Anularea raportului de expertiză:

Consecințe, onorariul de expert și cheltuielile adiționale.

Dovada unui fapt și/sau a unei împrejurări de fapt, conform art. 250 din Codul de procedură civilă, se
poate face prin expertiză, alături de celelalte mijloace de probă prevăzute de Codul de procedură
civilă sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Pentru aplicarea acestei reguli, textul art. 330
alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că, atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de
fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori
din oficiu, unul sau trei experți.

Potrivit art. 331 alin. 2 din Codul de procedură civilă, încheierea de numire a expertului va stabili
printre altele, onorariul provizoriu al expertului și, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de
deplasare. În acest scop, instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu și în funcție de poziția
expertului și a părților, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile
de plată a costurilor necesare efectuării expertizei. În același sens dispune și Ordonanța nr. 2/2000
privind organizarea activității de expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară.
Dovada plății onorariului se depune la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în
termen de cinci zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță. Onorariul poate fi majorat, în
condițiile prevăzute la art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Potrivit acestui articol, “la
cererea motivată a experților, ținându-se seama de lucrarea efectuată, instanța va putea majora
onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, însă numai după
depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecțiuni sau a raportului suplimentar, după
caz”.
Potrivit art. 339 alin. 3 din Codul de procedură civilă, expertul are aceleași drepturi ca și martorul în
ceea ce privește cheltuielile de transport, cazare și masă. Legea nu precizează dacă această
prevedere se aplică și în cazul expertului ales de parte și încuviințat de instanță, însă cel mai probabil
că nu se referă și la acesta, întrucât conform art. 330 alin. 5 din același Cod, expertul parte este
considerat consilier al părții, dacă legea nu prevede altfel. Ori, conform art. 18 alin. 1 din O.G. nr.
2/2000, partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai
participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, și un expert tehnic judiciar sau un
specialist, nominalizat de aceasta și încuviințat de organul judiciar care a dispus efectuarea
expertizei, în calitate de consilier al părții, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11-14.
Conform alin. 3 din același act normativ, onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care
participă la efectuarea expertizei în condițiile alin. (1) este stabilit de parte și de expert, de comun
acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceștia, și este plătit acestuia de către partea
care l-a nominalizat. Un exemplar original al documentului care face dovada relațiilor contractuale
dintre parte și expertul tehnic judiciar sau specialistul care participă la efectuarea expertizei în
condițiile prevăzute la alin. (1), precum și a sumelor datorate acestuia va fi depus la dosarul cauzei
cu cel puțin cinci zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea raportului de către expertul
tehnic judiciar sau specialistul numit.
Se ridică întrebarea dacă instanța, atunci când stabilește prin încheiere onorariul definitiv și
cheltuielile efectuate de expertul desemnat de instanță, se va pronunța și va putea totodată obliga
partea la plata cheltuielilor de transport, cazare și masă în favoarea expertului parte, în situația în
care aceste cheltuieli au fost prevăzute în raporturile contractuale dintre aceștia, iar instanța a
încuviințat expertul parte. Răspunsul cred că este negativ, având în vedere că instanței nu îi este
conferită posibilitatea de a obliga partea să achite aceste cheltuieli propriului expert parte. Cred că
aceste cheltuieli, inclusiv onorariul, pot fi recuperate de expertul parte doar pe calea unei acțiuni
separate, în considerarea raportului contractual cu partea și nu în cadrul dosarului unde expertul
parte a efectuat lucrarea/expertiza. Aceasta chiar dacă, legea nu face distincție (nici interpretul nu
ar trebui să facă) între expertul desemnat de instanță și expertul parte, când prevede că expertul are
aceleași drepturi ca și martorul în ceea ce privește cheltuielile de transport, cazare și masă.

De menționat că, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2000, în cazul în care pentru efectuarea expertizei
dispuse expertul trebuie să se deplaseze în alta localitate decât cea în care domiciliază, acesta are
dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare și la plata diurnei potrivit dispozițiilor
care reglementează aceste drepturi pentru salariații din instituțiile publice. Rezultă că expertul pe
lângă dreptul de a încasa un onorariu și de a-i fi rambursate cheltuielile, mai are dreptul și la plata
unei diurne. Nu este clară această normă, întrucât salariații din instituții publice beneficiază de
drepturi specifice de la o instituție la alta, în baza unor legi diferite, inclusiv drepturile lor salariale
diferă de la un domeniu de activitate la altul, apoi comparația între expertul judiciar și un salariat al 
unei instituții publice nu este prea fericită, pentru simplul fapt că ambele categorii profesionale nu
funcționează în baza acelorași principii și reguli. Sigur, textul se referă la remunerarea financiară a
expertului, folosind metoda comparației cu diurnele acordate salariaților instituțiilor publice , dar se
nasc îndoieli cu privire la corectitudinea și legalitatea acestei comparații.
Conform art. 22 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000, raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de
expertiză, însoțit de nota de evaluare a onorariului și, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de
transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei și în strânsă
legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.

Potrivit alin. (2), la termenul la care se pronunță asupra raportului de expertizăsau, după caz,
asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuții
jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate
de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă
aprobată la plată expertului.
În conformitate cu art. 451 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, instanța poate, chiar și din
oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând plata experților judiciari
și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3). Legea nu prevede dacă diminuarea se aplică
doar cu privire la onorariul expertului (ar trebui interpretat astfel) sau și referitor la plata celorlalte
cheltuieli, întrucât textul legal menționează de plata experților și nu de onorariu, cum este stipulat în
cazul avocatului, și anume că poate poate fi diminuat, atunci când acesta este vădit disproporționat
în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama
și de circumstanțele cauzei.
Potrivit art. 338 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru motive temeinice, instanța poate
dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert. O nouă expertiză
va trebui cerută motivat, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar
dacă s-au formulat obiecțiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni ori,
după caz, a raportului suplimentar.
Instanța este necesar să se pronunțe asupra onorariului definitiv de expert și a cheltuielilor de
transport, de cazare și la plata diurnei (art. 22 alin. 2 din O.G. nr. 2/2000) la termenul la care va
menține raportul de expertiză sau dimpotrivă, va dispune efectuarea unei noi expertize, fie la cerere
sau din oficiu.

De asemenea, deși în Codul de procedură civilă nu există o normă legală expresă consacrată
expertizei, ca mijloc de probă, instanța are posibilitatea să anuleze raportul de expertiză, fie la
cerere ori din oficiu, pentru motive formale, cât și de fond. Chiar și în acest caz este necesar ca
instanța să se pronunțe cu privire la onorariul definitiv al expertului și a cheltuielilor adiționale
efectuate de acesta. Poate singurul text care face trimitere la nulitate este cel prevăzut de art. 335
alin. 1 din Codul de procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului
sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare
recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul
unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5
zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de
expertiză.

Astfel, în practică, instanțele de cele mai multe ori dispun anularea unui raport de expertiză și
efectuarea unei alte expertize de către același expert sau altul, dacă nu se respectă această
prevedere legală, respectiv dacă nu se face dovada citării părților în condițiile legii, presupunându-se
că este o nulitate necondiționată (art. 176 din Codul de procedură civilă) și pentru ca să intervină/să
fie pronunțată de instanță, nu este necesară dovedirea unei vătămări. Altă situație din practică, când
s-a dispus anularea unui raport de expertiză a fost atunci când raportul de expertiză efectuat de mai
mulți experți cu păreri deosebite, lucrarea acestora nu cuprindea părerea motivată a fiecăruia dintre
experți (art. 336 alin. 2 din Codul de procedură civilă). Ori, un alt exemplu din practică, instanța a
dispus anularea raportului de expertiză și efectuarea unei noi expertize de către un alt expert (sau
mai mulți), atunci când expertul nu a ascultat de indicațiile și de obligațiile trasate de instanță în
sarcina expertului, fiind efectuat și depus raportul de expertiză cu omiterea sarcinilor trasate de
instanță. În această ultimă situație, instanța a apreciat că neregularitatea actului de procedură
(implicit a raportului de expertiză, în categoria acestor acte poate fi integrat și nu în clasa actelor
juridice, astfel cum sunt definite de Codul civil) nu poate fi înlăturată decât prin anularea integrală a
raportului de expertiză și nici nu poate fi îndreptat.

Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nulitatea este sancțiunea care lipsește total
sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de
formă.
Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește
un interes public, iar nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită
printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Anularea unui raport de expertiză, de cele mai multe ori, se dispune de instanță pentru motive ce
vizează un interes privat și ca atare, nulitatea este relativă. Conform prevederii din art. 175 din
Codul de procedură civilă, alin. 1 – actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea
cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Cu toate acestea, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea
interesată putând face dovada contrară.

Potrivit art. 177 din Codul de procedură civilă, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără
anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură. Cu toate
acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune
procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. Actul de procedură nu va fi anulat dacă,
până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, a dispărut cauza acesteia.
Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau
instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la
compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de
judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței,
amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii (art. 245
din Codul de procedură civilă).
Conform art. 246 din același Cod, excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor
norme de ordine publică, iar potrivit alin. 2, excepțiile relative sunt cele prin care se invocă
încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților. Invocarea excepțiilor se face în
condițiile art. 247 din Codul de procedură civilă, excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de
instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel; excepțiile relative pot fi
invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după
săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune
concluzii în fond. Cu toate acestea, părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și
toate excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor răspunde pentru
pagubele pricinuite părții adverse, dispozițiile art. 189-191 fiind aplicabile.
Întorcându-ne la expertiză, ca mijloc de probă și la sancțiunea nulității raportului de expertiză, ca
act de procedură (lucrarea expertului nu presupune o manifestare de voință a uneia sau mai multor
persoane fizice sau juridice, săvârșită în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice
civile), ori de câte ori vor exista motive de nulitate relativă sau absolută, partea, respectiv
judecătorul, vor trebui să invoce funcție de categoria nulității, neregularitățile raportului de
expertiză de îndată ce le sunt cunoscute, nu mai târziu însă de primul termen de judecată după
săvârșirea neregularității și înainte de a se pune concluzii pe fond, în cazul nulității relative. În cele
mai multe situații, părțile iau cunoștință de conținutul raportului de expertiză și a eventualelor
anexe, la termen, chiar dacă raportul a fost trimis instanței cu cel puțin 10 zile de termenul fixat
pentru judecată (art. 336 alin. 1 din Codul de procedură civilă), ori, în cazuri urgente, termenul
pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micșorat.

Dacă partea sau judecătorul constată neregularitățile la termen, vor invoca pe cale de excepție
(relativă de cele mai multe ori) nulitatea raportului de expertiză. Dacă instanța pronunță nulitatea
raportului, fie pentru motive de formă, fie de fond, la același termen este obligată să se pronunțe și
cu privire la onorariul definitiv al expertului și a cheltuielilor de transport, cazare, masă și diurnă sau
a altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei, înștiințând biroul local pentru expertize
tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.
Ce se întâmplă cu onorariul expertului, achitat deja de parte (de regulă, onorariul provizoriu, însă nu
este exclus ca partea să achite onorariul definitiv anterior termenului de judecată, apreciind că
raportul de expertiză și onorariul corespunde legii și lucrărilor cauzei) și cu privire la cheltuielile
efectuate de expert, dacă instanța dispune anularea raportului de expertiză ? Sigur, în practică,
anularea raportului de expertiză ca act procedural, se pronunță în tot de către instanță, însă teoretic
nu este exclus să lipsească în parte de efecte acest act de procedură.

Într-o speță, de pildă, o instanță înaltă în grad, dar nu cea mai înaltă din țară, având de soluționat o
excepție a nulității cu privire la un raport de expertiză, s-a pronunțat la termenul la care raportul a
fost depus și la care s-a invocat nulitatea de către o parte (nu s-a precizat ce fel de nulitate, dar
implicit era în discuție o nulitate relativă), în sensul că onorariul de expert și celelalte cheltuieli
efectuate de acesta, rămâne câștigat cauzei, adică expertului, chiar dacă instanța a anulat integral
raportul și a dispus la același termen, efectuarea unei alte expertize de către alți experți.

Soluția/motivarea instanței nu a fost abordată din perspectiva unor texte de lege (ce-i drept, cam
lipsesc), ci la modul general a apreciat că, atâta timp cât experții au efectuat lucrarea și au depus un
efort, se impune ca onorariul de expert deja achitat de parte, să rămână la experți și nici diminuarea
onorariului nu a fost acceptată, deși partea a solicitat acest lucru, inclusiv în baza art. 451 alin. 2 și 3
din Codul de procedură civilă.

Dacă partea nu invoca nulitatea raportului de expertiză, cred că o invoca instanța din oficiu, întrucât
experții nu au respectat instrucțiunile instanței și obligațiile trasate la termenul la care a avut loc
ascultarea lor (art. 334 din Codul de procedură civilă). Și cred că nu invoca instanța, din oficiu,
nulitatea raportului în baza art. 251 din Codul de procedură civilă – nimeni nu este ținut de a proba
ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din oficiu, fiind totuși în discuție o nulitate relativă era
necesar de argumentat și de dovedit vătămarea, ci pentru că expertiza nu corespundea celor stabilite
de instanță în sarcina experților și astfel, raportul efectuat nu ajuta instanța în aflarea adevărului în
cauză.
Cred că soluția instanței de a menține onorariul expertului și, practic, a lipsi partea de o sumă de
bani, fără ca justițiabilul să aibă vreo culpă și, mai ales, fără ca raportul de expertiză să poate fi
folosit în cauză (să fie câștigat acesteia), întrucât a fost anulat integral și practic lipsit de efecte în
tot, nu este o hotărâre legală.Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22^1 din O.G. nr. 2/2000,
alin. (1), dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, organele
de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale pot
dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice
judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de
expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă.
Conform alin. (2), nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize
tehnice judiciare constituie abatere disciplinară.

Este adevărat că pentru lucrarea efectuată experții au depus un efort, dar acest fapt nu poate fi
imputat părții, mai ales atunci când nulitatea raportului de expertiză se pronunță de instanță pentru
motive imputabile expertului, ci eventual instanța, pentru că legea stabilește, putea acorda
cheltuielile de transport, cazare și masă. Nu pare a fi legal și echitabil ca partea să suporte plata
expertizei, chiar dacă a fost anulată de instanță și practic această lucrare nu există, nu poate fi luată
în considerare.

La fel de adevărat este că partea care cade în pretenții va suporta costurile procesului, inclusiv
onorariile experților, dar dacă aceeași parte este cea care a avansat onorariul expertului (ori raportul
a fost anulat) și a pierdut și procesul, atunci nu își va recupera suma achitată pentru plata raportului
de expertiză anulat, deoarece este partea care a pierdut procesul. Ori nu este firesc și cu atât mai
puțin legal, atunci când instanța anulează un raport de expertiză, să mențină în sarcina părții și, mai
concret, să fie lipsită de banii avansați, fără să îi fie restituiți măcar în parte.

Munca expertului trebuie recunoscută și compensată financiar, însă nu este just și echitabil ca
justițiabilul să suporte acest cost, câtă vreme nu are nicio vinovăție (se pot ivi tot felul de situații în
practică, de exemplu, cazul când instanța dispune din oficiu efectuarea unei expertize și obligă
partea să avanseze onorariul de expert, pentru ca apoi raportul de expertiză să fie anulat de instanță,
iar partea să fie lipsită de banii achitați), iar pe de altă parte, anularea actului lipsește de efect actul
de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.

Poate că este necesară o intervenție a legiuitorului pentru astfel de situații, pentru a reglementa
într-o mod rezonabil, just și corect, consecințele anulării actului de procedură, sub aspectul
costurilor financiare, dar până atunci, chiar și în prezent există norme legale și principii de drept,
care pot soluționa această situație conflictuală, în sensul celor menționate mai sus.

sursa avocatnet.ro
www.asistenta-avocat.ro