CONCEPTUL DE BUGET PUBLIC NAŢIONAL

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Atât doctrina cât şi practica financiară demonstrează că într-o economie de

piaţă viabilă singurul domeniu unde se impune o acţiune planificată, foarte precis
configurată pe baza unor indicatori economici prestabiliţi, este sistemul financiar
public, în cadrul căruia bugetul public constituie veriga centrală.
Ca expresie a „unui tip specific de relaţii financiare – relaţiile bugetare –
care se manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare
necesare organelor statale de la nivel naţional şi de la nivelul unităţilor sale
administrativ-teritoriale”1 bugetul public naţional are următoarele funcţii :
• îndeplineşte un rol deosebit în procesul redistribuirii între economia
naţională pe de o parte şi între stat şi populaţie pe de altă parte;
• intervine în redistribuirea resurselor financiare între sfera productivă şi cea
neproductivă, în asigurarea protecţiei sociale, între unele zone ale
teritoriului şi chiar în diviziunea internaţională a muncii;
• exercită un control permanent şi sistematic asupra constituirii, repartizării şi
utilizării fondurilor publice, precum şi asupra activităţii societăţilor
comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.
Într-o altă abordare, bugetul public este un document de bază cu putere de
lege care cuprinde planul financiar al statului în care sunt prevăzute natura şi
mărimea veniturilor precum şi cheltuiele, reprezentate de categoriile şi alocaţiile
bugetare destinate finanţării diverselor activităţi în cadrul unui exerciţiu bugetar,
care este de regulă un an. Prin legea de adoptare a bugetului de stat se conferă
bugetului public naţional forţa obligatorie a normei de drept.

1
I. Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara, 1995

1
 2. DEFINIŢIA ŞI IMPORTANŢA BUGETULUI PUBLIC NAŢIONAL

Din punct de vedere etimologic cuvântul buget provine din latinescul

„bulgo” a cărui semnificaţie este aceea de „pungă cu bani”.Ulterior, în Franţa s-au
folosit expresiile „bouge” şi „bougette”,care însemnau ,,pungă de piele în care se
găseau bani”.
Acest termen a fost preluat şi în Anglia, încă din timpurile cuceririi
Normandiei, fiind apoi răspăndit în lume. În Anglia cancelarul trezoreriei prezenta
în Parlament un document în care era prevăzută situaţia veniturilor şi cheltuielilor
statului. Deschiderea acestui document care se găsea într-o pungă de piele se
numea deschiderea pungii de bani a bugetului.
Termenul de „buget” a fost introdus în ţările române prin Regulamentele
Organice (1831-1832) care fac referire la „biudje” sau „bugea”.Înainte de această
dată putem vorbi despre Codicele de venituri şi cheltuieli din timpul domniei în
Moldova a lui Gheorghe Ştefan Vodă (1654) sau În Muntenia a lui Constantin
Brâncoveanu (1694-1704), însă prima înercare de a realiza un act financiar
modern aparţine lui Vodă N. Macrocordat , care a prezentat in anul 1712 sfatului
ţării o dare de seamă privind veniturile şi cheltuielile ţării.
Dintre primele reglementări juridice care au oficializat expresia de buget,
este citat cu preferinţă un decret lege francez din 1862 referitor la contabilitatea
publică, ale cărui dispoziţii au precizat că "bugetul este actul prin care sunt
prevăzute şi autorizate cheltuielile şi veniturile statului pentru o perioadă
determinată".
În România noţiunea de buget de stat, în înţelesul actual al terminologiei
juriduce, este introdusă de prima lege a contabilitatii a Principatelor Române din
anul 1864 la art. 2 se prevedea: “toate veniturile statului şi cheltuielile neapărate
pentru îndeplinirea deosebitelor servicii, aşezate conform legilor, autorizate în
fiecare an de o lege anuală de finanţe – formează bugetul general al statului”.
Economia de piaţă a impus organizarea sistemului bugetar al ţării într-o
concepţie nouă, renunţăndu-se la formula buget unic de stat, rezultat al planului
naţional unic, caracteristic centralismul excesiv al perioadei socialiste, prin trecerea
la un sistem de bugete distincte.
În Constituţia României la art. 138 se menţionează în legătura cu conţinutul
bugetului public naţional: ,,Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat,
2
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi
ale judeţelor.’’
Apoi Legea nr. 500/2002 cu modificările şi completările ulterioare privind
finanţele publice prevede că resursele financiare publice se constituie şi se
gestionează printr-un sistem unitar de bugete :
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor instituţiilor publice autonome;
f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după
caz;
g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau
garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură
din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursabile.
Aşadar, putem defini sistemul bugetar ca fiind planul financiar al statului,
prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioadă determinată
de timp. În cadrul acestui sistem bugetul de stat deţine un rol major în raport cu
celelalte bugete componente.
Totodată putem afirma despre bugetul de stat că este şi „un procedeu
tehnico-financiar de fixare şi coordonare a veniturilor cu cheltuielile din fiecare
an; de asemenea, el este un act de conducere a gestiunii financiare a statului”2
Importanţa deosebită a bugetului public naţional în cadrul sistemului
finanţelor publiceşi al relaţiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:
a) Participă în mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului;
b) Asigură autonomia reală a colectivităţilor locale, constituite în cadrul
unităţilor administrativ-teritoriale;
c) Garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii
importante din rândul populaţiei;
d) Asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar al statului;

2
Dr. C. Albuţ, C. Diaconu, Drept financiar, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1998
3
 e) Are un important rol stabilizator al economiei naţionale.

3. NATURA JURIDICĂ A BUGETULUI NAŢIONAL

În literatura de specialitate au fost exprimate diverse opinii cu privire la

natura juridică a bugetului de stat şi anume :
• este un act administrativ întrucât veniturile cât şi cheltuielile pe care le
cuprinde sunt simple evaluări financiare înfăptuite de instituţiile
administrative;
• este un act legislativ deoarece este o dispoziţie statutară ce emană de la
puterea legislativă şi îmbracă forma legii fiind o normă de drept;
• este un act legislativ şi administrative în acelaşi timp , fiind lege, în partea
lui creatoare de dispoziţii generale, şi act de administraţie în partea
creatoare de acte individuale şi concrete.
• este un plan financiar care în urma adoptării de către organul suprem al
puterii de stat printr-o lege emisă în acest scop dobândeşte natură juridică
de lege ;
• are natură juridică de lege, fiind principalul plan financiar cu
caracter executoriu al statului.În fapt nefiind posibil să se aplice procedura
de adoptare a legilor, unui document (cum este bugetul), legiuitorul,
respectiv Parlamentul nu adoptă un plan ci Legea de adoptare a bugetului
de stat care se face în fiecare an.

4. CONŢINUTUL BUGETULUI PUBLIC NAŢIONAL

Conţinutul bugetului public naţional este format din veniturile publiceşi

cheltuielile publice.

4.1 VENITURILE PUBLICE

4
 Montesquieu definea în ,,Spiritul legilor’’, cartea XIII că :„Veniturile
statului sunt o parte pe care fiecare cetăţean o dă din bunul său pentru a avea
siguranţa celeilalte părţi rămasă lui, sau de a se bucura deplin de aceasta”.
Cu alte cuvinte veniturile publice sunt fonduri băneşti ale statului formate
prin prelevare sub diferite forme către stat a unei părţi din veniturile realizate de
societate şi colectate sub forma de impozite, taxe, contribuţii, alte sume care se
cuvin statului şi care se fac venit la bugetul statului, dacă legea nu prevede altfel.
Modalităţile de realizare a veniturilor statului depind de politica generală de
repartizare a venitului naţional, de structura economiei naţionale, de gradul de
dezvoltare teritorială a ţării şi de gradul de dezvoltare al forţelor de producţie.

Veniturile publice sunt formate din:

Venituri Impozitele directe: se stabilesc pe baza unor criterii

bugetare • Impozit financiar, având ca obiect al impunerii
(ordinare ) • Impozit pe proprietatea asupra pământului,
clădiri, clădirilor, activităţilor economice
• Impozit pe cum ar fi: impozitul pe profit, pe
activităţi industriale, salarii, pe clădiri, pe terenuri, etc.
comerciale şi profesii
libere;
• Impozit pe
capital mobiliar
Impozitele indirecte: se realizează sub forma
• Taxe de consumaţie impozitelor (prelevărilor) pe consum
(accize) pe bunuri de adică pe vânzarea diferitelor mărfuri
consum, obiecte de sau la prestarea anumitor servicii.
lux, pe alte bunuri; Dimensiunea (mărimea) prelevării
• Impozite pe cifra de (preluării la buget) sunt stabilite în
afaceri; cote procentuale asupra valorii
• Monopoluri fiscale; mărfurilor vândute şi a serviciilor
prestate sau în sume fixe pe unitatea
• Taxe asupra
de măsură (kg. to.etc).
producţiei;
• Taxe asupra
vânzării;
• Taxe asupra
producţiei şi asupra
vânzării
• Taxe vamale;
• Taxe de timbru;
• Taxe de înregistrare;
• Taxe pe circulaţia
averii

5
Veniturile Împrumuturile (datoria se acordă statului mai ales pe seama
extrabugetare publică) unor capitaluri acumulate anterior,
(extraordinare • Interne ele constituie venituri ale statului
) • Externe care se negociază cu creditorii
acestuia.
Emisiunea monetară reprezintă alte venituri de moment,
care depăşesc nevoile reale de
monedă şi care afectează veniturile
băneşti ale maselor largi de oameni,
deoarece poartă pecetea
obligativităţii, a constrângerii,
nerestituindu-se niciodată scăzând
puterea de cumpărare a populaţiei.
Alte venituri O parte din fondul de amortizare a capitalului fix aparţinând
societăţilor sale productive

Rezervele de aur şi disponibilităţile valutare din trezorerii

Lichidarea participanţilor de capital în străinătate
Valorificarea unei părţi din bunurile sale mobile şi imobile
aflate peste graniţă
Resursele materiale şi băneşti jefuite în perioada
unor conflagraţii (războaie) zonale

4.2. CHELTUIELI PUBLICE

Cheltuielile publice reprezintă modalităţile de repartizareşi utilizare a

fondurilor băneşti a prelevărilor (preluărilor) din veniturile societăţii în vederea
satisfacerii nevoilor generale, ale societăţii.
Cheltuielile bugetare sunt repartizate pentru satisfacerea nevoilor militare,
întreţinerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subvenţii,
dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale
precum şi a celor de cercetare dezvoltare.
Repartizarea cheltuielilor bugetare ca pondere pe aceste domenii se face în
funcţie de nivelul de dezvoltareşi dotare economico-socială a fiecărui stat. De
asemenea depinde de situaţia politico-militară a momentuluişi de starea de pace
sau război.
O serie de factori care determină creşterea cheltuielilor bugetului precum :
o Sporirea cheltuielilor militare ;
o Creşterea numerică a aparatului de stat şi înzestrare a acestuia cu
mijloace moderne de acţiune;
6
 o Dezvoltarea sectorului de stat prin construirea de societăţi pe seama
bugetului, prin participarea statului la societăţi mixte, prin acordarea
de subvenţii pentru stimularea producţiei sau exportului;
o Extinderea reţelei de instituţii publice de învăţământ, sănătate şi
cultură, organizarea asigurărilor, asistenţei sociale şi protecţiei
sociale;
o Construirea de străzi, autostrăzi, poduri, porturi, aeroporturi,
modernizarea mijloacelor de transport rutier, feroviar, naval, aerian,
dezvoltarea gospodăririi comunale, sistematizarea teritoriuluişi
protecţiei mediului înconjurător.

Sistemul cheltuielilor publice este compus din:

Cheltuieli Cheltuieli directe:

militare • Producerea de armament şi tehnică de luptă moderna;
• Cheltuieli cu întreţinerea în ţară şi pe terirorii străine a
armatei
Cheltuieli indirecte:
• Lichidarea urmărilor războiului;
• Convenţii privind acordarea de ajutoare statelor învinse;
• Finanţarea cercetării ştiinţifice în domeniul militar
Cheltuieli cu Organele puterii şi administraţiei de stat centrale şi locale:
întreţinerea • Justiţia şi procuratura;
aparatului de • Poliţia şi jandarmeria
stat
Cheltuielile Creditorii externi (anuităţi, dobânzi, câştiguri);
privind datoria Creditorii interni (comisioane)
publică
Cheltuieli Prime de export;
privind Subvenţii pentru încurajarea dezvoltării unor ramuri ale
acordarea de economiei naţionale
subvenţii şi alte
avantaje
Cheltuieli Achiziţionarea de bunuri şi servicii necesare funcţionării
pentru întreprinderilor cu capital de stat;
dezvoltarea Asigurarea desfăşurării activităţii curente a acestora;
sectorului Finanţarea investiţiilor
economic de stat
Cheltuieli Învăţământ
pentru acţiunile Ocrotirea sănătăţii
social-culturale Asigurări sociale, asistenţă socială şi protecţie socială
Cheltuieli Privind dezvoltarea;
pentru Finanţarea cercetării fundamentale;
cercetare- Finanţarea cercetării aplicative
dezvoltare
7
 Din punct de vedere economic clasificarea a cheltuielilor bugetului de stat se
poate realiza astfel:
Cheltuieli curente • Cheltuieli de personal
• Cheltuieli materiale şi servicii
• Subvenţii
• Prime
• Transferuri
• Dobânzi aferente datoriei
publice şi alte cheltuieli
• Rezerve
Cheltuieli de capital

Împrumuturi acordate

Rambursări de credite, • Rambursări de credite externe

plăţi de dobânzi şi comisioane la • Plăţi de dobânzi şi comisioane
credite la credite externe

Obligaţia încadrării în cheltulile de personal, respectarea numărului maxim

de posturi şi structurii acesteia prevăzute în legea bugetară anuală revine
ordonatorilor principali de credite care au obligaţia să stabilească şi să comunice
numărul de posturi, salariile de bază, indemnizaţiile de conducere şi celelalte
elemente ale sistemului de salarizare, prevăzute de lege, ordonatorilor secundari,
iar aceştia ordonatorilor terţiari de credite bugetare.
Nu pot fi înscrise în bugetul de stat cheltuieli fără stabilirea resurselor din
care urmează a fi efectuate. Dacă în cursul execuţiei bugetare se fac propuneri de
majorarea cheltuielilor aprobate prin buget sau reducerea veniturilor , iniţiatorii
actelor normative au obligaţia să prevadă şi mijloacele necesare realizării lor.

8
BIBLIOGRAFIE

1 I. Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara, 1995

2 Dr. C. Albuţ, C. Diaconu, Drept financiar, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi,

1998

3 Ionel Bostan, Drept finanaciar - Suport de curs –SEAP Suceava

4 D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997

5. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13.
august 2002