Prevederi naționale și europene privind traficul de droguri

Infracțiunea de trafic de droguri este reglementată la nivel intern prin Legea 143/2000
iar la nivel european prin DECIZIA-CADRU 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie
2004. Drogurile și precursorii sunt substanțe care odată absorbite de organism pot modifica
funcții ale acestuia. Consumul excesiv al acestora poate conduce la dependență, la tulburări
ale activității mentale, ale cunoștinței, coportamentului, etc.
Consumul și traficarea acestor substanțe sunt acțiuni avute în vedere de Grupul
Pompidou (Centru de cooperare internaționala pentru droguri și dependențe al consiliului
europei), platformă de cooperare a Consiliului Europei în domeniul politicii drogurilor, cu
scopul de a susține valorile fundamentale ale Consiliului Europei – drepturile omului,
democrația și statul de drept și de a echilibra interesele comunității în ceea ce privește
consumul și traficul ilicit de droguri.
Putem observa că atât legislația europeană cât și legea internă sunt asemănătoare în
sensul că prezintă prevederi cu privire la definirea noțunilor de „drog” și „precursori”, legea
națională adăugând alte câteva noțiuni pe lângă acestea (cum ar fi „inhalanți chimici toxici”,
„consumator”, etc). Mai mult, pe lângă faptul că menționează definiția noțiunilor menționate,
legea internă prevede expres care sunt acestea.
Cu privire la definiția noțiunii de trafic de droguri, putem deduce faptul că ambele
legislații definesc aceasta ca fiind producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, traficul de
persoanelivrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori
alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.
Se poate observa că, deși reglementările sunt foarte asemănătoare, decizia cadru
prezintă o structură mult mai bine organizată, în sensul că pentru fiecare articol există o
denumire marginală. Legea internă, însă prezintă o cursivitate simplă, limitându-se doar la
denumirile capitolelor.
Legea internă prevede (per a contrario - în contra a ceea ce e scris) că este permis
consumul de droguri cu pescripție medicală deoarece sunt substanțe și plante stupefiante ori
psihotrope sau amestecuri cu astfel de plante. Legislația europeană spune la art. 2 alin. 2 că
dacă faptele prevăzute a fi infracțiune sunt săvârșite exclusiv în interes personal, atunci
decizia-cadru nu se aplică acestei situații. Putem deduce astfel că legea internă a transpus
decizia-cadru astfel încât persoanele care au nevoie de acele substanțe, dar care au o
prescripție medicală în acest sens, sunt excluse de la prevederile acestei reglementări. Mai
mult, unele astfel de substanțe sunt păstrate în scopul antrenării câinilor sau altor astfel de
animale pentru detectarea acestor substanțe.
Putem observa că cele două reglementări, cea internă și cea europeană sunt destul de
asemănătoare în sens general însă, pentru unele aspecte particulare, cum ar fi spre exemplu
perioada de timp în care procurorul poate include un inculpat aflat în arest preventiv (24ore -5
zile) în programul de asistență, în condițiile în care acesta se află în stare de sevraj iar aceste
măsuri îi pot agrava starea din cauza faptului că nu primește tratamentul necesar la timp.
Termenul de 5 zile este destul de lung pentru această situație, încălcându-se astfel depturile
fundamentale ale persoanei în cauză.
 Se poate concluziona că legea internă, deși respectă prevederile europene ea nu a fost
transpusă într-o manieră perfectă, fapt ce ar putea prejudicia unele persoane.
Raportat la necesitatea adoptării acestei legi se poate observa că există o justificare
prin raportare la consolidarea cadrului normativ în acest domeniu, al substanțelor psihoactive
și asfel prin protejarea sănătății și reducerii deceselor cauzate de consumul de droguri.
Se mai poate preciza că legea internă a fost adoptată inițial în anul 2000 iar decizia
cadru a fost elaborată în anul 2004. De aici putem concluziona că țara noastră a adoptat unele
măsuri în vederea prevenirii și combaterii traficului de droguri prin Legea 143, aceasta fiind
modificată și completată ulterior de mai multe ori în vederea alinierii la cerințele europene.
Decizia-cadru impune fiecărei țări a UE să ia măsurile necesare pentru a sancționa
toate actele intenționate legate de traficul de droguriv și precursori. Decizia definește
„drogul” drept substanță reglementată de Convenția unică ONU privind stupefiantele din
1961, astfel cum a fost modificată de Protocolul din 1972 sau de Convenția ONU privind
substanțele psihotrope din 1971. Odată cu modificarea Deciziei-cadru din 2018, definiția
drogurilor a inclus și oricare dintre substanțe enumerate în anexa deciziei modificată.
Legislația română consideră comisă cu vinovăție fapta de consum a unui dependent de
droguri trecând în subsidiar, chiar ignorându-se faptul că și în Codul penal se percepe
consumatorul dependent mai mult ca victimă decât ca infractor.
În conformitate cu principiul subsidiarității, acțiunea Uniunii Europene ar trebui să se
concentreze asupra celor mai grave infracțiuni în materie de droguri. Excluderea anumitor
tipuri de comportament privind consumul personal din domeniul de aplicare al deciziei-cadru,
nu reprezintă o orientare a Consiliului cu privire la modul în care statele membre trebuie să
trateze aceste situații în legislația internă.
Sancțiunile stabilite de statele membre ar trebui să fie efective, proporționale și
disuasive și să includă pedepse privative de libertate. Pentru a stabili nivelul sancțiunilor, ar
trebui avute în vedere elemente concrete, cum ar fi cantitățile și tipul de droguri traficate, dar
și situația în care infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale.
Cu privire la respectarea subsidiarității se poate observa că decizia-cadru a fost
reglementată eficient de statul român, astfel că intervenția Uniunii nu este una necesară. Deși
există unele probleme în reglementarea actuală, obiectivele preconizate sunt îndeplinite într-
un mod satisfăcător de către România.
Cu privire la principiul proporționalității se poate observa că reglementările UE și-au
justificat necesitatea adaptării lor.
La nivel național au fost implicate în prevenirea și combaterea traficului de droguri
următoarele instituții: Ministerul Sănătății; Ministerul Muncii, familiei, protecției sociale și
persoanelor vârstnice ; Ministerul Educației; ANA; ANAF; IGPR; IGPF; DIICOT; IGI. La
nivel internațional: EUROPOL.