[DIN CEAS, DEDUS...

Poet inovator,isi face debutul in revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski.Eugen

Lovinescu spunea despre el ca este un poet ermetic:"tendinta de refulare a lirismului prin
abstractia fondului,fie prin mijloace de expresie retinute".Operele poetice ale scriitorului pot
fi divizate pe trei etape lirice,identificate de Tudor Vianu.Prima,etapa parnasiana,avand ca si
poezii reprezentative Panteism si Banchizele;etapa baladica si orientala cu poezii ca Dupa
melci si Riga Crypto si lapona Enigel,acestea fiind dominate de pasaje descriptive si au
caracter narativ("baladele se zic") si ultima etapa este cea ermetica,cuprinzand poeziile care
apar in volumul “Joc second” (1930),printre care si arta poetica “[Din ceas, dedus…]”, ce
deschide acest volum. Eugen Lovinescu numeste poezia barbiana “un joc de cuvinte
incrucisate”.
[Din ceas dedus...],scrisa de Ion Barbu,face parte din seria artelor poetice moderne a
literaturii romane din perioada interbelica,alaturi de Testament de Tudor Arghezi si de Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii,de Lucian Blaga.Volumul Joc secund, publicat în 1930, se
deschide cu poezia [Din ceas, dedus...],de asemenea opera are un caracter care face posibila
apartenenta la modernismul barbian.
Este o artă poetică,deoarece autorul își exprimă in mod direct crezul liric(propriile
convingeri despre arta literară și despre aspectele esențiale ale acesteia)și viziunea asupra
lumii.Prin mijloace artistice,sunt redate propriile idei despre poezie(teme,modalități de
creație și de expresie)și despre rolul poetului(raportul acestuia cu lumea și creația,rolul sau
social).
Poezia “[Din ceas, dedus…]” este o arta poetica moderna intrucat este prezenta o
anumita conceptie despre poezie transcrisa intr-un limbaj liric specific poetului matematician
aflat in cautarea unei alte modalitati estetice de exprimare.
Tema literară ilustrează concepţia despre creaţie, ideea autocunoaşterii şi ideea lumii
purificate prin reflectarea în oglindă. Motive literare: oglinda, care conferă o imagine ideală
asupra lumii înconjurătoare, motivul orfic (întreaga natură se reorganizează după cântecul
lui Orfeu), zborul (aspiraţia spre înalt a omului superior), marea (matrice a vieţii).
Cuvântul Joc din titlul volumului sugerează „o combinaţie a fanteziei, liberă de orice
tendinţă practică", iar asocierea adjectivului «secund» plasează jocul în zona superioară a
esenţelor ideale,iar,de asemenea,spatiul jocului secund este unul atemporal si aspatial("Din
ceas dedus..."),un teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure.
La nivel formal, poezia este alcătuită din două catrene.
în concepţia lui Ion Barbu, „prin oglindă lumea intră în mântuit azur",iar dacă lumea
experienţei se înalţă în piramidă pană la „zenit" (punctul cel mai înalt pe verticală),
răsfrângerea acesteia alcătuieşte „nadirul" ei (punctul cel mai jos pe verticală),unde,din acest
element neîntinat îşi extrage poetul materia inspiraţiei sale,astfel incat poezia este pentru el
negaţia lumii, sublimarea ei în idee, un joc desfăşurat pe un plan izolat de viaţă, un „joc
secund". Zenitul defineşte în mod metaforic spaţiul real, echivalent cu punctul de maximă
strălucire solară, iar nadirul simbolizează tot în manieră metaforică universul artistic ce se
reflecta în lumina asfinţitului.
Substantivul „ceas" de la începutul poeziei aparţine câmpului semantic al timpului,
dar este timpul neclintit, fără curgere. Timpul barbian este, după aprecierea lui Alexandru
Paleologu, „dedus", „sustras oricărei prize a temporalităţii curente".
Primul vers al strofei întâi conţine epitetul metaforic situat într-o inversiune „calmă
creastă", figură de stil ce desemnează, lumea Ideilor în sensul pe care Platon îl dădea acestui
concept. „Arta, spunea Platon, considerată ca o copie a lucrurilor reale, ele însele nişte copii
ale ideilor eterne, este imitaţia unor imitaţii. Arta, ar fi, deci, o răsfrângere."
Realitatea fenomenala, degradata prin faptul ca este o “copie” imperfecta a lumii
Ideilor, poate fi insa purificata. Remediul il constituie o poezie intelectualizata, o oglindire a
spiritului in propria constiinta; acesta ar fi cel de-al doilea “joc” pe care autorul il numeste
“joc secund”. Pornind de la mitul lui Narcis, Ion Barbu considera ca poezia este “act clar de
narcisism”.Poezia, ca joc al mintii, se salveaza astfel de conditia ingrata a artei de a reflecta
lumea fenomenala, adica de a fi “copie a copiei”, sau “umbra a umbrelor”, cum o considera
Platon.
Azurul, prin culoarea sa clara, puternica, este simbolul inaltimii, al transcendentului
spre care aspira constiinta nelinistita a poetului, iar trecerea se efectueaza printr-un punct
de torsiune, de legatura.
"Cirezile agreste" sunt forme ale contingentului, elemente ale realitatii; poezia se
naste prin "inecarea cirezilor agreste", adica prin parasirea materialitatii: "Taind pe inecarea
cirezilor agreste,/ In grupurile apei, un joc secund, mai pur";in acest fel,starea de extaz este
declansata tocmai de acest aspect, abandonarea materialului, al contingentului, de
scoatearea imaginarului barbian de sub tutela timpului.
Strofa a doua se deschide cu o exclamatie retorica, nu cu valoare emfatica sau
afectiva, ci avand valoarea unei constatari definitive: "Nadir latent!". Primul termen
metaforic defineste spatiul real, celalalt universul artistic iar totodata se releva rolul poetului
in cadrul acestuia din urma,fiind vazut ca un centru al universului, ipostaziat in demiurg,care
contureaza dimensiunile unei mutatii a materiei si a timpului.. In spatiul real elementele sunt
dispersate, rolul poetului fiind acela de a le "insuma", de a ordona "harpele rasfirate". în
strofa a doua, „într-o metaforă concentrată, Ion Barbu reia muzica de sfere eminesciană,
permutând marea de stele în oceanul lichid ce-şi plimbă aştrii scufundaţi (meduzele) sub
«clopotele verzi»".
Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes, în aceea lirică a lui
Orfeu. „Căntecul" său rămâne „ascuns", accesibil doar iniţiaţilor.
Organizarea metrică a poemului este de o mare simplitate, poetul evitând efectele
muzicale şi urmărind o cadenţă liniştită, mereu egală cu sine. Versurile sunt de 13-14 silabe,
iambul fiind singura unitate metrică a poemului. Rima poeziei este încrucişată.
La nivel morfologic, nu se observă urmărirea unor efecte speciale. Ar fi de remarcat
conversiunea adjectivului „adânc" în substantivul „adâncul, folosirea adjectivelor provenind
din verbe la participiu, în prima strofă („dedus", „intrată") şi a unor infinitive lungi, în
ansamblul poeziei („înecarea", „însumarea"), forme care exprimă efortul abstragerii, al ieşirii
din limitata lume senzorială.
La nivel sintactic, se observă faptul că ambele strofe se reduc fiecare la câte o singură
frază. Prima strofă este eliptică de predicat, pe când a doua include coordonări şi
subordonări de propoziţii.
La nivel lexical, se observă prezenţa termenilor abstracţi, neologici, familiari
matematicianului şi fireşti în limbajul ştiinţific: „dedus", „nadir", „latent, „însumarea". Prin
intermediul acestor termeni, se obţine un efect deosebit de imobilitate, de fixare a
elementelor, ca şi cum astfel ele ar putea fi mai profund contemplate.
La nivel stilistic, este de remarcat abundenţa metaforelor, ce justifică oarecum
încifrarea textului: „ceas dedus", „calmă creastă", „măntuit azur", „nadir latent, „harfe
resfirate", sau a inversiunilor: „calmă creastă", „măntuit azur", dar şi a epitetelor: „ceas
dedus", „cântec ascuns", „nadir latent, „harfe resfirate", „clopotele verzi. Imaginile poetice
nu copieaza exact lumea exterioara, aceasta fiind trasfigurata artistic; arta inseamna
transgresarea imediatului si intrarea intr-o suprarealitate ideala.
Poezia [Din ceas, dedus...] de Ion Barbu este o arta poetica aparinand modernisului /
ermetismului barbian, prin conceptie si limbaj încifrat, accesibila cititorilor initiati.