Sunteți pe pagina 1din 37

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII,

TINERETULUI SI SPORTULUI

COLEGIUL AGRICOL"DR.C.ANGELESCU"BUZAU

PROIECT PENTRU SUSTINEREA EXAMENULUI


DE

CERTIFICARE A COMPETENTELOR
PROFESIONALE

DOMENIU:RESURSE NATURALE SI PROTECTIA MEDIULUI


CALIFICARE:TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECTIA CALITATII MEDIULUI

ABSOLVENT:RUGINA ELENA - ANDREEA


INDRUMATOR:PROF.ING.SERBAN CAMELIA
SESIUNE IUNIE 2011
DESEURI PERICULOASE

Argument……………………………………............................................pag.3
Capitolul I- Definiţia şi clasificarea deşeurilor…….............................….…
pag.5
Capitolul II- Managementul deşeurilor…....................................................pag.8
II.1.Problema transportului dşeurilor…………………...............................…
pag.9
II.2. Depozitele de deşeuri………………………..................…..................pag.9
Capitolul III- Deşeurile în România……………………............................pag.12
III.1. Problema deşeurilor în
Romania...........................................................pag .12
III.2. Planurile Regionale de Gestionare a
Deşeurilor......................................pag. 13
Capitolul IV- Deşeuri periculoase…………………………………….....pag .14
IV.1.Legislatie privind Gestiune Deseuri si Substante Chimice Periculoase......pag.16
IV.2.Listele deşeurilor periculoase……………………………..............…...pag.17
IV.3.Caracteristicile deşerilor periculoase…………………….................….pag .
18
Capitolul V- Transportul deşeurilor periculoase………………..............…pag .
20
Capitolul VI- Reducerea şi minimizarea deşeurilor periculoase….........
…..pag .20
VI.1.Metode de tratare a deşeurilor
periculoase………………….................pag .21
Capitolul VII- Depozitarea deşeurilor
periculoase……………..................pag.22

Concluzii…………………………………………………..................…pag .26
Bibliografie……………………………………………………..…...….pag .27

Argument
În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării
deficitare, depozitele de deşeuri se număra printre obiectivele
recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi
sănătatea publică.

Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de


deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de
populaţie, sunt:

 modificări de peisaj şi disconfort vizual;

 poluarea aerului;

 poluarea apelor de suprafaţă;

 modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor


pe terenurile învecinate.

Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate


de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor orăşeneşti
actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu
materiale inerte.

Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor


de suprafaţa contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi
suspensii.

Depozitele ne impermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa


infestării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente
poluante. Atât exfiltraţiile din depozite, cât şi apele scurse pe versanţi
influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează
asupra folosinţei acestora.

Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru


depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar,
dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe
durata a cel puţin două generaţii dacă se însumează perioadele de
amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică şi post
monitorizare (15-20 ani).

În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă


eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de
30-300 specii/ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului.
În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul
că:

 în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice


zonelor poluate;

 unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor


care îşi găsesc hrana în gunoaie (şobolani, ciori).

Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la


durata exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după
eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili
echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil
modificată.

Deşeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc


pentru sănătate datorită conţinutului lor în substanţe toxice precum
metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate.

Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase


(inclusiv nămolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la
vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deşeuri
solide orăşeneşti. Această situaţie poate genera apariţia unor
amestecuri şi combinaţii inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă
parte, prezenţa reziduurilor menajere uşor degradabile poate facilita
descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce
poluarea mediului.

Capitolul I
Definiţia şi clasificarea deşeurilor
Deşeurile sunt generate în diferitele stadii ale activităţii umane
şi reprezintă o caracteristică inevitabilă a unei societăţi industrializate
sau în curs de industrializare.
Diversele categorii de deseuri se clasifica dupa o serie de criterii:
sursa generatoare
starea de agregare
proprietatile fizico-chimice
origine
1. Sursa generatoare (provenienta)

1.1 deseuri industriale (deseuri provenite din industriile alimentara, miniera, energetica,
chimica, metalurgica, petroliera, chimica etc)

1.2 deseuri din constructii (beton, mortar, moloz pamant etc)

1.3 deseuri agrozootehnice (dejectii animale, resturi de furaje, diverse resturi vegetale,
cultura mare, ierbicide, ingrasaminte, fungicide etc)

1.4 deseuri urbane


1.4.1 deseuri menajere – rezultate din activitatea casnica zilnica: comerciala, restaurante,
hoteluri, institutii de invatamant etc.

Deseurile menajere sunt generate de catre populatie, dar cuprind si deseuri similare
generate de agentii economici industriali sau agentii comerciali: obiecte vechi si
deteriorate, carton, hartie, tesaturi, sticla, resturi alimantare, cenusa, materiale plastice,
ambalaje etc.
1.4.2 Deseuri stradale: gunoiul maturat de pe strazi, gunoiul din parcuri, locuri publice,
depunerile stradale etc

1.4.3 Deseuri comerciale provenite din activitatea comerciala de orice fel, mai ales:
produse perisabile, ambalaje din plastic, hartie, carton

1.4.4 Deseuri sanitare provenite din institutiile de sanatate: spitale, policlinici, dispensare,
cabinete stomatologice, cabinete medicale particulare;ele au un potential infectios ridicat,
prezentand din acest motiv un grad de risc mare; manipularea, transportul si tratarea lor
se realizeaza cu mijloace si metode specifice.

1.5 Deseuri speciale: explozibili, substante toxice, substante radioactive.


Aceste deseuri rezulta din activitatile industriale,de cercetare, agricole, centrale atomo-
electrice etc. Deseurile menajere in cea mai mare parte sunt solide.
Cantitatea, natura si compozitia lor sunt extrem de variate si influentate apreciabil de
conditiile climatice, felul de viata al oamenilor, gradul de industrializare etc.

In cazul deseurilor stradale, cantitatea si compozitia lor depind de:


zona geografica (deal, ses, munte)
clima
natura pavajului
gradul de acoperire cu vegetatie.

In general sunt deseuri solide uscate, dar pot fi si suspensii, rezultate de la spalarea
strazilor.

Deseurile provenite din industria extractiva sunt in cantitate foarte mare; haldele de
steril prezinta un mare pericol sanitar, datorita continutului ridicat de Pb, Cu, Cr etc,
substante toxice pentru organismele vegetale si animale.

Deseurile menajere solide din zonele urbane din tara noastra variaza intre 0,5…0,9
kg/locuitor/zi, ceea ce face sa rezulte o cantitate medie de 8700 tone/zi.
Din aceasta cantitate numai cca 5 % sunt incinerate, restul find depozitate in rampe
foarte putin amenajate sau necontrolat.

Depozitele necontrolate sunt lipsite de amenajarile minime necesare; ele constituie


zone insalubre care pun in pericol viata oamenilor prin riscul impurificarii apelor
subterane si de suprafata, datorita scurgerilor de lichid organic (levigat); totodata ele
creaza disconfort olfactiv ca urmare a mirosurilor neplacute degajate, afecteaza estetica
peisajului, favorizeaza mentinerea si innmultirea unor focare generatoare de boli pentru
oameni si animale.

In cea mai mare parte a cazurilor are loc depozitarea comuna a deseurilor menajere
cu cele industriale.
Din punct de vedere cantitativ, deseurile menajere constituie cea mai mare parte a
deseurilor urbane.

Deseurile rurale difera de cele urbane prin compozitie si cantitate.


Inexistenta in zona rurala a unor servicii publice de salubritate face imposibila
intocmirea unei statistici a deseurilor rurale, motiv pentru acre ele pot fi evaluate doar
aproximativ.
Cantitatea de deseuri rurale este de cca 0,3 kg/locuitor/zi.
Se poate estima o cantitate medie anuala de cca 1 milion tone deseuri menajere
rurale, pentru o populatie rurala de cca 10 milioane locuitori.
In marea majoritate a cazurilor deseurile men
ajere rurale sunt aruncate pe malul cursurilor de apa sau chiar in albia apei, motiv pentru
care gradul de poluare a mediului poate sa fie mai intens decat in cazul depozitarii
deseurilor urbane.

Diferentele inregistrate de la o tara la alta in ceea ce priveste cantitatea si caracteristicile


deseurilor sunt dependente de:
gradul de dezvoltare industriala
gradul de dezvoltare tehnologica
nivelul de trai
nivelul de civilizatie
densitatea demografica.

Diferentele sunrt cuprinse intre 150-600 kg/an/locuitor.

Desi deseurile colectate in diverse tari contin cam aceleasi categorii de compusi,
compozitia lor difera de la tara la tara, reliefand de fapt nivelul tehnologic al economiei si
gradul de civilizatie.
Deseuri periculoase

Ele sunt reprezentate de deseurile intamplatoare si prezinta un grad mediu si ridicat


de periculozitate.

Conform OECD deseurile periculoase reprezinta cca 16 % din totalul deseurilor


inregistrate anual in Europa.

In Europa de vest cantitatea de deseuri periculaose este de ordinul 30-45 milioane


tone/an, pe cand in Europa centrala si de est acestea sunt cam 6 milioane tone/an, in
Rusia inregistrandu-se 25-30 milioane tone/an.

Cantitatea de deseuri periculoase este foarte diferita de la tara la tara; aceasta se


datoreaza, probabil, modului de incadrare a acestui tip de deseuri in fiecare tara.
In tabelul 3.2 se prezinta lista substantelor periculoase continute in deseurile
menajere.

Gravitatea acestei probleme consta in faptul ca aceste deseuri sunt depozitate, ceea ce
reclama luarea unor masuri de protectie specifice, foarte severe.
Prezenta componentelor periculoase in deseurile urbane limiteaza posibilitatea de
reciclare a acestora datorita existentei pericolului de contaminare.

Tabelul 3.2 Substante periculoase prezente in deseurile menajere


Nr.
Denumirea produsului Tipul susbstan-elor intamplatoare continute
Crt.
1. Plastic Compusi organoleptici, solventi organici, PVC
2 Pesticide Compusi clorurati, c
6
Produse petroliere
Ulei, metale grele, urme catalizatori, fenoli, acizi,
solventi etc

7
Metale
Metale grele

8
Piele
Metale grele, vopsele, pigmenti, solventi

9
Textile
Metale grele, compusi organici cu clor, vopsele,
solventi, pigmenti

ompusi cu fosfor
3 Medicamente expirate Solventi si reziduuri organice, urme de metale grele
4 Picturi Metale grele, pigmenti, solventi, reziduuri organice
5 Baterii Metale grele, acizi, alte substante chimice

Compoziţia şi cantitatea de deşeuri sunt puternic dependente de


natura consumului, precum şi de structura industrială şi economică.
Deşeurile reprezintă o pierdere enormă de resurse, atât sub
formă de materiale cât şi de energie. Deoarece generarea excesivă de
deşeuri este un simptom al proceselor de producţie ineficiente, al
durabilităţii reduse a bunurilor şi al structurii consumului, cantităţile de
deşeuri pot fi considerate ca indicator pentru eficienţa cu care
societatea utilizează materiile prime. (Oros, Draghici-2002)

În momentul de faţă nu există o clasificare general acceptată a


deşeurilor. Cea mai bună clasificare generală pare a fi Reglementarea
deşeurilor propusă de Comunitatea Europeană, care propune clasificări
pentru:
A.producătorii de deşeuri;
B.Colectorii de deşeuri;
C.Tratarea şi depozitarea deşeurilor.
Directivei Consiliului 74/442/CEE privind deşeurile, amendată
de Directiva Consiliului 91/156/CCE clasifică deşeurile după sursă,
procese şi direcţii din care provin, furnizând bază pentru obţinerea de
statistici comparabile şi compatibile privind deşeurile în Ţările Membre
ale Comunităţii Europene. (XXX-2005)
După provenienţă, se pot deosebi următoarele tipuri de
deşeuri:
1. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generale în
mediul urban şi rural.
1.1 Deşeuri menajere, provenite din activitatea caznică, magazine,
hoteluri, restaurante, instituţii;
1.2 Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase
plastice, frunze, praf);
1.3 Deşeuri din construcţii şi demolări, provenite din activitatea
de construcţii şi modernizare şi întreţinerea străzilor;
1.4 Nămol orăşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate
şi menajere;
2. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete
medicale;
3. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale
sau agricole;
3.1. Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le
clasifica în:
- Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu
azbest;
- Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice;
- Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii;
- Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive;
- Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de
exemplu cenuşile produse de termocentralele care funcţionează pe
carbine;
3.2. Deşeuri agro-zootehnice provenite din agricultură şi în special,
din zootehnie;
3.3. Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi
substanţele radioactive;
După destinaţie deşeurile constituie două subgrupe:
recuperabile şi irecuperabile, iar după origine pot fi grupate de
asemenea în două subgrupe: rebuturi şi reziduuri. Rebut poate fi o
maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct.
Reziduuri sunt materiile prime, materiale sau produse care sunt
respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor acţiuni umane (menaj,
comerţ, ramuri industriale, agroalimentare etc.).
Clasificarea care consideră drept criteriu sursa are avantajul că,
în multe cazuri, este în concordanţă cu modalităţile existente de
colectare şi depozitare a deşeurilor.

După direcţiile din care apar, deşeurile cele mai semnificative


în ceea ce priveşte mărunţirea sunt:
- Deşeuri agricole;
- Deşeuri din construcţii şi demolări;
- Echipament electric şi electronic;
- Vehicule la sfârşitul perioadei de utilizare;
- Sticlă;
- Deşeuri verzi;
- Deşeuri miniere şi de la cariere;
- Hârtie;
- Materiale plastice;
- Deşeuri de la furnale şi zgură din oţelării;
- Textile şi îmbrăcăminte;
- Deşeuri de lemn.
În funcţie de natură şi de efectul asupra oamenilor,
direcţiile din care apar, deşeurile se clasifică în trei mari categorii:
radioactive, periculoase şi benigne. (Oros, Drăghici-2002)
Catalogul European al Deşeurilor (CED) este o listă ilustrativă,
care nu epuizează complet subiectul, şi este orientată pe process şi
mod de apariţie. Aceasta este subdivizată în 20 de categorii principale.
Pentru descrierea unui deşeu există trei niveluri: categoria principală,
subcategoria şi tipul. Pentru o definire exactă, un singur deşeu trebuie
descris utilizând toate cele trei niveluri. Catalogul conţine 776 tipuri de
deşeuri. Unele categorii de deşeuri sunt excluse din CED, cele mai
importante fiind: deşeurile radioactive, efluenţii gazoşi emişi în
atmosferă, explozivii neutilizaţi.
În mometul de faţă nu există un inventar realist al producerii,
compoziţiei şi căilor de depozitare a deşeurilor pentru Europa ca întreg.

Capitolul II
Managementul deşeurilor

Iniţial managementul deşeurilor avea drept obiectiv


îndepărtarea deşeurilor şi curăţirea oraşelor. Dezvoltarea economică şi
socială durabilă fără deteriorarea calităţii mediului impune un
management adecvat al deşeurilor fără epuizarea resurselor naturale.
Managementul modern priveşte în alt mod
deşeurile.................................................................................................
În primul rând ele nu sunt privite ca şi „resturi” care trebuie
îndepărtate din motive sanitare, ci ca o sursă de materii şi materiale
prime. În acest fel se pune accent pe reciclarea şi valorificarea
deşeurilor, utilizarea energiei şi depozitarea deşeului ultim. În acest fel
se impune un sistem integrat de reprelucrare şi reciclare a deşeurilor
bazat pe un număr mare de tehnologii. Iniţial reciclarea deşeurilor s-a
bazat pe recuperarea deşeurilor de metale valoroase, iar mai apoi
recuperarea tuturor materialelor, producerea biogazului, iar resturile
arse şi deşeul ultim să fie depus pe platforme. În acest context
managementul deşeurilor ocupă un rol important deoarece deşeurile
nu sunt numai o potenţiala sursă de poluare, ele constituind şi o sursă
de materii prime secundare.
Managementul deşeurilor este un subiect complex format dintr-
o multitudine de componente. În mod particular managementul
deşeurilor din Uniunea Europeană
Reprezintă o provocare deosebită prin faptul că ea nu trebuie să
perturbe piaţa Europeană. Deşi nu există o reţetă care să se aplice în
toate situaţiile, Uniunea are principii ferme pe care se bazează
diferitele niveluri ale sistemelor de management al deşeurilor:
- Principiul prevenirii – producerea deşeurilor trebuie minimizată şi
evitată pe cât posibil;
- Principiul responsabilităţii producerii şi al plăţii poluării – acela
care produce deşeurile sau contaminează mediul înconjurător trebuie
să plătească costul;
Acţiunilor sale;
- Principiul precauţiei – trebuiesc anticipate problemele potenţiale;
- Principiul proximităţii – deşeurile trebuiesc depozitate cât se
poate de aproape de locul în care au fost produse.
Aceste principii au căpătat o formă mai concretă în strategia
generală privitoare la deşeuri a Uniunii Europene din 1996 care
ierarhizează operaţiunile de management al deşeurilor:
1. Prevenirea apariţiei deşeurilor;
2. Reciclarea şi reutilizarea;
3. Depozitarea finală optimă şi îmbunătăţirea monitorizării.
Strategia insistă de asemenea asupra necesităţii ca:
- Să se reducă deplasarea deşeurilor şi să se îmbunătăţească
sistemul de reglementări privind transportul;
- Să se utilizeze mijloace manageriale noi, cum sunt:
O Instrumente economice de reglementare;
O Statistici şi comparaţii utilizând date corecte;
O Planuri de management al deşeurilor;
O Responsabilităţi adecvate stabilite prin legislaţie. (XXX-2008)

II.1. Problema transportului deşeurilor

O cantitate prea mare de deşeuri se transportă încă pe distanţe


lungi. În unele ţări standardele privitoare la tratare şi depozitare sunt
îngăduitoare şi, drept consecinţă tratarea şi depozitarea sunt foarte
ieftine. Dar transferarea deşeurilor dintr-o ţară cu standarde exigente
de mediu (şi, deci, cu costuri mari de tratare şi depozitare) în ţări în
care aceste operaţii nu sunt foarte costisitoare, nu este o opţiune
adecvată pe termen mediu şi lung.
Oricum transportul deşeurilor trebuie minimizat în vederea
reducerii riscului de accidente şi economisirii resurselor. Politica UE
stabileşte că, pe teritoriul Europei, deşeurile trebuiesc depozitate în
locuri cât mai apropiate de acela în care au fost produse (principiul
proximităţii).

II.2. Depozitele de deşeuri


Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele
de tratare ale deşeurilor sunt variate, la fel ca deşeurile în sine şi locul
lor de provenienţă. În principiu, deşeurile pot fi scoase din circuitul economic
(eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării
deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele
recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi
sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc determinate de
depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt
percepute de populaţie, sunt:
 modificări de peisaj şi disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafaţă;
 modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe
terenurile învecinate.
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii
antrenate de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor
orăşeneşti actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi
acoperirea cu materiale inerte. Scurgerile de pe versanţii depozitelor
aflate în apropierea apelor de suprafaţa contribuie la poluarea acestora
cu substanţe organice şi suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori
sursa infestării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte
elemente poluante. Atât exfiltraţiile din depozite, cât şi apele scurse pe
versanţi influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se
repercutează asupra folosinţei acestora. Scoaterea din circuitul natural
sau economic a terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces
ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de
“dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii
dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-
30 ani), refacere ecologică şi postmonitorizare (15-20 ani). În termeni
de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe
suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha,
fără a considera şi populaţia microbiologică a solului.
Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp
la durata exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după
eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili
echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil
modificată. Actualele practici de colectare transport/depozitare a
deşeurilor urbane facilitează înmulţirea şi diseminarea agenţilor
patogeni şi a vectorilor acestora: insecte, şobolani, ciori, câini
vagabonzi. Deşeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de
risc pentru sănătate datorită conţinutului lor în substanţe toxice
precum metale grele, pesticide, solvenţi, uleiuri uzate.
Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase
(inclusiv nămolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la
vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deşeuri
solide orăşeneşti. Această situaţie poate genera apariţia unor
amestecuri şi combinaţii inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă
parte, prezenta reziduurilor menajere uşor degradabile poate facilita
descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce
poluarea mediului.
În funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică în
depozite pentru deşeuri periculoase, depozite pentru deşeuri
nepericuloase, depozite pentru materiale inerte şi depozite pentru un
singur fel de deşeuri (monodeponie). Depozitele trebuie să dispună de
sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză,
instalaţii de recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului,
de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere,
excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilaje.Eliminarea
deşeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură
ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată.
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit
închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) şi este o
practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se organizează în
cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate.
O rampă de gunoi realizată şi exploatată corect este o metodă
relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare ale
deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative
asupra mediului, cum ar fi împrăştierea de gunoaie, atragerea
dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor şi a
solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor
gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi
metanul, care produc efect de seră şi contribuie la încălzirea globală.
Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma
proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în
sol şi poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de
puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra acestor rampe. În
mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări
densitatea şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.

Capitolul III
Deşeurile în România
III.1. Problema deşeurilor în România

La nivelul României, problemele legate de gestionarea deşeurilor


sunt, în mare parte:
cantitatea de deşeuri nu se cunoaşte cu exactitate din cauza lipsei
sistemelor de cântărire;
există cantităţi semnificative de deşeuri necolectate; circa 20% din
locuitorii mediului urban nu au contracte de salubrizare, iar în mediul
rural aproape nimic nu se colectează organizat;
colectarea deşeurilor menajere este neselectivă, iar reciclarea se axează
doar pe acele tipuri de deşeuri uşor vandabile;
deşeurile depozitate au conţinut mare de materiale organice care prin
descompunere generează gaze cu efect de seră (metan, dioxid de
carbon);
valorificarea energetică a deşeurilor nu este o practică de eliminare
curentă în România;
nu este organizată o reţea comercială pentru valorificarea deşeurilor,
depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile- în
apropierea locuiţelor, a apelor de suprafaţă, a zonelor de agrement;
depozitele nu sunt amenajate corespunzător, conducând la poluare.
Colectarea, reciclarea şi tratarea deşeurilor reprezintă o
prioritate şi se regăseşte şi în angajamentele asumate de România faţă
de Uniunea Europeană. Deocamdată, nu a fost pus la punct sistemul
de colectare selectivă pe întreg teritoriul ţării. Statistici oficiale, arată
că în România, în anul 2008, au fost generate circa 36.315.000 de tone
de deşeuri, din care 99,4% reprezintă deşeuri nepericuloase şi 0,6%
deşeuri periculoase. Cele mai mari cantităţi provin din industria
extractivă - 94,9%, urmată de industria prelucrătoare. Cel mai mare
impact asupra populaţiei îl au deşeurile municipale care, în 2008, au
reprezentat 380 de kilograme pe cap de locuitor.
În România 1.300.000 tone de ambalaje au fost introduse pe
piaţă în 2007. Din acestea 36% au fost reciclate. Agenţia Naţionala
pentru Protecţia Mediului a stabilit un obiectiv de 40% rată de reciclare
a deşeurilor municipale în 2011.
Potrivit legislaţiei europene, ţara noastră trebuie să recicleze
55% din deşeurile de ambalaje generate în anul 2013.
Fiecare roman generează cam 5 kilograme de deşeuri pe săptămână.
Anual, România trebuie să gestioneze eficient, în medie, 36,7 milioane
de tone de deşeuri, adică aproximativ 100.000 de tone de deşeuri pe
zi. Din totalul deşeurilor municipale, aproximativ 40% reprezintă
materiale reciclabile, din care cca.20% pot fi recuperate, nefiind contaminate.
Instituţiile din industria sticlei, hârtiei şi cartonului şi maselor
plastice au început să preia aceste deşeuri de la centrele de colectare
în vederea reciclării şi/sau valorificării. Cantitatea acestui tip de
deşeuri generată în România este relativ scăzută, dar se prognozează
o creştere, determinată de dezvoltarea economică a ţării. Nu există
încă un sistem adecvat de valorificare a deşeurilor din construcţii şi
demolări, ci doar o reutilizare internă în gospodăria proprie sau o
comercializare pe o piaţă nedeclarată.

III.2. Planurile Regionale de Gestionare a


Deşeurilor

România dispune de un instrument pentru reducerea poluării mediului,


pentru îmbunătăţirea sănătăţii publice, şi pentru promovarea
dezvoltării durabile - Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor
(PRGD). Avem opt planuri regionale pentru gestionarea deşeurilor.
Populaţia a fost instruită cum să separe la sursă diferitele
categorii de deşeuri. De asemenea, se urmăreşte colectarea întregii
cantităţi de deşeuri generate, fluxul deşeurilor colectate separat va fi
eficientizat, toate depozitele necontrolate vor fi închise şi ecologizate,
şi se vor construi noi depozite controlate, staţii de sortare şi de
compostare, şi instalaţii de reciclare.
În România, autorităţile publice locale trebuie să asigure
colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje prin serviciile publice de
salubrizare, precum şi prin amenajarea de spaţii adecvate şi
amplasarea de containere pentru gunoiul
diferenţiat................................................................
Există operatori economici reciclatori de deşeuri de hârtie şi
carton, materiale plastice, sticlă, lemn, materiale feroase şi neferoase.
Aceştia preiau deşeurile de la colectorii autorizaţi.

Capitolul IV
Deşeuri periculoase

Deseurile toxice, sub formã solidã, lichidã sau gazoasã pot cauza moartea,
îmbolnãvirea sau rãnirea oamenilor, sau distrugerea mediului, dacã sunt tratate,
depozitate, transportate în mod necorespunzãtor, sau pãrãsite. Substanþele sunt
considerate deºeuri periculoase dacã sunt inflamabile, corozive, reactive sau
toxice. Amestecurile, reziduurile sau materialele care conþin reziduuri toxice sunt
considerate de asemenea reziduuri toxice.

Tipuri de deseuri toxice


Deseurile industriale
Deseurile toxice sunt generate de aproape fiecare industrie, iar industriile
care nu produc deseuri toxice ele însele, folosesc însã produse ale industriilor care
produc deseuri.
Deseurile agricole
Industria nu este singura care gene-reazã deseuri. Agricultura produce deseuri
ca pesticide, ierbicide si materialele folo-site în aplicarea lor. Fluoriþii reziduali
sunt produse secundare ale producerii de fertili-zatori pe bazã de fosfaþi.
Pânã si nitraþii solubili rezultaþi în urma folosirii bãlega-rului
ca îngrãsãmânt se pot dizolva în apa din pânzele freatice si
contamina fântânile, cauzând probleme de sãnãtate.
Deseurile urbane
Sursele de deseuri urbane includ vopselele toxice, solvenþii
inflamabili, curãþitorii caustici, bateriile toxice, pesticidele si chiar
mercurul din termometrele sparte. Sistemele de eliminare ale
deseurilor locale pot refuza aceste obiecte. Dacã sunt acceptate,
trebuie fãcutã o monitorizare atentã pentru asigurarea faptului cã
solul sau pânza freaticã nu sunt contaminate. Renovarea caselor
mai vechi poate cauza ca vopseaua cu plumb toxicã sã se
desprindã de pe pereþi. Materialele izolatoare de la þevile pentu
cuptor pot conþine particule de azbest, care se pot desprinde, iar
dacã sunt inhalate pot cauza boli de plãmâni sau chiar cancer.
Efecte ale deseurilor toxice
Deseurile pot polua solul, aerul, apa de suprafaþã sau pânza
freaticã. Poluarea solului poate afecta oamenii, plantele si
animalele. În Times Beach, Missouri, S.U.A., în 1983, pentru a
preveni ridicarea prafului pe strãzi a fost împrãºtiat petrol
contaminat cu bifenili policloruraþi (PCB-uri). Astfel, oamenii care
locuiau în acea regiune au fost expusi la contentratii mari de PCB-
uri. Noroiul din canalizãrile municipale poate contine elemente
toxice dacã deseurile industriale au fost amestecate cu cele
domestice. Dacã noroiul este folosit ca îngrãsãmânt, aceste
elemente ar putea contamina câmpurile cultivate. Substantele
toxice pot fi absorbite de plante, ajungând la animalele care au
pãscut acolo si chiar la oameni.

Aerul poate fi contaminat de emisiile directe de deseuri


toxice. Evaporarea de solvenþi toxici din vopsele si din agentii de
curãtare este o problemã comunã.
Poluarea râurilor si lacurilor, dacã este suficient de toxicã,
poate distruge fauna si flora instantaneu, sau de-a lungul
timpului. De exemplu, fluoridul se acumuleazã în oase si dinti,
prea mult fluorid în apã putând cauza probleme ale oaselor si
dintilor. Compusi precum diclordifeniltricloretanul (DDT-ul), PCB-
urile si dioxinele sunt mai solubili în grãsimi decât în apã. Astfel,
aceste substante se gãsesc în concentratii mici în apã, însã în
concentratii mai mari în insecte si alge si în concentraþii ºi mai
mari în pesti, pãsãrile si oamenii care se hrãnesc cu peste fiind
foarte expusi unor concentratii mari de substanþe periculoase.
Chiar si poluarea care nu este toxicã poate omorî. Fosfatii si
nitratii, de obicei inofensivi, pot fertiliza algele care cresc în lacuri
si râuri. Când algele cresc, în prezenta luminii solare, produc
oxigen. Însã dacã algele cresc prea mult sau prea rapid, consumã
mari cantitãti de oxigen atunci când soarele nu strãluceste si
când au început sã decadã. În final, lipsa oxigenului va sufoca
alte forme de viaþã; unele creaturi putând fi otrãvite de toxinele
conþinute de alge. Acest proces de supracrestere a numãrului de
alge, numit eutrificatie, poate omorî viata din lacuri si râuri. În
unele cazuri, anumite alge pot otrãvi apa potabilã.
Poluantii subterani pot fi cãrati de cursurile de apã subterane.
Aceste deseuri formeazã coloane lungi de contaminanti, care pot
ajunge la suprafatã dacã apa iese printr-un izvor sau fântânã.
Foarte periculosi sunt solventii care se pot scurge din
rezervoarele subterane. De asemenea, în aceste coloane de
deseuri se pot întâlni si ioni toxici de metal.

În 1976, în SUA prima lege privind problema deşeurilor


periculoase a fost trecută prin Congres. Această legislaţie este numită
Actul privind Convervarea şi Recuperarea Resurselor (RCRA).
RCRA defineşte deşeul periculos ca: un deşeu solid său o
combinaţie de deşeuri solide care, din cauza cantităţilor lor, a
concentraţiilor sau a caracteristicilor chimice, fizice sau infecţioase
pot cauza sau contribui semnificativ la creşterea mortalităţii sau o
creştere în mod irevesibil a îmbolnăvirilor sau posedă o prezenţă
substanţială sau un potenţial pericol asupra sănătăţii umane sau a
mediului când sunt tratate, stocate, transportate, depozitate sau
organizate în acest fel.
Există totodată două definiţii ale deşeurilor periculoase sub
programul RCAR: o definiţie statutară şi o definiţie reglementară.
Definiţia statutară citată mai sus este rar folosită astăzi. În primul rând
a servit ca şi un ghid general pentru EPA în scopul dezvoltării definiţiei
reglementare a deşeului periculos. Pentru dezvoltarea definiţiei
reglementare a deşeului periculos au fost folosite două mecanisme
diferite: prin listarea anumitor deşeuri specifice ca şi periculoase şi prin
identificarea caracteristicilor care, dacă sunt prezente într-un deşeu îl
fac periculos.. EPA a dezvoltat definiţia reglementară a deşeurilor
periculoase care încorporează atât listele cât şi caracteristicile
acestora.
Aceste deşeuri provin în cea mai mare parte din industria
chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto, unităţi medicale.
Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi organici halogeni,
acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide,
reziduuri de spital. Cele mai periculoase substanţe chimice sunt
pesticidele folosite în agricultură pentru protecţia plantelor contra
bolilor şi dăunătorilor. O altă substanţă extrem de toxică reprezintă
dioxina, care stă la baza producerii altor substanţe toxice periculoase.
Dioxina este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de
intens în agricultură. Dioxina apare de asemenea şi la arderea
reziduurilor menajere conţinând plastic sau lemn tratat cu substanţe
chimice clorurate.
Detergenţii cum ar fi clorul, înălbitorii, substanţele
folosite la deblocarea ţevilor, vopseaua, produsele pentru
eradicarea gândacilor, bateriile portabile, medicamentele şi
alte produse pe bază de substanţe chimice fac parte din
categoria substanţelor periculoase.
Deocamdată, doar o parte dintre deşeurile periculoase sunt
colectate separat şi reciclate. Este vorba despre uleiul de motor,
bateriile auto, bateriile telefoanelor mobile. Restul, cum ar fi
medicamentele, ierbicidele, pesticidele, vopselele, nu sunt
deocamdată colectate separat.
Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor
radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin distrugere, ci doar prin
depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive România are
nevoie de două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile
radioactive de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
În 2003, în România, au fost identificate 145 de tipuri de
deşeuri periculoase, din totalul de 237 înscrise în Catalog European de
Deşeuri. Toate aceste tipuri au însumat o cantitate generată de peste
2,2 milioane tone de deşeuri, ceea ce reprezintă 3% din totalul
deşeurilor produse în 2003, inclusiv sterilul minier.
Cantităţi considerabile de deşeuri periculoase au fost
înregistrate în judeţele Vâlcea, Prahova, Alba, Dolj, Bacău, Constanţa,
Olt. Majoritatea deşeurilor periculoase provin din industria
chimică (anorganică şi organică), de la rafinarea petrolului şi
din procesele termice.
Principalele tipuri de deşeuri periculoase generate în 2003 au
fost:
deşeuri de sodă calcinată (leşii caustice)
fosfogips
deşeuri petroliere
zguri din metalurgia neferoasă (a plumbului)
reziduuri halogenate din chimia organică
nămoluri cianurate cu metale grele
baterii uzate cu plumb
deşeuri de la epurarea gazelor
amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea grăsimilor din apele
uzate.
Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase s-a generat, în
cadrul industriei chimice predominând deşeurile de sodă calcinată
(judeţele Alba, Dolj şi Vâlcea) şi fosfogips (judeţul Bacău).
Metalurgia este o altă activitate industrială care produce cantităţi
mari de deşeuri periculoase, cu preponderenţă zguri din metalurgia
aluminiului (judeţul Olt) şi altor metale neferoase (judeţul Maramureş).

IV. 1. Legislaţie privind Gestiune Deşeuri şi


Substanţe Chimice Periculoase

1. Legea nr. 426/2001 -M.Of. nr. 411/25.07.2001 pentru aprobarea


Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 - M.Of. nr. 283/22.06.2000 privind
regimul deşeurilor
2. Hotărârea Guvernului nr. 1057/2001 M.Of. nr. 700/05.11.2001 privind
regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase
3. Hotărârea Guvernului nr. 856/2002- M.Of. nr. 659/05.09.2002 privind
evidenta gestiunii deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând deşeurile,
inclusiv deşeurile periculoase
4. Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 -M.Of. nr. 160/24.02.2004 privind
gestionarea anvelopelor uzate
5. Hotărârea Guvernului nr. 2406/2004 -M.Of. nr. 32/2005 privind
gestionarea vehiculelor scoase din uz
6. Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor
(abroga HG nr. 162/2002) (la M.O. spre publicare)
7. Hotărârea Guvernului nr. 448/2005 privind gestiunea deşeurilor de
echipamente electrice şi electronice -M.Of. nr. 491/10.06.2005
8. Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor
şi deşeurilor de ambalaje (abroga HG nr.349/2002)
9. Hotărârea de Guvern nr 322/2005 pentru modificarea şi completarea
HG nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea
emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de
ardere -M.Of. Nr 359/27.04.2005
10. Legea nr. 263/2005 Privind regimul substanţelor şi produselor
chimice periculoase

IV.2. Listele deşeurilor periculoase

Listele deşeurilor periculoase descriu deşeurile din diferite


procese industriale, deşeuri din sectoare specifice ale industriei sau
deşeuri de tipul formulelor chimice specifice.
Utilizarea listelor pentru definirea deşeurilor periculoase prezintă
anumite avantaje şi dezavantaje. Un avantaj ar fi că listele fac
procesele de identificare a deşeurilor periculoase uşoare pentru agenţii
deşeurilor industriale. Este nevoie doar de cunoştinţe despre originea
deşeului pentru a determina dacă este enumerat, nefiind necesare
analizele de laborator. Prin compararea oricărui deşeu cu descrierile
deşeurilor enumerate se poate determina uşor dacă deşeul este
periculor. Utilizarea listelor EPA prezintă de asemenea câteva
dezavantaje. De exemplu listele nu pot contoriza toate deşeurile
periculoase. Un alt dezavantaj este lipsa de flexibilitate a listelor.
Listele desemnează un deşeu ca fiind periculos dacă el provine dintr-o
categories au clasă particulară. Compoziţia actuală a deşeului nu este
o consideraţie suficientă pentru a schimba încadrarea deşeului. Astfel,
listele de deşeuri periculoase pot reda când anumite deşeuri posedă o
ameninţare semnificativă asupra sănătăţii.
EPA a studiat şi enumerate sute de deşeuri periculoase a
deşeurilor industriale specifice. Aceste deşeuri sunt descrise sau
enumerate în patru liste diferite. Aceste liste sunt:
Lista F desemnează ca deşeuri periculoase particulare deşeurile provenite
din anumite procese de fabricare sau industriale comune. Deoarece
procesele care produc aceste deşeuri pot decurge în sectoare diferite
ale industriei, deşeurile din lista F sunt cunoscute ca şi deşeuri
provenite din surse nespecifice. Aceste deşeuri sunt clasificate în şapte
grupe.
Lista K desemnează ca fluxuri de deşeuri periculoase particulare acele
deşeuri provenite din anumite industrii specifice. 13 industrii pot
genera deşeuri din lista K, insă nu toate deşeurile provenite din aceste
13 industrii sunt periculoase.
Lista P şi lista U sunt similare în aceea că ambele conţin formulări pur
periculoase sau comerciale ale câtorva chimicale nefolosite specifice.
Fiecare din cele patru liste desemnează de la 30 până la câteva
sute de deşeuri periculoase. Fiecărui deşeu din listă îi este alocat un
cod, constând dintr-o literă asociată cu lista, urmată de trei cifre
(exemplu F001).
Există patru criterii diferite prin care se poate încadra un deşeu
ca fiind periculos, dacă acesta nu se găseşte pe nici una din liste:
Deşeurilor periculoase li se alocă câte o literă (cod) şi se
clasifică în: deşeuri toxice (T); deşeuri periculoase acute (H);
deşeuri inflamabile (I); deşeuri corozive (C); deşeuri reactive
(R); deşeuri cu toxicitate caracteristică (E). Codurile alocate
implică anumite reglementări care se aplică în manevrarea
deşeurilor. De exemplu deşeurile cu codul H sunt supuse unor
standarde de management mai stricte decât celelalte deşeuri.
(Oros, Drăghici-2002)

IV.3. Caracteristicile deşerilor periculoase

O caracteristică a unui deşeu periculos este o proprietate care


indică capacitatea unui deşeu de a poseda o ameninţare suficientă
pentru a deservii reglementărilor de deşeu periculos. O caracteristică a
unui deşeu periculos trebuie să fie detectată prin utilizarea metodelor
de testare standard. Caracteristicile care dau periculozitate deşeurilor
sunt: imflamabilitate, coroziune, reactivitate, toxicitate. Şi acestor deşeuri le
sunt atribuite coduri ca şi celor din listă (exemplu D00X).
1. Inflamabilitatea

Deşeurile inflamabile care pot lua foc uşor şi pot susţine arderea.
Multe vopsele, curăţători şi alte deşeuri industriale prezintă pericol de
aprindere. Cele mai inflamabile deşeuri sunt lichidele în formă fizică.
Această proprietate se testează printr-un test. Testul punctului de
aprindere determină temperature cea mai mică la care un compus
chimic se aprinde când este expus la flacără. Un deşeu nelichid poate
fi periculos datorită inflamabilităţii dacă se poate aprinde spontan şi
poate arde atât de puternic încât să creeze un pericol.
2. Coroziunea

Deşeurile corozive sunt deşeuri acide sau alcaline (bazice) care pot
coroda sau dizolva uşor metale sau alte materiale. Ele sunt
deasemenea printre cele mai comune fluxuri de deşeuri periculoase.
Deşeul de acid sulfuric din bateriile autovehiculelor este un exemplu
de deşeu coroziv. Un deşeu este considerat coroziv dacă are pH-ul mai
mic sau egal cu 2 sau mai mare sau egal cu 12,5.

3. Reactivitatea

Un deşeu reactiv este unul care explodează uşor sau este supus
unei reacţii violente. Exenple obişnuite sunt muniţiile şi explozibilele
descărcate. Nu există o metodă de testare de încredere pentru a
evalua potenţialul deşeului de a exploda sau reacţiona violent în
condiţii de manevrare obişnuite.

4. Toxicitatea

Scurgerea compuşilor toxici în cursurile apelor potabile de


adâncime este unul din cele mai obişnuite moduri de a expune
populaţia chimicalelor găsite în deşeurile industriale. (Oros, Drăghici-
2002)

Capitolul V
Transportul deşeurilor
periculoase
Transportul deşeurilor periculoase se efectuează de la generator
sau deţinător, denumit expeditor, către operatorul economic care
realizează operaţia de colectare/stocare
temporară/tratare/valorificare/eliminare, denumit destinatar. Pentru
efectuarea transportului este necesar şi acordul agenţiei judeţene
pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de
tratare/valorificare/eliminare......................................................................................
.
Ruta de transport a deşeurilor periculoase se stabileşte de către
expeditor şi transportator, avându-se în vedere pe cât posibil ocolirea
oraşelor, şi se autorizează de către inspectoratul pentru situaţii de
urgenţă.
Pentru deşeurile periculoase generate în cantitate mai mică de 1
t/an, formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase, nu trebuie
să conţină aprobarea agenţiei pentru protecţia mediului
Destinatarul este obligat să preleveze o probă din fiecare
transport de deşeuri periculoase, pe care să o păstreze în condiţii de
siguranţă şi etichetată corespunzător un interval de cel puţin 3 luni.
Deşeurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie să
fie ambalate şi etichetate în conformitate cu prevederile legale.

Capitolul VI
Reducerea şi minimizarea deşeurilor
periculoase

Multe probleme privind deşeurile periculoase pot fi evitate chiar de


la început prin reducerea deşeurilor de la sursă şi minimizarea
deşeurilor- utilizarea proceselor de tratare care reduc cantităţile de
deşeuri necesare depunerii finale. Există câteva moduri prin care
cantităţile de deşeuri pot fi reduse, printre care: reducerea la sursă,
separarea şi concentrarea deşeurilor, îndepărtarea resurselor şi
reciclarea deşeurilor. Cele mai obişnuite categorii de reduceri la sursă
şi reduceri de volum sunt: substituţia materialelor, segregarea la sursă,
reutilizarea, modificări de proces şi reciclarea.

Există patru moduri de reciclare:


- Reciclarea directă ca material brut la generator, prin întoacerea la
materia primă a materialului brut când nu este complet consumat într-
un process de sinteză;
- Transfer ca material brut la alt proces (deşeu într-un proces- materie
primă în altul);
- Utilizare pentru controlul poluării sau tratarea deşeului, ca de
exemplu utilizarea unui deşeu alcalin pentru neutralizarea unui deşeu
acid;
- Recuperarea energiei; de exemplu de la incinerarea deşeurilor
periculoase combustibile.

VI.1. Metode de tratare a deşeurilor


periculoase

Câteva tipuri de deşeuri periculoase pot fi detoxificate sau


făcute mai puţin periculoase prin metode de tratare fizică, chimică,
termică şi biologică. Tratarea deşeurilor periculoase poate fi
costisitoare, dar poate servi la pregătirea materialului pentru reciclare
sau depunerea finală într-o manieră care oferă siguranţă mai mare
decât depunerea fără tratare.
Metode fizice
Separare de fază: sedimentare, decantare, filtrare, centrifugare, flotaţie;
Tranziţie de fază: distilare, evaporare, uscare, stripare, precipitare fizică;
Transfer de fază: extracţie cu solvent, scurgere;
Separare moleculară: osmoza inversă, electrodializă.
Metode chimice
Depinde de proprietăţile chimice ale constituenţilor deşeurilor, şi
anume de proprietăţile acido-bazice, de oxidare-reducere, precipitare,
complexare, reactivitate, inflamabilitate, corozivitate şi altele.
Operaţiile chimice de tratare includ printre altele neutralizarea acido-
bazică, precipitare chimică, extracţie şi scurgere chimică, oxidare,
hidroliză.
Metode termice
Pot fi folosite pentru reducerea volumului, îndepărtarea
substanţelor volatile, combustibile, substanţei organice mobile şi
distrugerea materialelor patogene şi toxice. Cel mai aplicat procedeu
de tratare termică este incinerarea. Alte procedee sunt piroliza şi
oxidarea umedă.

Metode biologice
Aceste procedee sunt: biodegradarea; mineralizarea; tratarea
aerobă a deşeurilor, care utilizează bacterii şi ciuperci aerobe; tratarea
anaerobă a deşeurilor.
Au fost dezvoltate şi alte procese de tratare a deşeurilot
periculoase, în special remedierea. Procesul de barbotare a aerului
este un process de volatilizare în situ pentru striparea compuşilor
volatili din apele de adâncime. Fitoremedierea este procesul în care se
utilizează plante vasculare pentru remedierea solurilor contaminate de
suprafaţă. (Oros, Drăghici-2002)

Capitolul VII
Depozitarea deşeurilor periculoase
Depozitarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
reprezintă activitatea agenţilor economici de a pune la păstrare şi
conservare aceste produse, în depozite sau orice alte spaţii de
depozitare, în vederea introducerii lor în circuitul productiv sau
comercial ori a utilizării pentru prestarea unor servicii către populaţie.
Sunt considerate depozite sau spaţii de depozitare clădirile,
construcţiile şi orice alte locuri amenajate special în acest scop,
prevăzute cu echipamentele şi dotările necesare prin care să se
asigure păstrarea şi conservarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, există în acest moment un singur depozit pentru
substanţe periculoase la strandarde europene în România, la Slobozia;
alte astfel de depozite sunt în construcţie.
Echipamentele şi dotările necesare amenajării unui depozit sunt
următoarele:
ventilaţia naturală sau instalaţii de ventilaţie;
ziduri sau diguri de protecţie;
canale sau şanţuri de scurgere;
furtune speciale pentru operaţiunile de încărcare-descărcare şi sisteme de
drenare a scurgerilor;
mijloace şi dispozitive de stingere a incendiilor, cum ar fi: lăzi cu nisip,
lopeţi, extinctoare, hidranţi şi furtune de apă etc;
instalaţii de răcire cu apă, dacă este cazul;
instalaţii de pulverizare a apei sau aburului, prevăzute cu duze pentru
stingerea incendiilor sau exploziilor ;
instalaţii de neutralizare a produselor corosive sau toxice.
La realizarea depozitelor şi spaţiilor de depozitare pentru substanţele
şi preparatele chimice periculoase trebuie să fie avute în vedere
următoarele:
categoriile de pericol de incendiere sau explozie, corozivitatea şi efectele
toxice sau nocive ale substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
ce urmează a fi depozitate.
gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, sensibilitatea la coroziune şi
posibilitatea de a nu se impregna cu produse toxice sau nocive;
distanţele minime de siguranţă între depozite sau spaţii de depozitare şi
alte construcţii.

Concluzii
Programele de management ale deşeurilor încep să ia amploare şi
ajută la schimbarea percepţiei generale asupra deşeurilor şi la
conştientizarea riscului pe care acestea îl constituie.
În prezent deşeurile în general şi cele periculoase în particular
sunt din ce în ce mai bine gestionate.
Dacă sunt manageriate corespunzător deşeurile periculoase nu
reprezintă un risc atât de mare pentru sănătatea populaţiei şi
mediu.Dezvolarea durabilă nu poate exista fără o bună administrare a
deşeurilor.
Trebuie evidenţiat faptul că implementarea unui management
modern al gestionării deşeurilor în ţara noastră necesită efectuarea de
investiţii masive în infrastructura referitoare la recuperarea, reciclarea,
incinerarea şi depozitarea finală a deşeurilor.
Pentru acest motiv au fost solicitate perioade de tranziţie necesare
pentru implementarea directivelor cu privire la unele categorii de
deşeuri, cum ar fi deşeurile periculoase, precum şi cu privire la
incinerarea şi depozitarea finală a deşeurilor
O primă estimare a costurilor totale de gestionare eficientă a
deşeurilor, bazată pe datele actuale şi pe anumite scenarii de
evaluare, a condus la suma de 6,3 mld euro.
De notat că această sumă nu include şi necesarul pentru
rezolvarea poluării istorice datorate deşeurilor, închiderii depozitelor
existente, ecologizarea zonelor afectate a vechilor depozite,
monitorizrea zonelor, tratatrea unor deşeuri pericol existente în
depozitele actuale.

A fost înfiinţată Agenţia Naţională a Substanţelor Chimice

S-a creat cadrul legal pentru preluarea Directivelor referitoare la


notificarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, care va
include inventarul substanţelor existente, restricţiile introducerii pe
piaţă a anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase, evaluarea
şi controlul riscului chimicalelor periculoase pentru mediu şi sănătatea
oamenilor.
În concluzie gestionarea eficientă a deşeurilor periculoase ţine de
capacitatea de colectare selectivă a fiecăruia dintre noi şi de
capacitatea autorităţilor în domeniu însărcinate cu preluarea,
trensportul şi depozitarea în siguranţă a acestor deşeuri.
Bibliografie

Oros Vasile, Camelia Draghici- “Managementul deşeurilor”, Editura


Univ. Transilvania, 2002, Braşov, pag.1-3, 69-74 ;
XXX -Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor – Ministerul
Mediului şi Gospodăririi Apelor, 2005;
XXX- Broşură deşeuri, 2008;
http://www.granturi-phare-deseuri.ro/docs/- accesat 28. III.2009http:
//www.gestiuneadeseurilor.ro/Data/pdf/cap_21.pdf- accesat 28. III.2009http: //ro.
Wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C5%9Feurilor -accesat 28. III.2009http:
//www.sort.ro/index.php?page -accesat 28. III.2009http:
//www.epa.gov/lawsregs/laws/rcra.html- accesat 28. III.2009http: //facultate.
Regielive.ro/referate/comerţ/problematica_deşeurilor_în_romania
-93839.html? În=all&s=management%20deseur%20roman-
accesat 28. III.2009
http://www.avocatnet.ro/content/articles- accesat 28. III.2009http:
//www.societatedurabila.ro/index.php?id=18- accesat 28. III.2009
ANEXE: