Jean Claude Larchet, Despre iubirea creștină, tradusă în română de către Marinela Bojin,

București, Editura Sophia, 2010. 335p.

De-a lungul timpului, editura Sophia a oferit pulicului o paletă editorială extrem de largă,
în diverse domenii variate, de la istorie la știință, de la filozofie la spiritualitate, în același timp
cuprinzând serii și colecții valoroase ale marilor scriitori interbelici, dar și contemporani.
Jean- Claude Larchet este unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși contemporani
s-a născut în 1949. A obținut titlul de doctor în Filozofie (1987) prin teza de doctorat
Terapeutica bolilor spirituale , cât și în Teologie (1994) prin teza Îndumnezeirea omului la
Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Convertirea la Ortodoxie a lui Jean-Claude Larchet s-a petrecut în anul 1972, la vârsta de
23 de ani. Era un catolic practicant în acea perioadă, în care trebuia sa pregătescă o lucrare de
master, studiind în acelațși timp opera Sfântului Dionisie Areopagitul. Citind lucrări ale unor
importanți teologi ortodocși a conștientizat faptul că Biserica Ortodoxă era mult mai apropiată de
fundamentele creștinismului.
Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat
unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a
consacrat nu mai puțin de zece ani de studiu.
Toate lucrările teologice scrise de Jean-Claude Larchet reprezintă o fericită îmbinare între
demersul științific și sensul autentic al vieții în Biserică, altfel spus, între teologia academică și
viața practică. Scrierile sale sunt întemeiate profund pe mărturia Sfintei Scripturi, a Sfinților
Părinți și, nu în ultimul rând, pe mărturia tradiției liturgice a Bisericii Ortodoxe.
(https://edituradoxologia.ro/autor/jean-claude-larchet)
Titlul operei propuse reflectă în mod concret chemarea autorului către tot ceea ce
înseamnă iubirea creștină. Lucrarea este formată din trei părți, care cuprind capitole dispuse într-
o ordine bine definită, totalizând 335 de pagini.
În prima parte a acestei cărți, autorul ne prezintă tot ceea ce înseamnă, ceea ce constituie
iubirea creștină începând cu iubirea de Dumnezeu și iubirea de sine, cu practicile caritabile, cu
judecata aproapelui și terminând cu iubirea creștină a soților.
În primul capitol, autorul ne explică semnificația cuvântului iubire prin ceea ce a spus
Sfântul Apostol Ioan, prin descoperirea de către Duhului Sfânt că, Dumnezeu este iubire(I In 4,
8, 16) (pag.7), și Sfântul Maxim Mărturisitorul care scoate în evidență că numai ucenicii lui
Hristos au avut Dragostea cea adevărată(pag.7). Iubirea însemnând asumarea și plinirea vieții
creștine. Aceasta se întemeiează pe prima poruncă, cuprizând toată Legea și Proorociile, fiind
împletirea tuturor poruncilor, împlinirea, ființa, întregimea și sfârșitul Legii.
Cunoaștem din ceea ce ne spune autorul faptul că iubirea este cea către Dumnezeu, către
aproapele și către propria persoană. Din punct de vedere al creștinismului iubirea este văzută ca
fiind -un simpu sentiment, simțire spontană, legată de isnstincte, de poftă și de patimi (pag.9)
 1. Iubirea creștină- iubire de aproapele
Iubirea de aproapele înseamnă iubirea tuturor oamenilor, fie că sunt vrăjmași sau nu. Ce
păcătoși îi iubesc numai pe cei care îi iubesc pe ei(pag.10). Sfântul Maxim ne îndeamnî sî ne
silim să ne silim să iubim tot omul, pe toii oamenii la fel, fără a urâ pe cineva.
Această iubire de aproapele cuprinde multe feluri, după ceea ce spune Apostolul Pavel:
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă,
nu se trudește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie,
nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le
crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă (I Co. 13, 4-7)(pag.11). Putem spune că virtuțiile sunt
oglinzi ale iubirii, iar prin asta înseamnăcă aproapelui tău nu trebuie să îi faci ceea ce nu voiești
și nu îți place să ți se facă.
Sfântul Pavel ne îndeamnă, într-o povățuire, să nu necăjim sau să supărăm pe aproapele.
Așadar, omul trebuie să fie înfrățit cu toți, și să ajutăm, deoarece iubirea ceștină arde pentru
toți oamenii la fel. Din toate acestea, ajungem să descoperim înțelesul celei de a doua poruncă.
Deoarece noi ttrebuie să vedem pe unul sigur care are nevoie să fie iubit și ajutat, fără a fi uitat
sau părăsit din cauza politicului.
Întâiul temei al iubirii de aproapele este imitarea lui Dumnezeu pe cât îi stă cu putință
omului. Să avem drept icoană a simțirii față de cei de-o fire cu noi iubirea pe care fiecare dintre
Persoanele Preasfintei Treimi o are pentru celelalte două, după pilda Domnului, Care spune:
„Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi (In 15, 9) Și iarăși icoană să ne fie
iubirea pe care Preasfânta Treime o are pentru noi:
- Iubirea Tatălui, Care pe Fiul Său L-a dat pentru noi.
- Iubirea Fiului, Care de bunăvoie S-a întrupat, a pătimit și a primit să fie răstignit.
- Iubirea Sfântului Duh,Dătătorul iubirii celei dumnezeiești, Izvorul iubirii pe care
oamenii o au unul față de altul și al iubirii lor de Dumnezeu.(pag.14-15)
Prin iubirea desăvârșiă, este necesar să înțelegem că trebuie să iubim pe toți oamenii la fel,
deoarece suntem aceeași făptură și ne asemănăm.
Iar aici autorul pune foarte bine accentul că, cel care nu se iubește, nici pe alții nu poate să
iubească așa cum și cel care se iubește pe sine, iubește și pe alții, de aici înțelegând că
pornește de la voință, din interior spre exterior.
Sfântul Isaac Sirul, vorbind despre dragostea de aproapele, spune că „Dumnezeu Se
bucură când vede pe cineva că odihnește chipul Lui și-l cinstește pe frate din pricina Lui. E
limpede, așadar, că iubirea de aproapele este strâns legată de iubirea lui Dumnezeu și se
arată în a-l iubi pe el „de dragul lui Dumnezeu”, „în numele Său”, privindu-l și cinstindu-l
pentru că este făptura lui Dumnezeu, prin fire după chipul Lui și hărăzit asemănării cu El.
Iubirea de aproapele are preț numai dacă este legată de iubirea lui Dumnezeu.(pag.18-19)
 Toți cei care reușesc să vadă prin postul pe care îi țin pe oameni, este acela care se bucură
pentru faptul că vede în fiecare persoana, atitudinea unei persoane dornice. Prin iubirea față
de aproapele, înțelegem iubirea față de Dumnezeu prin Chipul Său.
Persoanele care vin și cărora ne închinăm, ne închinăm de fapt lui Dumnezeu, deoarece
sunt fraii noștrii, iar în ei sălășluiește Dumnezeu.
Sfântull Maxim face referire la iubirea dintre oameni, spunând că cea mai bună este iubirea
celuilalt de dragul lui Dumnezeu (pag.20).
Dacă îl iubim pe aproapele, asta nu înseamnă că nu îl mai iubim pe Dumnezeu, ci aceasta
nu e sorbită, dar putem vorbi de iubirea de Dumnezeu, lepând iubirea de aproapele, iar
acestea sunt fără de sfârșit, putând fii mărginite una de cealaltă. Ele sunt una și aceeași care
se îndreaptă întreagă către Dumnezeu. (Pag.21)
2. Iubirea de Dumnezeu_ prima verigă a iubirii de aproapele
Dragostea se arată mai întâi printr-o simire a inimii, pornind dorința și iubirea omulu,
cuprinzându-i întreaga ființă. Iubirea stă în faptele cele bune, nu numai în cuvinte, pentru că nu
se învață.
Prin faptul că împlinim toate poruncile lui Dumnezeu, noi dovedim că îl iubim pe El.
Dacă nu-ți iubești aproapele, atunci nu îl poți iubi pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubește pe aproapele, nu respectă porunca dată de Mântuitorul.
Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproape sunt reciproce, iar cu cât oamenii se adună, cu
atât mai mult se apropie de Dumnezeu.
3. Iubirea curată de sine- a doua vdrigă a iubirii de aproapele
Iubirea de sine, duhovnicește vorbind, de dragul lui Dumnezeu, omul știind că a fost creat de
El.
Iubirea duhovnicească împlinește prima poruncă- de a-L iubi pe Dumnezueu
Dacă vom spori către Dumnezeu, o să reușim să învingem toate patimile și să respectăm
poruncile, iar daca ne depărtăm, atunci ne afundăm în patimile acestei luni.

Prin practicile caritabile, din punct de vedere spiritua, înțelegem aproprierea omului de
Dumnezeu prin sprijinirea semenilor cu alimente care reprezintă mai mult decât pâinea. Prin
săvârșirea acestora, are loc și lucrarea lăuntrică de curățire a patimilor (praxis)
Iubirea denumită de Sfântul Maxim mărturisitorul deplina voință față de tot neamul omenesc.