Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 12.

Tehnologia de obţinere a extractelor proteice din soia

Extractele proteice din soia sunt folosite la fabricarea unor preparate din carne, la furajarea
animalelor, proteinele vegetale fiind mai uşor asimilate de către organism şi contribuie astfel la
reducerea nivelului colesterolului. Ca materie primă se folosesc turtele rezultate de la extragerea
uleiului sau boabele de soia aplatizate şi care măresc suprafaţa de schimb de substanţă. Obţinerea
derivatelor de soia se realizează în instalaţii complexe în două etape: în prima etapă se face
extragerea proteinei din fulgii de soia şi prelucrarea restului de material până la uscare (fig. 12.1), iar
în etapa a doua, extractul proteic este prelucrat până la obţinerea de produs finit sub formă de izolat
proteic de soia (fig. 12.2).

Fig. 12.1. Schema liniei tehnologice de extracţie a proteinei din soia

Materia primă din buncărul de alimentare 1 este mărunţită în moara 2 şi amestecată cu apă
caldă şi soluţie de sodă caustică în amestecătorul 3, de unde ajunge în rezervorul cu agitator 15 în
care are loc procesul de separare a proteinelor din masa solidă. Procesul se desfăşoară în două trepte,
fiind continuat în rezervorul cu agitator 12, trecut în prealabil de pompa 14 prin malaxorul 13, de unde
masa este pompată la decantorul centrifugal orizontal 3. Aici are loc separarea proteinei extrase în
soluţie şi care merge la prelucrare, respectiv fracţia solidă care, tratată cu soluţie de sodă caustică, este
preluată de pompa 4 şi după mărunţire şi omogenizare în malaxorul 5, ajunge în rezervorul 10,
rezervor tampon cu agitare pentru a evita sedimentarea fracţiei solide. De aici amestecul este trimis sub
presiune de pompa 9 la decantorul centrifugal 6, unde soluţia de sodă caustică este separată şi
reintrodusă în circuit, în timp ce turtele cu fracţia solidă sunt uscate în uscătorul 7, fiind eliminate
urmele de apă rămase, materialul uscat, bogat în substanţe nutritive, fiind trecut la maşinile de ambalat
şi de aici trimis către fermele de animale unde este folosit ca furaj.
Fig. 12.2. Schema liniei de prelucrare a extractului proteic de soia:
1- 1,3,13- schimbător de căldură; 2- separator centrifugal; 4,9,12,14,19- pompă; 5,7-
decantoare centrifugale orizontale; 6,8- malaxor; 10- bloc tratare UHT; 11,16- rezervor cu
agitator; 17- staţie de ambalare; 18- uscător

Extractul proteic rezultat de decantorul centrifugal este trecut la etapa de precipitare şi separare
din soluţie. După tratamentul termic se adaugă acid care aduce soluţia de proteină la punctul
isoelectric, moment în care precipită şi este separată în decantoarele orizontale şi în separatorul
centrifugal, efluentul fiind îndepărtat. După alte tratamente termice , incluzând şi unul UHT, masa
de izolat proteic este pulverizată şi uscată instantaneu în uscător, de unde pulberea este ambalată şi
expediată.

S-ar putea să vă placă și