Sunteți pe pagina 1din 8

T 3 Măsurarea temperaturii aerului

• Introducere
• Instrumente cu citire directă utilizate pentru măsurarea temperaturii aerului
 Termometrul meteorologic ordinar T.M.O.
 Termometrul de maximă
 Termometrul de minimă
• Aparate înregistratoare (termografe)
 Termograful tip Fischer
 Termografele cu tub Bourdon

Bibliografie:
• Sterie Ciulache, „Meteorologie. Manual practic”, Facultatea de Geologie-
Geografie, Bucureşti.
• http://images.google.ro

Introducere:

Temperatura reprezintă o însuşire fizică esenţială a materiei şi de valorile ei


depinde starea de încălzire şi de răcire a diferitelor corpuri. Cunoaşterea valorilor de
temperatură este absolut necesară în numeroase domenii din sfera socio-economică.
Temperatura aerului e cel mai important parametru meteo-climatic ce se utilizează în
toate caracterizările, asupra timpului (vremii) pe termen scurt şi a climei, la macroscara
temporală.

Determinarea valorii de temperatură porneşte de la presupunerea cunoaşterii şi


observării relaţiilor existente între temperatura corpurilor şi volumul acestora (creşterea
temperaturii determină creşterea volumului şi invers). Pentru a putea sesiza şi înregistra
toate modificările temperaturii într-un anumit interval de timp au fost alese acele corpuri
(lichide, metalice, aliaje) care întrunesc anumite condiţii:
- densitate mare şi foarte mare care conferă o inerţie termică mai mult decât
satisfăcătoare;
- slabă volatilitate; corpurile/ substanţele volatile – lichide in special – nu sunt agreate dar
sunt preferate în condiţiile în care este absolut necesară şi determinarea valorilor de
temperatură foarte scăzută (a minimelor termice);
- coeficienţi de dilatare constanţi pe toată durata manifestării variaţiilor de temperatură.

Lichidele termometrice cele mai folosite în practică sunt: mercurul, alcoolul si


toluenul.
Mercurul (Hg) provine din latinescul „mercurius”, este un metal lichid de culoare
alb-argintie, care se găseşte în natură sub formă de sulfură (cinabru).

1
Hidrargirul (argintul viu) are punctul de îngheţ la –38,87ºC şi punctul de fierbere
la 356,95ºC. Are un coeficient de dilatare foarte mare, fiind adesea utilizat în
termometrele cu care se măsoară temperaturi ridicate (ordinare si de maximă).
Alcoolul (C2H2OH) are punctul de fierbere la 78,5ºC iar punctul de îngheţ la
–117,3ºC, fiind folosit, mai ales, la măsurarea temperaturilor minime.
Toluenul (C7H8) este o hidrocarbură aromatică cu miros specific, obţinut din
gudroanele cărbunilor de pământ şi din fracţiunile petroliere îmbogăţite prin aromatizare.
Are punctul de îngheţ la -95ºC şi punctul de fierbere la 110,56ºC, fiind uzitat de
termometrele care măsoară temperaturile scăzute.

Intervalul dintre cele doua puncte termice (temperatura de fierbere a apei distilate
la presiune normală şi temperatura de topire a gheţii) reprezintă scara termometrică,
intervalul împărţit într-un număr variabil de părţi egale, fiecare dintre ele reprezentând un
grad de temperatură. Sunt cunoscute mai multe scări de temperatură:

Scara Celsius, introdusă de astronomul şi fizicianul suedez Anders Celsius in


1742, este divizată de la 0-100ºC, în 100 de părţi egale.
Scara Réamur, introdusă de fizicianul şi naturalistul francez René Antoine
Ferchault, este divizată în 80 de părţi egale (0-80º), gradul Réamur fiind astfel mai mare
decât gradul Celsius.
Scara Fahrenheit, introdusă de fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit in
1715, este împărţită în 180 de părţi egale (32-212ºC).

Între cele trei scări de


temperatură apare o relaţie de egalitate,
de forma:
C R F − 32
= =
100 80 130

Simplificând, proporţiile de mai


sus devin:

C R F − 32
= =
5 4 9

Prin intermediul lor se poate trece


de la o scară termometrică la alta astfel:
5t 5
t C = R = (t F − 32);
4 9
4t 4
t R = C = (t F − 32 );
5 9
9 9
t F = (t C + 32 ) = (t R + 32 )
5 4

2
Scara Kelvin, numită şi „scara termometrică absolută a lui Kelvin”, a fost
imaginată de lordul William Thompson Kelvin şi este o unitate de măsură (simbol K)
pentru intervalele de temperatură, egală cu 1/273,15 din temperatura absolută a punctului
triplu al apei. La această scară se notează cu 0ºK cea mai coborâtă temperatură posibilă
(-273,15ºC). Mărimea gradelor de temperatură în scara Kelvin este egală cu cea a
gradelor din scara Celsius (1ºK=1ºC), deosebirea fiind dată de locul de marcare al valorii
zero.
În majoritatea ţarilor lumii se uzitează termometre gradate în scara Celsius şi în
scara Fahrenheit.

La staţiile meteorologice din România, în scopul măsurării temperaturii la


anumite ore, climatologice (01,07,13,19) sau sinoptice (din oră în oră), se folosesc
instrumente cu citire directă (termometre), iar pentru înregistrarea variaţiilor continue ale
temperaturii aerului într-o perioadă mai lungă (o zi sau o săptămână) se utilizează
termografe.
Instrumente cu citire directă utilizate pentru măsurarea temperaturii aerului:

a) Termometrul meteorologic ordinar (psihrometric) T.M.O. este format


din:

Rezervorul este umplut cu lichid termometric (mercur). Forma sa poate fi diferită,


de la cilindrică până la sferică şi tronconică.
Tubul capilar este un cilindru subţire de sticlă prin care coloana de mercur poate
înainta sau se poate retrage fără a întâmpina nici un obstacol. La partea inferioară tubul
capilar este sudat cu rezervorul, iar la partea superioară se termină cu o concavitate
nefuncţională.

3
Scara gradată este reprezentată de o bucată de porţelan sau opal alb pe care sunt
marcate diviziuni. Cele multiple de 10º sunt înscrise cu cifre (dispuse simetric de o parte
si de alta al lui 0). Diviziunile multiple de 5º sunt marcate fie cu cifra 5 fie printr-o linie
continuă care în capăt seamănă cu o săgeată. Diviziunile de 1º sunt marcate cu linii mai
scurte dar mai lungi decât cele corespunzătoare zecimilor de grad. În general scara
gradată a T.M.O este cuprinsă între -40ºC şi +60ºC. Precizia este de 0,2ºC ceea ce se
traduce prin aceea că între două grade întregi există şi intervale. La partea superioară
scara gradată este fixată printr-o bucată de sârmă fină iar în partea inferioară este
susţinută de o garnitură de sticlă.
Tubul protector este un cilindru de dimensiuni mult mai mari decât cele ale
tubului capilar. Tubul protector înglobează practic întreg ansamblul termometrului.
Manşonul metalic are rolul de a preîntâmpina transferul de căldură dintre operator
şi termometru. Nu se întâlneşte la toate tipurile de termometre.

Instalarea T.M.O. se face în primul adăpost meteorologic în poziţie perfect


verticală. Dintre disfuncţionalităţi, cea mai dea întâlnită este întreruperea coloanei de
mercur.
Corecţia instrumentală este un gen de corecţie ce se aplică datorită imperfecţiunii
calibrării tunului capilar. Pentru aceasta se realizează un şir de determinări simultane la
termometrul etalon şi la termometrul de la staţie (termometrul de etalonat). Media
diferenţelor citirilor la cele două termometre oferă valoarea acestei corecţii. În funcţie de
semnul ei se va aduna sau se va scădea din toate valorile de temperatură ce vor fi
determinate în viitor de termometrul de la staţie.

b) Termometrul de maximă (T max)

T max se aseamănă destul de Rolul acestui ştift de sticla este acela de


mult cu T.M.O., însă are faţă de acesta a se constitui un obstacol în calea
câteva caracteristici de specificitate. înaintării coloanei de mercur în cazul
Asemănarea este dată de lichidul creşterii temperaturii (forţa de frecare
termometric (mercur) şi de configuraţia dintre pereţii tubului capilar şi dintele de
generală foarte apropiată de cea a sticlă e mai mică totuşi decât forţa de
T.M.O.: rezervor, tub capilar, tub coeziune dintre moleculele de mercur
protector, scară gradată între -30º şi astfel încât coloana de mercur poate
+50º etc. depăşi obstacolul ştift şi să se fixeze în
Principala sa particularitate este dreptul celei mai mari valori de
maximilitatea (posibilitatea de a temperatură). La momentul în care
înregistra şi păstra valoarea de temperatura aerului începe să scadă,
temperatura cea mai ridicată din coloana de mercur va rămâne blocată.
intervalul de timp între două termene Acest lucru este asigurat de poziţia
orare de observaţie). Maximilitatea este aproape orizontală a termometrului în
asigurată de însuşirea sa fundamentală şi adăpost.
anume îngustarea tubului capilar în
imediata apropiere a locului unde
acesta e sudat cu rezervorul prin
intermediul unui dinte (ştift de sticla).

4
T max este mai scurt decât
T.M.O., are precizie mai slabă (0,5ºC).
El este instalat pe furca superioară a
stativului cu termometre din primul
adăpost meteorologic.

Determinarea celei mai ridicate temperaturi a aerului cu ajutorul termometrului de


maximă se face la orele de observaţii climatologice 01, 07, 13, 19. În prealabil se impune
verificarea poziţiei coloanei de mercur din tubul capilar deoarece aceasta poate fi
deplasată către dreapta fată de locul întreruperii, ca urmare a trepidaţiilor adăpostului
meteorologic sau poziţiei greşite a termometrului.
După înscrierea valorilor termice în registru, termometrul de maximă se
„operează”, adică se scutură energic până când mercurul din tubul capilar se retrage în
rezervor. După operare, termometrul de maximă ţinut cu rezervorul în jos, se reinstalează

5
în suportul său uşor înclinat. El este bine „operat” numai dacă, în urma aplicării corecţiei
instrumentale indică aceeaşi temperatură cu termometrul psihrometric uscat, căruia i s-a
aplicat această corecţie.

c) Termometrul de minimă (T min)

Termometrul de minimă T min


este un termometru meteorologic cu
alcool care se întrebuinţează pentru
determinarea celei mai scăzute
temperaturi a aerului (minima) din
intervalele cuprinse între orele de
observaţii. El se deosebeşte de celelalte
termometre meteorologice prin câteva
particularităţi de construcţie:
- rezervorul cu alcool are dimensiuni mai
mari în scopul de a prezenta o inerţie
capabilă să-l ferească de influenţa
microvariaţiilor momentane ale
temperaturii aerului.
- forma rezervorului este cilindrică
(modelele ruseşti) şi asemănătoare unei
furci sau literei „U” (modelele germane).
Ea urmăreşte să creeze o suprafaţă cât
mai mare de contact cu mediul.

Construcţia termometrului de minimă are drept principală caracteristică prezenţa


în interiorul coloanei de alcool a indicelui mobil de porţelan sau sticlă. Acesta are formă
alungită (12-14 mm) şi capetele bombate ca gămălia unui ac.
Scara termometrului de minimă este gradată din 0,5 in 0,5ºC, între limitele -45ºC
şi +45ºC.
Termometrul de minimă se instalează pe furca inferioară a stativului de
termometre din primul adăpost meteo în poziţie perfect orizontală, cu rezervorul îndreptat
spre stânga şi manşonul metalic spre dreapta faşă de persoana care efectuează observaţia.
Poziţia orizontală este necesară pentru ca deplasarea indicelui de porţelan în tubul capilar
să nu fie influenţată de forţa gravitaţiei. La instalare, indicele de porţelan trebuie să se
găsească în interiorul coloanei de alcool, cu capătul din dreapta (opus rezervorului) aflat
în contact cu pelicula superficială care formează meniscul concav al alcoolului din tubul
capilar. Când temperatura aerului scade, alcoolul se contractă, coloana micşorându-se;
indicele este antrenat şi el către rezervor, deoarece forţa de frecare a capetelor sale de
pereţii tubului capilar este mai mică decât forţa de rezistenţă a peliculei superficiale (dată
de coeziunea dintre moleculele alcoolului). Ulterior, atunci când temperatura aerului
începe să crească, alcoolul se dilată prelingându-se printre pereţii tubului capilar şi
capetele indicelui fără ca acesta să fie antrenat către temperaturile mai mari. Acest lucru

6
este posibil pentru că indicele se află în contact cu partea inferioară a peliculei
superficiale.
Citirile termometrului de minimă se fac la orele de observaţii climatologice
01,07,13,19, fără a-l atinge sau scoate din suportul său. Întrucât scara termometrului este
gradată din 0,5 in 0,5ºC, iar precizia determinărilor trebuie să fie de 0,1ºC, zecimile de
grad se apreciază din ochi.
Termometrul de minimă poate suferi o serie de dereglări. Cea mai frecventă este
întreruperea coloanei de alcool prin intermediul unor bule de aer. Ea se produce fie din
cauza variaţiilor bruşce ale temperaturii aerului, fie din cauza trepidaţiilor puternice.
Termometrele de minimă se verifică (se etalonează) o dată la 3 ani.
Termometrului de minimă i se poate aplica şi corecţia suplimentară în raport cu
termometrul ordinar, în sensul că se poate face o comparaţie/verificare a nivelurilor celor
două coloane (cu alcool şi mercur); indicaţiile trebuie să fie identice.

Aparate înregistratoare (termografe):

Termografele sunt aparate înregistratoare complexe care permit înregistrarea


continuă a variaţiilor de temperatură şi care sunt alcătuite din următoarele părţi:
- partea receptoare, reprezentată de o placă bimetalică, curbată (obţinută prin sudarea a
două lamele cu coeficienţi de dilatare diferiţi: una de oţel şi cealaltă dintr-un aliaj al
oţelului) sau de un tub manometric Bourdon; ea are rolul de a sesiza variaţiile
temperaturii.
- partea transmiţătoare, transmite şi amplifică variaţiile termice receptate de câteva zeci
de ori, este alcătuită dintr-un sistem de axe şi pârghii.
- partea înregistratoare, un tambur cilindric pe care se înfăşoară diagrama de temperatură
numită termogramă (pe aceasta sunt înscrise variaţiile temperaturii; diagrama are, pe
orizontală, diviziuni pentru timp - în ore, iar pe verticală diviziuni pentru temperatură – în
grade).
Există mai multe tipuri: Rossel, Junkalor, Fischer, Fuess, Bourdon etc.

a) Termograful tip Fischer

Are piesa receptoare în interiorul aparatului, ventilaţia făcându-se prin orificiile


practicate în pereţii de plexiglas ai capacului. Cele două lame bimetalice care constituie
piesa receptoare sunt fixate rigid la unul din capetele de garnitura metalică. Capetele lor
libere se unesc prin lamela răsucită cu dispozitivul de amplificare, care la etalonare se
fixează de axul de suspensie într-o anumită poziţie cu ajutorul şurubului. De axul de
suspensie este fixată şi pârghia peniţei care se pune în valoare prin intermediul şurubului.

7
b) Termografele cu tub Bourdon

Sunt înregistratoare de temperatură, mai puţin răspândite care au drept piesă


receptoare un tub Bourdon plat, cu secţiune eliptică al cărui interior este umplut complet
cu alcool sau alt lichid organic cu însuşiri asemănătoare. Tubul Bourdon este piesa
receptoare a termografelor de tip R. Fuess şi J. Richard.