Sunteți pe pagina 1din 11

ANALIZA RISCULUI DE ŢARĂ

Cuprins:

 Prezentarea temei
 Riscul de ţară, un concept complex şi controversat
 Indicatorii utilizaţi în analiza riscului de ţară
 Metode de evaluare a riscului de ţară
 Aplicaţii-metoda analitică de evaluare a riscului de ţară
-metodologia B.E.R.I. de evaluare a riscului de ţară

2
Prezentarea temei

Această lucrare are ca temă “Analiza riscului de ţară”.


În prima parte a lucrării sunt prezentate noţiunea de risc de ţară, componentele
riscului de ţară, indicatorii utilizaţi în analiza riscului de ţară, lucrarea continuînd cu
prezentarea unora dintre cele mai importante firme şi metode de evaluare a riscului de
ţară.

Riscul de ţară este un concept relativ nou în gândirea economică, intrat în atenţia
cercetătorilor abia din anii ’70. Termenul nu se bucură nici în prezent de o abordare
metodologică unitară, existând încă în jurul său numeroase confuzii conceptuale.
Evaluarea riscului de ţară de către instituţiile financiare internaţionale s-a extins o
dată cu creşterea activităţii externe a băncilor comerciale private în ţările în curs de
dezvoltare. Ectimarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să
apară în onorarea de către o anumită ţară a obligaţiilor care decurg din angajamentele
sale externe. Până în anii ’70 pierderile datorate factorului risc de ţară au fost neglijabile,
dar criza datoriilor din anii ’80 a provocat mari pierderi creditorilor externi. Atunci a
devenit evident că ignorarea riscului de ţară este o sursă de incertitudine şi risc care poate
conduce la eliminarea de pe piaţă a firmelor. Singura cale de a reduce incertitudinea este
cunoaşterea profundă a condiţiilor economice, politice şi sociale externe, adică exact ceea
ce se urmăreşte în evaluarea riscului de ţară.
Importanţa şi utilitatea evaluării riscului de ţară sunt puse în evidenţă şi de marele
interes de care se bucură acest concept pe plan internaţional, dar în România termenul
este puţin cunoscut.

1.Riscul de ţară, un concept complex şi controversat

1.1.Componentele riscului de ţară

Riscul de ţară exprimă probabilitatea pierderilor financiare în afacerile


internaţionale, datorate unor evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice unei
ţări. Conceptul de risc de ţară este strâns legat de alte două noţiuni: riscul suveran şi riscul
de transfer. Riscul suveran cuprinde: riscurile aferente datoriei publice externe sau public
garantate. El exprimă probabilitatea ca un stat să nu poată sau să nu dorească să-şi
onoreze angajamentele externe din cauze aflate sub controlul guvernului respectivului
stat. Riscul suveran depinde de performanţele economice şi de schimbările politice dintr-
o ţară.

3
Împrumuturile negarantate public garantate firmelor private implică trei niveluri de risc:
micro, mezo, macroeconomic. La nivel macroeconomic se
manifestă riscul de transfer care exprimă posibilitatea ca guvernul să nu poată sau să nu
dorească să pună la dispoziţia firmelor private valuta solicitată în schimbul monedei
naţionale, destinată achitării obligaţiilor externe. Riscul de transfer apare în ţările cu
deficit cronoc al balanţei de plăţi, în care guvernul controlează schimburile valutare.
Alături de riscul de transfer, la nivelul unei ţări există şi
factori de risc economici, politici, sociali ce influenţează mediul în care firmele naţionale
şi străine funcţionează, grupaţi în categoria de risc de ţară general. Printre cei mai
importanţi factori amintim: devalorizări semnificative ale monedei naţionale, recesiuni
profunde, schimbări bruşte de politică economică, războaie, revoluţii, discriminări
aplicate firmelor străine. Riscul suveran, riscul de transfer, riscul de ţară general sunt
grupate în conceptul de risc de ţară. Deci riscul de ţară este un concept complex care
acoperă totalitatea riscurilor inerente plasamentelor de capital în străinătate.
Riscurile pot fi
de natură economică, politică sau socială deci se poate vorbi despre risc economic, social,
politic. Termenul de risc politic este utilizat şi cu sensul de risc al investiţiilor directe în
străinătate. Riscul investiţiei directe peste graniţă exprimă posibilitatea unor pierderi în
capitalul real investit în străinătate sau chiar a pierderii întregii afaceri din cauza unor
evenimente aflate sub controlul guvernului ţării gazdă. În această accepţiune riscul
investiţiei directe este inclus în riscul de ţară general. Riscul
de ţară aferent investiţiilor directe nu trebuie însă confundat cu totalitatea riscurilor pe
care le presupune o investiţie peste graniţă. Investiţiile directe depind de o serie ed factori
specifici cum ar fi: incompetenţa managerilor autohtoni, supraestimarea capacităţii de
absorbţie a pieţei, absenţa unei strategii de dezvoltare economică în ramura din care face
parte firma.
Dintre toate componentele riscului de ţară definite până acum, cea mai
cuprinzătoare este riscul suveran, astfel că riscul de ţară este utilizat în sensul restrâns de
risc suveran (care se referă la împrumuturi publice şi la cele garantate de către guvern).

1.2.Datoria externă şi riscul suveran

Riscul suveran se referă la probabilitatea încetării plăţilor către creditorii externi.


Riscul suveran e o măsură a capacităţii şi dorinţei unei ţări de a-şi onora angajamentele
externe. El se referă la datoria externă publică şi public garantată, dar afectează indirect şi
datoria externă privată. Datoria exernă se formează din împrumuturi şi alte obligaţii
financiare asumate de o ţară sau de agenţii economici privaţi naţionali în cadrul relaţiilor
economice internaţionale.
Datoria publică externă se referă la datoria unui debitor public, debitor
care poate fi guvernul, o subdiviziune politică sau organ public autonom.
Datoria public garantată include obligaţiile
externe ale debitorilor privaţi a căror plată este garantată de stat. Capacitatea economică a
unei ţări de a-şi onora datoria externă este strâns legată de situaţia balanţei de plăţi.
Problemele apar atunci când plăţile în valută nu sunt compensate de încasările din
exterior. Există 7 situaţii care generează astfel de probleme:
-reducerea exporturilor ca urmare a reducerii drastice a preţurilor pe piaţa internaţională
sau a recesiunii mondiale;

4
-reducerea veniturilor salariaţilor;
-creşterea excesivă a importurilor din cauza unui curs de schimb supraevaluat sau a
creşterii preţurilor;
-creşterea serviciului datoriei din cauza creşterii ratei dobânzii pe piaţa internaţională;
-reducerea sau încetarea intrărilor der capital;
-“evaporarea” capitalului peste graniţă;
-amortizări excesive ale creditului extern la un moment dat datorate unei structuri
neadecvate a datoriei;
Toate situaţiile menţionate mai sus intră în analiza riscului de ţară.
Alături de
capacitatea economică a unui stat de a restitui datoria împreună cu dobânzile aferente,
analiza riscului suveran ia în calcul şi posibilitatea ca acel stat să nu dorească să-şi
onoreze angajamentele externe. În acest sens este important să se cunoască beneficiile şi
costurile unei eventuale încetări de plăţi.
Un prim câştig de care ar beneficia guvernul este de natură financiară.
Rambursarea datoriei externe înseamnă de fapt un transfer de venit naţional peste graniţă,
în favoarea creditorilor externi. Prin încetarea plăţilor această parte din venit devine
disponibilă şi poate fi folosită pentru susţinerea unui nivel ridicat al importurilor.
Importuri mari înseamnă un consum intern mai mare şi în consecinţă un standard de viaţă
mai ridicat. În plus, în acest fel poate fi accelerată creşterea economică şi diminuată
inflaţia. Un alt câştig este de natură politică şi constă în creşterea popularităţii guvernului
deoarece refuzul de a plăti are adesea motivaţii de natură ideologică şi naţionalistă.
Guvernul trebuie să suporte şi o serie
de costuri , adesea considerabile, dintre care amintim: blocarea accesului la sursele
financiare internaţionale, confiscarea sau sechestrarea bunurilor şi depozitelor în valută
deţinute de respectivul stat peste hotare, pierderea credibilităţii pe plan internaţional,
sistarea ajutoarelor din străinătate, riscul unei izolări internaţionale. Creşterea riscului
generează o serie de probleme: creditele acordate devin prea ieftine în raport cu riscul pe
care-l reprezintă, necesitatea creşterii provizioanelor pentru pierderi care se reflectă
imediat în contul de profit şi pierderi.
Creşterea riscului de ţară aduce prejudicii importante creditorilor.
Situaţia se agravează în cazul în care guvernul declară moratoriu asupra plăţilor externe.
Atunci apare necesitatea reeşalonării, reducerii şi implicit a renegocierii datoriei.
Reeşalonarea datoriei înseamnă amânaea creditelor scadente, fără
modificarea valorii actualizate a plăţilor prevăzute asupra datoriei. Aceasta presupune
acordarea unui nou credit care să permită reportarea pe mai târziu a uneia sau mai multor
scadenţe de rambursare. Reeşalonarea se traduce întotdeauna penru creditori printr-o
pierdere. În consecinţă se ajunge frecvent la reamenajarea şi reducerea datoriei.
Reamenajarea modifică scadenţele şi condiţiile creditului, iar reducerea presupune
diminuarea valorii actualizate a plăţilor în acord cu creditorii organizaţi de regulă sub
forma unui sindicat bancar. Pe plan internaţional există mai multe instituţii în cadrul
cărora se renegociază datoriile: Clubul de la Paris, care renegociazădatoria către
creditorii oficiali, mai puţin instituţii financiare internaţionale (creditorii publici) şi
Planul Brady, care oferă cadrul pentru reamenajarea datoriei către creditorii privaţi cu
sprijinul instituţiilor financiare internaţionale şi al ţărilor dezvoltate.

5
2.Indicatorii utilizaţi în analiza riscului de
ţară

Evaluarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să apară în
onorarea de către ţara analizată a obligaţiilor care decurg din datoria externă. Cunoaşterea
temeinică a situţiei economice şi politice a ţării este fundamentală pentru succesul
evaluării. De aceea toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de indicatori.

2.1.Situaţia Economică

2.1.1.Indicatori macroeconomici

Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei economice interne din perspectiva


riscului de ţară sunt:
1) produsul intern brut real pe locuitor (P.I.B./loc)-exprimă gradul în care o ţară
exploatează factorii de producţie în scopul obţinerii de bunuri şi servicii destinate pieţei.

2) creşterea reală a P.I.B.-măsoară creşterea economică şi se analizează atât în mod


absolut cât şi raportat la creşterea populaţiei.

3) inflaţia-reflectă gradul de stabilitate şi flexibilitatea preţurilor;


4) deficitul bugetar ca procent în P.I.B.-este un indicator important al calităţii
managementului macroeconomic;
5) investiţiile interne brute ca procent în P.I.B.-reprezintă unul dintre indicatorii de care
depinde creşterea economică a unei ţări;
6) indicatorii structurii financiare-reflectă costul capitalului şi gradul în care sistemul
financiar încurajează formarea economiilor interne. Cei mai importanţi indicatori sunt:
a) economii/P.I.B.-este un indicator greu de obţinut în practică;
b) rata reală a dobânzii-dificil de determinat din cauza faptului că depinde de indicatorul
cu care este apreciată inflaţia;

2.1.2.Indicatorii balanţei de plăţi

Situaţia balanţei de plăţi reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta necesară
acoperirii datoriei externe şi vulnerabilitatea respectivei ţări la şocurile externe. Cei mai
importanţi indicatori, din perspectiva riscului de ţară, sunt:
a) indicatori ce reflectă performanţa comerţului exterior:
-ritmul de creştere al importurilor;
-ritmul de creştere al exporturilor;
-elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele importate;
-elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele exportate;
-gradul de acoperire al importurilor prin exporturi;
-supraevaluarea cursului de schimb;

6
Aceşti indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării şi
capacitatea sa de a degaja excedente de cont curent care să permită servirea datoriei
externe. Există două tipuri de strategii comerciale:
-strategii de substituire a importurilor cu produse indigene, care presupun creşterea lentă
a importurilor şi o elasticitate redusă a cererii la venit pentru produsele importate şi o
politică economică protecţionistă. În statele în care se aplică aceste strategii exportul
creşte lent sau deloc, moneda este supraevaluată şi ca urmare se ieftinesc importurile, este
descurajat exportul şi creşte îndatorarea externă. Avantajele acestei politici constau în
stimularea producţiei interne şi dezvoltarea noilor intreprinderi, iar ca dezavantaje
amintim posibilitatea transformării acestor intreprinderi în monopoluri ineficiente.
-strategii de promovare a exporturilor, care presupun creşterea exporturilor pe alte căi
decât reducerea importurilor. Stimularea exporturilor se realizează în general prin
acordarea de subvenţii exportatorilor ţi prin menţinerea unui curs de schimb real. Ea este
asociată cu o economie deschisă şi liberă. În general se aplică un mix între cele două
strategii.

b) indicatorii volatilităţii veniturilor externe, care oferă informaţii


cu privire la capacitatea economiei de a suporta şocuri externe. Cei mai importanţi
indicatori sunt:
-importul de bunuri şi servicii raportat la P.I.B.;
-importul de bunuri şi servicii neesenţiale raportat la importul total; -importurile
petroliere raportate la importul total;
-importurile alimentare raportate la importul total;
-rezerve externe raportate la imprtul de bunuri şi servicii;

c) indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont


curent şi aici amintim:
-soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;
-soldul contului curent raportat la P.I.B.;

2.1.3.Indicatorii datoriei externe

Cei mai relevanţi indicatori sunt:

a) datoria externă totală raportată la P.I.B., care exprimă relaţia


dintre nivelul datoriei şi resursele totale ale economiei;
b) datoria externă totală raportată la exportul de bunuri şi
servicii, care reflectă capacitatea exportului de a finanţa obligaţiile care decurg din
datoria externă şi în funcţie de mărimea acestui indicator ţările se grupează în:
-sub 100%, ţări puţin îndatorate;
-între 100% şi 200%, ţări aflate la nivelul critic al îndatorării;
-peste 200%, ţări greu îndatorate;
c) dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri şi

7
servicii, care arată care este capacitatea statului analizat de a face faţă costului îndatorării.
În general o valoare sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă între 10% şi
20% indică o datorie mare, iar o valoare peste 20% indică o datorie foarte mare;
d) datoriile bancare raportate la exportul de bunuri şi servicii,
care pentru valori sub 75% indică un nivel redus de îndatorare, între 75% şi 150% un
nivel critic al îndatorării, peste 150% un nivel înalt al îndatorării;
e) indicatorii serviciului datoriei externe, dintre care amintim:
-serviciul datoriei publice pe termen mediu/exportul de bunuri şi servicii;

-serviciul datoriei pe termen mediu+dobânda pe termen scurt/exportul de bunuri şi


servicii;
-serviciul datoriei pe termen mediu+dobânda pe termen scurt+datoria scadentă pe termen
scurt/exportul de bunuri şi servicii, care se mai numeşte şi “cash flow ratio”;

2.2.Situaţia politică

Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă şi se bazează mai mult pe


experienţa analistului decât pe metode şi tehnici statistice.

2.2.1.Situaţia politică internă

Evaluarea situaţiei politice interne urmăreşte identificarea acelor evoluţii viitoare ale
mediului politic şi social dintr-o ţară care pot influenţa riscul de ţară. Metodologiile de
evaluare se bazează pe 4 categorii de factori:
a) structura socială, care reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări
şi posibilele tensiuni dintre diferitele categorii sociale. Din perspectiva riscului de ţară
sunt importante următoarele modificări ce pot surveni în structura socială:
-creşterea populaţiei din sectorul urban;
-segmentarea pieţei muncii şi creşterea ponderii sectorului central;
-creşterea clasei de mijloc;
b) instituţiile, care diferă mult de la o ţară la alta. Cele mai
importante instituţii care trebuie analizate sunt: Constituţia, Armata, Biserica, Sindicate,
Banca Centrală;
c) personalităţile, stabilesc în anumite ţări coordonatele dezvoltării

8
economice şi au un rol important în percepţia riscului către bănci;
c) mecanismele de control, oferă informaţii despre stabilitatea şi
continuitatea regimului şi despre capacitatea sa de a se menţine la putere. Acestea sunt:
-suportul popular;
-represiunea;
-corupţia;
-implicarea opoziţiei;

Factorii politici ca revoluţiile, grevele, corupţia sunt adesea imposibil de


previzionat numai pe baza statisticilor existente. Cu toate acestea există câţiva indicatori
statistici cu ajutorul cărora se poate construi o imagine asupra mediului politic al unei
ţări, cum ar fi:
-P.I.B./locuitor, care măsoară nivelul de dezvoltare;
-numărul populaţiei adulte cu studii în totalul populaţiei, care măsoară gradul de
dezvoltare umană;
-ponderea salariaţilor din industrie în totalul salariaţilor şi ponderea populaţiei urbane
în totalul populaţiei, care reflectă gradul de industrializare şi de urbanizare dintr-o ţară;
-creşterea populaţiei , care oferă informaţii cu privire la problemele economice, politice,
sociale pe termen lung;

2.2.2.Situaţia politică externă

Evenimentele economice externe pot avea un puternic impact asupra capacităţii


ţărilor de a-şi onora angajamentele internaţionale. În evaluarea situaţiei economice
externe se au în vedere următoarele aspecte:
a) instabilitatea politică regională, este cea de care depinde
revizuirea graniţelor, riscul unui război local şi riscul ocupării de către o putere străină;
b) importanţa geopolitică, care se referă la poziţia geografică
strategică, la înzestrarea cu resurse minerale importante pentru celelalte ţări şi la
dimensiunile ţării;
c) apartenenţa la grupare politică sau economică, care e un factor
de care depinde accesul unei ţări la anumite forme de finanţare internaţională;
d) instabilitatea economică regională, are un impact cu atât mai
puternic cu cât legăturile economice dintre ţările din regiune sunt mai strânse;

3.Metode de evaluare a riscului de ţară

Aspectele teoretice ale tehnicilor de evaluare a riscului de ţară sunt grupate în:
-sisteme formale de evaluare a riscului de ţară;
-sisteme statistice de evaluare a riscului de ţară;
-sisteme de alarmare rapidă;
-metode probabilistice de evaluare a riscului de ţară;
-analiza pe baza de scenarii;
Metodele de evaluare a riscului de ţară sunt grupate în metode aplicate de băncile
comerciale, cele utilizate de agenţiile de evaluare a riscului şi cele utilizate de firmele
private specializate în evaluarea riscului de ţară.

9
Evaluarea riscului de ţară în instituţiile bancare

Băncile comerciale se confruntă în activitatea de creditare internaţională cu riscul


ca debitorii să nu dispună la un moment dat de valuta necesară pentru plata obligaţiilor
care decurg din împrumutul extern. Dacă acest risc apare din cauza unor condiţii aflate
sub controlul guvernului statului partener atunci el este risc suveran. Din 1974 băncile
private au început să se implice tot mai mult în creditarea statelor suverane şi în
consecinţă să fie preocupate din ce în ce mai mult de evaluaea riscului de ţară. Iată câteva
dintre cele mai cunoscute metodologii:
-metodologia utilizată de CITIBANK;
-BANK of AMERICA;
-AMERICAN SECURITY BANK;
-CREDIT LYONNAIS;
-metoda EXIM-BANK ROMÂNIA;

Agenţii de evaluare a riscului

Agenţiile de evaluare a riscului (risc rating agencies) estimează riscul asociat


titlurilor de valoare tranzacţionate pe piaţa internaţională. Atunci când titlurile fiduciare
sunt obligaţiuni emise de un stat suveran, riscul evaluat de agenţiile de rating este riscul
suveran. Piaţa mondială este dominată în prezent de trei mari agenţii:
-STANDARD&POOR’S RATING GROUP;
-MOODY’S INVESTORS SERVICE;
-FITCH-IBCA;

Firme de evaluare a riscului de ţară

Băncile comerciale şi agenţiile de evaluare a riscului de ţară estimează în general


riscul de transfer, adică riscul ca un guvern să nu poată sau să nu dorească la un moment
dat să disponibilizeze valuta necesară acoperirii obligaţiilor externe. Spre deosebire de
acestea, firmele de evaluare a riscului de ţară se caracterizaeză printr-o activitate mult
mai complexă, care acoperă sfera de cuprindere a conceptului de risc de ţară. Printre cele
mai importante firme amintim:
-BUSINESS ENVIRONMENTAL RISK INFORMATION (B.E.R.I.), care evaluează
riscul de ţară generalizat şi riscul politic;
-THE ECONOMIST INTELIGENCE UNIT (E.I.U.), care estimează riscul de ţară
generalizat;
-INTERNATIONAL COUNTRY RISK GUIDE (I.C.R.G.), care evaluează riscul politic,
riscul financiar, riscul economic.

NOTĂ: Cele două aplicaţii sunt realizate în Turbo Pascal, sunt stocate pe suportul
magnetic (dischetă) şi ele reprezintă metoda analitică şi metodologia B.E.R.I. de evaluare
a riscului de ţară.

10
CONCLUZII

Pe măsura extinderii afacerilor internaţionale, riscul de ţară capătă un loc tot mai
important în teoria şi practica economică. Dacă la mijlocul anilor ’70 el constituia doar o
preocupare a instituţiilor bancare, în prezent a devenit o componentă a procesului
decizional al tuturor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în străinătate. Consecinţa
creşterii importanţei atribuite riscului de ţară pe plan internaţional este apariţia agenţiilor
de rating şi firmelor specializate în evaluarea riscului de ţară. Toate metodele de
devaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici, politici, sociali care
permit cunoaşterea în profunzime a ţărilor analizate.
Pentru o ţară cu dificultăţi în balanţa de plăţi sau/şi dezechilibre structurale ,
accesul la sursele externe de finanţare este vital pentru succesul programelor de ajustare
macroeconomică. În stabilirea condiţiilor de acces pe piaţa financiară internaţională,
calificativul de risc de ţară joacă un rol hotărâtor, ultimele evoluţii din România fiind
relevante în acest sens.
Riscul de ţară reprezintă un subiect vast pentru care este însă greu de găsit
bibliografie. O explicaţie a acestei “bariere ştiinţifice” stă şi în confidenţialitatea inerentă
acestui tip de analiză. O parte importantă a lucrărilor de specialitate rămâne la stadiul
generalităţilor sau prezintă metode care nu se mai aplică de un anumit număr de ani.

11