RECENZIE

ERNEST BERNEA , Sociologie și etnografie românească- Ordinea spirituală, editura Vremea,

București, 2009

Un reprezentant de seamă al școlii etnografice și sociologice românești, E. Bernea prezintă, în

cartea „Sociologie si etnografie românească- Ordinea spirituală”, apărută postum, instituțiile
importante ale satului tradițional românesc din primele decenii ale secolului trecut așa cum le-a
găsit în cercetarile de teren desfașurate alături de echipele Institutului Social Român coordonate
de Dimitrie Gusti, în anii ’30.

Fiind structurată pe patru teme mari („Sărbatori de primăvară”, „Obiceiuri agrare”, „Obiceiuri
sociale” și „Credințe și obiceiuri magice”), cartea lui Bernea schițează portretul spiritual al
țăranului și o reprezentare a sistemului acestuia de valori. Astfel, în prima parte, sunt expuse
sărbatorile care fac din primăvară o „înnoire” la nivel spiritual, lucru sugerat de „ bogatul
material folcloric: credințe, datini si obiceiuri” (pg.5). Fie că vorbim despre „Dragobete”, „ziua
de Sân Toader” sau „Floriile”, toate acestea nu fac decât sa demonstreze existența „cultului
stravechi vegetativ”( pg. 8), așa cum evidențiază autorul.

Tot în prima temă, E. Bernea face o scurtă prezentare a obiceiul „Călușarii”. Deși, în prezent,
elementul coregrafic este „actorul principal” în scenariul obiceiului, la bază, acesta este un ritual
magic, ei fiind chemați la bolnavi sau în curtea gospodarilor în vederea vindecării sau a aducerii
bunastării. Sunt expuse condițiile de intrare în formație, care sunt foarte stricte, componența
acesteia, dar și personajele care dau viață obiceiului. De asemenea, face și o analiză etimologică
a denumirii obiceiului prezentând atât concluziile la care au ajuns alți cercetători, dar și propriile
idei.

Cea de-a doua temă este destinată obiceiurilor agrare. Sunt prezentate „Plugarul” și
„Drăgaica” așa cum au fost culese din Țara Oltului (Comana, Crihalma, Drăișoara). Interesant
este că E. Bernea nu a intervenit asupra răspunsurilor pe care le-a primit de la informatorii săi, ci
doar le-a ordonat. Din această alăturare a mărturiilor primite, reiese ca „ plugarul” se face pentru
a avea un an bogat în holde, că plugarul trebuie să fie un gospodar al satului și că acest obicei se
face în perioada Paștelui. Tot aici, în categoria obiceiurilor agrare, autorul încadrează și
„Drăgaica”. Obicei al Munteniei de șes, așa cum consemnează cercetătorul, el „se practică în 24
iunie când e sărbătoarea nașterii Sf. Ioan Botezătorul […] ; pe cât de vechi, pe atât de apreciat,
obiceiului i se mai spune și Sânzielenele.”(pg. 34). Acesta presupune alegerea celei mai
frumoase si vrednice dintre fetele satului, atunci când grânele dau în copt, care să fie „drăgaica”.
 Tema a treia vine cu o interpretare a lucrurilor din perspectiva pur sociologică. Bernea
analizează „socialul pur, în sensul de expresie ce le îmbracă relațiile sociale, desprinse de
influența directă de conținut a vreunei activitați umane manifestate din interiorul societății.” (pg.
36). Făcând cercetările în Țara Bârsei, mai exact în satele din jurul Branului (Moeciu de Jos,
Sohodol- Bran, Tohanul Vechi, Tohanul Nou si Poiana Mărului), autorul evidențiază importanța
anumitor obiceiuri sociale precum „ formule de politețe și respect, moduri si forme de
comportare în interiorul unor instituții populare” (pg. 36), pentru societatea țărănească.

Sunt prezentate, în primul rând, raporturile dintre membrii familiei, felul în care copiii se
adresează părinților, bunicilor, dar și relația soț- soție și intredicțiile pe care aceștia le au unul
fața de celălalt.Accentuând importanța raportului în adâncime, autorul spune despre acesta că
„este mai mult decât familia de azi, un fel de familie lărgită, care lua forma unei importante
instituții, aceea a neamului, care era centrată în bătrânul sau „moșul” familiei: tată, bunic,
străbunic.” (pg.40)

Vecinătatea, cetele de feciori, dar și salutul sunt alte aspecte ale vieții patriarhale supuse
analizei de către E. Bernea, evidențiind importanța pe care oamenii societății țărănesti o acorda
acestora.

De-a dreptul important este și felul în care oamenii se raportează la o altă instituție a satului, și
anume, nășia. Exista o serie de cutume în ceea ce privește alegerea nașilor, drepturile, îndatoririle
lor, dar și obligațiile pe care finii le au față de părinții spiritali. Mai mult decât orice lucru
material, nășia introduce omul într-o „comunitate spirituală a satului”. Fie ca este vorba de datina
botezului sau a cununiei, nașul trebuie să fie un om de seamă.

Cea de-a patra și ultima temă pe care autorul o abordează este cea dedicată credințelor și
obiceiurilor magice (vrăji și descântece). Domeniu care a stârnit atenția tuturor, practicile magice
și reprezentările cu puteri supranaturale par să fi fost destul de prezente în spațiul românesc. De
la moroi, la joimărițe și până la măiestre, toate acestea „apar ca un dat peste care voința omului
nu poate trece.”(pg. 73). Ele sunt considerate personaje negative care aduc stricăciuni la casa
omului (luarea manei la vite, luarea manei la recoltă, luarea manei la tortul de cânepă și a altor
bunuri, îmbolnăvirea oamenilor sau a animalelor), fiind privite ca adevărate calamități. Este
prezentat felul în care aceste „creaturi” care provoacă pagube iau naștere, dar și modul în care
oamenii au reușit să le facă față. Fie că au adoptat anumite comportamente față de aceste făpturi,
fie că au apelat la practicile magice, mereu aceștia au gasit o formă de protecție.

Nu în ultimul rând, acest studiu își îndreaptă atenția și către descântece. Considerat și
medicină populară sau medicină magică, descântecul „se fundamentează pe puterea spirituală a
cuvântului”(pg.90). Bernea face o radiografie a acestui subiect, analizând părțile componente ale
textului, care sunt condițiile care trebuie îndeplinite de către executant, dar și felul în care
societatea tradițională privește această practică. Un lucru foarte interesant este că autorul
anexează studiului său textele descîntecelor culese din Țara Bârsei, ceea ce ne ajută pe noi, ca
cititori, să înțelegem mai bine acest fenomen.

Mai sus, am făcut o scurtă trecere în revistă ale ideilor care mi s-au părut relevante pentru a
arăta cât de importantă este această carte pentru orice om care vrea să facă primii pași în tainele
etnologiei. Este o carte care, personal, mi s-a părut extrem de interesantă, foarte bine scrisă,
având ideile sructurate bine și dublate de exemple relevante care vin în ajutorul cititorului. În
concluzie, cartea lui Ernest Bernea este un studiu valoros din punct de vedere etnologic ce
surprinde cititorul prin abundența informațiilor prezentate.