APLICAȚII POLITICI EDUCAȚIONALE

1. Identificați 2 direcții de reformă educațională din România care s-au realizat până în
prezent și 2 care nu s-au realizat.Care sunt cauzele principale care au determinat
nerealizarea direcțiilor de reformă stabilite?

Sistemul de învăţământ românesc se află în continuă schimbare şi îmbunătăţire pe diverse

domenii şi nivele, în

conformitate cu schimbările de ordin economic, social, politic şi cultural din societate.

A – Reforme în curs de implementare şi iniţiative legate de cadrul strategic "ET 2020"

1. Realizarea în practică a învăţării de-a lungul vieţii şi a mobilităţii

Strategii naţionale de învăţare pe tot parcursul vieţii

În ultimii ani, în România, principiile educaţiei permanente au fost incluse ca priorităţi în

cadrul

documentelor de politici în domeniul educaţiei, formării continue şi ocupării forţei de

muncă. Menţionăm în acest

sens, Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii şi proiectul Legii Educaţiei
Naţionale.

Având în vedere că România nu dispunea de o strategie coerentă şi cuprinzătoare de

învăţare pe tot parcursul

vieţii, în 2009, la iniţiativa Ministerul Educației Naționale(MECTS), a început elaborarea

Strategiei de învăţare pe tot parcursul vieţii cu participarea specialiştilor şi a tuturor părţilor

interesate. Ca urmare a

activităţii desfăşurate, s-au realizat o serie de progrese în identificarea priorităţilor strategice şi a

unor direcţii de acţiune

în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii, cum ar fi recunoaşterea şi validarea învăţării non-
formale şi informale şi

orientarea educaţiei şi formării către dezvoltarea competenţelor transversale la orice vârstă.

Referitor la Recunoaşterea şi validarea învăţării non-formale şi informale, România a făcut

progrese importate în
implementarea sistemelor de recunoaştere şi validare a competenţelor dobândite în contexte
informale şi nonformale

de învăţare. Printre acestea pot fi amintite:

- evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite în contexte informale şi nonformale de

învăţare, prin

intermediul Centrelor de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale autorizate de

Consiliul Naţional de

Formare Profesională a Adulţilor;

- introducerea în România a instrumentelor dezvoltate la nivel european, Europass şi

Youthpass, Paşaportul

lingvistic, Documentul de mobilitate, Suplimentul la diplomă şi

Suplimentul la certificatul profesional) care facilitează recunoaşterea voluntară a

competenţelor şi a calificărilor.

Agenţia Naţională pentru Programe comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale

acţionează în calitate de Centru Naţional Europass şi Youthpass, gestionând procesul de
completare şi eliberare a documentelor menţionate împreună cu organizaţiile emitente.

- implementarea sistemelor de evaluare a competenţelor tinerilor care doresc să beneficieze

de programe de tip a doua şansa, proces iniţiat de Ministerul Educaţiei prin Implementarea
programelor Phare Acces la Educaţie.

- programele ANOFM de evaluare şi certificare a competenţelor cetăţenilor români care au

lucrat în străinătate şi care se reîntorc în România.

Migranţi

Metodologii privind organizarea şi desfăşurarea cursului de iniţiere în limba română pentru străinii
adulţi şi pentru copiii străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România,
precum şi ai cetăţenilorstatelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.

Noi reglementări referitoare la cursurile de iniţiere în limba materializate prin elaborarea: OMECI nr.
5924/12.11.2009 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea cursului deiniţiere în
limba română, a procedurilor referitoare la elaborarea, aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor
cursului de iniţiere în limba română şi a procedurilor privind evaluarea participanţilor la cursul de iniţiere în
limba română, pentru străinii adulţi care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în
România, precum şi pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic
European, publicat în Monitorul Oficial nr. 0858/09.12.2009
 OMECI nr. 5925/12.11.2009 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea cursului
de iniţiere în limba română şi şcolarizarea copiilor străinilor şi procedurilor referitoare la elaborarea,
aprobarea şi distribuirea programelor şi manualelor cursului de iniţiere în limba română pentru copiii
străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, precum şi ai cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, publicat în Monitorul Oficialnr.
0863/10.12.2009.

Începând cu anul şcolar 2010/11 cursurile de inţiere în limba română se desfăşoară pe baza noilor
metodologii mai-sus menţionate. Astfel, conform documentelor menţionate, s-a impus necesitatea
elaborării unei metodologii care s reglementeze dreptul de participare al diferitelor categorii de adulţi străini
la cursul de iniţiere în limba română, cât şi, în acord cu unele modificări legislative intervenite, revizuirea
documentelor deja existente, elaborate de MECTS, în vederea asigurării accesului la educaţie şi
participarea la cursul de iniţiere în limba română pentru diferitele categorii de copii străini minori. Noile
reglementări se adaugă unui set de reglementări în domeniu care mai includ:

OMEC nr. 5335/18.11.2004 privind aprobarea programei de limba română – curs de iniţiere pentru
adulţii străini care au dobândit o formă de protecţie în România. Prin adoptarea şi intrarea în vigoare a
noilor metodologii se aşteaptă o mai eficientă organizare şi desfăşurare a cursurilor de iniţiere în limba
română, ca parte a programelor de integrare ce urmăresc susţinerea străinilor în procesul de dobândire a
abilităţilor şi cunoştinţelor necesare adaptării la societatea românească.

În anul şcolar 2010/11 conform estimărilor Oficiului Român pentru Imigrări transmise la MECTS prin adresa
nr.2399390/06.07.2010, un număr de aproximativ 450 de străini, din care 150 de copii, vor participa la
cursurile de iniţiereîn limba română.

Identificați 2 direcții de reformă educațională din România 2 care nu s-au realizat.

Care sunt cauzele principale care au determinat nerealizarea direcțiilor de reformă stabilite?

În urmă cu 10 ani, în 12 iulie 2007, Comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor
în domeniul educaţiei şi cercetării făcea public raportul „România educaţiei, România
cercetării”. Raportul conţinea 4 pagini de diagnostic şi 32 de pagini de soluţii punctuale la
problemele identificate. Diagnosticul rezultat în urma analizelor efectuate a fost unul tranşant:
„Menţinerea actualului sistem de educaţie din România pune în pericol competitivitatea şi
prosperitatea ţării. Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi
de slabă calitate.” (pag. 1) De atunci au trecut 10 ani. Unde am ajuns?

Formarea iniţială a cadrelor didactice. Zeci de studii arată că formarea prin masterat didactic
produce cadre didactice de mult mai bună calitate decât variantele învechite, cum e acum DPPD-
ul. Menţionez aici doar studiul emblematic al lui McKinsey – How the world’s best performing
schools come out on top (2007). Măsura n-a fost eliminată din lege ci pur şi simplu e ignorată şi
nimeni nu e tras la răspundere pentru neaplicarea legii.
2. La cele 3 niveluri manageriale ale sistemului de învă țământ: central (Ministerul Educației și
Cercetării), regional (inspectoratele școlare județene) și local (unitatea de învățământ) au fost
propuneri de politici educaționale.Selecta ți din informa țiile pe care le de ține ți, din informa țiile
primite la curs și/sau din presa on line a ultimilor 3 ani, câte o propunere pentru fiecare
nivel.Sintetizați politica educațională respectivă într-un paragraf și indica ți link-ul/sursa de
informare.
3. Analizați cei 4 piloni strategici ai învățării pe tot parcursul vie ții (Cf Strategiei na ționale 2015-2020 și
oferiți 4 exemple relevante pentru transpunerea măsurilor adoptate în practică.
Acces
 Accesul la oportunităţile de învăţare pe tot parcursul vieţii trebuie facilitat şi trebuie să fie cât mai
extins.Pentru ca România să atingă ţinta propusă de 10% până în anul 2020, trebuie planificate şi
implementate mai multe măsuri, care includ:
 recunoaşterea învățării anterioare
 participarea grupurilor slab reprezentate
 utilizarea de forme flexibile de furnizare de servicii
 acces mai mare la programele de mobilitate
 alte iniţiative care să stimuleze cererea de învăţare pe tot parcursul vieţii, precum sprijinul prin
consiliere şi stimulente financiare.
Relevanţă
 Învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie să fie relevantă atât pentru persoane cât şi pentru piaţa
muncii. Asumarea răspunderii şi asigurarea calităţii sunt două aspecte esenţiale ale strategiei IPV
acoperite de măsurile propuse în cadrul acestui pilon.
Atitudinea orientată spre învăţare
 Trebuie promovată o atitudine pozitivă faţă de învăţare. Măsurile propuse în cadrul acestui pilon
strategic includ promovarea alfabetizării funcţionale şi dezvoltarea competenţelor cheie, care sunt
caracterizate în special de posibilitatea de a fi folosite în situaţii noi.
Parteneriate
 Învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie dezvoltată în strânsă colaborare cu partenerii sociali şi cu
factorii implicaţi.
4. Plecând de la afirmaţia ,,Politicile educaţionale, în tot spectrul lor, cu toate problemele generate de
şcoală încep şi se sfârşesc cu formarea profesorilor.” (Nicu A., Politici educaţionale, Ed.ASCR,
Cluj, pg.150), precizaţi 3 nevoi de formare actuale pe care dumneavoastra le-ati identificat si de
care ati dori sa beneficiati.
5. Construiți mai multe argumente în sprijinul investi ției în educa ția timpurie. Exemple: argumente de
ordin moral, economic, științific, argumentul drepturilor copiilor, argumentul echită ții sociale,
argumentul eficienței sociale, al participării sociale etc.
6. Identificați bariere în valorificarea diferenţelor de gen în educa ție care limitează, în consecinţă,
dezvoltarea personală a fetelor şi băieţilor prin intermediul următoarelor tipuri de sarcini:
 inventarierea tipurilor de jucării din grădini țe ca fiind ,,specifice pentru fete” şi ,,specifice pentru
băieţi” şi identificarea rolurilor şi abilităţilor încurajate de cadrele didactice (educatori ) prin
utilizarea acestora;
 analiza tipurilor de comportamente sau sarcini la care sunt încurajaţi să participe fetele şi băieţii
7. Proiectați un ghid de interviu pentru părin ți pe baza interoga țiilor (la alegere):
 “Cu ce se joacă copilul dumneavoastră?”
Ce activitate/joc specific care îi poate ajuta pe copiii dvs. (poate și pe dvs.!)?

8. Cum contribuie mass-media la menţinerea stereotipurilor de gen?

API a prezentat rezultatele Programului de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii
de gen, realizat în perioada iunie 2015 – septembrie 2016 cu suportul Programului ONU
”Femeile în Politică”. Programul şi-a propus să sporească capacitățile a 30 de instituţii mass-
media pentru asigurarea egalității de gen în produsele jurnalistice.
În cadrul programului, 30 de redacţii 1 naționale și locale, inclusiv posturi TV şi radio, ziare,
portaluri şi o agenţie de ştiri, au beneficiat de asistenţă metodologică, logistică şi financiară
în acest scop. Jurnaliştii au fost instruiţi cum să-şi autoevalueze materialele prin prisma
egalităţii de gen şi cum să identifice potenţiale soluţii editoriale pentru problemele existente,
astfel încât produsele jurnalistice să ofere reprezentativitate echilibrată bărbaţilor şi femeilor.
Conform datelor autoevaluării, discrepanța în prezentarea genurilor de către instituțiile media
se păstrează, iar politicile editoriale ale multor instituții mass-media sunt încă ne-echilibrate
din perspectiva echilibrului de gen: în aproximativ jumătate (48%) din articolele publicate,
protagoniști sunt bărbații, iar ponderea femeilor este de 2,5 ori mai mică (18%). Totodată, în
perioada autoevaluării, ponderea generală a femeilor-protagoniste a crescut cu șapte puncte
procentuale (septembrie 2015 – 14%, aprilie 2016 – 21%), a crescut ponderea femeilor-
protagoniste în articolele şi reportajele de la rubricile ”Politic” cu 9,6 puncte procentuale
(septembrie 2015 – 7,6%, aprilie 2016 – 17,3%), ”Economic” cu 5,4 puncte procentuale
(septembrie 2015 – 9,6%, aprilie 2016 – 15%), ”Social” cu 4,7 puncte procentuale
(septembrie 2015 – 22,2%, aprilie 2016 – 26,9%). „Am obţinut împreună anumite îmbunătăţi
a indicatorilor, dar nu trebuie să ne oprim aici pentru că suntem încă departe de reprezentarea
echilibrată a genurilor. Efortul de sensibilizare a instituțiilor media privind egalitatea de gen
trebuie continuat, la fel şi stimularea celor mai bune practici în acest domeniu”, a
precizat Petru Macovei, directorul executiv al API. Coordonatorul pentru
autoevaluare Vasile Cantarji a analizat rezultatele înregistrate de fiecare redacţie pe întreaga
durată a programului, remarcând evoluţia indicatorilor redacţiilor Gagauzinfo.md, „Vocea
poporului”, Radio Orhei, TV7, „Observatorul de Nord”, Ziuadeazi.md şi Rasputin.md.
Prezentă la masa rotundă de finalizare a Programului care a avut loc luni, 19 septembrie
2016, Liliana Palihovici, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, a remarcat că
„Este un mit că nu am avea femei experte în diverse domenii, iar mass-media are misiunea
importantă de a le identifica și a le promova, prezentând istorii de succes cu implicarea
femeilor”. „Femeile și bărbații sunt prezentați diferit în media. De cele mai multe ori, bărbații
apar în rol de experți, iar femeile în rol de mame sau casnice. Încă persistă aceste stereotipuri
în societate și înlăturarea lor este un proces de lungă durată, iar mass-media poate contribui
esenţial la educarea societății și combaterea acestor stereotipuri”, a declarat E. S. Signe
Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova. „Cifrele sunt importante, dar mai
important este nu doar numărul aparițiilor femeilor în spațiul public, dar mai ales, cum și ce
scriem despre femei, dar și despre bărbați deopotrivă. Mass-media poate fi un aliat al
guvernării și al donatorilor în asigurarea echilibrului de gen și transmiterea unui mesaj
pozitiv în societate”, a subliniat Ingibjorg Solrun Gisladottir, directoarea regională pentru
Europa și Asia Centrală a organizaţiei internaţionale UN Women.
Toate cele 30 de instituţii mass-media participante în program au primit diplome de
participare, iar redacțiile care au înregistrat cea mai mare creştere a indicatorilor de
reprezentare a genurilor au primit diplome de excelență şi premii. Reprezentanții și
reprezentantele redacțiilor au povestit despre provocările cărora au trebuit să le facă faţă pe
durata autoevaluării. „Până a participa la acest program nu atrăgeam atenția la aceste aspecte.
Am lucrat mult în acest sens, încercând să prezentăm în materialele noastre atât bărbați, cât și
femei”, a povestit Valentina Marinova de la portalul regional Gagauzinfo.md. „La TV7 am
luat această abordare ca pe o mare provocare și am început să mărim numărul de femei
invitate la emisiuni, mai ales la cele politice. Câte puţin, am reuşit să asigură o reprezentare
relativ echilibrată a genurilor”, a precizat Iulia Sirotiuc de la TV7. Elena Cobăsneanu,
directoarea ziarului ”Observatorul de Nord” din Soroca: „Programul ne-a mobilizat să
căutăm subiecte mai interesante cu protagonişti de ambele genuri. Experiența acumulată şi
abilitățile dezvoltate ne vor ajuta să ne onorăm angajamentul de asigurare a egalității de gen
în materialele noastre, pe care ni-l asumăm”. Valeriu Vasilică, directorul agenţiei de ştiri
IPN: „Mulțumim pentru provocare, dar și pentru oportunitățile oferite în cadrul proiectului.
Toți care am participat la acest proiect am conștientizat existența unei probleme și necesitatea
de rezolvare a acesteia. Soluțiile și provocările în acest domeniu de asigurare a echilibrului
de gen trebuie să vină și din partea societății”.
 La masa rotundă de finalizare a programului experta de gen Olga Nicolenco a prezentat
unele date despre situaţia de reprezentare a femeilor în diferite ţări ale lumii şi despre
imaginea femeii-candidate în mass-media.
Redacţiile care au participat în Programul de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii
de gen şi alte câteva redacţii au semnat public un angajament de promovare în continuare a
egalității de gen în produsele jurnalistice.
Programul de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen a fost realizat de API,
cu susţinerea Programului ONU "Femeile în Politică", implementat de Entitatea Naţiunilor
Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul
„Parteneriat pentru Dezvoltare", cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.
Pentru detalii, contactați-o pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare API, la numărul de
telefon 0 22 210602 sau la adresa de e-mail diana.lungu@api.md
1 Mass-media audiovizuale: Radio Chişinău, Radio Moldova, SorTV (Soroca), Radio Orhei,
Media TV (Cimişlia), Noua Televiziune de Sud (Taraclia), Drochia TV, TV 7, TV Moldva 1,
PRO TV Chișinău; presa scrisă: „Jurnal de Chişinău", „Natura”, „Vocea Poporului”, agenţia
de ştiri IPN, „Cuvântul” (Rezina), „Gazeta de Sud” (Cimișlia), „Glia Drochiană” (Drochia),
„Observatorul de Nord” (Soroca), „Unghiul” (Ungheni), „SP” (Bălți); presa online:
Unimedia.info, Diez.md, Realitatea.md, Everydayjournalism.md, Gagauzinfo.md,
Ialovenionline.md, Rasputin.md, Stirilocale.md, Trm.md, Ziuadeazi.md.

9. Ce măsuri de prevenire/combatere/reducere a violenței școlare se iau la nivel institutional

în organizația școlară din care faceți parte și pe care le adoptați dumneavoastră?
Expunerea copiilor la violenţa în și în jurul școlilor ar trebui să fie o preocupare crescândă.
Provocările  recente precum agresiunea școală și producerea a tot mai multe evenimente de 
hărțuire (bullying) pe internet au condus la inițiative prioritare care vizează violenţa  și
prevenireaviolenței.
Analiza experienţelor şcolilor în iniţierea, derularea şi evaluarea activităţilor de prevenire şi
combatere a fenomenelor de violenţă a condus la următoarele concluzii:
  Şcolile fac în puţine cazuri distincţia între activităţile de prevenire şi activităţile de
asistenţă acordată elevilor cu manifestări de violenţă şi nu dezvoltă programe coerente
anti-violenţă.
 În majoritatea cazurilor, nu există parteneriate sau cooperare reală nici la nivelul unităţii
şcolare (între elevi, cadre didactice, părinţi, conducerea şcolii) şi nici la nivel
interinstituţional, care să definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de
prevenire şi control, să monitorizeze şi să evalueze impactul acestora.
 Măsurile şcolii vizând prevenţia şi controlul fenomenelor de violenţă sunt, în cea mai
mare parte, formale şi stereotipe.
 Sancţionarea elevilor violenţi este, nu de puţine ori, disproporţionată în raport cu
gravitatea faptelor şi, prin efectul de bumerang, multiplică deseori cazurile de
comportament agresiv al elevilor consideraţi elevi-problemă.
 Măsurile de control şi pază care predomină sunt cele bazate pe intervenţia poliţiei sau a
altor reprezentanţi ai autorităţilor de pază şi protecţie, în defavoarea celor care se bazează
pe formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor.
 În ceea ce priveşte actele de violenţă care au loc în vecinătatea şcolii, conducerea
unităţilor şcolare şi cadrele didactice par să acorde atenţie acestora numai dacă se
manifestă şi în şcoală, ajungând să cunoască actorii din vecinătatea şcolii care au
potenţial violent numai după ce un fenomen de violenţă a avut loc.
 Şcolile reclamă insuficienţa resurselor de care dispun pentru contracararea fenomenelor
de violenţă şcolară.
 Unii consilieri au încă o atitudine pasivă, ignorând atribuţiile şi rolul proactiv pe care
trebuie să-l aibă în comunitatea şcolar.
Suntem acum într-o eră caracterizată de un ridicat acces la arme și muniții, acte de terorism,
furie, găşti și violență, un mediu care favorizează expunerea a mult prea mulți copii de vârstă
şcolară la un nivel ridicat de violență în mediul lor social. Deși „modalitatea socio-emoţională
prin care trauma determină delincvență și violență pentru unii tineri dar nu şi pentru alţii, nu sunt
încă pe deplin înțelese” (Maschi & Bradley, 2008, p. 126), cercetătorii au demonstrat că tinerii
care raportează niveluri ridicate de expunere la traume sunt mult mai predispuşi la violență și
delincvență. Un stil de viață stresant, experiențele traumatice, problemele emoţionale nerezolvate
şi furia asociate copiilor de şcoală poate duce la furie continuă, comportamente agresive, și la
alte forme de violență în interiorul sau în afara școlilor (Maschi & Bradley, 2008; Turner,
Powell, Langhinrichsen-ROHLING, & Carson, 2009).
Produsă asupra copiilor, violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele de maltratarea,
abuzul asupra copiilor. Violenţa domestică are un impact negativ asupra tuturor persoanelor
implicate, studii referitoare la copiii martori, de exemplu, relevă că din punct de vedere al
traumei, efectele asupra acestora sunt similare cu cele produse de abuzurile fizice.
Cadrele didactice  trebuie să continue să fie conștiente că expunerea copiilor la violență au efecte
asupra socializării, a educației, și a comportamentului în școli.   „Permanenţa violenței școlare
subliniază necesitatea desfășurării unor evaluări în fiecare școală ca o componentă de bază în
procesul de intervenție” ( Benbenishty, Astor si Estrada, 2008, p. 72). Planificarea și colaborarea
sunt esențiale în pregătirea sistematică și temeinică pentru prevenire și reducerea actelor de
violență.
Metode recente de evaluare, prevenire, intervenție în violența școlară la copii
Strategiile de prevenire si combaterea violenţei includ:
 Cadrele didactice trebuie sa observe comportamentul elevilor
 Rolul învatatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina sasi respecte
colegii si cadrele didactice.
 La nivelul clasei este indicata elaborarea unui regulament intern.
 În conditiile în care situatiile de violenta scolara nu pot fi rezolvate în mod direct prin
actiunea efectiva si imediata a cadrului didactic se impune formarea unei echipe (în
cadrul careia sa fie incluse atât cadrele didactice cât si psihologul scolii, medicul,
reprezentanti ai politiei, pompierilor, primariei).
 O alta metoda de prevenire si combatere a violentei este elaborarea R.O.I., aducerea
acestuia la cunostinta atât elevilor cât si parintilor si respectarea sa stricta.
 La nivelul scolii se pot înfiinta grupuri de dezbateri în care sa se puna în discutie
dificultatile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor.
 Înfiintarea în cadrul scolii a unui centru de consultanta cu parintii si elevii unde sa se
poata depista, mediatiza, si dezbate acte de violenta scolara.
 Ca masura de constatare a gradului de violenta în scoala este indicata supravegherea
elevilor cu ajutorul sistemelor video.
  Pentru a evita evolutia si perpetuarea violentei în mediul scolar, este necesar ca M.E.C sa
aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si sa semnaleze parintilor impactul pe
care vizualizarea emisiunilor necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci
sprijinul familiei este hotarâtor.
A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare implica a tine cont de toti factorii
(temperamentali, sociali, familiali) care pot determina comportamentul violent al copilului.
Scoala are un rol important în prevenirea violentei si asta nu numai în conditiile în care sursele
agresivitatii sunt în mediul scolar ci si în situatia în care sursele se afla în exteriorul granitelor
şcolii.
1. Atenție la semnele de avertizare: Una dintre cele mai eficiente metode de reducere a violenței
în școală costă puțin, dar este insuficient folosită (Crews et al, 2013). Observarea şi urmărirea
semnelor de avertizare sunt de o importanță esențială în prevenirea violenței în școală. De multe
ori, atunci când actele de violență școlară sunt planificate, semne de avertizare sunt evidente.
Nevoia de observare continuă și examinarea continuă a contextului în care elevii interacționează
și răspund la dinamica comunității școlare sunt esențiale pentru monitorizarea violenței școlare.
Pregătirea şcolii pentru momente de criză, mecanisme de raportare anonime ale studenţilor,
instruirea personalului, servicii de sprijin al studenților, promovarea unui climat școlar pozitiv,
întărirea şi îmbunătăţirea regulamentelor precum și intervențiile pozitive sunt toate identificate
ca măsuri de prevenire a violenței în școală (Cowan & Paine, 2013).
2. Site de evaluare specific: Benbenishty şi colaboratorii (2008) au prezentat o lucrare teoretică
bazată  pe o abordare ecologică în evaluarea violenței comunității școlare. Important în
negocierea măsurilor de evaluare este nevoia de a fi conștient de implicații politice (de exemplu,
posibile motive ascunse, potențiale, pentru a indica personalul din școală ca vinovat în lanțul de
evenimente, practici controversate, și intruziune în zilele de şcoală). Prin urmare, directorii și
profesorii de școală vor trebui să comunice continuu, să compare măsurile abordate și feedback-
ul primit în aplicarea măsurilor de evaluare a violenței școlare.
3. Programe de prevenire:  Programele bazate pe observaţii trebuie să se sprijine pe o evaluare
aprofundată și individualizată pentru nevoile fiecărei școli. În mod similar, oamenii de știință au
demonstrat că programele şcolare concepute pentru a ajuta tinerii să se implice mai activ în
școală poate ajuta la reducerea violenței în rândul tinerilor (Turner et al., 2009).
4. Demersuri şcolare: Sistemul de intervenţii pozitive şi sprijin comportamental (PBIS) (Sugai
Horner, & Algozzine, 2011) este o abordare bazată pe date dovedite a avea un rol în prevenirea
violenței, în scopul de punere în aplicare a practicilor de încredere, a măsurilor de evaluare,
precum și maximizarea rezultatelor academice și social comportamentale ale elevului.
5. Colaborare și practică: Colaborarea practică dintre cadrele didactice presupune dezvoltarea
relațiilor de lucru, stabilirea noilor obiective comune și noilor căi de rezolvare a problemelor,
construirea de parteneriate, stabilirea serviciilor și îmbunătăţirea resurselor. În prevenirea sau
reducerea violenței școlare, practica de colaborare necesită conducere, încredere profesională,
inițiativă în cooperare, precum și dezvoltarea celor mai bune practici.
6. Componenta culturală: Personalul serviciilor abilitate trebuie să ia în considerare existenţa
grupurilor rasiale și etnice, grupurilor de gen, precum și persoanele cu handicap din cadrul
sistemelor școlare care sunt afectate de violență și trebuie să înțeleagă modurile de punere în
aplicare diferenţiate de lucru cu fiecare grup. Combaterea discriminării este expresia idealului
egalităţii între oameni.
Concluzii
Deși este imposibil să se elimine complet violența școlară, luarea măsurilor adecvate pentru a
reduce factorii de risc pentru violența școlară este importantă în asigurarea succesului. Pentru
asigurarea unui sistem de siguranţă şcolară şi a unui climat optim procesului de învăţare în şcoli,
este necesară implicarea proactivă, decisă şi între limite bine-stabilite a mai multor instituţii iar
în centrul acestei cooperări se va afla, în permanenţă şcoala căreia îi revine un rol important în
prevenirea violenţei şi asta nu numai în condiţiile în care sursele agresivităţii sunt în mediul
şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în mediul extern.

10. Lecturați cu atenție Strategia europeană privind egalitatea de gen 2020-2025 (anexa) și prezentați
sub forma unui poster, în echipă, o secțiune a acesteia selectată de voi după criteriul aplicabilită ții
imediate în educație.