos decât
cel al pastorului episcopalian
apropiindu-se de amvon
duminica.
Lucrurile acestea
mă uimesc mai mult decât aş putea spune.

Traducere Mircea Ivănescu

POEM

Cum pisica
cocoţată acolo
sus pe dulapul
cu borcane
întâi cu laba
dreaptă din faţă

cu grijă
pe urmă cea din spate
s-a lăsat în jos

chiar în
glastra de flori
goală

Traducere: Mircea Ivănescu

PIEIRE DESĂVÂRŞITĂ

A fost o zi geroasă.
Am îngropat pisica,
pe urmă am luat lădiţa ei
şi i-am dat foc

în curtea din spate.

Puricii care-au mai scăpat
de pământ şi de foc
au murit de frig.
WALLACE STEVENS (1879 - 1955)

CY EST POURTRAITE, MADAME STE URSULE

ET LEZ UNZE MILLES VIERGES

Într-o grădină Ursula găsi

Un strat de ridichi.
Pe pământ îngenunchie,
Le adună
Cu flori jur împrejur,
Albastre, roz şi verzi şi aurii.

În roşu se-mbrăcă şi-n auriu brocart

Şi-n ierburi aduse ofrandă
Ridichi şi flori.

Ea spuse, "Dragul meu,

Pe altarele tale
Am pus
Margherite, roşii maci
Şi trandafiri
Plăpânzi ca zăpada de-april;
Dar aici", spuse ea,
"Unde nimeni nu poate să vadă
Aduc ofrandă, în ierburi,
Ridichi şi flori."
Şi plânse apoi
Şi frică-i fu că Domnul nu o va primi.
Bunul Dumnezeu în grădina-I căuta
Frunza nouă şi culori umbroase,
La acestea gîndu-I era dus.

El auzi vocea-i scăzută,

Jumătate rugă, jumătate cântec,
Şi-un fior subtil Îl săgetă,
Ce nu era nici dragoste cerească
Nici milă.

În nici o carte nu stă scris

Aceasta.

DEZILUZIE LA ORA ZECE DESILUSION AT 10 O’CLOCK

Casele sunt bântuite The houses are haunted

De cămăşi albe de noapte.
Nici una nu e verde
Sau purpurie cu inele verzi
Sau verde cu inele galbene
Sau galbenă cu inele albastre.
Stranie nu-i nici una:
Cu şosete dantelate
Şi cordon cu mărgele.
Oamenii n-au de gând
Să viseze mandrili şi cochilii.
Din loc în loc doar câte-un bătrân
Marinar beat şi-adormit încălţat
Prinde tigrii
Pe-o vreme roşie.
By white night-gowns.
None are green,
Or purple with green rings,
Or green with yellow rings,
Or yellow with blue rings.
None of them are strange,
With socks of lace
And beded ceintures.
Poeple are not going
To dream of boboons and periwinkles.
Only, here and there, an old sailor,
Drunk and asleep in his boots.
Catches tigers
In red weather.

TREISPREZECE CHIPURI (THIRTEEN WAYS

DE A PRIVI O MIERLĂ TO LOOK AT A BLACKBIRD)

II

Prin douăzeci de văi şi munţi înzăpeziţi Among twenty snowy mountains,

Singurul lucru mişcător The only moving thing
Ochiul mierlei era. Was the eye of the blackbird.
II II

Mă aflam în trei alcătuiri deodată I was of three minds,

Asemeni unui pom Like a tree
În care stau trei mierle. In which there are there blackbirds.

III III

În vântul de toamnă se-nvârtejea mierla. The blackbird whirled in the autumn winds.
Un gest zvârlit din pantomimă. It was a small part of the pantomime.

IV

Bărbatul şi femeia
Sunt una.
Bărbatul, femeia şi mierla
Sunt una.

Ce să aleg nu ştiu:
Frumuseţea inflexiunilor
Sau cea a insinuărilor.
Mierla în timp ce cântă
Sau imediat după.

VI VI

Ţurţuri au umplut fereastra înaltă Icicles filled the long window

Cu sticlă barbară. With barbaric galss.
Umbra mierlei The shadow of the blackbird
O traversă înainte şi înapoi. Crossed it, to and fro.
Un sentiment The mood
Porni pe urmele umbrei căutând Traced in the shadow
O sursă nelămurită. An indecipherable cause

VII VII

O, bărbaţi supţi din Haddam. O thin men of Haddam,

De ce visaţi păsări de aur? Why do you imagine golden birds?
Nu vedeţi cum mierla Do you not see how the blackbird
Umblă în jurul picioarelor Walks around the feet
Femeilor din preajmă? Of the women about you?

VIII

Cunosc accente nobile

Şi lucide, ritmuri impunătoare;
Dar de asemeni ştiu
Că mierla e implicată
În ceea ce ştiu.

IX

Când mierla pieri din câmpul privirii

Ea trasă marginea
Unuia din multele cercuri.

Văzând mierlele
Într-o lumină verde zburând
Chiar şi codoşii eufoniei
Ar ţipa ascuţit.

XI

Trecu prin Connecticut

Într-un cupeu de sticlă.
Deodată o teamă-l fulgeră
Căci luă
Umbra echipajului său
Drept mierle.

XII

Râul curge.
Probabil zboară mierla.

XIII XIII

Toată după-amiaza a fost seară It was evening all afternoon.

Ningea It was snowing
Şi urma să ningă. And it was going to snow.
Mierla odihnea The blackbird sat.
În braţele cedrului. In the cedar-limbs.

Traducere: Constantin Abăluţă şi Ştefan Stoenescu

DESPRE POEZIA MODERNĂ

Poemul minţii-n actul de-a găsi

ceea ce e de-ajuns. Nu-ntotdeauna trebuia
găsit: scena era fixată, repeta ce
era scris în rol.
Apoi teatrul s-a schimbat
în altceva. Trecutu-i era o amintire.
Trebuia să fie viu, să-nveţe limba locului,
să-nfrunte bărbaţii epocii şi să-ntâlnească
femeile epocii. Să se gândească la război
şi să găsească ceea ce-i de-ajuns. Trebuia
să construiască-o nouă scenă. Să fie pe-acea scenă
şi, ca nesăţiosul actor, încet şi cu
gândire, să spună cuvinte ce-n ureche,
în cea mai fină ureche-a minţii, să repete,
exact, ceea ce vrea ca să audă, la sunetul
cărora un public, nevăzut ascultă,
nu piesa, ci pe sine însuşi, exprimat
într-o emoţie ca a doi oameni, ca a două
emoţii devenind una. Actorul e
un metafizician în întuneric, zdrăngănind
un instrument, o coardă de sârmă ce dă
sunete trecând prin bruşte corectitudini, în întregime
conţinând mintea, sub care nu poate coborî,
dincolo de care nu vrea să se ridice.
Trebuie
să fie găsirea unei satisfacţii, şi poate
fi a unui bărbat patinând, a unei femei dansând,
a unei femei pieptănându-se. Poemul unui act al minţii.

Traducere: Romulus Bucur

NU IDEI DESPRE LUCRU NU IDEILE DESPRE LUCRU

CI LUCRUL ÎN SINE CI LUCRUL ÎNSUŞI

La primele semne de sfârşit de iarnă La cel mai timpuriu sfârşit al iernii,

În martie, un strigăt slab de afară În martie, un ţipăt uscat de afară
Păru ca un sunet în minte. Părea să fie un sunet în însăşi mintea lui.

Ştia că l-a auzit, Ştia că-l auzise cu adevărat,

Strigătul unei păsări, în zori sau până în, Un ţipăt de pasăre, în zori sau mai înainte,
Sub vântul de-nceput de martie. În vântul acela timpuriu de martie.

Soarele răsărea la şase, Soarele răsărea la ceasurile şase,

Nu pentru multă vreme ar fi mai zăbovit afară, Nu mai era penajul jumulit în zăpadă...
O dâră de zăpadă… Trebuie să fi fost afară, într-adevăr.

Nu era din vastul ventrilogism Ne venea din adâncul ventrilochism

De ofilit papier-mâché al somnului… Al somnului decolorat de carton presat...
Soarele venea de-afară. Soarele venea acum de afară.

Acel strigăt slab – era Ţipătul acesta uscat – era

Un corist al cărui do preceda corul. Un corist al cărui do preceda cântul corului.
Era parte din colosalul soare, Era o parte a soarelui imens,

Înconjurat de inelele-i corale, Înconjurat de inelele lui corale,

Încă departe. Era ca o Încă departe. Era precum
Nouă cunoaştere a realităţii. O nouă cunoaştere a realităţii.

Traducere: Ion Caraion Traducere: Mircea

Ivănescu