JURISPRUNDENTA

Concepţia doctrinei asupra jurisprudenţei

Termenul jurisprudenţă semnifică totalitatea soluţiilor date de către o anumită instanţă

sau sistem juridic. De exemplu, se poate vorbi de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie sau
de jurisprudenţa instanţelor civile ale unui anume stat membru privind tratamentul egal pe
criterii de sex sau de rasă.

Jurisprudenţa celor mai înalte instanţe naţionale şi internaţionale (precum Curtea

Europeană de Justiţie - CEJ) este o sursă importantă pentru cunoaşterea „legislaţiei”. Aceasta
înseamnă că impactul concret al unei anumite măsuri legale, iniţiate de legislator, devine
vizibil atunci când instanţele încep să aplice această măsură legală ca bază pentru soluţiile la
litigii reale.

În literatura de specialitate, noţiunile de principii generale de drept şi dreptul

jurisprudenţial se suprapun în ceea ce priveşte conţinutul, chiar dacă au denumiri diferite. În
acest sens, unii autori recunosc dreptul jurisprudenţial al Curţii de Justiţie ca sursă a dreptului
comunitar , chiar dacă acceptă că, de regulă, jurisprudenţa nu trebuie considerată ca un
veritabil izvor de drept; în vreme ce alţi autori consideră că aplicarea principiilor generale este
o problemă ce revine practicii Curţii de Justiţie .
Rolul şi funcţiile jurisprudenţei au fost diferite în evoluţia societăţii omeneşti, aşa cum
este şi astăzi în diversele sisteme de drept.
Interpretarea dată de jurisconsulţii români a fost considerată creatoare a dreptului prin
commnunis opinio, iuris peritorum autoritas, în dreptul pretorian, adică sistemul soluţiilor
pretorului, constituia izvor de drept.

2
 Un moment de referinţă în istoria jurisprudenţei îl constituie opera lui Trebonian (534
e.n.), numită corpus iuris civilis, compus dintr-un ansamblu selectat de jurisprudenţă română
(Institutiones, Digestum, Codex şi Novellae), dinainte şi din vremea lui Justinian.
În tările continentale, după revoluţiile din secolele XVII şi XVIII, deşi au fost adoptate
coduri şi legi importante, ceea ce a redus, oarecum, rolul şi funcţiile jurisprudenţei; totuşi
deciziile judiciare şi ale instanţelor constituţionale erau considerate izvor de drept.
În sistemul anglo saxon, însă, jurisprudenţa şi-a păstrat, tot timpul, rolul şi forţa sa ca
izvor principal al dreptului, judecătorul îndeplinind funcţia de autoritate ce stabileşte regulile,
iar hotărârea jduecătorească constituie un precent obligatoriu pentru viitor.
În doctrină s-a subliniat că însăşi dreptul islamic “rezidă în operele unor mari jurişti,
comentatori ai Coranului şi practicieni, ale căror jurisprudenţe s-au impus cu timpul”.
După Vlahide, în timpul în care sunt în vigoare, legile sunt supuse cerinţelor de adapate
la condiţile mereu schimbătoare ale existenţei, opera de adaptare ce se realizează în retorica
tribunalelor, al căror rol nu se rezumă la o schematică aplicare a textelor la procesele pe care
sunt chemate să le judece, ci se extinde şi la misiunea de a găsi o modalitate simplă, de
adecvare a legilor cu împrejurările noi, create de mersul societăţii”.
Profesorul Mircea Djuvara relevă că “o interpretare care duce la nedreptate nu este o
interpretare bună, după cum o lege care duce la nedreptăţi nu este o lege bună.... dar, în
atâtea şi atâtea cazuri, judecătorul nu mai întâlneşte o expresie clară a legii. Atunci el trebuie
să constate mai întâi faptele, împrejurările sociale, aprecierile juridice din conştiinţa societăţii
respective, să le constate cu toată rigoarea ştiinţifică şi nu în mod arbitrar”.
“Aceasta este o operaţiune de ştiinţă de o extraordinaă greutate. Ne putem da sema de ce
cultură enormă trebuie şi pentru judecător şi pentru jurisconcult în general ca să poată să
constate în mod exact, cu câtă rigoare şi cu ajutorul ştiinţei de astăzi toate împrejurările de
fapt, precum şi toate curentele de gândire din societatea respectivă...jurisprudenţa, astfel
înţeleasă, realizează dreptul de multe ori altfel de cât îl arată litera strictă a legii, cutuma sau
doctrina. În acest sens, se poate spune că ea este izvorul formal al dreptului pozitiv”.
În sistemul de drept continental, ca şi la noi, nu se recunoaşte însă că precedentul judiciar
este izvor de drept, invocându-se principiul separaţiei puterilor în stat.

3
 Se arată, în doctrină, că “practica judiciară fiind cazuistică nu are capacitatea ridicării la
regula generală, iar precedentul judiciar slujeşte model în speţele care se succed, fără a avea
prestigiul sau forţa unui principiu”.
Totuşi precedentului judiciar i se recunoaşte forţa unui principiu în sistemul anglo saxon,
care nu poate fi considerat că încalcă separaţia puterilor în stat.
Aşadar, în sistemul nostru de drept, judecătorul nu crează dreptul, ci aplică legea. El nu
poate refuza, însă, judecarea unei cauze pe motiv că n-ar exista norma juridică aplicabilă ori
că aceasta este confuză sau incompletă, căci ar fi culpabil, de “denegare de dreptate”, conform
art. 3 din Codul Civil.
Când întâlneşte astfel de situaţii judecătorul este dator să facă apel la principiile generale
ale dreptului sau la regulile (principiile) instituţiei juridice în cauză, ori, chiar, la analogie şi
la conştiinţa lui juridică, hotărârea sa neavând valoare normativă, ci, doar forţa obligatorie în
speţă.
Problema vitală care, în mod permanent, s-a relevat o constituie cerinţa unităţii de
practică judiciară în interpretarea şi aplicarea textului de lege (aşa cum sublinia ferm şi P.
Vlahide).
Constituţia are dispoziţii cu această finalitate, iar, în cele două coduri de procedură -
civilă şi penală – a fost consacrată instituţia recursului în interesul legii, ca mijloc procedural
de reglare a practicii judiciare.
Potrivit art. 126 (3) din Constituţie: “ Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură
interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti potrivit
competenţei sale”.
Potrivit art. 414 cod procedură penală “Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie..., are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a
legilor penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării, să ceară Curţii Supreme de
Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din
partea instanţelor de recurs”. Deciziile se pronunţă în secţii unite, numai în interesul legii,
neavând efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor
din acele procese.
Se consacră, aşadar, principiul forţei obligatorii a acestor decizii pentru judecătorul
oricărei cauze, care va fi ţinut de interpretarea unitară dată de secţiile unite a instanţei

4
supreme, ceea ce face, în astfel de situaţii, să se restrângă, substanţial, conţinutul şi eficienţa
principiului constituţional al independenţei judecătorului (art-. 124 alin. 3 din Constituţie).
Tot astfel şi “în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept
dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” (art. 315 Cod procedură civilă), iar
conform art. 385 indice 18 Cod procedură penală “ instanţa de rejudecare trebuie să se
conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută
în vedere la soluţionarea recursului”.
Se poate observa deci, că deciziile Inaltei Curţi de Casţie şi Justiţie, date în interesul legii,
nu crează noi norme de drept, ci, interpretând legea aplicabilă, o completează, descifrându-i
sensul său real.
Dacă în privinţa acestor decizii nu există o dispoziţie constituţională care să confere
Inaltei Curţi de Casţie şi Justiţie o astfel de prerogativă, forţa general obligatorie a deciziilor
Curţii Constituţionale este dată de Constituţie.
Potrivit art. 147(4) “deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor”, această eficacitate absolută şi faţă de toate autorităţile publice, inclusiv
faţă de instanţele judecătoreşti, aşezându-le în acelaşi plan cu legea.
Doctrina a relevat, în mod constant, contribuţia practicii judiciare la crearea dreptului, la
formarea principiilor de drept , furnizând” permanent material teoriei juridice şi legislatorului
pentru continua perfecţionare a dreptului.
Cât despre globalizare, doctrina consideră că este unul din termenii cei mai întâlniţi în
discursurile politice sau dezbaterile publice contemporane, astăzi facându-se frecvent referiri
la problemele globale, apeluri la valori universale şi viziuni ale unei comunităţi globale.
Tendinţele majore ale creaţiei jurisprudenţei au fost confirmate şi susţinute laborios
ştiinţific de literatura juridică, ceea ce a generat o stare pozitivă în procesul aplicării dreptului,
un mod unitar şi armonios de interpretare în actul de justiţie, cu efecte substanţiale în
funcţionarea statului de drept.
O definiţie este dată şi de jurisprudenţa curţii de la Luxemburg, care califică noua
ordine juridică de tip comunitar drept “o ordine juridică internaţională căreia statele membre
ale Comunităţilor europene i-au cedat, deşi în domenii restrânse o parte din drepturile lor
suverane, o ordine juridică proprie sistemului juridic al statelor membre, un corp de drept
aplicabil resurtisanţilor statelor membre şi lor însăle(statelor)”.

5
După cum subliniază, de asemenea, doctrina o contribuţie majoră a adus-o practica judiciară
la dezvoltarea principiilor dreptului civil român, călăuzită îndeosebi, de afirmarea principiului
echităţii în interpretarea unor dispozitii legale.

Obiective operaţionale:
- înţelegerea modului în care practica judiciară influenţează sistemul
de drept european
- explicarea rolului activ al judecptorilor în crearea sistemului de drept
european.
Influenţa jurisprudenţei asupra dreptului comunitar este considerabilă, datorită faptului că
judecătorul comunitar se confruntă cu un sistem de drept în formare.
În acelaşi timp, având rolul de a veghea respectarea dreptului, jurisprudenţa C.J.C.E. nu
reprezintă un izvor de drept european în sensul cunoscut de sistemul de drept common law,
hotărârile judecătoreşti neavând efect erga omnes. Soluţiile date de Curtea de Justiţie de la
Luxemburg sunt obligatorii doar în ceea ce priveşte modul în care interpretează dispoziţiile
dreptului european, dar nu creează norme juridice noi.
Aşadar, deşi putem spune că dreptul european este un „case law‖, trebuie recunoscut
faptul că interpretarea şi aplicarea conformă cu Tratatele a dreptului comunitar sunt posibile
numai prin intermediul jurisprudenţei C.J.C.E. Tratatele prevăd pentru C.J.C.E., ca rol
principal, „asigurarea respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat‖.
Cu privire la metoda de interpretare utilizată de Curtea de la Luxemburg, aceasta este
una dinamică şi recurge, deseori, la principiile generale de drept. Se observă, astfel,
preponderenţa metodei sistemice (se are în vedere contextul general al reglementărilor în
domeniul respectiv) şi teleologice (se analizează obiectul şi scopul prevederii legale), în raport
cu interpretarea literală.
Dreptul comunitar se prezintă aşadar, ca un drept în bună parte pretorian. Astfel, Curtea
este cea care elaborează reglementări în următoarele direcţii:

6
- principiile structurale ale ordinii juridice comunitare (care sunt efectul direct şi prioritatea
dreptului european asupra dreptului intern);
- competenţa internaţională a C.E., care este în mare parte rezultatul jurisprudenţei Curţii;
- principiul responsabilităţii extracontractuale a statului pentru încălcarea dreptului european,
principiu fondat pe prioritatea dreptului european.

Bibliografie

1. Ion Dobrinescu , Dreptatea şi valorile culturii, Bucureşti, 1992

2. MANOLACHE Octavian, Drept comunitar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;
3. M. VOICU , Jurisprudenţa comunitară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005
4. Philip Manin – Les communautes europeenes. LUnion europeene. Droit institutionnel,
Paris, Ed. A. Pedone, 1993

5. Steluţa Ionescu, Justiţie şi jurisprudenţă în statul de drept,Bucureşti, Ed. Universul Juridic,

2008
6. Steluţa Ionescu, Justiţie şi jurisprudenţă în statul de drept,Bucureşti, Ed. Universul Juridic,
2008
7.Steluţa Ionescu, Justiţie şi jurisprudenţă în statul de drept,Bucureşti, Ed. Universul Juridic,
2008
8. Voicu, Marin, „Drept comunitar. Teorie şi jurisprudenţă”, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2002;

Surse internet:
1. http://europa.eu
2. http://www.dreptonline.ro

7
3. http://www.europeana.ro