GLOSAR DE TERMENI DIN DOMENIUL DIZABILITĂȚII

1. Anti-discriminare - acţiuni care se întreprind, printr-o abordare pozitivă, pentru a

înlătura efectele discriminării.
2. Asistent personal al persoanei cu handicap grav - persoana care supraveghează,
acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza programului
individual de recuperare şi integrare socială a persoanei cu handicap, elaborat de
comisiile de expertiză medicală pentru adulţi cu handicap şi, respectiv, de comisiile de
expertiză medicală a copilului cu handicap
3. Cerinţe educative speciale - desemnează acele necesităţi educaţionale complementare
obiectivelor generale ale educaţiei şi învăţământului, care solicită o educaţie adaptată
particularităţilor individuale şi/sau caracteristicilor unei anumite deficienţe de învăţare,
precum şi o intervenţie specifică
4. Deficienţă - reunifică absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcţii
(anatomică, fiziologică sau psihologică) a persoanei. Deficienţa poate fi rezultatul unei
maladii, al unui accident, dar şi al unor condiţii negative de mediu
5. Dizabilitate – termen generic pentru deficienţe (afectări), limitări de activitate şi restricţii
de participare
6. Educaţie incluzivă – aceasta se referă la grădiniţele, şcolile, centrele de instruire şi
sistemele educaţionale, care sunt deschise pentru TOŢI copiii. Ca acest lucru să aibă
educatorii, profesorii, instituţiile educaţionale şi sistemele ar putea avea nevoie de
schimbare, astfel încît să poată satisface mai bine diversitatea necesităţilor copiilor şi să-i
includă în toate aspectele vieţii şcolare. Acest termen mai semnficiă un process de
identificare a oricăror bariere (din cadrul şi din apropierea grădiniţei/şcolii) care
împiedică învăţarea, cu reducerea sau eliminarea acestor bariere. Este un proces
permanent de îmbunătăţire a instituţiei educaţionale (grădiniţă, şcoală), avînd ca scop
exploatarea resurselor existente (materiale, didactice, umane, financiare), pentru a susţine
participarea la procesul de învăţămînt a tuturor persoanelor din cadrul unei comunităţi.
Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de
dezvoltare a lor, prin evaluarea adecvată a potenţialului de învăţare/dezvoltare şi prin
asigurarea reabilitării– recuperării şi compensării deficienţelor ori tulburărilor,
dificultăţilor de învăţare

1
7. Egalizarea şanselor (crearea de şanse egale) - procesul prin care diferitele sisteme
sociale şi de mediu (infrastructură, servicii, activităţi informative, documentare) devin
accesibile fiecăruia şi, în special, persoanelor cu handicap
8. Evaluare incluzivă – se exprimă prin trecerea de la o grădiniţă pentru toţi la o grădiniţă
pentru fiecare. Obiectivul general al evaluării incluzive este că toate procedurile de
evaluare trebuie să sprijine incluziunea şi participarea cu succes a tuturor copiilor,
inclusiv şi a celor cu CES.
9. Incapacitate - limitări funcţionale cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe) fizice,
intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu, şi care reduc posibilitatea
individului de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) sau un comportament.
10. Învăţare individualizată – prevede selectarea acelor strategii şi sarcini de învăţare care
ar facilita progresul copilului, valorificarea resurselor individuale, în dependență de
vîrsta, necesităţile lui individuale, ritmul de dezvoltare, stilul de învăţare şi tipul de
inteligenţă.
11. Handicap - se referă la dezavantajul social, la pierderea şi limitarea şanselor unei
persoane de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri. El
descrie interacţiunea dintre persoana cu dizabilităţi şi mediu 
12. Persoană cu tulburări psihice  - persoana bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru
psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de droguri, precum şi
persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de
diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice
13. Periculozitate socială - atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implică
riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de
bunuri materiale importante 
14. Plan de intervenţie personalizat (PIP) - constituie o parte a PSP; el este un instrument
de lucru permanent pentru unul sau mai mulţi membri ai echipei multidisciplinare care îşi
coordonează intervenţiile în direcţia realizării scopurilor stabilite în PSP pentru persoana
respectivă şi precizează modalităţile de intervenţie, prin care se ating scopurile vizate.
PIP se limitează la un singur scop de dezvoltare şi implementare a acestuia.
15. Reabilitarea - se referă la un proces destinat, a da posibilitatea persoanelor cu deficienţă
să ajungă la niveluri funcţionale fizice, psihice şi sociale corespunzătoare, furnizându-le
acestora instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba viaţa în direcţia obţinerii unui
grad mai mare de independenţă în societate.

2
16. Respite-care – serviciu de asistenţă temporară, destinat familiilor în care există persoane
cu handicap aflate în situaţia de criză. El se poate desfăşura pe o perioadă ce durează
numai câteva ore (de exemplu, găzduire pe timpul nopţii) sau se poate extinde şi pe o
perioadă mai îndelungată de îngrijire şi asistenţă, ce nu poate depăşi totuşi maximum de
45 de zile. Furnizarea acestui tip de serviciu se poate realiza, fie numai o singură dată (se
acordă îngrijire şi asistenţă doar o singură dată, şi acesta ar fi de fapt principiul
fundamental)
17. Sarcini diferenţiate - sarcini de instruire diferite ca grad de complexitate, care se
repartizează către un grup, sau individual.
18. Servicii complementare - serviciile care asigură îngrijiri de sănătate mintală şi
psihiatrice, precum: consiliere psihologică, orientare profesională, psihoterapie şi alte
proceduri medico-psihosociale
19. Şanse egale - reprezintă rezultatul prin care diferite sisteme ale societăţii şi mediului,
precum serviciile, activităţile, informarea şi documentarea, sunt puse la dispoziţia tuturor,
în particular a persoanelor cu dizabilităţi
20. Voluntar - persoana care lucrează în unitatea de protecţie specială, fară retribuţie sau
numai în schimbul unor servicii de cazare-masă

3
 ESEU

Vreau să învăț/ lucrez împreună cu o persoană cu dizabilități pentru că...

....viaţa uneori poate lua turnuri neaşteptate în momente şi mai neaşteptate. Ceea ce ieri
părea o banalitate, astăzi este un lucru aproape imposibil de făcut, pentru persoanele care, în
urma unor incidente, au intrat în rândul persoanelor cu dizabilităţi.
În ultima vreme am avut ocazia, chiar privilegiul, de a cunoaşte oameni frumoşi în
adevăratul sens al cuvântului. Mi-a fost imposibil să nu îi observ şi am învăţat de la ei lucruri pe
care, cu atât mai mult un om sănătos ar trebui să le ştie, să le creadă şi să le trăiască. Fiecare
persoană are povestea ei, istoria, durerea şi lacrimile ei. Dar mai mult decât atât, fiecare persoană
are o frumuseţe care nu poate rămâne ascunsă.
Majoritatea dintre noi consideră de la sine înțeles dreptul la o viață independentă, dreptul
de a alege și de a avea control asupra deciziilor pe care le ia cu privire la modul în care trăiește.
Este important faptul că cele 80 de milioane de persoane cu dizabilități din Europa sunt în
măsură astăzi să își exercite alegerea și controlul asupra vieții lor de zi cu zi. Persoanele cu
dizabilități sunt oameni cu abilități, ambiții și planuri.
Vreau să lucrez împreună cu o persoană cu dizabilități că să mă învăț a fi mai tolerant,
mai răbdător, mai îngăduitor cu viața, mai optimist și nu în ultimul rând mai recunoscător față
de ceea cu ce m-a înzestrat Dumnezeu- să fiu sănătos.
Toleranța este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăției şi diversității culturilor lumii
noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calității noastre de ființe
umane. Ea este încurajată prin cunoaşterea, deschiderea spiritului, comunicarea şi libertatea
gândirii, conştiinței şi credinței.

4
 Alături de o persoană cu dizabilități, învățăm să-i respectăm pe ceilalţi şi să învăţăm de la
ei, să apreciem diferenţele, să creăm punţi peste distanţele culturale, să respingem stereotipurile
injuste, să descoperim elementele commune şi să creăm noi legături.
Toleranţă înseamnă să acceptăm oamenii aşa cum sunt – nu să acceptăm
comportamentele negative. Toleranţă înseamnă şi să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum ne place să fim
trataţi.
Trebuie să le acordăm egalitatea șanselor persoanelor defavorizate și să nu uităm cât
suntem de norocoși că nu avem acest handicap.
Viata noastră, a oamenilor obisnuiti față de cea a persoanelor ce au un handicap mintal
decurge in mod diferit. În Republica Moldova pornind de la numarul crescind al persoanelor cu
handicap ar trebui ca aceasta problema sa fie examinata cu deplina seriozitate, sub toate
aspectele, conform statisticii riguros esalonate, ca familiile care au in ingrijire copii și tineri ce au
un handicap mintal să fie ajutate cum se cuvine în plan medical, pedagogic, social. Este trista
însă viața adulților ce au un handicap mintal și care au fost și sunt educati în institutiile de stat.
Integrarea lor în societate este foarte anevoioasă, este complicat ca persoana ce are un handicap
mintal să-și găsească un loc de munca de astfel ca și găsirea locului de trai.
Umanizarea atitudinii societății față de persoanele cu handicap mintal, motric, senzorial și
extinderea integrării lor în toate sferele vieții sociale ne obligă să recurgem la modificări
esențiale în activitatea profesională a specialiștilor: psihologilor, pedagogilor, educatorilor,
lucratorilor medicali, asistenților sociali.
Noi, de obicei, în societatea contemporană preocuparea pentru persoanele care au un
handicap mintal se regăsește în domenii foarte variate și este analizata din perspective tot mai
diverse. Mulți specialiști ca medicul pediatru, psihologul, asistenții sociali, cadrele didactice din
învățământul de masă și din cel special, numeroși părinti etc., se regăsesc în mod fregvent puși în
fața persoanei cu handicap mintal, trebuind să rezolve, fiecare din punctul lor de vedere
problemele uneori complexe și dificile. O persoana oricare i-ar fi handicapul trebuie să știe că
alaturi sunt oameni afectuoși, el însuși prin aceasta se maturizează, își formeaza capacitatea de
independență sigură, revigorindu-și forțele fizice și intelectuale, deprinderea sa învingând toate
obstacolele vieții. Doar in asemenea condiții persoana cu handicap mintal se va integra usor în
societate și se va simți membru cu drepturi și obligatii depline a societății noastre.
Lucrând cu o persoană cu dizabilități, mă voi învăța cum se realizez trecerea de la noul
statut, cum se optimizează procesul tranzacțiilor cu ceilalți, pentru a înregistra eficacitate
maximală a readaptării sociale. O asemenea persoana pornește de la cele mai banale activități

5
cotidiene, caută explicații ale vieții sociale pentru a ajunge la adaptarea celor mai adecvate
comportamente.
Handicapul se manifesta în dezavantaj în activitățile cotidiene de astfel obișnuite pentru
membrii normali ai colectivității (comunicare, mobilitate, autoservire) punând persoana in
situația de a încerca să găsească noi modalități de adaptare.
Modul de viață a acestor persoane are drept componentă semnificativă prezența
suportului social (a protecției speciale) prin care se creează posibilitatea conturării diferitelor
stiluri de viață. Evaluarea modurilor și stilurilor de viata ale persoanelor cu handicap mintal se
bazează pe domeniul autonomiei/dependenței în satisfacerea trebuințelor umane.
Alături de o persoană cu dizabilități mă voi putea învăța să combat stereotipurile. Nu
trăim într-o lume pe deplin tolerantă, așa ca stereotipurile și prejudecățile sunt la tot pasul.
Trebuie să evităm sa cădem în această capcană în formarea copilului, mai ales ca ele încurajează
pe deplin discriminarea. Atunci când întâlnim exemple de intoleranță sau stereotipuri, trebuie să-
i explicăm copilului care este adevărul și de aprofundat împreuna problema.
Trebuie să fim sinceri cu copiii și să raspundem la întrebări. Copilul observă rapid
anumite diferente și poate întreba despre ele. De exemplu, atunci când vede un copil cu
sindromul Down sau cand are un coleg de clasa care are numai un singur părinte.
Voltaire, filozoful francez, scria undeva: „ A ne ierta reciproc e prima lege a naturii” şi
cât de simplu ar deveni totul.
Deci omul se constituie într-un univers unic, irepetabil, deosebit de complex, fiecare
individ reuşind să realizeze pe parcursul vieţii doar o infimă parte din ceea ce reprezintă
potenţialul său. În acelaşi timp, toţi oamenii sunt absolut egali, cu şanse, drepturi şi perspective
egale: nu suntem cu nimic mai buni sau mai prejos decât oricare dintre semenii noştri.
Incontestabil, omul are un potenţial enorm de autoafirmare, de creaţie şi de perfecţionare. Ne
naştem goi şi neputincioşi; pe măsură ce creştem ajungem să avem curaj, să ne cultivăm
deprinderi, iscusinţă – un bun prilej de a ne simţi mândri, de a avea încredere în forţele noastre,
în capacităţile noastre de autoafirmare. Căci inevitabil suferim când suntem subapreciaţi,
desconsideraţi. Însă şi oamenii care se nasc cu unele deficienţe sau care în urma unor împrejurări
nefericite rămân cu un anume handicap au întotdeauna posibilităţi imense de a le depăşi, de a se
realiza plenar. Şi de cele mai multe ori chiar ei sunt cei care ajung să valorifice mult mai fructuos
resursele organismului uman. Aceşti semeni ai noştri, care obţin succesul în urma unui efort mult
mai mare, în virtutea unor afecţiuni sau a unor lipsuri de ordin fiziologic, intelectual, sunt mult
prea des condamnaţi, acuzaţi de cei din jur sau adeseori dispreţuiţi. Doar pentru că ei nu pot să-şi
formeze atât de uşor anumite abilităţi, priceperi, iar unele deprinderi, chiar de ordin elementar,

6
devin imposibile pentru tot restul vieţii, din cauză că le fusese afectat un anumit sistem, vital al
organismului. Normal ar fi ca neputinţele lor să nu ne „deranjeze”, ci să admirăm tenacitatea lor
în obţinerea succesului. Persoanele cu dizabilităţi nu pot face unele lucruri cu uşurinţă, cu
îndemânare şi pricepere (după cum nici noi nu aveam de la început aceste calităţi) şi sunt nevoite
să muncească într-o măsură infinit mai mare. Până la urmă le efectuează, dar de cele mai multe
ori, cu stângăcie şi cu eforturi colosale.