Sunteți pe pagina 1din 8

Lev Tolstoi (1828-1910) despre Critica literara

Mica lucrare a lui Tolstoi Ce este arta? (1898) e de obicei tratata ca aberatia de batrinetc a
unui mare om; e considerata una dintre cele mai putin inteligente carti care s-au scris
vreodata"1; e condamnata ca un pamflet fanatic impotriva artei. intr-adevar, e scrisa cu o
violenta satirica, cu o lipsa de toleranta si de simpatie imaginativa care pot fi justificate
doar prin setea de adevar, de absoluta sinceritate, si prin interesul autentic menifestat de
Tolstoi pentru pozitia artei si literaturii in societate. Dar atitudinea pomenita mai sus, desi
de inteles daca ne gindim la judecatile adesea obtuze si la condamnarile brutale emise de
Tolstoi, nu este corecta. Trebuie sa recunoastem ca Ce este arta? nu reprezinta doar o
izbucnire a batrinului scriitor dupa convertirea lui, ci un produs al totalitatii vietii si artei
sale: o consecinta logica a preocuparilor lui fundamentale constante. Iar aceste
preocupari, oricit n-am vrea sa-i acceptam solutiile, ridica probleme foarte importante, si
inca nerezolvate, legate de functia artei in societate.

Tolstoi incepe prin a prezenta rolul urias pe care-1 joaca arta in economia moderna:
timpul si efortul cheltuit pentru arta de sute de mii de muncitori, timplari, zidari,
decoratori de interioare, croitori, coafori, giuvaergii, zetari.

Sute de mii de oameni isi petrec, de la o virsta frageda, intreaga viata invatind sa-si miste
foarte repede picioarele (dansatoriI), sau sa atinga foarte iute clapele si strunele
(muzicieniI), sau sa deseneze in culori si sa redea tot ceea ce vad (pictoriI), sau sa
rasuceasca fiecare fraza in fel si chip si sa gaseasca o rima pentru fiece cuvint. Si
asemenea oameni, adesea foarte buni, intelgenti, capabili de orice munca utila, se
salbaticesc in aceste ocupatii inguste si abrutizante, devenind insensibili la toate
fenomenele serioase ale vietii, specialisti unilaterali si suficienti, care nu stiu altceva decit
sa-si miste repede picioarele, limba sau degetele"2.

Si Tolstoi se intreaba daca arta e atit de importanta incit sa merite sa se faca asemenea
sacrificii pentru ea. Asadar, prima problema ridicata este de natura economica: Tolstoi,
preocupat de situatia Rusiei timpului sau, priveste arta ca pe un lux care absoarbe
resursele nationale de mina de lucru, iar arta moderna ca pe o specialitate dezumanizanta,
ca pe o deprindere cu caracter tehnic care sparge unitatea omului, il transforma intr-un
om ciuntit, intr-un virtuoz suferind, precum muncitorul de la o masina, de relele
diviziunii muncii.

Apoi Tolstoi intreaba: Ce este arta?" si trece in revista o serie de definitii ale artei si
frumosului luate dintr-un mare numar de carti. Apelind mai ales la Kritische Geschichte
Aer Aesthctik (1872) a lui Schasler, el alege definitii ale artei si frumosului care ii permit
sa conchida ca toate sint stupide sau nepertinente, pentru ca arta n-are nimic de-a face cu
frumosul obiectiv. El respinge, de asemenea, definitiile metafizice care cauta natura artei
in ceva supranatural. Tolstoi adopta o definitie a artei pe care, cel putin in esenta ei, o ia
din L Esthetique (1878) a lui Eugene Veron. Sa-1 citam:

Sa stirnesti in sufletul tau un sentiment pe care l-ai trait odata si, dupa ce l-ai stirnit, sa-1
redai prin miscari, linii, culori, sunete sau imagini exprimate in cuvinte, in asa fel incit
altii sa traiasca acelasi sentiment iata in ce consta activitatea artistica. Arta este o
activitate umana care consta in aceea ca un om transmite celorlalti, in mod constient, cu
ajutorul anumitor semne exterioare, sentimente pe care le-a trait, iar ceilalti oameni sint
contaminati de aceste sentimente si le traiesc si ei"3.

Veron considera si el ca este o greseala sa se puna la baza esteticii frumusetea fizica sau
morala si, asemenea lui Tolstoi, crede ca artistul cu adevarat emotionat nu trebuie, asadar,
decit sa se lase in voia emotiei lui pentru ca: aceasta sa devina contagioasa"4. Pe Veron
aceasta pozitie il duce la concluzii si la judecati critice complet diferite de cele ale lui
Tolstoi, dar ambii privesc cu aceeasi antipatie arta moderna specializata, tehnica si
academica, si pun accentul pe sinceritatea artistului. Pentru Vernon empatia cu artistul
este esentiala: modifieindu-si pozitia initiala, el afirma ca arta este nu atit emotia
comunicata, cit interventia personalitatii umane in aceasta emotie"5. Pentru Tolstoi
comunicarea, contaminarea, este pe primul plan. in continuare el se intreaba ce fel de
emotii transmite arta; si raspunde ca arta trebuie sa comunice emotii salutare. Arta nu
este, cum spun metafizicienii, manifestarea unei idei, frumuseti sau divinitati misterioase;
nu este, cum spun estetii fiziologi, un joc prin care omul isi descarca excesul de energie
acumulata; nu este exprimarea emotiilor prin semne exterioare; nu este faurirea unor
obiecte placute; si, lucrul cel mai important, nu este desfatare, ci este un mijloc
indispensabil pentru viata si pentru inaintarea spre bunastare a indivizilor si a omenirii de
a-i apropia pe oameni, unindu-i prin aceleasi sentimente"6.

Aceasta teorie arc stramosi respectabili: conceptia ca arta inseamna comunicarea emotiei
e prezenta la Dennis, Dubos, Dide-rot si la multi scriitori din secolul al XVIII-lea din
traditia longini-ana. Cea mai apropiata paralela o gasim la Wordsworth, scriitor pe care
nu credem ca Tolstoi 1-a citit. Poetul trebuie sa uneasca, prin pasiune si cunoastere,
vastul imperiu al societatii umane", el largeste sfera sensibilitatii umane, spre desfatarea,
onoarea si binele naturii umane", el realizeaza armonia umanitatii sublimate"7.
Wordsworth si Tolstoi au drept numitor comun rousseau-ismul, repulsia fata de civilizatia
urbana, interesul pentru efectul literaturii asupra maselor, speranta ca literatura va fi un
instrument al unirii in spiritul iubirii. Nici unul n-a putut rezolva problemele dificile
ridicate de criteriul sinceritatii si de imposibilitatea de a se stabili o granita intre arta si
persuasiunea emotionala. Nici unul nu si-a dat seama ca limitind emotiile stirnite de arta
la cele considerate bune si corecte au mutat criteriul evaluarii in etica, politica si religie,
expunindu-se pericolului constant de a cadea in simplu didacticism, de a judeca arta dupa
bunele intentii ale autorului si dupa corectitudinea subiectului.

Apoi Tolstoi incearca sa arate cum a aparut conceptia falsa despre arta. El priveste inapoi
la greci, uimit de ideea identitatii binelui si frumosului, care ii pare a fi complet negata de
realitate si de crestinism. Tolstoi isi ride de cei care ii venereaza pe greci: un popor mic,
semisalbatic, posesor de sclavi, care a infatisat foarte bine goliciunea corpului omenesc si
a construit edificii placute la vedere"8. El are mai multa intelegere pentru evul mediu,
desi rezerva lui generala fata de catolicism si de religia organizata il face sa-1 considere
un stadiu depasit al omenirii si artei. Totusi, arta medievala a fost arta adevarata,
deoarece a corespuns conceptiei religioase despre viata a oamenilor in sinul carora a
aparut9, in ciuda primitivismului sau fundamental si a puternicului sau antiistorism,
Tolstoi este ciudat de impresionat de increderea epocii sale in progres si de conceptia
hegeliana privind coerenta epocilor: conceptia despre arta ca expresie colectiva a
societatii.

Pentru Tolstoi, ca si pentru Ruskin, arta Renasterii reprezinta inceputul artei proaste, in
sensul ca este o arta rupta de popor, o arta facuta doar de dragul placerii, o arta limitata
doar la clasele superioare. Tolstoi isi concentreaza atacul asupra artei moderne, care acum
serveste numai clasele dominante. El observa: Daca arta este un lucru important, o
binecuvintare spirituala, indispensabila tuturor oamenilor, ca si religia (asa cum le place
sa spuna admiratorilor arteI), atunci ea ar trebui sa le fie accesibila tuturor oamenilor.
Daca insa nu poate fi arta intregului popor, atunci una din doua: sau arta nu este atit de
importanta cum e prezentata, sau acea arta pe care o numim noi arta nu este un lucru
important"10. in loc de a continua insa aceasta argumentatie, Tolstoi alege calea mai
usoara a atacarii defectelor speciale (sau a trasaturilor considerate de el defectE) ale artei
timpului sau. El ne face o prezentare foarte colorata si extrem de simplificata a
decadentei contemporane, pe un ton ultragiat si cu o lipsa de intelegere a limbajului
contemporan care il expune din plin acuzatiei de filistinism, pruderie sau pur si simplu
insensibilitate. Mai intii incearca sa arate ca arta moderna si-a ingustat subiectul, a
renuntat la gama larga a sentimentelor si temelor religiei si muncii, concentrindu-se doar
asupra a trei sentimente simple: min-dria, dorinta sexuala si plictisul de viata"11. Socat la
culme, el se refera la carti frantuzesti precum Les Chevaux de Diomede a lui Remy de
Gourmont sau Aphrodite a lui Pierre Louys si sustine ca daca continutul artei moderne a
devenit sau sexual sau pesimist, forma ei a devenit din ce in ce mai complicata, afectata si
obscura. Tolstoi citeaza poeme de Verlaine, Baudelaire, Mallarm6 si Maeter-linck pentru
a dovedi corectitudinea punctului sau de vedere. Apoi ridiculizeaza teatrul modern Ibsen,
Maeterlinck, Hauptmann si muzica moderna Wagner si Strauss. Condamnarea este
globala si fara nici un discernamint: exemplele date de Tolstoi nu sustin nici chiar atacul
lui impotriva cultului foarte real al obscuritatii. Ne este greu sa vedem ceva ininteligibil
in poemul in proza al lui Baudelaire Le galant tireur citat de Tolstoi12. Dar este evident
ca Tolstoi critica intreaga metoda a sugestiei, intregul procedeu al exprimarii indirecte,
punind intotdeauna accentul pe interpretarea ad litteram, pe informatia clara si directa
despre intentia si semnificatia operei.

Cu obisnuita lui sinceritate, Tolstoi recunoaste totusi ca ceea ce lui ii pare de neinteles s-
ar putea sa fie inteles de altii si ca ceea ce el considera comprehensibil s-ar putea sa nu fie
inteles de mase. El admite ca face parte dintre cei care au crescut in prima jumatate a
secolului al XlX-lea, admirindu-i pe Goethe, Schil-ler, Musset, Hugo, Dickens,
Becthoven, Chopin, Rafael, da Vinci, Michelangelo etc. si care, nereusind sa inteleaga
nimic din arta timpului, doresc s-o ignore. Dar, recunoaste el, arta moderna, care s-a
raspindit si in Rusia, este prea importanta pentru a fi ignorata si nu trebuie respinsa doar
pentru ca el n-o intelege.

Singurul avantaj pe care il are arta recunoscuta de mine fata de arta decadenta consta in
faptul ca arta pe care o recunosc eu este accesibila unui numar ceva mai mare de oameni
decit arta de astazi"13. S-ar putea crede ca acum Tolstoi este pe cale sa inteleaga procesul
educatiei artistice, in ciuda faptului ca deplinge tendinta spre ingustarea accesibilitatii
artei. Dar nu este asa. Aspirind spre o arta universala, el sustine pur si simplu ca arta care
nu este universal comprehensibila nu este arta. A spune ca o opera de arta este buna, dar
de neinteles, este ca si cum ai spune despre o mincare ca este foarte buna, dar ca nu poate
fi mincata". Marile opere de arta sint mari numai pentru ca sint accesibile tuturor si
intelese de toti". Tolstoi admite ca cunoasterea stiintifica necesita pregatire si o anumita
succesiune, ca nu poti invata trigonometria inainte de a cunoaste geometria, dar arta,
afirma el fara nici o dovada, actioneaza asupra oamenilor independent de gradul lor de
dezvoltare si de cultura"14.

Astfel, intreaga arta, cu exceptia artei accesibile tuturor, este condamnata, iar Tolstoi se
poate intoarce la atacul lui impotriva artei false. O mare parte a artei moderne este sau
simpla imitatie, sau o copie a realitatii, sau doar frapanta si interesanta. Bineinteles,
critica este superflua, deoarece arta trebuie sa fie imediat comprehensibila. Ce explica
criticii? Artistul, daca este artist adevarat, a transmis semenilor sai, prin opera lui,
sentimentul pe care 1-a trait. Ce mai ramine de explicat?"15 Sau simti, sau nu simti.
Tolstoi chiar se lanseaza intr-o diatriba care ii face pe critici raspunzatori de faptul ca
multa pseudoarta se bucura de o reputatie exagerata. Tragicii greci, Dantc, Milton,
Shakespeare isi datoreaza pozitia lor de azi respectului cu care e privita critica. Apoi, intr-
un capitol special, Tolstoi se ocupa de Wagner, facind o prezentare comica a unei
reprezentatii a lui Siegfried la Moscova. Dupa acest lung atac la adresa pscudoartei, care
nu include numai arta decadenta de la sfirsitul secolului al XlX-lea, ci si operele tirzii ale
lui Beethoven, Judecata de apoi a lui Michelangelo, Hamlet al lui Shakespeare etc,
Tolstoi revine la o analiza mai pozitiva a ceea ce considera el arta. Criteriul principal este
contagiozitatea, forta afectiva a artei. O adevarata opera de arta face ca in constiinta
receptorului sa dispara separatia dintre el si artist, si nu numai dintre el si artist, ci si
dintre el si toti cei care recepteaza aceasta opera. in aceasta iesire a personalitatii noastre
din izolarea ei de alti oameni, din singuratatea ei, in aceasta unire a personalitatii cu
altele, consta principala trasatura si forta de atractie a artei"16. Asadar, arta este empatie,
dar si o renuntare la individualitate, in sensul in care Schopenhauer concepea arta ca o
eliberare de principiul individualizarii. Trecind la definirea elementelor de care depinde
contagiozitatea, Tolstoi considera ca acestea sint:individualitatea sentimentului transmis,
claritatea cu care e transmis sentimentul si sinceritatea artistului, adica intensitatea mai
mare sau mai mica cu care artistul insusi traieste sentimentul pe care-1 transmite". Primul
element este oarecum paradoxal si surprinzator daca ne gindim la pledoaria generala a lui
Tolstoi pentru o universalitate absoluta. Pe un ton dogmatic, Tolstoi afirma: cu cit e mai
individual sentimentul transmis, cu atit mai puternic actioneaza asupra receptorului"17
parere care arata cit de multe ramasite ale subiectivismului romantic se afla in poetica sa.
Claritatea exprimarii este un element mai putin surprinzator, desi s-ar putea sustine ca
multe efecte emotionale se obtin adesea prin obscuritate, prin exprimare indirecta si prin
sugestie. Dar Tolstoi nici nu vrea s-auda cie asa ceva. Arta sincera" pare sa fie doar un alt
termen pentru arta izbutita, convingatoare, eficienta din punct de vedere emotional.
Termenul central de contagiozitate" implica si ascunde pentru Tolstoi intreaga problema
a formei, desi uneori el accepta criterii mai traditionale, cum ar fi cel al unitatii. El critica
Faust al lui Goethe pentru ca ii lipseste trasatura principala a unei opere de arta
integralitatea, organicitatea, unirea formei si continutului intr-un intreg indisolubil care sa
exprime sentimentul trait de artist"18, afirmatie care pare sa implice ca sentimentele
individuale clare, sincere, trebuie sa duca la o opera literara bine organizata si completa,
in alta parte, discutind Hanneles Himmelfahrt al lui Haupt-mann, Tolstoi incearca sa
stabileasca o distinctie intre simpla trezire a unor sentimente, ca in scena in care biata
Hannele este maltratata de tatal ei betiv, si o contaminare autentica a omului de catre om.
El afirma ca in cazul lui Hannele incercam doar un sentiment amestecat, de mila pentru o
alta fiinta si de bucurie pentru noi, pentru ca nu noi suferim sentiment asemanator celui
pe care il traim la privelistea unei executii sau cu cel pe care il traiau romanii in circurile
lor"19. Desi putem fi de acord cu Tolstoi cind critica piesa lui Hauptmann ca pe o
melodrama siropoasa, nu ne este deloc clar cum am putea, plecind de la teoria lui, sa
facem distinctie intre aceasta mila pentru Hannele si emotia artistica autentica.

Tolstoi poate ajunge la un criteriu al valorii numai clasificind sentimentele cu care arta ar
urma sa ne contamineze. El distinge sentimente bune si rele; iar printre cele bune, care
constituie singurul domeniu legitim al artei, distinge doua tipuri: sentimente simple din
viata obisnuita (veselia, mila, bucuria, linistea etc.) si sentimente religioase generate de
constiinta faptului ca sintem fiii lui Dumnezeu si frati ai oamenilor"20. Aceste doua tipuri
de sentimente sint, de fapt, identice: sentimentele simple sint sentimentele comunitatii
oamenilor si deci, in ultima instanta, ale fraternitatii umane. Totusi, Tolstoi face distinctie
intre arta universala si arta religioasa. intr-un pasaj celebru, care a furnizat numeroase
motive de ridiculizare a teoriei sale, el da exemple moderne ilustrind aceste doua feluri de
arta: Dintre modelele artei religioase superioare, izvorite din dragostea pentru Dumnezeu
si pentru aproape, as mentiona, in domeniul literaturii, Hotii de Schiller, Bietii oameni si
Mizerabilii de Victor Hugo, povestirile si romanele lui Dickens Istoria a doua orase,
Colind de Craciun, Clopotele si altele Coliba lui Mos Toma, operele lui Dosto-evski, in
special Amintiri din casa mortilor, si Adam Bede de George Eliot"21. Ca exemple de arta
universala buna Tolstoi mentioneaza Don Quijote, comediile lui Moliere, David
Copperfield si Pickwick Papers de Dickens, povestirile lui Gogol si ale lui Pus-kin si
unele dintre operele lui Maupassant. La aceasta lista uimitoare trebuie sa adaugam opere
care in alta parte sint citate ca exemple de arta antica buna: Iliada si Odiseea, Biblia
(Geneza, in special povestirile lui Isaac, lacob si Iosif; profetii; psalmii; parabolelE),
povestea lui Buddha si imnurile vedice. Tolstoi aproba, de asemenea, global, legendele
populare, basmele si cintecele populare. Propria lui productie artistica o incadreaza [in
categoria artei proaste, cu exceptia povestirii Dumnezeu vede adevarul , dar asteapta, care
merita un loc in prima categorie (arta religioasa), si a Prizonierului din Caucaz, care
apartine celei de a doua categorii22. La sfirsit Tolstoi schiteaza o imagine a artei asa cum
spera ca va fi ea intr-o societate mai buna, crestina. Nu vor exista artisti specializati,
profesionisti; activitatea artistica va fi accesibila tuturor, in primul rind pentru ca nu va
necesita folosirea tehnicilor care se cer acum, si in al doilea rind pentru ca toti oamenii
vor invata muzica si desenul odata cu cititul si scrisul. Arta viitorului va fi produsa de toti
membrii comunitatii care vor simti nevoia unei asemenea activitati, dar numai cind vor
simti aceasta nevoie. Artistul viitorului va duce viata unui om obisnuit, cistigindu-si
existenta printr-o munca oarecare. Pentru activitatea lui artistica nu va fi platit. Sarcina
artei nu e deloc neinsemnata. Arta, arta adevarata, ajutata de stiinta si indrumata de
religie, trebuie sa faca in asa fel incit acea coexistenta pasnica dintre oameni, mentinuta
acum prin masuri exterioare tribunale, politie, institutii filantropice, supravegherea
muncii etc. sa fie obtinuta prin activitatea libera si voioasa a oamenilor. Arta trebuie sa
elimine constringerea. Arta trebuie sa faca in asa fel incit acele sentimente de fratie si de
dragoste fata de aproape care acum ii anima doar pe cei mai buni membri ai societatii sa
devina sentimente obisnuite, un instinct al fiecarui om". Ultima fraza a tratatului lui
Tolstoi suna astfel: Obiectivul artei crestine este sa infaptuiasca unirea frateasca a
oamenilor".

Ideile din tratatul despre arta prezentat si analizat aici pot fi completate cu ideile din masa
celorlalte scrieri ale lui Tolstoi si cu relatarile celor care au stat de vorba cu scriitorul. Ce
este arta? nu reprezinta doar reactia speciala, antiestetica, a batrinului Tolstoi, ci si, in
mod substantial, vederile de tinerete ale scriitorului, intr-o insemnare facuta in jurnalul
sau in 1851, Tolstoi spune: Poporul isi are literatura lui minunata, inimitabila. Nu e
nevoie de o literatura superioara, si nici nu exista o asemenea literatura"24, intr-o
povestire de tinerete, Lucerna (1857), Tolstoi opune frumusetea artei primitive civilizatiei
infatuate. in perioada in care a fost invatator la tara (1862 1863) a atacat problema
educatiei artistice, ajungind la concluzii foarte primitiviste. A fost surprins sa descopere
ca doi copii de taran de unsprezece ani, care de-abia stiau sa citeasca, compuneau
povestiri cu deosebit talent. Tiparind o asemenea povestire in revista sa Iasnaia Poleana,
nu numai ca a prezentat-o drept egala oricarei povestiri din literatura rusa"-dar, reflectind
asupra ei, a tras o concluzie dintre cele mai extre, miste: intreaga arta contemporana se
adreseaza doar claselor superioare. El respinge, asa cum urma sa faca si in Ce este arta?,
ideea ca pentru a aprecia aceasta arta e nevoie de educatie artistica. Cine a spus asta? De
ce? Ce dovezi poate aduce? Este doar un siretlic, un subterfugiu pentru a iesi din situatia
disperata in care ne-a adus orientarea falsa a artei noastre, apartenenta ei exclusiva la o
singura clasa. De ce frumusetea soarelui, a chipului omenesc, a sunetelor unui cintec
popular, a actelor de iubire si de daruire de sine este accesibila oricui si nu necesita nici o
pregatire?"25 Tolstoi se plinge de lipsa completa a unor scrieri potrivite pentru copiii de
la tara. El se intreaba daca atita timp cit nu se produce o literatura adecvata pentru popor
mai merita ca oamenii sa invete sa citeasca.

Astfel, ideile din Ce este arta? pot fi sustinute cu idei din aproape toate perioadele vietii
lui Tolstoi si pot fi ilustrate cu declaratii din diverse scrieri ocazionale. Dintre acestea,
cea mai bine cunoscuta este Shakespeare si teatrul (1906), publicata ca prefata la o
cartulie de Ernest Howard Crosby, judecator din New York, intitulata Shakespeare and
the Working Classes. in aceasta Crosby dezvolta vechea teorie potrivit careia conceptia
lui Shakespeare a fost aristocratica si ostila poporului. Eseul lui Tolstoi este de acord cu
argumentatia lui Crosby si o sustine printr-un atac general la adresa moralitatii lui
Shakespeare, care se reduce la aprobarea celor puternici, la adoptarea principiului ca
scopul scuza mijloacele etc. Shakespeare nu numai ca a fost imoral si indiferent la religie,
dar a fost si un artist slab. Tolstoi ridiculizeaza Regele Lear, repovestind intriga pe un ton
ce ni-1 aminteste pe Rymer sau pe Voltaire si tragind concluzia ca piesa veche, King
Leir, este mult mai rationala si mai miscatoare. Daca Tolstoi are dreptate cind subliniaza
neverosimilul din Regele Lear sau comportamentul derutant si inexplicabil al lui Hamlet,
el greseste insa categoric cind afirma ca limba personajelor lui Shakespeare nu e
individualizata, cu exceptia vorbirii lui Falstaff. intr-o ridicola istorie a reputatiei lui
Shakespeare, imprumutata din surse germane, Tolstoi incearca sa ne convinga ca
Shakespeare a fost dat uitarii, fiind dezgropat doar de germani, care doreau sa-1
foloseasca impotriva francezilor si sa justifice arta obiectiva adica arta amorala si imorala
a clasicilor germani. Goethe este principalul inculpat. La sfirsit Tolstoi deplinge divortul
dintre teatru si religie, declinul dramei, care a ajuns sa fie un amuzament gol si imoral. El
spera in mod vag ca va aparea o noua forma de drama moderna, care va contribui la
clarificarea si consolidarea in om a constiintei religioase in expresia ei cea mai inalta26.

Celalalt document surprinzator este introducerea lui Tolstoi la o culegere ruseasca din
povestirile lui Maupassant (1894). Ea precede publicarea lucrarii Ce este arta? si ofera o
definitie usor diferita a cerintelor pe care trebuie sa le indeplineasca arta buna. Dintre
elementele de care depinde contagiozitatea artei primul nu este aici individualitatea", ci
atitudinea morala a autorului fata de subiect", cunoasterea deosebirii dintre bine si rau.
Celelalte doua elemente sint identice cu cele din Ce este arta?: claritatea expresiei si
sinceritatea. Apoi Tolstoi discuta cu extrem de multa intelegere romanele lui Maupassant,
facind intre ele distinctii judicioase, ii place Une Vie, cel mai bun roman francez de dupa
Les Misdrables. Atitudinea morala a lui Maupassant fata de personajele lui este corecta:
el il uraste cu adevarat pe desfrinatul grosolan care distruge fericirea si pacea unei familii
fermecatoare. in mod similar, Bel-Ami este apreciat pentru ca exprima o indignare justa
in fata prosperitatii si succesului unei brute senzuale. Dar romanele de mai tirziu
dovedesc un declin moral si artistic, poarta pecetea indiferentei si grabei, au un caracter
ireal si fac concesii preferintei pentru murdar si obscen. Totusi Tolstoi distinge in
Maupassant un om care gindeste corect: care a inteles societatea timpului sau si a sesizat
ce e rau in viata si in relatiile sexuale. Maupassant a avut talent, adica a vazut lucrurile in
esenta lor si astfel, fara sa vrea, a descoperit adevarul". in Maupassant a existat un
conflict intre teorie si practica. El a dorit sa preamareasca dragostea, dar cu cit a
cunoscut-o mai bine, cu atit a blestemat-o mai mult"27. Ca si Dobroliubov, Tolstoi
considera ca arta este o cunoastere inconstienta si involuntara a adevarului, pe care
artistul ar putea incerca sa-1 falsifice prin teoriile lui, dar n-o face daca este un artist
adevarat, corect si sincer.

Tolstoi aplica acelasi principiu povestirii lui Cehov Dusecika (1905). Amintind pasajul
din Biblie in care Valaam ii binecuvin-teaza pe Israeliti, desi a urcat pe munte ca sa-i
blesteme (Numerii 22 23), el arata ca acelasi lucru i s-a intimplat si lui Cehov: a vrut s-o
ridiculizeze pe sarmana femeie ignoranta, care repeta intotdeauna, ca un papagal, parerile
celor trei soti ai ei, dar in mod involuntar a invesmintat aceasta creatura dulce in razele
iubirii. A vrut s-o doboare pe Dusecika, dar indreptind asupra ei atentia staruitoare a unui
poet, a ajuns s-o inalte"28. Desi are dreptate in interpretarea povestirii, Tolstoi nu-si da
seama ca Cehov nu este departe de punctul sau de vedere, ca probabil in el n-a existat
niciodata un conflict: putea prea bine sa rida de Dusecika, dar in acelasi timp s-o admire
si s-o compatimeasca.

Paginile critice dedicate lui Maupassant si lui Cehov contracareaza intr-o oarecare
masura impresia de cruditate si de didacticism pe care le-o lasa multe dintre observatiile
lui Tolstoi. Totusi, vom gasi argumente puternice pentru condamnarea parerilor lui
Tolstoi daca vom culege opiniile lui despre contemporani, formulate mai ales la batrinete,
opinii aproape intotdeauna dispretuitoare si de un gust conservator plin de suficienta.

Nietzsche este condamnat pentru vorbaria lui imorala, grosolana, bombastica si


incoerenta" si considerat nebun in sensul cel mai concret al cuvantului29. Ibsen s-a aflat
si el pe lista antipatiilor lui Tolstoi. I-am citit si toate dramele, si poemul Brand toate sint
nascocite, false si chiar extrem de prost scrise, in sensul ca toate personajele sint
neveridice si neglijent concepute"30. Kipling, Strindberg, Wilde sint si ei socotiti fara
valoare: de pilda, Salonic este numita adevarata nebunie, o simpla insiruire de
cuvinte"31. Tolstoi i-a antipatizat si condamnat si pe simbolistii rusi: Merej-kovski,
Sestov, Rozanov etc. A gasit ceva bun in Kuprin si in primele opere ale lui Andreiev, iar
dintre contemporanii lui mai tineri i-a admirat pe Cehov si pe Gorki32. Dar admiratia
pentru Cehov nu s-a extins si la piesele acestuia. Tolstoi i-a spus lui Cehov: Piesele
Dumneavoastra sint inca si mai proaste/ decit cele ale lui Shakespeare/"33. in majoritatea
cazurilor, Tolstoi nu face decit sa exprime opinii fara sa le argumenteze. Doar rareori ii
putem intrevedea principiile. Bunaoara, nu i-a placut Flaubert si a condamnat Legenda
Sfintului Iulian, numind-o o porcarie revoltatoare"34. El isi motiveaza atitudinea in alta
parte, in introducerea la Povestiri taranesti a lui S.T. Semenov. Ultimul episod al
povestirii, care trebuia sa fie cel mai emotionant, este cel in care Iulian se culca in acelasi
pat cu leprosul, incalzindu-1 cu trupul sau. Leprosul e Cristos, care il ia pe Iulian cu el, in
cer. Toate acestea sint povestite cu mare maiestrie, dar eu ramin intotdeauna perfect rece
cind citesc aceasta povestire. Simt ca autorul n-ar fi facut, si nici n-ar fi dorit sa faca, ceea
ce face eroul sau, si de aceea nici eu nu doresc s-o fac si nu simt nici o emotie cind citesc
despre aceasta fapta uimitoare"35. Argumentul ad hominem, identificarea autorului cu un
personaj, nu putea fi impins mai departe. La urma urmelor, Flaubert nu este Sfintul
Iulian.

Prin conceptiile lui despre arta si literatura Tolstoi formuleaza foarte radical o teorie
afectiva, emotionalista, a artei, in care intregul accent se pune pe trei elemente:
sinceritatea artistului, efectul emotional al operei si adevarul, onestitatea cu care e
reprodusa realitatea. Opera literara ca structura de semne lingvistice este ignorata, la fel
ca si inventivitatea si forta imaginativa a artistului si rolul traditiei si conventiei. Tolstoi
vede in teoria lui singurul remediu impotriva alienarii artistului de societate, impotriva
profesionalismului modern, impotriva nesinceritatii, falsitatii, caracterului fantastic si
obscuritatii literaturii moderne. Poate mai clar decit oricare altul din vremea lui, Tolstoi a
ridicat problema divortului dintre artist si mase, intreaga problema a literaturii universale,
populare. in timpurile noastre Uniunea Sovietica a rezolvat problema literaturii pentru
mase intr-un mod cu totul diferit de cel preconizat de Tolstoi.