CAPITOLUL 0

Introducere în Analiza și Diagnoza

Sistemelor Economice (ADSE)

0.1 Introducere

0.2 Rolul analistului de sistem

0.3 Concepte de bază în analiza și diagnoza sistemelor

0.4 Caracteristicile unui sistem

0.5 Elementele unui sistem

0.6 Clasificarea principalelor tipuri de sisteme

0.7 Modele ca forme de reprezentare a realității

0.8 Tipuri de modele utilizate în analiza și diagnoza sistemelor

0.9 Categorii de informații obținute în analiza și diagnoza sistemelor

0.1 Introducere

În economie și, în particular, în domeniul afacerilor, Analiza și Diagnoza Sistemelor

Economice (ADSE) se referă la procesul de examinare a unei situații de afaceri cu intenția de
a o îmbunătăți prin proceduri și metode bine determinate. ADSE se referă, în esență, la
transformarea organizațiilor, îmbunătățirea performanțelor și atingerea obiectivelor de
eficiență, rentabilitate și creștere ale acestora. Accentul în ADSE se pune pe sistemele
funcționale, pe relațiile dintre subsisteme și pe contribuția acestora la atingerea unui
obiectiv comun.

Privind la un sistem economic și înțelegând modul în care funcționează acesta, modificările

care trebuie făcute și asigurarea rentabilității producției sunt părți ale analizei de sistem.
Organizațiile economice sunt sisteme complexe care constau uneori din nenumărate
subsisteme interconectate. Modificările în anumite subsisteme ale sistemului au atât
consecințe anticipate, cât și neașteptate, în alte subsisteme ale sistemului respectiv.

Analiza și proiectarea sistemelor se concentrează pe sisteme, procese și tehnologie.

1
Dezvoltarea sistemelor, care se referă la întreg ansamblu al problemelor abordate de ADSE,
este un proces sistematic care include faze cum ar fi planificarea, analiza, proiectarea,
dezvoltarea și întreținerea sistemelor.

Avem deci două subdomenii distincte ale ADSE, și anume:

 Analiza sistemelor;
 Proiectarea sistemelor.

Analiza sistemelor

Analiza sistemelor este o modalitate de a gândi despre inițierea și proiectarea unor noi
aplicații bazate pe computere. Aceasta oferă un cadru pentru vizualizarea factorilor
organizaționali și de mediu care funcționează într-un sistem. Atunci când un sistem de calcul
sau orice altă metodă de management a acestuia este implementată într-o organizație,
diferite funcții noi sunt generate și influențează atât utilizatorul, cât și organizația. Printre
consecințele pozitive ale unui asemenea act se numără performanța îmbunătățită a întregii
organizații și procesarea informațiilor de calitate. Printre consecințele neprevăzute ar putea
fi o posibilă amenințare a locurilor de muncă ale angajaților, un moral scăzut al angajaților
datorită reducerii implicării personale și un sentiment de intimidare al utilizatorilor din cauza
necunoașterii modului de operare al calculatorului. Rolul analistului de sistem este acela de a
elimina astfel de factori negativi și de a face sistemul în ansamblul său să aibă succes în
atingerea obiectivului comun stabilit.

Proiectarea sistemelor

Este un proces de planificare a unui nou sistem de afaceri sau de înlocuire a unui sistem
existent prin definirea componentelor sau modulelor sale de afaceri pentru a satisface
anumite cerințe specifice. Înainte de planificare, trebuie înțeles în detaliu vechiul sistem și
determinat cum pot fi utilizate cel mai bine computerele sau metodele manageriale pentru
ca acesta să fie eficient.

Ce este un sistem?

Cuvântul Sistеm este derivat din cuvântul grecesc Systеmа, ceea ce semnifică o relație
organizată între orice set de componente pentru realizarea unui obiectiv sau cauze comune.

Sistemul se poate defini atunci ca „o grupare ordonată a componentelor interdependente

legate între ele în conformitate cu un plan de atingere a unui obiectiv specific”.

Restricții ale unui sistem

Un sistem trebuie să aibă trei restricții de bază :

 Un sistem trebuie să aibă o structură și un comportament concepute pentru a

2
atinge un obiectiv predefinit.

 Între componentele sistemului trebuie să existe intercоnectivitate și

interdеpеndеnță.

 Obiectivele organizației au o prioritate mai mare decât оbiectivele subsistemelor

sale componente.

De exemplu, sistemul de management al traficului, sistemul de salarizare, sistemul automat

de regăsire într-o bibliotecă, sistemul de management a resurselor umane.

Proprietăţile unui sistem

Un sistem are următoarele proprietăți:

 Оrganizare

Organizarea implică structură și ordine. Este aranjamentul componentelor care ajută la

atingerea obiectivelor predеrminate.

 Interacțiune

Este definită de modul în care componentele funcționează una în raport cu celelalte.

Spre exemplu, într-o organizație, departamentul de achiziții trebuie să interacționeze cu

departamentul de producție și salarizarea cu personalul.

 Interdеpеndеnța

Interdеpеndеnța înseamnă modul în care componentele unui sistem depind una de alta.
Pentru o funcționare corespunzătoare, componentele sunt coordonate și conectate

împreună, în conformitate cu un plan specificat. Ieșirea unui subsistem este ceea ce este
solicitată de alt subsistem ca intrare.

 Integrarea

Integrarea este preocupată de modul în care componentele sistemului sunt conectate între
ele. Înseamnă că părțile sistemului funcționează împreună în cadrul sistemului, chiar dacă
fiecare parte îndeplinește o funcție unică.

 Оbiectivul central

Obiectivul sistemului trebuie să fie central, adică valabil pentru întregul sistem. Acest
obiectiv poate fi real sau declarat. Nu este neobișnuit ca o organizație să indice un obiectiv și
să opereze pentru a realiza altul.

3
Utilizatorii trebuie să cunoască obiectivul principal al unei aplicații pe computer cât mai
devreme în analiză pentru o proiectare și o conversie de succes.

Principalele componente ale sistemului și relațiile dintre acestea sunt reprezentate în Figura
01.

CONTROL

INPUT PROCESOR OUTPUT

LIMITE ȘI
FEEDBACK
INTERFEȚE

Figura 01: Componentele de bază ale unui sistem

02. Rolul analistului de sistem

Abordarea sistemelor economice în vederea analizei și diagnozei acestora are, deci, două
componente majore: analiza sistemelor și proiectarea sistemelor. Analiza sistemelor este,
atunci, procesul de colectare și interpretare a faptelor, diagnosticarea problemelor și
utilizarea informațiilor pentru a recomanda îmbunătățiri ale sistemului. Aceasta este sarcina
analistului de sistem.

Proiectarea este procesul de planificare a unui nou sistem de afaceri sau a unuia care să
completeze un sistem existent. Dar înainte ca această planificare să poată fi făcută, trebuie
să înțelegem vechiul sistem și să determinăm cum pot fi cele mai bune componente ale
acestuia folosite pentru a eficientiza funcționarea organizației.

Să luăm, de exemplu, operațiunea de depozitare dintr-un magazin de îmbrăcăminte. Pentru

a controla mai bine inventarul și pentru a obține acces la informații cele mai recente despre
nivelurile de stocare și rearanjare, magazinul solicită unui analist de sistem care să
"computerizeze" operațiunile de gestionare a stocurilor. Înainte de a putea proiecta un nou
sistem de culegere a datelor, de actualizare a fișierelor și de elaborare de rapoarte privind
stocurile, trebuie analizat ce operațiuni au loc în magazin: formularele care sunt folosite
pentru a culege informația manual, cum ar fi comenzi de aprovizionare, comenzi de achiziție

4
și facturi și ce rapoarte centralizate sunt produse și modul în care acestea sunt utilizate în
cadrul depozitului.

În continuare se caută informații despre aprovizionare, ordine de completare a stocului,

înregistrări de intrări în stoc și alte rapoarte. De asemenea, trebuie să se determine de unde
provin aceste informații, fie din departamentul de achiziții, de la depozit, fie de la
departamentul contabilitate pentru facturi. Cu alte cuvinte, trebuie să se înțeleagă cum
funcționează sistemul existent și, mai precis, cum arată fluxul de informații din sistem. De
asemenea, trebuie să se afle de ce magazinul dorește să-și schimbe operațiunile curente. Are
afacerea probleme de urmărire a comenzilor, a mărfurilor sau a banilor? Are nevoie de un
sistem mai eficient înainte de a-și putea extinde operațiunile?

Doar după ce s-au cules aceste informații, se poate determina cum și unde un sistem
informatic poate aduce beneficii tuturor utilizatorilor sistemului. Această acumulare de
informații, numită studiu de fezabilitate al sistemului, trebuie să fie precedentă tuturor
celelalte activități de analiză. Analiștii de sisteme fac mai mult decât să rezolve problemele
curente. Ei sunt adesea chemați să ajute la realizarea unei creșteri planificate a unei afaceri.
În cazul magazinului de îmbrăcăminte, studiul de fezabilitate al sistemului este orientat către
viitor, deoarece în prezent nu există un sistem real. Analiștii evaluează cât mai exact posibil
care vor fi viitoarele nevoi ale afacerii și ce schimbări ar trebui să fie luate în considerare
pentru a răspunde acestor nevoi. În acest caz și în majoritatea celorlalte, analiștii pot
recomanda alternative pentru îmbunătățirea situației. De obicei, sunt luate în considerare
mai multe strategii.

În colaborarea cu managerii și angajații din cadrul organizației, analiștii de sistem recomandă

ce alternativă ar trebui adoptată, pe baza unor preocupări precum alegerea unei soluții
adecvate pentru organizație și setarea acesteia pentru cazul particular respectiv, precum și
acordarea de sprijin pentru angajați pentru a se obișnui cu soluția care va fi posibil adoptată.
Uneori, timpul necesar pentru a dezvolta o alternativă este problema cea mai critică.
Costurile și beneficiile sunt, de asemenea, factori determinanți importanți. În cele din urmă,
managementul organizației, care va plăti și va folosi rezultatul, decide ce alternativă va
accepta. Odată ce se ia decizia de schimbare, se elaborează un plan pentru punerea în
aplicare a recomandărilor. Planul include toate caracteristicile legate de proiectarea
sistemelor, cum ar fi: noile cerințe de culegere a datelor, specificațiile fișierelor, procedurile
de operare, echipamentele utilizate și nevoile de personal.

Proiectarea sistemelor se aseamănă cu elaborarea machetei unei clădiri: specifică toate

caracteristicile care trebuie să fie incluse în produsul finit. Design-ul pentru magazia de
pantofi va oferi modalități de culegere a datelor despre comenzi și vânzări către clienți și va
specifica modul în care vor fi stocate datele, fie pe suport de hârtie, fie pe un mediu
magnetic ce poate fi citit de calculator, cum ar fi un CD sau DVD. Proiectul vor desemna, de
asemenea, activități care vor fi efectuate de oameni și de computere. Proiectul specifică
personalul necesar din depozit, dar și informații despre afacere. Fiecare proiect descrie

5
sarcinile care trebuie realizate de sistem, cum ar fi rapoartele de inventar, analizele de
vânzări, rezumatele privind cumpărarea și facturarea. Analiștii de sistem vor decide, de fapt,
ce rezultate să utilizeze, precum și cum să le obțină. Analiza de sistem specifică, de
asemenea, ce ar trebui să facă sistemul. Proiectul de sistem precizează modul de realizare a
obiectivului general al acestuia. Fiecare dintre procesele menționate mai sus implică oameni.
Managerii și angajații au idei bune despre ceea ce funcționează și ce nu, despre ce informații
pot fi culese fără probleme și ce informații ridică probleme, despre unde este nevoie de
schimbare și unde nu este, și mai ales despre locurile în care schimbarea va fi acceptată și
unde nu va mai fi. În ciuda tehnologiei, oamenii sunt totuși factorul cheie care fac ca
organizațiile să funcționeze. Astfel, comunicarea și relaționarea cu oamenii sunt părți foarte
importante ale elaborării proiectului unui nou sistem.

03.Concepte de bază utilizate în analiza și diagnoza sistemelor

Termenul de sistem este utilizat pe scară largă în știința contemporană. El a devenit un fel de
modă pentru a denumi diferite lucruri sau procese. Oamenii vorbesc despre sistem de
ecuații, sistem educațional, sistem de investiții, sistem de livrare, sistem informațional,
sistem de învățământ, sistem informatic etc. Sistemul se poate referi la orice set de
componente care funcționează în mod interdependent pentru a realiza o cauză sau un
obiectiv comun.

Termenul de sistem provine din cuvântul grecesc systema, care înseamnă o relație
organizată între unități sau componente funcționale. Un sistem există deoarece este
conceput pentru a atinge unul sau mai multe obiective. Intrăm în contact zilnic cu sistemul
de transport, sistemul de telefonie, sistemul contabil, sistemul de producție și, de peste
două decenii, cu sistemul informatic. În mod similar, vorbim de sistemul de afaceri al unei
organizații ca despre un sistem alcătuit din departamente (subsisteme) interdependente,
cum ar fi producția, vânzările, financiar – contabil, personal și sistemul informatic. Niciunul
dintre aceste subsisteme nu poate fi considerat ca o singură unitate independentă. Atunci
când aceste subsisteme sunt bine coordonate, însă, firma poate funcționa eficient și
profitabil.

Există mai mult de o sută de definiții ale cuvântului sistem, dar majoritatea par a avea un fir
comun care sugerează că un sistem este o grupare ordonată de componente
interdependente, legate între ele în conformitate cu un plan de atingere a unui obiectiv
specific. Cuvântul componentă se referă la părțile fizice (motoare, aripi de aeronave,
mașini), activități manageriale (planificare, organizare și control) sau la un sistem având o
structură pe mai multe niveluri. Componenta poate fi simplă sau complexă, de bază sau
avansată. Ea poate fi un singur calculator cu o tastatură, memorie și imprimantă sau o serie
de terminale inteligente legate la un mainframe. În ambele cazuri, fiecare componentă face
parte din sistemul total (general) și trebuie să-și execute partea sa de operații pentru ca
sistemul să-și atingă scopul dorit. Această orientare necesită o grupare ordonată a

6
componentelor pentru proiectarea unui sistem de succes. Prin urmare, studiul sistemelor are
trei implicații de bază:

1. Un sistem trebuie să fie proiectat pentru a atinge un obiectiv predeterminat.

2. Trebuie să existe relații interdependente între componente.

3. Obiectivele organizației în ansamblu au o prioritate mai mare decât obiectivele oricăruia

dintre subsistemele sale.

De exemplu, computerizarea aplicațiilor de personal trebuie să respecte politica organizației

privind confidențialitatea și securitatea datelor personale, în așa fel încât datele selectate
(de exemplu Salarizarea) să fie disponibile diviziei contabile la cerere.

04. Caracteristicile unui sistem

Definiția unui sistem sugerează câteva caracteristici prezente în toate sistemele: organizarea
(ordinea), interacțiunea, interdependența, integrarea și existența obiectivului central.

Organizarea

Organizarea implică structura și ordinea. Este aranjamentul componentelor care ajută la

atingerea obiectivelor. În proiectarea unui sistem de afaceri, de exemplu, relațiile ierarhice,
începând cu președintele companiei și conducând în jos către angajații obișnuiți, reprezintă
structura organizatorică a acesteia. Un astfel de aranjament descrie o relație sistem-
subsistem, definește structura autorității, specifică fluxul formal de comunicare și
formalizează lanțul de comandă (decizie). De asemenea, un sistem informatic este proiectat
în jurul unui dispozitiv de intrare, al unei unități centrale de procesare, al unui dispozitiv de
ieșire și al uneia sau mai multor unități de stocare a informației. Atunci când sunt legate între
ele, aceste componente funcționează ca un sistem coerent de producere a informației.

Interacțiunea

Interacțiunea se referă la modul în care fiecare componentă funcționează în legătură cu alte

componente ale sistemului. Într-o organizație, de exemplu, achiziția trebuie să
interacționeze cu producția, publicitatea cu vânzările și salariile cu personalul. Într-un sistem
informatic, unitatea centrală de procesare trebuie să interacționeze cu dispozitivul de intrare
pentru a rezolva o problemă. La rândul său, memoria principală conține programele și datele
pe care unitatea de procesare le utilizează pentru calcul. Interdependența dintre aceste
componente permite computerului să efectueze operațiile care îi sunt cerute.

Interdependența

Interdependența înseamnă că părți ale organizației sau ale sistemului informatic depind una
de cealaltă. Acestea sunt coordonate și legate între ele în conformitate cu un anumit plan.
Un subsistem depinde de intrarea unui alt subsistem pentru funcționarea corectă: adică

7
ieșirea unui subsistem este intrarea necesară pentru un alt subsistem. Această
interdependență este crucială în activitatea sistemelor. Un sistem informatic integrat este
proiectat pentru a satisface nevoile utilizatorilor autorizați (șefi de departament, manageri
etc.) pentru acces rapid și recuperare prin terminale la distanță. Interdependența dintre
subsistemul de personal și utilizatorii organizației este evidentă. În concluzie, nici un
subsistem nu poate funcționa în mod izolat, deoarece este dependent de datele (intrările) pe
care le primește de la alte subsisteme pentru a-și îndeplini sarcinile necesare.

Interdependența este ilustrată, de exemplu, de activitățile și sprijinul analiștilor de sistem,

programatorilor și personalului din cadrul unui centru de calcul. O decizie privind
introducerea unei aplicații computerizate este inițiată de utilizator, analizată și proiectată de
analistul de sistem, programată și testată de către programator și condusă de operatorul de
calculatoare. Niciuna dintre aceste persoane nu poate să efectueze activități fără informațiile
necesare din partea altor persoane din subsistemul "centru de calcul".

Integrarea

Integrarea se referă la holismul sistemelor. Sinteza urmează analiza pentru a atinge

obiectivul central al organizației. Integrarea se referă la modul în care un sistem integrează
părțile sale componente. Acest lucru înseamnă mai mult decât partajarea unui sistem sau a
unei locații fizice. Aceasta înseamnă că părți ale sistemului funcționează împreună în cadrul
sistemului, chiar dacă fiecare parte are o funcție unică. Integrarea cu succes va avea, de
obicei, un efect sinergic și un impact total mai mare decât dacă fiecare componentă a
sistemului funcționează separat.

8
 Figura 02 Structura organizatorică a unei companii

Obiectivul general

Ultima caracteristică a unui sistem este obiectivul său general. Obiectivele pot fi reale sau
declarate. Deși un obiectiv declarat poate coincide cu obiectivul real, nu este neobișnuit ca o
organizație să precizeze un obiectiv și să opereze pentru a realiza un alt obiectiv. Cel mai
important lucru este că utilizatorii trebuie să cunoască obiectivul general al unei aplicații
informatice la începutul perioadei de analiză.

0.5. Elementele unui sistem

În majoritatea cazurilor, analiștii de sistem operează într-un mediu dinamic în care

schimbarea este privită ca un mod de viață. Mediul înconjurător poate fi o firmă, o afacere
sau un sistem informatic. Pentru a reconstrui un sistem, trebuie luate în considerare
următoarele elemente-cheie:

1. Ieșiri și intrări.

2. Proces (procese).

3. Control.

4. Feedback.

9
5. Mediul.

6. Limite și interfața.

Ieșiri și intrări

Un obiectiv major al unui sistem este de a produce o ieșire care are valoare pentru
utilizatorul său. Oricare ar fi natura producției (bunuri, servicii sau informații), trebuie să fie
în conformitate cu așteptările utilizatorului ei. Intrările sunt fluxuri (materialele, resursele
umane și informații) care intră în sistem pentru procesare. Rezultatul este rezultatul
prelucrării. Un sistem se alimentează cu inputuri pentru a realiza producția în același mod în
care o afacere utilizează resurse umane, financiare și materiale pentru a produce bunuri și
servicii. Este important să subliniem aici că determinarea producției este un prim pas în
specificarea naturii, cantității și regularității intrărilor necesare pentru funcționarea unui
sistem. De exemplu, în analiza sistemelor, prima preocupare este de a determina cerințele
utilizatorului unui sistem informatic propus - adică specificarea rezultatului pe care
calculatorul trebuie să îl furnizeze pentru satisfacerea cerințelor utilizatorilor.

Proces (procese)

Procesul este elementul unui sistem care implică transformarea reală a intrării în ieșire. Este
componenta operațională a unui sistem. Procesele pot modifica total sau parțial intrarea, în
funcție de specificațiile ieșirii. Aceasta înseamnă că specificațiile de ieșire se modifică, la fel și
prelucrarea acestora. În unele cazuri, intrarea este, de asemenea, modificată pentru a
permite procesului să efectueze transformarea.

Controlul

Controlul orientează sistemul. El este subsistemul de luare a deciziilor care controlează

modelul activităților care reglementează introducerea, procesarea și producția. Într-un
context organizațional, managementul ca organism decizional controlează intrarea,
gestionarea și ieșirea din activități care afectează bunăstarea afacerii. Într-un sistem
informatic, sistemul de operare și software-ul însoțitor influențează comportamentul
sistemului. Specificațiile de ieșire determină ce și cât de mult este necesar pentru a menține
echilibrul sistemului. În analiza sistemelor, cunoașterea atitudinii individului care controlează
zona în care se va introduce un calculator poate face diferența între succesul și eșecul
instalării. Suportul de management este necesar pentru asigurarea controlului și susținerea
obiectivului schimbării propuse.

Feedback

Controlul într-un sistem dinamic este obținut prin feedback. Măsurile feedback sunt
generate de un standard într-o formă de procedură cibernetică care include comunicarea și
controlul. Informațiile despre ieșire sunt trimise înapoi la intrare și / sau la management
(Controller) pentru decizie. După ce rezultatele sunt comparate cu standardele de

10
performanță, modificările pot avea ca rezultat introducerea sau prelucrarea și, prin urmare,
producția. Feedback-ul poate fi pozitiv sau negativ, material sau informațional. Feedbackul
pozitiv consolidează performanța sistemului. Feedbackul negativ oferă, în general,
decidentului informații pentru acțiune. În analiza sistemelor, feedback-ul este important în
diferite moduri. În timpul analizei, utilizatorului i se poate spune că problemele dintr-o
aplicație dată verifică preocupările inițiale și justifică necesitatea schimbării. O altă formă de
feedback apare după implementarea sistemului. Utilizatorul informează analistul despre
performanța noului sistem introdus. Acest feedback generează adesea îmbunătățiri pentru a
satisface cerințele utilizatorului.

Mediul

Mediul înconjurător este "supra-sistemul" în cadrul căruia funcționează o organizație. Este

sursa elementelor externe care afectează sistemul. De fapt, deseori acesta determină cum
trebuie să funcționeze un sistem. De exemplu, mediul organizațional, alcătuit din vânzători,
concurenți și alții, poate oferi restricții și, prin urmare, poate influența performanța reală a
afacerii.

Limite și interfața

Un sistem ar trebui să fie definit de limitele sale - limitele care identifică componentele,
procesele și interdependența acestuia atunci când el interferează cu un alt sistem. De
exemplu, un sistem bancar este limitat la depozitele, retragerile și activitățile conexe ale
conturilor de economii ale clienților. Poate include executarea ipotecilor, activitățile de
sporire a încrederii și altele asemenea. Fiecare sistem are limite care determină sfera sa de
influență și control. De exemplu, într-un proiect integrat al sistemului bancar, un client care
are un cont ipotecar și un cont de credit la aceeași bancă poate scrie un cec prin sistemul de
plăți pentru a plăti prima care va fi prelucrată apoi de sistemul împrumutului ipotecar. Se
dorește ca sistemul ce va fi proiectat să permită transferul automat de fonduri din contul
bancar pentru plata facturilor și a altor obligații către creditori, indiferent de distanță sau
locație. Acest lucru înseamnă că, în analiza sistemelor, cunoașterea limitelor unui sistem dat
este crucială pentru determinarea naturii interfeței sale cu alte sisteme proiectate.

0.6. Clasificarea principalelor tipuri de sisteme

Cadrul de referință în care se realizează un sistem este legat de utilizarea abordării sistemice
în analiză. Sistemele pot fi clasificate în moduri diferite. Clasificările cel mai des întâlnite
sunt: (1) sisteme fizice sau abstracte; (2) sisteme deschise sau închise; și (3) sisteme naturale
și artificiale.

Sisteme fizice sau abstracte

Sistemele fizice sunt entități tangibile care pot fi statice sau dinamice în funcționare.
De exemplu, părțile fizice ale centrului de calcul sunt oamenii, echipamentele de calcul,
birourile și scaunele care facilitează funcționarea computerelor. Ele pot fi văzute și
11
numărate; ele sunt statice. În schimb, un calculator care funcționează este un sistem
dinamic. Datele, programele, rezultatele și aplicațiile se modifică în funcție de cerințele
utilizatorului sau de prioritatea informațiilor solicitate.

Sistemele abstracte sunt entități conceptuale sau non-fizice. Ele pot fi la fel de simple
ca relațiile matematice dintre un set de variabile sau modele - conceptualizarea abstractă a
situațiilor fizice. Un model este o reprezentare a unui sistem real. Folosirea modelelor face
mai ușoară pentru analist vizualizarea relațiilor în sistemul studiat. Obiectivul este de a
surprinde elementele semnificative și corelațiile cheie dintr-un sistem complex.

Sisteme deschise sau închise

O altă clasificare a sistemelor se bazează pe gradul lor de independență în raport cu mediul

înconjurător.

Un sistem deschis are multiple interfețe cu mediul său. Permite interacțiunea peste
limitele sistemului; primește intrări de la și furnizează ieșiri către exterior. Un sistem
informatic se încadrează în această categorie, deoarece trebuie să se adapteze la cerințele în
schimbare ale utilizatorului.

Un sistem închis este izolat de influențele mediului înconjurător. În realitate, un

sistem complet închis se întâlnește destul de rar. În sistemele analizate, organizațiile,
aplicațiile și calculatoarele sunt invariabil deschise, constituind sisteme dinamice influențate
de mediul lor înconjurător.

Un accent deosebit pus pe caracteristicile unui sistem deschis este invazia vieții private,
controlul securității și etica în domeniul calculului. În timp ce aspectele tehnice ale analizei
sistemelor se referă la rutinele interne din domeniul aplicației utilizatorului, analiza
sistemelor considerate ca sisteme deschis tinde să extindă domeniul analizei la relațiile
dintre zona analizată și alți utilizatori și la factorul de mediu care trebuie luat în considerare
înainte ca un nou sistem să fie implementat. În plus, analistul trebuie să fie flexibil și
sistemul conceput trebuie să răspundă nevoilor în schimbare ale utilizatorului și mediului
înconjurător.

Se pot identifica cinci caracteristici importante ale sistemelor deschise:

a) Intrări din exterior: sistemele deschise sunt auto-reglabile. Atunci când

funcționează corect, un sistem deschis ajunge la starea de echilibru. Într-o firmă de vânzare
cu amănuntul, de exemplu, există o stare de echilibru atunci când mărfurile sunt cumpărate
și vândute fără a afecta produsele aflate in stoc. O creștere a costului bunurilor determină o
creștere comparabilă a prețurilor sau o scădere a costurilor de exploatare. Acest răspuns
oferă firmei o stare de echilibru.

b) Entropia: toate sistemele dinamice tind să evolueze în timp, ducând la entropie

sau la pierderea energiei. Sistemele deschise se opun entropiei prin căutarea de noi intrări

12
sau prin modificarea proceselor pentru revenirea la starea de echilibru. În exemplul nostru, o
reacție la creșterea costului mărfurilor ar face ca afacerea să nu mai fie profitabilă, ceea ce ar
putea să ducă la insolvență, care poate fi interpretată ca o stare de dezorganizare.

c) Procesare, ieșire și cicluri: Sistemele deschise produc ieșiri utile și funcționează în

cicluri, urmând un flux continuu.

d) Diferențiere: sistemele deschise au tendința spre o specializare crescândă a

funcțiilor și o mai mare diferențiere a componentelor lor. În afaceri, rolul oamenilor și
mașinilor au tendința spre o mai mare specializare și o mai mare interacțiune. Această
caracteristică oferă un motiv convingător pentru creșterea valorii conceptului de sistem în
gândirea analistului de sistem.

e) Echifinalitatea: Termenul înseamnă că obiectivele sunt atinse prin diferite cursuri

de acțiune și o varietate de căi. În majoritatea sistemelor, există mai mult un consens asupra
obiectivelor decât asupra căilor de atingere a obiectivelor.

Înțelegerea caracteristicilor sistemului îi ajută pe analiști să-și identifice rolul și să își

raporteze activitățile la realizarea obiectivelor firmei în timp ce realizează un proiect de
sistem. Analiștii sunt ei înșiși parte din organizație. Ei au oportunități de a adapta organizația
la schimbări prin intermediul aplicației computerizate, astfel încât sistemul să nu se "scurgă".
O cheie a acestui proces este feedback-ul de la noul sistem, precum și de la managementul
de vârf. Procesul de proiectare a sistemelor informatice utilizează cunoașterea generală a
teoriei sistemelor. Obiectivul este de a face un sistem mai eficient prin modificarea
scopurilor sau schimbarea rezultatelor.

Sistemele naturale și artificiale

În mod ideal, informațiile reduc incertitudinea cu privire la o stare sau un eveniment. De

exemplu, informația că vântul este calm reduce incertitudinea că excursia cu barca va fi
plăcută. Un sistem de informare reprezintă baza interacțiunii dintre utilizator și analist. Oferă
instrucțiuni, comenzi și feedback. Aceasta determină natura relațiilor dintre factorii de
decizie. De fapt, acesta poate fi privit ca un centru de decizie pentru personalul de la toate
nivelurile. Din această cauză, un sistem informațional poate fi definit ca un set de dispozitive,
proceduri și sisteme de operare proiectate în jurul criteriilor bazate pe utilizator pentru a
produce informații și a le comunica utilizatorului pentru planificare, control și performanță.
În analiza sistemelor, este important să se rețină că luarea în considerare a unui sistem
alternativ înseamnă îmbunătățirea unuia sau mai multora dintre aceste criterii. Mulți oameni
nu reușesc să recunoască faptul că o afacere poate avea mai multe sisteme de informații;
fiecare este proiectat pentru un anumit scop și funcționează pentru a adapta fluxul de date,
comunicarea, luarea deciziilor, controlul și eficacitatea. Principalele sisteme informatice
sunt: i) formale, ii) informale și iii) bazate pe calculator.

i) Sistemul informațional formal

13
Sistemul informațional formal se bazează pe organizarea reprezentată de organigramă.
Diagrama este o hartă a pozițiilor și a relațiilor lor de autoritate, indicate în organigramă de
dreptunghiuri și legate prin linii drepte. Este modelul de autoritate, de comunicare și al
fluxului de lucru. Informațiile sunt difuzate în mod oficial prin instrucțiuni, memorii sau
rapoarte de la conducerea de vârf la utilizatorul din cadrul organizației. Această structură
permite, de asemenea, realizarea unui lanț de comandă prin feedback. În figura 1-1 de mai
sus formularul de intrare oferă un impuls pentru luarea deciziilor de către conducerea de
vârf. Politicile sunt generalizări care specifică ce trebuie să facă o organizație. Politicile sunt
transpuse în directive, reguli și reglementări și transmise managementului de la nivel inferior
pentru implementare. Producția reprezintă performanța angajatului.

ii) Sistemul informațional informal

Sistemul informațional formal este o structură de putere concepută pentru a atinge

obiectivele companiei. Accentul organizației asupra controlului pentru a asigura performanța
tinde să restrângă fluxul de comunicare între angajați. Ca rezultat, se dezvoltă un sistem
informațional informal. Este un sistem bazat pe angajați, conceput pentru a satisface nevoile
de personal și profesional și pentru a ajuta la rezolvarea problemelor legate de muncă. De
asemenea, orientează informațiile în sus prin canale indirecte. În acest sens, este un sistem
util deoarece funcționează în cadrul afacerilor și al politicilor sale.

În studiul sistemelor, analistul ar trebui să aibă cunoștințe despre lanțul de comandă,

rețeaua de putere-autoritate-influență și despre modul în care se iau deciziile pentru a
obține o simțire a sprijinului pe care se poate aștepta o instalare potențială. În plus,
cunoștințele despre funcționarea internă a sistemului bazat pe angajați sunt utile în faza
exploratorie a analizei. Colaborarea și participarea angajaților sunt esențiale pentru
prevenirea utilizării sabotajului și a instruirii. Deoarece calculatoarele nu pot furniza
informații fiabile fără sprijinul personalului utilizatorilor, o interfață adecvată cu canalele de
comunicare informale ar putea însemna diferența dintre succesul și eșecul noilor sisteme.

iii) Sisteme informaționale bazate pe calculator

O a treia clasă de sisteme informatice se bazează pe calculator pentru a gestiona aplicațiile

de afaceri. Computerul este acum o sursă necesară de informații. Analiza sistemelor se
bazează în mare măsură pe computere pentru rezolvarea problemelor. Acest lucru
sugerează că analistul trebuie să fie familiarizat cu tehnologia informatică și să aibă
experiență în manipularea oamenilor într-un context organizațional.

Calculatorul a avut un impact semnificativ asupra tehnicilor utilizate de conducere pentru a

opera o afacere. Nivelul managerului în organizație este, de asemenea, un factor pentru
determinarea tipului de informații necesare pentru a rezolva o problemă. Managementul la
nivel inferior are nevoie de informații interne detaliate pentru a lua decizii de control relativ
structurate zilnic. Managementul la nivel superior, pentru care obiectivele pe termen lung
sunt preocupările principale, necesită informații sintetizate dintr-o varietate de surse pentru

14
a atinge obiectivele. În ambele cazuri, acțiunea de gestionare se bazează pe informații
precise, relevante, complete, concise și la timp. MIS a reușit să îndeplinească rapid și în mod
corespunzător aceste criterii de informare.

MIS este un sistem personalizat - mașină și o grupare extrem de integrată a funcțiilor de

procesare a informațiilor concepute pentru a oferi conducerii o imagine completă a
operațiunilor specifice. Este de fapt o combinație de sisteme informatice. Pentru a-și face
treaba, ar trebui să funcționeze în timp real, tratând întrebările cât de repede sunt primite.
Informațiile de gestionare trebuie, de asemenea, să fie disponibile suficient de devreme
pentru a afecta o decizie. În mod operațional, MIS ar trebui să asigure definirea fișierelor,
întreținerea fișierelor și actualizarea, procesarea și prelucrarea anchetelor și una sau mai
multe baze de date legate de o bază de date organizațională. În cadrul unui MIS, o singură
tranzacție poate actualiza simultan toate fișierele de date conexe din sistem. În acest fel,
redundanța datelor (duplicarea) și timpul necesar duplicării datelor sunt menținute la un
nivel minim, asigurându-se astfel că datele sunt păstrate în permanență la curent.

Un element-cheie al MIS este baza de date - o colecție non-redundantă de elemente de date

interdependente care pot fi procesate prin programe de aplicații și disponibile pentru mulți
utilizatori. Toate înregistrările trebuie să fie legate într-un fel. Schimbul de date comune
înseamnă că multe programe pot utiliza aceleași fișiere sau înregistrări. Informațiile sunt
accesate printr-un sistem de management al bazei de date (DBMS). Este o parte a software-
ului care gestionează practic orice activitate care implică baza de date fizică. Există mai multe
avantaje pentru un sistem de bază de date:

1. Timpul de procesare și numărul de programe scrise sunt reduse substanțial.

2. Toate aplicațiile partajează fișierele centralizate.

3. Duplicarea spațiului de stocare este eliminată.

4. Datele sunt stocate o dată în baza de date și sunt ușor accesibile când este necesar.

Cele două dezavantaje principale ale unei baze de date sunt costul personalului specializat și
necesitatea de a proteja datele sensibile de accesul neautorizat.

Utilizatorii principali ai MIS sunt managementul de nivel mediu și superior, managerii

operaționali și personalul de asistență. Managementul de nivel mediu și superior utilizează
MIS pentru pregătirea prognozelor, cereri speciale de analiză, planuri pe termen lung și
rapoarte periodice. Managerii operaționali folosesc MIS în primul rând pentru planificarea
pe termen scurt, rapoarte periodice și excepționale. Personalul de sprijin consideră MIS util
pentru analiza specială a informațiilor și a rapoartelor pentru a ajuta managementul în
planificare și control. Furnizarea de date pentru utilizarea în MIS este funcția celor mai multe
niveluri de personal din cadrul organizației. După intrarea în sistem, informațiile nu mai sunt
deținute de utilizatorul inițiator, ci devin disponibile tuturor utilizatorilor autorizați.

15
MIS tipice de astăzi prezintă câteva probleme. Majoritatea rapoartelor MIS sunt istorice și
tind să fie datate. O altă problemă este că multe instalații au baze de date care nu sunt în
conformitate cu cerințele utilizatorilor. Acest lucru înseamnă că multe medii MIS nu au fost
congruente cu lumea reală a utilizatorului. În cele din urmă, o actualizare inadecvată sau
incompletă a bazei de date periclitează fiabilitatea pentru toți utilizatorii.

O problemă majoră întâlnită în designul MIS este obținerea acceptării și susținerii celor care
vor interfața cu sistemul. Personalul care percepe că sunt amenințate locurile de muncă
poate rezista la implementarea SIG. În înțelegerea tehnologiei și a comportamentului uman,
analistul se confruntă cu provocarea de a vinde schimbarea oamenilor potriviți pentru o
instalare reușită.

iv) Sistemele suport pentru decizii (DSS)

Un motiv citat în literatura de specialitate a frustrării conducerii cu MIS este sprijinul limitat
pe care îl acordă managementului de vârf pentru luarea deciziilor. DSS avansează
capacitățile MIS. Asistă managementul în luarea deciziilor. Acesta este, de fapt, un model în
continuă evoluție care se bazează în mare măsură pe cercetarea operațiunilor. Gorry și
Morton au creat sistemul de sprijinire a deciziei (DSS). Originea termenului este simplă:
Decizie - pune accentul pe luarea deciziilor în situații problematice, nu pe prelucrarea,
recuperarea sau raportarea informațiilor. Sprijin - necesită situații decizionale asistate de
calculator cu suficientă "structură" pentru a permite suportul calculatorului.

Sistem - accentuează natura integrată a soluționării problemelor, sugerând un mediu

combinat "om", mașină și mediul decizional. Începând cu sistemele decizionale de
management la începutul anilor '70, conceptul de sisteme interactive bazate pe calculator,
care sprijină luarea de decizii nestructurate, a fost extins pentru a include totul, dar pentru
sistemele de procesare a tranzacțiilor. O definiție tipică timpurie a necesitat un sistem
interactiv bazat pe calculator pentru a ajuta utilizatorii să utilizeze date și modele pentru a
rezolva probleme nestructurate. Există autori care văd DSS ca o extensie a MIS, DSS ca
independentă de MIS sau MIS ca un subset al DSS. Poziția general acceptată din literatură
vede DSS ca o MIS de a doua generație. MIS se generează atunci când adăugăm rapoarte
manageriale predefinite care sunt prelucrate din procesarea tranzacțiilor, generarea de
rapoarte și capabilități de anchetă online - toate integrate într-o anumită zonă funcțională,
cum ar fi MIS de producție sau personal MIS. DSS rezultă din adăugarea surselor de date
externe, a modelelor de contabilitate și statistice și a interogărilor interactive de interogare.
Rezultatul este un sistem conceput pentru a servi la toate nivelele de conducere și de top
management, în special, în tratarea situațiilor problematice nestructurate "ce-ar fi dacă".
Este un sistem cu capacitatea intrinsecă de a susține analiza datelor ad hoc, precum și
activitățile de modelare a deciziilor.

Faza inteligentă a luării deciziilor implică conștientizarea unei probleme la un nivel

simptomatic; este nevoie de o privire mai atentă a problemei și de o evaluare a variabilelor și

16
a relațiilor lor. Cu cât gestionarea inteligenței are mai mult de cauză a problemei, cu atât mai
mult este probabilitatea de a elabora o decizie bună. Un DSS poate furniza informații prin
recuperarea informațiilor și pachetele statistice. Faza de proiectare a luării deciziilor se
concentrează pe evaluarea alternativelor de decizie. În această fază, modelele deterministe
sau stocastice bazate pe computer pot fi utilizate pentru proiectarea deciziei. DSS joacă un
rol major în proiectarea deciziilor în condiții de incertitudine. Producția modelului
(modelelor) este baza fazei de alegere a procesului de luare a deciziilor.

0.7. Modelele ca forme de reprezentare a realității în analiza sistemelor

Un model este o formă de reprezentare a unui lucru: nu este o replicare, ci mai degrabă o
construcție selectivă intenționată a unui lucru sau a unui nou sistem care are scopul de a
reprezenta un alt lucru sau sistem. Un model este o simplificare a realității în sensul că
modelul reprezintă aspecte selectate ale realității și ignoră alte aspecte. Niciun model nu
este unic sau exclusiv, deoarece poate exista o multitudine dintre ele; în plus, modelele nu
sunt, în general, corecte sau incorecte - este doar ceea ce este cu referire la scopul
definitoriu al modelului respectiv. Legitimitatea sau caracterul adecvat al unui model
depinde doar de gradul în care acesta reprezintă cu exactitate viziunea sau punctul de
vedere intenționat al lucrurilor sau al sistemului. Caracteristicile tipice ale unui model includ:

• Abstracție: Un model este o descriere simplificată a sistemului.

• Precizie: Pentru proprietățile de interes, un model oferă o reprezentare reală a vieții
sistemului.
 Înțelegerea: eliminarea detaliilor care sunt irelevante pentru o anumită vizualizare
sau punct de vedere și specificarea într-o formă intuitivă permite o mai bună
înțelegere a proprietăților sistemului în cauză.
• Motivarea: un model ajută la analizarea corectă și la raționamentul proprietăților
interesante, dar neobișnuite ale sistemului, fie printr-un anumit tip de analiză
formală sau experimentare (de exemplu, prin simularea modelului pe un computer).
• Insuficiența: un model este mult mai ieftin de construit și analizat decât sistemul.

Sistemele bazate pe calculator pot fi modelate folosind mai multe abordări diferite, de
exemplu:

1. Modele orientate spre date văd un sistem ca o colecție de date legate de anumite
tipuri de atribute. Sistemul este reprezentat ca o colecție de entități asociate prin atribute,
proprietăți și clase. Aceste modele dau mai multă importanță organizării datelor decât
funcționalității sistemului. Modelele de acest tip sunt utilizate pe scară largă pentru
dezvoltarea de sisteme centrate pe date, în care perspectiva orientată spre date este foarte
importantă. Unified Language Modeling (UML) nu are nici un fel de diagramă care să susțină
exclusiv această perspectivă, deoarece favorizează sistemele orientate pe obiecte și nu
promovează utilizarea diagramei dedicate în primul rând modelelor de date. Cu toate
acestea, este posibil să se susțină că diagramele de clasă UML sunt parțial orientate spre

17
date. Schemele de relații ale entităților care definesc un sistem ca un set de entități și
interconexiunile respective sunt adecvate pentru a reprezenta modele orientate spre date.

2. Modele orientate spre structură permit reprezentarea modulelor fizice sau a

componentelor unui sistem și a interconexiunilor acestora. Aceste modele sunt dedicate
caracterizării compoziției fizice a unui sistem, în locul funcționalității acestuia. Diagramele
bloc, distribuția UML și diagramele componente sunt exemple populare de limbi folosite
pentru a reprezenta modele orientate spre structură.

3. Modele orientate spre activități vizează un sistem ca un set de activități legate de

date sau dependențe de execuție. Aceste modele sunt foarte potrivite pentru a aborda
sistemele în care datele sunt afectate de o secvență de transformări la o anumită rată.
Diagramele fluxurilor de date și schemele de flux sunt exemple de limbi pentru
reprezentarea modelelor orientate spre activități.

4. Modelele orientate spre stare permit modelarea unui sistem ca un set de stări și
un set de tranziții. Tranzițiile dintre stări se dezvoltă în funcție de un stimul extern. Aceste
modele sunt adecvate pentru sistemele în care comportamentul dinamic este o perspectivă
importantă care trebuie surprinsă. Mașinile cu stări finite, schemele de stare și rețelele Petri
sunt exemple de limbaje adoptate pentru a reprezenta modele orientate spre stare.

5. Modelele eterogene permit utilizarea mai multor caracteristici din diferite limbaje
în aceeași reprezentare. Un model este eterogen dacă încorporează orice combinație a
caracteristicilor celor patru tipuri de modele descrise anterior. Aceste modele sunt o soluție
bună atunci când trebuie modelate sisteme relativ complexe. Schemele de procese obiect,
graficele de control / fluxuri de date și mașinile de stare a programului sunt exemple de
limbaje pentru reprezentarea modelelor eterogene.

În nici un alt domeniu modelele nu sunt utilizate mai frecvent și într-o varietate mai mare
decât în analiza sistemelor. Fiecare sistem informatic se ocupă de lumea reală, o zonă cu
probleme sau o realitate în afara ei înșiși. De exemplu, un sistem de comutare telefonică
este alcătuit din abonați, telefoane telefonice, apelare, apeluri de conferință și altele
asemenea. Ființele analistului prin modelarea acestei realități înainte de a lua în considerare
funcțiile pe care sistemul trebuie să le îndeplinească. Diferite modele de sisteme de afaceri
sunt folosite pentru a arăta avantajele abstractizării sistemului complex cu ajutorul
modelelor.

0.8. Tipuri principale de modele utilizate în analiza sistemelor

Să introducem în continuare diferitele tipuri de modele utilizate cu precădere în ADS.

1. Modele descriptive: Un model descriptiv este folosit pentru a descrie sau a imita
un fenomen sau sistem din lumea reală. Cu ajutorul unui model descriptiv, se pot explica
proprietățile sau comportamentul sistemului real. Un exemplu în acest sens este un model al
vremii, care permite meteorologilor să o previzioneze. Deoarece modelul este mai simplu
18
decât realitatea, raționamentul pe baza modelului este mai ieftin. În aproape toate științele
naturale, inclusiv fizica, biologia, astronomia și științele pământului, modelele care sunt
folosite de oamenii de știință care încearcă să înțeleagă modul în care se comportă lumea
naturală sunt descriptive. În plus, în inginerie, modelele descriptive sunt utilizate, de
exemplu, în scenarii de inginerie inversă atunci când cineva dorește să motiveze existența
unui sistem existent fără a-l afecta în mod direct.

2. Modele prescriptive: Un model prescriptiv este utilizat pentru a defini modul în

care se presupune că se va construi un sistem care urmează să fie realizat. Majoritatea
modelelor utilizate în inginerie sunt de tip prescriptiv. În ingineria software, modelele create
în timpul etapei de analiză descriu problema abordată, în timp ce modelele de proiectare,
care se obțin din modelele de analiză, reprezintă arhitectura sistemului și sunt folosite ca
planuri pentru implementarea sistemului.

3. Modele structurale: Un model structural este orientat către descrierea aspectelor

statice ale unui sistem. Aceste modele sunt folosite pentru a descrie componentele sau
modulele care fac parte din sistem, servind astfel în principal pentru conceptualizarea
arhitecturii sistemului. Clasele, componentele și diagramele de implementare, toate utilizate
în limbajul de modelare universal UML, sunt exemple de diagrame care pot fi folosite pentru
reprezentarea modelelor structurale.

4. Modele comportamentale: Un model comportamental pune accentul pe aspectele

dinamice, funcționale și temporale ale sistemului. Acest tip de modele abordează
comportamentul sistemului, fiind astfel relevant în faza de analiză. Exemple de diagrame
care pot fi utilizate drept modele comportamentale includ mașini de stare finite, rețele Petri
și diagrame de flux de date.

5. Modele simbolice: Aceste modele sunt mult mai ușor de realizat în comparație cu
modelele fizice. Prin utilizarea unor relații matematice, se poate vedea modul în care
modelul reacționează și, prin extensie, modul în care sistemul ar reacționa. Dacă modelul
este relativ simplu, atunci se poate obține o soluție analitică prin rezolvarea unei probleme
ce include o mulțime de relații matematice. Cu toate acestea, pentru sistemele complexe,
modelele matematice devin complexe, ceea ce diminuează posibilitatea obținerii unei soluții
analitice. În astfel de situații, modelul poate fi realizat printr-o simulare - adică prin utilizarea
intrărilor modelului pentru a înțelege modul în care sunt afectate rezultatele. Crearea unui
model simbolic necesită:

a. Un set de semne (sau simboluri);

b. Un set de reguli aplicabile acestor semne și simboluri.

Un model simbolic conține un set de reprezentări legate de un anumit fenomen sau sistem.
Regulile sunt folosite pentru a manipula simbolurile și pentru a schimba modelul, producând
o secvență de reprezentări ale sistemului modelat. Dacă modelul este util, atunci regulile de

19
manipulare trebuie să fie valabile nu numai în contextul modelului, ci și în contextul
sistemului real.

6. Modele fizice: Un model fizic reprezintă o reprezentare la dimensiuni mai mici a

obiectului original (de exemplu, sistemul solar, un cartier, o clădire, un avion, un automobil),
dar uneori poate fi mai mare dacă obiectul original dacă acesta este prea mic pentru a putea
fi vizualizat de către oameni (de exemplu, un atom, o moleculă, un tranzistor). Interacțiunea
cu un model fizic permite obținerea de informații despre proprietățile sistemului modelat.
Modelele de scalare sunt modele fizice speciale în sensul că acestea urmăresc să păstreze
proporțiile relative (scara) obiectului original. În orice caz, un model fizic nu este la fel de
precis sau complet ca realitatea. Modelele fizice nu sunt utilizate prea frecvent în ingineria
software.

0.8. Categorii de informații obținute prin analiza și diagnoza sistemelor

Există trei categorii importante de informații care rezultă din utilizarea modelelor în diferite
etape ale analizei sistemelor.

a) Primul nivel este informația strategică, care se referă la informații de lungă durată,
care sunt de interes direct pentru managementul superior. Informațiile cum ar fi creșterea
populației, tendințele investițiilor financiare și schimbările de resurse umane ar fi de interes
pentru cei mai înalți funcționari ai companiei care sunt responsabili de elaborarea politicilor
și de stabilirea obiectivelor pe termen lung. Acest tip de informații se realizează cu ajutorul
sistemului suport decizional (DSS).

b) Al doilea nivel de informare este informația managerială. Este folosită direct

pentru conducerea de mijloc și conducerea departamentelor pentru implementare și
control. Exemple sunt analiza vânzărilor, proiecția fluxurilor de trezorerie și situațiile
financiare anuale. Aceste informații sunt utile în planificarea pe termen scurt și intermediar -
adică luni, nu ani. Acesta este menținut cu ajutorul sistemelor informatice de conducere
(MIS).

c) Cel de-al treilea nivel de informare este informația operațională, care este
informația zilnică pe termen scurt, folosită pentru a opera departamentele și pentru a
asigura respectarea regulilor și regulamentelor zilnice ale afacerii. Printre exemple se
numără corespondența zilnică a angajaților, ordinele de cumpărare restante și stocurile
curente disponibile. Informațiile operaționale sunt stabilite utilizând sistemele de planificare
a întreprinderii (ERP).

Figura 1.4 prezintă aceste lucruri. Natura nivelurilor de informare și de conducere este, de
asemenea, legată de principalele tipuri de luare a deciziilor: luarea deciziilor structurate și
nestructurate. Un proces organizatoric de îngrijire este închis, stabil și mecanicist care tinde
să fie mai structurat, mai computațional și se bazează pe luarea deciziilor de rutină pentru
planificare și control. Acest proces de luare a deciziilor se referă la managementul la nivel

20
inferior și este susținut cu ușurință de sistemele informatice. Dimpotrivă, procesele deschise,
adaptive și dinamice sporesc incertitudinea asociată luării deciziilor și sunt în general
evidențiate de o lipsă de structură în procesul de luare a deciziilor. Lipsa de structură,
precum și informațiile extra organizatoare și incomplete îngreunează asigurarea suportului
informatic. Tabelul 1-2 rezumă caracteristicile procesului de luare a deciziilor și informațiile
necesare la niveluri manageriale diferite.

Nivel managerial Nivel informațional Sistem utilizat

Superior

Sistem Suport pentru

Informație
strategică Decizii (DSS)

Mediu Informație de Sisteme Informatice

control De Conducere (MIS)

Inferior Sisteme de Planificare

Informație operațională
a Resurselor

Întreprinderii (ERP)

Figura 03 Nivelurile de management și informare într-o organizație tipică.

Prin urmare, în proiectarea unui sistem informatic, analistul trebuie să determine tipul de
informație ce trebuie utilizat, nivelul informațiilor, modul în care acestea sunt structurate și
în ce format, înainte de a decide cu privire la sistemul care va fi obținut.

1.10 Întrebări

1. Ce este un sistem? Dă exemple de sisteme economice.

2. Ce este sistemul informațional creat de om (artificial).
3. Enumerați caracteristicile unui sistem și exemplificați în cazul sistemelor economice.
4. Descrieți diferite tipuri de sisteme și specificați aplicațiile lor.

21
22