Comunicarea reprezinta un proces prin care se realizeaza un schimb de
informatii ,idei, opinii intre anumiti indivizi sau grupuri folosind un sistem comun de simboluri, semne, comportamente. Comunicarea reprezinta o mare parte a vietii noatre de zi cu zi si permite desfasurarea normala a vietii personale si profesionale. In ceea ce priveste mediul profesional, ea este importanta in orice activitate, insa cu atat mai mult in activitatea medicala. Spre exemplu, o anamneza facuta corect, cat mai complet si cu participarea ambelor parti poate ajuta medicul pentru a pune un diagnostic cat mai corect si in cel mai scurt timp, dar si pentru stabilirea unei relatii de durata in cazul unor boli cronice. Comunicarea este un proces activ de transmitere şi recepţionare de informaţii, în care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare trebuie să aibă abilităţi de ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor întrebări, interpretare a limbajului nonverbal, motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină conversaţia. Există trei componente ale comunicării prin intermediul cărora transmitem informaţii către ceilalţi: verbală, non-verbală şi paraverbală. Dintre acestea, nivelul logic (cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare.Indiferent de specialitatea pe care o are medicul, atunci când trebuie să comunice cu pacientul pe care îl tratează, acesta trebuie să fie atent la ce spune şi cum spune. Pentru realizarea unei comunicări eficiente are nevoie de timp suficient pentru a stabili o relaţie cu bolnavul. Empatia în comunicare este şi ea extrem de importantă, deoarece cu ajutorul ei medicul poate înţelege mai bine prin ce stări trece pacientul şi îl poate încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit. A-i asculta pe pacienti este la fel de important ca si a vorbi cu ei. O situatie de comunicare deficitara pe care am intalnit-o de numeroase ori de- a lungul stagiilor in spital o reprezinta comunicarea dintre studenti si pacienti. Descriere caz Pacient, D.I., 56 ani, internat pe sectia de medicina interna cu cefalee persistenta de cateva saptamani si cu mai multe patologii asociate, cu tratament cronic la domiciliu. ,,Studenti:-Buna ziua! Suntem in anul 4 la medicina, putem sa va adresam cateva intrebari? -Pacient:Au mai venit si alti colegi de-ai vostri astazi si sunt obosit. -S:Intelegem, dar nu dureaza mai mult de cateva minute. Pe noi ne-ar ajuta mult. -P:Bine atunci. -S:De ce ati venit la spital, ce va supara? -P:Ma durea capul. -S:De cat timp? -P:De o saptamana. -S:Alte simptome? -P:Nu. -S:Va mai stiti cu alte boli sau mai luati alt tratament? -P:Nu, n-am mai fost la doctor. -S:In fisa dumneavostra scrie ca luati si alte medicamente, incusiv pentru tensiune. Cum ati ajuns sa le luati? -P:Nu stiu.” Identificarea problemelor de comunicare In acest caz, pacientul nu dorea sa vorbeasca, iar in momentul in care a acceptat raspunsurile erau foarte vagi si contradictorii fara a obtine niciun fel de informatie clara si fara a putea realiza o anamneza eficienta. Deoarece bolnavii sunt nevoiti sa vorbeasca de mai multe ori pe zi cu un numar mare de studenti, acestia nu mai au rabdarea necesara de a raspunde tuturor intrebarilor. Raspunsurile pot fi scurte, evazive sau incomplete, iar in unele cazuri chiar refuzarea unei discutii. Solutii in vederea rezolvarii situatiei Dupa parerea mea, nu exista o solutie clara pentru aceasta problema, insa un interes mai ridicat al studentilor de a afla cat mai multe si de a invata sa faca o anamneza cat mai completa, cat si o cooperare si o intelegere mai buna din partea pacientilor ar putea reprezenta un progres major.