MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

- eseu cu privire la particularitățile de construcție a unui personaj –

1.Analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj ale basmului,

semnificative pentru construcția personajului ales
Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de M.
Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, autor al operei literare ​,,Moara cu noroc”, publicată în
volumul ​,,Novele din popor”​ în 1881, volum în care scriitorul zugrăvește viața în chip realist.
Opera literară ​,,Moara cu noroc” este o nuvelă, specie a genului epic, în proză, de
dimensiuni relativ reduse, ce urmărește un singur fir narativ, în care accentul cade pe complexitatea
personajului principal, având o construcție epică riguroasă și un conflict concentrat.
Ca tipologie​, ​,,Moara cu noroc” este ​o nuvelă realistă​, având următoarele trăsături: crearea
iluziei de realitate, veridicitatea evenimentelor, tema familiei și a dorinței de înavuțire, plasarea
acțiunii într-un timp și spațiu real, obiectivitatea perspectivei narative, prezența detaliului descriptiv,
construcție ciclică, prezența personajului tipic (Ghiță este tipul cârciumarului dornic de îmbogățire).
De asemenea, ​,,Moara cu noroc” este ​o nuvelă ​psihologică, pentru că urmărește conflictul
interior trăit de protagonist, conflict ce izvorăște din două dorințe contradictorii: dorința de a
rămâne omul cinstit de odinioară și dorința de a se îmbogăți alături de Lică Sămădăul. Analiza
frământărilor interioare ale personajului se realizează prin tehnici de investigare psihologică:
monologul interior, stil indirect liber, scene dialogate, însoțite de notația mimicii și a gesticii.
Tema nuvelei ​o reprezintă consecințele nefaste ale setei de îmbogățire în contextul
pătrunderii relațiilor capitaliste în satul transilvănean. De altfel, tema poate fi privită din mai multe
perspective. Din perspectivă socială, nuvela arată încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul
social: din cizmar va deveni cârciumar; din perspectivă moralizatoare, scriitorul prezintă urmările
grave ale setei de bani, iar, din perspectivă psihologică, este urmărit zbuciumul lăuntric trăit de
protagonist.
Titlul nuvelei ​este, mai degrabă, ironic. Toposul ales, cârciuma numită Moara cu noroc,
ajunge să reprezinte Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile
dobândite aici ascund ilegalități.
Nuvela are o structură ciclică, sferică, prin simetria incipitului cu finalul. Nuvela debutează
cu vorbele bătrânei, soacra lui Ghiță, fiind prezentă tehnica punctului de vedere: ,,Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Așadar,
bătrâna reprezintă înțeleptul din lumea rurală care crede în armonia din familie și în destin,
exclamând în final: ,,Așa le-a fost dată”. Cele două afirmații constituie tezele morale ale nuvelei.
Naratorul este obiectiv, deoarece relatează la persoana a III-a dintr-o perspectivă narativă
obiectivă, auctorială, iar viziunea narativă este ,,dindărăt”.
Acțiunea nuvelei este lineară, pentru că prezintă un singur fir narativ, destinul lui Ghiță, de
care se leagă destinul familiei sale; de asemenea, acțiunea este continuă, cronologică, evenimentele
fiind prezentate în succesiunea lor, prin înlănțuire.
În nuvelă, spațiul și timpul sunt precizate; astfel, cârciuma de la Moara cu noroc este
amplasată la răscruce de drumuri, izolată, înconjurată de pustietăți întunecoase. Descrierea inițială a
locurilor anticipează destinul tragic: ,,culmea dealului pleșuv”, ,,locurile rele”, ,,cinci cruci stau
înaintea morii”, iar toponimele ,,Ineu”, ,,Arad” conferă textului veridicitate.
Din punct de vedere temporal, acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere
temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paște.
2.Precizarea statutului social, moral și psihologic al personajului ales
Din punctul de vedere al statutului social​, Ghiță este inițial cizmar și hotărăște să-și
schimbe condiția, luând în arendă cârciuma de la Moara cu noroc.

9
 Din punct de vedere psihologic, cârciumarul trăiește un conflict interior izvorât din cele
două dorințe contradictorii: dorința de a rămâne omul cinstit de odinioară și dorința de a se îmbogăți
alături de Lică Sămădăul.
Din punct de vedere moral, Ghiță devine un om necinstit prin alianța cu Lică și se abate de
la drumul cel drept, al cinstei și al onoarei.
3.Evidențierea a două trăsături ale personajului ales, prin raportare la două secvențe
din text
Ghiță este protagonistul nuvelei, un personaj tipic (tipul cârciumarului dornic de îmbogățire)
și un personaj ,,rotund”, fiind construit printr-un cumul de trăsături.
Portretul cârciumarului este conturat atât prin caracterizarea directă (direct de către autor, de
către alte personaje, prin autocaracterizare), cât și indirect (prin fapte, comportament, limbaj,
relațiile cu celelalte personaje).
O trăsătură definitorie a lui Ghiță este avariția, lăcomia de care dă dovada și care îl
dezumanizează. Ca secvență ilustrativă este cea în care are iluzia grămezilor de bani pe masă și ​,,i
se împăienjeneau parcă ochii: de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul
în primejdie”.
Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru familia sa, nu se poate sustrage ideii de
îmbogățire, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul
Sămădăului.
Așadar, procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul venirii lui
Lică la cârciumă, care își impune de la început regulile de stăpân.
Devine brutal cu soția, cu cei mici, își bate chiar sluga și, deși Ana încearcă să se apropie de
el, Ghiță o respinge și creează astfel ruptura în cuplu, ruptură ce se adâncește odată cu evoluția
evenimentelor și cu dorința cârciumarului de a câștiga tot mai mult.
Ghiță se dovedește a fi un om slab, ce nu rezistă tentației, iar Lică, un bun cunoscător al
psihologiei umane, intuiește punctul slab al cârciumarului și se folosește de el, reușind să-l
manipuleze și să-l facă complice.
Dacă Ghiță pune această neputință de a rezista tentației pe seama naturii sale interioare slabe
(,, Ce să-mi fac?! Așa m-a lăsat D-zeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare”), A ​ na e dezamăgită de soțul ei,
afirmând: ​,,Ghiță nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești” (caracterizare directă, de către
alte personaje).
Axa vieții morale a personajului este distrusă treptat: el pierde pe rând încrederea celorlalți,
a Anei și încrederea în sine. Arestul și judecata îi provoacă mustrări de conștiință, iar frământările și
transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei psihologice: notarea gesturilor de
către narator ​(,,ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
râdea cu hohot”), monologul interior ​(,,Ei! Ce să-mi fac?), ​sau stilul indirect liber ​(,,Dar acești trei
ani atârnau de Lică. Dacă se pune bine cu dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oamenii ca
Lică sunt darnici”).
În opinia mea, scriitorul Ioan Slavici creează prin acest personaj un tip uman, cel al omului
care, în goana după înavuțire, distruge echilibrul și liniștea familiei și se autodistruge.

10