Plumb

Context George Bacovia este un poet original, cu o tonalitate inedita in lirica noastra. El
creeaza “o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului”. Fara indoiala,
Bacovia este un poet tragic, in sensul ca sensibilitatea si constiinta sa percep acut ideea de
finalitate a fiintei umane. Se poate spune ca opera bacoviana este produsul incercarilor de dialog
dintre constiinta si limita.
Poezia simbolista “Plumb”, scrisă de George Bacovia, deschide volumul cu același titlu,
apărut în 1916, si reprezinta o emblema a universului poetic bacovian. Motivul solitudinii
apăsătoare este elementul de recurenta în volumul de debut “Plumb”.
Simbolism Parcurgand lirica simbolista bacoviana, cititorul recepteaza poezia ca pe o arta de a
simti, prin folosirea sugestiei drept cale de exprimare a corespondențelor dintre planul exterior și cel
interior (elementele naturii si starile sufletesti). Universul este perceput sinestezic (vizual “flori de
plumb”, auditiv “scartaiau”, tactil “era frig”). Opera creeaza o atmosfera sumbră, cu un cadru
trist, funebru, sugerează o stare de apasare, de claustrare, greutatea spațiului închis, damnarea,
spleenul. Cu toate acestea, textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi
dedus din descrierea cadrului.
Izolarea, solitudinea, disperarea, împietrirea, se circumscriu esteticii simboliste. Asemenea
stări sufletești nelamurite, confuze, care constituie obiectul poeziei simboliste, sunt
transmise pe calea sugestiei. Realizata preponderent din imagini vizuale, poezia exploatează
stările și emoțiile produse de elementele decorului funerar, care transmit o stare interioară:
angoasa existenței, golul sufletesc.
Cultivarea simbolului este o alta caracteristică a curentului. Simbolurile recurente din
poezia bacoviana, precum: “plumb”, “cavou”, “singur”, organizează discursul liric și confera
ambiguitate prin plurivalenta semnificațiilor. Aceste cuvinte-cheie sunt simboluri obsedante,
care circula de la o poezie la alta, contribuind la realizarea unui decor macabru, dezolant, in
maniera decadentilor (una dintre directiile simbolismului francez).
Secvente Tema poeziei este condiția poetului într-o societate artificială, dublata de tema
mortii. Se exprimă starea apăsătoare și solitudinea poetului. Eul liric se simte incatusat, sufocat
spiritual într-o lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără nicio soluție de evadare.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător,sufocant, în care eul liric se
simte claustrat: un “cavou”, simbolizand universul interior în care mediul înconjurător a căpătat
greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: “sicriele de plumb”, “flori
de plumb”, “coroanele de plumb”, “vestmantul funerar”. Repetarea epitetului “de plumb” are
multiple sugestii (cromatica, fizica- de apasare), insistand asupra existenței mohorate, anoste.
Manifestările de frumusețe și gingașe ale lumii obiectuale, “florile”, marchează împietrirea.
Vantul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale mortii,
sugerate auditiv “Scartaiau coroanele”.Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera
macabra poarta sugestia nocturnului.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea afectivitatii:
“Dormea întors amorul meu de plumb”. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator. “Aripile
de plumb” presupun un contrast între ideea de zbor și de cădere. Elementele naturii primordiale
“frigul” și “vântul” sugerează percepția prin senzații tactile a golului interior.
Elemente Un element de compoziție esențial pentru înțelegerea operei este titlul, sintetic, reprezentat
de simbolul “plumbului”, element de recurenta (întâlnit de șase ori în text) ce exprima
corespondența dintre elementele naturii și stările interioare ale eului liric. În sens denotativ,
plumbul este un metal moale, greu, de culoare gri, iar în sens conotativ, plumbul sugereaza
apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea
definitiva a spațiului existențial, fără soluții de ieșire. Cuvantul “plumb”
invadeaza toate campurile lexicale (“sicrie”, “flori”, “coroane”, “amor”, “aripi”), devenind metafora-
simbol. Astfel, titlul reprezinta și laitmotivul operei.
Textul este alcatuit din doua catrene construite pe baza simbolului “plumb”, care este reluat
de trei ori in fiecare strofa. Realizate prin paralelism sintactic, fiecare catren debutează cu
verbul “a dormi” (“Dormeau adanc”, “Dormea întors”), verb ce sugerează somnul mortuar. Cele
doua secvențe poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
obiectiva, simbolizata de “cimitir”, de “cavou” si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de
sentimentul iubirii (“amorul meu de plumb”), a cărui invocare se face cu disperare.
De asemenea, paralelismul sintactic confera muzicalitate interioară operei prin repetitia
obsedantă a unor cuvinte și a anumitor vocale și consoane (aglomerarea consoanelor dure).
Pauzele (cezura, punctele de suspensie) transmit senzatia de impietrire. Masura versurilor este
de 10 silabe, rima este imbratisata, iar ritmul este iambic, dar alternează cu amfibrah.
Poezia se realizeaza ca un monolog liric al unui eu “fantomatic” (N. Manolescu). Lirismul subiectiv este
redat la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii:forme verbale și pronominale la persoana I, precum:
“am început”, “stam”, “(amorul) meu”. Disperarea eului liric este sugerată de amplasarea
verbelor statice la timpul imperfect, prin negativismul intens conferit de acestea.
Concluzie Așadar, prin folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatică, dramatismul
trăirilor eului liric, atmosferă, muzicalitate, sugestie și corespondențe, poezia “Plumb” se
încadrează în estetica simbolistă.