Sunteți pe pagina 1din 64

CAPITOLUL I - PIAŢA FINANCIARĂ ŞI PIAŢA DE CAPITAL

1.1. Piaţa de capital în accepţiunea economică


Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată
de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate unde se întâlnesc cererea şi oferta de
active financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producţiei de bunuri şi servicii.
Circuitul activelor financiare se desfăşoară între ofertanţii de fonduri (investitori) şi
beneficiarii acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiara. Piaţa financiara este
alcătuita din doua componente, având în vedere tipul activelor financiare care se negociază
şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul financiar:
a) piaţa de capital;
b) piaţa monetară.

PIAŢA FINANCIARĂ

PIAŢA MONETARĂ
PIAŢA DE CAPITAL Active monetare
Active de capital Titluri financiare pe termen scurt
Titluri financiare pe termen lung

Figura nr.1. Structura pieţei financiare


PIAŢA PRIMARĂ PIAŢA SECUNDARĂ

Prin investiţii în sens larg se poate înţelege şi cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni sau
alte active mobiliare. Acestea sunt de fapt investiţii financiare, deci, această piaţă este ceea
ce numim o piaţă financiară. În sens economic, prin investiţie se înţelege cumpărarea de
clădiri, echipamente, maşini, utilaje şi alte active pentru a fi folosite în scopul producţiei de
bunuri şi servicii. Această procedură este facilitată de o piaţă aşa numită primară, de
emisiuni noi de acţiuni şi obligaţiuni care de altfel poate fi considerată o formă de
economisire.
Deci, piaţa de capital, în accepţiunea economică este compusă din piaţa primară şi
piaţa secundară. Aceasta din urmă este o piaţă financiară pe care cererea se realizează prin

1
necesitatea de restructurare a portofoliilor deţinătorilor de active financiare, iar oferta apare
concomitent datorită acestei funcţii de restructurare şi din economii.
Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată
de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Pe piaţa interbancară
operează Banca de Emisie, băncile comerciale, trezoreria publică, casele de economii, care
au calitatea de creditori, dar şi de debitori în cazul completării fondurilor proprii.
Tranzacţiile pe această piaţă îmbracă forma „acordării-rambursării” creditelor.
Instrumentele negociate sunt: certificatele de depozit (titluri negociabile ce atestă existenţa
unui depozit în cont), bonurile de tezaur (emise de trezoreria publică), titlurile pe termen
scurt (emise de instituţii şi societăţi financiare).
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se
tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa
financiară este cea pe care se cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată
natura lor. Ea exprimă o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri.
Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă,
potrivit căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.
Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi a
căror decizie de investire vizează două obiective complementare:
- rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;
- lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.
Piaţa de capital este o piaţa în care se negociază şi se tranzacţionează instrumente
financiare în funcţie de cererea şi oferta specifică.
Principalele beneficii ale pieţelor de capital asupra dezvoltării economice sunt:
• eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sectorului financiar;
• accesul societăţii noi şi în formare la finanţarea prin acţiuni şi/sau obligaţiuni;
• descentralizarea proprietăţii şi a distribuţiei averii;
• solvabilitatea societăţilor comerciale.
Aceste beneficii trebuie să ţină însă cont şi de costurile şi dezavantajele pieţei de
capital: ciclurile economice şi impactul asupra obţinerii capitalului, încrederea
investitorilor, puterea sectorului financiar, etc.

1.2. Trăsăturile pieţei de capital


Piaţa de capital prezintă următoarele trăsături:

2
(1) este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a
investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public;
(2) produsele pieţei sunt instrumente pe termen lung. Pe piaţa de capital banii sunt
investiţi pe o perioadă mare de timp, în timp ce pe piaţa monetară resursele sunt utilizate
pentru finanţări pe termen scurt.
(3) valorile mobiliare, ca produse ale pieţei, se caracterizează prin negociabilitate
şi transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului
posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un preţ specific condiţiilor pieţei, sau
care rezultă din negociere la un moment dat.
(4) tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directă ci intermediată.
Intermediarii au un rol important în ceea ce priveşte punerea în contact a emitenţilor cu
investitorii sau a investitorilor ce deţin valori mobiliare în portofoliu cu cei care doresc să
le cumpere.
Piaţa de capital oferă modalităţi de investire respectiv de atragere a capitalului,
diferite de cele specifice sistemului bancar. În locul alegerii depozitelor bancare,
investitorii pot achiziţiona valori mobiliare iar emitenţii pentru a nu apela la credite
bancare pot atrage capitaluri prin emisiune de acţiuni şi obligaţiuni.

1.3. Structura pieţei de capital


Diversificarea produselor tranzacţionate, a procedurilor şi tehnicilor de
vânzare/cumpărare a valorilor mobiliare, precum şi modalităţile diferite de finalizare a
tranzacţiilor, au impus structurarea pieţei de capital în raport de diferite criterii:
a) Privită prin prisma producerii şi comercializării valorilor mobiliare, piaţa de
capital cuprinde două segmente:
• Piaţa primară - secţiunea pieţei în care un emitent oferă spre vânzare, pentru
prima data (oferta publica de vânzare primara), valori mobiliare nou emise, pentru a obţine
capital (acţiuni sau obligaţiuni);
Oferta publica de vânzare se realizează prin intermediul unui intermediar sau unui
grup de intermediari, pe baza unui Prospect de oferta, autorizat de CNVM (Comisia
Naţionala a Valorilor Mobiliare - Autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de
capital);
• Piaţa secundară - secţiunea pieţei în care valorile mobiliare se vând şi se
cumpăra, prin intermediul SSIF-urilor sau instituţiilor de credit, intr-un mod organizat,
reglementat şi supravegheat de CNVM. Cuprinde mai multe tipuri de tranzacţii: tranzacţii

3
la vedere (spot), oferte publice de cumpărare, oferte publice de preluare (scop peste 33%
din companie), oferte secundare de vânzare;
Dacă avem în vedere fluxurile financiare care se creează între emitenţi şi investitori
sau cele investitori - investitori, atunci putem spune că piaţa primară este o piaţă a
emitenţilor în care fluxurile financiare sunt direcţionate în relaţia emitent - investitor, iar
piaţa secundară este o piaţă a investitorilor, fluxurile financiare fiind direcţionate de la un
investitor la altul.
b) După natura valorilor mobiliare tranzacţionate, se deosebesc:
• Piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale ale firmelor private;
• Piaţa obligaţiunilor - piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel;
• Piaţa opţiunilor - piaţa pe care se tranzacţionează contractele de opţiuni;
• Piaţa contractelor la termen - piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează
pentru livrarea şi plata viitoare.
c) Având în vedere cadrul instituţional prin care se realizează tranzacţiile de valori
mobiliare se deosebesc:
• Piaţa bursieră - este o piaţă de licitaţie, unde negocierea valorilor mobiliare este
condusă de o terţă parte fără ca vânzătorul sau cumpărătorul să intre în contact, iar
preţul de tranzacţionare se formează prin concentrarea cererii şi ofertei într-un loc
anume pentru aceeaşi valoare mobiliară şi la acelaşi moment;
• Piaţa extrabursieră (OTC) - este o piaţă nelocalizată la nivelul căreia tranzacţiile
se derulează atât pe baza ordinelor de la clienţi, cât şi în raport cu propriile ordine
ale participanţilor, negocierile realizându-se prin intermediul unui sistem de
tranzacţionare computerizat sau folosindu-se negocierea directă;
d) În funcţie de momentul finalizării tranzacţiilor se deosebesc:
• Piaţa la vedere - este piaţa pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru
livrare şi plată „imediată”. Termenul “imediat” presupune executarea obligaţiilor
într-o perioadă ce variază de la o zi până la o săptămână în funcţie de
reglementările în vigoare;
• Piaţa la termen - este piaţa care presupune că finalizarea tranzacţiilor, respectiv
livrarea titlurilor sau mărfurilor către noul cumpărător şi efectuarea plăţii, se
realizează la o dată viitoare;
e) Privită prin prisma lichidităţii şi a obligaţiilor de raportare, piaţa de capital cuprinde:
• Piaţa reglementată - reprezintă principala componenta a pieţei de capital, din
punctul de vedere al interesului investitorilor (lichiditate mare: deţinerile de acţiuni se pot

4
schimba rapid în bani sau banii în acţiuni). Pe aceasta piaţă întâlnim emitenţi cu o
capitalizare (sau valoare de piaţă, respectiv preţul de piaţă înmulţit cu numărul de acţiuni
emise) de cel puţin un milion de euro, cu cel puţin 25% din acţiuni deţinute public şi cu
grad ridicat de transparenţă (obligaţii de raportare mai multe);
• Sistem alternativ de tranzacţionare - piaţa în care se tranzacţionează valori
mobiliare ale emitenţilor care, fie nu se încadrează în criteriile de Piaţă Reglementată, fie
aleg să fie tranzacţionate (listate / cotate) pe o piaţă cu obligaţii de raportare mai reduse.
Adesea reprezintă un sistem de pregătire şi creştere a emitenţilor în vederea alinierii la
criteriile Pieţei Reglementate.

CAPITOLUL II - VALORILE MOBILIARE – INSTRUMENTE ALE


PIEŢEI DE CAPITAL

Valorile mobiliare sunt exprimarea materială a celor mai reprezentative active


de capital. Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile, pot fi emise în formă
materială sau pot fi evidenţiate prin înscriere în cont şi conferă deţinătorilor drepturi
patrimoniale (ex: dreptul de a obţine o dobândă sau un dividend) şi nepatrimoniale (ex:
dreptul la vot).
Totalitatea valorilor mobiliare ce se tranzacţionează pe o anumită piaţa se numesc
produse bursiere.

Clasificarea valorilor mobiliare


Valorile mobiliare se împart în:
1. primare, care sunt instrumente financiare ce consacră drepturi patrimoniale
asupra veniturilor financiare şi asupra veniturilor financiare ale emitentului, de
tipul acţiunilor, obligaţiunilor, drepturilor aferente deţinerilor de acţiuni (dreptul de
subscriere şi drepturile de alocare).
2. derivate, care sunt titluri ce generează drepturi asupra altor active care se
numesc active suport sau active de bază. Activele suport pot fi active reale sau
active financiare.
3. sintetice, sunt titluri financiare de tipul celor derivate dar cu referire la active
financiare sintetice de tipul indicilor de bursă, de exemplu.

5
Acţiunile sunt titluri ce atestă un drept de proprietate asupra unei părţi a capitalului
social al societăţii emitente. Practic, proprietarul acţiunilor este proprietarul unei părţi din
societatea emitentă, parte corespunzătoare cu numărul de acţiuni deţinute.
Pe lângă dreptul de proprietate asupra unei părţi a societăţii emitente, acţiunile
conferă şi alte drepturi, dintre care cele mai importante sunt:
- dreptul de a primi în fiecare an o cotă parte din profitul societăţii (sub formă de
dividende) corespunzătoare cu numărul de acţiuni deţinute şi cu suma alocată de
conducerea societăţii pentru plata dividendelor. Datorită faptului că acest dividend poate
varia (sau poate fi chiar zero), acţiunile se mai numesc şi valori mobiliare cu venit variabil;
- dreptul la informare cu privire la evoluţia economico-financiară a firmei emitente;
- dreptul de a participa la hotărârile importante cu privire la activitatea societăţii,
precum şi la conducerea societăţii, prin participarea la Adunările Generale ale Acţionarilor
(AGA), respectiv prin posibilitatea de a alege şi de a fi ales în consiliul de administraţie al
societăţii;
- dreptul de proprietate asupra unei părţi a activelor societăţii, în cazul lichidării
(încetării funcţionării) acesteia, etc.
După modul de identificare a deţinătorului de acţiuni se deosebesc: acţiuni
nominative şi acţiuni la purtător.
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, (pe suport de hârtie) sau în
formă dematerializată (prin înscriere în cont, şi atestarea calităţii de acţionar se face printr-
un extras de cont; acţiunile dematerializate pot fi numai acţiuni nominative).
Acţiunile la purtător nu au specificat pe acestea numele deţinătorului. Ele pot fi
transmise de la o persoană la alta fără nicio formalitate, cel care le deţine, fiind recunoscut
drept acţionar.
După drepturile pe care le generează acţiunile pot fi: ordinare şi preferenţiale.
Acţiunile ordinare reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi conferă drepturi egale
deţinătorilor lor.
Acţiunile preferenţiale conferă posesorului lor calitatea de coproprietar şi asigură o
rentabilitate minimă pe baza unui dividend fix, care, de regulă, se plăteşte înaintea
dividendelor la acţiunile ordinare. Deţinătorii acţiunilor preferenţiale nu beneficiază de
dreptul la vot (în afara cazului în care a fost dispus altfel prin contractul preferenţial).
În ceea ce priveşte valoarea unei acţiuni aceasta se poate exprima sub mai multe
forme, fiecare cu caracteristicile ei: ca valoare nominală, ca valoare de emisiune, ca
valoare contabilă sau ca valoare de piaţă.

6
Valoarea nominala a unei acţiuni se obţine prin raportarea capitalului social la
numărul total de acţiuni. Aceasta valoare nu oferă prea multe informaţii investitorului şi
are un caracter cel mult orientativ.
Valoarea de emisiune reprezintă preţul la care se vând acţiunile în momentul
emisiunii. Aceasta valoare este de regulă mai mare decât cea nominală deoarece include şi
cheltuielile de emisiune, dar poate fi şi egală sau în anumite cazuri particulare, chiar mai
mică.
Valoarea contabilă este dată de raportul dintre capitalul propriu şi numărul de
acţiuni în circulaţie.
Valoarea de piaţă reprezintă preţul la care se tranzacţionează acea acţiune pe o piaţă
bursieră. Aceasta este valoarea la care investitorii pot să îşi procure respectivul titlu
financiar de pe piaţa secundară.
Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de
societăţi comerciale sau de organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale.
Obligaţiunile reprezintă un titlu de creanţă asupra societăţii emitente. Concret,
societatea emitentă are nevoie la un moment dat de un împrumut şi emite obligaţiuni.
Cumpărătorii obligaţiunilor împrumută societatea emitentă cu suma pe care au plătit-o
pentru cumpărarea obligaţiunilor.
Obligaţiunile nu conferă aceleaşi drepturi ca şi acţiunile, dar posesorul lor
beneficiază de o dobândă periodică (din acest motiv, obligaţiunile numindu-se valori
mobiliare cu venit fix) şi, la expirarea perioadei de împrumut, de rambursarea sumei plătite
pentru cumpărarea obligaţiunilor. Există o mare varietate de tipuri de obligaţiuni, după
modul de răscumpărare şi de plată a dobânzii, garanţii, etc. Obligaţiunile pot fi împărţite în
două mari categorii în funcţie de emitentul acestora: obligaţiuni corporative, emise de
societăţi comerciale şi obligaţiuni municipale, emise de administraţia publică locală (oraşe
şi municipalităţi).
Obligaţiunile au câteva elemente caracteristice, unele fiind precizate încă de la emisiune:
• valoarea nominală, reprezintă suma pe care emitentul trebuie să o ramburseze
posesorului obligaţiunii;
• volumul total al emisiunii;
• dobânda (cuponul);
• scadenţa;
• durata de viaţă a obligaţiunii, adică perioada dintre emitere şi scadenţă;

7
• preţul de emisiune, adică valoarea la care se pune în circulaţie efectiv obligaţiunea;
acesta poate fi mai mare decât valoarea nominală (supra pari), egal cu aceasta (ad
pari) sau mai mic (sub pari), lucru stabilit în funcţie de condiţiile pieţei şi de
urgenţa obţinerii fondurilor;
• modalităţile de rambursare;
• randamentul obligaţiunii, indicator calculat în funcţie de preţul de emisiune şi
dobânda anunţată.
După modul de identificare a deţinătorului, obligaţiunile pot fi la purtător şi
nominative. După forma în care sunt emise, obligaţiunile pot fi materializate şi
dematerializate.
După tipul de venit pe care îl generează, obligaţiunile se grupează în:
- obligaţiuni cu dobândă, care sunt emise la valoarea nominală, valoare care de
regulă, se rambursează la scadenţă şi generează venituri din dobândă care se
plătesc în conformitate cu condiţiile emisiunii;
- obligaţiuni cu cupon zero, denumite şi obligaţiuni cu discount (sau cu
reducere), ce sunt emise la un preţ de emisiune mai mic decât valoarea
nominală ce este plătită la scadenţă. Câştigul investitorului este reprezentat de
diferenţa dintre preţul de cumpărare plătit de deţinător şi preţul de răscumpărare
la scadenţă.
În funcţie de gradul de protecţie a investitorilor, se deosebesc:
- obligaţiuni garantate cu anumite active. În cazul în care societatea nu-şi
efectuează plăţile (dobânzi şi/sau împrumuturi), investitorii se pot baza pe dreptul
la acel activ;
- obligaţiuni negarantate, ce reprezintă împrumuturi pe termen lung şi sunt emise de
către societăţi fără nicio garanţie specifică. Emisiunea lor se bazează pe încrederea
de care se bucură societatea emitentă.
În practica internaţională, au apărut, pe lângă obligaţiunile clasice noi tipuri de
obligaţiuni:
 obligaţiuni convertibile în acţiuni. Deţinătorul are dreptul ca în cadrul unui
termen fixat prin contractul de emisiune, (2-4 luni), să-şi exprime opţiunea de
convertire a titlurilor în acţiuni;
 obligaţiuni indexate. Emitentul îşi asumă obligaţia de a actualiza valoarea
acestor titluri în funcţie de un indice, de comun acord cu investitorul. Indexarea

8
se aplică fie asupra dobânzii, fie asupra preţului de rambursare, fie asupra
ambelor elemente;
 obligaţiuni cu dobândă variabilă. Emitentul se obligă să modifice rata dobânzii
pe durata de viaţă a obligaţiunii, pentru a asigura o fructificare în conformitate
cu condiţiile pieţei;
 obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit. Acestea permit deţinătorului
să aleagă între a primi cupon de dobândă în numerar sau de a primi obligaţiuni
identice cu cele iniţiale.
Dreptul de subscriere reprezintă instrumentul financiar transferabil prin care un
deţinător de acţiuni comune îşi poate exercita dreptul de preempţiune - dreptul de a
cumpăra acţiuni comune dintr-o emisiune nouă, proporţional cu numărul de acţiuni pe care
le deţine, la preţul de subscriere, înainte de oferta publică. Drepturile au valoare de piaţă şi
sunt intens tranzacţionate. Drepturile trebuie să fie exercitate într-o perioada relativ scurtă
de timp, circa 30 de zile.
Drepturile de alocare sunt valori mobiliare negociabile, emise pe termen scurt,
care certifică dreptul deţinătorului acestuia de a primi o acţiune care îi va fi atribuită la
momentul înregistrării la Depozitarul Central a unei majorări a capitalului social.
De asemenea, aceste instrumente financiare pot fi emise şi în cazul ofertelor
publice primare iniţiale de vânzare.
Cu ajutorul drepturilor de alocare, investitorii vor putea să-şi marcheze câştigul
obţinut din ofertă, înainte de începerea tranzacţionării acţiunilor pe Bursă. Drepturile de
alocare sunt tranzacţionate ca şi acţiunile folosind aceleaşi reguli şi sistem de
tranzacţionare.
Valorile mobiliare derivate rezultă din combinarea valorilor mobiliare primare
care au o existenţă de sine stătătoare pe piaţa financiară şi a căror emisiune este legată de
nevoia de protecţie împotriva riscurilor sau de necesitatea gestionării eficiente a
portofoliului. În categoria valorilor mobiliare derivate se cuprind contractele forward,
futures sau options.
Produsele sintetice sunt produse de tip coş având drept scop dispersarea riscurilor
pe un număr cât mai mare de valori mobiliare ce cuprind coşul (ex: contracte pe indici
bursieri).

9
CAPITOLUL III – ISTORICUL BURSEI DE VALORI

Bursa este cea mai reprezentativă instituţie a economiei de piaţă care adăposteşte o
piaţă, care concentrează în acelaşi timp şi în acelaşi loc cererea şi oferta specifică. Piaţa
bursieră este o componentă a pieţei financiare.
Se consideră că bursa a apărut la Anvers. Aici se întâlneau oamenii de afaceri
pentru a negocia scrisorile de schimb sau mărfurile care urmau să fie livrate ulterior
încheierii tranzacţiei. Cercetătorii consideră că denumirea de bursă provine de la familia
Van den Börse, care locuia la câţiva kilometri de acolo, la Bruges. Lângă hotelul lor
comercianţii aveau obiceiul să se întâlnească pentru a negocia. Această bursă, al cărui
frontispiciu era ornamentat cu inscripţia „pentru folosinţa comercianţilor din toate ţările şi
de toate limbile” va deveni centrul financiar al imperiului lui Carol Quintul, în secolul al
XVI-lea.
Prima bursă, însă, a fost inaugurată de Regina Elisabeta I la 23 ianuarie 1571 sub
numele de Royal Exchange. În 1760, un grup de 150 de brokeri au format un club la o
cafenea din Londra, unde se întâlneau pentru a tranzacţiona titluri, iar în 1773, membrii
clubului au votat pentru schimbarea numelui acestuia (Jonathan Coffee House) în Bursa de
Valori (Stock Exchange). Bursa de la Londra s-a dezvoltat rapid, impulsionată de noile
descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, iar până în secolul al XIX-lea s-au deschis mai mult de
20 de burse de valori în ţară, care au operat independent până în 1973, când a avut loc
integrarea tuturor pieţelor pe care se tranzacţionează titluri de valoare în Marea Britanie. În
cursul secolului al XVII-lea şi al XVIII-lea au fost înfiinţate burse în majoritatea ţărilor
europene: în Germania, la Ausgburg şi Nurnberg, apoi la Hamburg şi Koln; în Austria, la
Viena; în Belgia, Elveţia, Italia, Spania, Rusia, România.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, au fost înfiinţate burse în Japonia şi Statele
Unite. În Japonia, bursele de mărfuri au apărut înaintea celor de valori mobiliare cu
aproape un secol.
În anul 1790, în Statele Unite, se puteau tranzacţiona doar două tipuri de titluri:
obligaţiuni de război emise pentru a acoperi o datorie de 80 de milioane de dolari şi
acţiunile primei bănci centrale americane, Bank of United States. Brokerii şi dealerii
vindeau şi cumpărau aceste titluri în birouri, cafenele, pieţe în jurul Wall Street. În lipsa
unui loc bine stabilit şi a unui program de tranzacţionare, vânzătorii şi cumpărătorii
trebuiau să se caute unii pe alţii prin tot oraşul, ceea ce făcea ca această piaţă să nu aibă o

10
prea mare lichiditate. Abia la 17 mai 1792 toate aceste probleme au fost rezolvate, brokerii
new-yorkezi semnând un document prin care conveneau să tranzacţioneze titlurile doar
între ei. În acest fel cea mai mare bursă de valori din lume şi-a început existenţa datorită
unui simplu document întitulat The Buttonwood Agreement, al cărui nume a fost inspirat
de locul de întâlnire al brokerilor, sub un copac la numărul 68 Wall Street. De abia un sfert
de secol mai târziu, în 1817, brokerii de pe Wall Street au dat organizaţiei lor un nume:
New York Stock and Exchange Board (scurtat în 1836 la New York Stock Exchange) şi au
impus reguli stricte de desfăşurare a tranzacţiilor precum şi desemnarea unui preşedinte. În
1817, la Bursa din New York erau listate treizeci de titluri. În fiecare zi lucrătoare
preşedintele şedinţei striga numele celor 30 de acţiuni, una câte una (sistemul „call”). La
fiecare nume, brokerii făceau oferte de vânzare şi cumpărare pentru titlul respectiv, în
cadrul licitaţiei deschise.
Expansiunea spre vest a tinerei naţiuni americane, condiţiile economice favorabile
precum şi inventarea telefonului au făcut necesare în 1872 extinderea şi renunţarea la
sistemul “call” în favoarea tranzacţionării continue a tuturor titlurilor listate, păstrând însă
licitaţia.

CAPITOLUL IV - PIAŢA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – ISTORIC ŞI


STADIU ACTUAL

4.1. Repere ale dezvoltării pieţei bursiere din România


În anul 1881, a apărut în România prima bursă de valori. Acest fapt s-a datorat ca
urmare a adoptării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de
mărfuri. Realizată după model francez, această lege reglementa înfiinţarea, prin decret
regal, a burselor de valori şi mărfuri.
Deschiderea bursei din Bucureşti, ca urmare a adoptării acestei legi, a avut loc la 1
decembrie 1882, în clădirea Camerei de Comerţ, în Monitorul Oficial al României din
decembrie 1882 fiind publicate cotaţiile bursiere ale primelor companii româneşti
tranzacţionate.
După încheierea crizei economice 1929 – 1933, odată cu refacerea economică,
„Bursa de efecte, acţiuni şi schimb în Bucureşti”, cunoaşte şi ea un curs ascendent, anul
1939 reprezentând apogeul perioadei interbelice. La momentul anului 1939, se
tranzacţionau 56 de titluri din domeniul bancar, al transportului şi al asigurărilor.

11
Sfârşitul celui de-al II-lea război mondial a însemnat şi sfârşitul pieţei de capital şi
al bursei de valori. Instaurarea proprietăţii de stat a făcut să dispară produsele specifice:
acţiunile, obligaţiunile corporatiste, titlurile de stat autohtone şi externe (cu echivalent în
lei – aur).
Revoluţia din 1989, care a însemnat o cotitură importantă în istoria României,
accentuată de programul de reformă ce i-a urmat a adus necesitatea reclădirii pieţei de
capital şi a instituţiilor acesteia, printre care şi cea a Bursei de Valori Bucureşti.
Un grup de specialişti din diferite sectoare economice au avut şansa, de a reconstrui
această piaţă, care îşi regăseşte începutul în anul 1992. Procesul de reconstrucţie a început
cu cel legislativ – au fost necesari doi ani până la adoptarea Legii 52/1994 privind valorile
mobiliare şi bursele de valori – şi a continuat cu cel de educare a publicului larg.
Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în anul 1995, printr-o decizie a
Guvernului României, şi a fost finanţată de la bugetul de stat, urmând ca, în termen de trei
ani de la înfiinţare, să ramburseze din comisioanele aplicate tranzacţiilor efectuate suma
necesitată de înfiinţarea sa.
Odata cu înfiinţarea bursei, cu sprijin din partea autorităţilor canadiene s-a hotărât
ca specializarea personalului să se efectueze în instituţii similare din Canada, iar sistemul
de tranzacţionare STEA (Sistemul de Tranzacţionare şi Execuţie Automată) să fie adoptat
condiţiilor specifice României. Astfel s-a ajuns nu numai la un sistem compatibil cu marile
burse, ci şi la un sistem extrem de performant şi de bine integrat în privinţa
funcţionalităţilor oferite.
Decizia de înfiinţare a BVB a fost data în urma solicitării a 24 foste SVM-uri
membre ale Asociaţiei Bursei, de a negocia acţiuni emise de şase societăţi comerciale.
Conform legii, CNVM decide înfiinţarea unei burse de valori numai după ce minimum
cinci societăţi de servicii de investiţii financiare au solicitat şi primit autorizaţia de
negociere în bursă.
Prima şedinţă de tranzacţionare a avut loc în data de 20 noiembrie 1995.
Cel de-al doilea an al Bursei de Valori Bucureşti, 1996, a constituit, de fapt, primul
an real de activitate. Interesul societăţilor de valori mobiliare s-a menţinut însă pe un trend
crescător, înregistrându-se o dublare a numărului membrilor Asociaţiei Bursei (62
membri); fenomenul a fost favorizat de finalizarea procesului de privatizare în masă a
societăţilor comerciale şi a oportunităţilor oferite de acesta.

12
Anul 1996 a fost primul an în care Bursa şi-a încercat, în primul rând, mecanismele
de funcţionare: acestea şi-au demonstrat viabilitatea însă, mediul economic ostil a limitat
performanţele financiare ale Bursei.
Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut un salt semnificativ în dezvoltarea ei, 1997
fiind un an al performanţei pieţei de capital.
Acest an a fost marcat de lansarea în septembrie a primului indice, BET, care a
funcţionat ca un veritabil „barometru” al activităţii pe piaţa bursieră. BET a apărut ca
urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanţelor activităţii pieţei
bursiere.
În anul 1998 se lansează cel de-al doilea indice al BVB, indicele BET-C care
urmăreşte evoluţia preţului tuturor valorilor mobiliare înscrise la cota BVB şi care alături
de indicele BET conturează o imagine completă asupra evoluţiei de ansamblu a pieţei.
Implementarea noului sistem de tranzacţionare al Bursei, HORIZON, este
momentul crucial al anului 1999.
Politica Bursei privind selecţia calitativă a emitenţilor ale căror acţiuni sunt înscrise
la Cota Bursei s-a accentuat în cursul anului 2000. Bursa şi-a concentrat atenţia asupra
creşterii standardelor ce trebuiau îndeplinite de către emitenţii de valori mobiliare pentru
admiterea şi menţinerea la Cota Bursei. Pentru a se asigura diseminarea informaţiilor
despre piaţa bursieră s-a proiectat şi realizat cadrul general pentru punerea în funcţiune a
unei platforme care să asigure Bursei posibilitatea publicării informaţiilor specifice în
pagina proprie de Internet.
La 1 noiembrie 2000, Bursa de Valori Bucureşti lansează primul indice sectorial,
BET-FI. Acesta reflectă tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii
tranzacţionate în cadrul Bursei.
Totodată, anul 2001 a însemnat listarea acţiunilor a două mari societăţi: Banca
Română pentru Dezvoltare – Group Societe Generale (BRD) şi Societatea Naţională a
Petrolului Petrom (SNP), ceea ce a dus la creşteri spectaculoase ale capitalizării şi
volumului tranzacţiilor la Bursă.
Anul 2001 a însemnat şi punerea în funcţiune a unui nou sistem de tranzacţionare
destinat în acest moment tranzacţionării instrumentelor financiare cu venit fix, respectiv
obligaţiunile municipale.
Capitalizarea bursieră a depăşit pragul de un miliard de dolari, reprezentând 3,34%
din PIB-ul anului 2001, iar indicii bursieri au urmat tendinţa generală de creştere, indicele
BET apreciindu-se cu peste 38,6% pe parcursul anului.

13
În anul 2002 toţi cei trei indici calculaţi de Bursa de Valori Bucureşti au atins
niveluri maxime istorice, rata anuală de creştere a acestora fiind spectaculoasă.
Sistemul de tranzacţionare dezvoltat de specialiştii Bursei de Valori Bucureşti “in-
house”, a fost utilizat în acest an la tranzacţionarea obligaţiunilor, existând obiectivul de a
fi implementat complet în Bursă. Bursa de Valori Bucureşti a elaborat, în cursul anului
2003, un plan de fuziune cu Bursa Electronica Rasdaq care avea ca scop consolidarea şi
dinamizarea pieţei de capital româneşti, în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea
Europeană.
Capitalizarea totală a Bursei de Valori Bucureşti s-a apropiat la sfârşitul acestui an
de pragul de 12 miliarde de dolari şi reprezenta peste 17% din PIB, diminuându-se astfel
decalajul faţă de pieţele bursiere cele mai avansate ale Europei Centrale şi de Est.
Anul 2004 a demonstrat că finanţarea prin utilizarea mecanismelor pieţei de capital
începe să devină şi în România o alternativă reală la finanţarea prin credit bancar sau prin
reinvestirea profitului.
Dacă la început doar un număr redus de societăţi şi-au valorificat avantajul de a fi
listate la Cota Bursei şi au derulat operaţiuni de majorare a capitalului social conform
planificărilor, în acest an, tot mai multe companii au ales să-şi finanţeze proiectele de
dezvoltare prin noi emisiuni de valori mobiliare. De asemenea, modificările care au avut
loc în acest an pe piaţa primară a emisiunilor de obligaţiuni, unde au apărut câţiva emitenţi
importanţi din rândul băncilor comerciale, şi serii de emisiuni cu valori de ordinul zecilor
de milioane de dolari evidenţiază, o dată în plus, condiţiile optime pentru ca anii următori
să aducă mai multe companii pe piaţa de capital din România şi, implicit la Cota Bursei de
Valori Bucureşti.
În acest an a fost consemnată o premiera pentru piaţa de capital din România:
tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti a drepturilor de preferinţă.
La Bursa de Valori Bucureşti, începutul anului 2005 a marcat şi extinderea platformei
electronice ARENA pentru operaţiunile realizate cu acţiuni. Sistemul ARENA a fost
dezvoltat “in-house” de către specialiştii Bursei şi a fost utilizat până în prezent doar pentru
realizarea negocierii tranzacţiilor cu instrumente financiare cu venit fix. Noua platformă
asigură suportul tehnic pentru derularea tuturor operaţiunilor legate de negocierea şi
finalizarea unei tranzacţii bursiere: tranzacţionare, compensare – decontare şi înregistrare.
Anul 2005 a reprezentat o nouă recunoaştere internaţională a Bursei de Valori
Bucureşti prin lansarea în comun cu Bursa din Viena a indicelui ROTX, construit în
conformitate cu principiile Familiei de Indici pentru Europa Centrală (CECE).

14
În anul 2006 a avut loc autorizarea BVB ca operator de piaţă de către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Emiterea autorizării CNVM fusese precedată cu
doar câteva luni înainte de finalizarea procesului de fuziune dintre BVB şi BER, prin care
au fost create premisele restructurării instituţionale a cadrului de funcţionare a pieţei
bursiere din România.
În septembrie 2007 a început tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate în
cadrul pieţei reglementate la termen administrata de BVB.
În anul 2008 la BVB au fost lansaţi doi noi indici: BET-XT şi BET-NG.
BET-XT este un indice blue-chip şi reflecta evoluţia preturilor celor mai lichide 25 de
companii tranzacţionate în segmentul de piaţa reglementata, inclusiv SIF-urile.
BET-NG este un indice sectorial ce urmăreşte mişcarea preturilor acţiunilor
companiilor tranzacţionate pe piaţa reglementata BVB, al căror domeniu de activitate
principal este asociat cu sectorul economic energie şi utilităţile aferente acestuia.

4.2. Fuziunea Bursa de Valori Bucureşti - Bursa Electronică Rasdaq


Bursa electronică RASDAQ S.A. a fost lansată oficial la 25 octombrie 1996, ca
Piaţă Naţională de Valori Mobiliare RASDAQ, pentru a răspunde necesităţii existenţei
unui mediu instituţional şi tehnic corect şi transparent pentru tranzacţionarea tuturor
acţiunilor distribuite în cadrul Programului de Privatizare în Masă.
RASDAQ este rezultatul direct al cooperării româno-americane, legiferată prin
semnarea în 1994 a unui Memorandum de Înţelegere de către guvernele României şi SUA,
prin care Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) se obligă să
deruleze în România proiectul „Dezvoltarea pieţei româneşti de capital”, pentru sprijinirea
programului de reformă al Guvernului României. Guvernul României s-a obligat la rândul
său să promoveze o orientare către sectorul privat al instituţiilor pieţei de capital şi să
asigure valorile mobiliare într-un volum care să justifice asistenţa acordată de Agenţia
pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite.
A fost iniţial constituită ca o structură tehnică afiliată ANSVM, având ca obiect de
activitate administrarea sistemului de tranzacţionare, sub forma unei societăţi cu
răspundere limitată aflată în proprietatea ANSVM. După integrarea operaţională cu
ANSVM din 2002, RASDAQ SRL a preluat şi dezvoltat departamentele de emitenţi şi
supravegherea pieţei, alături de activităţile tehnice aferente. În prezent este societate pe
acţiuni având ca acţionari ANSVM şi membrii săi. Niciun acţionar nu poate deţine mai
mult de 5% din drepturile de vot şi nu se distribuie dividende.

15
Sistemul ales – NASDAQ – s-a considerat a fi cel mai potrivit, având în vedere
caracteristicile noii pieţe româneşti de capital: număr mare de societăţi listate, condiţii mai
puţin restrictive de listare, sistem cu formatori de piaţă (market makers) – oferind
lichiditate şi vizibilitate emitenţilor - şi, nu în ultimul rând, număr extrem de mare de
acţionari distribuiţi arbitrar în teritoriu – lucru ce impunea un sistem pentru
vânzare/cumpărare uşor accesibil de la distanţă, din orice oraş.
Succesul arhitecturii concepute pentru sistemul RASDAQ este dovedit de
contribuţia importantă adusă la procesul de concentrare a acţionariatului, măsurată prin
faptul că pe parcursul primilor 6 ani de existenţă, prin această piaţă au fost încheiate peste
1,7 milioane de tranzacţii cu 11 miliarde de acţiuni emise de un număr de aproximativ
5000 de emitenţi, în valoare totală de aproape 1,8 miliarde de dolari, într-un mediu de
tranzacţionare eficient, fiind, prin numărul emitenţilor şi al acţionarilor, piaţa cu cea mai
mare dimensiune din Europa şi una dintre primele pieţe din lume.
Prin amploarea şi implicaţiile sale, RASDAQ s-a identificat cu economia
românească şi a parcurs împreună cu aceasta toate suişurile şi coborâşurile tranziţiei, a
resimţit toate crizele financiare şi politice şi a marcat pozitiv fiecare moment de creştere.
Sistemul de tranzacţionare RASDAQ este un sistem electronic de mare capacitate
şi performanţă. Este un sistem de negociere, în care participanţii afişează cotaţii de
cumpărare şi/sau vânzare pentru fiecare valoare mobiliară în care sunt interesaţi (tip
"quote-driven"). În prezent, circa 3.000 de societăţi comerciale – societăţi mici, în
dezvoltare, dar şi companii mari, care au devenit nume de referinţă – au posibilitatea de a-
şi tranzacţiona acţiunile la Bursa Electronică RASDAQ.
RASDAQ operează folosind tehnologie de înaltă clasă într-un sistem în care
formatorii de piaţă se află în competiţie pentru a oferi cele mai bune preţuri de vânzare şi
cumpărare.
Anul 2006 a reprezentat pentru Piaţa RASDAQ renunţarea la platforma de
tranzacţionare PORTAL (17.03.2006 fiind ultima zi în care s-au tranzacţionat acţiuni pe
această platformă), toate societăţile tranzacţionabile fiind translatate pe sistemul de
tranzacţionare al Bursei de Valori, ARENA.
Pe acest sistem există două pieţe de tranzacţionare pentru acţiunile societăţilor de
pe Piaţa RASDAQ: una de licitaţie (RGBS) şi una de negociere (XMBS).
Piaţa de licitaţie funcţionează pe principiul introducerii ordinelor ferme în sistem,
acestea executându-se automat în momentul egalării preţului de vânzare cu cel de
cumpărare. Piaţa de negociere se bazează pe principiul introducerii cotaţiilor indicative,

16
care reprezintă intenţia, dar nu şi obligaţia, efectuării tranzacţiei la un anumit preţ, pe baza
cotaţiei având loc negocieri ulterioare între brokerii reprezentanţi ai cererii, respectiv ai
ofertei.
Societăţile au fost împarţite pe cele două pieţe în funcţie de criterii de lichiditate, pe
piaţa de licitaţie fiind translataţi cei mai interesanţi emitenţi din punct de vedere al
volumelor de tranzacţionare.
La sfârşitul anului 2006, din cele 2420 societăţi listate, 132 se tranzacţionau pe
piaţa RGBS, 1.487 – pe piaţa XMBS, în timp ce restul de 801 societăţi listate nu erau
translatate pe platforma ARENA, având alte motive de suspendare.
Odată cu trecerea mai multor societăţi listate de pe Bursa Electronică Rasdaq pe
platforma de tranzacţionare ARENA a Bursei de Valori Bucureşti a avut loc şi o
modificare interesantă în formarea preţului acţiunilor la aceste firme. S-a trecut astfel de la
metoda de negociere de vânzare a acţiunilor la metoda licitaţiei.
Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti şi ai Bursei Electronice RASDAQ (BER) au
luat pe data de 30 noiembrie 2005 decizia finală privind fuziunea, marcând astfel
încheierea unui proiect demarat în 2003.
În vederea fuziunii, Bursa a fost evaluată la 8,1 mil. euro, iar RASDAQ la circa
0,82 mil. euro. Prin absorbţia RASDAQ, capitalizarea Bursei se îmbogăţeşte cu 2,17 mld.
euro, ajungând la circa 17,65 mld. euro.
Pe piaţa unificată sunt înregistrate (în anul 2005) circa 6.000 de societăţi. Circa o
treime din aceste societăţi vor dispărea, majoritatea fiind emitenţi de pe RASDAQ, care se
tranzacţionează foarte rar.
În anul 2006 Bursa de Valori Bucureşti se afla în proces de autorizare a Pieţei
RASDAQ ca Sistem Alternativ de Tranzacţionare. În acest sens s-au purtat discuţii la
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în vederea aprobării Codului B.V.B. ca Operator
de Sistem. În calitate de operator de sistem, B.V.B. administrează Sistemul Alternativ de
Tranzacţionare RASDAQ, cu sectoarele: „Titluri de capital” (acţiuni, drepturi, categoria
internaţională acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată, şi categoria acţiuni
tranzacţionate pe o altă piaţă românească), „Titluri de credit” (obligaţiuni corporative şi
municipale) şi „Organisme de plasament colectiv” (acţiuni şi unităţi de fond). De
asemenea, sistemele alternative vor include şi „Sistemul de Tranzacţionare Acţiuni
Nelistate” (STAN).
La sfârşitul anului 2006, 254 de emitenţi cu o lichiditate ridicată erau avuţi în
vedere pentru a fi selecţionaţi pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare. Aceştia şi-au dat

17
acordul de principiu în urmă cu un an pentru a fi tranzacţionaţi pe ATS, urmând ca apoi să
semneze contractele. În anul 2006, aceşti 254 emitenţi au totalizat 76,24% din valoarea
tranzacţiilor pe RASDAQ.
Dintre aceste 254 societăţi, 67 au fost promovate la Categoria I ATS. Acestea sunt
societăţile cele mai lichide, conform criteriilor enunţate în Codul BVB ca operator de piaţă.
Valoarea tranzacţiilor efectuate cu acţiunile acestor 67 de emitenţi a reprezentat 61,15%
din totalul efectuat pe piaţă în 2006.
Între 1997 şi 2000, RASDAQ a fost principala piaţă de capital din România,
depăşind ca valoare a tranzacţiilor Bursa. Aceasta s-a datorat faptului că pe piaţa RASDAQ
au fost listate majoritatea societăţilor privatizate în cadrul Programului de Privatizare în
Masă (PPM). Dacă structura emitenţilor ar fi rămas nemodificată, din fuziunea celor două
pieţe ar fi rezultat una dintre cele mai importante pieţe din zonă.

4.3. Instituţiile pieţei de capital din România


Instituţiile pieţei de capital din România sunt următoarele:
1. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este autoritatea administrativă autonomă
cu personalitate juridică ce reglementează şi supraveghează piaţa de capital, piaţa
instrumentelor financiare derivate, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acestora.
C.N.V.M. raportează Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei
Deputaţilor, Comisiei economice a Senatului şi Comisiei pentru politica economică,
reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, asupra activităţii desfăşurate.
Printre atribuţiile CNVM se numără:
- emiterea de regulamente şi instrucţiuni care reglementează diferite aspecte ale
pieţei de capital (tranzacţionarea acţiunilor, organizarea societăţilor de servicii de investiţii
financiare, etc.);
- aprobarea operaţiunilor legate de activitatea firmelor implicate pe piaţa de capital
(majorările de capital social ale firmelor tranzacţionate la bursa, deschiderea de agenţii noi
ale SSIF, etc.);
- supravegherea aplicării legilor şi regulamentelor pe piaţa de capital.
Comisia este condusă de şapte comisari numiţi de Parlament, dintre care un
Preşedinte şi doi Vicepreşedinţi, şi este organizată pe direcţii şi departamente care se ocupă
de toate domeniile pieţei de capital (direcţia generală autorizare-reglementare, direcţia
generală supraveghere, etc.).

18
De asemenea, CNVM încheie acorduri de cooperare cu alte autorităţi de
reglementare şi supraveghere a sectorului financiar, în vederea schimbului de informaţii şi
asistenţă tehnică, pentru îndeplinirea obiectivelor statutare. Dintre organizaţiile
internaţionale de profil enumerăm:
 Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor de valori mobiliare
Începând cu anul 1996, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este membru al
Organizaţiei Internaţionale a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO), organism de
reprezentare internaţională, care are ca principale obiective:
-cooperarea şi schimbul de informaţii în vederea promovării unor standarde înalte
de dezvoltare a pieţelor interne;
-stabilirea unor principii generale de supraveghere a tranzacţiilor internaţionale cu
valori mobiliare;
-oferirea de asistenţă reciprocă în vederea promovării integrităţii pieţelor interne.
 Grupul Consultativ pentru Reglementarea şi Supravegherea Pieţelor de
Capital
La iniţiativa preşedinţilor comisiilor de valori mobiliare din 12 ţări candidate, în
mai 2001, a fost înfiinţat Grupul Consultativ pentru reglementarea şi supravegherea
pieţelor de capital, care are ca scop schimbul de informaţii privind experienţa ţărilor aflate
în procesul de aderare şi crearea unui cadru de consultare în vederea unei armonizări
depline cu reglementările şi standardele Uniunii Europene.
 Organizaţia pentru Operare şi Dezvoltare Economică (OECD)
În septembrie 2001, OECD a iniţiat o serie de întâlniri privind guvernanţa corporativă în
sud-estul Europei, la care au participat reprezentanţi din Albania, Bosnia-Herţegovina,
Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România, Serbia şi Muntenegru.
CNVM a participat activ la cele patru reuniuni care au avut loc între 2001 şi 2003,
în urma cărora a fost finalizată Cartea Albă a Guvernanţei Corporative în sud-estul
Europei, document care prezintă un set de principii şi recomandări practice privind
guvernanţa corporativă în regiune.
 Institutul Francofon de Reglementare Financiară ( IFREFI )
IFREFI a fost creat în iunie 2002 la iniţiativa a 9 autorităţi de reglementare financiară
francofone.
IFREFI este o structură de dialog şi cooperare care are drept principale obiective
schimbul de informaţii şi experienţă şi elaborarea de studii şi cercetări cu privire la pieţele

19
financiare. De asemenea, Institutul îşi propune promovarea formării profesionale prin
organizarea de seminarii de pregătire, pe diverse tematici.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din România a devenit membru IFREFI în mai
2004, cu prilejul Reuniunii Anuale care a avut loc în Elveţia.
2. Bursa de Valori Bucureşti
S.C. Bursa de Valori Bucureşti S.A. a fost înfiinţată, în baza art. 285 din Legea nr.
297/2004 privind piaţa de capital, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei Bursei de
Valori Bucureşti, adoptată în data de 10 ianuarie 2005, de schimbare a formei juridice a
Bursei de Valori Bucureşti.
Forma juridică a BVB este aceea de persoană juridică română, având forma de
societate comercială pe acţiuni care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile
actului său constitutiv, a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, a Legii nr.
297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare şi ale legislaţiei
române în vigoare.
Societatea reprezintă succesorul universal şi continuatorul de drept al Bursei de
Valori Bucureşti, persoană juridică română, instituţie de interes public, înfiinţată în temeiul
prevederilor Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori. La data de
13.07.2005, prin înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, forma juridică a Bursei de
Valori Bucureşti a fost schimbată.
Durata de funcţionare a B.V.B. este nelimitată, activitatea acesteia începând să se
desfăşoare de la data înregistrării sale în Registrului Comerţului. Organizată pe principiile
autoreglementării, Bursa de Valori Bucureşti îşi adopta regulile şi procedurile de
funcţionare necesare, care sunt supuse apoi aprobării Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare.
3. Depozitarul Central
Depozitarul Central este instituţia care furnizează servicii de depozitare, registru,
compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare precum şi alte operaţiuni
în legătură cu acestea astfel cum sunt definite în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de
capital, având calitatea de administrator al unui sistem de plăţi care asigură compensarea
fondurilor şi decontarea operaţiunilor cu instrumente financiare, în conformitate cu
prevederile Regulamentului BNR nr. 1/2005 privind sistemele de plăţi care asigură
compensarea fondurilor, modificat şi completat prin Regulamentul BNR nr. 9/2005.
4. Casa de Compensare Bucureşti SA

20
Casa de Compensare Bucureşti este instituţia care efectuează operaţiuni de
înregistrare, garantare, compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare
derivate încheiate pe piaţa reglementată la termen (Piaţa Derivatelor) administrată de către
Bursa de Valori Bucureşti. Casa de Compensare Bucureşti asigură derularea în mod
corespunzător a operaţiunilor menţionate anterior prin îndeplinirea funcţiilor de casă de
compensare şi contraparte centrală, precum şi administrarea riscurilor la care este expusă o
casă de compensare prin utilizarea de mecanisme tehnice şi instrumente specifice.
Totodată, Casa de Compensare Bucureşti desfăşoară activităţi cu privire la
admiterea şi menţinerea calităţii de membru compensator şi agent de compensare-
decontare, precum şi supravegherea activităţii acestora.
5. Asociaţia Brokerilor
Asociaţia Brokerilor a fost înfiinţată în 1995, sub denumirea iniţială de Asociaţia
Naţionala a Societăţilor de Valori Mobiliare, odată cu constituirea întregii pieţe de capital,
fiind o componentă indispensabilă a acesteia. "A.N.S.V.M." a înfiinţat, administrat şi
supravegheat Piaţa RASDAQ şi ulterior a promovat fuziunea dintre Bursa de Valori
Bucureşti şi societatea RASDAQ.
Organizaţie patronală şi profesională, Asociaţia Brokerilor reuneşte 91% din
societăţile de servicii de investiţii financiare active pe piaţa bursieră. Asociaţia Brokerilor
reprezintă interesele membrilor săi în raport cu autoritatea pieţei de capital, membrii
Parlamentului, cei ai Guvernului şi ai altor instituţii care pot influenţa activitatea bursieră.
Scopul său principal este să promoveze un mediu favorabil dezvoltării pieţei de capital şi
să joace un rol decisiv în procesul de elaborare a politicilor economico-financiare şi fiscale,
care au impact asupra pieţei de capital din România.
6. Institutul de Guvernanţă Corporativă
Institutul de Guvernanţă Corporativă are ca obiect de activitate următoarele:
- promovarea cuantumului internaţional de cunoştinţe profesionale către personalul
societăţilor deţinute public din România şi perfecţionarea acestora din punct de vedere
teoretic şi practic, prin cooperare internaţională şi standardizarea expertizei (Principiile
OCDE);
- derularea de programe de instruire în domeniul pieţei de capital;
- promovarea cunoaşterii realităţii economice şi sociale naţionale şi internaţionale;
- derularea de proiecte, programe, seminarii şi conferinţe în scopul creşterii
gradului de cunoaştere al participanţilor la piaţa de capital, în general, şi la piaţa bursieră,
în special.

21
7. Fondul de Compensare a Investitorilor
Fondul de Compensare a Investitorilor este persoana juridică constituită sub forma
unei societăţi pe acţiuni, înfiinţată conform Legii 31/1990 privind societăţile comerciale,
cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile din Legea
297/2004 privind piaţa de capital şi a regulamentului C.N.V.M. nr. 3/2006 privind
autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor, modificat
prin regulamentul C.N.V.M. nr. 10/2006.
Fondul are ca obiect principal de activitate colectarea contribuţiilor membrilor şi
compensarea creanţelor investitorilor provenind din incapacitatea unui membru de a
restitui fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând
investitorilor, care sunt deţinute şi/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării
de servicii de investiţii financiare, în limita plafoanelor stabilite în conformitate cu
reglementările C.N.V.M. Limita plafonului de compensare va creşte gradual, pentru a
ajunge la începutul anului 2012, la echivalentul în lei a 20.000 de euro/investitor
individual. În anul 2007 plafonul de compensare reprezenta echivalentul în lei a 4.500 de
euro/investitor individual.

CAPITOLUL V - PARTICIPANŢII LA PIAŢA DE CAPITAL

5.1. Emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare


5.1.1. Categoriile de emitenţi care operează pe piaţa de capital
Emitentul este entitatea cu sau fără personalitate juridică care în condiţiile legii a
emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare. Categoriile de emitenţi care
operează pe piaţa de capital sunt:
1. Societăţile comerciale care sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu Legea nr.
31/1990 republicată şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) societatea să fie înfiinţată şi să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare;
b) societatea să aibă o capitalizare anticipată, de cel puţin echivalentul în lei al
1.000.000 euro sau, în măsura în care valoarea capitalizării nu se poate anticipa, să aibă
capitalul şi rezervele, incluzând profitul sau pierderea din ultimul exerciţiu financiar, de cel

22
puţin echivalentul în lei al 1.000.000 euro, calculat potrivit cursului de referinţă comunicat
de Banca Naţională a României, la data cererii privind admiterea la tranzacţionare;
c) societatea să fi funcţionat în ultimii 3 ani anterior solicitării de admitere la
tranzacţionare şi să fi întocmit şi comunicat situaţiile financiare pentru aceeaşi perioadă, în
conformitate cu prevederile legale.
Acestea pot emite acţiuni, obligaţiuni neconvertibile sau convertibile în acţiuni,
drepturi şi warante.
2. Judeţe, oraşe, comune şi alte autorităţi ale administraţiei publice care pot emite
obligaţiuni şi alte instrumente financiare de natura acestora;
3. Ministerul Finanţelor Publice care poate emite obligaţiuni şi alte instrumente de natura
acestora, numite generic titluri de stat.

5.1.2. Admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată


Acţiunile care fac obiectul admiterii la tranzacţionare trebuie să fie liber
negociabile şi integral plătite.
În situaţia unei emisiuni de acţiuni adresate publicului, care precede admiterea la
tranzacţionare, admiterea poate avea loc numai după încheierea perioadei de subscriere.
Pentru ca acţiunile unei societăţi să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată, trebuie să existe un număr suficient de acţiuni distribuit publicului.
Se consideră că s-a distribuit publicului un număr suficient de acţiuni, în
următoarele situaţii:
a) acţiunile pentru care s-a solicitat admiterea la tranzacţionare sunt distribuite
publicului într-o proporţie de cel puţin 25% din capitalul subscris, reprezentat de această
clasă de acţiuni;
b) este asigurată funcţionarea normală a pieţei, cu un procent mai mic de acţiuni
decât cel prevăzut anterior, datorită numărului mare de acţiuni existente în circulaţie şi a
dispersiei acestora în rândul publicului.

5.1.3. Operaţiunile cu valori mobiliare. Ofertele publice


Oferta publică de valori mobiliare este comunicarea adresată unor persoane, făcută
sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii
ofertei şi despre valorile mobilare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o
decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori mobiliare.
Orice persoană care intenţionează să facă o ofertă publică va înainta CNVM o

23
cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului
de ofertă, în cazul ofertei publice de cumpărare, însoţită de un anunţ. După aprobarea
prospectului/documentului de ofertă, acesta trebuie să fie disponibil publicului, cel mai
târziu la data iniţierii derulării ofertei publice.
Anunţul de ofertă publică poate fi lansat în orice moment după emiterea deciziei de
aprobare a prospectului/documentului de ofertă de către CNVM şi trebuie publicat în cel
puţin două cotidiane de difuzare naţională.
Anunţul de ofertă publică trebuie să conţină informaţii privind modalităţile prin
care prospectul/documentul de ofertă este disponibil publicului.
Prospectul/documentul de ofertă se consideră a fi disponibil publicului, într-una din
următoarele situaţii:
a) este publicat în unul sau mai multe cotidiene de difuzare naţională;
b) poate fi obţinut de un potenţial investitor în mod gratuit, pe suport de hârtie, cel puţin la
sediile ofertantului şi intermediarului respectivei oferte, sau la sediul operatorului pieţei
reglementate pe care sunt admise la tranzacţionare respectivele valori mobiliare;
c) este publicat în format electronic pe website-ul ofertantului şi al intermediarului
ofertei;
d) este publicat în format electronic pe website-ul operatorului de piaţă pe care se
intenţionează admiterea la tranzacţionare a respectivelor valori mobiliare;
e) este publicat în format electronic pe website-ul CNVM, în situaţia în care aceasta a
decis să ofere acest serviciu.
La data publicării anunţului, oferta devine obligatorie, iar prospectul sau
documentul de ofertă trebuie să fie disponibil publicului, în forma şi având conţinutul în
care a fost aprobat de CNVM.
Perioada de derulare a ofertei este cea prevăzută în anunţ şi în prospectul sau
documentul de ofertă, dar nu poate depăşi termenele stabilite prin reglementările CNVM,
respectiv minim 5 zile şi maxim 12 luni calendaristice pentru oferta publică de vânzare,
15-50 zile pentru oferta publică de cumpărare şi de preluare. La expirarea perioadei de
derulare, oferta publică devine caducă.
Oferta publică de vânzare
Oferta publică de vânzare poate fi:
a) primară, dacă are ca obiect valori mobiliare propuse de emitent spre a fi subscrise la
data emisiunii;

24
b) secundară, dacă are ca obiect valori mobiliare emise în prealabil şi oferite spre vânzare
de către proprietarul acestora.
Nicio ofertă publică de vânzare nu poate fi făcută fără publicarea unui prospect
aprobat de CNVM. Oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat să
presteze servicii de investiţii financiare.
În vederea aprobării prospectului de ofertă publică de vânzare ce urmează să fie
publicat, ofertantul trebuie să depună o cerere însoţită de:
a) prospectul de ofertă (trei exemplare originale);
b) anunţul de ofertă publică de vânzare;
c) copie de pe dovada deţinerii valorilor mobiliare subiect al ofertei, în cazul unei oferte
publice secundare de vânzare;
d) documentele aferente AGEA/organului statutar care a aprobat respectiva emisiune, în
cazul ofertei publice primare de vânzare, respectiv:
1. hotărârea AGEA/organului statutar;
2. procesul verbal al AGEA/organului statutar;
3. convocatorul AGEA/organului statutar (dacă este cazul, copie din ziar şi
Monitorul Oficial al României);
4. dovada publicării hotărârii aferente respectivei emisiuni în Monitorul Oficial al
României (copie din Monitorul Oficial al României);
5. declaraţia membrilor consiliului de administraţie/organului statutar din care să
reiasă dacă au fost formulate opoziţii sau dacă hotărârea privind respectiva emisiune a fost
atacată în justiţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
6. certificatul constatator de la Oficiul Registrului Comerţului sau alte documente
legale din care să rezulte componenţa actuală a consiliului de administraţie/organului
statutar;
7. raportul cu privire la rezultatele exercitării dreptului de preferinţă;
8. dovada achitării acţiunilor subscrise în cadrul dreptului de preferinţă;
e) situaţiile financiar-contabile pentru ultimele trei exerciţii financiare încheiate sau pe
perioada scursă de la înfiinţare pâna la data depunerii la CNVM a prospectului de ofertă,
dacă emitentul are mai puţin de trei ani de funcţionare;
f) rapoartele auditorului financiar aferente situaţiilor financiare prevăzute anterior;
g) ultimul raport trimestrial (în cadrul prospectului se va specifica expres dacă informaţiile
financiare cuprinse în raportul trimestrial sunt auditate);
h) modelul formularului de subscriere;

25
i) modelul formularului de revocare a subscrierii valorilor mobiliare oferite;
j) copia contractului de intermediere, de distribuire sau contractul privind activităţile de
stabilizare a preţului, după caz;
k) declaraţia pe răspunderea reprezentantului legal al emitentului din care să reiasă dacă au
fost înregistrate modificări semnificative ale situaţiei economico-financiare a emitentului
faţă de datele prezentate în prospect;
l) declaraţia pe răspunderea reprezentantului legal al intermediarului că nu există conflict
de interese prin intermedierea acestei oferte publice;
m) structura sintetică actuală a acţionariatului emitentului eliberată de entitatea care ţine
evidenţa acţionarilor emitentului, pentru o dată anterioară cu cel mult trei zile lucrătoare
datei de depunere a cererii de aprobare a prospectului de ofertă, precum şi cea de la data de
referinţă a AGEA, respectiv data de înregistrare, dacă este cazul;
n) în cazul unei oferte publice secundare acordul AVAS sau al altei instituţii publice
implicate în privatizare cu privire la vânzarea respectivelor valori mobiliare (dacă este
cazul);
o) documente legale care atestă structura actuală a acţionariatului ofertantului, dacă este
cazul;
p) declaraţia ofertantului privind preţul oferit în cadrul ofertei care va fi depusă la CNVM
obligatoriu în plic închis şi sigilat.
Prospectul de ofertă, anunţul publicitar, precum şi orice alte documente aferente
ofertei publice de vânzare nu cuprind menţiuni referitoare la preţ, spaţiul destinat acestor
menţiuni fiind completat ulterior aprobării prospectului de ofertă publică.
În perioada de la depunerea cererii de aprobare şi pâna la momentul aprobării
prospectului de ofertă publică este interzis ofertantului şi intermediarului implicat să
desfăşoare următoarele activităţi:
a) oferirea spre vânzare către public a valorilor mobiliare obiect al ofertei;
b) acceptarea integrală sau parţială de plăţi pentru valorile mobiliare obiect al ofertei;
c) desfăşurarea oricăror alte operaţiuni în legătură cu valorile mobiliare obiect al ofertei.
În cuprinsul prospectului se poate face referire la informaţii privind emitentul
cuprinse în documente, ce au fost publicate şi care au fost aprobate de CNVM sau
întocmite cu respectarea prevederilor legale, precum:
a) rapoarte anuale şi intermediare (semestriale, trimestriale);
b) documente întocmite cu ocazia unor operaţiuni specifice, cum ar fi de exemplu o
fuziune sau o divizare;

26
c) situaţii financiare şi rapoarte de audit;
d) actele constitutive ale societăţii;
e) prospecte aprobate şi publicate anterior;
f) informaţii făcute publice conform obligaţiei legale a emitentului de informare periodică
şi continuă;
g) notificări/comunicări către deţinătorii de valori mobiliare.
Prospectul de ofertă aprobat de CNVM este valabil 12 luni după publicare, putând
fi folosit în cazul mai multor emisiuni de valori mobiliare, în acest interval, cu condiţia
actualizării acestuia conform legii.
Fişa de prezentare a emitentului, aprobată de CNVM, este valabilă o perioadă de 12
luni, cu condiţia actualizării acesteia, conform reglementărilor CNVM.
CNVM se va pronunţa în privinţa aprobării prospectului de ofertă, în termen de 10
zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. Acest termen va putea fi extins la 20 de zile
lucrătoare, dacă valorile mobiliare sunt emise de un emitent care solicită pentru prima dată
admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau care nu a mai oferit public valori
mobiliare.
În cazul unei oferte publice secundare, emitentul este obligat să pună la dispoziţia
ofertantului orice informaţie necesară pentru întocmirea prospectului de ofertă publică, în
termen de cel mult 30 de zile de la formularea cererii.
Distribuirea către public a valorilor mobiliare ce fac obiectul ofertei publice este
făcută prin intermediar sau/şi printr-un grup de distribuţie. În cazul intermedierii ofertei de
către mai mulţi intermediari se depun la CNVM contractele încheiate între ofertant,
intermediar şi grupul de distribuţie, dacă este cazul. Metoda de intermediere, prin care se
realizează oferta publică de vânzare, precum şi posibilitatea închiderii anticipate se
precizează explicit în cadrul prospectului de ofertă.
Oferta poate fi iniţiată după cel puţin şase zile lucrătoare de la data publicării
anunţului de oferta.
Oferta se consideră închisă la data expirării perioadei de derulare prevăzută în
anunţul şi prospectul de ofertă, sau la data închiderii anticipate conform prevederilor din
prospect.
Ofertantul notifică CNVM şi operatorul pieţei reglementate sau al sistemului
alternativ de tranzacţionare cu privire la rezultatele ofertei publice în termen de maximum
cinci zile lucrătoare de la data închiderii acesteia.

27
Activităţile de stabilizare a preţului vor fi derulate în conformitate cu
reglementările CNVM Stabilizarea preţului consta în orice cumpărare sau ofertă de a
cumpăra valori mobiliare relevante sau orice tranzacţie cu instrumente asociate,
echivalente cu acestea, realizată de către un intermediar, în legătură cu o distribuţie
semnificativă a respectivelor valori mobiliare relevante, exclusiv pentru susţinerea preţului
de piaţă pentru o perioadă predeterminată de timp, în condiţiile în care oferta de a vinde,
existentă în piaţă, este foarte mare.
Oferta publică de cumpărare
Oferta publică de cumpărare reprezintă oferta unei persoane de a cumpăra valori
mobiliare, adresată tuturor deţinătorilor acestora, difuzată prin mijloace de informare în
masă sau comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea
deţinătorilor respectivelor valori mobiliare. Oferta publică de cumpărare trebuie făcută
printr-un intermediar autorizat să presteze servicii de investiţii financiare, aceasta putand fi
initiata după cel puţin trei zile lucrătoare de la data publicării anunţului de ofertă. Termenul
de valabilitate este cel stipulat în anunţ, în documentul de ofertă şi în decizia de aprobare.
Oferta este irevocabilă pe întreaga perioadă de derulare a acesteia, iar la expirarea
valabilităţii sale, oferta devine caducă.
Preţul oferit în cadrul ofertelor de cumpărare este cel puţin egal cu cel mai mare
preţ dintre:
a) cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod
concertat în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la CNVM a documentaţiei de
ofertă;
b) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de
depunere la CNVM a documentaţiei de ofertă.
În situaţia în care nu este aplicabil niciunul din criteriile prevăzute anterior, preţul
de cumpărare este cel puţin egal cu activul net pe acţiune conform ultimei situaţii
financiare a emitentului.
Pentru determinarea celui mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care
acesta acţionează în mod concertat sunt luate în considerare toate operaţiunile (oferte
publice, operaţiuni de cumpărare derulate pe pieţele reglementate, majorări de capital
social, etc.) prin care ofertantul şi/sau persoanele cu care acesta acţionează în mod
concertat au dobândit acţiuni ale societăţii subiect al ofertei, în respectiva perioadă.
În situaţia în care, după data iniţierii ofertei, ofertantul sau persoanele cu care
acesta acţionează în mod concertat cumpără valori mobiliare de tipul celor obiect al ofertei,

28
în afara ofertei, ofertantul are obligaţia să majoreze preţul din oferta publică astfel încât
acesta să fie cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant în afara ofertei.
După data iniţierii, ofertantul sau persoanele cu care acesta acţionează în mod
concertat pot cumpăra în afara ofertei acţiuni de tipul celor care fac obiectul ofertei, numai
în situaţia în care sunt respectate cumulativ următoarele condiţii:
a) cumpărarea se realizează la un preţ mai mare decât preţul de ofertă, şi,
b) cumpărarea se realizează cu cel puţin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei.
În cadrul unei oferte publice de cumpărare/preluare, ofertantul poate fixa preţul în
bani, valori mobiliare sau ca o combinaţie între acestea. În cazurile în care ofertantul oferă
la schimb alte valori mobiliare, trebuie să fixeze şi un preţ în bani, ca alternativă la valorile
mobiliare oferite la schimb, astfel încât investitorii să aibă posibilitatea să opteze pentru a
primi fie bani, fie valori mobiliare, acest lucru fiind specificat expres în cadrul
documentului de ofertă. În cazul în care ofertantul oferă la schimb valori mobiliare,
documentul de ofertă va conţine informaţii cu privire la aceste valori mobiliare similare cu
cele dintr-un prospect de ofertă publică de vânzare a valorilor mobiliare respective. În
cadrul documentului de ofertă se va prevedea inclusiv un raport de schimb.
În vederea aprobării documentului de ofertă, ofertantul depune la CNVM o cerere
însoţită de:
a) documentul de ofertă publică (trei exemplare originale);
b) anunţul de ofertă publică de cumpărare/preluare;
c) declaraţia ofertantului privind preţul oferit în cadrul ofertei;
d) dovada depunerii garanţiei reprezentând cel puţin 30% din valoarea totală a ofertei, într-
un cont bancar al intermediarului, suma ce va fi blocată pe toată perioada ofertei, sau
scrisoare de garanţie bancară ce acoperă întreaga valoare a ofertei, emisă în favoarea
intermediarului;
e) copie a contractului de intermediere;
f) declaraţia ofertantului privind persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în
ceea ce priveşte emitentul;
g) declaraţia ofertantului şi documentele legale din care să reiasă preţul la care ofertantul şi
persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat au achiziţionat acţiuni ale
emitentului (dacă este cazul);
h) declaraţia intermediarului ofertei privind eventualele conflicte de interese cu ofertantul
şi/sau cu alţi clienţi;

29
i) raportul întocmit de evaluatorul independent în conformitate cu prevederile
reglementărilor CNVM incidente, dacă este cazul;
j) declaraţie pe răspunderea ofertantului conform căreia documentele depuse sunt conforme
cu originalul şi reflectă caracteristicile actuale ale ofertantului;
k) structura sintetică a acţionariatului emitentului şi extrase de cont pentru ofertant şi
persoanele cu care acesta acţionează concertat, dacă aceste persoane deţin acţiuni;
l) alte informaţii şi documente pe care CNVM le consideră necesare.
CNVM se va pronunţa cu privire la aprobarea documentului de ofertă, în termen de
10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
Oferta publică de cumpărare trebuie să se desfăşoare în condiţii care să asigure
egalitate de tratament pentru toţi investitorii.
Oferta publică de preluare
Oferta publică de preluare voluntară este oferta publică de cumpărare, adresată
tuturor acţionarilor, pentru toate deţinerile acestora, lansată de o persoană care nu are
această obligaţie, în vederea dobândirii a mai mult de 33% din drepturile de vot.
Persoana care intenţionează să deruleze o ofertă publică de preluare voluntară va
transmite CNVM un anunţ preliminar, în vederea aprobării acestuia. După aprobarea de
către CNVM, anunţul preliminar va fi transmis, în termen de maximum 5 zile societăţii
subiect al preluării, pieţei reglementate pe care se tranzacţionează valorile mobiliare
respective şi va fi publicat în cel puţin un cotidian central şi unul local din raza
administrativ-teritorială a emitentului.
Consiliul de administraţie al societăţii subiect al preluării, respectiv consiliul de
administraţie al ofertantului (dacă este cazul) aduce la cunoştinţă reprezentanţilor
angajaţilor societăţilor respective sau, după caz, direct angajaţilor, faptul că se
intenţionează iniţierea ofertei, de îndată ce anunţul preliminar este publicat. La data la care
este publicat, documentul de ofertă este transmis de către consiliul de administraţie al
societăţii subiect al preluării, respectiv de către consiliul de administraţie al ofertantului
(dacă este cazul), reprezentanţilor angajaţilor societăţilor respective, iar în cazul în care nu
există astfel de reprezentanţi, direct angajaţilor.
În termen de max. 5 zile de la primirea anunţului preliminar de ofertă, Consiliul de
administraţie al societăţii, subiect al preluării, va transmite CNVM, ofertantului şi pieţei
reglementate pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare poziţia sa cu privire
la oportunitatea preluării, cu precizarea a, cel puţin, următoarelor aspecte:
a) argumentele care au stat la baza formulării opiniei cu privire la preluare;

30
b) punctul propriu de vedere cu privire la efectele pe care le va avea preluarea asupra
întregii activităţi a societăţii subiect al preluării, în special asupra angajaţilor;
c) opinia cu privire la strategia viitoare a ofertantului referitoare la societatea subiect al
preluării (precizată în cadrul anunţului preliminar), precum şi cu privire la eventualele
efecte pe care aceste planuri le pot avea asupra angajaţilor şi asupra zonei în care societatea
îşi desfăşoară activitatea.
Consiliul de administraţie poate să convoace adunarea generală extraordinară, în
vederea informării acţionarilor cu privire la poziţia consiliului de administraţie în ceea ce
priveşte respectiva ofertă. În cazul în care cererea privind convocarea este formulată de un
acţionar semnificativ, convocarea adunării generale este obligatorie, convocatorul urmând
a fi publicat în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării cererii. De la momentul
recepţionării anunţului preliminar şi până la închiderea ofertei, consiliul de administraţie al
societăţii, subiect al preluării, va informa CNVM şi piaţa reglementată asupra tuturor
operaţiunilor efectuate de către membrii consiliului de administraţie şi ai conducerii
executive cu privire la respectivele valori mobiliare.
Consiliul de administraţie al societăţii, subiect al preluării, nu mai poate încheia
niciun act şi nu poate lua nicio măsură care să afecteze situaţia patrimonială sau obiectivele
preluării, cu excepţia actelor de administrare curentă, de la momentul recepţionării
anunţului preliminar.
Sunt considerate a afecta situaţia patrimonială, operaţiunile care includ majorări de
capital social sau emisiuni de valori mobiliare care dau drept de subscripţie ori conversie în
acţiuni, grevarea sau transferul unor active reprezentând cel puţin 1/3 din activul net
conform ultimului bilanţ anual al societăţii.
Publicarea anunţului preliminar obligă ofertantul să depună la CNVM, în maximum
30 de zile, o cerere de aprobare a documentului de ofertă.
Preţul în cadrul ofertelor publice de preluare voluntare este cel puţin egal cu cel mai
mare preţ dintre:
a) cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod
concertat în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la CNVM a documentaţiei de
ofertă;
b) preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de
depunere la CNVM a documentaţiei de ofertă;
c) preţul rezultat prin împărţirea valorii activului net al societăţii la numărul de acţiuni aflat
în circulaţie, conform ultimei situaţii financiare a emitentului.

31
Ofertantul sau persoanele cu care acţionează în mod concertat nu mai pot lansa,
timp de un an de la închiderea ofertei de preluare precedente, o altă ofertă publică de
preluare vizând acelaşi emitent.
Ofertele publice de preluare obligatorii
O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în
mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi
comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori
mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai
târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri.
Până la derularea respectivei oferte publice, drepturile aferente valorilor mobiliare
depăşind pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar
respectivul acţionar şi persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu mai pot
achiziţiona, prin alte operaţiuni, acţiuni ale aceluiaşi emitent.
Persoanele care, anterior intrării în vigoare a legii nr. 297/2004, au dobândit poziţia
de deţinător a peste 33% din drepturile de vot, cu respectarea prevederilor legale incidente
la momentul dobândirii, vor derula o ofertă publică obligatorie, numai dacă, ulterior intrării
în vigoare a legii îşi majorează deţinerile, astfel încât să atingă sau să depăşească 50% din
drepturile de vot ale respectivului emitent. Până la derularea ofertei publice, drepturile
aferente acţiunilor achiziţionate care depăşesc 50% vor fi suspendate, iar respectivul
acţionar şi persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat nu mai pot achiziţiona,
prin alte operaţiuni, acţiuni ale aceluiaşi emitent.
Responsabilitatea cu privire la suspendarea drepturilor de vot revine consiliului de
administraţie/administratorului unic al emitentului, precum şi societăţii care ţine evidenţa
acţionarilor respectivului emitent. Anterior adunărilor generale ale acţionarilor, consiliul de
administraţie/administratorul unic al emitentului are obligaţia să verifice pentru acţionarii
înregistraţi la data de referinţă, drepturile de vot care sunt suspendate şi să informeze
corespunzător societatea care ţine evidenţa acţionarilor emitentului, în vederea operării în
registru a suspendării. Drepturile de vot se suspendă astfel încât respectiva persoană să nu
poată exercita în adunarea generală a acţionarilor poziţia dobândită fără derularea unei
oferte publice adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate
deţinerile acestora, dacă nu sunt incidente prevederile legale privind tranzacţiile exceptate.
În caz contrar, CNVM poate suspenda la cerere sau din oficiu acest drept de vot.

32
Aceste norme nu se vor aplica în cazul în care poziţia reprezentând mai mult de
33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacţii
exceptate. Conform legii, tranzacţie exceptată reprezintă dobândirea respectivei poziţii:
• în cadrul procesului de privatizare;
• prin achiziţionarea de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau de la alte
entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare;
• în urma transferurilor de acţiuni realizate între societatea-mamă şi filialele sale sau
între filialele aceleiaşi societăţi-mamă;
• în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deţinătorilor
respectivelor valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora.
• În cazul în care dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de
vot asupra emitentului se realizează în mod neintenţionat, deţinătorul unei
asemenea poziţii are una dintre următoarele obligaţii alternative:
• să deruleze o ofertă publică, în condiţiile şi la preţul prevăzute anterior;
• să înstrăineze un număr de acţiuni, corespunzător pierderii poziţiei dobândite fără
intenţie.
Executarea uneia dintre obligaţiile prevăzute mai sus se va face în termen de 3 luni
de la dobândirea respectivei poziţii.
Dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra
emitentului se consideră neintenţionată, dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni
precum:
• reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii,
urmată de anularea acestora;
• depăşirea pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferinţă, subscriere sau
conversie a drepturilor atribuite iniţial, precum şi al convertirii acţiunilor
preferenţiale în acţiuni ordinare;
• fuziunea/divizarea sau succesiunea.
Preţul oferit va fi cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de
persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară
ofertei, iar dacă acest lucru nu este posibil, preţul oferit va fi determinat în conformitate cu
reglementările CNVM, cu luarea în considerare cel puţin a următoarelor criterii:
• preţul mediu ponderat de tranzacţionare, aferent ultimelor 12 luni anterioare
derulării ofertei;

33
• valoarea activului net al societăţii, conform ultimei situaţii financiare auditate;
• valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză, efectuată de un evaluator
independent, în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
Evaluatorul independent trebuie să îndeplineasca condiţiile profesionale prevăzute
de reglementarile CNVM.
În termen de maximum şapte zile lucrătoare de la data închiderii ofertei publice,
ofertantul transmite la CNVM şi la operatorul pieţei reglementate/sistemului alternativ de
tranzacţionare notificarea cu privire la rezultatele ofertei publice care va fi publicată pe
website-ul operatorului pieţei reglementate/sistemului alternativ de tranzacţionare.

5.2. Investitorii individuali şi investitorii instituţionali


Investitorii sunt a doua categorie importantă de participanţi la piaţa de capital,
întrucât prin surplusul de economii de care dispun şi pe care doresc să le facă cât mai
profitabile, vin în întâmpinarea emitenţilor şi fac posibilă dezvoltarea activităţii acestora.
Investitorii se impart şi ei în două categorii mari, respectiv: investitorii individuali –
persoane fizice – şi investitorii instituţionali, care sunt definiţi în practica americană drept
“acele persoane juridice care efectuează un volum ridicat de operaţiuni comerciale cu
valori mobiliare”. Sunt investitori instituţionali: fondurile de pensii, fondurile mutuale,
societăţile de investiţii, societăţile de asigurare, societăţile bancare, etc. Dacă ar fi să
diferenţiem cele două categorii de investitori ar trebui spus că ultima categorie dispune pe
de o parte de o mai mare potenţă financiară, iar pe de alta de un grad de sofisticare mai
ridicat.
Conform prevederilor art. 2 al legii este definită urmatoarea categorie de investitori:
„investitor calificat”:
• entităţi autorizate să opereze pe pieţe financiare, precum instituţiile de credit,
societăţile de servicii de investiţii financiare, alte instituţii financiare autorizate şi
reglementate, societăţile de asigurări, organismele de plasament colectiv, societăţile
de administrare a investiţiilor, fondurile de pensii, precum şi alte entităţi ce nu sunt
autorizate ori reglementate şi al căror unic obiect de activitate este investiţia în
valori mobiliare;
• autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii de credit centrale,
organisme internaţionale şi regionale, precum: Fondul Monetar Internaţional,

34
Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau alte organisme
similare;
• entităţi legale care îndeplinesc două din următoarele trei criterii:
1. număr mediu de angajaţi pe perioada unui exerciţiu financiar mai mare de 250;
2. active totale în valoare mai mare de echivalentul sumei de 43.000.000 euro;
3. cifra de afaceri anuală netă mai mare de echivalentul sumei de 50.000.000 euro;
• anumite persoane fizice, subiect al recunoaşterii reciproce.
CNVM poate decide să autorizeze persoane fizice rezidente în România, care
solicită în mod expres să fie considerate ca investitori calificaţi, dacă aceste persoane
îndeplinesc cel puţin două din următoarele criterii:
• investitorul a efectuat tranzacţii de o mărime semnificativă pe o piaţă reglementată
cu o frecvenţă medie de cel puţin 10 tranzacţii pe trimestru în ultimele patru
trimestre calendaristice;
• valoarea portofoliului de valori mobiliare al unui investitor depăşeşte 500.000 euro;
• investitorul a lucrat sau lucrează în sectorul financiar cel puţin de un an, având o
poziţie care necesită cunoştinţe privind investiţiile în valori mobiliare;
• anumite societăţi mici şi mijlocii, subiect al recunoaşterii reciproce. CNVM poate
decide să autorizeze societăţi mici şi mijlocii cu sediul în România, care solicită în
mod expres să fie considerate investitori calificaţi.

Investitori instituţionali
Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare
Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M.) sunt fondurile
deschise de investiţii şi societăţile de investiţii, care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
• au ca unic scop efectuarea de investiţii colective, plasând resursele băneşti în
instrumente financiare lichide şi operând pe principiul diversificării riscului şi
administrării prudenţiale;
• titlurile de participare sunt, la cererea deţinătorilor, răscumpărabile continuu din
activele respectivelor organisme. Activitatea O.P.C.V.M. de a se asigura că
valoarea titlurilor sale de participare pe o piaţă nu variază semnificativ în raport cu
valoarea activului net unitar, poate fi considerată echivalentă a operaţiunii de
răscumpărare.

35
O.P.C.V.M. sunt înfiinţate fie sub formă de fonduri deschise de investiţii, pe bază
de contract civil, fie sub formă de societăţi de investiţii, prin act constitutiv.
Societăţile de investiţii autoadministrate, S.A.I. şi depozitarul care acţionează în
numele unui O.P.C.V.M. nu pot efectua vânzări în lipsă de valori mobiliare sau alte
instrumente financiare.
Nicio societate de investiţii autoadministrată, S.A.I. sau depozitar care acţionează
în numele unui O.P.C.V.M. nu poate contracta împrumuturi în contul acestora. Prin
derogare, C.N.V.M. poate autoriza un O.P.C.V.M. să contracteze împrumuturi, până la
concurenţa a maximum 10% din valoarea activelor sale. Un O.P.C.V.M. poate achiziţiona
monedă străină sau devize, inclusiv în sistemul împrumuturilor reciproc acoperite (back-
to-back). O societate de investiţii, o S.A.I. sau un depozitar, care acţionează în numele unui
O.P.C.V.M., nu pot acorda împrumuturi sau nu pot garanta în folosul unui terţ astfel de
împrumuturi.
Titlurile unui O.P.C.V.M. vor fi emise numai la momentul în care contravaloarea
acestora, la preţul net de emisiune, este înregistrată în contul O.P.C.V.M. Preţul de
răscumpărare a titlurilor de participare la un O.P.C.V.M. va fi calculat la data primirii
cererii de răscumpărare. Plata va fi efectuată într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de
10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Creditorii unei S.A.I., ai depozitarilor sau
subdepozitarilor nu pot institui proceduri împotriva activelor unui O.P.C.V.M., inclusiv în
cazul procedurii de insolvabilitate.

Fondurile deschise de investiţii


Unităţile de fond emise de fondurile deschise de investiţii sunt de un singur tip,
înregistrate, dematerializate şi conferă deţinătorilor lor drepturi egale. Unităţile de fond vor
fi plătite integral la momentul subscrierii. Participarea la un fond deschis de investiţii este
atestată printr-un certificat ce confirmă deţinerea de unităţi de fond.
Fondurile deschise de investiţii nu emit alte instrumente financiare în afara
unităţilor de fond. Unităţile de fond se cumpără la preţul de emisiune. Preţul de emisiune
este stabilit pe baza valorii activului net, certificată de către depozitar şi valabilă pentru
ziua în care se efectuează cumpărarea. Unităţile de fond pot fi răscumpărate, la preţul
stabilit pe baza valorii activului net, certificată de către depozitar şi valabilă pentru ziua în
care a fost depusă cererea de răscumpărare. Valoarea activului net şi valoarea unităţii de
fond ale unui fond deschis de investiţii vor fi publicate zilnic de către S.A.I., pentru fiecare
zi lucrătoare, în baza datelor certificate de depozitar.

36
Societăţile de investiţii
Societatea de investiţii emite acţiuni nominative, plătite integral la momentul
subscrierii. Totodată, societăţile de investiţii pot administra numai activele proprii, şi nu
pot, în nicio situaţie, să fie mandatate pentru administrarea de active în favoarea unei terţe
părţi.
Societăţile de investiţii sunt administrate de o S.A.I. autorizată în conformitate cu
prevederile prezentei legi sau de un consiliu de administraţie, în conformitate cu actele
constitutive.
Capitalul iniţial al unei societăţi de investiţii care se autoadministrează este
calculat, în conformitate cu reglementările CNVM şi este de cel puţin echivalentul a
300.000 euro, calculat la cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României.

5.3. Intermediarii
În conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 intermediarii sunt societăţile de
servicii de investiţii financiare autorizate de CNVM, instituţii de credit autorizate de Banca
Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de
natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de investiţii
financiare. O categorie specială de intermediari o constituie traderii care acţionează pe
pieţele la termen şi care efectuează tranzacţii cu instrumente financiare derivate.

5.3.1. Traderii
Traderii sunt persoane juridice constituite sub forma unei societăţi pe acţiuni sau a
unei societăţi cu răspundere limitată, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, care efectuează exclusiv în nume şi pe cont propriu tranzacţii cu
instrumente financiare derivate, de natura contractelor futures şi cu opţiuni.
În vederea efectuarii activităţii lor, traderii trebuie să fie autorizaţi de CNVM şi să
fie înscrişi în Registrul CNVM.
În vederea autorizării şi a înscrierii în Registrul CNVM, traderii trebuie să
indeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect exclusiv de activitate tranzacţionarea în nume şi pe cont propriu a
instrumentelor financiare derivate de natura contractelor futures şi cu opţiuni;

37
b) să aibă un capital iniţial reprezentând echivalentul a minimum 50.000 Euro, calculat la
cursul de referinţă al B.N.R. din ziua vărsării. La înfiinţare, capitalul iniţial este egal cu
capitalul social integral vărsat în contul deschis în acest scop la o societate bancară;
c) să dispună de o dotare tehnică corespunzătoare care să-i permită conectarea la sistemul
pieţei reglementate;
d) acţionarii/asociaţii, conducerea administrativă şi executivă:
1. să nu fie acţionari semnificativi şi să nu deţină nicio funcţie sau să fie angajaţi ai
unui intermediar autorizat de CNVM sau B.N.R. sau ai unui alt trader autorizat de CNVM;
2. să nu se afle sub interdicţia vreunei sancţiuni dată de CNVM, B.N.R., C.S.A. sau de
alte autorităţi similare;
3. să nu fi fost condamnaţi pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de
fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi alte
infracţiuni de natură economică;
e) să prezinte toate documentele prevăzute de reglementarile CNVM incidente.

5.3.2. Societăţile de servicii de investiţii financiare. Agentul de servicii de investiţii


financiare
Potrivit prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, o societate de
servicii de investiţii financiare (SSIF) este persoană juridică, înfiinţată sub formă de
societate pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative şi care funcţionează conform
autorizării şi sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu scopul
prestării de servicii de investiţii financiare.

5.3.2.1. Serviciile de investiţii financiare


Serviciile de investiţii financiare reglementate de Legea nr. 297/2004 sunt împărţite
în două categorii, şi anume:
1. servicii principale, care constau în:
a) preluarea şi transmiterea ordinelor primite de la investitori în legătură cu
unul sau mai multe instrumente financiare;
b) executarea ordinelor în legătură cu unul sau mai multe instrumente
financiare, altfel decât pe cont propriu;
c) tranzacţionarea instrumentelor financiare pe cont propriu;
d) administrarea portofoliilor de conturi individuale ale investitorilor, pe bază
discreţionară, cu respectarea mandatului dat de aceştia, atunci când aceste portofolii

38
includ unul sau mai multe instrumente financiare;
e) subscrierea de instrumente financiare în baza unui angajament ferm şi/sau
plasamentul de instrumente financiare.
2. servicii conexe, care constau în :
a) custodia şi administrarea de instrumente financiare;
b) închirierea de casete de siguranţă;
c) acordarea de credite sau împrumuturi de instrumente financiare unui
investitor, în vederea executării unor tranzacţii cu instrumente financiare, în
care respectiva societate de servicii de investiţii financiare este implicată în
tranzacţii;
d) consultanţă acordată societăţilor cu privire la orice probleme legate de
structura de capital, strategie industrială, precum şi consultanţă şi servicii
privind fuziunile şi achiziţiile de societăţi;
e) alte servicii privind subscrierea de instrumente financiare în baza unui
angajament ferm;
f) consultanţă de investiţii cu privire la instrumentele financiare;
g) servicii de schimb valutar în legătură cu activităţile de servicii de investiţii
financiare prestate.
Trebuie menţionat faptul că noile reglementări prevăd faptul că societăţile bancare
şi alte instituţii de credit supuse supravegherii B.N.R., precum şi alte categorii de
intermediari vor putea presta servicii de investiţii financiare pe pieţele reglementate, pe
cont propriu şi pe contul terţilor.
Spre deosebire de prevederile legale anterioare, legea nr. 297/2004 introduce
conceptul de capital iniţial al unei S.S.I.F., care va fi determinat cu respectarea
reglementării CNVM, emise în conformitate cu legislaţia comunitară, şi va fi de cel puţin
echivalentul în lei a 50.000 euro, 125.000 euro sau, echivalentul în lei a 730.000 euro, în
funcţie de serviciile prestate de S.S.I.F.

Conducătorii, administratorii, controlul intern şi acţionarii semnificativi


Conducerea S.S.I.F. trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane, care trebuie
să fie angajaţi ai S.S.I.F. cu contract individual de muncă şi pot fi membri ai consiliului de
administraţie.
Conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii
organelor statutare ale S.S.I.F., sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea

39
zilnică a acesteia şi sunt investite cu competenţa de a angaja răspunderea intermediarului;
în această categorie nu se includ persoanele care asigură conducerea nemijlocită a
compartimentelor din cadrul S.S.I.F., a sucursalelor şi a altor sedii secundare.
Orice persoană care îşi propune să achiziţioneze, direct sau indirect, acţiuni la o
S.S.I.F., prin care ar dobândi o poziţie semnificativă, trebuie să notifice în prealabil
CNVM, indicând mărimea poziţiei avute în vedere.
Totodată, orice acţionar semnificativ care îşi propune să-şi mărească participaţia,
astfel încât aceasta să atingă sau să depăşească 20%, 33% sau 50% din capitalul social sau
din totalul drepturilor de vot, ori care intenţionează ca respectiva S.S.I.F. să devină o filială
a sa, trebuie să notifice în prealabil CNVM.
Orice acţionar semnificativ care îşi propune să-şi diminueze, direct sau indirect,
participaţia, care reprezintă mai puţin de 20%, 33% sau 50% din capitalul social sau din
totalul drepturilor de vot, ori care are ca rezultat pierderea de către S.S.I.F. a calităţii de
filială a sa, trebuie să notifice în prealabil CNVM.

Condiţii de autorizare a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare:


a) să fie angajat cu contract de muncă şi reprezentant exclusiv al SSIF;
b) să aibă cel puţin studii medii;
c) să fi promovat un curs de pregătire pe piaţa de capital, recunoscut de CNVM;
d) să nu deţină acţiuni într-o altă SSIF decât dacă este o societate deţinută public şi are
acţiunile tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi numai cu condiţia ca deţinerile
individuale şi cumulate să nu depăşească 10% şi respectiv 20% din capitalul social şi
drepturile de vot ale unei astfel de SSIF, precum şi cu condiţia să nu fie aleşi ca membri ai
conducerii unei astfel de SSIF;
e) să nu fie membru al consiliului de administraţie, al conducerii executive, cenzor/auditor
financiar al altei SSIF sau al unei societăţi comerciale care se află în procedura de
reorganizare judiciară sau faliment;
f) să nu se afle sub interdicţia unei sancţiuni date de CNVM, B.N.R., C.S.A., referitoare la
interzicerea exercitării oricărei activităţi profesionale reglementate de prevederile legale în
vigoare;
g) să nu aibă antecedente penale şi fiscale.

40
5.3.2.2. Compartimentul de control intern
Condiţii de autorizare, retragere a autorizaţiei personalului din cadrul
compartimentului de control intern
SSIF are obligaţia de a constitui un compartiment de control intern specializat în
supravegherea respectării de către aceasta şi de către personalul acesteia a legislaţiei pieţei
de capital şi a normelor interne.
Persoanele din cadrul Compartimentului de control intern vor fi subordonate
funcţional şi vor raporta direct Consiliului de administraţie al SSIF. Acestea vor fi supuse
autorizării CNVM şi au obligatţa de a participa la stagiile de pregătire privind cunoaşterea
legislaţiei pieţei de capital.

5.3.2.3. Obligaţiile SSIF şi ASIF faţă de clienţi


Reguli de conduită
Intermediarii şi agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt obligaţi să
respecte regulile de conduită emise de CNVM, precum şi regulile emise de pieţele
reglementate pe care aceştia tranzacţionează. Implementarea şi supravegherea respectării
regulilor de conduită de către toţi intermediarii care prestează servicii de investiţii
financiare pe teritoriul României vor fi asigurate de către CNVM.
În acest scop, S.S.I.F. are obligaţia întocmirii unor proceduri interne, prin care să se
asigure o politică adecvată suficientă pentru îndeplinirea de către societate, conducătorii,
administratorii, angajaţii şi colaboratorii acesteia a prevederilor Legii nr.297/2004 şi ale
regulamentului CNVM nr. 12/2004.
Totodată, conform reglementărilor CNVM incidente, SSIF vor implementa
principii care vor lua în considerare calitatea persoanei pentru care este prestat serviciul.
Conform acestor principii, intermediarul trebuie, cel puţin:
• să acţioneze onest, imparţial şi cu diligenţă profesională în scopul protejării
intereselor investitorilor şi a integrităţii pieţei;
• să angajeze toate resursele, să elaboreze şi să utilizeze eficient procedurile interne
necesare prestării serviciilor de investiţii financiare;
• să solicite de la investitori informaţii referitoare la situaţia lor financiară, experienţa
investiţională şi obiectivele cu privire la serviciile solicitate;
• să transmită investitorilor toate informaţiile relevante privind tranzacţiile în care
contrapartea este intermediarul;

41
• să încerce să evite conflictele de interese, iar în cazul în care acestea nu pot fi
evitate, să asigure investitorilor un tratament imparţial;
• să desfăşoare activitatea în conformitate cu reglementările CNVM aplicabile
administrării activităţii, în scopul protejării intereselor investitorilor şi a integrităţii
pieţei.
Contractul în formă scrisă va conţine cel puţin următoarele clauze:
• serviciile de investiţii financiare ce vor fi prestate;
• durata contractului, modul în care contractul poate fi reînnoit şi/sau modificat;
• procedura şi mijloacele prin care clienţii vor transmite ordine şi instrucţiuni;
• tipul, conţinutul şi frecvenţa documentelor privind activitatea desfăşurată ce vor fi
transmise clienţilor;
• consimţământul expres al clientului pentru stocarea de catre agent/SSIF a
instrucţiunilor/confirmărilor acestuia transmise telefonic, după caz;
• orice alte clauze privind prestarea serviciilor de investiţii financiare convenite de
părţi;
• comisionul pentru prestarea serviciilor de investiţii şi/sau consultanţă acordată
clienţilor privind instrumentele financiare.
Contractul va fi însoţit de cererea de deschidere de cont pentru fiecare client care
se va anexa contractului şi va cuprinde cel puţin următoarele:
• datele de identificare a clientului persoană fizică sau juridică;
• informaţii privind clientul în scopul întocmirii profilului acestuia şi anume:
• venituri
• cont bancar
• estimarea valorii investiţiei
• nivel de risc
• obiective investiţionale
• deţineri de valori mobiliare mai mari sau egale cu 5%
• numele şi decizia de autorizare a ASIF care a deschis contul, eventual ştampila
acestuia
• semnătura persoanei autorizate din partea SSIF şi ştampila societăţi
• anexă: copia documentului de identitate sau a certificatului de înmatriculare.
Contractele de administrare de portofoliu vor cuprinde suplimentar:

42
• caracteristicile contului de portofoliu;
• dacă este cazul, identificarea tranzacţiilor pe care SSIF le poate face numai cu
acordul expres al clienţilor;
• posibilitatea SSIF de a delega competenţele primite în baza contractului de
administrare, limitele şi condiţiile unei asemenea delegări, iar în situaţia în care
delegarea nu priveşte întregul portofoliu, instrumentele financiare şi pieţele
reglementate pentru care această delegare poate fi acordată;
• posibilitatea clienţilor de a revoca unilateral, în orice moment, mandatul dat unei
SSIF în baza contractului de administrare;
• dreptul clienţilor de a dispune transferul tuturor sau al unei părţi din sumele băneşti
ori instrumentele financiare deţinute la respectiva SSIF fără plata vreunei
despăgubiri.
Pentru tranzacţiile efectuate în numele clenţilor SSIF vor întocmi următoarele
documente:
a) formular de ordin, pentru fiecare ordin de tranzacţionare care cuprinde cel puţin:
• numele clientului
• denumirea valorii mobiliare/instrumentului financiar
• piaţa reglementată
• deţinerile privind respectiva valoare mobiliară/instrument financiar
• cantitatea şi preţul (limită sau la piaţă)
• tipul ordinului (vânzare/cumpărare)
• momentul preluării ordinului (data şi ora exactă)
• termenul de valabilitate
• dacă ordinul a fost plasat la iniţiativa clientului sau la recomandarea agentului
• acordul clientului pentru preluarea acţiunilor de la societatea de registru
• alte precizări privind informarea corecta a clientului (luarea la cunoştinţă de oferte
publice în derulare, modificări de capital anterioare, fuziuni, divizări etc.)
• numele şi decizia de autorizare a ASIF care a preluat ordinul, eventual ştampila
acestuia
• ştampila SSIF sau a sediului secundar
b) formular de confirmare a efectuării tranzacţiilor care va cuprinde:
• numele clientului

43
• denumirea valorii mobiliare şi cantitatea
• preţul de execuţie
• momentul executării ordinului (data şi ora exactă)
• calitatea de broker sau dealer în care a acţionat SSIF
• comisioane, taxe, impozite percepute
c) formulare de raportare către clienţi, care vor conţine după caz:
• numele clientului
• denumirea valorlor mobiliare deţinute, cantităţi
• preţul mediu de achiziţie pentru fiecare valoare mobiliară
• preţul zilei de raportare
• diferenţe favorabile/nefavorabile
• disponibilul de numerar în contul clientului
• istoric de tranzacţionare şi de evolutţe a situaţiei financiare

Obligaţii de raportare financiară


În scopul supravegherii de către CNVM a activităţii desfăşurate de S.S.I.F., aceasta
va depune la CNVM următoarele situaţii şi documente:
a) situaţii financiare lunare, trimestriale sau semestriale, după caz, întocmite şi
transmise CNVM;
b) “raportul privind evidenţa operaţiunilor de împrumut, a cumpărărilor în marjă şi
a vânzărilor în lipsă”;
c) “raportul privind tranzacţiile cu instrumente financiare derivate”.;
d) raportul semestrial, care va cuprinde situaţiile financiare semestriale compuse
din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia
fluxurilor de trezorerie;
e) raportul anual, care va cuprinde:
1. situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia
modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note
explicative;
2. raportul administratorilor;
3. raportul auditorului financiar.
f) raportul auditorilor interni.

44
Anual S.S.I.F. va transmite CNVM, până cel târziu la data de 31 martie, raportul
privind structura organizaţională şi sistemul de contabilitate.

5.3.3. Consultanţa de investiţii şi agenţiile de rating


Prin consultanţă de investiţii se înţelege recomandarea personală dată unui client,
fie la solicitarea acestuia, fie din iniţiativa consultantului de investiţii, în legătură cu una
sau mai multe tranzacţii cu instrumente financiare şi constă în servicii de analiză a
instrumentelor financiare, de selectare a portofoliului, precum şi de furnizare de opinii în
legătură cu vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare.
Prestarea de servicii de consultanţă de investiţii exclude:
• preluarea sau executarea ordinelor investitorilor pentru achiziţionarea sau
înstrăinarea de instrumente financiare;
• administrarea portofoliilor investitorilor;
• decontarea tranzacţiilor, inclusiv deţinerea de disponibilităţi băneşti sau
instrumente financiare în contul investitorilor.
O parte integrantă a pieţei de capital în general şi a pieţei obligaţiunilor în special o
reprezintă agenţiile de clasificare a riscului de împrumut – agenţii de rating cum sunt
cunoscute pe plan mondial. Piaţa globală a ratingului se extinde continuu datorită utilizării
crescânde ca sursă de finanţare a pieţelor de capital în locul creditului bancar.
Un rating înseamnă o evaluare făcută de o agenţie specializată (ex: Moody’s
Investors’Service, Standard&Poor’s Corporation, Fitch Investors’s Service Fitch,
Duff&Phelps) asupra riscului de neachitare a unei obligaţiuni de către un debitor – adică a
riscului de neplată la timp şi în întregime a principalului şi a dobânzii de-a lungul vieţii
instrumentului evaluat (obligaţiuni, garanţii de împrumut şi orice fel de poliţe de debit).
Deci rating-urile sunt nişte calificative care se dau în funcţie de capacitatea şi
bunăvoinţa emitentului de a-şi achita obligaţiile, un ghid al abilităţii şi dorinţei emitentului
de a întruni condiţiile emisiunii, reprezentânt un factor important în luarea deciziei de
investire.
Agenţiile de rating evaluează emisiunile de titluri debitoare pe categorii sau clase
de risc şi le marchează cu litere. Notaţiile de rating ale tuturor serviciilor de rating sunt
similare. Ratingurile agenţiei Moody’s variază de la Aaa la Aa, A s.a.m.d. până la C care
este cel mai scăzut rating, în timp ce S&P merge de la AAA până la D, cel mai scăzut
rating. Primele patru categorii, de la Aaa (AAA) până la Baa (BBB) sunt denumite “grad
de investiţie” (investment grade) însemnând printre altele, un risc relativ mic. Obligaţiunile

45
cu ratinguri mai mici decat ale celor cu grad (nivel superior) de investiţie (Ba, B, Caa, Ca,
C şi D ) sunt considerate “speculative”, ceea ce înseamnă că posibilitatea emitentului de a-
şi îndeplini este mai puţin sigură. Aceste obligaţiuni sunt denumite “junk bonds” datorită
randamentului mare dar şi riscului mare. În general când un emitent are ratinguri provenite
de la mai multe agenţii de rating, acestea sunt de regulă aceleaşi. Ratinguri diferite de la
agenţii de rating diferite pentru acelaşi emitent sunt rare şi sunt denumite “split ratings”.
De obicei ele diferă doar cu un nivel, diferenţele de mai mult de un nivel sunt extrem de
rare.

CAPITOLUL VI - BURSA DE VALORI BUCUREŞTI – CADRU


GENERAL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

S.C. Bursa de Valori Bucureşti S.A.


Bursa de Valori Bucureşti este constituită ca o instituţie publică non-profit,
desfăşurându-şi activitatea pe principiul autofinanţării, şi care are ca scop oferirea unui
cadru organizat şi legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu şi
lung. Ea este o componentă a pieţei financiare secundare, a cărei activitate se bazează pe
reglementări publice şi unde se negociază valorile mobiliare înscrise la cotă.
În prezent, Bursa de Valori Bucureşti funcţionează ca societate pe acţiuni (SC
Bursa de Valori Bucureşti SA), fiind înfiinţată în baza art. 285 din Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei Bursei de Valori
Bucureşti, adoptată în data de 10 ianuarie 2005, de schimbare a formei juridice a Bursei de
Valori Bucureşti. Societatea reprezintă succesorul universal şi continuatorul de drept al
Bursei de Valori Bucureşti, persoana juridică română, instituţie de interes public, înfiinţată
în temeiul prevederilor Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
Capitalul social al S.C. BVB S.A. este de 22,69 milioane lei, în întregime subscris
şi vărsat, format prin transformarea unei părţi din activul patrimonial reevaluat al Bursei de
Valori Bucureşti la 31.07.2004, înregistrat în evidenţele contabile ale Bursei de Valori
Bucureşti la 31.12.2004, şi repartizat celor 71 de membri ai Asociaţiei Bursei de Valori
Bucureşti. Capitalul social este împărţit în 2.269.000 acţiuni ordinare, nominative,
dematerializate, fiecare acţiune având o valoare nominală de 10 lei.

46
Toate acţiunile BVB sunt emise în forma dematerializată, nominative şi indivizibile
şi se transferă prin înscriere în cont, în condiţiile prevăzute de Actul Constitutiv.
Acţiunile BVB pot fi ordinare şi preferenţiale, potrivit Actului Constitutiv.
Convertirea acţiunilor dintr-o categorie în alta se realizează potrivit prevederilor Actului
Constitutiv. Acţiunile preferenţiale nu pot depăşi o pătrime din capitalul social al
Societăţii. În cazul în care se constată existenţa unor situaţii care ar conduce la depăşirea
acestui prag, Consiliul Bursei va proceda la convocarea Adunării Generale extraordinare a
acţionarilor Societăţii, în vederea răscumpărării de către Societate a acţiunilor respective,
pro-rata, de la respectivii deţinători ale acestora.
Bursa de Valori îndeplineste rolul preponderent pe care îl are pe piaţa de capital
românească prin respectarea unor cerinţe de transparenţă a pieţei bursiere, protecţia
investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficienţă şi lichiditate corespunzătoare pentru
titlurile tranzacţionate. Astfel, ea oferă investitorilor garanţie morală şi securitate financiară
prin măsurarea continuă a lichidităţii valorilor mobiliare înscrise la cotă.
Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în
piaţa de capital să poată ajunge în zonele productive, la societăţile comerciale emitente de
titluri, care le pot utiliza în mod eficient.
Bursa se autofinanţează din comisioanele percepute conform reglementărilor bursiere,
constituie la dispoziţia sa şi utilizează fonduri băneşti în condiţiile legii. Bursa a beneficiat
de finanţare de la bugetul de stat în primul an de activitate. Ea deţine cu titlu de proprietate
bunurile din patrimoniul său şi este abilitată să primească donaţii, legate şi subvenţii. În
exercitarea dreptului său de proprietate, Bursa posedă, foloseşte şi dispune în mod autonom
de bunurile pe care le are în patrimoniu în direcţia realizării scopului pentru care s-a
înfiinţat.
Rolul cel mai important al pieţelor bursiere, este de finanţare a economiei (în speţă a
agenţilor economici), prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu şi lung. De asemenea, un
alt rol important al bursei este acela că aceasta înlesneşte circulaţia capitalurilor, titlurile
financiare putând fi uşor transformate în lichidităţi sau schimbate în alte titluri, prin vânzarea
sau revânzarea lor pe această piaţă.
Piaţa reglementată la vedere administrată de B.V.B.are următoarea structură:
a) Sector Titluri de Capital;
b) Sector Titluri de Credit;
c) Sector Organisme de Plasament Colectiv (OPC);
d) Sector Instrumente Derivate.

47
Sectorul Titluri de Capital cuprinde:
 Categoria 1 acţiuni;
 Categoria 1 drepturi;
 Categoria 2 acţiuni;
 Categoria 2 drepturi;
 Categoria 3 acţiuni;
 Categoria 3 drepturi;
 Categoria internaţională acţiuni;
 Categoria internaţională drepturi.
Sectorul Titluri de Credit cuprinde:
 Categoria 1 obligaţiuni corporative;
 Categoria 2 obligaţiuni corporative;
 Categoria 3 obligaţiuni corporative;
 Categoria obligaţiuni municipale;
 Categoria titluri de stat;
 Categoria internaţională obligaţiuni;
 Categoria alte titluri de credit.
Sectorul OPC cuprinde:
 Categoria acţiuni;
 Categoria unităţi de fond.
Sectorul Instrumente Derivate cuprinde:
 Futures indici bursieri;
 Futures acţiuni;
 Futures schimb valutar.

CAPITOLUL VII - TRANZACŢIILE BURSIERE

7.1. Tipologia tranzacţiilor bursiere

48
În sens larg, tranzacţiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare/cumpărare de
titluri şi alte active financiare, încheiate pe piaţa secundară, indiferent dacă acestea se
tranzacţionează la bursa propriu-zisă sau pe pieţele interdealeri.
În sens restrâns, tranzacţiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta
burselor de valori, prin intermediul agenţilor de bursă şi în conformitate cu reglementările
pieţei bursiere.
După momentul executării contractului, se disting tranzacţii specifice pieţelor de
tip american şi tranzacţii încheiate la bursele de tip european.
La bursele de tip american se derulează următoarele categorii de tranzacţii:
• tranzacţii cu lichidare imediată (cash delivery), când executarea (respectiv,
predarea valorilor mobiliare şi plata acestora) are loc chiar în ziua încheierii
contractului;
• tranzacţii cu lichidare normală (regular settlement), care conduc la finalizarea
operaţiunilor într-un anumit număr de zile bursiere, din momentul încheierii
contractului (între 3 şi 7 zile);
• tranzacţii cu lichidare pe bază de aranjament special, caz în care lichidarea are
loc la o scadenţă, dată în funcţie de opţiunea vânzătorului (spre exemplu, în cel
mult 60 zile la NYSE, sau în 19 zile de la contractare la TSE).
Dacă se consideră natura contului deschis de client la firma broker, se disting:
• tranzacţii pe bani gata (cash), care se derulează pe baza contului în numerar
deţinut de client la firma broker;
• tranzacţii în marjă (margin trading), care reprezintă cumpărări şi vânzări pe
datorie efectuate prin contribuţia brokerului cu un credit în numerar sau cu un
împrumut pe titluri.
La bursele de tip european (după modelul francez) se deosebesc următoarele
categorii de tranzacţii:
• tranzacţii la vedere, respectiv acelea la care executarea contractului (livrarea
titlurilor şi plata preţului) are loc imediat sau în câteva zile de la încheierea
tranzacţiei la bursă;
• tranzacţii la termen de o lună sau “cu reglementare lunară” , care se încheie în
bursă la un moment dat, urmând a fi executate la o dată fixă, în perioada de
lichidare a lunii în curs, sau într-una din lunile următoare;

49
• tranzacţii ferme la termen, ce se încheie sub forma contractelor negociate de tip
forward;
• tranzacţii de tip condiţionat, care se execută la o dată viitoare, dar, spre deosebire
de cele cu termen ferm, permit cumpărătorului, fie să aleagă între a executa
contractul sau a abandona prima plătită iniţial, fie să se declare, la scadenţă,
cumpărător sau vânzător, în funcţie de oportunităţile pieţei.
După scopul urmărit, operaţiunile de bursă pot fi clasificate după cum urmează:
• operaţiuni simple de investire, generate de interesele vânzătorilor şi
cumpărătorilor. Acestea izvorăsc din nevoia de deplasare a capitalurilor
disponibile, precum şi din intenţia de modificare a structurii portofoliului de valori
mobiliare deţinut sau pentru transformarea activelor financiare în lichidităţi;
• operaţiuni de arbitraj, prin care se urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa
de cursuri, fără ca practic arbitrajorul să-şi asume riscul preţului. De exemplu, se
cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta cotează mai ieftin şi se revinde concomitent
pe o altă piaţă unde titlul cotează mai scump, încasându-se diferenţa de preţ.
• operaţiuni speculative, având drept scop obţinerea unui profit din diferenţa de
cursuri între momentul încheierii şi momentul lichidării operaţiunii. Contractantul
îşi asumă, în mod corespunzător, şi un risc, deoarece evoluţia cursului bursier nu
poate fi anticipată cu precizie. Principiul pe care se bazează astfel de operaţiuni este
acela de a cumpăra ieftin şi de a vinde scump (buy low, sell high);
• operaţiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agenţii de bursă pentru
menţinerea echilibrului şi stabilităţii pieţei. Cei care efectuează astfel de tranzacţii
joacă rolul de creatori de piaţă (market makers). Aceştia vând titluri pe cont
propriu, atunci când se manifestă o cerere neacoperită pe piaţă, respectiv cumpără
când oferta este excedentară. Urmărind chiar obţinerea unui profit din diferenţe de
cursuri, creatorii de piaţă acţionează, implicit, în sensul echilibrării pieţei.

7.1.1. Tranzacţiile la vedere

Cunoscute şi sub denumirea de trazancţii “cash” sau “pe bani gata", tranzacţiile la
vedere se caracterizează prin aceea că persoana care adresează ordinul de vânzare sau
cumpărare îşi asumă obligaţia ca imediat, sau în perioada de lichidare normală (câteva zile
din momentul încheierii tranzacţiei), să pună la dispoziţia partenerului titlurile vândute sau
suma de bani reprezentând preţul tranzacţiei. Aceste tranzacţii se derulează pe baza

50
contului "cash" deschis de client la firma de broker. Astfel, un investitor poate cumpăra
valori mobiliare, cu condiţia să plătească integral contravaloarea acestora. Un client care
vinde "cash" trebuie să predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiaşi termen,
primind contravaloarea integrală a acestora în contul său.
Astfel, pentru contractele cu lichidare imediată derulate pe pieţele de tip american
lichidarea are loc în ziua încheierii contractului, iar pentru cele cu lichidare normală,
termenul este stabilit prin regulamentul pieţei (de exemplu, la NYSE termenul în cazul
contractelor cu lichidare normală era până în anul 1997 de 5 zile pentru derularea
contractelor între brokeri şi de maxim 7 zile pentru reglarea raporturilor între brokeri şi
clienţi). În prezent, în urma executării contractului, investitorul va primi banii (dacă este
vânzător), respectiv titlurile ( dacă este cumpărător) în intervalul de 3 zile de la data
tranzacţiei.
În situaţia în care clientul nu-şi respectă, obligaţiile asumate, brokerul va proceda la
lichidarea poziţiei clientului său, după cum urmează:
• prin vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piaţă, din momentul în care
obligaţia scadentă de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită;
• prin cumpărarea titlurilor de pe piaţă, la cursul curent, în vederea lichidării poziţiei
unui client care nu a predat integral titlurile vândute. Orice diferenţă nefavorabilă
rezultată din astfel de operaţiuni (când lichidarea poziţiei prin vânzarea titlurilor se
realizează la un curs mai redus decât cel la care au fost cumpărate, sau când
cumpărarea acestora are loc la un curs mai mare decât cel din momentul angajării
poziţiei), este suportată de client.
La Bursa de Valori Bucureşti, tranzacţiile la vedere se derulează printr-un mecanism
care asigură accesul direct şi continuu al intermediarilor la informaţiile referitoare la preţ şi
la cele furnizate de emitenţii valorilor mobiliare şi care dau, astfel, posibilitatea clienţilor
de a lua decizia referitoare la investiţia într-o anumită valoare mobiliară.
Tranzacţia la vedere implică două fluxuri între cumpărător şi vânzător:
1. fluxul de transfer al banilor;
2. fluxul de transfer al valorilor mobiliare prin transcrierea noului deţinător în
registrul emitentului.
Derularea şi finalizarea tranzacţiei se efectuează în intervalul T+3, adică la trei zile
lucrătoare de la data tranzacţiei.
Orice tranzacţie la vedere se derulează în trei faze: tranzacţionarea, compensarea-
decontarea şi, respectiv, transferul dreptului de proprietate.

51
Tranzacţiile în marjă, ca o variantă a tranzacţiilor la vedere (sau "pe bani gata"),
reprezintă cumpărări de titluri primare pe datorie, caz în care brokerul acordă clientului
său, în anumite limite, un credit pentru realizarea operaţiunii bursiere. Acestea sunt
cunoscute şi sub denumirea de tranzacţii în conturi de siguranţă de tip “M” (Long margin
accounts). Contul de siguranţă se deschide atunci când un client cumpără mai multe titluri
cu aceeaşi sumă de bani sau acelaşi număr de titluri cu o suma iniţială mai redusă, utilizând
titlurile drept gaj pentru împrumut. Prin urmare, investitorul care dă ordin de cumpărare a
unui volum de acţiuni, nu trebuie să achite firmei broker cu care lucrează întreaga
contravaloare a acestora; el trebuie să depună în termenul aferent lichidării normale, numai
o anumită "acoperire", sau marjă (margin), diferenţa pană la valoarea contractului
constituind-o împrumutul pe care clientul îl obţine de la broker pentru tranzacţia respectivă
(debit balance).

7.1.2. Tranzacţiile la termen


Tranzacţiile la termen se caracterizează prin aceea că partenerii convin să-şi
îndeplinească obligaţiile peste o anumită perioadă de timp de la data încheierii tranzacţiei
(1,3,6 luni, sau mai mult).
Tranzacţiile se încheie la bursă într-o anumită zi, dar reglementările în conturi şi
livrarea titlurilor urmează să se facă la o dată viitoare. Valoarea tranzacţiei se determină pe
baza cursului la termen prestabilit, indiferent de evoluţia cursului de piaţă la termenul
tranzacţiei.
Cotează la termen valorile mobiliare cele mai active pe piaţa la vedere, cele pentru
care există o cerere şi o ofertă constant ridicate. Nu pot fi negociate la termen acţiunile
societăţilor comerciale care au fuzionat cu altele, obligaţiunile aferente împrumuturilor
care încep să se amortizeze, precum şi valorile mobiliare considerate a nu avea
caracteristicile unui titlu la termen, şi anume: un volum suficient de mare al tranzacţiilor, o
anumită importanţă a poziţiilor speculative la cumpărare şi la vânzare. În mod similar, lista
valorilor mobiliare negociabile la termen poate fi completată cu titlurile care se dovedesc a
fi cele mai dinamice pe piaţa la vedere.
Negocierile la termen pot fi ferme şi condiţionate.
În cazul operaţiunilor la termen ferm, cumpărătorul şi vânzătorul sunt definitiv
angajaţi din ziua negocierii: primul de a plăti titlurile cumpărate, cel de-al doilea de a ceda
titlurile vândute. Lichidarea tranzacţiei având loc la o dată viitoare, tranzacţiile la termen

52
creează avantaje suplimentare pentru operator, în sensul că o cumpărare de titluri la termen
ferm poate fi urmată de revânzarea lor, iar vânzarea la termen ferm poate fi urmată de
răscumpărarea titlurilor. În astfel de cazuri, la scadenţa tranzacţiei, contul de titluri al
fiecărui operator trebuie să se soldeze, iar contul de numerar va ti creditor sau debitor,
după cum, ţinând seama şi de cheltuielile de negociere, aceştia vor revinde sau răscumpăra
titlurile la o diferenţă de curs mai mare sau mai mică.
Tranzacţiile condiţionale sunt derulate la termen, dar finalizarea lor nu este
obligatorie. Aceasta depinde de decizia operatorului, care, suportând un cost, are dreptul,
fie să renunţe la contract, fie să-şi definească poziţia de cumpărător sau vânzător de titluri,
în funcţie de evoluţia viitoare a cursului valorilor mobiliare tranzacţionate. Tranzacţii
condiţionale derulate cu titluri primare sunt operaţiunile cu primă şi stelajele. Tranzacţii
condiţionale cu titluri derivate sunt contractele de opţiuni.
Tranzacţiile cu primă sunt operaţiuni bursiere de tip condiţionat, care pe măsura
apariţiei unor noi produse bursiere au fost în mod treptat înlocuite, pe marile pieţe bursiere
cu contracte pe opţiuni. În forma lor clasică tranzacţiile cu primă prezintă următoarele
caracteristici:
• scadenţa tranzacţiei este fixă;
• preţul tranzacţiei este predeterminat, fiind dat de cursul la termen prestabilit pentru
scadenţa aleasă;
• cumpărătorul îşi asumă obligaţia de a plăti vânzătorului o primă, la scadenţa
tranzacţiei;
• prima reprezintă pierderea maximă penntru cumpărător, în cazul renunţării la
contract;
• riscul asumat de operator atunci când lucrează pe poziţia descoperit este limitat la
mărimea primei;
• pentru una şi aceeaşi primă aferentă a trei scadenţe diferite preţul contractului este
cu atât mai mare, cu cât scadenţa este mai îndepărtată;
• preţul de cumpărare într-o tranzacţie cu primă este, de regulă, mai mare decât pe
piaţa cu reglementare lunară, deoarece cumpărătorul, dispunând de alternativele
deciziei sale, trebuie - prin diferenţele de preţ - să compenseze avantajul pe care îl
acordă vânzătorul;
• tranzacţiile cu primă se încheie pentru o cantitate determinată de titluri. (de regula
100).

53
• Tranzacţiile cu primă pot avea caracter speculativ sau pot constitui o modalitate de
protejare a investiţiei împotriva riscului de curs bursier.
Tranzacţiile cu stelaj sunt operaţiuni la termen care combină caracteristicile
tranzacţiilor ferme cu cele ale operaţiunilor condiţionale.
Vânzătorul unui stelaj apreciază că până la scadenţă cursul valorilor mobiliare
tranzacţionate va fi stabil, în timp ce cumpărătorul stelajului anticipează o puternică
fluctuaţie a cursului titlului tranzacţionat, fie în sensul creşterii, fie în sensul scăderii.
Stelajul reprezintă o tranzacţie fermă, deoarece la scadenţă operatorul are obligaţia să
execute contractul. Caracterul condiţional al stelajului este dat de faptul că operatorul care
a achiziţionat un stelaj are dreptul ca la scadenţă să-şi stabilească poziţia, în funcţie de
evoluţia cursului. Acesta poate fi cumpărător al valorii mobiliare tranzacţionate, la preţul
cel mai mare prevăzut în stelaj, sau vânzător la preţul cel mai mic precizat în stelaj. Deci,
poziţia operatorului depinde de evoluţia cursului pieţei.
Stelajul comportă două cursuri, separate printr-un ecart. Limita inferioară şi cea
superioară a cursului sunt denumite bornele stelajului.
Tranzacţia de stelaj se încheie pe termen de 6 luni, dar operatorul poate executa
contractul chiar în lichidarea lunii următoare încheierii tranzacţiei, sau într-una din
următoarele cinci luni, până la scadenţa finală.

7.1.3. Tranzacţiile cu opţiuni


Opţiunile sunt contracte încheiate prin intermediul bursei de valori sau prin altă
instituţie abilitată şi au ca obiect tranzacţionarea cu drepturi privind executarea de
tranzacţii în viitor cu valori mobiliare, mărfuri, valute şi indicatori ai pieţei de capital.
Principalele elemente şi clauze ale contractelor de opţiuni sunt:
1. Cumpărătorul, deţinător al contractului OPTIONS, este persoana fizică sau juridică
care plăteşte un premiu pentru a obţine dreptul de a efectua o tranzacţie de vânzare sau de
cumpărare la un preţ menţionat în contract şi numit preţ de exersare, într-o perioadă
determinată, specificată în contract şi numită dată de expirare a contractului. Spre
deosebire de cumpărătorul unui contract de tip FUTURES; cumpărătorul contractului
OPTIONS nu este obligat să îşi exercite dreptul de efectuare a tranzacţiei din contract.
2. Vânzătorul de contract OPTIONS, numit garantor sau autor, este persoana fizică
sau juridică, care în schimbul încasării premiului plătit de cumpărător, se obligă să-şi
îndeplinească obligaţiile ce-i revin în cazul în care cumpărătorul se decide să-şi exercite
dreptul de efectuare a tranzacţiei din contract.

54
Tipuri de opţiuni (OPTIONS)
Există două tipuri de contracte OPTIONS.
Contractul de tip CALL
Cumpărătorul îşi rezervă dreptul – opţiunea – de a cumpăra un lot de titluri
financiare la un preţ de exersare prestabilit, într-o perioadă determinată.
Cumpărătorul de CALL, în poziţia bullish, estimează că preţul titlurilor financiare
care fac obiectul contractului va creşte, depăşind mărimea preţului de exersare la care
cumpără acţiunile, astfel încât el să realizeze un profit prin vânzarea lor la preţul pieţei.
Contractul de tip PUT
Contractul de tip PUT – cumpărătorul îşi rezervă dreptul – opţiunea de a vinde un
lot de titluri financiare la un preţ de exersare prestabilit, într-o perioadă determinată.
Cumpărătorul de PUT, în poziţie bearish, estimează că preţul titlurilor financiare
care fac obiectul contractului să scadă sub mărimea preţului de exersare la care vinde
acţiunile, astfel încât să realizeze un profit prin cumpărarea lor la preţul pieţei.

CAPITOLUL VIII - TRANZACŢIONAREA LA BURSA DE VALORI


BUCUREŞTI

8.1. Componentele sistemului de tranzacţionare al B.V.B. şi stările acestora

Componentele sistemului de tranzacţionare al B.V.B. sunt următoarele:


a) Bursa;
b) Piaţa;
c) Simbol;
d) Simbol-Piaţa.

ENTITATEA BURSA
Entitatea "bursa" (termenul nu este utilizat având semnificaţia de instituţie)
reprezintă o entitate distinctă care include tipuri generice de sub-entităţi, între care există
relaţii de interdependenţă:

55
• pieţe - conţine entităţi simbol-piaţă; o entitate "simbol-piaţă" este o componentă a
unei pieţe, în care se tranzacţionează un simbol, după regulile specifice pieţei căreia
îi aparţine;
• tip de simbol - conţine simboluri; un tip de simbol este caracterizat de clasa
simbolului (tipul produsului tranzacţionabil prin intermediul sistemului), de
moneda de decontare, respectiv moneda de tranzacţionare.
Bursa este deci un sistem unitar compus din mai multe secţiuni de piaţă, care sunt
administrate în mod independent şi între care pot exista relaţii de interdependenţă.
Bursa poate avea următoarele stări:
• Deschisă – stare în care toţi utilizatorii pot desfăşura operaţiuni în sistemul de
tranzacţionare al BVB;
• Suspendată (Suspended) – stare în care accesul la sistem este permis numai
personalului BVB;
• Inchisă (Closed) – stare în care toţi utilizatorii se pot conecta la sistem, pot
transmite mesaje şi pot consulta rapoarte

ENTITATEA PIAŢA
Entitatea "piaţa" reprezintă o componentă a Bursei, în cadrul căreia pot fi
tranzacţionate unul sau mai multe simboluri şi care funcţionează în mod independent, după
reguli specifice.
Pieţele definite în cadrul entităţii Bursa pot avea definiri, tipuri, program, stări
specifice precum şi alte caracteristici distincte în funcţie de clasa de simbol respectivă. O
piaţă este caracterizată prin prisma stărilor sale. Stările unei pieţe pot fi următoarele:
Preopened (Pre-deschidere), Opening (Deschidere), Opened (Deschisă), PreClosed
(Pre-închisă) şi Closed (Închisă).

Succesiunea obişnuită a stărilor unei pieţe este următoarea:


Preopened (Pre-deschidere).
În această stare, se pot gestiona ordine (introducere, modificare, suspendare,
reluare, anulare). Ordinele introduse în starea Pre-deschidere a pieţei sunt înregistrate în
sistem fără a fi executate în momentul introducerii sau în decursul stării respective a pieţei.
Este o stare în care se permite participanţilor la sistem manipularea ordinelor, fără a se
încheia tranzacţii; se calculează şi se afişează preţul potenţial de deschidere.

56
Pentru entităţile simbol-piaţă care prezintă un dezechilibru de preţ (cel mai bun preţ
de cumpărare mai mare sau egal cu cel mai bun preţ de vânzare), se calculează şi se
afisează în timp real preţul potenţial de deschidere precum şi volumul potenţial
tranzacţionabil la deschidere. De asemenea, în cursul stării respective, pot fi accesate
interogările sistemului.
Opening (In proces de deschidere)
În această stare:
• se calculează preţul şi volumul de deschidere pe baza algoritmului de deschidere;
• se identifică tranzacţiile posibile;
• se alocă cantitatea (volumul) instrumentele financiare;
• se generează lista tranzacţiilor care urmează a fi executate pe baza preţului unic şi a
volumului de deschidere;
• se execută secvenţial tranzacţiile din lista anterioară.

Opened (Deschisă)
În această stare, se pot gestiona ordine, cotaţii şi dealuri şi se efectuează tranzacţii.
În starea Deschisă are loc tranzacţionarea în piaţa continuă, fiind permisă introducerea,
modificarea, anularea, retragerea, suspendarea sau reluarea ordinelor precum şi încheierea
tranzacţiilor. Sistemul afisează în timp real ordinele de cumpărare şi de vânzare din piaţă,
tranzacţiile încheiate, statisticile cu privire la bursă, piaţă, simbol-piaţă.

PreClosed (Pre-inchisă)
Este o stare în care se introduc, se modifică, se retrag, se suspendă sau se reiau
ordine în sistem fără a se încheia tranzacţii, se calculează şi se afişează preţul potenţial de
deschidere. În această stare, se pot gestiona ordine, nu se efectuează tranzacţii dar pot fi
vizualizate interogările referitoare la piaţă.

Closed (Închisă)
În starea respectivă, nu se pot efectua operaţiuni de gestionare a ordinelor,
dealurilor sau cotaţiilor şi nu se pot încheia tranzacţii dar pot fi accesate interogările
sistemului referitoare la ordine, tranzacţii, statistici.

Piaţa principală

57
Piaţa principală a unui simbol este piaţa care furnizează preţul de referinţă al unui
simbol într-o şedinţă de tranzacţionare. Preţul de referinţă este considerat drept bază de
raportare pentru toate pieţele în care este definit simbolul respectiv, utilizat pentru
calcularea variaţiei maxime de preţ admisă pentru simbolul respectiv în data de
tranzacţionare curentă. Sistemul permite ca preţul de referinţă al unui simbol să fie
considerat fie preţul de inchidere, fie preţul mediu înregistrat în piaţa principală a
simbolului. La Bursa de Valori Bucureşti preţul de referinţă este preţul de inchidere.
Entitatea Simbol-Piaţa Principală este folosită pentru:
1. calcularea Ultimului Preţ de Tranzacţionare;
2. determinarea schimbării nete a preţului unei valori mobiliare;
3. dacă simbolul participă într-un index, atunci din piaţa principală se extrag datele
necesare calculării indicelui respectiv (chiar dacă simbolul face parte şi din alte
pieţe).

ENTITATEA SIMBOL
Un simbol reprezintă o valoare mobiliară care se tranzacţionează în cadrul Bursei şi
se poate tranzacţiona pe mai multe pieţe, care prezintă caracteristici diferite (parametri şi
metode de tranzacţionare specifice) şi are desemnată o piaţă de referinţă, considerată a fi
piaţa principală a simbolului.
O entitate simbol-piaţă reprezintă asocierea unui simbol cu o piaţă în care acesta se
tranzacţionează în cadrul Bursei, care formează o unitate logică administrată independent.
Un simbol poate avea una dintre următoarele stări:
• Ready (Disponibil) - în această stare, simbolul este disponibil pentru tranzacţionare.
Simbolurile urmează în mod implicit stările pieţelor din care fac parte, în condiţiile în care
starea simbolului este Ready (Disponibil) - disponibil pentru tranzacţionare. Entităţile
simbol-piaţa din care face parte simbolul respectiv pot avea stări diferite de starea pieţei
căreia îi sunt asociate.
• Suspended (Suspendat) - în această stare, simbolul nu este disponibil pentru
tranzacţionare, iar entităţile simbol-piaţă corespunzatoare au starea Closed (Închisă).
Reluarea tranzacţionării simbolului respectiv, se efectuează distinct atât la nivelul
simbolului respectiv, cât şi la nivelul fiecărei entităţi componente simbol-piaţă. Un simbol
care se află în starea Suspendat nu este disponibil pentru tranzacţionare în nicio Piaţă din
cadrul Bursei, indiferent de starea Pieţei respective.

58
• Delisted (Delistat) - în starea respectivă, simbolul nu mai este disponibil pentru
tranzacţionare, iar entităţile simbol-piaţă corespunzătoare au starea Closed (Închisă).

ENTITATEA SIMBOL-PIAŢĂ
Entitatea simbol-piaţă reprezintă o asociere a unui simbol cu o piaţă în care acesta
se tranzacţionează în cadrul Bursei şi care formează o unitate logică administrată
independent.
Stările unei entităţi simbol-piaţă sunt identice cu stările unei pieţe, şi anume:
Preopened (Pre-deschidere), Opening (Deschidere), Opened (Deschisă), PreClosed (Pre-
închisă), Closed (Închisă) şi au aceleaşi particularităţi de definire şi funcţionare cu cele
disponibile la nivel de piaţă. O entitate simbol-piaţa poate avea o stare diferită de cea
existentă la nivelul pieţei respective. De exemplu, într-o piaţa Deschisă, un simbol în starea
Suspendat va determina starea Simbol-piaţă Closed.

8.2. Ordinul de bursă şi ordinul de tranzacţionare


Ordinul de bursă este definit ca fiind instrucţiunea care exprimă oferta fermă de
cumpărare sau de vânzare a unor instrumente financiare.
Ordinul de tranzacţionare este mijlocul de operare al contului de investiţii şi
cuprinde condiţiile concrete de execuţie ale unei tranzacţii, prin care investitorul instruieşte
agentul să efectueze operaţiunile de vânzare, cumpărare, gajare, împrumut, plăţi şi transfer
de active.
Ordinele se diversifică în funcţie de clauzele lor privind durata de valabilitate,
condiţiile de fixare a preţului şi de valoarea titlurilor financiare sau cantitatea de
instrumente tranzacţionate, de maniera de execuţie şi plată.

Caracteristicile ordinului de tranzacţionare.


Fiecare ordin este individualizat şi definit cel putin de următoarele:
• instrumental financiar obiect al tranzacţiei.
• sensului ordinului, care poate fi: Cumpărare sau Vânzare;
• preţul specificat pentru tranzacţionarea instrumentului financiar.

Din punct de vedere al preţului, ordinele de bursă pot fi:

59
• ordine cu preţ predeterminat faţă de o limită;
• ordine cu preţ nedeterminat.

Ordine cu preţ predeterminat


Un ordin limită este un ordin prin care se cumpară sau vinde un număr stabilit de
instrumente financiare la un preţ specificat sau mai bun. Un preţ mai bun are semnificaţii
diferite în funcţie de sensul ordinului:
• Pentru ordinul de vânzare, reprezintă un preţ cel puţin egal cu preţul specificat sau un
preţ mai mare.
• Pentru ordinul de cumpărare, preţul mai bun reprezintă un preţ mai mic sau egal cu
preţul specificat în ordin.
• Ordinul are doi timpi: unul de aşteptare de la momentul lansării, până când piaţa
atinge preţul limită când acest ordin se declanşează pentru execuţie şi un timp de execuţie
dacă sunt întrunite condiţiile solicitate de investitor.
• Riscul este că limita stabilită de el să nu fie atinsă, deci ordinul să nu poată fi
executat. Se poate întâmpla ca între timp, preţul să ia valori în afara limitei ordinului, drept
pentru care investitorul este nevoit să aştepte o altă ocazie, când preţul instrumentelor
financiare vizate atinge din nou valoarea limită specificată.

Ordine cu preţ nedeterminat


Acest tip de ordine are două forme în sistemul de tranzacţionare al BVB:
1. Ordin fără preţ;
2. Ordin la piaţă.
Un ordin "fără preţ" este un ordin care nu are specificat un preţ în momentul
introducerii în sistemul de tranzacţionare, dar care devine ordin limită prin alocarea de
către sistem a celui mai bun preţ al entităţii simbol-piaţă respective.
Cel mai bun preţ se asociază în funcţie de situaţia specifică existentă în piaţă la
momentul introducerii ordinului, şi anume dacă este un ordin de cumpărare va fi asociat cu
preţul de vânzare cel mai mic din şirul ofertelor de vânzare. Dacă ordinul nu este executat
imediat va deveni un ordin limită care aşteaptă execuţia la preţul cu care a fost executat
parţial.

60
Ordinul la piaţă - market orders – este ordinul prin care investitorul impune
tranzacţionarea imediată a unei cantităţi sau valori de instrumente financiare la preţul
pieţei.
Logica “ordinului la piaţă” este aceea că oricând există un cumpărător şi un vânzător de
titluri financiare, dacă se pune problema tranzacţiei în sine şi nu a preţului. Investitorul nu
specifică preţul, ci numai cantitatea, ordinul trebuie executat imediat, adică în câteva
minute de la lansare.
Lansând acest tip de ordin, investitorul pune accent pe tranzacţie, el cunoaşte preţul
pieţei în momentul lansării ordinului şi este conştient că ordinul său se va executa imediat,
deşi la un preţ nedeterminat încă, pe care se obligă să-l accepte.
Un ordin la piaţă nu are un preţ determinat în momentul introducerii sale în sistem.
Sistemul de tranzacţionare va asocia un preţ real unui astfel de ordin în funcţie de
condiţiile de piaţă. Ordinul la piaţă este înregistrat cu un preţ limită specific (generat de
către sistemul de tranzacţionare) şi poate fi executat printr-un interval de preţuri până este
atins preţul limită propriu. Preţul asociat unui astfel de ordin se calculează de către sistem
în funcţie de limita de variaţie maximă admisă pentru preţul instrumentului financiar la
momentul introducerii ordinului şi ţine cont de protecţia de preţ. Scopul protecţiei de preţ
este stabilirea unui preţ limită pentru ordinul la piaţă, în vederea reducerii riscului pe care
un agent de bursă şi-l asumă în momentul introducerii unui ordin la piaţă.
Din punct de vedere al termenului de valabilitate, un ordin de bursă poate avea oricare
dintre următoarele termene de valabilitate:
Ordin de tranzacţionare la zi - care trebuie executat numai în cursul zilei în care a
fost lansat;
Ordin de tranzacţionare cu valabilitate prestabilită - este acel tip de ordin prin care
investitorul stabileşte o durată de timp în care acceptă executarea tranzacţiei. Expresia
specifică acestor ordine este “valabil până la . . .”
Ordin de tranzacţionare deschis - ordin valabil până la execuţie sau anulare, în limita
a 62 de zile calendaristice;
FOK (Fill or Kill) - ordin de tip "Executare sau Anulare" introdus în vederea execuţiei
integrale, imediate. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru execuţia
integrală a ordinului respectiv, se execută părţial dar ordinul nu rămâne afişat spre
execuţie în sistem.
În afară de aceste tipuri de ordine, există ordine cu termeni speciali de execuţie:
Ordine cu restricţii speciale de volum.

61
Ordinul Execuţie Minimă în care se specifică un volum minim care trebuie
executat într-o singură tranzacţie. Tipul de ordin are următoarea comportare: prima
tranzacţie rezultată din execuţia părţială a ordinului respectiv trebuie să satisfacă volumul
minim specificat, iar următoarele tranzacţii se execută fără restricţii de execuţie.
MF – Minimum block – este un ordin în care este pusă condiţia ca prima tranzacţie
rezultată din execuţia parţială a ordinului respectiv trebuie să satisfacă volumul minim
specificat ca multiplu de blocuri de tranzacţionare, iar următoarele tranzacţii se execută
fără restricţii de execuţie.
AON – Totul sau Nimic. Este un ordin înregistrat în Registrul ordinelor cu termeni
speciali şi care devine activ în momentul în care există condiţii pentru execuţia sa integrală
prin una sau mai multe tranzacţii.
Ordine cu restricţii speciale de preţ
Ordin ‘stop pierdere’. Un ordin stop loss este un tip de ordin prin care se
minimizează expunerile la pierderi dacă piaţa se mişcă împotriva poziţiei investitorului.
Este un ordin prin care se stabileşte un preţ ţintă la care ordinul devine activ. Scopul unui
astfel de ordin este să protejeze un profit care încă nu a fost materializat, sau să prevină o
pierdere în cazul în care preţul valorii mobiliare scade. Ordinul devine activ în momentul
în care are loc prima tranzacţie la preţul ţintă specificat.
Ordin ‘la atingere’ este un ordin de cumpărare sau de vânzare care, în momentul în
care este atins un anumit preţ, devine ordin la piaţă şi trebuie executat la cel mai bun preţ
existent.
Cotaţii
O cotaţie este o pereche de ordine, unul de cumpărare şi celalalt de vânzare.
Cotaţiile pot fi ferme sau informative.
Cotaţia fermă de cumpărare-vânzare sau cotaţia fermă reprezintă ansamblul
format din oferta fermă de vânzare şi oferta fermă de cumpărare introduse simultan în piaţa
principală de către un market maker pentru o anumită serie de titluri de stat. Identitatea
Participantului care afişează cotaţia fermă este vizualizată de toţi Participanţii. Cotaţia
fermă reprezintă obligaţia de a cumpăra sau a vinde un număr de valori mobiliare la un
anumit preţ.
Cotaţiile ferme sunt utilizate la tranzacţionarea cu market maker şi trebuie să
respecte reguli şi restricţii specifice:
• preţul de cumpărare este mai mic decât preţul de vânzare, în cadrul unei cotaţii
ferme;

62
• participă direct la încheierea de tranzacţii (o cotaţie fermă este parte a unei
tranzacţii).
Cotaţia informativă reprezintă intenţia, nu şi obligaţia, de a cumpăra sau a vinde un
număr de instrumente financiare la un anumit preţ. Identitatea Participantului care afişează
cotaţia informativă este vizualizată de toti Participanţii.
Procesul de negociere directă poate fi iniţiat pe baza informaţiilor afişate în registrul
cotaţiilor informative.

Dealuri
Deal-ul este un ordin care reprezintă baza de negociere pentru încheierea de
tranzacţii în pieţele în care tranzacţionarea se face prin mecanismul de negociere. Nu există
un Registru al acestor ordine, deal-urile fiind introduse pe baza cotaţiilor afişate în
Registrul Cotaţiilor informative.
Procesul de negociere prin intermediul mecanismului de deal este vizualizat
exclusiv de către părţile implicate (iniţiatorul şi contrapartea):
• iniţiatorul vizualizează dealurile iniţiate;
• contrapartea vizualizează dealurile primate.
Iniţiatorul poate şterge deal-ul trimis pentru încheierea tranzacţiilor înainte ca acesta să
fie acceptat. Contrapartea poate confirma dealul, ceea ce echivalează cu încheierea
tranzacţiei sau îl poate refuza.

8.3. Pieţe şi tranzacţii bursiere utilizate la B.V.B.


Tranzacţia bursieră este contractul de vânzare-cumpărare de valori mobiliare,
înregistrat prin sistemul de tranzacţionare al BVB, cu respectarea reglementărilor bursiere
referitoare la activitatea de tranzacţionare. Tranzacţia bursieră se efectuează pe baza
ordinelor de bursă introduse de agenţii de bursă.
Acţiunile se tranzacţionează în următoarele pieţe:
• Piaţa Regular – piaţa principală, de tip “order-driven”, în care acţiunile se
tranzacţionează pe blocuri de tranzacţionare şi care determină preţul de referinţă al
acestora;
• Piaţa Odd Lot - piaţa auxiliară a pieţei Regular, de tip “order-driven”, în care
acţiunile se tranzacţionează în cantităţi mai mici decât un bloc de tranzacţionare;
• Piaţa Deal – piaţa auxiliară a pieţei Regular, de negociere, pentru care B.V.B.
stabileşte o valoare minimă a tranzacţiei;

63
• Piaţa Buy-In şi Piaţa Sell-Out – pieţe auxiliare ale pieţei Regular, de tip “order-
driven”, iniţiate de B.V.B. în cadrul procedurilor de corecţie a erorii sau la
solicitarea Depozitarului Central.

64