UNIVERSITATEA “OVIDIUS ” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PROGRAMUL DE LICENȚĂ: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CONTRACTUALISMUL ETIC
CARACTERIZARE

Profesor coordonator:

Prof.univ.dr. MARICA MIRCEA-ADRIAN

Student:

BORTO (COSMA) MIHAIELA LILICA

CONSTANȚA

2022
 Cuprins

Semnificația contractualismului............................................................................................................3
Originea contractualismului..................................................................................................................4
Teorii contractualiste.............................................................................................................................4
Teoria lui Hobbes sau starea naturii..................................................................................................4
Teoria contractuală a lui Locke..........................................................................................................4
Teoria rawlsiană a dreptatii...............................................................................................................5
Bibliografie............................................................................................................................................8

2
 Semnificația contractualismului

Teoria contractualistă este atrăgătoare, în cadrul teoriilor etice prin simplitatea sa.
Potrivit acesteia, normele morale, la fel ca și cele legale, sunt rezultatul acordurilor prin care
oamenii își rezolvă pașnic divergențele de interese. Supunerea la normă își află argumentarea
chiar că ea este rezultatul acordului liber consimțit în privința standardelor comune.
Acordurile sunt presupuse a fi rezonabile și în același timp libere (Kymlicka, 2006).
Contractualismul își are originea în filosofia greacă. Forma sa discutată în etică și teorie
politică aparține modernității iluministe.
Teoreticienii contractelor sociale din istoria gândirii politice includ pe Hugo Grotius
(1625), Thomas Hobbes (1651), Samuel Pufendorf (1673), John Locke (1689), Jean-Jacques
Rousseau (1762) și Immanuel Kant (1797); mai recent, pe John Rawls (1971), David
Gauthier (1986) și Philip Pettit (1997).
O teorie a contractului este o idee legitimatoare pentru a justifica sistemele juridice
de stat din punct de vedere moral și instituțional. Poate fi folosit ca criteriu
fie consimțământul real al celor implicați, fie un contract ipotetic (posibilul acord al tuturor
părților interesate) poate fi asumat ca un criteriu pentru evaluarea legalității unui
ordin. Teoriile contractuale au existat din cele mai vechi timpuri, de la Epicur,
Lucretius și Cicero, și au fost ulterior preluate din nou de Thomas Hobbes și alții.
În dezbaterile etice actuale contractualismul a căpătat o frecvență deosebită,
adaptându-se evoluțiilor lumii contemporane.
Elementele caracteristice ale teoriilor contractualiste contemporane sunt:
 Obligațiile contractual sunt pure convenții încheieate între oameni. Ele nu au nimic
divin și sunt valabile pe durata convenției;
 Rolul convențiilor este acela de a armoniza și apară interesele contractantiților.
Oamenii acționează moral dacă o fac în avantaj reciproc (tradiția hobbesiana) sau dacă o
fac potrivit principiului imparțialității (tradiția Kantiana)(Kimlycha, 2006).
În prima abordare, nu e nimic considerat rău în a leza sau a-l face să sufere pe altul, atâta
vreme cât nu avem o convenție după care este în avantajul reciproc să nu ne lezăm.
Răul moral se produce când încălcăm convenția pe care am stabilitit-o. Normele nu sunt
percepte care ne vin din intuiție și înclinație, nu sunt natural și nici divine, sunt doar norme
create de către noi fiincă am căzut de accord că este reciproc avantajos să ne abținem să
facem anumite acte și, dimpotrivă, să facem altele.

3
 Cu alte cuvinte, oamenii și-au limitat libertatea pentru a obține legi care să mențină
ordinea social și să garanteze supraviețuirea specie umane.

Originea contractualismului

Contractualismul ca și curent filosofic s-a născut ca urmare a unei schimbări în

gândirea societăților; înainte de secolul al XVII-lea existența puterii era justificată prin
argumentarea faptului că era o poruncă religioasă. Aceasta înseamnă că oamenii credeau că o
entitate superioară îi pusese pe conducători pentru a-i îndruma pe alții.
Oamenii erau, de asemenea, considerați ca fiind prin natura lor; de exemplu, Aristotel
credea că sclavii erau sclavi, deoarece aceasta era starea lor naturală; a fost la fel cu nobilii și
oamenii de rând.
Cu mult înainte de secolul al XVII-lea, oamenii începuseră deja să pună la îndoială
originea acestei ordine sociale; Acest lucru se vede la sofiști, unii filozofi greci care
considerau că totul era relativ și că normele erau convenții impuse de oameni. Cu toate
acestea, din modernitate această întrebare a figurilor de putere a devenit mai populară.

Teorii contractualiste
Teoria lui Hobbes sau starea naturii
Th. Hobbes (1588 – 1679)

Potrivit lui Hobbes, ființele umane sunt creaturi dominate de pasiunile lor, posedă
două sentimente cu valoare de principii ale sufletului, anterioare rațiunii:
 Tendința spre bunăstare și conservarea proprie;
 Repulsia în fața suferinței sau pieirii oricărei ființe sensibile
 Statutul societății prin schimbarea stării naturale cu scopul de a extinde și proteja
existența umană pe baza ordinii și a legilor.

Teoria contractuală a lui Locke

John Locke (1632-1704)

John Locke a păstrat structura lui Hobbes, însă a adăugat alte interpretări: pentru
Locke, pactul nu este irevocabil (adică poate fi schimbat), ceea ce implică faptul că este

4
valabil să se efectueze rebeliuni sporadice dacă domnitorul nu îndeplinește așteptările din
oraș.
La fel, indivizii au dreptul de a-și alege conducătorii în mod regulat pentru a menține
satisfăcute cerințele majorității; astfel este garantată o viață pașnică și demnă.
După cum se poate observa, Hobbes și-a abordat teoria dintr-o perspectivă monarhică,
în timp ce Locke a început să introducă o perspectivă democratică (oamenii sunt cei care
decid).

Teoria rawlsiană a dreptatii

John Rawls (1921- 2002)

Moralitatea cotidiană ne cere să fundamentăm interesul reciproc pe respectarea

drepturilor celorlalți.
John Rawls, prin celebra sa lucrarea sa  A Theory of Justice (O teorie a
dreptatii), 1971, este urmasul contractualist al kantianismului. El preia elementele valoroase
ale ambelor tradiții etice: cea contractualista si cea kantiana. Cu alte cuvinte, pe lângă
problema respectării acordurilor isi pune si problema dreptatii acestora, tinand cont de
statutul de scop in sine al fiecărei persoane, de imperativul categoric si de cel practic.
Ideile centrale care disting neocontractualismul rawlsian de cel de tradiție hobbesiana
sunt urmatoarele:
Oamenii contează moral nu doar pentru ca se pot leza reciproc sau se pot avantaja unii
pe altii, ci si fiindca sunt 'scopuri in sine”. Prin urmare ei sunt egali moral si merita cu totii sa
fi e tratati cu egala consideratie. Pe aceasta abordare fundamenteaza Rawls ideea sa ca exista
o datorie morala: cea de a aplica tratamente drepte si de a construi institutii drepte (termenul
“institutii” trebuie inteles si intr-un sens mai general, anume cel de practici). Ca sa ne
asiguram de dreptatea actiunilor noastre, e necesar sa deliberam impartial asupra normelor,
atunci când luam in considerare interesele celorlalte fiinte omenești. Știm ca acest lucru e
dificil fiindcă părțile contractante nu au poziții egale. Ca sa depășim acest obstacol este
necesar sa negociem de pe poziții de egalitate. Cum este cu putinta o astfel de negociere?
Răspunsul rawlsian este argumentat pe baza a doua concepte: pozitia originara si valul de
ignoranta.
Pozitia originaăa si valul de ignoranță (Rawls, A Theory of Justice, 1971)

5
 Deosebirea intre 'starea naturala' si 'pozitia originara' (in afara de aceea ca prima a fost
presupusa ca reala de către contractualistii traditionali, iar cea de-a doua este socotita un pur
experiment mental), este aceea ca Rawls sugerează o posibilitate de depășire a inegalității de
putere in situatia contractuala prin aceea ca părtile aflate in contract deliberează in spatele
unui val de ignoranta.
Situatia originara este cea prenormativă in care:
Nimeni nu-si stie locul in societate, poziția de clasa sau statusul social, nu-si stie
bunurile sau capacitatile naturale cu care a avut norocul sa fie inzestrat, inteligenta, forta
etc. Voi presupune chiar ca partile nu stiu ce conceptie au despre bine si nici ce inclinatii
psihologice speciale detin ( Dreptatea si fericirea, Ed. A. Miroiu si M. Miroiu, 1995, p.
106).
Intenția lui Rawls este sa creeze o conditie de deliberare normativa care sa
nu favorizeze si sa nu defavorizeze pe nimeni.
Principiile dreptatii sunt formulate astfel:
Fiecare persoana are un drept egal la cel mai larg sistem de libertati egale de baza,
compatibil cu un sistem similar de libertati pentru toti ceilalti.
Inegalitatile sociale si economice trebuie sa fie astfel incat:
a)      sa asigure cel mai mare beneficiu pentru cei mai putin avantajati membri ai societatii;
b)      functiile si pozitiile sa fie deschise tuturor in conditii de egalitate echitabila de sanse (J.
Rawls, 1971, p. 302).
Inegalități permise fiincă ele avantajează toti participantii la o practica sunt beneficiile
si raspunderile (de exemplu: prestigiul, averea, obligatia de a plati impozite: functii, posturi,
pretuirea si recompensele, salariile, averea dobandita prin sansa sau prin efort - daca nu este
monopol). (Miroiu A, Miroiu M, (ed.), 1995, p. 108).
Ideea rawlsiană centrală cu deosebită valoare in etica politica este:
O norma este dreapta daca aplicarea ei avantajeaza si pe cel mai dezavantajat membru
al comunitatii in care ea se aplica.
Contractualismul rawlsian este o etica inspiratoare pentru orice cod moral. Sugestia ca
putem sa fim in locul oricui și să ținem cont de aceasta atunci când ne stabilim regulile
propriei activități trimite la câteva idei importante. Politicienii aflați la putere pot sa ajungă in
opozitțe sau doar cetateni care traiesc dupa o politica ale carei consecinte le suporta. Atunci
când fac legi, institutii si politici ei trebuie sa tina cont ca vor putea fi afectati de acestea si
daca ar urma sa fie in cea mai dezavantajata categorie.

6
 Cele mai semnificative critici aduse acestei teorii morale se refera la problema alegerii
rationale. Pentru a crea norme drepte trebuie sa ne punem in 'locul nimănui', ori un astfel de
model teoretic este vazut ca dificil de practicat. Ne situam in locul nimănui, sau in locul
oricui? Este suficienta alegerea rationala, sau este necesara si empatia (intelegerea fata de altii
in virtutea unor experiente comun impartasite), pentru a crea norme drepte? (Susan Moller
Okin, 1996 in trad. rom. si M. Miroiu, 1996, cap. Etici feministe).
Daca adoptam o etica contractualista suntem obligați să gâdindim și acționam astfel
încât să practicam un „liberalism moral” prin politici ale egalitătii de șanse pentru persoane
din categorii discriminate sau defavorizate. Premiza egalității în fata normelor este necesară,
dar nu si suficientă pentru construirea unei politici drepte.
Principiul competitiei corecte, desi moral, nu este neapărat deplin drept. Oamenii nu
pornesc de la egal in competitia pentru calificări, profesii, pozitii sociale. Unii sunt
nedreptatiti fără vina lor, altii sunt favorzati din motive care nu țin de meritele lor.

7
 Bibliografie

https://ro.warbletoncouncil.org/contractualismo-14689
https://www.scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/
CONTRACTUALISMUL51543.php
https://prezi.com/p/ammsbuiw1mzs/teorii-contractualiste/
https://www.telework.ro/ro/contractualism/