- �Iar te-ai cufundat �n stele

?i �n nori ?i-n ceruri nalte?

De nu m-ai uita �ncalte,
Sufletul vie?ii mele.

�n zadar r�uri de soare

Gr?m?de?ti-n a ta g�ndire
?i c�mpiile Asire
?i �ntunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urc?-n cer v�rful lor mare -
Nu c?ta �n dep?rtare
Fericirea ta, iubite�!

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi p?rul.
Ah! ea spuse adev?rul;
Eu am r�s, n-am zis nimica.

- �Hai �n codrul cu verdea??,

Und-izvoare pl�ng �n vale,
St�nca st? s? se pr?vale
�n pr?pastia m?rea??.

Acolo-n ochi de p?dure,

L�ng? balta cea senin?
?i sub trestia cea lin?
Vom ?edea �n foi de mure.

?i mi-i spune-atunci pove?ti

?i minciuni cu-a ta guri??,
Eu pe-un fir de romani??
Voi cerca de m? iube?ti.

?i de-a soarelui c?ldur?

Voi fi ro?ie ca m?rul,
Mi-oi desface de-aur p?rul,
S?-?i astup cu d�nsul gura.

De mi-i da o s?rutare,
Nime-n lume n-a s-o ?tie,
C?ci va fi sub p?l?rie -
?-apoi cine treab? are!

C�nd prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de var?,
Mi-i ?inea de subsuoar?,
Te-oi ?inea de dup? g�t.

Pe c?rare-n bol?i de frunze,

Apuc�nd spre sat �n vale,
Ne-om da s?rut?ri pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

?i sosind l-al por?ii prag,

Vom vorbi-n �ntunecime:
Grija noastr? n-aib-o nime,
Cui ce-i pas? c?-mi e?ti drag�?
�nc-o gur? ?i dispare...
Ca un st�lp eu stam �n lun?!
Ce frumoas?, ce nebun?
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

?i te-ai dus, dulce minune,

?-a murit iubirea noastr? -
Floare-albastr?! floare-albastr?!...
Totu?i este trist �n lume!

(1873, 1 aprilie)