Sunteți pe pagina 1din 2

Știm că vecinul nostru cel mai apropiat, Proxima Centauri,

găzduiește cel puțin două planete. Dar nu știm dacă există


planete în apropiere de Alfa Centauri. Cu toate acestea, o nouă
cercetare a stabilit cum ar putea arăta acestea.

Lucrarea a folosit modelarea și datele spectroscopice ale celor două stele ale
sistemului pentru a estima din ce ar putea fi alcătuită o planetă stâncoasă în
zona locuibilă a sistemului.

 Cel mai dăunător obicei alimentar pentru inimă, potrivit unui nou
studiu
 Telescopul spaţial Hubble împlineşte 32 de ani de funcţionare –
VIDEO

Pentru a estima compoziția acestei planete ipotetice, supranumită α-Cen-


Terra, cercetătorii au dezvoltat ceea ce ei numesc un model de
devolatilizare. Pentru început, au analizat cantitățile de elemente volatile
(hidrogen, carbon, oxigen) și nevolatile (cum ar fi fierul și siliciul) din Soare
și de pe Pământ și au analizat diferențele dintre aceste elemente.

Ulterior, cercetătorii au analizat datele de spectroscopie de înaltă rezoluție


privitoare la elementele din stelele α Centauri A și α Centauri B, ceea ce le-a
oferit informații despre 22 de elemente.

Planetele stâncoase, mult mai frecvente în alte


sisteme solare
Potrivit modelului lor, publicat în revista Astrophysical Journal, au fost
estimate posibilele compoziții ale unei planete stâncoase din zona locuibilă
a sistemului.

Dacă α-Cen-Terra există, ar fi probabil similară din punct de vedere


geochimic cu Pământul, cu o manta dominată de silicați. Dar ar putea avea
mai mult grafit și diamant, datorită unui raport mai mare între carbon și
oxigen, susține Charley Lineweaver, unul dintre autorii lucrării.
Capacitatea de stocare a apei ar fi, de asemenea, similară cu cea a miezului
Pământului, dar ar avea și o activitate geologică mai redusă. Astfel, este
posibil să nu prezinte deloc plăci tectonice, având și un miez de fier mai mic.

„Planeta rezultată va fi diferită în ceea ce privește mineralele și abundența


rocilor față de, să zicem, metan, carburi, grafit și poate chiar diamante în
nucleu”, a spus Lineweaver.

Simularea ar putea ajuta astronomii să


identifice planetele locuibile
Lineweaver susține că modelul ar putea fi aplicat și în cazul altor planete
ipotetice, scrie ArsTechnica. El a adăugat că există o bănuială potrivit căreia
planetele stâncoase sunt mult mai frecvente în alte sisteme solare decât am
descoperit până acum. Astfel, problema nu ar fi că ele nu există, ci că
abilitatea noastră de a le detecta este oarecum limitată.

Pe de altă parte, α-Cen-Terra – sau orice altă planetă – ar putea să difere de


model, deoarece meteoriții care poartă alte elemente au adesea impact
asupra planetelor, putând afecta compoziția lor chimică.

Cu toate acestea, modelul echipei ar putea ajuta cercetătorii să


identifice planetele locuibile, a declarat Lineweaver.

S-ar putea să vă placă și