Sunteți pe pagina 1din 78

UNIVERSITATEA ARTIFEX

Asigurări şi protecţie socială


Suport de curs şi seminar

Lector dr. Cristina Protopopescu


Asigurări şi protecţie socială

CUPRINS
CUPRINS................................................................................................................. 2
1. PROTECŢIA SOCIALĂ – COMPONENTĂ A POLITICII SOCIALE................................4
1.1. Conceptul de politică socială a statului.......................................................4
1.2. Statul şi bunăstarea socială.........................................................................5
1.3. Dimensiunile protecţiei sociale....................................................................7
1.4. Protecţia socială în Comunitatea Europeană...............................................9
1.5. Piaţa muncii şi protecţia socială..................................................................9
1.6. Reconversia profesională...........................................................................13
1.7. Indexarea şi protecţia socială....................................................................14
1.8. Protecţia socială a populaţiei în vârstă......................................................16
2. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE..................................................................17
2.1 Necesitatea şi conţinutul economic al asigurărilor sociale.........................17
2.2 Principiile şi rolul sistemului public naţional de asigurări sociale................18
2.3. Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale..............................19
3. FORMELE DE OCROTIRE A CETĂŢENILOR PRIN ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT
............................................................................................................................ 24
4. PENSIILE...........................................................................................................27
4.1 Principiile dreptului la pensie .....................................................................27
4.2 Asiguratii sistemului public de pensii .........................................................28
4.3 Pensia pentru limita de vârsta....................................................................30
4.4 Pensia anticipata........................................................................................31
4.5 Pensia anticipata partiala...........................................................................31
4.6 Pensia de invaliditate.................................................................................32
4.7 Pensia de urmas........................................................................................36
5. ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ...........................................................................39
5.1. Categorii de persoane cuprinse în sistemul asigurărilor pentru şomaj......39
5.2. Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj...........................................................41
5.3. Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru şomaj.......................43
5.4. Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea
şomajului.......................................................................................................... 44
6. ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE..............................................................48
6.1 Importanţa asigurărilor sociale de sănătate...............................................48
6.2. Structura sistemului de asigurări sociale de sănătate...............................48

2
Asigurări şi protecţie socială

6.3. Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate..........................................49


6.4. Finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi organizarea
financiară a acestuia........................................................................................50
6.5. Persoanele cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate.......................51
6.6. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor............................................................52
7. INDEMNIZAŢII PENTRU INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ.......................56
8. ALTE TIPURI DE AJUTOARE PENTRU PENSIONARI ŞI PERSOANE CU DIZABILITĂŢI
............................................................................................................................ 59
9. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA. PROTECŢIA SOCIALĂ ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ..........................................................................................62
10. ELEMENTE DE STATISTICĂ SOCIALĂ..............................................................63
10.1. Sistemul de indicatori ai statisticii nivelului de trai..................................63
10.2. Cercetarea selectivă a bugetelor de familie............................................65
10.3. Statistica veniturilor populaţiei................................................................67
11. PROBLEME ACTUALE ALE MANAGEMENTULUI PROTECŢIEI SOCIALE ÎN ŢARA
NOASTRĂ............................................................................................................. 73
Bibliografie...........................................................................................................77
TEMATICA PENTRU SEMINAR................................................................................78

3
Asigurări şi protecţie socială

1. PROTECŢIA SOCIALĂ – COMPONENTĂ A POLITICII


SOCIALE

1.1. Conceptul de politică socială a statului


Politica socială a statului reprezintă un ansamblu de scopuri şi instrumente de
analiză prin care puterea publică realizează afectarea normativă a resurselor publice şi a
distribuirii veniturilor în perspectiva umanistă a dreptăţii sociale.
Politica socială urmăreşte rezolvarea marilor probleme sociale legate de sănătate,
educaţie, locuinţe şi se realizează prin intervenţia statului asupra următoarelor categorii de
beneficiari: familii cu mulţi copii fără susţinere materială, copii orfani, persoane aflate în
incapacitate de muncă definitiv sau temporar, persoane vârstnice etc. În general, nu se poate
elabora “o listă universală” de componente ale politicii sociale asupra cărora statul doreşte şi
poate să acţioneze prin intermediul politicii sociale deoarece aceasta cuprinde o arie mai largă
sau mai restrânsă de obiective sociale determinată de organizarea societăţii, în general şi în
funcţie de politica promovată de partidul de guvernământ şi mecanismele politice specifice
acestuia.
În lucrarea sa cu privire la problematica politicii sociale, T.H.Marshall, considera că
scopul declarat al politicii sociale este bunăstarea. Pornind de la această premisă, în
condiţiile actuale ale dezvoltării societăţii principalele obiective urmărite de politica socială,
sunt:
� promovarea unor servicii publice: sănătate, educaţie, siguranţă socială, cultură etc.;
� protecţia unor segmente ale populaţiei aflate în dificultate prin intermediul
sistemului asigurărilor sociale şi a sistemului asistenţei sociale;
� asigurarea unor condiţii sociale considerate a fi importante pentru dezvoltarea
socială generală: creşterea solidarităţii sociale, promovarea intereselor familiei şi a copilului,
etc.
Politica socială a statului poate interveni şi în alte domenii cum ar fi: aplicarea unor
măsuri de reglementare a proceselor cu efecte nocive asupra mediului ambiant sau la nivel
microeconomic prin intermediul instituţiilor locale poate influenţa sau urmări rolul şi
activitatea sindicatelor sau protecţia angajaţilor (durata zilei de muncă, dreptul la condiţii
corespunzătoare de muncă etc.).

4
Asigurări şi protecţie socială

Fundamentul realizării politicii sociale îl constituie sincronizarea politicii sociale cu


politica economică astfel încât obiectivele politicii sociale să nu fie în discordanţă cu
obiectivele de dezvoltare economică . Afirmaţia că economia este latura inseparabilă a
acţiunii sociale presupune tratarea socialului prin prisma modificărilor la care este supus
economicul ca urmare a schimbărilor fundamentale de sistem.

1.2. Statul şi bunăstarea socială


Conceptul de bunăstare se fundamentează pe conceptul de standard de viaţă normal,
decent, la nivelul unei colectivităţi. De aici decurg două concepte:
� conceptul de standard de viaţă al unei colectivităţi care se referă la o stare a
aspiraţiilor respectivei colectivităţi determinate pe de o parte de resursele disponibile iar pe
de altă parte de sistemul de valori;
� conceptul de bunăstare colectivă conform căruia toţi membrii colectivităţii trebuie
să dispună de un volum minim de bunuri şi servicii considerat a fi decent, normal şi minimal.
Societăţile actuale prezintă o puternică orientare spre asigurarea unei bunăstări
colectivecare a devenit o valoare centrală, dezirabilă, care orientează întreaga activitate a
colectivităţilor actuale.
Statul bunăstării a început să se contureze la sfârşitul secolului trecut în societăţile
industriale intrate într-un proces rapid de dezvoltare. În secolul al XX-lea s-au confruntat
două modele distincte privind producerea bunăstării colective: statul capitalist (mai exact
statul bunăstării bazat pe economia de piaţă) şi statul socialist. Dincolo de rezonanţele
ideologice ale termenilor şi de diferenţele de succes istoric, cele două tipuri de state ale
bunăstării au funcţionat, s-au confruntat şi, probabil, s-au stimulat reciproc ele prezentând
atât trăsături distincte cât şi trăsături comune.
a. Statul bunăstării bazat pe economia de piaţă
Caracterizarea statului bunăstării care are la bază mecanismele economiei de piaţă
porneşte de la următoarele elemente:
� Veniturile primare (salariale, din profit şi din proprietate) reprezintă baza
bunăstării individuale. Aceste venituri sunt produse în mod liber în economia de piaţă.
� Din veniturile primare statul extrage, prin sistemul fiscal (politica fiscală)
veniturile sale pe care le va folosi pentru finanţarea activităţilor sale de susţinere directă sau
indirectă a bunăstării colective.

5
Asigurări şi protecţie socială

� Statul realizează o redistribuţie a veniturilor prin diferitele sale sisteme: asigurări


sociale (pensii, asigurări de boală, de accident etc), sprijin social universal (familii cu copii,
educaţie sănătate), asistenţă socială .
Statul bunăstării arată ca o reţea complexă de protecţie socială, cu funcţia de a asigura
un nivel de dezvoltare acceptabil. Există diferenţe între configuraţia statului bunăstării din
diferite ţări bazate pe economia de piaţă. Dar aceste diferenţe provin mai degrabă din
ponderea diferitelor elemente ale sistemului, din gradul de generozitate al diferitelor forme de
protecţie socială şi raportarea cheltuielilor cu protecţia socială în produsul naţional brut (în
Europa nivelul maxim al acestor cheltuieli este de aproximativ 30% în Olanda, Belgia,
Germania şi Franţa).
b. Statul bunăstării bazat pe economie socialistă
Elementele caracteristice ale statului bunăstării din fostele ţări socialiste sunt:
� Generalizarea sursei salariale prin aplicarea unei politici de folosire completă a
forţei de muncă care a exclus total şomajul;
� Politica salarială era orientată puternic spre promovarea egalităţii, veniturile erau
menţinute la nivel scăzut pentru realizarea unei egalităţi între membrii societăţii;
� Generalizarea sistemului de asigurări sociale.
� Sistemul fiscal similar cu cel al ţărilor cu economie de piaţă.
� Impozitele pe venituri erau utilizate, adesea însă în forme simplificate.
� Educaţia şi asistenţa medicală erau gratuite pentru toţi membrii societăţii, la care se
adăugau şi alte gratuităţi şi forme de sprijin: burse pentru elevi, tabere, manuale gratuite, etc.
Aşa cum s-a afirmat anterior, ambele metode ale statului bunăstării – atât cel
fundamentat pe economia de piaţă cât şi cel fundamentat pe economia socialistă – au urmărit
realizarea unei bunăstări colective acceptabilă.
O viziune critică asupra economiei de piaţă arată că limitele economiei de piaţă duc la
necesitatea dezvoltării, deasupra pieţei, a unui stat cu funcţii sociale complexe care să
corecteze distorsiunile pieţei, atât în ceea ce priveşte alocarea resurselor în sfera producţiei,
cât şi în distribuirea resurselor în sfera consumului. Critica marxistă a dus la concluzia
înlocuirii economiei de piaţă cu un alt tip de economie – economia socialistă, planificată şi
orientată de către stat în vederea producerii sistematice a bunăstării.

6
Asigurări şi protecţie socială

1.3. Dimensiunile protecţiei sociale


Protecţia socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru întreprinderi, stat,
salariaţi şi toţi ceilalţi factori implicaţi în acţiuni sociale reprezentând nu doar un element
fundamental al politicii sociale (ca instrument) cât mai cu seamă obiectivul său central.
În general, abordarea conceptului de protecţie socială se face din două unghiuri de
vedere: al ofertantului şi al beneficiarului. Ca în orice raport cerere-ofertă, preţul (respectiv,
al protecţiei sociale) se va forma, în condiţiile unei pieţe libere a serviciilor sociale, dar şi
ţinând cont de caracterul colectiv al acestui tip de servicii, la intersecţia nevoilor cu resursele.
Preţul protecţiei sociale se exprimă prin costurile ocazionate de producerea serviciilor sociale
a căror efect este siguranţa sau securitatea socială. Un gen special de protecţie este cerut de
condiţiile cauzate de tranziţie. În această situaţie protecţia este solicitată pentru a putea
asigura omului traversarea unei perioade mai scurte sau mai lungi de timp. De aceea se
apreciază că politica socială a perioadei de tranziţie se caracterizează în primul rând prin
asigurarea protecţiei sociale în faţa fenomenelor inerente acestei etape (şomaj, inflaţie,
accentuarea sărăciei, marginalizarea socială etc). Protecţia socială se manifestă printr-un
ansamblu de măsuri (materiale şi/sau nemateriale) care urmăresc direcţii practice,
convingătoare, prin acţiuni concrete la nivelul următoarelor diimensiuni:
1. Protecţia locului de muncă presupune în prealabil asigurarea unui loc de muncă
pentru fiecare, şi nu orice fel de loc de muncă ci a unuia cât mai pe măsura posibilităţilor şi
pregătirii individului. Aceasta se realizează prin:
� stimularea dezvoltării activităţilor economice care să ofere locuri de muncă cu
cerinţe de calificare superioară;
� acordarea de compensaţii economice şi sociale (cu caracter individual), pentru
acele activităţi care au un grad scăzut de acceptabilitate socială.
� fundamentarea unui regim complementar de protecţie realizat în cadrul fiecărei
firme pentru asigurarea unei dimensiuni de protecţie a salariaţilor care să cuprindă protecţia
socială, economică, financiară, juridică, în cazul producerii unor evenimente.
2. Protecţia populaţiei salariate, este asigurată prin acţiunile conjugate ale
sindicatelor şi legislaţia adecvată domeniului muncii şi protecţiei sociale. Ea include
asigurarea de condiţii fizice, sociale, organizaţionale normale de muncă precum şi protecţia
împotriva oricăror abuzuri. În mod special în această categorie (obiectiv) se include
garantarea unui salariu minim civilizat.

7
Asigurări şi protecţie socială

3. Protecţia împotriva nedeteriorării calităţii vieţii formează un ansamblu de


măsuri menite să acţioneze în special asupra păstrării dimensiunilor indicatorilor cantitativi
(dar şi calitativi) ai calităţii vieţii. Acest tip de protecţie se cere în special în perioada de
tranziţie, când pericolul deteriorării standardului de viaţă apasă asupra întregii populaţii şi
sunt necesare eforturile şi suportul statului, a compensaţiilor economice (fără a depăşii
limitele eficienţei), a suplimentării acelor importuri prin care să se completeze cele necesare
traiului civilizat.
4. Protecţia grupurilor sociale defavorizate (handicapaţii, minori abandonaţi,
tineret fără sprijin material şi nematerial, populaţie vârstnică fără suport de ajutor, familii cu
mulţi copii fără suport material adecvat etc.). Acest tip de protecţie porneşte de la drepturile
civile ale cetăţenilor punând în evidenţă nu doar serviciile sociale ci şi cele socio-sanitare
pentru a proteja şi a oferi sprijinul adecvat individului şi familiei sale. În aceste cazuri,
dificultatea de integrare a acestor persoane în lumea muncii cere mijloace de protecţie
economică şi socială, corespunzătoare, începând cu integrarea şcolară şi până la găsirea unui
loc de muncă pentru aceste persoane cărora să le confere o oarecare independenţă economică,
protecţia acestor categorii se constituie ca cea mai asiduă purtătoare a mesajului umanist-
social. O problemă majoră în cadrul acestei categorii de protecţie o constituie protecţia
copilului şi a tineretului. Abordarea şi aprofundarea problematicii specifice vârstei tinere au
un impact particular deosebit asupra calităţii vieţii. Aspectul condiţiei juvenile prezintă în
societatea contemporană o serie de particularităţi: violenţa minorilor, şomajul tinerilor,
marginalizarea tineretului prin pierderea atribuţiilor, comportamentul de tip „dezertor” în faţa
imposibilităţii găsirii unui loc de muncă pe măsura aşteptărilor, etc, contribuie la accentuarea
stării conflictuale în special la această categorie socială.
5. Protecţia întregii colectivităţi urmăreşte asigurarea împotriva unor procese sociale
patologice cu acţiune negativă majoră asupra condiţiei individului: crize economice;
criminalitate; corupţie; tensiuni interetnice, interreligioase, interrasiale (sau între alte grupuri
sociale).
Teoretic protecţia socială trebuie să-şi dovedească maximum de beneficiu uman.
Practic, ea reprezintă o temă de mare sensibilitate economică privind depistarea şi utilizarea
tuturor resurselor economice (dar şi noneconomice) pentru crearea confortului social, la
nivelul întregii colectivităţi.

8
Asigurări şi protecţie socială

1.4. Protecţia socială în Comunitatea Europeană


Desăvârşirea pieţei interioare comunitare, dispoziţiile sociale şi conjuncturale ale
Actului Unic European au avut o importantă influenţă asupra formei şi conţinutului
programelor economice şi sociale. Prin intermediul acestora au fost lansate informaţii utile
comunităţii, tuturor instituţiilor comunitare şi altor factori de decizie pentru ca progresul
economic şi social să se instaureze pe piaţa unică. Programul Economic-Social al Comunităţii
Europene ţine cont de multitudinea fenomenelor care se fac resimţite în Europa prezentului
moment: îmbătrânirea populaţiei; apariţia unor noi fenomene de sărăcie; utilizarea din ce în
ce mai frecventă a noilor tehnologii (şi gradul diferenţiat de accesibilitate a structurilor
sociale la acestea); construirea unor noi orare de muncă; permanentizarea şomajului; luarea în
considerare a efectelor aspra mediului înconjurător; dorinţa omului de a-şi intensifica
participarea la rezolvarea problemelor sociale.
Scopul unic declarat al Programului este căutarea şi găsirea de noi posibilităţi de
acţiune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă în Europa. Etapele de derulare
ale acestui program sunt următoarele:
a) identificarea problemelor economice cu implicaţii sociale;
b) realizarea unor studii pilot;
c) formularea marilor proiecte de cercetare;
d) implementarea programelor;
e) evaluarea efectelor şi elaborarea de recomandări;
Programul Economic-Social al Comunităţii Europene devine operaţional în 6 domenii
legate unele de altele. Ele sunt cuprinse în partea întâia a Programului şi se referă la: dialogul
social; restructurarea vieţii şi muncii; sănătate şi securitate socială; mediu înconjurător;
condiţii de viaţă; tehnologia viitorului.

1.5. Piaţa muncii şi protecţia socială


1.5.1. Durata timpului de muncă
În general, prima coordonată care este abordată în cadrul problematicii pieţei muncii,
mai precis a negocierilor salariale este durata timpului de lucru (zi, săptămână, an). Această
durată este stabilită şi reglementată prin legislaţia guvernamentală dar şi prin acordurile de
tarife, este verificată periodic şi modificată atunci când condiţiile generale ale pieţei muncii o
cer. Factorul care influenţează cel mai accentuat durata programului de muncă şi care
generează adesea mari nemulţumiri şi presiuni sociale datorită consecinţelor sale este

9
Asigurări şi protecţie socială

programul tehnic. În general statisticile privind durata de muncă prezintă durata medie a
muncii/săptămână (în unele cazuri, zi sau lună) iar seriile de date se referă la:
a) orele de muncă efectiv lucrate
b) orele de muncă remunerate (plăţile)
Orele de muncă efectiv lucrate corespund în ansamblu orelor petrecute la locul de
muncă, cuprinzând perioadele normale de muncă şi orele suplimentare în timp ce orele
remunerate acoperă în plus orele de muncă plătite dar neefectuate (cum ar fi: concediile
anuale, zilele de sărbătoare, concediile de boală şi alte tipuri de concedii sau perioade de timp
plătite). Durata de muncă/săptămână în activităţile neagricole – media pe glob până în anii
1990 împărţea ţările lumii, în principiu, în două categorii importante: prima, grupul ţărilor cu
sub 40 de ore săptămânal (Canada, SUA, Spania, Franţa, Germania) şi grupul ţărilor cu peste
40 de ore săptămânal (Japonia, Elveţia, Anglia).
De menţionat că începând cu anii `90 s-au produs numeroase şi ample modificări
cantitative şi calitative ale duratei de muncă pornind de la următoarele consideraţii:
a) valul de evenimente politice-sociale precum şi profundele transformări economice
de după 1989 cu toate ţările central-est europene au determinat modificarea esenţială a pieţei
muncii astfel:
� eliberarea „cortinei de fier” prin ridicarea graniţelor (total sau parţial) a produs
dislocări de populaţie în direcţia reîntregirii familiilor şi căutarea de loc de muncă mai bine
plătit;
� atracţia forţei de muncă (inclusiv calificată şi cu un loc de muncă asigurat în ţara
de origine) către occident ca „miraj” al realizării profesionale;
� accentuarea, în unele situaţii chiar scăparea de sub control a fenomenului „migraţia
clandestină” a forţei de muncă, cu efecte deosebit de negative în special asupra populaţiei şi
pieţei muncii din ţara către care s-a orientat fenomenul migraţionist;
b) accentuarea şomajului (atât în ţările în tranziţie cât şi în cele dezvoltate) ca urmare
a următoarelor condiţii:
� restructurarea economică din fostele ţări socialiste a declanşat generalizarea
şomajului ca fenomen de masă; mutaţiile produse pe piaţa muncii au produs printre altele şi
schimbarea programului de lucru, trecerea la săptămâna de 5 zile lucrative.
Efectul a fost perceput sub două aspecte: unul considerat ca subiectiv, satisfacţia
populaţiei salariate de a se apropia prin această măsură de standardul ţărilor dezvoltate şi

10
Asigurări şi protecţie socială

obiectiv, diminuarea treptată a eficienţei muncii, randamentului şi motivaţiei paralel cu


pretenţia susţinută de creştere a salariului datorită inflaţiei şi liberalizării preţurilor;
� reducerea la 35 de ore săptămânal chiar în ţări dezvoltate (exemplu Franţa) ca
simbol al solidarităţii salariale şi sindicale în faţa posibilităţilor tot mai accentuate de pierdere
a locurilor de muncă în masă (în special în marile zone ale pieţei muncii, regii şi întreprinderi
de stat);
� goana după competitivitate industrială pe piaţa externă ceea ce necesită
încorporarea în produse şi servicii a cât mai mult progres tehnic şi tehnologic cu consecinţe în
planul renunţării la utilizarea de forţă de muncă;
� disponibilizarea preferenţială a femeilor şi tinerilor ceea ce constituie conturarea
fenomenului „şomaj feminin” şi „şomaj tineret” (chiar licenţiaţi) necesită o protecţie socială
deosebită dar mai ales specifică.
1.5.2. Protecţia socială a femeilor şi tinerilor
Una din principalele particularităţi ale evoluţiei pieţei muncii după anii `70 a fost
tendinţa de feminizare, de intrare masivă şi rămânerea pe piaţa muncii – ca persoane ocupate
sau în şomaj- a femeilor, proces şi tendinţă care au condus la o adevărată schimbare atât a
modelului cât şi a curbei de activitate a femeilor, apropiindu-le de cele ale bărbaţilor. În
prezent, în etapa de tranziţie , femeile devin mai afectate de şomaj fiind primele concediate şi
greu reprimite înapoi. Masuri privind stoparea şi reducerea şomajului în rândul femeilor:
� crearea de noi locuri de muncă, prin investiţii şi folosirea capacităţilor existente, în
diverse domenii de activitate în care eficienţa ar fi sporită, ţinând însă cont şi de specificul
forţei de muncă, al dezvoltării zonale, etc;
� programe de recalificare, orientare profesională şi găsirea de locuri de muncă, cu
atenţie specială acordată categoriilor defavorizate (inclusiv femei);
� flexibilizarea pieţei muncii prin metode atipice de ocupare (care să nu devină însă
forme de subocupare specifice feminine, ci să dezvolte în măsura în care sunt acceptate, acele
activităţi preferate de către femei);
� prelungirea procesului educaţional şi scăderea „presiunii” numărului tinerilor
asupra populaţiei active;
� încurajarea şi formarea profesională pentru crearea de întreprinderi mici şi mijlocii,
ca şi pentru lucrătorii pe cont propriu, etc.
În aceste domenii vor trebui conjugate acţiunile de politică guvernamentală de
promovare a ocupării (mai ales a unor modele de ocupare a forţei de muncă feminină), cu

11
Asigurări şi protecţie socială

cele ale organizaţiilor neguvernamentale (care se preocupă de problemele specifice ale


familiei şi femeii, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, etc.
O diferenţă semnificativă din punct de vedere al pieţei muncii între tineri şi celelalte
categorii de vârstă rezidă în faptul că primii prezintă un grad de risc mai mare la şomaj.
Dincolo de vârstă, sex, ocupaţie, ramură economică, arie geografică sau condiţiile pieţei
muncii, tinerii sunt expuşi la perioade de şomaj mai lungi decât adulţii. Categoria tinerilor
şomeri este caracterizată de mari fluctuaţii pe piaţa muncii. Acest proces se datorează atât
condiţiilor economice în care funcţionează piaţa muncii, cât şi tranziţiei de la şcoală la
muncă. Dacă pentru persoanele adulte legislaţia muncii oferă o securitate a muncii, pentru
tineri astfel de reglementări sunt mai limitate, dacă nu chiar inexistente. „Ultimii veniţi,
primii concediaţi” devine un principiu care nu oferă siguranţa minimă a locului de muncă
pentru tineri. O altă caracteristică a şomajului la tineri este gradul mare de concentrare a
şomajului în acest grup. Şomajul afectează tinerii şi pe termen lung, cu efecte negative asupra
veniturilor, dacă se are în vedere faptul că pensiile se calculează pe baza vechimii în muncă.
Tinerii arată o mare mobilitate ocupaţională pe piaţa muncii, ceea ce măreşte riscul lor de a
deveni şomeri, cel puţin o perioadă scurtă de timp. Dacă se adaugă şi lipsa de calificare se
poate înţelege de ce tinerii sunt înclinaţi să accepte locuri de muncă mai puţin atractive.
Similar, ei sunt mai predispuşi la experimentare, adică sunt mai mobili decât adulţii în ceea
ce priveşte profesiile şi locurile de muncă.
Noua incidenţă a şomajului asupra tinerilor este importantă din cel puţin două motive,
fiecare dintre ele având implicaţii sociale. În primul rând perioadele prelungite de şomaj la
prima lor intrare pe piaţa muncii le pot deteriora considerabil tinerilor şansele de a face faţă
mai târziu acestei pieţe. În consecinţă există riscul ca abilităţile şi competenţele dobândite de
ei în timpul pregătirii şi formării să se deterioreze, ei transformându-se cu timpul(atunci când
este cazul) din persoane calificate în persoane necalificate. În al doilea rând, problema
şomajului în rândul tinerilor este foarte importantă prin însăşi amploarea ei. În anul 2000
persoanele sub 30 de ani reprezentau aproape 54% din totalul şomerilor care beneficiau de
ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin şi acest procent se menţine şi în prezent. O a treia
cauză, foarte importantă, o reprezintă economia secundară sau „munca la negru”,neoficială.
Se pare că mai mult de două treimi dintre cei care nu au loc de muncă sau sunt în şomaj,
desfăşoară activităţi în vederea dobândirii de câştiguri. Acest tip de activităţi „la negru” sunt
foarte tentante pentru tineri din cel puţin două motive. Primul ar fi acela că ele permit în
acelaşi timp ridicarea ajutorului de şomaj sau alocaţiei de sprijin, cât şi câştiguri din

12
Asigurări şi protecţie socială

respectiva activitate. Al doilea motiv, este că acest tip de muncă este de obicei ocazională (ca
zilieri de exemplu), individului rămânându-i suficient timp liber, acesta din urmă fiind o
variabilă deosebit de fructificată de către tineri.
Astfel marea majoritate a tinerilor consideră ca a avea un salariu bun este cel mai
important atribut al unui loc de muncă. Însă având în vedere contextul macroeconomic, astfel
de locuri de muncă sunt evident foarte greu de găsit astăzi în România. Prezentarea tuturor
factorilor şi categoriilor vulnerabile la şomaj scot în evidenţă necesitatea abordării şomajului
nu ca un tot unitar, ci pe segmente de populaţie care au caracteristici diferite, cauze specifice
şi care necesită deci mijloace aparte de rezolvare.

1.6. Reconversia profesională


1.6.1. Reconversia profesională. Concept. Dimensiune financiară
În condiţiile perioadei de tranziţie în care piaţa muncii este caracterizată de multiple
schimbări şi întreaga populaţie, înainte de toate cea ocupată, este supusă unui proces de
„restructurare” în plan profesional şi comportamental, educaţia, formarea profesională şi
recalificarea/reconversia profesională, în legătura nemijlocită cu ocuparea, reocuparea şi
reintegrarea profesională, tind să capete o valoare deosebită.
Reconversia profesională respectiv perfecţionarea profesională nu constituie terapii
miraculoase care soluţionează sigur, de la sine, problemele majore ale pieţei muncii. Succesul
lor în planul ocupării şi reocupării forţei de muncă, al funcţionării pieţei muncii rămâne
dependent de asigurarea unui ansamblu de condiţii înainte, în timpul şi după derularea
acestora. Reconversia profesională a forţei de muncă nu trebuie privită doar ca un mijloc de a
scăpa de ameninţarea şomajului, ci aşa cum se procedează în ţările dezvoltate, ca un mijloc
de a obţine o calificare mai înaltă, un loc de muncă mai bun şi toate avantajele care decurg
din aceasta. Reconversia profesională reprezintă procesul prin care are loc o schimbare a
condiţiilor economice anterioare, o modificare a obiectului activităţii anumitor agenţi
economici şi chiar a unor ramuri ale economiei naţionale, iar în cadrul industriei pe
subramurile acesteia, datorită trecerii lor de la un gen de producţie la altul.
Reconversia profesională a forţei de muncă îndeplineşte două funcţii importante:
a) funcţia economică de ajustare a forţei de muncă la nevoile economice în continuă
schimbare, în vederea echilibrării ofertei cu cererea de muncă, a echilibrării excedentelor cu
deficitele de forţă de muncă;
b) funcţia socială reprezentând o pârghie care asigură concomitent:
� reducerea şi combaterea şomajului;

13
Asigurări şi protecţie socială

� combaterea sărăciei, ştiut că populaţia şomeră are o contribuţie apreciabilă în


determinarea proporţiilor şi evoluţiei populaţiei sărace.
Resursele financiare trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor pentru calificare,
recalificare sau perfecţionare, respectiv:
� salariile personalului de predare şi instruire şi sumele plătite colaboratorilor
externi;
� sume destinate pentru a acoperi chiria sălilor de curs, materialele didactice,
documente de evidenţă, rechizite, întreţinerea clădirii, apă, energie, cazare, cantină, transport
(pentru cursanţii navetişti), echipament de lucru, material de producţie, etc.
În ceea ce priveşte veniturile centrelor de calificare, recalificare şi perfecţionare a
şomerilor acestea provin din:
� taxe de participare la cursuri suportate din fondul pentru plata ajutorului de şomaj
(valabil numai pentru şomerii care primesc ajutor de şomaj)
� taxe de participare la cursuri suportate de către solicitanţi (agenţi economici,
meşteşugari, persoane fizice aflate în câmpul muncii);
� taxe prevăzute pentru prestaţiile de servicii, conform reglementărilor în vigoare;
� sumele realizate din valorificarea lucrărilor şi operaţiilor efectuate de cursanţi în
perioada de pregătire.

1.7. Indexarea şi protecţia socială


Indexarea reprezintă o modalitate de conectare a unor variabile economice, precum
salariile, impozitele, pensiile, cu creşterea nivelului general al preţurilor. Cel mai adesea
indexarea se foloseşte pentru a oglindi dinamica veniturilor din muncă a salariilor, în raport
cu evoluţia preţurilor, îndeosebi a celor de consum personal, pentru corelarea creşterii
salariilor cu inflaţia.
În toate ţările cu economie de piaţă au fost adoptate legi prin care mărirea salariilor de
bază creşte în mod automat, corelat cu indicele creşterii preţurilor, indice devenit oficial după
ce a fost negociat între sindicate, patronat şi guvern.
Indexarea este însă numai una din aceste modalităţi şi procedee de realizare a
corelaţiilor dintre salarii şi preţuri, dintre salarii şi costul vieţii; salarii-productivitate, salarii-
venit naţional, salarii şi creşterea economică. Într-o serie de ţări negocierea colectivă
întemeiată pe o bună organizare a partenerilor sociali, realizează aceste corelaţii fără însă a
recurge la tehnicile indexării. Mai mult decât atât într-o serie de ţări care nu practică
indexarea (Germania, Japonia, Suedia, Austria) creşterea salariilor, deşi mai mare decât în

14
Asigurări şi protecţie socială

ţări care recurg la indexare nu generează totuşi procese inflaţioniste mari, dimpotrivă ele fiind
chiar mai mici.
Indexarea îndeplineşte ca funcţie principală prevenirea eroziunii puterii de cumpărare.
Ea are însă şi un efect secundar: acela de a transmite presiunile inflaţioniste asupra costurilor,
asupra ocupării, preţului şi rentabilităţii, asupra investiţiilor şi cererii globale. În alte opinii,
indexarea bine realizată nu are efecte inflaţioniste dezechilibrante în plan economic şi social.
Alegerea unui indicator pentru indexarea salariilor este calculat în funcţie de indicele
preţurilor de consum care se calculează şi se publică regulat de către servicii publice
specializate. În practică, indicele naţional al preţurilor de consum este criticat de regulă de
către sindicate deoarece se calculează şi suferă influenţa obiceiurilor de consum ale familiei
medii. După mărimea numărului de salariaţi şi a altor categorii de populaţie care beneficiază
de indexare, ţările cu economie de piaţă pot fi clasificate astfel:
a) ţări unde toţi salariaţii beneficiază de indexare reglementată de către puterea
executivă;
b) ţări în care indexarea este automată şi proporţională cu nivelul creşterii preţurilor;
c) ţări în care o parte mai mult sau mai puţin importantă a salariaţilor beneficiază de o
clauză de indexare prin convenţiile colective ale fiecărei unităţi economice;
d) ţări în care indexarea este inexistentă;
Oricum ar fi însă practica indexării, este apreciată în unanimitate ca o pârghie solidă a
politicii sociale pornind de la însăşi obiectivele sale: nivelul de trai şi calitatea vieţii. În cazul
in care compensarea constă într-o sumă uniformă pentru toţi salariaţii, eficacitatea protecţiei
sociale depinde de volumul aceste compensaţii şi de nivelul remunerării; salariile mici vor fi
bine protejate în timp ce salariile înalte nu vor fi decât în parte.
Cu toate acestea problema nu este deloc simplă deoarece sunt prezente două procese
care se derulează în spaţii temporare diferite:
a) indexarea este un fenomen continuu (a cărei stare se poate percepe de la o lună la
alta cu ajutorul statisticilor de preţuri)
b) convenţiile colective se încheie pe o durată variabilă de un an, doi sau chiar mai
mult.
Cu toate acestea, rareori negocierile salariale pot fi redeschise la fiecare trei sau şase
luni; prevăzând indexarea salariilor, sindicatele încearcă să se protejeze împotriva creşterii
preţurilor în timpul perioadei dintre o negociere şi alta.

15
Asigurări şi protecţie socială

Clauza de indexare reprezintă o dispoziţie de contract care prevede ca ajustarea


salariilor stabilite prin contract să reflecte total sau parţial evoluţia preţurilor, a costurilor
specifice sau evoluţia nivelului general al preţurilor. Utilizarea clauzei de indexare se bazează
pe faptul că ea este prevăzută ca urmare a schimbării puterii de cumpărare(cel mai adesea
prin deteriorarea sa).

1.8. Protecţia socială a populaţiei în vârstă


Pe măsura înaintării în vârstă oamenii îşi pierd capacitatea de a muncii şi câştiga din
ce în ce mai puţin, de aceea au nevoie să li se asigure o sursă de venit până la sfârşitul vieţii.
Societăţile şi guvernele au elaborat mecanisme de asigurare a veniturilor cetăţenilor vârstnici,
ca partea reţelei de securitate socială, care cuprinde o serie de riscuri cum ar fi: îmbătrânirea,
invaliditatea, accidentele de muncă, boala, sărăcia etc.
În anumite ţări ponderea cheltuielilor cu pensiile în P.I.B a atins o dimensiune extrem
de mare, respectiv: 11,8% în Franţa, 10,8% în Germania, 14,4% în Italia. Creşterile amintite,
care privesc toate categoriile de pensii (de bătrâneţe, invaliditate şi urmaş), au avut loc în
condiţiile sporirii atât a numărului de beneficiari, cât şi a nivelului pensiei reale, evident, cu
efecte pozitive asupra condiţiilor de viaţă a pensionarilor. Asupra procesului amintit au
acţionat în principal trei factori: creşterea însemnată a populaţiei vârstnice, ca expresie
procesului de îmbătrânire demografică; extinderea gradului de cuprindere a populaţiei în
diferite sisteme de securitate socială pentru bătrâneţe; sporirea mărimii reale a pensiilor
individuale în contextul progresului economic.

16
Asigurări şi protecţie socială

2. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE


2.1 Necesitatea şi conţinutul economic al asigurărilor
sociale
În România, primele forme ale asigurărilor sociale au luat fiinţă către sfârşitul
secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din iniţiativa lucrătorilor din fabrici.
Deşi în trecut în România aceste asigurări au cunoscut o oarecare dezvoltare, totuşi, formele
concrete de ocrotire a cetăţenilor şi a familiilor lor n-au putut satisface pe deplin cerinţele de
viaţă ale acestora.
Deoarece cetăţenii pot să ajungă în imposibilitatea de a mai munci, şi, deci, de a-şi
dobândi prin muncă bunurile şi serviciile necesare traiului lor şi a familiilor lor datorită
diferitelor cauze, cum sunt: accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea, precum şi ca
urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, când omul nu mai poate munci cu
plenitudinea forţelor sale etc. este necesar ca statul, companiile naţionale, regiile autonome,
societăţile comerciale, unităţile şi organizaţiile cooperatiste, asociaţiile, întreprinderile
private, întreprinzătorii particulari etc. să ia din timp măsurile corespunzătoare pentru
protecţia cetăţenilor, asigurându-le veniturile necesare traiului acestora şi familiilor lor.
Sub aspect financiar, asigurările sociale participă la repartiţia unei părţi din produsul
naţional brut, constituind un mijloc de control asupra formării, repartizării şi utilizării
acestuia, când se alimentează, se repartizează şi se utilizează fondurile asigurărilor sociale.
Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice băneşti cu
ajutorul cărora în procesul repartiţiei produsului naţional brut se formează, se repartizează, se
gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi
pensionarilor din companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, etc..
Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a
cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie, care constă în acordarea de
către stat sau anumite organizaţii de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la
tratament balnear şi alte gratuităţi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în
incapacitate de muncă, sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.

17
Asigurări şi protecţie socială

Aplicarea în practică a politicii sociale a statului român a contribuit la cristalizarea şi


la perfecţionarea pe plan naţional a unui sistem de asigurări sociale, care cuprinde ansamblul
organizat al formelor de asigurări sociale ce îşi păstrează individualitatea, depind unele de
altele, realizându-se astfel aspectul de totalitate şi integralitate prin care sunt ocrotiţi lucrătorii
din unităţile de stat, mixte, private, membrii cooperativelor meşteşugăreşti, agricultorii,
avocaţii, slujitorii cultelor, personalul casnic şi de îngrijire a blocurilor de locatari,
pensionarii şi membrii lor de familie.
Începând din anul 1992 se conturează tot mai bine realizarea unui sistem public
naţional unificat de asigurări sociale, prin integrarea în asigurările sociale de stat a
sistemelor independente de asigurări sociale (asigurările sociale pentru agricultori, ale
cooperaţiei meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor plastici, ale
muzicienilor, compozitorilor şi scriitorilor).
Prin instituirea sistemului public naţional de asigurări sociale s-a creat un cadru
unitar de aplicare a legislaţiei în domeniu, se economisesc resurse materiale şi umane, se
creează flexibilitate în redistribuirea resurselor disponibile, în funcţie de cerinţele pentru
anumite prestaţii, se întăreşte controlul privind constituirea şi utilizarea resurselor şi calitatea
prestaţiilor.

2.2 Principiile şi rolul sistemului public naţional de


asigurări sociale
Principiile de organizare şi funcţionare a sistemului public naţional de asigurări
sociale sunt următoarele:
a) Unicitatea. Potrivit acestui principiu este organizat şi funcţionează un singur sistem
public naţional de asigurări sociale, garantat de stat. Concomitent, se prevăd posibilitatea şi
condiţiile de organizare şi funcţionare a unor sisteme private, facultative, de asigurări sociale.
b) Obligativitatea. În concordanţă cu cerinţele acestui principiu, persoanele fizice care
desfăşoară activităţi aducătoare de venituri şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sunt
cuprinse, prin efectul legii, în sistemul public naţional de asigurări, beneficiind de drepturi şi
având obligaţii reglementate.
Asigurările sociale cuprind: personalul din companiile naţionale, regiile autonome,
societăţile comerciale, întreprinderile privare, cooperatorii, asociaţii, agricultorii, avocaţii,
slujitorii cultelor, toţi pensionarii şi membrii lor de familie.
Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de familie sunt
ocrotiţi prin asigurările sociale, ceea ce înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află

18
Asigurări şi protecţie socială

principiul generalităţii şi că statul garantează aceste drepturi prin Constituţie şi prin alte acte
normative.
c) Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Statul este garantul
acestui drept exercitat prin sistemul public naţional al asigurărilor sociale. Statul sprijină
acest sistem al asigurărilor sociale, în situaţii temeinic motivate, prin acoperirea deficitelor
financiare potrivit prevederilor legii bugetului de stat.
d) Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru toată perioada de pierdere a
capacităţii lor de muncă, iar mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de
sarcină, lehuzie, pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, când au copii mici bolnavi etc..
e) Egalitatea. Acest principiu are în vedere că persoanele asigurate beneficiază de
aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii prevăzute de lege.
f) Imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale.
Acest principiu este expres prevăzut de legislaţia de asigurări sociale. Salariaţii, membrii
cooperatori, asociaţii, agricultorii şi ceilalţi cetăţeni care îndeplinesc condiţiile legale au
dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, indemnizaţie etc..
h) Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici
parţial. Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale constituie un drept personal şi nu pot
face obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi limitate şi nu pot fi cedate nici total, nici parţial,
deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost conferite.
i) Autonomia şi descentralizarea, potrivit căruia asigurările sociale se înfăptuiesc de
către asiguraţii respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente. Rolul deosebit al
asigurărilor sociale constă în ocrotirea cetăţenilor în toate cazurile de pierdere a capacităţii de
muncă; de asemenea, prin acordarea indemnizaţiilor şi aplicarea unor restricţii acţionează
împotriva leneşilor, simulanţilor şi chiulangiilor etc. Asigurările sociale au un rol important în
educarea cetăţenilor, în dezvoltarea conştiinţei cetăţeneşti, în promovarea echităţii sociale; ele
cultivă atitudinea responsabilă faţă de muncă, faţă de familie etc. Asigurările sociale sunt
chemate să îndeplinească un rol important în menţinerea şi ridicarea bunăstării poporului.

2.3. Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor


sociale
Izvoarele de formare a fondurilor asigurărilor sociale sunt contribuţiile ce se plătesc
de către agenţii economici şi salariaţi calculate prin aplicarea unor cote procentuale asupra
fondurilor de salarii în cazul angajatorilor şi asupra salariilor brute în cazul angajaţilor. Deci,
cuantumul fondurilor asigurărilor sociale depinde, în principal , de mărimea veniturilor

19
Asigurări şi protecţie socială

realizate de personalul încadrat în muncă, deci o creştere a veniturilor personalului determină


şi majorarea veniturilor asigurărilor sociale de stat.
Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale de stat sunt:
- Contribuţii pentru asigurări sociale ce se plătescde agenţii economici şi instituţii;
- Contribuţii ale salariaţiilor şi cetăţenilor
- Contribuţii pentru asigurările sociale datorate de unităţile particulare bazate pe
libera iniţiativă
- Contribuţia agricultorilor cu gospodărie individuală
- Contribuţia membrilor societăţilor agricole sau ai altor forme de asociare din
agricultură
- Contribuţia slujitorilor cultelor
- Contribuţia persoanelor care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii
civile
- Contribuţia altor persoane
- Contribuţii diferenţiate ale salariaţilor şi pensionarilor care merg la tratament
balnear şi odihnă
- Alte venituri.

Nivelul contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat a evoluat în timp de la 9% la


14% cât era în anul 1989, la 20% în anul 1990.
Din anul 1992, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat ce se plătesc de către
agenţii economici şi instituţii au fost majorate şi diferenţiate. Majorarea cotei de contribuţie a
fost determinată de necesitatea păstrării echilibrului bugetului asigurărilor sociale de stat, în
condiţiile noi create de efectele tranziţiei la economia de piaţă.
Stabilirea unor cote diferenţiate a fost necesară pentru realizarea unei echităţi sporite,
prin legătura mai strânsă între contribuţia plătită în timpul activităţii şi prestaţiile obţinute la
vârsta pensionării, ţinându-se seama de grupa de muncă în care a lucrat. În acest mod,
contribuţia a fost stabilită diferenţiat pe 3 grupe:
- grupa a III-a , pentru condiţii normale de muncă;
- grupa a II-a, pentru condiţii deosebite de muncă;
- grupa I, pentru condiţii speciale de muncă.

20
Asigurări şi protecţie socială

Contribuţiile la asigurările sociale de stat se aprobă anual prin Legea bugetului


asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2011, contribuţiile sunt prevăzute in Legea nr.
287/2010 publicată în Monitorul oficial nr. 880/2010 (vezi anexa 1).
Nivelul procentelor contribuţiilor pentru alimentarea fondurilor asigurărilor sociale de
stat este determinat de următorii factori principali: a) importanţa ramurii economice sau a
domeniului deactivitate socială, culturală,ştiinţifică, de ocrotire a sănătă’ii; b) condiţii
demuncă; c) caracterul şi felul muncii; d) gradul de periculozitate şi toxicitate în care
seprestează munca; e) mărimeasalariilor; f) ponderea personalului pe sexe; g)
formeleconcrete de ocrotire a pertsonalului, a pensionarilor şi familiilor ecstora etc.
Contribuţiile pentru asigurările sociale plătite decătre agenţii economici exprimă
relaţii economice. Izvorul lor de formare îlconstituie munca prestată delucrătorii respectivi.
Contribuţiile pentru asigurările sociale reprezintă cea mai mare parte a veniturilor bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Contribuţiile pentru asigurările sociale datorate de angajatori se calculează asupra
fondului total de salarii brute lunare realizate de asiguraţi,precum şi asupra veniturilor lunare
realizate de persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile de
prestări servicii şi care realizează un venit brut pe an calendaristic în care se cuprind:
a) Salariile tarifare ale personalului unităţilor (personalul permenent, temporrar sau
sezonier);
b) Drepturile băneşti pentru concedii legale şi suplimentare;
c) Salariile cuvenite lucrătorilor scoşi din producţie pentru a urma o şcoală
profesională şi cele care se acordă elevilor şcolilor profesionale pentru perioada de
practică în producţie;
d) Onorariile plătite specialiştilor pentru expertizele efectuate;
e) Sporurile desalarii;
f) Indemnizaţiile de conducere;
g) Drepturile băneşti ce se acordă personalului în perioada de timp cât îndelineşte
diferitele obligaţii de stat şi obşteşti;
h) Premiile prevăzute să se acorde personalului în cursulul anului;
Pentru personalul casnic, contribuţiile cuvenite asigurărilor sociale se calculează
asupra căştigului pe care îlrealizează (veniturilebăneşti şi avantajele în natură decare se
bucură,evaluate în bani), dar nu mai puţin decât salariul minim brut pe ţară.

21
Asigurări şi protecţie socială

Cu începere din anul 2001, salariaţii plătesc o contribuţie pentru asigurările sociale de
stat care reprezintă o treime din contribuţiile totale stabilite în acestscop. Baza lunară decalcul
a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor o constituie:
- Salariile individualebrute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile,
reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă şi/sau veniturile
celorlalte categorii de asiguraţi;
- Venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau contractul de asigurare, care nu
poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul Fondului
pentru plata ajutorului de şomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri se fac lunar de către instituţia
care administrează Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, respectiv Agenţia Naţională a
Ocupării forţei de Muncă.
Termenele de plată a contribuţiei angajatului şi angajatorului la asigurările sociale
sunt până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile
salariale şi/sau veniturile de natura drepturilor salariale. Neplata acestora la termenul prevăzut
generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării
sumei datorate. Cota majorărilor de întârziere se stabileşte potrivit reglementărilor privind
executarea creanţelor bugetare iar sumele calculate şi plătite ca majorări de întârziere
reprezintă venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, în cazul în care contribuţia lunară de asigurări sociale achitată de
contribuabili este mai mare decât contribuţia datorată, anual se procedează la regularizarea
sumelor prin restituirea în numerar a sumei achitate în plus sau prin compensare cu obligaţii
de plată viitoare.
În cazul în care angajatorul, în urma calculării şi reţinerii contribuţiei angajatului la
asigurările sociale nu face şi plata la buget a acestei sume, fapta constituie stopaj la sursă şi se
penalizează conform normelor legale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat şi cu alte venituri cum sunt:
sumele rezultate din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea subvenţiilor acordate
staţiunilor balneare în anii precedenţi şi nefolosite, majorările şi amenzile aplicate pentru
neplata la timp şi integrală a contribuţiilor pentru asigurări sociale, restituirea unor sume
plătite din eroare, pensii neachitate şi prescrise etc. Bugetul asigurărilor sociale de stat mai

22
Asigurări şi protecţie socială

este alimentat şi cu excedentul bugetului anului precedent, care se reportează pe anul


următor.

23
Asigurări şi protecţie socială

3. FORMELE DE OCROTIRE A CETĂŢENILOR PRIN


ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT
Cheltuielile bugetare destinate ocrotirii cetăţenilor din ţara noastră prin asigurările
sociale de stat au crescut de la an la an. Principalele forme de ocrotire a cetăşenilor prin
asigurările sociale destat sunt:
a) Pensiile;
b) Trimiterile la tratament balnear şi odihnă;
c) Indemnizaţiile şi ajutoarele;
d) Alte cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii.

A. Pensiile. Pensia este un drept bănesc, osumă de bani ce se plăteşte lunar persoanelor
care îşi încetează activitatea ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, a invalidităţii,
pe tot timpul vieţii de la pensionare (sau cât este invalid),copiilor urmaşi până la o anumită
vârstă şi soţiei (soţului) care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii
optime de viaţă. Pensiile seplătesc prin asigurările sociale destat, prin asistenţă socială de stat,
după caz, pe viaţă sau câtdurează invaliditatea sau calitatea de urmaş. Pensia constituie
principala formă de ocrotire a foştilor salariaţi, amembrilor lor de familie prin asigurările
sociale de stat.
B. Trimiterile la tratament balneo-climateric şi odihnă. Trimiterile la tratament
balneoclimateric şi odihnă constituie o altă formă de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările
sociale de stat şi au un rol important în prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea
sănătăţii pensionarilor, a salariaţilor şi a membrilor lor de familie. Pe baza prescripţiilor
medicale, salariaţii şi pensionarii sunt trimişi la odihnă şi la tratament balneoclimateric. Se
acordă prioritate salariaţilor care lucrează în condiţii foarte grele sau foarte vătămătoare, sunt
suferinzi de boli cronice sau profesionale, invalizilor. Biletele de odihnă sunt finanţate din
fondurile asigurărilor sociale de stat, se distribuie în limita numărului de locuri aprobate prin
legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi reprezintă aproximativ 15% în comparaţie cu
cele de tratament. De aceste bilete de odihnă pot beneficia soţul/soţia celui îndreptăţit,
precum şi copiii acestuia dacă au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani şi urmează cursurile unei

24
Asigurări şi protecţie socială

unităţi de învăţământ preuniversitar. Contribuţia care trebuie să fie plătită de beneficiari


pentru biletele de odihnă se stabileşte după cum urmează:
� pentru salariaţii bugetari 50% din preţul integral al biletului de odihnă;
� preţul integral al biletului de odihnă în cazul soţului, soţiei;
� 50% din contribuţia părintelui în cazul copiilor.
Costul transportului, mesei, cazării şi tratamentului balneoclimateric se suportă pentru
salariaţi, pensionari şi membrii lor de familie – cărora li se acordă biletele respective – din
bugetul asigurărilor sociale de stat, în proporţie de 70% şi diferenţiat, în funcţie de nivelul
pensiei sau al salariului, în funcţie de staţiune şi de sezon.
Pentru asiguraţii care se află în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai
mare de 90 de zile şi pentru pensionarii de invaliditate, contravaloarea biletelor de tratament
balnear se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. Durata tratamentului
balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte de medicul expert al asigurărilor sociale, în
funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului.
C. Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale. Indemnizaţiile şi ajutoarele
constituie o altă formă de ocrotire a cetăţenilor. Prin asigurările sociale de stat se acordă
următoarele indemnizaţii şi ajutoare: indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi
recuperarea capacită’ii de muncă,indemnizaţii pentru incapacitate temporară de
muncă,indemnizaţii în caz de maternitate, indemnizaţia de naştere, indemnizaţia pentru
creşterea şi îngrijirea copilului până la un an, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea
copilului bolnav, ajutorul de deces.
D. Cheltuielile cu ocrotirea sănătăţii. Începând din aprilie 1991 prin asigurările sociale
de stat se efectiuează şi unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii,îndeosebi pentru procurarea
demedicamente cu preţ redus prin Ministerul sănătăţii.

25
Asigurări şi protecţie socială

26
Asigurări şi protecţie socială

4. PENSIILE

Pensiile constituie forma principală de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările sociale de


stat. pensiile sunt drepturi băneşti lunare ce seacordă persoanelor care îşi încetează activitatea
datorită atingerii unei limite devârstă,invalidităţii, pe tottimpul vieţii de la pensionare,
copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţului supravieţuitor care au calitate de urmaşi,
pentru a li se acorda acestora condiţii decente de viaţă. Pensiile se acordă, în raport cu
salariul, tuturor cetăţenilor care au împlinit vârsta prevăzută de lege, au vechimea necesară în
muncă ori şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită unor
accidente sau boli, precumşi urmaşilor.
Sistemul public al pensiilor de asigurări sociale de stateste catacterizat de evoluţia
cheltuielilor cu plata pensiilor, de evoluţia numărului mediu al pensionarilor de asigurări
sociale de stat, de evoluţia pensiei medii şi de evoluaţia pensiei medii reale de asigurări
sociale de stat.

4.1 Principiile dreptului la pensie

Sistemul public de pensii se organizeaza si functioneaza având ca principii de baza:


a)principiul unicitatii, potrivit caruia statul organizeaza si garanteaza sistemul public
de pensii bazat pe aceleasi norme de drept, pentru toti participantii la sistem;
b)principiul obligativitatii, potrivit caruia persoanele fizice si juridice au, conform
legii, obligatia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurari sociale
exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligatiilor;
c)principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se
constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la
sistemul public de pensii, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se în temeiul
contributiilor de asigurari sociale platite;
d)principiul egalitatii, prin care se asigura tuturor participantilor la sistemul public de
pensii, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în
aceeasi situatie juridica, în ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege;

27
Asigurări şi protecţie socială

e)principiul repartitiei, pe baza caruia fondurile de asigurari sociale se redistribuie


pentru plata obligatiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;
f)principiul solidaritatii sociale, conform caruia participantii la sistemul public de
pensii îsi asuma reciproc obligatii si beneficiaza de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau
înlaturarea riscurilor asigurate prevazute de lege;
g)principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine statatoare a sistemului public
de pensii, conform legii;
h)principiul imprescriptibilitatii, potrivit caruia dreptul la pensie nu se prescrie;
i)principiul incesibilitatii, potrivit caruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau
partial.
Baza legislativă în acest domeniu este reprezentată de Legea nr. 263 din 16 decembrie
2010 privind sistemul unitar de pensii publice (vezi anexa 2).
Administrarea sistemului public de pensii se realizeaza prin Casa Nationala de Pensii
Publice (CNPP) si prin casele de pensii sectoriale. În subordinea CNPP functioneaza case
judetene de pensii, în fiecare municipiu-resedinta de judet, precum si Casa de Pensii a
Municipiului Bucuresti (case teritoriale de pensii). CNPP poate înfiinta case locale de pensii,
în functie de numarul si structura asiguratilor, care functioneaza sub conducerea si controlul
casei judetene de pensii, respectiv ale Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti.

4.2 Asiguratii sistemului public de pensii

Asiguratii sistemului public de pensii pot fi cetateni români, cetateni ai altor state sau
apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau resedinta în România. Pot fi
asigurati ai sistemului public de pensii si cetatenii români, cetatenii altor state si apatrizii care
nu au domiciliul sau resedinta în România, în conditiile prevazute de instrumentele juridice
cu caracter international la care România este parte.
Asiguratii au obligatia sa plateasca contributii de asigurari sociale si au dreptul sa
beneficieze de prestatii de asigurari sociale, conform legii.
În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I._
a)persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca,
inclusiv soldatii si gradatii voluntari;
b)functionarii publici;

28
Asigurări şi protecţie socială

c)cadrele militare în activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii


publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii
nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
d)persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decât cele salariale,
din drepturi de autor si drepturi conexe;
II.persoanele care îsi desfasoara activitatea în functii elective sau care sunt numite în
cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si
membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si
obligatii sunt asimilate, în conditiile legii, cu cele ale persoanelor prevazute la pct. I;
III.persoanele care beneficiaza de drepturi banesti lunare, ce se asigura din bugetul
asigurarilor pentru somaj, în conditiile legii - someri;
IV.persoanele care realizeaza, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic
echivalent cu cel putin de 4 ori câstigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurarilor sociale de stat si care se afla în una dintre situatiile urmatoare:
a)administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de
management;
b)membri ai întreprinderii individuale si întreprinderii familiale;
c)persoane fizice autorizate sa desfasoare activitati economice;
d)persoane angajate în institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora;
e)alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale;
V.cadrele militare trecute în rezerva, politistii si functionarii publici cu statut special
din sistemul administratiei penitenciare ale caror raporturi de serviciu au încetat, din
domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, care beneficiaza de
ajutoare lunare ce se asigura din bugetul de stat, în conditiile legii;

Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe baza de contract de asigurare sociala, în


conditiile prezentei legi, avocatii, personalul clerical si cel asimilat din cadrul cultelor
recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum si orice persoana care doreste sa
se asigure, respectiv sa îsi completeze venitul asigurat.

Prin asigurările sociale de stat seacordă următoarele pensii:


a) Pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă;
b) Pensia de invaliditate;

29
Asigurări şi protecţie socială

c) Pensia anticipată;
d) Pensia anticipată parţială;
e) Pensia de urmaş.

4.3 Pensia pentru limita de vârsta


Pensia pentru limita de vârsta se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la
data pensionarii, conditiile privind vârsta standard de pensionare si stagiul minim de
cotizare sau în specialitate, dupa caz, prevazute de lege. Vârsta standard de pensionare este
de 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15
ani, atât pentru femei, cât si pentru barbati. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât
pentru femei, cât si pentru barbati.
Cu toate acestea, legislaţia prevede anumirte derogări de la normele generale,
reducându-se vârsta şi vechimea în muncă (stagiul de cotizate) în funcţie de condiţiile
deosebite şi speciale de muncă, categoriile de personal,maternitate, particularităţile activităţii
didactice universitare şi de cercetare ştiinţifică, existenţa unor handicapuri etc.
Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea, total sau parţial, în condiţii deosebite de
muncă (unitatile miniere; activitatile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a
materiilor prime nucleare; activitatile din domeniul apararii nationale, ordinii publice si
sigurantei nationale; aviatia civila etc.) au dreptul la pensie pentru munca depusă şi limita de
vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului de mai jos:
Stagiul de cotizare realizat în conditii Reducerea vârstei standard de pensionare cu:
deosebite
(ani împliniti) Ani Luni
6 1 -
8 1 6
10 2 -
12 2 6
14 3 -
16 3 6
18 4 -
20 4 6
22 5 -
24 5 6
26 6 -
28 6 6
30 7 -
32 7 6
35 8 -

30
Asigurări şi protecţie socială

Notă: în legea nr. 263/2010 sunt prevăzute, pentru fiecare categorie de asiguraţi,
reducerile vârstei standard de pensionare corespunzătoare stagiilor de cotizare.

4.4 Pensia anticipata


Pensia anticipata se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de
pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel putin 8 ani mai mare
decât stagiul complet de cotizare prevazut de lege.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordarii pensiei anticipate nu se iau în
considerare perioadele asimilate prevazute delegea în vigoare: persoana a beneficiat sau
beneficiază de pensie de invaliditate; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar,
organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii
acestora; a satisfăcut stagiul militar ca militar în termen sau militar cu timp redus, pe durata
legal stabilită,a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileste în aceleasi conditii în care se stabileste cel
al pensiei pentru limita de vârsta.
La data îndeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta, pensia
anticipata se transforma în pensie pentru limita de vârsta si se recalculeaza prin adaugarea
perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a
platii pensiei anticipate. În aceste condiţii, transformarea pensiei anticipate în pensie pentru
limita de vârsta se face din oficiu.

4.5 Pensia anticipata partiala


Pensia anticipata partiala se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei
standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum si
celor care au depasit stagiul complet de cotizare cu pâna la 8 ani.
La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se au
în vedere perioadele asimilate prevăzute de lege, menţionate la pensia anticipată.
Cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita
de vârsta care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare luna de
anticipare, pâna la îndeplinirea conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de vârsta.
Persoanele care au locuit cel putin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanenta
datorita extractiei si prelucrarii minereurilor neferoase cu continut de cupru, plumb, sulf,
cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copsa Mica si Zlatna, pe o

31
Asigurări şi protecţie socială

raza de 8 km în jurul acestor localitati, beneficiaza de reducerea vârstei standard de


pensionare cu 2 ani.
La data îndeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta, pensia
anticipata partiala se transforma în pensie pentru limita de vârsta si se recalculeaza prin
eliminarea diminuarii menţionate mai sus si prin adaugarea perioadelor asimilate si a
eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a platii pensiei anticipate
partiale.
Transformarea pensiei anticipate partiale în pensie pentru limita de vârsta, în aceste
conditii se face din oficiu.

4.6 Pensia de invaliditate


Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care si-au pierdut total sau cel putin
jumatate din capacitatea de munca, din cauza:
a)accidentelor de munca si bolilor profesionale, conform legii;
b)neoplaziilor, schizofreniei si SIDA;
c)bolilor obisnuite si accidentelor care nu au legatura cu munca.
Beneficiaza de pensie de invaliditate si asiguraţii care şi-au satisfăcut serviciul militar
ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilita, care au fost
concentraţi, mobilizaţi de asemenea, sunt îndreptăţiţi la această pensie şi elevii, ucenicii si
studentii care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca, ca urmare a
accidentelor de munca sau bolilor profesionale survenite în timpul si din cauza practicii
profesionale. Persoanele care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de
munca si marii mutilati, ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din
Decembrie 1989 ori în legatura cu evenimentele revolutionare din decembrie 1989, care erau
cuprinsi într-un sistem de asigurari sociale anterior datei ivirii invaliditatii din aceasta cauza,
au dreptul la pensie de invaliditate în aceleasi conditii în care se acorda pensia de invaliditate
persoanelor care au suferit accidente de munca.
În raport cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea este:
a)de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca si a capacitatii de
autoîngrijire;
b)de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu pastrarea
capacitatii de autoîngrijire;

32
Asigurări şi protecţie socială

c)de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca,
persoana putând sa presteze o activitate profesionala, corespunzatoare a cel mult jumatate din
timpul normal de munca.
Criteriile si normele pe baza carora se face încadrarea în gradele I, II si III de
invaliditate se stabilesc prin hotarâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Familiei si Protectiei Sociale, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si
Internelor si Serviciului Român de Informatii, dupa caz, cu avizul Ministerului Sanatatii.
CNPP si casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului National de Expertiza
Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si al comisiilor centrale de expertiza medico-
militara ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si
Serviciului Român de Informatii, dupa caz, organizeaza, îndruma si controleaza activitatea de
expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca.
Evaluarea capacitatii de munca, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face,
la cerere, de catre medicul specializat în expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul
CNPP, sau după caz, de catre comisiile de expertiza medico-militara de pe lânga spitalele din
sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Pentru evaluarea capacitatii de munca, cererea si documentele medicale ale
solicitantului se depun la cabinetul de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul
casei teritoriale de pensii competente, în functie de domiciliul solicitantului, sau, dupa caz, la
comisiile de expertiza medico-militara de pe lânga spitalele din sistemul de aparare nationala,
ordine publica si siguranta nationala.
În urma examinarii clinice si analizarii documentelor medicale, medicul expert al
asigurarilor sociale completeaza raportul de expertiza medicala a capacitatii de munca si
emite decizia medicala asupra capacitatii de munca sau, după caz, comisiile de expertiza
medico-militara de pe lânga spitalele din sistemul de aparare nationala, ordine publica si
siguranta nationala emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi
avizate de comisia centrala de expertiza medico-militara a Ministerului Apararii Nationale,
Ministerului Administratiei si Internelor sau a Serviciului Român de Informatii.
În situatia în care, pentru emiterea deciziei medicale sunt necesare investigatii sau
examinari de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurarilor sociale propune, dupa
caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporara de munca, în conditiile
legii.

33
Asigurări şi protecţie socială

Decizia medicala se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrarii cererii si se


comunica în termen de 5 zile de la emitere. Decizia medicala asupra capacitatii de munca
poate fi contestata, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de
contestatii sau la comisiile centrale de expertiza medico-militara ale Ministerului Apararii
Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Român de Informatii, dupa
caz. Comisiile medicale de contestatii functioneaza în cadrul centrelor regionale de expertiza
medicala a capacitatii de munca si Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare
a Capacitatii de Munca. Contestatia se solutioneaza în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Decizia emisa în solutionarea contestatiei se comunica în termen de 5 zile de la data
solutionarii. Deciziile comisiilor medicale de contestatii si ale comisiilor centrale de expertiza
medico-militara ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor
si Serviciului Român de Informatii date în solutionarea contestatiilor pot fi atacate la
instantele judecatoresti competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Deciziile
medicale asupra capacitatii de munca necontestate în termen ramân definitive.
Persoanele care si-au pierdut capacitatea de munca din cauza unor boli obisnuite sau a unor
accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate daca au realizat
stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului de mai jos.
Vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacitatii de
Stagiul de cotizare necesar (ani)
munca
pâna la 20 ani 1
de la 20-23 ani 2
23-25 ani 3
25-29 ani 6
29-33 ani 9
33-37 ani 11
37-41 ani 14
41-45 ani 17
45-49 ani 20
49-53 ani 23
53-57 ani 25
57-60 ani 26
Peste 60 de ani 27

Au dreptul la pensie de invaliditate si asiguraţii care, până la data ivirii invalidităţii au


realizatcel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesarprevăzut în tabelul de mai sus.
Pensionarii de invaliditate încadrati în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara
pensiei, la o indemnizatie pentru însotitor, în cuantum fix. Cuantumul indemnizatiei pentru
însotitor reprezinta 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilita în conditiile legii.
Indemnizatia pentru însotitor se suporta de la bugetul de stat.

34
Asigurări şi protecţie socială

Pensionarii de invaliditate sunt supusi revizuirii medicale periodic, în functie de


afectiune, la intervale cuprinse între un an si 3 ani, pâna la împlinirea vârstelor standard de
pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurarilor sociale sau, dupa caz, de
catre comisiile centrale de expertiza medico-militara. Dupa fiecare revizuire medicala,
medicul expert al asigurarilor sociale, respectiv comisiile centrale de expertiza medico-
militara emit o noua decizie medicala asupra capacitatii de munca, prin care se stabileste,
dupa caz:
a)mentinerea în acelasi grad de invaliditate;
b)încadrarea în alt grad de invaliditate;
c)redobândirea capacitatii de munca.
Dreptul la pensie de invaliditate se modifica sau înceteaza începând cu luna urmatoare
celei în care s-a emis decizia medicala asupra capacitatii de munca, emisa în urma revizuirii
medicale.
Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicala atrage
suspendarea platii pensiei începând cu luna urmatoare celei în care era prevazuta revizuirea
medicala sau, dupa caz, încetarea platii pensiei, în conditiile legii.
Revizuirea medicala se poate efectua si la cererea pensionarilor, daca starea sanatatii
lor s-a îmbunatatit sau, dupa caz, s-a agravat.
Decizia medicala asupra capacitatii de munca emisa la revizuirea medicala urmeaza
aceleasi proceduri de contestare si solutionare.
Nu mai sunt supusi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:
a)prezinta invaliditati care afecteaza ireversibil capacitatea de munca;
b)au împlinit vârstele standard de pensionare prevazute de lege;
c)au vârsta mai mica cu pâna la 5 ani fata de vârsta standard de pensionare si au
realizat stagiile complete de cotizare, conform legii.
Pensionarii de invaliditate, cu exceptia celor nerevizuibili, sunt obligati sa urmeze
programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurarilor sociale care a emis
decizia medicala asupra capacitatii de munca, în vederea reintegrarii socioprofesionale.
Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, a acestei obligatii atrage suspendarea
platii pensiei începând cu luna urmatoare constatarii.
La data îndeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta, pensia
de invaliditate devine pensie pentru limita de vârsta. În această situatie se acorda, din oficiu,

35
Asigurări şi protecţie socială

cuantumul cel mai avantajos. Indemnizatia pentru însotitor se mentine si pe durata acordarii
pensiei pentru limita de vârsta.

4.7 Pensia de urmas


Pensia de urmas se cuvine copiilor si sotului supravietuitor, daca sustinatorul decedat
era pensionar sau îndeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmas:
a)pâna la vârsta de 16 ani;
b)daca îsi continua studiile într-o forma de învatamânt organizata potrivit legii, pâna
la terminarea acestora, fara a depasi vârsta de 26 de ani;
c)pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit în perioada în care se
aflau în una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).
Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la împlinirea
vârstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. În cazul în
care durata casatoriei este mai mica de 15 ani, dar de cel putin 10 ani, cuantumul pensiei de
urmas cuvenit sotului supravietuitor se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv cu
6,0% pentru fiecare an de casatorie în minus.
Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas, indiferent de vârsta, pe perioada în
care este invalid de gradul I sau II, daca durata casatoriei a fost de cel putin un an.
Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas, indiferent de vârsta si de durata
casatoriei, daca decesul sotului sustinator s-a produs ca urmare a unui accident de munca sau
a unei boli profesionale si daca nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala
pentru care asigurarea este obligatorie ori daca acestea sunt mai mici de 35% din câstigul
salarial mediu brut
Sotul supravietuitor care nu îndeplineste conditiile de mai sus beneficiaza de pensie
de urmas pe o perioada de 6 luni de la data decesului, daca în aceasta perioada nu realizeaza
venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau daca
acestea sunt mai mici de 35% din câstigul salarial mediu brut.
Sotul supravietuitor care are în îngrijire, la data decesului sustinatorului, unui sau mai
multi copii în vârsta de pâna la 7 ani, beneficiaza de pensie de urmas pâna la data împlinirii
de catre ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizeaza venituri lunare
dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau daca acestea sunt
mai mici de 35% din câstigul salarial mediu brut.
Pensia de urmas se stabileste, dupa caz, din:

36
Asigurări şi protecţie socială

a)pensia pentru limita de vârsta aflata în plata sau la care ar fi avut dreptul, în
conditiile legii, sustinatorul decedat;
b)pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul sustinatorului a survenit
înaintea îndeplinirii conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de vârsta.
Cuantumul pensiei de urmas se stabileste procentual din punctajul mediu anual
realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute mai sus, în functie de numarul urmasilor
îndreptatiti, astfel:
a)50% - pentru un singur urmas;
b)75% - pentru 2 urmasi;
c)100% - pentru 3 sau mai multi urmasi.
Cuantumul pensiei de urmas, în cazul orfanilor de ambii parinti, se stabileste prin
însumarea drepturilor de pensie de urmas, calculate dupa fiecare parinte.
În cazul modificarii numarului de urmasi, pensia se recalculeaza.
Sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si îndeplineste conditiile
prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea
mai avantajoasa pensie.

37
Asigurări şi protecţie socială

38
Asigurări şi protecţie socială

5. ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe şi mai ales prin dinamicile ce
îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială. În general,
persoana aptă de muncă, dar care nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total
numai în anumite momente ale dezvoltării economică-sociale şi se află în situaţia de a primi
indemnizaţia de şomaj se numeşte şomer. În sens restrâns, şomerul este acea persoană care
caută un loc de muncă remunerat şi care nu are un asemenea loc în mod curent.
Dacă privim conceptul de şomaj din perspectiva timpului, şomajul de lungă durată
mai este numit şi şomaj cronic sau şomaj de excludere şi poate să dureze peste anumite limite
de timp, diferite de la ţară la ţară, dar, în general, peste 12 luni consecutive. Analiza gradului
de selectivitate pe piaţa muncii, atât din punct de vedere al disponibilizărilor cât şi din
perspectiva angajărilor, arată că cu cât vechimea de şomer este mai mare, cu atât şansele de
angajare ale acestor şomeri sunt mai mici.
În România, şomajul de lungă durată este cel care atinge în mod special persoanele cu
vârstă mai înaintată care nu au disponibilităţi de recalificare, ca de exemplu femeile, tinerii cu
calificare redusă dar şi bărbaţii lucrători calificaţi care şi-au desfăşurat activitatea în zone
monoindustriale şi au fost disponibilizaţi prin concedieri colective ca urmare a
restructurărilor.

5.1. Categorii de persoane cuprinse în sistemul


asigurărilor pentru şomaj
Datorează contribuţii pentru asigurările de şomaj:
- angajatorii şi persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea: funcţionarii
publici, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, militarii angajaţi pe bază de contract,
persoanele care au un raport de muncă în calitate de membru cooperator;
- persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj;
- persoanele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii.

39
Asigurări şi protecţie socială

În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice cetăţeni români
care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, cu excepţia persoanelor care au calitatea
de pensionari, cetăţenii români care lucrează în străinătate, cetăţenii străini care, pe perioada
în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează
venituri. Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au
dreptul să beneficieze de indemnizaţia de şomaj.
Ajutorul de şomaj se acordă următoarelor persoane:
� persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut din iniţiativa unităţii
economice pentru motive prevăzute în Codul Muncii;
� persoanelor care au fost încadrate în muncă pe o perioadă determinată;
� absolvenţilor de învăţământ care în termen de un an s-au angajat şi/sau au
beneficiat integral de ajutor de integrare profesională, primesc ajutor de şomaj indiferent de
vechimea în muncă;
� persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi membrii
asociaţiilor familiale în situaţia în care ţi-au încetat activitatea renunţând la autorizaţia de
funcţionare, dacă au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de şomaj pe o
perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani.
Nu beneficiază de ajutorul de şomaj următoarele persoane:
� persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole de cel puţin
20.000 m2;
� persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din
prestarea unor activităţi autorizate mai mari de cel puţin jumătate din salariul minim;
� persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului
studiilor, situaţiei personale, a stării de sănătate situat la o distanţă de cel mult 50 km de
localitatea de domiciliu sau cărora li s-a recomandat dă către oficiile forţei de muncă, în scris,
să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi au refuzat nejustificat oferta sau
recomandarea;
� persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare;
� absolvenţilor de liceu care urmează forme superioare de pregătire profesională.
Ajutorul de şomaj se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data dobândirii
drepturilor pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această perioadă
direcţiile de muncă şi pregătire profesională organizează cursuri de calificare, recalificare,
perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, şomerii sunt obligaţi să le urmeze.

40
Asigurări şi protecţie socială

5.2. Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj


Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială şi
protecţie socială a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă,
neimpozabilă, care se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe
categorii de persoane şi vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de
bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.
Şomerii beneficiază de indemnizaţia de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a) Au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare
datei înregistrării cererii;
b) Nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici
decâtindemnizaţia de şomaj;
c) Nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare;
d) Sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază
teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de
muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
Sunt asimilaţi şomerilor persoanele careîndeplinesc următoarele condiţii:
a) Sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 18 ani, care
într-o perioadă de60 de zile dela absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă
potrivit pregătirii profesionale;
b) Sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap sau sunt
absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de 16 ani, care în cazuri
justificate sunt lipsite de susţinători legali sau ai căor susţinători legali dovedesc
că sunt în imposibilitatea de a presta obligaţia legală de întreţinere datorată
minorilor;
c) Sunt persoane care,înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost \ncadrate în
muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile dea data lăsării la vatră nu s-au putut
încadra în muncă.
Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să
prezinte la oficiile forţei de muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte
şi documente: cererea pentru obţinerea unui loc de muncă; buletinul de identitate; actele de
studii şi calificare; actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din care să

41
Asigurări şi protecţie socială

rezulte că persoanele în cauză nu deţin terenuri agricole; actele eliberate de organele


financiare teritoriale din care să rezulte că nu au alte surse proprii venituri, etc.
Oficiul forţei de muncă întocmeşte câte un dosar pentru fiecare persoană, cu toate
actele care stau la baza acordării ajutorului de şomaj, verificând în acelaşi timp actele şi
documentele prezentate, urmând ca în acelaşi timp să se stabilească prin decizia directorului
direcţiei de muncă şi protecţie socială, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru
acordarea ajutorului de şomaj.
Plata ajutorului de şomaj se face lunar de către direcţiile de muncă şi protecţie socială
proporţională cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptăţit să primească acest
drept.
Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte
lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru
vizarea carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau
cursuri de calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :
� încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată;
� dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa prevăzută de lege;
� identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit mediu lunar pe
membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară impozitat;
� îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca depusă şi limită de
vârstă sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate;
� îndeplinirea stagiului militar sau stabilirea domiciliului în străinătate, etc.
Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii :
� la îndeplinirea termenelor legale;
� la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la obţinerea de către
acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;
� în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu contract de muncă pe
o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă corespunzător pregătirii şi
nivelului studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de sănătate;
� la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă formă de pregătire
profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii cursurilor pe
motive imputabile beneficiarilor.
Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite în mod diferenţiat,în
funţie de stagiul de cotizare, în felul următor:

42
Asigurări şi protecţie socială

a) 6 luni,pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;


b) 9 luni,pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat,în
funcţie destagiul de cotizare, astfel:
a) 75% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată,în vigoare la data stabilirii
acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) Suma de 75% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată lacare se adaugă o
sumăcalculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe
ultimele12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în
funcţie de stagiul de cotizare. Cotele diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare
sunt:
- 3% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani;
- 5% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;
- 7% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani;
- 10% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 20 ani.
Şomerii şi membrii lor de familie care se află în întreţinere beneficiază de următoarele
drepturi: asistenţă medicală gratuită; primesc alocaţia de stat pentru copii; perioada de şomaj
constituie vechimea în muncă; îşi păstrează dreptul locativ asupra locuinţei de serviciu;
beneficiază de drepturi de asigurare socială în perioada în care urmează un curse de
calificare, recalificare şi perfecţionare; la cerere li se acordă credite în condiţii avantajoase
pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi
locuri de muncă, în special pentru şomeri.

5.3. Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru


şomaj
Bugetul asigurărilor pentru şomaj se constituie din următoarele surse:
� contribuţiile angajatorilor. Angajatorii au obligaţia de a plăti în fiecare lună o
contribuţie la fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj care se calculează prin
aplicarea unei cote procentuale asupra fondului de salarii format din totalul salariilor brute
lunare ale angajaţilor care au încheiat contract individual de muncă cu angajatorul respectiv.
Această cotă procentuală a variat, fiind de 5%, 3,5%, de la 1 ianuarie 2004 ea a fost
diminuată la 3% iar incepind cu 1 ianuarie 2011 este de 0,5%;

43
Asigurări şi protecţie socială

� contribuţiile individuale ale persoanelor salariate. În fiecare lună, angajatorii au


obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar contribuţia individuală la bugetul
asigurărilor pentru şomaj, prin aplicarea cotei de 0,5% asupra salariului de bază brut lunar,
corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă după caz, indemnizaţia de conducere,
salariul de merit şi alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază pentru persoanele
care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
� contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru
şomaj au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj stabilită
la o cotă procentuală calculată ca sumă a cotelor procentuale aplicate în cazul contribuţiei
angajatorului, respectiv angajatului asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare
pentru şomaj;
� venituri din alte surse se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru
neplata în termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate şomerilor, taxe încasate de
Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă precum şi din donaţii reprezentând cofinanţări
PHARE pentru plăţi compensatorii, conform Memorandumului încheiat între Guvernul
României şi Comisia Europeană etc.
În cazul în care sursele enumerate mai sus nu compensează cheltuielile, deficitul
bugetar se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului.
La capitolul cheltuieli, în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt
destinate pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de alocaţiile de sprijin, plăţile
compensatorii, ajutorul de integrare profesională etc.

5.4. Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă


în diminuarea şomajului
Ocuparea forţei de muncă a devenit una din problemele cele mai tensionate ale
tranziţiei. România se confruntă cu o criză a ocupării forţei de muncă, în condiţiile declinului
economic instalat în ultimii 20 de ani. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au
influenţat semnificativ piaţa muncii, determinând masive disponibilizări şi amplificarea
fenomenului de şomaj. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei
de muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de activitate şi de ocupare s-au
redus iar şomajul s-a cronicizat.
Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui, sunt aspecte ce pot fi
înţelese numai în legătura lor cu sistemul real al economiei de piaţă. Ca un flux macrosocial

44
Asigurări şi protecţie socială

global, şomajul este generat de cauze multiple şi complexe fapt pentru care diminuarea
acestui fenomen presupune un sistem de pârghii coordonate instituţional.
În acest context, a devenit necesară crearea unei instituţii care să monitorizeze şi să
diminueze fenomenele negative existente pe piaţa muncii. Astfel, Prin Legea nr.145/1998, a
fost reglementată înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Ocupare şi Formare Profesională, instituţie publică cu interes naţional, cu personalitate
juridică, ce şi-a început în mod efectiv activitatea la data de 1 ianuarie 1999.
Ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţa nr.294/2000 a fost modificată şi completată
Legea nr.145/1998, noua denumire a instituţiei fiind Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă (ANOFM). Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
(ANOFM), împreună cu cele 42 de agenţii judeţene şi peste 180 de agenţii locale au fost
constituite cu scopul de a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă şi implicit scăderea ratei
şomajului. Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor specifice la nivel judeţean şi la
nivelul municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în
subordine agenţii constituite la nivel judeţean şi cel al municipiului Bucureşti, unităţi cu
personalitate juridică. Agenţiile judeţene pot înfiinţa subunităţi de furnizare a serviciilor de
ocupare a forţei de muncă. Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă are următoarele atribuţii principale:
� Organizează, prestează şi finanţează, în condiţiile legii, servicii de formare
profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă;
� Orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatorii
din ţară, în vederea realizării echilibrului dintre cerere şi oferta pe piaţa internă a forţei de
muncă;
� Face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurărilor pentru
şomaj;
� Administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi prezintă Ministerului Muncii şi
Solidarităţii Sociale rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetară;
� Propune Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale proiecte de acte normative în
domeniul ocupării şi formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în
muncă;
� Organizează serviciile de stabilire, plată şi evidenţă a ajutoarelor, alocaţiilor
şiindemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

45
Asigurări şi protecţie socială

� Elaborează, în baza indicatorilor sociali de performanţă stabiliţi de Ministerul


Muncii şi Solidarităţii Sociale, programe anuale de activitate pe care le supune spre aprobare
Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale etc.
Începând cu data de 1 martie 2002, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă implementează Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, a crescut numărul de măsuri active care îi
stimulează pe şomeri să îşi caute o slujbă, iar pe angajatori să creeze mai multe locuri de
muncă. Principalele servicii oferite şomerilor de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă sunt:
� Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: furnizarea de
informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea
personalităţii în vederea orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria
carieră; instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă;
� Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legătură a angajatorilor cu
persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă
sau de serviciu. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de
muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora, prin publicarea, afişarea şi organizarea de
burse ale locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în corespondenţa a cererilor
şi ofertelor de muncă prin intermediul Internet-ului;
� Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri se acordă, la cerere,
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing,
financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.
� Organizarea de cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate
în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice
şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă.
Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la
cursuri de perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de
bază ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici;
� Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Persoanele care, în perioada în care
primesc indemnizaţia de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate aflată la peste 50 km
de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare, egală cu două salarii minime brute pe ţară,

46
Asigurări şi protecţie socială

în vigoare la data încadrării. Cei care se încadrează într-o altă localitate şi, astfel, îşi schimbă
domiciliul, primesc o primă de instalare, echivalentă cu şapte salarii minime brute pe
economie ;
� Stimularea angajatorilor de a încadra personal cu vârstă mai mare de 45 de ani
precum şi absolvenţi de şcoli profesionale, liceu sau facultate.
� Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată.
� Servicii de preconcediere. În cazul restructurării unor activităţi care pot conduce la
modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au
obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor
măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile. Pentru a
veni în sprijinul persoanelor afectate de restructurările care au loc în economie, angajatorii au
obligaţia de a înştiinţa agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile
înaintea acordării preavizelor prevăzute de lege.

47
Asigurări şi protecţie socială

6. ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE


6.1 Importanţa asigurărilor sociale de sănătate
Un sistem de asigurări sociale de sănătate este desemnat să finanţeze îngrijirea
medicală pentru populaţia asigurată şi inclusă în asigurare. În afara scopurilor sociale, acesta
este un instrument financiar care organizează transformarea sumelor colectate în servicii
medicale în aşa fel încât toate persoanele asigurate să-şi permită aceste servicii.
Un sistem de asigurări nu poate funcţiona dacă pachetul de servicii prevăzut a fi
furnizat persoanelor asigurate nu este acoperit în întregime de fondurile colectate. Aceasta
însemnă că bugetul de asigurări sociale de sănătate trebuie să acopere valoarea pachetului de
servicii medicale asigurat de care are nevoie populaţia asigurată într-o perioadă determinată.
Circuitul fondurilor - de la contribuabili la instituţiile de asigurare, de acolo la
furnizorii de servicii medicale şi înapoi la pacienţi sub formă de servicii medicale – reprezintă
structura financiară şi organizatorică de bază a unui sistem de asigurări sociale de sănătate.
Contribuţia la fondul unic de asigurări sociale de sănătate face parte din categoria
impozitelor directe – venituri curente fiscale, sursă a bugetului special de asigurări sociale de
sănătate.

6.2. Structura sistemului de asigurări sociale de


sănătate
În România a funcţionat până în 1997 un sistem sanitar organizat baza finanţării de la
bugetul de stat. Grava subfinanţare şi slaba performanţă a sistemului sanitar au influenţat
major starea de sănătate precară a populaţiei şi au determinat politicienii să opteze pentru
introducerea unui nou sistem de asigurări sociale de sănătate, aprobând în iulie 1997 Legea
asigurărilor sociale de sănătate.
Între cele două abordări, finanţarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurărilor
sociale de sănătate, există importante diferenţe în ceea ce priveşte organizarea, principiile de
furnizare şi conceptele economice. Şi acum sunt sisteme de sănătate finanţate de la bugetul de
stat care funcţionează în Anglia, Italia şi ţările scandinave, sisteme care permit funcţionarea
unui sistem privat de servicii medicale.

48
Asigurări şi protecţie socială

Principalele caracteristici ale unui sistem de sănătate public finanţat de la bugetul de


stat, sunt :
� furnizorii (spitalele, medicii) sunt plătiţi din alocaţii bugetare aprobate prin bugetul
annual stabilit fără a fi o legătură cu pachetul de servicii pentru pacienţi;
� la nivel macroeconomic nu există o legătură evidentă între taxele şi impozitele
plătite de populaţie şi volumul şi structura serviciilor medicale furnizate sau resursele
financiare necesare sectorului sanitar. Creşterea taxelor şi impozitelor nu implică automat şi
creşterea resurselor în sectorul sanitar.
Menţinerea la un nivel extrem de scăzut a resurselor financiare destinate asistenţei
medicale, indiferent de nivelul veniturilor colectate, s-a putut constata cu uşurinţă în ţara
noastră până la aprobarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (2-3% din PIB)
comparativ cu alte ţări europene, inclusiv cele foste socialiste, unde aceste procente se ridică
între 7-8 %.
Prezentul sistem de asigurări sociale de sănătate are o structură triunghiulară de
furnizare şi finanţare a serviciilor medicale. Cele trei părţi principale ale sistemului sunt:
� pacientul care plăteşte contribuţia pentru asigurarea propriei sănătăţi;
� furnizorul care acordă serviciile (spitalele şi cabinetele medicale)
� casele de asigurări sociale care gestionează sumele colectate pentru plata
serviciilor necesare persoanelor asigurate.
Aceste trei părţi sunt entităţi autonome cu atribuţii, interese şi responsabilităţi
specifice. Acest sistem nu mai are legătură cu bugetul de stat şi îşi separă funcţia de colectare
a resurselor de cea de furnizare a serviciilor.
Caracteristicile acestui sistem de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: este
asigurat un pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populaţie asigurată; resursele
colectate (contribuţiile de asigurare) sunt intangibile altor instituţii publice; cuprinderea
populaţiei în asigurare este obligatorie indiferent de starea de sănătate proprie.
Prin legea nr. 95/2006 s-a procedat la reformarea sistemului de asigurări sociale de
sănătate.

6.3. Principiile asigurărilor sociale pentru sănătate


Asigurările sociale pentru sănătate din România sunt organizate şi funcţionează pe
baza următoarelor principii:
a) cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar
coerent de protecţie socială.

49
Asigurări şi protecţie socială

b) solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale. Practic,


solidaritatea socială se realizează între: sănătoşi şi bolnavi; persoanele în vârstă şi cele active;
bogaţi şi săraci; cei ce nu au copii şi cei care şi-au asumat sarcina să crească şi să educe
generaţiile următoare; cei angajaţi şi cei aflaţi în şomaj; persoanele singure şi cele cu familii
care au mai mulţi membri ş.a.m.d.
c) prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-
sanitare.
Persoanele asigurate beneficiază de un complex de servicii medicale şi sanitare,
avându-se în vedere cerinţele de îngrijire a stării de sănătate.
d) finanţarea autonomă şi echilibrul financiar. Asigurările sociale pentru sănătate îşi
constituie fondurile în principal din contribuţiile în părţi egale ale persoanelor fizice şi a celor
juridice, iar în caz de nevoie şi din subvenţii din partea statului.
e) conducerea autonomă a asigurărilor sociale pentru sănătate. Potrivit acestui
principiu, asigurările sociale pentru sănătate au organe proprii de conducere, care cuprind
reprezentanţi ai asigurărilor şi ai persoanelor juridice.

6.4. Finanţarea sistemului de asigurări sociale de


sănătate şi organizarea financiară a acestuia
Asigurarea finanţării sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă baza
structurii financiare a acestuia. În principal, aceasta determină ce nivel al contribuţiilor este
necesar pentru a finanţa serviciile sistemului având în vedere realizarea unui echilibru
financiar al sistemului, precum şi rezervele necesare pentru a preîntâmpina obligaţii viitoare
necunoscute.
Caracteristica sistemului de asigurări sociale de sănătate este că se autofinanţează şi
deci exclude finanţarea de la stat ca o sursă majoră de finanţare.
Principiul „banii urmează pacientul” este baza formării bugetului de asigurări sociale
de sănătate şi nu trebuie să fie neglijat atunci când se calculează nivelul veniturilor.
Principalele surse de venituri ale sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
- contribuţiile angajatorilor;
- contribuţiile persoanelor asigurate;
- subvenţiile de la stat;
- alte venituri (coplăţi, etc.).
Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate se utilizează pentru:
- plata medicamentelor şi a serviciilor medicale acordate;

50
Asigurări şi protecţie socială

- cheltuieli de administrare şi funcţionare, într-o cotă de cel mult 5%;


- fondul de redistribuire, în cotă de 7%;
- fondul de rezervă, în cotă de 5%.
Disponibilităţile fondurilor rămase nefolosite la finele anului se reportează în anul
următor şi au aceleaşi destinaţii.
Populaţia şi natura statutară a asigurărilor sociale nu implică neapărat participarea
statului la finanţarea lor, deoarece asigurarea socială este în mod normal „autofinanţată” din
contribuţii plătite în mod regulat de salariaţi şi de angajatorii lor şi de liber profesionişti.
Totuşi, în practică, legislaţia asigură subvenţii de la stat sau contribuţii, în funcţie de
dimensiunea şi dezirabilitatea angajamentului populaţiei de a susţine sistemul financiar în
condiţiile economice date.

6.5. Persoanele cuprinse în asigurările sociale pentru


sănătate
În asigurările sociale pentru sănătate sunt cuprinse în mod obligatoriu următoarele
categorii de persoane:
- cetăţenii români cu domiciliul în ţară sau aflaţi temporar în străinătate;
- cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România.
Calitatea de asigurat se dobândeşte din ziua încheierii contractului individual de
muncă şi se păstrează pe toată durata acestuia. Persoanele care nu sunt salariate dobândesc
calitatea de asigurat din ziua în care au achitat contribuţia şi o păstrează conform legii.
Calitatea de asigurat încetează o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reşedinţă în
România şi se dovedeşte cu un document justificativ – adeverinţă sau carnet de asigurat – iar
pe viitor cu cardul electronic de asigurare.
De asemenea, sunt cuprinse în asigurările sociale pentru sănătate, fără plata
contribuţiei, următoarele categorii de persoane:
� toţi copiii în vârstă de până la 18 ani, tinerii de la vârsta de 18 ani până la vârsta de
26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă;
� persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse
şi se află în grija familiei;
� soţia, soţul şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane
asigurate;

51
Asigurări şi protecţie socială

� persoanele care în baza Decretului-lege nr. 118/1990 beneficiază de drepturi ca


urmare a faptului că au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945;
� pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. şi alte
categorii de personal;
� femeile însărcinate sau lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul
de bază minim brut pe ţară;
� persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul de ajutor social.
Calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate din
venituri proprii (ea se plăteşte din alte surse), o are şi persoana care se află în una din
următoarele situaţii:
- satisface serviciul militar în termen;
- se află în concediu medical, în concediu pentru sarcină şi lehuzie sau în concediu
medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani;
- execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv;
- beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau de ajutor social
Sunt exceptate de la asigurarea obligatorie următoarele categorii de persoane:
- membrii misiunilor diplomatice acreditate în România:
- cetăţenii străini care se află temporar în ţara noastră.

6.6. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor


Asiguraţii au dreptul la servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare în mod
nediscriminatoriu, corespunzător necesităţilor, suficiente calitativ şi cantitativ, în concordanţă
cu exigenţele ştiinţei şi tehnicii moderne.
Contractul-cadru reglementează, în principal condiţiile acordării asistenţei medicale,
referitoare la:
- lista serviciilor medicale, a medicamentelor şi a altor servicii pentru asiguraţi;
- parametrii calităţii şi ai eficienţei serviciilor;
- nivelul costurilor, modul de decontare şi actele necesare în acest scop;
- asistenţa medicală primară;
- internarea şi externarea bolnavilor;
- necesitatea şi durata spitalizării;
- asigurarea tratamentului spitalicesc cu măsuri de îngrijire sau recuperare;
- condiţii generale de acordare, de către spital a tratamentului ambulatoriu;

52
Asigurări şi protecţie socială

- prescrierea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a


protezelor, a dispozitivelor de mers şi de autoservire;
- condiţiile şi plata serviciilor de tehnică dentară;
- informarea corespunzătoare a bolnavilor.
Asiguraţii au dreptul la asigurare medicală, în caz de boală sau de accident, din prima
zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare.
Îngrijirea medicală care se acordă asiguraţilor se realizează prin servicii medicale,
cum sunt: servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv
pentru depistarea precoce a bolilor; servicii medicale ambulatorii, spitaliceşti, de asistenţă
stomatologică; de urgenţă, complementare pentru reabilitare; asistenţă medicală pre-, intra- şi
postnatală; îngrijiri medicale la domiciliu; medicamente, materiale sanitare, proteze.
Asiguraţii au dreptul să-şi aleagă medicul de familie care să le acorde serviciile
medicale primare. Dacă opţiunea este pentru un medic de familie dintr-o altă localitate,
asiguratul va suporta cheltuielile de transport. Asiguratul poate schimba medicul de familie
după expirarea a cel puţin 3 luni de la data înscrierii sale la medic.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea sănătăţii, asiguraţii sunt informaţi
permanent asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a cauzelor de
îmbolnăvire. Dacă se constată noxe profesionale sau risc crescut de accidentare, Casele de
Asigurări pentru Sănătate au obligaţia să anunţe autorităţile responsabile cu protecţia muncii.
În vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi pentru păstrarea sănătăţii, Casele de Asigurări
pentru Sănătate colaborează cu comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din
România, cu medicii cu experienţă, cu unităţile medico-sanitare şi cu organizaţiile
neguvernamentale, pentru întocmirea de programe de sănătate finanţate de la bugetul de stat,
de la bugetul asigurărilor sociale pentru sănătate şi din alte surse.
Serviciile medicale stomatologice preventive se suportă de către Casele de Asigurare
pentru Sănătate în modul următor:
� nelimitat, pentru copii până la vârsta de 16 ani, individual sau prin formarea de
grupe de profilaxie, fie la grădiniţă, fie la şcoală;
� pentru tinerii de la 16 ani până la 20 ani, de două ori pe an;
� pentru adulţi, o dată pe an.
Asiguraţii în vârstă de peste 30 de ani au dreptul la un control în fiecare an, pentru
prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate.

53
Asigurări şi protecţie socială

În caz de boală, asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii,


pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea
suferinţeipacientului. Tratamentul medical se aplică de către medici şi personalul sanitar
acreditat.
Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală de specialitate ambulatorie, la indicaţia
medicului de familie, cu respectarea liberei alegeri a medicului specialist acreditat. Asistenţa
medicală de specialitate se acordă de către medicii specialişti.
Serviciile medicale ambulatorii cuprind: stabilirea diagnosticului, tratament medical,
îngrijiri medicale, recuperare, medicamente şi materiale sanitare.
Tratamentul în spitale se acordă prin spitalizare integrală sau parţială, care cuprinde:
consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical şi/sau tratament
chirurgical, îngrijire, medicamente, materiale sanitare, cazare şi masă.
Tratamentele stomatologice se suportă de către Casa de Asigurări de Sănătate în
proporţie de 40-60%, ţinând seama de necesitatea respectării controalelor profilactice impuse
de serviciul stomatologic. În cazul copiilor în vârstă de până la 16 ani, aceste tratamente se
suportă de către Casa de Asigurări pentru Sănătate, pe baza criteriilor stabilite în contractul-
cadru.
Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală de recuperare într-o unitate specială
pentru o perioadă şi după un ritm stabilite de medicul curant în programul de reabilitare.
Contribuţia personală pentru asistenţă medicală de recuperare se stabileşte prin contractul-
cadru.
În ceea ce priveşte tratamentul medical la domiciliu, asiguraţii au dreptul să
primească asistenţă medicală la domiciliu şi o îngrijire din partea unui cadru mediu sanitar,
dacă este necesar şi indicat de medic. Asiguraţii beneficiază şi de alte servicii speciale.
Astfel, asiguraţii au dreptul la transport sanitar în următoarele situaţii: urgenţe medicale; alte
cazuri prevăzute de contractul-cadru.
Serviciile medicale trebuie să fie de bună calitate.
Asigurarea calităţii serviciilor medicale se realizează prin acceptarea de către Casele
de Asigurări pentru Sănătate numai a:
� serviciilor medicale şi stomatologice recunoscute de către Casa Naţională de
Asigurări pentru Sănătate şi de Colegiul Medicilor din România;
� medicilor, asistenţilor medicali şi a celuilalt personal acreditat;

54
Asigurări şi protecţie socială

� unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe primare privind


diagnosticul şi terapia aplicată;
� respectării criteriilor de evaluare a calităţii asistenţei medicale şi stomatologice,
elaborate de către Colegiul Medicilor din România.

55
Asigurări şi protecţie socială

7. INDEMNIZAŢII PENTRU INCAPACITATE


TEMPORARĂ DE MUNCĂ

Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă constituie o formă


de protecţie socială concretizată în suma de bani ce se acordă prin asigurările sociale de stat
pe toată perioada în care salariaţii permanenţi, temporari sau sezonieri aflaţi în perioada de
probă, îşi pierd temporar capacitatea de muncă, din cauza unei boli profesionale sau a unui
accident de muncă, a unui accident în afară de muncă sau a unei boli obişnuite, precum şi pe
toată durata convalescenţei, până la însănătoşire sau pensionare. Deci, indemnizaţia se acordă
salariaţilor cu contracte de muncă încheiate pe durată determinată sau nedeterminată.
Asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară
de muncă dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical
eliberat de către medicii asigurărilor sociale de stat. Acordarea acestor indemnizaţii necesită
un stagiu de cotizare de cel puţin 6 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare primei zile de
concediu medical înscrisă în certificatul de concediu medical.
Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, în aceleaşi
condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii care realizează venituri dintr-o activitate
profesională pentru care se calculează şi se plăteşte contribuţia de asigurări sociale.
Concediul medical în caz de boală sau accident se acordă salariaţilor, inclusiv
persoanelor aflate în perioada de probă, indiferent de durata determinată sau nedeterminată a
contractului de muncă, în caz de incapacitate temporară de muncă provocată de boală sau de
accident. Totuşi, salariaţii încadraţi cu contract de muncă pe durată determinată trebuie să
aibă o vechime în muncă de minimum 4 luni în ultimele 12 luni sau de 10 luni în ultimii doi
ani premergători acordării concediului medical. Când concediul medical depăşeşte 6 luni, el
poate fi prelungit de Ministerul Sănătăţii cu cel mult 90 de zile. În cazul în care nici după
expirarea acestei perioade de timp asiguratul nu-şi reface capacitatea de muncă, se avizează
pensionarea de invaliditate.
Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă din cauza unei boli
sau a unui accident. Această indemnizaţie constituie o formă de protecţie socială concretizată
în suma de bani ce se acordă prin asigurările sociale de stat pe toată perioada de timp în care

56
Asigurări şi protecţie socială

salariaţii permanenţi, temporari sau sezonieri îşi pierd temporar capacitatea de muncă,
datorită unei boli profesionale sau accident de muncă, a unui accident în afară de muncă sau
boală obişnuită, precum şi pe toată durata convalescenţei până la însănătoşire sau pensionare.
Aceste indemnizaţii se suportă din prima zi de incapacitate temporară de muncă şi până la
data încetării acesteia sau pensionării numai din fondurile unităţii în care salariatul îşi
desfăşoară activitatea. Dacă unitatea economică îşi încheie activitatea, indemnizaţiile
respective se suportă din asigurările sociale de stat.
Condiţia de acordare a indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de
muncă este ca asiguratul să fi realizat cel puţin 6 luni de plată a contribuţiei de asigurări
sociale în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrisă în certificatul
de concediu medical.
Indemnizaţia se acordă fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-
chirurgicale, a tuberculozei şi a bolilor infecto-contagioase din grupa A.
Cuantumul indemnizaţiei în caz de incapacitate temporară de muncă se determină prin
aplicarea cotei de 75% asupra bazei de calcul determinate ca medie a veniturilor lunare din
ultimele şase luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia pentru asigurările sociale.
Angajaţii în vârstă de până la 18 ani, cu o vechime neîntreruptă în muncă de până la 2
ani au dreptul, în cazul incapacităţii temporare de muncă, la un ajutor ce reprezintă 56% din
salariul tarifar lunar. În caz de incapacitate temporară de muncă, din cauza unui accident care
nu are legătură cu munca sau a unei boli obişnuite, indemnizaţia ce se acordă pentru primele
3 zile calendaristice de concediu medical este de 50% din cuantumul cuvenit.
Salariaţii unităţilor miniere precum şi cei care îşi desfăşoară activitatea în condiţii
foarte grele de muncă, cum ar fi oţelării, turnătorii, forje etc. şi care se află în concedii
medicale datorită accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale precum şi în cazurile de
urgenţă medicală beneficiază de o indemnizaţie ce reprezintă 100% din salariul tarifar de
încadrare. De asemenea cuantumul indemnizaţiei în caz de incapacitate temporară de muncă
cauzată de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip şi boală contagioasă este de 100% din baza
de calcul determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni de cotizare.
Indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă se suportă de către
angajator şi/sau de către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Angajatorul suportă această indemnizaţie în funcţie de numărul de angajaţi, astfel:
� Până la 20 de angajaţi, din a patra zi până în a zecea zi de incapaciztate de muncă;
� Între 21-100 de angajaţi, din prima zi până în a 12-a zi de incapacitate de muncă;

57
Asigurări şi protecţie socială

� Peste 100 de angajaţi, din prima zi până în a 17-a zi de incapacitate de muncă.


Din bugetul asigurărilor sociale de stat, indemnizaţia în caz de pierdere temporară a
capacităţii de muncă se suportă astfel:
� Din prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor care
beneficiază de indemnizaţie de şomaj, de integrare profesională sau alocaţie de sprijin,
persoanele care au calitatea de asigurat şi realizează un venit brut pe an calendaristic,
echivalent cu cel puţin 5 salarii medii brute pe economie;
� Din ziua următoare celei suportate de angajator şi până la data încetării
incapacităţii temporare de muncă sau pensionării.
Indemnizaţia acordată pentru incapacitate temporară de muncă se acordă pe o durată
de timp de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.
Începând cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 180 de zile, cu
avizul medicului expert al asigurărilor sociale. În cazul unor boli speciale, durata de acordare
a indemnizaţiei pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă poate fi mai mare∗

58
Asigurări şi protecţie socială

8. ALTE TIPURI DE AJUTOARE PENTRU PENSIONARI


ŞI PERSOANE CU DIZABILITĂŢI

Persoanele adulte cu handicap grav beneficiază de:


• indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, în cuantum de 202 lei;
• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de 91
lei ;
• indemnizaţie de însotitor, în cuantum de 416, sau asistent personal.
Persoanele adulte cu handicap accentuat beneficiază de:
• indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, în cuantum de 166 lei;
• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de 68
lei.
Persoanele adulte cu handicap mediu benficiază de:
• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de 33,5
lei.
Nu pot beneficia de prestaţii sociale:
• adulţii cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu
excepţia centrului de tip respiro;
• adulţii cu handicap care sunt reţinuţi sau condamnaţi definitiv la o pedeapsă
privativă de libertate, pe perioada reţinerii ori detenţiei;
• adulţii cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflaţi în
îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.
Copilul cu handicap grav beneficiază de:
• alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu
100%, acordată de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale;
• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri în cuantum de 91
lei;
• indemnizaţie de însoţitor, în cuantum de 416 lei sau asistent personal.
Copilul cu handicap accentuat beneficiază de:
• alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu
100%, acordată de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale;

59
Asigurări şi protecţie socială

• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri în cuantum de 68


lei.
Copilul cu handicap mediu beneficiază de:
• alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu
100%, acordată de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale;
• buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, în cuantum de 33,5
lei.
Copilul cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază şi de:
• alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite
pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice.
Nu pot beneficia de drepturile prevăzute mai sus copiii cu handicap care se află în
internate sau centre de plasament aferente unităţilor ori instituţiilor de învăţământ special sau
în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care
se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice.
Facilităţi sociale:
Persoanele adulte cu handicap grav beneficiază de:
• gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita
costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport
fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic;
• gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu
metroul.
Persoanele adulte cu handicap accentuat beneficiază de:
• gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita
costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport
fluvial, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 6
călătorii dus-întors pe an calendaristic;
• gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţa şi cu
metroul.
Copilul cu handicap grav beneficiază de:
• gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita
costului unui bilet la tren accelerat clasa a II -a, cu autobuzele sau cu navele de transport
fluvial, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 12
călătorii dus-întors pe an calendaristic;

60
Asigurări şi protecţie socială

• gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu


metroul.
Copilul cu handicap accentuat beneficiază de:
• gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita
costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport
fluvial, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 6
călătorii dus-întors pe an calendaristic;
• gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu
metroul.
Beneficiază de aceste facilităţi şi următoarele persoane:
• însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora;
• însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora;
• însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa
acestora, pe baza anchetei sociale;
• asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;
• asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
Persoanele cu handicap, deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului,
precum şi persoanele care le au în îngrijire beneficiază de:
• scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale în baza
rovinietei.
Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, mai pot
beneficia de:
• un card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care
transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie beneficiază de parcare
gratuită.

61
Asigurări şi protecţie socială

9. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.


PROTECŢIA SOCIALĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

În majoritatea ţărilor, fondurile asigurărilor sociale se constituie dincontribuţia


agenţilor economici,instituţiilor, salariaţilor şi statului (unori prin subvenţii dacă este cazul).
De pildă, potrivit legii pentru unificarea asigurărilor sociale din toate provinciile ţării noastre
din 1933, fondurile asigurărilor sociale se constituiau dintr-o contribuţie globală de 6%
aplicată asupra salariilor şi suportată în părţi egale de către salariaţi şi patroni, precum şi
dintr-o subvenţie a statului. Pe baza legii asigurărilor sociale din anul 1938 s-au stabilit o
cotizaţie unică de 8% aplicată asupra salariului mediu,plătită în părţi egale de către salariaţi şi
patron, precum şi o contribuţie a statului. Patronii care foloseau mai mult de zece salariaţi
plăteau o cotizaţie suplimentară de 1,2% aplicată asupra salariilor plătite angajaţilor,destinată
acoperirii riscurilor de accidente.
În ţările din europa şi din celelalte continente, fondurile asigurărilor sociale de stat se
constituie din cotizaţiile salariaţilor, din contribuţia patronilor,din unele subvenţii din partea
statului în diferite proporţii, precum şi din alte surse.
De pildă,în Austria angajaţii plătesc circa 13% din salariu,patronii plătesc o
contribuţie de 12,54% calculată asupra salariilor, iar statul subvenţionează orice deficit.
În Belgia, angajaţii plătesc 14,5% din salariu,patronii plătesc 15% calculat asupra
salariilor, iar statul suportă diferite cote din cheltuieli.
În Franţa, angajaţii plătesc circa 16% din salariu, patronii suportă o cotă de 20,8% din
statul de plată, iar statul suportă o anumită subvenţie. În Elveţia, asiguraţii plătesc circa 6%
din câştiguri, patronii datorează 5% din statul deplată, iarguvernul acordă subvenţii
reprezentând 20% din costul pentru bătrâneţe şi 50% din cel pentru invaliditatew.
În Olanda, asiguraţii plătesc 13% din salariu, patronii plătesc 20,85% din statul de
plată,iar guvernul suportă subvenţii şi contibuţii pentru persoanele cu venituri mici. În suedia,
fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie din contribuţia salariaţilor reprezentând
10% din salarii, patronii plătesc circa 18% din statele de salarii,iar guvernul suportă circa
25% din costul prestaţiilor.
În Germania, fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie în următoarele
proporţii: cotizaţii ale salariaţilor – 15,8%, contribuţii ale patronilor – 19% şi subvenţii din
partea statului.
62
Asigurări şi protecţie socială

10. ELEMENTE DE STATISTICĂ SOCIALĂ

În procesul definirii obiectului de studiu şi al metodelor cu care operează, statistica


socialeconomică s-a divizat în două mari secţiuni:
- statistica economică, cu subramurile sale şi care abordează cu predilecţie procesele
economice din societate;
- statistica socială, organic legată de prima, dar care pune un accent deosebit pe
aspectele de ordin social.
Dacă statistica economică cunoaşte actualmente o dezvoltare evidentă prin lărgirea
ariei de investigare la nivel microeconomic, fără a neglija aspectele macroeconomice ce
servesc ca fundament deciziilor în conducerea economiei naţionale, statistica socială rămâne
tributară accentului pus pe aspectele macrosociale.
Pentru obiectul de studiu al protecţiei sociale şi asigurărilor sociale, statistica socială
serveşte drept fundament al analizei dinamicii şi structurii indicatorilor legaţi de statistica
populaţiei, statistica muncii şi asistenţei sociale, statistica sănătăţii, statistica gospodăriei
comunale şi de locuinţe, statistica învăţământului ştiinţei şi culturii, statistica justiţiei şi
ordinii publice, statistica mediului înconjurător etc.

10.1. Sistemul de indicatori ai statisticii nivelului de trai


Prin nivel de trai înţelegem gradul de satisfacere a necesităţilor de viaţă ale populaţiei
unei ţări, ale unui grup social sau ale unei persoane, expresie a volumului de bunuri şi servicii
de care dispune populaţia pe baza veniturilor obţinute. În sens general, nivelul de trai
reprezintă ansamblul condiţiilor materiale, culturale şi sociale pe care societatea le creează
membrilor săi.
Limitele nivelului de trai depind de nivelul de dezvoltare economică al fiecărei ţări,
gradul de participare la procesul muncii, capacităţile, aptitudinile şi nivelul calitativ al
activităţilor depuse, ca şi de poziţia fiecărei persoane faţă de sursele de venit.
Aspectele definitorii ale nivelului de trai sunt legate de următoarele elemente:
- nivelul şi evoluţia veniturilor;
- nivelul şi evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor ce alcătuiesc consumul
populaţiei;
- nivelul şi structura consumului de bunuri şi servicii;

63
Asigurări şi protecţie socială

- condiţiile de muncă şi odihnă;


- condiţiile de locuit şi serviciile comunale;
- starea de sănătate a populaţiei;
- nivelul de instruire şi accesul la cultură şi artă.
Sarcinile principale ale statisticii nivelului de trai constau în următoarele:
- culegerea de informaţii prin intermediul unor surse tradiţionale de înregistrare totală
(dări de seamă statistice, recensăminte, registre agricole, cadastrul funciar, etc.) sau prin
intermediul înregistrărilor special organizate (cercetarea selectivă a bugetelor de familie,
anchete, monografii) cu ajutorul cărora se poate caracteriza nivelul de trai al populaţiei;
- elaborarea metodologiei de calcul al principalilor indicatori sintetici şi analitici ai
nivelului de trai şi determinarea acestora pentru diverse perioade de timp;
- analiza periodică a evoluţiei principalilor indicatori ai nivelului de trai pentru
fundamentarea deciziilor de politică economică şi socială a statului.
Sistemul indicatorilor generali şi specifici ai nivelului de trai al populaţiei
cuprinde:
1. Indicatori ai bazei materiale a nivelului de trai: avuţia naţională; produsul intern
brut; venitul naţional disponibil brut; populaţia activă ocupată; productivitatea muncii sociale.
2. Indicatorii veniturilor populaţiei: veniturile globale (în bani şi în natură);
veniturile finale (nete); veniturile reale; veniturile totale utilizate de populaţie; câştigul salaria
nominal net (salariul real); indicele preţurilor de consum (indicele costului vieţii); veniturile
populaţiei din fondurile sociale de consum.
3. Indicatorii consumului populaţiei: indicatorii valorici ai consumului; indicatorii
consumului în unităţi naturale; indicatorii consumului alimentar exprimat în calorii şi factori
nutritivi; indicatorii stării de nutriţie a populaţiei; indicatorii serviciilor utilizate de populaţie.
4. Indicatorii condiţiilor de locuit: indicatori ai asigurării populaţiei cu locuinţe;
indicatorii caracteristicilor tehnice şi ai gradului de confort; cheltuielile populaţiei pentru
construirea, întreţinerea şi folosirea locuinţelor.
5. Indicatorii condiţiilor de muncă şi odihnă: gradul de ocupare a forţei de muncă;
indicatori ai condiţiilor la locul de muncă; durata zilei şi săptămânii de lucru; indicatori ai
condiţiilor de odihnă a populaţiei.
6. Indicatorii nivelului cultural al populaţiei: indicatori ai nivelului de instruire a
populaţiei; indicatori privind activitatea culturală şi gradul de accesibilitate a populaţiei la

64
Asigurări şi protecţie socială

cultură; indicatori ai procesului de învăţământ; indicatori ai dezvoltării ştiinţei şi gradului de


răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice în rândul populaţiei.
7. Indicatori ai bazei materiale a ocrotirii sănătăţii şi stării de sănătate a
populaţiei: indicatorii accesibilităţii populaţiei la asistenţă medicală; indicatorii stării de
sănătate a populaţiei; indicatorii bilanţului vital al populaţiei.

10.2. Cercetarea selectivă a bugetelor de familie


Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă bilanţieră în scopul identificării
veniturilor pe surse de formare, cheltuielilor şi consumului după destinaţie, precum şi alte
aspecte ale nivelului de trai al unei familii, înregistrate în mod sistematic, în ordine
cronologică şi pe măsura producerii fenomenelor sau grupate după anumite criterii.
Bugetul de familie rămâne cea mai importantă sursă de informaţii pentru
caracterizarea nivelului de trai al populaţiei, permiţând abordarea unor aspecte ce nu se
regăsesc în mod detaliat în cadrul altor surse de informaţii statistice.
Principalele obiective urmărite prin cercetarea bugetelor de familie vizează obţinerea
datelor referitoare la: componenţa familiei; veniturile în bani şi în natură după sursa de
provenienţă; cheltuielile în bani şi în natură pe destinaţii (produse alimentare, produse
nealimentare şi servicii; consumul principalelor produse alimentare.
Suplimentar, cu o anumită periodicitate (anual, la interval de doi ani, etc.) pe baza
eşantionului bugetelor de familie se organizează şi alte cercetări selective referitoare la
condiţiile de locuit, înzestrarea familiilor şi gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată,
situaţia înzestrării gospodăriei cu animale şi păsări, producţia gospodăriei şi destinaţiile
acesteia, volumul acumulărilor băneşti şi în natură, stocurile principalelor produse agricole,
bugetul de timp.
În cercetarea bugetelor de familie unitatea de observare este „gospodăria”, definită ca
totalitatea persoanelor între care există, în general, legături de rudenie, locuiesc şi se
gospodăresc împreună, participând total sau parţial la bugetul comun de venituri şi cheltuieli.
Având în vedere situaţia actuală din ţara noastră putem afirma că marea majoritate a
gospodăriilor se confruntă de fapt cu familia, de unde şi denumirea generică de „bugete de
familie”. Membrii familiei se consideră persoanele care compun familia, prezente permanent
în gospodărie sau temporar absente (dacă nu şi-au constituit o altă familie) şi care participă
integral sau parţial la formarea veniturilor în bani şi în natură cât şi la cheltuirea şi
consumarea bugetului, ca şi la realizarea acumulărilor în bani şi în natură ale familiei.

65
Asigurări şi protecţie socială

Din punct de vedere economic, familia este o unitate bazată pe echilibru dintre
venituri şi consum, echilibru ce poate fi constatat prin cercetarea bugetului acesteia. Bugetul
de familie se bazează pe următoarele principii:
- soldul bănesc şi stocul de produse aflate în gospodărie la începutul perioadei, plus
intrările din cursul perioadei trebuie să fie egale cu ieşirile din cursul perioadei, plus soldul
bănesc şi stocul de produse la sfârşitul perioadei;
- înregistrarea intrărilor şi ieşirilor se face, de regulă, atât în expresie valorică, cât şi în
expresie naturală;
- începerea înregistrărilor pentru toate familiile din eşantion este precedată de
inventarierea banilor şi a produselor aflate în familie la data începerii înregistrării;
- înregistrarea cuprinde şi elemente care să permită verificarea sistemului bilanţier al
bugetului de familie.
Referitor la perioada pentru care se elaborează, bugetul poate fi lunar sau anual.
Bugetul lunar prezintă avantaje de ordin organizatoric, facilitează prelucrarea operativă a
datelor, oferind condiţii mai bune pentru verificarea veridicităţii informaţiilor, prin corelaţia
de balanţă. Bugetul anual este mai dificil de delimitat, dată fiind durata perioadei, se
complică operaţiunile de prelucrare finală, având însă avantajul că oferă o imagine mai
completă a condiţiilor de trai ale populaţiei şi face posibilă caracterizarea sezonalităţii în
formarea veniturilor şi consumului.
În cercetarea selectivă a bugetelor de familie din ţara noastră se utilizează următoarele
formulare statistice:
a) Caietul pentru înregistrarea intrărilor şi ieşirilor băneşti şi în natură ale
familiei. El este completat de către fiecare familie din eşantion şi cuprinde următoarele
capitole:
I. Intrări de bani ale tuturor membrilor familiei;
II. Ieşiri de bani pentru diferite cumpărături şi alte plăţi ale familiei;
III. Intrări şi ieşiri de produse în natură;
IV. Animale şi păsări;
V. Animale şi păsări sacrificate;
VI. Prelucrarea produselor agroalimentare;
VII. Alte însemnări ale familiei.
Acest formular are rolul ca pe baza autoînregistrării de către fiecare familie cercetată
a datelor privind intrările băneşti (veniturile), ieşirile băneşti (cheltuielile), consumul, etc., să

66
Asigurări şi protecţie socială

asigure evidenţierea tuturor fenomenelor şi proceselor economico-financiare şi sociale care


au loc în familie, în momentul producerii lor şi la locul în care sau produs;
b) Bugetul familiei nr. … (formularul B).
În acest formular, statisticianul (îndrumătorul) de bugete centralizează datele înscrise
de către familie în caietul pentru înregistrarea intrărilor şi ieşirilor băneşti şi în natură, precum
şi alte date privind familia, şi are următoarele capitole:
I. Componenţa familiei şi numărul zilelor de alimentaţie;
II. Intrările şi ieşirile băneşti;
III. Intrările şi ieşirile de produse agroalimentare;
IV. Animale şi păsări;
V. Cumpărarea de mărfuri nealimentare;
VI. Sume în valută.
c) Fişa familiei, care cuprinde capitolele:
I. Unele date privind persoanele din componenţa familiei;
II. Înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată;
III. Împrumuturi şi credite.
d) Referat privind înlocuirea familiei din eşantion, cuprinzând:
I. Caracteristicile familiei existente în eşantion şi a celei nou alese;
II. Alte date privind familia.
e) Raport statistic privind relaţiile financiare ale agenţilor economici şi sociali cu
salariaţii, colaboratori la cercetarea bugetelor de familie.
Indicatorii medii rezultaţi din cercetarea bugetelor de familie pot fi extinşi asupra
colectivităţii generale, folosind diverse metode recomandate de teoria statisticii, ţinând seama
de nivelul erorii limită admise cu ocazia constituirii eşantionului.
Institutul Naţional de Statistică efectuează permanent verificarea reprezentativităţii
eşantionului bugetelor de familie şi compară periodic nivelul indicatorilor determinaţi pe
baza cercetării selective cu nivelul rezultat din înregistrări statistice totale.

10.3. Statistica veniturilor populaţiei


Veniturile populaţiei obţinute într-o anumită perioadă de timp constituie unul din
elementele esenţiale pentru caracterizarea nivelului de trai. În studiul veniturilor populaţiei se
folosesc o serie de indicatori sintetici şi analitici care permit caracterizarea nivelului,
structurii şi dinamicii veniturilor populaţiei.
În cadrul indicatorilor sintetici cei mai importanţi sunt:

67
Asigurări şi protecţie socială

- Produsul intern brut;


- Venitul naţional brut;
- Veniturile reale ale populaţiei;
- Salariul real;
- Veniturile din fondurile sociale de consum.
Indicatorii analitici îşi propun fie să aprofundeze cunoaşterea volumului veniturilor pe
categorii sociale şi surse de formare, fie să detalieze veniturile după conţinutul acestora.
În gama indicatorilor analitici se includ:
� soldul în numerar al populaţiei la începutul şi sfârşitul perioadei;
� încasările băneşti ale populaţiei din: salarii, vânzarea produselor agricole, încasări
băneşti de la societăţi agricole, alocaţia de stat pentru copii, burse, ajutor de şomaj, ajutoare
sociale şi pensii, încasări din vânzări de terenuri, construcţii, certificate de proprietate,
acţiuni, încasări din dividende şi dobânzi, încasări din chirii, împrumuturi şi credite, venituri
din meserii şi prestări de servicii, alte încasări.
Prin venituri ale populaţiei se înţelege totalitatea încasărilor băneşti, a contravalorii
produselor în natură şi serviciilor, obţinute şi primite de populaţie ca urmare a prestării unor
activităţi utile din punct de vedere social sau ca drepturi, în conformitate cu legislaţia fiecărei
ţări, din fondurile sociale de consum.
Veniturile populaţiei nu se rezumă numai la încasările băneşti, ci ele includ, în egală
măsură, bunuri şi servicii obţinute de populaţie. Dacă, pentru salariaţi şi pensionari, veniturile
se concretizează în special sub forma încasărilor în bani, pentru agricultori cea mai mare
parte a veniturilor apare sub forma produselor agricole şi a şeptelului de animale şi păsări din
gospodăria personală. Pe de altă parte, populaţia primeşte servicii gratuite în domeniul
învăţământului, ocrotirii sănătăţii, compensaţii şi gratuităţi în transportul pe C.F.R., alte
facilităţi specifice din partea agenţilor economici.
Însumarea veniturilor băneşti, a veniturilor sub formă de bunuri, precum şi a
serviciilor primite în mod gratuit, şi care nu au formă materializată, conduc la obţinerea
venitului total al populaţiei.
10.3.1. Probleme metodologice privind calculul veniturilor reale
Indicatorul „venituri reale” constituie unul dintre cei mai importanţi indicatori utilizaţi
în caracterizarea nivelului de trai al populaţiei. Baza veniturilor reale o constituie produsul
intern brut” (P.I.B.) determinat ca valoare a bunurilor şi serviciilor rezultate din procesele de

68
Asigurări şi protecţie socială

producţie în cadrul ecomiei naţionale, destinate a fi consumate, investite, exportate sau


stocate. Ca urmare, produsul intern brut poate fi determinat pe baza relaţiei:
PIB = CF + FBCF + VS + (E – I), în care:
PIB = produsul intern brut;
CF = consumul final;
FBCF = formarea brută de capital fix;
VS = variaţia de stoc,
E = exporturi;
I = importuri.
Alţi indicatori sintetici ce pot fi utilizaţi în analiza veniturilor reale ale populaţiei, ca
suport material sunt „venitul disponibil brut” şi „venitul naţional disponibil brut”.
Venitul disponibil brut este soldul contului de venit din sistemul conturilor
economiei naţionale şi măsoară venitul de care dispune naţiunea pentru efectuarea
operaţiunilor de consum final şi economie brută.
Venitul naţional disponibil brut se determină pe baza produsului intern brut (PIB) la
care se adaugă veniturile primite din străinătate sub forma remunerării salariaţilor,
impozitelor asupra producţiei şi importurilor, subvenţiilor de exploatare, dobânzilor,
dividendelor, etc. din care se scad veniturile de aceeaşi natură plătite străinătăţii de economia
naţională (unităţile rezidente).
Indicatorul veniturilor reale se referă la toate veniturile pe care le obţine populaţia,
exprimate în bunuri materiale şi servicii necesare traiului.
Suma totală a veniturilor populaţiei realizate într-o anumită perioadă formează
venituri globale ale populaţiei. Ele includ sumele provenite din salarii, alocaţia de stat
pentru copii, pensii, ajutoare sociale, burse, veniturile provenite din munca în agricultură,
industria casnică, prestări de servicii de către întreprinzători particulari, beneficii din profitul
net şi pensii, încasări băneşti de la societăţi agricole, ajutoare de şomaj, sume provenite din
vânzări de terenuri, imobile şi alte bunuri, contravaloarea bunurilor şi serviciilor primite
gratuit de la stat, din cooperaţie sau persoane particulare, sume retrase de la C.E.C.,
împrumuturi contractate de la unităţi publice sau private, contravaloarea mărfurilor şi
serviciilor cumpărate pe credit, soldul în bani la începutul lunii, încasări din vânzarea de
certificate de proprietate, acţiuni, dividende, dobânzi etc.. Ele se mai numesc şi venituri
totale nominale brute.

69
Asigurări şi protecţie socială

Cea de-a doua categorie cu care se operează pentru determinarea veniturilor reale este
reprezentată de veniturile finale nete ale populaţiei. Veniturile finale se determină prin
scăderea din veniturile totale nominale brute a unor sume ce reprezintă obligaţii faţă de
bugetul de stat, agenţi economici cu capital mixt sau privat şi care nu sunt destinate
consumului. În această categorie intră: impozitul pe venituri de natura salariilor, contribuţia
pentru pensia suplimentară, contribuţia pentru ajutorul de şomaj, impozitul pe venit,
impozitul pe clădiri, terenuri, prime asigurări., dobânzi la împrumuturile contractate, avansuri
şi împrumuturi acordate, cotizaţii sindicat, rate scadente, împrumuturi şi credite restituite,
depuneri la bănci etc.
Veniturile finale nete reprezintă deci sumele pe care populaţia le foloseşte efectiv
pentru consumul individual. Ele se mai numesc şi venituri nominale nete. Raportul dintre
suma veniturilor nominale nete şi numărul mediu anual al populaţiei reprezintă venitul
mediu final net pe o persoană.
Venitul real pe un locuitor se stabileşte ca raport între venitul mediu nominal net şi
indicele preţurilor de consum
Indicele preţurilor de consum. Pentru determinarea „indicelui preţurilor de consum”
informaţiile necesare provin atât din surse bazate pe înregistrări totale, înregistrări selective
sistematice sau de o singură dată, precum şi din informaţiile oferite prin bugetele de familie.
10.3.2. Probleme metodologice privind calculul salariilor reale
Biroul Internaţional al Muncii recomandă utilizarea a două noţiuni: salariu şi câştig
salarial. Salariul cuprinde sumele încasate pentru munca efectiv prestată, potrivit formei de
salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent de salariu; plătite din
fondul de salarii.
Câştigul salarial este format din salariu, la care se adaugă primele din profit şi alte
surse. Prin definiţie, salariul real reprezintă expresia bănească a cantităţii de bunuri şi
servicii pe care populaţia salariată şi le poate cumpăra cu ajutorul salariului nominal net. Cu
alte cuvinte, salariul real exprimă puterea de cumpărare a salariului nominal.
Salariul mediu nominal brut se determină ca raport între fondul de salarii brute şi
numărul mediu al salariaţilor dintr-o anumită perioadă de timp (de regulă în cadrul fiecărei
luni).
Salariul mediu nominal net sau câştigul salarial net se obţine prin scăderea din
salariul mediu nominal brut (respectiv câştigul salarial brut) a impozitului pe salarii, inclusiv
a contribuţiilor pentru pensie suplimentară şi pentru fondul de şomaj.

70
Asigurări şi protecţie socială

Salariul real (câştigul salarial real) este un raport între salariul mediu nominal net
(câştigul mediu salarial net) şi indicele preţurilor de consum, cunoscut şi sub denumirea de
indicele costului vieţii.
Impozitul mediu pe salarii, necesar în calculul salariului mediu nominal net, trebuie
determinat ca şi salariul mediu nominal brut pe categorii de salariaţi, pe ramuri de activitate şi
în profil teritorial.
Indicele costului vieţii este de fapt un indice mediu armonic al preţurilor bunurilor de
consum şi tarifelor serviciilor achiziţionate în schimbul salariului nominal net.
Asemănător salariului real se calculează, pentru categoria „pensionari” – pensia medie
lunară şi indicele pensiei reale, cu utilizarea datelor referitoare la această categorie de
populaţie.

71
Asigurări şi protecţie socială

72
Asigurări şi protecţie socială

11. PROBLEME ACTUALE ALE MANAGEMENTULUI


PROTECŢIEI SOCIALE ÎN ŢARA NOASTRĂ
Îmbătrânirea demografică apare ca o consecinţă a unor fenomene sociale şi
economice complexe care au condus la scăderea ratei natalităţii în ţările mai bogate, la
prelungirea duratei de viaţă ca urmare a eforturilor medicale de a domina mortalitatea şi ca
urmare a îmbunătăţirii alimentaţiei şi a asistenţei igienico-sanitare. Creşterea raportului de
dependenţă pentru persoanele vârstnice înseamnă de fapt o populaţie activă din ce în ce mai
puţin numeroasă care trebuie să suporte cheltuielile cu pensii ale populaţiei vârstnice în
creştere. Acest lucru a condus la impasul în care se află sistemele publice de pensii din mai
multe ţări dezvoltate, fenomen care tinde să apară şi în România. Echilibrarea cheltuielilor cu
veniturile planurilor publice de pensii este din ce în ce mai greu de realizat în condiţiile în
care taxele pe salariu din care se plătesc contribuţiile de asigurări sociale nu pot fi mărite la
infinit deoarece ele reduc veniturile reale ale populaţiei active, împingând-o spre evaziune şi
refugiere pe piaţa neoficială a forţei de muncă. Aceste fenomene au efecte negative asupra
productivităţii muncii – singura posibilitate de creştere a salariilor şi a nivelului de trai – şi,
implicit asupra creşterii economice.
Pe de altă parte, marile deficite ale bugetelor sistemelor publice de pensii sunt
acoperite deseori din resursele bugetului de stat, micşorând astfel investiţiile în alte bunuri
publice, cu un puternic impact negativ asupra creşterii economice ( de exemplu:
învăţământul, sănătatea, cultura). În ultimii ani, multe state au introdus regimuri de
pensionare anticipată în cadrul politicii de utilizare raţională a forţei de muncă. Pensionarea
anticipată are implicaţii negative asupra costurilor programelor de pensii şi asupra pieţei
muncii prin: pierderea capacităţii productive, irosirea forţei de muncă experimentată, privarea
prematură a pensionarilor de contacte sociale, riscând îmbătrânirea prematură şi creşterea
numărului persoanelor dependente social. Principalele direcţii de acţiune au în vedere:
� creşterea treptată a vârstei standard pentru pensionare (de regulă în jur de 65 de
ani) şi egalizarea criteriului respectiv pentru bărbaţi şi femei;
� mecanisme de stimulare pentru prelungirea vieţii active şi de descurajare pentru
retragerea anticipată din viaţa activă;
� o mai bună corelare a mărimii pensiei cu mărimea veniturilor salariale anterioare,
prin luarea în considerare a unui număr mai mare de ani la calculul venitului în funcţie de
care se stabileşte pensia;
73
Asigurări şi protecţie socială

� noi modalităţi de indexare a pensiilor (în funcţie de evoluţia preţurilor şi/sau de


evoluţia salariilor);
� introducerea şi dezvoltarea, pe lângă sistemele publice de asigurări şi pensii, bazate
pe principiul solidarităţii între generaţii, a formelor private de asigurări pentru pensii, bazate
pe acumulare de capital.
Efectele îmbătrânirii populaţiei sunt următoarele:
a) prăbuşirea sistemelor tradiţionale (informale) pentru vârsta a treia, multe ţări având
în vedere schimbări fundamentale ale modului în care se realizează securitatea socială a
vârstnicilor;
b) nevoia de implicare a guvernului în asigurarea securităţii celor vârstnici care devine
o mare urgenţă pe măsură ce populaţia unei ţări îmbătrâneşte.
Politicile sociale ale guvernelor pot îmbrăca mai multe forme:
În cadrul acestora pot exista măsuri de încurajare a familiilor sau persoanelor care au
în îngrijire unul sau mai mulţi vârstnici, prin acordarea unor rabaturi adulţilor ai căror părinţi
trăiesc alături de ei şi o reducere suplimentară a impozitului pentru cheltuielile de îngrijire
parentală; De asemenea, poate fi încurajată apariţia unor instrumente de economisire, cum
este programul de economisire prin poştă din Japonia, sau pot fi oferite populaţiei informaţii
despre cât de mult trebuie să economisească încă din perioada activă pentru a-şi asigura
standardele de viaţă la bătrâneţe şi despre efectele probabile ale programelor alternative de
investiţii. Guvernele pot stabili un sistem de impozitare care să stimuleze acordarea de către
patroni a unor pensii mai mari. Făcând un pas mai departe, guvernele pot să ofere bătrânilor
asistenţă în funcţie de mijloacele de trai, acestea putând îmbrăca forma unei sume de bani
gheaţă sau bunuri şi servicii (îngrijire medicală sau cazare). În ultimă instanţă, guvernele pot
lua hotărârea introducerii unor planuri obligatorii de pensii, în care tinerii trebuie să plătească
un anumit procent din salariu pentru a oferii sprijin vârstnicilor ca în orice societare
industrializată. Aceste planuri pot „acoperi” întreaga populaţie, întreaga forţă de muncă, sau
grupuri selectate care sunt mai uşor accesibile. Planurile pot fi redistribuite către cei săraci,
sau pot fi bazate pe principiile economisirii sau asigurării, care pun în strânsă legătură
contribuţiile şi prestaţiile aşteptate. Aceste planuri publice de pensii pot fi finanţate din
contribuţii curente pe principiul „plăţii pas-cu-pas” sau din fonduri acumulate din
contribuţiile trecute. De asemenea, ele pot fi administrate public sau privat, iar multitudinea
de riscuri pe termen lung poate fi suportată de către vârstnici sau de toate grupurile din
societate;

74
Asigurări şi protecţie socială

c) creşterea cheltuielilor publice cu vârstnicii. Programele formale pentru vârstnici şi


cheltuielile publice cu vârstnicii cresc odată cu dezvoltarea economică. Gradul de dezvoltare
al unei ţări, exprimat prin venitul naţional pe cap de locuitor influenţează în mod direct gradul
de „acoperire” a planurilor formale obligatorii destinate vârstei a treia.
d) venitul pe cap de locuitor, dependenţa vârstnicilor, cheltuielile publice cu pensiile.
Cheltuielile publice cu programele vârstei a treia ca pondere în P.I.B sunt strâns legate de
venitul pe cap de locuitor, dar şi mai strâns legate de ponderea populaţiei în vârstă.Relaţia
dintre nivelul de vârstă şi cheltuielile cu pensiile (ca pondere în P.I.B) pot servi ca instrument
de diagnoză, pentru a vedea dacă politicile pe care le-au adoptat în domeniul securităţii
vârstnicilor le plasează mai jos sau mai sus faţă de ţările cu venit pe cap de locuitor
echivalent şi structură demografică asemănătoare;
e) cheltuielile cu sănătatea cresc exponenţial cu îmbătrânirea populaţiei. Cererea
pentru servicii sociale, în special cele de sănătate, creşte şi ea o dată cu gradul de dezvoltare
al ţărilor şi cu îmbătrânirea demografică. Astfel, ţările bogate, cu ajutorul unor tehnologii
costisitoare reuşesc să-i ţină pe oameni în viaţă mai mult timp, mărind presiunea asupra
sistemelor de pensii. Pe de altă parte, populaţia vârstnică, crează presiuni asupra sistemului de
îngrijire a sănătăţii dintr-o anumită ţară ca urmarea a faptului că atât problemele de sănătate
cât şi tehnologiile medicale costisitoare sunt concentrate asupra vârstnicilor. Corelaţia
existentă între cheltuielile cu sănătatea şi cele cu pensiile sugerează că presiunea exercitată
asupra resurselor unei ţări şi asupra bugetului de stat creşte exponenţial cu vârsta populaţiei,
punând în evidenţă necesitatea planificării pe termen lung.
f) rata dependenţei persoanelor de peste 60 de ani în creştere datorită îmbătrânirii
demografice. În condiţiile scăderii natalităţii şi creşterii speranţei de vârstă ca urmare a
descoperirilor în medicină şi îmbunătăţirii condiţiilor generale de trai, raportul dintre
persoanele în vârstă şi cele sub 60 de ani este în continuă creştere. Acest lucru semnifică
faptul că o populaţie activă în scădere să suporte cheltuielile cu pensiile pentru un număr din
ce în ce mai mare de vârstnici.
România are o rată a dependenţei vârstei a treia de 30%. Acest procent tinde să
crească în condiţiile actualei tranziţii demografice, având profunde implicaţii asupra
politicilor sociale pe care trebuie să le adopte guvernele cu referire la persoanele de vârsta a
treia, asupra proporţiilor sărăciei, pieţei muncii şi nu în ultimul rând asupra creşterii
economice în ansamblul său.

75
Asigurări şi protecţie socială

Orice strategie pentru asigurarea protecţiei sociale a vârstnicilor îşi va propune o serie
de obiective fundamentale care să-i sprijine pe vârstnici dar să sprijine şi economia în
ansamblu. Programele destinate persoanelor de vârsta a treia ar trebui să fie atât o reţea de
securitate socială cât şi un instrument de sprijin a creşterii economice. Acestea ar putea să-i
sprijine pe vârstnici prin:
- Facilitatea eforturilor persoanelor de a transfera o parte a veniturilor dobândite în
perioada vârstei de muncă înspre bătrâneţe (funcţia de economisire).
- Redistribuirea venitului suplimentar către bătrânii săraci, dar evitându-se
redistribuţiile intra-generaţiei perverse (de la vârstnici săraci la cei bogaţi) şi redistribuţiile
inter-generaţii neintenţionate (de la familiile tinere cu mulţi copii la familiile de vârstnici
înstăriţi).
- Asigurarea împotriva multiplelor riscuri la care sunt vulnerabili în special cei în
vârstă (ex. incapacitatea de muncă, longevitatea, inflaţia, riscuri politice şi investiţionale).
Programele destinate vârstnicilor ar trebui să sprijine economia prin:
1) Minimizarea costurilor ascunse, care afectează creşterea economică – cum ar fi
ocuparea scăzută a forţei de muncă, economiile reduse, alocarea necorespunzătoare a
capitalului şi forţei de muncă, impozite împovărătoare, cheltuieli administrative mari şi
evaziune;
2) Conferirea unui carac ter durabil – având la bază planificarea pe termen lung, care
ţine cont de schimbările previzibile ale condiţiilor economice şi demografice;
3) Asigurarea transparenţei care să permită lucrătorilor, cetăţenilor şi factorilor de
decizie politică să aleagă alternative fundamentale şi să la confere imunitate în faţa
manipulărilor politice care conduc la rezultate economice slabe.
Principalele cauze care au condus la această criză sunt: îmbătrânirea populaţiei;
maturizarea sistemelor publice de pensii; imposibilitatea extinderii „acoperirii” cu planuri de
pensii asupra întregii populaţii; pensionarea anticipată şi accesul facil la prestaţii de
incapacitate de muncă; creşterea evaziunii de la plata contribuţiilor pentru pensii; creşterea
ratelor de înlocuire a salariului cu pensia; productivitatea – singura modalitate de asigurare a
eficienţei funcţionării planurilor publice de pensii – nu creşte destul de rapid.

76
Asigurări şi protecţie socială

Bibliografie

1. Gheorghe Bistriceanu – Sistemul asigurărilor şi reasigurărilor din România, Editura


Universitară, Bucureşti 2010
2. Gheorghe Bistriceanu - Sistemul asigurărilor sociale în România, Editura Economică,
Bucureşti 2001
3. Gheorghe Bistriceanu, Florian Bercea – Lexicon de protecţie socială, asigurări şi
reasigurări, Editura Karat, Bucureşti 1997
4. ***Legea Bugetului de stat pe anul 2011,publicată în Monitorul Oficial nr. 879/2010
5. ***Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 publicată în Monitorul
Oficial nr. 880/2010
6. ***Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
7. ***Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
8. ***Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea
ocuparii fortei de munca

77
Asigurări şi protecţie socială

TEMATICA PENTRU SEMINAR

Seminar 1 Se vor efectua următoarele:


1.1 Analiza dinamicii bugetului asigurarilor sociale de stat in perioada 1990-2010
1.2 Analiza dinamicii contributiilor pentru asigurarile sociale de stat in perioada
1990-2010
1.3 Analiza dinamicii cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale de stat in
perioada 1990-2010
Seminar 2 Se vor efectua următoarele:
2.1 Analiza evolutiei cheltuielilor cu plata pensiilor în perioada 1990-2010
2.2 Analiza numarului mediu al pensionarilor in 1990-2010
2.3 Analiza pensiei medii si a pensiei medii reale 1990-2010
Seminar 3 Se vor efectua următoarele:
3.1 Analiza dinamicii cheltuelilor bugetului asigurărilor de şomaj în perioada 1990-
2010
3.2 Dezbatere privind reforma sistemului asigurărilor de sănătate
Seminar 4 Dezbatere privind alte categorii de ajutoare acordate de stat
Seminar 5 Dezbatere privind asigurările sociale în Uniunea Europeană
(abordare comparativă)
Seminar 6 Dezbatere privind reforma sistemului de pensii în România. Pensiile
ocupaţionale. Pensiile private

78