Sunteți pe pagina 1din 401

Direcţii noi de dezvoltare şi management

al calităţii în textile

NEQUATEX
Lucrare realizată în cadrul proiectului NEQUATEX -
BILATERAL NETWORKING AND QUALITY
MANAGEMENT - TRAINING IN TEXTILES
Andrei BERTEA Cecilia SÎRGHIE Leeva van LANGENHOVE
Demetra BORDEIANU Johanna LOUWAGIE
Romen BUTNARU
Viorica PAPAGHIUC
Mariana URSACHE

Direcţii noi de dezvoltare şi management


al calităţii în textile

NEQUATEX

PERFORMANTICA
2007
Editura PERFORMANTICA
Institutul Naţional de Inventică, Iaşi
performantica@inventica.org.ro
Iaşi, Bd. Carol I nr. 3-5
tel/fax: 0232-214763

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Leeva van Langenhove - coord


Direcţii noi de dezvoltare şi management
al calităţii în textile - NEQUATEX /
Leeva van Langenhove;
Iaşi : Performantica 2007
ISBN: 978-973-730-357-8

Consilier editorial:
prof. dr. Traian Stănciulescu

Secretar de redacţie:
Octav Păuneţ

Coperta:
Carmen Anton

Contribuţie la realizarea lucrării:


Cap. 1, 2 Prof.dr.ing. Andrei Bertea*
Cap. 3 Prof.dr.ing. Viorica Papaghiuc*,
Şef lucr.dr.ing. Cecilia Sîrghie**
Cap. 4 Prof.dr.ing. Romen Butnaru*,
Prof.dr.ing. Andrei Bertea*
Cap. 5 Prof.dr.ing. Demetra Bordeianu*,
Conf.dr.ing. Mariana Ursache*
*
Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
**
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad
***
University Ghent

EDITURĂ ACREDITATĂ DE CNCSIS BUCUREŞTI, 1142/30.06.2003

Copyright © 2007
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorilor
CUPRINS

INTRODUCERE .................................................................................9

CAPITOLUL 1 FAMILIA DE STANDARDE ISO 9000:2005 .....11


1.1. Introducere .............................................................................11
1.2. Standardizarea şi rolul ei în societatea contemporană ...........12
1.3. Familia standardelor ISO 9000 ...............................................13
1.3.1. Prezentare generală ...........................................................13
1.3.2. Istoric ISO 9000 ................................................................14
1.3.3. Noua ediţie a standardului ISO 9000:2005 .......................19
1.3.4. Standardul ISO 9001:2000................................................25
1.3.5. Standardul ISO 9004:2000................................................52
1.4. Critici aduse standardului ISO 9000 .......................................54
1.5. Perspective ale ISO 9000 ........................................................55
BIBLIOGRAFIE............................................................................60

CAPITOLUL 2 ISO/IEC 17025 – PREZENTARE GENERALĂ 61


2.1. Introducere ..............................................................................61
2.2. Alegerea dintre acreditarea laboratoarelor (ISO 17025)
şi certificarea ISO 9001...........................................................62
2.3. Beneficii ale acreditării ISO 17025.........................................63
2.3.1. O recunoaştere a competenţei în realizare de teste ...........63
2.3.2. Promovarea laboratorului..................................................63
2.3.3. Un benchmark pentru performanţă ...................................64
2.3.4. Recunoaşterea internaţională a laboratorului ....................64
2.4. Informaţii cu privire la modalităţi de obţinere a acreditării ....66
2.5. Motive pentru alegerea unui laborator acreditat .....................67
2.6. Elemente esenţiale ale standardului ISO 170025....................68
2.7. Diferenţe între versiunile din 1999 şi 2005 ale standardului ..90
BIBLIOGRAFIE............................................................................95

CAPITOLUL 3 STANDARDE EUROPENE PENTRU


ÎMBRĂCĂMINTEA DE PROTECŢIE ..............96
3.1. Noţiuni generale despre îmbrăcămintea de protecţie..............96
3.1.1. Definirea echipamentului personal protectiv (EPP)..........96
3.1.2. Reguli generale..................................................................97
3.1.3. Standardizare.....................................................................97
3.1.4. Termeni şi definiţii referitoare la îmbrăcămintea
de protecţie în general .......................................................99
3.1.5. Obligaţiile angajatorului (patronului) .............................101
3.1.6. Informaţiile furnizate de producător ...............................102
3.1.7. Clasificarea EPP..............................................................103
3.1.8. Certificarea ......................................................................106
3.2. Cerinţe de bază impuse îmbrăcămintei de protecţie .............108
3.2.1. Cerinţe de bază pentru igienă şi siguranţă.......................108
3.2.2. Cerinţe de bază referitoare la sănătate şi la ergonomie...109
3.2.3. Cerinţe referitoare la desemnarea mărimii ......................118
3.2.4. Cerinţe privind marcarea şi etichetarea...........................122
3.3. Recomandări europene referitoare la recepţia materiilor
prime textile ..........................................................................137
3.3.1. Caracteristici ale materialelor textile ce pot fi identificate
de o persoană cu experienţă, fără aparatură specifică ..............137
3.4. Testarea mecanică a materialelor textile- standarde şi
metode ................................................................................ 155
3.4.1. Standarde Internaţionale pentru testarea materialelor
textile..................................................................................155
3.4.2. Particularităţile materialelor ţesute .................................155
3.4.3. Particularităţile materialelor tricotate..............................156
3.4.4. Proprietăţile mecanice ale materialelor ...........................159
3.5. Îmbrăcăminte de avertizare cu vizibilitate mare,
pentru uz profesional - cerinţe şi metode de testare..............172
3.5.1. Standardizare- EN 471/2003 ...........................................172
3.5.2. Stabilirea mărimilor şi marcarea .....................................179
3.5.3. Cerinţe impuse materialelor ............................................180
3.6. Îmbrăcăminte de protecţie faţă de ploaie ..............................185
3.6.1. Standardizare - EN 343/ 2003 ........................................185
BIBLIOGRAFIE..........................................................................192

CAPITOLUL 4 GEOTEXTILE.....................................................195
4.1. Introducere ............................................................................195
4.2. Geotextilele – încadrare şi clasificare ...................................199
4.2.1. Geotextilele – componentă importantă a geosinteticelor 200
4.2.2. Locul geotextilelor în cadrul textilelor tehnice ...............213
4. 2. 3. Clasificarea geotextilelor ..............................................221
4.3. Materiale şi tehnologii utilizate pentru obţinerea
geotextilelor .................................................................................223
4.3.1. Materii prime...................................................................223
4.3.2. Procedee de fabricaţie .....................................................257
4.4. Funcţii ale geotextilelor ........................................................276
4.4.1. Separare...........................................................................276
4.4.2. Consolidare şi stabilizare ................................................281
4.4.4. Drenaj..............................................................................283
4.4.5. Etanşare (barieră pentru fluide).......................................286
4.4.6. De protecţie ....................................................................288
4.4.7. Funcţii combinate............................................................289
4.5. Domenii de utilizare a geotextilelor......................................290
4.5.1. Utilizarea geotextilelor în construcţia drumurilor...........291
4.5.2. Utilizarea geotextile în protecţia împotriva inundaţiilor .293
4.5.3. Utilizarea geotextilelor pentru combaterea eroziunii
solului..............................................................................295
4.5.5. Trecere în revistă a principalelor domenii de utilizare
a geotextilelor.................................................................298
4. 6. Principalele proprietăţi ale geotextilelor şi metode de
analiză a acestora .................................................................309
4.6.1. Caracteristici descriptive ale geotextilelor ......................309
4.6.2. Caracteristici mecanice ...................................................310
4.6.3. Proprietăţi hidraulice .......................................................315
4.6.4. Alte proprietăţi ................................................................319
4.6.5. Comportarea pe termen lung a geotextilelor ...................321
BIBLIOGRAFIE .........................................................................325

CAPITOLUL 5. PRODUSE TEXTILE INTELIGENTE............327


5.1. Introducere ............................................................................327
5.2. Materiale inteligente .............................................................328
5.2.1. Senzori textili ..................................................................331
5.2.2. Materiale textile cu memoria formei...............................353
5.2.3. Materiale textile care îşi modifică faza ...........................361
5.2.4. Materiale cromice şi produse specifice ...........................368
5.2.5. Materiale textile conductive............................................372
5.3. Îmbrăcăminte inteligentă.......................................................380
5.3.1. Elemente generale ...........................................................380
5.3.2. Sisteme computerizate purtabile – îmbrăcăminte
computerizată ..................................................................382
5.3.3. Aplicaţii ale produselor de îmbrăcăminte computerizată ....... 387
5.4. Concluzii ...............................................................................395
BIBLIOGRAFIE..........................................................................397
FOREWORD

Dear reader,

The book before you is the result of close cooperation between Flemish
and Romanian scientists and textile experts. Both this book and the cooperation
came into being thanks to the support of the Flemish government for the
bilateral project Nequatex.
The goal of this project was to help the Romanian textile sector to face
the fierce competition in a European and global context. To this effect, the
Department of Textiles of Ghent University (the Flemish promoter of the
Nequatex project) offered trainings on many technical subjects and quality
management topics. In both Flanders and Romania, training sessions,
workshops and exchanges were organised. Simultaneously, networking
activities with industry from both countries were organised.
In today’s global and highly competitive textile and clothing market,
companies need to be handed the right tools for survival (of the fittest).
In order to assure sustainable production, textile and clothing
companies need to constantly optimise and improve their management
techniques and to continuously invest in new innovative technical skills and
production techniques.
The international standards ISO 9001 and ISO 17025, discussed in
chapters 1 and 2 are very useful guides for good management practices. This
book doesn’t merely explain the meaning of the requirements of these
standards; it also provides practical guidelines for successful implementation.
On the technical and innovative level, this book focuses on 3 hot topics
in the textile and clothing world: Protective clothing, Geotextiles and Smart
textiles.
Since Protective clothing is meant to protect persons from risks, it is a
matter that is regulated in European directives for CE-labelling. Anybody
wanting to serve this market segment should understand clearly the technical
and legal requirements involved.

In the years to come, Romania will be further transformed into a


competitive European country. This will require important investments in

9
infrastructure: buildings and road works. That will create new opportunities for
textile companies, since in many construction works geotextiles are used,
serving several purposes. This also is a CE-regulated product. This book
provides a good technological basis for people who (intend to) use or produce
geotextiles.

Global competition forces European companies to move away from


mass production and to find new products and applications. One way of doing
so, is by adding additional properties (or functions) to the traditional textile
materials. This can lead to the production of smart or intelligent textiles. This
book explains what it takes to make a textile or garment ‘smart’. It provides
plenty of ideas and examples. It should provide you with sufficient background
knowledge to allow you to add more ideas and even more so to turn those into
viable products customers will value.
To help you with this, University professors from all over Europe want
to share their scientific and technological knowledge with you. Innovative
production requires an intense dialogue between industry and researcher.
Hopefully this book can contribute to a lively exchange of knowledge
and help to push Romanian Textile producers to a high European level.

Eng. Johanna Louwagie


Quality Manager
Ghent University, Textile Department
Belgium

10
CAPITOLUL 1
FAMILIA DE STANDARDE ISO 9000:2005

1.1. INTRODUCERE

În epoca modernă, accentul pus pe calitate, în cele mai diverse domenii,


este tot mai mare. „Dacă secolul XX va rămâne în istorie drept secolul
productivităţii, secolul XXI va fi cunoscut drept secol al calităţii”, prezice Dr.
Joseph M. Juran, unul din părinţii noului concept de calitate.
Evoluţia semnificaţiei termenului de „calitate” (qualitas, qualis – fel de
a fi) este importantă de-a lungul timpului, trecând de la înţelesul primar ce
derivă din numele ei (fel de a fi al unui lucru sau individ, însuşirile şi defectele
acestuia), la percepţia avută astăzi în legătură cu calitatea: modul în care un
produs sau un serviciu satisfac cerinţele clientului. Definiţia calităţii conform
Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare (ISO) este: “Totalitatea
particularităţilor şi caracteristicilor unui produs sau ale unui serviciu care
poartă în ele capacitatea de a satisface o necesitate dată”.
Livrarea de produse de calitate reprezintă în consecinţă un obiectiv
esenţial al firmei, necesitând în acest scop o coordonare atentă a
departamentelor şi a personalului. Aceasta impune o activitate de management
şi necesită un sistem de management corespunzător care să reunească
activităţile într-un circuit clar definit, pentru îndeplinirea cerinţelor de calitate
impuse.
Un sistem de management al calităţii care acoperă cele mai multe
aspecte legate de derularea unei afaceri, fiind aplicabil aproape oricărui tip de
firmă, în aproape orice sector de activitate şi care se concentrează asupra
livrării de produse/servicii de calitate este sistemului de management ISO
9000. Termenul ISO 9000 se referă la un set de standarde de management a
calităţii adoptat de mii de companii din peste o sută de ţări, deoarece acestea le
ajută să atingă standarde de calitate recunoscute şi respectate în întreaga lume.
Beneficiile utilizării acestui standard sunt numeroase:
• Îndeplinirea politicii şi a obiectivelor întreprinderii;
• Câştigarea încrederii clienţilor;
• Creşterea satisfacţiei clienţilor;
• Îmbunătăţirea continuă a performanţei generale;
11
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Adaptare activă şi sistematică la modificările condiţiilor pieţei;


• Satisfacţia angajaţilor;
• Îmbunătăţirea performanţei;
• Transparenţă şi eficienţa proceselor interne ale organizaţiei;
• Evitarea erorilor în locul corectării lor;
• Economisire de timp şi bani.

1.2. STANDARDIZAREA ŞI ROLUL EI ÎN SOCIETATEA


CONTEMPORANĂ

Standardele sunt documente tehnice, elaborate de către toate părţile


interesate (producători, consumatori, autorităţi publice, utilizatori) pe baza unor
principii consacrate. Spre deosebire de reglementări, acestea nu sunt adoptate
de către o autoritate publică, ci în cadrul unor organizaţii de standardizare
private, independente şi, în cazul standardelor europene, organisme
recunoscute oficial de Comisia Europeană.
Standardele sunt documente care stabilesc un limbaj comun pentru toţi
utilizatorii lor, în scopul promovării circuitului produselor şi serviciilor între
vânzător şi cumpărător şi al protejării bunăstării generale.
Pentru mediul de afaceri, standardizarea ajută la crearea unui limbaj
comun pentru comerţ. Ea asigură compatibilitatea componentelor, indiferent de
locul unde sunt realizate acestea, şi interoperabilitatea reţelelor, contribuind la
reducerea costurilor de producţie şi de depozitare.
Pentru consumatori, standardizarea micşorează costurile, prin reducerea
timpului şi efortului dedicat căutărilor ce privesc stabilirea opţiunii, precum şi
costurile în legătură cu neîncrederea, facilitând comparaţiile privind
proprietăţile funcţionale.
Pentru autorităţi publice, standardizarea oferă o oportunitate pentru
reglementarea şi îmbunătăţirea guvernării, prin reducerea nivelului detaliilor de
reglementare necesare atingerii obiectivelor de protecţie a sănătăţii, securităţii
şi mediului. Standardele contribuie la reducerea riscului de blocare a evoluţiei
tehnicii şi promovează know-how-ul.
Standardizarea oferă numeroase avantaje: deschiderea pieţelor,
stabilirea unor documente neutre de referinţă şi a unei terminologii comune.
Activitatea de standardizare este de cea mai mare importanţă, întrucât
oferă diverselor activităţi economice cadrul de a stabili o specificaţie care să le
12
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

satisfacă necesităţile. De asemenea, utilizarea standardelor poate stabili o


relaţie de încredere într-un furnizor implicat în comerţul transfrontalier.
Clienţii pot compara mai uşor şi într-un mod mai transparent diversele oferte
dacă produsele pe care le cumpără satisfac cerinţele unor standarde. De aceea,
standardele oferă un „teren” pentru toţi participanţii la economie şi rămân
voluntare, spre deosebire de legislaţie.

1.3. FAMILIA STANDARDELOR ISO 9000

1.3.1. Prezentare generală

Familia de standarde ISO 9000 a fost elaborată pentru a ajuta


organizaţiile de orice tip sau mărime să implementeze şi să conducă eficace
sisteme de management al calităţii.
La baza dezvoltării familiei de standarde ISO 9000 stau 8 principii de
management al calităţii, determinante pentru îmbunătăţirea continuă a
performanţei şi deci pentru obţinerea succesului. Aceste 8 principii de
management sunt:
1. Orientare către client – Organizaţiile (firmele) depind de clienţii lor şi de
aceea trebuie să înţeleagă nevoile prezente şi viitoare ale acestora, să le
respecte condiţiile şi să se străduiască să depăşească aşteptările lor.
2. Leadership (Conducerea) – Conducătorii sunt cei care imprimă unitatea
obiectivelor şi direcţia unei organizaţii. Ei sunt cei care trebuie să creeze şi să
menţină o atmosferă în care personalul să se implice complet în realizarea
obiectivelor organizaţiei. Pentru aplicarea principiului de „leadership” o
persoană ar trebui:
• să fie proactivă şi să conducă prin exemplu propriu;
• să înţeleagă şi să răspundă la schimbările din mediul extern;
• să ia în considerare nevoile tuturor părţilor interesate, inclusiv clienţi,
proprietari, personal, furnizori, comunităţi locale şi societatea în
ansamblu;
• să stabilească o viziune clară pentru viitorul organizaţiei;
• să stabilească valorile comune şi modelele de etică la toate nivelurile
organizaţiei;
• să construiască încrederea şi să elimine teama;

13
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• să asigure personalului resursele necesare şi libertatea de a acţiona cu


responsabilitate şi răspundere;
• să inspire, să încurajeze şi să recunoască contribuţiile personalului;
• să promoveze o comunicare deschisă şi onestă;
• să educe, să instruiască şi să îndrume personalul;
• să stabilească obiective şi ţinte îndrăzneţe;
• să implementezi strategii pentru realizarea acestor obiective şi ţinte.
3. Implicarea salariaţilor – Personalul de la toate nivelurile reprezintă esenţa
unei organizaţii şi implicarea sa totală face ca abilităţile fiecăruia să fie utilizate
în folosul organizaţiei.
4. Abordare bazată pe proces – Rezultatul dorit este realizat mai eficient
atunci când activităţile şi resursele aferente sunt abordate procesual.
5. Abordarea procesuală a managementului – Identificarea, înţelegerea şi
administrarea proceselor interdependente în mod procesual contribuie la
realizarea eficientă a obiectivelor organizaţiei.
6. Îmbunătăţire continuă – Continua îmbunătăţire a performanţei globale a
organizaţiei trebuie să constituie un obiectiv permanent al acesteia.
7. Abordarea luării deciziilor pe bază de fapte – Deciziile eficiente se
bazează pe analiza datelor şi a informaţiei.
8. Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorii – Între organizaţie şi furnizorii
acesteia intervine o relaţie de interdependenţă, iar dacă aceasta aduce profit
ambelor părţi creşte capacitatea ambilor de a crea valoare.

1.3.2. Istoric ISO 9000

Din momentul apariţiei lor şi până astăzi, standardele ISO 9000 au


cunoscut importante modificări: s-a modificat structura lor, care s-a redus de la
20 de elemente la doar 8 secţiuni; s-a schimbat obiectivul lor, trecând de la
asigurarea calităţii la satisfacerea consumatorului; s-a modificat terminologia în
vederea creşterii aplicabilităţii la toate formele de organizaţii şi s-a modificat
direcţia de la concentrarea pe planificare, control, teste şi îndepărtarea
neconformităţilor, la concentrare pe obiective, procese, măsurători, analize şi
îmbunătăţire.
Câştigarea încrederii clienţilor, obligatorie o dată cu sporirea
concurenţei, a condus la apariţia sistemelor de asigurare a calităţii. Primele
reguli în acest sens au fost enunţate de către registrele navale paralele
14
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

societăţilor de asigurări, apoi de normele la care trebuiau să se supună


recipienţii sub presiune. Contribuţii importante au domeniul militar - sistemul
AQAP dezvoltat de NATO, cel al centralelor termo-energetice (standarde
canadiene CSA-Z.299) şi unităţile din energetică nucleară, astfel că în scurt
timp pachetul de norme s-a dezvoltat repede ajungând să fie standardizat la
nivel internaţional prin familia ISO 9000, înlesnind pe această cale promovarea
încrederii atât de necesare globalizării comerţului, a economiei, ca şi a
securităţii utilizării unor produse.
Adoptarea şi aplicarea regulilor de asigurare a calităţii a condus la
apariţia organismelor neutre (de terţă parte), care confirmă respectarea
cerinţelor de asigurare a calităţii prin operaţiile de certificare a acestor sisteme.
Standardele ISO 9000 au fost iniţial concepute cu trei niveluri de
dezvoltare a sistemului calităţii cuprinzând activităţile, aşa cum se poate
observa din tabelul 1.1.

Tabel 1.1. Niveluri de dezvoltare a sistemului calităţii în forma iniţială a ISO 9000 şi activităţi
aferente
Standard Zona de activităţi acoperită
ISO 9001 concepţie – execuţie – desfacere –service
ISO 9002 execuţie – desfacere
ISO 9003 verificări finale (după execuţie)

Alături de standardele ISO 9001–9003, cuprinzând cerinţele obligatorii


pentru a genera încrederea clientului, a apărut standardul ISO 9004, la nivelul
de ghid, vizând câştigarea încrederii managementului organizaţiei în aplicarea
practicilor calităţii.
Cele 20 de elemente (funcţiuni) ale sistemului calităţii conform
standardului ISO 9001:1994 sunt următoarele:
• Răspunderea conducerii;
• Sistemul de management al calităţii;
• Analiza contractelor;
• Controlul concepţiei;
• Controlul documentelor şi datelor;
• Aprovizionarea;
• Produse livrate de client
• Marcarea şi trasabilitatea produselor;
15
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Conducerea proceselor;
• Inspecţie şi încercări;
• Supravegherea;
• Stadiul verificărilor;
• Controlul produselor neconforme;
• Măsuri corective şi preventive;
• Manipulare, ambalare, conservare, depozitare, expediţie;
• Controlul înregistrărilor calităţii;
• Audit intern;
• Instruire;
• Service (la client);
• Metode statistice.
Pentru fiecare element standardul stabileşte cerinţele ce trebuie
îndeplinite, menţionându-se atât în titlul standardului cât şi în unele explicaţii
că documentul constituie un model ce urmează a fi adaptat activităţilor
organizării cazului în speţă.
Revizuirea standardelor are loc la interval de cel puţin 5 ani,
modificările introduse la începutul anului 2000, care au condus la modificări
importante, fiind determinate de:
• problemele semnalate de clienţi în utilizarea modelului celor 20 de
elemente;
• dificultăţi de aplicare pentru micile afaceri;
• orientarea evidentă către fabricaţie;
• proliferarea standardelor ghid;
• creşterea nevoilor utilizatorilor şi clienţilor.
Procesul de revizuire a familiei ISO 9000 actuale a avut în vedere
următoarele acţiuni (fig. 1.1):
• fuzionarea trei standardelor ISO 9001: 1994, ISO 9002: 1994 şi ISO 9003:
1994 intr-un singur standard, ISO 9001: 2000
• fuzionarea standardului ISO 8402 cu standardul ISO 9000-1 intr-un singur
standard ISO 9000: 2000
• revizuirea standardului ISO 9004-1 care devine standardul ISO 9004: 2000
• fuzionarea standardului ISO 10011 (Partea 1, Partea 2 şi Partea 3) cu
standardele ISO 14010, ISO 14011 şi ISO 14012 într-un singur standard ghid
ISO 19011.
16
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 1.1. Rezultatele revizuirii din 2000 a colecţiei de standarde ISO 9000

În aceste condiţii, familia de standarde ISO 9000 are următoarea


structură:
• ISO 9000 - Sisteme de Management al Calităţii – Fundamente şi Vocabular;
Stabileşte punctul de plecare pentru înţelegerea standardelor şi prezintă
termenii şi definiţiile utilizate în familia ISO 9000, cu scopul de a înlătura
interpretarea greşită a acestora, la utilizarea standardelor din această serie;
• ISO 9001 - Sisteme de Management al Calităţii – Cerinţe; Standardul de
cerinţe care se utilizează pentru a evalua abilitatea organizaţiei de a satisface
cerinţele clientului şi cele ale reglementărilor aplicabile, prin care se urmăreşte
satisfacţia clientului. Este, în prezent, singurul standard din familia ISO 9000
faţă de care se desfăşoară certificarea de terţă parte.
• ISO 9004 - Sisteme de Management al Calităţii - Linii directoare pentru
îmbunătăţirea performanţei; Standardul furnizează liniile directoare pentru
îmbunătăţirea continuă a sistemului de management al calităţii, în beneficiul
tuturor părţilor, prin creşterea satisfacţiei clienţilor.
• ISO 19011 – Linii directoare pentru auditarea sistemelor de management al
calităţii şi de management al mediului; Indică liniile directoare pentru a
verifica abilitatea sistemului de a îndeplini obiectivele definite ale calităţii.
Standardul este un ghid pentru auditul sistemelor de management al calităţii şi
a sistemelor de management al mediului
17
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Împreună, acestea formează un ansamblu coerent de standarde pentru


sistemul de management al calităţii, care facilitează înţelegerea mutuală în
comerţul naţional şi internaţional.
Principalele modificări care au fost introduse de perechea de standarde
ISO 9001: 2000 şi ISO 9004: 2000 referitoare la sistemul de management al
calităţii sunt:
• Structură nouă orientată către proces şi o secvenţă mai logică a
conţinutului;
• Un proces de îmbunătăţire continuă ca un pas important spre întărirea
sistemului de management al calităţii;
• Creşterea rolului managementului de vârf, incluzând:
• Angajamentul din partea managementului faţă de dezvoltarea şi
îmbunătăţirea sistemului de management al calităţii;
• Luarea în considerare a cerinţelor legale şi de reglementare;
• Stabilirea unor obiective măsurabile la nivelul funcţiilor şi
nivelurilor relevante.
• Termenul de "excluderi admisibile" a fost introdus ca o modalitate de a
acoperi un spectru larg de organizaţii şi activităţi;
• Cerinţa conform căreia organizaţia trebuie să monitorizeze informaţiile
referitoare la satisfacţia şi / sau insatisfacţia clientului ca o metodă de
măsurare a performanţelor sistemului;
• Reducere semnificativă a volumului de documentaţie cerut;
• Modificări / îmbunătăţiri ale terminologiei pentru o interpretare mai
uşoară;
• Creşterea compatibilităţii cu standardul pentru sistemul de management al
mediului;
• Referinţe specifice la principiile de management al calităţii;
• Luarea în considerare a beneficiilor şi nevoilor tuturor părţilor interesate;
• Adăugarea conceptului de autoevaluare organizaţională ca un element
determinant pentru îmbunătăţire;
• Sporirea atenţiei faţă de disponibilitatea resurselor;
• Determinarea eficacităţii instruirii;
• Măsurători extinse asupra sistemului, proceselor şi produsului;
• Analiza datelor colectate referitoare la performanţa sistemului de
management al calităţii.

18
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Relaţia ce există între standardele ISO 9001 şi ISO 9004 este ilustrată
de tabelul 1.2.

Tabel 1.2. Corespondenţe ISO 9001 şi ISO 9004


Standard 9001:2000 Standard 9004:2000
Sporirea satisfacţiei clientului prin Obţinerea de avantaje faţă de
atingerea cerinţelor acestuia (inclusiv competiţie prin depăşirea cerinţelor
realizarea de produse ce satisfac clientului (inclusiv realizarea de
cerinţele clientului) produse care satisfac aşteptările la cel
mai înalt nivel)
Caracter efectiv Eficienţă
Set minim de cerinţe Cea mai bună practică
Complianţă cu cerinţele care sunt Ghid, nu cerinţe
auditabile
Cerinţele fie sunt îndeplinite, fie nu Niveluri de excelenţă
sunt îndeplinite
Capacitatea de a atinge cerinţele Capacitate de a atinge performanţe
clientului şi de a îmbunătăţi procesele superioare şi de a încânta clienţii
prin reducerea riscurilor şi prevenirea
greşelilor

ISO 9000 a fost din nou revizuit în 2005, aducându-se schimbări minore
standardului ISO 9001 (“amendamente”). Schimbări mai semnificative a
suferit standardul ISO 9004 (“revizie”).

1.3.3. Noua ediţie a standardului ISO 9000:2005

ISO 9000:2005, Sisteme de management al calităţii – Aspecte


fundamentale şi vocabular, deşi nu introduce modificări ale descrierilor
elementelor fundamentale prezentate în ediţia trecută din 2000, cuprinde noi
definiţii şi unele note explicative ce au fost lărgite sau adăugate, pentru a putea
cuprinde mai multe documente recente din familia ISO 9000 şi pentru o
aliniere cu acestea.
Exemplele includ noţiuni ca: expert tehnic, cerinţă, competenţă,
contract, auditor, echipa de audit, plan de audit şi scopul acestuia. Este
îmbunătăţită compatibilitatea cu ISO 19011 şi ISO 14001:2004.

19
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Youssef El Gamal, preşedinte al Subcomitetului 1, "Concepte şi


terminologie", al Comitetului Tehnic ISO/TC 176, „Managementul calităţii şi
asigurarea calităţii” explică: "Principalul motiv al acestei noi ediţii este de a
furniza un singur şi neambiguu sens pentru cuvintele–cheie folosite în diferite
standarde de sisteme de management şi în special ISO 9001:2000 (Sisteme de
management al calităţii – Cerinţe) şi ISO 19011:2002 (Ghid pentru auditarea
sistemelor de management al calităţii şi mediului).
Prin colaborarea dintre ISO şi IEC (Comisia Internaţională pentru
Electrotehnică), o serie de diagrame au fost îmbunătăţite în noua versiune.
Destinatarii noii ediţii sunt:
• furnizori, clienţi şi alţi parteneri – prin crearea unui limbaj comun în
terminologia managementului calităţii;
• persoane care evaluează sisteme de managementul calităţii sau le auditează
pentru conformitate cu ISO 9001:2000 – auditori interni şi externi, organisme
de certificare şi acreditare;
• furnizori de consultanţă şi training în domeniul standardelor de calitate.
Din punct de vedere al cuprinsului, ISO 9000:2005 este structurat ca şi
vechea varianta din 2001 astfel:
1 Domeniu de aplicare
2 Principii fundamentale ale sistemelor de management al calităţii
2.1 Argumente pentru sistemele de management al calităţii
2.2 Cerinţe pentru sistemele de management al calităţii şi cerinţe pentru
produse
2.3 Abordarea sistemelor de management al calităţii
2.4 Abordarea bazată pe proces
2.5 Politica referitoare la calitate şi obiectivele calităţii
2.6 Rolul managementului de la cel mai înalt nivel în cadrul sistemului de
management al calităţii
2.7 Documentaţie
2.8 Evaluarea sistemelor de management al calităţii
2.9 Îmbunătăţire continuă
2.10 Rolul tehnicilor statistice
2.11 Sistemele de management al calităţii şi alte orientări ale sistemului de
management
2.12 Relaţia dintre sistemele de management al calităţii şi modele de excelenţă
3 Termeni şi definiţii

20
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.1 Termeni referitori la calitate


3.2 Termeni referitori la management
3.3 Termeni referitori la organizaţie
3.4 Termeni referitori la proces şi produs
3.5 Termeni referitori la caracteristici
3.6 Termeni referitori la conformitate
3.7 Termeni referitori la documentaţie
3.8 Termeni referitori la examinare
3.9 Termeni referitori la audit
3.10 Termeni referitori la managementul calităţii pentru procesele de măsurare
ANEXA A – Metodologia utilizata în elaborarea vocabularului
Bibliografie
Index alfabetic
S-au introdus o serie de definiţii noi cum ar fi:
• contract: acord care stabileşte obligaţii;
• plan de audit: descriere a activităţilor şi a acordurilor pentru un audit;
• domeniul auditului: amploarea şi limitele unui audit. NOTĂ: de obicei
domeniul auditului include o descriere a locaţiilor fizice, a unităţilor
organizaţionale, a activităţilor şi proceselor, ca şi a perioadei de timp acoperite.
Unele definiţii au suferit mici modificări (cu litere groase), de ex.:
ISO 9000:2000 ISO 9000:2005
Capabilitate Capabilitate
abilitatea unei organizaţii (3.3.1), capacitatea unei organizaţii (3.3.1),
sistem (3.2.1), sau proces (3.4.1) de a sistem (3.2.1), sau proces (3.4.1) de a
realiza un produs (3.4.2) care va realiza un produs (3.4.2) care va
îndeplini cerinţele (3.1.2) pentru acel îndeplini cerinţele (3.1.2) pentru acel
produs produs
Îmbunătăţirea calităţii Îmbunătăţirea calităţii
parte a managementului calităţii parte a managementului calităţii
(3.2.8), concentrată pe creşterea (3.2.8), concentrată pe creşterea
abilităţii de a îndeplini cerinţele abilităţii de a îndeplini cerinţele
(3.1.2) calităţii referitoare la calitate.
organizaţie organizaţie
grup de persoane şi facilităţi cu un grup de persoane şi facilităţi cu un
ansamblu de responsabilităţi, ansamblu de responsabilităţi,
autorităţi şi relaţii determinate autorităţi şi relaţii
21
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

conformitate conformitate
îndeplinirea unei cerinţe (3.1.2). îndeplinirea unei cerinţe (3.1.2).
NOTA 1 – Această definiţie NOTA - Termenul "conformare" este
corespunde cu Ghidul 2 ISO/CEI, dar sinonim, dar nerecomandat.
este formulată diferit pentru a se
încadra în conceptele ISO 9000.
NOTA 2 – Termenul "conformare"
este sinonim, dar nerecomandat.
informaţie informaţie
date semnificative date care au semnificaţie
înregistrare înregistrare
document (3.7.2) prin care se declară document (3.7.2) prin care se declară
rezultate obţinute sau furnizează rezultate obţinute sau se furnizează
dovezi ale activităţilor realizate dovezi ale activităţilor realizate
audit audit
proces (3.4.1) sistematic, independent proces (3.4.1) sistematic, independent
şi documentat în scopul obţinerii de şi documentat în scopul obţinerii de
dovezi de audit (3.9.4) şi evaluarea lor dovezi de audit (3.9.4) şi evaluarea lor
cu obiectivitate pentru a determina cu obiectivitate pentru a determina
măsura în care sunt îndeplinite măsura în care sunt îndeplinite
criteriile de audit (3.9.3). criteriile de audit (3.9.3).
NOTA Auditurile interne, uneori NOTA 1 – Auditurile interne, uneori
denumite şi audituri de primă parte, denumite şi audituri de primă parte,
sunt conduse de, sau în numele sunt conduse de, sau în numele
organizaţiei (3.3.1) însăşi pentru organizaţiei (3.3.1) însăşi pentru
scopuri interne şi pot constitui baza analiza efectuată de management
pentru o organizaţie pentru declaraţia sau pentru alte scopuri interne, şi pot
pe propria răspundere a alcătui baza pentru declaraţia de
conformităţii.(3.6.1). conformitate (3.6.1) a organizaţiei.
Auditurile externe includ ceea ce în În multe cazuri, în mod special în
general se numeşte "audit de secundă cazul organizaţiilor mici,
parte" sau "audit de terţă parte". independenţa poate fi demonstrată
Auditurile de secundă parte sunt prin lipsa responsabilităţilor pentru
conduse de părţi care au un interes în activitatea care este în curs de
raport cu organizaţia, cum ar fi clienţi, auditare.
sau de alte persoane în numele acestor NOTA 2 – Auditurile externe includ

22
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

părţi. acele audituri numite în general de


Auditurile de terţă parte sunt conduse secundă parte şi de terţă parte.
de organizaţii externe independente. Auditurile de secundă parte sunt
Astfel de organizaţii furnizează conduse de părţi care au un interes în
certificarea sau înregistrareaorganizaţie, cum ar fi clienţii (3.3.5)
conformităţii cu cerinţe cum ar fi sau alte persoane în numele acestora.
acelea din ISO 9001 şi ISO Auditurile de terţă parte sunt conduse
14001:1996. de organizaţii de auditare externe şi
Atunci când sisteme de management independente, cum sunt cele care
(3.2.2) ale calităţii şi ale mediului sunt furnizează certificarea/înregistrarea
auditate împreună, acesta este numit conformităţii cu ISO 9001 sau ISO
un "audit combinat". 14001.
Atunci când două sau mai multe NOTA 3 – Atunci când două sau mai
organizaţii de audit cooperează pentru multe sisteme de management (3.2.2)
a audita în comun un singur auditat sunt auditate împreună, acesta este
(3.9.8.), acesta este numit "audit numit audit combinat.
comun". NOTA 4 – Atunci când două sau mai
multe organizaţii de audit cooperează
pentru a audita un singur auditat
(3.9.8.), acesta se numeşte audit
comun.
criterii de audit criterii de audit
ansamblu de politici, proceduri (3.4.5) ansamblu de politici, proceduri (3.4.5)
sau cerinţe (3.1.2) utilizate ca o sau cerinţe (3.1.2).
referinţă.
dovezi de audit dovezi de audit
înregistrări (3.7.6), declaraţii ale înregistrări (3.7.6), declaraţii ale
faptelor sau alte informaţii (3.7.1) care faptelor sau alte informaţii (3.7.1) care
sunt relevante în raport cu criteriile de sunt relevante în raport cu criteriile de
audit (3.9.3) şi verificabile. audit (3.9.3) şi sunt verificabile.
constatări ale auditului constatări ale auditului
rezultatele evaluării dovezilor de audit rezultatele ale evaluării dovezilor de
(3.9.4) colectate, în raport cu criteriile audit (3.9.4) colectate, în raport cu
de audit (3.9.3) criteriile de audit (3.9.3)
auditor auditor
persoana care are competenţa (3.9.12) persoana care are aptitudini
23
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

de a efectua un audit (3.9.1) demonstrate şi competenţa (3.1.6 şi


3.9.14) de a efectua un audit (3.9.1)
echipa de audit echipa de audit
unul sau mai mulţi auditori (3.9.9) unul sau mai mulţi auditori (3.9.9)
care efectuează un audit (3.9.1). care efectuează un audit (3.9.1)
NOTA 1 – Un auditor din echipa de susţinuţi dacă este nevoie de experţi
audit este în general desemnat ca tehnici (3.9.11).
auditor şef. NOTA 1 – Un auditor din echipa de
NOTA 2 – Echipa de audit poate audit este desemnat conducător al
include auditori în curs de formare şi echipei de audit.
dacă este necesar, experţi tehnici NOTA 2 – Echipa de audit poate
(3.9.11). include auditori în curs de formare.
NOTA 3 – Observatorii pot însoţi
echipa de audit, dar nu pot acţiona ca
parte din aceasta.
expert tehnic expert tehnic
persoana care furnizează cunoştinţe persoana care furnizează expertiza sau
sau experienţă profesională specifică cunoştinţe specifice echipei de audit.
în legătură cu subiectul de auditat
competenţă competenţă
abilitatea demonstrată de a aplica aptitudini personale demonstrate şi
cunoştinţe şi aptitudini capacitate demonstrată de a aplica
cunoştinţe şi abilităţi.
sistem de control al măsurării sistem de management al măsurării
ansamblu de elemente corelate sau în ansamblu de elemente corelate sau în
interacţiune necesare pentru obţinerea interacţiune necesare pentru obţinerea
confirmării metrologice (3.10.3) şi confirmării metrologice (3.10.3) şi
controlului continuu al proceselor de controlului continuu al proceselor de
măsurare (3.10.2) măsurare (3.10.2)
echipament de măsurare echipament de măsurare
mijloc de măsurare, software, etalon, instrument de măsurare, software,
material de referinţă sau aparatură etalon de măsurare, material de
auxiliară sau combinaţii ale acestora referinţă sau aparat auxiliar, sau o
necesare pentru a realiza un proces de combinaţie ale acestora necesară
măsurare (3.10.2) pentru a realiza un proces de măsurare
(3.10.2)
24
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

funcţie metrologică funcţie metrologică


funcţie cu funcţie
responsabilitate cu responsabilitate
organizaţională pentru definirea şi
organizaţională pentru definirea şi
implementarea
implementarea sistemului de control sistemului de
al măsurării (3.10.1) management al măsurării (3.10.1)
NOTĂ – Termenul de "definire" are
înţelesul de "specificare". Acesta nu
este utilizat în sensul termenologic de
"definire a unui concept" (în unele
limbi, această distincţie nu este clară
numai din context).
Diagrama noţiunilor a fost adaptată la definiţiile modificate şi
completată cu noile noţiuni.

1.3.4. Standardul ISO 9001:2000


1.3.4.1. Prezentare generală
ISO 9001:2000 a devenit standardul mondial acceptat care asigură
calitatea bunurilor şi serviciilor în relaţiile dintre clienţi şi furnizori. La sfârşitul
lui decembrie 2005, 776608 de certificate de conformitate cu ISO 9001:2000
au fost eliberate în 161 de state, ceea ce reprezintă o creştere cu 18% faţă de
numărul de 660132 de certificate, acordate în 2004 în 154 de state. Topul
primelor zece sectoare de activitate care beneficiază de acreditarea ISO 9001
(la 30 aprilie 2003, conform bazei de date a DQS), este prezentat în figura 1.2.
Acest standard promovează adoptarea unei abordări bazate pe proces în
dezvoltarea, implementarea şi îmbunătăţirea eficacităţii sistemului de
management a calităţii, în scopul creşterii satisfacţiei clientului, prin
îndeplinirea cerinţelor acestuia, aşa cum se precizează în capitolul 02 al
standardului. Majoritatea utilizatorilor apreciază această abordare, aşa cum
rezultă şi din figura 1.3.

25
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 1.2. Ponderea primelor zece sectoare de activitate care beneficiază de acreditarea ISO
9001

Figura 1.3. Mod de percepţie a schimbărilor introduse în viziunea utilizatorilor

Modelul prezentat în figura 1.4 prezintă cerinţele standardului. Prin


abordare bazată pe proces se înţelege aplicarea unui sistem de procese în cadrul
unei organizaţii, identificarea şi interacţiunile acestor procese, precum şi
conducerea lor, care să asigure control permanent asupra legăturii dintre
procesele individuale ce compun sistemul, cât şi asupra modului în care acestea
interacţionează.
26
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Într-o astfel de abordare, este accentuată importanţa:


• înţelegerii şi satisfacerii cerinţelor;
• necesităţii de a considera procesele în funcţie de valoarea adăugată;
• obţinerii de rezultate în ceea ce priveşte performanţa şi eficacitatea
procesului;
• îmbunătăţirii continue a proceselor pe baza măsurilor obiective.

Figura 1.4. Modelul unui sistem de management al calităţii bazat pe proces

Modelul propus de ISO 9000 evidenţiază faptul că intrarea în sistem o


reprezintă cerinţele părţilor interesate (clienţi, societate, salariaţi, furnizori,
proprietar), iar ieşirea din sistem este satisfacţia acestora.
Succesiunea capitolelor urmează ciclul PDCA (fig. 1.5) care semnifică:
P – plan – planificare în sensul de a stabili obiectivele şi procesele necesare
obţinerii rezultatelor în concordanţă cu cerinţele clientului şi cu politicile
organizaţiei;
D – do – efectuează ceea ce s-a planificat; implementarea proceselor ;
C – check – verifică prin monitorizarea şi măsurarea proceselor că ceea ce s-a
planificat s-a realizat în raport cu politicile, obiectivele şi cerinţele pentru
produs;

27
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

A – act – acţionează în sensul de a îmbunătăţi continuu performanţa


proceselor.

Figura 1.5 Ciclul PDCA


1.3.4.2. Trecerea în revistă a cerinţelor standardului ISO 9001:2000
Standardul cuprinde 8 capitole, primele 3 având caracter introductiv, de
prezentare a domeniului de aplicare şi de precizare a unor termeni şi definiţii.
Capitolul 4, Sistemul de management al calităţii, cuprinde 2
subcapitole:
Cerinţe generale
Standardul precizează necesitatea existenţei unui sistem de management
al calităţii documentat, care este permanent menţinut şi îmbunătăţit.
Sunt precizate următoarele cerinţe:
• identificarea proceselor care sunt implicate în sistem;
• determinarea succesiunii proceselor, precum şi a modului în care acestea
interacţionează;
• determinarea de metode prin care organizaţia să se asigură că procesele
identificate funcţionează corect;
• asigurarea furnizării resurselor care sunt necesare atât pentru funcţionarea
proceselor, cât şi pentru monitorizarea acestora;
• monitorizarea şi îmbunătăţirea sistemului.
Cerinţe referitoare la documentaţie
Este stipulată existenţa unor anumite tipuri de documente în sistem, şi
anume:
• declaraţii documentate ce conţin politica referitoare la calitate;
28
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• declaraţia privind obiectivele calităţii;


• manualul calităţii;
• proceduri documentate, cerute de standard (şase domenii ce trebuie
acoperite);
• înregistrări cerute de standard pentru a se dovedi îndeplinirea cerinţelor.
Documentaţia poate fi în orice formă, şi pe orice mediu suport (hârtie
sau electronic).
Standardul cere ca Manualul Calităţii, care include domeniul de aplicare
al sistemului de management al calităţii, procedurile documentate stabilite
pentru acesta şi precizarea interacţiunilor şi succesiunii proceselor acestui
sistem, să fie menţinut la zi.
Eventualele excluderi de la clauzele standardului trebuie să fie
menţionate în manual, cu argumentarea clară a motivelor excluderii.
Manualul trebuie să facă referire sau să conţină proceduri obligatorii
cerute de standard; acestea trebuind să acopere şase zone.
Referitor la controlul documentelor, se stipulează necesitatea prevederii
unei proceduri documentate care să definească controlul necesar pentru a
menţine documentele în ordine, păstrate în bune condiţii, astfel încât să poată fi
accesate rapid.
Documentele trebuie aprobate înainte de emitere, fiind mereu urmărită
necesitatea actualizării lor. Trebuie avut în vedere ca versiunile disponibile
pentru folosire să fie versiunile curente ale documentelor.
În cazul existenţei de documente externe, necesare pentru realizarea
produsului sau furnizarea serviciului, trebuie descris felului în care sunt
controlate acestea.
În eventualitatea păstrării documentelor vechi, trebuie descris felul în
care se previne folosirea lor accidentală.
În ceea ce priveşte controlul înregistrărilor, standardul prevede
necesitatea păstrării înregistrărilor pe o perioadă definită de timp, ca rezultat al
necesităţii de a proba operarea corectă a sistemului de management al calităţii.
Standardul indică necesitatea existenţei unei proceduri documentate,
care să asigure că înregistrările referitoare la calitate sunt controlate în mod
adecvat, cu privire la:
• definirea înregistrărilor necesare;
• modul şi locul de depozitare;
• uşurinţa identificării;
• precizarea duratelor de păstrare şi a modalităţilor de eliminare a lor.
29
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Poate fi benefică stabilirea de responsabili pentru aceste acţiuni, chiar


dacă standardul nu o cere în mod expres.
Capitolul 5, Responsabilitatea managementului, are 6 subcapitole.
Primul dintre ele, intitulat Angajamentul managementului, precizează
că managementul de la cel mai înalt nivel trebuie să dovedească angajament
privind comunicarea în organizaţie a importanţei satisfacerii cerinţelor
clienţilor, prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de management al
calităţii, prin elaborarea unei politici referitoare la calitate şi asigurarea
stabilirii clare a obiectivelor calităţii.
Managementul de vârf este responsabil de conducerea analizelor de
management, precum şi de asigurarea resurselor necesare pentru sistem.
Al doilea subcapitol, Orientarea spre client, arată că acest proces
implică identificarea şi îndeplinirea cerinţelor clientului (inclusiv cele
nespecificate, dar necesare pentru utilizarea specifică sau intenţionată), pentru
îmbunătăţirea satisfacţiei acestuia.
Se recomandă stabilirea de responsabilităţi precise sau a unui grup de
persoane responsabile pentru determinarea cerinţelor clienţilor şi a aşteptărilor
acestora.
În subcapitolul al treilea, Politica referitoare la calitate, este specificat
că intră în răspunderea managementului de vârf asigurarea că organizaţia are o
politică relevantă pentru produsului sau serviciul oferit către client. Politica
referitoare la calitate constituie cel mai important document din cadrul
sistemului.
Managementul de vârf trebuie să se asigure că politica include
angajamentul pentru satisfacerea cerinţelor (din partea clientului, a celor legale,
etc.) şi pentru îmbunătăţirea continuă a eficacităţii sistemului de management
al calităţii, asigură un cadru pentru analiza obiectivelor calităţii şi a stabilirii
acestora, este cunoscută de către personalul organizaţiei, din punct de vedere al
implicaţiilor pe care le are ea, precum şi din punct de vedere al felului în care
aceştia contribuie la atingerea obiectivelor, şi este analizată periodic.
Subcapitolul Planificare se referă la obiectivele calităţii şi la
planificarea sistemului de management al calităţii.
Legat de obiectivele calităţii se arată că managementul de vârf trebuie
să se asigure că obiectivele calităţii sunt stabilite pentru funcţii relevante ale
organizaţiei, şi situate la nivelurile semnificative ale acesteia şi să stabilească
obiectivele calităţii, care să fie măsurabile. O altă cerinţă aflată în
responsabilitatea managementului de vârf se referă la măsurabilitate
30
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

obiectivelor stabilite (este inutilă existenţa unor obiective care să nu poată fi


măsurate ulterior, în termeni de atingere sau nu a ceea ce a fost planificat),
precum şi asigurarea concordanţei între obiective şi politica de calitate.
Managementul de vârf trebuie să se asigure că sunt alocate resurse suficiente
pentru atingerea obiectivelor stabilite.
În ceea ce priveşte planificarea sistemului de management al calităţii,
managementul de vârf trebuie să se asigure că planificarea sistemului de
management al calităţii este efectuată în vederea îndeplinirii cerinţelor cu
caracter general, precum şi a obiectivelor, iar atunci când apar modificări în
sistem, trebuie să păstreze integritatea sistemului. Aceste modificări trebuie
efectuate în manieră controlată, astfel încât sistemul să continue să întrunească
cerinţele standardului.
Subcapitolul Responsabilitate, autoritate şi comunicare se referă la
„Responsabilitate şi autoritate”, „Reprezentantul managementului” şi
„Comunicare internă”.
Legat de responsabilitate şi autoritate, managementul de vârf trebuie să
se asigure că responsabilităţile aferente funcţiilor cheie din cadrul organizaţiei
sunt identificate (preferabil documentat, pentru a facilita o mai bună înţelegere
a lor, respectiv o mai bună comunicare), respectiv comunicate în cadrul
organizaţiei, astfel ca angajaţii să fie conştienţi de ierarhiile din organizaţie. De
asemenea, ei trebuie să cunoască organizarea generală a companiei, sau să aibă
acces la informaţiile aferente acestei teme.
Referitor la reprezentantul managementului, în standard se specifică
faptul că managementul de vârf trebui să numească o persoană din cadrul său
care să acţioneze ca "Reprezentant al Managementului", având responsabilităţi
în ceea ce priveşte:
• asigurarea stabilităţii, implementării şi menţinerii proceselor sistemului de
management;
• raportarea către managementul de vârf a performanţei sistemului, cu
precizarea necesităţilor de îmbunătăţire;
• promovarea în cadrul organizaţiei a conştientizării privind necesitatea
satisfacerii cerinţelor clienţilor;
• asigurarea legăturii cu părţile externe în aspecte legate de sistemul de
management al calităţii.
Deşi standardul nu o precizează, se recomandă să existe o înregistrare
privind desemnare Reprezentantul Managementului.

31
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Asigurarea unei bune comunicări internă este responsabilitatea


managementului de vârf, al cărui rol este de a asigura existenţa unei
comunicări adecvate în cadrul organizaţiei, comunicare care să vizeze
eficacitatea sistemului de management al calităţii
Subcapitolul Analiza efectuată de management precizează că la
intervale planificate de timp, managementul de vârf trebuie să analizeze modul
în care funcţionează sistemului de management al calităţii din organizaţie,
astfel încât să se asigure că sistemul este corespunzător, adecvat şi eficace. Cu
acest prilej, trebuie luate în considerare oportunităţile de îmbunătăţire ale
sistemul, incluzând aici şi politica referitoare la calitate şi obiectivele acesteia.
Trebuie menţinute înregistrări ale unor astfel de analize.
Privitor la elemente de intrare ale analizei de management, acestea
trebuie definite (pot fi rezultate ale inspecţiilor, studii privind satisfacţia
clientului, rapoarte de audit intern, etc.). Este necesar ca aceste elemente să
cuprindă informaţii referitoare la:
• rezultatele auditurilor;
• feedback-ul de la client;
• conformitatea proceselor;
• conformitatea produsului/serviciului;
• stadiul acţiunilor corective şi preventive;
• rezultatele acţiunilor stabilite în cadrul unor analize anterioare de
management;
• schimbări ce ar putea afecta sistemul;
• recomandări pentru îmbunătăţire.
Elementele de intrare ale analizei de management nu trebuie să se
limiteze la cele precizate anterior, acestea fiind doar cerinţele minimale.
Elemente de ieşire ale analizei efectuate de management trebuie să
includă decizii şi acţiuni cu referire la:
• îmbunătăţiri asupra eficacităţii sistemului de management a calităţii şi a
proceselor sale;
• îmbunătăţiri asupra produselor realizate sau a serviciilor prestate de
organizaţie, în raport cu cerinţele clientului;
• necesarul de resurse.
Şi în acest caz, standardul precizează doar cerinţele minimale, ce pot fi
completate cu mai multe elemente de ieşire din analizele efectuate de
management.

32
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Capitolul 6, Managementul resurselor, cuprinde 4 subcapitole:


„Asigurarea resurselor”, „Resurse umane”, „Infrastructura” şi „Mediu de
lucru”
Referitor la asigurarea resurselor, standardul precizează că organizaţia
trebuie mai întâi să determine, şi apoi să se asigure că are resursele necesare
adecvate pentru implementarea şi menţinerea sistemului de management al
calităţii, în vederea creşterii satisfacţiei clientului ca urmare a îndeplinirii
cerinţelor sale.
În ceea ce priveşte resursele umane, în cazul activităţilor ce influenţează
calitatea produsului, personalul utilizat trebuie să fie competent, competenţă
manifestată pe mai multe niveluri:
• din punct de vedere al studiilor;
• din punct de vedere al instruirii;
• din punct de vedere al abilităţilor;
• din punct de vedere al experienţei adecvate.
Competenţa personalului implicat în desfăşurarea de activităţi ce
influenţează calitatea produsului trebuie determinată. Competenţa este o
combinaţie dintre experienţă, abilităţi, studii şi instruire.
Pentru a realiza nivelul de instruire adecvat, organizaţia trebuie să
furnizeze instruirea necesară, iar eficacitatea instruirilor trebuie evaluată.
Angajaţii trebuie să fie conştienţi de importanţa sarcinilor pe care le
îndeplinesc şi de modul în care contribuie la îndeplinirea obiectivelor calităţii.
Trebuie păstrate înregistrări corespunzătoare privind educaţia,
instruirea, experienţa şi abilităţile personalului ce desfăşoară activităţi care
influenţează calitatea.
În legătură cu infrastructura, în standard se precizează că pentru
realizarea conformităţii cu cerinţele produsului, organizaţia trebuie să
determine, să pună la dispoziţie şi să menţină infrastructura necesară, ce
cuprinde clădiri, spaţii de lucru şi utilităţile aferente, echipamentele necesare
(hardware şi software) şi serviciile suport.
Capitolul 7, Realizarea produsului, cuprinde subcapitolele
„Planificarea realizării produsului”, „Procese referitoare la relaţia cu clientul”,
„Proiectare şi dezvoltare”, „Aprovizionare” şi „Producţie şi furnizare de
servicii”.
În legătură cu planificarea realizării produsului se prevede că pentru
realizarea produsului, organizaţia trebuie să planifice şi să dezvolte procesele
33
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

necesare, în acord cu cerinţele pentru celelalte procese ale sistemului de


management al calităţii. La planificarea realizării produsului trebuie să se
determine, după caz, următoarele:
• obiectivele calităţii şi cerinţele pentru realizarea lor;
• stabilirea de planuri adecvate pentru toate procesele şi subprocesele
necesare realizării produsului şi alocarea resurselor necesare;
• activităţile specifice de verificare, validare, monitorizare, inspecţie şi/sau
testare, precum şi criteriile pentru acceptarea produsului;
• identificarea înregistrările ce vor fi păstrate pentru a dovedi că produsul a
fost realizat corespunzător;
Elementele de ieşire ale acestei planificări trebuie să fie într-o formă
adecvată metodei de operare a organizaţiei.
Legat de procese referitoare la relaţia cu clientul, organizaţia trebuie să
identifice cerinţele specificate de către client, atât cele asociate produsului, cât
şi activităţilor de livrare şi post-livrare. Trebuie determinate şi acele cerinţe ce
nu au fost specificate de client, dar necesare pentru utilizarea prevăzută sau
intenţionată a produsului, atunci când aceasta este cunoscută, precum şi cele
legale şi de reglementare legate de produs.
Pentru analiza cerinţelor referitoare la produs, ce trebuie realizată
anterior momentului în care organizaţia se angajează să livreze un anumit
produs, trebuie să se urmărească definirea clară a cerinţelor referitoare la
produs. În cazul special în care aceste cerinţe nu sunt definite în scris,
organizaţia trebuie să identifice modalitatea de confirmare a cerinţelor verbale
ale clientului. De asemenea, organizaţia trebuie să se asigure că are resursele
necesare pentru a furniza ceea ce a cerut clientul.
Organizaţia trebuie să definească felul în care sunt înregistrate
modificările comenzii iniţiale, în vederea amendării documentelor relevante, şi
să se asigure că personalul implicat este în cunoştinţă de modificarea cerinţelor.
În standard se precizează necesitatea păstrării înregistrărilor referitoare
la analiza asupra comenzii, precum şi a acţiunilor ulterioare acestei analize.
Pentru buna comunicare cu clientul, organizaţia trebuie să identifice şi
să implementeze modalităţi cât mai eficace de comunicare cu clienţii, urmărind
în principal informaţiile despre produs, tratarea cererilor de ofertă, a
contractelor sau comenzilor (inclusiv modificările suportate) şi feedback-ul de
la client, incluzând aici şi eventualele reclamaţii.
Proiectarea şi dezvoltarea impune ca organizaţia să identifice etapele de
parcurs în proiectare şi dezvoltare, să stabilească modalităţile de analiză,
34
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

verificare şi validare specifice fiecărei etape şi să precizeze responsabilităţile şi


autoritatea pentru proiectare şi dezvoltare. Comunicarea între diversele grupuri
implicate trebuie menţinută la nivel optim prin controlul interfeţelor dintre
acestea.
Pe măsură ce procesul avansează, trebuie actualizate corespunzător
elementele de ieşire ale planificării.
Elemente de intrare pentru proiectare şi dezvoltare, ce reprezintă
informaţii esenţiale pentru a putea proiecta şi dezvolta produsul, trebuie
înregistrate şi înregistrările trebuie menţinute. Aceste elemente de intrare se
referă la cerinţele de funcţionare şi performanţă, cerinţe legale şi reglementări
aplicabile (cum ar fi cele legate de siguranţa în exploatare, ambalare, reciclare,
marcaj CE, etc.), informaţii derivate din activităţi anterioare similare de
proiectare.
Elementele de ieşire ale proiectării şi dezvoltării (planuri, schiţe, etc.)
trebuie stabilite de către organizaţie, astfel încât acestea să poată fi verificate
în raport cu documentele de intrare. Aceste elemente de ieşire, care trebuie
aprobate înainte de eliberarea lor, trebuie să satisfacă cerinţele cuprinse în
elementele de intrare, să furnizeze informaţii în legătură cu aprovizionarea,
producţia şi furnizarea serviciului, să conţină sau să se refere la criterii de
acceptare a produsului, şi să specifice caracteristicile produsului esenţiale
pentru utilizare corectă şi sigură.
Organizaţia trebuie să analizeze progresele realizate în activitatea de
proiectare şi dezvoltare, în conformitate cu modalităţile planificate, urmărind
capabilitatea rezultatelor proiectării şi dezvoltării de a satisface cerinţele şi de a
identifica problemele, cu propunerea măsurilor ce se impun pentru corectarea
lor. La realizarea analizelor trebuie să participe reprezentanţii funcţiilor
interesate în etapele analizate.
Înregistrările rezultate din astfel de analize trebuie păstrate.
Verificarea proiectării şi dezvoltării, realizată conform modalităţilor
planificate (unde se specifică când se fac astfel de verificări, cum, şi de către
cine), urmăreşte stabilirea satisfacerii de către elementele de ieşire a cerinţelor
impuse de elementele de intrare.
Înregistrările aferente verificărilor realizate sau a oricăror alte acţiuni
necesare trebuie păstrate.
Validarea proiectării şi dezvoltării, pe care organizaţia o face în
conformitate cu modalităţile planificate, trebuie să se asigure că produsul
rezultat satisface cerinţele pentru aplicări specificate sau utilizări intenţionate,
35
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

atunci când acestea se cunosc. Ori de câte ori este posibil, validarea se
realizează anterior livrării sau implementării produsului. Există situaţii în care
validarea include analiza feedback-ului post-livrare de la client, ceea ce poate
conduce la modificări ulterioare ale proiectării sau schimbări în produs.
Înregistrările aferente rezultatelor validării şi ale oricăror acţiuni
necesare trebuie păstrate.
Modificările intervenite în proiectare şi dezvoltare trebuie controlate.
Orice modificare a proiectului trebuie identificată şi înregistrată. Anterior
implementării modificărilor, acestea trebuie analizate, verificate şi validate,
după caz, şi aprobate. Se are în vedere efectul pe care modificările ce se
operează îl au asupra elementelor de proiect realizate până în acel moment.
Trebuie menţinute înregistrări ale rezultatelor analizei modificărilor şi a
oricăror alte acţiuni necesare.
Legat de aprovizionare, standardul precizează că organizaţia trebuie să
se asigure că produsul aprovizionat corespunde cerinţelor specificate, motiv
pentru care se efectuează controlul produsului aprovizionat şi al furnizorului,
natura acestui control fiind dependentă de semnificaţia pe care produsul
aprovizionat o are în ansamblul produsului final. Pentru a alege furnizori
adecvaţi, trebuie stabilite criterii de selecţie, evaluare şi reevaluare a acestora.
Se recomandă comunicarea în termeni foarte precişi şi clari către furnizor a
cerinţelor organizaţiei.
Rezultatele evaluării furnizorilor se păstrează.
Informaţiile pentru aprovizionare trebuie să includă descrieri şi
informaţii clare referitoare la produsul de aprovizionat, cu specificarea
cerinţelor pentru aprobarea produsului, pentru calificarea personalului şi cele
privitoare la sistemul de management al calităţii. Documentele de
aprovizionare trebuie să fie analizate din punct de vedere al gradului lor de
adecvare, înainte de comunicarea lor către furnizor.
Chiar dacă standardul nu specifică obligativitatea existenţei
înregistrărilor, existenţa şi menţinerea lor este recomandabilă.
Standardul cuprinde referiri privitoare la verificarea produsului
aprovizionat. Pentru ca produsul aprovizionat să satisfacă cerinţele specificate,
trebuie stabilite şi implementate proceduri de inspecţie a acestuia. Atunci când
se decide verificarea produsului la furnizor, trebuie specificate înţelegerile
avute în vedere la verificare şi metoda de eliberare a produsului.

36
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În subcapitolul privitor la producţia şi furnizare de servicii, se indică


faptul că organizaţia trebuie să asigure controlul diverselor elemente privind
realizarea produsului, urmărind:
• existenţa informaţiilor care precizează caracteristicile produsului (astfel
încât inspecţiile sau testele funcţionale să poată fi realizate în condiţii optime);
• existenţa instrucţiunilor de lucru (în formă scrisă, diagrame, desene, mostre,
etc.), dacă acest lucru este necesar;
• utilizarea echipamentului adecvat de lucru, precum şi disponibilitatea şi
utilizarea dispozitivelor de măsurare şi monitorizare;
• existenţa procedurilor specifice pentru activităţi de eliberare a produsului,
livrare şi post livrare.
Atunci când se realizează produse sau servicii care nu pot fi verificate
sau monitorizare prin măsurare ulterioară, este necesară validarea proceselor ce
le generează. Din această categorie fac parte procesele ale căror vicii devin
aparente doar la utilizarea produsului sau la furnizarea serviciului (atunci când
testele pentru a se stabili nivelul de calitate nu pot fi realizate decât prin
distrugerea produsului, sau când testările presupun date cu caracter subiectiv).
Măsurile preliminare pe care organizaţia trebuie să le stabilească
vizează:
• precizarea de criterii pentru analiza şi aprobarea proceselor;
• aprobarea echipamentele şi a nivelului de calificare a personalul implicat în
astfel de activităţi.
• ce metode sau proceduri trebuie urmate pentru realizarea produsului sau
serviciului;
• ce înregistrări trebuie păstrate;
• revalidarea.
În cazul validării unor procese speciale, trebuie păstrate înregistrări.
După cum este cazul, organizaţia trebuie să identifice produsul pe
durata realizării sale (prin etichetare, etc), şi să identifice stadiul produsului în
raport cu cerinţele de măsurare şi monitorizare.
În unele situaţii, este necesară asigurarea trasabilităţii în ceea ce
priveşte materialele de la furnizor folosite în diferite produse. În acest caz,
organizaţia trebuie să definească metodele adecvate pentru identificarea unică a
bunurilor, începând cu comanda clientului, trecând prin procesul de
aprovizionare, de realizare a produsului şi terminând cu livrarea la client.
Înregistrările necesare trebuie păstrate pentru a demonstra trasabilitatea.

37
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Precizările din standard cu privire la proprietatea clientului se aplică


organizaţiilor care primesc bunuri de la client (bunuri ce vor fi încorporate în
produsul final, sau diverse date, cum ar fi desene sau schiţe, planuri, etc).
Proprietatea clientului (care include şi proprietatea intelectuală), pusă la
dispoziţie pentru a fi utilizată sau incorporată în produs, trebuie identificată,
verificată şi protejată. Dacă sunt descoperite probleme sau proprietatea
clientului este deteriorată sau pierdută pe perioada în care aceasta se află sub
controlul organizaţiei, trebuie raportat clientului acest lucru şi trebuie păstrate
înregistrări aferente.
În ceea ce priveşte păstrarea produsului, organizaţia trebuie să se
asigure că toate produsele (cât şi părţile lor componente) îşi conservă
conformitatea pe durata procesării interne şi a livrării. Pentru aceasta se
realizează identificarea, manipularea, ambalarea, depozitarea şi protejarea
produsului.
Prezenta clauză se referă şi la responsabilitatea organizaţia în etapele
ulterioare inspecţiei finale a produsului, paşi care să asigure că produsul nu se
deteriorează. Atunci când livrarea este parte a înţelegerii cu clientul,
organizaţia este responsabilă de securitatea livrării. Dacă se foloseşte o firmă
de transport, aceasta trebuie evaluată din punct de vedere al capabilităţii.
Referitor la controlul dispozitivelor de măsurare şi monitorizare,
standardul precizează că organizaţia trebuie să determine măsurările şi
monitorizările necesare a fi efectuate asupra produsului, precum şi asupra
dispozitivele ce vor fi folosite. Trebuie totodată precizate procese prin care să
se asigure de posibilitatea efectuării monitorizărilor şi măsurărilor, şi de
existenţa conformităţii modului de realizare al acestora cu cerinţele stabilite.
Pentru obţinerea de rezultate valide, este necesar ca echipamentele de
măsurare să fie etalonate sau verificate în mod regulat (cu periodicitate
specificată sau înainte de utilizare), stabilindu-se conformitatea cu etaloane de
măsură trasabile până la etaloane naţionale sau internaţionale. Dacă astfel de
etaloane lipsesc, baza folosită pentru etalonare sau înregistrare trebuie
înregistrată. Înregistrările aferente etalonărilor trebuie păstrate. Pentru
determinarea stării de etalonare a unui dispozitiv de măsurare, acestea trebuie
identificate.
Dispozitivele de măsurare trebuie, după necesităţi, ajustate sau
reajustate, prevenindu-se ajustările accidentale ce ar putea invalida rezultatul
măsurării, şi asigurându-se protejarea lor în timpul manipulării, întreţinerii şi
depozitării împotriva degradărilor şi deteriorărilor.
38
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Dacă se depistează un echipament defect, trebuie luată în considerare


perioada de timp în care se presupune că acesta a realizat verificări. Este
posibilă rechemarea produselor verificate deja, atunci când consecinţele pot fi
foarte severe. Indiferent de situaţie, este necesară menţinerea de înregistrări
privind o astfel de situaţie.
Capitolul 8, Măsurare, analiză şi îmbunătăţire, cuprinde
subcapitolele „Generalităţi”, „Măsurare şi monitorizare”, „Controlul
produsului”, „Analiza datelor” şi „Îmbunătăţire”.
La primul subcapitol se indică faptul că organizaţia trebuie să identifice
şi să planifice activităţile de măsurare, monitorizare, analiză şi îmbunătăţire,
pentru a putea demonstra conformitatea produsului, pentru a asigura
conformitatea sistemului de management al calităţii şi pentru continua
îmbunătăţire a acestuia.
Pentru aceasta organizaţia trebuie să precizeze tehnicile ce urmează a le
utiliza, inclusiv tehnicile statistice, cu precizarea amplorii utilizării acestora.
Chiar dacă standardul nu cere în mod explicit utilizarea de tehnici
statistice, ci doar investigarea necesităţii de a folosi astfel de tehnici, utilizarea
lor este recomandabilă.
Legat de măsurare şi monitorizare, organizaţia trebuie să utilizeze, în
evaluarea performanţei sistemului de management al calităţii feedback-ul de la
client, realizând monitorizarea informaţiilor cu privire la percepţia clientului
asupra satisfacerii cerinţele sale. Metodele folosite pentru obţinerea acestor
informaţii, cât şi pentru utilizarea lor, trebuie determinate.
Pentru a se asigura că sistemul de management al calităţii este conform
cu modalităţile planificate şi întruneşte cerinţele standardului ISO 9001:2000,
respectiv pentru determinarea nivelului de implementare, organizaţia trebuie să
efectueze la intervale planificate audituri interne. Planificarea auditurilor se
face pe baza unui plan de audit, la a cărui elaborare se iau în considerare starea
şi importanţa proceselor de auditat, precum şi rezultatele auditurilor anterioare.
Trebuie definite criteriile, domeniile auditării, frecvenţa şi metodele de
audit, iar la selectarea auditorilor se ţine seama de independenţa şi
imparţialitatea lor (nu se admite ca auditorii sa fie implicaţi în activitatea pe
care o auditează), precum şi de nivelul de competenţă pe care trebuie să-l
manifeste.
Standardul stipulează necesitatea unei proceduri documentate de
stabilire a responsabilităţilor şi cerinţelor pentru planificarea şi efectuarea
auditurilor, pentru raportarea rezultatelor şi menţinerea înregistrărilor.
39
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Funcţiile responsabile pentru gestionarea neconformităţilor depistate în


timpul auditului trebuie să decidă necesitatea de acţiuni corective şi trebuie să
le implementeze, dacă au fost stabilite.
Trebuie păstrate înregistrări privind auditurile interne.
Pentru măsurarea şi monitorizarea proceselor trebuie să existe metode
adecvate de lucru, care să demonstreze capabilitatea procesele de realizare a
rezultatelor planificate, iar atunci când acest lucru nu se realizează, trebuie
întreprinse acţiuni corective pentru asigurarea conformităţii.
Legat de măsurarea şi monitorizarea produsului, în standard se
precizează că în diverse stadii ale proceselor de realizare a produsului, conform
cu modalităţile planificate, organizaţia trebuie să monitorizeze şi să măsoare
caracteristicile produsul, pentru a-i determina nivelul de conformitate.
Înregistrările inspecţiilor şi testelor realizate, care trebuie să identifice
persoana responsabilă pentru eliberarea produsului către următoarea fază de
producţie sau către client, trebuie păstrate.
Eliberarea produsului către client trebuie efectuată numai după ce toate
inspecţiile planificate au fost efectuate, iar rezultatele acestora sunt
corespunzătoare, excepţie făcând cazurile în care s-a aprobat altfel de o
autoritate relevantă.
Referitor la controlul produsului neconform, organizaţia trebuie să se
asigure că produsul neconform nu este folosit sau livrat accidental la client, şi
în acest scop el trebuie precis identificat. Trebuie documentate modalităţile de
control, cât şi responsabilităţile şi autorităţile aferente tratării produsului
neconform, iar înregistrările privind natura neconformităţii şi metodele de
tratare trebuie menţinute.
Tratarea produsului neconform presupune fie întreprinderea de acţiuni
de eliminare a neconformităţilor detectate, fie autorizarea utilizării, eliberării
sau acceptării lui cu derogare dată de o autoritate relevantă, fie prin
întreprinderea unei acţiuni care să împiedice aplicarea sau utilizarea
intenţionată iniţial. Se menţin înregistrările referitoare la natura
neconformităţilor şi acţiunile ulterioare întreprinse, inclusiv derogările.
Produsul neconform corectat trebuie reverificat astfel încât să se
dovedească faptul că satisface cerinţele impuse. Dacă un produs neconform a
fost livrat către client, organizaţia trebuie să decidă măsuri adecvate, corelate
cu efectele curente şi potenţiale ale neconformităţii.
În ceea ce priveşte analiza datelor, standardul indică faptul că, pentru a
stabili nivelul de adecvare al sistemului de management al calităţii, organizaţia
40
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

trebuie să determine, să colecteze şi să analizeze date relevante. În acest mod


se poate determina unde poate fi aplicată îmbunătăţirea continuă a eficacităţii
sistemului.
Analiza datelor trebuie să furnizeze informaţii privind satisfacţia
clienţilor, conformitatea produsului cu cerinţele, caracteristicile proceselor şi
tendinţele acestora, informaţii specifice legate de furnizori, precum şi
oportunităţile pentru acţiuni preventive.
Referindu-se la îmbunătăţire, se cere îmbunătăţirea continuă a
eficacităţii sistemului de management al calităţii din organizaţie. În acest scop
organizaţia trebuie să acţioneze pentru îmbunătăţirea:
• politicii referitoare la calitate şi a obiectivelor calităţii;
• rezultatele auditurilor (fie interne sau externe);
• analizei datelor;
• acţiunii corective şi preventive;
• analizei efectuată de management.
Pentru a preveni reapariţia neconformităţilor, trebuie eliminate cauzale
acestora, iar acţiunile corective întreprinse în acest scop trebuie să fie corelate
cu efectul neconformităţilor depistate.
Într-o procedură documentată, se stipulează necesitatea definirii
cerinţelor pentru analiza neconformităţilor, determinarea cauzelor acestora,
evaluarea necesităţii de acţiuni corective, stabilirea şi implementarea lor.
Standardul stipulează necesitatea înregistrării rezultatelor acţiunii
întreprinse şi analiza acestor rezultate.
Organizaţia trebuie să acţioneze pentru eliminarea cauzelor problemelor
potenţiale, iar acţiunea preventivă trebuie corelată cu amploarea efectul
potenţial al problemei. Este obligatoriu pentru organizaţie să stabilească o
procedură documentată pentru:
• identificarea neconformităţii potenţiale şi a cauzelor lor;
• analiza necesităţii de a acţiona pentru prevenirea neconformităţilor;
• identificarea şi implementarea acţiunii preventive;
• înregistrarea rezultatelor şi analiza acţiunii întreprinse.
1.3.4.3. Conceptul de orientare spre procese
Cap. 4.1 din ISO 9001:2000 are ca principal obiectiv abordarea
orientată spre procese, termenul de proces fiind definit în ISO 9001:2000 ca
"ansamblu de activităţi interconectate care transformă intrări în ieşiri". Aceste
activităţi cer alocarea resurselor, cum ar fi oameni şi materiale (figura 1.6).
41
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 1.6. Schema proces

Conform acestei abordări, un sistem de management al calităţii poate fi


conceput ca un singur proces complex, care foloseşte numeroase elemente de
intrare pentru a produce elementele de ieşire. Acest proces este, la rândul său,
alcătuit din subprocese, fiecare dintre acestea foloseşte intrări de la alte procese
pentru a genera elemente de ieşire, care sunt folosite mai departe de alte
procese.

Figura 1.7. Exemplu al unei succesiuni de procese

Un avantaj major al abordării pe baza de proces constă în


managementul şi controlul interacţiunilor între aceste procese şi interfeţele
între ierarhiile funcţionale ale organizaţiei.
42
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Aşa cum se observă din figura 1.6., datele de intrare, dar şi cele de
ieşire, pot fi materiale (echipamente, componente, materii prime, etc.) sau
imateriale (energia, software, instruiri). Datele de ieşire pot să fie şi nedorite,
cum ar fi deşeurile şi poluarea.
O listă incompletă de tipuri de elemente de intrare/ieşire este
următoarea:
• produse;
• servicii;
• informaţii;
• documente;
• rapoarte;
• înregistrări;
• rezultate;
• nevoi;
• aşteptări (perspective);
• cerinţe;
• reclamaţii;
• comentarii;
• feedback;
• resurse;
• măsurători;
• autorizări;
• decizii;
• planuri;
• idei;
• soluţii;
• propuneri;
• instrucţiuni.
O analiză detailată a standardului scoate în evidenţă faptul că un sistem
de management al calităţii ISO 9001:2000 este alcătuit din cel puţin 21 de
procese:
1. procesul de management al calităţii
2. procesul de management al resurselor
3. procesul de cercetare a reglementărilor
4. procesul de prospectare a pieţei
43
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

5. procesul de proiectare a produsului


6. procesul de aprovizionare
7. procesul de producţie
8. procesul de aprovizionare al serviciilor
9. procesul de protejare al produsului
10. procesul de evaluare a nevoilor clientului
11. procesul de comunicare cu clientul
12. procesul comunicaţiilor interne
13. procesul de control al documentelor
14. procesul de păstrare al înregistrărilor
15. procesul de planificare
16. procesul de instruire
17. procesul de audit intern
18. procesul de revizuire a managementului
19. procesul de monitorizare şi măsurare
20. procesul de management al neconformităţilor
21. procesul îmbunătăţirii continue
Pentru a dezvolta un sistem de management al calităţii ce întruneşte
cerinţele standardului ISO 9001:2000, fiecare dintre procesele menţionate mai
sus trebuie creat sau modificat. Pentru acesta, trebuie să se:
1. proiecteze fiecare proces;
2. să se documenteze fiecare proces;
3. să se implementeze fiecare proces
4. să se susţină fiecare proces;
5. să se monitorizeze fiecare proces;
6. să se controleze fiecare proces;
7. să se îmbunătăţească fiecare proces.
Beneficiile abordării bazate pe proces pot fi sumarizate astfel:
• Orientarea proceselor pentru a obţine rezultatele planificate;
• Orientarea pe probleme practice, nu pe puncte din standarde;
• Capacitatea de a concentra eforturile spre un randament ridicat şi implicit
eficienţă;
• Implicarea tuturor compartimentelor, funcţiilor;
• Furnizarea încrederii clienţilor şi altor părţi interesate în privinţa
performanţei constante a organizaţiei;
• Transparenţa operaţiilor în cadrul organizaţiei;
44
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Costuri mai mici şi durate mai scurte, prin utilizarea eficientă a resurselor;
• Punctele slabe, abaterile vor fi analizate prin prisma procesului, nu prin
prisma compartimentului sau a persoanei;
• Echipele responsabile de proces analizează, optimizează şi documentează
procesele;
• Se va utiliza potenţialul de cunoaştere şi experienţă al salariaţilor;
• Omul este în punctul central; motivare şi comunicare mai bune;
• Mai buna calificare a angajaţilor prin a învăţa făcând;
• Rezultate îmbunătăţite;
• Punctul de pornire pentru TQM (Managementul Calităţii Totale)
• Încurajarea implicării salariaţilor şi clarificarea responsabilităţilor lor.
Schematic, schimbările în ceea ce priveşte orientarea spre proces a
proceselor organizaţiei este prezentată în figura 1.8.

Figura 1.8. Rolul orientării spre proces a proceselor organizaţiei

1.3.4.4. Tratarea excluderilor în ISO 9001 2000


Un aspect interesant de urmărit este cel legat de tratarea excluderilor,
care intervin atunci când una sau mai multe cerinţe ale acestui standard nu pot
fi aplicate datorită naturii unei organizaţii şi a produsului său. În standard (la
capitolul 1.2) se precizează că „atunci când se fac excluderi, declararea
conformităţii cu acest Standard nu este acceptabilă decât dacă aceste excluderi
sunt limitate la cerinţele de la capitolul 7 şi dacă astfel de excluderi nu
afectează abilitatea organizaţiei, sau responsabilitatea sa de a furniza un produs
care să satisfacă cerinţele clientului şi ale reglementărilor aplicabile”.

45
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

De exemplu, unui furnizor de servicii care lucrează într-un birou,


folosind doar un calculator, o imprimantã şi un fotocopiator nu i se poate cere
sã calibreze aceste maşini.
Măsura în care o excludere „nu afectează abilitatea organizaţiei, sau
responsabilitatea sa de a furniza un produs care să satisfacă cerinţele clientului
şi ale reglementărilor aplicabile” poate fi evaluată prin luarea în considerare a
următoarelor aspecte:
• cine este clientul?
• care este produsul?
• care sunt cerinţele (precizate sau nu) referitoare la produs?
Este de reţinut că cerinţa 1.2 poate fi aplicată unor cerinţe specifice ale
capitolului 7 „Realizarea Produsului”, aplicându-se în special părţii 7.5 şi 7.6.
De exemplu, o organizaţie care nu desfăşoară activităţi post livrare poate
exclude doar subpunctul f de la clauza 7.5, şi anume „implementarea
activităţilor de eliberare, livrare şi post livrare.”
Toate excluderile trebuie cuprinse în manualul calităţii (cu justificările
corespunzătoare) şi trebuie să fie în corespondenţă cu scopul manualul
organizaţiei.
Atunci când se ia în discuţie excluderea de cerinţe din manualul
calităţii, trebuie foarte atent evaluat impactul acestora în ceea ce-l priveşte pe
consumator. Dacă există impact asupra acestuia, excluderea nu se justifică, atât
timp cât cerinţa de asigurare a conformităţii produselor livrate consumatorului
este un element cheie a standardului.
1.3.4.5. Documente necesare conform ISO 9001 2000
Două dintre principalele obiective ale reviziei din 2000 a colecţiei de
standarde ISO 9000 au fost:
• dezvoltarea unui set de standarde simplificat, în egală măsură aplicabil
pentru toate organizaţiile, fie ele mici sau mari;
• cantitatea şi gradul de detaliere al documentaţiei necesare să fie mai
relevante pentru rezultatele dorite în ceea ce priveşte activităţile organizaţiei.
Dovadă a faptului că ISO 9001:2000 a atins aceste obiective este şi
faptul că s-a procedat la o semnificativă reducere a necesarului de
documentaţie faţă de versiunea din 1994, organizaţia având mai multă libertate
în a-şi alege modul de documentare a sistemului propriu de management al
calităţii. Fiecare organizaţie individuală este acum capabilă să stabilească
minimul de documentaţie pentru a demonstra desfăşurarea în condiţii de
46
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

eficienţă a planificării, desfăşurării şi controlului proceselor sale, şi


implementarea şi continua îmbunătăţire a eficienţei sistemului de management
al calităţii. Este de subliniat că ISO 9001 cere un sistem de management al
calităţii documentat, şi nu „o colecţie de documente”.
Obiectivele fundamentale ale documentării activităţii unei organizaţii
sunt:
• comunicarea de informaţii. Tipul şi amploarea documentării vor depinde de
natura produselor şi proceselor organizaţiei, de gradul de formalizare al
sistemelor de comunicare, de nivelul deprinderilor de comunicare în cadrul
organizaţiei, şi de cultura organizaţională.
• evidenţa conformităţii, în vederea stabilirii de dovezi că s-a realizat efectiv
ceea ce s-a planificat.
• împărtăşirea cunoştinţelor, cu rol în diseminarea şi păstrarea experienţei
organizaţiei. Un exemplu în acest caz îl poate reprezenta o specificaţie
tehnică, se poate fi ulterior folosită ca punct de plecare pentru proiectarea şi
dezvoltarea unui produs nou.
Caracterul flexibil al standardului transpare şi din clauza 3.7.2, care
precizează că documentele pot fi în formă diversă: pe hârtie, pe bandă
magnetică, pe disc optic, sub formă de fotografie, ca mostră etalon.
Clauza 4.1. Cerinţe generale din ISO 9001:2000 precizează că:
„organizaţia trebuie să stabilească, să documenteze, să implementeze şi să
menţină un sistem de management al calităţii şi să îmbunătăţească continuu
eficacitatea acestuia în conformitate cu cerinţele acestui Standard
Internaţional”. În clauza 4.2.1. Generalităţi se explică ce anume trebuie să
includă documentaţia sistemului de management al calităţii:
a) declaraţii documentate ale politicii privitoare la calitate şi ale obiectivelor
calităţii;
b) un manual al calităţii;
c) proceduri documentate cerute în acest Standard Internaţional;
d) documente necesare organizaţiei pentru a se asigura de eficacitatea
planificării, operării şi controlului proceselor sale şi
e) înregistrări cerute de acest Standard Internaţional.
Notele care însoţesc clauza precizează clar faptul că standardul reclamă
o procedură documentată, adică stabilită, documentată, implementată şi
menţinută, a cărei amploare este dependentă de mărimea organizaţiei şi tipul
activităţilor, de complexitatea proceselor şi de interacţiunea acestora şi de

47
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

competenţa personalului. Toate documentele aparţinând sistemului de


management al calităţii trebuie controlate conform clauzei 4.2.3 din ISO
9001:2000, sau, în cazul înregistrărilor, în conformitate cu clauza 4.2.4.
Următoarele categorii de documente sunt parte a unui sistem de
management al calităţii documentat:
a) documente referitoare la declaraţiile de politică de calitate şi obiective ale
organizaţiei:
• cerinţele privitoare la politica de calitate sunt definite în clauza 5.3. a ISO
9001:2001, în timp ce controlul modului de documentare a politicii de calitate
se face conform cerinţelor clauzei 4.2.3. La o primă revizuire a politicii de
calitate a unei organizaţii pentru atingerea cerinţelor ISO 9001:2000, o atenţie
specială trebuie acordată clauzei 4.2.3 (c), (d) şi (g).
• cerinţele referitoare la obiectivele de calitate sunt definite de clauza 5.4.1 a
ISO 9001:2000. Documentarea obiectivelor calităţii fac subiectul cerinţelor de
control ale clauzei 4.2.3.
b) Manualul calităţii:
• Clauza 4.2.2 a ISO 9001:2000 specifică conţinutul minimal pentru un
manual al calităţii. Fiecare organizaţie va decide asupra formatului şi structurii
manualului, care va depinde de dimensiunile, specificul şi complexitatea
organizaţiei. Pot fi cazuri în care organizaţia să decidă folosirea manualului
calităţii şi pentru alte scopuri decât simpla documentare a sistemului de
management al calităţii.
• În cazul unei organizaţii de mici dimensiuni, poate fi potrivit ca manualul
calităţii să cuprindă descrierea întregului său sistem de management al calităţii
într-un singur manual, care să includă toate procedurile documentate cerute de
standard.
• Organizaţiile mari, multi-naţionale, pot avea nevoie de mai multe manuale,
la nivel global, naţional sau regional, şi de o mai complexă ierarhizare a
documentaţiei.
• Manualul de calitate este un document care trebuie controlat în conformitate
cu clauza 4.2.3.
c) Proceduri documentate:
• ISO 9001:2000 cere în mod specific ca organizaţia să aibă "proceduri
documentate" pentru următoarele şase activităţi:
• 4.2.3 Controlul documentelor;
• 4.2.4 Controlul înregistrărilor;

48
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• 8.2.2 Audit intern;


• 8.3 Control al neconformităţii produselor;
• 8.5.2 Acţiuni corective;
• 8.5.3 Acţiuni preventive.
• Aceste proceduri documentate trebuie să fie controlate în conformitate cu
cerinţele clauzei 4.2.3
• Pentru unele organizaţii poate fi convenabilă combinarea procedurilor
pentru mai multe activităţi într-o singură procedură documentată (de exemplu
acţiunile corective şi cele preventive). Pot exista şi situaţii în care o anumită
organizaţie să considere necesar ca documentarea unei singure activităţi să se
facă folosind mai multe proceduri documentate (de exemplu Auditurile
interne).
• Pentru organizaţiile de mari dimensiuni sau cu activitate complexă poate fi
necesară stabilirea de proceduri documentate suplimentare în scopul
implementării unui sistem de management al calităţii eficient.
• Alte organizaţii pot avea nevoie de proceduri suplimentare, dar dimensiunile
şi/sau cultura organizaţiei pot permite implementarea eficientă fără a fi
necesară documentarea. În acest caz, pentru a demonstra conformitatea cu ISO
9001:2000, organizaţia trebuie să poată oferi probe obiective (nu neapărat
documentate) că sistemul de management al calităţii a fost efectiv implementat.
d) Documente necesare organizaţiei pentru a asigura planificarea, operarea şi
controlul eficient al proceselor sale:
• Pentru ca o organizaţie să demonstreze implementarea eficientă a sistemului
de management al calităţii, poate fi necesară producerea de documente în afara
procedurilor documentate. Totuşi, singurele documente indicate specific în
ISO 9001:2000 sunt:
• Politica de calitate (clauza 4.2.1.a);
• Obiectivele calităţii (clauza 4.2.1.a);
• Manualul calităţii (clauza 4.2.1.b).
• În cazul anumitor cerinţe ale ISO 9001:2000 organizaţia poate îmbunătăţi
sistemul de management al calităţii şi poate demonstra conformitate prin
elaborarea de alte documente, chiar dacă acestea nu sunt specificate expres de
standard, cum ar fi:
• Scheme sau diagrame ale proceselor şi/sau descrieri ale
proceselor;
• Diagrame ale organizaţiei;

49
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Specificaţii;
• Instrucţiuni de lucru sau de testare;
• Documente conţinând comunicări interne;
• Planificări de producţie;
• Liste aprobate de furnizori;
• Planuri de testare şi control;
• Planuri de calitate.
• Toate documentele de acest tip trebuie să fie controlate în conformitate cu
clauzele 4.2.3 şi/sau 4.2.4, după caz.
e) Înregistrări:
• Organizaţiile sunt libere să dezvolte propriile înregistrări pe care le
consideră necesare pentru a demonstra conformitatea proceselor, produselor
sau sistemului de management al calităţii.
• Cerinţele de control a înregistrărilor diferă de cele pentru alte documente,
controlul lor trebuind realizat conform clauzei 4.2.4 a ISO 9001:2000.
• Exemple de înregistrări cerute în mod specific de ISO 9001:2000:
5.6.1 Managementul reviziilor
6.2.2 (e) Educaţia, training, deprinderi şi experienţă.
7.1 (d) Înregistrări care să furnizeze dovezi că procesele de realizare şi
produsul satisfac cerinţele.
7.2.2 Rezultate ale reviziei cerinţelor referitoare la produs şi acţiunile ce
decurg din revizie.
7.3.2 Design-ul şi dezvoltarea intrărilor legate de cerinţele produsului.
7.3.4 Rezultatele reviziilor privind proiectarea şi dezvoltarea şi orice
acţiuni necesare.
7.3.5 Rezultatele verificărilor proiectării şi dezvoltării şi orice acţiuni
necesare.
7.3.6 Rezultatele ale validării proiectării şi dezvoltării şi orice acţiuni
necesare.
7.3.7 Rezultatele ale revizuirii modificărilor de proiectare şi dezvoltare şi
orice acţiuni necesare.
7.4.1 Rezultatele evaluării furnizorilor şi orice acţiuni ce decurg de aici.
7.5.2 (d) Care să consemneze demonstrarea validităţii proceselor atunci când
rezultatele nu pot fi verificate prin măsurare sau monitorizare ulterioare.
7.5.3 Identificarea unică a produsului, acolo unde trasabilitatea este cerută.

50
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

7.5.4 Proprietatea clientului care s-a pierdut, distrus ori s-a dovedit
nepotrivită pentru utilizare.
7.6 (a) Baza utilizată pentru calibrare sau verificare a echipamentelor de
măsură în cazul inexistenţei de standarde de măsurare cu caracter internaţional
sau naţional.
7.6 Validitatea rezultatelor măsurărilor anterioare, atunci când
echipamentul de măsură este depistat neconform cu cerinţele.
7.6 Rezultate ale calibrării şi verificării echipamentului de măsură.
8.2.2 Rezultatele auditului intern şi a acţiunilor de urmărire.
8.2.4 Indicarea persoanei sau persoanelor ce autorizează eliberarea
produsului.
8.3 Natura neconformităţilor produsului şi orice acţiuni întreprinse
ulterior, inclusiv derogările obţinute.
8.5.2 Rezultatele acţiunilor corective.
8.5.3 Rezultatele acţiunilor preventive.
Pentru organizaţiile aflate în proces de implementare a sistemului de
management al calităţii şi care vor să îndeplinească cerinţele, este necesară
documentarea proceselor până la nivelul necesar pentru a obţinerea operării şi
controlului eficiente. Aceste procese includ procesele de management, resurse,
producţie şi măsurare care sunt relevante pentru operarea eficientă a sistemului
de management al calităţii. Este de dorit ca forţă conducătoare care să conducă
la definirea necesarului de documentare a sistemului de management al calităţii
să fie analiza proceselor.
Pentru organizaţiile care doresc să-şi adapteze sistemul de management
al calităţii existent, este de reţinut că nu este obligatorie rescrierea întregii
documentaţii pentru atingerea cerinţelor ISO 9001:2000, în special atunci când
organizaţia are structurat sistemul de management al calităţii pe baza modului
efectiv de operare, cu folosirea unei abordări orientate pe procese. În cazul
organizaţiilor ce nu au folosit abordarea orientată pe procese este necesar să se
acorde o atenţie specială definirii propriilor procese, a secvenţelor şi
interacţiunilor lor. Deoarece ISO 9001:2000 este mai puţin restrictiv decât
predecesorul său din 1994, organizaţia poate întreprinde simplificări şi/sau
consolidări ale documentelor existente pentru a simplifica sistemul de
management al calităţii.
În cazul organizaţiilor ce doresc să demonstreze conformitate cu
cerinţele ISO 9001:2000 în vederea certificării/înregistrării sau din alte motive,
este necesar să se ofere dovezi referitoare la implementarea efectivă a
51
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

sistemului de management al calităţii, fără ca aceasta să implice o documentare


extinsă. Organizaţia trebuie să poată oferi probe obiective ale eficienţei
proceselor sale şi a sistemului de management al calităţii, fără ca aceste dovezi
obiective să depindă în mod necesar de existenţa unor proceduri documentate,
înregistrări sau alte documente (excepţie făcând cele expres reclamate de
standard). În unele cazuri, cum ar fi clauza 7.1 (d) „Planificarea realizării
produsului” sau clauza 8.2.4 „Monitorizarea şi măsurarea produsului”, depinde
de organizaţie să stabilească care înregistrări sunt necesare pentru a oferi
probele obiective.

1.3.5. STANDARDUL ISO 9004:2000

Standardul ISO 9004:2000 intitulat Sisteme de Management al


Calităţii – Linii Directoare pentru Îmbunătăţirea Performanţelor este
complementar standardului ISO 9001:2000. ISO 9004:2000 tratează fiecare
cerinţă a standardului ISO 9001:2000 şi furnizează ghiduri asupra cerinţelor,
acestea având de regulă caracter general, dând astfel organizaţiei posibilitatea
de a le alege pe cele pe care le consideră de cuviinţă.
Standardul ISO 9004:2000 conţine o secţiune dedicată autoevaluării
organizaţiei care a implementat un sistem de management al calităţii, utilă în
special în situaţia în care experienţa în managementul calităţii este limitată.
Deşi întrebările din chestionarul de autoevaluare au un caracter destul de
general, acestea pot fi defalcate astfel încât să satisfacă necesităţile
organizaţiei.
În secţiunea A.2 intitulată Nivele de Maturitate a Performanţei, este
inclus un tabel care descrie nivelele de maturitate în care se poate încadra un
sistem de management al calităţii. Sunt definite cinci nivele, după cum
urmează:
Nivelul 1 – Sistem informal.
Organizaţiile cu astfel de sisteme de management al calităţii au rezultate
imprevizibile şi sunt caracterizate de lipsa de dovezi privind calitatea. Sunt
organizaţii care îşi conduc afacerile în mod haotic, în loc să-şi managerieze
afacerile.
Nivelul 2 – Abordare Reactivă
Cuprinde organizaţiile care au sisteme bazate pe corecţii pentru
rezolvarea problemelor. Datele privind rezultatele îmbunătăţirilor sunt luate în
considerare relativ rar şi în formă incompletă, organizaţiile din această
52
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

categorie conducându-se după regula "produ şi corectează". Consecinţe ale


acestei abordări sunt costurile de producţie mari şi precaritatea sau chiar
inexistenţa comunicării pe verticală. Angajaţii sunt priviţi ca simple maşini, iar
superioritatea managerilor asupra lor este totală.
Nivelul 3 – Sistem Formal şi Stabil
Cuprinde cel mai mare număr de organizaţii, care sunt caracterizate de
o abordate sistemică a proceselor, şi care prezintă semne vizibile de
îmbunătăţiri sistematice (îmbunătăţire continuă, chiar dacă frecvent de mică
amploare). Sunt disponibile date privind conformitatea cu obiectivele stabilite.
Managerii unor astfel de organizaţii iau în considerare trendul pe care se află
procesele şi au o bună înţelegere a sensului activităţilor organizaţiei, fără a fi
renunţat în totalitate la abordarea de tip reactiv. O parte a managementului
mijlociu al organizaţiilor au participat sau participă la cursuri de dezvoltare a
abilităţilor manageriale. Organizaţiile din nivelul 3 au maxime şi minime în
viaţa lor, fără a fi capabile întotdeauna să înţeleagă cauzele specifice. Ele se
bucură pentru maxime şi se supără pentru minime.
Nivelul 4 – Îmbunătăţire Continuă Susţinută
Este un nivel la care acced organizaţiile care au învăţat lecţiile nivelului
3 de maturitate, şi au înţeles că managementul mijlociu are un rol cheie în
organizaţie, iar angajaţii sunt parte integrantă a organizaţiei, cu necesităţi şi
aşteptări proprii, pe care organizaţia trebuie să încerce să le satisfacă. Există un
nivel bun de comunicare în cadrul acestor organizaţii, indiferent de direcţie.
Multe date sunt analizate, iar deciziile bune se iau pe bază de fapte, nu ipoteze.
Accentul în astfel de organizaţii cade pe calitatea înaltă a produselor şi există
semnale că luptă pentru a satisface aşteptările, dincolo de satisfacerea
cerinţelor. Organizaţiile acestui nivel au viziuni asupra viitorului, iar misiunile
lor sunt adecvate de cele mai multe ori. Îmbunătăţirile există de cele mai multe
ori; acestea pot fi mici sau mari, iar organizaţia găseşte resursele necesare
pentru ele. Planificarea este un aspect important al vieţii organizaţiei.
Nivelul 5 – Cea Mai Bună Performanţă în Clasă
La acest nivel, organizaţiile realizează benchmarking-uri pentru a-şi
demonstra competitivitatea în faţa concurenţei. Procesele organizaţiei sunt
integrate puternic. Viitorul acestor organizaţii este sigur, iar clienţii au o mare
încredere în produsele sau serviciile oferite de organizaţie. Fiecare persoană
din organizaţie este implicată în procese nu pe bază de constrângeri, ci din
conştiinţă, iar personalului i se furnizează instruirile necesare la nivel înalt,
funcţie de necesităţile specifice. Satisfacerea cerinţelor clienţilor este o practică
53
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

curentă, iar anticiparea aşteptărilor acestora este o preocupare permanentă.


Noile produse sunt realizate după cercetări extinse asupra aşteptărilor iniţiale,
devenind în acest fel cerinţe curente pentru organizaţie. Astfel de organizaţii
furnizează cele mai bune exemple de cum să manageriezi o afacere, în loc să o
conduci.

1.4. CRITICI ADUSE STANDARDULUI ISO 9000

O situaţie statistică cu privitoare la gradul de satisfacere al


organizaţiilor ce utilizează ISO 9000 este prezentată în figura 1.9.

Figura 1.9. Grad de satisfacere al organizaţiilor ce utilizează ISO 9000

Numeroase companii au găsit trecerea la ISO 9000 dificilă, ceea ce,


asociat cu dubiile existente cu privire la valoarea fundamentală a standardului,
a condus la unele critici, între care:
• procesul de certificare este costisitor şi reclamă mult timp;
• pentru implementarea sa este necesar personal numeros;
• aderarea la ISO 9000 face procesele mai coerente; pentru partizanii
îmbunătăţirii continue, acest fapt poate fi interpretat ca o dificultate în
îmbunătăţirea şi readaptarea proceselor;

54
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• critică adusă standardului este ilustrată de proverbul: “atunci când ai un


ciocan, fiecare problemă pare a fi un cui”; s-a argumentat
incompatibilitatea ISO 9000 cu domeniile care reclamă creativitate, cum
ar fi, de exemplu ingineria software;
• managerii incompetenţi continuă să conducă de la nivelul biroului lor,
folosind numeroase rapoarte dar fără să ştie ce se petrece la nivelul
producţiei. ISO 9000, ar putea, în anumite situaţii, să permanentizeze
astfel de comportări. În loc să fie privite ca o oportunitate de a îmbunătăţi
lucrurile, auditurile devin destul de des, prin însăşi structura lor, prilejuri
de confruntare.
• Numeroase companii se înregistrează la ISO 9000 sub presiunea pieţei,
fie că ISO 9000 este sau nu potrivit activităţii care o desfăşoară;
• ISO 9001:2000 nu oferă foarte multe indicaţii cu caracter practic,
axându-se pe principii cu caracter general. Pentru a crea un standard cu
aplicabilitate cvasi-generală, peste tot unde a fost posibil au fost evitate
cerinţele şi uneltele cu caracter specific. Acesta este un motiv al
proliferării standardelor specifice diferitelor industrii, frecvent mai
practice şi care oferă indicaţii mai clare privitoare la modul în care trebuie
utilizate uneltele calităţii.
• este mai uşor să produci documente decât să îmbunătăţeşti procesele
însăşi.

1. 5. PERSPECTIVE ALE ISO 9000

Deşi versiunea 2005 a standardului este relativ recent apărută, procesul


de continuă îmbunătăţire a standardului se desfăşoară mai departe. Se aşteaptă
ca ediţia din 2008 să conducă la modificări relativ minore pentru ISO 9001
(“amendament”), modificări mai importante aşteptându-se pentru ISO 9004
(“revizie”). Specificaţiile pentru ISO 9001 şi ISO 9004 au fost aprobate de
ISO/TC176 din septembrie 2005, iar activitatea pentru primul draft a început în
cadrul întrunirii plenare ISO/TC176 din Panama, desfăşurată în octombrie
2005.
Principalele obiective ale ISO 9001:2008 sunt:
• îmbunătăţirea prezentului standard;
• asigurarea unei mai mari clarităţi şi uşurinţe de utilizare, cu îmbunătăţirea
compatibilităţii cu ISO 14001:2004.
55
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Faptul că în cazul standardului ISO 9001 se vorbeşte de amendamente


şi nu de revizie vrea să sublinieze caracterul minor al modificărilor care se
aşteaptă a se produce. Aceste amendamente se vor concentra asupra cazurilor
de mare beneficiu / impact redus, îmbunătăţirile de tip mare beneficiu / mare
impact fiind rezervate pentru versiunea din 2012.
Încadrarea modificărilor standardului în diverse categorii de impact este
prezentată în tabelul 1.3:

Tabel 1.3. Categorii de impact ale modificărilor aduse standardului ISO 9000
Categorie
de Criteriu
impact
• cerinţe adiţionale sau reduse care afectează semnificativ
numeroşi utilizatori;
• necesitatea reviziei urgente a standardelor SMC înrudite;
• necesitatea modificării ample a documentaţiei organizaţiei;
Înalt • compatibilitate scăzută cu ISO 14001;
• inconsistenţă în cadrul familiei de standarde ISO 9000;
• necesitatea recertificării sau a unei îndelungate perioade de
tranziţie;
• necesitatea unei instruiri de durată a utilizatorilor;
• cerinţe adiţionale sau reduse care afectează nesemnificativ
unii utilizatori;
• posibil impact asupra înţelegerii pentru numeroşi utilizatori;
• necesitatea unor schimbări limitate asupra documentaţiei
sistemului de management a calităţii al organizaţiei;
Mediu
• necesitatea unor eventuale revizii ale altor standarde ale
sistemului de management al calităţii;
• nu este necesară o instruire de durată a utilizatorilor;
• creează cerinţe minimale pentru recertificare sau perioadă de
tranziţie
• fără cerinţe adiţionale sau reduse;
• fără impact asupra majorităţii utilizatorilor;
Scăzut
• nu este necesară instruirea utilizatorilor;
• necesare schimbări minore ale documentaţiei organizaţiei.

56
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

La rândul lor, beneficiile pot fi încadrate în trei categorii de importanţă


(tabel 1.4):

Tabel 1.4. Categorii de importanţă a beneficiilor înregistrate în urma modificărilor produse în


structura ISO 9000
Categorie
Criteriu
de impact
• se adresează unei nevoi larg exprimate de utilizatori prin
îmbunătăţirea clarităţii şi eliminarea confuziilor;
• corectează erori din prezentul standard;
Înalt
• elimină inconsistenţe în cadrul ISO 9001;
• elimină inconsistenţe în cadrul familiei ISO 9000;
• elimină erori majore de traducere.
• îmbunătăţeşte claritatea în ceea ce priveşte nevoi larg
exprimate de utilizatori, fără însă să elimine confuzii sau
dificultăţi de traducere;
• îmbunătăţeşte claritatea ca răspuns la problemele ridicate
de unii utilizatori;
Mediu • creşte compatibilitatea cu ISO 14001;
• demonstrează intenţia de a răspunde la dorinţa de a realiza
îmbunătăţiri în ceea ce priveşte compatibilitatea între ISO
9001 şi ISO 14001, chiar dacă alinieri semnificative nu sunt o
prioritate pentru acest amendament;
• reduce problemele de traducere.
• îmbunătăţeşte claritatea pentru un număr redus de cereri
de îmbunătăţire;
• îmbunătăţiri minore ale clarităţii în beneficiul
Scăzut
corectitudinii traducerii sau interpretării;
• schimbări care nu se adresează unei anumite nevoi
specifice a utilizatorului.

Principalele strategii avute în vedere pentru ISO 9001:2008 urmăresc:


• menţinerea abordării orientate spre proces;
• menţinerea standardului la o formă generică, putând fi aplicat la
organizaţiile de dimensiuni diverse din orice sector de activitate;
• compatibilitatea cu ISO 14001: 2004 va fi menţinută şi chiar îmbunătăţită;
57
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• se va menţine corespondenţa între ISO 9001 şi ISO 9004;


• schimbările vor fi restrânse pentru a limita impactul asupra utilizatorilor;
• se vor introduce modificări doar acolo unde se aşteaptă beneficii clare;
• schiţele standardului amendat vor face subiectul verificărilor faţă de
specificaţiile de proiectare, şi va fi validat de utilizatori.
Corespondenţa între standardul ISO 9001:2000 amendat şi ISO
9004:2000 revizuit are în vedere:
• lipsa de conflicte între standarde;
• cele doua standarde sunt armonizate, dar sunt funcţionale şi luate individual;
• armonizarea conceptelor şi a terminologiei;
• tranziţie uşoară de la un standard la altul
• ambele standarde pot fi uşor aplicate în cadrul acelui sistem de management
al calităţii.
Compatibilitate cu ISO 14001 înseamnă că elementele comune ale celor
două standarde pot fi implementate de către organizaţii în comun, în totalitate
sau parţial, fără duplicări inutile sau impunerea de cerinţe contradictorii. Din
acest punct de vedere, nu se consideră a reprezenta conflicte între cele două
standarde:
• diferenţele de text în elementele comune sau de terminologie;
• numerotarea diferită a clauzelor;
• diferenţa între modele sau structuri;
• includerea de ghiduri, note sau anexe diferite.
În ceea ce priveşte ISO 9004:2008, obiectivele acestuia urmăresc:
• identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire şi inovare;
• creşterea performanţei organizaţiei în ceea ce priveşte satisfacţia clientului
şi a altor părţi interesate;
• stabileşte obiective legate de satisfacerea clientului, loialitatea acestuia şi
calitatea produsului;
• distribuirea celor opt principii ale managementului calităţii dincolo de
cerinţele specificate de ISO 9001;
• realizarea eficienţei sistemului de management al calităţii;
• îmbunătăţirea relaţia dintre sistemul de management al calităţii cu alte
sisteme de management din cadrul organizaţiei;
• monitorizarea şi măsurarea performanţei organizaţiei în raport cu viziunea,
misiunea şi obiectivele sale;
58
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• obţinerea excelenţei în performanţă.


În ediţia din 2008 a standardului ISO 9004 se aşteptă luarea în
considerare de aspecte cum ar fi:
• aspecte sociale/etice;
• misiunea şi viziunea organizaţiei;
• adaptabilitate/agilitate (capacitatea de a modifica substanţial organizaţia şi
produsele şi procesele acesteia ca răspuns la apariţia de
oportunităţi/ameninţări);
• managementul cunoaşterii;
• conectarea obiectivelor şi a acţiunilor la rezultate.

59
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

BIBLIOGRAFIE

1. Jay Schlickman, ISO 9001:2000 Quality Management SystemDesign, ©


2003 ARTECH HOUSE, IN, 85 Canton Street Norwood, MA 02062
2. Pierre D. Landry, Pierre F. Caillibot, Denis Pronovost, Robert T. Marshall,
David Zimmerman, Malcom J. Phipps, The ISO 9000:2000 Essentials, 3rd
Edition, A practical handbook for implementing the ISO 9000 Standards,
Published by Canadian Standards Association, Toronto, Ontario, 2001
3. Jay Schlickman, ISO 9001:2000, Quality Management. System Design,
Artech House, Inc., 2003
4. David Hoyle, ISO 9000 Quality Systems Handbook, Fourth Edition –
Completely revised în response to ISO 9000:2000, Butterworth-
Heinemann, Linacre House, Oxford, 2001
5. Jack MCGovern, Nina Brokaw, How Can DoD Benefit from the New ISO
9000?, International Standardization, January – February 2001, p. 66 – 69
6. Shannon Macey, An integrated model for performance management based
on ISO 9000 and business excellence models, Halifax, 2001
7. Boris Mutafelija, Harvey Stromberg, Systematic process improvement
using ISO 9001:2000 and CMMI, Artech HouseInc., 2003
8. Wilhelm Brakhahn, Ulrike Vogt, ISO 9000 pentru servicii, Editura tehnică,
1998
9. Ray Tricker, ISO 9000 pentru întreprinderi mici şi mijlocii, Editura ALL
BECK, 1999
10. Jim Wade, Is ISO 9000 really a standard?, ISO Management Systems, May
– June 2001, p. 17 – 21
11. http://www.iso9001help.co.uk
12. http://www.praxiom.com/
13. http://www.iso-9000.ro
14. http://www.dhutton.com/
15. http://www.iso.ch/iso/en/iso9000-14000/
16. http://www.driso.co.uk
17. http://www.praxiom.com/

60
CAPITOLUL 2
ISO/IEC 17025 – PREZENTARE GENERALĂ

2.1. INTRODUCERE

ISO/IEC 17025 este un standard relativ recent introdus de Organizaţia


Internaţională de Standardizare şi de Comisia Internaţională de Electrotehnică
(1999), care înlocuieşte un număr de standarde şi ghiduri mai vechi, incluzând
ISO/IEC Guide 25, EN 45001 şi ANSI/NCSL-Z540.
Comunitatea laboratoarelor din întreaga lume, prin Organizaţia
internaţională de standardizare (ISO), a exprimat prin ISO 17025 elementele
esenţiale pentru un sistem de management a laboratoarelor. Acest standard
oferă schema cadru pentru un sistem de management a calităţii pentru
laboratoarele de analize, încercări şi etalonări. În plus faţă de cerinţele privind
sistemul calităţii, documentaţia şi personalul, acest standard îndrumă
laboratoarele de etalonare astfel:
• să analizeze incertitudinea fiecărei măsurări;
• să includă incertitudinea în procedurile de etalonare;
• să furnizeze incertitudinile odată cu rezultatele sau certificatele de etalonare
ISO 17025 este cel mai important standard de metrologie pentru
produse de testare şi măsurare. Aproape toate organismele naţionale de
standardizare şi acreditare din lume l-au adoptat. Un număr tot mai mare de
companii îl cer, iar câteva industrii l-au incorporat chiar în standardele
sectoriale specifice (de exemplu standardul QS 9000 al producătorilor de
automobile).
Standardului ISO/CEI este recunoscut ca referenţial internaţional pentru
evaluarea competenţei laboratoarelor de încercări şi etalonări. Aceste
laboratoare joacă un rol esenţial în domeniul comerţului, al dezvoltării şi
fabricării produselor, precum şi al protecţiei consumatorilor.
Acest standard a fost preluat şi în România ca SR EN ISO/CEI
17025:2001 Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi
etalonări.
Acest standard se adresează:
• Laboratoarelor de încercări;
• Laboratoarelor de etalonare;
61
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Laboratoarelor de analize medicale;


• Laboratoarelor de analize microbiologice, fizice şi chimice pentru industria
alimentară.

2.2. ALEGEREA DINTRE ACREDITAREA LABORATOARELOR (ISO


17025) ŞI CERTIFICAREA ISO 9001

Acreditarea laboratoarelor foloseşte criterii şi proceduri special


dezvoltate pentru determinarea competenţei tehnice. Evaluatori cu specializare
tehnică conduc o evaluare profundă a tuturor factorilor dintr-un laborator care
influenţează producerea de teste sau date de calibrare, pe baza standardului
ISO/IEC 17025, folosit pentru evaluarea laboratoarelor în întreaga lume.
Organismele de acreditare a laboratoarelor folosesc acest standard în mod
special pentru evaluarea factorilor relevanţi pentru competenţa tehnică a
laboratorului, incluzând:
• competenţa tehnică a personalului;
• validitatea şi corectitudinea alegerii metodelor de testare;
• trasabilitatea1 măsurătorilor şi calibrarea în conformitate cu standardele
naţionale;
• corectitudinea alegerii, exactitatea calibrării şi întreţinerea echipamentelor
de testare;
• mediul de testare;
• mostrarea, manipularea şi transportarea probelor;
• asigurarea calităţii datelor de testare şi calibrare.
Prin acest proces, acreditarea laboratorului urmăreşte să asigure pe cei
ce beneficiază de datele produse în acel laborator de acurateţea şi încrederea
testelor şi calibrărilor realizate aici.
Standardul ISO 9001 este larg folosit în organizaţiile din domeniul
producţiei şi serviciilor, pentru evaluarea sistemului lor de management al
calităţii produselor sau serviciilor ce le furnizează. Certificarea sistemului de
management al calităţii unei organizaţii în conformitate cu ISO 9001 presupune
confirmarea respectării standardelor de management a respectivului sistem,
fără a da nici o asigurare cu privire la competenţa tehnică a unui laborator. În

1
Trasabilitatea reprezintă capacitatea de a face corelaţie între rezultatul unei măsurători şi
etaloanele de referinţă, de preferat cele din sistemul internaţional de unităţi (SI).
62
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

schimb, acreditarea laboratoarelor acoperă şi elementele de sistem al calităţii


certificate prin ISO 9001.

2.3. BENEFICII ALE ACREDITĂRII ISO 17025

2.3.1. O recunoaştere a competenţei în realizare de teste

Prin acreditare laboratoarele primesc recunoaşterea formală a


competenţei lor, fiind astfel posibil ca clienţii să identifice şi să aleagă cu
uşurinţă cele mai de încredere servicii de testare, măsurare şi calibrare. Pentru
menţinerea acestei recunoaşteri, laboratoarele sunt reevaluate periodic de către
organismele de acreditare, pentru a asigura astfel continuarea încadrării în
cerinţe. Laboratoarele pot fi solicitate să participe în programe de testare între
aceste reevaluări, pentru o demonstraţie suplimentară a abilităţii lor tehnice.
Laboratoarele acreditate eliberează de obicei rapoarte de testare sau
calibrare care poartă logo-ul organismului de acreditare, ca dovadă a acreditării
lor. Clienţii sunt încurajaţi să ia informaţii cu privire la natura testelor sau
măsurătorilor pentru care un laborator este acreditat, şi pentru ce domeniu de
valori sau de incertitudine. Această informaţie este de regulă specificată în
scopul de acreditare a laboratorului, eliberat de organismul de acreditare, ceea
ce permite clienţilor să găsească şi să selecteze laboratoarele sau serviciile de
testare potrivite cu nevoile lor.

2.3.2. Promovarea laboratorului

Acreditarea constituie o eficientă unealtă de marketing pentru


organizaţiile din domeniul testării, calibrării şi măsurării, şi un adevărat
paşaport pentru prezentare de oferte către doritorii de teste în laboratoare
verificate independent.
Acreditarea laboratoarelor se bucură de o înaltă apreciere, pe plan
naţional cât şi internaţional, ca indicator relevant al competenţei tehnice. Există
tot mai multe domenii de activitate unde folosirea laboratoarelor acreditate a
devenit uzuală.
Numeroase organisme de acreditare publică o listă a laboratoarelor ce
le-au acreditat, care include şi informaţii legate de capabilităţile de testare ale
respectivelor laboratoare, precum şi adresele lor de contact, ceea ce constituie o
formă suplimentară de promovarea a serviciilor laboratoarelor acreditate.
63
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În cele din urmă, printr-un sistem internaţional de acorduri,


laboratoarele acreditate primesc recunoaştere internaţională, ceea ce conferă
datelor produse de ele recunoaştere în schimburile comerciale internaţionale. În
acest mod se reduc costurile pentru manufacturieri şi exportatori, care nu mai
sunt obligaţi să facă testare produselor în afara graniţelor.

2.3.3. Un benchmark pentru performanţă

Acreditarea este utilă pentru laboratoare prin aceea că le permite să


determine dacă îşi desfăşoară activitatea corect şi la standarde corespunzătoare,
oferindu-le o metodă de evaluare pentru menţinerea competenţei.
Multe laboratoare operează în izolare faţă de alte laboratoare similare,
şi foarte rar primesc evaluări tehnice independente ca măsură a performanţelor
proprii.
O evaluare efectuată de către un organism de acreditare verifică toate
aspectele legate de activităţile unui laborator cu privire la producerea de date
exacte. Sunt discutate zonele unde se pot face îmbunătăţiri, şi un raport detailat
este furnizat la sfârşitul fiecărei întâlniri. Unde este necesar, activităţi de
urmărire a modificărilor sunt monitorizate de organismul de acreditare, astfel
încât să fie luate măsurile de corecţie potrivite.
Pe lângă beneficiile oferite laboratoarelor de testare şi calibrare,
organizaţiile producătoare pot folosi acreditarea propriilor laboratoare pentru a
se asigura de corectitudinea testelor efectuate.

2.3.4. Recunoaşterea internaţională a laboratorului

Numeroase ţări din întreaga lume au una sau mai multe organizaţii
responsabile de acreditarea laboratoarelor naţionale pe baza standardului
ISO/IEC 17025, în acest mod realizându-se o abordare uniformă a determinării
competenţei laboratoarelor. Ca urmare a acestei uniformizări, a devenit
posibilă stabilirea de înţelegeri între state, bazate pe evaluarea mutuală şi
acceptarea sistemului de acreditare a partenerului. Aceste acorduri
internaţionale, numite MRA (Mutual Recognition Arrangements) sunt cruciale
în realizarea acceptării între diverse ţări a datelor de testare şi calibrare.
Recent, aproape 40 de organisme de acreditare a laboratoarelor au
semnat o înţelegere multilaterală de recunoaştere, numită ILAC Arrangement,
care măreşte semnificativ gradul de acceptare a datelor între ţările semnatare.
64
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În acest mod datele ce însoţesc bunurile exportate sunt mai uşor acceptate pe
pieţele externe, cu reduceri semnificative ale costurilor, atât pentru producător
cât şi pentru importator.
Organismul român de acreditare este RENAR, un organism
nonguvernamental, de tip Asociaţie fără scop patrimonial, având ca funcţiune
principală acreditarea organismelor din infrastructura de evaluarea
conformităţii.
RENAR funcţionează în baza OG nr. 38/ 1998 aprobată cu completări
şi modificări prin Legea nr. 245/ 2002 şi modificată prin OG nr. 3/ 2004
aprobată de Legea nr. 246/ 2004 şi Ordin MEC nr. 317/ 2002 modificat şi
completat prin Ordin MEC nr. 270/ 2004 şi reprezintă organismul naţional de
acreditare, recunoscut de Guvernul României prin intermediul Agenţiei
Naţionale pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare ca fiind Organismul Naţional
de acreditare pentru infrastructură şi evaluare a conformităţii, operând pentru şi
în numele acestuia în domeniu.
RENAR este organism unic de acreditare a laboratoarelor de încercări /
analize, laboratoarelor metrologice, organisme de inspecţie şi certificare
(sistemele calităţii, produse şi servicii, personal, sisteme de management de
mediu).
Asociaţia de Acreditare din România – RENAR este membru al tuturor
organismelor internaţionale care coordonează acest domeniu
RENAR a fost acceptat la Adunarea Generala din 25 noiembrie 1999,
datorita competenţei sale şi alinierii totale la standardele europene, ca Membru
Plin al Cooperării Europene pentru Acreditare, EA.
RENAR este membru al:
• Cooperarea Europeană pentru Acreditare EA (European Cooperation for
Accreditation)
• Cooperarea Internaţională pentru Acreditarea Laboratoarelor (International
Laboratory Accreditation Cooperation)
• Forumul Internaţional pentru Acreditare (International Accreditation
Forum).
Renar a declanşat de asemenea procesul de evaluare pentru semnarea
Protocolului European de Recunoaştere Multilaterală din cadrul EA
RENAR este membru al:
• Consiliul Interministerial pentru Infrastructura Calităţii;
• Consiliul Interministerial pentru Pregătirea Aderării României la UE;
65
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Membru fondator al Fundaţiei pentru Premiul Naţional al Calităţii "J.M.


JURAN".
În calitate de coordonator al activităţii de Acreditare din România,
RENAR este instrumentul fundamental pentru autorităţile publice româneşti în
obţinerea unui nivel corespunzător al încrederii în procedurile de evaluare a
conformităţii, în rapoartele de încercare şi certificare, facilitând pe această bază
libera circulaţie a produselor, atât în domeniu reglementat, cât şi în cel
nereglementat.

2.4. INFORMAŢII CU PRIVIRE LA MODALITĂŢI DE OBŢINERE A


ACREDITĂRII

Atunci când se doreşte acreditarea, primul lucru ce trebuie făcut este


contactarea organismului de acreditare corespunzător, pentru a afla dacă pot
acredita respectiva gamă de servicii de testare.
Acreditarea se poate oferi pentru:
• laboratoare ce desfăşoară orice fel de testare, evaluare, calibrare sau
măsurare;
• laboratoare private sau de stat;
• simple operaţii realizate de o persoană sau mari organizaţii
multidisciplinare;
• operaţii realizate pe teren (în afara unui laborator) sau laboratoare
temporare.
Acreditarea poate fi acordată tuturor activităţilor de testare şi/sau
calibrare a unui laborator sau numai unora dintre acestea. Procesul de
acreditare implică o profundă evaluare a tuturor elementelor laboratorului care
contribuie la producerea de date de testare exacte şi de încredere. Activitatea de
evaluare poate lua una sau mai multe zile, şi implică folosirea de asesori cu
specializare tehnică, ce evaluează tipurile specifice de teste sau măsurători care
sunt efectuate, pe baza standardului ISO/IEC 17025. Sunt astfel evaluaţi
factorii relevanţi pentru capacitatea laboratorului de a produce date de testare
şi/sau calibrare precise, cum ar fi:
• competenţa tehnică a personalului;
• validitatea şi alegerea corectă a metodelor de testare;
• trasabilitatea măsurătorilor şi calibrarea la standardele naţionale;
• mediul de testare;
66
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• eşantionarea, manipularea şi transportul probelor testate;


• asigurarea calităţii datelor de testare şi calibrare.
La sfârşitul evaluării este prezentat un raport de evaluare detailat, cu
sublinierea tuturor zonelor care reclamă atenţie şi acţiuni de corecţie necesar a
fi realizate anterior recomandării laboratorului pentru acreditare.
O dată acreditat, laboratorul este reevaluat periodic pentru a se asigura
încadrarea continuă în cerinţe, şi pentru a verifica menţinerea aplicării
cerinţelor impuse de standard. Laboratorului i se poate cere să participe la
programe de testare a nivelului de expertiză, desfăşurate între reevaluări, pentru
o demonstrare suplimentară a competenţei tehnice.

2.5. MOTIVE PENTRU ALEGEREA UNUI LABORATOR


ACREDITAT

La alegerea unui laborator care să corespundă nevoilor de testare,


calibrare sau măsurare, este necesar să existe certitudinea că acel laborator va
furniza date exacte şi de încredere. Competenţa tehnică a unui laborator
depinde de numeroşi factori, între care:
• calificarea, instruirea şi experienţa personalului;
• existenţa echipamentelor necesare, corect calibrate şi întreţinute;
• proceduri adecvate de asigurare a calităţii;
• practici corecte de eşantionare;
• proceduri corect alese de testare;
• metode de testare valabile;
• trasabilitatea măsurătorilor la standardele naţionale;
• proceduri exacte de înregistrare şi raportare a rezultatelor;
• facilităţi de testare corespunzătoare.
Motivele pentru care un producător, furnizor, exportator sau client
trebuie să fie în cel mai înalt grad interesat de competenţa tehnică a
laboratorului unde îşi efectuează testele sunt următoarele:
• reducerea riscului;
Actualmente, peste tot în lume, clienţii caută asigurarea că produsele,
materialele sau serviciile pe care le produc sau le cumpără satisfac propriile
aşteptări sau sunt specifice unor anumite cerinţe. Aceasta înseamnă că
produsul este trimis la un laborator care să-i determine caracteristicile în
raport cu un anume standard sau specificaţie. Pentru producător sau
67
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

furnizor, alegerea unui laborator competent din punct de vedere tehnic


reduce riscul de a produce sau furniza produse cu defecte.
• evitarea retestărilor costisitoare;
Testarea produselor şi materialelor poate fi costisitoare şi consumatoare de
timp, chiar atunci când este realizată corect de prima dată. Dacă testarea nu
este corect realizată, costurile şi duratele implicate în retestare pot fi chiar
mai mari, dacă produsul nu s-a încadrat în specificaţii sau nu a corespuns
cerinţelor. Şi nu este vorba doar de sporirea costurilor, ci şi de afectarea
imaginii furnizorului sau producătorului. Există şi posibilitatea de a trebuie
acoperite daune, mai ales dacă este implicată siguranţa publică sau există
pierderi financiare pentru client. Alegerea unui laborator competent din
punct de vedere tehnic reduce, dacă nu chiar elimină, necesitatea retestării.
• sporirea încrederii clienţilor;
Încrederea în produsul unei firme este sporită dacă clienţii ştiu că acesta a
fost în amănunt testat de către un laborator competent, acreditat de către un
organism independent specializat.
• reducerea costurilor şi îmbunătăţirea acceptanţei în schimburile
internaţionale;
Printr-un sistem de acorduri internaţionale, laboratoarele acreditate cunosc
recunoaştere internaţională, ceea ce face ca datele pe care le produc să fie
uşor acceptate pe pieţele externe. Această recunoaştere ajută la reducerea
costurilor pentru producători şi exportatori, care nu mai sunt nevoiţi să
efectueze retestări în ţara unde are loc importul.

2.6. ELEMENTE ESENŢIALE ALE STANDARDULUI ISO 170025 –


CONDIŢII DE TEHNICE ŞI DE CALITATE PE CARE
LABORATOARELE DE ÎNCERCARE/ ETALONARE TREBUIE SĂ LE
ÎNDEPLINEASCĂ PENTRU A OBŢINE ACREDITAREA

Acreditarea SR EN ISO 17025 reprezintă evaluarea independentă a


sistemului de management al calităţii şi a competenţei tehnice a laboratorului.
În acest mod se confirmă competenţa laboratorului faţă de:
• clienţi;
• organismul de acreditare;
• autorităţile de reglementare.
Istoricul evoluţiei acestui standard este prezentat în figura 2.1.
68
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 2.1. Evoluţia ISO 17025

Se poate observa că ediţia curentă a standardului, ISO/CEI 17025:2005,


înlocuieşte ediţia din 1999, care a servit ca referenţial pentru „acreditarea”
(aprobarea) a aproximativ 25000 de laboratoare din întreaga lume, care
efectuează încercări şi analize ale produselor, precum şi etalonări ale
instrumentelor de măsură.
Noua ediţie din 2005 îmbunătăţeşte ISO/CEI 17025:1999, în scopul
asigurării compatibilităţii sale cu cerinţele standardului ISO 9001:2000,
Sisteme de management al calităţii – Cerinţe. Acest demers devenise necesar
datorită adoptării generalizate a sistemelor de management al calităţii,
conforme cu ISO 9001:2000, incluzând întreprinderile şi organizaţiile care se
adresează laboratoarelor de încercări şi etalonări.
Standardul precizează, de asemenea, că cele două documente sunt
compatibile, nu interschimbabile. Deşi laboratoarele le pot adopta pe
amândouă drept cadru pentru a furniza încredere clienţilor cu privire la modul
în care îşi desfăşoară activităţile, ele pot utiliza numai ISO/CEI 17025 pentru
demonstrarea competenţei lor tehnice.
Laboratoarele pot alege să fie acreditate în conformitate cu ISO/CEI
17025 sau să fie certificate în conformitate cu ISO 9001:2000 sau cu ambele,
însă demersul de certificare şi cel de acreditare vor rămâne distincte. Ele vor fi
69
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

însă considerabil facilitate – atât pentru laboratoare, cât şi pentru evaluatori –


datorită coerenţei stabilite între cele două standarde.
Nu s-a adus nici o modificare de fond cerinţelor tehnice. Modificările
efectuate se referă, în principal, la cerinţe de management care figurează în
document, pentru a reflecta conţinutul lui ISO 9001:2000. Se pune accentul pe
responsabilităţile managementului, pe angajamentul de îmbunătăţire
permanentă a eficacităţii sistemului de management, pe satisfacţia clienţilor, pe
comunicarea internă şi externă (cu clienţii) referitor la sistemul de
management.
Peter von Leemput consideră că „laboratoarele care şi-au descris şi şi-
au controlat procesele, potrivit cerinţelor ISO/CEI 17025:1999, vor trebui să
aducă modificări minore procedurilor lor, pentru a se asigura că noile orientări
ale cerinţelor de management sunt satisfăcute”.
Organizaţia Internaţională pentru Cooperarea în Domeniul Acreditării
Laboratoarelor (ILAC) a stabilit o perioadă de tranziţie de doi ani începând cu
data publicării noii ediţii – 12 mai 2005, pentru ca laboratoarele acreditate să
satisfacă cerinţele standardului.
Structura standardului cuprinde 5 părţi şi anexe. Primele au rol
introductiv şi de precizare a cadrului, şi cuprind:
1. Scop
2. Referinţe normative
3. Termeni şi definiţii
Ultimele două părţi constituie esenţa standardului, referindu-se la cele
două categorii de cerinţe ale acestuia:
4. Cerinţe de management
5. Cerinţe tehnice
În ceea ce priveşte scopul, în standard se precizează că îndeplinirea de
către un laborator a cerinţelor ISO/IEC 17025:2005 implică îndeplinirea
cerinţelor de competenţă tehnică şi de sistem de management care să permită
producerea constantă de măsurători şi calibrări valide.
Cerinţele de management cuprinse în standard sunt scrise într-un limbaj
potrivit laboratoarelor, şi corespund cerinţelor ISO 9001:2000.
Acest scop este statuat într-un document comun al ISO, ILAC şi IAF,
semnat de conducătorii celor trei instituţii în iunie 2006 (figura 2.2).
Referinţele normative sunt reprezentate de următoarele documente
indispensabile:

70
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 2.2. Document comun al ISO, ILAC şi IAF

• ISO/IEC 17000, Evaluarea conformităţii — Vocabular şi principii


generale

71
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• VIM, Vocabular internaţional de bază şi termeni generali în metrologie,


furnizat de BIPM2, IEC3, IFCC4, ISO5, IUPAC6, IUPAP7 şi OIML8.
În cele ce urmează vor fi trecute în revistă definiţiile celor mai uzitaţi
termeni prezenţi în standardul ISO/IEC 17025:
a) acţiune corectivă - acţiune întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unor
neconformităţi, defecte sau altor situaţii nedorite existente, în scopul prevenirii
repetării acestora;
b) autorizare (a unui laborator) - recunoaşterea oficială a faptului că un
laborator este competent să execute anumite teste sau anumite tipuri de
măsurări;
c) audit – proces sistematic, independent şi documentat, în scopul obţinerii de
dovezi şi evaluarea acestora cu obiectivitate pentru a se determina măsura în
care sunt îndeplinite anumite criterii anterior stabilite;
d) auditor – persoana care are competenţa de a efectua un audit (efectuează în
totalitate sau în parte operaţiile cerute pentru evaluarea unui laborator);
e) măsurare (test) – operaţie tehnică de determinare a uneia sau mai multor
caracteristici ale unui produs, în conformitate cu o procedură specificată;
f) măsurări comparative interlaboratoare – organizarea, efectuarea şi evaluarea
testelor asupra aceloraşi eşantioane sau efecte ori asupra unora similare de
către doua sau mai multe laboratoare, în conformitate cu condiţii
predeterminate;
g) metoda de măsurare – procedura tehnică specificată pentru efectuarea unei
măsurări;
h) organism de autorizare (a laboratoarelor) – structura funcţională care
conduce şi administrează un sistem de autorizare a laboratoarelor şi acordă
autorizarea;
i) raport de măsurare – document care prezintă rezultatele măsurării şi alte
informaţii relevante privind măsurarea;
j) trasabilitate – proprietate a rezultatului unei măsurări sau a unei valori de
referinţă prin care este definită relaţia sa cu mărimi de referinţă stabilite, de
2
BIPM – Bureau International des Poids & Mesure
3
IEC – International Electrotechnical Commission
4
IFCC – International Federation of Chemical Chemistry & Laboratory Mediciene
5
ISO – International Organization for Standardisation
6
IUPAC – Internatinal Union of Pure and Applied Chemistry
7
IUPAP – International Union of Pure and Applied Phisics
8
OIMIL – International Organization of Legal Metrology
72
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

obicei etaloane naţionale sau internaţionale, printr-un lanţ continuu de


comparări cu incertitudini determinate.
Deosebit de importante sunt capitolele 4 şi 5 ale standardului. Capitolul
4 se referă la condiţiile de management, care sunt grupate în 14 categorii:
1. Organizare şi management;
2. Sistemul calităţii;
3. Controlul documentelor;
4. Analiza comenzilor, ofertelor şi contractelor;
5. Subcontractarea încercărilor;
6. Aprovizionarea cu servicii şi materiale;
7. Servicii către clienţi;
8. Reclamaţii;
9. Controlul încercărilor neconforme;
10. Acţiuni corective;
11. Acţiuni preventive;
12. Controlul înregistrărilor;
13. Audituri interne;
14. Analiza efectuată de management.
Legat de cerinţele de organizare şi management, în standard se
precizează următoarele condiţii pe care laboratorul trebuie să le îndeplinească:
• să fie entitate legal constituită;
• să identifice potenţialele conflicte de interese (dacă laboratorul este inclus
într-o organizaţie);
• să deţină organigrama în care să fie definite organizarea şi structura de
personal.
• să deţină suficient personal calificat pentru toate tipurile de activităţi
(cerinţe descrise în fişa postului);
• să fie definite responsabilităţile şi competenţele managementului tehnic;
• să fie numit un responsabil cu calitatea;
• să fie numiţi locţiitori pentru funcţiile de conducere;
Sistemul calităţii se referă la existenţa declaraţiei privind politica
calităţii (care să cuprindă angajamentul de bună practică profesională şi de
asigurare a calităţii serviciilor de încercări; angajamentul de aplicare a
cerinţelor standardului şi angajamentul privind cunoaşterea şi
implementarea cerinţelor de calitate de către tot personalul implicat în
activitatea de încercare) şi a Manualului Calităţii.
73
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În ceea ce priveşte controlul documentelor, acestea sunt, conform ISO


9000-2005, “informaţii scrise sau pe suport electronic care definesc, descriu
sau raportează o activitate, o procedură sau un rezultat”. Principalele categorii
de documente sunt prezentate în figura 2.3.

Figura 2.3. Principalele categorii de documente

Pentru a îndeplini cerinţele standardului, documentele generate în


laborator trebuie să fie:
• unic identificate prin:
Š cod / număr;
Š data editării;
Š data reviziei;
Š numerotarea paginilor;
Š autoritatea emitentă .
• revăzute/revizuite periodic
• distruse când nu mai sunt valabile
• exemplarul original şi documentele însoţitoare trebuie să fie reţinute în
dosarul de istorie.
În ceea ce priveşte analiza cererilor de ofertă, a ofertei şi contractelor,
laboratorul trebuie să dovedească faptul că utilizează metode de analiză
adecvate, documentate, care răspund solicitărilor clientului, deţine personalul
74
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

calificat şi competent şi îndeplineşte cerinţele de ordin financiar, legal şi de


timp.
Contractele sau înţelegerile dintre client şi laborator, care trebuie să
incorporeze cerinţele ISO 9000, trebuie să fie semnate de ambele părţi, iar
orice modificare trebuind să fie semnalată clientului.
Subcontraractarea încercărilor, conform standardului, poate fi de două
tipuri:
• temporară, datorată :
Š supraîncărcării;
Š incapacităţii temporare;
Š lipsei de experienţă.
• permanentă.
Pentru selectarea laboratoarelor subcontractate se procedează la audit şi
certificat de acreditare, laboratorul răspunzând în faţa clienţilor de activitatea
subcontractanţilor.
Legat de aprovizionarea cu servicii şi materiale, laboratorul trebuie să
posede proceduri privind aprovizionarea şi stocarea reactivilor,
echipamentelor, materialelor consumabile şi serviciilor.
Furnizorii trebuiesc evaluaţi, iar înregistrările aferente păstrate. Pentru
identificarea produsului cumpărat trebuie să existe documente însoţitoare
precum: ordinul de cumpărare, documentele însoţitoare ale mărfii, certificatul
de calitate.
O altă cerinţă a standardului legată de aprovizionare este cea privitoare
la inspectarea produselor aprovizionate şi a serviciilor înainte de a fi utilizate.
În ceea ce priveşte relaţia cu clientul, aceasta trebuie să fie caracterizată
de deplină transparenţă, permiţându-se accesul clientului în laborator pentru a
asista la efectuarea testelor şi acordând acestuia sfaturi tehnice şi interpretarea
rezultatelor.
În plus, clienţii trebuie informaţi cu privire la orice abatere sau
întârziere de la efectuarea analizei, iar în final trebuie solicitat feedback
(pozitiv sau negativ) de la client.
În cazul existenţei de reclamaţii, fie că sunt primite de la clienţi, de la
organismul de acreditare sau de la autoritatea de reglementare, trebuie urmaţi
următorii paşi pentru rezolvarea lor:
• investigarea preliminară pentru a identifica natura şi veridicitatea
reclamaţiei;

75
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• rezolvarea problemei care a generat reclamaţia;


• iniţierea de acţiuni corective, dacă este cazul;
• raportarea către management a stadiului de rezolvare a reclamaţiei.
Pentru controlul încercărilor neconforme, care pot să apară în Sistemul
Calităţii (audit intern sau extern, reclamaţii ale clienţilor, observaţiile
personalului sau analiza managementului) sau în cursul operaţiilor tehnice
(calibrarea instrumentelor, datele de validare, verificarea rapoartelor de
încercare), procedura trebuie să includă:
• raportarea şi înregistrarea neconformităţii;
• începerea investigaţiei, eventual suspendarea activităţii;
• iniţierea acţiunilor corective;
• repetarea încercării.
Acţiunile corective, care au, conform ISO 9000-2005, „rolul de a
elimina cauzele unei neconformităţi potenţiale şi de a preveni reapariţia unei
situaţii nedorite”, trebuie să incorporeze cerinţele ISO 9000 şi să urmărească
următoarele etape pentru implementarea lor:
• investigarea cauzelor de bază care au generat probleme;
• stabilirea şi implementarea acţiunilor corective;
• monitorizarea rezultatelor pentru se stabili eficienţa acţiunii corective
întreprinse.
Legat de acţiunile preventive pe care laboratorul trebuie să le
întreprindă, şi care conform definiţiei existente în ISO 9000–2005, reprezintă
„procese pro-active de identificare a surselor potenţiale de neconformităţi
tehnice sau privind Sistemul Calităţii”, trebuie să se aibă în vedere:
• analiza de piaţă;
• feed-back-ul de la clienţi;
• analizele de management;
• participarea la scheme de comparare/ schimburi de experienţă.
Conform standardului ISO/IEC 170025, laboratorul trebuie să
desfăşoare o activitate riguroasă de control al înregistrărilor, prin înregistrare
înţelegând, conform ISO 9000–2005, „dovada scrisă privind activităţile
desfăşurate şi rezultatele care au fost obţinute”.
Clasificarea înregistrărilor este prezentată în figura 2.4.

76
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 2.4. Clasificarea înregistrărilor

Legat de înregistrările tehnice şi de calitate, laboratorul trebuie să deţină


proceduri pentru:
• identificare;
• completare;
• acces;
• păstrare;
• depozitare;
• eliminare.
Înregistrările trebuie să fie lizibile, protejate de distrugere, pierdere sau
degradare datorată condiţiilor de mediu şi protejate împotriva accesului
neautorizat. Măsuri similare se iau şi în cazul înregistrărilor pe suport
electronic pentru a se evita pierderea lor sau modificarea datelor originale .
În ceea ce priveşte auditul intern, definit ca „un proces sistematic,
independent şi documentat pentru a verifica şi a obţine dovezi că activităţile de
laborator sunt conforme cu solicitările Sistemului de Management al Calităţii şi
ale standardului referenţial”, trebuiesc îndeplinite condiţiile:
• să fie efectuat de personal instruit;
• să fie planificat cel puţin o dată pe an;
• să verifice cerinţele de management şi cele tehnice din cadrul sistemului de
management al calităţii;
• să propună acţiuni corective.
77
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Analiza efectuată de management trebuie să fie organizată anual şi


trebuie să aibă în vedere:
• acţiunile corective şi preventive;
• rezultatele auditurilor interne şi externe ;
• feedback-ul de la clienţi;
• reclamaţii;
• rezultatele comparaţiilor interlaboratoare ;
• modificări în volumul şi profilul de activitate.
Constatările analizelor efectuate de management vor reprezenta pentru
anul viitor scopurile, obiectivele şi planurile de acţiune.
Cerinţele tehnice, care se regăsesc în partea a cincia a standardului,
cuprind 10 categorii:
1. Generalităţi
2. Personal
3. Local şi condiţii de mediu
4. Metode de testare şi calibrare şi metode de validare
5. Echipamente
6. Trasabilitatea măsurătorilor
7. Eşantionare
8. Manipularea obiectelor de încercare şi etalonare
9. Asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor şi etalonărilor
10. Raportarea rezultatelor
În partea de generalităţi, se precizează că validitatea rezultatelor
generate de un laborator depinde de factorul uman (cunoştinţe, experienţă,
aptitudini), de infrastructura (local şi condiţii de mediu, echipament) şi de
standardul de funcţionare fixat de organism (performanţa metodelor de
încercare şi de asigurarea calităţii practicate). Aceşti factori trebuiesc luaţi în
considerare în metodele de dezvoltare, proceduri, training-uri şi calificări de
personal, în selecţionarea şi calibrarea echipamentului.
Organismul trebuie să specifice:
• Cerinţele reglementare cărora li se supune;
• Categoriile de clienţi şi cerinţele specifice, dacă este cazul;
• Utilizarea rezultatelor, dacă este cunoscută.
În ceea ce priveşte condiţiile tehnice legate de personal, în standard se
precizează că personalul din conducerea laboratorului asigură competenţa şi

78
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

autorizează folosirea echipamentului (inclusiv data), realizarea testelor,


evaluarea rezultatelor, semnarea rapoartelor;
Este necesar ca laboratorul să aibă suficient personal cu competenţa
necesară desfăşurării tuturor activităţilor, prevenindu-se utilizarea excesivă a
personalului colaborator (a cărui competenţă este dificil de evaluat) şi
evitându-se supraîncărcarea personalului permanent .
Managementul laboratorului trebuie să formuleze obiective cu privire la
studiile, instruirea şi îndemânarea personalului laboratorului şi să stabilească
un sistem documentat de instruire care să asigure că fiecare persoană este
instruită sub aspect tehnic şi de management, iar cunoştinţele sunt menţinute şi
actualizate în conformitate cu politica sa.
Trebuiesc menţinute fişe ale postului pentru personalul managerial,
tehnic şi auxiliar cheie, implicat în încercări şi/sau etalonări şi să existe cerinţe
(fişe de post) şi înregistrări (dosare personale) privind instruirea, experienţa şi
cunoştinţele personalului, inclusiv pentru cel autorizat să formuleze opinii sau
recomandări.
Pentru menţinerea dosarelor de personal trebuie să existe instrucţiuni
care să documenteze cine, unde şi cum ţine dosarele, cum şi când se
actualizează şi care sunt condiţiile de acces.
Managementul trebuie să autorizeze personal specific pentru efectuarea
unor tipuri particulare de eşantionare, încercare şi/sau etalonare, pentru
emiterea rapoartelor de încercare şi a certificatelor de etalonare, să formuleze
opinii şi interpretări şi să lucreze cu tipuri particulare de echipament.
Privitor la cerinţele tehnice legate de local şi condiţiile de mediu,
standardul specifică faptul că infrastructura laboratorului trebuie să faciliteze
efectuarea corectă a încercărilor şi/sau etalonărilor, iar condiţiile de mediu nu
trebuie să afecteze negativ calitatea cerută a oricărei măsurări (această cerinţă
este valabilă atât pentru sediului permanent al laboratorului, cât şi pentru
laboratoarele mobile).
Documentaţia laboratorului trebuie să identifice condiţiile speciale de
mediu cerute de anumite metode şi să precizeze modul de realizare a acestora.
Accesul în laborator trebuie astfel organizat astfel încât să nu se
afecteze rezultatul încercărilor prin variaţia condiţiilor de mediu sau
contaminare şi să se asigure confidenţialitatea rezultatelor şi proprietatea
clientului. Regulile de acces trebuie să facă distincţia între accesul personalului
permanent în orele de program şi accesul pe bază de permis.

79
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În plus, instrucţiunile de curăţenie, igienizare şi decontaminare trebuie


detaliate pe activităţi şi riscuri, cu eliminarea riscul de contaminare încrucişată
şi satisfacerea cerinţele de siguranţă.
Legat de metodele de testare şi calibrare, standardul impune
laboratoarelor să folosească metode şi proceduri adecvate pentru toate
încercările, inclusiv eşantionarea, manipularea, transportul, depozitarea şi
pregătirea obiectelor pentru încercare, cât şi pentru estimarea incertitudinii de
măsurare şi tehnicile statistice de analiză a datelor. Metodele şi procedurile
menţionate trebuie aplicate în reglementări sau în criteriile faţă de care se
evaluează conformitatea. În cazuri justificate, se acceptă abateri de la metode şi
proceduri, dacă se demonstrează că modificarea nu afectează performanţele
metodei şi că personalul poate aplica metoda modificată. În aceste cazuri
organismul trebuie să aibă o politică şi o procedură. De asemenea, laboratorul
trebuie să aibă instrucţiuni privind funcţionarea şi utilizarea tuturor
echipamentelor importante şi pentru manipularea şi pregătirea obiectelor pentru
încercare şi/sau etalonare, atunci când absenţa unor astfel de instrucţiuni ar
putea periclita rezultatele. Toate instrucţiunile, standardele, manualele şi datele
de referinţă relevante trebuie menţinute la zi şi trebuie să fie uşor accesibile
personalului.
În ceea ce priveşte alegerea metodelor, laboratorul trebuie să folosească
metode de încercare şi/sau etalonare, inclusiv de eşantionare, care satisfac
necesităţile clientului şi care sunt adecvate scopului încercărilor şi/sau
etalonărilor (realizează parametrii de performanţă stabiliţi), fiind preferate cele
publicate (standarde naţionale, regionale sau internaţionale).
Activităţile de încercare ale laboratorului trebuiesc declarate,
nominalizându-se încercările, domeniul de produse de încercat, tipurile de
determinări efectuate, metodele / echipamentele / tehnicile utilizate, domeniul
(de valori) şi incertitudinea de măsurare (unde este cazul). Trebuie de
asemenea declarat grupul sau persoana ce decide asupra metodelor practicate şi
a gradului de detaliu în documentarea lor.
Procedura de încercare trebuie să cuprindă: specificarea cerinţelor,
prelevare / eşantionare, pregătirea probei, determinare cantitativă, achiziţia şi
analiza datelor, interpretarea datelor, raportare / comentarii.
În cazul schimbării referenţialului de încercare trebuie documentată
politica şi procedura de tranziţie la noile metode de încercare.

80
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Dacă laboratorul intenţionează să folosească metode proprii (neincluse


în standarde de metodă), este obligatorie obţinerea acordului scris al client (în
caz contrar trebuie menţionat în raportul de încercare).
Pentru a demonstra că sunt adecvate scopului propus, este necesară
validarea9 următoarelor categorii de metode: metode nestandardizate, metode
dezvoltate în laborator, metode standardizate folosite în afara gamei lor
propuse şi extinderea şi modificarea metodelor standardizate. Validarea se face
înainte de utilizarea pe probe reale, revalidarea fiind necesară dacă se schimbă
analistul, condiţiile de încercare ori domeniul de aplicare, sau după o perioada
lungă de neutilizare.
Validarea metodelor se poate face prin:
• test interlaboratoare (de către organisme sectoriale sau de standardizare);
• încercare între laboratoare similare (peer validation);
• în laboratorul propriu (in house validation).
Laboratorul trebuie să aibă o procedură documentată de proiectare a
experimentelor de validare (protocol) şi înregistrări detaliate ale rezultatelor
experimentale obţinute.
O atenţie deosebită trebuie acordată evaluării incertitudinii
determinărilor. Incertitudinea unui rezultat este un indicator al calităţii sale, şi
prin estimarea sa se pot compara rezultatele generate de mai multe laboratoare,
sau de un laborator cu specificaţii date sau etaloane caracterizate. Aceste
informaţii pot de multe ori preveni dublarea muncii sau repetarea încercărilor
Din acest motiv, în standard se precizează că laboratoarelor de măsurare
şi/sau calibrare trebuie să aibă şi să aplice o procedură de estimare a
incertitudinii măsurătorilor sau calibrărilor.
Atunci când natura metodelor de încercare nu permite un calcul riguros,
metrologic şi statistic al incertitudinii de măsurare, laboratorul trebuie cel puţin
să încerce să identifice toate componentele de incertitudine şi să facă o
estimare rezonabilă, asigurându-se că forma de raportare a rezultatelor nu va
furniza o impresie greşita cu privire la incertitudine. Estimarea rezonabilă
trebuie să se bazeze pe cunoaşterea performanţei metodelor şi a domeniului de
măsurare şi să utilizeze experienţa anterioară şi datele de validare.

9
Validarea = confirmare prin examinare şi furnizarea de dovezi obiective de indeplinire a
cerintelor speciale pentru o utilizare specifica.
81
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Nivelul de rigoare în estimarea incertitudinii măsurătorilor depinde de


cerinţele metodei de testare, de pretenţiile clientului, de existenţa unor limite
înguste pe care se bazează decizia de conformitate cu o anumită specificaţie.
Laboratorul trebuie să-şi declare politica privind estimarea şi declararea
incertitudinii de măsurare şi să identifice persoanele/funcţiile care aplică
procedura de estimare, verifică, respectiv validează rezultatele.
Pentru estimarea incertitudinii laboratorul trebuie să aibă:
• o descriere transparentă a procedurii de evaluarea a rezultatului. De câte ori
este posibil, această descriere trebuie să fie în forma unui model matematic.
Evaluarea rezultatului şi modelul depind de procedura de măsurare şi de
definiţia măsurândului.
• schema logică a încercării.
• identificarea mărimilor ce afectează rezultatul şi a interdependenţelor lor.
Se poate utiliza o diagramă cauză efect sau un tabel de corelaţii.
• descriere transparentă a cunoştinţelor privind mărimile ce intervin în
modelul matematic (formula de calcul). Se pot utiliza distribuţia
probabilităţilor şi evaluările statistice pentru a descrie limitările cunoaşterii.
Trebuie utilizate estimări rezonabile ale tuturor cunoştinţelor anterioare
• metodă sistematică de compunere a influenţelor. Se utilizează legea de
propagare a erorii.
Referitor la controlul datelor, acesta trebuie efectuat sistematic asupra
tuturor calculelor şi transferurilor de date. Laboratorul trebuie să aibă
instrucţiuni pentru verificarea calculelor şi transferului de date, care să
cuprindă:
• cine şi când verifică;
• cum se fac verificările;
• ce înregistrări sunt generate.
Dacă se folosesc tehnici statistice de prelucrare a datelor rezultate din
încercare, trebuie dovedită competenţă în alegerea metodei statistice şi
aplicarea ei. Trebuie să existe fişe de post pentru personalul având autoritatea
şi responsabilitatea introducerii datelor, prelucrării statistice şi raportării
rezultatelor. Sistemele computerizate trebuie să fie adecvate activităţilor cărora
le sunt dedicate. Utilizarea tehnicilor statistice şi controlul datelor trebuie să fie
incluse în programul anual de audit intern.
Laboratorul trebuie să:
• identifice implicarea computerelor în încercare/ măsurare/ prelucrare date;
82
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• definească hardware-ul folosit ;


• identifice sistemele şi sub-sistemele specifice;
• declare modul de stabilire a gradului de adecvare a software-ului
O altă categorie de cerinţe de natură tehnică impuse laboratoarelor de
standard se referă la dotarea acestora. Laboratoarele trebuie să fie dotate cu
toate echipamentele de eşantionare, măsurare şi încercare necesare efectuării
corecte a încercărilor (inclusiv eşantionarea, pregătirea obiectelor de încercat,
procesarea şi analiza datelor din încercare şi/sau etalonare). Echipamentele
necesare trebuie să se situeze la nivelul de performanţă solicitat de metode,
pentru a putea genera rezultate valide sub limitele contractuale sau legale.
Laboratorul poate închiria echipamente, cu condiţia ca acestea să satisfacă
cerinţele şi să existe personal competent şi instruit care să le utilizeze.
Echipamentul trebuie folosit de personal autorizat. Instrucţiuni aduse la
zi privind folosirea şi întreţinerea echipamentului (inclusiv manuale relevante
oferite de producător) trebuie să fie disponibile personalului care le utilizează.
Fiecare componentă a echipamentului folosit pentru testare şi calibrare,
semnificativă pentru rezultatele măsurătorilor, şi soft-ul aferent, vor fi
identificate în mod unic.
Pentru fiecare echipament semnificativ pentru test sau calibrare şi soft-
ul aferent se vor păstra înregistrări ce vor conţine cel puţin:
• identitatea echipamentului şi a soft-ului;
• numele producătorului, tipul, seria sau altă identificare cu caracter unic;
• verificarea că echipamentul corespunde specificaţiilor;
• locaţia curentă;
• instrucţiunile producătorului, dacă sunt disponibile, sau referinţe asupra
locului unde se află acestea;
• date, rezultate şi copii ale rapoartelor şi certificate ale tuturor calibrărilor,
reglajelor şi criteriilor de acceptare, precum şi data viitoarei calibrări;
• planul de întreţinere, şi întreţinerea la zi;
• defecţiuni, modificări, reparaţii suferite de echipament.
Laboratorul va avea proceduri pentru manipularea sigură, transportul,
depozitarea, folosirea şi planificarea întreţinerii echipamentelor de măsurare
pentru asigurarea funcţionarii corecte şi pentru evitarea contaminării sau
deteriorării. În cazul echipamentelor folosite în afara laboratorului pot fi
necesare proceduri suplimentare.

83
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Echipamentul care a fost supus la suprasolicitări sau utilizare eronată,


care dă rezultate suspecte sau care s-a demonstrat că este defect va fi scos din
funcţiune şi va fi izolat pentru a preveni utilizarea sau va fi clar etichetat ca
defect. Laboratorul va examina efectul defectului asupra testelor anterioare şi
va institui procedura de "Control a activităţii nonconforme“.
Atunci când calibrările conduc la un set de factori de corecţie,
laboratorul va avea proceduri pentru a asigura updatarea corespunzătoare a
copiilor (de exemplu în software).
Echipamentele pentru testare şi calibrare, incluzând hardware-ul şi
software-ul, vor fi ferite de ajustări care ar invalida rezultatele testelor şi/sau
calibrărilor.
Un alt aspect semnificativ asupra căruia se insistă în standard este cel
privitor la trasabilitatea măsurătorilor. Aşa cum s-a indicat anterior, toate
echipamentele folosite pentru încercări şi/sau etalonări trebuie să fie etalonate
înainte de a fi puse în funcţiune. Trasabilitatea se referă la cerinţa de a face
corelaţia între rezultatul măsurării şi etaloanele de referinţă, de preferinţă cele
din sistemul internaţional de unităţi (SI defineşte unităţi pentru masă (kg),
lungime (m), timp (s), temperatură termodinamică (°Kelvin), curent electric
(A), intensitate luminoasă (cd) şi cantitate de substanţă (mol)).
Trasabilitatea la etaloane de referinţă comune permite laboratoarelor să
realizeze acelaşi set de condiţii fixe necesare pentru măsurare.
Trasabilitatea se stabileşte cu un nivel declarat de incertitudine, fiecare
noua verigă mărind incertitudinea de măsurare. Trasabilitatea face legătura şi
asigură comparabilitate între măsurări făcute în laboratoare diferite sau la
momente de timp diferite.
Pentru ca o măsurare să fie trasabilă, toate măsurările asociate cu
valorile din ecuaţia măsurării (formula de calcul) trebuie să fie trasabile. Dacă
mărimi care nu sunt prezente în formula de calcul (temperatura, pH, etc.)
influenţează semnificativ rezultatul, trebuie asigurată şi trasabilitatea
măsurărilor efectuate pentru a controla aceşti parametri.
Laboratorul trebuie să:
• dovedească trasabilitatea la etaloanele naţionale a rezultatelor măsurărilor
pentru care solicită acreditarea;
• aibă un program de etalonare ale cărui elemente principale sunt: perioada
de etalonare (stabilită de utilizator), locul unde se face etalonarea şi etalonul de
referinţă utilizat, respectiv incertitudinea de realizat.

84
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Elementele ale unei trasabilităţi valide constau în:


• racordul mijlocului de măsurare la un lanţ de trasabilitate, care la capătul
superior este constituit de un etalon primar, oficial validat;
• caracter neîntrerupt al lanţului şi implicit a transmiterii unităţilor de măsură
realizate;
• aceste operaţii sunt realizate cu incertitudini stabilite.
Trasabilitatea măsurărilor poate fi asigurată prin folosirea unor servicii
de etalonare ale altor laboratoare, care pot demonstra competenţă, capacitatea
şi trasabilitatea măsurării.
Stabilirea trasabilităţii la mărimi fizice cum ar fi masa, volum, lungime,
temperatură, timp, se face prin utilizarea etaloanelor de transfer, la nivelul de
incertitudine dorită necesar pentru măsurare. Etaloanele trebuie să fie însoţite
de un certificat de etalonare.
Laboratorul trebuie să-şi declare politica privind asigurarea trasabilităţii
şi să documenteze modul de menţinere şi verificare a stării de etalonare a
echipamentelor.
Dacă laboratorul nu are propriul etalon, furnizorul de etalonare trebuie
să emită un certificat de etalonare care să includă valorile incertitudinii. În plus,
laboratorul trebuie să-şi monitorizeze permanent funcţionarea echipamentului
utilizând etaloane proprii, stabile, pentru a dovedi ca operează în limitele de
incertitudine de la etalonare.
În România, etalonările efectuate de către laboratoare din cadrul
Biroului Român de Metrologie Legala (Institutul Naţional de Metrologie,
laboratoarele interjudeţene sau judeţene) se consideră că satisfac cerinţele de
trasabilitate.
Pentru etalonările care nu pot fi făcute, în mod curent, în cadrul unităţii,
etalonarea trebuie să asigure încrederea în măsurări prin stabilirea trasabilităţii
la etaloane de măsură adecvate, cum ar fi:
• folosirea de materiale de referinţă certificate, furnizate de un producător
capabil să prezinte o caracterizare fizică şi chimică a materialului, demnă de
încredere;
• folosirea metodelor specificate şi/sau a etaloanelor reciproc acceptate,
descrise clar şi acceptate de toate părţile interesate;
În măsurările chimice şi biologice, un caz special de trasabilitate îl
reprezintă identificarea şi confirmarea identităţii probei de interes prin

85
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

comparare cu date de referinţă obţinute în condiţii foarte asemănătoare cu cele


din laborator. Este cazul spectrelor IR, MS, NMR, al cromatogramelor, etc.
Etalonarea se face faţă de etaloane chimice de puritate cunoscută
preparate gravimetric, cu condiţia ca validarea să fi stabilit că metoda măsoară
ceea ce se doreşte să se măsoare şi că ecuaţia măsurării utilizată în calculul
rezultatului este validă.
Există măsurări de parametri fizici sau chimici pentru care etalonarea se
face faţă de materiale de referinţă certificate (respectând ghidurile ISO 30-35).
Materialele de referinţă sunt MR însoţite de un certificat şi se deosebesc de
celelalte etaloane chimice prin:
• trasabilitate demonstrabilă la etaloane interne sau internaţionale;
• o declaraţie de incertitudine;
• etalonarea faţă de materiale de referinţă certificate matriciale (cu matrice
asemănătoare probei), de exemplu pentru determinări spectrale XRF.
Materialele de referinţă matriciale nu se recomandă pentru etalonare
deoarece sunt scumpe, matrici suficient de asemănătoare cu probele sunt rare,
iar incertitudinile asociate sunt de regulă prea mari pentru a fi utilizate în
etalonare.
Legat de eşantionare, standardul precizează că laboratorul trebuie să
aibă un plan şi proceduri de eşantionare şi să-şi definească politica privind
eşantionarea, inclusiv gradul de flexibilitate la cerinţele clienţilor.
În cazul în care eşantionarea este sub autoritatea şi responsabilitatea sa,
laboratorul trebuie să documenteze modul în care se asigură că:
• personalul este competent şi instruit;
• există echipamentele necesare pentru efectuarea diferitelor tipuri de
eşantionare, conform standardelor de prelevare;
• dispozitivul de măsurare incorporat în echipamentul de eşantionare este
etalonat;
• procedurile de eşantionare sunt adecvate probei, tipului de încercare şi
exactităţii necesare;
• proba prelevată este reprezentativă;
• modele statistice utilizate sunt adecvate, cunoscute, urmate şi declarate;
• se stabileşte cantitatea de probă optimă, ţinând cont de eventuala necesitate
de a păstra contraprobă;
• există instrucţiuni pentru verificarea şi înregistrarea echipamentului de
prelevare sau a rezultatelor încercării;
86
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• sunt definite condiţiile de ambalare şi condiţionare;


• sigiliu, dacă este cazul;
• proba este unic identificată;
• s-au luat precauţii de siguranţă;
• sunt definite condiţiile de transport;
• înregistrările permit refacerea eşantionării şi interpretarea rezultatelor;
• informaţiile înregistrate pentru fiecare proba sunt incluse în raportul de
încercare;
• pentru eşantionările care nu sunt efectuate de laborator se anexează raportul
de prelevare.
În ceea ce priveşte manipularea obiectelor de încercare şi etalonare,
standardul precizează că laboratorul trebuie să aibă proceduri pentru
transportul, recepţia, manipularea, protecţia, depozitarea, păstrarea şi/sau
eliminarea obiectelor de încercat şi/sau etalonat, inclusiv toate prevederile
necesare protecţiei integrităţii obiectului de încercat sau etalonat şi a intereselor
laboratorului şi clientului.
Laboratorul trebuie să aibă:
• un sistem de identificare a probelor, cu alocarea unui cod fără risc de
confuzie pe tot traseul în laborator;
• un sistem de înregistrare a probelor;
• proceduri documentate pentru recepţie, depozitare, manipulare şi
îndepărtare;
• instrucţiuni de verificare a stării probei la recepţie;
• criterii de acceptabilitate;
• spaţii de depozitare adecvate;
• un sistem de supervizare a probelor depozitate;
• instrucţiuni de depozitare;
• segregare de spaţii pentru probele aflate înainte şi după încercare;
• reguli de recepţie şi eliberare a probelor în lucru;
• reguli de păstrare;
• reguli şi instrucţiuni de acces;
• reguli de manipulare şi circulaţie a probelor în laborator;
• instrucţiuni pentru evitarea degradării, deteriorării, sau contaminării
probelor;
• instrucţiuni pentru asigurarea condiţiilor de mediu;
87
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• instrucţiuni pentru siguranţa în cursul transportului;


• instrucţiuni de îndepărtare resturi şi contraprobe;
• reguli de returnare la client, conform contractului;
• instrucţiuni de ambalare deşeuri;
• instrucţiuni de transport deşeuri;
• instrucţiuni de neutralizare, decontaminare şi distrugere;
• reguli de siguranţă;
• instrucţiuni pentru protecţia mediului;
• reguli de asigurare a confidenţialităţii;
• înregistrări.
Pentru asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor, laboratorul trebuie să
aibă proceduri de control al calităţii pentru monitorizarea validităţii rezultatelor
încercărilor şi/sau etalonărilor efectuate. Datele generate trebuie înregistrate
astfel încât să se poată detecta tendinţele, şi unde este posibil, să se aplice
tehnici statistice pentru analiza rezultatelor.
Laboratorul trebuie să-şi documenteze politicile şi procedurile pentru
asigurarea şi controlul calităţii rezultatelor generate.
Laboratorul trebuie să aibă implementat nivelul primar de control şi pe
cel secundar sau terţiar adecvat pentru fiecare parametru. Dacă nu este posibilă
aplicarea nivelului terţiar pentru un anume parametru/matrice trebuie acordată
o atenţie suplimentară nivelului secundar.
Primul nivel de control este gestionat de responsabilul de încercare şi
are ca scop verificarea exactităţii şi validităţii datelor. El consta din:
• încercări în dublu sau multiplu (pentru cca. 5% din încercări);
• repetarea încercării pe contraprobe;
• corelarea rezultatelor diferiţilor parametri pentru o probă dată;
• utilizarea etaloanelor sau a materialelor de referinţă;
• diagrame de control.
Nivelul secundar de control este gestionat de responsabilul calităţii şi
are ca scop verificarea eficienţei sistemul calităţii. El constă din:
• încercarea probelor "dublu blanc";
• încercarea etaloanelor, probelor de referinţă sau a celor analizate anterior ca
probe proaspăt sosite în laborator;
• încercarea probelor cu valori de tip „split level" (valorile parametrilor
apropiate, dar nu identice);

88
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• încercări interpersonal;
• încercări pe echipamente diferite.
Nivelul terţiar de control este responsabilitate managementului
laboratorului şi are ca scop stabilirea performanţelor în încercare. El constă din:
• organizarea de comparări interlaboratoare;
• participarea la programe de teste de performanţă.
Rezultatele obţinute în nivelul secundar şi terţiar sunt raportate şi pot
genera acţiuni corective sau preventive. Responsabilul calităţii face un plan
anual pentru controlul secundar, în care fiecare încercare acreditată (parametru
şi fiecare matrice) va fi analizată cel puţin o dată cu bune rezultate. O trecere în
revistă anuală se face luând în considerare toate rezultatele obţinute la controlul
secundar, care sunt înaintate conducerii şi prezentate sumar în analiza
sistemului.
În ceea ce priveşte raportarea rezultatelor, în standard se precizează că
rezultatele fiecărei încercări, etalonări sau serii de încercări sau etalonări
efectuate de laborator trebuie să fie raportate precis, clar, neambiguu şi obiectiv
şi în conformitate cu orice instrucţiuni specifice din metodele de încercare sau
etalonare.
Activitatea desfăşurată de organism trebuie să fie acoperită de un raport
de încercare sau un buletin de analiză. Nu se permite numai raportarea orala.
Organismul trebuie să-şi declare politica de raportare şi procedura de
redactare şi transmitere a rapoartelor.
Raportul de încercare trebuie să cuprindă:
• toate rezultatele examinărilor şi determinărilor efectuate;
• evaluarea conformităţii;
• informaţii necesare pentru înţelegerea şi interpretarea raportului.
Informaţiile trebuie să fie corecte, exacte, clare, şi prezentate într-o
manieră care să le facă uşor de înţeles şi utilizat de către cel care le citeşte.
Formatul trebuie adaptat la fiecare tip de activitate de încercare, dar
antetul rămâne acelaşi.
Rapoartele de încercare trebuie să fie semnate de persoane special
autorizate, care îşi asumă responsabilitatea tehnică şi/ sau juridică. Dacă
raportul are mai multe pagini, trebuie menţionat pe care se semnează şi care
sunt măsurile de siguranţă pentru a preveni reproducerea neautorizată sau
utilizarea frauduloasă.

89
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

2.7. DIFERENŢE ÎNTRE VERSIUNILE DIN 1999 ŞI 2005 ALE


STANDARDULUI

Punerea faţă în faţă a celor doua standarde în zonele unde apar diferenţe sunt
prezentate în tabelul 1.

Tabel 2.1. ISO/IEC 17025:2005 vs ISO/IEC 17025:1999


ISO/IEC 17025:2005 ISO/IEC 17025:1999
să aibă personalul managerial şi să aibă personalul managerial şi
tehnic care, independent de alte tehnic care să aibă autoritatea şi
responsabilităţi, să aibă autoritatea resursele necesare să îşi
şi resursele necesare să îşi îndeplinească îndatoririle şi să
îndeplinească îndatoririle, inclusiv identifice apariţia îndepărtărilor
menţinerea şi îmbunătăţirea de la sistemul managerial sau de
4.1.5 a) sistemului managerial, şi să la procedurile pentru efectuarea
identifice apariţia îndepărtărilor de de teste şi/sau calibrări, şi să
la sistemul managerial sau de la iniţieze acţiuni pentru a preveni
procedurile pentru efectuarea de sau reduce asemenea situaţii (vezi
teste şi/sau calibrări, şi să iniţieze şi 5.2)
acţiuni pentru a preveni sau reduce
asemenea situaţii (vezi şi 5.2)
Să asigure că personalul este N/A
conştient de relevanţa şi importanţa
activităţii ce o desfăşoară şi de
4.1.5 k)
modul în care ei contribuie la
atingerea obiectivelor sistemului
managerial.
Managementul de vârf trebuie să N/A
asigure că procese corespunzătoare
de comunicare sunt stabilite în
4.1.6 interiorul laboratorului şi că are loc
comunicarea cu privire la eficienţa
sistemului managerial.

90
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Politicile sistemului managerial al Politicile sistemului calităţii al


laboratorului referitoare la calitate, laboratorului şi obiectivele vor fi
inclusiv declaraţia de politică de definite în manualul calităţii
calitate, vor fi definite în manualul (indiferent cum este numit
calităţii (indiferent cum este numit acesta). Obiectivele generale vor
4.2.2 acesta). Obiectivele generale vor fi fi documentate în declaraţia de
stabilite, şi vor fi revizuite la politică de calitate. Declaraţia
revizuirea managementului. politicii de calitate va fi emisă sub
Declaraţia politicii de calitate va fi autoritatea executivă de vârf.
emisă de autoritatea de management
de vârf.
scopul sistemului de management obiectivele sistemului calităţii
4.2.2 c) referitoare la calitate
Obligaţia managementului Obligaţia managementului
laboratorului de a se conforma laboratorului de a se conforma
4.2.2 e) acestui Standard International şi de acestui Standard International.
a îmbunătăţi permanent eficienţa
sistemului managerial.
Managementul de vârf va oferi Manualul calităţii va include sau
dovezi ale preocupării pentru va face referiri la proceduri
4.2.3
dezvoltarea şi implementarea ajutătoare incluzând procedurile
sistemului managerial şi tehnice. Se va sublinia structura
îmbunătăţirea continuă a eficienţei documentaţiei utilizată în
acestuia. sistemul calităţii.
Managementul de vârf va comunica Rolul şi responsabilităţile
organizaţiei importanţa îndeplinirii managementul tehnic şi ale
cerinţelor consumatorului ca şi a managerului de calitate, inclusiv
4.2.4 cerinţelor statutorii sau responsabilităţile lor pentru
regulamentare. asigurarea conformităţii cu acest
Standard Internaţional, vor fi
definite în manualul calităţii.

91
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Manualul calităţii va include sau va N/A


face referire la procedurile
ajutătoare sau procedurile tehnice.
4.2.5
Se va sublinia structura
documentaţiei utilizată în sistemul
de management.
Rolurile şi responsabilităţile N/A
managementului tehnic şi ale
managerului de calitate, inclusiv
4.2.6 responsabilitatea lor pentru
asigurarea corespondenţei cu acest
Standard Internaţional, vor fi
definite în manualul calităţii.
Managementul de vârf va asigura că N/A
integritatea sistemului managerial
4.2.7 este menţinută atunci când sunt
planificate şi implementate
schimbări ale sistemului managerial.

Laboratorul va fi deschis pentru Laboratorul va acorda clienţilor


cooperarea cu clienţii sau sau reprezentanţilor acestora
reprezentanţii lor în vederea cooperarea pentru clarificarea
clarificării cerinţelor clientului şi în cerinţelor clientului şi în
monitorizarea performanţei monitorizarea performanţei
4.7.1
laboratorului în relaţie cu activitatea laboratorului în relaţie cu
realizată, cu asigurarea de către activitatea realizată, cu asigurarea
laborator a confidenţialităţii faţă de de către laborator a
alţi clienţi. confidenţialităţii faţă de alţi
clienţi.

92
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Laboratorul va căuta feedback, atât Laboratoarele sunt încurajate să


pozitiv cât şi negativ, de la clienţi. obţină feedback, atât pozitiv cât
Feedback-ul va fi folosit şi analizat şi negativ, de la clienţii lor.
4.7.2 pentru îmbunătăţirea sistemului Feedback-ul va fi folosit pentru
managerial, activităţile de testare şi îmbunătăţirea sistemului calităţii,
calibrare şi servicii pentru clienţi. activităţile de testare şi calibrare
şi servicii pentru clienţi.
Exemple de tipuri de feedback N/A
4.7.2
Note
includ urmărirea satisfacţiei
clienţilor şi revizuirea rapoartelor de
Laboratorul îşi va îmbunătăţi N/A
continuu eficienţa sistemului
managerial prin folosirea politicii de
calitate, rezultatele auditului,
4.10
obiectivele de calitate, analiza
datelor, acţiuni corective şi de
prevenire şi revizuirea
managementului.
Managementul laboratorului va Managementul laboratorului va
formula obiectivele privitoare la formula obiectivele privitoare la
educarea, instruirea şi abilităţile educarea, instruirea şi abilităţile
personalului laboratorului. personalului laboratorului.
Laboratorul va avea o politică şi Laboratorul va avea o politică şi
proceduri pentru identificarea proceduri pentru identificarea
5.2.2 nevoilor de instruire şi va oferi nevoilor de instruire şi va oferi
instruire personalului. Programul de instruire personalului. Programul
instruire va fi relevant pentru de instruire va fi relevant pentru
sarcinile prezente şi cele sarcinile prezente şi cele
anticipabile ale laboratorului. anticipabile ale laboratorului.
Eficienţa acţiunilor de instruire va fi
evaluată.

93
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Datele controlului de calitate vor fi N/A


analizate şi, acolo unde se găsesc în
afara criteriilor previzionale, acţiuni
5.9.2 planificate vor fi întreprinse pentru
corectarea problemei şi a preveni
raportarea de rezultate incorecte.

94
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

BIBLIOGRAFIE
1. xxx, Alignment of ISO/IEC 17025:1999 with ISO 9001:2000, CASCO
WG25/49, Rev1, April 2005
2. ACLASS Guidance and Requirements for Transition to ISO/IEC
17025:2005
3. Dutch Accreditation Council, Explanation of ISO/IEC 17025 and
implementation of iso/iec 17025:2005, Doc. RvA-T15, July 2005
4. Gabriel Vasiliu, Iuliana Chilea, Analiza impactului transpunerii sistemului
calităţii din Uniunea Europeanã în România, a cadrului legal şi a
principalelor acţiuni întreprinse de autorităţi şi de participanţii din
infrastructura calităţii privind importanţa implementării standardelor
române, ASRO 2005
5. ILAC, Guidelines on Grading of Non-conformities, ILAC-G20:2002
6. Duane M. Friesen, Shauna Dobson, Implementing An ISO/IEC 17025
Quality System In A Commercial EMC Test Laboratory Environment,
Conformity, july 2004, p. 21
7. Geoff Strawbridge, What is conformity assessment?, ISO Bulletin, october
2002, p. 3
8. ILAC, Introducing the Concept of Uncertainty of Measurement in Testing
in Association with the Application of the Standard ISO/IEC 17025, ILAC-
G17:2002
9. CITAC şi Eurachem, Guide to Quality in Analytical Chemistry – An Aid to
Accreditation, 2002
10. http://www.iso.ch/iso/en/ISOOnline.frontpage

95
CAPITOLUL 3
STANDARDE EUROPENE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTEA DE
PROTECŢIE

3.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎMBRĂCĂMINTEA DE


PROTECŢIE

3.1.1. Definirea echipamentului personal protectiv (EPP)

Conform Directivei 89/656/EEC, se consideră echipament personal


protectiv, orice echipament folosit sau purtat de către angajat pentru a-l proteja
împotriva unuia sau mai multor riscuri privind sănătatea sau siguranţa la locul
de munca, incluzând toate echipamentele complementare sau accesoriile care
pot contribui în acest scop. Această definiţie exclude:
• îmbrăcămintea de lucru normală şi uniformele care acţionează în sensul de a
asigura siguranţa şi sănătatea;
• echipamente de prim ajutor şi servicii de salvare;
• EPP pentru uzul militar şi al poliţiei;
• EPP folosite la automobile (de exemplu, centura de siguranţă);
• echipamente pentru sport;
• materiale de autoapărare;
• dispozitive de detecţie şi de avertizare asupra unor riscuri.
Directiva 89/686/EEC vine cu precizări suplimentare, definind
echipamentul personal protectiv ca: orice dispozitiv sau aparat creat pentru a
fi purtat sau folosit de un individ pentru protecţie împotriva unuia sau mai
multor accidente de sănătate şi siguranţă. În sensul mai larg de asemenea:
• o unitate constituită din diferite dispozitive sau aplicaţii combinate pentru a
proteja împotriva potenţialelor riscuri simultane;
• un dispozitiv protectiv combinat cu un echipament non – protectiv;
• componente EPP interschimbabile.
Nu sunt considerate EPP sub această directivă:
• îmbrăcămintea de lucru sau uniformele fără proprietăţi specifice protective;
• EPP folosite de forţele armate sau în menţinerea legii şi a ordinii;
• EPP pentru autoapărare;
96
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• unele EPP pentru uzul personal (îmbrăcăminte pentru iarnă si pentru ploaie,
încălţăminte, umbrele, mănuşi de uz casnic);
• EPP pentru protecţie sau salvare în accidente aeriene, dacă nu sunt purtate
permanent.

3.1.2. Reguli generale

EPP ar trebui să fie folosite numai dacă riscurile nu pot fi eliminate sau
reduse suficient de către dispozitivele de protecţie sau de către măsurile,
metodele sau procesele organizate. EPP sunt considerate a fi cea mai slabă
formă de prevenţie tehnică, urmând să fie folosite să protejeze împotriva
riscurilor rămase după implementarea măsurilor.
Aceste EPP ar trebui:
• să fie potrivite pentru riscuri, fără să introducă un nou risc;
• să fie compatibile cu condiţiile existente la locul de muncă;
• să întrunească cerinţele ergonomice şi cele privind siguranţa şi sănătatea;
• să fie adaptabile la nevoile individuale ale purtătorului;
• dacă mai multe tipuri de EPP trebuiesc purtate simultan, atunci
compatibilitatea şi eficienţa acestei combinaţii de EPP ar trebui verificate;
• condiţiile de folosire ale unui EPP, în special timpul de folosire, vor fi
determinate în funcţie de următorii factori: nivelul de risc, frecvenţa expunerii
la risc şi condiţiile de la fiecare loc de muncă;
• EPP sunt în general create spre a fi folosite de o singură persoană. Dacă
condiţiile de lucru cer ca un EPP să fie transferat de la o persoană la alta, atunci
acesta va fi curăţat şi dezinfectat pentru a permite refolosirea în condiţiile unei
igiene sigure.
Directiva 89/656/EEC

3.1.3. Standardizare

Standardul European EN 340:2003 este un standard de referinţă şi


poate fi considerat corespunzător împreună cu standardele specifice. Acest
standard nu poate fi folosit singur, ci numai în combinaţie cu alt standard care
conţine cerinţe pentru performanţele specifice unui produs pentru protecţie.
Dacă sunt necesare cerinţe specifice, acestea ar trebui să fie specificate
în standardul potrivit acestui produs.
97
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Revizuirea standardului EN 340: 1993 a dus la următoarele principale


schimbări în noua ediţie a acestui standard:
• Au fost adăugate cerinţe de bază referitoare la sănătate şi cerinţele
ergonomice incluzând metode de testare. Majoritatea cerinţelor vor afecta
furnizorii de materiale ai fabricilor de îmbrăcăminte. Alte cerinţe vor fi
importante pentru producătorii de îmbrăcăminte, pentru a corespunde cu
standardele de produse specifice.
• A fost introdusă o procedură pentru testul spălării industriale, pentru că
acest tip de spălare este aplicat frecvent la multe tipuri de îmbrăcăminte de
protecţie.
• Sistemul de stabilire a mărimii a fost îmbunătăţit, pentru a ţine cont de
cerinţele de mărime din seria EN 13402.
• A fost conceput ca un ghid, pentru a dezvolta specificaţii pentru testele
practice de performanţă în standardele de produs.

Raza de acţiune
Acest Standard European specifică cerinţele generale de performanţă
pentru ergonomie, caracterul inofensiv, stabilirea mărimii, îmbătrânire,
compatibilitate, simbolizarea îmbrăcămintei de protecţie şi informaţii ce
trebuie furnizate de către producător împreună cu îmbrăcămintea de protecţie.

Referiri normative
Acest Standard European integrează prin referinţele date sau nedate,
prevederile din alte publicaţii. Aceste referiri normative sunt citate în pasaje
corespunzătoare în text şi publicaţiile sunt citate mai jos. Pentru referinţele
date, amendamentele următoare sau revizuiri ale oricărei din aceste publicaţii,
se aplică numai acestui standard european. Pentru referinţe nedate, ultima
ediţie a publicaţiei se referă la adresă (inclusiv amendamente):
EN 420, Cerinţe generale pentru mănuşi;
EN 1413, Textile – Determinarea ph-ului extractelor apoase;
EN 1811, Metode de test de referinţă pentru eliberarea nikelului din
produse destinate contactului direct şi prelungit cu pielea;
EN 13402-1, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea I: Termeni,
definiţii şi proceduri de măsurare a corpului (ISO 3635: 1981, modificat);
EN 13402-2, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea a II-a:
Dimensiuni primare şi secundare;
98
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

pr EN 13402-3, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea a III-a:


Măsurători şi intervale;
pr EN 14362-1 – Textile – Metode pentru detectarea şi determinarea
unor anumite amine aromatice derivate din coloranţi azo – Partea I: Detectarea
folosirii unor anumiţi coloranţi azo accesibili fără extracţie;
EN 23758 – Textile – Coduri de pe etichete pentru întreţinere folosind
simboluri (ISO 3758: 1991);
EN 25077, Textile: Determinarea schimbărilor dimensionale după
spălare şi uscare (ISO 50077: 1984);
EN ISO 3175-1, Textile: Dry cleaning si finisare – Partea I: Metode
pentru evaluarea capacităţii de spălare a textilelor şi a îmbrăcămintei;
EN ISO 3175-2, Textile – Dry cleaning şi finisare – Partea a II-a:
Proceduri pentru tetracloretilenă (ISO 3175-2: 1998);
EN ISO 4045, Piele – Determinarea ph-ului (ISO4045: 1977);
EN ISO 6330, Textile – Spălarea casnică şi proceduri de uscare pentru
testarea textilelor (ISO 6330: 2000);
EN ISO 105, Textile – Teste pentru rezistenţa culorii (toate părţile);
ISO 7000, Simboluri grafice pentru folosirea pe echipament – index şi
punctaj;
ISO 15797 – Textile – Spălarea industrială şi proceduri de finisare
pentru testarea îmbrăcămintei de lucru.

3.1.4. Termeni şi definiţii referitoare la îmbrăcămintea de protecţie în


general

Pentru obiectivele Standardului European EN 340:2003 se aplică


următorii termeni şi definiţii:
Îmbătrânirea -Schimbarea unuia sau a mai multor proprietăţi iniţiale
ale materialelor pentru îmbrăcămintea de protecţie, odată cu trecerea timpului.
Notă: această afirmaţie se referă numai la valorile de laborator şi nu
dă indicaţii pentru folosirea în prezent.
Riscul - Situaţii care pot fi cauza vătămării sau dăunării sănătăţii
corpului uman.

99
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Notă: sunt diferite tipuri generale de risc, de exemplu: riscuri


mecanice, riscuri chimice, risc de frig, risc de căldură sau foc, riscuri date de
agenţi biologici, riscuri de radiaţii.
Anumite tipuri de riscuri, dintre acestea, pot, potrivit circumstanţelor,
să derive din mai multe riscuri specifice. Astfel, un risc de căldură (inflamaţie,
înfierbântare) poate deriva din contactul cu o sursă de căldură, căldură
radiantă etc. Pentru fiecare pot fi metode de testare separate.
Hainele speciale au fost proiectate pentru a da protecţie împotriva
riscurilor întâlnite în tipuri specifice de muncă. Exemple de asemenea haine
sunt sortite să furnizeze protecţie împotriva tăierii mâinii, pantaloni pentru
protecţia faţă de lanţuri care taie, haine pentru protecţia împotriva chimicalelor,
îmbrăcăminte cu vizibilitate înaltă şi haine pentru protecţia motocicliştilor etc.
Pericol - Combinaţii ale probabilităţii, ale întâmplării, cu consecinţele
unui eveniment riscant specificat.
Notă: conceptul riscului are întotdeauna două elemente: frecvenţa sau
probabilitatea cu care un eveniment riscant are loc şi consecinţa evenimentului
riscant.
Nivelul de performanţă - Număr care indică o categorie particulară
sau şirul de performanţă potrivit căruia rezultatele testării pot fi ordonate.
Datele de la numeroase teste sunt folosite pentru a plasa hainele într-
unul din numărul nivelelor de performanţă descriptive. Este util a fi reamintit
că în numeroase accidente, îmbrăcămintea poate preveni cauzarea de răni
serioase sau moartea.
De vreme ce nivelele de performanţă sunt bazate pe rezultatele testării
într-un laborator, ele nu sunt în legătură cu condiţiile reale de la locul de
muncă. Astfel, îmbrăcămintea de protecţie ar trebui sa fie selectată după o
apreciere întreagă a condiţiilor şi sarcinilor ce apar în procesul de folosire până
la sfârşit, luând în considerare riscul implicat. Totodată, trebuie să se ţină cont
de datele furnizate de producător referitor la performanţa îmbrăcămintei de
protecţie împotriva riscului sau riscurilor.
Numărul nivelelor de performanţă ar trebui să fie cât mai jos posibil,
ţinând cont de reproductibilitatea metodelor de testare şi de riscurile cărora
utilizatorii sunt expuşi. Diferite nivele de performanţă pot fi justificate numai
de către existenţa nivelelor de risc şi a factorilor ergonomici, care nu pot fi
acoperiţi adecvat de un singur nivel de performanţă.

100
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Îmbrăcăminte de protecţie - Îmbrăcămintea inclusiv cea protectoare


care acoperă sau înlocuieşte îmbrăcămintea personală, şi care este proiectată
pentru a furniza protecţie împotriva unuia sau mai multor riscuri.
Veste (corsaj) cu lungimea din talie până peste umăr - Lungimea
maximă măsurată de la planul taliei, peste umăr, până la nivelul taliei.
EN 340

3.1.5. Obligaţiile angajatorului (patronului)

Conform cerinţelor 89/686/EEC, ar trebui folosite numai EPP ce se


supun regulilor europene de concepere şi realizare.
Angajatorul trebuie să asigure EPP gratuit. De asemenea, acesta trebuie
să se ocupe de curăţirea, întreţinerea, reparaţia şi înlocuirea unui EPP pentru a
asigura cele mai bune condiţiile de funcţionalitate şi de igienă ale acestuia.
Statele membre ale UE pot, în concordanţă cu tradiţiile lor naţionale, să
specifice dacă angajaţii trebuie să contribuie sau nu la costul EPP ce nu sunt
folosite exclusiv la locul de muncă.
Angajatorul trebuie să informeze angajatul de riscurile de care sunt
protejaţi prin intermediul EPP şi să organizeze şedinţe de instruire, iar dacă e
nevoie, cursuri de pregătire despre folosirea corespunzătoare a EPP.
EPP vor fi folosite doar la aplicaţiile pentru care sunt făcute. Excepţii se
pot face doar în cazuri speciale şi excepţionale. EPP se folosesc doar în
concordanţă cu instrucţiunile de folosire, instrucţiuni care trebuiesc să fie uşor
accesibile pentru a fi înţelese foarte bine de cel ce foloseşte EPP.
Evaluarea EPP: înainte de alegerea unui EPP, angajatorul va face o
evaluare ce include următorii paşi:
1. Analiza şi evaluarea riscurilor care pot fi evitate prin alte mijloace.
2. Descrierea caracteristicilor EPP pentru a trece în evidenţă riscurile
determinate la primul pas, luând în considerare şi posibilitatea riscurilor puse
de EPP însuşi.
3. Evaluarea caracteristicilor EPP disponibile, în comparaţie cu specificaţiile
produsului făcute în al doilea pas.
Reguli de folosire:
• regulile referitoare la când şi unde trebuiesc folosite EPP vor fi specificate
de fiecare stat membru al UE, respectând principiile generale ale acestui act
normativ;
101
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• în regulile lor, statele membre vor aborda evoluţia tehnică ţinând seama de
protecţii individuale şi colective;
• statele membre vor consulta partenerii sociali în privinţa regulilor de
folosire.
Informarea angajaţilor:
• angajaţii şi/sau reprezentanţii lor vor fi informaţi despre măsurile cu privire
la siguranţa şi sănătatea acordate de folosirea EPP la locul de muncă.
Consultarea şi participarea angajaţilor:
• angajaţii şi/sau reprezentanţii lor vor fi consultaţi şi vor participa la
chestiunile acoperite de către acest act normativ şi de către anexele sale.
Directiva 89/656/EEC
3.1.6. Informaţiile furnizate de producător

Îmbrăcămintea de protecţie va fi furnizată clientului cu informaţii scrise


cel puţin în limba (limbile) oficiale ale clientului de destinaţie. Toate
informaţiile vor fi clare şi vor include:
a) Numele şi adresa completă a producătorului şi /sau a reprezentanţei
sale autorizate.
Notă: O adresa electronica sau alta adresa unde pot fi trimise
reclamaţii la produs poate fi folositoare.
b) Numele şi adresa completă şi numele de identificare a corpului
înştiinţat implicat în tipul de aprobare şi/sau control al calităţii.
c) Numărul Standardului European specific (EN) şi anul publicaţiei.
d) Explicaţia oricărei pictograme şi nivelul de performanţă. O explicaţie
de bază a testelor ce au fost aplicate îmbrăcăminţii de protecţie şi o listă
corespondentă a nivelelor de performanţă, preferabil într-un tabel al
performanţei.
e) Toate materialele de bază şi secundare constituente.
f) Instrucţiuni pentru folosirea corespunzătoare pentru standardul
specific:
• teste pentru a fi încercate de către purtător înaintea folosirii;
• potrivire, cum se îmbracă şi dezbracă;

102
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• instrucţiuni cu privire la folosirea corespunzătoare a produsului pentru a


minimiza riscul de leziune;
• limite de folosire (ex: valori de temperatură);
• instrucţiuni pentru depozitare şi mentenanţă, cu perioadele maxime între
care se verifică menţinerea;
• instrucţiuni complete pentru curăţare şi/sau decontaminare (ex: temperatura
de curăţare, procesul de uscare, valoarea ph-ului, acţiuni mecanice, numărul
maxim de cicluri de spălare);
• preveniri asupra problemelor probabile a se întâmpla, de exemplu la
spălarea casnică a îmbrăcăminţii contaminate;
• detalii ale articolelor adiţionale îmbrăcăminţii de protecţie de care este
nevoie pentru a fi folosită şi pentru a obţine protecţia intenţionată;
• informaţii despre orice material folosit în produs care poate cauza răspuns
alergic sau poate fi cancerigen, toxic la reproducere sau mutagen;
• detalii ale oricăror penalităţi ergonomice ale folosirii produsului, ca
reducerea câmpului de vizibilitate, acuitatea auzului şi riscul stresului căldurii;
• instrucţiuni asupra felului cum se recunoaşte îmbătrânirea şi pierderea
performanţei produsului;
• dacă există instrucţiuni ajutătoare, numerele componente pot fi adăugate;
• instrucţiuni privind separarea.
g) Referinţe la accesorii şi părţi disponibile, dacă sunt relevante.
h)Tipul împachetării potrivit pentru transport, dacă este relevant.
i) Instrucţiuni pentru reciclare, distrugerea în siguranţă şi dispoziţii ca
relevante (ex: ruperea mecanică sau incinerarea produsului).
EN 340
3.1.7. Clasificarea EPP

EPP sunt clasificate în trei categorii, în funcţie de gradul de risc


împotriva căruia sunt create să apere. Procedurile pentru a demonstra
respectarea cererilor directivei sunt conform fiecărei categorii şi sunt
proporţionale cu riscul.
Categoria I: EPP de design simplu, unde cel ce le-a proiectat
presupune că utilizatorul poate impune el însuşi nivelul de protecţie împotriva
unor riscuri minore, efectele cărora sunt treptate şi pot fi identificate cu
uşurinţă de către utilizator.
103
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Aceasta se referă la faptul că EPP protejează


explicit şi inclusiv împotriva:
• acţiunii mecanice cu efecte superficiale
(mănuşi pentru grădinărit);
• agenţilor de curăţare cu efect într-o
săptămână şi efecte uşor reversibile
(mănuşi împotriva soluţiilor diluate de
detergenţi);
• manipulării componentelor fierbinţi
o
(<50 C) care nu sunt însoţite de impacturi
periculoase (mănuşi);
• condiţiilor atmosferice ale unui fenomen
natural excepţional sau extrem
(îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte);
• impacturilor minore şi vibraţiilor care nu
afectează vital părţi ale corpului, cu efecte
Figura 3.1. Exemplu de EPP Categoria I: reversibile (mănuşi, încălţăminte uşoară);
Combinezon care protejează împotriva
frigului şi a vântului
• luminii solare (ochelari de soare).

Categoria a II-a: Aceasta este o


categorie care acoperă toate EPP care
nu sunt listate explicit în celelalte două
categorii. Exemple de îmbrăcăminte de
protecţie din această categorie:
îmbrăcăminte pentru sudori,
îmbrăcăminte cu vizibilitate ridicată.

Figura 3.2. Exemplu de EPP de Categoria a II-


a: Îmbrăcăminte de înaltă vizibilitate

104
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Categoria III: EPP cu design complex, menite să protejeze împotriva


pericolelor mortale sau împotriva riscurilor ireversibile de sănătate, care nu pot
fi determinate în timp suficient.
Acestea privesc explicit şi exclusiv:
• dispozitive pentru filtrarea respiraţiei
care protejează împotriva aerosolilor
lichizi şi solizi, iritanţi şi periculoşi, şi
împotriva gazelor toxice şi radiotoxice;
• dispozitive pentru protecţia respiratorie,
care furnizează izolaţie completă de
atmosferă (inclusiv echipament de
scufundare);
• EPP care furnizează protecţie limitată
împotriva atacului chimic sau împotriva
radiaţiilor ionizante;
• echipament pentru folosirea în medii
fierbinţi (>100oC temperatură efectivă),
inclusiv posibila prezenţă a radiaţiilor
ultraroşii, flăcări sau temperaturi mari
ale materialului topit;
• echipament pentru folosirea în medii
reci (<-50oC temperatura efectivă);
• EPP care protejează împotriva căderilor
de la înălţime;
• EPP împotriva riscurilor electrice şi
voltaj periculos, sau folosite pentru
izolare completă în munca la înaltă
tensiune.
Prin temperatură efectivă se înţelege
Figura 3.3. Exemplu de EPP categoria III: temperatura „reală” percepută de un individ,
Combinezon antistatic şi antichimic ţinând cont de factori precum: căldura
radiantă, căldura convectivă sau viteza
vântului.

Directiva 89/686/EEC

105
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.1.8. Certificarea
Înaintea plasării produsului său pe piaţa europeană, producătorul
trebuie să treacă printr-o procedură de certificare, pentru a demonstra potrivirea
produsului său cu cererile actului normativ 89/686/EEC. Când a completat
procedura cu succes, i se permite să marcheze CE pe produsul său şi să facă
declaraţia CE de conformitate.
Satisfacerea cererilor actului normativ se poate face, fie prin
satisfacerea directă a cerinţelor de bază ale anexei II a actului normativ, fie prin
satisfacerea cerinţelor standardului universal de siguranţă (relevant hormonized
standard), care este un standard european ce conţine previziuni referitoare la
cerinţele de bază ale unui act normativ european. Acestea sunt făcute la cererea
Comisiei Europene, a cărei referinţă este publicată în Ziarul Oficial al Uniunii
Europene. Conformitatea cu hormonized standard oferă o prezumţie a
conformităţii cu cerinţele esenţiale de siguranţă ale actului normativ.
Procedura de certificare este în relaţie cu EPP la care se referă:
Categoria I: fabricantul trebuie să întocmească o documentaţie tehnică
care poate fi, dacă este necesar, pusă sub observaţia autorităţilor competente şi
care trebuie să cuprindă toate datele relevante despre mijloacele folosite de
fabricant pentru a proba concordanţa cu cerinţele de bază ale actului normativ.
Categoria II: fabricantul trebuie să satisfacă cerinţele categoriei I a
EPP şi în plus, trebuie să ataşeze un model al EPP–ului sau a unui corp ales
pentru examinarea de tip CE. Această examinare trebuie făcută pe foaia tehnică
a fabricantului şi pe model. Dacă este deplină concordanţă între acestea două,
corpul ales va emite un certificat de evaluare de tip CE.
Corpul ales: un corp format dintr-un membru al UE cu misiunea de a
presta activităţile de verificare a conformităţii cu acte normative şi grupe de
produse precizate. Comisia Europeană alocă un număr fiecărui corp ales.
Categoria III: fabricantul trebuie să satisfacă cererile categoriei a doua
a EPP şi în plus, trebuie instalat un sistem de verificare a EPP.
Sistemul de control al calităţii pentru produsul finit: un corp ales,
asigură la intervale de cel puţin un an, teste pentru produsele eşantion.
Asigurarea calităţii producţiei cu scopul de monitorizare: un corp ales
verifică sistemul de control al calităţii al fabricantului de EPP şi determină dacă
acesta garantează concordanţa cu previziunile actului normativ.

Directiva 89/686/EEC
106
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Declaraţia CE a conformităţii produselor

Pentru a asigura conformitatea cu previziunile actului normativ,


fabricantul trebuie:
• să facă o declaraţie prin care să certifice că EPP–ul fabricat şi pus pe
piaţă acoperă previziunile actului normativ;
• să întrunească cerinţele de bază, dovedind conformitatea cu relevant
hormonized standard (pentru toate categoriile de EPP);
• să fie identic cu subiectul EPP al unui certificat CE emis de un corp ales
(pentru categoriile II şi III ale EPP);
• să fie supus unui sistem de control al EPP, de către un corp ales sau la
verificări periodice în scopul monitorizării sistemului de verificare a
calităţii (pentru categoria III a EPP); această declaraţie trebuie pusă la
dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora.
• să ataşeze însemnul CE în conformitate cu fiecare EPP. Acest însemn
constă în literele „CE” într-un stil special. Pentru categoria III a EPP,
trebuie menţionat numărul corpului ales responsabil de permanenta
supraveghere a calităţii cerute pentru aceste produse.

Directiva 89/686/EEC

Marcarea CE

Marcarea CE constă în iniţialele „CE”, scrise într-o formă specifică.


Marcarea CE simbolizează că produsele se supun cerinţelor şi regulilor
precizate într-un act normativ european, de exemplu 89/686/EEC în cazul
echipamentului de protecţie. Statele membre trebuie să se abţină de la
introducerea în regulament a altor însemne de conformitate în afara însemnului
CE. Oricum, produsele pot purta şi alte însemne ale calităţii, cu condiţia ca
acestea să nu fie confundate cu însemnul CE.
Fabricantul ataşează însemnul CE pe produsele sale pe propria
răspundere. Punerea unui însemn pe un produs înseamnă mult mai mult decât
un simplu însemn, înseamnă că producătorul a verificat că produsul corespunde
tuturor cerinţelor importante ale UE şi că a fost supus unor proceduri potrivite
de evaluare a conformităţii.
În practică, pentru EPP aceasta înseamnă:
107
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• pentru categoria I a EPP (design simplu, risc scăzut): fabricantul declară


că produsul său corespunde cerinţelor esenţiale de igienă şi siguranţă,
afirmate în anexa a II-a a actului normativ 89/686;
• pentru categoria a II-a a EPP (risc mediu): fabricantul declară că produsul
său corespunde cerinţelor esenţiale de igienă şi siguranţă şi a fost aprobat
drept CE de către un corp ales;
• pentru categoria a III-a a EPP (design complex, riscuri mortale):
fabricantul declară că produsul său corespunde cerinţelor esenţiale de
igienă şi siguranţă, a fost aprobat CE de către un corp ales şi că a instalat
un sistem permanent de supraveghere, sub controlul unui corp ales.
În majoritatea cazurilor, produsele vor fi marcate cu însemnul CE şi
numărul de referinţă al standardului. Marcarea cu numărul de referinţă al
standardului este facultativă, spre deosebire de însemnul CE, care este
obligatoriu.

Directiva 89/686/EEC

3.2. CERINŢE DE BAZĂ IMPUSE ÎMBRĂCĂMINTEI DE PROTECŢIE

3.2.1. Cerinţe de bază pentru igienă şi siguranţă

Cerinţele de bază pentru igienă şi siguranţă aplicabile EPP sunt


specificate într-o anexă a actului normativ Directiva 89/686/EEC.
Formularea cerinţelor este făcută în termeni foarte generali:
Hormonized European Standards poate fi considerat un model performant de
exprimare a cerinţelor de bază.
Cerinţele de bază sunt structurate în 3 grupe:
• cerinţe generale aplicabile tuturor EPP;
• cerinţe specifice unor tipuri de EPP;
• cerinţe specifice riscurilor speciale.
O cerinţă esenţială foarte importantă este obligaţia fabricantului de a
pune la dispoziţia utilizatorului o notă informativă realizată intr-un limbaj
oficial al statului membru al UE căruia i se adresează. Trebuie să conţină toate
informaţiile privitoare la:
• depozitare, folosire, curăţare, menţinere, servire şi dezinfectare;
108
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• rezultatele testelor pentru verificarea nivelurile de protecţie ale EPP;


• accesoriile şi piesele de schimb;
• clasele de protecţie, limitele corespunzătoare de folosire;
• termenul de ieşire din uz (dacă este cazul);
• modul de împachetare pentru transport;
• semnificaţia însemnelor şi a pictogramelor.
Directiva 89/686/EEC

3.2.2. Cerinţe de bază referitoare la sănătate şi la ergonomie

În paragrafele următoare, unele cerinţe de bază referitoare la sănătate şi


la ergonomie sunt stabilite ca relevante pentru mai multe tipuri de
îmbrăcăminte de protecţie. Pentru principii ergonomice generale, care pot fi
folosite în proiectarea, realizarea şi utilizarea echipamentului protectiv
personal, vezi proiectul EN 13921 – 1 (2).
La proiectarea şi realizarea îmbrăcămintei de protecţie trebuie să se ţină
cont de cerinţele prezentate în continuare.

Inofensivitatea
Îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să nu afecteze sănătatea sau igiena
utilizatorului. Îmbrăcămintea de protecţie trebuie să fie făcută din materiale ca:
textile, piele, cauciuc, plastic care au fost demonstrate a fi potrivite chimic.
Materialele nu ar trebui, în condiţii previzibile de utilizare normală, să
elibereze sau să degradeze substanţe cunoscute în mod general a fi toxice,
cancerigene, mutagene, alergice, sau să producă alte dăunări. Ar trebui
verificate informaţii privind faptul că produsul este inofensiv.
Modul în care se consideră acceptibilitatea hainelor de protecţie este dat
în diagrama de flux prezentată în figura 3.4.
Nota 1 – Materialele ar trebui selectate astfel încât să minimizeze
impactul mediului asupra producţiei şi cedarea îmbrăcămintei de protecţie.
Nota 2 – Următoarea listă de documente este dată pentru informaţii şi
ca exemple de documente care trebuie examinate:
a) Informaţiile furnizate de fabricant, care ar putea să includă o
declaraţie care să confirme faptul că produsul nu conţine nici o substanţă la

109
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

niveluri care sunt cunoscute sau suspectate a afecta igiena sau sănătatea
utilizatorul;.
b) Specificaţii ale materialelor;
c) Fişe cu date de siguranţă referitoare la materiale;
d) Informaţii referitoare la disponibilitatea materialelor de a fi folosite
în mecanisme medicale sau alte aplicaţii relevante;
e) Informaţii privind toxicitatea, alergicitatea, canceriginitatea etc.;
f) Informaţii privind ecotoxicitatea şi alte tipuri de investigaţii la
materiale.
Examinarea ar trebui să determine dacă materialele sunt potrivite pentru
a fi folosite la realizarea îmbrăcămintei de protecţie sau a echipamentelor de
protecţie. Ar trebui dată o atenţie particulară prezenţei materialelor plastice, a
componentelor inerte, a materialelor grele şi a impurităţilor, a identităţii
chimice a pigmenţilor şi a coloranţilor.
Materialele din care este realizată îmbrăcămintea de protecţie ar trebui
să îndeplinească următoarele cerinţe:
• Conţinutul de crom VI din hainele de piele ar trebui să îndeplinească
cerinţele EN 420;
• Toate materialele metalice care ar putea veni în contact prelungit cu
pielea (nasturi, accesorii) ar trebui să aibă o emisie de nichel mai mică
de 0,5 µg/cm2 pe săptămână. Metoda de testare ar trebui să fie în
concordanţă cu EN 1811;
• Valoarea pH-ului pentru materialele din care este realizată
îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să fie mai mare de 3,5 şi mai mică
de 9,5. Metoda de testare pentru materialele din piele ar trebui să fie
conform cu EN ISO 4045, iar pentru alte materiale conform cu EN
1413;
• Rezistenţa culorii materialelor la transpiraţie (fără vopsirea pielii
purtătorului) ar trebui să fie determinată în concordanţă cu EN ISO 105
– EO4;
• Coloranţii azo care eliberează amine cancerigene listate în pr. EN
14362 – 1 nu ar trebui să fie detectabili prin metoda din standardul
respectiv.

EN 340

110
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Designul

Designul îmbrăcămintei de protecţie ar trebui să faciliteze poziţia sa


corectă pe purtător şi ar trebui să asigure că îmbrăcămintea rămâne fixată
pentru perioada prevăzută de utilizare, luând în considerare factorii ambientali,
împreună cu mişcările şi poziţia pe care purtătorul ar trebui să o adopte în
timpul desfăşurării muncii sau a altei activităţi. Pentru acest scop, mijloacele
apropiate, cum ar fi sistemele adecvate de reglare a mărimii ar trebui prevăzute
în aşa fel încât să îngăduie ca îmbrăcămintea de protecţie să fie adaptată
morfologiei purtătorului.
Verificarea caracteristicilor ergonomice ale îmbrăcămintei de protecţie
Designul îmbrăcămintei de protecţie ar trebui să nu lase descoperită nici
o parte a corpului, în timpul mişcărilor presupuse a fi făcute de către purtător
(de exemplu, o vestă nu ar trebui să se ridice deasupra taliei atunci când sunt
ridicate braţele), dacă acest aspect este precizat în standardele specifice.
Standardul specific pentru îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să conţină
criterii de testare (de exemplu, verificări dacă îmbrăcămintea poate fi îmbrăcată
şi dezbrăcată uşor, dacă mişcările mâinilor, ale genunchilor şi ale altor zone ale
corpului nu lasă suprafeţe neprotejate ale corpului, că există o suprapunere a
vestei şi a pantalonilor şi că informaţiile fabricanţilor sunt adecvate să explice
folosirea corectă a îmbrăcămintei de protecţie.
În cele ce urmează sunt furnizate indicaţii asupra modului în care unele
caracteristici ergonomice ale îmbrăcămintei de protecţie pot fi verificate prin
teste simple şi utile. Acestea nu sunt menite a înlocui testarea specific
ergonomică cerută în standardele de produs, sau probele de încercare de către
utilizator sau cumpărător în selectarea şi potrivirea îmbrăcămintei de protecţie
pentru ei înşişi sau pentru muncitori. Practica de a evalua ergonomic
îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să verifice că nu există deficienţe majore
în proiectare şi realizare , observaţiile făcute putând conduce la perfecţionări
ale acesteia. Informaţii în plus sau sfaturi sunt furnizate în pr EN 13921 şi în
mod particular în partea întâi a acestor standarde.
Principiu
Verificarea îmbrăcămintei de protecţie ar trebui făcută de una sau mai
multe persoane, care mai întâi citesc informaţiile furnizate de producător şi
apoi examinează îmbrăcămintea de protecţie. Apoi sunt supuse la testare
113
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

specimenele de îmbrăcăminte ale mărimilor potrivite. Îmbrăcămintea de


protecţie ar trebui să fie purtată cu îmbrăcămintea normală cu care este
prevăzut a fi folosită.
O listă a întrebărilor este furnizată mai jos. Produsul este satisfăcător
dacă toate răspunsurile date sunt pozitive.
Observaţia 1: Răspunsurile date întrebărilor pot fi da, nu sau nu se poate
decide. Toate răspunsurile „nu se poate decide” ar trebui, dacă este posibil, să
fie rezolvate prin acte adiţionale.
Evaluatorii pot avea dificultăţi în a decide dacă un produs este
acceptabil sau neacceptabil. În aceste cazuri este recomandat ca produsul să fie
comparat cu articole similare de pe piaţă. Dacă este semnificativ mai rău
ergonomic, fără să se amintească caracteristici precum mărimea protecţiei,
poate fi privit ca nenecesar şi inconfortabil. Va fi acordată o atenţie deosebită
atunci când protecţia împotriva pericolului mortal nu permite condiţii
confortabile pentru utilizatori .Ducerea la bun sfârşit (subiectivă) a evaluărilor
ergonomice conduce de obicei la recomandări pentru schimbarea sau
îmbunătăţirea îmbrăcămintei de protecţie, atunci când îmbrăcămintea nu
răspunde la minimum de cerinţe ale standardului unui produs.
Observaţia 2: De asemenea, conducerea testelor practice simple de mai jos
permite evaluatorilor să verifice dacă informaţia furnizată de producător este
suficient de clară, completă şi exactă, încât utilizatorii să folosească corect
îmbrăcămintea, sau se pot produce erori riscante în folosirea produsului.

Întrebări evaluatoare
a) Este îmbrăcămintea de protecţie fără margini ascuţite sau dure,
fără finisări grosolane sau alte articole de pe suprafaţa interioară sau
exterioară a îmbrăcămintei care pot răni utilizatorului sau pe altcineva?
Îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să fie inspectată manual şi vizual
pentru a se asigura că nu există caracteristici periculoase.
b) Este posibil a îmbrăca şi dezbrăca îmbrăcămintea de protecţie
fără dificultate?
Ar trebui să fie considerate următoarele aspecte:
– uşurinţa îmbrăcării şi dezbrăcării îmbrăcămintei de protecţie fără
asistenţă, ţine de tipul de îmbrăcăminte;
– dacă îmbrăcămintea nu este prea strânsă pentru a asigura confortul,
dacă respiraţia adâncă nu este restricţionată şi nu este nici o restricţie a
circulaţiei sângelui nicăieri;
114
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

– designul îmbrăcămintei, de exemplu răscroiala mânecii şi linia


umărului, dacă sunt proporţionate şi poziţionate corect.
c) Pot deschiderile, ajustările şi sistemele de închidere să fie
utilizate fără dificultate?
Ar trebui considerate următoarele aspecte:
– potrivirea şirului de ajustări disponibile;
– uşurinţa operaţiei şi securitatea deschiderilor şi ajustărilor;
– dacă deschiderile, ajustările şi sistemele de împiedicare sunt destul de
puternice pentru a se opune forţelor cărora probabil vor fi expuse şi mişcărilor
cărora îmbrăcămintea de protecţie le este menită.
d) Acoperă îmbrăcămintea de protecţie suprafaţa corpului care
trebuie protejată, şi acoperirea sa este menţinută în timpul mişcărilor?
(vezi întrebarea e)
Trebuie considerate:
-potrivirea acoperirii fiecărei zone specifice de protecţie de către
materialul de protecţie sau construcţiile speciale ale echipamentului;
-dacă acoperirea este menţinută în timpul mişcărilor, la fel de multe pe
cât este anticipat că va face un utilizator.
e) Pot următoarele mişcări să fie făcute fără dificultate?
– în picioare, aşezat, mergând şi urcând scările;
– ridicând ambele mâini şi ridicând un mic obiect cum ar fi un pix.
Ar mai trebui considerate:
– mânecile şi picioarele îmbrăcămintei nu ar trebui să fie prea lungi,
încât să interfereze cu mişcările mâinilor şi ale picioarelor;
– orice restricţie nerezonabilă a mişcării la orice articulaţie.
f) Este îmbrăcămintea de protecţie comparabilă cu alte articole din
gama EPP?
Ar trebui să fie considerate următoarele aspecte:
– îmbrăcămintea de protecţie, care este în mod normal parte a unui
ansamblu, ar trebui să fie comparabilă cu exemple reprezentative ale restului
ansamblului;
– îmbrăcarea şi dezbrăcarea altor articole ale EPP, precum mănuşile, ar
trebui să fie posibile fără dificultate.

Unde este aplicabil, designul îmbrăcămintei de protecţie ar trebui să


ţină cont şi de alte părţi ale îmbrăcămintei de protecţie sau echipamente care
trebuie să fie purtate pentru a forma un ansamblu protectiv. Nivelul potrivit de
115
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

protecţie ar trebui să fie furnizat la suprafeţele de contact dintre produsele


aceluiaşi fabricant, de exemplu mâneca oferă protecţie până la mănuşă,
pantalonii până la încălţăminte şi gluga până la căile respiratorii.
În fiecare standard specific ar trebui definite un minim de proprietăţi
mecanice pentru a evalua rezistenţa hainelor.
Dacă este cerută în standardul specific, masa ar trebui dată pentru toate
mărimile hainelor, prin informaţii furnizate de către fabricant sau prin marcare.
Masa ar trebui dată pentru haine noi, la 20oC şi umiditate de 65%, iar toleranţa
la masă sau şirul de valori ar trebui definit în standardul specific. Masa unei
haine de o anumită mărime ar trebui măsurată pentru a verifica indicaţia de
masă din informaţia fabricantului sau din marcare.
Observaţia 1 – O masă mai mică nu va fi întotdeauna benefică.
Observaţia 2 – Îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să fie cât mai luminoasă
posibil, ţinând cont de confort, rezistenţă la vapori de apă, design şi nivel de
protecţie.
EN 340
Confortul

Îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să furnizeze utilizatorilor un nivel


de confort compatibil cu nivelul de protecţie împotriva riscului care este
prevăzut, cu condiţiile de mediu, cu nivelul activităţii utilizatorului şi durata
anticipată de folosire a îmbrăcămintei de protecţie. Standardele specifice de
produs ar trebui să conţină cerinţe referitoare la confort pentru tipurile
particulare de îmbrăcăminte de protecţie şi metode pentru evaluarea lor (de
exemplu, evaluarea prin manual de inspecţie, inspecţia vizuală sau proba
purtătorului etc.). Îmbrăcămintea de protecţie nu ar trebui să:
– aibă suprafeţe grosolane, ascuţite sau solide care irită sau rănesc
purtătorul;
– fie aşa de strânsă încât să fie restricţionată circulaţia sângelui;
– fie aşa liberă şi/sau grea astfel încât să îngreuneze mişcarea.
Acolo unde este posibil, îmbrăcămintea de protecţie ar trebui să fie
făcută din materiale cu rezistenţă mică la vapori de apă sau/şi permeabilitate
mare la aer şi/sau hainele ar trebui să fie suficient ventilate (aerisite) pentru a
minimiza disconfortul şi stresul termic. În aceste cazuri, modelele de testare şi
cerinţele pentru rezistenţa la vapori de apa a materialelor pentru îmbrăcăminte,

116
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

permeabilitatea la aer a materialelor sau aerisirea îmbrăcămintei ar trebui să fie


specificate în standardele specifice.
Observaţia 1 – O metodă indirectă de testare este standardizată în EN 31092
(1).
Observaţia 2 – Pentru alte scopuri, de exemplu calitatea supravegherii, poate
fi aplicată o metoda diferită, reproductibilă, pentru a testa permeabilitatea la
vapori de apă sau pentru a verifica valori specificate ca recomandate în
standardele de referinţă.
Observaţia 3 – Pentru informaţii în plus vezi pr EN 13921-4 (3).
Îmbrăcămintea de protecţie care impune dificultăţi ergonomice
semnificative, ca stresul căldurii, sau inconfortul ei inerent datorat nevoii de a
furniza protecţia adecvată, ar trebui însoţită de informaţia dată de fabricant prin
sfaturi sau preveniri specifice. De asemenea, ar trebui date indicaţii specifice
asupra duratei aproximative pentru folosirea continuă a îmbrăcămintei în
aplicaţii.
EN 340

Îmbătrânirea

Îmbătrânirea poate fi cauzată de un singur factor sau de mai mulţi


factori (vezi 4.8. a pr EN 13921 – 1: 2003 (2)). Acest standard abordează în
principal efectele dăunătoare ale alterării culorii, ale schimbării dimensionale
sau a culorii la spălare şi nivele de performanţă şi eligibilitate ale marcării.
Rezistenţa
Dacă standardul specific conţine cerinţe pentru menţinerea culorii,
îmbrăcămintea de protecţie trebuie testată în concordanţă cu partea relevantă a
EN ISO 105 – B02, prin rezistenţa culorii la lumină artificială (lampă de testare
cu arc de decolorare cu xenon).
Schimbări dimensionale datorate spălării
Dacă instrucţiunile fabricantului indică faptul că îmbrăcămintea poate fi
spălată sau curăţată prin dry-cleaning, procedura de testare pentru schimbările
dimensionale la spălare ale materialului pentru îmbrăcămintea de protecţie ar
trebui făcută în concordanţă cu EN 25077 şi pentru dry cleaning în concordanţă
cu EN ISO 3175- 1. Schimbările în dimensiune datorate spălării materialului
pentru îmbrăcăminte de protecţie nu ar trebui să depăşească ±3% în orice
lungime sau lăţime, decât dacă este specificat în standardul specific.
117
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

O mostră va fi supusă la 5 cicluri de spălare sau de dry cleaning în


concordanţă cu cele de mai jos, dacă nu este altfel specificat. Dacă ambele
metode, spălare şi dry cleaning sunt permise, mostra va fi numai spălată.
Fiecare ciclu de spălare constă în spălare şi uscare.
Metode de spălare şi de dry cleaning
Dacă standardul specific conţine cerinţe de pretratament pentru a
verifica efectele dăunătoare ale spălării, procedura de test va fi următoarea,
doar dacă nu este specificat altfel în standardul specific.
Dacă eticheta de întreţinere sau informaţia fabricantului permite
spălarea casnică sau dry cleaning şi/sau finisare, atunci îmbrăcămintea de
protecţie sau materialul va fi spălat în concordanţă cu EN ISO 6330 sau pentru
spălarea uscată în concordanţă cu EN ISO 3175 – 2 şi/sau finisare finală.
Dacă spălarea industrială şi/sau finisarea este permisă, atunci mostra va
fi numai spălată, în concordanţă cu ISO 15797. EN 340

3.2.3. Cerinţe referitoare la desemnarea mărimii

Îmbrăcămintea de protecţie va fi marcată cu mărimea sa, în funcţie de


dimensiunile corpului măsurate în centimetri. Excepţiile vor fi specificate în
detaliu în standardele de produs relevante, de exemplu protezele genitale
pentru folosire în sport. Procedurile de măsurare şi desemnare a dimensiunilor
vor corespunde EN 13402, dacă nu este specificat altfel. Desemnarea mărimii
fiecărei haine va cuprinde dimensiuni de control date în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Dimensiunile corpului ce determină mărimea îmbrăcămintei de protecţie


Nr. Îmbrăcămintea de protecţie Dimensiuni de control
crt.
1 Jachetă, vestă, veston Perimetrul pieptului sau a bustului şi înălţimea
2 Pantaloni Perimetrul taliei şi înălţimea
3 Acoperământ coverall Perimetrul pieptului sau a bustului şi înălţimea
4 Şorţ Perimetrul pieptului sau a bustului şi înălţimea
5 Echipament de protecţie (tampoane Perimetrul pieptului sau al bustului / al taliei sau înălţimea/
pentru genunchi, protectoare pentru greutatea corpului sau lungimea de la talie la talie, peste
spate) umăr

Producătorul poate stabili măsurători adiţionale, de exemplu lungimea


braţului, lungimea piciorului pe interior sau perimetrul şoldului pentru hainele

118
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

pentru femei. Valoarea va corespunde valorii actuale în centimetri a


dimensiunilor corpului purtătorului.
Pe haine va fi folosită o pictogramă pentru a indica mărimea, potrivit
seriei EN 13402. Înălţimea, perimetrul bustului sau al pieptului, lungimea de la
talie la talie peste umăr vor fi desemnate ca şir exprimat în centimetri sau în
kilograme. Şirul (intervalul maxim) pentru dimensiunile corpului din tabelul
3.1 va fi conform pr. EN 13402 – 3 sau specificate în standardul de produs
relevant. Lungimea braţului şi a piciorului pe interior pot fi date fiecare printr-o
singură valoare.
Pentru măsurarea lungimii de la talie la talie peste umăr, panglica
metrată va trece peste umăr prin punctul de mijloc, situat între punctul
umărului şi joncţiunea dintre umăr şi gât. În faţă, panglica metrată va trece
peste piept (bust) printr-un punct lateral situat la 90 mm de la linia de mijloc a
corpului până la planul taliei. La spate, panglica metrată va urmări cea mai
scurtă distanţă până la un punct plasat lateral, la 90 mm de linia de mijloc a
corpului.

Figura 3.5. Minimum de cerinţe pentru pantaloni Figura 3.6. Minimum de cerinţe pentru costume,
jachete şi vestoane

119
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În mod obişnuit, măsurătorile se fac peste lenjerie. Planul taliei este


planul orizontal plasat la 50 mm deasupra celui mai înalt punct al osului
şoldului. Dimensiunea de 50 mm se referă la un subiect înalt de 1780 mm şi ar
trebui modificată în funcţie de înălţimea subiectului considerat. Distanţa de 90
mm se referă la un subiect cu perimetrul şoldului de 850 mm şi ar trebui, de
asemenea, reconsiderată pentru subiecţi cu valori diferite.

Figura 3.7. Preluarea altor cote antropometrice

120
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În figurile 3.5-3.8 sunt prezentate modalităţile de măsurare,


dimensiunile fiind date în cm.
Observaţie: Desemnarea mărimii pentru femei va folosi perimetrul bustului (şi
perimetrul sub bust) mai puţin decât perimetrul pieptului.

Figura 3.8. Exemple de stabilire a mărimii pentru protectoare ale trunchiului (vestă protectoare
pentru bărbaţi)

Standardele de produs sau criteriul de design folosite de producătorii de


îmbrăcăminte de protecţie ar trebui să ia în considerare următoarele:
• este o cerinţă ca o zonă sau zone de protecţie să fie în corelaţie dimensională
cu mărimea produsului şi mărimea purtătorului;
• intervalele de mărime ar trebui să asigure o buna potrivire, realizabilă
majorităţii purtătorilor;
• modul de ajustare trebuie să asigure potrivirea îmbrăcămintei de protecţie cu
şirului purtătorilor, fiecare mărime fiind menită să se potrivească;
• proporţiile şi dimensiunile îmbrăcămintei de protecţie ar trebui să reflecte
nevoile purtătorilor în mediile unde se folosesc, să ţină cont de îmbrăcămintea
ce trebuie purtată cu ea şi să îndeplinească rolul pentru care este realizată şi
utilizată.
EN 340
121
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.2.4. Cerinţe privind marcarea şi etichetarea

Marcarea generală

Fiecare piesă a îmbrăcămintei va fi marcată. Marcarea va fi:


– în limba oficială a ţării de destinaţie şi cu o formulare informatică (ex:
fraze de prevenire);
– pe produs sau pe etichetele ataşate produsului, fixate în aşa fel încât să
fie vizibile şi lizibile;
– durabilă, comparabilă cu numărul aproximat de procese de curăţare.
Marcarea şi pictogramele ar trebui să fie destul de mari pentru a
transmite convenţii imediate şi pentru a permite folosirea literelor şi numerelor
care trebuie să se citească uşor.
Observaţie: Se recomandă folosirea literelor şi a numerelor mai mari de 2 mm
şi a pictogramelor mai mari de 10 mm (inclusiv cadrul). Scrisul şi
pictogramele sunt recomandate a fi negre pe fundal alb. Prevenirile asupra
riscurilor mortale ar trebui să fie pe exteriorul produsului.

Marcarea specifică

Marcarea va include următoarele informaţii:


a) Numele, marca înregistrată sau alte mijloace de identificare a
producătorului sau a reprezentanţei sale autorizate;
b) Indicarea tipului de produs, numele comercial sau codul;
c) Indicarea mărimii conform clauzelor;
d) Numărul standardului european (EN) specific;
e) Pictograme şi nivele de performanţă, dacă se aplică.
Pentru îmbrăcămintea de protecţie se utilizează pictogramele în formă de scut,
ce reprezintă simbolul de bază pentru protecţie şi indică riscul împotriva căruia
este menită a proteja.
În tabelul 3.2 se exemplifică o serie de pictograme, la care tipul de risc
este simbolizat în figura din interiorul ramei sub formă de scut.

122
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabelul 3.2. Pictograme pentru tipul de protecţie


Pictograme Protecţia urmărită Pictograme Protecţia urmărită
Protecţie
împotriva Protecţie
părţilor împotriva căldurii
mişcătoare şi a flăcării
ISO 7000-2411 ISO 7000-2417

Protecţie Protecţie
împotriva împotriva
frigului tăieturilor şi
ISO 7000-2412 străpungerilor
ISO 7000-2483

Protecţie Protecţie
împotriva vremii împotriva
rele contaminării
ISO 7000-2413 particulare
radioactive
ISO 7000-2484
Protecţie Protecţie
împotriva împotriva
chimicalelor microorganismelor
ISO 7000-2414 ISO 7000-2414

Protecţie
Protecţie împotriva lanţului
împotriva fierăstrăului
electricităţii ISO 7000-2415
statice
ISO 7000-2415
Pictogramele în ramă pătrată (tabelul 3.3) indică utilizarea intenţionată
a îmbrăcămintei. Domeniul de utilizare este simbolizat de figura din interiorul
ramei pătrate.

123
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabelul 3.3. Pictograme pentru domeniul de utilizare al îmbrăcămintei de protecţie

Îmbrăcăminte de protecţie pentru Îmbrăcăminte de protecţie de înaltă


pompieri vizibilitate
ISO 7000-2418 ISO 7000-2419

Îmbrăcăminte de protecţie pentru Îmbrăcăminte de protecţie pentru


operatorii cu rafale abrazive motociclişti
ISO 7000-2482 ISO 7000-2618

Pentru cerinţele specificate, numărul care indică nivelul de performanţă


va fi arătat lângă sau dedesubtul pictogramei. Aceste numere vor fi întotdeauna
în aceeaşi succesiune cum este cerut în standardul specific.
Observaţie: Aceste numere vor fi plasate lângă pictogramă începând din
partea dreaptă a pictogramei şi continuând în sensul acelor de ceasornic.

124
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Dacă producătorul intenţionează să indice pe marcaj că trebuie


consultate instrucţiunile producătorului, atunci va fi folosit simbolul din figura
3.9.

Figura 3.9. Instrucţiune de operare

f) Etichetarea de întreţinere: instrucţiunile de spălare sau curăţare vor fi


date potrivit EN 23758, dacă sunt relevante.
Dacă există cerinţe specifice pentru a marca numărul maxim
recomandat de procese de curăţare, atunci valoarea respectivă va fi precedată
de „max”, aproape de eticheta de întreţinere.
Exemplu: max. 25x.
Dacă îmbrăcămintea de protecţie poate fi spălată industrial, atunci
aceasta ar trebui arătat pe eticheta de întreţinere.
g) Folosirea numai a EPP va fi marcată cu fraza de prevenire „Să nu se
folosească....!”.
EN 340

Cerinţe de etichetare

Eticheta trebuie să fie vizibilă, inteligibilă şi fiecare produs trebuie să


aibă o etichetă din material pentru mai multe informaţii.
În plus, la eticheta din material, vor fi adăugate informaţii suplimentare
pentru a înştiinţa utilizatorul despre măsurile de siguranţă ce trebuie luate
înaintea folosirii, zona specifică şi limitele de folosire (timpul de folosire în
condiţii specifice), instrucţiuni de depozitare şi păstrare, instrucţiuni de curăţire

125
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

şi dezinfectare etc. De obicei, aceste informaţii sunt asigurate sub forma unei
fişe cu instrucţiuni. Eticheta trebuie să includă (figura 3.10):

1. Numele, marca firmei sau alte mijloace


de identificare a fabricantului sau a
reprezentantului său autorizat;
2. Informaţii ale producătorului
referitoare la tipul de material, numele
sau codul comercial al acestuia;
3. Pictograma cu dimensiunile în acord
cu EN 340;
4. Specificarea standardului specific
european de performanţă EN 471,
echipament cu vizibilitate înaltă, pe care
materialul îl îndeplineşte;
5. Pictograma specifică, ce arată riscurile
specifice cărora se adresează tipul
materialului şi nivelul performanţei
materialului;
6. Instrucţiuni de spălare – folosind
simbolurile din ISO 3758: trebuie
declarat numărul maxim de procese şi se
fac referiri la disponibilitatea informaţiei
Figura 3.10 Exemplu de etichetă de pe îmbrăcămintea produsului.
de avertizare cu vizibilitate înaltă 7. Însemnul CE.
Directiva 89/686/EEC

Legislaţia europeană referitoare la etichetarea


textilelor

Art. 1.
Produsele textile pot fi vândute pe piaţă în cadrul Comunităţii, fie
înaintea, fie în timpul procesării industriale sau în orice stadiu de distribuţie,
doar dacă asemenea produse se supun prevederilor acestei directive.

Art. 2.
1. Pentru scopurile acestei directive, „produs textil” înseamnă orice
produs brut, semilucrat, lucrat, semifabricat, fabricat, ce este compus în mod
126
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

exclusiv din fibre textile, fără deosebire de amestecul sau procesul de


asamblare folosite.
2. În scopul acestui obiectiv, „fibre textile” înseamnă:
• o unitate de materie caracterizată prin flexibilitate, eleganţă şi raport mare
între lungime şi grosime, ce o recomandă pentru aplicaţiile textile;
• benzi şi tuburi flexibile, a căror lăţime aparentă nu depăşeşte 5 mm,
incluzând benzi tăiate din benzi sau filme mai mari, produse din substanţe
folosite pentru fabricarea fibrelor sintetice şi potrivite aplicaţiilor textile;
lăţimea aparentă este lăţimea benzii sau tubului când sunt îndoite, îndreptate,
compresate sau răsucite sau lăţimea medie acolo unde lăţimea nu este
uniformă.
3. Următoarele produse vor trebui tratate în aceeaşi manieră ca
produsele textile şi vor trebui supuse previziunilor acestei directive:
• produsele ce conţin cel puţin 80% din greutate, fibre textile;
• mobilă, umbrele, copertine pentru soare ce conţin cel puţin 80% din greutate
componente textile; în mod asemănător componentele textile ale acoperişurilor
podelelor din mai multe straturi, a bunurilor pentru camping şi căptuşeli
călduroase pentru încălţăminte, mănuşi etc., unde asemenea părţi sau căptuşeli
constituie cel puţin 80% din greutatea articolului complet;
• textile încorporate în alte produse şi formând o parte integrală a acestora,
unde compoziţia lor este specificată.
Art. 3.
1. Numele şi descrierile fibrelor din articolul 2 sunt în tabelul 3.4.
2. Folosirea numelor din tabelul 3.4 va fi rezervată fibrelor a căror
natură este specificată sub acelaşi punct al aceluiaşi tabel.
3. Nici unul din aceste nume nu poate fi folosit pentru alte fibre, doar
dacă sunt ale lor sau ca origine sau ca adjectiv, în orice limbă.
4. Cuvântul „mătase” nu poate fi folosit pentru a indica forma sau
prezentarea particulară în filamentele fibrelor continue sau fibrelor textile.

Tabelul 3.4. - Directiva 96/74/EC (sau 97/37/EC) din 19 iunie 1997 asupra denumirii textilelor
Nr. Nume Descrierea fibrei
1 Lână Fibre din lâna oilor sau a mieilor
2 Alpaca, lamă, cămilă,
cashmir, mohair, capră de
angora, iepure de angora, Părul următoarelor animale: alpaca, lamă, cămilă, cashmir, capră
urmate sau nu de numele
„lână” sau „păr”.

127
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3 Păr de cal sau de alt


animal cu sau fără a indica Părul unei varietăţi de animale nemenţionate la 1 sau 2
animalul (păr de bovine,
de capră, de cal ş.a.)
4 Mătase Doar fibrele obţinute de la insectele secretoare de mătase
5 Bumbac Fibre obţinute din plantele de bumbac (Gossypium)
6 Capoc Fibre obţinute din fructele de capoc (Ceiba pentandra)
7 In Fibre obţinute din in (Linum usitatissiumum)
8 Cânepă Fibre obţinute din cânepă (Cannabis saliva)
9 Iută Fibre obţinute din Corchorus olitorius şi din Corchorus
capsularis., precum şi fibrele obţinute din următoarele specii:
Hibiscus cannabinus, Hibiscus Sabdariffa, Abultilon avicennae,
Urena lobata, Urena simuata
10 Cânepă de manila Fibre obţinute din frunzele căzute de Musa textis
11 Alfa Fibre obţinute din frunzele de Stipa tenacissima
12 Nucă de cocos Fibre obţinute din fructul de Cocos nucifera.
13 Broom Fibre obţinute din Cytisus scoparius şi/sau Spartium junceum
14 Ramie Fibre obţinute din Boehmeria nivea şi Boehmeria tenacissima
15 Sisal Fibre obţinute din frunzele de Agave sisalana
16 Agave Fibre obţinute din Crotalaria juncea
17 Agave Fibre obţinute din Agave fourcroydes
18 Agave Fibre obţinute din Agave cantala
19 Acetat Fibre din acetat de celuloză, conţinând mai puţin de 92%, dar cel
puţin 74% grupe de hidroxil acetilat
20 Alginate Fibre obţinute din săruri metalice de acid alginic
21 Cupro Fibre din celuloză regenerată
22 Modal O fibră de celuloză regenerată ce are o rezistenţă la rupere mare
23 Proteine Fibre obţinute din substanţe proteice regenerate şi stabilizate prin
acţiunea unor agenţi chimici.
24 Triacetat Fibre din acetat de celuloză, ce conţin cel puţin 92% grupe de
hidroxid acetilat
25 Vâscoză Fibre din celuloză regenerată obţinute prin procese pentru
filamente şi fibre discontinue
26 Acrilic Fibre formate din macromolecule ce conţin cel puţin 85% din
masă acrilonitril
27 Clorofibră Fibre formate din macromolecule ce conţin mai mult de 50% din
masă clorură de vinilin
28 Fluorofibră Fibre formate din macromolecule făcute din monomeri
fluorcarbon alifatici
29 Modacrilic Fibre formate din macromolecule ce conţin mai mult de 50% dar
mai puţin de 85% din masă acrilonitril
30 Nylon Fibre formate din macromolecule sintetice ce conţin grupări
amide, din care cel puţin 85% sunt alăturate unităţilor alifatice
31 Aramide Fibre formate din macromolecule sintetice făcute din grupări
aromatice, unite prin grupări amide, din care cel puţin 85% sunt
alăturate direct la două cercuri aromatice, şi prin numărul de
grupări imide, dacă cele din urmă sunt prezente şi nu depăşesc

128
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

numărul de grupări amide


32 Poliamide Fibre formate din macromolecule sintetice ce conţin unităţile de
amide cerute
33 Lyocell O fibră din celuloză regenerată obţinută prin dizolvare cu un
agent organic, printr-un proces de rotire, fără formare de derivaţi.
Este înţeles ca un „agent organic” un amestec de chimicale
organice şi apă
34 Poliester Fibre formate din macromolecule ce conţin cel puţin 85% din
masă un ester de diol şi acid ftalic
35 Polietilena Fibre formate din macromolecule liniare substituente de
hidrocarbon alifatic
36 Polipropilena Fibre formate din macromolecule liniare de hidrocarbon saturate,
unde un atom de carbon împarte în două părţi un lanţ de metil
într-o dispunere izo fără alte substituţii
37 Policarmide Fibre formate din macromolecule ce au în lanţ grupa funcţională –
NH-CO-NH
38 Poliuretan Fibre formate din macromolecule compuse din lanţuri cu grupa
funcţională cerută uretan

39 Vinil Fibre formate din macromolecule a căror lanţ este constituit din
alcool polivinil cu diferite nivele de acetilizare
40 Trivinil Fibre formate din copolimer acrilonitrilic, un monomer clorvinilic
şi un al treilea monomer vinil, nici unul din acestea reprezentând
mai mult de 50% din masa totală
41 Elastomer Fibră elastică compusă din poliisopren natural sau sintetic sau
compusă din una din multele diene polimerizate cu sau fără unul
sau mai mulţi monomeri vinil, şi care, întinsă de trei ori lungimea
sa şi apoi lăsată, îşi recuperează rapid lungimea iniţială
42 Elastan Fibră elastică cu cel puţin 85% din masă dintr-un poliuretan
segmentat şi care, întinsă de trei ori lungimea sa şi apoi lăsată, îşi
recuperează rapid lungimea sa iniţială
43 Fibră de sticlă Fibre făcute din sticlă
44 Numele corespunzător Fibre obţinute din materiale diverse sau din alte materiale noi,
materialului din care este nemenţionate mai sus
făcută fibra

Art. 4.
1. Nici un produs textil nu poate fi descris ca „100%”, „pur” sau „în
totalitate” decât dacă este compus în exclusivitate din aceeaşi fibră. Nu este
permisă folosirea nici unui termen similar.
2. Un produs textil poate conţine până la 2% din greutate alte fibre,
această cantitate fiind justificată de domeniile tehnice şi nu este adăugată din
rutină. Aceasta toleranţă poate fi mărită la 5% în cazul produselor textile ce au
fost supuse unui proces de sărăcire.

129
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Art. 5.
1. Un produs din lână poate fi descris ca:
– „lama virgen” sau „lana de erquilado” – „ren, ny uld”;
– „Schurwolle” – „pas qeus malli”;
– „fleece wool” sau „virgin wool” – „lain vierge” sau „laine de tonte”;
– „lana vergine” sau „lana di tosa” – „scheerwol”;
– „la virgem” – „uusi villa”;
– „ren ull”.
doar dacă este compus în mod exclusiv dintr-o fibră ce nu a fost
încorporată anterior într-un produs finit, ce nu a fost supus nici unui proces de
centrifugare şi/sau împâslire, altele decât cele cerute la fabricarea acestui
produs şi care nu au fost deteriorate prin tratament sau uzură.
2. Ca un mod de deviere de la previziunile paragrafului 1, numele
respective pot fi folosite pentru a descrie lâna conţinută într-un amestec de
fibre când:
a) toată lâna conţinută în acel amestec satisface cerinţele definite în
paragraful 1;
b) această lână este în procent de cel puţin 25% din greutatea totală a
amestecului;
c) în cazul unui amestec necontrolat, lâna este amestecată doar cu o
singură fibră de alt gen.
În cazurile respective, trebuie menţionat tot procentajul compoziţiei
fibroase.
3. Toleranţa, justificată de domeniul tehnic legat de fabricare, trebuie să
fie de 3% pentru impurităţi fibroase în cazul produselor de la paragraful 1 si 2,
incluzând produsele de lână ce au fost supuse unui proces de împâslire.

Art. 6.
1. Un produs textil realizat din două sau mai multe fibre, ce are
cantitatea de cel puţin 85% din greutatea totală, trebuie desemnat :
– de numele fibrei din urmă urmat de procentajul greutăţii, sau
– de numele fibrei din urmă urmat de cuvintele „minim 86%”, sau
– de întregul procentaj al compoziţiei produsului.
2. Un produs textil compus din două sau mai multe fibre, nici una dintre
ele ajungând la 85% din greutatea totală, va fi desemnată de numele şi
procentajul greutăţii a cel puţin două fibre principale, urmat de numele

130
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

celorlalte fibre constituente, în ordinea descrescătoare a greutăţii, cu sau fără


indicarea procentajului greutăţilor lor. Oricum :
a) fibrele ce au împreună mai puţin de 10% din greutatea totală, pot fi
notate colectiv prin termenul de „alte fibre”, urmat de procentajul total al
greutăţii lor ;
b) numele fibrei ce are mai puţin de 10% din greutatea totală a
produsului specificat, trebuie menţionat.
3. Produsele ce au urzeala din bumbac şi bătătura din in pur, în care
procentajul este de cel puţin 40% din greutatea totală a ţesăturii, pot fi numite
„combinaţie de in şi bumbac”, urmată obligatoriu de specificarea compoziţiei
„urzeală din bumbac pur – bătătură din in pur”.
4. În cazul produselor textile făcute pentru consumatorul final, în
procentajul compoziţiei specificate în paragraful 1, 2, 3 şi 5 :
a) o cantitate de până la 2% fire străine din cantitatea totală a
produsului textil poate fi tolerată doar dacă această cantitate este justificată de
domeniile tehnice, şi nu este adăugată ca o chestiune de rutina; această
toleranţă poate fi mărită la 5% în cazul produselor ce au fost supuse unui
proces de tăbăcire sau împâslire ;
b) o toleranţă de fabricare de 3% va fi permisă pentru procentajul
fibrelor declarate şi procentajul obţinut la analiză, în relaţie cu greutatea totală
a fibrelor arătate pe etichetă ; asemenea toleranţă va fi aplicată de asemenea
fibrelor care, conform paragrafului 2, sunt enumerate în ordinea descrescătoare
a greutăţii fără o indicare a procentajului lor.
La analize, rezultatele vor fi calculate separat ; greutatea totală ce
trebuie luată în considerare la calcularea toleranţelor de la punctul b) poate fi
cea a fibrelor produsului mai puţin greutatea oricăror fibre străine găsite la
aplicarea toleranţei de la punctul a).
În plus faţă de toleranţele de la punctul a) si b) vor fi permise orice fibre
străine găsite prin analiză, când se aplică toleranţa de la punctul a) ce arată a fi
acelaşi tip de chimicală ca acelaşi înscris în plus la fibrele de pe etichetă.
În cazul produselor particulare pentru care procesul de fabricare
necesită toleranţe mai mari decât cele de la a) si b), toleranţe mai mari pot fi
autorizate atunci când conformitatea produsului este verificată conform Art. 13
(1), doar în cazuri excepţionale şi acolo unde este prezentată o justificare
adecvată de către producător. Statele membre vor informa imediat Comisia în
acest caz.

131
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

5. Termenul „amestec de fibre” sau termenul „compoziţie a ţesăturii


nespecificate” poate fi folosit pentru orice produs a cărui compoziţie nu poate
fi stabilită uşor în momentul fabricării.
Art. 7.
Fără a influenţa toleranţele din Art. 4 (2), Art. 5 (3) şi Art. 6 (4), fibrele
vizibile, izolate, ce sunt pur decorative şi nu depăşesc 7% din greutatea
produsului finit trebuie menţionate în compoziţiile fibrelor prevăzute în
articolele 4 şi 6; la fel se va aplica fibrelor ce sunt încorporate pentru a obţine
un efect artistic (ex. fibrelor metalice) şi care nu depăşesc 2% din greutatea
produsului finit.
În cazul produselor prevăzute de Art. 6 (3), asemenea procentaje vor fi
calculate nu la greutatea ţesăturii ci la greutatea urzelii sau cea a bătăturii, în
mod separat.

Art. 8.
1. Produsele textile enumerate în această directivă vor fi etichetate sau
marcate oricând sunt puse pe piaţă pentru producţie sau scopuri comerciale;
această etichetare sau marcare poate fi înlocuită sau suplimentată de
documentele comerciale însoţitoare când sunt livrate la cererea Statului sau de
către alte persoane juridice sau, în acele State Membre în care acest concept
este necunoscut, de o entitate echivalentă.
2. a) Numele, descrierile sau particularităţile conţinutului fibrelor textile
din articolele 3 şi 6 şi din tabelul 3.4 vor fi clar indicate în documentele
comerciale. Această cerinţă poate, în moduri particulare, preîntâmpina
folosirea abrevierilor în contractele de vânzare, facturi sau note de plată; cu
toate acestea, un cod mecanizat de procesare poate fi folosit, doar dacă acest
cod este explicat în acelaşi document.
b) Numele, descrierile şi particularităţile conţinutului fibrelor textile din
articolele 3 şi 6 şi tabelul 3.4 vor fi indicate într-o tipărire clară, lizibilă şi
uniformă când produsele textile sunt oferite spre vânzare sau vândute
consumatorului, şi în particular, în cataloage şi literatură comercială, pe
ambalaje, pe etichete şi pe însemne.
Alte particularităţi şi informaţii decât cele prezentate în această
directivă vor fi separate. Această previziune nu va fi aplicată mărcilor de
schimb sau numelor întreprinderii, ce pot fi puse imediat înaintea sau după
particularităţile prevăzute în această directivă.

132
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

c) Statele Membre pot cere ca, atunci când produsele textile sunt oferite
spre vânzare sau vândute consumatorului final pe teritoriul lor, limbile lor
naţionale trebuie să fie de asemenea folosite pentru etichetarea şi marcarea
cerute de acel articol.
În cazul bobinelor. mosoarelor, sculurilor sau oricăror alte cantităţi mici
pentru coasere şi brodare, opţiunea din primul subparagraf poate fi exercitată
de către Statele Membre doar în cazul unor etichetări incluse pe ambalaje sau
plasate la vedere.
d) Statele Membre nu au permisiunea de a interzice folosirea altor
descrieri sau particularităţi decât cele din Art. 3, 4 si 5, ce relatează
caracteristicile produselor unde asemenea caracteristici şi particularităţi sunt
compatibile cu practicile de schimb corect.

Art. 9.
1. Orice produs textil compus din două sau mai multe elemente, ce au
conţinuturi de fibre diferite trebuie să prezinte o etichetă ce declară conţinutul
fiecărei fibre. Asemenea etichetare nu trebuie să fie obligatorie pentru
elementele ce reprezintă mai puţin de 30% din greutatea totală a produsului,
excluzând căptuşelile principale.
2. Acolo unde două sau mai multe textile au acelaşi conţinut fibros,
poate fi folosită o singură etichetă.
3. Fără implementarea previziunilor Art. 12 :
a) compoziţia fibroasă pentru următoarele articole de corsetărie va fi
indicată prin declararea compoziţiei întregului produs sau a componentelor de
mai jos separate sau incluse:
– pentru sutiene : ţesătura din interiorul cupelor şi de pe spate ;
– pentru centuri : panouri de rigiditate din faţă, spate şi lateral ;
– pentru corsete : ţesătura din interiorul şi exteriorul cupelor, panourile
de rigidizare din faţă, din spate şi panourile laterale.
Compoziţia fibrelor pentru articolele de corsetărie, alta decât cele listate
în primul subparagraf, va fi indicată prin declararea compoziţiei întregului
produs sau, fie inclusiv sau separat, compoziţia componentelor variate ale
articolului ; asemenea etichetare va fi obligatorie pentru componentele ce
reprezintă mai puţin de 10% din greutatea produsului.
Etichetările separate ale diferitelor părţi ale articolelor de corsetare
menţionate, trebuie făcute astfel încât consumatorul final să poată înţelege uşor
la care parte a produsului se referă eticheta.
133
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

b) Compoziţia fibrelor ţesăturilor imprimate prin gravare va fi dată


pentru produs ca un întreg şi poate fi indicată prin declararea separată a
compoziţiei ţesăturii de bază şi cea a părţilor gravate. Aceste componente
trebuie menţionate prin numele lor.
c) Compoziţia fibrelor brodate va fi dată pentru produs ca un întreg şi
poate fi indicată prin declararea, separat, a compoziţiei ţesăturii de bază şi cea a
firului broderiei ; aceste componente trebuie menţionate prin numele lor ; dacă
părţile brodate au mai puţin de 10% din suprafaţa produsului, se declară numai
compoziţia ţesăturii de bază .
d) Compoziţia fibrelor firelor ce formează un miez sau un înveliş,
făcute din fibre diferite, oferite spre vânzare astfel consumatorului, trebuie date
pentru produs ca un întreg şi poate fi indicată prin declararea compoziţiei
acestora în mod separat ; aceste componente trebuiesc menţionate prin numele
lor.
e) Compoziţia fibrelor textile din catifea şi pluş sau a textilelor ce
includ catifeaua şi pluşul, va fi dată pentru întregul produs, iar unde produsul
conţine faţă şi dos distincte, compuse din fibre diferite, poate fi declarată
separat pentru aceste părţi, ce trebuiesc menţionate prin numele lor.
f) Compoziţia covoarelor a căror faţă şi dos sunt compuse din fibre
diferite poate fi declarată doar pentru faţă, ce trebuie menţionată prin nume.

Art. 10.
1. Ca mijloc de descriere de la Art. 8 şi 9 :
a) În cazul produselor textile ce nu sunt în unul din cazurile din Art. 2
(1), Statele Membre nu pot cere etichetarea sau marcarea ce suportă numele
sau compoziţia. Cu toate acestea, previziunile Art. 8 si 9 vor fi aplicate acolo
unde asemenea produse pot suporta o etichetă sau un însemn ce arată numele
sau dă compoziţia, sau o marcă de schimb sau nume al întreprinderii ce
încorporează, de drept sau ca adjectiv sau origine, fie unul din numele din
tabelul 3.4, fie un nume ce nu poate fi confundat.
b) Atunci când produsele textile sunt de acelaşi tip şi compoziţie, pot fi
oferite împreună spre vânzare sub o etichetă ce conţine particularităţile
compoziţiei din această directivă.
c) Compoziţia produselor textile vândute la metru trebuie să fie arătată
doar pe lungimea materialului sau pe rola oferită spre vânzare.
2. Statele Membre vor face toţi paşii necesari pentru a asigura oferirea
spre vânzare a produselor din b) si c) ale paragrafului 1 într-o manieră în care
134
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

consumatorul final se poate informa de unul singur asupra compoziţiei acelor


produse.

Art. 11.
Statele Membre vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea că
orice informaţie furnizată atunci când produsele textile sunt puse pe piaţă nu
este confundată cu numele sau particularităţile din această directivă.

Art. 12.
În scopul aplicării Art. 8 (1) şi a altor previziuni ale acestei directive
referitoare la etichetarea produselor textile, procentajul fibrelor de la Art. 4, 5
şi 6 vor fi determinate fără a lua în considerare următoarele :
1. Pentru toate produsele textile :
Părţile nontextile, etichetele şi simbolurile ce nu fac parte integrală din
produs, nasturi, cataramele acoperite cu materiale textile, accesoriile
decorative, panglicile neelastice, firele şi benzile elastice adăugate între
anumite puncte limită specifice produsului şi supuse la condiţiile Art. 7, fibre
vizibile, izolate ce sunt doar decorative şi fibrele antistatice.
2.a) pentru covoare şi mochete: toate componentele altele decât
suprafaţa utilizată;
b) pentru materiale de tapiţerie, pentru draperii şi perdele: marginile sau
suprafaţa interioară a ţesăturilor care nu fac parte din suprafaţa utilizată;
c) pentru alte materiale textile: materiale de bază sau derivate, de
rigidizare şi consolidare, căptuşeală interioară şi pânză de întărire, fire de
coasere şi asamblare, mai puţin dacă înlocuiesc urzeala şi/sau bătătura
materialului, umplerea neavând o funcţie izolatoare, subiect al Articolului 9 (1)
referitor la căptuşeală.
Pentru scopurile acestei prevederi:
• materialele de bază sau derivate ale produselor textile care servesc ca
inserţii pentru suprafaţa utilizată, în particular în pături sau materiale dublate, şi
inserţii aplicate materialelor din mătase sau pluş şi genul acesta de produse nu
ar trebui să fie privite ca întărire pentru a fi îndepărtate.
• „rigiditatea şi consolidarea” înseamnă că firele sau materialele adăugate la
puncte specificate şi limitate asupra produselor textile pentru a le întări sau a le
da rigiditate sau grosime.

135
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3. Substanţele folosite la finisarea şi înnobilarea materialelor textile nu


trebuie să fie prezente în cantităţi ce pot induce în eroare clientul. În absenţa
prevederilor Comunităţii, Statele Membre ar trebui să ia toate măsurile
necesare în acest sens.

Art. 13
1. Verificările asupra conformităţii compoziţiei produselor textile cu
informaţia furnizată în această Directivă ar trebui să fie asigurate de metodele
de analiză specificate anterior. Pentru acest scop, procentajul de fibre ar trebui
să fie determinat de masa fiecărei fibre.
2. Directive separate vor specifica metoda de mostrare şi analiză spre a
fi folosite de Statele Membre pentru a determina compoziţia fibroasă a
produselor potrivit acestei Directive.

Art. 14
1. Nici un Stat Membru nu poate, prin motive interconectate cu
specificaţiile de nume şi de compoziţie, să interzică şi să împiedice plasarea pe
piaţă a produselor textile care satisfac prevederile acestei Directive.
2. Prevederile acestei Directive ar trebui să preîntâmpine aplicarea în
forţă, în fiecare Stat Membru, a prevederilor asupra protecţiei proprietăţii
industriale şi comerciale şi să prevină competiţia neloială.

Art. 15
Prevederile acestei Directive nu ar trebui să se aplice produselor textile
care:
1. Sunt destinate exportului spre o ţară terţă;
2. Intră în Statele Membre, sub controlul clienţilor, pentru scopul
tranzitului;
3. Sunt importate din ţări terţe pentru trasee interioare;
4. Sunt destinate persoanelor care lucrează acasă, sau în firme
independente, care folosesc materiale furnizate fără proprietatea de a fi
transferate fără consideraţie.

Art. 16
1. Adăugirile la tabelul 3.4 şi amendamentele la această Directivă, care
sunt necesare pentru a o adapta la progresul tehnic, ar trebui să fie adoptate în
concordanţă cu Articolul 7 al Directivei 96/73/EC.
136
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

2. Metoda nouă a analizei cantitative pentru mixturi binare şi ternare,


altele decât cele din Directiva 96/73/EC şi directiva Consiliului 73/44/EC din
februarie 1973, asupra aproximării legilor Statelor Membre referitor la
analizele cantitative asupra mixturii de fibre ternare, ar trebui să fie de
asemenea determinată de această procedură.
3. Comitetul de referinţă din Articolul 5 al Directivei 96/73/EC este
numit „ Comitetul pentru Directive referitoare la numele textilelor şi etichetare.

Art. 17
1. Statele Membre ar trebui să comunice cu Comisia şi cu textele
principalelor prevederi ale legilor naţionale pe care le adoptă în domeniul
acestei directive.

Această Directivă se adresează Statelor membre.

3.3. RECOMANDĂRI EUROPENE REFERITOARE LA RECEPŢIA


MATERIILOR PRIME TEXTILE

Referitor la recepţia materialelor textile, responsabilitatea testării


prealabile a acestora şi controlul livrării revine furnizorului.
Înaintea finalizării contractului, furnizorul specifică o mostră standard
pentru a fi folosită drept referinţă. În acest document sunt făcute referiri la
metodele de testare conform ISO. În unele cazuri, dacă nu sunt metode ISO,
sunt făcute referiri la metodele specifice studiate de către experţi ai Comitetului
Tehnic al ECLA (European Cloting Association).
Organizaţia internaţională de standardizare (ISO) şi Comitetul Tehnic al
ECLA studiază metode de testare pentru anumite caracteristici.

3.3.1. Caracteristici ale materialelor textile ce pot fi identificate de o


persoană cu experienţă, fără aparatură specifică

Defectele materialelor textile pot fi grupate în trei categorii, în acord cu


toleranţele şi consecinţele comerciale:

CATEGORIA A
Defecte a căror natură este de a implica automat toleranţe prin prezenţa
lor. În această categorie sunt plasate toate defectele ce pot fi văzute cu ochiul
137
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

liber pe ţesăturile livrate şi care sunt în acord cu produsul final.


Defectele respective sunt identificate în tabelul 3.5 şi notate cu A1, A2,
A3, A4, A5, A6 şi A7. Aceste defecte trebuie să fie indicate de către cel care le
observă, prin fire plasate la marginile materialului.
Se recomandă folosirea următoarelor culori pentru a marca asemenea
defecte: – verde pentru defecte mici,
– galben pentru defecte medii,
– roşu pentru defecte mari.
Tabelul 3.5. Tipuri de defecte din categoria A
Cod Denumirea Definirea defectului Observaţii
Neuniformitatea Fire care diferă prin diametru, fire
A1 firelor în urzeală torsionate diferit, fire lipsă, fire dublate etc.
A2 Dungi în urzeală Dungi sau direcţii diferite faţă de cea a
urzelii.
A3 Noduri în Fire de urzeală ce diferă în diametru faţă de Metoda de testare-
urzeală nodurile normale (mai strânse sau mai evaluarea vizuală a acelor
slăbite). imperfecţiuni ce nu sunt
A4 Direcţii diferite pe întreaga lungime a acceptate într-un produs
Bare în ţesătură urzelii sau pe o bucată a acesteia, ce confecţionat. Defectul este
contravin direcţiei urzelii. tolerat în funcţie de
A5 Scame în Noduri sau scame în unele fire ale urzelii convenţiile dintre părţi.
ţesătură sau în sau ţesăturii, ce strică aspectul pe faţa
firele urzelii materialului, vizibile unei persoane
experimentate.
A6 Reparaţii şi Reparaţie slab aparentă pe faţa materialului,
înnodări defecte ce nu au fost îndepărtate în urma
defectuoase, înnodării, diferite forme de deteriorare a
rupturi, găuri, suprafeţei, suprafeţe contaminate cu
pete impurităţi.
A7 Bucăţi tăiate Bucata este tăiată de-a lungul întregii lăţimi,
în două sau mai multe părţi.

CATEGORIA B
Defecte pentru care, luând în considerare statutul curent al tehnologilor
de producţie şi de control, este posibil să specifici toleranţele date în aceste
recomandări. Aceasta se aplică pentru tipurile de defecte: B1, B1, B3, B4, B5,
B6, B7, B8 şi B9 din tabelul 3.6.

CATEGORIA C
Defecte pentru care statutul curent de producţie şi control nu permit
acordarea toleranţelor.
138
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Testarea certitudinii acestor defecte cu echipament ştiinţific este în


studiu. Metodele de examinare şi toleranţele corespunzătoare vor fi publicate
imediat ce este posibil. În această categorie intră următoarele tipuri de defecte:
C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9 şi C10 (tabelul 3.7).
Tabelul 3.6. Tipuri de defecte din categoria B
Cod Denumirea Definirea defectului Observaţii
B1 Design Diferenţe faţă de mostră Vezi metoda de testare
B2 Masă Diferenţe de masă pe metru pătrat în
comparaţie cu masa menţionată în contract.
B3 Lungimea livrată a unei bucăţi (incluzând Este permisă o toleranţă
Lungime defectele) este diferită faţă de cea din de -5% - 10 % faţă de
contract. contract
B4 Lungimea Lungimea livrată (de o culoare şi tip
comenzii specificate) mai lungă sau mai scurtă decât
lungimea comandată.
B5 Lăţimea Lăţimea utilă a bucăţii livrate este mai mică Nu sunt permise
decât cea specificată în contract. toleranţe
B6 Neregularităţi ale Mărimile carourilor verificate nu sunt
carourilor identice de-a lungul bucăţii.
B7 Oblicitate Bătătura nu este perpendiculară pe urzeală. Figura 3.11
B8 Arcuiri Arcuiri ale firelor urzelii măsurate pe o
lungime de un metru.
B9 Stabilitate O schimbare permanentă a dimensiunilor Vezi metoda de testare
dimensională ţesăturii în urzeală şi/ sau bătătură, după
călcarea industrială cu aburi.

Tabelul 3.7. Tipuri de defecte din categoria C


Cod Denumirea Definirea defectului
C1 Nuanţa Diferenţă de nuanţă în comparaţie cu mostra de referinţă.
C2 Nuanţă diferită în urzeală, Variaţii ale nuanţei.
în bătătură sau în suprafaţă
C3 Tensiune Margini strânse sau slăbite în comparaţie cu corpul materialului
şi margini.
C4 Arcuirea bătăturii Arcuirea bătăturii este orice deviaţie a unui fir de la o linie
dreaptă ce uneşte cele două capete.
C5 Distribuţie asimetrică a Distribuţie asimetrică a motivelor desenului în raport cu centrul
desenului materialului.
C6 Aranjamentul bucăţii Rulare, pliere diferite faţă de cele menţionate în contract.
C7 Diferenţa finisajului sau a agentului de finisare aplicat, în
Finisaj comparaţie cu mostra de referinţă cu implicaţii asupra
aspectului sau tuşeului ţesăturii.
C8 Mirosuri neplăcute Ţesătura este contaminată în mod accidental cu substanţe care
aduc mirosuri neplăcute.
C9 Cute Cute accidentale vizibile în ţesătura livrată.
C10 Obiecte străine Obiecte străine distribuite în bucată şi vizibile pe faţa ţesăturii.

139
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Metoda de testare a defectului de design (B1)


Echipament:
• o masă pe care se plasează toată suprafaţa bucăţii de verificat;
• riglă.
Procedura:
Se măsoară lungimea dintre cel puţin 10 repetări ale design–ului (raportului).
În cazul în care design–ul se repetă la mai puţin de 10 cm, se măsoară cel puţin
un metru. Măsurarea trebuie făcută într-o zonă fără scame a materialului.
Rezultate:
Măsurătorile obţinute sunt comparate cu cele precizate în contract, sau, unde
nu există aceste precizări, cu cele de pe mostra de referinţă. Cele mai mari
diferenţe în plus sau în minus se înregistrează.
În cazul designului cu repetare definită, carouri sau dungi, toleranţa
pentru dimensiunile ce diferă faţă de cele menţionate în contract este ±3% pe
direcţia urzelii şi ±4% pe direcţia bătăturii.

Metoda de testarea a oblicităţii (B7)- figura 3.11

Figura 3.11. Stabilirea abaterii procentuale de la direcţia bătăturii

Testarea variaţiei nuanţei de-a lungul urzelii (C2)


Metoda de testare e un ansamblu de acţiuni ce fac posibilă detectarea

140
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

variaţiei culorii. Se îndepărtează o fâşie de 15 cm de la începutul bucăţii pe


toată lăţimea. Se suprapune această fâşie pe locuri diferite de-a lungul bucăţii
de material pentru a putea examina posibilele diferenţe de culoare.
Se taie de la celălalt capăt o altă fâşie de 15 cm (figura 3.12) şi se
alătură primei fâşii prin coasere paralel cu direcţia bătăturii. Fâşia rezultată
astfel are o formă în care porţiunile de la margini sunt aduse în centrul bucăţii.
Se examinează suprafaţa obţinută, iar dacă sunt diferenţe se trece prin
abur, fără călcare, zona centrală şi se reexaminează.

Se îndoaie în 2 şi se taie la circa 15 cm de


margini.

Se îndoaie capetele C şi D astfel obţinute


pe marginile A şi B.

Se coase circa 2 cm înăuntru de la


marginile
A şi C şi B şi D.

Se alătură bucăţile şi se examinează

Figura 3.12. Testarea variaţiei nuanţei

Consecinţe comerciale
Consecinţele comerciale ale defectelor variază, depinzând de categoriile
A, B şi C prezentate anterior:
Pentru categoria A
Se aplică următoarele definiţii:
„defect mic”– un defect a cărui mărime în urzeală şi bătătură nu
depăşeşte 5 cm;
„defect mediu”– un defect a cărui mărime în urzeala şi bătătură este mai
mare de 5 cm;
„defect mare”– un defect a cărui mărime în urzeală şi bătătură
depăşeşte 100 cm.
141
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Toleranţele corespunzătoare:
– defect mic → 20 cm;
– defect mediu → 50 cm;.
– defect mare → 75 cm plus.
Dacă toleranţele totale ale defectelor într-o bucată depăşesc:
– 3% din lungimea ţesăturilor din lână, cu cel mult 6 defecte la fiecare
bucată de 50 m.
– 4% din lungimea ţesăturilor din lână pieptănată de 250g/m2 sau mai
mult, cu cel mult 8 defecte la fiecare bucată de 50 m.
– 5% din lungimea altor ţesături, cu cel mult 10 defecte la fiecare
bucată de 50 m,
vor fi aplicabile măsurile pentru categoria C.

Pentru categoria B
1. Nu poate fi făcută reclamaţie dacă toleranţele declarate nu sunt depăşite.
2. Dacă toleranţele sunt depăşite:
a) Vânzătorul trebuie să aibă abilitatea de a corecta defectele în
toleranţe acceptabile dacă natura defectului şi timpul disponibil permit aceasta.
Când circumstanţele nu permit acţiunea a):
b) Permisiunile definite în aceste recomandări vor trebui aplicate sau
dacă acestea dau greş, acele acorduri mutuale între părţi vor trebuie folosite,
sau: c) Cumpărătorul poate returna bucata.

Pentru categoria C
a)Vânzătorul trebuie să aibă şansa, dacă natura defectului şi timpul
disponibil permit, să corecteze punctele vizate în reclamaţie astfel încât să le
aducă la un nivel care să facă bucata de material acceptabilă de cel ce o
întrebuinţează.
Când circumstanţele nu permit acţiunea a):
b) Cele două părţi pot cădea mutual de acord asupra permisiunilor sau
c) Cumpărătorul poate returna bucata.
Defecte mari
Definiţie
Cel puţin o dimensiune a defectului este mai mare de 100cm.
Permisiuni
Dacă celelalte măsurători sunt mai mici de 5 cm: cazul A.
Dacă celelalte măsurători sunt mai mari de 5 cm: cazul B.
142
3.3.2. CARACTERISTICI ALE MATERIALELOR TEXTILE CE POT FI DETERMINATE DOAR CU
APARATE DE MĂSURĂ

Tabelul 3.8. Caracteristici ce pot fi observate doar cu ajutorul unui echipament de măsură
Denumirea Definirea caracteristicii Standard Metoda de testare
caracteristicii
Rezistenţa culorii la Schimbarea culorii sub Expunerea unei mostre spre a fi examinată la lumină artificială (lampă
lumină influenţa luminii ISO 105 B02 cu xenon) şi compararea cu scara de gri.
Schimbarea şi/sau Se impregnează mostrele cu soluţii acide sau alcaline, se usucă la 37o C
Rezistenţa culorii la pătarea ţesăturilor ISO 105 E04 împreună cu mostre albe şi se evaluează după uscare schimbarea culorii
transpiraţie vopsite sub influenţa mostrelor şi pătarea ţesăturilor albe de referinţă, comparate cu o scară
transpiraţiei de gri.
Schimbarea şi pătarea O mostră din ţesătura ce urmează a fi examinată este introdusă
Rezistenţa culorii la ţesăturii vopsite în timpul (împachetată) într-un material din bumbac cu discuri de oţel şi este
curăţare folosind curăţirii nu trebuie să fie ISO 105 D01 tratată cu mişcări mecanice în solventul de curăţire timp de 30 minute
percloretilena mai mare decât valoarea la 30oC. După uscare, degradarea culorii mostrei este apreciată în
specificată comparaţie cu scara de gri.
Nequatex

O mostră din ţesătura ce urmează a fi examinată, împreună cu ţesătura


Schimbarea şi/sau albă de referinţă sunt tratate cu mişcări mecanice timp de 30 – 45
Rezistenţa culorii la pătarea culorii ţesăturii ISO 105 C06 minute într-o soluţie de spălare ce conţine detergent. După uscare şi
spălare după spălare clătire schimbările mostrei şi pătarea pe ţesătura de referinţă sunt
comparate cu scara de gri.
Pătarea culorii după Două mostre ale ţesăturii ce urmează a fi examinate, una luată de-a
Rezistenţa culorii la frecare uscată sau umedă ISO 105 X12 lungul urzelii, cealaltă a bătăturii, sunt frecate cu câte o bucată uscată şi
frecare udă de ţesătură din bumbac, albă.
Sângerarea de pe ţesătura albă este comparată cu scara de gri.
Schimbarea sau pătarea Călcarea uscată: Mostra ţesăturii ce urmează a fi examinată este aşezată
Rezistenţa culorii la culorii după presarea sau ISO 105 X11 pe o bucată de bumbac alb uscat şi călcată în anumite condiţii, după
presare şi călcare călcarea ţesăturii care mostra ţesăturii de examinat este aşezată pe o bucată de bumbac
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile

alb uscată şi acoperită cu o bucată de bumbac udă şi călcată în anumite


condiţii.
Ţesătura în cauză, după
ce a fost stropită cu apă Ţesătura în cauză este stropită într-o zonă anumită cu apă.. Schimbarea
Rezistenţa culorii la şi uscată, este cu picăţele, ISO 105 E07 culorii este apreciată cu scara de gri după două minute şi după uscare.
pătări cu apă culoarea sau suprafaţa
fiind modificate
Ţesătura în cauză este
pătată. Apariţia culorii
Rezistenţa culorii la sau suprafaţa modificată Ţesătura în cauză este frecată pe o porţiune cu o ţesătură albă
frecare cu solvenţi după un test ce simulează ISO 105 D02 impregnată cu solvent. Degradarea mostrei şi sângerarea de pe ţesătură
organici îndepărtarea unei pete sunt comparate cu scara de gri.
folosind un solvent

Natura fibrelor ţesăturii


şi/sau proporţia lor în Analize
Compoziţia fibroasă cazul unui amestec diferă calitative şi
de condiţiile precizate în cantitative
contract
Un model de ţesătură
Model de ţesătură diferit de mostra tip sau ISO 7211
de cel specificat în
Nequatex

contract.
Rezistenţa la rupere şi O forţă din ce în ce mai mare este aplicată mostrei cu o lăţime de 5 cm,
Rezistenţa la rupere alungire sunt mai mici distanţa dintre clemele dinamometrului fiind de 10 mm la începerea
şi alungire decât valorile minime testului.
necesare
Rezistenţa la rupere a
ţesăturilor nu trebuie să
fie mai mică decât O forţă din ce în ce mai mare este aplicată mostrelor ce sunt mai late
Rezistenţa la rupere valoarea minimă decât clemele dinamometrului.
necesară sau decât
valorile specificate în
contract sau ale mostrei
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile

etalon
Rezistenţa unei ţesături la
o forţă de sfâşiere sau
rezistenţa firelor dintr-o Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei la sfâşiere a
ţesătură la sfâşiere, mai ţesăturilor. Metoda este aplicată tuturor tipurilor de ţesături la care
Rezistenţa la sfâşiere mică decât ISO 9290 sfâşierea va proveni de la o tăietură iniţială pe o direcţie paralelă cu a
caracteristicile precizate firelor urzelii sau a bătăturii.
în contract sau ale
mostrei etalon
Deplasarea aţei, Două bucăţi de material cusute împreuna: 301 (ISO 9415), la 1 cm faţă
perpendicular pe direcţia de margine se aşează între clemele deschise la 25 cm ale unui
cusăturii, producând o NF G 07 117 dinamometru, astfel încât cusătura să fie perpendiculară pe direcţia
Glisarea cusăturii deschizătură paralelă cu (Standard forţei exercitate şi echidistante faţă de cele două cleme. Alunecarea
aceasta. francez) cauzată de mişcarea firului ţinut de aţa de cusut este estimată vizual.
Este estimată glisarea urzelii pe bătătura şi invers.
Încă nu s-a
standardizat
Ţesătura se uzează prea internaţional
Rezistenţa la repede in condiţii nici o metodă de
abraziune normale de folosire testare, dar pot fi
folosite
Nequatex

metodele
acceptate de
organizaţia
naţională
Ţesătura tinde să formeze
Rezistenţa la pilling pilling repede şi scamele ASTM 3512 Testul este realizat folosind dispozitivul de încercare a pillingului prin
rămân pe material rostogolire întâmplătoare
Rezistenţa ţesăturii la O mostră cu o formă tubulară este montată pe un cilindru învârtit. Un
Rezistenţa la deşirare tragerea şi smulgerea vârf ascuţit sare întâmplător deasupra mostrei, cauzând tragerea firelor
firelor sau a filamentelor ASTM 3939 – şi deşirări de un anumit grad. Gradul deşirării este evaluat în fotografii
de pe suprafaţa unei 93 standard (5 = fără deşirare, 1 = deşirare foarte severă.
mostre
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile

Testul este realizat folosind dispozitivul de verificare a scămoşării prin


rostogolire întâmplătoare după cum urmează:
Se iau 3 pătrate cu laturile de 130 mm, se destramă pentru a reduce
Rezistenţa la Ţesătura tinde să se laturile la 120 mm. Se taie marginile franjurate. Se poziţionează cele
destrămare uscată desfacă prea uşor trei mostre în una din cuştile dispozitivului de verificare a scămoşării
prin rostogolire întâmplătoare. Se porneşte aparatul pentru 120
secunde, se înlătură firele care se ţin de mostră numai dea lungul, la
jumătate din distanţa lor. Se măsoară lungimile urzelii şi bătăturii
ţesăturii ce a rămas nefrajurată. Se deduce lungimea franjurilor.
Se testează o mostră ce a fost anterior supusă testului de călcare cu
Stabilitatea Schimbarea dimensională abur. Se spală într-o maşina de spălat automată cu tambur, cu apă
dimensională la a ţesăturii după spălare. ISO 5077 + distilată ce conţine 5 g/l detergent. Dacă nu se poate folosi apă
spălare 6330 distilată, se foloseşte un detergent comercial urmând instrucţiunile
furnizorului detergentului. Se spală cu apă obişnuită timp de 30 min
fără învârtire şi se usucă în poziţie întinsă, la temperatura camerei.
Stabilitatea Schimbarea dimensională Se efectuează trei curăţiri folosind percloretilena, într-o maşină de
dimensională la după curăţire ISO 3175 curăţat industrială.
curăţire
Aceasta metodă este destinată pentru determinarea unghiului de
Revenirea din Proprietăţi de revenire revenire a ţesăturilor după cutare, fie în atmosfera standard de testare,
şifonare insuficientă a cutelor EN 22313 fie în una cu umiditate şi temperatură ridicate. Metoda este aplicabilă
Nequatex

ţesăturii tuturor tipurilor de ţesături, dar anumite tipuri pot tinde să se onduleze
în urma unei precizii inacceptabile de măsurare.
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Standarde pentru stabilirea metodelor de testare


a materialelor textile

1. ISO 5077 şi ISO 6330 - Stabilitate dimensională la spălarea în


maşini automate şi uscarea prin centrifugare
Scop: Această metodă are ca scop determinarea stabilităţii dimensionale
a textilelor la combinaţii de spălare domestică şi proceduri de uscare. Această
metodă este aplicabilă tuturor ţesăturilor şi articolelor vestimentare.
Principiu: O mostră de ţesătură sau articol vestimentar este spălată într-
o maşină de spălat automată şi uscată conform procedurii standard. Este
determinată orice modificare a dimensiunilor.

2. ISO 3175 - Stabilitate dimensională la curăţire industrială


Scop: Această metodă are ca scop determinarea stabilităţii dimensionale
a textilelor la curăţire industrială. Metoda este aplicabilă tuturor ţesăturilor ce
pot fi curăţate.
Principiu: O mostră de ţesătură este supusă unui proces de curăţire
industrială şi este determinată orice schimbare a dimensiunilor.

3. ISO 2960 - Determinarea rezistenţei la plesnire şi a extinderii


plesniturii. Metoda cu diafragmă
Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei la plesnire şi
a extinderii zonei de plesnire a ţesăturilor. Această metodă este aplicabilă
tuturor ţesăturilor, cu excepţia celor impregnate sau acoperite cu pelicule.
Principiu: Porţiunea ţesăturii ce urmează a fi testată este fixată într-o
diafragmă elastică printr-un cerc, şi o presiune în creştere este aplicată părţii de
dedesubt a mostrei până când aceasta plesneşte. Diametrul interior al cercului
poate fi de 30 sau 113 mm.

4. ISO 5081 - Rezistenţa la tracţiune a ţesăturii – metoda cu bandă


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei la tracţiune a
ţesăturii folosind un dispozitiv de testare autografic.
Principiu: Cu ajutorul unui aparat de testare(dinamometru), mostra
având lăţimea de 50 mm este extinsă până la rupere, pentru a se măsura forţa
de rupere şi alungirea.

147
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

5. ISO 5082 - Rezistenţa la tracţiune a ţesăturii – metoda prin


apucare
Scop: Această metoda are ca scop determinarea rezistenţei la tracţiune a
unei ţesături folosind un aparat de testare a tensiunii cu autograf.
Principiu: Cu ajutorul acestui aparat, o mostră cu lăţimea de 100 mm
este extinsă până se rupe, pentru a i se măsura forţa de rupere.

6. ISO 9290 - Rezistenţa la rupere – metoda pendulului în cădere


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei la rupere a
ţesăturilor. Metoda este aplicabilă tuturor tipurilor de ţesături la care ruperea va
avea loc de la o tăietură iniţială paralelă cu direcţia urzelii sau a bătăturii.
Principiu: Mostrele sunt sfâşiate de un pendul în cădere şi sarcina de
rupere este determinată prin diferenţa dintre înălţimea la care se ridică pendulul
în absenţa mostrei şi înălţimea la care se ridică pendulul după sfâşierea mostrei.

7. BS 3320 - Glisarea firelor şi rezistenţa cusăturii


Scop: Această metodă are ca scop determinarea tendinţei materialelor
ţesute de a aluneca faţă de linia de coasere. Testele sunt făcute în mod normal
pe o cusătură cu lăţimea rezervelor de 6 mm.
Principiu: O fâşie de material de 100 mm este îndoită şi cusută dea
lungul lăţimii sale. Fâşia este tăiată pe linia de îndoire şi apoi testată la
întindere pe un dinamometru, forţa de întindere acţionând perpendicular pe
direcţia cusăturii. Se notează forţa necesară pentru a cauza o glisare specificată
a firelor în cusătură.

8. EN 12947 (1, 2, 3 si 4) - Rezistenţa la abraziune


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei la abraziune
a materialului. Coeficientul de frecare poate varia folosind presiuni de contact
diferite. Această metodă este aplicabilă tuturor materialelor.
Principiu: Mostrele sunt frecate cu o ţesătura abrazivă sub o forţă
constantă de contact de 9kPa sau 12kPa. Mişcarea relativă dintre ţesătură şi
suprafaţa abrazivă are un ciclu complex ce produce frecarea în toate direcţiile.
Testul este oprit după un număr prescris de cicluri, iar mostra este evaluată
subiectiv pentru a determina dacă a apărut uzura.

9. EN 22313 - Determinarea revenirii cutelor ţesăturilor prin


măsurarea unghiului de revenire.
148
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Scop: Această metodă are ca scop determinarea unghiului de revenire a


ţesăturii din cutare, fie în atmosferă standard de testare, fie într-o atmosferă cu
umiditate şi temperatură ridicate. Această metodă este aplicabilă tuturor
tipurilor de ţesături.
Principiu: O mostră de dimensiuni prescrise este îndoită de un
mecanism de măsură şi menţinută în această stare un timp specificat, iar apoi
este măsurat unghiul de revenire.

10. ISO 9867 - Evaluarea revenirii încreţirii ţesăturilor – metoda


aspectului exterior.
Scop: Această metodă este extinsă pentru a evalua aspectul ţesăturilor
după introducerea încreţirii.
Principiu: O mostră este încreţită în anumite condiţii atmosferice, într-
un dispozitiv de încreţire, sub o forţă predeterminată şi pentru o perioadă de
timp prescrisă. Mostra este recondiţionată într-o atmosferă standard şi se
evaluează aspectul prin comparaţie.

11. BS 5811 - Rezistenţa la scămoşare


Scop: Metoda are ca scop determinarea rezistenţei la scămoşare a
suprafeţei ţesăturilor. Metoda este aplicabilă tuturor tipurilor de suprafeţe
textile.
Principiu: Mostrele sunt montate pe tuburi de poliuretan şi rostogolite la
întâmplare, în condiţii definite, într-o cutie căptuşită cu plută. După o perioadă
prestabilită de rostogoliri, mostrele sunt comparate în condiţii standard de
vizualizare, cu un standard fotografic şi gradul de scămoşare este evaluat.

12. Rezistenţa la deşirare


Scop: Aceasta metodă determină rezistenţa la deşirare a ţesăturii.
Principiu: Mostrele de ţesătură în formă tubulară sunt situate una câte
una într-un tambur cilindric. Un vârf ascuţit sare la întâmplare peste mostrele
ce se rotesc. Deşirările apar într-un grad dependent de caracteristicile ţesăturii.

13. ISO 105 C06 - Rezistenţa culorii la spălare


Scop: Această serie de metode are ca scop determinarea rezistenţei la
spălarea textilelor colorate, acoperind o arie de proceduri de spălare de la
uşoare la severe. Această metodă se poate aplica tuturor ţesăturilor ce se spală.

149
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Principiu: O mostră aflată în contact cu o ţesătură realizată dintr-un


amestec de fibre este agitată mecanic în condiţii specificate de timp şi
temperatură, într-o soluţie de detergent, apoi clătită şi uscată. Schimbarea
culorii mostrei şi pătarea ţesăturii multicomponente sunt evaluate cu scara de
gri standard.

14. ISO 105 D01, D02 - Rezistenţa culorii la curăţare şi la frecare cu


solvenţi organici
Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei culorii
ţesăturilor la curăţare şi la frecare cu solvenţi organici. Metoda se poate aplica
tuturor tipurilor de textile în toate formele.
Principiu: O mostră textilă este pusă în contact cu un sac de bumbac cu
discuri de oţel necorodabil, ce este agitat în percloretilenă, apoi supus unei
forţei centrifuge şi uscat în aer fierbinte. Schimbarea culorii mostrei este
evaluată cu scara de gri. În concluzia testului, colorarea solventului este
evaluată după filtrare cu un filtru nefolosit, cu scara de gri pentru evaluarea
pătării.

15. ISO 105 X11 - Rezistenţa culorii la presare fierbinte – călcare


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei culorii la
călcare şi la procesarea pe role fierbinţi. Metoda poate fi aplicată tuturor
tipurilor de ţesături în toate formele.
Principiu:
Presarea uscată: O mostră este presată cu un dispozitiv de încălzire la o
temperatură şi presiune specificate, pentru un timp specificat.
Presare umedă: O mostră este acoperită cu o ţesătură umedă din
bumbac şi presată cu un dispozitiv de încălzire la o temperatură şi presiune
specificate, pentru un timp determinat.
Presare udă: Suprafaţa superioară a unei mostre ude este acoperită cu o
ţesătură udă din bumbac şi presată cu un dispozitiv de încălzire la o
temperatură şi presiune specificate pentru un timp determinat.
Schimbarea culorii mostrei şi pătarea ţesăturii adiacente este evaluată
cu scara de gri imediat şi după o perioada de expunere la aer.

150
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

16. ISO 105 B02 - Rezistenţa la lumină artificială – testul cu lampă


cu xenon
Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei culorii
textilelor la acţiunea luminii artificiale. Metoda poate fi aplicată tuturor
tipurilor de textile în toate formele.
Principiu: Mostra este expusă la lumină artificială în condiţii prescrise,
împreună cu o mostră de referinţă. Rezistenţa culorii este evaluată prin
compararea schimbării culorii mostrei cu cea a mostrei etalon folosite.

17. ISO 105 X12 - Rezistenţa culorii la frecare


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei culorii
textilelor la frecare şi pătarea altor materiale. Se fac două teste, unul cu un
material de frecare uscat, iar altul cu un material de frecare ud. Metoda poate fi
aplicată ţesăturilor şi aţei de cusut.
Principiu: Mostrele textile sunt frecate cu materiale albe din bumbac şi
uscate. Pătarea materialelor este evaluată cu scara de gri.
18. ISO 105 E01, E02, E04, E07 - Rezistenţa culorii la apă, apă de
mare, transpiraţie şi apă murdară
Scop: Această metodă are ca scop determinarea posibilităţii scurgerii
culorii din material datorită acţiunii apei, a apei de mare, a transpiraţiei şi a
picăturilor de apă. Metodele sunt aplicabile tuturor tipurilor de materiale în
toate formele.
Principiu: O mostră a materialului este aşezată în contact cu o ţesătură
standard din multifibre sau două ţesături diferite. Ansamblul este scufundat fie
în apă distilată, fie în soluţie de clorură de sodiu sau în soluţii alcaline sau
acrilice. Soluţia este scursă şi ansamblul este prins între plăci acrilice şi apoi
puse în cuptor la 37oC timp de 4 ore. Mostra şi ţesătura adiacentă sunt uscate
separat. Schimbarea culorii mostrei şi pătarea ţesăturii adiacente sunt evaluate
cu scara de gri.

19. ISO 105 E3 - Rezistenţa culorii la apă clorurată


Scop: Această metodă are ca scop determinarea rezistenţei culorii
textilelor la acţiunea clorurii active în concentraţii ca cele folosite pentru
dezinfectarea apei piscinelor şi a căzilor de baie.
Principiu: O mostră textilă este tratată cu o soluţie uşoară de clorură de
o anumită concentraţie şi uscată. Schimbarea culorii mostrei este evaluată cu
151
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

scara de gri. Sunt specificate trei alternative pentru condiţiile de testare. Se


recomandă o soluţie de 50mg/l de clorură activă.

În paginile următoare sunt prezentate exemple de documente ce pot fi


folosite pentru a schimba informaţiile produsului. Aceste documente nu pretind
a fi complete. Ele sunt subiectul schimbării în acord cu dezvoltările din
domeniul tehnic şi din domeniul legal.
Tabelul 3.9. Exemple de documente pentru caracteristicile materialelor
INFORMAŢII Furnizor: ..................................... Nr. articol intern:.........................
ASUPRA Nr. furnizor: ................................ Art. Furnizor nr.:.........................
PRODUSULUI Cod poştal/locaţie........................
Strada:......................................... Sezon:..........................................
ECLA Persoana de contact:.................... Data:............................................
Telefon:........................................ Linia produsului:.........................
RECOMANDĂRI Telex:........................................... .....................................................
Data: Telefax:........................................ Expirare:......................................

Grupa ţesăturii Grupa produsului Referire


Caracteristici ale ţesăturii şi ale îmbrăcămintei

Caracteristici ale Cerinţe standard Datele furnizorului


materialelor Recomandări ale ECLA
1.1. Caracteristici constructive
– Compoziţia materialelor în
acord cu legea EEC ........................................ ........................................
– Numele ţesăturii ........................................ ........................................
– Tipul de fibră ........................................ ........................................
– Greutate –5 % / +7% ........................................
– Prezentarea bucăţii ........................................ ........................................
– Lungimea medie a bucăţii ........................................ ........................................
– Lăţimea minimă utilă –0 cm / +4 cm ........................................
– Numărul defectelor ţesăturii ........................................ ........................................
1.2. Caracteristici finale
–Efect optic ........................................ da / nu
–Capacitate permanentă de a
forma cute ........................................ da / nu
–Finisaj antistatic ........................................ da / nu
–Impermeabilitatea ........................................ da / nu
–Alte finisări speciale ........................................ da / nu
1.3. Caracteristicile prelucrării
–Garanţia catifelării / direcţia
designului / finisare ........................................ da / nu
–Lungimea repetării / panou de
imprimare ........................................ ....... cm
–Lăţimea repetării/ panou de

152
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

imprimare ........................................ ....... cm


–Lăţimea marginilor imprimate
–Margini imprimate de lăţime ........................................ Dreapta...cm, stânga...cm
constantă
–Oblicitate ........................................ da / nu
........................................ ....... %
2,5% la ţesături din lână cu
bătătura vizibilă
2 % la alte ţesături cu
bătătura vizibilă
4 % la ţesături cu bătătura
invizibilă
3 % Schimbarea oblicităţii
după spălare pentru ţesăturile
din bumbac cu oblicitate
naturală
1.4. Controlul culorii Lămpi recomandate: Lămpile furnizorului:
........................................ ........................................
1.5. Exces de vopsea Nu sunt permise excese de
vopsea dacă formează amine da / nu
aromatice
1.6. Conformitate cu compusul Licenţa numărul ... da / nu
sau specificaţiile sale
1.7. Informaţia de fabricare da / nu
adiţională este inclusă

Tabelul 3.10. Exemple de documente pentru caracteristicile produsului


Grupul de materiale Grupul de produse Referinţă
Pantaloni lungi şi scurţi

Caracteristici Standard Recomandări Valori suplimentare şi Îndeplinite


standard rezultatele testelor (da/nu)
2.1. Eticheta de
întreţinere
–Spălare
–Clătire ISO 3758
–Călcare
–Curăţire
–Uscare
/centrifugare

2.2. Stabilitate Lungime Lăţime Lungime Lăţime


dimensională
–Aburire DIN 53859 T2 ±1% -1 % % %
–Îmbinare DIN 54311 -1,5 % -1,5 % % %
–Spălare ISO 5077 + -1,5 % -1,5 % % %
/centrifugare – ISO 6330
Curăţire ISO 3175 -1,5 % -1,5 % % %

153
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

2.3. Proprietăţi Potrivire întreagă / fixă


mecanice şi
fizice*
-Rezistenţa la
întindere (fâşie) ISO 5081 25 daN 30 daN
–Rezistenţa la
întindere ISO 5082 18 daN 20 daN
–Rezistenţa la 1,5 daN 1,6 daN
sfâşiere ISO 9290 6 mm 14 daN 6mm 16
–Glisarea daN
cusăturii** BS 3320
–Rezistenţa la
frecare*** EN 12947
–Revenirea EN 22313+ 9 kPa/20000
cutelor ISO 9867
–Tendinţa de 110 ... – 120 ...
scămoşare**** BS 5811
4

2.4. Rezistenţa Schimbări Stagnări Schimbări Stagnări


culorii depinzând
de etichetare*****
–La spălare ISO 105 A01 -04 4 4
–La curăţire ISO 105 C06 4 -
–La călcat ISO 105 D01 4 4
–La lumină (cu
xenon) ISO 105 X11 5 -
–La transpiraţie
alcalină ISO 105 B02 4 4
–La frecare
uscată****** ISO 105 E04 4 4
–La frecare
udă****** ISO 105 X12 - 4
–La apă ISO 105 E01 4 4
2.5. Alte
caracteristici
Alte teste nu sunt
luate în considerare
Comentarii:
* Pentru pantalonii costumelor sunt aplicabile valori mai mici.
** Alte metode nu acceptă separarea de 6 mm, dar observă cantitatea alunecării la 8 daN.
*** Frecare pe dosul catifelei în dungi; nici o schimbare.
**** Standard EN în dezvoltare.
***** Haine cu contrast de culori: rezistenţa culorii la spălare, transpiraţie (acidă şi alcalină) şi la apă:
pătare 4 – 5.

154
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.4. TESTAREA MECANICĂ A MATERIALELOR TEXTILE-


STANDARDE ŞI METODE

3.4.1. Standarde Internaţionale pentru testarea materialelor textile

Materialele textile trebuie să îndeplinească anumite cerinţe bine stabilite


pentru a putea fi utilizate în scopul în care au fost produse. De exemplu,
acestea ar trebui să reziste la variatele forme de forţe externe, cum ar fi
întinderea, presiunea şi sfâşierea, precum şi alţi factori externi (întreţinere,
lumină, apă, foc, poluare etc.) Alte implicaţii impun anumite proprietăţi de
confort şi estetice, cum ar fi drapabilitatea, tuşeul, luciul, rezistenţa culorii,
revenirea din şifonare, rigiditatea, asprimea, capacitatea de izolare termică etc.
Toate aceste proprietăţi sunt influenţate de materia primă, diferiţi parametri
cum ar fi: structura materialului, diferite procese cum sunt finisarea mecanică
şi chimică.
Pentru o parte din proprietăţi este disponibilă o gamă largă de metode
de măsurare, în timp ce pentru altele este dificil să se dezvolte o metodă cât
mai relevantă. Pentru a permite comparaţii între măsurători este necesară
standardizarea condiţiilor de testare. Multe ţări utilizează încă standardele
proprii şi se fac eforturi considerabile pentru a armoniza standardele la nivel
mondial. Lista de mai jos oferă o imagine generală asupra celor mai importante
organizaţii de standardizare:
ISO: International Organisation for Standardisation: www.ISO.ch
CEN: Comité Européen de Normalisation: www.cenorm.be
ASTM: American Society for Testing and Materials: www.astm.org
BS: British Standard: www.bsi-global.com
DIN: Deutscher Institut für Normung: www.din.de
NF: Afnor: www.afnor.fr
NEN: Nederlands normalisatie- instituut: www.nni.nl
NBN: Normalisation Belge – Belgishe Normalisatie: www.ibn.be
3.4.2. Particularităţile materialelor ţesute

Structura
Structura materialelor ţesute poate fi analizată microscopic, prin
verificarea mişcării de flotare a firelor în cele două direcţii (sus şi jos),
respectiv (urzeala şi bătătura). Standard: ISO 7211 – 1
155
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Numărul de fire pe centimetru


Numărul de fire se măsoară (contorizează, numără) pe o anumită
lungime specificată. Distanţa pe care firele trebuie să fie numărate depinde de
desimea materialului, astfel:
-pentru ≤ 10 fire/cm – numărarea se face pe o distanţă de 10 cm;
-pentru 11 ÷15 fire/cm – pe o distanţă de max. 5 cm;
-pentru > 50 fire/cm – pe o distanţă de max. 2 cm.
Numărătoarea se repetă de 3 până la 5 ori pe aceeaşi direcţie.
Standarde: ISO 7211 – 2, DIN 53853

Numărul metric (fineţea) firelor şi factorul de ondulare


Se taie aproximativ 60 – 70 cm din material în aşa fel încât să se poată
extrage o serie de fire neîncâlcite. Dacă trebuie determinat factorul de ondulare
se măsoară lungimea cu acurateţe maximă.
Se măsoară masa câtorva fire şi se calculează Nm aproximativ.
Măsurarea se face prin fixarea firelor în cleme cu o pretensionare de 0,5 ± 0,1
cN/tex. În acest mod trebuie testate cel puţin 12 m de fir.
Standarde: ISO 7211 – 5, DIN 53830 – 3
Ondularea este definită ca diferenţa dintre lungimea firului în stare
întinsă (L2) şi lungimea materialului (L1), exprimată ca un procentaj din
lungimea materialului.
L − L1
C% = 2 × 100%
L1
Standarde: ISO 7211 – 3, DIN 53852

3.4.3. Particularităţile materialelor tricotate

Structura
Cele mai multe tipuri de tricoturi sunt descrise în standardul ISO 8388,
„materiale tricotate – tipuri – vocabular”. O mare distincţie trebuie făcută între
tricoturile simple şi cele din urzeală. În industria confecţiilor, majoritatea
tricoturilor folosite sunt cele din bătătură. Ele pot fi clasificate în: tricoturi glat,
glat derivat, tricoturi cu desene. În laboratoarele de testare, tipurile de structuri
tricotate pot fi determinate prin evaluare vizuală şi prin deşirarea firelor.

156
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Desimea tricoturilor
Desimea tricoturilor se determină pe orizontală şi pe verticală şi se
evaluează prin numărul de ochiuri pe unitatea de lungime. Determinările
trebuiesc repetate de 3-5 ori pe porţiuni alese aleator pe toată suprafaţa
tricotului. Rezultatele sunt în mod uzual exprimate ca număr de şiruri pe 10 cm
şi număr de rânduri pe 10 cm. Standard: DIN 53883

Desimea pe suprafaţă
Se determină numărul de rânduri şi şiruri pe unitatea de lungime,
respectiv desimea tricoturilor, şi prin calcul se determină desimea tricotului
exprimată prin numărul de ochiuri pe 100 cm2. Standard: DIN 53883

Lungimea firului dintr-un ochi


Dintr-o bucată de material tricotat este tăiat un număr exact de ochiuri.
Din acest tricot, firele sunt deşirate unul câte unul. Lungimea lor este măsurată
la o pretensionare specificată, pentru a elimina ondularea. Lungimea firului din
ochi este determinată prin împărţirea lungimii firului la numărul de elemente
(bucle sau ochiuri). Standard: NF 07101

Factorul formei ochiurilor


Raportul numărului de rânduri pe cm şi numărul de şiruri pe cm dă
informaţii despre forma ochiului. În timpul purtării şi spălării acest raport se
schimbă. Această modificare a raportului este dată de modificările
dimensionale ale produsului.

Înclinarea
Şirurile şi rândurile unui material tricotat sunt aşezate după o linie
dreaptă. Deviaţia maximă faţă de aceasta este măsurată şi astfel parametrii de
formă pot fi măsuraţi.
Standarde : BS 2819, ASTM D3882 – 99.

Relaxarea
O mostră tricotată este cufundată în apă un anumit timp fără aplicarea
tensiunii. Materialul este uscat în poziţie orizontală şi sunt comparate
dimensiunile dinaintea tratamentului cu apă şi după tratamentul cu apă.
Standard : NF 607 102.

157
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Masa pe unitatea de suprafaţă


Se taie 5 mostre de 100 cm2 dintr-o bucată de tricot. Fiecare mostră este
cântărită şi este calculată masa medie pe m2. Pentru mostre mici sau cu
structuri neregulate, este tăiat un singur pătrat sau dreptunghi şi se calculează
masa. Standarde: ISO 3801, EN 12127

În cazul ţesăturilor masa pentru firele de urzeală sau de bătătură este


determinată separat. Standard: ISO 7211 – 6

Grosimea materialelor
Grosimea se determină cu micrometrul cu disc. Presiunea aplicată
depinde de caracteristicile materialului analizat.
Materialul este aşezat pe discul inferior, iar discul superior este coborât
încet până la atingerea materialului supus analizei. Grosimea este citită pe un
cadran după 30 de secunde de la coborârea discului. Determinarea se face în 10
locuri distribuite aleator pe mostră şi apoi se calculează media citirilor.
Standarde: ISO 5084, ASTM D1777

Torsiunea
Atât pentru firele de bătătură, cât şi pentru cele de urzeală se stabileşte
sensul torsiunii firelor şi se identifică tipul acestora, simplu, dublat, răsucit sau
cablat, unde este cazul dacă este fir simplu răsucit sau dublu răsucit. Torsiunea
este determinată pentru fiecare sistem de fire şi sensul acesteia poate fi S sau Z.

Figura 3.13. Torsiune S, respectiv torsiune Z

Torsiunea firului poate fi determinată cu torsiometrul şi are o influenţă


importantă asupra rezistenţei la purtare şi a stabilităţii dimensionale a
materialelor.

158
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Compoziţia chimică
Compoziţia chimică a materialelor poate fi verificată prin analize
microscopice combinate cu teste de solubilizare şi de determinare a punctului
de topire. Analizele spectroscopice (IR, NIR, UV, VIS) pot oferi uşor rezultate
calitative dar şi rezultate cantitative în multe cazuri, dacă se fac calibrări
intensive ale instrumentelor.
Standarde: ISO 5088, ISO 1883

3.4.4. Proprietăţile mecanice ale materialelor

Rezistenţa

Rezistenţa la tracţiune
Rezistenţa la tracţiune este rezistenţa care se opune unei forţe aplicate
pe direcţia urzelii sau a bătăturii.
Rezistenţa la tracţiune este măsurată supunând o fâşie de material, tăiat
paralel cu firele de urzeală, respectiv bătătură, unei forţe de tracţiune până când
aceasta se rupe. Rezistenţa la tracţiune este obţinută prin fixarea materialul
între două cleme ce se mişcă independent după o traiectorie bine stabilită.
Astfel este măsurată forţa de tracţiune în funcţie de alungire. ( figura 3.14).

.
Figura 3.14. Diagrama Efort–Alungire pentru teste de rezistenţă a materialului

159
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Curba de tracţiune poate fi divizată în trei porţiuni. Modulul înalt (ex.


coeficientul direcţiei unui punct al curbei de tracţiune) din prima parte (1) este
probabil dat de rezistenţa la frecare dintre fire. După ce această rezistenţă este
învinsă, începe (în acel punct) un modul mai inferior (2). Acesta este în primul
rând datorat forţei necesare pentru a întinde firele pe direcţia tracţiunii şi
oferind firelor din direcţie opusă o încovoiere mai mare. Când firele sunt
întinse la maximum, modului va creşte puternic (3), deoarece firele însăşi încep
să se întindă
Pentru testarea rezistenţei la tracţiune există mai multe tipuri de maşini
(echipamente):
– CRT – cu rata constantă a traversei (clema inferioară se mişcă cu o rată
constantă faţă de traversă)
– CRL – cu încărcătura constantă (încărcătura creşte cu o rată constantă)
– CRE – cu întindere constantă (alungirea creşte cu o rată constantă).
Metoda CRT este deja depăşită şi nu se mai aplică aproape deloc.
Metoda CRE este folosită cel mai adesea şi de cele mai multe ori este cuplată
cu un computer pentru controlul testării la tracţiune.
Trebuie făcută de asemenea o distincţie între mai multe tipuri de
prindere în cleme:
– metoda grab – numai o parte din lăţimea mostrei este prinsă între cleme în
centru (figura 3.15);

Figura 3.15. Prinderea între cleme cu metoda grab

160
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

– testarea benzii– întreaga lăţime a mostrei este prinsă în cleme;


– testul benzii destrămate – întreaga lăţime, determinată prin destrămare, va
fi prinsă în cleme. Aceasta metodă este cel mai des aplicată.
Dimensiunile mostrelor de testat, valorile vitezei de testare, tipul de
testare la tracţiune etc. sunt prezentate în standardele: ISO 13934, ISO 5081,
DIN 53857. Viteza testului are o importanţă majoră asupra rezultatelor.
Standarde: ISO 13934, ISO 1421, BS 2576, DIN 53857

Importanţă
Testele de încercare la tracţiune depind în toate cazurile de
proprietăţile structurii. Tipul materiei prime, fineţea firului, metoda de filare şi
torsiunea influenţează rezistenţa la tracţiune. Ca parametri ai materialului care
pot fi influenţaţi, pot fi menţionaţi fineţea bătăturii şi a urzelii precum şi modul
de ţesere. Rezistenţa la tracţiune pe direcţia urzelii este în mod normal mai
mare, deoarece numărul de fire/cm este în general mai mare. De altfel, firele de
urzeală uzuale au şi o torsiune mai mare, care le dă forţă mai mare de a rezista
tensiunilor şi frecărilor din timpul procesului de ţesere. Datorită deformaţiilor
mari a materialelor tricotate, există un risc mai mare de rupere la clemă, ceea
ce face ca acest test să nu fie potrivit pentru materialele tricotate.

Rezistenţa la sfâşiere
În afară de acţiunea forţei de tracţiune, materialele pot fi rupte sub
acţiunea forţelor de sfâşiere. Rezistenţa la sfâşiere este forţa necesară pentru a
continua sfâşierea unui material în anumite condiţii.
Se realizează o tăietură în mijlocul unei mostre dreptunghiulare, paralel
cu marginile, în aşa fel încât să se obţină două “benzi” care se fixează în câte o
clemă a dinamometrului. Clemele se mişcă independent, într-un mod care
depinde de metoda aplicată.
Figura 3.16 arată că în timpul sfâşierii, forţele acţionează pe fire
separate. Prin urmare, forţa de sfâşiere va fi mai mică decât rezistenţa la
tracţiune.

161
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 3.16. Reprezentarea unui material în timpul unui test de sfâşiere

Metode:
– prin intermediul unui dinamometru:
cele două benzi sunt strânse în cleme care se mişcă independent pe o
distanţă dată. Rezultatul este o hartă efort – deformaţie, care este apoi evaluată.
Figura 3.17 arată o diagramă tipică unui test de sfâşiere. Aceasta arată
forţa necesară pentru a rupe succesiv firele / a muta unul sau mai multe fire / a
rupe două sau mai multe fire. Aceste rezultate sunt vizualizate prin vârfurile
din diagramă, a căror înălţime depinde de numărul şi rezistenţa firelor rupte în
acelaşi timp. Forţa înregistrată în timpul testului de sfâşiere este neregulată.
Din acest motiv, pentru calcularea valorii care să fie acceptată ca o cuantificare
pentru rezistenţa la sfâşiere, se foloseşte o formulă empirică.

Figura 3.17. Graficul efort–deformaţie pentru un test de sfâşiere

162
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Încărcarea medie (de ex. valoare rezistenţei la care jumătate din


numărul de vârfuri au valoare mai scăzută şi jumătate au valoare mai mare)
este cea mai aproape de forţa minimă necesară pentru a sfâşia materialul.
Standarde: ISO 13937 – 2, ASTM D2261, BS 4303, ASTM D2262
– prin intermediul unui tester de sfâşiere Elemeudorf
Instrumentul constă într-un pendul trapezoidal, la care, în poziţie
staţionară, cele două cleme sunt situate în linie. Când pendulul este ridicat,
energia potenţială este maximă. Când pendulul este eliberat, mostra urmează să
se sfâşie. Instrumentul permite citirea energiei necesare pentru sfâşierea
mostrei. Standarde: ISO 13937 – 1, ISO 4674 – 2, ASTM D1424
Importanţa
Şansele ca un material să se sfâşie în timpul folosirii sunt mult mai mari
decât cele ca materialul să se rupă. Datorită marii mobilităţi a firelor, ţesăturile
cu o flotare mai mare au rezistenţă mai mare la sfâşiere ca cele fixate, cum sunt
ţesăturile plane sau cele cu legătura diagonal. Materialele foarte dese au o
rezistenta mică la sfâşiere, deoarece densitatea mare a acestora împiedică
alunecarea firelor. Folosirea fibrelor puternice şi elastice va creşte rezistenţa la
sfâşiere.
Finisarea are şi ea efect asupra rezistenţei la sfâşiere. Finisările
mecanice pot cauza puncte slabe în material, care cresc şansele de sfâşiere
(aceasta se aplică şi rezistenţei la tracţiune). Produsele de finisare aplicate pe
material pot descreşte sau creşte mobilitatea firelor. Scăderea mobilităţii
conduce la reducerea rezistenţei la sfâşiere.

Rezistenţa la plesnire
Acest test este aplicat foarte rar materialelor din lână. Este utilizat mai
mult pentru materialele tricotate şi înlocuieşte de fapt testele de rezistenţă,
deoarece tricotul se deformează prea mult în timpul testului de tracţiune.
Mostra de testat este amplasată pe o clemă tip inel împreună cu o
membrană cauciucată. Un lichid sau un gaz este împins sub presiune sub
membrană aşa încât acesta va cauza deformarea mostrei şi în final plesnirea.
Presiunea de plesnire este considerată ca o măsură pentru rezistenţa la plesnire.
Înălţimea deformaţiei poate fi de asemenea determinată şi este un indiciu
pentru flexibilitatea materialului.
Standarde: ISO 13938, BS 4708.

163
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Importanţă
Deformaţia indusă în material este multilaterală, ceea ce reprezintă o
bună simulare a condiţiilor reale la care este supus materialul în timpul purtării
(ex. modificările materialului la coate, la genunchi sau la aşezarea corpului).

Rezistenţa la purtare
Produsele textile (de exemplu îmbrăcămintea, tapiseriile, etc.) sunt
subiectul unor acţiuni de frecare. Aceste schimbări (deteriorări) vor conduce la
modificarea aspectului şi în cele din urmă la şansa de a forma pilling.
Rezistenţa la purtare este dată în special de materia primă şi alegerea trebuie să
fie gândită ţinând cont şi de celelalte cerinţe ale materialelor. Alţi parametri,
cum sunt legătura şi tipul de fibră au şi ei un rol important. De exemplu,
materialele cu densitate mai mare au o rezistenţă mai bună la purtare, atât timp
cât firele sunt păstrate mai bine în poziţia originală.
Rezistenţa împotriva uzurii prin fricţiune este măsurată cu ajutorul
testelor de abraziune şi pilling. Nu se poate vorbi despre un test de rezistenţă
univoc, atâta timp cât frecarea implică o varietate largă de acţiuni mecanice. De
cele mai multe ori, testele de abraziune şi pilling sunt apreciate subiectiv şi asta
se regăseşte într-o repetabilitate slabă a rezultatelor în acelaşi laborator, dar şi
între laboratoare diferite. In ciuda acestui fapt, testele sunt aplicate destul de
des.
Teste de abraziune
O metodă de testare care este folosită des este testarea abraziunii cu
aparatul Martindale. Mostre circulare (de obicei ţesături de lână) sunt prinse în
suporturi, care stau sub o anumită presiune şi se rotesc pe un element de
fricţiune conform unei figuri geometrice date, la un interval de timp specific
(nr. de rotiri). Punctul de sfârşit al testului poate fi stabilit în mai multe moduri
şi trebuie să fie acceptat de părţile interesate:
– testul este oprit la detectarea unei găuri ;
– pierderea în greutatea după un număr de ture ;
– testul este oprit la o anumită schimbare a nuanţei (scara de gri).
Alte teste de abraziune: shopper test, taber test, wira test.
Standarde: ISO 12947, ASTM D4966, BS 5690, ASTM 2885.
Teste Pilling
Testul Martindale pentru abraziune este adesea folosit pentru testarea
pillingului. Mostrele testate sunt comparate cu standardele după un anumit
164
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

număr de cicluri de frecare. Nu este aplicată nici o greutate adiţională peste


material, şi acesta este frecat cu alt material de acelaşi tip.
Un alt instrument folosit adesea pentru măsurarea pillingului este
testerul ICI – Pilling. Mostrele sunt plasate în tuburi rotunde, care sunt plasate
în cutii din lemn căptuşite cu plută. Cutiile se rotesc şi tuburile se rostogolesc.
După un număr de rotaţii, mostrele sunt evaluate prin comparaţie cu scări
descriptive sau standarde fotografice.
Alte instrumente pentru determinarea pillingului sunt de ex. : Testerul
de Pilling prin rostogolire Random, Testerul Brush pentru Pilling, Metoda
pernei elastometrice.
Standarde : ISO 12945, ASTM D4970, BS 5811, ASTM D3512,
ASTM D3511, ASTM D3514.
Importanţa
Pillingul este un fenomen care are loc de asemenea atunci când
materiale textile sunt obiectul fricţiunii. Este definit ca fiind formarea unor
mici aglomerări de fibre când suprafaţa este frecată. Deci, se întâmplă numai
materialelor obţinute din fibre filate. Mai ales firele mixte sunt obiectul
fenomenului, deoarece în aceste materiale, fibre agăţate mai slab sunt ţinute de
fibre mai groase, care sunt încă ancorate în material. Pillingul este mai frecvent
la materialele deschise şi la materialele făcute din fire cu torsiune mică (de
obicei în cazul materialelor tricotate). Într-adevăr, cu cât materialul este mai
dens şi torsiunea mai înaltă, cu atât este mai greu de tras fibre din material.
Tehnicile speciale de finisare permit reducerea fenomenului de pilling.

Stabilitatea dimensională

Importanţă
Modificările dimensionale ale materialului, fie că e ţesut, tricotat sau
neţesut, sunt cauzate de tensiuni interne. Aceste tensiuni pot fi cauzate de
deformaţii anterioare, din timpul prelucrării mecanice, de exemplu în timpul
ţeserii sau a tricotării şi se datorează unui dezechilibru între tensiunile interne
din material. În acest dezechilibru, doi factori joacă un rol esenţial : structura
materialului şi a firului. La realizarea materialului este inevitabilă apariţia
tensiunilor interne, ce sunt răspândite dezordonat pe suprafaţa materialului şi
conduc la modificări dimensionale.

165
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Ţesăturile plane şi tricoturile patent sunt exemple tipice de structuri


simetrice. De exemplu, pe o maşină de tricotat circulară, ochiurile nu merg
perfect orizontal. Din acest motiv, buclele sunt întotdeauna uşor asimetrice.
Structurile care nu sunt din punct de vedere mecanic în echilibru vor încerca
să-şi găsească echilibrul prin deformaţii dimensionale. De aceea, în proiectarea
structurilor tricotate o atenţie destul de mare trebuie acordată simetriei
structurii tricotului.
O importantă sursă de neechilibru este firul însăşi. Firele sunt de regulă
torsionate. Depunerea spiralată a fibrelor cauzează un moment/forţă de
dezrăsucire. Cum toate firele într-un material sunt de obicei torsionate în
acelaşi sens, efectul este multiplicat de mai multe ori, cauzând un dezechilibru
măsurabil. Structurile tricotate sunt mult mai sensibile la acest fenomen pentru
că firele au mai multă libertate de mişcare.
Mulţi cercetători au studiat problema stabilităţii dimensionale a
materialelor tricotate şi rolul pe care-l joacă firele în acest fenomen. În
literatura de specialitate sunt descrise multe tratamente de îmbunătăţire a
stabilităţii dimensionale a firelor. Aceste tratamente sunt tratamente termice
sau mecanice sau combinaţii ale acestora. În anumite cazuri este sugerată
utilizarea alternantă a firelor cu sens de torsiune S şi Z pentru a obţine un
echilibru mai bun al forţelor interne.

Schimbări dimensionale cauzate de spălare


Materialul (sau piesa de îmbrăcăminte finisată) este marcat şi măsurat
înainte şi după spălare (poate fi spălat o dată sau de mai multe ori). După
uscare, dimensiunile sunt determinate din nou. Schimbarea dimensională este
exprimată ca un procent, valorile pozitive indică o întindere (alungire), valorile
negative indică o scurtare (contracţie).
Standarde : ISO 6330, ASTM D6321 – 68

Rezistenţa vopsirii

Rezistenţa vopsirii la lumină


Mostrele sunt expuse la o sursă de lumină uniformă (de obicei lampă cu
xenon), împreună cu cele opt mostre din scara de albastru numerotate de la 1 la
8. După un anumit timp de expunere, se analizează schimbarea culorii mostrei
166
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

vopsite şi expuse faţă de cea vopsită şi neexpusă şi faţă de cele 8 perechi de


mostre din scara de albastru (expuse şi neexpuse). O modificare de nuanţă sau
culoare similară cu modificarea din scara de albastru permite notarea
rezistenţei la lumină cu nota mostrei albastre din scara de albastru.
Standarde : ISO 105 B02 – TSO 105 B06
Rezistenţa vopsirii la spălare
Mostrele sunt spălate în condiţii standard şi li se ataşează un material de
referinţă (ţesătură din multifibre, standardizată). După spălare şi uscare,
schimbarea culorii şi infiltrarea în materialul de referinţă este evaluată folosind
scara de gri. Standarde : ISO 105 B01 – B06
Rezistenţa vopsirii la apă
În timp ce sunt ataşate de materiale albe de referinţă, mostrele pot fi
supuse diferitelor tratamente cu apă : apă curată, apă de mare, apă cu clor.
După tratament, schimbarea culorii şi infiltrarea în materialul de referinţă este
evaluată folosind scara de gri. Standarde : ISO 105 E01 – E08
Rezistenţa vopsirii la frecare
Un material alb de referinţă este frecat de alt material pentru a fi testat
în condiţii specifice de forţă şi distanţă. Schimbarea culorii suprafeţei de
frecare şi a materialului de referinţă este evaluată prin intermediul scării de gri.
Standard : ISO 105 x12

Proprietăţi estetice şi de confort

Confortul este un concept destul de important pentru funcţionalitatea


îmbrăcămintei şi a textilelor de interior. Proprietăţile estetice şi de confort nu
pot fi delimitate strict, atâta vreme cât depind de o serie întreagă de proprietăţi
cum sunt: revenirea din şifonare, drapajul, rigiditatea, moliciunea, luciul,
culoarea, rezistenţa vopsirii la lumină sau spălare etc.
Una din proprietăţile importante de confort este tuşeul. Aceasta este
denumirea pentru toată senzaţia pe care o avem când atingem un material cu
mâna, pipăim, îndoim, frecăm etc. Tuşeul este determinat de un grup de experţi
şi în acest caz cuantificarea este subiectivă. Cele mai importante proprietăţi ce
167
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

influenţează tuşeul sunt grosimea, rigiditatea la încovoiere, masa şi rugozitatea.


Câteva din aceste proprietăţi pot fi determinate prin măsurare cu ajutorul unor
instrumente relativ simple, care măsoară reacţia materialului la deformaţii mici.
Prin intermediul rezultatelor obţinute cu aceste instrumente se poate interpreta
şi evalua, în mod limitat, tuşeul materialelor.
Şifonarea şi revenirea din şifonare
Mai mulţi factori afectează formarea cutelor permanente în materialele
textile. Mai ales materia primă şi proprietăţile fibrelor determină revenirea din
şifonare. Un tip de fibră cu un procent mare de părţi cristaline va fi mai
sensibil la şifonare decât acelea care au un procentaj mai mic. Fibrele elastice
şi fibrele groase sunt mai puţin sensibile la şifonare.
De asemenea, structura firului şi structura materialului afectează
revenirea din şifonare. Cu cât structura este mai slabă, cu atât şansele de
formare a şifonării permanente sunt mai mici. Aplicarea unor tratamente de
finisare are de asemenea un efect major asupra revenirii din şifonare a
materialelor. Revenirea din şifonare este determinată prin îndoirea unei mostre
dreptunghiulare şi presarea ei sub o greutate, un anumit timp. După ce
greutatea este îndepărtată, este acordată o perioadă de relaxare, după care se
măsoară unghiul format de cele două laturi ale cutei. Acest unghi este
considerat ca o măsură pentru capacitatea mostrei de revenire din şifonare.
ISO 2313, AATCC66, NBN 655 – 001
Stabilitatea încreţirii / plierii
Abilitatea de a reţine un pliu sau o cută este în corelaţie directă cu
capacitatea de revenire din şifonare. Pliul dorit este aplicat în mijlocul unei
mostre dreptunghiulare, în corelaţie directă cu procedura urmată de producător.
Mostra este apoi spălată în anumite condiţii într-o maşină de spălat şi se usucă
simplu sau în uscător. După un anumit număr de spălări şi cicluri de uscare,
mostra este evaluată prin anumite standarde după un anumit unghi.
Standard: AATCC 88 C

Drapajul

Drapajul este definit ca deformarea unui material textil sub influenţa


gravitaţiei, când numai o parte din material este susţinută direct pe un obiect.
Rigiditatea la încovoiere, capacitatea de alungire şi greutatea materialului sunt
168
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

cei mai importanţi factori de influenţă. Greutatea este forţa care face ca
materialul să drapeze, oricât de mult s-ar opune rigiditatea la încovoiere. În
afara acestor proprietăţi mecanice, elementele structurale, cum ar fi grosimea,
structura, fineţea firelor şi compoziţia fibroasă afectează de asemenea
drapabilitatea, fie direct, fie prin proprietăţile mecanice.
Măsurarea drapabilităţii se realizează prin aşezarea unei mostre
circulare de material, central pe un disc suport de diametru mic, astfel încât
materialul atârnă peste marginile plăcii sub influenţa greutăţii. Forma părţii
drapate este proiectată pe o bucată de hârtie prin intermediul unei oglinzi în
formă de parabolă. Circumferinţa proiecţiei este copiată cu atenţie pe hârtie,
care are aceleaşi dimensiuni ca partea care cade peste margini. Bucata de hârtie
este cântărită înainte şi după ce forma este tăiată.
Raportul acestor două mase (x100) dă coeficientul de drapaj, exprimat
în procente. Cu cât coeficientul este mai mare, cu atât va fi mai mică
drapabilitatea materialului. Standard BS 5058

La departamentul de textile al Universităţii din Ghent a fost dezvoltată


o metodă de testare în care forma proiectată este luată cu o cameră CCD. Prin
procesarea imaginilor digitale, coeficientul de drapaj este calculat de PC.

Rigiditatea la încovoiere
Aşa cum s-a menţionat anterior, rigiditatea la încovoiere, sau rezistenţa
opusă îndoirii, este unul din parametrii prin care se determină drapabilitatea.
Cantităţile măsurate sunt lungimea de îndoire şi rigiditatea la încovoiere.
Testarea este făcută prin aşezarea unei fâşii de material cu o bară deasupra, de
o anumită greutate şi marcată în cm, peste partea orizontala a “testerului de
rigiditate” (figura 3.18), astfel încât materialul să se îndoaie peste margine.

169
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 3.18. Tester pentru rigiditate la încovoiere

Dacă marginea fâşiei coincide cu linia care marchează un anumit unghi


cu planul orizontal, atunci lungimea suspendată este măsurată prin citirea
barei. Lungimea de îndoire este calculată ca jumătate din lungimea
suspendată ; rigiditatea la încovoiere este calculată ca masa pe unitatea de
suprafaţă a materialului înmulţită cu lungimea de îndoire ridicată la puterea a
treia.
ASTM D1388

Rigiditatea la forfecare
Rigiditatea la forfecare este rezistenţa împotriva deformaţiei cauzate de
schimbarea unghiului dintre urzeală şi bătătură. Nu sunt standarde care să
măsoare această cantitate, dar în literatură sunt prezentate mai multe
instrumente care sunt bazate pe acelaşi principiu de măsurare.

Figura 3.19. Determinarea rigidităţii la forfecare

170
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Măsurarea acestui parametru este făcută prin plasarea unei mostre, cu


anumite dimensiuni, paralel cu urzeala sau bătătura, în două cleme (figura
3.19).Una din cleme se mişcă şi va deforma materialul. În timpul deformării
este măsurată forţa în material, dar şi o anumită forţă de forfecare.

Asprimea
Asprimea este o proprietate de suprafaţă a materialului, care este în
principal afectată de parametrii constructivi şi de finisarea aplicată. Un material
cu ochiuri largi oferă un aspect neted în timp ce firele neregulate şi cele groase
oferă o suprafaţă aspră-rugoasă. Finisarea mecanică prin calandrare are un
efect pozitiv asupra netezimii. Asprimea este determinată cu un instrument ce
constă într-o platforma care poate fi legată prin intermediul unui motor.
Platforma este căptuşită cu un material standard (cu un coeficient de frecare
mare) pe care este aşezată mostra de testat. Platforma este adusă sus dintr-o
poziţie orizontală. Când mostra începe să se deplaseze, este citit unghiul la care
platforma e poziţionată. Acest unghi este măsura asprimii.
Izolarea termică
Pentru a testa capacitatea de izolare termică, testul ISO 8302 este cel
mai bun standard internaţional cunoscut. Materialul textil este pus între două
plăci setate la diferite temperaturi. Energia necesară pentru a păstra aceste
temperaturi constante este înregistrată şi este calculată rezistenţa termică.
Altă metodă de testare este descrisă în standardul EN 31092 (ISO
11092). Mostra este aşezată pe o placă uscată încălzită şi fluxul de căldură este
măsurat pentru o anumită perioadă. Capacitatea de izolare termică a
materialului este relevantă pentru aplicaţiile folosite în mediu exterior, ca
îmbrăcămintea pentru sport şi îmbrăcămintea de protecţie.
Permeabilitatea la vapori de apă
Există multe metode de testare a permeabilităţii la vapori de apă a
materialelor textile. Standardul EN ISO 15496 descrie o metodă utilizată
pentru controlul cantităţii. Mostra este aşezată între două membrane permeabile
la vaporii de apă şi a este pusă într-un pahar umplut cu soluţie saturată de
acetat de potasiu. Într-o baie de apă la 23oC paharul este rotit, punând

171
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

membrana exterioară în contact cu apa, iar absorbţia vaporilor de apă este


măsurată după 15 minute. Permeabilitatea vaporilor de apă este critică în cazul
ţesăturilor impermeabile. Aceste ţesături ar trebui să oprească trecerea apei din
exterior, dar în acelaşi timp ar trebui să permită evaporarea transpiraţiei din
interior.
Standardul EN ISO 15496 poate fi considerat ca un test de control al
calităţii, dar rezultatele sale nu pot fi legate direct de confortul termic al
produsului final. Standardul nu poate fi utilizat pentru echipamentele de
protecţie, pentru care se foloseşte testul de referinţa EN 31092.

Sisteme de evaluare KES-F şi FAST


Sistemele KES-F (sistemul Kawabata de evaluare pentru materiale) şi
FAST (evaluarea materialelor prin testare simplă) au fost dezvoltate pentru a
determina obiectiv proprietăţile de tuşeu. Sunt făcute numai unele determinări
mecanice, iar materialele suferă deformaţii minore. În comparaţie cu testul de
tracţiune, de exemplu, testele făcute aici nu sunt distructive pentru material.
Testele sunt pentru întindere, flexibilitate, forfecare şi compresie, şi parametri
mecanici derivaţi de aici au directă legătură cu proprietăţile de tuşeu. În afară
de acestea, sunt determinate de asemenea: asprimea, grosimea şi greutatea.
Instrumentele nu sunt simplu de utilizat şi sunt scumpe, motiv pentru
care, metodele de măsurare simplă descrise anterior sunt cel mai des folosite de
experţi pentru evaluare.

3.5. ÎMBRĂCĂMINTE DE AVERTIZARE CU VIZIBILITATE MARE,


PENTRU UZ PROFESIONAL - CERINŢE ŞI METODE DE TESTARE

3.5.1. Standardizare- EN 471/2003

Standardul european EN 471 a fost aprobat de către CEN la data de 1


august 2003. Membrii CEN sunt obligaţi să se conformeze Reglementărilor
Internaţionale CEN/CENELEC care specifică condiţiile de acordare a acestui
Standard European.
Acest Standard European este elaborat în trei versiuni oficiale (Engleză,
Franceză şi Germană). O versiune în oricare altă limbă făcută prin traducerea
sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa naţională şi notată la
Centrul de Management are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
172
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Acest document (EN 471: 2003) a fost pregătit de către Comitetul


Tehnic CEN/TC 162 „Îmbrăcăminte de protecţie ce include şi protecţia
mâinilor, a braţelor şi jachetele de salvare”, a cărui secretariat este deţinut de
DIN. Acest document înlocuieşte EN 471/ 1994.
Acest Standard European specifică cerinţele îmbrăcămintei de
protecţie capabilă să semnalizeze prezenţa vizuală a purtătorului, menită
să producă ieşirea în evidenţă a purtătorului în situaţii de hazard, în orice
condiţii de lumină, ziua şi noaptea (sub lumina farurilor).
Cerinţele de performanţă sunt în principal pentru culoare, retroreflexie,
suprafeţe minime reflectorizante şi dispunerea materialelor în echipamentul de
protecţie.
Standardul European EN 471 pune la dispoziţie o soluţie ce face
capabilă rezolvarea problemelor majore. Performanţele materialelor ce pot fi
folosite pentru îmbrăcăminte cu vizibilitate mare sunt specificate împreună cu
suprafeţele minime de utilizare şi zonele de plasare pe produse. Ieşirea în
evidenţă este sporită şi de contrastul mare dintre îmbrăcăminte şi fundalul
ambiant în care se află, dar şi de suprafeţele materialelor specificate ce ies în
evidenţă.
Trei variante de fundaluri şi culori combinate ale materialelor sunt
definite într-o manieră potrivită pentru materialul îmbrăcămintei, oferind
evidenţierea pe majoritatea fundalurilor găsite în mediile urbane şi rurale, la
lumina zilei. Oricum, cei ce le întrebuinţează vor trebui să ia în considerare
fundalul ambiant predominant în care protecţia este cerută şi să aleagă culoarea
ce produce contrastul preferat.
Materialele retroreflexive sunt împărţite în două grupe, nivelurile înalte
de retroreflexie producând un contrast mare şi vizibilitate bună a îmbrăcămintei
la lumina farurilor.
Produsele de îmbrăcăminte sunt împărţite în trei clase, gradul de
vizibilitate crescând de la clasa 1 la clasa 3, dar purtarea unei îmbrăcăminte cu
vizibilitate mare nu garantează că purtătorul va fi vizibil în toate condiţiile.
Cerinţele de design se referă în primul rând la modul de dispunere a
materialelor retroreflexive în produsul de îmbrăcăminte.
Metodele de testare iau în calcul menţinerea unui nivel minim de
protecţie şi după procedee de întreţinere a produselor, iar metodele de testare
detaliate din acest standard sunt pentru materialele noi şi nu pentru materialele
clasice, de folosinţă generală (vezi EN 1150, ce specifică caracteristicile şi
proprietăţile pentru îmbrăcămintea cu vizibilitate cu folosire nonprofesională).
173
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Termeni şi definiţii

În conţinutul Standardului European EN 471/2003, se utilizează


următorii termeni şi definiţii:
¾ Îmbrăcăminte de avertizare cu vizibilitate mare - echipament de
avertizare menit să ofere ieşirea în evidenţă în timpul purtării (figura 3.20).

Faţă Spate
Figura 3.20. Exemplu de îmbrăcăminte de avertizare cu vizibilitate mare

¾ Material fluorescent – material ce emite radiaţii optice ale luminii cu


lungimea de undă mai mare decât lungimea de undă a celor absorbite.
¾ Material de bază (de fundal)– material fluorescent colorat menit să iasă
mult în evidenţă, fără a corespunde acestui standard pentru materiale
retroreflexive.
¾ Material retroreflexiv – material ce este retroreflector, dar care nu este
menit să corespundă cerinţelor acestui standard pentru materialul de bază.
¾ Material cu performanţă separată – material menit să afişeze proprietăţi
fie de fundal, fie retroreflexive, dar nu amândouă.
¾ Material cu performanţă combinată – material menit să afişeze
proprietăţi de fundal şi retroreflexive în acelaşi timp.
¾ Material sensibil la orientare – material ce are coeficienţi de retroreflexie
ce diferă cu mai mult de 15% când sunt măsuraţi la două unghiuri de rotaţie
ε1=0o şi ε2=90o.
¾ Termeni fotometrici
174
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Notă: Termenii fotometrici folosiţi în acest document sunt definiţi în


publicaţia CIE nr. 17.4/ 1987 şi nr. 54.2/ 2001.

EN 471:2003

Design
Clase de produse
Echipamentele de avertizare sunt grupate în trei clase, diferenţiate prin
suprafeţele minime ale materialelor vizibile încorporate în produs, conform
tabelului 3.11.
Produsele vor include suprafeţele impuse pentru materialele de bază (ca
fundal) şi materialele retroreflexive sau alternativ vor include suprafaţa impusă
pentru materialul cu performanţă combinată.

Tabelul 3.11. Suprafaţa minimă de material vizibil în m2 , conţinută de produs


Tip de material Clasa 3 Clasa 2 Clasa 1
Material de bază (fundal) 0,80 0,50 0,14
Material retroreflexiv 0,20 0,13 0,10
Material cu performanţe combinate - - 0,20

Cerinţe specifice de design

¾ Materialul de bază va trebui să acopere bustul şi, unde e posibil, mâinile şi


picioarele purtătorului.
¾ Benzile din material retroreflexiv nu vor avea lăţime mai mică de 50 mm,
iar pentru hamuri ele nu vor avea lăţime mai mică de 30 mm (figura 3.21).

Figura 3.21. Exemple de harnaşamente

175
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Harnaşamentele vor cuprinde o bandă retroreflexivă încercuind talia şi alte


benzi retroreflexive împreunând banda de la talie din spate în faţă, peste
umeri. Harnaşamentele ce corespund acestui standard nu asigură protecţie
împotriva căderii de la înălţime.
¾ Îmbrăcămintea va avea două benzi orizontale din material retroreflexiv, cu
minim 50 mm între ele, acoperind bustul cu o înclinare maximă de ± 20o.
¾ Jachetele, salopetele, vestele, cămăşile, vestoanele vor avea două benzi din
material retroreflexiv cu o înclinare maximă de ± 20o cm, cu minim 50 mm
între ele, acoperind bustul şi benzile din material retroreflexiv trecute peste
fiecare umăr. Banda de la partea de jos a bustului va fi cu minim 50 mm
mai sus de marginea inferioară a gecii, vestei sau cămăşii (figura 3.22),

Faţă Spate

Figura 3.22. Exemplu plasare a benzilor la jachetă, vestă etc.


¾ sau o bandă din material retroreflexiv cu o înclinare maximă de ± 20o,
acoperind bustul şi benzile din material retroreflexiv trecute peste fiecare
umăr. Banda orizontală va fi cu minim 50 mm mai sus de marginea
inferioară a gecii, vestei sau cămăşii (figura 3.23),

176
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 3.23. Exemplu plasare a benzilor la jachetă, vestă etc.

¾ sau gecile, vestele, cămăşile, vestoanele vor avea două benzi din material
retroreflexiv cu o înclinaţie maximă de ± 20 o, cu minim 50 mm distanţă
între ele, înconjurând bustul. Banda de jos va fi cu minim 50 mm deasupra
marginii de jos a gecii, vestei, cămăşii, vestonului(figura 3.24).

Figura 3.24. Exemplu plasare a benzilor la veste, geci, cămăşi etc.

¾ Mânecile lungi ale salopetelor, jachetelor şi hainelor vor fi încercuite de


două benzi din material retroreflexiv cu minim 50 mm distanţă între ele.
Partea de jos a celei mai joase benzi va fi cu minim 50 mm mai sus de
marginea de jos a mânecii (figura 3.25).

177
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 3.25. Exemplu de plasare a benzilor la salopete


¾ Salopetele, pantalonii cu betelie sau pantalonii cu bretele vor avea două
benzi din material retroreflexiv cu o înclinaţie de maxim ± 20 o, cu minim
50 mm distanţă între ele, încercuind fiecare picior. Partea de jos a benzii
inferioare trebuie să fie cu minim 50 mm deasupra terminaţiei pantalonului
(figura 3.26).

178
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 3.26. Exemplu plasare a benzilor la pantaloni, salopete etc.

Figura 3.27. Exemplu de plasare a benzilor la pantaloni cu bretele

¾ Pantalonii cu bretele din clasele 2 şi 3 vor avea o bandă din material


retroreflexiv pe linia taliei, cu o înclinaţie maximă de ± 20o faţă de
orizontală (figura 3.27).
Orice discontinuitate pe lungimea fiecărei benzi din material
retroreflexiv sau material cu performanţe combinate nu va fi mai mare de 50
mm, măsurată în paralel cu direcţia benzii, iar totalul discontinuităţilor nu va fi
mai mare de 100 mm la fiecare bandă în jurul bustului şi 50 mm în jurul
mânecilor şi a picioarelor.

3.5.2. Stabilirea mărimilor şi marcarea

Desemnarea mărimilor va fi în concordanţă cu cerinţele EN 340.


179
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Un exemplu de stabilire a mărimii pentru un produs cu vizibilitate mare


este prezentat în figura 3.28.

Figura 3.28. Exemplu de desemnare a mărimii

Cerinţele de marcare sunt definite în EN 340, în figurile 3.29 şi 3.30


fiind date exemple pentru grupa respectivă de produse.

Figura 3.29. Exemplu de marcare

Figura 3.30. Exemplu de etichetă de întreţinere

3.5.3. Cerinţe impuse materialelor

Metode de testare
Mostrarea şi condiţionarea
Mostrele: Acestea vor fi luate la întâmplare din centre comerciale
reprezentative.
Prepararea mostrelor: Mărimea, forma şi cantitatea vor fi cele stabilite
pentru fiecare procedură de testare.
Numărul de teste: Dacă nu este altfel specificat, trebuie testată câte o
mostră din fiecare material şi trebuie să satisfacă cerinţele minime.
Condiţionarea mostrelor: Mostrele vor fi condiţionate pentru cel puţin
24 de ore la (20±2)oC şi (65±5)% umiditate relativă. Dacă testul este făcut în

180
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

alte condiţii, acesta va începe la 5 min după retragerea din atmosfera de


condiţionare.

Determinarea culorii
Culoarea va fi măsurata în acord cu procedurile definite în publicaţia
CIE nr. 15.2, folosind un instrument policromatic de iluminare şi observare.
Mostrele vor fi într-un singur strat, susţinute de un substrat negru cu o
reflectare de mai puţin de 0,04.

Determinarea performanţelor retroreflexive fotometrice


Coeficientul de retroreflexie R’ va fi determinat în acord cu procedura
definită în publicaţia CIE nr. 54.2, pentru două valori ale unghiului de rotaţie
(0o şi 90o ), iar măsurătorile vor fi făcute pe mostre pătrate de 10x10 cm.
Performanţelor retroreflexive vor fi măsurate după:
Frecare: mostra va fi frecată în acord cu EN 530: 1994, metoda 2,
folosind o ţesătură din lână abrazivă. Măsurarea se face după 5000 de cicluri,
sub o presiune de 9kPa.
Flexare: mostra va fi flexată în acord cu EN ISO 7854: 1997 metoda A.
Mostrele vor fi măsurate după 7500 de cicluri.
Pliere la temperaturi coborâte: mostra va fi expusă şi pliată în acord
cu ISO 4675 la o temperatură de (-20±2)oC. Măsurătorile vor fi făcute după
recondiţionare în acord cu Mostrarea şi condiţionarea, după cel puţin două
ore.
Expunere la variaţii de temperatură: mostrele cu mărimi de 180x30
mm vor fi expuse continuu unui ciclu de schimbare de temperatură:
a) timp de 12 ore la (50±2)oC urmat imediat de
b) 20 de ore la (-30±2)oC.
c)condiţionare timp de 2 ore în acord cu Mostrarea şi condiţionarea.
Spălare şi curăţare în acord cu eticheta de întreţinere:
Spălarea va ţine cont de următoarele indicaţii:
a) pentru materialul de bază vor fi pregătite trei mostre de 300x250 mm
cu două dungi din material retroreflexiv, fiecare de 250x50 mm, distanţa dintre
cele două dungi fiind de 50 mm;
b) pentru materialul retroreflexiv cu performanţe separate, mostrele vor
fi spălate în acord cu EN ISO 6330: 2000, metoda 2A.
c) pentru materialul retroreflexiv cu performanţe combinate, mostrele
vor fi spălate în acord cu EN ISO 6330: 2000, metoda 5A. Ciclul de spălare
181
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

specificat va fi aplicat mostrei de un număr de ori menţionat pe etichetă, iar


după ultimul ciclu de spălare mostrele vor fi uscate, fără presiune, la (50±5)oC.
Curăţarea conform etichetei se va face în conformitate cu EN ISO
3175–2/1998, metoda 8.1. Mostra va fi curăţată de atâtea ori cât este menţionat
pe etichetă.
Curăţarea industrială conform cu recomandările producătorilor:
Benzile din material retroreflexiv de 250 x 50 mm vor fi aplicate pe o jachetă,
ca în figura 3.31, cu distanţa dintre benzi şi marginea de jos de cel puţin 50
mm.

Figura 3.31. Jachetă pentru testul de spălare industrială

Mostra ar trebui să fie spălată conform ISO 15797:2002, tabelul 8,


metoda 8, pentru 5 cicluri. Neutralizarea ar trebui să se facă în concordanţă cu
recomandările producătorului. Coeficientul de retroreflexie R’ va fi calculat ca
medie a măsurării pe 8 benzi şi ar trebui să îndeplinească cerinţele fotometrice
pentru Materiale cu performanţe separate, Materiale cu performanţe
combinate şi Materiale sensibile la orientare.
Performanţe retroreflexive în ploaie: conform unei metode specifice,
la care, în timpul măsurării coeficientului de retroreflexie, asupra mostrei
plasate în poziţie verticală acţionează un jet de apă, ce simulează acţiunea ploii,

Materiale de bază şi materiale cu performanţe combinate

Pentru materialul de bază (fundal) şi cel cu performanţe combinate,


culoarea, cromaticitatea şi factorul minim de luminozitate se vor încadra în
parametrii şi valorile din tabelul 3.12.

182
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabelul 3.12. Cerinţe pentru materialul de bază şi cel cu performanţe combinate


Culoare Coordonatele cromaticităţii Factorul minim de
X Y luminozitate, βmin
Galben 0,387 0,610
fluorescent 0,356 0,494 0,70
0,398 0,452
0,460 0,540
Orange-roşu 0,610 0,390
fluorescent 0,535 0,375 0,40
0,570 0,340
0,655 0,345
Roşu 0,655 0,345
fluorescent 0,570 0,340 0,25
0,315
0,310

Culoarea şi factorul de luminozitate după expunere la lumină


xenon vor fi conform datelor din tabelul 3.12. Expunerea mostrei de testare va
fi făcută conform ISO 105-B02/ 1994, metoda 3.
Rezistenţa culorii la frecare (umedă şu uscată) va fi determinată
conform ISO 105 – A02 şi va fi cel puţin pasul 4 al scării de gri. Testul va fi
condus în acord cu ISO 105 – X12.
Rezistenţa culorii la transpiraţie, determinată conform ISO 105 –
A02 va fi cel puţin pasul 4 al scării de gri, iar când este determinată conform
ISO 105 – A03 cel puţin pasul 3 pentru pătare. Testul va fi condus în acord cu
ISO 105 – E04.
Rezistenţa culorii la spălare, curăţare, clătiri cu hipoclorit şi
presare fierbinte: în acord cu recomandările de întreţinere a produselor,
conform ISO 105-C06 pentru spălare casnică, ISO 105-C06, E 2S pentru
spălare industrială, ISO 105-D01 pentru curăţare industrială şi ISO 105-N01
pentru albire cu hipoclorit. Mostrele vor fi uscate prin agăţare, în aer, la o
temperatură ce nu depăşeşte 60oC.
Schimbările dimensionale se vor determina conform procedeelor de
testare stabilite în EN340. Pentru materialele tricotate schimbările
dimensionale nu vor depăşi ± 5% pe lăţime şi pe lungime.
Rezistenţa la tracţiune a materialelor ţesute va fi testată pe direcţia
bătăturii şi a urzelii, în acord cu EN ISO 13934 – 1.
Rezistenţa la tracţiune şi la rupere a ţesăturilor peliculizate şi a
laminatelor: pentru materialele cu o alungire mai mare de 50% această cerinţă

183
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

nu se mai poate aplica; rezistenţa la rupere va fi determinată în acord cu ISO


4674/ 1977, metoda A1 şi nu trebuie să fie sub 50N.
Rezistenţa la vaporii de apă: fac excepţie de la testare harnaşamentele
şi vestele; testul va fi făcut în acord cu EN 31092. Pentru ţesături obişnuite,
rezistenţa la vapori de apă nu va depăşi 5 (m2 · Pa/W), iar pentru ţesături
peliculizate şi laminate, valorile vor fi în concordanţă cu cele din tabelul 3.13.

Tabelul 3.13. Rezistenţa la vaporii de apă pe clase de produse


Rezistenţa la Clasa
vapori de apă 1 2 3
⎡ m ⋅ Pa ⎤
2
Ret = ⎢ ⎥
Ret peste 40 20<Ret≤40 Ret≤20
⎣ W ⎦
Observaţie: Clasa 1 are un timp de purtare restricţionat

Materiale retroreflexive şi materiale cu performanţe separate

Atunci când materialele cu performanţe separate au caracteristici de


reflexie a luminii, cerinţele de performanţă vor fi ca şi pentru materialele
retroreflexive, iar metodele de testare vor fi cele menţionate anterior (3.5.3.1).
Foarte important este coeficientul de retroreflexie , ale cărui valori după
testare trebuie să fie următoarele:
La materiale cu performanţe retroreflexive şi cu performanţe
separate, coeficientul de retroreflexie va depăşi 100 cd /(lx·m2) măsurat la
unghiul de observare de 12o şi unghiul de intrare de 5o;
La materiale cu performanţe combinate, coeficientul de retroreflexie
va depăşi 30 cd /(lx·m2) măsurat la unghiul de observare de 12o şi unghiul de
intrare de 5o. Sub acţiunea ploii coeficientul de retroreflexie va depăşi 15 cd/
(lx·m2).
La materiale sensibile la orientare, coeficientul de retroreflexie va fi
cel puţin 75% din valorile cerute la cealaltă orientare.

184
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.6. ÎMBRĂCĂMINTE DE PROTECŢIE FAŢĂ DE PLOAIE

3.6.1. Standardizare - EN 343/ 2003

În acest Standard European sunt stabilite proprietăţile materialelor şi ale


asamblărilor îmbrăcămintei menite să asigure un nivel adecvat de protecţie faţă
de precipitaţii (ploaie, ninsoare), ceaţă şi umiditatea pământului.
Nepătrunderea apei şi rezistenţa la vaporii de apă sunt proprietăţile
esenţiale ce trebuie testate şi marcate pe etichetă. Impermeabilitatea la apă este
cea mai importantă proprietate şi este măsurată pe stratul exterior al hainelor.
Testele sunt făcute atât pe mostre necusute cât şi pe mostre cu cusături.
Unele materiale impermeabile la umiditatea din exterior sunt
permeabile la vaporii de transpiraţie, îmbunătăţind confortul la purtare,
reducând tensiunile psihologice şi prelungind timpul de purtare în anumite
condiţii climatice.
Acest Standard European face referiri sau încorporează informaţii din
următoarele publicaţii:
EN 340 – Îmbrăcăminte de protecţie – Cerinţe generale
EN 388 – Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor mecanice
EN 530/1994 – Rezistenţa la abraziune a materialelor pentru
îmbrăcămintea de protecţie – Metode de testare
EN 20811, Textile – Determinarea rezistenţei la pătrunderea apei –
Testarea presiunii hidrostatice
EN 31092, Textile – Determinarea proprietăţilor psihologice –
Măsurarea rezistenţei termice şi la vaporii de apă în condiţii stabile specifice
EN ISO 1421, Cauciuc sau materiale îmbrăcate în plastic –
Determinarea rezistenţei la flexiune (ISO 7854: 1995)
EN ISO 13934-1, Textile – Proprietăţile de extensibilitate a materialelor
– Partea întâi: Determinarea forţei maxime şi a alungirii folosind metoda
jupuirii (ISO 13934-1: 1999)
EN ISO 13935-2, Textile – Proprietăţi de extensibilitate ale materialelor
– Partea a 2 a: Determinarea forţei maxime folosind metoda grab (ISO 13934-
2: 1999)
EN 1817, Cauciuc vulcanizat – Determinarea efectului lichidelor
ISO 4674: 1997, Materiale acoperite cu cauciuc sau plastic –
Determinarea rezistenţei la rupere (sfâşiere)
185
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.6.1.1. Termeni şi definiţii

Pentru obiectivele acestui Standard European, se utilizează următorii


termeni şi definiţii:
⎡ m 2 ⋅ Pa ⎤
Rezistenţa la vaporii de apă: Ret = ⎢ ⎥ - rezistenţa la vaporii de
⎣ W ⎦
apă, exprimată în metri pătraţi· Pascal pe watt, este specifică materialelor
textile sau compozitelor şi este dată de fluxul de căldură evaporat „latent”
printr-o suprafaţă dată, ca urmare a unei presiuni a vaporilor de apă.
Rezistenţa la penetrarea apei Wp (Pa) –este opoziţia materialului la
trecerea apei prin el, sub o anumită presiune hidrostatică.
Stratul exterior al produsului – materialul de la exteriorul
îmbrăcămintei de protecţie.
Căptuşeală - cel mai interior material, cu sau fără proprietăţi de
etanşare.
Căptuşeală termică - înveliş cu proprietate de etanşare, care furnizează
izolare termică adiţională.

În tabelul 3.14 sunt date câteva exemple de pachete de straturi din


componenţa îmbrăcămintei de protecţie faţă de ploaie.

Tabelul 3.14. Exemple de pachete de straturi


Varianta de pachet Straturi componente

3 straturi laminate pentru


înveliş exterior
1 - material de bază (compozit sau
laminat)
2- căptuşeală

186
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3 - membrană (peliculă)
4 - strat exterior

2 straturi laminate pentru


înveliş exterior plus
căptuşeală

1- căptuşeală termică
Combinaţie de straturi - 2 -tricot
căptuşeală şi material 3- membrană
exterior 4- căptuşeală (liberă)
5- material exterior (liber)

Combinaţie de straturi - 1 - căptuşeală termică


căptuşeală termică şi 2 -neţesut
material exterior 3 -membrană
4 - căptuşeală (liberă)
5 - material exterior (liber)

3.6.1.2. Cerinţe de performanţă

Echipamentele respective vor trebui să corespundă cerinţelor


ergonomice ale EN 340. Straturile componente ale produselor de îmbrăcăminte
vor fi testate independent sau împreună (în funcţie de tehnologia de realizare)
conform cerinţelor specificate în tabelul 3.15.

187
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabelul 3.15. Aplicarea testelor de performanţă pe componente


Caracteristica de testat Strat exterior al Căptuşeală sau Dublură
materialului căptuşeală termică
Rezistenţa la pătrunderea apei X X
(înainte şi/sau după pretratament (în combinaţie dacă se aplică)
Rezistenţa la vapori de apă X X X
(în combinaţie dacă se aplică)
Rezistenţa la întindere X
Rezistenţa la sfâşiere X
Modificare dimensională X X X
(în combinaţie dacă se aplică)
Rezistenţa cusăturilor X

Testarea rezistenţei la pătrunderea apei

Testarea rezistenţei la pătrunderea apei se realizează în conformitate cu


EN 20811, cu o creştere a presiunii hidrostatice la (980±50)Pa/min.
Mostrele trebuie să aibă un diametru cel puţin 130 mm, numărul
mostrelor fiind următorul:
–5 mostre pentru testarea materialului netratat
–5 mostre pentru testarea cusăturilor pe material netratat
–5 mostre pentru testarea materialului după spălare/curăţare uscată
şi/sau umedă
–4 mostre pentru testarea după pretratament de abraziune
–4 mostre pentru testarea după pretratament de îndoire repetată
–2 mostre pentru testare cu combustibil şi
–2 mostre pentru testare cu ulei.
Anterior testării rezistenţei la pătrunderea apei, mostrele vor fi supuse .
următoarelor pretratamente:
Dry cleaning şi/sau spălare – 5 cicluri, în măsura în care etichetele de
întreţinere fixate pe îmbrăcămintea de protecţie nu interzic spălarea mostrelor,
sau indică numai curăţarea industrială, acestea vor fi supuse procedurilor
respective în conformitate cu EN 340.
Abraziune - în conformitate cu EN 530/1994, Metoda 2, cu o forţă de
presare de 9±0,2)kPa , la 1000 cicluri. Abraziunea ar trebui evaluată pe faţa
exterioară a stratului exterior al produsului, pentru toate materialele combinate.
Flexiuni repetate - conform EN ISO 7854/1997, metoda c, cu
următoarele recomandări:
– 2 mostre ar trebui sa fie testate în direcţia longitudinală
188
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

– 2 mostre perpendicular pe direcţia longitudinală


– numărul de cicluri: 9000.
Influenţa combustibilului şi a uleiului – mostre din stratul exterior
trebuie plasate într-un dispozitiv special, astfel încât faţa mostrei să fie în
contact direct cu agentul de testare, care poate fi:
a) Lichid A: Isooctan (2, 3, 4 – trimetilpentan), procentaj de volum
100%, în conformitate cu ISO 1817;
b) Lichid F: Ulei de test: parafine lanţ – direct (C12 – C18), 80% din
volum şi 1- metilnaftalina 20% din volum, în conformitate cu ISO 1817.
Cantitatea agenţilor de testare: (50±5)ml, temperatura de testare: (20±2)oC şi
durata expunerii: 60 minute. După îndepărtarea mostrelor din dispozitivul de
testare, orice agent de testare care rămâne pe ele ar trebui să fie îndepărtat cu
hârtie de filtru absorbantă.
Testul pentru permeabilitate la apă ar trebui să fie evaluat direct după
îndepărtarea oricărui agent de test şi să fie iniţiat în 10 minute.
Testarea rezistenţei la abraziune - în conformitate cu ISO 1421, cu
mostre condiţionate şi o viteză a suprafeţei abrazive de (100±10)mm/min.
Se testează rezistenţa la pătrunderea apei a stratului exterior al
materialului împreună cu orice înveliş etanş aplicat.
În funcţie de valoarea rezistenţei la pătrunderea apei, mostrele pot fi
clasificate în conformitate cu tabelul 3.16.
Tabelul 3.16. Clasificarea materialelor după rezistenţa la pătrunderea apei
Rezistenţa la pătrunderea Clasa
apei, Wp 1 2 3
Mostră de testat:
– material înainte de Wp ≥ 8000 Pa Nici un test cerut* Nici un test cerut *
pretratament
– material după fiecare Nici un test cerut Wp ≥ 8000 Pa Wp ≥ 13000 Pa
pretratament
– cusături înainte de Wp ≥ 8000 Pa Wp ≥ 8000 Pa Wp ≥ 13000 Pa
pretratament

Obs. *- Nu se cere nici un test, deoarece cele mai rele situaţii posibile
pentru clasele 2 şi 3 sunt după pretratament.
Notă: Pentru fiecare clasă ar trebui să fie îndeplinite mai multe cerinţe.

Testarea rezistenţei la vapori de apă


Testarea se face în conformitate cu EN 31092, pentru toate straturile

189
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

pachetului vestimentar. Rezultatele ar trebui să se încadreze în valorile din


tabelul 3.17.
Tabelul 3.17. Clasificarea materialelor după rezistenţa la vapori de apă
Rezistenţa la vapori de Clasa
apă, Ret 1 2 3
m ⋅ Pa
2 Ret > 40 20 < Ret ≤ 40 Ret ≤ 20

Testarea rezistenţei la întindere a stratului exterior

Pentru materiale cu o alungire mai mare de 50%, aceasta cerinţă nu este


aplicabilă. Asupra stratului exterior al produsului va acţiona o forţă de alungire
de 450N, în ambele direcţii ortogonale ale materialului
Testarea rezistenţei la sfâşiere

Testarea se realizează în conformitate cu metoda A1 din ISO 4674/


1997. Testarea se realizează cu mostre condiţionate, cu o viteză a clemelor de
(100±10)mm/min.

Testarea rezistenţei la străpungere a stratului exterior


Stratul exterior va fi testat cu o forţă minimă de străpungere de 25N, în
ambele direcţii ortogonale ale materialului.

Testarea schimbării dimensionale a materialelor

Testarea se realizează în conformitate cu EN 340. Schimbarea


dimensională a materialelor relevante, în ambele direcţii ortogonale, nu ar
trebui să depăşească ± 3% după 5 cicluri de spălare şi uscare.

Testarea rezistenţei cusăturilor stratului exterior

Testarea se realizează în conformitate cu principiile EN ISO 13935-2.


Rezistenţa cusăturilor stratului exterior al produsului ar trebui să fie de
cel puţin 225 N. Pentru materiale cu alungire de mai mult de 50% acesta
cerinţă nu este aplicabilă.

190
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3.6.1.3. Desemnarea mărimilor

Desemnarea mărimii ar trebui să se facă în concordanţă cu EN 340, ca în figura


3.32.
Figura 3.32. Exemplu de desemnare a mărimii

3.6.1.4. Marcarea şi etichetarea privind întreţinerea

Marcarea şi etichetarea se face


în concordanţă cu EN 340. Pe haine
trebuie să fie marcată pictograma din
figura 3.33, urmată de numărul acestui
standard şi clasele relevante, ca de
exemplu:
EN 343 x (rezistenţa la
pătrunderea apei) Figura 3.33. Pictogramă pentru rezistenţă
x (rezistenţa la vapori de apă) la pătrunderea apei şi rezistenţă la vaporii
de apă
Pentru clasa 1 de rezistenţă la vapori de apă, în spatele acestui număr ar
trebui adăugată prevenirea „timp de purtare restricţionat’’.

3.6.1.5. Informaţii furnizate de către producător

Informaţiile furnizate de către producătorul îmbrăcămintei de protecţie


vor fi în concordanţa cu EN 340 şi vor conţine următoarele informaţii
adiţionale:
• Indicarea tipului de produs;
• Cum se îmbracă şi se dezbracă, dacă este relevant;
• Prevenirile necesare în funcţie clasele unor rezistenţe, eventual
durata utilizării îmbrăcămintei;
• Informaţii de bază asupra folosirii posibile, iar acolo unde este posibilă
o informaţie detaliată, se specifică sursa.
191
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

BIBLIOGRAFIE

EN 340 – Îmbrăcăminte de protecţie – Cerinţe generale


EN 388 – Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor mecanice
EN 420- Cerinţe generale pentru mănuşi;
EN 343- Îmbrăcăminte de protecţie faţă de ploaie
EN 471 - Îmbrăcăminte de avertizare cu vizibilitate mare, pentru uz
profesional- cerinţe şi metode de testare
EN 1413, Textile – Determinarea ph-ului extractelor apoase;
EN 1811, Metode de test de referinţă pentru eliberarea nikelului din produse
destinate contactului direct şi prelungit cu pielea;
EN 13402-1, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea I: Termeni, definiţii şi
proceduri de măsurare a corpului (ISO 3635: 1981, modificat);
EN 13402-2, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea a II-a: Dimensiuni
primare şi secundare;
pr EN 13402-3, Desemnarea mărimilor hainelor – Partea a III-a: Măsurători şi
intervale;
pr EN 14362-1 – Textile – Metode pentru detectarea şi determinarea unor
anumite amine aromatice derivate din coloranţi azo – Partea I: Detectarea folosirii
unor anumiţi coloranţi azo accesibili fără extracţie;
EN 23758 – Textile – Coduri de pe etichete pentru întreţinere folosind
simboluri (ISO 3758: 1991);
EN 25077, Textile: Determinarea schimbărilor dimensionale după spălare şi
uscare (ISO 50077: 1984);
EN 530/1994 – Rezistenţa la abraziune a materialelor pentru îmbrăcămintea
de protecţie – Metode de testare
EN 20811, Textile – Determinarea rezistenţei la pătrunderea apei – Testarea
presiunii hidrostatice
EN 31092, Textile – Determinarea proprietăţilor psihologice – Măsurarea
rezistenţei termice şi la vaporii de apă în condiţii stabile specifice
EN 12947 (1, 2, 3 si 4) - Rezistenţa la abraziune
EN 22313 - Determinarea revenirii cutelor ţesăturilor prin măsurarea
unghiului de revenire
EN 1817, Cauciuc vulcanizat – Determinarea efectului lichidelor
EN ISO 3175-1, Textile: Dry cleaning si finisare – Partea I: Metode pentru
evaluarea capacităţii de spălare a textilelor şi a îmbrăcămintei;
EN ISO 3175-2, Textile – Dry cleaning şi finisare – Partea a II-a: Proceduri
pentru tetraclor etena (ISO 3175-2: 1998);
EN ISO 4045, Piele – Determinarea ph-ului (ISO4045: 1977);

192
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

EN ISO 6330, Textile – Spălarea casnică şi proceduri de uscare pentru testarea


textilelor (ISO 6330: 2000);
EN ISO 105, Textile – Teste pentru rezistenţa culorii (toate părţile);
EN ISO 1421, Cauciuc sau materiale îmbrăcate în plastic – Determinarea
rezistenţei la flexiune (ISO 7854: 1995)
EN ISO 13934-1, Textile – Proprietăţile de extensibilitate a materialelor –
Partea întâi: Determinarea forţei maxime şi a alungirii folosind metoda jupuirii (ISO
13934-1: 1999)
EN ISO 13935-2, Textile – Proprietăţi de extensibilitate ale materialelor –
Partea a 2 a: Determinarea forţei maxime folosind metoda grab (ISO 13934-2: 1999)
ISO 7000, Simboluri grafice pentru folosirea pe echipament – index şi
punctaj;
ISO 15797 – Textile – Spălarea industrială şi proceduri de finisare pentru
testarea îmbrăcămintei de lucru.
ISO 5077 şi ISO 6330 - Stabilitate dimensională la spălarea în maşini
automate şi uscarea prin centrifugare
ISO 3175 - Stabilitate dimensională la curăţire industrială
ISO 2960 - Determinarea rezistenţei la plesnire şi a extinderii de plesnire.
Metoda cu diafragmă
ISO 5081 - Rezistenţa la tracţiune a ţesăturii – metoda cu bandă
ISO 5082 - Rezistenţa la tracţiune a ţesăturii – metoda prin apucare
ISO 9290 - Rezistenţa la rupere – metoda pendulului în cădere
ISO 9867 - Evaluarea revenirii încreţirii ţesăturilor – metoda aspectului
exterior
ISO 105 C06 - Rezistenţa culorii la spălare
ISO 105 D01, D02 - Rezistenţa culorii la curăţare şi la frecare cu solvenţi
organici
ISO 105 X11 - Rezistenţa culorii la presare fierbinte – călcare
ISO 105 B02 - Rezistenţa la lumină artificială – testul cu lampă cu xenon
ISO 105 X12 - Rezistenţa culorii la frecare
ISO 105 E01, E02, E04, E07 - Rezistenţa culorii la apă, apă de mare,
transpiraţie şi apă murdară
ISO 105 E3 - Rezistenţa culorii la apă clorurată
ISO 4674: 1997, Materiale acoperite cu cauciuc sau plastic – Determinarea
rezistenţei la rupere (sfâşiere)
BS 3320 - Glisarea firelor şi rezistenţa cusăturii
BS 5811 - Rezistenţa la scămoşare
www.ISO.ch : International Organisation for Standardisation (ISO)
www.cenorm.be: Comité Européen de Normalisation (CEN)

193
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

www.astm.org: American Society for Testing and Materials(ASTM)


www.bsi-global.com : British Standard (BS)
www.din.de : Deutscher Institut für Normung (DIN)
www.afnor.fr: Afnor (NF)
www.nni.nl : Nederlands normalisatie- instituut (NEN)
www.ibn.be : Normalisation Belge – Belgishe Normalisatie (NBN)

194
CAPITOLUL 4
GEOTEXTILE

4.1. INTRODUCERE

Geotextilele constituie un termen relativ nou, ce desemnează un


element separator între diverse materiale solide introduse într-o lucrare
geotehnică, care ranforsează (consolidează) materialul cu capacitate portantă
redusă. Geotextilele sunt utilizate în special pentru:
• lucrările de construcţii civile şi industriale;
• îmbunătăţiri funciare;
• protecţii şi stabilizări de pământuri;
• reabilitări de drumuri şi căi ferate.
În conformitate cu definiţia Societăţii pentru inginerie în sisteme
agricole, de alimentaţie şi biologice (ASAE – Society for Engineering in
Agricultural, Food, and Biological Systems), geotextilele se definesc ca
"ţesături sau materiale sintetice plasate între sol şi o ţeavă/conductă sau perete
despărţitor, pentru a accelera mişcarea apei şi a încetini mişcarea solului şi ca o
pătură pentru a conferi ranforsare şi separare".
Conform definiţiei ISO 10318:2005, geotextilele sunt materiale ţesute,
neţesute sau tricotate, permeabile, pe bază de polimeri, utilizate în domeniul
geotehnic şi al construcţiilor civile.
Dicţionarul Wordsworth pentru termeni ştiinţifici şi tehnologici,
defineşte geotextilele ca fiind materiale textile rezistente, din fibre sintetice,
utilizate în construcţiile civile, cel mai frecvent în construcţiile de drumuri şi
stabilizări de maluri.
Un geotextil trebuie să fie o reţea stabilă care să-şi păstreze structura în
timpul manipulării, aşezării şi utilizării îndelungate. Alţi termeni utilizaţi în
industrie pentru materiale şi aplicaţii similare sunt: pânză geotextilă, ţesătură
agricolă şi geosintetic.
Deşi folosirea geotextilelor pentru stabilizarea solului şi alte funcţii
geotehnice este relativ nouă, ideea folosirii acestora a apărut cu mii de ani în
urmă. În perioada faraonilor, geotextile erau folosite la construcţia drumurilor
în scopul stabilizării acestora. Materiale geotextile timpurii erau formate din

195
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

fibre naturale, ţesături sau vegetaţie amestecate cu solul în vederea


îmbunătăţirii calităţii drumului, în special atunci când acestea erau construite
pe terenuri cu stabilitate precară. Descoperiri arheologice în Marea Britanie
indică faptul că încă din anii 2500 î.H. unele drumuri erau construite peste
buşteni, cu rol în stabilizarea solului moale. În perioada Imperiului Roman se
foloseau împletituri din trestie ce erau depuse pe soluri mlăştinoase, înainte de
depunerea stratului de pietre pentru stabilizarea drumurilor. Chiar şi în Biblie
pot fi găsite referinţe privitoare la utilizarea geotextilelor.

Figura 4.1 Geotextile neţesute (stânga) şi ţesute (dreapta)

De-a lungul secolelor aceste idei străvechi au condus la folosirea în


zilele noastre a geotextilelor pentru aplicaţii similare.
Dezvoltarea geotextilelor în varianta lor actuală a fost impulsionată de
apariţia polimerilor sintetici după 1940. În forma pe care o cunoaştem astăzi,
geotextilele sunt utilizate încă din anii ´50 pentru realizarea de filtre pentru
protecţii costiere. Se consideră că primele geotextile utilizate în secolul XX au
fost ţesăturile industriale. Una dintre primele aplicaţii despre care există
documente o reprezintă utilizarea unor geotextile de acest tip în USA în 1958
de către M. R. Greiser. Acesta a folosit o ţesătură dintr-un material sintetic
pentru a controla eroziunea unei porţiuni de faleză de pe proprietatea sa din
Florida. Tot în această perioadă geotextilele au fost utilizate pe scară largă în
Olanda, unde suprafaţa textilă se integra într-un sistem de fascine moderne.
Prima publicaţie referitoare la acest subiect o reprezintă lucrarea lui H.
196
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

A. Agerschou din 1961 intitulată "Filtre din materiale sintetice pentru protecţia
costieră". Corpul inginerilor din armata Statelor Unite a folosit geotextile
pentru o serie de proiecte în 1962.
Primul material geotextil neţesut a fost dezvoltat de compania franceză
Rhone Poulence în 1968. Era o structură densă din poliester obţinută prin
metoda interţeserii (needle-punch), care a fost utilizată în Franţa la construcţia
digurilor şi la terasamente încă din 1970.
În România primele geotextile au început sa fie produse în 1973 şi au
fost utilizate în special în aplicaţii hidrotehnice.
Materialele geotextile s-au dovedit de atunci a fi printre cele mai
versatile şi economice materiale de modificare a solului. Utilizarea lor s-a
răspândit în majoritatea zonelor ingineriei civile, geotehnice, de protecţie a
mediului, costieră şi hidraulică.
Evoluţia geotextilelor pe plan internaţional a fost cea mai spectaculoasă
din domeniul materialelor şi tehnologiilor pentru construcţii, în doar zece ani
reuşind să ajungă de la statutul de material specific, minor, la o industrie
internaţională cu miliarde de dolari cifră de afaceri, la miliarde de metri pătraţi
puşi în operă şi la tehnologii adiacente şi domenii de aplicare ce nu încetează să
se dezvolte şi să se extindă.
Evoluţia vânzărilor de geotextile în Statele Unite ale Americii, în
comparaţie cu a altor geosintetice, este prezentată în figura 4.2.
Un proces similar de dezvoltare cunosc geotextilele şi în România,
producerea şi aplicarea acestora fiind în continuă creştere.
Motivele acestei situaţii sunt legate de faptul că folosirea geotextilelor
la lucrările de construcţii prezintă numeroase avantaje, unele cu caracter
general, altele legate de aplicaţia specifică pentru care sunt utilizate.
Ca orice material fabricat în mod controlat, geotextilele prezintă
avantajul omogenităţii proprietăţilor pe toată suprafaţa şi disponibilităţii pe
orice amplasament. Punerea în operă este facilă, materialele fiind livrate în
rulouri care sunt apoi derulate, manual sau mecanizat, timpul de execuţie fiind
în cele mai multe cazuri mult redus fata de soluţiile clasice.
Utilizarea lor conduce la importante economii de spaţiu, deoarece, ca
urmare a formei lor plane, ocupă substanţial mai puţin loc decât alte materiale,
cum ar fi pământul sau straturile agregate.

197
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.2. Evoluţia consumului de geosintetice în USA la sfârşitul sec. XX

În cazul geotextilelor cu funcţie de armare se obţine o îmbunătăţire


considerabilă a proprietăţilor mecanice ale pământului, ceea ce permite
realizarea de structuri imposibil de obţinut în alte condiţii (structuri de sprijin
verticale sau apropiate de verticală, pante abrupte, fundarea pe terenuri foarte
compresibile etc.).
Materialele cu funcţie drenantă sau filtrantă s-au impus prin uşurinţa cu
care este realizat un sistem de drenaj, fără a fi nevoie de aport de material
granular sortat.
Geomembranele şi geocompozitele bentonitice au revoluţionat modul
de realizare a sistemelor de etanşare la depozitele de deşeuri (dar nu numai),
prin calităţile excepţionale de impermeabilizare, prin reducerea drastică a
timpului de execuţie faţă de soluţia clasică cu argilă, fiind în prezent impuse de
toate legislaţiile naţionale şi internaţionale din domeniul mediului.
Un avantaj important pe care îl prezintă geotextilele se referă la
uniformitatea caracteristicilor, deoarece sunt rezultatul unui proces de

198
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

fabricaţie strict controlat, spre deosebire de soluri sau straturile agregate care
au un grad important de neuniformitate. În plus, producerea geotextilelor în
cantităţi mari face ca numărul punctelor de conexiune să fie limitat, ceea ce se
reflectă în îmbunătăţirea efectului urmărit.
Geotextilele reprezintă ceea ce în limba engleza este exprimat prin
sintagma „engineered materials”, materiale care înglobează cercetări avansate,
care de multe ori sunt livrate împreună cu tehnologii special dezvoltate
(„integrated solutions”), şi a căror elaborare a urmărit dezvoltarea
caracteristicilor reclamate de o anumită aplicaţie.
În ceea ce priveşte preţul de cost, la prima vedere, aceste noi tehnologii
şi produse ascund costuri ridicate, dar la o analiză mai atentă, care să ia în
considerare beneficiile financiare ale reducerii timpilor de execuţie, instalare
etc., ale transportului de materiale minerale de la distanţe uneori apreciabile,
ale siguranţei, rezultă reduceri de cost evidente.
Pot fi identificate şi unele dezavantaje ale utilizării geotextilelor, cele
mai importante fiind:
• geotextilele, fiind materiale specializate, nu pot îndeplini decât rolul pentru
care au fost concepute; de aceea, prin concepţia structurii în ansamblul ei,
trebuie să se asigure toate soluţionările de principiu şi de detaliu care să
garanteze că geotextilele nu vor fi încărcate altfel, deoarece se pot distruge
uşor;
• fiind materiale în general subţiri, cu o grosime de ordinul milimetrilor sau
centimetrilor şi cu o masă redusă, sunt sensibile la contactul cu celelalte
materiale din lucrare, care frecvent sunt rigide şi rugoase, în special în etapa de
punere în operă; o tehnologie corect concepută şi aplicată poate elimina acest
dezavantaj.

4.2. GEOTEXTILELE – ÎNCADRARE ŞI CLASIFICARE

Geotextilele fac parte din marea categorie a textilelor tehnice, ca urmare


a proprietăţilor de produs textil care le sunt caracteristice, dar, din punct de
vedere al domeniului de utilizare, se în cadrează în domeniul geosinteticelor. În
cele ce urmează va fi prezentată poziţia geotextilelor în cele două mari
categorii de produse.

199
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.2.1. Geotextilele – componentă importantă a geosinteticelor

Geotextilele fac parte din categoria materialelor geosintetice, care


reprezintă materiale manufacturate ce folosesc geotextile, geogrile, georete,
şi/sau geomembrane în formă laminată sau compozită. Asociaţia Americană
pentru Testare şi Materiale (ASTM), Comitetul pentru geosintetice, le definesc
pe acestea ca fiind “un produs planar manufacturat din materiale polimere ce se
utilizează în relaţie cu solul, rocile sau alte materiale de natură geotehnică ca
parte integrantă a unui proiect, structuri sau sistem”. Din categoria
geosinteticelor mai fac parte, alături de geotextile, geomembrane, căptuşelile
argiloase geosintetice, geogrilele, georeţele, geocelulele şi geospaţierii.
Clasificarea materialelor geosintetice este prezentată în figura 4.3.

Geosintetice Produse
asociate
geotextilelor
Permeabile Impermeabile

Produse Cartuseli
Geotextile asociate Membrane argiloase geogrile
geotextilelor geosintetice georete
geocelule
geospatieri
Geocompozite
Figura 4.3. Clasificarea materialelor geosintetice

Ponderea diferitelor categorii de geosintetice este reprezentată în fig.


4.4.

Figura 4.4. Ponderea diferitelor categorii de geosintetice

200
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.5. Materiale geosintetice

4.2.1.1. GEOGRILELE

Sunt reţele polimerice regulate, deformate sau nedeformate, realizate


prin intersectarea filamentelor în vederea obţinerii de ochiuri suficient de mari
(1-10 cm) pentru a permite pătrunderea materialelor granulare (figura 4.6).

Figura 4.6. Diferite tipuri de geogrile

201
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Înglobate în pământ sau în orice alt material, geogrilele acţionează atât


prin frecarea reţea/material, pe ambele feţe, cât şi prin interacţiunea mecanică
cu respectivul material (numită încleştare).

Figura 4.7. Interacţiunea geogril - sol

Geogrilele sunt făcute


din polimeri, cel mai frecvent
fiind folosiţi polietilenă de
înaltă densitate (PEID) sau
polipropilenă (PP). Pe lângă
aceşti polimeri, se mai produc
geogrile şi din poliamidă,
poliester sau, mai recent, din
poliamide aromatice (aramid)
sau polivinilalcool, printr-o
tehnologie specială de
extrudare. Această tehnologie
realizează orientarea
moleculelor polimere, care
determină creşterea
semnificativă a
caracteristicilor mecanice ale
Figura 4.8. Refacerea unei alunecări realizată cu
materialului. geogrile

Geogrilele sunt utilizate în principal la ranforsarea masivelor de pământ


(exercitând funcţia de armare) pentru: armarea stratului de agregate din
fundaţia drumurilor, a stratului de balast la căile ferate, a umpluturilor,
202
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

rambleelor, digurilor şi barajelor sau a îmbrăcăminţilor asfaltice; stabilizarea şi


reabilitarea pantelor instabile, realizarea de structuri de sprijin (ziduri) din
pământ armat, la saltele geocelulare pentru construcţii realizate pe terenuri moi
sau umpluturi neomogene, în scopul măririi capacităţii portante a acestora.
Geogrilele pot fi: biaxiale (bietirate), monoaxiale (monoetirate), cu
noduri integrate (asigura continuitatea în dreptul nodurilor), ţesute, lipite etc.
Îmbinările sunt parte integrantă a structurii şi furnizează rigiditate grilei în
toate direcţiile.

Figura 4.9. Geogrile ţesute Figura 4.10. Geogrile lipite

Geogrilele se pot prezenta sub doua forme:


• reţele octogonale de nervuri fixate prin noduri;
• fâşii octogonale din polimeri, suprapuse printr-un procedeu special de
extrudere şi etirare.
După aspect ele pot fi:
• monoaxiale
• biaxiale

203
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.11. Geogrile monoaxiale Figura 4.12. Geogrile biaxiale

Geogrilele biaxiale sunt realizate din fibre de poliester (PET) protejate


cu PVC, principalul avantaj al acestor materiale fiind flexibilitatea ridicată,
care asigură o interacţiune bună cu agregatele cu granulometrie mică. Gama
produselor standard are rezistenţe cuprinse între 20 – 200 kN/m.
Geogrilele biaxiale (bietirate), realizate din polipropilenă, sunt destinate
îmbunătăţirii capacităţii portante a terenurilor de fundare a căilor de
comunicaţie feroviare sau auto. Ele distribuie sarcinile din încărcările verticale
transmise de vehicule, reduc adâncimea făgaşelor şi prelungesc durata de
exploatare a suprastructurii, evitând cedările terenului de fundare prin eforturi
de forfecare.
Rolul geogrilelor în structura fundaţiilor este de armare a straturilor cu
portanţă redusă atât în cazul drumurilor, cât şi a altor zone cu trafic intens. În
momentul în care materialul granular aşternut peste geogrilă este compactat,
materialul granular se încleştează în apertura geogrilei. Rezistenţa sporită la
tracţiune a geogrilelor bietirate permite aplicarea unor încărcări mari cu
deformaţii reduse.
Avantajele folosirii lor sunt:
• reducerea grosimii stratului granular cu până la 40% fără pierderea de
calitate
• scăderea cantităţii de material excavat
• reducerea deformaţiilor şi deplasărilor din fundaţie
• compactare bună a materialelor de umplere
• prelungirea duratei de exploatare
• controlul tasărilor diferenţiate.
204
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Geogrilele monoetirate sunt folosite la realizarea de structuri de sprijin


din pământ armat cu diverse faţade. Alegerea faţadei adecvate depinde de o
serie de factori cum ar fi: tipul de faţadă dorit, condiţiile locale de mediu,
înclinarea pantei, considerente economice şi estetice (arhitecturale). Se poate
alege cea mai potrivită faţadă dintr-o gamă largă: panouri din beton prefabricat
de diferite mărimi, texturi şi culori, prevăzute cu dispozitive de prindere,
tehnici care incorporează piatra naturală sau cărămida, plasă din metal, sisteme
de blocheţi.
De asemenea, geogrilele monoetirate sunt folosite la realizarea
structurilor de retenţie şi a culeelor de pod. Folosirea acestora realizează
economii considerabile şi oferă avantaje multiple :
• stabilitate pe termen lung
• posibilitatea utilizării pământului excavat
• rezistenţă sporită la încărcările dinamice şi la şocurile seismice.
Pentru a se obţine geogrile pornind de la o placă de bază extrudată se
folosesc două tehnici principale.
Prima metodă constă în practicarea de fante sau ştanţarea de goluri
circulare în placa de bază, care apoi se etirează, la temperatură controlată, pe
doua direcţii (întâi în sens longitudinal, apoi în sens transversal).
Alte tehnologii constau în producerea de benzi independente care se
dispun în reţea, iar la noduri sunt sudate sau împletite. Rezultă astfel geogrile la
care diferă tipul nodurilor: continuu integrate, sudate sau împletite. Nodurile
continuu integrate şi cele sudate sunt rigide, iar cele împletite sunt flexibile,
modul de transmitere a încărcărilor fiind diferit. Încleştarea elementelor
granulare în geogrile este în special obţinută pentru nodurile rigide.
Câteva dintre caracteristicile fizico-mecanice ale geogrilelor sunt
prezentate în tabelul 4.1.

205
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.1. Caracteristici fizico-chimice ale geogrilelor


Rezistenţa la Rezistenţa la
Rezistenţa la
Greutatea tracţiune sub tracţiune sub
Dimensiunea tracţiune
Geogrile Polimer unitară sarcină de sarcină de 5%
deschiderii max. long./
kg/m2 2% long./ long./ trans.
trans kN/m
trans. kN/m kN/m

Stabilizare biaxială a solului slab

GRID
40 x 40 PP 0.2 20/20 7/7 14/14
20/20

GRID
40 x 40 PP 0.3 30/30 10,5/10,5 21/21
30/30

GRID
33 x 33 PP 0.45 40/40 14/14 28/28
40/40

Uniaxială pentru construcţii de reţinere

GRID
- HDPE 1.24 173/- 52.5/- 103/-
170R
HDPE
GRID
- 0.94 136/- 38/- 75.5/-
130R
HDPE
GRID 90R - 0.6 88/- 23.7/- 45.2/-
HDPE
GRID 65R - 0.4 64.5/- 16.1/- 30.9/-
HDPE
GRID 50R - 0.29 52.5/- 12.7/- 24.7/-

4.2.1.2. Georeţele

Sunt produse cu structură plană deschisă, sub formă de reţea, formate


din nervuri ce se intersectează sub diverse unghiuri. Sunt în general realizate
din polietilenă cu adaos de negru de fum (pentru protecţie contra razelor UV) şi
aditivi (antioxidanţi, lubrifianţi) şi au ca funcţie principală drenajul lichidelor şi
gazelor. Sunt utilizate de regulă împreună cu un geotextil, geomembrană sau
alt material care să prevină pătrunderea particulelor de pământ în interiorul
reţelei.
În această categorie se pot include şi produsele polimerice utilizate ca
protecţie antierozională şi care se pot prezenta sub diverse forme.

206
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Cu funcţie de drenaj, georeţelele se utilizează singure sau în asociaţie cu


alte geosintetice (geotextile de obicei) pentru terenurile de fundare (cum ar fi
pământurile sensibile la îngheţ) sau la diferite construcţii (ziduri de sprijin,
depozite de deşeuri, baza rambleelor, etc).
Structura georetelelor este asemănătoare cu cea a geogrilelor, dar forma
deschiderilor în cazul georetelelor este în general rombică, având unghiuri care
variază între 60° şi 80°.

Figura 4.13. Georeţea

Georeţelele au grosimi de cca 5 - 10 mm. Ele pot fi alcătuite din:


nervuri solide extrudate, nervuri din polimer spongios extrudate (au grosime
mai mare şi deci debitul transportat este mai mare), nervuri solide trefilate (au
intersecţiile în unghi drept, ceea ce le conferă o rezistenţă sporită) sau
monofilamente sudate termic.
Plasele sunt o variantă a georetelelor; ele au goluri mai mari şi sunt
formate din fire flexibile multifilamentare sau multifilare. Legătura dintre fire
se face prin termosudare sau înnodare. Ele au o mare supleţe şi flexibilitate,
precum şi o transmisivitate foarte mare. Georeţelele cu rol drenant sunt
utilizate în acelaşi mod ca geotextilele.
Cu funcţie antierozională, georeţelele se utilizează pentru protecţia
pantelor, cu rol permanent sau temporar, până când se dezvoltă vegetaţia.

4.2.1.3. Geomembranele

Sunt folii sintetice cu permeabilitate foarte redusă, alcătuite din


materiale polimere. Sunt realizate în general sub formă de folii polimere
continue, dar pot fi obţinute şi prin impregnarea geotextilelor cu elastomeri sau

207
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

bitum. Principalii polimeri utilizaţi sunt policlorura de vinil (PVC) şi diferitele


tipuri de polietilene, din care cea mai utilizată este polietilena de înalta
densitate (HDPE). Pot fi netede, rugoase (pentru îmbunătăţirea stabilităţii pe
pante), cu „crampoane” (pentru impermeabilizarea structurilor din beton),
prevăzute cu îmbinări speciale de tipul celor de la palplanşe (pentru realizarea
de ecrane verticale), cu strat de acoperire de culoare albă pentru reflectarea
radiaţiilor solare etc.
Geomembranele au ca principală funcţie impermeabilizarea unor
construcţii sau părţi ale acestora, fiind utilizate la: rezervoare sau bazine pentru
lichide (apă, hidrocarburi, solvenţi), canale de transport pentru lichide, etanşări
pe paramente sau în alte zone ale digurilor sau barajelor, tuneluri sau galerii,
etanşări de bază şi suprafaţă la depozite de deşeuri, ecrane verticale la depozite
de deşeuri pentru controlul contaminării laterale a terenului cu diverşi poluanţi,
etanşări la drumuri sub îmbrăcăminţi asfaltice sau pentru evitarea infiltraţiilor
în pământuri argiloase cu umflări şi contracţii mari, pământuri sensibile la
umezire, gelive.
Clasificarea geomembranelor:
• după tipul suprafeţei
• netedă
• texturată
• după tipul de polimer
• HDPE
• LDPE
• PVC
• PP

4.2.1.4. Geosinteticele clay liners (GCL)

Reprezintă sisteme instalate între vechiul şi noul strat de asfalt în timpul


refacerii pavajelor. Ele constituie cele mai recente tipuri de materiale
geosintetice şi sunt formate din straturi de substanţă bentonitică prinsă între
două straturi geotextile sau aderente unei geomembrane. Integritatea unui astfel
de sistem este obţinută prin metoda interţeserii (fig. 4.14), prin coasere (fig.
4.15) sau prin legare chimică (fig. 4.16).

208
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.14. GCL consolidate prin interţesere

Figura 4.15. GCL consolidate prin coasere

Figura 4.16. GCL consolidate prin legare chimică

209
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Rolul acestora este de a forma o barieră în calea umidităţii pentru a


proteja stratul inferior de pierderile de rezistenţă determinate de infiltraţiile de
apă.

4.2.1.5. Geocompozite

Geocompozitele sunt combinaţii de materiale, din care cel puţin un


material este geosintetic: geotextile – georeţele, geotextile – geomembrane,
geomembrane – geogrile, geotextile – geogrile, geocompozite bentonitice,
amestecuri pământ – fibre sintetice.
Principalele tipuri de geocompozite sunt asociaţii de:
• geosintetice - bentonită (geocompozite bentonitice, cu funcţie de etanşare)
• geotextile – georeţele (pentru funcţii de filtrare, separare şi drenaj)
• geotextile – geomembrane
• geomembrane – geogrile
• geotextile – geogrile, care îndeplinesc funcţiile de separare, filtrare, drenare
şi mai rar de ranforsarea terenurilor. Se utilizează în sistemele care îndeplinesc
toate funcţiile amintite mai sus.
• Geotextile – geomembrane
Utilizarea geocompozitelor prezintă avantaje substanţiale, în comparaţie
cu alte materiale:
• eliminarea graduală a filtrelor din considerente de reducere a costurilor la
instalarea noilor materiale;
• flexibilitate sporită;
• reducerea costurilor de excavaţie la unele lucrări;
• rezistenţă la eroziune, dar şi la coroziune;
• rezistenţă mecanică mare.
Principalele funcţii pe care le îndeplinesc aceste geocompozite sunt:
ranforsarea mecanică, separarea şi în anumite cazuri filtrare-drenare.
Aplicaţiile geocompozitelor sunt diverse:
• la terasamentele drumurilor şi căilor ferate, fig. 4.17 şi 4.18.

210
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.17. Utilizarea geocompozitelor la terasamentele rutiere.

Figura 4.18. Utilizarea geocompozitelor la terasamentele căilor ferate

• la consolidarea structurilor rutiere intens solicitate, fig. 4.19.

Figura 4.19. Consolidarea structurii rutiere cu geocompozite

• la realizarea marilor depozite de deşeuri, fig. 4.20.

Figura 4.20. Utilizarea geocompozitelor la mari depozite de deşeuri

211
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• cu rol de drenare şi de separare, în cazul unor structuri, fig. 4.21 – 4.24.

Figura 4.21. Utilizarea geocompozitelor la tunele

Figura 4.22. Geocompozite la ziduri de sprijin cu rol de separare-drenare

Figura 4.23. Realizarea zidului de sprijin cu ajutorul geocompozitelor

212
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.24. Folosirea geocompozitelor la pasaje subterane

• consolidarea unor terenuri sportive sau zone de agrement, fig. 4.25.

Figura 4.25. Consolidarea terenurilor sportive cu geocompozite - protejarea malurilor unor


canale

• protejarea malurilor unor canale, fig. 4.26.

Figura 4.26. Folosirea geocompozitelor la canale

4.2.2. Locul geotextilelor în cadrul textilelor tehnice

Textilele tehnice sunt materiale şi produse în a căror obţinere se au în


vedere proprietăţile lor tehnice, şi în mai mică măsură cele estetice. Au drept
destinaţie alte industrii decât cea textilă, ca de exemplu industria aeronautică,
pentru scopuri militare, pentru construcţii, etc. Sunt caracterizate de strânsa
legătură dintre proprietăţile pe care le prezintă şi domeniul în care sunt

213
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

utilizate, de nivelul ridicat de performanţă pe care îl oferă, asociat de regulă cu


un preţ ridicat. Totuşi costurile lor de producţie pot varia mult, fiind mai mari
decât al materialelor textile clasice, în cazul materialelor aplicate în industrii
cum ar fi aeronautica, sau substanţial mai mici decât la materialelor clasice,
dacă ne referim la unele textile medicale; în toate cazurile, preţul textilelor
tehnice rămâne mai mic decât al altor materiale (metale, materiale de
construcţii) pe care le înlocuiesc. O altă caracteristică larg variabilă a textilelor
tehnice este durata de viaţă - în cazul geotextilelor trebuie să fie comparabilă
cu a construcţiilor din care fac parte, iar în cazul produselor igienice (produse
de unică folosinţă) este foarte scurtă.
În concordanţă cu această definiţia şi după caracteristicile sale, un
produs textil industrial poate fi utilizat în trei moduri diferite:
• textilele industriale pot fi o parte componentă a unui alt produs, contribuind
direct la îmbunătăţirea caracteristicilor de rezistenţă sau la performanţele
generale ale acelui produs (spre exemplu firele cord dintr-un cauciuc pentru
automobile);
• textilele industriale pot fi utilizate ca unelte într-un proces industrial de
producere a unui bun (filtrele din industria alimentară, de exemplu);
• textilele industriale pot fi ele însele un produs utilizat în alte industrii decât
cea textilă, aşa cum este cazul geotextilelor utilizate în construcţii civile. Astfel
de produse reflectă conceptul de inginerie flexibilă pentru care primează
cerinţele impuse de destinaţie şi de criteriile economice.
În clasificarea textilelor industriale din punct de vedere al utilizării, ce
are în vedere industriile în care aceste produse îşi regăsesc utilitatea, se disting
9 categorii de geotextile:
• Agrotech, ce cuprinde materialele textile utilizate
pentru aplicaţii legate de creşterea sau recoltarea produselor
agricole şi alimentare. Sunt folosite în agricultură, în industria
forestieră, în horticultură, în creşterea păsărilor şi animalelor,
şi în industria pescuitului.
În această categorie intră firele şi plasele pentru pescuit, ţesăturile de
protecţie a recoltelor împotriva soarelui, a vântului, a ploii, a îngheţului, a
păsărilor, a insectelor, etc, stratul de frunze artificiale şi diverse acoperitori
izolatoare pentru sol, neţesute capilare şi transportori de seminţe, nutrienţi,
umiditate, prelate şi diverse alte acoperitori.

214
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Buildtech, care se referă la materialele folosite pentru


construcţii permanente sau temporare sau pentru elemente de
structură, cum ar fi drumuri, baraje, poduri, tunele. Sunt incluse
şi membranele arhitecturale, marchize, clădiri gonflabile,
acoperişuri de pânză, baldachine.

Figura 4.27. Construcţii din textile tehnice

Principalele produse din această categorie sunt:


a) materiale pentru acoperişuri, membrane impermeabile şi căptuşeli
permeabile la aer.
b) izolaţii termice şi fonice
c) pereţi antifoc şi despărţitori
d) căptuşeli pentru canalizare şi conducte
e) pereţi de consolidare, faţade
f) armarea betonului
• Geotech, sunt materialele textile, plane şi permeabile,
ce pot fi neţesute, ţesături sau tricoturi, utilizate în contact cu
solul, roci sau orice alte materiale geotehnice, cu aplicaţii în
construcţii. Se disting ca principale utilizări:
a) lucrări cu pământ şi drumuri;
b) pentru stabilizarea malurilor;
c) pentru hidrotehnică;
d) pentru controlul eroziunii;
e) pentru ranforsări de maluri de lacuri şi iazuri artificiale;

215
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

f) pentru ranforsări şi stabilizări de terenuri alunecoase;


g) containere pentru deşeuri;
h) pentru drenare;
i) pentru protecţia mediului;
j) pentru ranforsarea materialelor plastice;
k) pentru ranforsarea cimentului.
• Indutech, reprezintă materialele textile folosite direct în
industria manufacturieră în vederea desfăşurării corecte şi
sigure a proceselor tehnologice.
Principalele categorii de produse sunt:
a) produse filtrante
b) ţesături pentru benzi transportoare
c) alte curele industriale
d) ţesături circulare industriale
e) produse abrazive
f) pâsle pentru industria hârtiei
g) compozite
h) altele: lavete, izolaţii, prelate, acoperitori, plase, funii, etc.
• Medtech, cuprind materialele textile care au utilizări în
medicină şi industria medicală. Cuprind următoarele categorii
de produse:
a) saltele medicale
b) halate pentru pacienţi şi chirurgicale
c) lenjerie folosită în actul chirurgical şi în alte situaţii medicale
d) materiale textile pentru protejarea rănilor: bandaje diverse, tifoane, etc
e) saltele medicinale cu acoperământ impermeabil

216
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.28 Textile tehnice cu aplicaţii medicale


• Mobiltech, care se referă la materialele textile folosite
în construcţia, echiparea şi dotarea mijloacelor de transport de
persoane şi marfă, civile sau militare, terestre, aeriene sau
navale.
Principalele categorii de produse sunt:
a) aplicaţii în industria automobilelor: filtre, materiale de ranforsare pentru
cauciucuri, finisaje interioare, carpete auto, cordoane de siguranţă, air-bag-
uri, etc
b) aplicaţii în industria aviatică
c) aplicaţii în industria navală

Figura 4. 29 Textile tehnice utilizate în industria automobilelor

217
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• Packtech, ce cuprinde materialele textile folosite pentru


conţinerea temporară, deplasarea, depozitarea şi protecţia
bunurilor şi mărfurilor industriale, agricole sau a altor bunuri.
Principalele categorii de produse sunt:
a) ţesături grele pentru saci, pungi, containere flexibile, baloturi, covoare
b) hârtie rezistentă, plicuri pentru ceai, pungi pentru cafea
c) ambalaje pentru produse alimentare şi industriale
d) cord, sfoară, curele ţesute
e) reţele pentru paleţi cargo

Figura 4.30 Textile tehnice pentru ambalaje


• Protech, care se referă la materialele textile folosite
pentru producerea îmbrăcămintei de protecţie. Protecţia se
poate referi la factori naturali adverşi, faţă de diverse pericole,
etc.
Principalele categorii de produse sunt:
a) materiale de protecţie împotrivă tăierii şi abraziunii
b) materiale de protecţie balistică şi de impact
c) materiale de protecţie la praf
d) materiale de protecţie faţă de gaze şi agenţi chimici
e) materiale de protecţie nucleară şi biologică
f) materiale de protecţie împotriva căldurii şi focului
g) materiale de protecţie faţă de condiţii atmosferice extreme
h) materiale de protecţie cu rol de a asigura vizibilitate cât mai mare
i) materiale de protecţie electrostatică

218
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.31. Costum de protecţie


• Sporttech, care sunt materiale textile folosite la
obţinerea produselor cu destinaţii sportive sau de recreere.
Categoriile de astfel de materiale sunt foarte diverse,
cuprinzând componente de îmbrăcăminte, de echipament, etc.
Principalele categorii de produse sunt:
a) ţesături pentru vele
b) ţesături pentru baloane
c) ţesături pentru parapante şi paraşute
d) accesorii pentru pescuit
e) frânghii
f) gazon artificial, alte acoperiri
g) corturi
h) saci de dormit
i) rucsacuri şi valize uşoare
j) alte ţesături cu destinaţie marină

219
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.32 Textile textice cu destinaţie sportivă

În cazul clasificării Techtextil, acestor 9 categorii li se mai adaugă încă


3 categorii:
• Oekotech sunt materiale textile a căror utilizare este
asociată protecţiei mediului înconjurător. De multe ori
materialele din această categorie sunt înglobate în categoriile
Buildtech sau Geotech
• Clothtech reprezintă acele materiale textile cu
proprietăţi speciale, care să le asigure apartenenţa la
categoria textilelor tehnice, dar care sunt inserate în produse
de îmbrăcăminte
• Hometech sunt textilele tehnice prezente în produse
de decoraţiuni interioare, covoare, mochete, acoperiri de
pardoseli, etc

Dinamica producţiei acestor categorii de textile tehnice poate fi


înţeleasă urmărind evoluţia lor în perioada 1995 – 2005 în Statele Unite ale
Americii.

220
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.2. Evoluţia producţiei de textile tehnice în perioada 1995 – 2005 în USA
1995 2005 %
1
Aplicaţii Cantitate Valoare Cantitate Valoare CAGR
(tone) (mil. $) (tone) (mil. $) ′95–′05
Agricultură 150 590 168 663 1,1
Construcţii 405 1147 528 1551 2,7
Îmbrăcăminte/încălţăminte 176 1485 154 1287 (–1,3)
Geotextile 84 389 143 659 5,4
Aplicaţii casnice 554 2443 788 3385 3,6
Aplicaţii industriale 554 2579 739 3543 3,1
Medicale 368 2021 409 2276 1,1
Transport 530 3139 633 3612 1,8
Protecţia mediului 56 312 90 458 4,9
Ambalaje 119 524 154 700 2,6
Protecţie individuală 45 435 61 620 3,0
Sport/timp liber 82 513 109 628 2,9
Total 3113 15577 3976 19382 2,4

4. 2. 3. Clasificarea geotextilelor
Criteriile care pot sta la baza unei clasificări a geotextilelor sunt diverse.
De regulă, un material geotextil îndeplineşte concomitent mai multe funcţii.
Încadrarea într-o grupă se face cel mai frecvent în raport cu funcţia principală
pe care o posedă, specificându-se funcţiile secundare.
Din punct de vedere al structurii, geotextilele pot fi clasificate astfel:
GEOTEXTILE

Unidimensionale Bidimensionale Tridimensionale

Fire Ţesături
Saci
Cabluri Neţesute
Gabioane
Benzi Tricoturi
Figura 4.33. Clasificarea geotextilelor după structură

1
CAGR – Compound Annual Growth Rate
221
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Cea mai largă utilizare, din punctul de vedere al structurii, o au


geotextilele bidimensionale.
Utilizând criteriul tehnologiei de obţinere, se disting următoarele
categorii:
• geotextile ţesute sau tricotate, care sunt produse ale industriei textile,
obţinute prin tehnologii clasice de ţesere sau tricotare;
• geotextile obţinute prin tehnologii neconvenţionale;
• geotextile compuse, care sunt rezultatul asocierii a două sau mai multe
geotextile din primele două categorii de produse, sau din asocierea unui
geotextil cu alte tipuri de produse.
După tipul elementelor constituente:
• geotextile realizate din fibre - geotextile neţesute;
• geotextile realizate din fire - geotextile ţesute sau tricotate;
• geotextile realizate din fibre şi fire - geotextile obţinute prin procedee de
coasere-tricotare;
• geotextile realizate din folii sau benzi - geotextile speciale sau compuse.
După natura materiei prime (a polimerului din care este compusă
fibra), dar şi din punct de vedere al biodegradabilităţii acesteia, se disting două
categorii:
• geotextile realizate din fibre sintetice - pe bază de fibre poliesterice şi
polipropilenice, greu biodegradabile, cu durabilitate mare în exploatare;
• geotextile realizate din fibre naturale - in, cânepa, alte fibre celulozice,
relativ uşor biodegradabile.
După provenienţa materiei prime:
• geotextile din fibre noi, la primă întrebuinţare;
• geotextile din fibre recuperate din materiale textile refolosibile.
După funcţionalitate, geotextilele se împart în :
• filtrante;
• drenante;
• cu funcţie de separare;
• cu funcţie de protecţie;
• cu funcţie de ranforsare.

222
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.3. MATERIALE ŞI TEHNOLOGII UTILIZATE PENTRU


OBŢINEREA GEOTEXTILELOR

4.3.1. Materii prime

Geotextilele sunt structuri permeabile realizate din fibre sau fire textile.
Majoritatea sunt realizate din fibre sintetice, dar există şi geotextile realizate
din fibre naturale (geotextilele din iută, de exemplu, sunt utilizate în special
pentru protecţii antierozionale). Polimerii cei mai utilizaţi sunt polipropilena,
poliesterul, polietilena şi poliamida sub formă de fibre sau fire (monofilament,
multifilament etc.).

Figura 4.34. Tipuri de materii prime utilizate pentru obţinerea geotextilelor

Pentru cea mai mare parte a geotextilelor, materia primă este prelucrată
sub formă de filamente, fibre scurte (rezultate din tăierea filamentelor la
lungimi diferite) şi fire (obţinute prin asocierea filamentelor sau prelucrarea
fibrelor). Pentru geotextilele speciale se utilizează şi alte forme cum ar fi
benzile tăiate din folii sau benzi extrudate, foliile şi elementele profilate din
material plastic. Principalele tipuri de materii prime utilizate pentru producerea
geotextilelor sunt:
• fibre din poliester sau polipropilenă;
• filamente de poliester sau polipropilenă;
• fire din poliester sau polipropilenă;

223
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• benzi din poliester sau polipropilenă;


• fibre recuperate din materialele textile refolosibile.
Principalele materii prime şi tehnologii utilizate la producerea de
geotextile sunt prezentate în figura 4.35.

Figura 4.35.

Ponderea principalelor clase de fibre utilizate pentru obţinerea de


geotextile este prezentată în figura 4.36.

224
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.36.

Biodegradabilitatea ridicată a celor mai multe dintre materialele


provenite din polimeri naturali a determinat pe producătorii de geotextile să se
orienteze către polimerii de sinteză.

4.3.1.1. Polimeri de sinteză

Pentru utilizarea în domeniul geotextilelor se folosesc cu preponderenţă


polimerii termofuzibili: poliesterul (PETP); poliamida (PA); polietilena (PE);
polipropilena (PP).
Cel mai vechi dintre aceştia este polietilena, care a fost descoperită în
1931 în laboratorul de cercetare al firmei ICI. Un alt grup de polimeri cu o
istorie lungă este familia poliamidelor, prima poliamidă fiind descoperită în
1935. Următorul ca vechime între polimerii de sinteză cu relevanţă în industria
geotextilelor este poliesterul, a cărui primă apariţie datează din 1941. Cea mai
recentă familie de polimeri larg utilizată în producerea de geotextile este cea a
polipropilenei, descoperită în 1954.
O prezentare comparativă a proprietăţilor acestor patru categorii de
materii prime este ilustrată în tabelul 4.3.

225
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.3. Prezentare comparativă a proprietăţilor principalelorcategorii de materii


prime
Poliester Poliamida Polipropilena Polietilena

Rezistenţă H M L L

Modul elasticitate H M L L

Rezistenţă rupere M M H H

Fluaj L M H H

Masă H M L L

Cost H M L L
Rezistenţă la:
U.V. stabilizat H M H H

nestabilizat H M M L

Alcalii L H H H

Microorganisme M M M H

Petrol M M L L

Detergenţi H H H H

4.3.1.1.1. Poliesterul
Fibrele poliesterice sunt fibre pe bază de polimeri în alcătuirea cărora
cel puţin 85% reprezintă un ester al unui acid aromatic carboxilic, cei mai
reprezentativi fiind derivaţii acidului tereftalic. Între aceştia, cel mai larg folosit
este polietilentereftalatul, cunoscut ca PET.

226
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Obţinerea fibrelor polietilentereftalice se face prin filare din topitură.


Proprietăţile mecanice ale acestor materiale se situează, în general, la
nivel înalt (modul ridicat, puţin sensibile la fluaj, fără variaţii în comportarea
mecanică la temperaturilor din zona celei de 200° C).
Proprietăţile fizice ale fibrelor PET sunt determinate de structura
moleculară şi cea supramoleculară. Masa moleculară este cuprinsă între 15000
şi 22000 (la limita inferioară situându-se polimerul din care se obţin fibre tip
lână şi la cea superioară polimerul din care se obţin fibre tip bumbac). Prezenţa
nucleului aromatic determină o serie de proprietăţi ale poliesterului, între care
cele de comportare faţă de agenţii chimici şi faţă de temperatură.
Temperatura de topire a PET este de 256 – 260oC, temperatura de
pierdere totală a tenacităţii este de 248oC, iar temperatura de înmuiere este de
230 – 240oC. Aceste valori ridicate atestă rezistenţa poliesterului la temperaturi
înalte, ceea ce îl recomandă pentru utilizarea la obţinerea de textile tehnice.
În tabelul 4.4 sunt prezentate câteva dintre cele mai semnificative
proprietăţi fizice ale poliesterului.

Tabel 4.4. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale poliesterului


Filament Fibră scurtă
Tenacitate Înaltă Tenacitate Înaltă
normală tenacitate normală tenacitate
Tenacitate, N/tex 0,35-0,5 0,62-0,85 0,35-0,47 0,48-0,61
Alungire la rupere, % 24-50 10-20 35-60 17-40
Revenire elastică la alungire de
88-93 90 75-85 75-85
5%, %
Modul iniţial, N/tex 6,6-8,8 10,2-10,6 2,2-3,5 4,0-4,9
Masă specifică 1,38 1,39 1,38 1,38
Repriză, % 0,4 0,4 0,4 0,4
o
Temperatură de topire, C 258-263 258-263 258-263 258-263

În figura 4.37 se prezintă curbele efort – deformaţie pentru diferite


categorii de fibre poliesterice.
227
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.37. A. Fibră filamentară de mare tenacitate; B. Fibră scurtă de mare tenacitate; C.
Filament de tenacitate normală; D. Fibră scurtă de tenacitate medie; E. POY filamentar.

Influenţa temperaturii asupra tenacităţii fibrelor poliesterice în


comparaţie cu alte fibre textile este prezentată în figura 4.38.
Modul cum sunt influenţate de temperatură curbele efort – deformaţie
este prezentat în figura 4.39.
Densitatea este de 1,33 - 1,47 g/cm3 (în funcţie de gradul de etirare,
respectiv de ponderea domeniilor cristaline, cu creşterea cărora creşte şi
densitatea, ca urmare a creşterii gradului de împachetare), iar higroscopicitatea
este foarte redusă, fiind de 0,4% în condiţii standard. Această valoarea redusă a
sorbţiei de umiditate, înregistrată în condiţiile în care polimerul prezintă grupe
polare, este rezultatul cristalinităţii ridicate şi a compactităţii înalte, şi
constituie o caracteristică benefică pentru utilizarea poliesterului la obţinerea
de geotextile.

228
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.38. Acţiunea temperaturii asupra tenacităţii: 1. acetat; 2. viscoză; 3. bumbac; 4.


mătase; 5. poliacrilonitril; 6. poliamidă 6.6; 7. poliester

8
56,6 oC
Tenacitate, cN/den

7
6 27,7oC

5
98,6oC
148,9 oC
4
176,6 oC
3
204,4oC
2
1

0
0 10 20 30 40 50 60
Alungire, %
Figura 39. Curbe efort – deformaţie la diferite valori ale temperaturii

Solvenţii uzuali sunt fenol-tetracloretanul (3:2), o–clorfenolul, m–


crezolul, acidul cloracetic, acid trifloracetic, dimetilformamida. Agenţi de
umflare sunt: acid benzoic 2%, acid salicilic 2%, p-diclorbenzen 0,5%, o-
fenilfenol 0,3%, tetrahidronaftalină 0,5%.
Proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor PET sunt în mod esenţial
determinate de gradul de etirare. Tenacitatea lor este cuprinsă între 2,5 – 7,5
cN/den, alungirea la rupere este de 12 – 50%, iar revenirea elastică după o
deformaţie de 20% este de 90 – 96%, cea mai mare înregistrată de o fibră
sintetică, inferioară doar celei a lânii. Această elasticitate remarcabilă îi asigură

229
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

aplicabilitate în diverse domenii. Forma curbei efort – deformaţie pentru


poliester, în comparaţie cu a altor fibre chimice, este prezentată în figura 4.40.
Modificarea
caracteristicilor de tenacitate ale
fibrei variază foarte puţin în stare
umedă faţă de starea uscată, ca
urmare a absenţei de grupe
polare în catenă, care să
contribuie la umflarea fibrei şi să
determine astfel pierderi de
rezistenţă.
Rezistenţa în nod este de
80 – 90%, iar rezistenţa în buclă
de 70 – 75%.
Remarcabilă este şi
rezistenţa la frecare a
poliesterului, de peste 10 ori mai
Figura 4.40
mare decât cea a poliacrilonitrilului, dar inferioară celei a poliamidei.
Fibrele poliesterice sunt caracterizate de capacitate ridicată de formare a
fenomenului de pilling. Acesta deoarece secţiunea lor este circulară, iar
suprafaţa netedă, factori ce favorizează migrarea de fibre din structura firului.
La această comportare contribuie şi indicii fizico-mecanici ridicaţi ai
poliesterului. Rezistenţa mare la rupere şi abraziune împiedică îndepărtarea
prin frecare a fibrelor ieşite la suprafaţă.
Fibrele PET sunt rezistente la lumina solară, rezistenţa lor fiind depăşită
doar de cea a fibrelor poliacrilonitrilice. Astfel, după 60 de ore de expunere la
lumină solară, pierderea de rezistenţă este de 60%, în timp ce în condiţii
similare fibrele poliamidice sunt complet distruse. Radiaţiile β şi γ, în funcţie
de intensitatea şi de durata de iradiere, pot provoca modificări importante ale
fibrei de PET, care se manifestă de regulă prin rigidizarea fibrei, ca urmare a
unor procese de reticulare, în condiţii severe înregistrându-se degradarea fibrei.
Pentru îmbunătăţirea rezistenţei la lumină şi în special la radiaţii UV se pot
încorpora în masa de polimer 0,2 până la 6% compuşi din clasa hidroxifenil
benzotriazolilor.
Fibra de poliester are o conductibilitate electrică scăzută, datorată în

230
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

special higroscopicităţii reduse. În consecinţă prezintă capacitate de încărcare


cu electricitate statică, ceea ce determină şi o capacitate de murdărire crescută
şi afinitate pentru uleiuri şi grăsimi.
Fibrele de PET sunt rezistente la acţiunea acizilor minerali şi organici.
Astfel, în urma unei tratări cu soluţie de HCl 10% la 40oC timp de 48 de ore
sau cu acid sulfuric 30% timp de 72 de ore nu se înregistrează degradarea
fibrei. Soluţii mai concentrate de acid sulfuric (peste 75%) distrug însă fibra.
Şi acidul azotic
determină distrugerea fibrei,
dar numai la temperaturi de
peste 80oC şi la concentraţie
de peste 60%. Pierderea de
tenacitate a fibrelor
poliesterice sub acţiunea
acidului azotic, în funcţie de
concentraţia acidului şi
temperatura de tratare, este
prezentat în figura 4.41.
Figura 4.41.

Spre deosebire de alte fibre, poliesterul este rezistent la acţiunea


acidului fosforic concentrat (rezistă timp de 1 minut la fierbere în soluţii de
90% acid fosforic).
Tabelul 4.5 prezintă date privind pierderea de rezistenţă a poliesterului
la acţiunea diferitor acizi minerali şi organici, la diverse temperaturi.
Comportarea poliesterului faţă de alcalii este dictată de structura sa
chimică. Atacul alcalin se realizează asupra legăturii esterice, care este
scindată.

231
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.5. Pierderea de rezistenţă a poliesterului la acţiunea diferitor acizi minerali şi organici,
la diverse temperaturi
Acid Concentraţie,% Temperatură, oC Durată, h Pierdere de rezistenţă,
%
Acetic Concentrat 80 72 <6
20 40 72 4
20 60 72 21
Azotic
20 80 72 49
20 100 72 degradat
10 40 48 0
10 80 48 10
Clorhidric
10 100 48 54
30 40 48 min
Fluorhidric Concentrat 25 168 0
Formic Concentrat 80 72 <8
Fosforic Concentrat 80 72 –
Oxalic Soluţii saturate 80 72 <15
30 40 72 min
Sulfuric
30 100 72 18

O
O C C O CH2 CH2 + RO+ O C C O CH2 CH2
O O O O R

O
O C C O CH2 CH2 -
O C C O R + O CH2 CH2
O O R O O

Acţiunea agenţilor alcalini depinde de capacitatea lor de ionizare. Astfel


hidroxidul de sodiu şi cel de calciu provoacă degradări superficiale. În urma
acestor degradări se formează grupe funcţionale noi, a căror prezenţă duce la
creşteri de hidrofilie şi chiar la posibilitatea vopsirii cu coloranţi solubili.
Există procedee de degradare alcalină concentrată care urmăresc să inducă
proprietăţile susmenţionate fibrelor poliesterice. La fierbere în soluţii de
hidroxid de sodiu timp de 100 de minute, pierderea în greutate este de 80 % în
condiţiile tratării cu soluţii de 12,4% şi de 38% în cazul soluţiilor de 4% (figura
4.42).

232
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.42. Degradarea fibrelor poliesterice sub acţiunea soluţiilor de hidroxid de sodiu: 1.
soluţie NaOH 12,4%; 2. soluţie NaOH 7,2%; 3. soluţie NaOH 4%

Baze cum ar fi hidroxidul de amoniu sau cele organice (amine alifatice)


difuzează în profunzimea fibrei, provocând degradarea. Viteza de hidroliză este
maximă la temperaturi de peste 70oC. Dacă tratamentul se desfăşoară la
temperatura camerei, după 114 ore rezistenţa scade cu 50%. Pierderile de
rezistenţă la tratarea cu o serie de agenţi alcalini la diferite concentraţii şi
temperaturi de tratare sunt prezentate în tabelul 4.6.

Tabel 4.6. Pierderi de rezistenţă ale fibrelor poliesterice în diverşi agenţi alcalini şi la diferite
temperaturi
Substanţă Pierdere de
Concentraţie,% Temperatură, oC Durată, h
alcalină rezistenţă, %
6,3 50 24 3
Amoniac 50 20 24 5,5
63 50 24 40
Carbonat de 12,4 100 61 53
sodiu 5 100 16 5
Hidroxid de 4 100 1 18
sodiu 7,2 100 1 40

Fibrele PET sunt foarte rezistente la acţiunea oxidanţilor. Astfel,


tratarea la 50oC şi pH alcalin timp de 7 zile cu soluţii de 5 g/l clor activ nu
determină modificări de rezistenţă. Similar se comportă poliesterul şi faţă de
apa oxigenată.
Degradarea termică a PET în absenţa oxigenului, care intervine la
temperaturi de peste 200oC, presupune scindarea legăturii dintre carbonul din α
faţă de gruparea esterică şi atomul de oxigen, urmată de stabilizarea radicalilor
233
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

prin disproporţionare:

O C C O CH2 CH2 O C C O + H2C H2C


O O O O

O C C OH + H2C CH
O O

Dacă degradarea termică are loc în prezenţă de oxigen, procesul


decurge prin formare intermediară de hidroperoxizi, care se scindează cu
generare de macroradicali, a căror stabilizare se produce prin disproporţionare
sau acceptare de atomi de hidrogen de la lanţuri vecine.
O2
O C C O CH2 CH2 O C C O CH CH2
O O O O O OH

O C C O CH CH2 + H O
O O O
O C C O CH CH2
O O O OH

O C C O CH CH2 + H O O
O O

Comportarea la vopsire a poliesterului este de asemenea dictată de


caracteristicile sale chimice. Caracterul hidrofob al fibrei fiind pregnant, PET
nu se poate vopsi cu coloranţii solubili, de tipul celor destinaţi fibrelor naturale.
Problema vopsirii acestor fibre a fost rezolvată prin aplicarea de
coloranţi insolubili, denumiţi coloranţi de dispersie, deoarece se aplică din
dispersii apoase. Din punct de vedere chimic, coloranţii de dispersie reprezintă
compuşi cu molecula în general mică şi cu substituenţi de tipul: –CH2–CH2–
OH; –OC2H5; –NH2; –NHR; –NO2, dar fără grupe care să confere solubilitate
colorantului (grupe solubilizante). Vopsirea poliesterului cu această grupă de
coloranţi reprezintă un sistem neionic şi decurge printr-un proces de dizolvare
a colorantului în fibră.
În sistemele tinctoriale neionice între fibră şi colorant se stabilesc forţe
de dispersie caracteristice moleculelor nepolare. Aceste forţe însă nu se
declanşează decât la distanţe foarte mici şi deci este necesară apropierea
234
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

strânsă a colorantului de macromolecule, lucru realizat prin intermediul


grupelor polare din fibră.
Coloranţii de dispersie vopsesc aceste fibre sintetice prin mecanismul
solvirii colorantului în fibră. Datorită caracterului lor chimic, fibrele
poliesterice se constituie în cel mai bun solvent pentru coloranţii de dispersie.
Pentru a caracteriza capacitatea tinctorială a acestor fibre trebuiesc luate
în considerare următoarele aspecte: structura moleculară (chimică), structura
supramoleculară şi efectul tratamentelor termice şi mecanice la care sunt
supuse aceste fibre.
Ca în cazul tuturor fibrelor textile ce se pot vopsi, şi în structura
macromoleculei de poliester se găsesc grupe care constituie centri de vopsire.
Aceştia sunt grupele esterice –O–CO– , care, datorită caracterului lor polar,
reprezintă centre de atracţie pentru coloranţii ce au în structura lor grupe
polare. În acelaşi timp, prin solvirea colorantului în fibră apar şi legături
secundare, datorate forţelor de dispersie. Aceste legături secundare nu pot fi
stabilite decât la distanţe foarte mici, forţele polare fiind cele ce contribuie la
apropierea moleculelor de colorant de macromolecula fibrei, permiţând astfel
stabilirea forţelor de dispersie.
Aceste forţe de dispersie (nepolare) se stabilesc între părţile hidrofobe
din structura colorantului (resturi de hidrocarburi) şi părţile hidrofobe din
structura fibrei poliesterice (nuclee benzenice şi grupe metilenice –CH2–).
În concluzie, grupele esterice reprezintă centri de vopsire, formând
legături polare ce apropie cele două componente (colorantul şi fibra), iar
grupele hidrofobe stabilesc legături de dispersie ce fixează colorantul de
dispersie de fibră.
În ceea ce priveşte influenţa structurii supramoleculare, trebuie ţinut
seama de faptul că fibrele poliesterice prezintă o structură deosebit de
compactă, care face ca punctul de tranziţie de ordinul II (temperatura de
vitrifiere) să fie ridicat şi în general mai mare de 100oC. Din această cauză,
permeabilitatea fibrelor poliesterice pentru coloranţi la temperaturi mai mici de
100oC este foarte redusă. Sub acest aspect, tehnologia tinctorială a fibrelor
poliesterice este axată pe două direcţii, ambele având ca obiectiv modificarea
permeabilităţii pentru coloranţi.
Prima direcţie constă în folosirea de temperaturi mai mari de 100oC
(practic 120 - 135oC), adică temperaturi mai mari decât temperatura de
vitrifiere, încât fibra devine permeabilă şi se poate vopsi mai uşor.

235
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

A doua direcţie permite vopsirea la temperaturi de circa 100oC prin


utilizarea acceleratorilor, substanţe care, la temperaturi mai mari de 85oC,
modifică structura fibrei în sensul unei afânări suficiente pentru a face posibilă
pătrunderea coloranţilor de dispersie.
Structura fibrei, respectiv accesibilitatea coloranţilor, este puternic
influenţată, pe de o parte, de cristalinitatea fibrei, iar pe de altă parte de gradul
de orientare, atât din zona cristalină, cât şi din cea amorfă.
Tratamentele termice şi mecanice influenţează semnificativ capacitatea
tinctorială a poliesterului.
Structura supramoleculară a fibrelor poliesterice se modifică atât în
cursul tratamentelor termice preliminare vopsirii, cât şi în cursul desfăşurării
procesului propriu-zis de vopsire. În unele procese (de exemplu texturarea), pe
lângă influenţa temperaturii intervine şi influenţa tensionării.
Temperatura modifică în primul rând raportul cristalin - amorf. Gradul
de cristalinitate al fibrelor poliesterice creşte în condiţiile unor tratamente
termice până la temperatura de 200oC, după care scade.
Dacă se urmăreşte sorbţia de colorant în zonele amorfe ale fibrei, se
observă o mărire treptată a cantităţii de colorant trecută în fibră, pe măsură ce
creşte temperatura de termofixare prealabilă. În schimb, sorbţia de colorant
raportată la întreaga masă a fibrei urmează sensul invers al creşterii
cristalinităţii fibrei.
Modificările structurale survenite în operaţia de fixare prealabilă
vopsirii depind, pe lângă temperatură, de tensionarea materialului, iar efectele
tinctoriale finale variază în funcţie de colorant şi de procedeul folosit.
De asemenea prezenţa acceleratorilor influenţează modificările
structurale datorate tratamentelor termice prealabile. În cazul în care materialul
care urmează a fi vopsit prezintă riscul de apariţie a striaţiilor datorită
influenţelor termice neuniforme (mai ales la produselor din fire texturate),
vopsirea la temperaturi mai mari de 100oC fără acceleratori este mai indicată
decât vopsirea la temperaturi de 100oC în prezenţă de acceleratori.
Poliesterul poate fi modificat în vederea inducerii de noi caracteristici.
Prin reacţii de grefare a fibrelor poliesterice se urmăreşte de regulă sporirea
capacităţii tinctoriale. Activarea reacţiei se face frecvent cu plasmă rece,
urmată de tratare cu comonomeri de tipul acidului vinil-benzen sulfonic sau a
p-vinil benzen amidei.
Un alt obiectiv al modificării chimice a poliesterului este reprezentat de

236
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

reducerea capacităţii de încărcare cu electricitate statică


Ca urmare a caracterului pronunţat hidrofob al fibrelor poliesterice,
acestea manifestă o tendinţă pronunţată de încărcare cu electricitate statică,
ceea ce determină o serie de dificultăţi în prelucrare. Pentru a reduce această
tendinţă se pot realiza tratamente de antistatizare, care urmăresc de regulă
reducerea capacităţii de generare a sarcinilor electrice sau mărirea
conductibilităţii, deci a capacităţii de a transfera sarcinile electrice formate.
Tratarea cu lauril fosfat, o-fenil fenol, compuşi siliconici, poate fi
realizată în timpul filării mecanice, anterior ţeserii sau pe produsul finit.
Efectele care se înregistrează în aceste condiţii nu sunt rezistente la spălare.
Pentru obţinerea de efecte permanente se pot folosi polimeri ce prezintă
grupe reactive, de tipul răşinilor poliamidice, care reticulează fibrele
poliesterice. Hidrofilia sporită pe care aceste răşini o conferă fibrei poliesterice
reticulate determină scăderea capacităţii de încărcare cu electricitate statică.
Alţi polimeri utilizaţi în acest scop sunt polisiloxani reticulaţi cu peroxid de
benzoil, poliamine, etc.
Modificarea poliesterului urmăreşte frecvent îmbunătăţirea comportării
la ardere. Pentru a îmbunătăţi comportarea la ardere a fibrelor poliesterice,
acestea pot fi modificate astfel:
• prin policondensare cu „Metilfosfolat” (componenta conţinută de fibrele
Trevira CS), cu derivaţi fosfantrenici ai acidului itaconic sau compuşi
difuncţionali pe baza de fosfor de tipul Phosgard PF100;

O O
O CH2 COOH C CH2 CH2 P OH
O O
H3C P C O HO
P CH2 CH COOH
CH2 CH2 O

Metilfosfolan Derivat al acidului itaconic Posgard PF100

• prin adăugarea de aditivi de ignifugare, cum ar fi compuşii organici


polihalogenaţi, unii derivaţi de benzen.
Tratamente de ignifugare se pot realiza şi pe materialul textil, prin
tratare cu compuşi cu fosfor. Compuşii cu halogeni utilizaţi într-o perioadă de
început au fost eliminaţi din cauza posibilităţii formării de dioxine intens
toxice.
237
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.3.1 1.2. Poliamide

În septembrie 1931 chimistul american Wallace Hume Carothers a


descoperit în laboratoarele firmei DuPont polihexametilenadipamida, sau
poliamida 6.6, astfel denumită după numărul atomilor de carbon al
componentelor care sunt prezente în unitatea de bază a polimerului. În 1939 în
S.U.A. s-a produs poliamida 6, pe bază de polihexametilenadipamidă. În 1938
chimistul german Paul Schlack a obţinut un polimer al caprolactamei,
poliamida 6, a cărui producere industrială a început în 1939.
Poliamidele sunt compuşi macromoleculari heterocatenari ce conţin în
catena principală grupări amidice (–CO–NH–) şi resturi metilenice. Ele se
obţin prin policondensarea unor ω-amino-acizi sau din policondensarea unor
diacizi cu diamine. Cele mai importante poliamide sunt cele obţinute din
policondensarea acidului ε–aminocapronic şi respectiv prin policondensarea
hexametilendiaminei cu acidul adipic. Alte poliamide de mai mică importanţă
se obţin prin policondensarea hexametilendiaminei şi a acidului sebacic, a
hexametilendiaminei şi a acidului suberic, respectiv policondensarea acidului
ω–aminoundecanoic.
Proprietăţile fizico-mecanice ale poliamidei 6 depind în mare măsură de
gradul de orientare al polimerului, de masa moleculară a acestuia, precum şi de
gradul de cristalinitate. Densitatea este de 1,14-1,17 g/cm3, higroscopicitatea în
condiţii standard este 4-5% (relativ mare pentru o fibră sintetică), iar
temperatura de topire este de 225oC.
Tenacitatea este de 4-4,5 cN/den, iar alungirea la rupere este de 35-
50%. În mediu umed se înregistrează scăderi uşoare de rezistenţă (10 – 15%).
Fibra este caracterizată de capacitate de încărcare cu electricitate statică.
Stabilitatea poliamidei 6 la factorii de degradare este limitată, ca
rezultat al structurii sale heterocatenare. În mediu alcalin rezistenţa este bună,
prin fierbere în soluţie de NaOH 10% înregistrându-se doar o pierdere de 10%
din tenacitate. Este stabilă, în anumite limite, în mediu acid, puţin afectată de
oxidanţi şi nemodificată de reducători.
Poliamida 6 este sensibilă la iradiere, ca rezultat al prezenţei grupelor
amidice, scindabile în aceste condiţii. Degradarea oxidativă sub acţiunea
radiaţiilor ultraviolete este iniţiată de agenţi de matisare, care eliberează un
238
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

atom de oxigen. Acţiunea sinergetică a dioxidului de titan este amplificată de


umiditate.
Cristal de TiO2 cu
Pentru creşterea stabilităţii la
Mn2+ re]eastab
ilizat\
fotodegradare se practică 2+
Mn2+
Mn
adăugarea de fosfaţi de mangan
Mn2+
în topitura de polimer. O cale de Mn2+
Ti O Ti O
diminuare a efectelor negative O Sb5+ O Ti
Mn2+
ale matisantului o constituie Ti O Ti O
Mn2+
modificarea acestuia prin O Ti O Ti
Mn2+
stabilizarea reţelei cristaline şi
Mn2+
înglobarea cristalelor de TiO2 Mn2+
Mn2+

într-un înveliş anorganic ce ~nveli[ anorganic


conţine ioni de mangan (figura Figura 4.43
4.43).
O modalitate de îmbunătăţire a proprietăţilor poliamidei 6 o reprezintă
modificarea ei pe cale chimică.
Modificarea poliamidei 6 prin reticulare se face utilizând aldehide,
alcooli, acizi dicarboxilici, diizocianaţi, etc. În cazul utilizării diizocianaţilor se
înregistrează creşteri ale stabilităţii termice.
Prin introducerea de grupe disulfidice este posibilă încreţirea fibrei.
Aceasta se realizează prin tratare cu hidroximetoximetan şi succesiv cu tiouree.
Compusul mercaptanic care se formează duce la obţinerea punţilor disulfidice
prin oxidare sau prin tratare cu compuşi dihalogenaţi:

NH2
+S C
NH2
CO NH + HO CH2 OCH3 CO N CH2 O CH3
+ HCl
NH HCl
CO N CH2 S C KOH CO N CH2 SH
NH2

[O] CO N CH2 S S CH2 N CO


CO N CH2 SH
CH2X2
-2HX CO N CH2 S CH2 S N CO

239
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Poliamida 6.6.(nylon) are proprietăţi apropiate de cele ale poliamidei 6.


Fibrele de nylon sunt fibre uşoare, având o masă specifică de 1,14 – 1,15
g/cm3. Higroscopicitatea lor este modestă, ele reţinând circa 4% umiditate în
condiţii normale de temperatură şi presiune. Una din caracteristicile lor
deosebite este rezistenţa la frecare, care este cea mai ridicată dintre toate fibrele
(este de peste 4 ori mai mare decât a fibrei de lână).
Ca urmare a numărului sensibil mai mare de legături intercatenare pe
care nylon-ul le prezintă faţă de relon, indicii fizico – mecanici ce
caracterizează această fibră vor fi superiori celor ai poliamidei 6. Astfel,
rezistenţa la tracţiune este de 6 – 10 cN/den, iar deformabilitatea mai mică. Din
acest motiv poliamida 6. 6. se foloseşte ca material cu proprietăţi plastice
pentru diferite articole tehnice. Este de reţinut că indicii fizico – mecanici sunt
în mare măsură dependenţi de masa moleculară şi de gradul de orientare, deci
de intensitatea proceselor de etirare.
Fibrele de poliamidă 6. 6. sunt caracterizate printr-o foarte bună
elasticitate, o deformare de 8% fiind complet recuperată, iar în cazul unei
deformări de 16% gradul de recuperare fiind de 91%.
Temperatura de topire este de 260 – 265oC, faţă de 225oC cât are
relonul, iar temperatura de vitrifiere este de 50oC.
Conductivitatea electrică a poliamidei 6. 6. este redusă, motiv pentru
care prezintă capacitate de încărcare cu electricitate statică.
Proprietăţile fizice ale poliamidei 6, 6.6 şi 11 sunt prezentate sintetic în
tabelul 4.7.

Tabel 4.7. Proprietăţi fizice ale celor mai importante poliamide


Proprietate Poliamida Poliamidă Poliamidă
6 6.6. 11
Punct de topire, oC 213 - 220 248 - 252 180 – 187
Punct de înmuiere, oC 160 - 170 235 160
Temperatură maximă de călcare,
o 150 150 –
C
Modul de elasticitate, cN/den 9,7 10 - 50 –
Densitatea, g/cm3 1,14 1,14 1,05
Rezistenţă, cN/den 4,5 – 5,8 4,6 – 5,8 4,7 – 5,5
Rezistenţă în stare umedă, % 85 - 90 81 - 90 –
Sorbţie de umiditate, % 4-5 4,1 – 4,5 1
240
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Poliamida 6.6 este sensibilă la acţiunea acizilor. Această sensibilitate


este datorată mai puţin unor procese degradative, cât mai ales proceselor de
dizolvare. Poliamida 6.6 se dizolvă în acizi organici concentraţi cum sunt acizii
formic sau acetic. Sunt mai rezistente la agenţii alcalini.
Fibrele de poliamidă 6.6. sunt sensibile la acţiunea agenţilor oxidanţi,
care pot provoca scăderea gradului de polimerizare, înregistrându-se scăderea
indicilor fizico–mecanici, a capacităţii de reţinere a umidităţii şi creşterea
fragilităţii fibrei. În cazul apei oxigenate aceasta acţionează ca iniţiator al unei
reacţii de autooxidare radicalică, ce este catalizată de ionii metalici. Degradarea
este maximă în mediu uşor alcalin (în cazul apei oxigenate de exemplu
degradarea maximă se înregistrează la pH 8,3).
Radiaţiile luminoase determină un proces degradativ fotooxidativ, care
se declanşează prin formarea de radicali liberi, ce dau naştere la hidroperoxizi,
a căror scindare determină ruperea catenei poliamidice.

O2 .
C H2 N H C O C. H N H C O CH NH CO C. H N H C O + HO 2

O OH

Reacţiile sunt favorizate, ca şi în cazul poli ε-caprolactamei, de prezenţa


dioxidului de titan, care pune în libertate oxigen activ, accelerând în acest mod
reacţiile de degradare oxidativă.
Sub acţiunea radiaţiilor de mare energie poate avea loc într-o primă
etapă reticularea, pentru ca la durate mai mari de expunere să se amplifice
procesele de scindare a catenelor.
Şi poliamida 6.6 poate fi modificata pe cale chimica. Se poate realiza
reticularea catenelor de polihexametilenadipamidă cu formaldehidă, reacţia
concentrându-se în zonele amorfe ale fibrei. Se înregistrează rigidizarea fibrei,
crescând totodată rezistenţa la temperatură.

NH N H C H 2O H N C H2 O C H2 N

2C O + C H 2O 2C O C O C O

241
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În vederea modificării unora dintre proprietăţi poate fi realizată


reticularea cu diizocianaţi, când tenacitatea, rezistenţa la apă şi la abraziune se
îmbunătăţesc.
Prin reacţii de grefare a poliamidei 6.6. se pot îmbunătăţi numeroase
calităţi ale fibrei. Grefarea se face cu monomeri vinilici de tipul acidului
acrilic, acetatului de vinil, clorurii de viniliden sau stirenului, prin reacţii ce
decurg prin mecanism radicalic. Activarea se poate realiza pe cale termică, cu
surse de mare energie (radiaţii γ, plasmă rece, etc.). Modificările proprietăţilor
fibrei sunt diverse: introducerea de catene laterale ce conţin clor duce la
îmbunătăţirea comportării la ardere, grefele ce prezintă grupe hidroxilice duc la
creşterea sorbţiei de umiditate, iar utilizarea acidului acrilic determină scăderea
temperaturii de înmuiere.
Iradierea poliamidei 6 urmată de tratare cu soluţii apoase de
metilmetacrilat duce la creşterea hidrofiliei, care determină o scădere a
capacităţii de încărcare cu electricitate statică. În urma tratamentului scade
solubilitatea în acid formic la cald.
Poliamida 4.6 (poli-tetrametilenadipamida) este o poliamidă alifatică ce
stă la baza obţinerii de fibre de mare tenacitate şi cu mare rezistenţă la
temperaturi înalte. Până la începutul anilor 1990 poliamida 4.6 era larg utilizată
în special în industria de autovehicule. Producerea primelor cantităţi
semnificative de fibre de poliamidă 4.6 a avut loc în 1996 în Germania
(denumire comercială a fibrelor Stanilenka, iar a polimerului, produs exclusiv
de firma DSM, Stanyl.). În compoziţia acestor fibre alături de
tetrametilenadipamidă se găseşte, în proporţie de 5%, şi caprolactamă.
Diferenţele esenţiale în ceea ce priveşte structura catenelor este dată de
numărul atomilor de carbon situaţi între grupele amidice. În cazul poli-
tetrametilenadipamidei sunt doar patru atomi de carbon între fiecare două
grupe amidice, şi simetria înaltă a lanţului macromolecular ca şi concentrarea
mare de grupe amidice fac ca polimerul să fie caracterizat de temperatură de
topire mai înaltă (cu 25oC mai mare decât poliamida 6.6), şi cristalinitate mai
mare. Stabilitatea termică a acestor fibre este foarte ridicată, ele fiind
caracterizate de capacitate calorică ridicată, aşa cum se poate observa din
figura 4.44.

242
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.44.

Caracteristicile mecanice ale fibrei Stanilenka sunt ilustrate de variaţia


modulului de elasticitate în funcţie de temperatură. Astfel, la temperaturi de
peste 100oC valoarea modului este sensibil mai mare pentru PA 4.6 decât
pentru PA 6 şi PA 6.6, pe când la temperatura camerei modulul PA 4.6 este
uşor mai mic decât al celorlalte două poliamide (figura 4.45).
Capacitatea fibrelor de poliamidă 4.6 de a-şi păstra modulul practic
constant pe un interval foarte larg de temperatură este tot o consecinţă a
cristalinităţii înalte a polimerului.
O sinteză a proprietăţilor fizice ale poliamidei 4.6 este prezentată în
tabelul 4.8.

243
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.45. Comportarea la temperatura a poliamidelor şi PET

Tabel 4.8 Proprietăţi fizice ale poliamidei 4.6


Densitate liniară, dtex
Caracteristică
110 229 320 480 948
Rezistenţă la rupere, N 7,5 16,4 21,8 33,4 70,2
Tenacitate, cN/tex 68,5 68,4 68,0 69,5 74,0
Alungire la rupere, % 23,0 20,0 18,7 20,4 23,5
o
Contracţie la 190 C (15 min.), % 3,4 2,8 3,2 3,1 0,6

Fibrele de poliamidă 4.6 de ultimă generaţie produse în ultimii ani ai


secolului XX sunt caracterizate de proprietăţi fizico-mecanice cu totul
deosebite, aşa cum se poate observa din tabelul 4. 9.
Din punct de vedere chimic, poliamida 4.6 este mai rezistentă faţă de
celelalte două poliamide. Rezistenţa la hidroliză la 120oC este prezentată în
figura 4.46.

244
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.9. Proprietăţi fizico-mecanice a două tipuri de poliamide 4.6


Proprietate Stanyl Stanyl
TE250F6 TE250F9
Rezistenţă la coroziune (pierdere de masă),
75 90
mg/100 h
Temperatură de topire, oC 295 295
Temperatură de înmuiere 290 290
Inflamabilitate V-0 V-0
Rezistenţă, MPa 175 200
Alungire la rupere, % 2,5 2,0
9500 14000
Rezistenţă la rupere prin fluaj, MPa
4100 8000
%

100
Rezistenţăziduală,

95 PA 4.6
PA 6.6
re

90

85

80

75
0 50 100 150 200 250 300

Durată edtratare,
Figura 4.46 Rezistenţa la hidroliza a poliamidelor 4.6 şi 6.6

4.3. 1. 1. 3. Poliolefinele

Poliolefinele sunt polimeri pe bază de olefine: polietilenă,


polipropilenă, polistiren. Obţinerea lor a fost posibilă atunci când s-a pus la
punct procedeul de polimerizare stereospecifică prin mecanism anionic, care
permite obţinerea de polimeri cu structură ordonată, cu cristalinitate ridicată şi
proprietăţi fizico-mecanice bune. Etilena a fost polimerizată pentru prima dată
în 1953, cu ajutorul unor catalizatori pe bază de alchil aluminiu şi tetraclorură
245
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

de titan, de către Karl Ziegler, în timp ce polipropilena a fost polimerizată


pentru prima dată în 1954, de către Giullio Natta.
Polipropilena reprezintă un polimer utilizat larg atât sub formă de fibre,
cât şi ca masă plastică. Utilizările materialelor din fibre polipropilenice sunt
frecvente în articolelor destinate folosirii în exterior, fiind astfel valorificate
caracteristicile de rezistenţa la factori de mediu şi de capacitate scăzută de
sorbţie de umiditate ale polipropilenei.
În cazul polipropilenei este prezentă ca substituent lateral gruparea
metil. După modul în care aceasta este aşezată faţă de planul catenei principale
se pot distinge următoarele situaţii:
• polipropilenă izotactică, a cărei structură se remarcă prin dispunerea
regulată a tuturor substituenţilor, aflaţi de aceeaşi parte a planului catenei
principale:

H CH3 H CH3 H CH3 H CH3 H


C C C C C C C C C
H H H H H H H H H
• polipropilenă sindiotactică, care este caracterizată de o structură cu
alternanţă regulată a substituenţilor de o parte şi de cealaltă a planului catenei
principale:

H H H CH3 H H H CH3 H
C C C C C C C C C
H CH3 H H H CH3 H H H

• polipropilena atactică, care are o structură cu o alternanţă aleatorie a


substituenţilor de o parte şi de alta a planului carenei principale:

H H H CH3 H CH3 H CH3 H


C C C C C C C C C
H CH3 H H H H H H H

Temperatura de înmuiere a polipropilenei este de 165 – 176oC, iar


246
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

punctul de rigidizare este cu 15o mai mic decât temperatura de topire.


Tenacitatea este de 5 – 7 cN/den, iar alungirea la rupere de 15 – 35%.
Capacitatea acestor fibre de a reţine umiditatea este practic nulă
(0,03%), ca urmare a absenţei grupelor polare. Din acelaşi motiv vopsirea nu se
poate face decât în masă sau după o prealabilă modificare a fibrei.
Rezistenţa la abraziune este bună, dar inferioară celei a poliamidei. În
schimb, rezistenţa la solicitări ciclice este foarte ridicată. Fibrele sunt foarte
rezistente la acţiunea microorganismelor.
Acizii anorganici, alcaliile şi oxidanţii în soluţii diluate nu influenţează
integritatea fibrei de polipropilenă. Degradarea se produce la concentraţii mari
şi la temperaturi de peste 100oC. Fibrele sunt distruse de acid azotic concentrat
şi de brom.
Radiaţiile de mare energie duc la scăderea rezistenţei fibrelor, într-un
proces ce demarează prin formarea de grupe hidroperoxidice. Radicalii liberi
rezultaţi determină producerea de legături de reticulare, iniţiând totodată şi
procese de scindare a catenei. Fibrele polipropilenice sunt sensibile la lumină,
sensibilitate care este determinată şi de suprafaţa specifică foarte mare.
Micşorarea sensibilităţii la radiaţii se poate realiza prin adăugarea de
stabilizatori.
Capacitatea tinctorială a fibrelor poliolefinice este foarte limitată, şi din
acest motiv s-a încercat modificarea structurii polimerilor, prin introducerea de
grupe capabile să interacţioneze cu moleculele de colorant. O posibilitate de
vopsire o poate constitui introducerea în masa de polimer de compuşi organici
cu Ni, care pot forma chelaţi în situ cu anumiţi coloranţi selecţionaţi.
Dificultăţile acestei metode de vopsire sunt legate de problemele de
uniformitate a vopsirii, precum şi de afectarea mediului de către ionii metalici.
Introducerea de centri de vopsire poate fi realizată prin clorurare,
realizată prin tratare cu clor gazos sau cu soluţii de hipoclorit de calciu. Şi acest
tip de tratamente ridică probleme legate de protecţia mediului.
Grefarea polipropilenei prin activare realizată prin iradiere cu radiaţii
gama urmată de tratare cu monomeri hidrofili (de tipul metacrilatului de metil
şi acrilamidei) conduce de asemenea la creşterea capacităţii de vopsire (de
regulă coloranţii ce pot fi utilizaţi sunt coloranţi acizi). Dificultăţile în acest caz
sunt legate de introducerea unei faze suplimentare de polimerizare, care
presupune recuperarea monomerului şi purificare suplimentară.
Polietilena constituie unul dintre cei mai utilizaţi polimeri, ca urmare a

247
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

remarcabilei sale versatilităţi. Utilizarea sa în domeniul fibrelor este mai


limitată, ca rezultat al absenţei grupelor polare.
Proprietăţile polietilenei depind de masa moleculară a polimerului şi de
gradul de ramificare, care sunt determinate de condiţiile de polimerizare.
Se disting şase categorii de polimeri pe bază de polietilenă:
• Polietilenă de masă moleculară foarte mare (UHMWPE – Ultra-High
Molecular Weight), cu densitate de peste 0,969 şi cu masă moleculară de peste
30000000 g/mol. Este caracterizată de rezistenţe foarte mari la impact şi la
abraziune, fiind utilizată în producerea de fibre care înlocuiesc Kevlar-ul în
vestele antiglonţ. Este dificil de prelucrat din cauza viscozităţii mari a topiturii.
• Polietilena de densitate ridicată (HDPE – High Density), cu densitate
cuprinsă între 0,941 şi 0,969, ce este caracterizată de liniaritatea catenelor,
masă moleculară şi cristalinitate ridicate.
• Polietilena de densitate medie (MDPE – Medium Density), are densitate
cuprinsă între 0,926 şi 0,94.
• Polietilena de densitate scăzută (LDPE – Low Density), are densitate
cuprinsă între 0,91 şi 0,925. Prezintă catene ramificate şi are caracter
preponderent amorf.
• Polietilena liniară de densitate scăzută (LLDPE – Linear Low Density), este
caracterizată de asemenea de cristalinitate scăzută, dar catenele sunt liniare.
Este polietilena folosită uzual pentru obţinerea fibrelor polietilenice.
• Polietilena de densitate foarte scăzută (VLDPE – Very Low Density).
Masa specifică a fibrelor polietilenice este redusă: 0,93 – 0,96 g/cm3.
Tenacitatea este de 3 – 8 cN/den (limita inferioară corespunzând polietilenei de
densitate scăzută, iar cea superioară polietilenei de mare densitate), iar
alungirea la rupere de 10 – 25%. Revenirea elastică este de peste 90% (la
alungire de 5%), iar rezistenţa la nod este de 70% pentru cele de densitate
înaltă şi de 83 – 100% pentru fibrele de joasă densitate. Sorbţia de umiditate
este nulă. Fibrele pe bază de polietilenă de înaltă densitate încep să se moaie la
120 - 125oC, temperatura de topire fiind de 125 – 127oC. Procesele de
descompunere încep la temperaturi de peste 300oC. Pentru polietilena de joasă
densitate temperaturile de înmuiere şi respectiv topire sunt cu circa 20oC mai
scăzute.

248
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.47. Aspect al catenelor HDPE şi LDPE

În tabelul 4.10 sunt prezentate comparativ proprietăţi ale polietilenei


liniare şi a celei ramificate.

Tabel 4.10. Caracteristici ale polietilenei


Modul, Rezistenţă, Densitate, Temperatură de critică,
Tip PE
MPa MPa g/cm3 o
C
Lineară 700-1400 18-35 0,94-0,96 70
Ramificată 200-500 8-23 0,914-0,925 60

Inerţia chimică a acestor fibre este foarte ridicată. Ele sunt insensibile la
alcalii şi la majoritatea acizilor la temperatura camerei. La cald doar acidul
azotic le degradează rapid. În acid clorhidric concentrat tratarea timp de o lună
nu duce la pierderi de rezistenţă. În aceleaşi condiţii, tratarea cu acid sulfuric
concentrat determină degradări reduse.
Rezistenţa la oxidanţi este bună, excepţie făcând clorul gazos. La cald
sunt dizolvate de fenol şi metacrezol, dar rezistă la acetonă, toluen, etc.
Uleiurile minerale şi, în mai mică măsură, cele vegetale, sunt absorbite lent.
Rezistenţa la microorganisme este foarte ridicată, ele nefiind practic
atacate de către acestea.
Compactitatea structurii chimice şi absenţa grupelor funcţionale
249
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

capabile de a lega coloranţii determină ca fibrele polietilenice convenţionale să


fie dificil de vopsit prin metode clasice. Introducerea de grupe polare prin
reacţii de grefare sau prin copolimerizare poate conduce la modificarea
comportării lor tinctoriale.

4.3. 1. 1. 4. Microfibre

Microfibrele sunt fibre scurte sau filamente care au o fineţe mai mică de
1 dtex (0,9 den), fiind deci mai fine decât cea mai fină fibră naturală – mătasea
naturală. Pentru ca un fir să se considere că este format din microfibrile este
necesar ca masa a 10000 m de fir împărţită la numărul de filamente să fie mai
mic decât 1. În figura 4.48 este prezentată o microfibră în comparaţie cu un fir
de păr uman, iar în figura 4.49 este prezentată o microfibră alături de un spor
de polen.

Figura 4.48 Figura 4.49

Polimerii cei mai utilizaţi pentru obţinerea de microfibre sunt


poliesterul şi poliamidele (în primul rând), precum şi poliacrilonitril, viscoză,
polipropilenă. În ţesături microfibrilele pot fi singure sau în amestec cu lână,
bumbac sau viscoză.
Obţinerea microfibrelor se poate face după două procedee principale:
• prin filare directă; cel mai utilizat procedeu în cazul obţinerii de neţesute
din microfibre este cel al electrofilarii. O reprezentare schematizată a acestui
proces este prezentată în figura 4.50.

250
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.50. Reprezentare schematica a procesului de electrofilare

Procesul utilizează forţele electrostatice şi mecanice pentru filarea


fibrelor prin orificiile extrem de fine ale filierei. Filiera este menţinută la
încărcare pozitivă sau negativă de către o sursă de curent continuu. Atunci când
forţele de electrostatice de respingere depăşesc tensiunea superficială a soluţiei
de polimer, lichidul părăseşte filiera şi formează un filament continuu extrem
de fin. Filamentele sunt preluate de colectoare staţionare sau rotative, legate la
un electrod de sarcină opusă celei a filierei, unde se acumulează şi formează
stratul de microfibre.
Distanţa dintre orificiile filierei şi colector variază între15 şi 30 cm.
Proprietăţile finale ale microfibrelor depind de natura polimerului şi de
condiţiile de filare. Fineţea poate varia între 10 şi 1000 de nanometri.
Polimerii sunt de regulă dizolvate în solventul corespunzător şi filate
din soluţie. Principalele sisteme polimer/solvent sunt prezentate în tabelul 4.11.

251
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.11. Principalele sisteme polimer – solvent


POLIMER SOLVENŢI
Poliamida 6 şi 66 Acid formic
Poliacrilonitril Dimetil formaldehidă
PET Acid trifluoroacetic /Clorură de dimetil
PVA Apă
Polistiren DMF/Toluen
Nylon-6-co-poliamidă Acid formic
Polibenzimidazol Dimetil acetamidă
Poliaramide Acid sulfuric
Poliimides Fenol

• prin intermediul fibrelor bicomponente de tip islands-in-sea. Metoda


presupune filarea filamentelor bicomponente, urmată de desfacerea acestora în
microfibre. Filamente de 1 – 3 denier conţin de la 250 la peste 1000 de
filamente, înconjurate de masa de polimer. Cele mai utilizate fibre sunt
poliamida 6, polistirenul, poliacrilonitrilul, policarbonatul, poliesterul şi
polimeri hidrosolubili. Raportul polimerilor este de 80% insule şi 20% „mare”.
Dizolvarea polimerului conduce la eliberarea microfibrelor, care sunt separate
ulterior prin tensionare sau agitare mecanică. În acest mod se pot obţine
microfibrile cu fineţe extrem de mare (până la 0,001 den).

Figura 4.51. Filamentelor bicomponente, după filare şi după desfacerea în microfibre

Microfibrele oferă o mare varietate de utilizări ca urmare a


caracteristicilor de moliciune, drapaj, confort şi proprietăţi easy-care.
252
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Ca urmare a fineţii lor, ţesăturile din microfibre prezintă un grad de


împachetare superior celui caracteristic ţesăturilor obişnuite (figura 4.52), ceea
ce face ca izolarea termică pe care o asigură ţesăturile produse din microfibre
să fie foarte bună.

Figura 4.52 Figura 4.53 Figura 4.54

Totodată, picăturile de apă sunt împiedicate să penetreze materialul


(figura 4.53), în condiţiile în care vaporii de apă pot circula cu uşurinţă (figura
4.54).

Figura 4.55 Figura 4.56

Circulaţia vaporilor de apă este rezultatul faptului că spaţiile mici dintre


microfibre acţionează ca nişte capilare (figura 4.55), asigurând un transport
eficient al umidităţii de pe piele în atmosferă, în condiţiile în care materialul
textil rămâne uscat (figura 4.56).
Aceste caracteristici fac deosebit de utile materialele din microfibre
253
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

pentru îmbrăcămintea de sport.


Microfibrele, ca urmare a fineţii mari şi tuşeului special, sunt tot mai
mult utilizate pentru obţinerea de materiale utilizate la îmbrăcăminte
exterioară, dar şi pentru stofe de mobilă.
O evaluare globală a caracteristicilor de confort oferite de microfibre, în
comparaţie cu bumbacul, este prezentată în figura 4.57.

Figura 4.57 Caracteristici de confort oferite de microfibre, în comparaţie cu bumbacul

Caracteristicile de fineţe ale microfibrelor dau naştere la o serie de


probleme în finisarea acestora. Astfel, interstiţiile de dimensiuni foarte mici, ce
determină o difuzie lentă a agenţilor chimic, fac ca operaţia de descleiere să fie
dificilă. Suprafaţa mare de adsorbţie a microfibrelor face ca viteza lor de
vopsire să fie simţitor mai mare, ceea ce poate determina apariţia
neuniformităţilor de vopsire. Este necesară şi o cantitate de colorant mai mare
decât cea necesară în cazul fibrelor standard pentru obţinerea aceleiaşi
intensităţi de vopsire. Suprafaţa exterioară mare semnifică şi o expunere mai
mare la lumina solară, deci rezistenţele la lumină ale coloranţilor care sunt
utilizaţi pentru a vopsi microfibre trebuie să fie ridicate.
Aceste probleme pot fi depăşite prin selecţia corectă a coloranţilor,
utilizarea de utilaje corespunzătoare pentru vopsire (de tip air jet) şi alegerea
corectă a parametrilor tehnologici. Vopsirea în fluid supercritic (CO2) a fost
testată pe microfibre poliesterice şi rezultatele obţinute s-au dovedit excelente
în ceea ce priveşte rezistenţa şi uniformitatea vopsirilor.

254
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

În ceea ce priveşte aplicaţiile microfibrelor în domeniul geotextilelor,


acestea sunt utilizate în domeniile în care proprietăţile filtrante sunt importante,
deoarece suprafaţa lor pe unitatea de masă este foarte mare şi au micropori mai
mici decât neţesutele obţinute din fibre convenţionale.

4.3.1.2. Fibre naturale

Dintre fibrele naturale, iuta este cea mai utilizată, dar, chiar aşa,
ponderea ei ca materie primă pentru geotextile nu depăşeşte 1%. Principalele
destinaţii sunt controlul eroziunii şi stabilizarea vegetaţiei.
Fibrele de iută sunt fibre celulozice naturale pluricelulare extrase din
tulpina plantelor ce aparţin genului Corchorus. După bumbac, sunt fibrele
vegetale cele mai folosite, în special pentru ambalaje. Utilizarea ei a atins un
maxim în perioada interbelică, dar de atunci necesarul de iută pentru ambalaje
a scăzut simţitor ca urmare a alternativelor prezentate de ambalajele pe bază de
poliolefine.

Figura 4.59 Iuta – secţiune


Figura 4.58. Iuta – secţiune longitudinală
transversală

Dintre cele 40 de specii cunoscute de iută se cultivă doar două:


Corchorus capsularies (iuta albă) şi Corchorus olitorius (iuta tossa). Principalii
producători de iută şi de articole tehnice pe bază de iută sunt India şi
Bangladeshul, importanţă din acest punct de vedere prezentând şi China şi
unele ţări africane.
Pentru cultivare iuta reclamă temperaturi de peste 35oC şi o cantitate
mare de umiditate. Iuta este o plantă anuală care ajunge la maturitate în 3 luni
de la semănare, când atinge o înălţime de 3,5 m şi un diametru de circa 15 mm.
După culegere, care se face în majoritatea cazurilor manual, se realizează
detaşarea mănunchiurilor de fibre printr-un procedeu de topire similar cu cel
practicat la in.

255
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Conţinutul de celuloză al iutei este de 72%, fibra conţinând 13%


hemiceluloze şi 13% lignină. Cantitatea importantă de lignină pe care o conţine
explică sensibilitatea fibrei la radiaţii UV şi rigiditatea avansată.
Clasificarea fibrei de iută se face în funcţie de lungime, luciu, culoare,
rezistenţă, conţinut de impurităţi, fineţe. Uzual, ea se clasifică în două mari
categorii: iută albă (specia capsularia) şi tossa (specia olitorius), fiecare cu mai
multe categorii de calitate (A reprezentând calitatea cea mai bună, iar E cea
mai scăzută).
Fineţea fibrei este de circa 20 dtex, lungimea fibrelor fiind de 1400 -
2000 mm. Greutatea specifică este de 1,48 g/cm3. Iuta este caracterizată de
extensibilitate redusă, deci modul de elasticitate înalt, tenacitate ridicată (peste
70 g/dtex), fiind totuşi mai redusă decât a altor fibre liberiene. Tenacitatea
creşte cu umiditatea relativă până la un conţinut de umiditate de 70%.
Alungirea este foarte redusă – 1,7%. Sorbţia de umiditate este ridicată,
rezistenţa la frecare foarte bună şi tuşeul aspru.
Tratarea la 140oC timp de 150 de minute duce la pierderea a 20% din
tenacitate, fibra carbonizându-se la 300oC.
Iuta este mai puţin sensibilă la acizi decât bumbacul. Este foarte
sensibilă la acţiunea alcaliilor. Aceasta deoarece dimensiunile fibrilelor sunt
foarte reduse (1,5 – 5 mm) şi, în condiţiile îndepărtării ligninei la albire, în
mediu alcalin are loc dizolvarea parţială a hemicelulozelor, ce are drept
consecinţă scăderea de tenacitate. Un alt inconvenient al iutei albite este că la
depozitare se îngălbeneşte.
Prezintă cea mai scăzută rezistenţa la agenţii atmosferici dintre fibrele
celulozice naturale, aşa cum se poate observa din tabelul 4.12

Tabel 4.12. Rezistenţa la agenţi atmosferici a fibrelor liberiene şi bumbacului


Număr flexiuni până la Procente din rezistenţa
Rezistenţă rupere iniţială
neexpusă 6 luni 12 luni 6 luni 12 luni
Bumbac 18670 1649 10 8,8 0,05
In 3052 1089 7 36 0,2
Cânepă 1188 493 60 41 5,1
Ramie 2201 5 0 0,2 0
Iută 56 0 – 0 –

256
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Expunerea la lumină solară determină în primă fază o rigidizare a fibrei,


urmată de procese oxidative de degradare; o durată de expunere de 700 de ore
determină o pierdere de tenacitate de circa 50%.
Rezistenţa biologică este mai mare decât cea a bumbacului. Este atacată
de mucegai doar în condiţii de umiditate avansată. Nu este atacată de molii.

4.3.2. Procedee de fabricaţie

Tehnologiile de obţinere a geotextilelor pot fi:


• de ţesere;
• de tricotare.
• neconvenţionale:
• prin extrudere de polimer în stare topită;
• de formare a stratului fibros şi consolidare prin procedee mecanice şi
fizico-chimice cu adezivi.
Principalele tipuri de consolidări utilizate pentru obţinerea
geoneţesutelor sunt:
• mecanice (interţesere, cu jeturi de apă);
• fizico-chimice cu adezivi în stare lichidă sau solidă (termoconsolidări);
• mixte (mecanice şi fizico-chimice).

4.3.2.1. Geotextile ţesute

Standardul ISO 10318:2005 defineşte geotextilele ţesute drept


geotextile obţinute prin ţesere, de obicei în unghi drept a două sau mai multe
mănunchiuri de fire, benzi sau alte componente. Structura lor este identică cu a
oricărei ţesături: sunt materiale constituite din fire dispuse într-o reţea regulată,
ce rezultă din încrucişarea a două sisteme de fire; bătătura şi urzeala. Cele mai
utilizate tipuri de legături folosite pentru obţinerea geotextilelor ţesute sunt
pânză, diagonal şi atlas.
Ţesăturile tip pânză sunt materialele cu permeabilitate redusă,
determinată de numărul mare de încrucişări ale firelor pe unitatea de suprafaţă.
În cazul în care permeabilitatea este mare, deci ţesătura este rară, pentru
asigurarea stabilităţii dimensionale se poate aplica un procedeu de finisare prin
calandrare sau prin acoperire cu o peliculă adezivă.

257
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Legătura diagonal presupune trecerea firelor de bătătură peste firele de


urzeală, la fiecare rând, cu avans un şir. La acelaşi număr de fire pe unitatea de
suprafaţă, legătura diagonal are un număr mai redus de încrucişări decât
legătura pânză şi în consecinţă, deşi gradul de acoperire poate fi avansat,
geoţesutele cu acest tip de legătură au o permeabilitate mai mare.

Figura 4.60. Material geotextil ţesut

Numărul de fire şi de încrucişări pe unitatea de suprafaţă influenţează


desimea şi gradul de acoperire al geotextilului, precum şi grosimea, masa,
rezistenţa, deformabilitatea, permeabilitatea.
Prin comparaţie cu geotextilele neţesute, geoţesutele sunt materiale cu
rezistenţe mecanice mari la solicitări uniform distribuite şi cu o comportare mai
puţin favorabilă la solicitările concentrate (poansonare, strivire) şi la sfâşiere.
Alţi factori care influenţează aceste proprietăţi, pe lângă desimea ţesăturii şi
tipul desenului, sunt acoperirile chimice aplicate pentru a conferi caracteristici
speciale
Geotextilele ţesute sunt de regulă preferate pentru aplicaţii unde se
reclamă rezistenţă mecanică ridicată, fără ca să fie necesare proprietăţi de
filtrare deosebite şi unde curgerea planară nu este esenţială. Datorită
parametrilor mecanici (rezistenţe la tracţiune de până la 1500 kN/m) aceste
materiale pot fi utilizate la armarea fundaţiilor drumurilor, căilor ferate,
platformelor, ampriza digurilor, taluzurilor.
O alta aplicaţie a acestor geotextile ţesute este realizarea de containere

258
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

circulare utilizate la fundaţii speciale (piloţi), care pot fi umplute cu agregate


minerale sau beton.
Tehnologia de realizare a geoţesutelor este cea clasică. Principiile
procesului de obţinere a geotextilelor ţesute sunt prezentate în figura 4.61.

Figura 4.61. Prezentare schematică a obţinerii geotextilelor ţesute

Obţinerea geotextilelor ţesute se desfăşoară, de regulă, într-o etapă


unică – ţeserea - deoarece, la fel ca în cazul majorităţii produselor tehnice,
tuşeul materialului nu este important, nefiind necesare tratamentele ulterioare
de finisaj aplicate ţesăturilor. Excepţie fac geoţesutele cărora trebuie să li se
asigure o stabilitate dimensională a structurii şi care sunt supuse unor procedee
de finisare prin calandrare sau acoperire cu o peliculă adezivă.
4.3.2.1.1. Ţesute în benzi
Pentru raţiuni de productivitate, utilizarea benzilor de film extrudate pe
bază de polietilenă sau polipropilena este deosebit de utilizată. O ţesătură
realizată cu benzi inferioare de 5 mm lăţime este, de regulă, caracterizată de
permeabilitate redusă la apă şi de o sensibilitate destul de însemnată la
poansonare. Pentru structurile ţesute în benzi largi, superioare unui centimetru,
se obţine un fascinaj sintetic.
4.3.2.1.2. Ţesute din fire monofilament
Sunt suprafeţe obţinute după tehnica ţeserii tradiţionale care, în general,
sunt utilizate pentru obţinerea de filtre. Constanţa diametrului filamentelor ca şi
259
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

regularitatea asamblajului definesc destul de precis dimensiunile porilor. Un


astfel de material geotextil este prezentat în figura 4.62.

Figura 4.62. Material geotextil ţesut din monofilamente

Astfel de structuri ţesute de fibre monofilament sunt frecvent utilizate


ca armătură sau ca ranforsare a unor masive de pământ. Din cauza
deformabilităţii lor relativ mici, gama utilizării geotextilelor ţesute din fire
monofilament este redusă la anumite aplicaţii geotehnice.

4.3.2.1.3. Ţesute din fire multifilament


O structură de acest tip se compune din mai multe fire elementare, de
câţiva zeci de microni diametru, şi este prezentată în figura 4.63.

Figura 4.63. Material geotextil ţesut din fire multifilament

260
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Geotextilele din această familie prezintă proprietăţi mecanice deosebite,


atât la nivelul rezistenţei la tracţiune cât şi la nivelul rezistenţei la
rupere/sfâşiere.
Proprietăţile hidraulice sunt la un nivel acceptabil şi, în cel mai bun caz,
reţinerea elementelor fine ale solului este de ordinul a 100 de microni.
Principalele caracteristici ale geotextilelor ţesute pot fi urmărite în
tabelul 4.13.

Tabel 4.13. Caracteristici ale geotextilelor ţesute


Masa pe unitatea Rezistenţa Alungirea max.
Tip Polimer de suprafaţă, max.(N/m) (%)
(g/m2) U B U B
100 20 20 17 15
Geoţesute 200 40 40 20 25
PP 300 65 65
din benzi 20 15
400 90 90 18 10
Geoţesute
din mono- PE 200 65 35 25 20
filamente
Geoţesute 200 125 60 10 12
din PET 500 250 60 10 12
filamente 1000 500 80 10 12

4.3.2.2. Geotextile neţesute


Standardul ISO 10318:2005 defineşte materialele textile neţesute drept
plane rezultate de fabricaţie, ce au la bază un suport constituit dintr-un văl sau
dintr-un strat de fibre orientate într-o anumită direcţie sau la întâmplare, legate
între ele (consolidate) prin frecare şi/sau coeziune şi/sau adeziune, exceptând
hârtia.
Geotextilele neţesute sunt deci pături fibroase, cu structură
tridimensională, formate dintr-un aglomerat de fibre orientate după o anumită
direcţie sau aleator, asemănător unei pâsle, consolidate prin diferite procedee:
interţesere, termo-sudare, chimic, prin coasere – tricotare.
Caracteristică pentru geotextilele neţesute, în raport cu celelalte tipuri
de geotextile clasice, este structura lor tridimensională, care le conferă
261
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

proprietăţi filtrant - drenante foarte bune, similare cu cele ale mediilor poroase
naturale. Se pot produce şi geotextile termofixate pe o faţă sau pe ambele feţe
pentru îmbunătăţirea parametrilor mecanici.
Geoneţesutele au drept caracteristică principală o bună permeabilitatea
faţă de lichid şi aer, reţinând particulele de solide de pământ şi îndeplinind
funcţii de filtrare, drenare, protecţie, ranforsare şi separare.
Domenii de utilizare cele mai frecvente sunt:
• construcţia de drumuri, autostrăzi, căi ferate, parcări, platforme;
• depozite de deşeuri menajere şi industriale;
• diguri, baraje, protecţie maluri;
• construcţii civile sau industriale.
Datorită structurii lor tridimensionale, care le conferă proprietăţi filtrant
- drenante foarte bune, similare cu cele ale mediilor poroase naturale, şi care
este extrem de utilă în lucrările de construcţii, geotextilele neţesute sunt
preferate celorlalte categorii de neţesute. Proporţia de geotextile neţesute în
întreaga gama a geotextilelor se află în jurul unei medii de 75%.
Deşi aceste materiale pot avea valori ale rezistenţelor mecanice ridicate,
acestea rămân, totuşi, mai scăzute decât ale geoţesutelor, valorile alungirilor
maxime fiind mult mai ridicate decât în cazul geotextilelor ţesute.
Geotextilele neţesute prezintă o serie de avantaje celelalte geotextile şi
anume: funcţionalitate multiplă, condiţii largi de utilizare şi preţ de cost scăzut.
Principalele elemente care determină caracteristicile dimensionale, de
rezistenţă şi permeabilitate ale geotextilelor neţesute sunt:
• natura şi caracteristicile fibrelor constituente;
• procedeele tehnologice de realizare a stratului fibros şi de consolidare ale
acestuia;
• masa produsului şi intensitatea procesului de consolidare.
Valorile medii ale caracteristicilor geotextilelor neţesute sunt prezentate
în tabelul 4.14.
Aplicaţiile la care pot fi utilizate geotextilele neţesute sunt dependente de
caracteristicile lor. În funcţie de caracteristicile de masă şi dimensionale,
domeniile de utilizare ale geotextilelor neţesute sunt cele prezentate în tabelul
4.15.

262
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.14. Valori medii ale caracteristicilor geotextilelor neţesute


Masa Rezistenţa Alungirea CBR1 Permeabilitate
Tip specifica max.(N/m) max. (%) (kN) la apă (s1)
(g/m2) L2 T3 L T
100 8 8 78 70 1,2 1,5
GIEDP-
200 16 16 78 70 2,3 1,7
PP4
400 30 30 78 70 4,3 2,0
GTEDP-
200 14 14 55 55 2,0 1,6
PP5
200 4 80 165 90 1,2 1,1
400 10 20 155 80 2,5 1,1
GI-PP6
600 15 32 55 55 3,6 1,5
1000 25 50 55 55 5,6 1,9

Tabel 4.15. Domenii de utilizare a geotextilelor neţesute


Nr. Tipul Masa Grosimea
Aplicaţia
crt. fibrei (g/m2) (mm)
1. PP 200-500 2.1-4.1 Strat superficial de ranforsare
2. PES 250-550 2.4-4.6 Strat superficial de ranforsare
3. PP 500-1000 5-10 Strat de protecţie împotriva apei
4. PP 700-1300 8-11 Strat de protecţie împotriva apei
Strat de protecţie împotriva apei, la
5. PP 1000-1600 9-13
bazine canale, fundaţii.
6. PP 700-1500 3.2 Rezistenţă înaltă, pt. ranforsări şi filtrări
Înaltă elasticitate, pentru ranforsare,
7. PP min.1250 7
drenare, filtrare
Rezistentă înaltă si deformare scăzută,
8. PP min.1000 3.8
utilizat pentru ranforsare şi filtrare
Înaltă rezistenţă, pentru ranforsări,
9. PP min.1500 7
filtrări, drenări, ranforsări şi filtrări.

1
California Bearing Ratio – încercarea de perforare statică
2
direcţie longitudinală;
3
direcţie transversală
4
Geotextil interţesut obţinut prin procedee de extrudere din polimer din polipropilenă
5
Geotextil termoconsolidat obţinut prin procedee de extrudere din polimer din polipropilenă;
6
Geotextil neţesut interţesut obţinut din fibre de polipropilenă;
263
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Pentru obţinerea geotextilele neţesute se pot folosi materii prime noi sau
din materiale refolosibile, tehnologiile de realizare folosite în cele două cazuri
fiind diferite. În figura 4.64 este prezentată schema generală de obţinere a
geotextilelor neţesute şi din textile neconvenţionale.
Se observă că tehnologiile de obţinere a neţesutelor implică, într-o
primă etapă, realizarea unui strat fibros, urmată de consolidarea acestuia.

4.3.2.2.1. Tehnologii de obţinere a stratului fibros


Stratul fibros este alcătuit din fibre, a căror orientare poate fi controlată
sau care pot fi dispuse aleatoriu, şi care sunt situate în planul suportului sau
perpendicular acesta.

Fibre textile

Formarea suportului textil: val de


Preconsolidarea suportului
fibre sau strat fibros rezultat dupa
textil de fibre (preintertesere)
extrudere direct din polimeri

Consolidarea suportului textil prin:


Organe de preconsolidare
Materiale de consolidare • intertesere
sau consolidare sub forma
sub forma de adezivi • cu jeturi de apa sau aer sub presiune
de ace de intertesere
• procedee fizico-chimice cu adezivi

Consolidare finala prin: Surse de consolidare:


• intertesere incalzire-racire-presare
• procedee fizico-chimice cu adezivi jeturi de aer sau apa sub
presiune

Finisare chimica

Textile netesute

Figura 4.64. Schemă generală de obţinere a geotextilelor neţesute

În funcţie de caracteristicile fizico-mecanice ale fibrelor utilizate, de


procesul ulterior de consolidare şi de destinaţie, se disting mai multe procedee
de formare a stratului fibros, ce diferă în principal prin modul de transport al
materialului fibros, dar şi prin grosimea stratului fibros sau direcţia de orientare
264
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

a fibrelor:
1 Procedee în stare uscată:
a) Procedee prin cardare – utilizează carde convenţionale, dar de
dimensiuni mai mici, ce au particularitatea absenţei mecanismului
de condensare şi de debitare, precum şi montarea în partea finală a
unor elemente care să asigure dezorientarea fibrelor în vederea
asigurării proprietăţilor anizotrope.
b) Procedee prin cardare – pliere cuprind o cardă şi o maşină de pliat
prevăzută cu cărucioare şi benzi transportoare. Principalul
dezavantaj al procedeului este reprezentat de obţinerea de straturi
fibroase ce au rezistenţa la tracţiune mai mare pe direcţia
transversală faţă de cea longitudinală.
c) Procedeu mixt de cardare şi cardare – pliere
d) Procedeu aerodinamic – straturile fibroase se obţin prin transportul
fibrelor cu ajutorul unor curenţi de aer, realizându-se separarea, pe
de o parte, a fibrelor transformate în strat fibros, şi pe de altă parte a
aerului încărcat cu scame, fibre scurte şi impurităţi. Avantajul
acestui procedeu este reprezentat de dispunerea multidirecţională a
fibrelor, ceea ce conduce la obţinerea de neţesute cu tenacitate
echilibrată în toate direcţiile.
e) Procedeul Struto (fig. 4.65) – vălul de fibre debitat de către cardă
(1) este buclat, ocupând poziţii oblice sau verticale faţă de planul
stratului fibros, ceea ce conduce la creşterea voluminozităţii
stratului. După trecerea prin camera de termolipire (3) materialul
este răcit şi rolat (4). Un suport (5) poate fi adus pe banda
transportoare, putându-se obţine direct un material compozit.
Fibrele pot fi orientate unidirecţional, dacă vălul debitat de cardă
este detaşat de un pieptene oscilant, sau orientat aleatoriu, dacă se
prevede asocierea cardei cu un dispozitiv de dezorientare a fibrelor.

265
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.65. Schema procedeului Struto

f) Procedeu pentru structuri de tip High-Loft. Prin High-Loft se


înţelege o structură fibroasă de densitate redusă, caracterizată de
raport înalt între grosime şi masă pe unitatea de arie. De regulă
conţinutul de material textil este de sub 10%, iar grosimea stratului
fibros depăşeşte 3 mm. Procesele tehnologice de obţinere a
structurilor High-Loft sunt de cardare, cardare-pliere cu sisteme
speciale de dezorientare a fibrelor sau aerodinamice.
2 Procedeu în stare umedă – în cazul procedeului în stare umedă apa
asigură transportul fibrelor foarte scurte către zona de separare a apei de fibre,
constituită dintr-o bandă transportoare sită, ce face posibilă şi debitarea
stratului fibros spre instalaţiile de uscare şi consolidare. Procedeele de
extragere a apei sunt: gravitaţionale, cu vacuum, prin presare sau evaporare a
apei. Caracteristic acestor straturi fibroase sunt densitatea şi vâscozitatea
mare.

Figura 4.66. Schema procedeului în stare umedă

266
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3 Procedeu prin extrudere – se porneşte direct de la polimer


a) Procedeu Spunbonding este un procedeu modern, caracterizat de
extruderea polimerului, urmată de filarea şi etirarea filamentelor şi
formarea stratului de filamente ce urmează a fi consolidat prin
depunere pe o bandă transportoare. În etapa de formare a stratului
de filamente, elemente mecanice, electrostatice şi aerodinamice
dirijează filamentele şi determină regularitatea depunerii şi
uniformitatea stratului.

Figura 4.67. Procedeu Spunbonding

b) Procedeu Melt Blowing (prin suflare directă). Se utilizează


microfibre, obţinute prin presarea polimerului prin orificiile duzelor
de filare. Fluxuri de aer cald pătrund transversal în capul de filare,
asigurând etirarea rapidă a fasciculelor de polimer. Fibrele astfel
obţinute sunt depuse pe un cilindru colector, cu ajutorul unui flux de
aer, formându-se un strat fin de fibre, lipite între ele şi orientate
aleatoriu.

267
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.68. Procedeu Melt–blowing

4 Procedee complexe, destinate obţinerii de structuri compozite

4.3.2.2.2. Procedee de consolidare

Deşi rolul esenţial în stabilirea caracteristicilor unui material neţesut îl


au natura materiei prime şi specificul procesului de formare a stratului fibros, şi
rolul tehnologiei de consolidare utilizată este important.
Principalele tehnologii de consolidare pot fi clasificate astfel:
1 Tehnologii bazate pe procedee mecanice:
a. prin interţesere
b. cu jeturi de apă de înaltă presiune
c. prin coasere-tricotare
d. cu aer sub presiune
e. prin coasere
f. prin interţesere şi scămoşare
g. prin coasere – tricotare + scămoşare
h. prin coasere + scămoşare
2 Tehnologii bazate pe procedee fizico – chimice:
a. cu adezivi în stare solidă
b. cu adezivi în stare lichidă
3 Tehnologii bazate pe procedee mixte

268
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.3.2.2.2.1. Tehnologii bazate pe procedee mecanice


Consolidarea suporturilor textile prin interţesere
Această metodă de consolidare se bazează pe legarea sau împâslirea
fibrelor între ele cu ajutorul acelor de interţesere, care sunt prevăzute pe
porţiunea activă cu crestături orientate spre vârful lor. Acele de interţesere
pătrund în stratul fibros şi obligă ca o parte din fibre să-şi modifice poziţia în
stratul fibros, determinând apariţia unor puncte de împâslire. În acest mod se
realizează o consolidare şi o compactare a structurii fibroase, fără a se folosi
fibre care prezintă structură solzoasă.
Modul în care acţionează acele de interţesere este prezentat în figura
4.69.

Figura 4.69. Mod de acţiune al acelor de interţesere

Interţeserea poate fi simplă, atunci când o singură placă cu ace


acţionează asupra stratului fibros, sau dublă, atunci când două plăci cu ace
acţionează simultan sau succesiv asupra stratului fibros, consolidându-l. Plăcile
cu ace pot acţiona pe direcţii perpendiculare pe stratul fibros, sau sub un
anumit unghi faţă de suprafaţa stratului fibros. Aspectul materialului după
acţiunea acelor de interţesere este prezentată în figura 4.70.

269
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.70. Neţesut consolidat prin interţesere

O maşină de interţesere este prezentată în figura 4.71. Stratul fibros este


introdus în maşină de benzile transportoare de alimentare, unde este încadrat de
o placă de susţinere şi o placă debarasatoare, deasupra sa aflându-se placa de
ace de interţesere. Acele de interţesere se deplasează în plan vertical, înaintarea
materialului făcându-se numai în momentul în care acele de interţesere sunt
ridicate.

Figura 4.71. Reprezentare schematică a unei maşini de consolidare prin interţesere


O imagine mărită a plăcii de ace de interţesere este prezentată în figura
4.72.
270
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.72. Zona de interţesere

Figura 4.73. Ace de interţesere

Acele de interţesere pot fi grupate, după forma lor, în două categorii:


• clasice, care permit obţinerea de structuri netede şi plate, plane sau circulare.
Acest tip de ace de interţesere se folosesc de regulă pentru consolidarea
geotextilelor neţesute.

271
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• speciale (tip furculiţă, cu calotă sferică, cu călcâi), utilizate pentru obţinere


de geotextile cu efecte de culoare sau relief.
Câteva dintre cele mai reprezentative tipuri de ace de interţesere sunt
prezentate în figura 4.73.

Consolidarea prin jeturi de apă de înaltă presiune


Reprezintă una dintre cele mai noi tehnologii de consolidare a
neţesutelor, ce poate deschide noi domenii de aplicaţie pentru geotextile.
Avantajele acestei tehnologii sunt vitezele superioare de producţie şi lăţimile
mari de lucru. Aceste materiale posedă caracteristici superioare faţă de
geotextilele consolidate prin procedee de interţesere sau termoconsolidate,
oferind posibilitatea combinării tehnologiilor de extrudere din polimer cu cele
de consolidare cu jeturi de apă.
Consolidarea se realizează prin transferul pe suprafaţa materialului
fibros a unor jeturi foarte fine de apă, cu diametru cuprins între 70 şi 100 de
microni, presiunea jeturilor fiind de până la 250 de bari.
Materialele consolidate cu jeturi de apă sunt mai puţin dense şi mai
flexibile decât cele interţesute, acest procedeu de consolidare putând fi utilizat
numai pentru materialele relativ subţiri.
Realizările actuale aduc următoarele îmbunătăţiri ale caracteristicilor
geotextilelor cu masa pe unitatea de suprafaţă variind între 80-200 g/m2:
• creşterea cu 20 % a rezistenţei maxime;
• creşterea cu 15% a alungirii maxime;
• creşterea cu 15% a forţei de perforare statică;
• creşterea cu 10 % a permeabilităţii la apă.
Consolidarea prin coasere-tricotare
Denumirea procedeului derivă din următoarele aspecte: se foloseşte un
suport textil ca la un proces de coasere din confecţii, firele de consolidare fiind
transformate în ochiuri, ca şi la structurile tricotate. Firul de consolidare
evoluează după tipurile de legături de la tricoturile în urzeală (lănţişor, tricot,
atlaz, tricot derivat, atlaz derivat sau legături combinate). Se folosesc ace
similare celor folosite la tricotare, ce sunt prevăzute cu vârf ascuţit, pentru a
putea pătrunde în suportul textil. Principalele tipuri de ace care se folosesc
sunt:
• ace tubulare cu tije de închidere şi canal interior;
272
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• ace cu zăvor şi canal exterior.


Materialele consolidate prin coasere-tricotare au o rezistenţă mecanică
crescută pe direcţia şirurilor de ochiuri.
Consolidarea cu aer sub presiune
Acţiunea aerului sub presiune este similară cu cea realizată cu apă sub
presiune. Aerul insuflat printr-o conductă trece prin orificiile unui cilindru sită
şi penetrează stratul fibros, determinând reorientarea fibrelor. Prin deplasarea
fibrelor pe direcţiile de suflare a aerului sub presiune se creează puncte de
legătură între fibre, are loc creşterea forţelor de frecare interfibrilare şi deci
consolidarea materialului neţesut.

4.3.2.2.2. Consolidare prin procedee fizico – chimice


Consolidarea cu adezivi în stare solidă
Se folosesc pulberi, paste sau fibre termoadezive. Utilizarea pulberilor
şi pastelor termoadezive este limitată în cazul geotextilelor neţesute, acest
procedeu fiind folosit cu precădere pentru obţinerea materialelor secundare
pentru confecţii şi încălţăminte, destinate pentru inserţii, la care asamblarea
prin coasere este înlocuită cu cea prin termolipire.

Figura 4.74. Neţesut consolidat cu adezivi în stare solidă

În schimb, consolidarea cu fibre termoadezive este larg utilizată la


obţinerea geotextilelor neţesute. Principiul consolidării este reprezentat de

273
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

topirea fibrelor sub acţiunea temperaturii, în punctele de suprapunere între fibre


apărând zone de consolidare.
Temperaturile de consolidare depind de natura polimerului de bază:
• 140 – 170oC pentru polipropilenă;
• 80 – 115oC pentru polietilena de înaltă presiune;
• 120 – 135oC pentru polietilena de joasă presiune;
• 220 – 260 pentru fibrele de poliamidă 6.6.;
• 230 – 260oC pentru fibrele poliesterice.
Procesul tehnologic de realizare a consolidării depinde de natura
neţesutului care urmează a se realiza: pentru neţesutele subţiri se aplică
termopresarea cu ajutorului unor cilindri, în timp ce pentru materialele
voluminoase termopresarea se face prin convecţie cu aer cald, în camere de
consolidare prevăzute cu cilindri perforaţi.
Consolidare prin procedee fizico – chimice cu adezivi în stare lichidă
Se folosesc dispersii apoase sau soluţii pe bază de polimeri naturali sau
sintetici (cauciuc natural şi derivaţi, acetaţi de celuloză, răşini acrilice, răşini
vinilice, răşini ureoformaldehidice, etc.), după o eventuală preconsolidare prin
interţesere.
Soluţiile sunt mai puţin utilizate, din cauza solvenţilor ce au de regulă
toxicitate şi inflamabilitate ridicate.
Pe lângă polimer, emulsiile pot conţine diverse alte adaosuri:
emulgatori, substanţe de umplere, iniţiatori, catalizatori, stabilizatori,
plastifianţi, antioxidanţi, coloranţi, etc.
Depunerea soluţiei adezive se poate realiza prin diverse modalităţi:
• prin impregnare totală, urmată de stoarcere;
• prin intermediul unui cilindru scufundat în baia cu adeziv;
• prin intermediul unei conducte de alimentare, care debitează soluţia adezivă
pe stratul fibros situat între doi cilindri;
• prin pulverizare, procedeu folosit în cazul materialelor neţesute cu
voluminozitate ridicată (filtre, etc.). Pulverizarea se poate face pe o faţă sau pe
ambele feţe ale stratului de fibre;
• prin aducerea soluţiei în formă de spumă. Spuma se obţine prin malaxarea
dispersiei de adeziv la presiuni de până la 6 bar; depunerea spumei pe stratul
fibros se poate face prin fulardare orizontală, prin fulardare orizontală, prin
raclare, prin intermediul unui cadran rotativ sau a unei benzi perforate.
274
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Procedeul are avantaje importante, legate în special de viteza mare de producţie


şi consumurile reduse de adeziv şi energie, dar şi dezavantajul imposibilităţii
stocării îndelungate a adezivului sub formă de spumă.
După faza de aducere a adezivului pe stratul fibros urmează o
preuscare, în continuare având loc întărirea adezivului în camere de uscare,
termocalandrarea şi compensarea tensiunilor din material.
Ca urmare a procesului de consolidare, are loc legarea fibrelor prin
intermediul adezivului în structuri aglomerate, datorate depunerii adezivului în
punctele de aglomerare dintre stratul fibros şi respectiv segmentate, atunci când
adezivul formează segmente pe suprafeţe mai mari, ce leagă mai multe fibre.

Figura 4.75. Geotextil consolidat cu adezivi în stare umedă

4.3.2.3. Geotextile tricotate

Geotextilele tricotate, ce fac parte din categoria geotextilelor produse


prin tehnologii clasice, sunt geotextile obţinute prin tricotarea unuia sau mai
multor fire, filamente sau altor componente, în conformitate cu definiţia din
standardul ISO 10318:2005. Aspectul lor este în general asemănător cu al
tricoturilor obişnuite, fiind deci produse textile formate din ochiuri legate între
ele, dispuse sub formă de şiruri şi rânduri.
Pentru obţinerea acestor geotextile se pot utiliza diverse fire
compatibile cu procesul de tricotare: fire mono şi multifilamentare, fire filate,
fire fibrilate, natura şi provenienţa acestora determinând caracteristicile
275
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

dimensionale, de rezistenţă şi deformabilitate a materialelor geotextile tricotate.


Rezistenţa materialului geotextil obţinut prin tricotare este comparabilă cu a
produselor obţinute prin ţesere. În schimb, aceste geotextile conservă
caracteristicile de deformabilitate pronunţată la solicitări de întindere
caracteristice tricoturilor, motiv pentru care ponderea lor este substanţial redusă
în comparaţie cu a geotextilelor ţesute sau a celor obţinute prin tehnologii
neconvenţionale. Ele pot fi utilizate acolo unde flexibilitatea şi supleţea lor
poate reprezenta o caracteristică necesară.

4.4. FUNCŢII ALE GEOTEXTILELOR

Funcţiile îndeplinite de geosintetice sunt: filtrarea, drenarea, etanşarea,


protecţie, separare, armare, controlul antierozional şi funcţia de container.

4.4.1. Separare

Reprezintă prevenirea amestecului dintre pământuri adiacente şi/sau


materiale de umplutură. Materialul geotextil împiedică deci amestecarea a doua
materiale geotehnice diferite.

Figura 4.76. Reprezentarea schematică a funcţiei de separare

Cu rol de filtrare şi separare, geotextilele se utilizează:


• între stratul de agregat şi teren la fundaţiile de drumuri şi cai ferate
• între terenul de fundare şi corpul digurilor şi rambleelor
• la diferite tipuri de construcţii : ziduri de sprijin, tuburi drenante în strat
granular învelit în geotextil
276
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.77. Geotextile cu rol de separare

Cele mai importante caracteristici ale geotextilelor pentru satisfacerea


funcţiei de separare sunt: forţa de rupere a materialului solicitat la tracţiune,
forţa de perforare statică şi permitivitatea la apă.

4.4.2. Consolidare şi stabilizare

Constituie folosirea rezistenţei unui material pentru a îmbunătăţi


calităţile mecanice ale unui strat de pământ.

Figura 4.78. Acţiunea de consolidarea a geotextilelor în cazul căilor rutiere

277
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.79. Geotextile cu rol de consolidare

Pentru satisfacerea funcţiei de ranforsare, caracteristicile cerute


geotextilelor sunt: forţa de rupere, permeabilitatea la apă şi rezistenţa chimică
şi biologică.

Figura 4.80. Reprezentarea schematică a funcţiei de ranforsare

O ţesătură geotextilă instalată ca un strat între pietriş şi straturile de


pământ formează o barieră împotriva mişcării sau amestecării solului cu
278
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

pietrişul (figura 4.81). În aplicaţiile unde pietrişul este plasat deasupra unui
strat de pământ, ca la şosele, drumuri comunale, sau zone pietruite, separarea
oferita de ţesătură ajută pietrişul să-şi menţină poziţia.

Figura 4.81. Prezentarea unei ţesături geotextile care separa stratul de pietriş de stratul de
pământ.

Atunci când este proiectat şi montat în mod corespunzător, ţesătura


poate contribui la distribuirea încărcăturilor datorate traficului vehiculelor şi
animalelor (figura 4.82). Atunci când este instalat între doua tipuri de materiale
sau chiar între două straturi din acelaşi material, ţesătura este tensionată, ceea
ce ajută la reducerea impactului încărcăturii plasate în acel loc şi redistribuirea
presiunii (figura 4.83) pe o arie mai mare a materialului din straturile inferioare
(sol sau alt material argilos din stratul inferior). În plus, se îmbunătăţeşte
considerabil rezistenta sistemului. Ulterior, reduce masiv, chiar elimină,
necesitatea de a adaugă pietriş în fiecare primăvară.

Figura 4.82. Efectul stabilizator al ţesăturii geotextile

Figura 4.83 Redistribuirea rezultată a greutăţii

În condiţii ideale, vegetaţia ar trebui să asigure cel mai bun control al


279
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

eroziunii, dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Metode care pot fi


eficiente în acest caz sunt folosirea amestecurilor pentru creşterea rapidă a
ierbii (hydroseeding) sau a geotextilelor ce conţin seminţe. Procedeul
hydroseeding implică depunerea pe sol a unui amestec de seminţe, fertilizanţi,
îngrăşământ natural şi apă.
Utilizarea geotextilelor este de preferat procedeului hydroseeding în
câteva situaţii specifice:
• atunci când perioada propice creşterii ierbii este scurtă şi plantele nu pot
stabiliza terenul suficient de repede;
• la mare altitudine;
• acolo unde furtunile puternice sunt frecvente.
Cu toate acestea, geotextilele impregnate cu seminţe tind să fie utilizate
tot mai frecvent, datorită uşurinţei în aplicare şi în întreţinere.
Există însă şi dezavantaje legate de folosirea geotextilelor. Unul dintre
ele este reprezentat de mascarea degradării solului până la un moment în care
procesul erozional este prea sever pentru a mai fi posibile corecţii puţin
costisitoare.
În procesul de control al eroziunii se folosesc frecvent geotextile din
fibre naturale, care în urma biodegradării formează un strat organic (mulci)
care ajută la fixarea vegetaţiei. Diferite tipuri de fibre naturale se vor degrada
în sol la durate de timp diferite, de exemplu geotextilele din fibre de cocos
(coir) au o durată de biodegradare de 2-3 ani, în timp ce geotextilele din iută se
degradează în 1-2 ani. Ca urmare, prima categorie de geotextile va fi utilă în
acele situaţii unde vegetaţiei îi ia o durată de timp mai mare pentru fixarea
corespunzătoare, în timp ce geotextilele din iută sunt recomandabile în zonele
mai secetoase, ca urmare a capacităţii lor sporite de absorbţie a umidităţii.
În numeroase zone aride sau semiaride acţiunea vântului este
responsabilă de efecte erozionale importante. Geotextilele produse din fibre
naturale cum ar fi cele de cocos sau iută pot fi utilizate cu succes în controlul
eroziunii provocate de vânt, controlul formării prafului, al formării dunelor de
nisip şi î stabilizare. În special iuta este utilă în aceste situaţii, din cauza
pilozităţii accentuate a fibrelor.
Geotextilele pot să acţioneze şi pentru eliberarea tensiunilor existente în
sol, aşa cum se poate observa din figura 4.84.

280
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.84. Eliberarea tensiunilor din sol sub acţiunea geotextilelor

4.4.3. Filtrare

Filtrarea este una dintre cele mai comune funcţii ale geotextilelor, care
de altfel erau iniţial cunoscute şi drept ţesături filtrante. Filtrarea constituie
reţinerea pământului sau a altor particule supuse forţelor hidrodinamice care
apar ca urmare a curgerii fluidelor.

Figura 4.85. Reprezentare schematică a acţiunii filtrante a materialelor geotextile

Materialul geotextil cu rol filtrant permite trecerea fluidelor din

281
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

masivele de pământ şi umpluturi din materiale granulare, perpendicular pe


planul său, prevenind migrarea necontrolată a particulelor solide. Principala
diferenţă între funcţia de filtrare şi cea de drenare este direcţia curgerii, care
face permeabilitatea în plan, critică pentru drenare, deoarece drenarea se referă
la curgeri în planul geotextilului, pe când filtrarea se referă la curgeri prin
planul geotextilului.
Pentru alegerea unui geotextil cu rol de filtrare este importantă
permeabilitatea perpendiculară pe planul său şi deschiderea specifică a porilor
(dimensiunea golurilor), iar pentru funcţie de drenare un rol important îl joacă
permeabilitatea în planul geotextilului (transmisivitatea). În ambele cazuri
rezistenţa mecanică este, de asemenea, un criteriu de selecţie (rezistenţa la
tracţiune, la perforare, la compresibilitate etc.).

Figura 4.86. Utilizarea geotextilelor pentru filtrare

Produsele geotextile utilizate pentru filtrare se prezintă sub formă de


rulou, iar instalarea lor se face prin derulare manuală sau mecanizată,
îmbinările dintre rulouri sau de la colţuri realizându-se, în general, prin
suprapunere. În anumite cazuri, când este necesară o îmbinare de rezistenţă mai
mare, se realizează cusături.

282
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.4.4. Drenaj

Drenarea reprezintă colectarea şi transportul precipitaţiilor, al apei


subterane şi/sau fluidelor în planul unui material. Pietrişul a fost folosit încă
din secolul I d.H. ca sistem de drenaj. Este un sistem de drenaj eficient dar
prezintă şi multe dezavantaje, cum ar fi dificultăţile de transport (material
voluminos şi resurse limitate) ca şi costurile de instalare. Acestea sunt motivele
pentru care geotextilele se folosesc mult în acest scop.
În cadrul funcţiei drenante, materialul geotextil trebuie să colecteze şi
să transporte fluidele în planul său. Cele doua funcţii, de colectare şi transport,
sunt deseori asociate una alteia, filtrul împiedicând pătrunderea particulelor de
pământ în dren şi colmatarea acestuia. Materialele geosintetice care pot
îndeplini aceste roluri sunt, pe lângă geotextile (filtru), şi georeţelele (drenare)
şi geocompozitele de drenaj – asociaţii de georetele sau miezuri cu diferite
forme şi geotextile, cu funcţie complexă atât de filtrare, cât şi de drenare. Tot
în această categorie ar putea fi incluse şi aşa-numitele „geoconducte”, tuburi de
drenaj din materiale polimere care asigură transportul fluidelor.

Figura 4.87. Material geotextil utilizat în vederea drenării

Lucrările inginereşti la care este necesară utilizarea filtrelor şi


drenurilor sunt extrem de variate: lucrări de sprijinire, drumuri şi căi ferate,
depozite de deşeuri, construcţii hidrotehnice, puţuri – filtre, piezometre, saltele
283
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

drenante, bariere anticapilare, drenuri verticale pentru accelerarea consolidării,


prevenirea şi remedierea alunecărilor de teren etc.
Aşa cum s-a menţionat, soluţia tradiţională implică utilizarea de
materiale granulare sortate, pietriş, nisip, balast, în mai multe straturi, de regulă
3 până la 5, care au dezavantajul de a ocupa un spaţiu considerabil, necesită o
punere în operă atentă şi de multe ori laborioasă, nu pot fi instalate pe pante
abrupte, iar costul materialelor plus transportul poate fi semnificativ.
Avantajele utilizării materialelor geosintetice pentru aceste funcţii sunt
legate de excelentele proprietăţi fizice şi mecanice, uniforme pe toată suprafaţa,
de disponibilitatea lor, de instalarea facilă şi puţin dependentă de condiţiile
climatice, de spaţiul mic ocupat.

Figura 4.88. Geocompozite utilizate pentru drenaj

Geocompozitele utilizate pentru drenaj sunt formate dintr-un geotextil


cu rol filtrant şi un miez prin care circulă fluidul. Miezul poate fi constituit din:
reţele cu ochiuri (georeţele), aglomerat de fibre sau monofilamente, miez cu
proeminenţe (simetrice sau asimetrice), coloane sau miez ondulat.
Miezul poate fi fabricat din polietilenă, polipropilenă sau poliamidă
(nylon).
Se pot distinge drenuri – fitil, care sunt drenuri verticale prefabricate
utilizate în special pentru accelerarea consolidării terenurilor slab saturate şi
drenuri plane, folosite pentru situaţiile în care curgerea fluidului este plană (în
spatele zidurilor de sprijin, sub terenurile de sport, sub etanşările cu
geomembrane, ca barieră anticapilară etc.).
Utilizările acestor tipuri de drenuri s-au înmulţit o dată cu dezvoltarea
unor produse specifice. Astfel, pe piaţa internaţionala sunt prezente produse şi
tehnologii speciale pentru drenarea incintelor pentru excavaţii adânci
284
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

(produsele fiind montate ca un „cofraj pierdut” şi permiţând priza betonului),


pentru realizarea drenurilor de margine la şosele şi autostrăzi, pentru utilizări la
terase, terenuri de sport, spaţii de agrement etc.
Drenajul este sporit când pietrişul şi solul sunt menţinute separat şi nu
este permis solului să umple golurile din stratul de pietriş. Mişcarea apei
printre solurile din apropiere sau straturilor argiloase poate fi îmbunătăţită în
momentul în care materialul permite apei să treacă prin el şi astfel, nu
împiedică mişcarea verticală sau orizontală a apei. De asemenea, dacă stratul
de sol aflat deasupra sau sub geotextil este impermeabil, ţesătura se poate
comporta ca o conductă pentru jetul de apa.
De circa 30 ani, în SUA şi, din anii 80, în ţările Comunităţii Europene,
prefabricatele drenante din mase termoplastice şi fitilurile drenante din
geotextile groase, cu care se pot executa drenuri "fără materiale granulare", au
căpătat o dezvoltare notabila, datorita masei lor reduse (în jurul a 1 kg/m2),
uşurinţei de manevrare şi transport, vitezei mari de instalare, a rezistenţei
mecanice, a flexibilităţii lor (pot fi rulate), a coeficientului de permeabilitate
mare în planul lor (10...103 cm/s) şi a duratei mari de exploatare.
În anul 1990, în Europa se livrau 12 mărci de asemenea produse (nu
întâmplător asemănătoare cu cele din SUA), cu anexele necesare (uneori
învelite în geotextile, cu ramificaţii, coturi, teuri etc.) şi până în acel an, s-au
folosit circa şase milioane metri pătraţi de prefabricate şi fitiluri drenante.
Această evoluţie a fost asigurată de sprijinul tehnic acordat
producătorilor şi de interesul beneficiarilor drumari. O dată cu susţinerea
puternică a pieţei de către producători, a fost necesară elaborarea completă a
instrucţiunilor de instalare, difuzarea lor pentru a deveni familiare
beneficiarilor, cu întreaga varietate de prefabricate drenante sau, cum sunt
numite uneori, drenuri compozite. Aplicaţiile europene ale acestor materiale
includ folosirea lor în drenurile rutiere de margine, în alte drenuri pentru
drumuri şi căi ferate, în drenarea terasamentelor şi terenurilor cu apă în pori,
fâşii geotextile cu grosimea de 1...2 cm şi lăţimea de 10...20 cm a pantelor, în
drenuri la culee de poduri şi ziduri de sprijin, în drenajul agricol şi al
terenurilor de sport s.a. Dintre denumirile prefabricatelor şi fitilurilor drenante,
folosite în SUA şi Europa, se amintesc: High-way Drain, Geonet, Alidrain,
Enkadrain, Colbond drain şi altele. În anul 1990, în SUA, erau drenate cu
prefabricate drenante peste 1500 km drumuri şi autostrăzi.
Câteva exemple ale exercitării funcţiei de drenare a unui geotextil sunt
prezentate în figura 4.89.
285
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.89. 1: drenarea părţii din amonte a unui baraj de pământ pentru a asigura stabilitatea
în cazul golirii rapide; 2: drenarea prin sfredelire verticală pentru a accelera consolidarea
solului; 3: covor drenant între o geomembrană etanşă şi îmbrăcămintea de beton; 4: perdea
drenantă care colectează apele, care străbat un baraj din pământ; 5: perdea drenantă care
transportă apa colectată până la tub. 6: bazine, baraje, canale; 7: saltea etanşă ce menţine
constant conţinutul de apă, deci rezistenţa unui strat de teren compactat, destinat a suporta
solicitări; 8: etanşeitatea feţei inferioare a unui dren pentru a conduce apa către pârâu. 9:
geotextilul conduce scurgerea (presiune scăzută, dar el este traversat de apă interstiţială
(presiune puternică).

4.4.5. ETanşare (barieră pentru fluide)

Funcţia de etanşeitate se manifestă atunci când geotextilul asociat


bitumului, răşinii, elastomerului etc. constituie o geomembrană etanşă care
reţine apa, sau care previne migraţia fluidelor sau gazelor.

286
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.90. Reprezentare schematică a funcţiei de etanşare a materialelor geotextile

Câteva exemple de utilizare a geosinteticelor în cazurile în care


solicitarea principală vine de la apă sunt prezentate în figura 4.91:
a) bazin de realimentare a pânzei freatice
b) rambleiere hidraulică
c) barieră de eroziune
d) protecţie la turnare beton în sită
e) filtru între sol şi covorul drenant
f) filtru de împrejmuire
g) tranşee drenantă
h) filtru de împrejmuire/acoperire
i) învelişurile drenurilor verticale din nisip
j) filtru protejând drenul
k) filtru între teren şi gabioane
l) filtru sub anrocamente
m) filtru pentru gazonări
O variantă a funcţiei de etanşare este funcţia de clapet (geotextilul este
impermeabil atunci când el nu este saturat şi când presiunea apei este scăzută şi
este permeabil atunci când presiunea apei depăşeşte un anumit prag). Funcţia
de clapet este intermediară între cea de etanşeitate şi de filtru: geotextilul nu
lasă să treacă apa decât dacă presiunea sa este superioară tensiunii capilare
între filamente. Pentru geotextilele neţesute curente, o înălţime a apei de câţiva
centimetri ajunge să învingă tensiunea capilară. Un anumit geotextil este
impermeabil faţă de apele de şiroire/curgere, dar mai puţin impermeabil dacă el
este sec (deoarece saturaţia distruge tensiunea capilară).
287
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.91. Utilizări ale geosinteticelor în cazurile în care solicitarea principală vine de la apă

4.4.6. De protecţie

Protecţia este limitarea sau prevenirea cu ajutorul unui material a unei


distrugeri mecanice a unui sistem geotehnic.
Materialul geotextil se foloseşte ca un strat cu rol în reducerea locală a
tensiunii, în vederea prevenirii sau a reducerii degradării unei anumite
suprafeţe sau a unui anumit înveliş.

288
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.92. Reprezentare schematică a funcţiei de protecţie

Principala caracteristică ale geotextilelor pentru satisfacerea funcţiei de


protecţie este rezistenţa la perforare statică. Principalele aplicaţii ale
geotextilelor cu funcţie de protecţie sunt tunelurile, canalizările, autostrăzile,
tunelurile de metrou şi rezervoarele.

Figura 4.93. Geotextile cu funcţie de protecţie

4.4.7. Funcţii combinate

De cele mai multe ori un geotextil trebuie proiectat astfel încât să


satisfacă simultan mai multe funcţii. De exemplu, pentru construcţia de

289
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

drumuri capacitatea de separare, filtrare şi ranforsare sunt necesare simultan.

4.5. DOMENII DE UTILIZARE A GEOTEXTILELOR

Importanţa funcţiilor geotextilelor în diferite domenii de aplicaţie este


prezentată în tabelul 4.16.
Geotextilele sunt folosite:
• ca drenuri verticale de consolidare;
• ca straturi drenante pe taluzuri;
• ca strat de separaţie;
• ca protecţii permeabile la taluzuri;
• cu funcţie de filtru;
• pentru obţinerea benzilor transportoare cauciucate pentru minerit;
• ca suporturi pentru obţinerea membranelor hidroizolante;
• ca straturi de ranforsare a îmbrăcăminţilor rutiere;
• pentru armare taluzuri;
• pentru acoperirea haldelor de cenuşă de la termocentrale.

Tabel 4.16. Importanţa funcţiilor geotextilelor în diferite domenii de aplicaţie


Aria de aplicaţie Funcţiile geotextilelor7
Separare Filtrare Drenare Ranforsare Protecţie
Străzi X X X O
Repavare X O O
Drenări O X O
Terenuri de sport X X
Eroziuni O X
Autostrăzi X X
Containere O X O O X
Ranforsări O X
Tuneluri X X
Protecţii de maluri X X X O

7
X- funcţie principală; O- funcţie secundară.
290
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.1. Utilizarea geotextilelor în construcţia drumurilor

Drumurile sunt structuri largi şi complexe, compuse din multe părţi cu


cerinţe funcţionale diferite şi făcute din materiale diferite. Un drum constă
dintr-un strat de asfalt situat pe un sistem format dintr-o bază, o subbază şi mai
multe straturi inferioare. Aceste drumuri sunt proiectate pentru a suporta
anumite sarcini, fie că este vorba despre sarcina avioanelor, în cazul pistelor de
aeroport, sau a autocamioanelor, în cazul autostrăzilor.
Straturile inferioare ale unui drum sunt formate din materiale granulare
care nu sunt afectate de îngheţ şi au caracteristicile de durabilitate şi stabilitate
cerute, acestea fiind mai puţin exigente decât cele pentru straturile de bază.
Funcţia lor principală este de a furniza rezistenţa mecanică necesară susţinerii
drumului şi de a-l proteja împotriva îngheţului. Deoarece aceste materiale sunt
granulare, geotextilele îşi găsesc mai rar aplicaţii în straturile inferioare, fiind
preferate georeţele sau geocompozitele.
Problemele specifice care pot fi soluţionate prin utilizarea geotextilelor
la drumuri şi ramblee de căi ferate sunt următoarele:
• îmbunătăţirea condiţiilor de fundare prin:
• realizarea unui strat de separare între terenul de fundare şi
infrastructura drumului sau a materialului de umplutură din care este
constituit rambleul;

Figura 4.94. Utilizarea geotextilelor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de fundare

• ranforsarea terenului la nivelul de fundare;


• ranforsarea structurii;
291
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• constituirea sau echiparea sistemelor de drenaj;


• protecţia antierozională.
Geotextilele sunt utilizate în special pentru funcţiile hidraulice (filtrare,
drenare), dar şi pentru separare, armare, protecţie şi containere.
Atunci când lucrările sunt executate pe terenuri cu capacitate portantă
scăzută, funcţia geotextilului ca strat de separare este întotdeauna asociată cu
cea de separare. În această situaţie însă, geotextilul trebuie să aibă o
permeabilitate corespunzătoare pentru a evita stagnarea apei în materialul de
umplutură sau dezvoltarea subpresiunilor la baza acestuia.
De asemenea, prin concepţia lucrărilor, geotextilul reprezintă şi un
element drenant care asigură atât evacuarea apei din precipitaţii, în afara
platformei drumului sau a rambleului, cât şi controlul nivelelor subterane,
atunci când lucrările executate în zone cu niveluri de apă apropiate de suprafaţa
terenului.
Pentru drumuri, geotextilele mai pot fi utilizate şi ca element de armare
al îmbrăcăminţii bituminoase, în scopul prevenirii fisurării acestuia.
Cu rol de filtru, geotextilele pot fi utilizate la diferite tipuri de
construcţii: ziduri de sprijin, drumuri şi cai ferate, depozite de deşeuri,
construcţii hidrotehnice, la puţuri - filtre sau piezometre.
Cu funcţie drenantă, geotextilele se utilizează la: sistemele de drenaj ale
diferitelor construcţii (baraje, ziduri de sprijin, drumuri, cai ferate, depozite de
deşeuri), pentru realizarea de saltele drenante, bariere anticapilare sau drenuri
verticale pentru accelerarea consolidării.
Cu rol de protecţie, geotextilele se folosesc pentru protejarea
geomembranelor sau a altor materiale contra perforării statice sau dinamice.
Ca separator, geotextilele se utilizează: între stratul de agregat şi teren
la fundaţiile de drumuri şi căi ferate, între terenul de fundare şi corpul digurilor
şi rambleelor, între deşeurile depozitate şi sistemul de etanşare – drenaj, la
depozitele de deşeuri, între straturile vechi şi noi de îmbrăcăminte bituminoasă,
la lucrările de reabilitare a drumurilor pentru a împiedica sau întârzia
transmiterea fisurilor din stratul suport în îmbrăcămintea bituminoasă nouă.
Cu rol de armare, geotextilele de mare rezistenţă se folosesc: la
drumuri, căi ferate, ramblee sau depozite de deşeuri fundate pe terenuri slabe,
la realizarea de structuri de sprijin din pământ armat, la realizarea de taluzuri
abrupte armate, la lucrări de reabilitare a pantelor alunecate, la armarea
îmbrăcăminţilor bituminoase la drumuri.

292
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Geotextilele antierozionale se utilizează pentru protecţia pantelor contra


eroziunii de suprafaţă în diverse aplicaţii.
Containerele din geotextile sunt elemente discontinue (saci) sau
continue de elemente umplute cu material granular, beton sau alte materiale
utilizate la: consolidarea şi protecţia malurilor, protecţia fundaţiilor sub apă,
piloţi în terenuri moi, diguri, praguri în albie sau protecţii costiere.
Sunt utilizate în principal la ranforsarea masivelor de pământ (funcţia de
armare) pentru: armarea stratului de agregate din fundaţia drumurilor, a
stratului de balast la căile ferate, a umpluturilor, rambleelor, digurilor şi
barajelor sau a îmbrăcăminţilor asfaltice; stabilizarea şi reabilitarea pantelor
instabile, realizarea de structuri de sprijin (ziduri) din pământ armat, la saltele
geocelulare pentru construcţii realizate pe terenuri moi sau umpluturi
neomogene, în scopul măririi capacităţii portante a acestora.

4.5.2. Utilizarea geotextilelor în protecţia împotriva inundaţiilor

Utilizarea geosinteticelor în reducerea şi prevenirea inundaţiilor joacă


un rol important. Principalele tipuri cunoscute de protecţie împotriva
inundaţiilor cu geotextile sunt următoarele:
• maluri supraînălţate pentru protecţie la inundaţii ranforsate cu geotextile
(figura 4.95);

Figura 4.95. Ranforsarea cu geotextile a malurilor supraînălţate pentru protecţie la inundaţii

• maluri cu rezistenţă crescută la suprafaţa de atac a apei sau la curgeri


învolburate; problema principală în acest caz este eroziunea amplificată de
scorburile copacilor şi rădăcinile plantelor (s-au creat materiale textile pentru
protecţia împotriva creşterii rădăcinilor ce consistă într-un film subţire de cupru
plasat între două foi de materiale neţesute, ionii de cupru împiedicând creşterea
293
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

rădăcinilor sau modificând direcţia lor de creştere);


• diferite tipuri de structuri textile (saci) umplute cu nisip, într-o gamă largă
de tipuri de tehnologii de obţinere a acestor geotextile sau de materie primă
folosite pentru realizarea digurilor de mică înălţime (figura 4.96.a.) sau pentru
protecţia taluzurilor (figura 4.96.b. ).

Figura 4.96. a. realizarea digurilor de mică înălţime; b. pentru protecţia taluzurilor

• textile compozite umplute cu cimenturi, între cele mai folosite aflându-se


materialele neţesute umplute cu bentonit pudră sau granular, stratul superior
textil fiind fixat cu ajutorul adezivilor, interţeserii sau prin procedee de
coasere-tricotare;
• matriţe textile pentru construcţii cu nisip, ciment şi mortar, având rol de
filtrare şi ranforsare;
• tuburi textile de drenare folosite atât pentru transportul apei de pe şosele şi
din jurul caselor, cât şi ca tuburi verticale, înserate în solurile moi şi umplute
apoi cu ciment pentru creşterea rezistenţei acestora (figura 4.97);

294
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.97. Tuburi textile de drenare

• containere textile neţesute, ţesute sau tricotate; elasticitatea


neţesutelor este o calitate apreciată, ţinând cont că la o masă pe metru pătrat de
500g/m2 pot avea rezistenţe de 25 KN/m.
Geotextilele cu o masă redusă, realizate pentru îmbrăcarea tuburilor de
drenaj pentru terenuri argiloase, permit o bună permeabilitate transversală prin
mărirea secţiunii de intrare a apei spre dren şi reducerea corespunzătoare a
rezistenţei hidraulice de intrare. Pentru creşterea rezistenţei geotextilelor şi pe
direcţia de înfăşurare a tuburilor de drenare se recomandă consolidarea
straturilor fibroase cu benzi de neţesut.

4.5.3. Utilizarea geotextilelor pentru combaterea eroziunii solului

Geotextilele se folosesc în toate lucrările antierozionale ce includ


amenajări sau protecţii menite să combată acţiunea erozivă a apei sau vântului.
Acestea acţionează ca structuri de reţinere, împiedicând antrenarea materialului
de pe suprafeţele expuse. Ele sunt concepute de cele mai multe ori ca amenajări
temporare, în cadrul unui program de stabilizare biologică prin plantare.
În lucrările antierozionale se foloseşte o gamă largă de geosintetice:
ţesături din benzi, plase precum şi materiale destinate special unor astfel de
aplicaţii cum sunt geotextilele "însămânţate". Soluţiile aplicate urmăresc în
principiu două orientări:
• acoperirea suprafeţelor expuse cu un strat de geotextil, care trebuie să
asigure protecţia până la fixarea şi maturizarea unui covor vegetal, însămânţat
anterior în teren sau ale cărui seminţe sunt conţinute în geotextil;
• realizarea unor structuri din geotextil fixat cu ţăruşi pe suprafeţele expuse,
295
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

cu rolul de a reţine materialul antrenat, realizând un profil de echilibru pe


direcţia de acţiune a agentului eroziv, cu formarea unor mici terase.
În aceste construcţii, geotextilele trebuie să aibă o durată de viaţă
limitată de la 6 luni la 2 ani şi în acest scop se folosesc geotextile din fibre
celulozice, biodegradabile – cel mai frecvent iută.
Compozitele din geoneţesute însămânţate şi reţele din polietilenă se
folosesc ca protecţii ale solului şi previn eroziunea solului împotriva apei din
precipitaţii. Acestea pot înlocui construcţii masive din beton sau piatră care ar
asigura protecţia împotriva scurgerilor de apă pe perioadă scurtă, ajutând în
acelaşi timp la crearea unui ambient natural în condiţiile unor economii băneşti
de aproximativ 70% faţă de soluţiile clasice.
Materialul fibros natural al geoneţesutului cu fibre de lungimi de 1-10
mm conţine seminţele şi asigură protecţia solului pentru aproximativ un an de
la data fabricaţiei. Seminţele conţinute sunt selectate pentru a avea o formă
caracteristică şi o anumită lungime a rădăcinilor la maturitate.
Compozitul mai conţine şi o reţea din polietilenă cu o arie a unui ochi
de 1cm2, care este ataşată de stratul de pământ după dezvoltarea rădăcinilor,
rezultând un strat pământ - compozit foarte compact şi foarte rezistent la
aluviuni.
Geoneţesutul biodegradabil din iută sau in se va distruge într-o perioadă
de 1-2 ani, creind un pat necesar pentru creşterea ierbii.
Masa specifică minimă a unui compozit de acest fel produs de firma
Raltex (figura 4.98) este de 135g/m2.

Figura 4.98. Compozitele din geoneţesute însămânţate şi reţele din polietilenă

Instalarea unui astfel de material necesită operaţii de pregătire a


296
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

terenului, de astupare a gropilor şi de nivelare, cu umezirea solului înaintea


aplicării compozitului. În cazul utilizării fertilizatorilor, materialul nu va fi
aplicat până la terminarea efectului erbicidului care poate distruge geoneţesutul
şi scădea eficienţa în timp compozitului. În fisurile din sol, materialul trebuie
aşezat pe o adâncime de cel puţin 50 cm, astfel încât apa să nu se poate infiltra
dedesubtul materialului. Stâlpi de susţinere pot fi înfipţi în solul cu compozit
pentru a preveni alunecările în perioada de formare a rădăcinilor.
Un astfel de material prezintă o dublă protecţie ecologică : apără solul
împotriva eroziunilor provocate de apă şi vânt şi este făcut dintr-un deşeu ce
conţine fibre de in, deci reciclează alte materiale.
Reţeaua din polietilenă este stabilă chimic şi nu interacţionează cu
mediul. După dezvoltarea ierbii, ea fiind amplasată la un cm sub suprafaţă nu
este vizibilă şi nu strică aspectul estetic, iar în final, materialul oferă o soluţie
ieftină împotriva eroziunilor solului.

4.5.4. DEPOZITE DE DEŞEURI CU GEOTEXTILE

Soluţiile de principiu pentru depozitele de gunoaie menajere sunt


prezentate în figura 4.99 (a şi b) în timp ce în figura 4.99 c este prezentată
soluţia pentru acoperirea depozitelor de gunoaie, aceste soluţii oferind o
protecţie totală a mediului înconjurător.

Figura 4.99. Soluţiile de principiu pentru depozitele de gunoaie

297
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Principalele probleme care trebuie rezolvate, legate de aceste amenajări


sunt următoarele:
• etanşarea perfectă a bazei depozitului, astfel încât apele reziduale din el să
nu mai pătrundă în subteran;
• captarea acestor ape, care se adună pe suprafaţa inferioară a drenului şi
conducerea către o staţie de epurare;
• protecţia părţii superioare, după închiderea acestuia, asigurându-se protecţie
faţă de precipitaţii şi colectarea gazelor ce rezultă din fermentarea gunoaielor şi
apoi conducerea lor în afara depozitului.
Soluţia de încapsulare a depozitelor de gunoaie menajere presupune o
acurateţe deosebită în realizarea straturilor, dar utilizarea geotextilelor
simplifică tehnologia şi nu presupune operaţii speciale de şantier.
La haldele minerale, soluţiile sunt identice, cu examinarea necesităţii
stratului pentru drenarea gazelor. La aceste construcţii pe taluzul exterior este
necesar să se aşeze un geotextil biodegradabil, însămânţat sau nu, pentru a
asigura o protecţie vegetală rapidă.

4.5.5. Trecere în revistă a principalelor domenii de utilizare a geotextilelor


4.5.5.1. Drumuri permanente
Prin separarea diferitelor straturi de materiale, geotextilul stabilizează
construcţia drumului care este proiectat să reziste la solicitări dinamice şi
statice.

Figura 4.100.

298
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.5.2. Fundaţii
Plasate sub fundaţii, materialele geotextile înlocuiesc stratul de
îmbrăcăminte într-o modalitate simplă, eficientă şi economică.

Figura 4.101
4.5.5.3. Conducte şi şanţuri
Amplasând material geotextil pe fundul unui şanţ creşte considerabil
capacitatea sa portantă.

Figura 4.102
4.5.5.4. Drumuri temporare
Plasarea geotextilului sub stratul de pietriş superior creşte capacitatea
de rezistenţă a drumului la traficul greu continuu. În acest mod, tractoarele sau
maşinile grele nu se vor mai împotmoli în stratul de pietriş.

299
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.103
4.5.5.6. Podele de beton
Sub podelele de beton, postarea unui material geotextil permeabil
protejează stratul drenant de contaminarea cu beton şi pământ.

Figura 4.104
4.5.5.7. Zone de depozitare
Folosind material geotextil se previne amestecarea straturilor ca şi
înfundarea stratului drenant.

Figura 4.105

300
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.5.8. Parcări
Zonele supuse la încărcări statice considerabile necesită un fundament
foarte stabil. Geotextilele oferă aceasta prin separarea diferitelor straturi de
material, esenţială pentru menţinerea capacităţii portante.

Figura 4.106
4.5.5.9. Izolare fonică
În blocurile de apartament, geotextilele sunt utilizate în scopul
asigurării izolaţiei fonice.

Figura 4.107
4.5.5.10. Extindere drumuri
Geotextile saturate cu bitum previn pătrunderea apei de suprafaţă până
la stratul de rezistenţă, spălarea particulelor fine şi reduc frecvenţa apariţiei de
fisuri şi spărturi.

301
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.108
4.5.5.11. Grădini pe acoperiş
Geotextilele se folosesc în acest caz ca straturi de separare, protecţie
mecanică a membranelor acoperişului şi filtru de protecţie a oricărui eventual
strat de drenaj.

Figura 4.109
4.5.5.12. Pante
Introducând geotextile dedesubtul stratului superior, panta va rezista
apei subterane, apei de ploaie sau din topirea zăpezii, care altfel vor spăla
particulele fine.

Figura 4.110

302
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.5.13. Aeroporturi
În cazul construcţiilor caracterizate de solicitări mari ale suprafeţei,
geotextilele stabilizează fundaţiile permiţându-le să suporte încărcări dinamice
mari.

Figura 4.111
4.5.5.14. Căi ferate
Creşterea rapidă a vitezei de circulaţie şi a sarcinii trenurilor au dus la
solicitări intense ale căii de rulare. Prezenţa fibrelor textile ajută la o mai bună
stabilizare a fundaţiei, care rezistă astfel la încărcări dinamice mari.

Figura 4.112
4.5.5.15. Conducte de drenaj
Utilizând geotextile permeabile, dispuse în jurul conductelor, se obţine
un sistem drenant eficient şi de mare fiabilitate, fără riscul înfundării.

303
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.113
4.5.5.16. Protecţie a coastelor
Geotextilele asigură protecţia liniei coastelor, flexibilitatea şi
permeabilitatea lor oferind rezistenţă la impactul valurilor şi curenţilor,
prevenind eroziunea şi spălarea particulelor fine.

Figura 114
4.5.5.17. Depozitare reziduuri (strat superior)
În zonele de depozitare a deşeurilor, prezenţa geotextilelor pe ambele
feţe ale membranelor previn perforarea acestora Mai mult, geotextilele se
folosesc ca straturi filtrante de protecţie a straturilor drenante.

Figura 4.115

304
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.5.18. Şanţuri drenante


Geotextilele protejează sistemul drenant prin prevenirea amestecării
particulelor fine.

Figura 4.116
4.5.5.19. Diguri
Digurile artificiale şi taluzuri necesită fortificarea cu materiale
rezistente pentru a face faţă forţelor naturii. Geotextilele le stabilizează şi
previn spălarea particulelor fine.

Figura 4.117

4.5.5.20. Depozitare reziduuri (strat inferior)


Aşa cum s-a precizat anterior, geotextilele depuse pe ambele feţe ale
membranelor le protejează pe acestea de apariţia perforaţiilor. Ele ajută de
asemenea la depistarea pierderilor de lichid.

305
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.118
4.5.5.21. Drenaj de suprafaţă
Drenajele de suprafaţă tind să fie umplute cu aluviuni provenite de la
solul înconjurător. Geotextilele menţin particulele fine la distanţă de stratul
drenant asigurând eficienţa drenării.

Figura 4.119
4.5.5.22. Construcţii portuare
Materiale geotextile plasate înapoia zidului de retenţie vor păstra stratul
drenant curat, ceea ce reduce presiunea hidraulică exercitată asupra zidului.
Atunci când sunt plasate în faţa zidului de retenţie, geotextilele previn spălarea
fundului mării.

Figura 4.120

306
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.5.5.23. Sisteme de purificare a apei


Prezenţa geotextilelor pe ambele feţe ale membranei impermeabile
protejează sistemul de perforaţii.

Figura 4.121
4.5.5.24. Drenaj pentru clădiri
La construcţia fundaţiilor şi a pereţilor subsolurilor, geotextilele asigură
un dren circular eficient, care poate preveni degradările produse de umiditate.

Figura 4.122

4.5.5.25. Canale şi maluri ale râurilor


Geotextilele protejează malurile râurilor şi canalele într-un mod
eficient, fără a afecta mediul înconjurător.

307
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.123
4.5.5.26. Lacuri artificiale
Membranele impermeabile sunt protejate de perforaţie cu ajutorul
geotextilelor.

Figura 4.124.
4.5.5.27. Rezervoare de apă
Membranele impermeabile sunt protejate de perforaţie cu ajutorul
geotextilelor.

Figura 4.125

308
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4. 6. PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE GEOTEXTILELOR ŞI


METODE DE ANALIZĂ A ACESTORA

Deoarece geotextilele au fost produse de către industria textilă, într-o


primă perioadă proprietăţile lor au fost evaluate prin intermediul standardelor
specifice materialelor textile. Relativ repede a devenit evident faptul că testele
destinate materialelor textile nu ilustrau comportarea reală a geotextilelor, ca
urmare a relaţiei speciale pe care acestea o au cu solul cu care sunt în contact.
Ca urmare, institute specializate din diferite ţări au dezvoltat noi echipamente
şi metode care ţin seama de destinaţia finală a geotextilelor. Pentru început,
abundenţa de modalităţi de testare a creat dificultăţi în compararea
geotextilelor produse în diferite ţări; astăzi, testele elaborate la nivel european
oferă o bază comună de evaluare, fiind acceptate nu numai în Uniunea
Europeană, ci în întreaga Europă, fiind în marea lor majoritate acceptate de
ISO (International Standard Organisation).
Proprietăţile geotextilelor sunt în funcţie de structura şi de modul lor de
fabricaţie. De asemenea, ele sunt în relaţie directă cu condiţiile mediului, care
poate să le influenţeze.
Cele mai comune caracteristici ce sunt precizate în specificaţiile
materialelor geotextile sunt rezistenţa la tensionare, dimensiunile porilor,
permeabilitate, rezistenţa la perforare statică (CBR - California Bearing Ratio)
şi rezistenţa la perforare prin căderea unui con. Frecvent este specificată masa
pe unitatea de suprafaţă, chiar dacă această caracteristică nu influenţează
performanţele geotextilului.
Caracteristicile materialelor geotextile pot fi grupate în trei categorii:
1 descriptive
2 mecanice
3 hidraulice
4 alte proprietăţi (de rezistenţă la factori de mediu, etc)

4.6.1. Caracteristici descriptive ale geotextilelor

4. 6. 1. 1. Masa specifică (masa unităţii de suprafaţă):


M
ms = , [kg/m2]
S
unde:
309
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

ms = masa specifică
M = masa mostrei, kg
S = suprafaţa mostrei, m2
Se determină prin cântărirea unei mostre de material geotextil de
suprafaţă cunoscută.
4.6.1.2. Grosimea
Reprezintă măsura distanţei care separă două feţe ale geotextilului,
exprimată de regulă în mm. Se determină la presiuni cuprinse între 2 kPa şi
200 kPa, care simulează situaţiile care pot interveni în utilizarea materialului
geotextil.

4.6.2. Caracteristici mecanice


4.6.2.1. Rezistenţă mecanică
Geotextilele ţesute sunt de regulă caracterizate de rezistenţă mai mare şi
de extensibilitate mai redusă în comparaţie cu geotextilele neţesute, acestea din
urmă fiind caracterizate de foarte bună uniformitate direcţională a rezistenţelor
mecanice.
4.6.2.2. Rezistenţa la tracţiune
Pentru determinarea rezistenţei la tracţiune o probă este fixată între
două dispozitive de prindere de 2,5 – 5 cm care trag mostre de 10 × 20 cm cu
viteză de tensionare constantă în vederea determinării alungirii şi proprietăţilor
tensionale.
4.6.2.3. Proprietăţi tensionale ale geotextilelor prin metoda Wide Width.
Folosită în special pentru aplicaţiile de ranforsare, acest test foloseşte
sisteme de prindere care întind materialul pe lăţime. Se folosesc mostre cu
lăţime de 200 mm, iar la începutul testului distanţa dintre dispozitivele de
fixare a probei este de 100 mm. Faptul că lăţimea probei testate este mai mare
decât lungimea acesteia diferenţiază această metodă de alte metode de
determinare a proprietăţilor mecanice.Asupra probei se aplică o forţă
longitudinală, viteza de creştere a tensiunii de solicitare a probei fiind de 20%
pe minut. La rupere se notează tensiunea de rupere, alungirea şi energia
absorbită.

310
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.126

Un dispozitiv pentru determinarea rezistenţei Wide Width este prezentat


în figura 127.
Utilizarea lăţimii mari a eşantionului testat urmăreşte să reducă tendinţa
geotextilului de a se contracta şi să ofere date despre comportarea în condiţiile
ce există în exploatare. Acest test oferă date ce au semnificaţie deosebită în
cazul utilizării materialului geotextil în aplicaţii de ranforsare.

Figura 4.127 Dispozitiv pentru determinarea rezistenţei Wide Width

311
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.6.2.4. Rezistenţa la perforare statică (CBR - California Bearing Ratio)


Se determină prin fixarea unei probe între două inele de oţel, urmată de
împingerea unei piese de 50 mm în diametru în centrul probei până la ruperea
acesteia.

Figura 4.128. Principiul determinării rezistenţei la perforare statică

Figura 4.129 Dispozitiv pentru determinarea rezistenţei la perforare clasică

Atunci când intervine ruperea probei se măsoară încărcarea maximă şi


312
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

deplasarea piesei. Un dispozitiv pentru determinarea rezistenţei la perforare


clasică este prezentat în figura 4.129.
Pentru a dovedi rezistenţă ridicată la perforare, geotextilul trebuie să fie
caracterizat fie de rezistenţă mecanică mare, fie de alungire mare.

Figura 4.130. Geotextilul rezistă la perforare numai dacă are fie rezistenţă mecanica mare
(desenul de sus), fie alungire mare (desenul median). Altfel se produce perforarea geotextilului
(desenul de jos)

4.6.2.5. Rezistenţa la perforare (US Road)


Determinarea ei se face identic cu determinarea CBR, cu excepţia
dimensiunilor piesei care solicită materialul geotextil, care are un diametru mai
mic (8 mm).

313
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.131. Determinare US Road

4.6.2.6. Rezistenţa dinamică la perforare (testul de cădere a conului)


Se determină prin trimiterea asupra centrului unei probe fixate într-o
piesă inelară a unui corp conic cu masă de 1 kg, ce cade liber de la înălţimea de
500 mm. Se măsoară diametrul perforaţiei rezultate.

Figura 4.132. Determinarea rezistenţei dinamice la perforare

4.6.2.7. Rezistenţa trapezoidală la sfâşiere


O probă de dimensiuni standardizate, care prezintă o tăietură pe o
distanţă de 15 mm, este supusă tensionării pentru a continua sau propaga
ruperea.
314
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4.133. Determinarea rezistenţei trapezoidale la sfâşiere

4.6.2.8. Grab Test


O sarcină continuu crescătoare este aplicată longitudinal asupra unei
probe, testul continuându-se până la ruperea probei. Se măsoară valoarea
maximă a sarcinii şi alungirea la rupere. Acest test simulează supunerea
geotextilelor la forţe de tensionare ce acţionează asupra suprafeţei materialului
geotextil, în timp ce stratul de la bază tinde să se deplaseze lateral.

Figura 4.134. Prezentare schematică Grab test

4.6.2.9. Rezistenţa la explozie hidraulică


Acest test, cunoscut drept test Mullen, determină rezistenţa la explozie
hidraulică prin fixarea unui probe de către un inel, deasupra unei diafragme.
315
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Diafragma este apoi umflată şi presează asupra materialului geotextil până la


ruperea acestuia.

Figura 4.135. Prezentare schematică Mullen test

4.6.2.10. Compresibilitatea
Compresibilitatea (E) reprezintă raportul dintre efortul normal în planul
geotextilului (τ) şi deformaţia specifică a geotextilului sub acest efort (ε) sau
raportul dintre variaţia grosimii (∆Tg) şi grosimea totală Tg.
τ
E= [kPa]
ε
∆T
e= , [%]
Tg

4.6.3. Proprietăţi hidraulice

4.6.3.1. Porozitatea
Reprezintă raportul dintre volumul total de goluri interioare al
suprafeţei de geotextil (Vg) şi volumul total (Vt):
Vg
P= ⋅100
Vt
4.6.3.2. Dimensiunile porilor
Un anumit material granular calibrat este spălat, folosind o sită, printr-
un singur strat de material geotextil Se determină distribuţia dimensiunilor
particulelor ce au penetrat materialul.
316
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.6.3.3. Debit de curgere


Cantitatea de apă care curge printr-un singur strat de material geotextil
normal pe suprafaţa acestuia este măsurată în condiţii standardizate. Valoarea
obţinută se exprimă în l/(s⋅m2).
4.6.3.4. Permeabilitatea la apă
Caracterizează aptitudinea unui material geotextil de a lăsa să circule un
fluid (aer, apă). Este determinată prin măsurarea viteza de trecere a apei prin
geotextil la o presiune a unei coloane de apă de 100 mm, şi se exprimă în litri/
m2×secundă.
Q
P= [l/m2×s]
A×t
unde:
Q = cantitatea de apă, litri
A = aria secţiunii transversale a probei, m2
t = durata curgerii volumului de lichid Q, secunde.
Determinarea permeabilităţii unui geotextil se poate face prin două
metode.
Metoda cu presiune hidrostatică constantă în supunerea unui singur
strat de material geotextil la curgerea unidirecţională a apei normal pe planul
său, la o serie de valori constante ale presiunii hidrostatice.
Metoda cu presiune hidrostatică descrescătoare este similară celei
anterioare, deosebirea constând în aceea că se aplică o presiune hidraulică care
descreşte în timp. Rezultatul care se obţine este indicele de viteză (VIH50)
exprimat în m/s ce corespunde unei pierderi de presiune de 50 mm prin mostra
de material geotextil.
4.6.3.5. Permeabilitate sub încărcare
Permeabilitatea perpendicular pe planul materialului geotextil este
măsurată la presiune hidraulică constantă şi la diferite valori ale sarcinii. Este
un test util atunci când se urmăreşte compararea geotextilelor de grosimi
diferite.
4.6.3.6. Permitivitatea
Atât timp cât geotextilele pot avea grosimi diferite, evaluarea
coeficientului lor de permeabilitate poate fi înşelătoare. În multe cazuri, mut
mai elocventă este valoarea permitivităţii, care reprezintă cantitatea de apă care
317
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

trece printr-un geotextil sub o anumită diferenţă de presiune şi la o anumită arie


a secţiunii transversale.
Q × RT
Ψ= , [s-1]
∆h × A × t
unde:
Ψ = permitivitatea, s-1
∆h = diferenţa de presiune
RT = factorul de corecţie pentru temperatură, care se determină cu relaţia:
U
RT = t , unde:
U 20
Ut = vâscozitatea apei la temperatura de testare (milipoise)
U20 = vâscozitatea apei la temperatura de 20oC (milipoise)
Coeficientul de permeabilitate se poate determina folosind valoarea
permitivităţii cu ajutorul relaţiei:
K = Ψ × Tg, unde:
Tg = grosimea geotextilului.

4.6.3.7. Transmisivitatea
Este definită ca valoarea cantităţii de apă ce trece în planul geotextilului
la gradient hidraulic unitar şi raportat la unitatea de lăţime.

Θ = Kp × Tg, [m2/s]
unde:
Θ = transmisivitatea, m2/s
Kp = coeficientul de permeabilitate în planul geotextilului, m/s
Tg = grosimea geotextilului, m.

318
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Figura 4. 36. Reprezentare schematică a aparatului pentru determinarea transmisivităţii

4.6.3.8. Filtrabilitatea
Se referă la retenţia particulelor solului şi circulaţia apei (evitarea
colmatării). Ea este definită prin următoarele criterii:
• criteriul de retenţie:
ds ≥ Og × a, unde:
ds - diametrul particulelor solului;
Og - diametrul de filtraţie al geotextilului;
a - coeficient de corecţie;
• criteriul de permeabilitate:
Kg ≥ Ks × P
în care:
Kg - coeficient de permeabilitate al geotextilului;
Ks - coeficient de permeabilitate al solului;
P - coeficient de corecţie.
4.6.3.9. Diametrul de filtraţie
Reprezintă deschiderea geotextilului astfel încât n% din porii
geotextilului să aibă un diametru inferior unei valori prestabilite.

319
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.6.4. Alte proprietăţi


4.6.4.1. Degradarea geotextilelor prin expunere la ultraviolete şi apă
Nivelul de degradare se determină prin testarea rezistenţei mecanice
înainte şi după expunerea pentru diferite durate de timp.
Această metodă determină pierderea de rezistenţă a materialului
geotextil prin expunere la radiaţii ultraviolete şi lumină folosind un aparat care
utilizează un arc de xenon. Metoda compară 5 mostre de 2 × 6 inch de material
geotextil expuse în condiţii standard de temperatură şi umiditate la durate
diferite de expunere (150, 300 şi 500 ore), cu mostre netratate.
4.6.4.2. Pierderea de stabilitate ca urmare a acţiunii temperaturii
Această metodă măsoară efectul temperaturii asupra rezistenţei la
rupere şi a alungirii materialelor geotextile. Pentru aceasta, mostre de material
geotextil sunt condiţionate la o temperatură astfel aleasă încât să corespundă cu
temperatura la care geotextilul va fi expus în condiţii normale de utilizare,
folosind o cameră de condiţionare care poate oferi temperaturi cuprinse între
-40 şi +100°C, cu o precizie de ± 2°C. Asupra mostrelor astfel condiţionate se
efectuează teste de determinare a rezistenţei şi alungirii. Metoda nu se
recomandă pentru geotextilele tricotate.
În continuare, în tabelele 4.17 şi 4.18 sunt date câteva dintre
caracteristicile unor geotextile.
Prezentarea comparativă a proprietăţilor mecanice ale geotextilelor, în
funcţie de tipul lor, este prezentată în tabelul 4.17.

Tabel 4.17. Proprietăţilor mecanice ale geotextilelor


Sarcina la Alungirea la Rezistenţă Deplasare Perforare
Tip
rupere rupere penetrare penetrare con
benzi mare mică mare mică medie
Geoţesute
filamente medie mică mare mică Medie
termo-
mică medie mică medie mică
consolidate
Geoneţesute
filamente mică medie medie mare medie
fibre scurte mică mare mare mare mare

Proprietăţile hidraulice ale câtorva tipuri de geotextile sunt prezentate în


tabelul 4.18.

320
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Tabel 4.18 Proprietăţile hidraulice ale câtorva tipuri de geotextile


Tip PermeabilitateDimensiune pori Capacitate drenaj
benzi mică mică mare
Geoţesute
filamente mare mare –
termo-consolidate medie medie –
Geoneţesute filamente mare mică mică
fibre scurte mică mică medie

4.6.5. Comportarea pe termen lung a geotextilelor


Ca şi alte materiale industriale destinate sectorului construcţiilor,
geotextilele trebuie să aibă o durată de serviciu care să poată atinge o sută de
ani, în condiţii de mediu complexe şi variate, şi adesea evolutive.
Cauzele modificării proprietăţilor şi caracteristicilor geotextilelor, în
funcţie de factorul timp, sunt:
• cauze interne: evoluţia stării materiei către un echilibru termodinamic,
migraţia adaosurilor de filare şi stabilizare, fenomene de post-cristalizare;
• cauze exterioare: prezenţa unui agent agresiv ca de exemplu reactivii
chimici, oxigenul atmosferic, temperatura care pot antrena o modificare a
proprietăţilor şi caracteristicilor geotextilului.
4.6.5.1. Îmbătrânirea
Noţiunea de îmbătrânire este direct ataşată noţiunii de timp, ceea ce
conduce la ideea de inevitabilitate a acestui proces.
Proprietăţile şi caracteristicile geotextilelor se modifică în timp, fără ca
să fie întotdeauna vorba de o alterare a lor. Se poate înregistra, în anumite
cazuri, chiar o îmbunătăţire a caracteristicilor materialelor în urma trecerii
timpului.
Pentru polimerii sintetici, procesul de fabricaţie antrenează modificări
ale structurii care pot, sub efectul timpului, să conducă la apariţia unor
fenomene de relaxare a tensiunilor, la unele procese de cristalizare, ce pot fi
benefice în special pentru proprietăţile mecanice ale materialului (de exemplu
creşterea modului de elasticitate).
Pentru suprafeţele ţesute, neţesute etc, timpul nu are efecte directe
asupra comportării structurii. În schimb, unele tratamente suferite pe durata
proceselor de fabricaţie (prezenţa anumitor auxiliari chimici, neuniformităţi de
etirare, etc) sunt susceptibile de a antrena procese de degradare.
321
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.6.5.2. Comportarea fizico-chimică


Mediul este ansamblul de factori exteriori materialului, susceptibili de a
interveni. El influenţează direct aspectul fizico-chimic al comportării
materialelor geotextile.
Parametrii relativi ai mediului sunt:
• natura şi concentraţia agenţilor chimici (oxigen, apă, solvenţi, reactivi
chimici) sau agenţi biologici la contactul cu geotextilul;
• natura, spectrul şi intensitatea radiaţiilor ce parvin pe suprafaţa
geotextilului;
• valorile extreme şi variaţiile temperaturii mediului înconjurător, care pot
influenţa pozitiv sau negativ factorii precizaţi.
• efectele care pot să apară la contactul dintre materialele granulare şi
geotextil (blocajul fibrelor, fosilizarea reţelei, includerea de particule etc.) pot
să modifice, de asemenea, caracteristicile geotextilelor.

4.6.5.2.1. Stabilitatea la agenţi chimici


După natura polimerilor utilizaţi, comportarea pe termen lung a
geotextilului este variabilă. În condiţii obişnuite de utilizare, geotextilul
răspunde exigenţelor de utilizare. Anumiţi solvenţi organici, prin penetrare în
material, pot să umfle polimerul (de exemplu în cazul polipropilenei în
prezenţa lichidelor petroliere) şi deci să-i scadă performanţele.
În acelaşi timp, prezenţa apei la contactul poliamidei alterează
proprietăţile mecanice. Pentru policlorura de vinii, pierderea plastifiantului
fragilizează produsul şi se poate antrena ruperea sa. În mediul bazic, poliesterul
se hidrolizează în special dacă acţiunea mediului alcalin este asociată cu
acţiunea temperaturii. Având în vedere varietatea reactivilor chimici, este
necesară verificarea geotextilului şi urmărirea comportării acestuia.

4.6.5.2.2. Stabilitatea la agenţi biologici


Anumite microorganisme, mucegaiuri, ciuperci, insecte, rozătoare sunt
capabile de a deteriora fie polimerii, fie suprafeţele textile. De cele mai multe
ori microorganismele atacă în mod particular adaosurile (plastifianţi,
antioxidanţi etc.) mai mult decât polimerul propriu-zis. Când geotextilele
constituie un obstacol în căutarea hranei unor rozătoare, ele pot fi degradate
fără a prezenta, de fapt, o sursă de alimentaţie pentru aceste animale.

322
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

4.6.5.2.3. Stabilitatea la radiaţii ultraviolete


În majoritatea cazurilor, geotextilele sunt protejate de radiaţii printr-un
strat de materiale granulare. Pentru anumiţi polimeri, radiaţiile pot să amorseze
procesul de degradare (polipropilena, polietilena). Este deci recomandat, în
toate cazurile, limitarea în timp a expunerii suprafeţelor textile la lumina solară
şi a tuturor intemperiilor.

4.6.5.2.4. Comportarea mecanică


Utilizarea geotextilelor, la aplicaţii din ce în ce mai complexe în
domeniul construcţiilor, a impus o mai bună cunoaştere a comportării mecanice
la tracţiune.
Fluajul este fenomenul care se manifestă prin creşterea deformaţiei în
funcţie de timpul în care o solicitare a fost aplicată. Pentru polimeri, aceasta se
exprimă prin curba deformaţiei în funcţie de timp, sub efortul constant şi în
condiţii de temperatură şi de mediu determinate. Criteriul de degradare depinde
de materialul testat. Putem să avem:
• rupere fragilă;
• un prag de curgere pentru materialele cu alungire puternic plastică, în
general, toţi polimerii sunt sensibili la fluaj dacă se depăşeşte temperatura de
tranziţie vitroasă. De exemplu, polipropilena şi polietilena sunt susceptibile de
fluaj la temperaturi obişnuite, ceea ce nu este cazul la poliester şi poliamidă.
Atunci când geotextilele sunt utilizate în căile de comunicaţie, ele sunt
supuse la solicitări alternante care pot să conducă la apariţia rupturilor prin
oboseală. S-a constatat că structura geotextilului este mai puţin sensibilă la
oboseală decât polimerul.

4.6.5.2.5. Comportarea hidraulică


Funcţia hidraulică a geotextilelor (dren şi/sau filtru) este esenţială atât
pe termen scurt cât şi pe termen lung, în lucrările de drenaj.
Se întâlnesc trei cazuri: scurgere permanentă, scurgere
intermitentă/temporară, scurgere alternantă.
În toate aceste cazuri, structura solului, fie la început, fie după un timp,
trebuie să protejeze geotextilul, ceea ce va conduce la respectarea duratei de
viaţă preconizate.
Colmataj mineral
Există două riscuri majore de colmataj mineral:
323
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• penetrarea particulelor în interiorul geotextilului (în general neţesut) şi deci


reducerea permeabilităţii. Geotextilul neţesut este mai vulnerabil dacă este
subţire.
• obturarea canalelor de trecere a fluidului în geotextil. Geotextilele ţesute sau
neţesute compacte sunt mai vulnerabile la acest tip de colmataj.
Colmataj chimic
După natura apelor şi conţinutul lor în materii dizolvante există
posibilitatea precipitării unor săruri pe suprafaţa geotextilului, în principal a
carbonarului de calciu. În zonele sensibile este necesară analiza prealabilă a
apelor şi realizarea unor sisteme drenate anrobate cu un geotextil. Se
menţionează că acolo unde sunt ape cu săruri de fier aflate sub acţiunea unor
microorganisme se poate depune pe geotextil hidroxidul feric care va obtura
total geotextilul.
Colmataj biologic
La lucrările fluviale şi în zonele de deversare se poate înregistra asupra
texturii fibroase o proliferare a algelor, care poate să reducă permeabilitatea
suprafeţelor şi deci să împiedice funcţia de filtraţie a geotextilului.

324
BIBLIOGRAFIE

1. V. Strunga, Prefabricate drenante, Tribuna Construcţiilor, anul 7, nr. 19


(319), 13 mai 2005
2. The Wordsworth Dictionary of Science and Technology, Wordsworth
Editions Ltd (Jul 1995)
3. Maria Zamfir, Textile neconvenţionale, Editura Cermi, Iaşi, 2000
4. Iliescu, M., 1994. Geosintetice. Editura Dacia, Cluj-Napoca
5. Amit Rawal, Relationship between Process Parameters and Properties
of Multifunctional Needlepunched Geotextiles, Journal of Industrial Textiles,
Vol. 35, No. 4, 271-285 (2006)
6. Koerner, R. M., Soong, T. Y., The evolution of geosynthetics.” (1997).
Civil Engineering, ASCE, 67(7), 62-64
7. Robert M Koerner, Designing With Geosynthetics, Prentice Hall, 2005
8. Cevat Yaman, Joseph P. Martin, Eyup Korkut, Use of Layered
Geotextiles to Provide a Substrate for Biomass Development in Treatment of
Septic Tank Effluent Prior to Ground Infiltration, J. Envir. Engrg., Volume
131, Issue 12, pp. 1667-1675 (December 2005)
9. XXX, Dicţionar Textil,
10. Hsuan, Y. G. and Koerner, R. M. (1993), "Can Outdoor Degradation be
Predicted by Laboratory Accelerated Weathering?", Geotechnical Fabrics
Report, Vol. 11, No. 8, pp. 12-16.
11. Hsuan, Y. G., Koerner, R. M., Soong, T.-Y. (1994), "Behavior of
Partially Ultraviolet Degraded Geotextiles,"Proceedings 5th International
Conference on Geosynthetics, Singapore, Vol. 3, pp. 1209-1212.
12. Viebke, J., Ifwarson, M. and Gedde, U. W. (1994), "Degradation of
Unstabilized Medium-Density Polyethylene Pipes in Hot-Water Applications",
Polymer Engineering and Science, Vol. 34, No. 17, pp. 1354-1361.
13. Deberandino, S., The role of the mullen burst in geotextile
specifications, Geotechnical Fabrics Report, 12(3), p.41, 1994
14. Rustom, R. N., Wegget, J. R., A laboratorz investigation of the role of
geosyntetics in interill soil erosion and sediment control, Geotechnical Fabrics
report, 11(3), p. 16, 1993
15. Aydilek, A. H., Edil, T. B., 2002, “Filtration Peformance of woven
Geotextiles with wastewater treatment sludge”, Geosyintetics International,
1(9), p. 41

325
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

16. Bhatia, S. K., Smith, J. L., 1996, “Geotextile Characterization and Pore
Size Distribution, A review of Test Methods and Results”, Geosyntetics
International, 2(3), p.155
17. http://www.drexel.edu/gri/gmat.html
18. http://www.geofabrics.com.au/bidim.htm
19. http://web.utk.edu/~mse/pages/Textiles/Geotextiles.htm
20. http://www.ag.ohio-state.edu/~ohioline/aex-fact/0304.html
21. http://www.acf-environ.com/stabprod.html
22. http://www.cofra.com/typar.html

326
CAPITOLUL 5
PRODUSE TEXTILE INTELIGENTE

5.1. INTRODUCERE

Una din problemele cu care se confruntă astăzi industria textilă este


competiţia extrem de accentuată, iar una din soluţii pentru a face faţă acestei
competiţii este găsirea unor breşe în care pot fi identificate oportunităţi de
dezvoltare. Foarte multe companii specializate în producerea materialelor şi a
confecţiilor textile s-au orientat, o lungă perioada de timp, pe îmbunătăţirea,
perfecţionarea produselor şi proceselor, ceea ce astăzi nu mai este suficient. În
acest context, după textilele tehnice şi funcţionale, cele mai recente dezvoltări
în domeniul textilelor indică apariţia, în forţă, a produselor textile inteligente,
care reprezintă o grupă de produse cu numeroase aplicaţii inovatoare.
Inovaţia în domeniul materialelor textile a atins, în ultimii ani, cote
nebănuite de cei mai mulţi dintre noi. Într-o perioadă relativ scurtă, respectiv în
ultimii 50 de ani, industria de textile şi îmbrăcăminte a suferit schimbări
revoluţionare având parte de cele mai remarcabile inovaţii. Nu este vorba
numai de textilele performante, cu destinaţii multi-funcţionale (îmbrăcăminte,
protecţia mediului, geotextile etc.) sau de cele cu proprietăţi deosebite
(antibalistice, protecţie chimică, biologică etc.), considerate sisteme pasive, ci
despre materiale sau structuri inteligente care “simt” şi reacţionează la stimuli
externi de natură mecanică, termică, chimică, magnetică ş.a. Ele sunt sisteme
complexe proiectate prin combinarea într-un mod inteligent a tehnologiilor
textile avansate şi tehnologia informaţiei şi electronicii.
Conţinutul de tehnologie înaltă (high-tech) trebuie înţeles nu numai în
termenii care privesc materialele utilizate ci şi sub aspecte legate de concepte,
structură şi procese de fabricaţie. Apariţia lor a fost posibilă datorită
progreselor obţinute nu numai în domeniul tehnologiilor textile ci şi în alte
domenii în care sunt incluse bio-tehnologiile, nano-tehnologiile, tehnologia
informaţiei, micro-electronica, etc.
Multe din inovaţiile din domeniul materialelor textile din ultimele
decenii au avut iniţial aplicaţii militare – de la structurile din fibre de sticlă la
echipamentul anti-glonţ, de la materialele care asigură protecţia chimică la
materialele compozite.
326
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi tehnologice de înalt nivel vor


genera noi cunoştinţe necesare pentru a da posibilitatea ca industria textilă să
facă trecerea de la o industrie bazată pe resurse la o industrie bazată cunoaştere,
de la cantitate la calitate, de la producţia de masă la producţia la comandă, de la
produse şi servicii „materiale şi tangibile” la cele „intangibile” cu valoare
adăugată ridicată, de la strategii care vizează creşterile cantitative la cele
inovative.
Aceste schimbări vor conduce, în mod evident, la o nouă industrie
textilă, unde ştiinţa este factorul determinant. Dezvoltarea unor tehnologii
pentru textilele inteligente implică eforturi care au în vedere o serie de aspecte,
cum sunt:
• complexitatea produselor ca urmare a combinaţiei dintre componentele
„high-tech” şi materialele textile;
• multidisciplinaritatea tehnologiilor implicate;
• dificultăţile legate de producerea la scară industrială;
• produsele trebuie să fie rezistente la purtare şi la tratamentele de întreţinere
(curăţare);
• produsele nu trebuie să afecteze confortul;
• elaborarea de noi tehnici de măsurare şi standardizare a lor;
• asigurarea protecţiei rezultatelor în mod adecvat, în armonie cu diseminarea
lor;
• asigurarea un „training” adecvat al utilizatorilor.

5.2. MATERIALE INTELIGENTE


Conceptul de materiale inteligente (engl. “smart materials”) a apărut în
1989 în Japonia [1] fiind folosit pentru a defini materiale care prezintă un
comportament dinamic, modificându-şi proprietăţile sub acţiunea unui factor
extern (figura 5.1).
Materialele inteligente încorporează caracteristicile de adaptabilitate şi
de multifuncţionalitate, fiind capabile să prelucreze informaţiile, utilizând
exclusiv caracteristicile intrinseci ale materialelor.
Inteligenţa artificială, care poate fi modelată prin simulare pe
calculator, implică cinci caracteristici de bază [2]:
1 - senzitivitatea;
2 - impresionabilitatea (memorie);

327
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

3 - modificabilitatea (adaptare şi învăţare);


4 - activitatea (realizare de sarcini şi acţiuni);
5 - imprevizibilitatea (posibilitate de abatere de la experienţa
anterioară).

Fig. 5.1. Comportamentul dinamic al materialelor inteligente [47, 52]

Preocuparea de-a crea inteligenţă artificială a pornit de la noţiunea de


structură adaptivă. Spre deosebire de structurile convenţionale, care au doar
rolul de-a suporta sarcinile statice şi dinamice, structurile adaptive îşi pot
modifica caracteristicile în funcţie de solicitări, putând face faţă, de exemplu,
unor modificări de formă.
Prin analogie cu ştiinţele biologice, sistemele inteligente pot îndeplini
funcţii de activatori (muşchi), de senzori (nervi) sau de control (creier).
Noţiunea de material inteligent poate fi extinsă la un nivel mai înalt de
inteligenţă artificială, prin încorporarea unei "funcţii de învăţare". Rezultă un
material foarte inteligent care poate detecta variaţiile mediului şi-şi poate
modifica caracteristicile proprii astfel încât să controleze variaţiile care au
generat această modificare. S-au dezvoltat, astfel, noţiunile de "inteligenţă
pasivă" (care permite doar reacţia la mediu) şi de "inteligenţă activă" (care
reacţionează la constrângeri mecanice, termice sau electrice exterioare,
ajustându-şi caracteristicile printr-un sistem de feed-back) [3].
Materialele inteligente, au mai fost numite şi senzoriale, adaptive,
metamorfice, multifuncţionale sau “deştepte” (engl.: smart). Un ansamblu de
materiale inteligente, analizat la scară macroscopică dar integrat la scară
microscopică poartă denumirea de “structură inteligentă”. Ea se poate auto-
monitoriza, reacţionând unitar la orice stimul extern [4]. Cea mai simplă
structură materială inteligentă este alcătuită dintr-un senzor, un actuator şi un
amplificator de feed-back.

328
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Proprietăţi specifice materialelor inteligente au fost identificate la o


multitudine de materiale metalice, polimere, materiale compozite sau cristale
lichide [1].
Materialele textile inteligente pot fi caracterizate ca fiind structuri
textile capabile să sesizeze stimuli externi, să reacţioneze şi să se adapteze la
aceşti stimuli având funcţionalităţi integrate în structură.
Atât natura stimulului cât şi a răspunsului pentru aceste materiale sunt
extrem de diverse. Astfel, factorii externi includ câmpuri magnetice sau
electrice, variaţii ale regimului termic, acţiuni mecanice, etc. Potenţialul
acestor materiale inteligente este foarte mare, ele putând să-şi modifice faza,
gradul de vâscozitate, dimensiunile, proprietăţile electrice, unele caracteristici
legate de aspect etc.
Prima generaţie de textile inteligente utiliza materiale textile
convenţionale şi aveau integrate ulterior producerii lor, elementele externe de
tipul componentelor electronice care le conferea atributul inteligenţei. Aceste
componente trebuiau să fie îndepărtate de pe suportul textil înainte de spălarea
(curăţarea) produsului. Această limitare, cauzată de întreţinere, a necesitat
găsirea unor soluţii prin care componentele electronice să fie integrate în
structurile textile simultan cu fabricarea lor.
În a doua generaţie, componentele care conferă inteligenţă produsului
sunt ele însăşi transformate, în totalitate, în materiale textile. Funcţiile de bază
ale textilelor inteligente pot fi clasificate în cinci grupe:
• de recepţionare a stimulilor externi (senzorială);
• de procesare a informaţiilor şi a datelor
• de actuator – efectuare a unei acţiuni (adaptare la stimuli);
• de comunicare, transmitere a datelor;
• de generare, stocare, absorbţie de energie.
Aceste funcţii au, fiecare, un rol bine definit iar textilele inteligente le
pot îndeplini pe toate sau numai pe unele din ele. Toate aceste funcţii necesită
materiale şi structuri adecvate care trebuie să fie compatibile cu funcţiile
produselor de îmbrăcăminte: confort, durabilitate, rezistenţa la tratamentele de
întreţinere etc.
Materialele textile inteligente (MTI) pot “gândi” şi modifica (adapta)
proprietăţile conform condiţiilor externe. Între altele, aceste materiale pot:
• să-şi schimbe culoarea;

329
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

• să genereze şi să transfere căldură utilizând curentul electric sau


modificarea de fază;
• să fie folosite ca senzori, sensibili la modificările de temperatură din mediu
sau din corpul uman;
• să memoreze forme şi să revină la forma anterioară, în general sub acţiunea
căldurii.
Conform unor recomandări din literatura de specialitate [1, 5],
materialele textile inteligente, în funcţie de comportamentul lor, de la
recepţionarea stimulilor la răspuns, pot fi grupate în:
• materiale inteligente pasive, care acţionează doar ca senzori, ele doar
„simţind” factorii din mediu sau stimulii externi;
• materiale inteligente active, care „simt” stimulii şi reacţionează (în mod
controlat) la acţiunea acestora astfel încât, pe lângă funcţia de senzori ele au şi
funcţia de actuatori;
• materiale inteligente adaptabile, considerate foarte inteligente, care au
capacitatea de a percepe impulsuri sau semnale externe şi de a reacţiona,
adaptându-şi comportamentul în funcţie de circumstanţe.
Orice material inteligent presupune existenţa unui senzor iar până în
momentul de faţă, cele mai mari progrese s-au obţinut în domeniul materialelor
textile inteligente pasive de tip senzori.
În unele cazuri modificările apărute în materialul textil sunt vizibile
dar, uneori, acestea se produc la nivel molecular fiind complet invizibile cu
ochiul liber.
Iniţial, produsele textile inteligente şi îmbrăcămintea inteligentă şi-au
găsit aplicaţii în domenii în care necesitatea monitorizării şi intervenţiei este de
importanţă majoră, cum ar fi domeniile medical şi militar. Acesta din urmă
dispunând de finanţări generoase, reprezintă de altfel, principalul beneficiar al
celor mai importante realizări din acest domeniu. Este nevoie de textile
inteligente pentru uniforme, pentru a proteja soldaţii aflaţi în misiune sau
persoane aflate în condiţii meteorologice extreme. Acestea trebuie să realizeze
o monitorizare continuă în situaţii de supraefort sau într-o climă în care
adaptarea este dificilă. Dar, produsele care conţin materiale textile inteligente
îşi găsesc aplicaţii şi în alte domenii extrem de diverse, de la îmbrăcămintea
uzuală, la îmbrăcămintea pentru sport sau îmbrăcămintea de protecţie.
Materialele inteligente pot fi realizate prin introducerea unor substanţe
cu proprietăţi speciale (polimeri, substanţe ceramice, aliaje metalice, parafine şi
330
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

săruri) în materiale de diferite naturi (textile, metale sau aliaje, mase plastice,
ciment sau alte materiale pentru construcţii, etc).
În prezent materialele textile inteligente pot fi împărţite în următoarele
patru grupe [47]:
• materiale care memorează forma - materiale SMM (Shape Memory
Materials);
• materiale care îşi modifică faza - materiale PCM (Phase Change Materials);
• materiale textile capabile să-şi modifice culoarea - materiale cromice;
• materiale textile cu proprietăţi electrice speciale - materiale conductive.
Din multitudinea de materiale şi structuri inteligente, structurile textile
inteligente se remarcă printr-un număr mare de avantaje care le fac unice în
privinţa unor aspecte:
• sunt omniprezente şi familiare;
• sunt uşor de utilizat şi întreţinut;
• au un contact pe suprafaţă mare cu corpul;
• au funcţii estetice;
• au o versatilitate crescută, ţinând cont de materia primă, structură, formă,
tehnologii de fabricare etc.;
• pot fi realizate la comandă;
• pot fi produse pe maşini productive, cu costuri rezonabile, şi altele.
Aceste aspecte ar putea să constituie o deschidere către noi aplicaţii
care nu erau posibile anterior, în special în domeniul monitorizării stării
purtătorului şi tratamentelor medicale. Astfel, materialele textile care se pot
afla în contact permanent sau de lungă durată cu pielea, fără pericol de iritare,
pot fi utilizate în cazul monitorizării copiilor într-un mod discret şi natural ca şi
a persoanelor în vârstă pentru care discreţia şi aspectele estetice sunt
importante.
Textilele inteligente vor avea succes pe termen lung numai dacă
senzorii şi componentele asociate sunt integrate în totalitate în produs. Aceasta
reprezintă o mare provocare deoarece, pe lângă aspecte tehnice, concepte,
materiale, structuri şi tratamente, trebuie avută în vedere, în primul rând,
adecvanţa produsului la domeniul de utilizare, în sau ca material textil.

331
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

5.2.1. Senzori textili


Senzorii (captatorii) sunt sisteme de detecţie ce traduc modificările
mediului prin emiterea unor semnale cu ajutorul cărora este descrisă starea
structurii şi a sistemului material [2]. Unei structuri i se pot ataşa sau îi pot fi
încorporaţi senzori externi.
Utilizarea senzorilor în cazul materialelor textile conferă acestora
atributul de materiale textile inteligente iar unul din domeniile în care îşi găsesc
utilizare aceste materiale este cel medical. De dată mai recentă pentru utilizarea
în sistemul sanitar, sunt sistemele inteligente complexe obţinute prin integrarea
unor senzorii textili în produsele de îmbrăcăminte care pot servi la
monitorizarea semnelor vitale şi a poziţiei sau mişcărilor corpului, măsurarea /
înregistrarea, unor parametri, cum sunt:
• temperatura;
• semnele vitale ale inimii (cardiograma) sau creierului (encefalograma);
• sunetele emise de inimă, plămâni, sistemul digestiv, articulaţii;
• ultrasunetele (care pot caracteriza fluxul sanguin);
• parametri biologici sau chimici;
• mişcarea (prin respiraţie sau mişcare propriu-zisă);
• presiunea (presiunea arterială);
• radiaţiile;
• mirosurile, transpiraţia;
• parametrii mecanici şi electrici ai pielii etc.
O parte din parametrii menţionaţi sunt utilizaţi de foarte multă vreme în
investigarea stării de sănătate în timp ce alţii au fost exploraţi foarte puţin sau
chiar de loc. Cei mai investigaţi bio-parametri prin utilizarea senzorilor textili
se referă la cardiograma, ritm respirator, mişcare, temperatură, presiune
arterială.
Avantajul utilizării îmbrăcămintei cu senzori pentru obţinerea acestor
date, în comparaţie cu utilizarea aparaturii medicale specifice, este că
îmbrăcămintea poate fi purtată un timp îndelungat fără a crea disconfort pe
toată durata investigaţiilor iar contactul produsului cu pielea pe o arie largă dă
posibilitatea monitorizării în diferite zone ale corpului. Astfel, acest tip de
îmbrăcăminte cu senzori poate reprezenta o alternativă la aparatura medicală
convenţională existentă în mediile sanitare actuale.

332
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Au fost realizate astfel de produse de îmbrăcăminte destinate măsurării


diferiţilor parametri vitali dar acestea folosesc senzori convenţionali integraţi în
produs. Realizarea senzorilor textili si integrarea lor în sisteme textile
inteligente, sub forma unor produse de îmbrăcăminte, reprezintă rezultatele mai
multor proiecte de cercetare recente care au în vedere utilizarea lor la
măsurarea ritmului cardiac şi înregistrarea cardiogramei pe baza biosemnalelor
precum şi a ritmului respirator pe baza mişcărilor toracelui.
• Senzorii textili pot fi obţinuţi prin tricotare sau ţesere din fire speciale
cu proprietăţi electrice, cum sunt:
• firele metalice;
• fire metalice cu conţinut de fibre conductive în amestec cu fibre naturale
sau sintetice;
• fire cu conţinut de fibre electroconductive şi altele.
În general vorbind, senzorii utilizaţi pentru realizarea produselor textile
inteligente, atât cei clasici cât şi cei textili, se confruntă cu o serie de probleme,
ca de exemplu:
• stabilitatea senzorului care este influenţată de flexibilitatea şi
deformabilitatea necesare pentru asigurarea confortului precum şi modificarea
suprafeţei de contact cu corpul la mişcarea purtătorului;
• amplitudinea relativ scăzută a semnalelor (la nivel de µV);
• afectarea stabilităţii pe termen lung în urma purtării şi spălării produsului.
Datele preluate prin intermediul senzorilor trebuie să fie procesate
pentru a obţine informaţiile necesare. Senzorii pot doar să furnizeze date,
problema care se pune este interpretarea lor, problemă care nu este minoră dacă
se are în vedere că:
• semnalele diferă de la subiect la subiect;
• semnalele pot fi variabile în timp;
• nu există standarde în domeniu;
• nu se cunosc interdependenţele dintre parametri analizaţi.
În plus, materialul textil, în sine, nu are capacitatea de a răspunde
stimulilor, ceea ce impune utilizarea componentelor electronice care sunt
disponibile în forme miniaturizate şi flexibile, fiind încorporate în materiale
rezistente la apă, dar au o durabilitate limitată.
Cercetări recente în domeniul realizării şi utilizării unor electrozi textili
pentru înregistrare electrocardiogramei pe o perioadă de timp mai îndelungată
au fost făcute la Universitatea din Linköping (Suedia), Facultatea de Inginerie
333
Direcţii noi de dezvoltare şi management al calităţii în textile
Nequatex

Biomedicală [7]. Pen