Sunteți pe pagina 1din 3

EDUCAŢIA INCLUZIVĂ ÎN CONTEXTUL DREPTURILOR OMULUI

Articol preluat din „Educaţia incluzivă” – ghid pentru cadrele didactice,


U.E. – M.E.C.T., Proiect Phare 2004 – Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate
Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2007

Extras din Declaraţia de la Salamanca


„Principiul călăuzitor ce stă la baza acestui Cadru este acela că şcolile trebuie să-i
primească pe toţi copiii, indiferent de condiţia lor fizică, intelectuală, socială, afectivă,
lingvistică sau de orice altă natură. Trebuie deci să fie incluşi copii cu dizabilităţi şi copii
talentaţi, copii ai străzii şi copii care muncesc, copii proveniţi din zone izolate, din
populaţii nomade sau care aparţin minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale şi copii
care provin din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate...
…Principiul fundamental al şcolii incluzive este că toţi copii trebuie să înveţe împreună,
oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultăţile pe care aceştia le pot avea sau
de diferenţele care pot exista între ei. Şcolile incluzive trebuie să recunoască şi să
răspundă nevoilor diferite ale elevilor, ţinând cont de existenţa atât a unor stiluri diferite
de învăţare cât şi a unor ritmuri diferite şi asigurând o educaţie de calitate pentru toţi
prin intermediul unor curriculum-uri adecvate, a unor măsuri organizaţionale, strategii
de predare, a unui anumit mod de utilizare a resurselor şi parteneriatelor cu
comunităţile din care fac parte. Trebuie să existe un continuum de sprijin şi servicii
corespunzător continuumului de nevoi speciale întâlnite în fiecare şcoală.”
Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia pentru nevoi
speciale
UNESCO (1994)

Excluderea copiilor, tinerilor şi adulţilor din oferta educaţională de masă este acum
recunoscută ca discriminare care echivalează cu o violare a drepturilor lor fundamentale.
Legislaţia şi acordurile internaţionale susţin punctul de vedere conform căruia segregarea
impusă în educaţie este o violare a drepturilor fundamentale ale copiilor şi tinerilor.

Legislaţia internaţională a drepturilor omului conţine atât interdicţii exprese cât şi interdicţii
implicite împotriva segregării pe motive de rasă, etnie sau naţionalitate în instituţiile
educaţionale. Tratatele internaţionale relevante sunt:
• Convenţia împotriva discriminării în educaţie (CDE);
• Acordul internaţional asupra drepturilor civile şi politice (AIDCP);
• Acordul internaţional asupra drepturilor economice, sociale şi culturale (AIDESC);
• Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
(CEDR);
• Convenţia asupra drepturilor copilului (CDC);
• Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului (CEDO);
• Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

România este semnatară a tuturor acestor tratate. România are de asemenea prevederi
constituţionale care integrează în mod expres obligaţiile asumate prin semnarea tratatelor
internaţionale în legislaţia internă şi prevede că aceste obligaţii vor înlocui orice prevederi
legislative interne contradictorii. Articolul 6 din Constituţia României prevede că „Statul
recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase. ” şi că „Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi
exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie
conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni
români.”

Cauza includerii copiilor cu nevoi speciale a fost susţinută şi în Regulile standard ale
Naţiunilor Unite privind asigurarea unor şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi şi s-
a cristalizat în Declaraţia de la Salamanca (UNESCO 1994).

Prezentăm mai jos, în rezumat, prevederile unora din convenţiile internaţionale de bază
ce au legătură cu educaţia.

Convenţia Internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială


(CEDR)
România a ratificat Convenţia pe 15 septembrie 1970. Articolul 3 al CEDR conţine o
interdicţie generală împotriva segregării: „Statele semnatare condamnă în special
segregarea rasială şi apartheidul şi se angajează să împiedice, să interzică şi să eradice
toate practicile de această natură pe teritoriile aflate sub jurisdicţia lor.” Articolul 5
vorbeşte despre responsabilitatea statelor de a interzice şi elimina discriminarea şi de a
garanta egalitatea în faţa legii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la educaţie. În
1993, Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale a recomandat o interpretare mai
generală a CEDR pentru a cuprinde interzicerea discriminării deschise ca şi interzicerea
actelor neutre care au „un impact diferit nejustificat asupra unui grup care se deosebeşte
de majoritate prin rasă, culoare, descendenţă sau naţionalitate sau etnie.”

Prin acest mod de interpretare, condiţionarea înscrierii la şcoală de zona de rezidenţă


poate fi considerată ca discriminatorie, dacă are ca rezultat izolarea copiilor romi în şcoli
ale căror clădiri sunt într-o stare proastă şi îi împiedică să fie educaţi în şcoli de o calitate
mai bună situate în zone locuite de populaţia majoritară. O interdicţie similară referitoare
la „discriminarea indirectă” se aplică statelor membre ale UE prin Directiva privind
egalitatea raselor a Consiliului Uniunii Europene.

Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale


omului
Convenţia europeană a fost ratificată de România pe 20 iunie 1994 şi a intrat în vigoare
imediat. Prin aderarea la Consiliul Europei, România a acceptat şi jurisdicţia Curţii
Europene a Drepturilor Omului.

Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/43/EC, ce implementează principiul


tratamentului egal aplicat persoanelor indiferent de rasă sau origine etnică este un
instrument obligatoriu pentru statele membre ale UE. Aceasta interzice „discriminarea
directă sau indirectă pe motive de origine rasială sau etnică”, inclusiv în domeniul
educaţiei. Directiva solicită statelor să implementeze măsuri reparatorii eficiente pentru
persoanele nedreptăţite ca urmare a discriminării şi să sprijine organizaţiile care
contribuie la traducerea în practică a directivei.

Mai mult, statele candidate la Uniunea Europeană sunt obligate, ca şi condiţie a aderării
la Uniunea Europeană, să respecte drepturile omului. Această condiţie constituie unui din
criteriile politice stabilite de către Consiliul European de la Copenhaga, ca parte a
Acordurilor de stabilizare şi asociere şi a altor instrumente de aderare.

În prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg are pe rol două cazuri
referitoare la educaţia copiilor romi. Unul, din Republica Cehă, priveşte un grup de copii
romi care au fost înscrişi la o şcoală specială pentru copii cu deficienţe mentale pe baza
unui test de inteligenţă îndoielnic. Avocaţii ce reprezintă familiile au arătat şi că părinţii nu
şi-au dat un acord informat - nu li s-au explicat părinţilor consecinţele înscrierii copiilor la
o şcoală specială, în termeni de efecte asupra alternativelor în viaţă ale copiilor. Al doilea
caz, înaintat în luna decembrie 2004, priveşte un grup de copii din Croaţia ce au fost
segregaţi în clase separate într-o şcoală mixtă, cu o ofertă curriculară de un standard
inferior celei prezentate colegilor lor neromi. Rezultatul ambelor cazuri va fi extrem de
relevant pentru România, unde mai mulţi cercetători au constatat că elevilor romi li se
pune la dispoziţie o ofertă curriculară inferioară celei prezentate colegilor lor neromi. Un
studiu relativ recent realizat de UNDP a constatat că un procent semnificativ - aproximativ
40%- din familiile rome ce şi-au înscris copiii la şcolile speciale pentru copii cu dizabilităţi
au procedat astfel din motive de sărăcie sau pentru că şcoala oferea „un program mai
uşor”, nu pentru că ei credeau că copilul lor are o dizabilitate.

Convenţia Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului (CNUDC)


România a ratificat CNUDC în 1990. Articolul 29 al CNUDC prevede că:

„Educaţia copilului va fi orientată în direcţia dezvoltării respectului faţă de drepturile şi


libertăţile fundamentale ale omului

Educaţia copilului va fi orientată în direcţia dezvoltării respectului faţă de părinţi, propria


sa identitate culturală, limbă şi faţă de propriile sale valori.

Educaţia copilului va fi orientată în direcţia dezvoltării la maximum a potenţialului copilului


în ceea ce priveşte personalitatea, talentele şi abilităţile mentale şi fizice”

Convenţia UNESCO împotriva discriminării în educaţie


România a ratificat Convenţia UNESCO 1964. Convenţia împotriva discriminării în
educaţie (CDE) este poate cel mai relevant, dar probabil cel mai puţin cunoscut,
instrument internaţional fundamental ce se referă la segregarea la nivelul şcolii. Aceasta
interzice în mod expres segregarea în cadrul educaţional pe motive de rasă, iar definiţia
dată discriminării în educaţie cuprinde „stabilirea şi menţinerea unor sisteme sau instituţii
educaţionale separate pentru persoane sau grupuri de persoane.” CDE interzice şi
„limitarea unei persoane sau a unui grup de persoane la o educaţie de un standard
inferior”. Aceasta poate fi interpretată ca o interzicere a politicilor de admitere care interzic
elevilor romi să frecventeze şcolile populaţiei majoritare care beneficiază de mai multe
resurse decât şcolile din zonele locuite de romi.

CDE permite în mod expres existenţa unor şcoli „separate, dar egale”, segregate în
funcţie de sex, ca şi menţinerea unor şcoli separate pe motive religioase sau lingvistice,
dacă frecventarea acestor şcoli este opţională şi voluntară.