Sunteți pe pagina 1din 5

Timpul celor tineri, înarmaţi cu adevărul (interviu) // Universitatea.

Chişinău. 2010, 22 iunie. P. 10


Studenţii moldoveni cuceresc Harkovul
În sîngele lui s-au amestecat mai multe naţionalităţi. Mama lui este
bulgăroaică, iar tatăl – rom. Totuşi ţara pe care o numeşte Patrie şi pe care
afirmă că nu ar schimba-o pe nimic în lume este Moldova. Nu îl vei surprinde
niciodată polemizînd pe tema identităţii naţionale sau a limbii pe care o
vorbim, deoarece consideră asemenea discuţii neproductive. Mai mult ca atît,
este pregătit oricînd să reprezinte cu demnitate ţara noastră pe plan
internaţional. Drept exemplu este şi participarea la conferinţa internaţională,
care a avut loc între 7 şi 9 aprilie la Harkov, Ucraina. Ivan Duminica, student
al Facultăţii de Istorie şi Filosofie în cadrul USM, este cunoscut în rîndurile
istoricilor ca un cercetător tînăr, dar ambiţios şi cu mari perspective.
Înainte de a trece la tema propriu-zisă, sunt curioasă să aflu. Cum ai învăţat limba
română, pentru că am observat că o vorbeşti fluent?
Am absolvit şcoala în satul Tvardiţa, dar cînd am venit în Chişinău, am început să
învăţ limba română, întrucît în familia noastră se obişnuieşte a cunoaşte cultura şi a
păstra tradiţiile naţionale. De mic copil m-au atras particularităţile culturii
poporului român. Am decis să învăţ româna, deoarece în concepţia mea, atunci
cînd discuţi cu un om în limba lui, cunoscîndu-i şi obiceiurile, îi demonstrezi stimă
şi respect.
Recent, te-ai întors de la conferinţa internaţională de la Harkov. Cu ce emoţii ai
venit de acolo?
A fost o experienţă plăcută, am rămas impresionat de atmosfera amicală şi de
ospitalitatea gazdelor sub auspiciile cărora s-a desfăşurat conferinţa. Am participat
la numeroase conferinţe, atît la nivel naţional, cît şi internaţional, însă aceasta a
fost una deosebită. Toţi participanţii au dat dovadă de o pregătire înaltă, tratînd o
problematică foarte diversă.
Care a fost tematica conferinţei?
Tematica generală a conferinţei a fost „Bulgaria şi Ucraina de la imperiile euro-

asiatice la Uniunea Europeană”. Însă aceasta s-a ramificat în cîteva, iar pentru

fiecare s-a desfăşurat cîte o masă rotundă aparte. Tematica mesei rotunde la care

am participat eu a fost „Istoria şi etnologia comunităţii bulgare în Ucraina”.

Ce temă ţi-ai ales şi ce te-a motivat să cercetezi anume acest domeniu pentru
conferinţă?
Tema pe care am tratat-o nu a fost preluată întîmplător. Pe de o parte, problema
istoriei comunităţii bulgare din Basarabia în secolul XIX este cercetată puţin sau
doar tangenţial. Pe de altă parte, istoriografia ucraineană, datorită barierei
lingvistice, teritoriale şi chiar financiare nu este la curent cu o mare parte din
problemele tratate de istoriografia spaţiului românesc. În acest sens, noi am venit
cu o serie de documente semnificative din Arhiva Naţională a Republicii Moldova
şi am prezentat tema „Organizarea vieţii bisericeşti a etnicilor bulgari din
sudul Basarabiei (1856-1878)”. Subiectul a trezit un interes deosebit, datorită
obiectivităţii cu care am tratat tema.
Cît timp îţi ia să te pregăteşti pentru o conferinţă de un asemenea rang?
Domnul Valeriu Cozma, profesorul meu de metodologie istoriei, ne spunea mereu:
„Atunci cînd istoricul vrea să facă o investigaţie ştiinţifică, acesta iniţial se ocupă
de culegerea materialelor, ceea ce ocupă 70% din tot timpul acordat, 20% îi ia
analiza materialului şi 10% – transpunerea materialului pe hîrtie şi redactarea
finală. Realizarea unei asemenea lucrări îmi ia cel puţin 15 zile.

Ai fost unicul reprezentant din partea Republicii Moldova. Cum este să


conştientizezi că trebuie să reprezinţi ţara în faţa publicului internaţional?
În primul rînd este vorba de o mare responsabilitate, deoarece reprezint imaginea
ţării, a universităţii, a facultăţii şi bineînţeles a istoriografiei din Moldova. Pe de
altă parte, tratez cu o mare seriozitate asemenea evenimente, deoarece îmi vor
marca viitoarea carieră.
Cum ai fost primit la Harkov ?
Gazdele ne-au întîmpinat foarte bine, ni s-au oferit toate condiţiile, pentru a ne
simţi confortabil. Am revenit în ţară cu amintiri şi impresii foarte frumoase.
La conferinţă au participat doar tineri cercetători sau şi istorici de vîrsta a doua
şi a treia?
În cadrul conferinţei au participat atît istorici consacraţi, cît şi tineri cercetători. În
încheiere, am atras atenţia asupra numărului mic de participanţi tineri. După
părerea mea, se simte necesitatea unui suflu nou, nu doar pentru istoriografia
românească, ci şi pentru cea ucraineană sau bulgară. Cu alte cuvinte, este nevoie de
încurajarea tinerilor cercetători ca aceştia să vină cu viziuni şi idei noi, care să
combată anumite stereotipuri şi viziuni istoriografice depăşite care mai persistă în
modul de tratare a trecutului. Opinia mea a fost susţinută de majoritatea
participanţilor, în special de cercetătorii bulgarişti ucraineni, a căror vîrstă medie
este de 45 de ani comparativ cu 60 de ani – vîrsta medie a bulgariştilor români.
Ce ai aflat nou în cadrul acestui eveniment?
Atît pentru mine, cît şi pentru toţi istoricii consacraţi, noutatea unei conferinţe
constă în conţinutul documentelor unice, din arhive. Mă refer aici la arhivele din
Odesa, Harkov şi Ismail. Aceste documente, noi pentru mine, mi-au trezit un
deosebit interes datorită informaţiei pe cît de inedite, pe atît de vaste pe care o
conţin.
Care lucrări ale concurenţilor te-au impresionat?
Fiecare lucrare din cele prezentate a fost demnă de atenţie. Totuşi datorită
intereselor mele ştiinţifice, cel mai mult m-au impresionat cîteva. În „Obiceiurile
calendaristice ale bulgarilor din Basarabia – aspecte identitare”, etnologul din
Sofia a efectuat cercetări pe teren în satele bulgare din Basarabia în legătură cu
obiceiurile bulgarilor. El a tras concluzia că aceştia au păstrat tradiţiile lor vechi
pînă în prezent, identificînd însă şi elemente noi care sunt comune cu cele ale
populaţiei autohtone. În altă lucrare care mi-a atras atenţia, „Satele bulgăreşti ale
regiunii Ismail din URSS şi ale raioanelor de sud ale RSSM în a doua jumătate a
anilor 1940: analiza comparativă”, istoricul a efectuat o analiză comparativă a
satelor bulgare din Ucraina şi Basarabia în perioada cînd acestea făceau parte din
URSS. Autorul a remarcat judicios că politica bolşevicilor era dură, iar
colectivizarea– forţată. Nu pot trece cu vederea nici cercetarea „Bulgarii din
Crimeea despre deportări”. În ea, autorul a dialogat cu bulgarii – victime ale
deportărilor din anii 1941, 1949. Au fost prezentate date referitoare la modul în
care se efectuau deportările şi la regiunile URSS în care au fost trimişi aceşti
bulgari. El a relatat modul de viaţă al acestora pe teritoriile din Asia Mijlocie pînă
la reabilitarea lor în anul 1953.
Ai reuşit să-ţi faci şi prieteni sau rămîneţi doar pe poziţii de opozanţi cu
concurenţii?
Întotdeauna am spus şi spun din nou acelaşi lucru: conferinţele sunt locul unde se
fac noi prieteni şi unde are loc schimbul amical de informaţii, şi în nici un caz un
spaţiu pentru crearea de noi duşmani. Chiar dacă există şi unele mici controverse,
acestea au un caracter limitat atît ca timp, cît şi ca intensitate.
Vei menţine legătura cu participanţii şi pe viitor?
Desigur, comunic mereu cu prietenii pe care mi-i fac în timpul conferinţelor, atît
prin intermediul telefonului, cît şi al poştei elctronice. Nu discutăm doar subiecte
ce ţin de cercetările noastre. Comunicarea noastră se axează pe o tematică variată,
ceea ce contribuie la formarea unor relaţii de prietenie foarte puternice şi desigur,
fructuoase.
Ce s-a schimbat în viaţa ta după acest eveniment?
Am avut posibilitatea să cunosc noi metode şi tehnici de cercetare ştiinţifice, am
aflat despre noile investigaţii în domeniul bulgaristicii, savanţii ucraineni folosesc
adesea cercetările pe teren, exemplul poate fi urmat şi la noi. Am avut ocazia să
cunosc personalităţile pe care le ştiam, pînă nu demult, doar după numele de
familie scrise în revistele de specialitate.
Prin ce se diferenţiază abordarea ştiinţifică practicată de şcolile ucraineană şi
bulgară de cea a şcolii pe care o urmezi tu?
Lucrez sub conducerea doctorului în istorie Ion Gumenâi. Apropo, el a fost
prezent la conferinţă şi m-a susţinut foarte mult. Numai datorită dumnealui am
aflat despre desfăşurarea acesteia. Direcţiile de cercetare ale studenţilor dumnealui
sunt diverse, dar sfera intereselor ştiinţifice se reduce la studierea istoriei
minorităţilor naţionale din Basarabia. Modalitatea prin care se fac cercetările este
una complet diferită de abordările anterioare. Istoriografia sovietică a fost una
nihilistă şi s-a bazat pe tendinţe imperialiste, iar unii istorici şi de la noi şi din
Ucraina şi Bulgaria continuă această tradiţie. Specificul „Şcolii Gumenîi” constă
într-o valorificare a materialelor existente, abordarea celor noi şi reevaluarea
materialelor vechi, în încercarea de a da răspuns la întrebările care au fost ignorate
de istoriografia sovietică. Pot spune că „Şcoala Gumenâi” are primii absolvenţi.
În afară de mine, de problema minorităţilor se ocupă bunul meu prieten şi coleg
Alexandru Roitman, care deja şi-a adus aportul la dezvoltarea iudaisticii în
Republica Moldova, prezentînd materiale inedite din arhiva de stat referitoare la
tematica evreiască.

Ce ai reuşit să faci în afara conferinţei, în cele 3 zile cît te-ai aflat la Harkov?
În afara programului conferinţei, am făcut o excursie prin oraş, am simţit un suflu
al vechimii secolului XIX. Această impresie mi-o dădeau clădirile vechi şi
drumurile nepavate, monumentele masive, parcurile vechi. Cît priveşte locuitorii,
voi da un exemplu care denotă mentalitatea „harkovcenilor de rînd”. La staţie, în
aşteptarea unui maxi-taxi, aceştia nu dau buzna în automobil, ci se aranjează la
coadă şi urcă achitînd îndată taxa şi ocupînd un loc. Nu vei vedea vreun pasager în
picioare, exemplu demn de urmat şi la noi.
De la ce vîrstă ai simţit pasiunea pentru istorie?
Încă în clasa a 4-a, ţinînd în mînă „Daciada”, am simţit o deosebită atracţie faţă de
istorie, cu atît mai mult cu cît aceasta avea şi ilustraţii. În clasele mai mari deja am
început să mă gîndesc mai serios la viitorul meu în domeniul istoriei. În acest sens,
am participat la mai multe olimpiade raionale şi republicane care au fost un succes
pentru mine.
Dacă e să faci o ierarhizare a preocupărilor tale primordiale, pe ce loc se află
istoria?
Fac o delimitare strictă între viaţa personală şi istorie. Fiind mai mereu aprofundat
în reflecţii istorice, îmi fac totuşi timp şi pentru viaţa personală. În timpul liber
scriu lucrări literar-artistice. În 2009 a apărut cartea mea „Reflexii”.

Cu ce probleme se confruntă un tînăr istoric în viaţa de zi cu zi?


Desigur, cea mai stringetă problemă e cea a finanţării cercetărilor istorice, a
deplasărilor la conferinţe, tinerii istorici neavînd o bază materială proprie. Sunt,
desigur, şi probleme la procurarea literaturii de specialitate, uneori din cauza
preţului prea mare, alteori din simplul motiv al lipsei, pe piaţa Moldovei, a cărţilor
necesare.

Ce mesaj ai transmite tinerilor care ar dori să aleagă facultatea de Istorie şi


Filosofie, dar mai stau la îndoială?
Vreau să le spun tinerilor că această facultate posedă un potenţial formativ colosal.
Fiecare catedră contribuie în mod egal la perpetuarea ştiinţei istorice şi oferă
condiţii propice pentru a naşte în student simţul istoricului, căci nu fiecare student
vine la facultate cu simţul dragostei pentru istorie. Cred că istoria este o boală
incurabilă, iar cei care au fericirea să fie molipsiţi, îşi petrec viaţa în dulci suferinţe
pentru găsirea panaceului, adică a adevărului istoric. Cu această ocazie, vreau să
mulţumesc întregului corp profesoral, care cu toate eforturile, cunoştinţele şi prin
toate modalităţile legale luptă cu subiectivismul istoric, şi oferă societăţii un
produs nou, adică noi generaţii de istorici. Vă mulţumesc din suflet.

Lilia Strâmbanu