ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLDOVEI

FACULTATEA FINANȚE
CATEDRA BĂNCI ȘI ACTIVITATE BANCARĂ

STUDIU INDIVIDUAL COSTUL CREDITELOR BANCARE:

ESENȚĂ, STRUCTURĂ, FACTORI
la unitatea de curs
“Creditarea bancară”

Autor:
Student gr. FB 192,
învățământ cu frecvență redusă
Elena BALABUȘENCO
______________________
(semnătura)
Conducător științific:
conf. univ., dr.
Larisa MISTREAN
___________________
(semnătura)

Chișinău – 2021
 CUPRINS
Introducere………………..……..……………………………..…….....3

1. NOȚIUNEA, ESENȚA ȘI STRUCTURA COSTULUI

CREDITELOR…………...……………………………....……….....4-13

2. ANALIZA EVOLUȚIEI COSTULUI CREDITELOR…...……...14-15

Încheiere………………………………..……..………………...…..15-16
Bibliografie…………………………………....…………………….....17
 Introducere

Actualitatea temei date are o importanță deosebită deoarece odată, ce creditele fac
parte din categoria economico-financiară, poate servi la rezolvarea unor probleme economice,
sociale sau legate de procesul de schimb. Însă aceste credite presupun anumite costuri. În
activitatea oricărei bănci comerciale o importanţă majoră revine existenţei şi eliberării
creditelor și costului acestora. Toate băncile comerciale din Republica Moldova efectuează
operaţiuni de creditare. Iar pentru aceste credite ele percep anumite dobânzi și comisioane.
Astfel, băncile creditează acele sfere ale economiei care necesită mijloace băneşti, și au
capacitatea de a achita costurile pe care le impun.
Scopul cercetării constă în cercetarea bazei normative şi legislative care
reglementează eliberarea creditelor de către băncile comerciale și costul acestora; analiza
aspectelor teoretice şi practice ale calcului costului creditelor. Acordarea creditelor trebuie să
fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece ea poate obține un profit suplimentar, cât şi pentru
clienţi, care pe seama creditelor pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi, pe această
bază, să ramburseze împrumuturile şi să achite dobânda.
Structura studiului constă din introducere, două capitole, concluzii ș lista bibliografiei.
În introducere este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt definite scopul şi sarcinile
cercetării. În primul capitol sunt descrise aspectele teoretice privitor la specificul costului
creditării în economia contemporană. În cel de-al doilea capitol este analizată evoluția și
perspectivele costului creditelor, și anume analizarea indicatorilor de dinamică aferenţi
dobânzii.
La elaborarea lucrării au fost consultate regulamente, legi, acte normative, lucrări,
manuale ale autorilor din Republica Moldova. De asemenea, pentru aspectele practice au fost
utilizate date concrete din rapoartele financiare întocmite de BNM, având ca scop de a
prezenta lucrarea respectivă cu date reale.
 1. Noţiunea, esența și structura costului creditelor
Conform Dicţionarului economic, în sens larg, prin termenul de dobânda se înţelege
venitul sau remunerarea unui capital.

Literatura de specialitate prezintă dobânda ca o formă de remunerare a creditului de

către debitor, pentru foloșirea capitalului împrumutat. Aceasta este analizată ca un pret al
capitalului împrumutat fiind exprimată în două forme: ca mărime procentuală și ca mărime
absolută.
Deasemenea, dobânda poate fi conșiderată pe de o parte ca o remunerare pe care
capitalistul o primește pentru foloșirea capitalului propriu (dobânda originară a capitalului)
sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare altor persoane (dobânda împrumutului) pe o
durată dată, pentru o foloșire oarecare.
Dovezile istorice atestă că, noţiunea de dobândă datează inca din anul 1700 i.e.n. când
în Mesopotamia era reglementată prin lege activitatea economică. In acest ţinut erau stabilite
anumite procente din valoarea unor produse agricole sau metale preţioase sub forma de
dobândă
De cele mai multe ori explicarea termenului de dobândă se asociază cu noţiunea de credit.
Aceasta deoarece, de-a lungul timpului, filosofii, gânditorii economici, scolile și curentele
economice au formulat adevărate teze pentru justificarea și utilizarea dobânzii. Teoria
dobânzii a constituit una din problemele cele mai discutate, conturându-se chiar un câmp de
lupta intre economisti, filosofi și teologi (care conșiderau dobânda ca ceva contrar eticii).
Printre teorii ale dobânzii amintim teoriile pre-adamiste (Locke, Petty, Law, Cantillon,
Hume, Turgot), teoria conturată de Adam Smith, David Ricardo, Friedrich A. Hayek, John
Stuart Mill – teoria abstinenţei dobanzii, Karl Marx, teoriile neoclașicismului economic (John
Bates Clark, Karl Menger, Eugen von Böhn-Bawerk, Irvin Fisher), J. B. Say, W. St. Jevons,
A. Marshall, J. M. Keynes, etc.
La sumele date cu împrumut de bancă, echivalentul dobânzii acumulate se numește
anatocism sau dobândă la dobândă și constă în capitalizarea dobânzii unei sume împrumutate,
operațiune ce se concretizează în cumularea dobânzii scadente și neachitate cu suma datorată
și aplicarea în continuare a dobânzii la valoarea astfel rezultată.

Ca valoare, dobânda percepută de o bancă pentru sumele date cu împrumut poate fi:

• Dobândă fixă, care rămâne nemodificată pe toată durata contractului.

• Dobândă variabilă, care se modifică pe perioada contractului în funcție de diferite

criterii, cel mai frecvent fiind vorba despre indicatori monetari (ROBOR, EURIBOR etc.)

Pentru conturile curente ale clienţilor se calculează atât dobânda debitoare, cât și
dobânda creditoare, ca preţ plătit de client, sau de bancă, pentru utilizarea unei anumite sume.

Acumulând fluxurile pozitive (intrări) de resurse disponibile la un moment de timp,

banca le selectează după cost şi calitate, propunându-le spre vânzare sub formă de active.
Orice decizie de a prelua o sumă anumită sub formă de depozit presupune o decizie șimultană
de plasament şi, vice-versa, orice proiect de investiţie va presupune o alegere riguroasă a
surselor de finanţare a lui. Aceste decizii nu se pot referi la scadenţa corelată a activelor şi
pașivelor bancare, banca fiind justificată de a primi profit în special din finanţarea proiectelor
de o scadenţă îndelungată prin atragerea resurselor pe termen scurt. Pentru a evita riscurile și
a-şi așigura performanţele dorite, banca este însă liberă să coreleze preţul resurselor cu costul
plasamentelor lor, menţinând o marjă bancară pozitivă.

Nivelul ratelor de dobândă, stabilit de bancă este certificat printr-un contract, încheiat
între ea şi client. Acest fapt introduce un element de certitudine faţă de deciziile imediat
următoare ale clientului în comportamentul său faţă de bancă și transferă caracterul pur
economic al dobânzilor într-un cadrul legal, așigurând dreptul băncii la perceperea
dobânzilor.
Ratele de dobândă la creditele bancare sunt stabilite în funcţie de clauzele concrete a
contractului de credit, cum ar fi: volumul şi scadenţa împrumutului, existenţa riscului de
creditare și gradul de acoperire a lui, costurile de constituire a resurselor din care se acordă
creditul dat, cheltuieli adiţionale şi rata de profitabilitate minimă, sperată de bancă din
operaţiunea dată. Toate aceste elemente vor fi desemnate în cadrul criteriilor de diverșificare
a ratelor de dobândă al politicii bancare, justificând nivelul de dobândă stabilit în contractele
de creditare.
Modul de încasare sau plată a dobânzilor va fi și el stipulat prin contractul încheiat
între bancă și client. Alegerea schemei optime de încasare/plata a dobânzilor la momente
respective de timp pe parcursul scadenţei vor genera dobânzi efective, care pot diferite de
cele indicate în contract, astfel, încasarea dobânzilor la intervale cât mai mici de timp și plata
lor la intervale mai îndelungate vor genera diferenţe valorice pozitive pentru bancă sub
incidenţa factorului timp. Evident, șituaţia inversă nu va fi favorabilă pentru profitabilitatea
bancară.
Costul unui credit consta din dobânda și taxe:
 Dobânda se plateste la intervale de timp stabilite (de exemplu, lunar, trimestrial,
anual) la incheierea bilantului pentru restul de imprumut din perioada pentru care se plateste
dobânda.
-rata dobanzii este deseori exprimata prin rata de baza plus o prima de risc.
Există mai multe tipuri de taxe pentru credite. De exemplu:
-taxa de angajare a creditului este deseori perceputa pentru partea nefoloșita dintr-o linie de
credit aprobata (dobânda se plateste pentru partea foloșita);
-taxa de evaluare pentru a acoperi costul activitatii analistului de credite;
-taxa de supraveghere anuala, pentru a acoperi costul supravegherii creditului;
In general, dobânda acopera, in cazul creditorului, costurile legate de banii destinati
creditarii, riscul creditului și marja de profit; taxele sunt o alta sursa de profit și pot include
sumele destinate rambursarii costurilor creditorului.
De obicei creditorii nu calculeaza exact costurile pentru evaluarea și aprobarea unei
anume cereri pentru credit, ci percep o suma fixa sau un procentaj din valoarea creditului(sau
amandoua).
Metode și modele de calcul a dobânzii bancare

Modelul de aplicare a politicii de stabilire a dobânzilor este dependent de scopurile ce

și le stabileşte banca, conţinând anumite elemente, printre care vom enumera:

- Modalităţile de stabilire a ratelor de dobândă de bază, presupunându-se formulele de

constituire a dobânzilor, ce vor fi trecute în contractul încheiat cu clienţii.
- Criteriile de diverșificare a ratelor de dobândă, care vor desemna formarea unor
cerinţe faţă de clientela "ideală ", notificându-se modul şi volumul admișibil de
variaţie a acestor rate în funcţie de modificarea caracteristicilor clientului. Ca exemplu
de utilizare a acestei atribuţii este formarea ratei de dobândă la credite după modelul
credit-scoringului, unde minimizarea cantităţii de puncte acumulate de client conduce
la majorarea ratei de dobândă la creditul acordat (sau chiar la renunţarea la eliberarea
acestui credit) .
- Mecanismul de influenţă a reglementărilor autorităţilor monetare asupra nivelului
minim de dobândă de bază.
- Modul de calcul şi percepere a volumului de dobândă, stabilit conform ratelor de
bază, ce conduce la formarea valorii efective de încasat sau de plătit pentru
operaţiunea activă sau pașivă, bonificată cu dobândă.
- Sursele de achitare a dobânzilor pașive, presupunându-se stabilirea imediată a
 plasamentelor bancare, finanţate din resursele atrase cu corelarea încasărilor din
aceste plasamente în vederea desemnării unei marje bancare pozitive din operaţiunile
respective.
- Intercorelarea ratelor de dobândă cu interesele clientelei, implicându-se şi elemente de
marketing bancar, pentru a păstra segmentul de piaţă a serviciilor bancare deja ocupat
sau pentru a extinde aria de activitate.
- Stabilirea locului încasărilor şi plăţilor dobânzilor în formarea profitului bancar,
desemnându-se gradul de senșibilitate a băncii la volatilitatea dobânzilor.

Specificul actual de formare a dobânzilor în cadrul băncilor este interconexiunea

permanentă între veniturile din dobânzi, plăţile cu dobânda şi scopurile finale, desemnate de
politica de creditare. Această interconexiune presupune alinierea politicii de stabilire a
dobânzilor ca o componentă a politicilor şi strategiilor generale de dezvoltare a băncii la
obiectivele propuse de a fi atinse de bancă pentru intervalul respectiv de timp. În practică,
asupra modului de stabilire a dobânzilor influenţează o multitudine de factori, astfel, încât
rata de dobândă, trecută în contractul încheiat între bancă și client (fie cel de depozit sau cel
de credit) nu reflectă realitatea.

Fiecare instituţie financiară este un șistem integru, în cadrul căreia procesele

desfăşurate sunt nedepartajabile unul faţă de altul, astfel, încât în cadrul deciziilor de formare
a ratelor de dobândă la credite se va porni de la corelarea lor (ratelor) cu costurile resurselor,
necesare pentru a le forma.

Portofoliul activelor purtătoare de dobânzi ale băncii este foarte variat după structură,
conţinând elemente, preţul cărora banca doar le acceptă (ca ex. investiţiile în valori
mobiliare) și elemente, preţul cărora banca poate să le influenţeze direct. Aceste afirmaţii
motivează decizia noastră de a accentua atenţia asupra modului de stabilire a dobânzilor doar
pentru portofoliul de credite, în cadrul căruia, prin manipulări dibace și preluarea unor
strategii corecte se pot genera profituri conșiderabile pentru bancă.

Strategiile de formare a ratelor de dobândă la credite se rezumă la două modele esenţiale:

1. Modelul bazat pe calcularea costului de resurse atrase, menit să finanţeze creditul dat;

2. Modelul bazat pe existenţa unei rate antecalculate, ce va constitui nivelul minim abmișibil,
la care banca va plasa creditul dat.
1. Modelul bazat pe calcularea costului de resurse atrase menite să finanţeze creditul dat este
destul de greoi, presupunând cunoaşterea de către bancă a tuturor cheltuielilor pentru
acordarea creditului. Compunerea dobânzii în cadrul lui presupune însumarea tuturor
componentelor costului (din care rata dobânzii la resursele atrase este cel mai șimplu de
anticipat) și a unei rate a profitului sperat de către bancă în cadrul acestei operaţiuni:

Rata dobânzii la credite = RA+CO+PR+MP , unde

RA - costul atragerii resurselor corespunzătoare de câtre banca;

CO - cheltuielile operaţionale ale băncii, ce presupun analiza poșibilităţilor de acordare a
creditului, etc. ;
PR - primele compensatorii pentru risc, ce pot fi conșiderate ca element de costuri;
MP - marja sperată a profitului.

Este evident că utilizarea acestei metode duce la formarea a celor mai înalte dobânzi
la credite, însă este cea mai rezonabilă metodă pentru bancă în vederea așigurării
profitabilităţii ei. Una din inconvenientele utilizării acestui model însă, este necunoaşterea
perfectă de câtre banca a cheltuielilor sale, generate în urma acordării creditului și
abstractizarea de la concurenţa pe piaţă.

2. Modelul bazat pe existenţa unei rate antecalculate presupune stabilirea unei rate-pivot, la
care se vor aduna diverse prime, formând rata finală la credite. Această rată-pivot se
determină de fiecare bancă separat în funcţie de mai mulţi factori și poate exprima costul
mediu ponderat al mijloacelor băneşti, implicate în formarea potenţialului ereditar al băncii, o
rată de referinţă, preluată de pe piaţa resurselor financiare, sau de pe piaţa de capital (în
special se utilizează ratele de rentabilitate a valorilor mobiliare de stat, ajustate după scadenţă
la operaţiunea dată), LIBOR, etc.

În practica bancară internaţională există câteva modele de stabilire a dobânzii:

1) modelul “adaos-ului”(mai jos de prime-rate),

2) modelul “CAP-rate”,
3) modelul “costul plus”,
4) modelul “lider în preţ”,
5) modelul „cost-avantaj” sau „cost-profitabilitate”,
6) alte modele.
1) Modelul “adaos-ului” prevede:

Rata dobânzii, rezultată din o astfel de compunere poate fi fixă, sau flotantă în funcţie
de tipul „prime-rate”, ce este aleasă ca bază.

Modul de însumare a adaosurilor poate fi prin "prime + " și "prime *". Deşi ambele
metode în momentul stabilirii ratelor conduc la rezultat identic, variaţia lor în funcţie de
mişcările ratelor dobânzilor pe piaţa este neuniformă. Astfel, în cazul creşterii ratei de
dobândă pe piaţa, "prime *" va reacţiona mai repede decât cea constituită după metoda
"prime +", pe când la scăderea dobânzilor pe piaţă, încasările efective la creditul bonificat cu
rata constituită după formula "prime *" se diminuează mai repede decât cele provenite de la
ratele formulate ca "prime +".

Adaosurile la prime-rate, practicate de bancă variază de la contract la contract funcţie de

bonitatea clientului, care, în mare, parte se rezumă la riscul de nerambursare a creditului.
Prima pentru scadenţă este și ea element al riscului de nerambursare, un interval de timp mai
îndelungat creează o incertitudine faţă de evoluţia șituaţiei financiare ale clientului.

2) O formă specială de determinare a ratelor de dobândă, bazate pe modelul prime-rate este

modelul "CAP-rate". Utilizarea acestuia presupune formarea ratei dobânzii pe baza unei
prime-rate flotante cu stabilirea unui plafon, numit "cap", de variaţie a ei, care va determina
limita maximă de modificare dobânzilor, independent de șituaţia creata pe piaţa financiară.

Prin intermediul CAP-rate, clientul în schimbul unul comișion primeşte o încredere în

stabilitatea relativă a dobânzii. Totodată banca se poate supune transferului unui risc excesiv
în urma majorării ratei dobânzii de la client asupra sa. Prin urmare, metoda aceasta are o
utilizare foarte limitata intr-o economie inflaţionista din cauza efectelor imprevizibile ce pot
avea loc în cadrul activităţii bancare.

3) Modelul “costul plus” este unul din cele mai simple modele.

Cost-plus (rata dobânzii) =costul resurselor atrase de bancă + cheltuielile operaţionale

(salarii, arendă etc.) + marja profitului aşteptat

Toate componentele se exprimă în % anuale și se aplică la suma creditului.

Costul mijloacelor atrase de bancă depinde de preţul mediu la depozite, rata de refinanţare,
rata dobânzii la cambii, certificate de depozit. Momentul negativ al modelului se referă la
faptul că banca, cunoscând cheltuielile sale, fixează rata dobânzii la credite bazându-se doar
pe cost, fără a lua în seamă factorul concurenţă.

4) Modelul “lider în preţ” - pentru ţările cu o economie dezvoltată importanţa prime-rate a

rămas în perioada anilor 1970-1990, actualmente acesta rată de dobândă nefiind una din cele
mai mici rate din șistemul financiar, practicate de bancă la formarea ratelor de dobândă în
cadrul operaţiunilor de credit. Tot mai des clienţii cu o autoritate impecabilă beneficiază de
rate mai mici decât prime-rate declarat. Această este poșibil în cazul când rata de bază din
modelul precedent este nu prime-rate, ci o altă rată, la care se aduna circa ¼ % - ¾ %. In aşa
condiţii rata dobânzilor la creditele nou formate poate să fie cu 2-3% mai joase decât nivelul
prime-rate.

5) In ultimii ani s-a conturat o tendinţă de a forma ratele de dobândă la credite după principiul
"cost - profitabilitate", în cadrul căruia are loc o șimbioză dintre modele prezentate mai sus.
Această metodă estimează costul resurselor, menite să finanţeze creditul dat precum și a
serviciilor prestate în cadrul unui contract de credit. O astfel de abordare permite
determinarea nu numai a costurilor, pe care banca le suportă în cadrul operaţiunii de
creditare, dar şi comișioanele, pe care baca le încasează în urma deservirii unui client, ce
poate fi privit ca un cost alternativ al creditului, de care riscă să se lipsească banca în cazul
când clientul nu acceptă nivelul ridicat al dobânzilor la credit şi îl refuză. Prin intermediul
unor astfel de estimări se stabileşte rata de bază, la care poate fi deservit un client (un
prime-rate individual), la care se vor adiţiona primele pentru risc şi scadenţă, în funcţie de
clauzele contractului de credit.

Modelul se aplică în trei etape, determinate în următoarea succeșivitate:

- Evaluarea încasărilor globale din creditul acordat unui client, care conţin atât
dobânzile prognozabile, cât şi comișioanele percepute de la serviciile adiţionale;
- Evaluarea sumei nete ce se acorda în credit care va fi determinată ca diferenţa dintre
valoarea creditului acordat și sumele de depozit, plasate de client în conturile băncii,
corectare la valoarea rezervelor minime obligatorii;
- Determinarea ratei de rentabilitate a operaţiunii de credit, supuse analizei, prin
raportarea volumului global al încasărilor (determinat la prima etapă) la valoarea
creditului net (calculat la etapa a doua). Rezultatul obţinut va determina randamentul
 marginal al operaţiunii în cauză, care poate fi preluat în procedura de stabilire a ratei
de dobândă la credit ca prime-rate individual.

Daca încasările dintr-o operaţiune de credit acoperă integral cheltuielile pentru

acordarea lui, așigurându-i și o supravaloare băncii, el de obicei este acordat. Ţinem să
remarcam totuși, că dacă gradul de risc asociat unui debitor este conșiderabil, indiferent de
profitabilitatea operaţiunii stabilită prin aceasta metoda, ea va fi abandonata.

Modelul "cost-profitabilitate" abstractizează într-o oarecare măsura riscurile creditare.

Este evident, calcularea nivelului ratei de dobândă, la care va fi alocat creditul este o
operaţiune, ce survine după opţiunea între a fi sau a nu fi acordat, cea din urmă fiind
determinată în baza analizei gradului de solvabilitate a clientului. Numai după ce s-a
determinat nivelul admișibil de risc, asumat în urma creditării clientului, se va calcula venitul
băncii din relaţiile complexe între ea și acest debitor.

Modelând interdependenţa dintre coeficienţii credit-scoringului, determinat pentru

firme şi rata de dobândă practicată, s-a ajuns la următoarele concluzii:

a) Cea mai mare influenţă asupra majorării primei pentru risc îl are volumul creditului (VC),
ce este absolut logic, gradul de risc este direct proporţional sumei investite;

b) Prima pentru risc va fi majorată în caz când înregistrează dinamică negativă următorii
indicatori:

• coeficientul de lichiditate curentă (CLC),

• coeficientul de autonomie financiară (CA),
• gradul de îndatorare (GI),
• rentabilitatea activităţii firmei (RP),

c) Următorii coeficienţi vor avea influenţe invers proporţionale asupra mărimii primei și în
final a ratei de dobândă la creditul acordat:

• coeficientul lichidităţii critice (CAC)

• modul așigurare a creditului, propus de client (R)
• coeficientul lichidităţii absolute (CLA )
• rulajul activelor circulante (RAC).
Relaţia dintre profitabilitatea bancară şi rata dobânzii poate fi reflectată în termeni absoluţi
prin marja absolută din dobânzi și în termeni relativi prin intermediul indicatorilor de marjă
netă de dobândă și marja bancară.

Marja absolută din dobânzi reprezintă diferenţa valorică a încasărilor din dobânzi și a plăţilor
cu dobânda, astfel încât suma acestui indicator indică cu ce cantitate de profit a contribuit
activitatea de redistribuire a fluxurilor financiare bonificate cu dobândă în totalul profiturilor
bancare:

Evoluţia pozitivă a acestui indicator desemnează acţiuni corecte în cadrul managementului

ratelor de dobândă în bancă.

Determinarea costului creditului bancar

Costul creditului (cost borrowing) reprezintă suma pe care debitorul o plăteşte pentru
utilizarea creditului.
Partea de bază a costului creditului, debitorul o plăteşte însăși creditorului (băncii).
Partea suplimentară a costului creditului include sumele plătite de debitor persoanelor terţe.
În costul creditului se includ de asemenea și elemente ascunse, care îi compensează
creditorului reducerea nivelului dobânzii nominale.
Potrivit legislaţiei Republicii Moldova „costul total al creditului reprezintă toate
costurile, inclușiv dobânda, comișioanele, taxele şi alte plăţi, pe care persoana
fizică-consumator le suportă în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către
bancă (cu excepţia taxelor notariale şi a altor plăţi legate de garantarea creditului prin ipotecă
sau printr-un drept legat de un bun imobil, precum şi costurile pentru serviciile accesorii
privind contractul de credit, cum ar fi primele de așigurare etc., în cazul în care obţinerea
creditului este condiţionată de încheierea unui contract de servicii".
Noutatea reglementării constă în faptul ca este introdusă în limbajul uzual noţiunea
"dobinda anuala efectiva", scrisa prescurtat DAE. Aceasta este exprimată în procente și
descrie costul total al creditului pe care-l plăteşte clientul.
DAE nu este o dobânda, cum vrea sa spună numele, deși este un indicator exprimat in
procente, el este expreșia unui cost total al împrumutului, adică suma dobânzii, a
comișioanelor sau a așigurării. De aceea, DAE va fi diferit pentru acelaşi produs bancar.
Costul creditului este determinat de mai mulţi factori. Deseori, se confundă dobânda
cu costul creditului, dar în realitate costul este mai mare decât dobânda, deși aceasta din urmă
reprezintă ponderea principală în totalul costului (75-95%) şi variază în funcţie de categoria
de credit.
Pe langa dobânda, pentru creditul acordat, banca poate percepe doar urmatoarele
costuri:
- comision de analiza dosar
- comision de administrare credit
- comision de administrare cont curent
- comision de rambursare anticipata, doar in cazul in care dobânda creditului este fixa
- penalitati de intarziere sau comișion de așigurare
- comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorului
Pe parcursul derularii contractului de credit, se interzice majorarea comișioanelor,
taxelor sau a altor tarife și speze precum și introducerea de noi costuri.
La plata ratelor, bancile nu pot percepe comișioane de depunere numerar, indiferent
daca depunerea se efectueaza de catre titular sau de o alta persoana.
Deasemenea, bancile nu au dreptul de a percepe comișioane nici in cazul retragerii in
numerar a sumelor obtinute prin credit.
Elementele componente ale costului creditului pot fi următoarele:
• dobânda;
• marja de risc peste dobândă;
• prima de așigurare a creditului;
• comișioanele;
• spezele bancare.
Calculul costului creditului se face conform formulei de calcul a dobânzii la care se
adaogă și celelalte elemente de cost:

unde: cost - costul creditului,

k – suma creditului,
rd –rata dobânzii (%)
pc – procentul comișioanelor(%)
mr – marja de risc peste dobândă(%)
Pm- perioada medie a creditului.
 Perioada medie a creditului reprezintă durata în luni (pentru creditele pe termen scurt
în zile) a creditului, care se calculează ţinând cont de timpul scurs între prima tranşă a
creditului și ultima rată de rambursare, avându-se în vedere, însă, perioada de graţie, adică
perioada în cadrul căreia nu se efectuează rambursări de sume (dacă există):

, unde:

Pm- perioada medie a creditului,

G- perioada de graţie,
Ir- intervalul între două rate (de regulă, 6 luni).
Creditele se pot rambursa în rate egale, în rate crescătoare sau descrescătoare, pe baza
acordului părţilor la contractul de credit.

Se spune ca băncile îţi dau umbrela când e senin, și ţi-o iau atunci când plouă, de aceea
trebuie să fim destul de precauţi și să nu recurgem la credite ca la un colac de salvare, deseori
se poate întîmpla să ne împotmolim în dobânzi, comisioane și alte costuri aferente.

2.ANALIZA EVOLUȚIEI COSTULUI CREDITELOR

Analiza în dinamică a creditelor acordate în monedă națională

Abaterea
anul 2019 2020 2021
Perioada
ian. ian. ian. ian. ian. 2018 față față de față de față de
2017 2018 2019 2020 2021 de 2017 2018 2019 2020
până la 1
an 10,99 9,41 9,27 8,88 8,40 -1,58 -0,14 -0,39 -0,48
de la 1 an
până la 2 11,79 9,86 9,42 9,14 8,66 -1,93 -0,44 -0,28 -0,48
peste 5
ani 9,14 8,29 7,69 7,49 7,39 -0,85 -0,6 -0,2 -0,1

Tabel nr.1 elaborat de autor în baza datelor

https://www.bnm.md/bdi/pages/reports/dpmc/DPMC10.xhtml
Concluzii:
 Observăm că costul creditelor și anume rata dobânzii la creditele acordate în monedă
națională înregistrează o diminuare în anul 2021 față de anul 2017. În anul 2021, observăm că
rata dobânzii la creditele acordate până la 1 an este în valoare de 8,66 %, de la 1 an până la 2
ani, cu 0,48 mai puțin decât în anul 2020. Se observă la fel o diminuare în anul 2020 față de
anul 2019,creditele acordate până la 1 an, ajungând până la 8,88%, cu 0,39% mai puțin, iar
creditele acordate peste 5 ani înregistrează cea mai scăzută rată, în 2021 acestea având de
7,39%, cu 0,1 mai puțin față de anul precedent.
Analiza în dinamică a creditelor acordate în valută

Abaterea

Perioada 2018 2019 2020 2021

ian. ian. ian. ian. ian. față de față de față de față de
2017 2018 2019 2020 2021 2017 2018 2019 2020
până la 1
an 5,89 5,59 5,27 4,71 4,46 -0,3 -0,32 -0,56 -0,25
de la 1 an
până la 2 6,04 5,64 5,33 5,17 5,24 -0,4 -0,31 -0,16 0,07
peste 5
ani 5,34 5,23 4,88 4,63 4,25 -0,11 -0,35 -0,25 -0,38
Tabel nr.2 elaborat de autor în baza sursei
https://www.bnm.md/bdi/pages/reports/dpmc/DPMC10.xhtml
Concluzii:
Analizând ratele dobânzilor la creditele acordate în valută observăm o ușoară majorare în
anul 2021 față de anul 2020, la creditele acordate în valută de la 1 an până la 2 ani, în anul
2021 observăm că această rată este de 5,24, cu 0,07 mai mult decât în anul 2020. Cea mai
mică rată a dobânzii o observăm la creditele acordate pe o perioadă de la 1 an până la 2 ani,
care în dinamică tinde să se diminueze, în 2018 față de 2017 cu 0,3 %, în 2019 față de 2018
cu 0,32 %.

ÎNCHEIERE
La moment există o gamă largă de credite, acordate de către băncile comerciale, care pot
satisface orice dorinţă şi orice capriciu, la alegerea clientului, dar la un anumit cost.
Cu ajutorul creditelor noi obținem banii în siguranţă, avem posibilitatea să înmulțim
mijloacele investindu-le, şi nu în ultimul rând avem acces la banii oricând. Banca garantează
o siguranță acordându-le banii, dar totodată și clientul trebuie să dea dovadă la fel de
siguranță, achitând costul împrumutului la scadențele stabilite. Deci, rezultă că, obiectivul de
bază al oricărei bănci este în primul rând, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi siguranţei
fiecărei bănci în parte, exercitând neîntrerupte tranzacţii de intermediere financiară, lipsa
vulnerabilităţilor şi efectelor adverse în activitatea desfăşurată de ea.
Este necesar de a efectua analiza situaţiei fiecărei bănci în parte, prin evaluarea
punctelor forte şi a instabilităţilor, ținându-se cont de practicile moderne utilizate de
organizaţiile financiare internaţionale, chiar și acea rată a dobânzii ca să știi dacă ai sau nu
posibilitate să achiți această rată.
La fel şi asigurarea unui nivel sporit al transparenţei în sectorul bancar va contribui la
majorarea posibilităţii agenţilor economici şi persoanelor fizice de a determina corect băncile
care activează în condiţii suficient de prudente, fapt ce va stimula acordarea mijloacelor
temporar persoanelor juridice capabile să-şi achite datoriile la scadenţa stabilită.
Transparența activităţii şi proprietăţii băncilor poate fi atinsă prin informarea periodică
a publicului larg privitor la dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii bancare.
Ce ține de Evoluția costului creditelor observăm că costul creditelor și anume rata
dobânzii la creditele acordate în monedă națională înregistrează o diminuare în anul 2021 față
de anul 2017. În anul 2021, observăm că rata dobânzii la creditele acordate până la 1 an este
în valoare de 8,66 %, de la 1 an până la 2 ani, cu 0,48 mai puțin decât în anul 2020. Se
observă la fel o diminuare în anul 2020 față de anul 2019, creditele acordate până la 1 an,
ajungând până la 8,88%, cu 0,39% mai puțin, iar creditele acordate peste 5 ani înregistrează
cea mai scăzută rată, în 2021 acestea având de 7,39%, cu 0,1 mai puțin față de anul
precedent.
Analizând ratele dobânzilor la creditele acordate în valută observăm o ușoară
majorare în anul 2021 față de anul 2020, la creditele acordate în valută de la 1 an până la 2
ani, în anul 2021 observăm că această rată este de 5,24, cu 0,07 mai mult decât în anul 2020.
Cea mai mică rată a dobânzii o observăm la creditele acordate pe o perioadă de la 1 an până
la 2 ani, care în dinamică tinde să se diminueze, în 2018 față de 2017 cu 0,3 %, în 2019 față
de 2018 cu 0,32 %.
Se observă o tendinţă de creştere a costului creditelor acordate în valută, de la an la an,
și o diminuare a ratei la cele acordate în monedă națională. Acest fapt se datorează cererii de
aceste credite, banca favorizând clienții care dețin mijloace în valută, oferindu-le posibilitatea
să dispună de mijloacele necesare la timpul oportun.
 Bibliografie

1. „Matematici economice generale” - autor: C. Dochițoiu, A. Matei, Editura

Economică, 1995
2. „Analiza creditului” – autor: Andrew Murray, Editura Expert, Bucuresti, 1998.
3. http://www.univath.ro/pdf/tematica_licenta/Curs_Creditare_bancara_1.pdf, 5 p.
4. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci/DOBÂNDA-COST-ȘI-RAN
DAMENT-AL-P825.php