Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.2 Panoul solar fotovoltaic 2.2.1 Generalităţi Celulele fotovoltaice (figura 2.3), cunoscute şi sub
denumirea de "celule solare", sunt folosite în viaţa de zi cu zi în foarte multe aplicații, de la
calculatoare de buzunar, la ceasuri de mână dar şi în sisteme mai mari, cum este de exemplu un grup
de panouri solare montate pe acoperişul unei clădiri pentru a alimentarea acesteia cu energie
electrică. Ea este celula ce converteşte energia solară în energie electrică. Într-o celulă fotoelectrică
nu se înmagazinează deloc energie, sub nici o formă, nici chimică, nu este deci o pilă electrică, ci un
convertor instantaneu, ce nu poate furniza energie electrică în absenţa radiaţiei solare. O celulă în
întuneric total se comportă ca un element pasiv. Fig. 2.3 Structura celulei fotovoltaice Sursa:
https://electrifix.ro/resurse-si-informatii-electrice/cum-functioneaza-celulelefotovoltaice/ Siliconul
ca material este cunoscut ca unul din cei mai des întâlniți semiconductori. Cu alte cuvinte, acesta
împrumută proprietățile metalelor și proprietățile unui izolator electric ceea cel face ca fiind un
ingredient cheie în fabricarea celulelor solare. Proiectarea unei instalații electrice casnice alimentate
de la un sistem fotovoltaic 15 Lumina solară este compusă din numeroase microparticule denumite
fotoni, acestea fiind radiate de către soare. În momentul în care acestea ating atomii siliconului dintr-
o celulă solară, aceștia își transferă energia către electroni instabili, îndepărtându-i practic de proprii
atomi. Fotonii pot fi astfel exemplificați ca reprezentând bila albă pe o masă de biliard – aceasta
transferând propria-i energie către restul bilelor colorate. Eliberarea electronilor este însă numai un
jumătate din ceea ce realizează o celulă solară: aceasta va trebui să colecteze acești electroni
eliberați și să îi convertească curent electric. Acest lucru se poate realiza prin crearea unui
dezechilibru interior ce acționează ca o pantă, determinând electronii să „curgă” în aceași direcție.
Executarea acestui dezechilibru este posibilă prin organizarea internă a siliconului. Atomii de silicon
sunt aranjați într-o structură bine legată. Prin adăugarea forțată de mici cantități din alte elemente în
această structură, sunt formate două tipuri de silicon: Siliconul de tip „n” ce deține electroni de
rezervă și siliconul de tip „p” cu electroni lipsă, lăsând „găuri” sau spații libere în locul acestora. Când
aceste două materiale sunt așezate unul lângă altul în interiorul unei celule solare, electronii
suplimentari ai siliconului de tip „n” sar pentru a acoperii spatiile goale din siliconul de tip „p„.
Aceasta înseamnă că siliconul de tip „n” devine încărcat pozitiv iar siliconul de tip „p” devine încărcat
negativ – astfel se creează un câmp electric pe întreaga suprafață a celulei. Deoarece siliconul este
semiconductor, poate acționa ca un izolator permițând astfel păstrarea acestui dezechilibru. Atât
timp cât fotonii se lovesc de atomii de silicon desprinzând electronii de pe aceștia, celula solară
reușește orodnarea acestora și convertirea lor în curent electric, atât de necesar pentru alimentarea
unei mari varietăți de obiecte, de la banalul calculator de buzunar la sateliți orbitali, etc. Deşi ambele
materiale sunt neutre din punct de vedere electric, siliciul de tipul n are electroni în exces, iar siliciul
de tipul p are goluri în exces. Suprapunerea acestora creează o joncţiune p/n la interfaţa lor, creând
prin aceasta un câmp electric. Când materialele de siliciu de tipuri n şi p vin în contact, electronii în
exces trec din partea tipului n în partea tipului p. Rezultatul este o construire a unei sarcini pozitive
de-a lungul laturii tipului n a interfeţei şi o realizare a unei sarcini negative de-a lungul laturii tipului p.
Din cauza fluxului de electroni şi a golurilor, cei doi semiconductori se comportă ca o baterie, creând
un câmp electric la suprafaţa unde se întâlnesc, ceea ce se numeşte joncţiunea p/n. Proiectarea unei
instalații electrice casnice alimentate de la un sistem fotovoltaic 16 Fig. 2.4 Funcționarea panoului
fotovoltaic Câmpul electric face electronii să se mişte dinspre semiconductor către suprafaţa
negativă, unde devin disponibili pentru circuitul electric, în acelaşi timp, golurile se mişcă în direcţia
opusă, către suprafaţa pozitivă, unde aşteaptă electronii care sosesc. 2.2.2 Componentele instalației
și materialele implicate Componența unei instalaţiei formate dintr-un sistem fotovoltaic și
dispozitivul de urmărire automată a poziţiei soarelui (pentru a se optimiza captarea energiei solare)
conţine, în general, următoarele elemente: panoul solar, comanda, regulatorul de tensiune şi bateria.
Dacă există şi consumatori de curent alternativ este necesar şi un invertor de cc/ca. Cel mai obişnuit
mod de a confecţiona materialele de siliciu de tipul p ("pozitiv") şi n ("negativ") ce vor deveni în cele
din urmă celulele fotovoltaice (FV) care produc electricitatea solară, este prin adăugarea unui
element siliciului, care fie are un electron în plus, fie îi lipseşte un electron. Acest proces de adăugare
a unui alt element se numeşte dopare. Celula solară este unitatea de bază a unui sistem solar. Cele
mai des întâlnite celule solare generează aproximativ 0,5 V, dar ele se pot conecta în serie sau în
paralel pentru a putea furniza curentul şi tensiunea necesară. Mai multe celule solare conectate între
ele formează un modul solar, mai multe module solare conectate între ele formează un panou solar,
iar mai multe panouri solare formează o reţea. Tipic, modulele şi panourile solare furnizează o
tensiune de 12 sau 24 V, iar curentul furnizat (e vorba de curent continuu) este în funcţie de numărul
şi modul de conectare a celulelor solare. Proiectarea unei instalații electrice casnice alimentate de la
un sistem fotovoltaic 17 În cele mai simple sisteme ce folosesc celule fotovoltaice curentul continuu
este folosit direct, dar în cazul unor aplicaţii în care este nevoie de curent alternativ se va utiliza un
invertor, care va converti curentul continuu produs de celulele solare în curent alternativ. Celulele
solare pot fi făcute dintr-o serie de materiale semiconductoare după cum urmează: Siliciu (Si) -
inclusiv Si monocristalin, Si multicristalin şi Si amorf Membrane subţiri policristaline - inclusiv
diseleniura de cupru indiu (CIS), telurură de cadmiu (CdTe) şi siliciu cu membrană subţire.
Membrane subţiri monocristaline - inclusiv material de eficienţă înaltă cum este arseniura de galiu
(GaAs) Aspectele care vor fi acoperite sunt caracterul cristalin, absorbţia, zona de energie interzisă şi
complexitatea fabricaţiei. Caracterul cristalin al unui material indică cât de perfect sunt ordonaţi
atomii în structura cristalului. Siliciul, la fel ca şi alte materiale semiconductoare cu celule solare,
poate să apară în diverse forme: monocristalin, multicristalin, policristalin sau amorf. în cadrul unui
material monocristalin, atomii ce alcătuiesc cadrul cristalului se repetă într-o manieră foarte
regulată, ordonată de la un strat la altul. Dimpotrivă, într-un material compus din numeroase cristale
mai mici, aranjamentul ordonat este afectat când trecem de la un cristal la altul. O schemă de
clasificare pentru siliciu din tab 2.1. foloseşte o mărime aproximativă a cristalului şi cuprinde de
asemenea metodele care se folosesc în mod tipic la creşterea sau depunerea unui astfel de material.
Tabel 2.1 Materiale pentru confecționarea unui panou fotovoltaic Tip de siliciu Prescurtare Mărimea
cristalului Metoda de depunere Siliciu monocristalin sc-Si > 100 mm Zonă de flotare Czochralski Siliciu
multicristalin Mc-Si 1 - 100 mm Turnare, foaie, bandă plată Siliciu policristalin pc-Si 1 mm Depunere
de vapori chimici Siliciu microcristalin mc-Si < 1 mm Depunere de plasmă Coeficientul de absorbţie a
unui material indică cât de departe poate lumina ce are o lungime de undă specifică (sau energie) să
penetreze materialul înainte de a fi absorbită. Un coeficient mic de absorbţie înseamnă că lumina nu
este absorbită uşor de material. Din nou, coeficientul de absorbţie a unei celule solare depinde de doi
factori: materialul ce alcătuieşte celula şi lungimea de undă sau energia luminii absorbite. Materialul
cu celulă solară are o muchie abruptă a coeficientului său de absorbţie. Motivul este acela că lumina
a cărei energie este sub Proiectarea unei instalații electrice casnice alimentate de la un sistem
fotovoltaic 18 zona de energie interzisă a materialului nu poate elibera un electron, şi astfel, nu este
absorbită. Zona de energie interzisă a unui material semiconductor este energia minimă necesară
pentru a mişca un electron din starea sa legată în interiorul unui atom către o stare liberă. Această
stare liberă este aceea în care un electron poate fi implicat în conducție. Nivelul de energie mai joasă
a unui semiconductor se numeşte "bandă de valenţă". Iar nivelul de energie mai înaltă în care un
electron este liber să se mişte se numeşte "bandă de conducție". Zona de energie interzisă (notată
adesea cu E9 ) este diferenţa de energie între banda de conducție şi banda de valenţă. Părţile cele
mai importante ale unei celule solare sunt straturile semiconductoare (figura 2.5), pentru că aici sunt
eliberaţi electronii şi se creează curentul electric este zona activă. Se folosesc mai multe materiale
semiconductoare diferite pentru a face straturile în tipuri diferite de celule solare, iar fiecare material
are avantajele şi neajunsurile sale. Fig. 2.5 Elementele componente ale unei celule solare Costul şi
complexitatea fabricaţiei pot varia pentru aceste materiale şi structuri de dispozitive în funcţie de
mulţi factori, inclusiv depunerea într-un mediu de vid, cantitatea şi tipul materialului utilizat numărul
de paşi implicaţi, nevoia de a muta celulele în diferite camere de depunere şi altele. O celulă solară
tipică constă dintr-un înveliş de sticlă sau plastic sau un alt tip de înveliş, un strat împotriva reflecţiei,
un contact frontal care permite electronilor să intre într-un circuit, un contact posterior care le
permite să închidă circuitul şi straturile semiconductoare pe care electronii îşi încep şi îşi încheie
călătoria figura 2.6. Siliciul este folosit pentru a realiza unele dintre primele dispozitive fotovoltaice
(FV) - încă mai este cel mai popular material pentru celulele solare. Depăşit numai de oxigen, siliciul
este Proiectarea unei instalații electrice casnice alimentate de la un sistem fotovoltaic 19 de
asemenea al doilea cel mai bogat element din scoarţa pământului. Totuşi, pentru a fi util ca material
semiconductor la celulele solare, siliciul trebuie rafinat la o puritate de 99,9999%. Un atom de siliciu
are 14 electroni, însă aranjamentul lor orbital natural permite numai celor mai îndepărtaţi patru
electroni să fie daţi, acceptaţi sau împărtăşiţi cu alţi atomi. Aceşti patru electroni cei mai îndepărtaţi,
numiţi electroni de valenţă, joacă un rol foarte important pentru efectul fotoelectric. Numere mari
de atomi de siliciu se leagă între ei cu ajutorul electronilor de valenţă pentru a forma un cristal. într-
un solid cristalin, fiecare atom de siliciu în mod normal împărtăşeşte unul din cei patru electroni de
valenţă printr-o legătură covalentă cu fiecare din cei patru atomi de siliciu învecinaţi.