la gândul picăturii reci căzându-i în ochi.

Unu, doi, trei; dădu pătura

UNU
deoparte. Se spălă pe față și aprinse focul. Într-un colț, găsi niște mălai
într-un sac printre vase. Îl puse pe foc într-o sufuria, adăugă apă și începu
Mugo era neliniștit. Stătea culcat pe spate și privea tavanul. Din acoperișul să amestece cu o lingură de lemn. Îi plăcea terciul dimineața. Dar de câte
de ferigă și frunze atârnau cârcei negricioși și toți erau îndreptați către ori mânca își aducea aminte de terciul pe jumătate făcut pe care îl mâncase
inima lui. O picătură de apă limpede atârna delicat deasupra lui. Picătura în lagăr. Cum trece timpul și se repetă totul, se gândi Mugo; ziua care vine
se rotunjea și se mânjea pe măsură ce absorbea fire de funingine. Apoi va fi exact la fel ca ieri și alaltăieri.
începu să alunece spre el. Încercă să închidă ochii. Nu se închideau.
Luă o jembe și o panga, pentru a repeta tiparul zilnic în care căzuse viața
Încercă să-și miște capul: era țintuit de cadrul patului. Picătura creștea tot
sa după ce plecase din Maguita, ultimul lagăr de detenție prin care trecuse.
mai mare și mai mare pe măsură ce se apropia tot mai mult de ochii lui.
Ca să ajungă până la noua lui shamba, aflată de cealaltă parte a satului,
Vru să și-i acopere cu palmele; dar mâinile, picioarele, totul refuza să-i
Mugo trebuia s-o ia pe drumurile pline de praf din Thabai. Și, ca de obicei,
asculte voința. În disperare de cauză, Mugo își adună forțele pentru un
Mugo descoperi că vreo câteva femei se treziseră înaintea lui, că unele
ultim efort și se trezi. Acum stătea sub pătură și era puțin neliniștit,
dintre ele se întorceau deja de la râu, cu spinările firave arcuite sub
temându-se că, așa ca în vis, picătura de apă rece îi va sfredeli dintr-odată
bidoanele cu apă, la timp pentru a pregăti ceai sau terci pentru bărbații și
ochii. Pătura era aspră și uzată; fibrele aspre îi înțepau fața, gâtul, de fapt
copiii lor. Soarele era deja sus pe cer: umbrele pomilor, colibelor și
toate părțile neacoperite ale trupului. Nu știa dacă să se ridice sau nu; patul
oamenilor erau subțiri și alungite pe pământ.
era cald, iar soarele nu se arătase încă. Zorii pătrundeau în colibă prin
– Ce mai faci, în dimineața asta? îi strigă Warui, apărând dintr-una dintre
crăpăturile din perete. Mugo încercă un joc pe care îl juca de câte ori nu
colibe.
putea dormi în toiul nopții sau dimineața devreme. În bezna totală sau
întunericul nelămurit, majoritatea obiectelor își pierd conturul, o formă – E bine.
contopindu-se cu alta. Jocul era o încercare de a desluși diferitele obiecte
Și, ca de obicei, Mugo ar fi trecut mai departe, dar Warui părea dornic să
din cameră. În dimineața aceasta, totuși, lui Mugo îi era greu să se
vorbească.
concentreze. Știa că fusese doar un vis: cu toate astea, încă se mai înfiora
– Te pui pe treabă devreme?
1
– Da. Warui.

– Asta spun și eu mereu. Du-te când e pământul încă umed. Soarele să te Thabai era un sat mare. Când fusese ridicat, strânsese culmile mai multor
găsească deja acolo și n-o să ai probleme cu el. Dar dacă ajunge la shamba dealuri: Thabai, Kamandura, Kihingo și părți din Weru. Și nici chiar în
înaintea ta… hm. 1963 nu se schimbase mult față de ziua din 1955 când acoperișurile din
ierburi și pereții din lut fuseseră adunate în grabă laolaltă, în timp ce sabia
Warui, unul dintre bătrânii satului, purta pe umeri o pătură nouă care îi
omului alb atârna amenințător deasupra grumazului oamenilor, pentru a-i
reliefa chipul ridat și smocurile cenușii de păr din cap și de pe bărbia
apăra de frații lor din pădure. Unele colibe se prăbușiseră; câteva fuseseră
ieșită. El era cel care îi dăduse lui Mugo fâșia de pământ pe care o avea
dărâmate. Și totuși satul își păstra neatinsă rânduiala; din depărtare părea o
acum, ca să-și cultive un pic de hrană. Propria lui bucată de teren fusese
masă uriașă de ierburi din care se ridica spre cer fumul, ca dintr-un rug de
confiscată de guvern cât fusese închis. Deși lui Warui îi plăcea să stea de
sacrificiu.
vorbă, ajunsese să respecte rezerva lui Mugo. Dar astăzi îl privea pe Mugo
cu un interes sporit, ba chiar curiozitate. Mugo merse cu capul ușor plecat, privind în pământ ca și cum i-ar fi fost
rușine să privească în jur. Retrăia întâlnirea cu Warui când, deodată, auzi
– Cum ne spune Kenyatta1, a continuat el, sunt zile de Uhuru na Kazi2.
pe cineva strigându-l pe nume. Tresări, se opri și privi spre Githua, care
Făcu o pauză și scuipă un jet de salivă până la îngrăditură. Mugo era
șontâcăia spre el în cârje. Când ajunse la Mugo, se opri în poziție de drepți,
încurcat de această întâlnire.
își ridică pălăria ponosită și strigă:
– Și ce mai e cu coliba ta, e pregătită pentru Uhuru? urmă Warui.
– În numele libertății oamenilor negri, te salut.
– O, e în regulă, spuse Mugo și se scuză.
Apoi se înclină de câteva ori, cu o deferență caraghioasă.
În timp ce mergea prin sat, încerca să înțeleagă ultima întrebare a lui
– Ești… ești bine? întrebă Mugo, neștiind cum să reacționeze.
1 Jomo Kenyatta (pe numele adevărat Kamau Johnstone, zis Jomo) (c. 1893-1978) – om
politic kenyan din tribul Kikuyu. Conducător al luptei de eliberare națională. Fondator al Între timp, se strânseseră doi sau trei copii care râdeau de maimuțăreala lui
mișcării naționaliste „Mau-Mau” (1952). Deținut pentru convingerile sale politice (1953-
1961). Președinte al partidului Uniunea Națională Africană din Kenya (1960-1978; între
Githua. Githua nu răspunse pe loc. Avea cămașa ruptă, iar gulerul lucea de
1947 și 1960, al Uniunii Africane a Kenyei). Primul președinte al Republicii Kenya (1964- jeg. Cracul stâng al pantalonilor era îndoit și prins cu un ac ca să acopere
1978). (Dicționar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, 1993-2009)
2 Uhuru na Kazi – Libertate și muncă (în swahili, în original)
2
ciotul. Întrucâtva pe neașteptate, îl prinse de mână pe Mugo: clădit, popular în centrul Old Rung’ei, unde se adunau tinerii să stea de
vorbă toată ziua. Uneori, bărbații făceau comisioane pentru proprietarii de
– Salut, omule! Salut! Mă bucur să văd că te duci devreme la shamba.
prăvălii și câștigau un ban „doar de dragul buzunarelor, să nu bată vântul
Uhuru na Kazi. Ha! Ha! Ha! Chiar și duminica. Să știi că înainte de Starea
prin ele”, cum remarcau unii cu nepăsare. Râdeau și ziceau că monezile
de Urgență și eu eram tot ca tine; înainte să-mi facă asta omul alb cu
vor atrage și altele (frate! rudele lor) cu timpul.
gloanțele, munceam bucuros, prietene. Îmi saltă inima de bucurie să-ți văd
entuziasmul. Uhuru na Kazi. Șefule, te salut.

Mugo încercă să-și tragă mâna. Inima îi bătea cu putere și nu-și găsea
cuvintele. Râsul copiilor îi sporea tulburarea. Tonul lui Githua se schimbă
brusc:

– Starea de Urgență ne-a distrus, spuse el cu voce tristă și se îndepărtă

brusc.

Mugo se grăbi, conștient de privirea bărbatului în urma lui. Trei femei care
veneau dinspre râu se opriră când îl văzură. Una dintre ele strigă ceva, dar
Mugo nu răspunse și nici nu se uită la ele. Ridica în urmă o dâră de praf de
parcă îl urmărea cineva. Și totuși nu făcea decât să meargă punându-și
întrebări: Ce-i cu mine azi? De ce se uită dintr-odată lumea așa de curioasă
la mine? Am făcut pe mine?

Curând ajunse aproape de capătul străzii principale, unde stătea bătrâna.

Nimeni nu știa câți ani are: fusese dintotdeauna acolo, o parte familiară a
satului vechi și a celui nou. În satul vechi, stătuse cu singurul ei fiu, care
era surd și mut. Gitogo, pentru că ăsta era numele băiatului, vorbea cu
mâinile, scoțând de multe ori sunete guturale de animal. Era frumos, bine
3