1.1.

CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ

Cultura organizationala este “liantul” care uneṣte membrii unei organizatii,

prin intermediul unor valori impartaṣite, unor dispozitive simbolice ṣi a unor idei
sociale Ea se manifesta in modul in care se munceṣte, se iau decizii, se creeaza
relatii ṣi, in general, se actionează in acea organizatie.

O cultură organizationala poate fi puternică sau slabă, in functie de variabile

precum coeziunea, consensul asupra valorilor sau determinarea personals spre
atingerea obiectivelor colective. O cultură este puternică dacă valorile sunt intense
ṣi larg împărtăṣeṣte. Contrar aṣteptărilor, nu este neapărat bine ca o cultură să fie
puternică.

1.2. Tipuri de cultură

Cele patru tipuri de cultura depind de caracteristica mediului extern ṣi

de focalizarea strategică a organizaṭiei.

Cultura antreprenorială / de adaptare urmareṣte sa satisfaca nevoile

consumatorilor, concentrandu-se asupra mediului extern prin flexibilitate ṣi
schimbare. Cultura incuraṣeaza normele ṣi credintele care spriṣina capacitatea
organizatiei de a detecta, interpreta ṣi transforma in raspunsuri comportamentale a
semnalelor captate din mediul extern. Acest tip de organizatie nu doar reactioneaza
rapid la schimbare ci, creeaza schimbare. Sunt apreciate ṣi recompensate
creativitatea, inovarea ṣi asumarea de riscuri.

Cultura misiunii urmareṣte sa serveasca un anumit client din mediu extern,

cand acest mediu este relativ stabil.

1
 Sunt clar cunoscute viziunea ṣi misiunea organizatiei, iar indivizii sunt
responsabili de atingerea unei anumite performante, pentru care vor fi
recompensati.

Managerii creeaza comportamente descriind ṣi comunicand situatia dorita a

organizatiei in viitor. Stabilitatea relativa a mediului extern le permite stabilirea de
obiective ṣi evaluarea performantelor obtinute. Aceasta cultura refecta, adesea, un
grad intens de competitivitate ṣi o orientare spre profit.

Cultură de clan este orientata spre implicarea ṣi participarea membrilor

organizatiei in contextul schimbarilor rapide care se produc in mediul extern.
Atentia este concentrata asupra nevoilor angajatilor, ca mijloc de obtinere a
performantei. Implicarea ṣi participarea acestora creeaza un sentiment al
responsabilitatii cu efecte pozitive asupra dedicarii spre atingerea obiectivelor
organizationale.

Cultura birocratică are o orientare interna intr -un mediu extern relativ
stabil. Cultura este exprimata prin simboluri, eroi ṣi ceremonii care spriṣina
traditiile, cooperarea ṣi respectarea politicilor ṣi procedurilor, ca un miṣloc de
atingere a scopurilor. Implicarea individuala este mai redusa insa este compensata
de un inalt grad de conformare ṣi colaborare intre membrii sai. Aceasta organizatie
reuṣeṣte prin a fi foarte integrata ṣi eficient

1.3. Funcţiile culturii organizaţionale

 Funcţia de integrare a angajaţilor în cadrul firmei, care reflectă procesul

prin care cultura organizaţională sintetizează interesele tuturor indivizilor,
creează sentimentul de identitate. Aceasta permite fiecărui salariat să

2
 conştientizeze scopurile organizaţiei, să aibă o viziune clară despre ea, să se
simtă o parte a unui sistem, percepând rolul şi responsabilitatea lui faţă de
firmă. Funcţia principală a culturii organizaţionale este de a genera tuturor
membrilor colectivului sentimentul de identitate, de apartenenţă la
organizaţie, de „noi”.
 Funcţia de direcţionare a eforturilor către un obiectiv sau set de
obiective precizat(e). Cultura organizaţională asigură armonizarea
intereselor individuale şi colective. Sistemul de valori apare ca o condiţie de
menţinere a echilibrului intern al grupului uman. Menirea culturii este de a
contribui la declanşarea energiilor latente ale salariaţilor în vederea realizării
anumitor acţiuni desfăşurate în condiţii economice specifice, astfel încât
obiectivele cuprinse în strategiile şi politicile firmei să fie îndeplinite.
 Funcţia de sursă a avantajelor competitive strategice ale firmei, care
constă în capacitatea sa organizaţională, concentrează în sine experienţa
socială a grupului. Cultura furnizează o structură şi un sistem de mecanisme
care coordonează eforturile angajaţilor fără a fi nevoie de un set de proceduri
sau sisteme formale. Are capacitatea de a acumula cunoştinţele despre
modul de efectuare a activităţii, face posibilă cunoaşterea caracteristicilor
acesteia. Pentru a-şi realiza scopurile şi obiectivele, firma utilizează
cunoştinţele şi abilităţile salariaţilor, majorând, astfel, cantitatea şi calitatea
resurselor economice aflate la dispoziţia sa.
 Funcţia de păstrare şi transmitere a valorilor şi tradiţiilor firmei –
cultura organizaţională este principala depozitară a valorilor şi a normelor de
comportament dintr-o firmă. De aceea, la schimbarea generaţiilor sunt
necesare menţinerea unui model socio-cultural moral pozitiv pentru firmă şi
transmiterea valorilor şi tradiţiilor benefice atât firmei, cât şi societăţii în
general.
3
 Funcţia de reglementare, care semnifică atât prescripţii formale, cât şi
informale. Reglementările determină modul de acţiune curent în firmă -
succesiunea proceselor de efectuare a muncii, caracterul contractelor de
muncă, forma schimburilor de informaţie etc.