O Teorie a Dreptatii – hermeneutica, semnificatia, ineditul.

Ganditor inedit al secolului al XX-lea, ce ne propune o abordare noua a notiunii

de ,,Dreptate’’ printr-o ,,o teorie’’ .,John Rawls (21 februarie, 1921 – 24 noiembrie, 2002) a
fost profesor de filosofie politică la Harvard. Autor al lucrărilor: A Theory of Justice (1971),
în care se fundamentează doctrinar bazele statului-providenţă şi a liberalismului egalitarist
(social), prin concilierea economiei de piaţă cu asistenţialismul, a libertăţii personale cu
echitatea ajutorului acordat celor aflaţi în nevoie, a economiei keynesiene cu liberalismul;
Political Liberalism, Justice as Fairness: A Restatement. Principiile revizuite ale Justiţiei
formulate de John Rawls prevăd că fiecare persoană are dreptul irevocabil de a reclama o
schemă adecvată şi totală de libertăţi fundamentale, valabilă şi pentru toti ceilalti. Inegalităţile
sociale şi economice trebuie să satisfacă două condiţii: mai întâi ele vor fi legate de funcţii şi
poziţii deschise tuturor conform principiului egalităţii corecte de oportunităţi şi, în al doilea
rând, ele vor fi în special în beneficiul celor mai dezavantajaţi membri ai societăţii.), dar şi
The Law of Peoples. O idee interesanta ce se regaseste in aceasta din urma lucrare este
exceptia in caz de maxima urgenta. Este considerat de către mulţi drept cel mai important
filosof politic al secolului XX.

Lucrarea ,,O teorie a Dreptatii’’

Beneficiind de traducerea competenta a prof. Adrian-Paul Iliescu si a dlui. Bogdan
Popa, demersul nostru va jalona principalele idei decelate in text, va puncta aspectele
originale ale teoriei formulate de John Rawls si va cauta sa realizeze o conexiune intre
dimensiunea filosofica a teoriei si contextul larg si in care lucrarea a fost realizata.
Ideea acestei lucrari a aparut dupa ce Rawls a efectuat stagiul militar ca infanterist in Pacific,
in cel de-al doilea razboi mondial; de asemenea, primele doua bombe atomice ce aveau sa
stearga de pe fata Pamantului cele doua orase japoneze – Hiroshima si Nagasaki – la 6 si 8
august 1945 îl îndeamnă pe John Rawls să studieze atent filosofia morală. John Rawls reflectă
mult asupra temei, dar publică prea puţine articole ştiinţifice.
John Rawls scrie lent şi eficient marele text educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat: “O
teorie a dreptăţii” (A Theory of Justice), care vedea lumina tiparului în anul 1971, in conditiile
in care Europa era impartita in doua blocuri politice si militare : Vestul capitalist, liberal si cu
diferite forme de conducere, sustinut de SUA si NATO si Estul comunist / Tratatul de la
Varsovia.

Elaborarea ei a durat ceva timp, deoarece Rawls a dorit sa comunice o viziune unitara
asupra dreptatii, in care el vede dreptatea ca fairness, el incorporand doua sensuri : cel
procedural – corectitudine, impartialitate si cel substantial – de echitate, dreptate, dupa cum
precizeaza autorii traducerii.
Precizarile pe care le aduce autorul inca de la inceput, conform carora se pleaca de la teoria
traditionala a contractului social – adica pozitia originara de egalitate este echivalenta cu
starea naturala introduc premisa initiala - ,,valul de ignoranta’’ – o stare de la care , in cadrul
experimentului imaginat de autor, oamenii pleaca in elaborarea principiilor dreptatii ca
fairness.
În paginile lucrarii “O teorie a dreptăţii”, lectură minimalistă obligatorie pentru
învăţarea filosofiei morale (la nivelul discursului academic, pentru că elementele utile ale
filosofiei morale se deprind prin arhetipuri culturale învăţate în “cei şapte ani de acasă”), John
Rawls încearcă să rezolve problemele justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale
de Contract Social. În construcţia discursului din textul “A Theory of Justice”, John Rawls se
baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, elaborate de John Locke (1632 - 1704), Jean
-Jacques Rousseau (1712 – 1778), şi Immanuel Kant (1724 – 1804). Contractul Social
înseamnă la John Rawls o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de
valori etice. Cursul lui John Rawls despre teoria dreptăţii şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu
doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea în dezvoltarea durabilă.
**Revenind la aceste principii auto-impuse ce sunt compatibile intre ele intru totul –
egalitate in ceea ce priveste pozitia sociala, calitatile, inzestrarile – mai constatam ca
apartinatorii valului de ignoranta beneficiaza de principiile dreptatii ca fiind cele mai mari
libertati fundamentale, compatibile cu libertatea semenului, iar inegalitatile existente sunt spre
beneficiul maximal al celor dezavantajati – principiul diferentei si asigura egalitatea fair a
oportunitatilor.
Cu caracter reglator este folosit de Rawls pricipiul diferentei, care exprima o idee de
reciprocitate, el vizand si o reinterpretare a principiului fraternitatii. Aici constatam prima
evidenta originala a gandirii lui Rawls – principiul fraternitatii, regasibil si in marile religii
monoteiste este valorificat de ganditorul american prin exprimarea principiului diferentei.
Astfel, in iudaism, in Legea celor 613 reguli, identificam o serie de imperative categorice ce
vizeaza un reglaj d.p.d.v. social a starii oamenilor, reglaj exprimat sub forma obligativitatii
morale si legislative de a contribui financiar la starea materiala a comunitatii preotesti prin
principiul zeciuielii – a zecea parte a veniturilor fiecaruia erau donate catre ,,Domnul’’ – de
fapt, pentru asigurarea stabilitatii fiscale a preotilor si levitilor, clasa sociala speciala in
societatea iudaica, care avea obligatia slujirii neincetate la Cort si, mai tarziu, la Templu.
Ideea centrala a teoriei lui Rawls este ca principiile dreptatii, esentiale pentru
realizarea structurilor unei democratii constitutionale, trebuie caracterizate in primul rand ca
fiind de natura politica, spre deosebire de doctrinele morale, filosofice si religioase mai largi,
asupra carora nu e posibil sa se cada de acord in contextul pluralismului modernitatii.
Pe de alta parte, conceptul de dreptate nu este in perfecta concordanta cu o ordine morala
preexistenta, ci coincidenta sa cu intelegerea noastra de sine pe parcursul istoriei si al
dezvoltarii traditiilor a fortat patrunderea sa in viata publica. Dar in acelasi timp Rawls
subliniaza ca acest concept de dreptate politica nu este un simplu modus vivendi, deoarece
incorporeaza un consens social mai larg, specificand termenii echitabili de cooperare intre
cetateni, priviti ca fiind liberi si egali. Acest consens cuprinde conceptul bunurilor primare:
drepturile si libertatile de baza, puterile si prerogativele detinerii unei functii, venitul si
averea, baza respectului de sine. De asemenea incorporeaza si “principiul diferentierii”: in
care inegalitatile economice sunt permise atata timp cat ele imbunatatesc situatia tuturor,
inclusiv a celui mai putin avantajat. Consensul general, precizeaza Rawls, nu este recunoscut
prin simpla acceptare a unei anume autoritati, sau prin simpla supunere in fata unor
aranjamente institutionale. “Pentru toti cei care afirma ca conceptia politica incepe cu
propriile lor vederi de ansamblu si este cultivata pe bazele morale,filosofice si religioase pe
care acesta le ofera.”
Din perspectiva istorica a contractualismului kantian, consideram ca cea mai puternică
afirmare a acestuia în sec.al XX – lea este opera lui John Rawls. În deja “istorica” O Teorie a
Dreptăţii (1971), Rawls folosind contractul social ca instrument pentru explicaţia asocierii
politice a indivizilor, în tentativa de a “generaliza şi a duce la un nivel mai înalt de
abstractizare teoria tradiţională a contractului social, aşa cum a fost ea reprezentată de Locke,
Rousseau şi Kant.” Este mai puţin important să stabilim sursele autorităţii politice, mai
degrabă ar trebui să răspundem la următoarea întrebare: care sunt termenii corecţi şi echitabili
(fair) în care oameni liberi şi raţionali vor consimţi să se asocieze pentru a-şi urmări
interesele? Dacă, de obicei, în tradiţia gândirii politice oamenii erau priviţi ca entităţi
individuale scoase din contextul lor social şi plasate într-o ipotetică “stare naturală”, în
concepţia lui Rawls ei sunt mutaţi acum în spatele unui “văl de ignoranţă” (“veil of
ignorance”) de unde trebuie să descopere, dintr-o poziţie de egalitate, principiile dreptăţii, fără
să ştie cum şi în ce fel vor fi afectaţi personal de această alegere. Această “poziţie iniţială” a
egalităţii corespunde, într-un anumit fel, stării naturale din teoria tradiţională a contractului
social. Rawls consideră “poziţia iniţială” ca expresie a unei “condiţii culturale, mai mult sau
mai puţin primitivă”, şi nu ca o stare de fapt istorică. Ea este mai degrabă o “situaţie pur
ipotetică” care ar trebui să ne conducă la o anumită concepţie despre dreptate. Starea naturală
în contractualismul tradiţional nu presupunea o “poziţie iniţială de egalitate”; oamenii erau
inegali (în privinţa resurselor, talentelor şi puterii fizice) şi de aceea contractul social nu era
corect şi echitabil. Era nevoie de un nou procedeu contractual, care să elimine arbitrarul şi
inegalităţile naturale în stabilirea principiilor dreptăţii.
În această nouă situaţie, în spatele “vălului de ignoranţă”, se face abstracţie de locul
indivizilor în societate, de faptul că unii sunt bogaţi sau talentaţi, iar alţii dezavantajaţi
economic sau social şi, de asemenea, de diferitele idei despre binele individual. “Poziţia
iniţială” este astfel concepută încât “să reprezinte fiinţele umane ca persoane morale” iar
principiile dreptăţii rezultate să fie acelea la care oamenii ar consimţi în calitate de fiinţe
egale, în care nimeni n-ar putea “fi avantajat de contingenţele sociale sau naturale.”
Întrucât poziţia iniţială este una pur ipotetică, este vorba, mai degrabă, de un experiment de
gândire la care ne invită Rawls pentru a stabili condiţiile ideale în care oamenii ar consimţi să-
şi reglementeze relaţiile sociale pe baza unui contract echitabil, corect. Cum vor fi afectaţi
oamenii de alegerea făcută, în viaţa socială reală, este o altă problemă. Dar din moment ce au
ales principiile dreptăţii în condiţii de egalitate, în care fiecare este identic cu celălalt şi
acţionează raţional pentru interesul propriu, atunci acestea vor fi imparţiale şi vor putea
constitui cadrul regulativ al vieţii sociale.
În această “poziţie iniţială”, indivizii egali şi raţionali vor alege, făcând abstracţie de
binele lor personal, termenii fundamentali ai asocierii lor viitoare. Vom ajunge să descoperim
aceşti termeni dacă ne punem următoarea întrebare ipotetică: “Ce fel de drepturi vom solicita
pentru noi şi, în acelaşi timp, recunoaşte pentru ceilalţi, dacă ar trebui să construim un sistem
social de novo, necunoscând nimic despre abilităţile noastre şi, de aceea, fiind forţaţi să
ajungem la o înţelegere corectă cu ceilalţi” Vom solicita acele drepturi care sunt exprimate de
principiile “dreptăţii ca imparţialitate”:
1.Dreptul egal al fiecărei persoane la anumite libertăţi fundamentale, compatibil cu o libertate
similară pentru ceilalţi;
2.Inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două cerinţe : a) să fie în mod
rezonabil distribuite în avantajul tuturor; b) să fie corelate cu funcţii şi poziţii accesibile
tuturor.

Critici si opinii – reactii alocate.

O reactie critica la abordarea lui Rawls de definire a conceptului de dreptate ca echitate
a fost centrata pe o presupusa incoerenta si problematizare a afirmatiei sale ca principiile
dreptatii trebuie privite ca fiind politice, prin contrast cu o viziune mai larga a binelui, crezand
in acelasi timp ca ca dreptatea ca politica are o baza morala. Dupa parerea lui Patrick Neal,
teoria dreptatii a lui Rawls lasa o tensiune nerezolvata intre implicatiile politice si metafizice.
Rawls, pe de o parte, vorbeste de dreptatea ca echitate ca de un concept independent de
doctrinele morale, filosofice si religioase controversate, care isi are originea in intr-o
intelegere definitorie provenind din traditia democratiei constitutionale.
Totusi Rawls crede, in acelasi timp, ca dreptatea ca echitate nu trebuie interpretata in sensul
dat conceptului de catre Hobbes, ci are o componenta morala, servind ca un acord politic intre
cetatenii priviti ca persoane egale si libere, un “consens general” pe care doctrina filosofica,
morala sau filosofica mai cuprinzatoare il pot accepta in sensul lui propriu.
In viziunea lui Neal, Rawls oscileaza astfel intre interpretarile metafizica si politica; asa cum
spunea Neal, citam: ,,Interpretand conceptul in maniera politica, Rawls trebuie sa aiba grija sa
fereasca interpretarea de o maniera de redare prea politicista, altfel devine hobbesiana. Totusi
remediul pentru diminuarea spectrului hobbesian este o doza de kantianism, si aceasta ne
serveste doar pentru a muta dreptatea ca echitate din dezbaterea publica, din punct de vedere
filosofic, riscand aparitia spectrului argumentelor metafizice controversate sau transformand
dreptatea ca echitate intr-un ideal moral sectar.” Neal este convins ca daca dreptatea ca
echitate vrea sa ramana o teorie morala, cum isi doreste Rawls, credintele conventionale ale
cetatenilor contemporani trebuie sa fie ceva mai mult decat pure conventii.
William Galston ridica o obiectie similara impotriva teoriei dreptatii a lui Rawls.
Conceptul lui Rawls de constructivism politic, noteaza el, cuprinde principii de dreptate
constituite printr-un procedeu care nu face apel la fapte morale anterioare. Dar partea dificila
este ca constructivistii trebuie sa ofere o baza de plecare pentru conceptia specifica a
persoanei pe care doresc s-o foloseasca. “Aici ei se confrunta cu o dilema. Daca apeleaza la
ceva exterior persoanei pentru a-si justifica alegerea, se intorc la intuitionism pe usa din dos.
Daca nu fac asta, trebuie sa admita ca si conceptul formal de personalitateeste compatibil cu o
mare varietate de conceptii, dintre care fiecare duce la concluzii morale oarecum diferitein
cursul procedurii de constructie.” Galston arata ca Rawls apeleaza la o conceptie a dreptatii
potrivita unei culturi democratice. Dar daca nu exista un motiv anterior pentru care se prefera
culturile democratice celor nedemocratice, acest argument da justificarea inapoi fara s-o
explice. “Teoria reconstruita a lui Rawls se contrazice singura. Este explicit kantiana dar
implicit hegeliana. Evita formalismul doar prin abandonarea punctului de reper kantian de
deasupra istoriei si culturii. In loc de asta, continutul principiilor sale este dat de credintele
impartite ale comunitatii democratice.” Galston recunoaste ca departarea lui Rawls de Kant in
ceea ce priveste practicile sociale este necesara si de dorit pentru a depasi dualismul teoriei
morale a lui Kant; pentru a introduce imprejurarile din viata obisnuita in cateva principii
primare pentru a reduce prapastia dintre teorie si practicile sociale. “Dar si de a uita ca
motivul pentru a avea principii primare este pentru a judeca institutiile si practicile noastre, nu
doar a le codifica.”
Neal si Galston pun accentul pe neajunsurile conceptului lui Rawls de dreptate ca
politica, dar in acelasi tmp nu apreciaza cum se cuvine meritele abordarii lui Rawls asupra
justificarii morale in fata unei patrunzatoare tendinte anti fundamentaliste in analiza filosofica
contemporana care a pus sub semnul intrebarii orice posibilitate a existentei principiilor
dreptatii ca si constructii anterioare evidente prin ele insele ale constiintei umane; un consens
din ce in ce mai mare asupra conventionalismului regulilor si criteriilor care au importanta
asupra comunicarii si actiunilor rationale; pluralismul limbajelor si formelor de existenta. In
acest caz, problema se pune: cum este posibila stabilirea unor criterii de justificare morala in
care implicarea inevitabila a persoanei in context cultural-istoric nu precumpaneste
posibilitatea atingerii unui consens rezonabil asupra unor principii minime de morala esentiale
pentru structurarea democratiei constitutionale care nu cere acordul asupra unor teorii morale
mai cuprinzatoare. In acest punct conceptul lui Rawls de constructivism politic confera o
abordare asupra justificarii morale care cauta sa evite atat lipsurile functionalismului clasic cat
si scepticismul moral si relativismul cultural.
Conceptul de constructivism politic, explica Rawls, se opune celui de “intuitie
rationala” ca adevaruri evidente despre despre motive plauzibile fixate de o ordine morala
independenta de conceptia comuna depre persoana si rolul social al moralitatii. Sub
perspectiva constructivista, o conceptie morala poate stabili doar un spectru larg de deliberare
bazandu-se pe puterea judecatii reflexive dezvoltata de o cultura publica si influentata de acea
cultura. Dar ceea ce-i lipseste criticii lui Galston este ca Rawls nu afirma ca principiile
dreptatii sunt autorizate doar pentru ca poarta sanctiunea unor traditii istorice sau practici
sociale specifice. Procesul de justificare, sustine el, reprezinta modalitatea in care o judecata
morala se infiltreaza si organizeaza judecatile deja facute intr-un “echilibru reflexiv.”
Justificarea este un ajutor comun al multor consuideratii, al alcatuirii unei vederi unitare, unde
principiile primare si judecatile particulare par a se echilibra reciproc suficient de bine
comparativ cu teoriile alternative. Dreptatea ca echitate este astfel o ipoteza care considera ca
principiile alese intr-o pozitie originarasunt identice cu cele care se potrivesc judecatii
umanesi astfel aceste principii descriu simtul nostru de dreptate. Din punctul de vedere al
filosofiei morale, cea mai buna masura a simtului de dreptate al unei persoane nu este cea care
se potriveste judecatii sale dinaintea examinarii oricarui concept de dreptate, ci una care se
potriveste judecatii sale dupa echilibrul reflexiv. “Starea aceasta este atinsa dupa ce o
persoana a contarit mai multe concepte propuse si fie si-a revizuit judecata in acord cu unul
dintre ele, fie a ramas la convingerile sale initiale.”
Conceptul lui Rawls privind echilibrul reflexiv larg se prezinta astfel ca o aparare a
principiilor dreptatii, referindu-se la elementele date de traditii, practici sociale sau conventii.
Acest aspect a fost clarificat de interpretarea lui Kai Nielsen asupra bazelor conceptului mai
sus mentionat la Rawls, ca si de propria sa versiune asupra acestui concept. Nu se poate evita
pornirea de la un anumit consens privindnormele institutionalizate general acceptate. Dar ceea
ce e esential in teoria lui Rawls este procesul de echilibru reflexiv larg in care convingerile
initiale pot fi modificate. Echilibrul reflexiv larg, arata Nielsen, este de asemenea o teorie
coerenta a justificarii: “Cauta sa produca si sa afiseze o anumita coerenta intre:
(a) convingerile noastre morale acceptate;
(b) un set sau macar un pospai de principii morale;
(c) un manunchi de teorii preexistente incluzand mai ales teorii morale si sociale, inter care
teorii sociale empirice despre lumea sociala inconjuratoare si modul nostru de functionare
inauntrul lor
(d) un concept stiintific empiric larg si o cercetare a naturii umane.” Metoda echilibrului
reflexiv larg, observa Nielsen, nu permite siguranta. “Dar cunoasterea cu certitudine nu este
pleonastica, iar esecul nu este subiectiv sau sceptic. Este tarziu sa mai avem nostalgie dupa
Absolut, desi poate ca asta reprezinta o curenta Boala Filosofica.”
Galston gaseste de obiectat in teoria lui Rawls faptul ca acesteia ii lipseste ceea ce
este esential fundamentelor morale si principiilor democratiei pentru a avea o valoare
universala. Daca a insista ca orice norma cu insemnatate este universala este o greseala, este
in acelasi timp esentiala definirea unei moralitati puternice nu in sens metafizic, ci referitor la
aspectele generale ale fiintelor umane si ale situatiilor in care este plasata de obicei teoria; un
cod minim comun unor comunitati diferite, valori transcendente peste granitele unei
comunitati si in interiorul ei. “Desi cadrul interdictiei crimei, deceptiei, tradarii si cruzimii
peste masura trebuie completat cu detaliile unei culturi sau alteia, totusi acestea constituie
punctul de plecare pentru orice viata morala posibila.”

Concluzii.
Conceptul lui Rawls de echilibru reflexiv larg nu exclude posibilitatea unui nucleu
minim de principii morale care ar putea fi stabilit prin dialog deschis intre culturi diferite dar
mai controversat este daca un asemenea dialog ar putea stabili un punct comun.
Revenind la principiul diferentierii am spus mai devreme ca decelam o revalorizare a
principiului fraternitatii sub forma principiului diferentierii. Nicidecum nu vrem sa acreditam
ideea ca teoria dreptatii rawlsiene este o ,,ciorba reincalzita’’ – ci ne intereseaza aici sa
observam manifestarea noua a unui principiu etic fundamental; asa cum marile concepte
filosofice neoplatoniciene din opera lui Plotinus au supravietuit si au primit haine crestine,
fapt ceea ce le-a asigurat perenitatea, tot asa, principiul fraternitatii regasibil si in monoteism a
primit prin opera lui Rawls o dubla valoare – aceea a sustinerii din partea unui curent de
gandire viguros, ce a amarcat viata politica a ultimelor 3 secole in Europa si America de Nord
si nu numai, dar si aceea a expunerii intr-o noua perspectiva sociala a aranjamentelor sociale
fundamentale.