U5 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

Infrastructura turistică cuprinde toate bunurile şi mijloacele create de om,

menite să pună în valoare resursele turistice naturale şi antropice de care dispune
un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realiza fără
existenţa unei infrastructuri turistice adecvate, cunoscută în unele studii şi sub
denumirea de bază materială a turismului sau structuri de primire turistică. Atât
volumul, cât şi structura circulaţiei turistice, dinspre zonele emitente spre cele de
destinaţie cu patrimoniu turistic, sunt influenţate de baza tehnico-materială a
turismului.

În unele studii baza tehnico-materială se include în oferta turistică şi

prezintă o mare diversificare şi specializare în strânsă legătură cu serviciile turistice
promovate. Totodată, nu putem să nu amintim şi existenţa unor relaţii de strânsă
condiţionare între gradul de dezvoltare al infrastructurii turistice unei destinaţii şi
mărimea cererii pentru aceeaşi destinaţie turistică.

Structural, infrastructura turistică include: baza de cazare, baza de

alimentaţie publică, căile şi mijloacele de transport turistic, dotările pentru
agrement şi cură, dotările auxiliare sau complementare.

5.1. Structurile turistice de cazare

Baza de cazare reprezintă componenta principală a infrastructurii turistice

ce impulsionează dezvoltarea de ansamblu a turismului, circulaţia turistică şi

166
condiţionând sejurul într-un teritoriu cu resurse turistice. Capacităţile de cazare
sunt acele dotări care asigură turiştilor înnoptarea şi odihna pentru un anumit
interval de timp şi în baza unor tarife diferenţiate în funcţie de gradul lor de
confort, sezon şi alte funcţii caracteristice (alimentaţie, agrement etc.).

Clasificarea spaţiilor de cazare se face în practica turistică internaţională,

inclusiv în România, după mai multe criterii:

- după structura reţelei de cazare se pot diferenţia structuri de primire

turistică cu funcţiune de cazare de bază, precum: hotelurile, motelurile, cabanele,
vilele, hanurile turistice şi structuri de primire turistică complementare, integrate
domeniului turistic temporara (campingurile, pensiunile, adăposturile şi refugiile);

- după categoria de confort (desemnată după amplasamentul unităţii,

caracteristicile constructive, calitatea şi complexitatea dotărilor, diversitatea
serviciilor oferite, reflectată şi în preţurile practicate) se deosebesc, în clasificarea
românească, cinci categorii de confort, apreciate de la 1 la 5 stele (de la o
categorie inferioară la una superioară);

- după modul de funcţionare se pot distinge unităţi de cazare cu activitate

permanentă (cum sunt bunăoară, hotelurile din marile oraşe, din staţiunile
balneare şi balneoclimaterice, cu posibilităţi de vizitare sau de cură cu ape
minerale şi termale pe toată durata anului) sau o activitate sezonieră (în regiunile
montan se diferenţiază clar două sezoane de funcţionare – iarna şi vara) ori
pronunţat sezonieră, specifică pentru unităţile de cazare din zonele litorale
temperate care înregistrează un sezon de vârf vara, şi un altul al cererii minime,
iarna;

- după durata sejurului, Glăvan. V. (2005) deosebeşte unităţi de cazare de

tranzit (pentru sejururi medii scurte, uneori numai o înnoptare), de sejur (pentru
sejururi relativ mai lungi legate de perioada concediilor sau vacanţelor în staţiuni)

167
sau mixte (pentru tranzit sau sejur în structuri de cazare turistică orăşeneşti sau
sezoniere);

- după amplasarea în teritoriu şi funcţia turistică se pot menţiona structuri

de cazare turistic în: staţiuni montane, staţiuni de litoral, staţiuni
balneoclimaterice, centre turistice şi localităţi urbane, pensiuni turistice rurale;

- după capacitatea fizică a unităţilor de cazare se disting: unităţi mici (până

la 20-40 de locuri), mijlocii (între 41 şi 200-400 locuri) şi mari (adevărate complexe
turistice, cu peste 400 de locuri sau uneori chiar 1000 de locuri – Hotel Ambasador
City din Pattaya – Thailanda are 5100 de camere, fiind cel mai mare complex
hotelier din lume, iar MGM Grand Hotel din Las Vegas - Nevada deţine 5005
camere ş.a.);

- după forma de proprietate se por diferenţia unităţi de cazare turistică

aflate în proprietate deplină, în coproprietate (condominiums) sau în proprietate
multiplă. În prezent, sistemul în coproprietate cunoaşte o dinamică susţinută în
ţări precum S.U.A., Spania, Franţa, Italia, mai cu seamă în staţiunile montane şi
balneare. Este vorba despre programe imobiliare vândute în coproprietate care
includ servicii (curăţenia apartamentelor, întreţinerea dotărilor comune – piscine,
terenuri de tenis etc.) şi prestări (precum animaţia) asigurate de o societate de
gestiune. Ele reprezintă o modalitate eficientă de ameliorare a rentabilităţii
investiţiei imobiliare pentru cumpărători, în condiţiile în care presupune investiţii
iniţiale ridicate.

168
 5.1.1. Tipuri de structuri de cazare

Structurile de cazare turistică au ca motivaţie asigurarea condiţiilor şi

confortului pentru adăpostirea călătorilor şi cuprind o multitudine de forme
diverse.

Hotelul reprezintă categoria de cazare cea mai importantă, cu o largă

posibilitate de adaptare la tipul de turism practicat în sfera lui de influenţă.
Totodată, este şi forma tradiţională a cazării turistice, iar hotelăria 158 a devenit o
activitate de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă şi sursă de venituri.
Hotelul este o structură de cazare amenajată în clădiri care pune la dispoziţia
turiştilor camere, garsoniere, apartamente, dotate corespunzător, asigură prestări
de servicii specifice şi dispune de spaţii de alimentaţie publică (restaurante, baruri,
cofetării etc.). pe lângă funcţia de cazare, marile hoteluri mai pot asocia şi alte
însuşiri ce au ca scop diversificarea ofertei, reţinerea turiştilor un număr cât mai
mare de zile în regiune, transformându-se în multe situaţii într-o „celulă a
habitatului turistic sau chiar într-un obiectiv turistic de sine stătător” 159. De
exemplu: în Malaysia, First World Hotel, unul din cele cinci hoteluri localizate
în ....... Highlands, provincia Pahang, cuprinde în cele două corpuri de clădiri (cu 28
de etaje) 6118 camere, 10 restaurante, First World Plaza, cazinoul Starworld,
Pavilionul şi Parcul tematic acoperit, simulator al unei cascade în Asia, un Cineplex
ş.a.

Primele edificii speciale de tip structură de cazare hotelieră au fost deschise

la finele secolului al XVIII-lea la Londra, în Covent Garden (1774), New York (City

158
Hotelăria sau industria hotelieră înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de cazare,
acele prestaţii oferite turistului, pe timpul şi în legătură cu rămânerea lui în unităţile hoteliere.
159
Pompei Cocean, Gheorghe Vlăsceanu, Bebe Negoescu, Geografia generală a turismului, 2005, Editura
Meteor Press, Bucureşti, pag. 167.

169
Hotel – 1794), iar cel dintâi hotel cu servicii integrate (cazare, alimentaţie publică,
instalaţii de apă şi canalizare pentru fiecare etaj, posibilitatea de asigurare a uşilor
camerelor de locuit) a fost Tremont House din Boston (Massachusetts), construit
într-un stil neoclasic, în anul 1829 de Isaiah Rogers şi care a reprezentat un reper
pentru numeroasele hoteluri construite în marile oraşe în prima jumătate a
secolului al XIX-lea.

Primul hotel din Bucureşti a fost Hotel Europa, construit de austriacul

Brener şi considerat la vremea acea drept un hotel „bine modelat şi înzestrat cu
cele necesare”. Unele dintre hotelurile construite în secolul al XIX-lea şi la
începutul secolului al XX-lea sunt renumite şi astăzi: Hotel Luvru (construit în 1882,
în prezent Hotel Capitol); Hotel Regal (construit în 1867, cunoscut după 1951 sub
denumirea de Hotel Negoiu); Casa Capşa (hotel, restaurant, cofetărie, cafenea),
construită în anul ..... şi cunoscută drept „citadela scriitorilor şi artiştilor) sau „al
doilea parlament al ţării”; Hotelul Majestic, construit la finele secolului al XIX-lea
pe locul fostelor grajduri domneşti, funcţionează în prezent ca un hotel de 4 stele;
Hotel Athenée Palace (construit în perioada 1912-1914 şi unde s-a utilizat pentru
prima dată betonul armat), astăzi un hotel de 5 stele integrat în lanţul hotelier
Hilton; Hotel Lido, construit în 1930, o atracţie turistică şi datorită prezenţei
„bazinului cu valuri”.

Unele ţări, ca de exemplu Franţa, S.U.A., Tunisia, Turcia, au făcut din această
formă tradiţională a cazării turistice pivotul dezvoltării turismului internaţional.

170
 Tabelul V-1

Hoteluri de lux în unele ţări cu tradiţie în domeniul hotelăriei

Nr. crt. Ţara Oraşul Hotelul

1 Argentina Buenos Aires Abasto Plaza

2 Belgia Bruxelles Royal Windsor Hotel

3 Brazilia Rio de Janeiro Copacabana Palace

4 Cehia Praga .................. Hotel Riverside

5 China Hong Kong Ritz – Carlton

6 Elveţia Berna Bellevue Palace

7 Emiratele Arabe Unite Dubai Burj el Arab

8 Germania Berlin Alexander Plaza

9 India Bombay ITC Maratha

10 Italia Roma Bernini Bristol

11 Marea Britanie Londra Royal Garden Hotel

12 Olanda Amsterdam Europa

13 România Bucureşti JW Marriot Grand Hotel

14 Spania Barcelona Mandarin Oriental

171
 15 S.U.A. New York Helmsley Park Hotel

16 Turcia Antalya Mardan Palace

17 Ungaria Budapesta Four Seasons Hotel

Gresham Palace

În anul 2007 erau omologate în Europa peste 210000 hoteluri cu 5.772.670

camere şi 11.540.646 paturi, iar dintre ţările cu cele mai numeroase spaţii
hoteliere omologate, se remarcă: Marea Britanie (40130 hoteluri), Germania
(35941), Italia (34037), Franţa (18135), Spania (17827), Austria (14204), Grecia
(9207).

Tabelul V-2

Repartiţia geografică a parcului hotelier în unele ţări din Europa

Nr. Ţara Număr hoteluri Număr Număr paturi

172
 omologate camere
crt. (2007)
2007 2009 (2007)

1 Marea 40.130 38.306 615.986 1.250.53 2,0

Britanie 6

2 Germania 35.941 35.814 899.068 1.643.74 2,0

8

3 Italia 34.037 33.967 1.058.543 2.141.95 3,6

2

4 Franţa 18.135 17.723 626.981 1.253.96 1,9

2

5 Spania 17.827 18.287 821.143 1.642.41 3,6

7

6 Austria 14.204 13.645 285.558 573.726 7,1

7 Grecia 9.207 9.559 367.992 700.933 6,3

8 Elveţia 5.635 5.533 141.596 270.146 3,8

9 Cehia 4.559 4.469 106.907 248.077 2,4

10 România 4.163 4.566 112.177 228.123 1,0

11 Irlanda 4.087 3.624 67.355 156.775 3,9

12 Olanda 3.196 3.151 98.966 200.254 1,2

13 Belgia 2.013 2.036 56.693 124.811 1,2

173
 14 Bulgaria 1.526 1.784 103.841 231.303 3,3

Sursa: Eurostat (Tourism), 2008, 2009.

Deşi asistăm în prezent la o migraţie a investiţiilor hoteliere spre Est,

datorită crizei economice (mai ales în China, India, Orientul Mijlociu), Europa şi
America de Nord concentrează peste 84% din capacitatea hotelieră mondială. Din
punctul de vedere al repartiţiei spaţiilor hoteliere omologate 160 cea mai mare
pondere este deţinută de ţările dezvoltate, iar ca localizare strictă se detaşează
regiunile litorale cu circa 60% din capacitatea mondială, dar şi marile metropole,
unde iese în evidenţă concentrarea ridicată a hotelurilor mai ales în centrul istoric
sau în imediata lui apropiere. Totuşi, densitatea hotelurilor în marile arii
metropolitane este strâns influenţată şi de dimensiunea spaţială a oraşului,
funcţiile specifice ale acestuia, morfologia structurii urbane (caracterul
mononuclear sau pelinuclear) sau mijloacele de acces. Cele mai multe studii scot
în evidenţă eficienţa mai mare a hotelurilor de 4 şi 5 stele în centrul istoric al
oraşelor sau în jurul acestuia, iar pentru celelalte trepte de confort (1-3 stele) se
menţionează cartierele situate la periferia oraşelor (cazul oraşelor Madrid, Viena,
Praga sau Cracovia).

Creşterea numărului pasagerilor care utilizează serviciile companiilor

aeriene face ca localizarea infrastructurii hoteliere să fie dependentă şi de „porţile
aeriene), fapt ce a impus construirea hotelurilor de aeroport (Montreal, Londra,
Viena, Salzburg, Madrid, Stockholm, Marsilia ş.a.).

Dezvoltarea turismului de masă a impus o serie de tendinţe care au condus

la apariţia unor lanţuri hoteliere ce aparţin categoriei budget (cu servicii de bază,
uniformizate, respectiv cazare şi masă, fără servicii suplimentare, la preţuri foarte
scăzute)legate, bineînţeles şi de dezvoltarea infrastructurii rutiere (autostrăzi,
160
Localizarea geografică a capacităţilor de cazare reprezintă un factor implicat direct în asigurarea
rentabilităţii acestora, prin dictarea limitelor preţurilor practicate.

174
mijloace de transport variate). De exemplu, motelurile Formula 1 în Franţa161 şi
Motel 6162 în S.U.A. şi Canada se încadrează în una dintre aceste tendinţe.

Hotelurile sunt clasificate conform unui sistem de norme care ia în

considerare confortul, dimensiunile, echipamentele din dotare, varietatea şi
calitatea serviciilor, modul de funcţionare, durata sejurului şi nu în ultimul rând
poziţia în cadrul habitatului turistic. În Franţa, de exemplu, hotelurile se clasifică în
unităţi hoteliere omologate pentru turism (structurate pe cinci trepte de confort
de la una la cinci stele, conform normelor adoptate de Ministerul Turismului) şi
hoteluri neomologate, folosite pentru satisfacerea cererii interne, ele nefiind
corespunzătoare necesităţilor turismului internaţional. Stabilirea treptei de
confort rămâne totuşi o operaţie dificilă, deoarece nu sunt utilizate în ţările
membre OMT aceleaşi criterii standard. Bunăoară, în Italia şi Spania sunt
recunoscute şase categorii de confort (clasa economic plus cele cinci clase de
confort apreciate de la una la cinci stele); în S.U.A. clasele de confort intermediare
diferă mult faţă de cele atribuite în Europa prin apariţia unor subcategorii în
funcţie de cantitatea şi calitatea unor servicii prestate legate de restauraţie
(numărul de restaurante, baruri, săli pentru servirea micului dejun), pentru
turismul de afaceri (sală conferinţe, centru de afaceri etc.) sau pentru turismul de
agrement (piscină interioară/exterioară, săli de sport, fitness, precum şi alte
criterii legate de interdicţia fumatului, unele facilităţi acordate persoanelor în
vârstă (seniori), calitatea pregătirii profesionale a angajaţilor etc.

Distribuţia capacităţilor de cazare pe Glob este inegală, dar corelată clar cu

gradul de dezvoltare economică a zonelor respective, cu dimensiunea sectorului
cuaternar şi bineînţeles cu localizarea resurselor turistice.

161
În anul 2011, Formula 1 va deschide noi hoteluri în Brazilia (Porto Alegre, Piracicaba) Africa de Sud
(Johannesburg) şi noua Zeelandă (Auckland Airport).
162
Motel 6 reprezintă un lanţ de moteluri americane, cu un parc de 1028 de unităţi şi 100.763 camere
prezente în S.U.A. şi Canada, care în anul 1990 a făcut obiectul celei mai mari tranzacţii în domeniu,
fiind preluat de grupul hotelier Accor. Lanţul a fost creat în 1962 în California, primul motel fiind
construit în Santa Barbara, iar denumirea sa provine de la tariful pe cameră folosit la înfiinţare – 6 USD.

175
 Tabelul V-3

Ponderea structurilor de cazare tip hotelier pe regiuni

Ponderea Ponderea
Ponderea
Ponderea în cifra de lanţurilor
numărului
Regiunea hotelurilor afaceri hoteliere
de paturi
(%) mondială integrate
(%)
(%) (%)

Europa 54,5 43,7 43,5 28

America de Nord 22,3 31,2 25,0 56

Asia – Pacific 11,9 14,5 18,0 23

America de Sud – Caraibe 6,3 6,0 7,0 4

Africa şi Orientul Mijlociu 5,0 4,6 6,3 9

TOTAL 100 100 100 35

Una dintre coordonatele industriei hoteliere o constituie segmentarea

ofertei, respectiv crearea şi dezvoltarea mai multor lanţuri hoteliere integrate,
care propun produse proprii, fiecare distingându-se de celelalte. Această
coordonată se concretizează în realizarea unor produse hoteliere adoptate
cerinţelor fiecărui segment de piaţă în parte, sistem prin care se urmăreşte
obţinerea unor valori ridicate ale coeficienţilor de utilizare a hotelurilor 163. Din
punct de vedere tehnico-administrativ, o astfel de strategie poate reprezenta una

163
Un exemplu elocvent poate fi Club Mediterranee.

176
dintre următoarele opţiuni: grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri;
opţiuni hoteliere care dezvoltă un lanţ independent, unic; grupuri care reunesc o
reţea de unităţi de primire turistică cu activitate hotelieră de tip club 164.

Grupurile hoteliere integrate se evidenţiază prin oferta unui produs

complet, coerent şi omogen, un marketing turistic agresiv, bazat pe metode
moderne de gestiune sub direcţia unui stat major unic. O altă caracteristică
importantă este marcată de acapararea unor largi sectoare din domeniul hotelier
prin fuziune, absorbţie sau franciză 165. Totodată, grupurilor hoteliere integrate le
este caracteristică adoptarea unor strategii comune, impuse cu stricteţe de către
centrul unic de decizie al conglomeratului turistic. Astfel, normele şi standardele
specifice sunt avute în vedere încă din faza de proiectare a complexelor hoteliere.
Bunăoară, în cazul lanţurilor de categorie lux fiecare hotel în parte se
particularizează prin concepţia unică de arhitectură şi design interior,
înregistrându-se din faza de proiectare tendinţa clară de eliminare a standardelor
rigide166. La cealaltă extremă, lanţurile hoteliere de clasă inferioară (economică) se
caracterizează printr-o „multiplicare” la indigo a stilului arhitectural şi al
amenajărilor interioare chiar şi al tarifului care devine o normă de produs
(lanţurile Formula 1, Etap, Motel 6).

Rata de creştere anuală a activităţii lanţurilor hoteliere integrate poate fi

extrem de mare (între 5% şi 15%, uneori până la 25%), fapt pentru care acestea

164
Calculat ca raport procentual între numărul de înnoptări pe an şi numărul de locuri x 365.
165
Franciza constă în stabilirea pe bază contractuală a unei relaţii de parteneriat pe termen lung între
două firme hoteliere, prin care prima firmă, un lanţ hotelier de talie internaţională sau de talie naţională,
denumită franchisorul, acordă cele de-a doua denumită francizatul, dreptul de a-i utiliza numele şi
sistemul de comercializare, în schimbul unei tare (redevenţe) care se plăteşte continuu, pe toată durata
valabilităţii contractului.
166
Fiecărui hotel i se asigură o identitate proprie datorită faptului că normele de produs sunt înlocuite
prin ceea ce numim norme de serviciu.

177
sunt considerate pe bună dreptate „motorul” industriei turistice sau „vârful de
lance” al acesteia (Muntele, I., Iaţu C., 2003).

Pe piaţa industriei hoteliere, în prezent funcţionează peste 180 de lanţuri

hoteliere integrate, din care primele 10 grupuri au reuşit să „acapareze” mai bine
de 2/3 din capacitatea de cazare la nivel internaţional (mai ales în S.U.A., Marea
Britanie, Franţa, Japonia, Spania, Germania ş.a.).

După categoria de confort oferit de unităţile hoteliere, 35% dintre acestea

sunt incluse în categoria economic, 42% în categoria medie şi 23% în categoria
superioară. Având în vedere sensibilitatea mare a pieţei turistice la care se adaugă
riscurile mari ale investiţiilor ce au ca ţintă categoria hotelurilor de lux în ţări
dezvoltate sau aflate în dezvoltare, unele lanţuri hoteliere nu includ şi astfel de
hoteluri (Louvre Hôtels deţine în Europa locul al doilea în domeniul hotelăriei
economice, datorită promovării din anul 1990 a unui model economic şi succes,
reprezentat de reţeaua Prèmiere Classe 167).

Dacă ne referim la modalităţile de asociere, hotelurile preferă mai mult

franciza (70%), filialele (19,2%) sau alte forme (10,8%, fie concesiunea sau
mandatarea de gestiune).

Lanţurile hoteliere voluntare grupează hoteluri independente, nevoite să se

adapteze la dinamismul cererii pieţei turistice. Pentru a contracara extinderea
lanţurilor integrate prin contracte de franciză sau de management, aceste unităţi
de primire cu funcţia de cazare ajung să se asocieze în lanţuri hoteliere
voluntare168.
167
De la lansarea sa în 1990, reţeaua Prèmiere Classe a bulversat segmentul hotelurilor supereconomice
prin adoptarea unei veritabile strategii „low-cost” integrând o sală de baie individuală în fiecare cameră
spre deosebire de Formula 1 (Grupul Accor) unde sala de baie este comună.
168
Uniune benevolă de hotelieri independenţi care promovează şi dezvoltă o marcă unică a grupului cu
un produs hotelier relativ omogen din punctul de vedere al confortului şi al serviciilor prestate, dar
diferenţiat din punct de vedere al stilului arhitectonic şi al amenajărilor interioare.

178
 Tabelul V-4

Structura grupului ACCOR la nivelul anului 2010

CLASA ECONOMIC (36% din numărul camerelor)

115 unităţi ALL SEASONS 10267 camere Operabil în 10 ţări

900 unităţi IBIS 107,737 Operabil în 48 ţări

camere

421unităţi ETAP 35.723 camere Operabil în 16 ţări

339 unităţi FORMULA 1 27.994 camere Operabil în Franţa

CLASA ECONOMIC (S.U.A.) (21% din numărul camerelor)

179
 1028 MOTEL 6 100.763 Operabil în 2 ţări (S.U.A.,
unităţi camere Canada)

62 unităţi STUDIO 6 6.883 camere Operabil în 2 ţări (S.U.A.,

Canada)

CLASA MEDIE (34% din numărul camerelor)

395 unităţi NOVOTEL 72.805 camere Operabil în 59 ţări

674 unităţi MERCURE 83.428 camere Operabil în 49 ţări

28 unităţi SUITE NOVOTEL 3.477 camere Operabil în 7 ţări

32 unităţi ADAGIO 4.060 camere Operabil în 6 ţări

37 unităţi GRAND MERCURE 6.628 camere Operabil în 6 ţări

CLASA LUX (9% din numărul camerelor)

116 unităţi SOFITEL 29.987 camere Operabil în 38 ţări

49 unităţi PULLMAN 13.924 camere Operabil în 16 ţări

33 unităţi MGALLERY 3.632 camere Operabil în 18 ţări

ACCOR operează în 90 de ţări, 4229 hoteluri cu 507.306 camere

Crearea de lanţuri hoteliere voluntare a luat un avânt deosebit în anii 80 ai

secolului trecut, ca o replică de apărare la dezvoltarea deosebită a lanţurilor
hoteliere integrate. Cu timpul, aceste lanţuri hoteliere se pot extinde prin
aderenţa unor hoteluri dintr-o altă ţară sau chiar mai multe ţări, căpătând un
caracter internaţional. În cazul unui astfel de lanţ, hotelurile îşi păstrează

180
independenţa juridică şi financiară, dar sunt adoptate şi puse în aplicare strategii
promoţionale şi comerciale comune169.

Unele lanţuri hoteliere preferă să se extindă mai mult în mediul rural (Relais
du Silence cu 247 de unităţi de primire; Logis de France – primul lanţ hotelier
voluntar din Franţa cu un număr de 3270 hoteluri din care 75% sunt situate în
mediul rural), altele preferă centrul oraşelor (Best Western, Inter Hotel, Exclusive
Hotels), locaţiile încărcate de istorie (Symbols de France – unde cea mai mare
parte din cele 97 de hoteluri de mică capacitate sunt clasificate ca monumente
istorice) sau acapararea unităţilor cu vocaţie regională (Châteux & Hôtels
Colection, Best Western, Inter Hotel). Dacă ne referim la categoria de confort,
majoritatea lanţurilor hoteliere preferă să promoveze clasa medie şi de lux, de 3-5
stele (Exclusive Hotels, Relais & Châteux, În Franţa, Grand Heritage, The Leading
Hotels of the World, în S.U.A., Romantik Hotels în Germania), în timp ce altele sunt
specializate pe promovarea clasei economice (0-2 stele), aşa cum este cazul Brit
Hotel, Arcantius, Fasthotel (Franţa) etc.

La ora actuală, dinamica cea mai susţinută este înregistrată de lanţurile

hoteliere voluntare din Franţa, dinamică pusă pe seama numărului mare de turişti
interni şi internaţionali înregistraţi în această ţară. În Franţa, grupul Coach
Omnium a înregistrat în anul 2007 peste 5600 de hoteluri grupate în 18 lanţuri
hoteliere voluntare şi din care doar 10 au deschidere internaţională.

169
Din acest motiv lanţurile hoteliere voluntare mai sunt denumite şi lanţuri de publicitate.

181
 Tabelul V-5

Lanţurile hoteliere voluntare la nivelul anului 2007

Numele Numărul
Numărul de
lanţului Anul de ţări în
Ţara unităţi Observaţii
hotelier înfiinţării care este
hoteliere
voluntar prezent

Abotel – 1979 Franţ 100 Prezent Clasă economică şi

Small a numai în medie cu 10-50
Hôtels of Franţa camere;
Paris poziţionare în
centrul Parisului.

Arcantius 1988 Franţ 101 (16 unităţi 6 Clasă economică şi

a internaţionale) medie de 2 şi 3
stele, cu minimum

182
 30 camere.

Best 1946 S.U.A. 4300 45 Clasă medie şi

Western înaltă de 3 şi 4
stele; prezente în
destinaţiile turis-
tice majore, în
centrele urbane cu
peste 50.000 şi
100.000 de
locuitori.

BritHotel 1991 Franţ 40 Prezent Clasă super-

a numai în economică şi
Franţa medie, de 1 - 3
stele, cu sau fără
restaurant.

Châteaux 1974 Franţ 149 (12 unităţi Clasă economică,

et a internaţionale) medie şi înaltă.
Demeurs Caracter
de tradiţional; poate
Tradition fi situat într-un
castel, o moară
etc.

Châteaux 1975 Franţ 469 (7 unităţi Clasă economică,

et Hôtels a internaţionale) medie şi înaltă, cu
de France extindere în
Europa Sudică

183
 Citotel 1994 Franţ 196 Prezent Clasă economică şi
a numai în medie. Minimum
Franţa 15 camere, 2-3
stele, situate în
centrul oraşelor.

Contact Franţ 267 Prezent clasă economică şi

Hôtel a numai în medie, cu servicii
Franţa echivalente la 2 şi
3 stele, cu 10-70
camere.

Elysées 1993 Franţ 120 Prezent Clasă economică,

West a numai în medie şi înaltă.
Hotels Franţa Preluat în
februarie 2008 de
grupul spaniol
Hotusa Hotels care
reuneşte un parc
hotelier de 2350
unităţi în 48 de
ţări din care 250
hoteluri în Franţa

Exclusive 1994 Franţ 200 (17 unităţi 7 înclusiv Clasă medie, înaltă
Hotels a internaţionale) în şi lux, 3-4 stele,
România, poziţionat în
prin centrele oraşelor
Hotel şi servicii adaptate
Trianon 3 turismului de

184
 stele, afaceri şi loisir.
Bucureşti

Fasthotel 1998 Franţ 58 Prezent Clasă super-

a numai în economică şi
Franţa economică.

Grand 1992 S.U.A. 130 Prezent Clasă înaltă şi lux

Heritage în S.U.A. cu servicii aferente
şi Marea structurilor de
Britanie cazare de 4-5 stele

Hôtels 1999 Franţ 96 (13 unităţi Clasă medie şi

Préférenc a internaţionale) înaltă, minimum
e 25 camere, unităţi
clasificate de 4
stele, cu o
gastronomie
variată şi o bună
poziţie geografică
în proximitatea
unui aeroport sau
a unei gări.

185
 Hôtels Franţ 22 Prezent Clasă economică şi
Circuits en a numai în medie
France Franţa

Inter Hôtel 1967 Franţ 258 Prezent Clasă economică şi

a numai în medie
Franţa

Les Pieds 1993 Franţ 67 (8 unităţi Clasă economică,

dans leau a internaţionale) medie şi înaltă

Logis de 1948 Franţ 3058 (212 Prezintă toată

France a unităţi gama de confort;
internaţionale) 75% din hoteluri
se situează în
mediul rural.

Relais & 1954 Franţ 118 unităţi 50 Clasă înaltă.

Châteaux a hoteliere + 16 Respectă carta
restaurante în celor „5C”; calme,
Franţa şi 387 courtoisie, charm,
hoteluri şi 73 caractère şi
restaurante în cuisine.
afara Franţei

Relais du 1968 Franţ 158 (89 unităţi 4 Clasă economică,

Silence a internaţionale) medie şi înaltă

Romantik 1972 Germ 193 (19 unităţi 4 Clasă medie şi

Hotels ania internaţionale) înaltă

186
 Small 1991 Mare 398 (43 unităţi 60 Clasă înaltă. 4-5
Luxury a internaţionale) stele
Hotels Britan
ie

Symbols 1999 Franţ 97 (18 unităţi Clasă medie şi

de France a internaţionale) înaltă. Jumătate
din parcul hotelier
al lanţului este
clasificat în
categoria
monumente
istorice.

The 1928 S.U.A. 457 80 Clasă înaltă, lux.

Leading
Hotels of
the World

Sursa: Coach Omnium.

În perioada actuală, în încercarea de a-şi redresa profiturile scăzute din

cauza crizei economice, hotelierii din întreaga lume se orientează tot mai mult
spre pieţele estice, mai puţin acoperite cu astfel de structuri de primire cu funcţie
de cazare. Printre cele mai atractive locaţii, unde se înregistrează şi creşterile cele
mai mari, se numără China, India şi Orientul Mijlociu. Bunăoară, grupul Marriot
intenţionează până în anul 2013 să deschidă 130 de hoteluri în afara Americii de
Nord, din care jumătate vor fi ridicate în China 170, India şi Emiratele Arabe Unite.
170
În prima parte a anului 2011, Grupul Marriot, prin divizia din S.U.A care administrează Ritz Carlton
şi Renaissance, a inaugurat Hotelul Ritz Carlton din Hong Kong cu 111 etaje şi ...... camere, cel mai înalt
hotel din lume.

187
De asemenea, Accor, cel mai mare grup hotelier din Europa, are în atenţie
triplarea numărului hotelurilor din Orientul Mijlociu, iar în Cgina unde are deja 25
de hoteluri a inaugurat alte 20 hoteluri în 2010.

La rândul său, lanţul hotelier Hilton are în intenţie deschiderea în perioada

2011-2015 a numai puţin de 25 de hoteluri prin contract de management sau prin
franciză în România (printre oraşele vizate sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov,
Craiova, Iaşi, Oradea şi Arad) şi China.

Alte structuri de primire cu funcţie de cazare sunt:

- motelul, formă de cazare de tip hotelier dependentă de turismul de tranzit,

situată în afara localităţilor, în preajma marilor artere intens circulate; este dotată
şi amenajată pentru asigurarea serviciilor de cazare şi masă pentru turiştii
automobilişti, dar şi pentru parcare, asistenţă rutieră în caz de depanare, primul
motel este inaugurat la 12 decembrie 1925 171, la San Luis Obispo (California); fiind
dependent de turismul de tranzit (turismul automobilistic) durata sejurului este
cea mai redusă dintre toate tipurile de baze de cazare;

- hotelul pentru tineret, structură de primire turistică cu dotări simple şi

amenajată pentru asigurarea serviciilor de cazare, masă şi agrement pentru tineri;
se amplasează mai ales în centrele urbane universitare sau în staţiuni frecventate
de tineri;

- hostelul reprezintă o structură de primire cu o capacitate redusă,

amenajată în spaţii ce au avut iniţial o altă destinaţie decât cea de cazare turistică;
aceste structuri au apărut şi în România (Bucureşti, Timişoara, Sighişoara, Cluj-
Napoca, Aiud, Izvorul Mureşului ş.a.);

- cabana turistică este o unitate de cazare cu o capacitate redusă (în general

între 20-100 locuri) care pe lângă cazare mai asigură alimentaţia şi alte servicii
171
Pompei Cocean, Gh. Vlăsceanu, Bebe Negoiescu, Geografia generală a turismului, Meteor Press,
Bucureşti, 2005.

188
necesare turiştilor aflaţi în zona montană pentru odihnă, trekking, practicarea
sporturilor de iarnă, ori în apropierea unor rezervaţii naturale sau a unor staţiuni
balneoclimaterice. În funcţie de tipul de turism deservit, se poate spune că aceste
unităţi de primire cu rol de cazare se diferenţiază între ele şi după modul de
funcţionare: temporar sau permanent; bunăoară, cabanele din regiunile montane
pretabile drumeţiilor estivale şi sporturilor de iarnă vor avea un regim de
funcţionare permanent, pe când cele din apropierea unor centre urbane ating
nivelul maxim numai în sezonul estival. Cabanele se adresează mai mult turiştilor
autohtoni şi mai puţin celor străini;

- vilele turistice sunt structuri de primire cu o arhitectură specifică şi o

capacitate redusă; apărute în secolul al XIX-lea în Austria, Elveţia sau Germania,
vilele sunt legate mai cu seamă de turismul curativ (în staţiuni balneare sau
balneoclimaterice, precum Marianske Lazne şi Karlovy Vary – Cehia; Bad
Reicheuhall – Germania; Leukerbad – Elveţia; Wieliczka – Polonia; Kaprum –
Austria; Axe-les-Termes – Franţa; Vatra Dornei şi Băile Herculane – România) şi de
recreere de lungă şi medie durată (Buchelbach şi Sittendorf – Austria; San
Bernardino – Elveţia; Hinterzarten – Germania; Zakopane – Polonia; Predeal,
Buşteni – România).

În afara bazelor de cazare principale se mai adaugă şi unităţile de cazare

complementare (secundare) reprezentate de adăposturile şi refugiile turistice,
pensiunile turistice, campingurile, bungalourile, căsuţele, satele de vacanţă,
spaţiile de cazare pe navele fluviale şi maritime (inclusiv pontoanele plutitoare).

Adăposturile şi refugiile turistice sunt structuri de cazare cu statut turistic

incipient, situate în locuri izolate şi greu accesibile, la altitudini mari, în zona
montană; au o capacitate redusă şi oferă un grad minim de confort turiştilor
surprinşi de vremea nefavorabilă pe traseele montane.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire cu o capacitate de cazare de

până la 10 camere (în mediul rural) sau până la 20 de camere (în mediul urban),

189
care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire
şi servire a mesei.

Pensiunile agroturistice sunt obligate să ofere turiştilor produse agricole

proprii, preparate conform tradiţiilor gastronomice regionale, iniţierea turiştilor în
ritmurile vieţii de zi cu zi a locuitorilor comunităţilor rurale. Astfel de unităţi de
cazare se întâlnesc în Munţii Pirinei, Masivul Central Francez, Munţii Vorgi, Munţii
Alpi, Munţii Carpaţi şi Munţii Balcani. Printre factorii de atracţie a turiştilor
proveniţi din mediul urban se numără liniştea, spaţiul, vegetaţia, poziţionarea în
raport cu traficul rutier, prezenţa unor resurse turistice naturale sau antropice,
arhitectura locală, tradiţiile ş.a. În Franţa au apărut pentru prima dată fermele
turistice, rezultate în urma adaptării un or gospodării agricole la cerinţele actului
recreativ (prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale şi a
antrenării turiştilor la activităţi agricole). A rezultat, astfel, o nouă formă
particulară a turismului, şi anume agroturismul, prezent într-un număr important
de ţări cu tradiţie turistică: Italia, Franţa, Austria, Elveţia, Finlanda ş.a.

Campingurile sunt structuri destinate a asigura cazarea turiştilor în căsuţe şi

bungalouri sau corturi ori rulote172. Căsuţele, construite din materiale diverse
(lemn, plăci PFL sau OSB, cărămidă) sunt spaţii de cazare de dimensiuni reduse ( o
cameră, un antreu sau o terasă) şi oferă un confort minim, fiind echipate cu dotări
igienico-sanitare, de regulă, comune. Ele sunt grupate în staţiuni sau la periferia
marilor oraşe (campingul Alpha din apropierea Madridului).

Bungalourile reprezintă acele structuri de cazare realizate din lemn, alte

materiale similare sau chiar din elemente de zidărie în zonele cu un climat mai
umed, au o capacitate de primire redusă şi se regăsesc atât în perimetrul
campingurilor sau al satelor de vacanţă, ori ca unităţi independente în cadrul unor
staţiuni sau zone turistice. Campingul rural se dezvoltă azi în mai multe ţări
europene. Amintim aici rolul jucat de Federaţia de Camping şi de Touring –
172
Fondatorul campingului este considerat Thomas Hiram Holding care a scris primul ghid Campers
Handbook în anul 1908.

190
Cluburi, respectiv Federaţia Internaţională de Camping şi Caravaning ce grupează
federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber
în amenajarea terenurilor speciale destinate campingului, promovarea
echipamentelor de camping.

Campingul în cadrul fermei, în cadrul agroturismului, cunoaşte o dezvoltare

mai susţinută în Franţa (peste 2000 de campinguri în cadrul fermelor ce posedă o
marcă de turism), Olanda (unde este considerată principala structură de primire a
turiştilor la ferme), Germania, marea Britanie (cu o tradiţie îndelungată şi unde
existe peste 100 de ferme ce practică campingul), Belgia şi Spania. În alte ţări, cum
sunt Grecia, Italia sau Portugalia, campingul este mai puţin promovat din motive
legate mai cu seamă de protecţia mediului şi a zonelor turistice.

Satul de vacanţă reprezintă un ansamblu imobiliar ce face obiectul unei

exploatări globale cu caracter turistic, „destinate să asigure sejururi de vacanţă şi
loisir-uri, în funcţie de un preţ forfetar, ce comportă asigurarea meselor sau
mijloacelor individuale necesare preparării acestora, alături de utilizarea
echipamentelor ce permit activităţi de agrement, sportive şi culturale” (Bran F. şi
colab., 1997). Aceste ansambluri de clădiri, de regulă vile, au o răspândire mai
mare în Franţa (începând cu anii 50), Belgia, Olanda şi Spania (Murcia).

Spaţiile de cazare pe navele fluviale şi maritime cuprind hotelurile plutitoare

(locurile de pe navele ancorate în porturi) şi pontoanele dormitor (utilizate pentru
cazarea turiştilor pe durata sejurului). Ele se clasifică pe stele în funcţie de
calitatea dotărilor şi a serviciilor oferite. Cel mai mare vas de croazieră este Oasis
of the Seas173, lansat la apă în Finlanda (2009). Vasul poate transporta 6300 de
pasageri, la care se adaugă 2000 membri ai echipajului, are 16 punţi, o înălţime de
173
Vasul de croazieră Oasis of the Seas aparţine companiei Royal Caribbean Cruises Ltd. La care cel mai
important acţionar este grupul hotelier Hyatt.

191
65 m de la linia de plutire, o lăţime de 47 m şi o lungime de 360 m. Este mai
degrabă un centru de relaxare decât o navă de croazieră tradiţională 174. Cererea
pentru croaziere a crescut în ultimele două decenii, de la 3,7 mil turişti în anul
1190 la peste 13 mil. în anul 2008, cu o creştere anuală de 7,4%, iar durata
croazierelor tinde să fie mai lungă (de la 6,7 zile în anul 1981 la 7,2 zile în anul
2008)175. Contrar hotelurilor sau satelor de vacanţă, care sunt prin esenţă statice,
navele de croazieră se pot deplasa, permiţând astfel turiştilor vizitarea mai multor
destinaţii turistice insulare sau continentale în acelaşi preţ (preţul mediu pentru o
croazieră de 7 zile ajungând la 900-1000 de euro). Piaţa croazierelor este
dominată de patru companii care deţin peste 60% din capacitatea de cazare a
maselor maritime şi fluviale: Carnival Corporation, Royal Caribbean Cruises Ltd.,
P&O Princess şi Star Cruises PLC176.

174
Cel mai mare vas de croazieră are la dispoziţia turiştilor o piscină cu valuri pentru surf, un parapet
pentru escaladări, o tiroliană montată deasupra promenadei, iar în spaţiile publice care însumează 40%
din suprafaţa desfăşurată a vasului, lumina mai puternică de la latitudinile intertropicale este filtrată de
coroanele de arbori şi arbuşti naturali.
175
După datele oferite de Asociaţia americană Cruise Lines International Association (CLIA)
deţinătoarea a 24 de companii specializate pe organizarea de croaziere.
176
Oscar Snak, Denisa Mihaela Stănescu, Vasile Neagu, Ioan Dane, Mic tratat de economia turismului,
Editura Performantica, Iaşi, 2011.

192
 Pontonul dormitor ACR Vasul de croazieră Oasis of the Seas

În activitatea de cazare, pentru aprecierea economică şi socială a acesteia,

se utilizează mai mulţi indicatori economici ai activităţii de turism:

- numărul de unităţi de cazare (Nuc);

- numărul de paturi (Np) sau numărul de locuri (Nl) de cazare;

- capacitatea de cazare existentă (C ce), reprezintă numărul paturilor

disponibile pentru înnoptare în timpul unui an:

Cce = Np x 365,

unde Cce – capacitatea de cazare existentă, Np – numărul paturilor; 365- numărul

zilelor unui an;

-capacitatea de cazare folosită (Ccf) sau numărul înnoptărilor dintr-un an se

obţine din produsul:

Ccf = Nt x Ds,

193
unde Nt – numărul de turişti; Ds – sejurul mediu (durata medie a sejurului);

- coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare (C uc) este egal cu raportul

dintre capacitatea de cazare folosită (numărul în înnoptărilor dintr-un an şi
capacitatea de cazare existentă:

Ccf
Cuc= 100 ,
Cce

194
unde Ccf – capacitatea de cazare folosită; C ce – capacitatea de cazare existentă. Acest indicator
economic177 reflectă elocvent eficienţa activităţii de cazare la un moment dat sau într-o perioadă de
timp (un an, un sezon, o lună etc.). elementele care influenţează volumul încasărilor, dar şi
rentabilitatea structurilor de primire turistică cu funcţie de cazare rămân totuşi coeficientul de
utilizare precum şi nivelul tarifelor practicate.

Gradul de utilizare al structurilor de cazare, la nivel mondial, se ridică la aproximativ 55%,

procentele mai mari fiind caracteristice hotelurilor amplasate în marile centre urbane, respectiv în
staţiunile turistice cu activitate permanentă.

5.2. Structuri turistice de alimentaţie

În turism, serviciile de alimentaţie178, reprezintă o componentă importantă a produsului

turistic. Uneori, aceleaşi servicii pot influenţa calitatea prestaţiei turistice, atractivitatea ofertei sau
chiar dimensiunea şi sensul fluxurilor turistice.

Creşterea veniturilor, viaţa modernă, dar şi criza de timp tot mai accentuată fac ca turiştii să
apeleze tot mai mult, în timpul călătoriilor şi al vacanţelor la diverse servicii de alimentaţie. Văzute ca
o componentă importantă în structura produsului turistic, serviciile de alimentaţie pentru turism
îndeplinesc următoarele funcţii:

- funcţia de hrănire (sunt solicitate în zonele litorale sau montane serviciile rapide şi la un preţ
scăzut, iar unităţile frecventate sunt: restaurantele fast-food, bistroul, snack-barul ş.a.);

- funcţia de loisir (în timpul unui voiaj turistic, cina este servită în restaurante clasice,
specializate, cu specific sau cu program artistic atunci când restricţiile de timp şi preţ sunt mai puţin
importante);

- funcţia de convivialitate (masa constituie o atracţie în sine atunci când este luată cu familia
sau cu prietenii; este căutată o ambianţă deosebită, dar şi meniuri cu suficiente variante de alegere;
dacă nivelul preţurilor poate varia de la caz la caz, timpul nu mai prezintă importanţă;

- funcţia de afaceri se exercită prin servirea dejunului (masa de prânz, la care decorul,
ambianţa şi calitatea preparatelor sunt esenţiale) de către partenerii de afaceri, agenţii de vânzări
etc.

177
Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare apare în literatura de specialitate şi sub sintagma „grad de ocupare” al
spaţiilor de cazare.
178
Termenul de alimentaţie publică este înlocuit, în ultimul timp şi din ce în ce mai mult, cu termenul simplu de alimentaţie. O
serie de autori au impus şi un termen nou, cel de restauraţie, întrucât cel mai reprezentativ tip de unitate este restaurantul, în
mod special pentru desemnarea activităţilor desfăşurate în unităţi de categorie superioară.

195
 Activitatea de restauraţie179 este realizată pentru colectivitate, pentru societate şi se
desfăşoară împreună cu şi în afara prestaţiei turistice. Serviciile de alimentaţie pentru turism sunt
nominalizate prin structuri de primire turistică cu funcţie de alimentaţie, structurate pe tipuri de
unităţi în care se respectă cultura şi tradiţia oricărui popor (adoptate la tendinţele şi evoluţiile în
domeniul restauraţiei pe plan internaţional) şi unde se afirmă şi se pun în valoare arta culinară,
obiceiurile specifice fiecărei ţări, ordinea servirii preparatelor, decorul şi vesela pentru masă. Dintre
tipurile de unităţi de alimentaţie pentru turism se remarcă:

- restaurantul clasic este localul public cu profil gastronomic în care decorul, ambianţa şi
serviciile sunt deosebit de rafinate, bucătăria sofisticată dispune de un personal înalt calificat, capabil
să ofere un larg sortiment de preparate culinare, produse de cofetărie, patiserie, îngheţate, fructe,
băuturi alcoolice şi nealcoolice, produse de tutun etc. Indiferent dacă este un restaurant
independent sau unul inclus într-un mare hotel de lanţ, acest tip de unitate exprimă, la modul cel mai
exact, termenul „restauraţie”;

- restaurantele cu specific sunt amplasate, de regulă, în centrul marilor oraşe, iar meniu
cuprinde preparate cu caracter naţional sau local, servite, în general, la masă;

- braseria este o unitate de alimentaţie amplasată în centrul marilor oraşe sau în cartierele
aglomerate; asigură servirea consumatorilor în tot cursul zilei, în primul rând a sortimentelor de bere,
dar şi a băuturilor aperitive şi digestive, precum şi a băuturilor nealcoolice calde, alături de preparate
reci, minuturi, specialităţi de cofetărie şi patiserie;

- snack-barul este unitatea ce oferă un meniu restrâns, format din câteva preparate, inclusiv la
grătar, pregătite total sau parţial în faţa consumatorilor, precum şi băuturi alcoolice şi băuturi
nealcoolice calde şi reci;

- coffe-shop-ul este o unitate prezentă în hoteluri sau în locuri aglomerate (aeroporturi, mall-
uri, supermarket-uri etc.). Servirea se efectuează la masă sau direct pe tejghea. Se aseamănă cu
snack-barul, cu deosebirea că include în ofertă micul dejun;

- restaurantul fast-food este unitatea care asigură serviciul cel mai rapid, având o largă
răspândire pe toate continentele (20% din piaţa mondială a alimentaţiei comerciale). Se
caracterizează prin vânzarea exclusiv la tejghea a unui sortiment limitat de produse şi băuturi,
prezentate în ambalaje de unică întrebuinţare. Succesul formulei fast-food are la bază următoarele
coordonate: calitatea produsului, rapiditatea serviciului; preţul relativ scăzut şi curăţenia desăvârşită;

- restaurantul cu autoservire – unitate de alimentaţie care asigură o servire rapidă şi la preţuri

avantajoase; oferă un sortiment relativ cuprinzător de preparate culinare calde şi reci, băuturi
alcoolice şi nealcoolice, aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat.

179
Din punct de vedere al publicului ţintă, activitatea de restauraţie se desfăşoară în două sectoare: restaurante cu vocaţie
comercială (la care se observă în ultima vreme o uşoară creştere a ponderii acestora pe piaţa europeană) şi restaurante colective
cu vocaţie socială (a căror pondere se ridică la aproximativ 60% în 2006). În România dezvoltarea restaurantelor comerciale a
înregistrat o creştere spectaculoasă în ultimele decenii, de la 35000 de unităţi în 1989 la peste 500.000 de unităţi în 2008.

196
 În România funcţionează ca unităţi de alimentaţie pentru turism următoare tipuri:

- restaurante: restaurantul clasic, restaurantul specializat (pescăresc, vânătoresc, rotiserie,

zahana180, dietetic, lactovegetarian, familial), restaurantul cu specific (cramă, cu specific local sau
naţional), restaurante cu program artistic (braserie, berărie, grădină de vară);

- baruri (bar de noapte, bar de zi, café-bar, cafenea, disco-bar);

- fast-food (restaurant – autoservire, bufet tip expres/bistrou, pizzerie, snack-bar);

- cofetărie;

- patiserie, plăcintărie, simigerie;

În conformitate cu HG nr. 843/1999 există patru categorii de unităţi de alimentaţie, şi anume:

- categoria lux – respectiv 5* şi 4*;

- categoria întâi – respectiv 3* şi 2*;

- categoria a doua;

- categoria a treia.

5.3. Căile şi mijloacele de transport turistic

Prin intermediul transporturilor se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi a persoanelor,

în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale membrilor unei societăţi. În dinamica sa
explozivă, fenomenul turistic contemporan este condiţionat de modernizarea şi diversificarea căilor
şi mijloacelor de transport. Astfel, creşterea vitezei de deplasare şi a capacităţii de transport
înseamnă economie de timp liber, fapt ce permite prelungirea sejurului, vizitarea unui număr mai
mare de obiective turistice chiar situate la distanţe mai mari, dar pentru un număr şi mai mare de
turişti.

Dezvoltarea transporturilor este strâns legată de existenţa unui parc rulant specific fiecărei
forme de transport: rutier, feroviar, naval sau aerian (bunăoară, pentru transporturile de pasageri se
utilizează autocare, microbuze, autoturisme, garnituri feroviare, ambarcaţiuni fluviale şi maritime,
avioane, elicoptere etc.), precum şi a căilor corespunzătoare de circulaţie pentru aceste mijloace de
transport (şosele, autostrăzi, linii şi magistrale feroviare, gri şi autogări, porturi fluviale şi maritime,
aeroporturi etc.), care constituie elemente de infrastructură tehnică ale transporturilor. Fiecare
mijloc de transport înglobează o serie de avantaje, dar şi dezavantaje, privind continuitatea,
180
Unitate gastronomică în care se servesc, la comandă, în tot timpul zilei, produse şi subproduse din carne neporţionată, mici,
cârnaţi etc., pregătite la grătar.

197
rapiditatea, capacitatea, comoditatea, economicitatea care, în ultimă instanţă, pot limita condiţiile de
folosire a mijloacelor respective de transport.

Turismul intern şi internaţional nu se pot dezvolta în lipsa transporturilor, căci ele sunt cele
care determină volumul traficului turistic şi îi imprimă trăsăturile sale caracteristice. De asemenea,
transportul turistic are un rol deosebit de activ, fiind un element de stimulare a creşterii circulaţiei
turistice. Pentru derularea activităţii de turism, de la locul cererii turistice la destinaţia turistică, unde
se consumă produsul turistic, în transportul turiştilor se utilizează mijloacele şi serviciile turistice
rutiere, feroviare, navale şi aeriene. Prin urmare, cu ocazia deplasării la o destinaţie de vacanţă sau la
un obiectiv turistic, turistul poate opta pentru diverse forme de transport, dar alegerea unui mijloc
de transport este condiţionată de mai mulţi parametri precum:

- distanţa;

- factorul timp;

- disponibilitatea şi accesibilitatea serviciului de transport turistic;

- securitatea şi regularitatea (frecvenţa), unul din factorii decisivi pentru alegerea unui mijloc
de transport de către un turist;

- confortul voiajului (un factor de atracţie pentru un număr tot mai mare de turişti).

Căile şi mijloacele de transport rutier

Transporturile rutiere ocupă un loc important pe piaţa călătoriilor turistice interne şi

internaţionale. De la primele drumuri în forme rudimentare şi până la drumurile naţionale, autostrăzi
sau magistralele continentale de astăzi este de fapt o istorie, fără de care nu ar fi posibilă dezvoltarea
civilizaţiei umane.

Reţeaua mondială de drumuri are cea mai largă răspândire, ea depăşind în prezent 16 mil km
(de circa 10 ori mai mare decât reţeaua feroviară mondială). Distribuţia reţelei de drumuri este
neomogenă: S.U.A. (6,4 mil km), India (2,2 mil. km), Brazilia (1,7 mil km), China (1,6 mil km),
Argentina (1,2 mil km), Japonia (1,2 mil km), Canada (1,2 mil km). Densităţile maxime ale reţelei
rutiere se înregistrează în vestul şi centrul Europei: Luxemburg (199 km/ 100 km 2), Germania (176
km/100 km2), Danemarca (164 km/100 km 2), Marea Britanie, Franţa ş.a., iar cele minime se
înregistrează în ţări de mari dimensiuni (din Asia Centrală, Africa sahariană, Australia etc.)

În industria călătoriilor şi turismului, transporturile turistice rutiere reprezintă mijlocul de

transport privilegiat, utilizându-se o gamă diferită de mijloace de transport: autoturismul,
microbuzul, autocarul, motocicleta, motoreta sau bicicleta 181. Dezvoltarea industriei de autovehicule,
181
În unele ţări, peste 70% din sosirile internaţionale au folosit transportul rutier: Austria – 90%, Germania – 79%, Italia – 73%
ş.a. În S.U.A., statisticile arată 80-85% din totalul excursiilor sunt efectuate cu automobile, iar 75% din totalul transporturilor
turistice revin tot acestuia.

198
mai ales în ultimele decenii, atât în plan tehnologic (echiparea cu motoare de mare randament şi cu
consumuri din ce în ce mai mici, diselizarea, limitarea poluării ş.a.), cât şi în plan teritorial prin
pătrunderea marilor firme producătoare precum General Motors, Ford, Toyota, Volkswagen,
Renault, Nissan, Fiat, Mercedes, Opel, Mazda, Suzuki etc., pe toate continentele, cu deosebire în
ţările în dezvoltare, a provocat p creştere a fluxurilor turistice, dar şi o multiplicare a destinaţiilor
turistice.

Turismul automobilistic are o contribuţie majoră la creşterea valorilor de dispersie a turiştilor

în teritoriu, chiar şi până în cele mai izolate regiuni (Australia centrală, Patagonia, Tibet, Gobi etc.) 182.
Deplasările pe căile rutiere cu autoturismele deţin ponderea principală în călătoriile turistice pe cont
propriu, fapt explicabil prin multitudinea de avantaje oferite de acestea: autonomie în alegerea
traseelor turistice la plecarea şi la revenirea din vacanţă / călătorie sau în arealul destinaţiei turistice;
o mai mare mobilitate prin accesibilitatea la acele destinaţii unde alte mijloace de transport nu pot
să pătrundă; posibilitatea staţionării libere în orice punct de oprire pe traseul parcurs prin vizitare şi
recreere, adecvarea cheltuielilor după disponibilităţile financiare ale turiştilor şi nu în ultimul rând
diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane călătoresc cu acelaşi autoturism.

La acestea se mai adaugă şi posibilitatea de a alege modalitatea de utilizare a mijlocului de

transport; precum aranjamentele: Pakage-Tour, concepute de Automobil şi Touring Cluburi pentru
facilitarea călătoriilor membrilor posesori de autoturisme de genul unor combinaţii între transportul
pe cont propriu şi serviciile de cazare oferite acestora de conducerile cluburilor în parteneriat cu
unităţile de cazare situate de-a lungul traseelor ce urmează să fie parcurse de turiştii automobilişti;
Rail-Route, o modalitate de a utiliza autoturismul propriu şi în destinaţii turistice mai lungi, cu
precădere pe timp de noapte183 sau vacanţele familiale Self-Service, o variantă a turismului pe cont
propriu, cu un număr din ce în ce mai mare de aderenţi şi unde toate activităţile necesare petrecerii
concediului (transport, cazare, prepararea hranei etc.) sunt asumate de turiştii automobilişti în regim
de autoservire, în cadrul unor vehicule special amenajate în acest scop 184.

În plus, folosirea autoturismelor a condus la apariţia şi consacrarea altor forme noi de turism
(turismul neorganizat, individual şi pe cont propriu, turismul de distanţă scurtă şi medie) în paralel cu
afirmarea şi multiplicarea unor structuri de primire turistică cu funcţie de cazare specifice turismului
automobilistic: motelurile şi campingurile.
182
Creşterea parcului de autoturisme în proprietate privată este un trend care afectează majoritatea ţărilor lumii şi generează
frecvente situaţii când o parte însemnată a populaţiei devine dependentă de vehiculul propriu atât pentru deplasările la scurtă
distanţă cât şi pentru călătoriile la distanţe lungi; pentru oamenii de afaceri, şi nu numai, deplasările rutiere la destinaţiile
îndepărtate echivalează ca o risipă de timp, fapt pentru care se renunţă la folosirea autoturismelor proprii în favoarea
autoturismelor închiriate care le facilitează mişcarea la destinaţia călătoriilor. Astfel, se explică apariţia firmelor profilate pe
închirierea autoturismelor (Rent a car) pe toate continentele, şi aproape în toate ţările: AVIS (companie de închiriere prezentă în
peste 170 de state şi cu un număr anual de 10 milioane de clienţi), HERZ (înfiinţată în S.U.A. în anul 1989, operaţionabilă în
peste 140 de ţări), BUDGET (fondată în anul 1964 în Los Angeles), EUROPCAR.
183
Turiştii automobilişti călătoresc în vagoane de dormit – vagoane cuşetă, împreună cu autoturismele îmbarcate pe vagoane
platformă, ataşate la acelaşi tren şi care pot fi recuperate în staţiunile de debarcare, la terminarea călătoriei. Aranjamentele Rail-
Route descongestionează căile rutiere şi evită oboseala conducătorului auto.
184
Industria specializată în producţia rulotelor tractate de autoturisme şi a vehiculelor recreaţionale motorizate este în
dezvoltare şi produce o gamă tot mai sofisticată de echipamente cu amenajări şi dotări funcţionale. Aceasta a impus însă şi
creşterea nevoii de spaţiu pentru staţionarea acestora în campinguri cu asigurarea accesului la sursele de alimentare cu energie
electrică, apă şi la canalizare. Pentru turiştii care aleg această modalitate de petrecere a concediilor reprezintă o formă originală
de evadare din stilul obişnuit de viaţă, specific mediului urban.

199
 Alte mijloace de transport, tot mai uzitate, administrate de societăţi specializate în operarea
pe cursele rutiere interne şi internaţionale, sunt autocarele şi microbuzele. Acestea sunt considerate,
pe bună dreptate, corespondentul turismului automobilistic adaptat la turismul în grup, în cadrul
formelor organizate şi semiorganizate de turism. Atât autocarele cât şi microbuzele oferă un mare
avantaj, care nu se regăseşte în călătoriile feroviare sau aeriene şi anume supleţea formulei de
transport, respectiv adaptarea programului de călătorie la cerinţele aranjamentelor turistice.

În scopul creşterii calităţii serviciilor turistice, dar şi al protecţiei pasagerilor, autocarele

utilizate în traficul turistic intern sau internaţional au fost dotate cu numeroase echipamente
(confort, servicii de bar pentru reconfortarea turiştilor, sisteme audio-video şi de climatizare, sisteme
de navigaţie, de frânare, ABS etc.)şi se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de caracteristicile
tehnice, de confort şi siguranţă. Uniunea Internaţională a Transporturilor rutiere (IRU) publică în anul
1983 primul ghid al liniilor regulate internaţionale de autocare în Europa. Reţele de linii regulate s-au
dezvoltat în Europa (Europabus – ce reuneşte toate ţările Europei; Eurolines, Atlasib ş.a.), dar şi în
America de Nord (S.U.A. şi Canada) unde sub aspectul organizării, se remarcă societăţi specializate în
operarea de curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătătoare (Greyhound Lines, societate ce
acoperă o reţea de peste 160.000 km; Safety Motor Coaches Lines, care acţionează în S.U.A.) sau
integrate turismului (Cosmos, societate specializată în oferte combinate avion – autocar; Blues Cars,
Frames Tours, specializate pe organizarea de circuite turistice).

Legat de succesul transportului cu autocarul se pot aminti o serie de caracteristici care-i

asigură o cotă de 15-20% pe piaţa voiajelor, şi anume: convivialitate, securitate, un confort ridicat,
tarife accesibile, foarte competitive (în condiţiile unui coeficient de utilizare a capacităţii autocarelor
de 80%, superior celor din transportul feroviar şi aerian), supleţe, posibilitatea utilizării pe distanţe
lungi etc.

Tabelul V-6

Flota de autobuze şi autocare în unele ţări ale UE -27 (2007)

Flota de
Autobuze şi autocare /
Ţara autobuze şi
1000 de locuitori
autocare

Franţa 94.400 1,5

200
 Germania 75.100 0,9

Austria 9.300 1,1

Marea Britanie 111.900 1,8

Italia 96.400 1,6

Spania 61.000 1,4

Finlanda 11.500 2,2

Polonia 87.600 2,3

Grecia 27.100 2,4

Bulgaria 23.900 3,1

Belgia 15.500 1,5

România 34.200 1,6

Sursa: EU Energy and Transport in figures, 2009

În transporturile rutiere de pasageri se mai folosesc, îndeosebi de către tineri, motorete şi

motociclete. Acestea sunt predominante în cazul turismului de scurtă durată, practicat de regulă în
împrejurimile marilor metropole.

Transporturile turistice rutiere, mai ales în cazul drumurilor frecventate din punct de vedere
turistic, în tranzit sau în excursii, devin din punct de vedere economic un organism integrat în
turismul intern şi internaţional.

Circulaţia turistică rutieră se face pe drumuri de mai multe categorii: autostrăzi, şosele
internaţionale, naţionale, departamentale şi locale (vicinale).

Autostrăzile sunt drumuri de mare capacitate, special construite pentru transportul auto, în
regim de viteză şi mare siguranţă a circulaţiei, care au 2-8 benzi pe fiecare sens, cu căi de rulare
unidirecţionale separate printr-o bandă mediană, evită pe cât posibil localităţile, iar intrările şi ieşirile
autovehiculelor sunt permise numai prin locuri speciala amenajate (bretele).

Şosele internaţionale ocolesc centrele urbane pentru un trafic mai rapid, mai fluent, timpul
economisit fiind valorificat de turiştii automobilişti, în condiţiile turismului practicat la distanţe mai

201
mari, prin serviciile de cazare şi restauraţie, vizitarea altor obiective turistice decât cele planificate,
prin atracţiile şi formulele de agrement ofertate la destinaţie.

Primele autostrăzi au fost construite în perioada interbelică în Italia şi Germania (Berlin –

München), S.U.A. (New York – Chicago, în lungime de 1400 km). Paralel cu dezvoltarea deosebită a
transporturilor rutiere după anul 1950 se trece la construirea de autostrăzi mai ales în S.U.A. şi
Europa Occidentală, unde de altfel se concentrează în prezent mai mult de 80% din lungimea totală a
acestora. Reţeaua de autostrăzi este bine dezvoltată în ţările dezvoltate, puternic industrializate; cele
mai importante concentrări se află în S.U.A. (circa 70000 km, numite Highway sau Expressway, cu
caracter transcontinental, folosite cu taxe - toll sau fără taxe – Freeway: Boston – Miami; Detroit –
Houston; Chicago – New Orleans; Seatlle – San Antonio; Boston – Chicago – Minneapolis – Seatlle;
New York – Pittsburg – St. Louis – Las Vegas – Los Angeles; Washington –Dallas – Phoenix – Los
Angeles etc.) şi Europa (cele mai importante autostrăzi au un caracter internaţional, precum:
Hamburg – Nürnberg – München – Innsbruck – Verona – Florenţa – Roma; Hamburg – Bremen –
Aachen – Bruxelles; Amsterdam – Rotterdam – Anvers – Bruxelles – Paris – Lyon – Marsilia;
Rotterdam – Köln – Basel, numită şi Autostrada Rhinului; Zürich – Milano – Florenţa – Roma – Napoli
– Messina – Palermo, „Autostrada del Sole”; Paris – Strasbourg – Stutgartt – München – Salzburg –
Linz – Viena – Budapesta - Szeged; cea mai asaltată, mai ales în sezonul estival este autostrada ce
urmăreşte riviera mediteraneană între Trieste şi Cadiz, traversând nordul Italiei, sudul Franţei cu
Coasta de Azur şi Coasta de Ametist, estul şi sudul Spaniei cu Costa Brava, Costa Daurada, Costa del
Azahar, Costa Blanca, Costa del Sol şi Costa de la Luz).

Tabelul V-7

Reţeaua rutieră în unele ţări ale lumii în anul 2007

Continentul Ţara Lungimea reţelei Lungimea reţelei

rutiere (km) de autostrăzi (km)

Africa Africa de Sud 190.345 3.382

America S.U.A. 6.401.420 92.000

Canada 890.648 10.307

Mexic 388.871 5.605

Brazilia 1.983.000 -

Argentina 231.374 734

Asia India 3.320.410 200

202
 Japonia 1.230.777 7.560

China 3.860.800 65.000

Europa Franţa 951.125 11.010

Germania 644.471 12.594

Italia 487.700 6.700

Spania 676.239 12.100

Marea Britanie 420.009 3.673

Belgia 152.256 1.763

România* 82.386 332

*2010

Sursa: International Road Federation, 2010; INS, 2011

Între şoselele intercontinentale se detaşează net Carretera Panamericana (Şoseaua

Panamericană), tronson al şoselei ce străbate de la nord la sud, America de Nord, America Centrală şi
America de Sud. Şoseaua Panamericană reprezintă unul dintre cele mai mari sisteme rutiere
transcontinentale de pe glob datorită distanţelor pe care le străbate între Mexic şi Chile, cu
ramificaţie spre Mendoza şi Buenos Aires (Argentina), traseelor de mare altitudine prin munţii Anzi,
numărului mare de ţări şi oraşe traversate, asigurând astfel o intensă circulaţie turistică rutieră.

Parcul mondial de automobile a atins în anul 2011 (la 1 iunie) cifra de 1.295.330.900 bucăţi, din
care 80% autoturisme şi 20% autoutilitare.

Tabelul V-8

Densitatea automobilelor pe ţări

Numărul de automobile şi vehicule utilitare la

1000 de locuitori la 1 ianuarie

1985 1995 2000 2009

203
 Uniunea Europeană 380 473 537 586

Italia 412 541 615 693

Spania 276 430 517 618

Franţa 446 520 564 598

Marea Britanie 379 474 525 579

Belgia 363 463 505 559

Germania 450 529 553 538

Suedia 400 445 481 522

Polonia 117 229 287 497

Turcia 27 65 81 134

Canada 559 562 573 618

S.U.A. 708 759 774 819

Argentina 173 167 181 212

Brazilia 86 89 109 141

Japonia 375 527 566 591

Coreea de Sud 25 177 240 347

China 3 8 12 38

India 3 6 7 16

Sursa: CCFA (Comité de Constructeurs Français dAutomobiles), 2011

Pe continente, numărul cel mai ridicat revine Americii de Nord şi Europei, în timp ce Asia,
Australia (împreună cu Oceania) şi Africa sunt deţinătoarele unor parcuri auto mult mai reduse
(tabelul V-10). În cadrul ţărilor, parcul de automobile cel mai ridicat se înregistrează în statele
dezvoltate din Europa (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie) şi America de Nord (S.U.A. şi
Canada), unde se remarcă predominarea autoturismelor (70-90% din numărul total de automobile),
precum şi densitatea automobilelor la 1000 de locuitori (1,7 locuitori la un autovehicul în Uniunea

204
Europeană; 1,9 locuitori la un automobil în Germania; 1,22 locuitori la un autovehicul în S.U.A.), pe
când în ţările în dezvoltare valorile sunt mult mai mici (India are un raport de 1 autoturism la 82,5
locuitori în anul 2009).

România are o reţea de infrastructură rutieră publică ce măsoară 82.386 lm, din care 30,5%
sunt drumuri modernizate şi 27% drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, la nivelul teritoriului
naţional înregistrându-se o densitate medie de 34,5 km/100 km 2. Ca structură administrativă, 0,4%
sunt autostrăzi (332 km) şi 7,5% sunt drumuri europene (6188 km), iar 19,4% drumuri naţionale
(16.007 km), respectiv 77,7% drumuri judeţene şi comunale (64.009 km) – tabelul V-11.

Tabelul V-9

Reţeaua drumurilor publice în România

2000 2003 2006 2010

Drumuri publice – total din care: 78.479 79.001 79.552 82.386

- modernizate 19.418 20.368 21.549 25.171

- cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 19.999 19.748 20.964 22.300

Din totalul drumurilor publice:

- drumuri naţionale* din care: 14.824 15.122 15.983 16.339

 modernizate 13.434 13.823 14.501 15.007

 cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 1.169 1.078 1.176 1.226

- drumuri judeţene şi comunale din 63.655 63.879 63.969 64.009

care:

 modernizate 5.984 6.545 7.048 7.635

 cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 18.830 18.670 19.788 19.921

Densitatea drumurilor publice la 100 32,9 33,1 33,5 34,5

km2

* inclusiv autostrăzi şi drumuri europene

Sursa: I.N.S. Anuarul statistic al României, 2010

205
 Starea tehnică a infrastructurii rutiere publice, la care se adaugă şi reţeaua de autostrăzi în
lungime de numai 332 km nu reprezintă un punct forte pentru o relansare a turismului românesc.
Mai mult, Romania este traversată de coridoarele europene IV – Berlin – Praga – Budapesta – Arad –
Bucureşti – Constanţa – Istanbul – Salonic şi IX – Helsinki – St. Petersburg – Moscova – Kiev –
Lybasevka – Chişănău – Bucureşti – Dimitrovgrad – Alexandropoulis prin care se asigură
interconectarea şi interoperabilitatea între reţeaua de transport rutier la nivel naţional şi cea
europeană, iar ţara noastră poate şi trebuie să devină o placă turnantă a transporturilor continentale
şi intercontinentale pe principalele direcţii geografice, prin urmare şi fluxuri turistice Vest – Est şi
Nord – Sud.

Programele de modernizare în curs de derulare, precum şi noile proiecta lansate împreună cu

alte instituţii europene vor asigura cu certitudine diversificarea şi îmbunătăţirea componentelor
ofertei turistice, a calităţii serviciilor sau fluidizarea traficului la punctele de frontieră.

Căile şi mijloacele de transport feroviare

Transporturile feroviare şi-au menţinut importanţa în statele dezvoltate, şi nu numai, datorită

unor avantaje incontestabile: capacitate, viteză, siguranţă în exploatare, ele constituind totodată un
mijloc extrem de confortabil pentru călătoriile turistice în tot cursul anului, nu este mai puţin
adevărat şi faptul că în dezvoltarea turismului de masă şi contemporan, dezvoltarea transporturilor
feroviare a jucat un rol deosebit de important şi a permis democratizarea industriei călătoriilor, atât
prin condiţiile oferite pentru o deplasare rapidă, sigură şi comodă, cât şi prin preţul de cost, accesibil
pentru majoritatea populaţiei.

Transporturile pe calea ferată au înregistrat o serie de modificări calitative, tehnice şi

structurale, care au stimulat legătura lor cu turismul, făcându-le eficiente atât pentru turismul de
distanţă mică (week-end), cât şi pentru distanţe medii sau lungi 185. Ele s-au dezvoltat după
construirea primei locomotive cu aburi (construită în 1814 de George Stevens, cu o viteză de
deplasare de 22 km/h) şi a construirii primei linii de cale ferată în anul 1825 (în Marea Britanie, între
Stockton şi Darlington, iar în 1830 între Liverpool şi Manchester).

Reţeaua feroviară se extinde şi în alte ţări: Franţa (1833), Belgia şi Germania (în 1835), Austria
(1838) ş.a., dezvoltându-se într-un ritm mai accelerat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dacă
în anul 1840 lungimea căilor ferate era de 8.000 km, în anul 1881 se ajunge la 363.000 km, iar în
prezent reţeaua feroviară mondială are o lungime de circa 1.600.000 km, distribuită neuniform pe
continente şi ţări. Pe continente se observă concentrarea reţelei feroviare în America de Nord (45%)
şi Europa (27%), în timp ce alte continente însumează procente modeste: Asia (13%), America de Sud
(7%), Africa (5%) şi Australia (3%).
185
Unele linii de căi ferate sunt deja consacrate în turismul internaţional, cum ar fi: Orient Expres, Paris – Costa de Azur cu
celebrul tren albastru, Transiberianul ş.a.

206
 În prezent reţele feroviare impresionante sunt în S.U.A. (350.000 km), Rusia (140.000 km),
Canada (95.000 km), India (65.000 km), China (59.000 km), Australia, Argentina, Germania, Franţa,
Japonia ş.a. România deţine o reţea feroviară în lungime de 10.785 km, din care 36% căi electrificare
şi 27% linii duble de cale ferată.

Tabelul V-10

Cele mai vechi trasee feroviare din lume

Anul Ţara Linia feroviară

1825 Anglia Stockton – Darlington

1830 Anglia Liverpool – Manchester

1835 Belgia Bruxelles – Malines

1835 Germania Nürenberg – Furth

1836 Canada St. John – La praire

1836 Olanda Amsterdam – Haarlem

1836 Italia Napoli – Portici

1836 Rusia Sankt Petersburg – Pavlovsk

1841 Franţa – Elveţia Strassbourg – Basle

1847 Elveţia Zürich – Baden

1853 India Bombay – Thana

1854 România Oraviţa – Baziaş

1855 Australia Sidney – Liverpool

1857 Egipt Cairo – Alexandria

1872 Japonia Tokyo – Yokohama

207
 1876 China Shanghai – Kungwan

1894 Africa de Sud Capetown – Mafeking

1901 Chile Transandinul

Sursa: George Vlăsceanu, Bebe Negoescu, 2004

Densităţile maxime feroviare se înregistrează în Europa, în Cehia, Germania, Belgia,

Luxemburg, cu peste 100 km cale ferată la 1000 km 2, densităţile minime sunt specifice unor state din
Africa şi Asia, din Australia – Oceania, unde condiţionările naturale sau cele de natură economico-
sociale sunt elemente restrictive în dezvoltarea transportului feroviar.

Progresul tehnic resimţit de industria de echipamente, producătoare de material rulant sau

în construcţiile de căi ferate a determinat prin creşterea vitezei de deplasare 186 a garniturilor
feroviare, creşterea gradului de confort a călătoriei, extinderea reţelei feroviare, chiar şi în zone mai
greu de penetrat, dezvoltarea circulaţiei turistice. În acest sens, căile ferate de penetraţie sau rutele
feroviare transcontinentale au reprezentat pentru turism tot atâtea porţi de acces spre regiuni mai
puţin cunoscute, mai greu abordabile cu alte mijloace de transport, bogate în resurse turistice
naturale şi antropice, dar nevalorificate din acest punct de vedere.

Căile ferate se pot clasifica după mai multe criterii:

 după mediul geografic, se deosebesc:

- căile ferate de suprafaţă (majoritatea reţelei feroviare mondiale);

- căile ferate subterane: tuneluri feroviare, montane, subacvatice, metrouri;

 după ecartament187:

- căile ferate cu ecartament normal (1435 mm) – include cea mai mare parte din reţeaua
feroviară din Europa, Asia, Africa;

- căile ferate cu ecartament larg (1524 mm) – sunt specifice reţelei feroviare din Rusia,
fostelor state sovietice, precum şi Mongoliei.

186
Viteza medie comercială a trenurilor de pasageri în România este de 44 km/h faţă de 120-160 km/ h cât se înregistrează în
unele ţări dezvoltate.
187
Distanţa dintre şinele de cale ferată.

208
 BIBLIOGRAFIE

Akşit, Ilhan (2009), Pamukkale – Hierapolis, Akşit Kültür ve Turizm

Yayincilik, Istanbul.

209
Alastair, Fuad-Luke (2009), Călătorii eco, Ed. Vellant, Bucureşti.

Allix, Pierre, J.; Dacier Gérard (1970), Géographie générale, Ed. Masson&Cie,

Paris.

Alecu, Ioan, Niculae; Constantin, Marian (2006), Agroturism şi marketing

agroturistic, Ed. Ceres, Bucureşti.

Bailey, Rosemary (2010), National Geographic Traveler-Franţa, Ed. Adevărul

Holding, Bucureşti.

Baker, P. Cristopher (2010), National Geographic Traveler-Cuba, Ed. Adevărul

Holding, Bucureşti.

Barbier, B. (1978), Ski et stations de sports d’hiver dans le monde, „Wiener

Geographische Schriften“, nr. 51-52, Theil, Wien.

Basancenot, J.P. (1990), Climat et tourisme, Ed. Masson, Paris.

Bassaud, M. (1968), Sociologie des loisires et de tourism, UIOOT.

Berbecaru, I., Botez, M. (1977), Teoria şi practica amenajării turistice, Editura

Sport-Turism, Bucureşti.

Berlescu, E. (1982), Dicţionar enciclopedic medical de balneoclimatologie, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Boyer, M. (1996), L’invention du tourisme, Ed. Gallimard, Paris.

Boyer, M. (1999), Histoire du tourisme de masse, PUF, Paris.

Boniface, G. Brian; Cooper Chris (2007), Worldwide destination. The geography

of travel and tourism, Ed. Elsevier Butterworth Heinemann, Oxford.

Bonnet, J. (1994), Les grandes métropoles mondiale, Editura Nathan, Paris.

Bran, Florina, Istrate, I. (1996), Turismul ecologic, „Tribuna Economică“, nr.1-

34, Bucureşti.

Bran, Florina, Simon, Tamara, Nistoreanu, Puiu (2000), Ecoturismul, Editura

210
 Economică, Bucureşti.

Brigand, L. (1991), Les îles en Mediteranée, Fascicule du Plan Bleu, Ed.

Economica, Paris.

Bull, A. (1991), The economics of travel and tourism, Ed. Pitman.

Cazes, G. (1989), Le tourisme international: mirage ou strategie de’avenir?, Ed.

Hatier, Paris.

Cazes, G. (1992), Le tourisme dans le monde, în Enciclopédie de géographie,

Ed. Economica, Paris.

Ceballos, L.; Lascurain, H. (1990), Tourism, Ecotourism and Protected

Areas, Perth.

Ciangă, Nicolae (1995), Evoluţia şi tendinţele cercetării de geografia turismului

în România, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai“ , Cluj-Napoca.

Ciangă, Nicolae (1997), Turismul din Carpaţii Orientali, Editura Presa

Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Ciangă, Nicolae (2002), România - Geografia turismului, Editura Presa

Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Cioban, L., Gabriela (2003), Globalizarea, Uniunea Europeană şi turismul,

Revista de Turism, nr. 3, Suceava.

Clawson, M.; Knetsch, J. (1966), The Economics of Outdoor Recreation,

John Hopkins University Press, Baltimore.

Cocean, Pompei (1988), Chei şi defilee din Munţii Apuseni, Ed. Academiei,

R.S.România, Bucureşti.

Cocean, Pompei (1996), Geografia turismului, Ed. Carro, Bucureşti.

Cocean, Pompei (1997), Geografia turismului românesc, Ed. Focul Viu,

Cluj-Napoca.

211
Cocean, Pompei (2005), Geografia Europei, Ed. Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean, Pompei; Vlăsceanu, Gheorghe; Negoescu, Bebe (2005), Geografia

generală a turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti.

Cohen, Erik (1972), Toward a Sociology of International Tourism, Social

Research, Political Economics, vol. 39, no.1, Arien Mack Editor.

Cojocariu, Steliana (2010), Strategii în turism şi servicii, Ed. Universitară,

Bucureşti.

Constantinescu, T. (1987), Peşterile Terrei, Ed. Albatros, Bucureşti.

Cosmescu, I. (1998), Turismul, Ed. Economică, Bucureşti.

Cristureanu, Cristina (1992), Economia şi politica turismului intrnaţional, Ed.

Abeona, Bucureşti.

Cristureanu, Cristiana, colab. (1999), Turism internaţional, Ed. Oscar Print,

Bucureşti.

Cuvelier, P. (1998), Anciennes et nouvelles formes de tourisme, Ed.

L’Harmatton, Paris.

Dacharry, M. (1990), Tourisme méditerranéen, Ed. SEDES, Paris.

Davidson, R. (1995), Tourisme en Europe, Ed. Economica, Paris.

Delobez, A. (1998), Tourisme. Images économiquedu monde, Ed. SEDES,

Paris.

Dinu, Mihaela (2002), Geografia turismului, Ed. Didactica şi Pedagogică,

Bucureşti.

Dinu, Mihaela (2005), Ecoturism – coduri etice şi norme de conduită, Ed. CD

Press, Bucureşti.

Dumitrescu, Sterian; Bal, Ana (2002), Economie mondială, Ed. Economică,

212
 Bucureşti.

Dunlop, Fiona, (2010), National Geographic Traveler – Spania, Ed. Adevărul

Holding, Bucureşti.

Erdeli, George, Istrate, I. (1996), Potenţialul turistic al României, Ed.

Universităţii, Bucureşti.

Erdeli, George, Istrate, I. (1997), Amenajări turistice, Ed. Universităţii,

Bucureşti.

Erdeli, George, Cândea, M., Braghină C., Costache, S., Zamfir, D. (1999),

Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint, Bucureşti.

Erdeli, George; Cândea, Melinda; Simon Tamara (2000), România –

potenţial turistic şi turism, Ed. Universităţii din Bucureşti.

Fennell, David (2008), Ecotourism, Ed. Routledge, Abingdon, Oxford.

Florea, Miron (2011), Geografia turismului, Ed. Universităţii Transilvania,

Braşov.

Garnier, Beaujeu, J.; Chabot, G. (1971), Geografie urbană, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti.

Giotart, J.P.L. (1990), Géographie du tourisme, Ed. Masson, Paris

Glăvan, Vasile (2000), Turismul în România, Ed. Economică, Bucureşti.

Glăvan, Vasile (2005), Geografia turismului, Ed. Fundaţiei «România de

Mâine»,Bucureşti.

Grigore, M. (1989), Defilee, chei şi văi de tip canion în România, Ed. Ştiinţifică

şi Enciclopedică, Bucureşti.

Hall, C. Michael; Page, J. Stephen (2006), The Geography of Tourism and

Recreation, Ed. Routledge, Abingdon, Oxford.

Hall, Peter (2007), Urban land, housing and transportation: the global

213
 challenge, GUD, vol. III, nr. 1.

Harison, D. (1992), Tourism and the less developed countries, Belhaven, Paris.

Honey, Martha (2008), Ecoturism and Sustainable Development, Ed.

IslandPress, Washington, DC.

Hunziker, W. (1940), Individual und Sozial Tourism in Westeuropäischen

Raum, Berna.

Ianoş, Ioan (1987), Statele şi organizarea spaţiului, Ed. Academiei, Bucureşti.

Ielenicz, Mihai; Comănescu, Laura (2006), România: potenţialul turistic, Ed.

Universitară, Bucureşti.

Ionescu, Ion (2000), Turismul, fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar

Print, Bucureşti.

Jamot, C. (1988), Thermalisme et villes thermales en France, Institut d’Etudes

du Massif Central, Université Clermont-Ferrand.

Knox, Dan (2011), Tourist cities, Ed. Routledge, Abingdon, Oxford.

Kripendorf, J. (1984), Die Ferienmenschen. Fur ein menes Vertandius von

Freizeit und Reisen, Zürich und Schwalisch Hall.

Leask, Ana; Fyall, Alan (2006), Managing World Heritage Sites, Ed. Elsevier

Butterworth Heinemann, Oxford.

Lupu, N. (2010), Hotelul – Economie şi management, Ed. C.H. Beck, Bucureşti.

Mac, Ioan (1992), Geografie turistică, UDC, Sibiu.

Marin, Ion; Nedelcu, Adrian (1995), Geografie mondială, Ed. Prahova, Ploieşti

Marin, Marian; Marin, Ion (2009), Medii şi regiuni geografice pe glob, Ed.

Universitară, Bucureşti.

Matei, Elena (2011), Ecoturism, Ed. Universitară, Bucureşti.

214
Minciu, Rodica (1995), Amenajarea turistică a teritoriului, Ed. Sylvi, Bucureşti.

Minciu Rodica (2001), Economia turismului, Ed. Uranus, Bucureşti.

Muntele, Ionel; Iaţu, Corneliu (2003), Geografia turismului: concepte, metode şi

forme de manifestare spaţio-temporală, Ed. Sedcom Libris, Iaşi.

Naisbitt, John (1989), Megatendinţe, Ed. Politică, Bucureşti.

Naum, T.; Nianqiang, Cui; Chivoiu, Nicolae (1998), Ţara Marelui Dragon:

China-Geografie şi Turism, Fundaţia Niphargus, Ed. Universal Dalsi.

Neacşu, N. (2000), Turismul şi dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, Bucureşti.

Neagu, Vasile (2000), Servicii şi turism, Editura Expert, Bucureşti.

215