Contractul commercial international

- Partea speciala –

Vanzarea internationala de marfuri

- Conventia ONU asupra contractului international de marfuri – Conventia de la Viena – 11aprilie 1980,
Romania a ratificat prin Lg 24/1991
- Conventia a fost adoptata ca act final al unei Conferinte organizate sub egida ONU(CV)
- E cea mai importanta si mai larga reglementare internationala a vanzarii
- E una din cele mai importante conventii internationale prin obiect si apli???
- E rodul mai multor ani(~2decenii) de dezbateri
- Ceea ce o particularizeaza este faptul ca ea exprima o imbinare intre cele 2 mari sisteme de drept ale
lumii: romanist(si contractul roman face parte) si cel anglo-saxon
- Are 4 parti:
1. priveste domeniul de aplicare si dispozitiile generale
2. priveste formarea contractului de vanzare
3. continutul contractului(vanzarea marfurilor)
4. dispozitiuni finale
- cele 2 parti centrale sunt importante
- partea privind formarea contractului e adoptata sub influenta sistemului de drept romanist; Romania a
avut un rol f important in elaborarea acestei parti a CV; delegatia romana a fost condusa de prof. Tudor
Popescu(fondatorul disciplinei noastre in ‚50); aceasta parte este f aproape de dreptul roman.
- Partea privind continutul contractului e mai mult sub influenta sistemului anglo-saxon
- Aceasta imbinare intre cele 2 sisteme este cheia succesului CV
Prevederile CV sunt supletive – partile pot deroga fie in totalitate, fie in parte, in mod explicit sau
implicit(prevede in contract o alta reglementare decat cea pe care CV o prevede).

Domeniul de aplicare
- e reglementat sub 3 aspecte:
1. temporal
2. personal
3. material
1. CV a intrat in vigoare la nivel international la 1 ian 1988, in prezent sunt peste 35 de state parte la CV,
Romania a ratificat in 1991 prin Lg 24/1991, nu am facut rezerve la CV.
2. Din punct de vedere personal, CV se poate aplica ori de cate ori se intruneste unul din urmatoarele 2
cazuri(alternative, nu cumulative):
 CV se plaica cand partile contractante isi au sediile in state contractante diferite(ambele parti au sediul
in state care au aderat la CV)
 Normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat care e parte la CV( ipoteza in
care fie numai una din parti are sediul intr-un stat parte la CV, fie niciuna); Anglia nu e parte
Daca partile nu au prevazut aplicarea dreptului roman ca lex causae, CV se va aplica pt ca prin vointa partilor
se trimit la sistemul de drept roman. Asadar se va aplica CV, desi cealalta parte nu apartine unui stat parte la
conventie.
In cazul contractului, norma conflictuala poate fi exprimata prin vointa partilor(lex voluntatis), in caz contrar
contractul se va localiza dupa criterii obiective de catre instanta de judecata, in sfera sistemului de drept cu care
are legaturile cele mai stranse. Asadar fie ca partile au ales dreptul roman prin vointa lor, fie ca instanta a facut o
localizare obiectiva, in ambele situatii se va aplica CV.
3. Din punctul de vedere al obiectului CV, ea se aplica vanzatorului interesat de marfuri. In mod paradoxal CV
nu defineste nici notiunea de „vanzator”, nici notiunea de „marfa”, dar neindoielnic, din intregul ansamblul
prevederiloor ei rezulta acestea. CV reglementeaza cateva situatii punctuale cand, pe de o parte, ea se aplica, si
cand, pe de alta parte ea nu se aplica. In partea in care se aplica art. 3: „sunt supuse prevederilor CV contractul
de furnizare de marfuri care urmeaza a fi fabricate sau produse”. Prin aceste prevederi CV subliniaza ideea ca ea
se aplica pt vanzari de bunuri viitoare care urmeaza a fi fabricate sau produse. E importanta prevederea CV. Mult
mai multe sunt situatiile in care CV nu se aplica.
Situatiile in care nu se aplica sunt urmatoarele:
- Pt vanzarea-cumpararea de bunuri destinate folosintei persoanei, familiei si casnice
- Vanzari prin licitatie(licitatiile sunt supuse unei proceduri speciale, uneori stabilite imperativ de legile
nationale)
- Vanzari de sub sechestru sau alte vanzari facute de autoritatile judiciare

1
 - Vanzari de valori mobiliare, de efecte de comert si de monede(adica vanzari de titluri de valoare –
actiuni, obligatiuni, cambie, bilet la ordin – si nu se aplica pt schinbul valutar)
- Vanzari de nave si aeronave(desi bunurile mobile au un regim cvasi-mobiliar)
- Vanzari de electricitate si gaze naturale(vanzarea de bunuri care se transforma continuu)
- Nu se aplica privind anumite aspecte, institutii ale contractului de vanzare
a) Privind valabilitatea contractului(viciile de consimtamant, conditiile de valabilitate)
b) Privind efectele pe care contractul le produce asupra transferului proprietatii(pt ca statele nu s-au
inteles)
c) Insa, transferul riscurilor este reglementat de CV

Interpretarea, forma si proba contractului

CV reglemeteaza cateva reguli de reglementare a prevederilor sale, dar sunt totodata si reguli de
interpretare a contractului propriu-zis:
1) Art. 7 paragraful 1:”La interpretarea CV se va tine seama de caracterul sau international si de necesitatea de
a promova respectul bunei-credinte in CI.” Sunt 2 principii concentrate intr-un singur text: contractul trebuie
interpretat avand in vedere caracterul international si cu buna-credinta.
Art. 7 alin. 2:”Materiile carmuite de CV care nu sunt rezolvate in mod expres de aceasta vor fi reglementate
potrivit cu principiile generale din care CV se inspira sau in lipsa unor asemenea principii, in conformitate cu
legea aplicabila in temeiul normelor de drept international privat.” Prin notiunea de „principii din care CV se
inspira” trebuie inteles ceea ce se numeste fondul comun al reglementarilor vanzarii internationale de marfuri si
acest fond comun se regaseste f bine in principiile contractului international comercial.(principiul UNIDROIT)
2) Art. 2 paragraful 1:”Manifestarile de vointa ale partilor trebuie interpretate dupa intentia acestora, cand
cealalta parte cunostea sau nu putea sa ignore aceasta intentie - principiul de influenta romanista se acorda
importantei vointei interne, nu celei declarate.
Art. 8 paragraful 2 – influneta anglo-saxona :”In cazul in care intentia unei parti contractante nu poate fi
stabilita, indicatiile si celelalte manifestari de vointa ale acestora trebuie interpretate potrivit cu semnificatia pe
care le-ar fi acordat-o o persoana rezonabila, cu aceeasi pregatire si aflata in aceeasi situatie” – teorie a omului
rezonabil, figura abstracta.
3) Art. 9 :”Partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele”
Art. 9 alin 2 :”in afara de conventie contara, partile sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract la
orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in CI e larg cunoscuta si in mod regulat
respectata de catre partile la contractele de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere.”
Textul reglementeaza, asadar, ideea conform careia contractul se interpreteaza conform uzantei la care partile
au trimis, dar prevede ca si celelalte uzante sunt obligatorii in cazul in care partile le-au cunoscut sau ar fi trebuit
sa le cunoasca si sunt larg cunoscute in ramura.

Forma contractului
Art. 11 prevede :”Contractul nu trebuie sa fie incheiat, nici constatat in scris si nu e supus nici unei alte
conditii de forma” – principiul consensualismului. In art. 29, acelasi principiu este extins si in ce priveste
modificarea sau rezilierea contractului (acestea pot fi facute fara vreo conditie de forma).

Proba
Art. 11 consacra principiul libertatii probelor :” Contractul poate fi probat prin orice mijloc, inclusiv prin
martori”. Acest principiu e o consecinta fireasca a principiului consensualismului in materia formei.

Formarea contractului
Nu se foloseste termenul de incheiere a contractului – fiind ultima parte a formarii contractului, formarea
insemnand intregul mecanism de corelare a celor 2 parti ale consimtamantului: oferta si acceptarea.
Oferta de a contracta
Def: Art. 14 defineste oferta ca fiind propunerea de incheiere a unui contract care pt a fi valabila trebuie sa
indeplineasca urmatoarele 3 conditii:
a) Oferta sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate(diferita de civil, ofera = numai
propunerea adresata uneia sau mai multor persoane determinate, nu si oferta publica (invitatie la oferta,
propunere de oferta)
b) Oferta trebuie sa fie „suficient de precisa” - e suficient de precisa o propunere in cazul in care defineste
marfuri si, expres sau implicit, stabileste cantitatea sau pretul sau da indicatii care permit ca acestea sa
fie determinate.
Din acest text rezulta ca urmatoarele elemente sunt esentiale pt a defini caracterul precis al ofertei:
- Sa se denumeasca marfurile si cantitatea lor
- In ce priveste pretul, acesta sa fie determinat si determinabil

2
 In ce priveste determinabilitatea pretului insa este o reglementare speciala in partea a 3-a a CV referitoare la
continutul contractului.
c) Oferta trebuie sa denote vointa autorului ei de a se angaja in caz de acceptare (oferta data in stare de
angajament juridic)

Problema retractarii si revocarii ofertei – art. 15 si urmatoarele

CV face distinctie intre retractare si revocare.
Art. 15 :”Oferta poate fi retractata daca retractantul ei ajunge la destinatar inainte sau in acelasi timp cu
oferta.” Retractarea e , asadar, o forma de revocare, care se produce cel mai tarziu in momentul in care oferta
ajunge la destinatar.
Retractarea poate fi facuta de ofertant fara nici o restrictie, chiar in cazul in care in cuprinsul ofertei e
mentionat caractrelui ei de irevocabilitate, pt ca atata timp cat retractantul intervine ceva mai tarziu, inseamna ca
destinatarul nu a putut cunoaste oferta si nu-l prejudiciaza cu nimic.
In ce priveste revocarea, insa, art. 16 instituie o regula si exceptii. Regula e in sensul ca oferta poate fi
revocata pana la incheierea contractului daca revoc. Soseste la destinatie inainte ca acesta sa fi expediat
acceptarea sa – element specific anglo-saxon. Momentul incheierii contractului – momentul expedierii( la noi,
teoria receptiuniii si informatiunii), chiar daca acceptarea nu a ajuns la ofertant.
Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata in urmatoarele situatii:
a) cand se prevede ca ea este irevocabila fie prin fixarea unui termen determinat pt acceptare, fie in alt
mod. De regula se precizeaza :”prezenta ofertei este valabila 3 luni.”, in cadrul acestui termen e socotit.
b) Cand e rezonabil pt destinatar sa considere ca oferta este irevocabila si daca destinatarul a actionat in
consecinta, „pt determinarea intentiei acceptantului, precum si pt ceea ce ar fi considerat o persoana
rezonabila aflata in aceeasi situatie se va tine seama de circumstante pertinente, de obisnuintele dintre
parti, precum si de uzante.” Asadar aceasta formula „daca e rezonabil pt destinatar sa” se interpreteaza
prin prisma ideii omului rezonabil( in functie de circumstante, obisnuinte si uzante).

Acceptarea ofertei
In art. 18 e o definitie: „Acceptarea este o declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului ofertei
care exprima acordul acestuia cu privire la oferta”. Aceasta definitie acopera atat acceptiunea expresa, cat si
tacita.
Art. 18 alin 1 reglementeaza regimul juridic al tacerii sau inactiunii: „Tacerea sau inactiunea, prin ele insele,
nu pot constitui acceptare”. Se instituie astfel o regula similara din dreptul comercial roman: tacerea nu valoreaza
acceptare. „Prin ele insele” – admite si exceptii: inseamna in cazul in care pur si simplu se tace, pot produce
efecte juridice cand ac. Ef.

Momentul cand acceptarea produce efecte

Termenele de acceptare
1)acceptarea expresa – in cazul acceptarii exprese, CV realizeaza o distinctie dupa cum formarea contractului se
realizeaza intre prezenti si intre absenti
 Intre absenti, acceptarea isi produce efectele in momentul in care parvine ofertantului. Se adopta prin
urmare, sistemul receptiei. De la aceasta regula exista si o exceptie : a acceptarii care parvine
ofertantului dupa implinirea termenului prevazut in oferta sau, in lipsa unui asemenea termen, dupa
expirarea unui termen rezonabil calculat in functie de circumstantele tranzactiei si de rapiditatea
mijlocului de comunicare utilizat de ofertant.
 Intre prezenti, CV prevede expres faptul ca o oferta verbala trebuie acceptata imediat. Situatia e aceeasi
si in situatia ofertei scrise, cu exceptia cand se prevede un termen.
2)acceptarea tacita – consta in indeplinirea de catre destinatarul ofertei a unui act prin care acesta arata ca
accepta oferta fara a comunica insa acceptarea ofertantului.
CV prevede faptul ca intentia destinatarului ofertei de a accepta oferta trebuie sa fie concordanta cu termenii
acesteia, cu uzantele sau obisnuintele stabilite intre parti( livrarea marfurilor). Momentul de la care acceptarea
tacita isi produce efectele e acela in care actul de acceptare a fost indeplinit.

Continutul acceptarii
CV stabileste o regula, o exceptie si o exceptie de la exceptie care revine la regula. Ca regula, un raspuns
care tinde sa fie acceptarea unei oferte, dar care tine completari, limitari sau alte modificari fata de continutul
ofertei constituie o contraoferta (art. 19 para 1). Acceptarea trebuie sa fie pura si simpla, concordanta cu
continutul ofertei. Prin exceptie, constituie acceptare un raspuns care tinde sa fie acceptarea unei oferte, desi
contine elemente modificatoare sau complementare acesteia, elemente care insa nu altereaza in mod substantial
termenii ofertei.

3
 Se considera ca altereaza substantial termenii ofertei termeni diferiti referitori la pret, plata, cantitatea si
calitatea marfii, locul si momentul predarii, raspunderea uneia dintre parti, termeni diferiti referitori la litigii( art.
19 para 3). Textul instituie o prezumptie relativa a faptului ca aceste modificari altereaza in mod substantial
termenii ofertei( e susceptibila de proba contrara, judecatorii sunt cei care in functie de sustinerile partilor vor
stabili daca termenii ofertei au fost intradevar modificati in mod substantial).
In toate celelalte situatii in care acceptarea contine termeni diferiti, contractul se considera incheiat in termenii
ofertei cu modificarile continute in acceptare.
Exceptia la exceptie : un raspuns, care, desi nu altereaza in mod substantial termenii ofertei, nu va fi
considerata acceptare in cazul in care ofertantul, fara o intarziere nejustificata, a relevat verbal diferentele sau a
adresat destinatarului ofertei o notificare in acest sens si a indicat totodata faptul ca nu e de acord cu aceste
modificari( diferente).

Acceptarea tardiva
Este acceptarea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului prevazut in oferta sau al unui termen
rezonabil.
Efectele acceptarii tardive
CV face distinctie dupa cum intarzierea implica sau nu culpa acceptantului:
 Tardivitatea este imputabila ofertantului in cazul in care acesta expediaza acceptarea dupa expirarea
termenului prevazut in oferta. O asemenea acceptare tardiva nu produce efecte. Prin exceptie, aceasta va
produce efecte daca ofertantul e de acord sa o considere valabila si il informeaza fara intarziere, despre
acest lucru, pe acceptant
 Tardivitatea acceptarii nu e imputabila acceptantului cand acceptarea a fost expediata in termen si
in mod firesc ar fi trebuit sa ajunga la ofertant in termenul prevazut in oferta sau intr-un termen
rezonabil, insa ajungerea este intarziata datorita unor circumstante neimputabile acceptantului(ex.:culpa
postei). In acest caz, acceptarea se considera valabila, cu exceptia situatiei in care oferatantul il
informeaza neintarziat pe acceptant asupra caducitatii ofertei.

Retractarea acceptarii
Acceptarea poate fi retractata daca ajunge la ofertant inainte de momentul in care acceptarea produce efecte,
adica inainte sau in acelasi moment in care ajunge acceptarea, intrucat in acest moment contractul se formeaza.

Formarea contractului
Contractul se formeaza in momentul in care cele 2 vointe concordante ale partilor contractante se intalnesc. In
cazul acceptarii exprese, intre absenti, momentul formarii contractului e acela in care acceptarea parvine
ofertantului. In cazul acceptarii exprese, intre prezenti, momentul incheierii contractului e momentul in care se
realizeaza acordul de vointa al partilor. In cazul acceptarii tacite, momentul incheierii contractului e momentul in
care actul de acceptare tacita a fost indeplinit.

Efectele contractului de vanzare de bunuri mobile corporale( Drepturile si obligatiile partilor)

- reglementata in 2 mari sectiuni – obligatiile vanzatorului si obligatiile cumparatorului
Obligatiile vanzatorului
Sunt enumerate in art. 30 din CV; e vorba de obligatia de predare a marfii, de transfer a proprietatii, de
remitere a documentelor referitoare la marfa, de conformitate si obligatia de conservare a marfurilor.
1)Obligatia de predare a marfii
Locul predarii
Conform art. 31, obligatia de predare consta in urmatoarele elemente care se aplica in scara:
- I rand locul predarii e cel prevazut in contract, asadar se acorda prioritate autonomiei de vointa a
partilor
- II cand partile nu au prevazut locul predarii marfurilor, marfa se socoteste predata cand e remisa catre
primul transportator, pt a fo remisa cumparatorului, atunci cand contractul implica transportul marfii.
- III daca nu ne aflam in nici una din ipotezele de mai sus, cand contractul se refera la un bun individual
determinat sau la un bun determinat prin caractere generice care trebuie prelevat dintr-o masa de bunuri,
sau care trebuie fabricat ori produs, locul predarii e locul special in care marfurile se gaseau sau
urmeaza sa fie produse, in cazul in care cumparatorul cunostea ca marfa se afla sau urmeaza a fi
produsa in acel loc special. Aceasta este ipoteza in care obiectul contractului il constituie un bun
individual determinat care se afla intr-un anumit loc in momentul incheierii contractului, loc cunoscut
de parti, in acest caz predarea trebuie facuta in acel loc. Ipoteza se refera de asemenea si la situatia in
care obiectul contractului e un bun de gen( res genera) care trebuie prelevat dintr-o masa de bunuri( 5
tone grau din silozul X). In fine, situatia unor marfuri ce trebuie fabricate sau ce urmeaza a fi produse,

4
 adica a unor bunuri viitoare; cand partile stiu ca aceste bunuri viitoare vor fi produse intr-un anumit loc,
locul predarii va fi acolo.
- IV e in toate celelalte cazuri, locul predarii e la sediul vanzatorului din momentul incheierii
contractului. Asadar conform CV plata in sensul de obligatie a vanzatorului de predare e cherabila, iar
nu portabila( cumparatorul trebuie sa vina sa ridice marfa de la sediul vanzaotrului).\
Momentul predarii
- e reglementat in art. 33 din CV si CV face o distinctie intre urmatoarele 3 ipoteze:
a) Daca o data fixa de predare e stabilita prin contract sau poate fi determinata prin raportare la contract,
atunci predarea trebuie facuta la acea data. Asadar data poate fi determinata prin contract sau
determinabila prin referire la contract.
b) Cand prin contract e stabilita o perioada de timp pt predare, in acest caz predarea se face in orice
moment in cursul acelei perioade. Alegerea datei precise, exacte in cadrul perioadei pt predare apartine
vanzatorului, caci el este debitorul obligatiei de predare, dar, desigur, partile pot prevedea in contract ca
alegerea datei revine cumparatorului. Cand partile nu au prevazut nimic in contract cu privire la alegere,
alegerea revine vanzatorului, pt ca in caz de indoiala, contractul se interpreteaza in favoarea celui care
se obliga( „in dubio pro reo”). Cand partile prevad o perioada de timp pt predarea marfii, mai rar partile
stabilesc o zi precisa, e des intalnit in practica.
c) In toate celelalte cazuri, predarea trebuie facuta intr-un termen rezonabil calculat de la data incheierii
contractului.
2)Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa
Art. 34:” Cand vanzatorul e tinut sa remita documentele referitoare la marfa, el trebuie sa execute aceasta
obligatie la momentul, locul si in forma prevazuta in contract.” Asadar principiul autonomiei de vointa
prevaleaza. Cand in contract nu se prevede nimic referitor la aceasta obligatie, in acest caz vanzatorul trebuie sa
remita documentatia rezonabila in functie de natura marfii.
3)Obligatia de conformitate
CV a realizat un important progres din punct de vedere legislativ cand a unificat intr-un singur text obligatiile
referitoare la conformitatea marfii. In dreptul romanist, nu exista o notiune generica de acest tip, ci exista
obligatii de garantie a vanzatorului pt calitate, cantitate si evictiune.
In CV conform sistemului de drept anglo-saxon( care se manifesta masiv in aceasta parte a CV) toate
obligatiile legate de conformitatea marfii sunt reglementate intr-un singur text: art. 35:”Obligatia de efectuare a
marfurilor se socoteste indeplinita de vanzator in urmatoarele situatii:
A – in cazul in care calitatea, cantitatea, tipul, ambalajul sau conditionarea marfii sunt prevazute in contract,
obligatia de conformitate se socoteste indeplinita daca aceste elemente coincid stipulatiilor contractului;
B – in lipsa unor asemenea stipulatii contractuale, marfurile se socotesc conforme in urmatoarele imprejurari:
a) Daca ele sunt adecvate intrebuintarilor la care servesc in mod obisnuit marfuri de acelasi tip
b) Sunt adecvate orice intrebuintari speciale care au fost aduse expres sau tacit la cunostinta vanzatorului
de catre cumparator in momentul incheierii contractului
c) Marfa poseda acele calitati pe care vanzatorul le-a prezentat cumparatorului ca esalon sau model
d) Ambalajul si conditionarea marfii: marfurile sunt adecvate cand sunt ambalate/ conditionate in mod
obisnuit pt marfuri de acelasi tip, iar in lipsa unui mod obisnuit, atunci cand sunt ambalate sau
conditionate intr-o maniera adecvata pt a le conserva si proteja
Acestea sunt obligatiile vanzatorului legate de conformitatea marfii.
CV prevede si anumite obligatii ale cumparatorului legate de conformitatea marfii. De fapt aceste
obligatii ale cumparatorului sunt conditionate sau preconditionate pt ca acel cumparator sa poata sa reclame lipsa
de conformitate si aceste obligatii ale cumparatorului sunt reglementate in art. 38 si 39.
- Art. 38: „Cumparatorul trebuie sa examineze marfurile sau sa le supuna examinarii intr-un termen cat
se poate de scurt de la predare tinand seama de imprejurari. Cand contractul implica transportul marfii,
acest examen poate fi amanat pana la sosirea marfii la destinatie.”
- Art. 39: „Cumparatorul trebuie sa denunte vanzatorului lipsa de conformitate precizand natura
defectului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a se prevala de acea lipsa de conformitate.”
Pt exercitarea obligatiei cumparatorului de denuntare a lipsei de conformitate, CV instituie 2 termene de
decadere:
 Denuntarea trebuie facuta intr-un termen rezonabil calculat din momentul in care cumparatorul a
constat sau ar fi trebuit sa constate lipsa de conformitate( defectul). Se observa ca este vorba asadar de
un termen rezonabil care incepe sa curga de la o data subiectiva( cand a cunoscut) dar si de la o data
obiectiva( cand ar fi trebuit sa cunoasca). Data obiectiva va fi stabilita de instanta in functie de
atitudinea unui comerciant rezonabil aflat in aceeasi situatie.
 Cumparatorul e decazut din dreptul de a se prevala de lipsa de conformitate daca nu o denunta intr-un
termen de 2 ani de la data cand marfurile au fost remise in mod efectiv, daca in contract nu s-a prevazut

5
 un alt termen de garantie. De fapt, acest termen de 2 ani este un termen legal de garantie. Sigur ca acest
termen va fi inlocuit cu un termen conventional de garantie.
4)Obligatia de predare a marfurilor libere de orice drept sau pretentie a unui tert
Aceasta obligatie e similara, comparabila cu obligatia de garantie pt evictiune din dreptul romanist.
CV spune in art. 41: „Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert,
excaptand cazul in care cumparatorul accepta sa preia marfa si in aceste conditii.” Asadar textul instituie o regula
si o exceptie. Regula e de la sine inteleasa, vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de drepturi sau pretentii
din partea tertilor. Exceptia prezinta interes. Aceasta exceptie permite vanzarea unui drept asupra caruia un tert
are o pretentie care poate fi si o revendicare a marfii. Asadar CV permite vanzarea lucrului altuia( aceasta solutie
este noua pt dreptul romanesc) pt ratiunea ca in DCI marea majoritate a bunurilor care fac obiectul contractului
sunt bunuri fungibile si exista prezumptia ca vanzatorul, chiar daca pierde proprietatea asupra bunului pe care
avea intentia sa o transmita cumparatorului, are posibilitatea sa cumpere o marfa similara de pe piata si sa o
predea cumparatorului.
CV are o reglementare interesanta in ceea ce priveste obligatia de garantie a vanzatorului intemeiata pe un
drept de proprietate intelectuala invocat de un tert.
Art. 42 : „Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert intemeiate pe
proprietatea industriala sau pe alta proprietate intelectuala pe care vanzatorul le cunostea sau nu putea sa le
ignore in momentul incheierii contractului.”
Pt a exista aceasta obligatie de garantie a vanzatorului e necesar ca dreptul de proprietate intelectuala invocat
de tert sa se intemeieze:
 Fie pe legea statului unde marfa urmeaza a fi vanduta, adica pe legea tarii cumparatorului
 Fie pe legea statului unde vanzatorul isi are sediul
In aceeasi sectiune care se refera la obligatiile vanzatorului, CV se refera la mijloacele de care dispune
cumparatorul in cazul incalcarii contractului de catre vanzator, adica raspunderea contractuala a vanzatorului.

Interdictia acordarii unui termen judiciar de gratie

Art. 47 din CV prevede : „Judecatorul sau arbitrul nu poate acorda vanzatorului nici un termen de gratie
atunci cand cumparatorul se prevaleaza de unul din mijloacele de care dispune in cazul incalcarii contractului de
catre vanzator.”
Aceasta solutie de interdictie a acordarii unui termen judiciar de gratie e influentat de sistemul de drept
romanist. In CV se permite celeilalte parti, adica cumparatorului, sa acorde un termen conventional de gratie.
Asadar termenul judiciar e interzis de CV, cel dat de judecator/ arbitru, nu si cel dat de cealalta parte.

Mijloacele de care dispune cumparatorul in cazul incalcarii contractului de catre vanzator

- sunt reglementate in mai multe texte: art. 46, 48, 49, 50, 51, 52 din CV
- 3 mari categorii:
I. Cumparatorul poate sa ceara executarea in natura a obligatiei de catre vanzator
II. Cumparatorul poate sa ceara rezolutiunea contractului
III. Cumparatorul are 3 asa-zise posibilitati speciale (art. 51 si 52)
I. Exercitarea in natura a obligatiei de catre vanzator
Aceasta posibilitate este subclasificata in 2 categorii:
1) Este posibilitatea generala de a cere executarea contractului indiferent de natura obligatiei
incalcate de vanzator. Este reglementata in art. 46: „Cumparatorul poate cere vanzatorului
executarea oricareia dintre obligatiile sale, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de un mijloc
incompatibil cu o asemenea cerere.” Aceasta este posibilitatea cea mai larga pe care CV o
ofera cumparatorului, e posibilitatea incurajata de CV pt ca ea are ca finalitate executarea in
tocmai a contractului, adica cumparatorul poate cere vanzatorului care nu a predat marfa, sa o
predea. Aceasta inseamna executarea in natura a contractului, e executarea specifica a
obligatiei.
2) Cumparatorul este tot in situatia executarii in natura care se aplica cand vanzatorul si-a incalcat
obligatia de conformitate. Si in acest caz, CV reglementeaza 3 posibilitati ale
cumparatorului:
a) Poate sa ceara vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire
b) Poate sa oblige pe vanzator sa repare lipsa de conformitate, in afara de cazul in care
o asemenea solutie ar fi nerezonabila
c) Poate sa reduca proportional cu diferenta de valoare intre marfurile efectiv livrate si
cele care ar fi trebuit sa fi elivrate conform contractului
d) Posibilitatea vanzatorului de a repara pe cheltuiala sa orice lipsa de conformitate
dupa data predarii

6
 Art. 48 : „Vanzatorul poate chiar dupa data predarii sa repare pe cheltuiala sa orice lipsa de conformitate cu
conditia ca aceasta sa nu atraga o intarziere nerezonabila in executare si nici sa nu cauzeze cumparatorului
inconveniente nerezonabile.”
II. Rezolutiunea contractului
- are ca finalitate incetarea efectelor contractului
- se produce in anumite cazuri expres prevazute de CV
- sunt 2 cazuri alternative:
a)cand neexecutarea de catre vanzator a oricareia dintre obligatiile sale contractuale constituie o incalcare
esentiala a contractului( „o contraventie esentiala la contract”)
E vorba de o conditie care trebuie indeplinita : de a fi vorba de o incalcare esentiala a contractului. Notiunea
de „incalcare esentiala a contractului” e reglementata de CV in sensul ca exista o incalcare esentiala in cazul in
care cumparatorul este lipsit de ceea ce era in drept sa se astepte de la contract, iar o persoana rezonabila aflata in
aceeasi situatie nu ar fi incheita contractul respectiv.
b)in cazul in care vanzatorul nu-si indeplineste obligatia de predare a marfii, cumparatorul ii poate acorda un
termen suplimentar pt executare. In cazul in care si acest termen suplimentar este incalcat incalcarea devine
esentiala si cumparatorul are dreptul la rezolutiunea contractului.
Se observa asadar ca in CV se face distinctie intre obligatia de predare a marfii si celelalte obligatii. Desi
obligatia de predare e cea mai importanta obligatie a vanzatorului, totusi incalcarea ei nu atrage imediat
rezolutiunea, ci numai daca vanzatorul depaseste, incalca si termenul suplimentat acordat de cumparator.

Regimul juridic al rezolutiunii conform CV

- rezolutiunea e extrajudiciara( in dreptul nostru e judiciara, trebuie pronuntata de instanta de judecata) –
rezolutiunea se declara unilateral de partea interesata
- declaratia de rezolutiune a contractului nu are efecte decat daca e facuta prin notificare de catre cealalta
parte; e esentiala in conceptia CV notificarea
- instanta de judecata nu poate acorda niciuneia dintre parti un termen de gratie, in schimb cealalta parte
poate sa acorde co-contractantului sau un termen suplimentar pt executare.
III. Situatii speciale de responsabilitate a vanzatorului ( 3) – art. 51 si 52 din CV
a) In cazul in care vanzatorul efectueaza o predare partiala a marfurilor sau numai o parte din margurile
predate nu e conform cu contractul, cumparatorul beneficiaza de toate mijloacele prevazute de CV dar
numai cu privire la partea lipsa sau neconforma
b) In cazul in care vanzatorul face o predare anticipata( inainte de scadenta), cumparatorul are facultatea
de a accepta marfa sau de a refuza
c) In cazul in care vanzatorul preda o cantitate superioara celei prevazute in contract, cumparatorul poate
accepta sau refuza preluarea cantitatii excedentare; in cazul in care o accepta este obligat sa o plateasca
la pretul contractului.

Obligatiile cumparatorului
1)Obligatia de plata a pretului
Intinderea obligatiei
CV da o definitie moderna a platii: „Obligatia cumparatorului de a plati cuprinde si pe aceea de a lua toate
masurile si de a indeplini toate formalitatile destinate a permite plata pretului potrivit legii, contractului sau
uzantelor.”
Determinarea pretului
CV reglementeaza o regula si o situatie speciala.
Regula e in sensul ca pretul trebuie sa fie determinat si determinabil( pretul trebuie sa fie stabilit in mod
expres sau implicit in contract sau in contract sa existe o dispozitie care sa permita ca el sa fie determinat).
Aceasta regula e inscrisa in art. 14 din CV care e inclus in prima parte a CV si e expresia sistemului de drept
romanist. Pt ca insa sistemele de drept anglo-saxon sunt mai flexibile si admit ca un contract sa fie valabil fara ca
pretul sa fie determinat sau determinabil, CV a reglementat si situatia speciala.
Situatia speciala e in art. 55; conform acestui text un contract este valabil chiar in cazul in care pretul nu e
determinat, nici cel putin determinabil. Conditia e insa ca sistemul de drept aplicabil ca lex causae sa permita un
contract fara pret. Cand exista o asemenea situatie, CV instituie o prezumptie legala relativa de determinare a
pretului si anume CV spune astfel: „in lipsa unor indicatii contrare, partile sunt reputate ca s-au referit in contract
in mod tacit la pretul practicat in mod obisnuit in momentul incheierii contractului in ramura comerciala
respectiva pt marfurile de acelasi tip vandute in imprejurari comparabile.” Contractul e valabil si in caz de litigiu,
pretul va fi stabilit de judecator, arbitru sau expert.
Locul platii pretului – art. 57
Sunt prevazute urmatoarele locuri in scara( alternativ):
a) Locul prevazut in contract

7
 b) Sediul vanzatorului – plata pretului e portabila iar nu cherabila; pretul se socoteste platit nu in
momentul in care banii au plecat de la cumparator ci in momentul in care au ajuns in contul bancar al
avnzatorului( solutie diferita de dreptul nostru)
c) Cand plata pretului trebuie facuta conform contractului contra remiterii marfii sau documentelor cu
privire la marfa, plata trebuie facuta la locul acelei remiteri. Aceasta ultima situatie acopera ipoteza
frecvent intalnita in CI in care plata se face contra remiterii titlului cu privire la marfa ( transportul
maritim- conosament=titlu de valoare)
Momentul platii pretului
a) Momentul stabilit in contract
b) In lipsa unui moment determinat prin contract, pretul trebuie platit in momentul in care conform
contractului vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului fie marfurile fie documentele reprezentative
ale acestora. E consacrat asadar principiul simultaneitatii intre plata marfii si predarea marfii sau
documentelor
c) E o situatie speciala, vanzatorul poate face din plata pretului o conditie prealabila remiterii marfii sau
documentelor.
Retinem prevederile art. 59 din CV care reglementeaza ideea punerii de drept in intarziere a cumparatorului
pt plata pretului. Textul spune : „Cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la data stabilita prin contract fara a fi
necesara nicio cerere sau alta formalitate din partea vanzatorului.” Se instituie asadar principiul dies interpellat
pro hominem( termenul pune in intarziere in locul omului), principiu care reprezinta o exceptie (consacrata si de
codul comercial), fata de principiul civil „dies non interpellat pro hominem”.

Obligatia de preluare a marfii predate

Art. 60: „Cumparatorul trebuie sa indeplineasca orice act care e de asteptat in mod rezonabil din partea lui pt
a permite vanzatorului sa efectueze predarea si totodata cumparatorul e obligat sa preia efectiv marfa predata. Ea
implica 2 idei.

Mijloacele de care dispune vanzatorul in cazul incalcarii contractului de cumparator( Raspunderea

contractuala a cumparatorului)
Exista 2 posibilitati ale vanzatorului:
I. Vanzatorul poate cere executarea in natura a obligatiei de plata a pretului, cu exceptia cazului in care s-a
prevalat de un mijloc incompatibil cu o asemenea cerere (art. 62)
II. Vanzatorul poate declara rezolutiunea contractului – 2situatii:
a) Vanzatorul poate cere rezolutiunea contractului daca neexecutarea de catre cumparator a
oricareia dintre obligatiile sale constituie o contraventie esentiala la contract
b) In cazul in care cumparatorul nu isi executa obligatia de plata a pretului ori nu preia marfurile
predate, vanzatorul poate sa-i acorde un termen suplimentar pt executare; in cazul in care si
acest termen suplimentar este incalcat, incalcarea devine esentiala si vanzatorul poate cere
rezolutiunea contractului
III. Exista o situatie speciala de responsabilitate a cumparatorului in cazul in care el nu comunica
vanzatorului specificatiile cu privire la marfa. Acest text se refera la ipoteza in care, conform
contractului, vanzatorul trebuie sa execute marfa dupa specificatiile furnizate de cumparator, adica dupa
o mostra, esantion, model, In consecinta, cumparatorul trebuie sa furnizeze vanzatorului acele
specificatii.
CV spune ce se intampla daca nu o face. Asadar cand cumpartorul nu comunica vanzatorului la data convenita
sau intr-un termen rezonabil de la acea data specificatiile cu privire la acea marfa, vanzatorul va efectua singur
specificarea potrivit cu nevoile cumparatorului care i-ar putea fi cunoscute.

Transferul riscurilor de la vanzator catre cumparator

In legatura cu transferul riscurilor, CV face o distinctie:
- Dupa cum conform contractului marfa face sau nu obiectul transportului
Cand conform contractului face obiectul transportului ( se interpune un caraus), riscurile se transmit dupa
urmatoarea subdistinctie:
a) Daca vanzatorul e tinut prin contract sa remita marfa transportatorului intr-un loc determinat,
riscurile sunt transferate cumparatorului in momentul in care vanzatorul a remis marfurile
transportatorului in acel loc determinat. Transportatorul este una si aceeasi persoana cu
cumparatorul din punct de vedere ar riscurilor.
b) Cand prima ipoteza nu e intrunita, riscurile sunt transferate cumparatorului in momentul
remiterii acestora catre primul transportator pt a fi remise cumparatorului.
Cand marfa nu face obiectul unui transport – 2 subsituatii:

8
 a) Cand cumparatorul e tinut sa preia marfurile intr-un alt loc decat la sediul vanzatorului, riscurile sunt
transferate cand predarea e facuta, iar cumparatorul stie ca marfurile sunt puse la dispozitia sa in acel
loc. Aceasta ipoteza pt bunuri generice( ex. Cereale) care se afla intr-un siloz, depozit, in alt loc decat la
sediul vanzatorului; cand cumparatorul stie ca marfa ii e predata acolo, momentul transmiterii riscurilor
e momentul in care marfa e predata acolo sau e individualizata ca apartinand acelui cumparator.
b) E ipoteza aplicabila ori de cate ori nu ne aflam in niciuna din situatiile de mai sus. Riscurile se transfera
in momentul in care marfa e predata cumparatorului sau in cazul in care cumparatorul nu se prezinta pt
a o ridica in termenul contractual in momentul in care marfa individualizata ca fiind pt acel cumparator
e pusa la dispozitia acestuia.
Asadar sunt 2 idei:
- Daca respectivul cumparator se prezinta in termenul contractual pt ridicarea marfii, riscurile se
transmit in momentul predarii
- Daca respectivul cumparator nu se prezinta in termenul contractual pt ridicarea marfurilor,
riscurile se trasfera de asemenea catre cumparator, dar cu o conditie, ca marfa sa fie
individualizata ca fiind pt acel cumparator.

Regimul juridic al daunelor interese

Toate mijloacele de care oricare dintre parti dispune pt incalcarea obligatiei de catre celalata parte se pot
corobora cu plata de daune interese. Ea poate insoti oricare din mijloace si le poate dubla. Asadar daunele-
interese sunt o masura care se aplica insotind orice alt remediu prevazut de CV.

Intinderea daunelor-interese
Art. 74: „Daunele-interese pt incalcarea de catre o parte a obligatiilor sale contractuale sunt egale cu pierderea
suferita si cu castigul nerealizat de cealalta parte ca urmare a incalcarii.” Asadar – principiul dezdaunarii totale.
Tot art. 74 prezinta o reglementare sub aspectul intinderii : „Daunele-interese nu pot fi superioare pierderii
efectiv suferite si castigului nerealizat de cealalta parte pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le
prevada in momentul incheierii contractului.” La aprecierea previzibilitatii se iau in considerare faptele de care
co-contractantul culpabil avea cunostinta sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta ca fiind consecintele posibile ale
incalcarii de catre el a obligatiilor contractuale.
Se raspunde numai pt daune previzibile, nu si cele imprevizibile. Previzibilitatea se apreciaza dupa un criteriu
subiectiv( partea a prevazut), dar si dupa un criteriu obiectiv(partea ar fi trebuit sa prevada), se apreciaza de
judecator sau arbitru in imprejurari rezonabile in functie de situatie.

Modalitati specifice de stabilire a daunelor-interese in cazul rezolutiunii contractului (2)

1) Vanzarea coactiva
In cazul in care contractul e rezolvit, iar cumparatorul a procedat la o cumparare de inlocuire sau vanzatorul a
procedat la o vanzare compensatorie ,partea care cere daune-interese poate obtine diferenta dintre pretul din
contract si pretul cumpararii de inlocuire sau al vanzarii compensatorii.
2) In cazul in care contractul e rezolutiv daca marfurile au pret curent, se pot cere daune-interese
echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit prin contract si pretul curent din momentul rezolutiunii.

Problema exonerarii de raspundere – art. 79

Conform textului, o parte este exonerata de raspundere pt neexcutarea oricareia din obligatiile sale
contractuale daca dovedeste ca aceasta neexecutare a fost determinata de o piedica care indeplineste
urmatoarele caracteristici cumulative:
a) E indeplinita de vointa acelei parti
b) E fortuita, adica partea nu se putea astepta in mod rezonabil sa o ia in considerare in momentul
incheierii contractului( vine pe neasteptate)
c) E imprevizibila si insurmontabila adica partea nu putea sa o previna sau sa o depaseasca, nici sa-i
previnsa sau sa-i depaseasca consecintele.
Remarcam ca nu se foloseste termenul de „forta majora” desi din continutul reglementarii rezulta ca este
vorba de o imprejurare de forta majora. Definitia pe care „forta majora” o gaseste in acest text e o definitie
sintetica specifica dreptului romanist pt ca sunt 3 feluri ale definitiei fortei majore : sintetica, analitica si mixta.
CV contine tot in art. 79 si cateva reglementari de natura procedurala privind forta majora : partea care nu a
executat datorita faptului ca a fost impiedicat datorita unui eveniment mentionat mai sus trebuie sa anunte
cealalta parte despre impiedicare si despre efectul impiedicarii asupra capacitatii ei de executare a contractului.
In cazul in care nu instiinteaza ci invoca forta majora mai tarziu(cand e chemat in judecata) , partea care nu a
avertizat va suporta consecintele, prejudiciile pe care cealalta partea le-ar fi putut evita daca ar fi fost anuntata la
timp. Asadar aceasta situatie este bazata pe culpa, nu are legatura cu forta majora.

9
Prevederile CV asupra prescriptiei
- in materie de vanzare internationala de marfuri – Conventia de la New York – 1974
- C asupra prescriptiei – adoptata sub egida ONU, e anterioara CV, dar in 1980, cand s-a adoptat
CV, s-a adoptat si un protocol modificator al CNY care a avut ca scop armonizarea celor 2
Conventii internationale
- Are tot 4 parti – parte introductiva, dispozitii generale si domeniu de aplicare – sunt identice
- CNY caracter supletiv ca si CV
Specific este chiar din art. 1 stabilind domeniul de aplicare al CNY: „Conventia determina conditiile in care
drepturile si actiunile reciproce ale vanzatorului si cumparatorului nascute dintr-un contract de vanzare
internationala de bunuri mobile corporale nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirarii unui anumit interval de
timp.”
Acest interval de timp este numit „termen de prescriptie”.
Asadar CNY priveste prescriptia extinctiva din punctul de vedere al dreptului romanist, iar nu achizitiva, in
materia vanzarii de bunuri mobile corporale.

Continutul CNY
Termenele de prescriptie potrivit CNY
 Durata termenului
Art. 8: „Termenul de prescriptie este de 4ani.” E un termen scurt, putin mai mare decat in dreptul roman, dar
mai scurt fata de celelalte sisteme de drept. Acesta este motivul pt care CNY nu a avut atat succes ca CV si a fost
ratificata de mult mai putine state. Romania a ratificat prin Legea 24/1992.
CNY in ce priveste lungimea termenului are o dispozitie speciala in art. 23 in care e reglementata o limitare
generala a termenului de prescriptie: „in cazul in care pe parcursul curgerii termenului de prescriptie, intervin
cauze de intrerupere sau de suspendare a termenului, acest termen de prescriptie se poate prelungi, dar nu mai
mult de 10ani din momentul in care a inceput sa curga.
Decretul 167/1958 nu contine o asemenea prevedere.
 Inceputul curgerii termenului de prescriptie
Sunt aplicabile o regula generala si mai multe reguli speciale. Regulile speciale nu sunt exceptii de la regula
generala, ci sunt aplicatii ale regulii generale in anumite cazuri concrete.
Regula generala – art. 9: „termenul de prescriptie curge de la data la care actiunea poate fi exercitata.”
Textul e perfect concordant cu Decretul 167/1958(„de la nasterea dreptului la actiune”). In art. 9 se precizeaza ca
termenul de prescriptie sau curgerea acestuia nu este intarziata , regula generala nu este inlaturata de la aplicare
in urmatoarele cazuri:
a) Cand o parte e obligata prin contract sau prin legea aplicabila contractului sa adreseze o notificare
celeilalte parti sau sa indeplineasca orice act, altul decat deschiderea unei noi proceduri, sub sanctiunea
de a nu putea exercita dreptul sau.
Aceasta limitare e f importanta pt ca sunt multe sisteme de drept care prevad ca inainte de introducerea unei
actiuni in justitie, reclamantul e obligat sa efectueze o procedura prealabila fie de notificare, fie de conciliere
prealabila. Sunt asa-numitele fire de neprimire a actiunii. Aceste proceduri prealabile care sunt extrajudiciare nu
modifica data la care termenul incepe sa curga. Asadar aceasta procedura prealabila trebuie facuta cu suficient
timp inainte de expirarea termenului, rezulta ca termenul poate expira fara ca aceasta procedura sa fie facuta –
actiunea respinsa ca prescrisa.
b) Momentul inceperii termenului de prescriptie nu e influentat si in cazul in care Conv de arbitraj prevede
ca nici un drept nu va lua nastere atata timp cat o sentinta arbitrala nu va fi pronuntata.
Reguli speciale
1) Art. 10 : o actiune rezultata dintr-o incalcarea a contractului poate fi exercitata incepand cu
data la care aceasta incalcare s-a produs. Acest text exprima momentul cand incepe sa curga
termenul de prescriptie al actiunii in raspunderea contractuala in general. Cand o parte incalca
acel contract, cealalta parte are dreptul la actiune, iar prescriptia incepe sa curga din momentul
in care incalcarea s-a produs
2) O actiune sprijinita pe neconformitatea lucrurilor poate fi exercitata incepand cu data la care
lucrul a fost in mod efectiv remis cumparatorului sau oferta de remitere a lucrului a fost
refuzata de cumparator. Acest text instituie regula privind inceperea curgerii termenului de
prescriptie pt actiunile bazate pe viciile aparente ale lucrului vandut. Asadar, pt reclamatia
privind viciile aparente ale lucrului vandut, termenele incep sa curga de la data remiterii lui
catre cumparatorul care vede si constata sau din momentul in care i-l ofera spre a-l remite dar
cumparatorul refuza sa-l primeasca.
3) O actiune sprijinita pe dol poate fi exercitata incepand cu data la care faptul dolosiv a fost sau
ar fi trebuit in mod rational sa fie descoperit. Se observa ca termenele de prescriptie incep sa
curga in functie de 2 momente alternative: subiectiv – cand victima dolului a cunoscut dolul si

10
 obiectiv – cand ar fi trebuit sa-l cunoasca si se apreciaza in mod rezonabil de instanta de
judecata sau de arbitraj.
4) Daca vanzatorul a dat cu privire la lucrul vandut o garantie expresa valabila pe durata unui
termen determinat sau determinabil termenul de prescriptie al actiunii cumparatorului sprijinit
pe aceasta garantie incepe sa curga de la data la care cumparatorul notifica vanzatorului faptul
care motiveaza exercitarea actiunii sale, dar cel mai tarziu de la data expirarii garantiei. Acest
text se refera la prescriptia dreptului la actiune referitor la viciile ascunse ale lucrului vandut.
5) Art. 12 – reglementeaza curgerea termenului de prescriptie in cazul rezolutiunii contractului:
„Cand o parte poate declara rezolutiunea contractului, curgerea termenului de prescriptie pt
acesta e supus urmatoarelor distinctii:
a) daca declaratia de rezolutiune este facuta inaintea datei fixate pt exercitarea
contractului, termenul de prescriptie curge de la data la care rezolutiunea
contractului este notificata celeilalte parti. Aceasta prevedere se refera la asa-
numita rezolutiune anticipata, adica cea care intervine inainte de executarea
contractului. Rezolutiunea trebuie notificata celeilalte parti(rezolutiunea e
conventionala conform CV).
b) Daca rezolutiunea este declarata dupa data fixata pt executare(dupa scadenta),
termenele de prescriptie incep sa curga de la data fixata pt executare.
CV reglemeteaza cele 2 incidente care pot aparea in cursul termenelor de prescriptie si anume intreruperea si
suspendarea, dar folosind alti termeni: pt intrerupere – incetarea cursului prescriptiei iar pt suspendare –
prelungirea termenului de prescriptie.

 Incetarea curgerii termenului de prescriptie

Sunt 3 cazuri:
1. cursul prescriptiei se intrerupe in momentul indeplinirii de catre creditor a oricarui act
introductiv al unei proceduri impotriva debitorului
Conventia e mai larga – momentul in care creditorul introduce orice procedura
a) judiciara(o actiune in justitie – Decretul 167/1958)
b) arbitrala
c) orice alta procedura inclusiv una administrativa impotriva debitorului(o procedura de
faliment, dizolvare, lichidare a debitorului).
2. cand debitorul recunoaste obligatia pe care o are fata de creditor
Conventia spune : „recunoasterea trebuie facuta in scris(recunoastere expresa) sau tacit”. Conventia
reglementeaza si un ex. : plata dobanzilor sau executarea partiala a unei obligatii de catre debitor valoreaza
executarea contractului.
3. prescriptia se mai poate intrerupe si cand creditorul efectueaza orice alt act care efectueaza
intreruptiv de prescriptie potrivit legii statului unde debitorul isi are sediul.
Prin aceasta reglementare CNY a dorit sa dea satisfactie sistemelor de drept national care au reglemetari f
diferite. Este de fapt o trimitere la lex causae(sediul debitorului).

 Prelungirea termenului de prescriptie(suspendarea)

CNY reglementeaza in art. 21 un singur caz de prelungire al termenului de prescriptie – forta majora insa
nu e folosit acest termen ci sunt mentionate numai conditiile acestuia. Termenele de prescriptie se prelungesc
cand au intervenit urmatoarele imprejurari care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) Nu sunt imputabile creditorului
b) Acesta nu le putea evita nici invinge
c) Il aduc pe creditor in imposibilitatea de a face sa inceteze cursul prescriptiei
Cand survin asemenea imprejurari termenele de prescriptie se prelungesc cu un an din momentul in care
respectivele imprejurari au incetat sa existe. Reglementarea difera la un moment dat de Decrertul
167/1958(termenul e fix de un an).

Efectul expirarii termenului de prescriptie

Art. 25 prevede ca nici un drept nu este recunoscut si nici nu devine executoriu in nici o procedura inceputa
dupa expirarea termenului de prescriptie. Din acest text rezulta ca prescriptia afecteaza dreptul la actiune iar nu
dreptul de a cere executarea silita, CNY reglementand numai prescriptia dreptului la actiune. Efectul propriu-zis
e acela ca dreptul la actiune se stinge in momentul implinirii termenului de prescriptie si „nici un drept nu mai
poate fi recunoscut si nici o procedura nu mai poate fi inceputa.”
In art. 26, CNY reglementeaza efectul prescritpiei asupra dreptului subiectiv: „Daca debotorul executa
obligatia sa dupa expirarea termenului de prescriptie, el nu are dreptul sa ceara restituirea, chiar daca a ignorat in
momentul executarii obligatiei faptul ca termenul de prescriptie expirase.”

11
 Din aceasta reglementare rezulta o solutie identica celei din dreptul nostru si anume dupa expirarea termenului
de prescriptie, dreptul subiectiv al creditorului nu se stinge, ci acest drept devine imperfect, in sensul ca el nu
mai poate fi realizat pe cale de actiune(pt ca e prescrisa), dar dreptul poate fi realizat pe cale de exceptie si
anume daca debitorul excuta de buna-voie, el nu mai poate sa ceara restituirea prestatiei astfel executarea sau
altfel spus executarea nu mai poate fi repetita pt ca acel creditor va invoca executarea titlului sau, va paraliza in
acest fel actiunea in repetitiune a debitorului. Asadar dupa expirarea termenului de prescriptie, drepturile si
obligatiile debitorului devin imperfecte.

Modul de calcul al termenelor de prescriptie

CNY se refera la modul de calcul al termenelor pe ani.
Art. 28 prevede: „Termenul de prescriptie e calculat aftfel incat sa expire la miezul noptii a zilei a carei data
corespunde celei la care termenul a inceput sa curga.” Asadar daca termenul a inceput sa curga la 11ian 2004,
expira la 11ian 2008. Daca e situatia lunii februarie, expira in ultima zi a lunii respective.

Uzantele uniformizate in materia contractului de vanzare internationala de marfuri

INCOTERMS 2000

INCOTERMS – o juxtapunere a prescurtarii urmatoarelor cuvinte:

 In – international
 Co – comercial
 Terms – reguli sau clauze
Incoterms e o parte a Camerei de Comert International din Paris, Camera de Comert cu vocatie internationala
la care sunt reprezentate societatile si organizatiile din majoritatea statelor lumii; are o activitate complexa :
prima organizare de comisii de lucru care se ocupa cu uniformizarea, elaborarea de diferite forme de
uniformizare a comertului, elaborarea de proiecte de Conventii Internationale, de legi model, de contracte cadrul,
de clauze tip(clauza de hardship, de forta majora). Una din operele majore o constituie aceste reguli
INCOTERMS, deoarece e f mult aplicabila, peste 70% din vanzarea internaternational comerciala se refera la
INCOTERMS.
Opera de uniformizare a uzantelor, prima varianta a I e din 1936. Ea nu a avut succes datorita opozitiei
comerciantilor britanici care au considerat-o prea continentala. Lucrarile au continuat si s-a adoptat o varianta
post-belica in 1953 acceptata de britanici. A fost modificata apoi in 1971, 1976, 1980. In 1990 s-a adoptat o
varianta de baza (modificari substantiale), e asa-numita varianta a comertului electronic. In 2000 au survenit
cateva modificari a variantei din 1990, dar tot aceasta din urma ramane de baza.

Natura juridica a INCOTERMS

Regulile I reprezinta o uniformizare de uzante in materia contractului de vanzare internationala de marfuri pe
zona europeana. Mecanismul de lucru original a fost cel al punerii in paralel a uzantelor din principalele state
europene si alegerea dintre variante a celei considerate cea mai potrivita – e o succesiune logica de analiza si
sinteza. Regulile I sunt in momentul de fata exprimate printr-un termen definitoriu al regulii si sub fiecare
termen definitoriu exista o explicatie a regulii respective.
In momentul de fata sunt 13 reguli I , 13 termeni comerciali, fiecare exprimand un anumit tip de vanzare si o
anumita impartire a obligatiilor intre cele 2 parti contractante.
Ca forta majora, regulile I au caracter facultativ, nu sunt o Conventie Internationala, nu sunt nici o lege model,
ci reprezinta pur si simplu un pachet de reguli oficiale partilor, de aceea, pt a se aplica intr-un raport juridic
concret, trebuie ca partile sa accepte una din cele 13 reguli I si sa o incorporeze contractului lor. Mecanismul
juridic prin care o regula este incorporata contractual e cunoscuta sub denumirea de „receptiune
contractuala”(„per relationem”).
Partile pot trimite la o regula I in mod expres – frecvent, iar trimiterea expresa consta in inserarea in contract
a unei clauze care face referire la o regula. De pilda, partile spun : „livrarea care face obiectul prezentului
contract se face FOB Constanta Incoterms 2000”. Aceasta e clauza contractuala prin care regula FOB e
receptionata contractual devenind parte a acelui contract. Trimiterea la regulile I poate fi facuta si tacit dar mai
rar( e o problema de interpretare pe care o face judecatorul sau arbitrul).

Obiectul regulilor I
Obiectul il constituie contractul de vanzare internationala comerciala de marfuri. Asadar regulile I
reglementeaza drepturi si obligatii ale vanzatorului si cumparatorului. Datorita insa faptului ca un contract de
vanzare comerciala internationala de marfuri e practic interconectat cu alte contracte(contractul de transport,
contractul de asigurare), regulile I antameaza tangential si acele contracte altele decat vanzarea.

Continutul regulior I

12
 Sunt 13 reguli aparent diferite dar putem desprinde cateva idei comune, directoare. Regulile I se refera la
urmatoarele 3 mari categorii de obligatii ale partilor:
1. momentul livrarii marfii si al transmiterii riscurilor de la vanzator catre cumparator
E categoria de obligatii principala. Acest moment este momentul esential de separatie al obligatiilor partilor.
Regulile I nu reglementeaza transferul proprietatii asemenea CV. Nu exista o reglementare uniforma
internationala si aceasta problema a ramas in sfera sistemului de drept national la care trimite norma conflictuala
aplicata in cauza.
2. modul de suportare, de impartire intre vanzator si cumparator a cheltuielilor legate de transportul
marfurilor, asigurarea si conservarea marfii si toate celelalte cheltuieli legate de marfa in drumul ei de la
vanzator catre cumparator. Prin aceasta categorie de obligatii I interconecteaza cu contractul de
transport, asigurare etc.
3. modul de suportare a cheltuielilor privind exportul marfii din tara vanzatorului, cheltuieli eventuale de
tranzit pe terte piese si cheltuielile de import in tara cumparatorului

Regulile aferente vanzarilor maritime (6)

Sunt cele mai vechi, ele formeaza nucleul, apoi s-au extins la cele rutiere care includ si pe cele fluviale si apoi
cele aeriene. Fiecare din aceste reguli exprima un anumit mod de impartire a obligatiilor intre vanzator si
cumparator.
Prima regula din transporturile maritime: FAS implica cele mai putine obligatii pt vanzator si cele mai
multe pt cumparator. Apoi, celelate reguli una cate una, transfera din obligatiile ce cadeau in sarcina
cumparatorului catre vanzator, astfel incat ultima regula DEQ exprima cele mai multe obligatii pt vanzator si
cele mai putine pt cumparator.
Alegerea uneia sau alteia din cele 6 reguli nu e o intamplare, ci e o problema de negociere si bineinteles ca se
va impune partea in favoarea careia dicteaza regulile pietei. Si anume, daca o piata favorizeaza vanzatorul(
seller’s market) adica exista marfa putina pe piata si vanzatorul are de unde alege, in acest caz, vanzatorul va
alege o regula mai favorabila lui, cu obligatii mai putine pt el si mai multe pt cumparator. Daca, dimpotriva, e o
piata favorabila cumparatorului, daca e mai multa marfa pe piata de unde cumparatorul are de ales(buyer’s
market) , in acest caz, cumparatorul va stabili o regula cu mai putine obligatii pt el si mai multe pt vanzator. De
obicei, partile se plaseaza undeva la mijloc(FOB, CIF).
1. FAS = free alongside ship = liber de-a lungul vasului
Se completeaza cu portul de incarcare.
Ex de lucru: contractul de vanzare-cumparare incheiat intre un vanzator roman si un cumparator francez.
Marfa e incarcata intr-un mijloc de transport terestru la Bucuresti, e transportanta pana in Constanta, e
transportata pe un vas, e transportata la Istanbul, e descarcata pe alt vas Marsilia, e incarcata pe mijloc terestru,
Paris.
Regula FAS din contract :”Livrarea marfii se face FAS Constanta Incoterms 2000”. Trebuie indicata regula
FAS. Trebuie indicata sursa: I 2000, pt ca partile se pot referi la orice varianta a I. E importanta sa ne referim la
sursa regulii.
Nu numai Camera de Comert din Paris a facut codificari ci si Camera de Comert din Washington RAFTD –
1946 = revice American foreign trade definition, e o varianta care s-a aplicat paralel cu I mult timp, insa au cazut
in desuetudine. Se completeaza cu portul de incarcare Constanta.
Cum se impart obligatiile
1) Momentul livrarii si transmiterea riscurilor la regula FAS e momentul in care marfa ,
individualizata ca fiind pt un anumit cumparator e depusa pe cheiul portului de incarcare convenit –
Constanta la data stabilita in contract.
Asadar, daca data livrarii e 11martie 2008, la aceasta data e depusa si individualizata marfa pe cheiul portului ,
acela e momentul livrarii si transmiterii riscurilor. Cumparatorul trebuie sa preia marfa , s-o incarce pe vas, etc. ,
daca nu o face, daca vasul nu a ajuns, vanzatorul va depune marfa astfel individualizata intr-un doc, depozit in
functie de natura marfii pe riscul cumparatorului(obligatia de cooperare).
2) Cheltuielile de transport, asigurare, conservare si celelalte cheltuieli privind marfa
La clauza FAS , vanzatorul e obligat sa aduca marfa in portul de incarcare convenit Constanta, plateste
transportul Bucuresti – Constanta. Din acel moment, toate cheltuielile de transport revin cumparatorului.
Cumparatorul e cel care trebuie sa incheie contractul de transport maritim – contractul de navlosire = contractul
prin care cumparatorul inchiriaza un vas sau o parte din vas, nava trebuie sa fie apta pt a incarca intreaga
cantitate de marfa care face obiectul acelei livrari, partide de marfuri si sa o transporte pana in portul de
destinatie convenit Marsilia. Vasul trebuie sa fie in port la data stabilita in contract. Neindeplinirea oricarora din
obligatiile mentionate atrage raspunderea cumparatorului, caci el e obligat sa navloseasca.
Cumparatorul trebuie sa incheie contract de asigurare si sa plateasca primele de asigurare. El trebuie sa se
ocupe de conservarea marfii, sa ia masurile potrivite privitor uzantelor in functie de natura marfii pt conservare.
3) Exportul, tranzitul si importul

13
 In legatura cu obligatia de export din Romania, in varianta de baza I 1990, vanzarea FAS era o vanzare interna
, adica vanzatorul se comporta ca si cum ar fi vandut oricarui alt cumparator de pe teritoriul national. Era vorba
de o vanzare interna. Aceasta solutie a I 1990 era corecta din punct de vedere juridic pt ca momentul si locul
transferului riscurilor si momentul livrarii erau pe teritoriul national, in portul Constanta. Asta inseamna ca acel
cumparator trebuia sa suporte toate cheltuielile de export din Romania si sa faca toate formalitatile aferente.
Cumparatorul trebuie sa desemneze un brocker in portul Constanta.
In varianta I 2000, lucrurile s-au schimbat, vanzarea FAS a devenit o vaznare externa. Cheltuielile de export
din Romania revin vanzatorului. Cheltuielile de tranzit si cele de import in Franta revin cumparatorului.

2. FOB(free on board) – liber la bordul navei, se completeaza cu numele portului de incarcare convenit
in contract; ex. „livrarea marfii se face FOB Constanta Incoterms 2000”.
1)Momentul livrarii si transmiterea riscurilor e momentul in care marfa individualizata ca fiind pt un anumit
cumparator e trecuta peste balustrada vasului in portul de incarcare convenit Constanta.
2)Toate cheltuielile legate de marfa pana la aducerea ei in Constanta precum si incarcarea ei revin
cumparatorului. Vanzatorul suporta cheltuielile de incarcare, in plus fata de FAS. In rest toate celelate
cheltuieli sunt suportate de cumparator. Cumparatorul trebuie sa navloseasca un vas( sa inchirieze un vas sau o
parte din vas apt sa incarce intreaga cantitate de marfa) si sa o transporte in portul de destinatie Marsilia.
Tot cumparatorul trebuie sa aduca acel vas la data si locul stabilit in contract, in caz contrar marfa va fi depusa
de vanzator intr-un doc, depozit pe cheltuiala cumparatorului. Cumparatorul trebuie sa suporte cheltuielile legate
de asigurare, sa incheie un contract de asigurare, sa plateasca primele de asigurare. Cumparatorul va suporta
toate cheltuielile legate de conservarea marfii pe parcursul drumului in functie de natura ei si conform uzantelor.
3)Cheltuielile de export din Romania sunt suportate de vanzator, e o vanzare externa pt ca marfa trece o
frontiera cand trece peste balustrada vasului. Vanzatorul suporta cheltuielile legate de tranzit prin terte porturi si
cheltuielile de import in tara de destinatie – Franta.
Exista o varianta a regulii FOB – FOB stivuit( FOB and Trimmed), varianta conform careia obligatiile
vanzatorului sunt impinse cu un pas mai inainte: vanzatorul suporta cheltuielile si riscurile legate de stivuirea
marfurilor in vas.
Operatiunea de stivuire prezinta o importanta deosebita in unele cazuri: in cazul transportului de autoturisme,
transportul de marfuri care pe timpul drumului se pot deplasa dintr-o parte in alta – se degradeaza, se plaseaza
intr-o singura parte a vasului – scufundare. Riscul legaturii de stivuire – riscul pieirii marfii.

3. CFR – cost freight – pret + navlu

Se completeaza cu numele portului de destinatie – Marsilia. Ex. : „Livrarea marfii se face CFR Marsilia
Incoterms 2000”. Toate celelate reguli de acum incolo se completeaza cu numele portului de destinatie.
CFR = FOB + navlu
Asadar , toate regulile sunt ca la FOB cu o singyra exceptie: nu cumparatorul, ci vanzatorul e cel care va
suporta plata navlului. CFR transfera una din obligatiile majore legate de vanzare, pretul navlului, de la
cumparator catre vanzator.
1. Momentul predarii marfii si transmiterea riscurilor este ca la regula FOB, moment in care marfa
individualizata pt un anumit cumparator este trecuta peste balustrada vasului in portul de incarcare
Constanta.
2. Cheltuielile de transport revin vanzatorului(ca la FOB). Celelate cheltuieli raman in sarcina
cumparatorului, el va asigura marfa. Tot cumparatorul raspunde de conservarea marfii pe vas. Singurul
lucru care trece de momentul transmiterii marfii este navlul.
3. E ca la FOB, exportul din Romania – cumparatorul.

4. CIF – cost insurance freight

Se completeaza cu numele portului de destinatie. Ex. :”Livrarea marfii se face CIF Marsilia Incoterms 2000”.
CIF = FOB + I + F(FOB+asigurare+navlu)
Asadar inca o obligatie care revenea cumparatorului e acum transferata vanzatorului, respectiv asigurarea.
1. in consecinta, predarea se face in momentul in care marfa este trecuta peste balustrada vasului
2. navlosirea vasului revine vanzatorului, cu toate consecintele. Asigurarea revine vanzatorului.
Conservarea marfii pe parcursul drumului ramane in sarcina cumparatorului.

CIF si FOB sunt cele mai folosite, cele mai echilibrate, iar alegerea intre FOB si CIF depinde de negociere si
de echilibrul economic dintre parti. In general, daca vanzatorul are nave proprii(navloseste nave nationale), si
societatile de asigurari, capabile sa acopere asigurari enorme prefera clauza CIF pt ca inchiriind nave nationale si

14
asigurand la societati nationale in principiu, platesti mai putin, atunci pretul marfii e mai mic si marfa va fi mai
competitiva. In pretul marfii va include: pretul de cost, navlul si asigurarea(3 elemente esentiale).
Regula CIF a fost folosita si pt ratiunea ca aduce avantaje vanzatorului, marfa circula pe cheltuiala
vanzatorului, dar pe riscul cumparatorului. CIF a fost des folosita de societatile americane – al II-lea Razboi
mondial, can aproviziona Europa(daca marinele germane scufundau vasul, riscul revenea cumparatorului).

5. DES – delivered ex ship=livrat din vapor

– se completeaza cu numele portului de destinatie – Marsilia
Impartirea obligatiilor intre vanzator si cumparator se schimba fundamental:
1. Momentul livrarii marfii si transmiterea riscurilor este momentul in care marfa, individualizata pt un
anumit cumparator, e pusa la dispozitia acestuia IN VAS, in portul de descarcare convenit – Marsilia.
2. Asadar, toate obligatiile pana in momentul ajungerii marfii in Marsilia revin vanzatorului. Vanzatorul
navloseste vasul, plateste asigurarea, conservarea si celelate cheltuieli legate de deplasarea marfii in
portul de destinatie.
3. Vanzatorul suporta cheltuielile de export din Romania, cheltuieilile de tranzit. In ce priveste cheltuieilie
de import in Franta, revin cumparatorului pt ca mometul predarii e in vas.

6. DEQ – delivered ex quay = livrat pe cheiul portului de descarcare

E simetrica regulii FAS, numai ca lucrurile nu se intampla pe cheiul portului de incarcare, ci pe acela de
descarcare.
Implica cele mai multe obligatii pt vanzator si cele mai putine pt cumparator:
1. Momentul predarii marfii si transmiterea riscurilor e momentul individualizarii marfii ca fiind pt
cumparator e pusa la dispozitia cumparatorulu pe cheiul portului Marsilia.
2. Toate cheltuielile pana aici revin vanzatorului, descarcarea din vas tot vanzatorului. Transportul la
sediul cumparatorului revine cumparatorului.
3. Cheltuielile de import in Franta
In I 1990, cumpararea DEQ era pt cumparatorul francez o cumparare interna pt ca marfa era pusa la dispozitia
lui pe chei, pe teritoriul Frantei, cheltuielile interne revenind vanzatorului. Era dificil, practic, pt vanzator, (la
regula FAS, pt cumparator), pt ca trebuia sa angajeze un broker care sa se ocupe de formalitatile vamale franceze
– obligatie pt strain.
Motivul pt care I 2000 – cumpararea DEQ a devenit o cumparare externa – cheltuielie de import au revenit
cumparatorului francez. Exista insa o varianta a regulii DEQ – DEQ duty paid( cu taxe vamale platite), unde
taxele vamale in Franta revin vanzatorului. Asadar, aceasta implica si cheltuielile de import in sarcina
vanzatorului.

Operatiunile de contrapartida in comertul international

- Fac parte din categoria operatiunilor comerciale complexe, a acelor operatiuni care implica in
structura lor existenta mai multor acorduri de vointa , in sensul de negotium, care sunt legate
intre ele printr-o finalitate juridica si economica comuna.
- Cele mai cunoscute cu reguli bine conturate
Def :
E operatiunea contractuala complexa, care se caracterizeaza prin existenta in structura ei a 2 sau mai
multe contracte( in sensul de negotium) autonome, dar pe care partile le considera prin vointa lor ca fiind
legate, interdependente, in vederea realizarii unei finalitati economice si juridice comune si anume
compensarea totala sau partiala a importurilor cu exporturile.
Ex:
O firma straina A vinde unei societati romane B o anumita marfa. Intre A si B se incheie un contract de
vanzare-cumparare, care este un contract de import pt partea romana B. Paralel cu acest contract sau legat de
el, intre aceleasi parti sau intre alte parti se incheie un contract de export care are ca scop compensarea
valorica totala sau partiala a primului contract( de import). Daca cele 2 contracte se incheie intre aceleasi
parti, A si B, contrapartida este bilaterala. E posibil ca operatiunea de export sa nu se faca de aceeasi firma
romana B, ci de o alta C care vinde catre A; in acest caz, contrapartida e trilaterala.
Asadar, exista un contract de import intre A si B, si un contract de export in C si A.
E posibil, de asemenea, ca vanzarea marfii compensatorii sa nu se faca catre acelasi A, ci catre o alta; caz in
care, opera de contrapartida e quadrilaterala. Primul contract de import intre A si B, iar cel de-al doilea
contract de export intre C si D.
Ceea ce e important e faptul ca toate contractele, ca negotium, sunt interconectate si interdependente. Asadar
exista o finalitate economica si juridica unica, comuna. Legatura dintre contractele care alcatuiesc
contrapartida e elementul esential al operatiunii.

15
Temeiul juridic al legaturii dintre contractelor care alcatuiesc contrapartida
- economic, si anume dorinta, vointa partilor de a compensa total sau partial importurile cu
exporturile;
- juridic, si anume pe taramul institutiei cauzei actului juridic comuna compensarea importurilor
cu exporturile
Aceasta operatiune se foloseste destul de frecvent ( in domenii strategice). Contractul de off set( in engleza –
campusare).

Formele contrapartidei
In principiu, 3 forme:
1. axata pe contractul de vanzare-cumparare, cea mai des intalnita, acopera si din punct de vedere
valoric sfera cea mai larga.
Acordurile de vointa care alcatuiesc contrapartida sunt contractele de vanzare-cumparare. Aceasta imbraca la
randul ei 2 forme:
a) Contrapartida formata din 2 sau mai multe contracte de import si export paralele. Aceste
contracte sunt cele care functioneaza concomitent. Contractul pe fluxul de import si un
contract paralel pe fluxul de export legate intre ele.
b) Contrapartida formata din 1 sau mai multe contracte de import insotite de un contract
cadru de export in temeiul caruia se incheie ulterior contracte de export propriu-zise.
2. axata pe contractul de cooperare economica internationala
Tehnica contractuala e , in general, urmatoarea: partiel incheie un contract de import prin care e adusa o
anumita marfa in Romania si paralel cu acest contract, partile incheie un contract de cooperare economica
internationala care poate consta, de pilda, in constituirea unei societati, obiectul contractului de societate
constituindu-l prelucrarea marfii importate si vanzarea produselor realizate inapoi in tara vanzatorului.
3. axata pe contractul de schimb
Aceasta inseamna, in esenta, marfa contra marfa, dar ceea ce particularizeaza aceasta operatiune e faptul ca nu
ne aflam in fata unei operatiuni uno ictu(schimb curat), ci e vorba de operatiuni esalonate in timp atat pe un flux,
cat si pe celalalt, se transfera partizi de marfa pe o perioada mai indelungata in timp, iar intre livrarile succesive
pe un flux si celalalt exista o interconditionare.
In final, valoric, cele 2 fluxuri se compenseaza total sau partial, realizandu-se astfel un echilibru intre cele 2
parti.
In CI, contrapartida poate imbraca si forme speciale, cum e , de pilda, barter-ul = schimbul de marfuri
efectuat direct intre cele 2 parti, fara intermediul burselor de marfuri( deal-eri specializati). E in general o
contrapartida axata pe schimb.
Cumpararea inapoi sau buy back-ul – operatiune complexa prin care o parte cumpara un bun, iar vanzatorul
se angajeaza ca dupa o anumita perioada de timp sa cumpere inapoi bunul( mai uzat), dand eventual o diferenta
de pret folosit de regula pt cumpararea unui produs similar.
Loan-ul este un tip de contrapartida des folosit si inseamna ca o parte furnizeaza celeilate furnituri, modele,
tipare; cealalta parte, forta de munca, urmand ca produsul, in tot sau in parte, sa fie reexpediat in tara furnizorului
materialului(Asia, China).

Continutul contractelor care alcatuiesc contrapartida(axata pe vanzare)

In cazul contractelor paralele, ideea esentiala e aceea a legaturii dintre contractele care alcatuiesc
contrapartida; conexiunea dintre contractele paralele e in principiu arata formal, expres in ele si intre ele exista
legaturi sub urmatoarele aspecte:
 Partile contractului, care pot fi aceleasi ca la contractul bilateral dar pot fi si altele si atunci in acest
caz din urma, una din parti cel putin isi asuma obligatia de a indica pe tertul contractant C sau D, adica
isi asuma o promisiune pt fapta altuia( o conventie de port for), adica eu B, parte romana, ma angajez sa
duc un C parte romana care sa incheie un contract cu A.
 Momentul incheierii contractelor, ele se incheie de regula in acelasi timp sau la un interval scurt de
timp, iar durata lor e similara sau identica
 Etapele succesive de excutare, contractele sunt legate in executarea lor( back tot back)
 Consecintele neexecutarii si anume daca unul din contractele paralele nu se executa, partile din celalalt
contract paralel au posibilitatea sa invoce exceptia de neexecutare sau chiar rezolutiunea
 Sanctiunile aplicate in cazul incalcarii obligatiei de executare, clauze penale existente si exonerari de
expunere care se sustin.

Contractele cadru de export

16
 Contractul cadru nu genereaza obligatii de transfer de proprietate, deci nu genereaza obligatii de a da, ci numai
obligatia de a face si anume de a incheia in viitor contractele de import si export propriu-zise( facere in contra
hendo). Pe baza acelor contracte se va proceda la transferul de proprietate.
Clauze specifice
1. Individualizarea marfii care va face obiectul viitorului contract( partile, obiectul, drepturile si obligatiile
principale)
2. Obligatia partilor de a incheia fie intre insele, fie prin intermediul unor terte persoane contractele de
import si export in contrapartida. Exista, asadar, posibilitatea ca viitoarele contracte de import si export
sa se incheie intre aceleasi parti sau intre alte parti
3. Procentul pe care il reprezinta marfurile exportate fata de marfuri importate( procentul de compensare a
importului cu exportul). In principiu, compensarea se face 100%, dar nu neaparat, uneori mai mult sau
mai putin de 100%
4. Termenele in care se vor incheia contractele subsecvente si termenul general pt executarea lor, adica pt
livrarea integrala a marfii. Trebuie prevazute si elementele esentiale ale mecanismului de incheiere in
viitor a contractului( procedura de oficializare, conditiile incheierii contractului, mecanismul formarii
consimtamantului, etc.)
5. Determinarea generica prin denumire, structura a marfurilor care fac obiectul exportului contrapartida.
Este posibilitatea ca prin contractul cadru sa se edicteze natura marfurilor care vor face obiectul
viitorului export in contrapartida; de pilda, numai marfurile din industria constructoare de masini sau
numai marfurile alimentare, dar de foarte multe ori nu se intampla aceste lucruri, ci importatorul strain
are libera alegere(libre choix) a unor marfuri romanesti, oricare doreste.
6. Criteriile de dterminare a pretului. De regula, partile prevad in contract ca partea straina se obliga sa
cumpere marfurile romanesti in conditii de competitivitate. Aceasta inseamna ca pretul din viitorul
contract de export, pretul va fi stabilit dupa regulile pietei, adica va fi pretul cel mai favorabil obtinut de
partea romana pt marfuri similare. Cand contractul de export in contrapartida se incheie pe termen lung,
in contractul cadru trebuiesc inserate clauze asiguratorii impotriva riscurilor valutare.
7. Conditiile de plata a pretului
8. Garantiile care sa asigure indeplinirea obligatiilor de catre partenerul strain care importa bunurile
romanesti in contrapartida. De regula, se emite o scrisoare de garantie bancara de catre o banca care
deserveste pe cumparatorul strain in contrapartida.
9. Sanctiunile aplicabile partenerului strain pt neindeplinirea obligatiilor decurgand din contractul cadru si
contractele de export subsevcente. E vorba de clauze penale pt intarzierea in executare sau neexecutarea
obligatiilor. De asemenea, trebuie prevazuta posibiliatea partii romane de a invoca exceptia de
neexecutare pt ipoteza in care partenerul strain nu-si executa obligatiile din contractele de export
subsecvente.
10. Cand partenerul strain se angajeaza sa aduca un tert care sa cumpere marfa romaneasca in contrapartida
vor trebui sa se prevada conditiile, obligatiile partenerului strain in legatura cu natura persoanei pe care
o aduce(contrapartida trilaterala).
11. Conditiile in care marfa romaneasca exportata va putea fi eventual revanduta de catre cumparatorul
strain, pot fi prevazute conditii de reexportare pt anumite terte piete pt a nu se intra in coliziune cu
posibilele obligatii ale partii romane de non-concurenta pe o anumita piata.
12. Partea prevede frecvent constituirea unui comitet de coordonare – rol: de a urmari, de a tine o
contabilitate, tine evidenta operatiunii de contraprtida
13. Conditiile de deschidere a unui cont bancar de evidenta a executarii obligatiilor
14. Modul de solutionare a litigiilor izvorate din operatiunea de contrapartida. De regula, partile trimit la
arbitraj.
15. Corelatia dintre contractul cadru de export si contractul de import, corelatie care se realizeaza prin
faptul ca cele 2 contracte se incheie concomitent sau la o distanta mica unul fata de celalalt.

Arbitrajul comercial international

E modalitatea cea mai frecventa de solutionare a litigiilor din CI. Nu exista o definitie legala a arbitrajului. In
dreptul roman, principala reglementare privind arbitrajul o gasim in CPC, in Cartea a IV-a „Despre arbitraj”, e o
reglementare interna. In cuprinsul acestei carti, exista si cateva prevederi legate de arbitrajul international, dar
principalul domeniu de studiu il reprezinta nu CPC, ci Conventia Internationala la care Romania e parte privind
arbitrajul si anume Conventia europeana de arbitraj, Conventia de la Geneva – 1961 – Romania 1963 ratifica.
Exista si alte Conventii: Conventia de la New York 1958 cu privire la recunoasterea si executarea sentintelor
arbitrale. Definitia arbitrajului si elementele lui definitorii sunt mai mult opera doctrinei.
Def:
Arbitrajul comercial international e o jurisdictie pt solutionarea litigiilor comerciale internationale
arbitrabile intre persoanele de drept privat sau intre acestea si persoanele de drept public actionand de iure

17
gestionis, jurisdictie efectuata de un tribunal arbitral compus din persoane neinvestite cu autoritate publica
denumite arbitrii, si a caror competenta izvoraste din vointa partilor litigante sau , in cazuri exceptionale, din
Conventii Internationale, jurisdictie desfasurata pe baza unei proceduri speciale care se poate finaliza printr-o
hotarare definitiva si obligatii pt partile litigante.
Aceasta definitie o impartim in elemente definitorii(esentiale) ale arbitrajului comercial international:
a) E o jurisdictie, o forma de justitie, deoarece arbitrii sunt competenti sa judece litigiul, adica sa aplice
legea la o situatie de fapt concreta. Asaadar, e o forma jurisdictionala de solutionare a litigiilor; iuris
dictio=a spune legea, arbitrul face un act de justitie. Prin aceasta participare, se deosebeste de formele
nejurisdictionale(adere alternative dispute solutions). Ex: medierea, concilierea, expertiza – nu se
realizeaza o opera de justitie, nu se pronunta o hotarare posibila de a fi adusa la indeplinire prin forta
coercitiva a statului, dar se aseamana cu instantele judiciare ordinare care fac o opera de justitie, spun
dreptul, pronunta o hotarare care poate fi investita cu forta coercitiva a statului, adusa la indeplinire pe
calea autoritatii publice.
b) Jurisdictie pt solutionarea litigiilor comerciale internationale – prin aceasta sintagma exprimam
obiectul arbitrajului. Obiectul il constituie litigiile nascute in legatura cu raporturile, relatiile comerciale
internationale. De fapt, caracterul comercial international al arbitrajului ca jurisdictie e dat de obiectul
sau.
c) Solutionarea litigiilor comerciale internationale arbitrabile – nu orice litigii sunt supuse arbitrajului.
Arbitrajul, spre deosebire de instantele judiciare ordinare, nu are competenta generala, ci solutioneaza
numai litigiile arbitrabile = cale care poarta asupra unor raporturi juridice cu privire la care partile pot
face o tranzactie(=intelegere care implica concesii reciproce; sunt arbitrabile acele drepturi, obligatii cu
privire la care partile pot tranzactiona. Aceasta definitie e prevazuta de CPC si e justificata prin aceea ca
temeiul arbitrajului il constituie vointa partilor exprimata in conventia de arbitraj. Asadar, numai
litigiile cu privire la care partile pot face o asemenea conventie pot fi arbitrate(nu divortul, de ex).
d) Natura partilor litigante – persoane de drept privat sau intre acestea si persoane de drept public care
actioneaza de iure gestionis. Neindoielnic, in majoritatea cazurilor, arbitrajul judeca litigii intre
persoane fizice/juridice de drept privat. Exista si posibilitatea ca prin arbitrajul comercial international
sa se solutioneze litigiul dintre o persoana privata si o autoritate publica( stat, unitate administrativ-
teritoriala), dar acea autoritate publica trebuie sa fi actionat de iure gestionis, adica sa fi actionat ca un
comerciant obisnuit, pe picior de egalitate cu cealalta parte. Asadar, nu e posibil ca statul, de ex., sa
actioneze de iure imperii, ca putere suverana. Daca actioneaza ca putere suverana, e posibil ca litigiul sa
fie solutionat prin arnitraj de drept public( arbitrajul Tribunalului de la Haga= arbitraj public, intre
state).
e) Aceasta jurisdictie arbitrala e efectuata de un tribunal arbitral. Tribunalul arbitral nu se confunda
cu institutia sub egida careia el se poate constitui – diferit de Curtea de Arbitraj, = completul, echipa de
arbitrii care solutioneaza litigiul, are legaturi functionale cu Curtea.
f) Tribunalul arbitral e compus din arbitrii, persoane neinvestite cu autoritate publica – particularitate
esentiala a arbitrajului; judecatorii se deosebesc fundamental de arbitrii, prin faptul ca judecatorul este
un functionar public, e un demnitar, pe cand arbitrul e o persoana particulara, nu e investit cu autoritate
statala, e desemnat de parti dintr-o lista, iar unicele criterii pt care e acolo sunt competenta sa
profesionala, cunostintele pe care le are in materie de CI si relatiile economice internationale, deci
calificare si experienta in acest domeniu, precum si o reputatie nestirbita.
g) Izvorul competentei arbitrilor – competenta arbitrilor izvoraste in majoritatea cazurilor dintr-o
conventie de arbitraj(= acord de vointa prin care partile hotarasc ca un litigiu intre ele sa fie solutionat
pe cale arbitrala). In foarte putine cazuri, competenta arbitrilor poate izvori dintr-o reglementare
internationala, conventie internationala prin care partile convin ca litigiul sa se solutioneze prin arbitraj.
h) Arbitrajul se desfasoara pe baza unei proceduri speciale. Aceasta procedura e derogatorie de la
dreptul comun. Asadar, arbitrajul e o jurisdictie speciala guvernata de reguli proprii care prezinta
numeroase particularitati fata de jurisdictia statala. In cazul in care nu reglementeaza o problema, de
regula, ele trimit la CPC statale, nationale.
i) Arbitrajul se finalizeaza printr-o hotarare definitiva si obligatii pt partile litigante. Aceasta e
expresia caracterului jurisdictional al arbitrajului. De fapt, ca natura juridica, arbitrajul are o natura
mixta, e o justitie conventionala, voluntara, din punct de vedere al pornirii, al punctului de plecare, dar
o data pornit, i se contureaza mai multe carcatere jurisdictionale, finalizandu-se printr-o hotarare
definitiva si obligatii. Cand nu se executa de buna voie va putea fi investita cu formula executarii si va
fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului, ca si hotararile judecatoresti.

Clasificarea arbitrajului
 Dupa cum are un caracter permanent sau temporar
1) A institutional( permanent) – se judeca in drept

18
 2) A ad-hoc( temporar) – se judeca in echitate
A institutional e efectuat de catre o institutie de arbitraj care preexista unui anumit arbitraj si subzista lui. De
aceea e un A permanent pt ca viata lui nu e legata de un anumit A. Spre deosebire de acesta, A ad-hoc e cel care
se constituie pt un anumit litigiu care se administreaza sigur si isi inceteaza existenta in momentul cand se
pronunta hotararea.
Felurile A institutional
o Dupa competenta materiala ( ratione materiae)
a) A cu competenta materiala generala – care judeca litigii din toate domeniile CI( toate
litigiile comerciale interntionale)
b) A cu competenta materiala specializata – care judeca litigii din anumite domenii ale CI (A
care functioneaza pe langa bursele de marfuri, pe langa asociatiile profesionale); ex.: A
GAFTA – Londra – cereale si nutret, Liverpool Cotton Asociation, exista burse de navluri.
o Dupa competenta teritoriala (ratione loci)
a) A cu competenta teritoriala generala – judeca litigii dintre parti indiferent de nationalitatea
lor. Aceasta e regula. Aici se incadreaza si Curtea de Arbitraj International de la Bucuresti de
pe langa Camera de Comert si Industrie.
b) A cu competenta regionala – solutioneaza litigiile dintre partile dintr-o anumita zona
geografica. Comisia scandinavica, Comisia de arbitraj de la Marea Baltica, Comisie
interamericana de arbitraj, NAFTA.
c) A bilateral – judeca litigii intre 2 state, sunt de obicei stabilite prin acorduri bilaterale.
 Dupa puterile conferite arbitrilor
1) A in drept strict( A de iure )
2) A in echitate( A ex aequitae)
A in drept strict, care reprezinta regula, e cel in care arbitrii trebuie sa respecte normele juridice din sistemul
de drept indicat ca fiind aplicabil de catre partile litigante(lex voluntatis) sau desemnat potrivit unei loclizari
obiective(lex causae).
A in echitate e cel in care arbitrii au voie, partile le permit sa judece in echitate, adica sa inlature din acel
sistem de drept aplicat in speta acele prevederi legale care considera ca nu sunt echitabile in litigiul respectiv.
Puterile arbitrului in echitate sunt mai largi decat puterile arbitrului in dreptul strict, dar nu nelimitate.
Limite:
a. Norme de ordine publica in dreptul international privat al sistemului de drept care constituie lex causae
in speta. Notiunea de ordine publica in dreptul international privat se deosebeste de notiunea interna ,
are o arie de aplicare mai restransa.
b. Principiile fundamentale ale procesului civil: principiul contradictionalitatii, principiul disponibilitatii,
principiul respectarii dreptului la aparare.

CONVENTIA DE ARBITRAJ
– acordul de vointa prin care partile convin ca un litigiu prezent sau viitor intre ele sa fie solutionat pe cale de
arbitraj
„prezent sau viitor” – clasificare – clauza compromisorie
- compromisul de arbitraj
A. Clauza compromisorie - prevedere din contractul principal prin care partile convin ca un litigiu viitor sa fie
solutionat prin arbitraj
- este posibil sa apara sau nu
B. Compromisul de arbitraj – obiectul contractului prevede alegerea arbitrajului ca modalitate de solutionare a
unui litigiu prevazut intre parti

Este posibil ca in aceeasi speta sa existe si A si B. De exemplu: clauza compromisorie este mai sumara iar
prin compromisul de arbitraj partile convin asupra unor aspecte in plus fata de cele stabilite in clauza
compromisorie.
„Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu prezentul contract se va solutiona prin arbitrajul Curtii de Arbitraj
de Comert International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei(CCIR). Hotararea arbitrala este
definitiva si obligatorie.”
- clauza arbitrala minima

Partile pot stabli prin clauza compromisorie :

- numarul de arbitri
- daca ei sunt investiti sa solutioneze litigul in drept strict sau in echitate
- locul arbitrajului
- in cat timp arbitrii trebuie sa solutioneze pricina etc.

19
Efectele conventiei de arbitraj
1. Negativ – inlatura competenta instantelor ordinare
2. Pozitiv – confera competenta arbitrilor

Raportul dintre clauza compromsorie si contractul in care ea este inserata

Clauza compromisorie se gaseste in general la sfarsitul contractului prin intermediul unor mentiuni finale.
Raport special – clauza compromisorie are o autonomie relativa fata de contractul principal in care este inclusa
=>autonomie – regimul jur al clauzei compromisorii este diferit sub anumite
aspecte fata de reg jur al contractului principal
Anumite cauze de nevalabilitate ale contractului principal nu afecteaza clauza compromisorie; arbitrii pot
pronunta ei insisi nevalabilitatea contractului in care clauza compromisorie este inserata caci altfel daca motivele
de nevalabilitate ale contractului ar afecta automat si clauza compromisorie atunci arbitrii nu ar putea niciodata
sa pronunte nevalabilitatea contractului pt ca si-ar submina propria autoritate
Exemplu: - rezolutiunea sau reziliera contractului pt neexecutare
- nulitatea pt anumite motive (necompetenta agentului instrumentator, lipsa formei ad validitatem)
=>autonomie relativa – alte elemente care fac cele 2 elemente sa fie unitare
(supuse unui regim comun)
- cauze de nulitate convergenta – afecteaza atat contractul principal cat
si clauza compromisorie (ex: viciul de consimtamant, incapacitatea)
Clauza compromisorie este un act de dispozitie =>capacitate deplina de exercitiu

Curtea de Arbitraj de Comert Internatiuonal(CA) de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei

- Regulament propriu de organizare si functionare – 1 ian 2000 (a suferit mult emodificari)
- Legea Camerelor de Comert din Romania L335/2007; MO836/2007
Natura jur a CA – art 1 din Regulament
- institutie permanenta de arbitraj neguvernamental, fara personalitate juridica,
independenta in exercitarea atributiunilor ce-i revin, organizata si functionand potrivit acestui regulament
=>institutie permanenta de arbitraj
=>caracter neguvernamental (idem CCIR – asociatie de comercianti, nu e un organ de stat;
are pers jur)
=>nu are pers jur
=>indepedenta in exercitarea atributiilor jurisdictionale

CA – Reguli de procedura arbitrala 1 ian 2000 + modificari

1. Competenta CA – solutioneaza litigii interne si internationale care au caracter comercial daca partile i-au
oferit competenta prin conventia de arbitraj
2. art 2 – Litigiul comercial – deriva dintr-un contract comercial inclusiv referitor la incheierea, executarea sau
desfasurarea lui ca si din alte raporturi jur comerciale
=>CA rezolva nu numai litigii de natura contractuala ci si litigii de natura extracontractuala licite sau ilicite

„International” – orice litigiu care intereseaza comertul international

=>litigii cu elemente de extraneitate (sedii in state diferite); alte elemente de extraneitate (marfa in tranzit
international)

Art 10 – „Conventia de arbitraj” – forma scrisa ad validitatem; in scris sub sanctiunea nulitatii
=>conditia formei scrise – art 13 atenuare ->Conventia arbitrala poate rezulta si din introducerea de catre
reclamant a unei cereri de arbitrare si acceptarea paratului ca respectivul litigiu sa fie solutionat prin arbitrajul
curtii
- cererea de arbitraj
- acordul paratului poate fi exprimat oral si consemnat in incheierea de sedinta
Forme: A. Clauza compromisorie inscrisa in contractul principal
B. Intelegere de sine statatoare - compromis
A. Clauza Compromisorie de sine statatoare – art 11 – partile convin ca litigiile ce se vor naste din contractul
respectiv sa fie solutionate pe calea arbitrjului
- este valabila daca partile au facut trimitere expresa la regulile de
procedura ale CA, altfel ea trebuie sa indice numele arbitrilor si modalitatea lor de numire
B. Intelegere de sine statatoare - compromis - conventie prin care partile convin ca un litigiu ivit intre ele sa
fie solutionat pe calea arbitrajului

20
 - trebuie sa contina sub sanctiunea nulitatii obiectul litigiului si
numele arbitrilor sau modalitatea lor de numire
Arbitru – orice cetatean roman sau strain cu capacitate deplina de exercitiu, reputatie nestirbita; are o inalta
calificare si experienta in domeniul dreptului comercial si al relatiilor economice internationale
Arbitrii – sunt inscrisi pe o lista (50), marea majoritate sunt cadre didactice universitare, avocati,
juristconsulti, cercetatori in dome niul dreptului, functionari
Art 17 – partile sunt libere sa desemneze prin invoirea lor ca arbitru si o persoana care nu e inscrisa pe lista CA
- independenti si impartiali; nu sunt reprezentantii partilor sau avocatii partilor chiar daca acestea l-
au numit
Tribunalul Arbitral – poate fi compus dintr-un arbitru unic sau din 2 sau mai multi arbitri
Cand partile nu desemneaza nr de arbitri, Tribunalul arbitral este compus din 3 arbitri:
- unul numit de fiecare parte (2)
- cei 2 vor numi un presedinte al tribunalului arbitral (supraarbitru)

Cererea de arbitrare – actul de sesizare a tribunalului arbitral

- trebuie sa cuprinda – toate elementele pe care trebuie sa le cuprinda o cerere de chemare in
Judecata
- mentiuni specifice – art 36
a) denumirea si sediul partilor; nr de nmatriculare in registrul comertului; contul bancar, nr de telefon, telex, fax,
e-mail
b) numele si calitatea persoanei care reprezinta partea cu aratarea imputernicirii avocatiale
c) aratrea conventiei arbitrale anexandu-se obligatiile contractului in care ea este inserata sau compromisul
d) obiectul si valoarea cererii inserata de parte
e) motivele de fapt si de drept pe care se sprijina fiecare capat de cerere cu aratarea inscrisurilor
f) numele arbitrului propus de reclamant
g) dovada platii arbitrale
h) dovada comunicarii de catre parat a cererii de arbitrare si inscrisurilor daca s-a procedat ...
i) semnatura reclamantului

Paratul este obligat sa depuna intampinare – art 40

- numele arbitrului pe care paratul il propune
- acordul cu arbitrul unic propus de reclamant
- exceptiile referitoare la cererea reclamantului
- raspunsul in fapt si in drept la cerere
- probele in aparare
- celelalte mentiuni din cererea de arbitrare
=>trebuie depusa in 20 de zile de la primirea cererii de arbitrare

Paratul – cerere reconventionala – pretentii proprii impotriva reclamantului derivand din aceleasi raporturi
juridice – art 48
- in termen de 20 de zile sau cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare
Tribunalul arbitral poate solutiona reconventionala o data cu cererea principala sau separat cand intarziie
solutionarea

Sedintele de arbitraj nu sunt publice – pot participa partile personal sau prin reprezentant si alte persoane
cu acordul partilor si a tribunalului arbitral.
Fiecare parte are obligatia sa-si dovedeasca faptele.
Administrarea probelor se realizeaza in sedinta de arbitraj.
Evenimentele/ dezbaterile se consemneaza in incheierea de sedinta iar procesul se incheie prin pronuntarea
unei hotarari arbitrale care se numeste sentinta.
Art 57 – solutionarea trebuie facuta in temeiul contractului principal, al normelor de drept aplicabile tinand
seama cand este cazul de uzantele comerciale.
Daca partile convin, litigiul poate fi solutionat si in echitate.

Sentinta – se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:

a) componenta, numele asistentului arbitral; data si locul pronuntarii hotararii
b) numele partilor, domiciliul/sediul; numele reprezentantilor partilor si al celorlalte persoane care au participat
la dezbateri
c) mentionarea conventiei de arbitraj in temeiul careia s-au pronuntat arbitrii
d) obiectul cauzei si sustinerile pe scurt ale partilor

21
e) motivele de fapt si de drept; motivele de echitate
f) dispozitivul
g) semnatura tuturor arbitrilor precum si a asistentului arbitral
=> va fi comunicata partilor in cel mult o luna
=> definitiva si obligatorie; se aduce la indeplinire de bunavoie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat –
art 66
Sentinta comunicata partilor are caracterul unei hotarari judecatoresti definitive.
In cazul in care partea care a cazut in pretentii nu executa de bunavoie sentinta se investeste cu formula
executorie.
Cererea de investire cu formula executorie se adreseaza instantei judecatoresti competente de la sediul
curtii (tribunalul Bucuresti).
Sentinta arbitrala investita cu formula executorie = titlu executoriu =>se aduce la indeplinire intocmai ca si
o hotarare judecatoreasca
Impotriva sentintei arbitrale nu se poate introduce nici o cale de atac prevazuta de CPC, este permisa o
singura cale – art 69 – Actiunea in anulare – se poate introduce numai pt 9 motive: 1) litigiul nu era susceptibil
de solutionare pe calea arbitrajului => nu era arbitrabil
2) tribunalul a solutionat litigiul fara sa existe conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii arbitrale
nule sau inoperante
3) tribunalul nu a fost constituit conform conventiei partilor
4) partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita
5) hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitral
6) tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (plus petita), nu s-a pronuntat
asupra unui lucru cerut (ultra petita) sau a dat mai mult decat s-a cerut (plus petita)
7) hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii, nu este
semnata de arbitri
8) dispozitivul hotararii cuprinde dipozitii care nu se pot aduce la indeplinire
9) hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri sau dispozitii imperative ale legii
-> o luna de la data comunicarii hotararii atacate
-> se ataca direct la instanta judecatoreasca – nu se depune la CA (inst jud va solicita dosarul)
Competenta de solutionare – instanta superioara celei care ar fi fost competenta sa judece daca nu ar fi
existat conventia de arbitraj => Tribunalul Bucuresti(<100 000 ron) sau Curtea de Apel Bucuresti(>100 000 ron)
ad valorem.

Arbitrajul comercial international – pachet de reguli speciale

Art 72 – se aplica si conventiilor internationale la care Romania este parte
Partile pot sa opteze pt legea aplicabila fondului litigiului (lex voluntatis). Daca nu au facut-o atunci
tribunalul arbitral ...
Locul arbitrajului international(sediul) – Romania
- strainatate
Tribunalul arbitral se poate compune numai dintr-un nr impar de arbitri (cele 2 parti aleg un nr egal de
arbitri).
Termenele de comunicare/citare sunt mai lungi.
Limba – stabilita prin conventie arbitrala
- de circulatie internationala stabilita de tribunal
Regulile de procedura ale CA sunt ample. In cazul in care nu prevad se completeaza cu dispozitiile de drept
comun de procedura civila romana in masura in care sunt compatibile cu arbitrajul si cu natura comerciala a
litigiului.
CA – norme privind taxele si cheltuielile arbitrajului => se stabileste pe transe taxa pe care partile trebuie
sa o platesca.

22