1.

Metoda ABC (activity – based cost) – este o metodă prin care se ia în calcul întregul
proces al realizării produsului şi se acordă o importanţă mai mare costurilor indirecte. Metoda îşi
propune să îmbunătăţească calcului costurilor unui produs şi să eficientizeze consumul resurselor
printr-o transparenţă mai mare a costurilor indirecte. Costurile indirecte vor fi tratate ca parte a
unui proces, fapt ce permite o mai bună evaluare a aportului acelei activităţi la realizarea
produsului.
În multe întreprinderi costurile indirecte au o pondere mare în totalul costurilor, iar
aplicarea metodei ABC în cadrul acestora vizează nu numai o alocare mai bună a acestor costuri,
ci, în principal, o înţelegere mai bună a factorilor care determină costurile.
Prima etapă constă în stabilirea clară a procesului pentru realizarea produsului. În acest
proces trebuie incluse atât costurile directe pentru realizarea produsului, câr şi costurile indirecte,
care apar în cadrul celorlalte departamente. De asemenea, se stabilesc activităţile specifice în
cadrul fiecărui departament, astfel încât pentru fiecare activitate să fie stabilită o unitate de
măsură şi un mod de implicare în realizarea procesului.1
A doua etapă constă în stabilirea factorilor care determină costurile, numiţi şi inductori de
cost, astfel încât să se exprime cât mai bine implicarea activităţii respective în realizarea
produsului. Astfel, pot exista o serie de factori care influenţează desfăşurarea procesului dar care
nu sunt într-o relaţie directă cu numărul de produse realizate şi livrate.
În a treia etapă se determină costurile pentru fiecare fază a procesului, prin calcularea
costurilor totale la nivelul departamentului care realizează activitatea respectivă, iar valoarea
obţinută se împarte la numărul total de activităţi din departamentul respectiv, tipul acestor
activităţi fiind determinate anterior. Se obţine astfel, valoarea unitară a fiecărei activităţi, care se
ia ca bază de calcul pentru costul total al produsului.
În ultima etapă se calculează costurile totale ale produsului, prin însumarea costurilor
directe cu cele indirecte. Activităţile care intervin de mai multe ori în realizarea produsului sunt
luate în calcul de câte ori apar.
Studiu de caz: Calculul costurilor conform metodei ABC2

Exemplul comparativ de determinare a costurilor ia in calcul producţia unei întreprinderi

care realizează doua produse: A si B. Mai jos sunt prezentate producţia, preţul de vânzare si
costurile întreprinderii.
Managementul companiei este preocupat de costul produsului B, care depăşeşte valoarea
preţului mediu al pieţei, ceea ce îl face necompetitiv.

1
Pelău, M.C – op.cit., pag. 45
2
www.analizăfinanciară.ro
 Înainte de luarea deciziei finale, a fost formulată o cerere de analiza mai detaliată,
utilizând metodologia ABC pentru determinarea costurilor şi de comparare a rezultatelor
obţinute cu cele date de metodele tradiţionale.
In acest sens, au fost colectate următoarele informaţii suplimentare:
Produs Producţia Pret de vanzare Cost unitar Costuri directe/
medie   unitar      unitate produs
Produs A 200 unitati   125 euro 110 euro 100 euro
Produs B 800 unităţi 18 euro  20 euro 10 euro

Cheltuieli generale: Departament "Aprovizionare": Număr comenzi 10.000, Cost anual

comenzi: 10.000 euro
Comenzi necesare unei unităţi de produs A: 30
Comenzi necesare unei unităţi de produs B: 5
A. Repartizarea costurilor
1. Metodele tradiţionale de calculaţie
Total cheltuieli generale / total producţie = valoare cheltuieli pe unitate de produs
10.000 euro / 1.000 euro = 10 euro
2. Metoda ABC
Ia in calcul costurile cu preluarea comenzilor şi se va considera ca factor determinant
numărul total de comenzi şi nu numărul de produse livrate
Cost anual comenzi / număr comenzi = cost unitar pe comandă
10.000 euro/10.000 euro = 1 euro cost unitar comandă
Număr de comenzi pe produs (A sau B) x cost unitar pe comanda = total cost indirect pe
unitate de produs
Produs A: 30 x 1 euro = 30 euro
Produs B: 5 x 1 euro = 5 euro

B. Costul unitar total pe unitate de produs

1. Metodele tradiţionale de calculaţie
Cost direct + cost indirect = cost unitar total
Produs A: 100 euro + 10 euro = 110 euro
Produs B: 10 euro + 10 euro = 20 euro
2. Metoda ABC
Cost direct + cost indirect = cost unitar total
 Produs A: 100 euro + 30 euro = 130 euro
Produs B: 10 euro + 5 euro = 15 euro
Analizând cele doua seturi de rezultate, managementul întreprinderii poate remarca
diferenţa dintre rezultatele oferite de cele doua abordări.
                       Produs A                        Produs B
Tradiţional                  110 euro                          20 euro
ABC                           130 euro                         15 euro
Diferenţa                    +18%                             -25%

Când costurile sunt repartizate asupra activităţilor desfăşurate, produsul A este mai
costisitor cu 18% decât se credea iniţial; cum preţul pieţei este 125 euro, iar costul sau 130 euro,
nu este competitiv.
Produsul B este competitiv şi trebuie păstrat in portofoliul de produse fabricate de
întreprindere (preţ de vânzare: 18 euro; cost: 15 euro). Daca managementul companiei ar decide
excluderea produsului B, aşa cum se propusese iniţial, şi, prin urmare, eliminarea costurilor
generate de acesta, toata atenţia s-ar îndrepta asupra costurilor produsului A, rămas în fabricaţie.
Pretul pentru produsul A s-ar fi situat tot in jur de 130 euro, ceea ce l-ar fi facut imposibil
de vandut. Daca managementul si-ar fonda alegerea pe noua analiză oferita prin sistemul ABC,
atunci produsul A ar trebui sa fie eliminat.
Odata luata aceasta decizie, rezultatele n-ar intarzia sa se faca simtite. Acest exemplu
simplificat demonstreaza ca metodele traditionale de repartizare a cheltuielilor generale direct
asupra produselor finale pot conduce la exagerarea sau minimizarea adevaratelor valori ale
costurilor inregistrate atunci cand se analizeaza modul intern de formare a costurilor.
 Prin metoda Target-Costing se vizează reducerea costurilor pe întregul ciclu de viaţă al
produsului prin ameliorarea continuă a tehnologiilor si proceselor de fabricaţie adoptând în
acelasi timp un nou stil de management al resurselor umane si competenţe sporite. Prin analiza
fiecărei părţi din structura costurilor, organizaţiile pot găsi diverse măsuri de creştere a eficienţei
pentru fiecare activitate din procesul realizării produsului.
Reducerea continuă a costurilor trebuie să privească entitatea economică în întregul ei
ţinând cont de următoarele aspecte:3
 analiza costurilor începe de la faza de concepţie a produselor, în funcţie de
caracteristicile lor si de preţurile de vânzare posibile prin ajustări între caracteristicile
unui produs, costul său si preţul său de vânzare concurenţial;
 urmărirea fazelor din ciclu de viaţă al produsului;
 asigurarea că noile produse vor fi profitabile pe toată durata ciclului lor de viaţă;
urmărirea costurilor în timpul acestui ciclu prin compararea realizărilor cu
previziunile şi prin raportarea la preţul de vânzare al concurenţei;
 reducerea termenelor de concepţie al produselor;
 îmbunătăţirea relaţiilor cu furnizorii si colaboratorii;
 mobilizarea şi motivarea tuturor competenţelor din cadrul entităţii economice
favorizând astfel o mai mare competitivitate.
Etapele care trebuiesc parcurse pentru aplicarea metodei Target-Costing sunt
următoarele:
− fixarea preţului ţintă, în urma studierii pieţei şi se referă la întregul ciclu de viaţă al
produsului. Deci, preţul ţintă are un caracter dinamic şi capătă mai multe forme si niveluri în
raport cu segmentele de piaţă vizate si cu evoluţia în timp a cererii si ofertei.
− fixarea profitului ţintă , care este rezultatul planificării strategice pe termen mediu
ţinând cont de gama sa de produse si de obiectivele urmărite. Estimările profitului sunt globale şi
aproximative la începutul proceselor, însă vor fi mai bine conturate în condiţiile în care
caracteristicile viitorului produs sunt clar definite.
− Fixarea costului ţintă. Evaluarea costului ţintă nu se face în mod global, ci în mod
analitic ţinând cont de costurile ţintă parţiale care, la rândul lor constituie costuri angajate de
diferitele funcţiuni ale întreprinderii pentru obţinerea şi vânzarea produselor. Descompunerea
poate fi făcută cu ajutorul a două tipuri de metode:
Descompunerea organică a produsului în subansamble ţinând cont de structura sa fizică.
Această metodă se bazează pe cunoaşterea costurilor actuale ale componentelor şi
capacitatea întreprinderii de a le produce;
3
Scorţe, C., Farcaş, M. - Target-costingul, o nouă posibilitate de calculałie a costurilor, în volumul Sesiunii
Ştiinţifice a Universităţii Oradea, Pag. 593
 Descompunerea funcţională bazată pe analiza produsului tinând cont de nevoile
clientului, fiecare funcţie reprezintă o nevoie a clientului pe care produsul trebuie să o
satisfacă. Această metodă se bazează pe studierea nevoilor clientului şi pe studierea
pieţei, prin costul ţintă se înţelege ceea ce clienţii sunt dispuşi să plătească pentru un
anumit produs.
Costul ţintă este situat deseori între următoarele tipuri de costuri:
− costul admisibil – un cost determinat în funcţie de piaţă şi concurenţă şi este inferior
costului ţintă.
− costul estimat – un cost stabilit pe baza mijloacelor de producţie actuale şi a tehnologiile
utilizate, este superior costului ţintă
Relaţia dintre cele trei tipuri de costuri este următoarea:
Costul admisibil < Costul ţintă < Costul estimat
În aceste condiţii unul dintre obiectivele metodei Target-Costing va fi reducerea
diferenţelor dintre costul estimat şi costul ţintă fie printr-o modificare a caracteristicilor
produsului, care să nu altereze însă valoarea percepută de consumator, fie prin ameliorarea
metodelor de aprovizionare, producţie şi distribuţie existente, sau dintre costul admisibil si
costul ţintă, adică punerea în practică a schimbărilor sistematice de optimizare a relaţiei valoare-
cost în cazul fiecărui produs. Optimizarea acestei relaţii se referă la capacitatea organizaţiei de a
realiza produsul cerut cu funcţionalităţile precise, ţinând seama de costurile ţintă.
Metoda target – costing

Etapa 1 determinarea preţului de vânzare mediu pe durata de viaţă a produsului

Presupunem că o întreprindere fabrică maşini de spălat pentru care s-au estimat

următoarele vânzări:
Indicatori Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 total
Cantităţi 5000 4500 4000 3500 3000 20000
previzionate
Preţ de 320 300 290 280 270
vânzare(euro)
Cifra de 1.600.000 1.350.000 1.160.000 980.000 810.000 5900000
afaceri (euro)

Preţ mediu de vânzare = 5900000euro/ 20000buc=295, 00 euro buc

Etapa 2 determinarea marjei de profit

Indicatori Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 total

Cifra de 1.600.000 1.350.000 1.160.000 980.000 810.000 5900000
afaceri
(euro)
Rata 12% 10% 8% 6% 6%
profitului la
CA
Marja de 192.000 135.000 92.800 58.800 48.600 527.200
profit
Marja medie de profit pe durata de viaţă a produsului:527.000 euro/20000 buc.= 26,36 euro buc.
Rata medie a profitului: 8,94%
Ponderea costului în total: 91,06%

Etapa 3 calcului costului ţintă

Cost ţintă = preţ ţintă – profit ţintă = 295, 000 – 26, 36 =268,64 euro

Etapa 4 Descompunerea costului ţintă în costuri ale componentelor

Reper Cost efectiv Costuri ţintă

motor 35% 94,02
cuvă 20% 53,73
caroserie 15% 40,30
dispozitiv de comandă 30% 80,59
total 100% 268,64

Ca urmare a analizei se observa ca costul țintă poate fi atins prin reducerea costurilor cu
caroseria si dispozitivele de comanda, celelalte două componente motorul si cuva fiind
esentiale pentru calitatea masinii de spălat.
Etapa 5 calculul costului efectiv

Reper Cost efectiv Costuri ţintă abatere

motor 98 94,02 3,98
cuvă 56 53,73 2,27
caroserie 42 40,30 1,70
dispozitiv de 84 80,59 3,41
comandă
total 280 268,64 11,36

Etapa 6 diminuarea costurilor efective

Două programe mai puţin