„Baltagul”
de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre marii prozatori ai

secolului al XX-lea, acesta creând o impresionantă operă literară care
cuprinde povestiri, nuvele, romane, având ca teme esenţiale: istoria,
condiţia umană, natura, viaţa satului.
Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930, este
„probabil singurul roman obiectiv”   (Nicolae Manolescu) al scriitorului şi
aduce o formulă românească inedită în peisajul epicii interbelice:
polimorsmul structurii, „amestecul de roman realist şi naraţiune
arhetipală grefată pe un scenariu poliţist”  (Carmen Matei Muşat).
Romanul este specia epicii culte, în proză, de dimensiuni ample, care
dezvoltă o acțiune stufoasă, declanșată de o intrigă profundă, dilematică,
cu un conict bivalent, la care participă numeroase personaje, bine
individualizate și complex caracterizate.
Romanul a necesitat un număr de doar șapte până la zece zile de scriere
deoarece se aa în mintea scriitorului de foarte mult timp. La baza inspirației
scriitorului au stat trei tipuri de surse: autobiograce, folclorile și mitice. Sursele
biograce arată că, într-un interviu oferit de scriitor, acesta povesteste cum în
călătoriile sale prin Moldova a poposit un han, acolo a avut prilejul să asculte doi
 jandarmi care vorbeau despre uciderea unui cioban căruia i s-au furat oile.
Sursele folclorice susțin că opera se inspiră din teme, motive sau tipuri de
personaje care apar in trei balade populare. Din balada populară „Miorița”   se
preia motto-ul operei „Stăpîne, stăpîne / Mai cheamă ș-un cîne” , se preia motivul
complotului și motivul transhumanței, din balada populară „Salga”   se preia tipul
femeii justițiare, iar din balada populară „Dolca” se preia imaginea câinelui
credincios. Sursele mitologice asociază o parte a povestii familiei Lipan cu
legenda lui Osiris, fost rege al Egiptului zeicat ca zeu al fertilității: după ce a fost
ucis de fratele său Seth pentru a-i urma la tron, soția lui Osiris, Isis, mare
preoteasă dă naștere unui u pe nume Horus; după ce copilul ei crește, împreuna
cu mama sa și însoțit de un câine, pleacă în căutarea ucigașului; în toate picturile
rupestre, băiatul poartă în mână o armă cu două tăișuri.
 Tema operei este reprezentată de monograa satului moldovenesc
de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea şi
pedepsirea celor ce l-au ucis pe Nechifor Lipan. De asemenea, se regăsesc

Pagina 1 din 5
 

marile teme sadoveniene precum: viaţa pasatorală, natura, miturile,

iubirea , arta povestirii, înţelepciunea.
 Titlul operei face trimitere la mitul labirintului, mit ce se conturează
şi la nivelul acţiunii. Baltagul (toporul cu două tăişuri) este un obiect
simbolic, ambivalent: armă a crimei şi instrumentul actului justiţiar. Criticul
Marin Mincu asociază baltagul cu labys-ul, securea dublă ce a fost folosită
la doborârea minotaurului.

Perspectiva narativă susține viziunea realistă a lui Sadoveanu.

Naratorul se distanțează de evenimente, situația diegetică denindu-se
prin absența mărcilor specice, astfel, se remarcă un narator obiectiv care
relatează întâmplările la persoana a III-a, prin focalizarea 0. Deşi naratorul
omniscient este unic, la parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului.
Inteligentă şi calculată, ca un „Hamlet feminin” , ea reconstituie crima pe
propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor prezenţi, ceea ce îi
determină pe criminali să-şi recunoască vina în faţa satului şi a
autorităţilor.
Secvenţele narative sunt legate prin tehnica înlănţuirii şi prin tehnica
alternanţei. Naraţiunea este preponderentă, dar pasajele descriptive
xează diferite aspecte ale cadrului sau elemnte de portret zic, individual
(Vitoria, Gheorghiţă) şi colectiv (muntenii). Naraţiunea este nuanţată de
secvenţe dialogate sau de replici ale Vitoriei, precuzm laitmotivul rostit de
femeie în căutarea soţului la ecare popas: „Nu s-a oprirt cumva…astă-
toamnă un om cu un cal negru ţintat în frunte?...Mie să-i spuneţi cine a-ţi
văzut un om de la noi, călare, pe-un cal negru ţintat în frunte şi-n cap cu
căciulă brumărie” .
La nivel compoziţional, textul este structurat pe 16  capitole,
urmărind două coordonate fundamentale, aspectul realist (reconstituirea
monogracă a lumii pastorale şi căutarea adevărului) şi aspectul mitic
(sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include
modul de înţelegere a lumii de către personaje, tradiţiile pastorale, dar şi
comunicare om-natură şi mitul marii treceri.
Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă de
Nechifor Lipan la nunţi şi cumetrii, care pune în relaţie destinul individual
al acestuia, reprezentat de munteni, cu destinul altor neamuri: „Domnul
Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn ecărui
neam … La urmă au venit și muntenii ș-au ingenunchiat la scaunul
Împărăției. Domnu s-a uitat la ei cu milă: -Dar, voi, necăjiților, de ce ați
întârziat? … -Apoi, ați venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău.

Pagina 2 din 5
 

Dragi îmi sunteți, dsar n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți, Nu vă mai

 pot da întra-adaos decât o inimă ușoară … și s-aveți muieri frumoaser și
iubărețe” . În cadrul textului cuvintele „rânduială”   și „semn”   sunt frecvent
folosite, ele ind cosiderate cuvintele cheie ale romanului. Prin dispariția
lui Nechifor Lipan „rânduiala” , ordinea cosmică, a fost distrusă. În opera
sadoveniană, natura se reectă în om, tragedia ind anunțată de
schimbări în natură: „Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât 
deobicei” , vremea se tulbure, iarna vine mai repede. Un alt element care
conrmă moartea lui Nechifor este visul Vitoriei, vis care anunță și
călătoria pe care acesta trebuie să o facă în căutarea celui dispărut: „Se
făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând
spre asnțit o revărsare de ape” . Semne viitoarei călătorii vin încă odată
din partea naturii: „Cocoșul dă semn de plecare” .
Intriga cuprinde frământările protagonistei, dar și pregătirile pe care
le face pentru călătoria ce va urma. Pe plan social, se conturează
monograa unui sat de munte, unde tradiția nu permite abateri de la legile
nescrise, Minodora ind certată de către mama ei atunci când acesta este
interesată de lumea orașului. În viața acestei societăți arhaice biserica și
practica magică coexistă. Astfel, înainte plecării, Vitoria se supune unui
ritual de puricare: ține post negru 12  vineri, merge împreună cu
Gheorghiță, ul ei, la biserică pentru a se închina la Sfânta Ana, vinde
lucruri pentru a face rost de banii de drum, merge la Piatra-Neamț să se
consulte cu autoritățile, snțește baltagul care îi va aparține lui
Gheorghiță. Atitudinea ei față de lumea orașului este importantă pentru
tipul de mentalitate pe care aceasta îl reprezintă: ea nu are încredere în
rânduiala din această lume și refuză scrierea unei jalbe către „stăpânirea
 pământeană” .
Desfășurarea acțiunii prezintă călătoria Vitoriei și a ului ei. Această
călătorie în căutarea adevărului despre soțul ei începe în luna martie și
străbate invers linia transhumanței; căutarea adevărului este asociată cu
motivul labirintului. Parcurgerea acestui drum are diferite conotații, Vitoria
reconstituie traseul și evenimentele care au condus la moartea bărbatului
ei, ceea ce simbolizează o dublă aventură, a cunoașterii lumii și a
cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță călătoria are rolul unei iniției,
romanul căpătând caracter de bildungsroman. Primul semn legat de
trecerea lui Nechifor Lipan pe acel traseu apare la Bicaz, unde hangiul își
amintește de acesta. Urmele sunt găsite Călugăreni și, mai apoi, la Farcaș.
La Vatra-Dornei ciobanul cumpărase în noiembrie 300 de oi, odată cu
acestă achiziție, în mărturiile oamenilor apar 3 ciobani. Chipul unuia
rămâne în amintirea oamenilor deoarece acesta avea buza despicată,
detaliu ce pregurează natura malecă a personajului. La hanul din
Broșteni femeia aă că ciobanii au trecut spre Gura Negrei. Urma acestora

Pagina 3 din 5
 

este regăsită la Borca, apoi la Sabasa. Important în desfășurarea călătoriei

sunt asistările la un botez, La Cruci, respectiv, la o nuntă, la Borca.
Succesiunea acestor momente esențiale din viața omului, îi dă de gândit
Votorie și anticipează înmormântarea din nalul operei.
După popasul de la Crucea Talienilor, Vitoaria coboară pe celălat
versant al muntelui, în satul Suha. Ajuns aici, femeia iese din întuneric,
misterul rezolvându-se deoarece ea stie acum cu siguranță că asasinii lui
Lipan sunt Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Adevărul trebuie însă demonstrat și
se va face acest lucru cu ajutorul lui Iorgu Vasiliu, cârciumarul din Sabasa
și a soției sale. Tot în acest sat, eroina romanului îl găsește pe Lupu,
câinele călăuzind-o mai apoi în râpa unde descoperă oasele și hainele lui
Nechifor.
Pentru Gheorghiță, căutarea tatălui are rolul unei inițieri,deoarece pe
parcursul acestei călătorii labirintice el se maturizează. Esețial este
momentul în care este pus să vegheze, în râpă, osemintele tatălui,
moment ce are semnicația unei renașteri simbolice și care asigură
continuitatea dintre părinte și u, simbolizând și dobândirea unei
personalități: „Sângele și carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui
în pași, în zboruri, în chemări.”  . Maturizarea se împlinește în momentul în
care îl pedepsește pe unul din asasinii tatălui, omarându-l cu ajutorul
baltagului snțit.
Punctul culminant al textului este conturat de scena parastasului,
unde Vitoria conduce din fundal, cu inteligență și tenacitate, ancheta care
duce la dezvăluirea și pedepsirea vinovaților. Reconstituirea delă a scenei
crimei îi surprinde atât pe cei prezenți la parastas, cât și pe ucigașii Ilie
Cuțui și Calistrat Bogza. Primul îți recunoaște vina, însă cel de-al doilea
devine agresiv. Astfel acesta este lovit de către Gheorghiță cu baltagul și
sfâșiat de Lupu. Vitoria Lipan devine în nal un personaj justițiar.
Deznodământul îl prezintă pe Bogza recunoscându-și vina și
cerându-i iertare Vitoriei. Aceasta îi răspunde, însă, rece : „Dumnezeu să
te ierte” , apoi pune la cale pomenile viitoare pentru suetul lui Nechifor
Lipan , dar și drumul de întoarcere spre casă împreună cu ul ei și cu oile
cumpărate de Nechifor înainte să e ucis. Astfel, nalul restabilește atât
ordinea socială, cât și pe cea cosmică: Nechifor a fost răzbunat și
reintrodus în ordinea cosmică prin ritualul de înmormântare, iar Vitoria se
reîntoarce la viața ei, unde are grijă de casă și de copii. Cuvintele
protagonistei din nalul operei se leagă de povestirea lui Lipan din
 începutul romanului: muntenii nu au noroc în viață, dar au o „inimă
ușoară”  care îi ajută să treacă peste necazuri și să-și continue mai departe
drumul în viață.

Pagina 4 din 5
 

Vitoria Lipan, protagonista operei, femeia voluntară, este „un

exponent al speței”  (George Călinescu) în relație cu lumea arhaică, dar și o
individualitate, prin însușirile sale: „În căutarea bărbatului, Vitoaria pune
spirit de vendetta și aplicație de detectiv … Vitoria este un Hamlet 
feminin, care bănuiește cu metodă, cerecetează cu disimulație, pune la
cale reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum
răzbunării”  (George Călinescu).
Gheorghiță Lipan, personaj secundar, reprezintă generația tânără,
care trebuie să ia locul predecesorilor reprezentați prin tatăl dispărut.
Romanul poate  considerat inițaitic, deoarece acesta reprezintă drumul
spre maturizarea lui Gheorghiță.
În opinia mea, tema și viziunea despre lume se reectă în romanul
„Baltagul” în mod original, în nivelul mitic alacestuia. Astfel, romanul, care
are o schemă epică polițistă, dezvăluie în profunzime un scenariu mitic în
care uneori se regăsesc atât elemente din „Miorița”   (motivul ciobanului
invidiat de ceilalți, motivul căutării, etc.), cât și, așa cum observă
Alexandru Paleologul, elemnte din mitologia egipteană, din mitul lui Isis
care pleacă într-o călătorie pentru a recompune trupul dezmembrat al lui
Osiris. Cu toate acestea, Nicoale Manolescu observă în „Arca lui Noe”  că în
acest roman „mitul s-a alterat prin istorie” .
În concluzie, romanul „Balatgul”   de Mihail Sadoveanu aparține
tradiționalismul mitic, acesta ind un roman care oferă o imagine amplă și
profundă a vieții, zugrăvește modul de viața a oamneilor de la munte,
unde obiceiurile și tradițiile sunt păstrate cu snțenie. „Baltagul”   este
considerat expresia cea main înaltă a stilului sadovenian și unul dintre
marile romane ale literaturii române.

Pagina 5 din 5