Sunteți pe pagina 1din 8

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI


Catedra “ Ştiinţe Socioumane ”

Referat
Tema: Сonfucianismul

A efectuat: _______________________
___________________

A verificat: _______________________

Chişinau 2010
CUPRINS

1) Date biografice

2) Învăţătura lui Confucius

a) Învăţătura despre om
b) Învăţătura despre societate
c) Învăţătura despre stat

3) Încheiere

DATE BIOGRAFICE

2
Confucianismul – religie aparută in China Antica, cu aproximativ 6.000.000 de adepţi
(majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondată de filozoful chinez Confucius (551 - 479
î.e.n.), care se preocupa de principiile bunei conduite, inţelepciunea practică şi relaţiile sociale.
Confucius nu avea intenţia sa întemeieze o religie nouă, ci să interpreteze şi să renască religia
dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca nişte sacrificii facute de oameni,
pentru a primi iertarea de la zei, ci ca nişte ceremonii ale oamenilor, întrupând modele de
comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generaţii. Acestea insemnau pentru
Confucius sâmburele societaţii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tze, s-a
nascut in statul Lu, in anul 551 î.e.n.. într-o familie aristocrata, care-şi pierduse averea şi pozitia.
Despre tatal lui se spune ca fusese un razboinic puternic pe nume Şu Lianhă. Şu Lianhă înaite de a se
naşte Confucius avea deja 9 fete, fapt ce-l facea nefericit. El avea nevoie de un moştenitor al
neamului aristocratic. Fiul mai mare al lui Şu Lianha era foarte slab chiar de la naştere şi războinicul
nu se grăbea să-l facă moştenitor. În momentul cînd cea dea treia soţie ramîne însarcinată, Şu aduce
mulţumire zeilor într-o peştera (peştera pentru chinezi este loc sfînt). În aceasta peşteră s-a şi născut
Învăţătorul celui mai mare curent filosofic.
Cînd baiatul avea 2 ani şi trei luni Şu Lianhă se stinge din viaţă. Celelalte doua soţii ale lui Şu
Lianhă deja nu mai ascundeau invidia catre tînara mamă a moştenitorului. Aceasta era nevoita să
plece în oraşul ei natal. Parinţii însă nu au primito în casă pe care ea o necinstise, căsătorindu-se mai
devreme de cît cele două surori mai mari.
Din aceasta cauză mama şi cu micul Confucius a fost nevoită să se stabileasca departe de familie.
Confucius pe acea vreme se evidenţia de ceilalţi prin agerime, ura nedreptatea, iubea deosebit
părinţii, ştia multe obiceiuri religioase. El ştia istoria neamului, ce număra mai mult de un secol.
Aflînd despre măiestria stramoşilor lui, printre care erau şi oameni talentaţi, care s-au afirmat în
multe domenii, el a conştientizat că numai o bună pregătire militară nu este de ajuns petru a atinge
absolutul. Cînd Confucius avea 17 ani, mama sa se stinge din viaţă, ea abia înmplinise 38 de ani. El
îşi înmormîntează mama alaturi de mormîntul tatalui pe care îl va gasi cu greu.
În tinereţe a fost profesor, dar a aspirat la o poziţie guvernamentală, întrucît avea o deplină
încredere în capacitatea lui de a reorganiza societatea. Şi-a petrecut mult din viata calatorind prin
China, dînd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei ţări, prin
sfaturile pe care le dădea. Spre deosebire de ceilalţi, care şi-au găsit calea în cunoaştere, Confucius s-
a inspirat din trecut, pe care încerca să-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un
creator de nou, ci un iubitor al vechiului.

Ultimii ani din viaţă i-a petrecut in oraşul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovăduirii
învăţăturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de învăţaturi ale lui Confucius, păstrate de
discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranţă. Confucianismul
este una din cele mai influente tradiţii filozofice din lume, cu introspecţii profunde in natura umană.

3
Deşi confucianismul a devenit ideologia oficială a statului chinez, n-a existat niciodată ca religie
instaurată, cu biserici si preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare înţelept, fără
însa a-l venera ca pe un zeu. La rîndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. În
confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trăi în izolare, ci în comunitate. Scopul vieţii
este atingerea fericirii individuale, care se poate obţine prin pace.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI CONFUCIUS


ÎNVĂŢĂTURA DESPRE OM

Învăţătura lui Confucius se poate de împarţit în trei parţi strîns legate şi dependente reciproc,
împreunate de ideea că omul este centrul confucianismului. Prima şi cea mai principală din cele trei
învăţături este însăşi învăţătura despre om.
Confucius a creat aceasta învăţătură bazîndu-se pe practica propriei vieţi. Pe baza comunicării cu
lumea observă că viciile societăţii cu timpul cad. Astfel el a împărţit oamenii în trei tipuri:
1) Laşi;
2) Persoane capabile să se abţină;
3) Proşti.
Aducînd exemple, ce caracterizează comportamentul uman, aparţinînd la un oarecare tip, a
demonstrat această afirmaţie şi a încercat să găsească cauza fenomenului dat. Analizînd şi făcînd
concluzii Confucius a ajuns la următoarea idee:
,, Bogăţia şi prestigiul – iată spre ce tinde omenirea. Dacă se va instaura pentru ei Dao în
ascensiune, ei nu-l vor atinge. Sărăcia şi mizeria – iată ce-i dezgustă pe oameni. Dacă se va instaura
Dao spre a se debarasa de el, ei nu se vor debarasa ’’. Aceste două aspiraţii principale ale omului
Confucius le credea implantate în om încă de la naştere, adică biologic predeterminate. De aceea
aceşti factori favorizează atît purtarea indivizilor în particular, cît şi a grupurilor de indivizi, adică a
întregilor popoare. La factorii naturali Confucius nu atrăgea mare atenţie şi foarte pesimist analiza: „
Eu niciodată n-am întîlnit omul, care, observînd greşeala sa, să se autocondamne ”. Pe baza
factorilor naturali, deloc ideali pentru Confucius, el chiar contrazice învăţăturile Chinei antice, care
considerau perfecţiunea fenomenelor naturale o axiomă.
Scopul învăţăturii lui Confucius era de a înţelege rostul existenţei umane, principalul pentru el
constă în descoperirea naturei umane ascunse, ceea ce-l mişcă şi-l face să tindă spre anumite idealuri.

4
Posedînd anumite calităţi şi locuri în societate, oamenii au fost împărţiţi de către Confucius în
trei categorii:
1) Tziuni-tzî (soţul generos) – ocupă unul din locurile centrale în toată învăţătura. Prezenţa
rolului de om ideal serveşte drept exemplu demn de urmat pentru următoarele două
categorii;
2) Jăni – oameni obişnuiţi, mulţimea;
3) Slo Jăni (om inferior) – în învăţătură se utilizează în general în comparaţie cu Tziuni-tzî.

Confucius şi-a exprimat gîndurile despre omul ideal scriind: „ Soţul generos se gîndeşte mai întîi
la nouă lucruri – să vadă limpede, să audă bine, faţa să-i fie binevoitoare, vorba să-i fie sinceră,
fapele să-i fie cumpătate, necesitatea de a întreba pe alţii cînd apare neîncrederea în sine,
necesitatea de a memoriza urmările răului său, necesitatea de a memoriza dreptatea cînd este
posibilitatea de a învăţa ceva nou”.
Sensul vieţii omului generos este de a atinge Dao, importanţa averii ocupă locul doi: „ Soţul
generos se gîndeşte doar la posibilitatea de a atinge Dao, pe el nu-l deranjează sărăcia ”.
Ce calităţi trebuie să posede Tziuni-Tzî? Confucius deosebeşte doi factori : „jăni” şi „văni”.
Hierogliful ce determină primul factor, se traduce ca „binevoinţă”. După Confucius omul generos
trebuie să manifeste omenie în relaţii, aceasta este şi baza învăţăturii lui. Schema cosmogonică
alcătuită de el descrie viaţa ca o faptă eroică sau ca o autosacrificare, în rezultatul căreia apare etic o
societate perfectă. Încă o variantă tradusă a cuvîntului „omenie”. Omul generos întodeauna este
adeptul adevărului şi nu se ascunde după spatele altuia. „ Omenia nu presupune faţa binevoitoare şi
limbajul chibzuit ”.
De a observa această calitate în om este foarte greu, practic imposibil. Confucius socotea că omul
pentru a atinge „jăni” trebuie să posede o dorinţa profundă şi să-şi dea seama dacă a atins
perfecţiunea poate doar el singur.
„Văni” – „cultura”, „literatura”. Omul generos trebuie să posede o cultură interioară bogată.
Însă, în acelaşi timp Confucius spune despre efectul negativ produs de abuzul de „văni”: „ Cînd în
om sunt mai presus calităţile naturii se primeşte o fiară pe cînd educaţia constă doar în a învăţa ”.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SOCIETATE

Confucius înţelegea că societatea nu poate să fie alcătuită doar din „jăni” – ea va pierde
capacitatea de a exista, nu se va dezvolta şi în final va regresa. În acelaşi timp este ireal ca societatea
să conţină doar „văni” – progres nu va exista nici în cazul dat.

5
După Confucius, omul trebuie să posede trasăturile naturii şi să dobîndească învăţătura. Asta nu
este pe puterile oricui, sus pot ajunge doar persoane ideale.
Cum putem afla, descoperi apartenenţa omului la anumite categorii? În calitate de indicator aici
se foloseşte principiul „hă” şi opusul lui „tun”. Acest principiu poate fi numit principiul dreptăţii,
sincerităţii şi independenţei opiniilor.
„ Soţul generos tinde spre hă, dar nu spre tun, omul mic invers, tinde spre tun, nu spre hă ”.
Confucius mai spunea: „ Soţul generos tinde spre dreptate, de aceia el nu poate să urmeze tun.
Omul mic tinde spre bogăţie, deaceea el nu poate urma hă ”.
„Hă” – este criteriul principal al Soţului Generos. Obţinînd „hă”, el obţine tot ce puteau să-i
ofere „văni” şi „jăni” : independenţa gîndirii, activitatea etc., anume aceasta este baza teoriei
conducerii statului.
În acelaşi timp Confucius nu critică nici pe omul mic, el vorbeşte doar de diferenţierea de
sfere a activităţii lor. Slo jăni, după Confucius, trebuie să îndeplinească anumite funcţii în favoarea
Tziuni-tzî, şi anume, să se ocupe de munca grea. În acelaşi timp a utilizat tipul omului mic în scopuri
educative. Astfel l-a înzestrat practic cu toate caracterele negative, el a facut din Slo Jăni exemplul
spre care degradează omul ce nu tinde să se ridice.
În multe învăţături ale lui Confucius figurează Dao. Ce este Dao?
Dao – una din principalele categorii a filosofiei chinei antice şi gîndirii etico-politice.
Astfel Dao – este limita aspiraţiei umane, dar atingerea ei nu este pe puterile oricui. Dar
Confucius nu credea că Dao este imposibil de atins. Confruntînd Dao şi omul, Confucius a subliniat
că omul este centrul învăţăturilor lui.
În relaţiile societate-natura Confucius deasemeni se ocupa de grija pentru oameni. Pentru a
prelungi existenţa sa societatea este obligată să se folosească raţional de resursele naturale. Confucius
a dedus patru principii de bază pentru conlucrarea societate-natură:
1) Pentru a ajunge membru destoinic al societăţii este necesar să-ţi adînceşti cunoştinţele despre
natură;
2) Numai natura este în stare să ofere omului şi societăţii putere spre a supraveţui şi ispiraţie;
3) Atîrnare serioasă faţă de lumea vie cît şi faţă de resursele naturale;
4) Mulţumirea regulată Naturii. Acest principiu are rădăcinile în religia Chinei Antice.
ÎNVĂŢĂTURA DESPRE STAT

Confucius a expus cîteva doleanţe în ceea ce priveşte organizarea şi principiile conducerii unui
stat ideal.
Toate manevrele de cîrmuire a statului trebuie să se bazeze pe „li”. „Li” are un înţeles foarte
larg.

6
Conform schemei lui Confucius, conducătorul este mai sus de cît capul familiei lui doar cu cîteva
trepte. O astfel de atîrnare universală transforma statul într-o familie obişnuită numai că de proporţii
mult mai mari. Prin urmare cîrmuirea statului se va efectua după aceleaşi principii ca şi societatea lui
Confucius, adică bazate pe omenie, dragoste şi sinceritate.
Confucius s-a pronuţat împotriva legilor fixate, introduse pe acea vreme în cîteva împărăţii ale
Chinei. El considera egalitatea în faţa legii drept atac asupra personalităţii ceea ce împiedică
formarea societăţii ideale.
Pe oameni Confucius i-a împărţit în:
1) Conducători;
2) Conduşi.
Atenţia în această parte a învăţăturii este atrasă asupra primei categorii.
După Confucius aceştia trebuie să fie oameni ce posedă calităţile Tziuni-tzî. Anume ei trebuie să
execute puterea în stat. Calităţile lor înalte trebuie să servească drept exemplu pentru ceilalţi. Rolul
lor este de a educa poporul, de îndrepta pe calea cea dreaptă.
Pentru conducători Confucius a elaborat patru Dao:
1) Simţul autorespectului;
2) Simţul răspunderii;
3) Simţul binevoirii în educaţia poporului;
4) Simţul dreptăţii.
Chiar fiind adeptul sistemei autoritare, Confucius era împotriva concentrării puterii în mîna unui
singur om.
Rezervînd pentru om locul principal în sistemul său, Confucius, totuşi recunoştea o putere
supremă omului, Puterea Cerului. După părerea sa Tziuni-tzî putea să interpreteze corect fenomenele
ce au loc pe pamînt şi care sunt create de această putere.
Acordînd atenţie în general oamenilor ce conduc, Confucius a subliniat că factorul principal al
stabilităţii statului este încrederea poporului. Puterea în care poporul nu are încredere este supusă
pieririi, aceasta nu exclude şi regresul întregii societăţi.

7
ÎNCHEIERE

Învăţătura lui Confucius, apărută pe baza învăţăturilor religioase şi filosofice a Chinei Antice,
totodată foarte diferită, în unele cazuri chiar vine în contradicţie cu ele. Confucianismul este pur
umanism, o filozofie care se preocupă de fiinţele umane, de interesele şi realizarile lor, mai degrabă
decît de abstracţiuni sau probleme de teologie. El nu este atît o religie, cît un cod moral, care a
influenţat foarte mult gîndirea şi modul de viaţa al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei
gîndiri sunt: supunere şi respect faţă de superiori şi parinţi, datorie faţa de familie, loialitate faţă de
prieteni, umilinţa, sinceritatea şi politeţea. Astăzi, confuciansmul este adeseori confundat cu
taoismul. Este foarte greu de distins între ce e element taoist şi ce aparţine confucianismului, întrucît
amîndoua au idei asemănătoare despre om, societate, conducatori, cer şi univers. Confucianismul se
ocupă de aspectul practic şi pămîntesc, pe cînd taoismul se ingrijeşte de cel exoteric si ceresc.
Amîndoua credinţe au rădăcina in gândirea a doi filozofi chinezi. Confucius şi Lao Tze, fondatorul
Taoismului, au fost contemporani, şi este ştiut în ambele tradiţii, că ei au avut cîteva dialoguri.