Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea Babeş Bolyai

Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicãrii

Specializarea : Administraţie Publicã

Masterat: Administraţie Publicã, ID/IFR, An,I,

Masterand: Dani Paula

Evoluţia studiului organizaţiilor

– teorii clasice, neoclasice şi comportamentale (şcoala resurselor


umane)

Organizaţiile sunt definite în dicţionarul limbii româ ne ca: ,, Asociație de oameni cu


concepții sau preocupă ri comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea
depunerii unei activită ți organizate.’’De-a lungul timpului organizaţiile au fost definite prin
perspectiva unor abordari diferite. O astfel de perspectiva este susţinută de Williamson în anul
1975, acesta spune ca tranzacţiile de piată sunt mai eficiente, au costuri mai reduse dacă se
realizează la nivelul unei organizaţii şi nu la nivel individual.O altă abordare este cea a scopului
comun. Aceasta vede organizaţia ca fiind un efort al unor indivizi în vederea atingerii unor scopuri
comune. (Parsons 1960) Cea mai acceptată categorie de definiţii este cea pe dimensiunea raţională
a organizaţiilor.

Teorii organizaţionale clasice

Cei mai cunoscuţi teoreticieni ai Teoriei Organizaţionale Clasice sunt Frederick W. Taylor,
Henri Fayol, Lindall F. Urwick, Luther Gulick, James Mooney, Max Weber. Toţi aceşti teoreticieni au
fost uniţi de o idée comuna conform că reia, managementul organizaţional este o ştiinţă şi legi
aplicabile uniform pot fi identificate şi pot ajuta la crearea unei organizaţii care să lucreze la
eficienţă maximă.

Principiile care stau la baza şcolii clasice sunt urmă toarele:

 ,,Organizaţiile există pentru a realize producţie şi obiective economice;

 Există o singură cale pentru a organiza producţia şi aceasta poate fi gă sită prin
cercetare ştiinţifică ;

 Producţia poate fi maximizată prin specializare şi diviziune a muncii;


 Oamenii şi organizaţiile acţionează în concordanţă cu principiile economice
raţionale’’1

Unul dintre pionierii analizei manageriale Frederick Taylor urmă rea creşterea
productivită ii prin o serie de acţiunii, acestea fiind: sistematizarea muncii; diviziunea muncii;
gă sirea ,, one best way”; mă surarea performanţelor; oferirea de stimuli sau sancţionarea.

Acesta recomanda o serie de practice pentru a fi utilizate în organizaţii. Din punctual de


vedere al lui Taylor accentual este pus pe creşterea productivită ţii şi mai puţin pe nevoile
personalului. Mai mult, se încurajază depersonalizarea relaţiei dintre superior şi subordonat.
Angajaţii vor fi motivaţi financiar daca maresc producţia sau în caz contrar vor fi sancţionaţi.

În aceea perioadă managerii aveau studii în domeniul tehnic, neexistâ nd cursuri de


administrare, comerţ sau finanţe.

Conceptul de management era universal aplicabil orică rui tip de organizaţie, spune Henri
Fayol.

Max Weber aduce în teoriile sale conceptul de management, autoritate şi legitimitate, acesta
se referă la un set de comenzi care trebuie executate de că tre un grup. Datorită faptului că civilizaţia
a evoluat şi autoritatea a trecut prin diverse stadia, pornind de la autoritatea de tip tradiţional apoi
carismatică şi in final legal raţională.

Weber este cel care a dezvoltat modelul birocratic ideal. Acesta presupune o reţea ierarhică
unde deciziile sunt luate la nivelul superior. Specializarea, diviziunea muncii, fiecare angajat are
sarcini precise şi specific.

În cadrul organizaţiei există un set de reguli scrise care vor conduce la impersonalitate,
predictibilitate şi tratament egal. Activitatea bazâ ndu-se pe documente scrise (memoria
organizaţiei). Modelul propus de Weber pare un mechanism , faţa de celelalte modele acesta
vorbeşte de baza legal raţională a autorită ţii.

Ş coala neoclasică

Reprezentanţi al şcolii neoclasice sunt: Chester Barnard, Herbert Simion, Richard Cyert şi
James March.

Chester Bernard a creat o teorie conform că reia oamenii simt nevoia de a coopera în
organizaţii.

Cyert şi March au încercat să pună accentual pe 3 concepte fundamentale. Cvasi-rezolvarea,


înseamnă că fiecare department sau serviciu îşi rezolvă problemele la nivelul să u. Eliminarea
incetitudinii prin încheierea de contracte cu clauze şi rezolvarea problemelor.

1
.Suport de curs Teoriii Organizaţionale, Modului I, Lect. Univ. dr. Cristina Hinţea, pag. 16
Ş coala resurselor umane

Reprezentanţii al şcolii resurselor umane sunt: Elton Mayo, Abraham Maslow şi Douglas
McGregor.

În aceste teorii se face referire atâ t la bunul mers al organizaţiei câ t şi la încurajarea angajaţilor.

Teoreticienii consider că dacă angajatul este motivate atunci şi organizaţia va merge mai bine.
Oamenii sunt la fel de importanţi sau chiar mai importanţi decâ t organizaţia.

,,Organizaţiile există pentru a servii nevoile omului. Organizaţiile şi oamenii au nevoie unii de alţi “ 2

,,Din punct de vedere istoric, teoreticienii organizaţiei au minimalizat, au ignorat sau au


negat diferenţele dintre organizaţiile publice şi private: “de fapt, toate contribuţiile majore la
domeniul teoriei organizaţiei au fost concepute în aşa fel încâ t să fie aplicabile
pescarămare,latoatetipurilede organizaţii...distincţia dintre organizaţiile publice şi cele private a
fost foarte puţin modificată ... Organizaţiile publice, o categorie distinctă , au primit sporadic o
atenţie spectaculoasă , cu implicaţia clară , potrivit că reia, caracterul lor distinct joacă un rol
minor, în comparaţie cu alte influenţe””3,4
Între cele trei şcoli există diverse asemă nă ri. Toate cele trei şcoli îşi atribuie un caracter
universalist, acest lucru însemnâ nd că teoriile se referă la toate tipuri le organizaţii fă ră a se ţine
cont de domeniul în care activează . Teoriile se referă la partea internă a organizaţiei, neaducâ nd în
discuţie faptul că un proces extern poate influenta organizaţia şi poate contrazice teoriile enunţate.
Fie ca vorbim de şcoala clasică, neoclasică sau resurse umane fiecare dintre acestea dezvoltă fie
organizaţia formal fie pe cea informală. Toate cele trei şcoli prezintă teorii prescriptive.

Teoriile clasice se focalizează asupra organizaţiei şi asupra scopului principal care trebuie
atins, fă ră a se ţine cont de personal. Teoriile neoclasice conturează nevoia comunică rii pentru buna
funcţionare a organizaţiei. Creierul organizaţiei este gâ ndirea de grup a angajaţilor. Şcoala
resurselor umane pune accentual pe angajaţi si pe motivarea acestora, unul dintre principii
spunâ nd că ,, Organizaţiile există pentru a servii nevoilor omului”.

Putem observa o trecere de la a satisface nevoiile organizaţiilor la o trecere spre


satisfacerea nevoilor angajaţilor. În opinia mea, putem vorbi despre un proces de gâ ndire evolutivã
în studiul organizaţiilor. Acest lucru se datoreazã diverselor experimente (de ex. Studiile
Hawthorne) efectuate, care au aratat specialiştilor cã accentul în cadrul organizaţiilor trebuie pus

2
. Suport de curs Teoriii Organizaţionale, Modului I, Lect. Univ. dr. Cristina Hinţea, pag 32
3
Tezã de doctorat, Aspecte relevante ale schimbã rii organizaţionale în sistemul public, doctorand
Corina Georgiana LAZĂ R
4
Rainey, H.G. 1997. Understanding & Managing public Organization, Second Edition, San Francisco:
Jossey
– Bass, p. 55
pe oameni şi nu pe organizaţie în sine. Aceste experimente au schimbat complet perceptia, arã tâ nd
cã oamenii mulţumiţi pot ajuta organizaţia sã evolueze.

Organizaţiile sunt mult mai complicate şi mai complexe decâ t s-a crezut iniţial. Fiecare
dintre cele trei şcoli are o relevanţã majorã în abordarea studiului organizaţiilor, pentru cã fiecare
aduce îmbunã ţiri şi trecâ nd prin cele trei faze s-a ajuns la organizaţiile de azi.