O scrisoare pierdută, I.L.

Caragiaie – temă şi viziune despre lume

Reprezentată pe scenă pentru întâia oară în 1884, opera literară O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale este o
comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa
electorală din anul 1883.
Alături de tragedie, dramă şi formele moderne ale teatrului, comedia face parte din genul dramatic, având
subiectul împărţit în acte şi scene, utilizând dialogul şi monologul ca moduri de expunere, prin care se dezvoltă
conflictul şi se caracterizează personajele. Într-o comedie de moravuri: tema socială, prezentând moravurile vremii
pentru a le îndrepta, are conflict dintre aparenţă şi esenţă, personajele sunt tipuri (demagogul, ipocritul, gelosul,
servilul, amorezul, cocheta, încornoratul, confidentul), toate tipurile de comic, , râsul fiind un mijloc de ameliorare a
moravurilor, deznodământului fericit. = aparține realismului.
În comedia O scrisoare pierdută viziunea este realistă şi moralizatoare deoarece prezintă veridic aspecte ale
societății burgheze de provincie de la mijlocul secolului al XlX-lea, ridiculizând aspecte din viaţa marii burghezii
aflate în poziţii cheie ale puterii politice, juridice şi economice.
Piesa este construită pe tema socială, viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră) şi
viaţa familială (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc, fiind
ilustrativă pentru varietatea tipurilor de comic.
Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă şi numeşte preţiosul obiect care antrenează
personajele în conflicte şi le pune în faţa unor acţiuni cu proporţii catastrofale, tratate însă în registru comic. Din
obiect al unei relaţii particulare, scrisoarea devine „un document" de interes public. Ca instrument de şantaj, ea
deplasează acţiunea de pe scena politică în culisele luptei electorale. Titlul O scrisoare pierdută are două interpretări.
Pe de o parte, „o" poate fi considerat articol nehotărât, deoarece scrisorica este una oarecare, fără nicio legarură cu
politica, dacă nu ar fi fost conjunctura electorală care să o transforme în instrument de şantaj. Pe de altă parte, „o" poate
avea valoare morfologică de numeral, pentru că scrisorii găsite în capitala unui judeţ de munte i se adaugă o a doua
scrisoare, cea găsită de Dandanache în buzunarul paltonului străin, la petrecerea din capitală.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt dictare de specificul dramatic al operei, impunând concentrarea ca durată şi
loc. Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, pe durata a trei zile. Ironia din
indicaţia de timp relativizează timpul dramatic, eternizează o situaţie care se activizează ori de câte piesa se joacă pe
scenă. Cele două zile permergătoare alegerilor acoperă primele trei acte, iar actul final plasează personajele în chiar ziua
încheierii „circului electoral". Primele două acte se desf ăşoară în decorul salonului din locuinţa lui Tipătescu, cu multe
uşi, care permit intrarea şi ieşirea agitată a personajelor. Actul IlI „înfăţişează sala cea mare a primăriei. Ultimul act se
desfăşoară în spaţiu deschis, în „grădinal lui Trahanache" de unde se întrezăreşte şi „perspectiva orăşelului.
Textul dramatic este structurat în patru acte cu un număr variabil de scene, fiind construit sub forma schimbului
de replici între personaje. Coerenţa textului dramatic este asigurată de relaţiile de simetrie şi de opoziţie. La nivel
compoziţional se evidenţiază opoziţia între incipit şi final: scandalul care deschide comedia are corespondent
complementar în petrecerea care dizolvă conflictele şi disensiunile. În construcţia subiectului existenţa celor două
scrisori conferă simetria intrigii şi sugerează un tipar al imoralităţii şi al corupţiei atât în provincie, cât şi în capitală,
deci generalizat.
Cele patru acte ale comediei urmăresc traseul sinuos al scriisorii şi, implicit, complicaţiile confruntării politice pe
care bileţelul le generează. Subiectul comediei se deschide cu evocarea raidului nocturn făcut de Pristanda, care,
spionând casa lui Caţavencu, a aflat intenţia acestuia de a publica în „Răcnetul Carpaţilor" o scrisoare
compromiţătoare. Printr-o tactică ingenioasă de gradare a tensiunii dramatice, autorul sugerează doar un aspect al
intrigii, dezvăluirea deplină fiind făcută odată cu apariţia în scenă a lui Zaharia Trahanache, după vizita matinală la
Caţavencu.
Scena V din actul I , când Zoe apare pentru prima dată în ochii publicului este reprezentativă
pentru tematica piesei. Deşi pare distrusă de vestea pe care tocmai i-o dăduse Caţavencu, ea are puterea de
a lua pe loc o hotărâre, singură, fără să-şi consulte amantul: îl trimite pe Pristanda la Caţavencu să cumpere
scrisoarea. Acest gest demonstrează că este obişnuită cu situaţii limită şi cu mijloace necinstite de acţiune.
Astfel, ea este o femeie voluntară care joacă însă comedia slăbiciunii feminine, este înecată de plâns, îşi
recunoaşte vina de a fi pierdut scrisoarea, dar nu este atât de speriată cât să-i dea dreptate lui Tipătescu
atunci când acesta vine cu soluţii impracticabile: „Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!” În acelaşi timp,
se dovedeşte puţin speriată de reacţia lui Trahanache, se simte vinovată faţă de el, deci are conştiinţa faptului
că a greşit: „N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede…”
Pe parcursul primelor cinci scene ale actului I,spune despre: felul în care a fost pierdută scrisoarea, de către cine
şi cui era adresată, conţinutul ei. Desfăşurarea acţiunii introduce în scenă personaje noi. Farfuridi şi Brânzovenescu
dau primele semne de suspiciune, Cetăţeanul turmentat vine sa ducă scrisoarea andrisantului, dar constată că nu o mai
are (îi fusese sustrasă de d. Nae, pe când „...dă-i cu bere... dă-i cu vin ..."). Zoe utilizează tot arsenalul feminin pentru a-1
convinge pe Fănică să susţină candidatura canaliei, dar acesta nu acceptă, spre deosebire de Trahanache, care a cedat
mult mai uşor (în aparenţă, fiindcă experienţa lui îndelungată în machiaverlâcuri îi spunea că va găsi instrumentul de
contraşantaj).
Actul II se desfăşoară în ritmuri foarte alerte şi adaugă complicaţii bulgărelui de zăpadă creat deja şi pornit cu
1
viteză pe panta alegerilor. Pristanda este prins între ordine contradictorii: prefectul îi poruncise percheziţionarea casei
lui Caţavencu şi arestarea lui, pe când Zoe solicita eliberarea captivului şi îi promitea sprijinul electoral.
Reprezentativă pentru tematica piesei este scena VI din actul II, când Zoe desfăşoară tot arsenalul
feminin pentru a-1 convinge pe prefect că soluţia salvatoare este susţinerea candidaturii lui Caţavencu.
Iniţial plânge şi este umilă, recunoaşte că a comis „o nerozie fără seamăn". Trece apoi la persuasiune, cu
mijloacele şantajului sentimental: „Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în
viaţa ta, scapă-mă... scapă-mă de ruşine!" In continuare, înşiră argumente logice, într-o tiradă cu mare forţă
de evocare, menită să îi creeze lui Tipătescu imaginea unui carnagiu („cum or să mă sfâşie"), repetat la
nesfârşit („o săptămână, o lună, un an de zile"). De pe culmile indignării („Ce vuieţi ce scandal! ce cronică
infernală!..."), Zoe se aruncă în braţele disperării: „Să mor! să mor dacă voieşti... pentru că după asta nu o să
mai pot trăi." În faţa acestei apocalipse, Fănică adoptă atitudinea cavalerului, care sacrifică totul pentru
aleasa inimii lui şi, într-un elan de un romantism melodramatic, îi propune să fugă în lume amândoi. Zoe
însă este realistă; pasiunea nu îi întunecă raţiunea şi nu este deloc dispusă a renunţa la tot pentru iubire: „Eşti
nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta?". Chiar dacă epoca romantismului şi-a epuizat elanurile în ceea ce o
priveşte, văzându-se refuzată în sprijinirea candidaturii şantajistului, Zoe joacă o ultimă carte: ameninţă cu
sinuciderea. Slăbiciunea aceasta nu corespunde firii ei voluntare, aşa că amână gestul fatal: „dar nu voi să
mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările şi am să lupt!"
Actul se încheie cu sosirea depeşei de la centru, prin care se solicită alegerea altui candidat pentru colegiul al II-
lea.
Discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu deschid actul III şi pregătesc punctul culminant: anunţarea
noului candidat, Agamemnon Dandanache. Încercările lui Caţavencu de a vorbi la adunare despre scrisoare eşuează,
pentru că este „săltat” în ambuscada pregătită de Pristanda. În încăierare îşi pierde pălăria, care ajunge la Cetăţeanul
turmentat, împreună cu scrisorica din căptuşeală.
În actul IV continuă în crescendo tensiunea dramatică, pentru că scrisoarea nu a ajuns încă la Zoe, iar Caţavencu
este de negăsit. Între timp, Dandanache deconspiră tertipurile prin care a ajuns candidat (o scrisoare compromiţătoare a
unui becher din capitală) şi anunţă intenţia de a folosi docomentul ca eternă armă de şantaj. Tocmai când se credea
definitiv dezonorată, salvarea coanei Joiţica apare în persoana simpaticului Cetăţean, care îi restituie scrisoarea.
Redevenită puternică, femeia are tăria să îl ierte pe umilul domn Nae, dar - în deznodământ - îi pretinde să conducă
petrecerea în cinstea noului ales.
Conflictele dramatice ale comediei sunt construite prin tehnica bulgărelui de zăpadă.
Conflictul principal antrenează două tabere a căror confruntare are loc în plan politic: membrii de vază ai
partidului aflat la putere (prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache, prezidentul local al partidului, şi Zoe, soţia
acestuia) şi gruparea independentă a lui Nae Caţavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul (reluat periodic)
este pierderea biletului de amor trimis de Fănică amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor două tabere se produce la vizita lui
Trahanache la redacţia ziarului „RăcnetuI Carpaţior", la întâlnirea belicoasă dintre Tipătescu şi Caţavencu şi la
misiunile lui Pristanda, iar tensiunea dramatică se acumulează treptat, prin tehnica bulgărelui de zăpadă . În conflictul
secundar un rol important are grupul Farfuridi - Brânzovenescu, obsedat de trădare din partea fruntaşilor partidului şi,
implicit, de pierderea nominalizării la deputăţie a celui dintâi.
I.L. Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română; personajele lui, memorabile, „fac concurenţă
stării civile" (G. Ibrăileanu), atât de populare au devenit în conştiinţa publică prin vitalitatea lor fără egal. Criticul Pompiliu
Constantinescu împărţea tipurile comice din piesele lui Caragiale în mai multe categorii: tipul încornoratului și al ticăitul
(Trahanache), tipul primului amorez (Tipătescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al demagogului
(Caţavencu – ambițiosul, Farfuridi – prostul fudul, Dandanache- prostul ticălos), tipul cetăţeanului, tipul naiv (Cetăţeanul
turmentat), tipul omului slugarnic (Pristanda).
O trăsătură a comediei de moravuri este utilizarea comicului, care are ca efect imediat râsul, declanşat de
contrastul dintre aparenţă şi esenţă. Tipurile de comic sau formele de realizare a efectului comic sunt: comicul de
situaţie, comicul de caracter, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul de nume.
Primul dintre ele, comicul situaţiilor, este rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri comice
(triunghiul conjugal Zoe – Trahanache - Tipătescu, cuplul Farfuridi - Brânzovenescu).
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri satirizează cel mai bine viciile unei societăţi. Lista moravurilor
satirizate în O scrisoare pierdută este destul de lungă: adulterul, servilismul, prostia, incultura, infatuarea. Multe pot fi
întâlnite, în cumul, la unele personaje, dar - cu certitudine - în fruntea listei se află două vicii generalizate: demagogia şi
corupţia. Acestea sunt extinse la nivelul întregii societăţi şi - ceea ce este cel mai îngrijorător - la nivelul clasei politice
şi, implicit, al marii burghezii.
Există apoi un comic al caracterelor constă în exagerarea unei trăsături a unui personaj până la estomparea sau
eliminarea tuturor celorlalte: demagogul, ipocritul, gelosul, servilul, amorezul, cocheta, încornoratul, confidentul.
Piesa se caracterizează şi printr-un comic de limbaj cu totul remarcabil , provocat prin numeroase procedee:
prezente numeroase greşeli de vocabular, ( famelie, bampir) ; încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii
(„După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani"', ” ne-am răcit împreună”); ticurile verbale (Trahanache – „Ai puţintică
2
răbdare!”, Pristanda – „Curat!”); nepotrivirea registrului limbii cu situația în care se găsesc (Caţavencu vorbeşte în faţa lui
Pristanda într-un stil oratoric, iar Dandanache se adresează mulţimii în stilul lui peltic, familiar, incoerent).
Există, în sfârşit, un comic de nume, de o savoare inimitabilă, sugerând dominanta de personalitate a personajului, originea
sau rolul lui în desfăşurarea evenimentelor: Zaharia Trahanache sintetizează în prenume zahariseala, ramolismentul - real
sau mimat - şi comportamentul său dulceag, iar în nume (derivat de la trahana - cocă moale, aluat uşor modelabil)
răbdarea, maleabilitatea şi oportunismul, care îl ajută să se adapteze oricărei „forme" sau situaţii noi.
Nae Caţavencu, tipul demagogului lătrător, poartă un prenume care sugerează populism şi familiaritate. Numele
poate fi derivat de la caţă (băţ lung, cu cârlig, pentru prinderea oilor sau persoană rea şi cicălitoare) sau de la caţaveică
(haină cu două feţe), ambii termeni acoperind perfect trăsăturile comportamentale şi morale ale personajului.
Tache Farfuridi şi Iordache Brânzovenescu, nedespărţitul cuplu culinar, sugerează vulgaritate, inferioritate şi
lichelism, producând efecte comice şi prin rima prenumelor.
Pristanda este numele unui dans popular moldovenesc, jucat după comenzile unui conducător, cu paşi când la
stânga când la dreapta, aşa cum se pregăteşte şi oportunistul poliţai să joace după cum îi cântă şeful la putere.
Spre deosebire de prenumele banale şi familiare ale celorlalte personaje (Nae, Ghiţă, Tache), învingătorul în
alegeri poartă un prenume aflat la polul opus: Agamemnon. Rezonanţa gravă şi conotaţiile înalte moştenite de la eroul
homeric cad în derizoriu la Agamiţă sau chiar Gagamiţă, cum este „alintat" de Trahanache. Diminutivul produce,
indiscutabil, un comic savuros, dar sugerează totodată şi epigonismul celor care se revendică din puternica generaţie
paşoptistă. Numele, Dandanache, intră în raport de opoziţie cu prenumele, căci derivatul de la dandana (încurcătură)
surprinde rolul personajului în compoziţia operei.
În concluzie, autorul atrage atenţia asupra unor moravuri ale societăţii româneşti dintotdeauna, cu o ironie
necruţătoare, stârnind un râs molipsitor.

Rezumat. Actul I.
Scena I: În prima scena din actul 1 Caragiale ni-i infatiseaza pe Stefan Tipatescu prefectul judetului zis si
“conu Fanica” si Ghita Pristanda politaiul orasului, care au o conversatie foarte interesanta si foarte aprinsa despre
alegeri. Domnul Tipatescu este foarte agitat,plimbandu-se cu ziarul in mana si comentand anumite fraze răuvoitoare
referitoare la el. Pristanda rezemat in sabie ii povesteste prefectului despre o discutie ce o auzise pe furis intre Nae
Catavencu si dascalimea orasului in timp ce acestia erau la un joc de carti. Aceasta discutie avea ca subiect pe domnul
Tipatescu (pe care din vampir nu-l scotea) si o anumita scrisoare pe care avea de gand sa o citeasca.
Scena II: Pristanda se plange de meseria lui de politist si de faptul ca primeste prea putini bani care nu ii ajung sa
isi intretina familia lui numeroasa . Acesta isi aduce aminte de sfaturile sotiei lui si se gandeste ca avea dreptate.
Scena III: Domnul Trahanache se duce la prefect inainte de dejun pentru a-i povesti ceva fara ca Zoe ,sotia lui
sa afle. Prefectul il trimite pe Pristanda acasa la domnul Trahanache pentru a-i anunta sotia ca vor intarzia le dejun.
Scena IV: Trahanache ii povesteste prefectului de un bilet care l-a primit de la fecior din partea domnului
Catavencu in care scria ca doreste sa il vada deoarece ii va arata un documant foarte important pentru dumnealui .
Domnul Zaharia ii spune ca s-a dus la biroul ziarului “Racnetul Carpatilor” pentru a primi documentul de la
Catavencu care ii inmaneaza o scrisoare de la Tipatescu adresata sotiei lui Zoe si il ameninta ca va fi publicata in
gazeta. Afland aceste lucruri Tipatescu se enerveaza si ii spune lui Trahanache ca la intrunirea de diseara Catavencu
nu va veni.
Scena V: Zoe se duce la Tipatescu foarte speriata,spunandu-i de scrisoarea pe care a primit-o de la
Catavencu in care o anunta ca le va restitui documentul in schimbul unui favor. Zoe nu isi aminteste cand a pierdut
scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea. Tipatescu se
enerveaza foarte tare si ii spune ca l-a trimis pe Prisanda sa-i cumpere scrisoarea.
Scena VI: In timp ce il asteapta pe domnul Tipatescu, Branzovenescu si Farfuridi, avocatii si membrii
comitetului se intreaba daca nu cumva sunt tradati de catre Trahanache , Zoe sau chiar de prefect (toti faceau parte din
acelasi comitet). Acesta care tocmai sosea afla care este motivul sosirii celor doi si le reproseaza ca au venit sa-i ceara
socoteala tocmai dumnealui care a infiintat comitetul. Avocatii sunt inca convinsi ca au fost tradati si se indreapta spre
iesire cendusi de prefect.
Scena VII: Zoe il anunta pe Tipatescu ca va avea loc o nenorocire,intre timp apare un cetatean turmentat care
sustine ca este alegator si ca a gasit o scrisoare adresata doamnei Trahanache din partea prefectului. Tipatescu si Zoe il
ia la intrebari, acesta incearca sa gaseasca scrisoarea dar isi aminteste ca este posibil sa I-o fi furat domnul Catavencu.
Scena VIII: Pristanda vine intr-un suflet sa-i anunte pe Zoe si pe “conul Fanica” de venirea lui Trahanache.
Tipatescu ii spune sa scoata cetatenul afara , acesta ii intreaba pentru cine sa voteze, dar Ghita face ce i-a spus
prefectul.
Scena IX: Zoe si Tipatescu afla de la Ghita care tocmai venea de la Catavancu ca fara o mie de poli acesta nu se
lasa atat de usor. Trahanache intra mirat deoarece, isi da seama ca Zoe stie tot ; dar le spune ca l-a prins pe
Catavencu cu ceva mai rau.
ACTUL II: Scena I: Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu stau in jurul unei mese
discutand si studiind alegerile electorale. Cei doi avocati ii spun domnului Trahanache ca se tem de tradarea
prefectului,dar acesta ii ia apararea si le spune ca este un om de incredere care a facut multe servicii partidului. Nervos
3
si tulburat Trahanache iese din camara pe usa din spate.
Scena II: Branzovenescu si Farfuridi ramasi in aceeasi camera discuta despre ceea ce cred ei ca se va intampla la
intrunirea de diseara. Acestia sunt foarte convinsi ca vor fi tradati de domnul Tipatescu si doresc sa trimita o
scrisoare anonima impotriva lui la Bucuresti catre comitetul Central si catre minister si gazete.
Scena III: Pristanda s-a dus impreuna cu cei de la politie acasa la domnul Catavencu si l-au luat la sectie
punandu-i tot felul de intrebari despre scrisoare la care doreste sa raspunda doar lui Zoe. Aceasta nu era de gasit pe
nicaieri, dar dupa mai multe incercari Ghita reuseste sa se intalneasca cu ea.
Scena IV: Zoe afla de la Pristanda ca Tipatescu a dat ordin sa fie arestat Catavencu ca sa poata pune mana
pe scrisoare si ca acesta doreste sa vorbeasca numai cu dansa. Afland asta Zoe il trimite pe Pristanda sa-l elibereze pe
Catavencu si sa-l aduca la ea.
Scena V: Zoe sta singura in camera si citeste ziarul in care s-a anuntat ca maine va fi publicata o scrisoare
adresata unei doamne foarte importante din partea unui inalt personaj . Pentru a impiedica asta se gandeste ca ar fi mai
bine sa-i asigure alegerea lui Catavencu.
Scena VI: Tipatescu discuta cu Zoe despre Catavencu , acestia incearca sa gaseasca o solutie pentru a-l impiedica
sa tipareasca scrisoarea. Prefectul nu este de acord sa-i asigure alegerea iar Zoe disperata nu stie ce sa faca. Intr-un
final Zoe se hotaraste sa-l sprijine pe Catavencu si sa lupte impotriva partidului si al lui Tipatescu.
Scena VII: Pristanda il elibereaza pe Catavencu la ordinul doamnei Trahanache cerandu-si scuze , apoi il duce
in casa prefectului unde era asteptat de Zoe care dorea sa-i vorbeasca.
Scena VIII: Catavencu o asteapta linistit pe un scaun pe doamna Trahanache si isi inchipuie ce se va intampla la
intrunirea de diseara si cum il va proclama Zaharia candidat . Dar inainte sa apara doamna Trahanache apare Tipatescu
uimit de prezenta lui Catavencu care pare foarte surprins.
Scena IX: Catavencu discuta fata-n fata cu Tipatescu care il intreaba ce doreste in schimbul scrisorii acesta ii
spune ca vrea sa-i asigure alegerea , iar daca nu o va face va publica scrisoarea.Tipatescu striga pe un ton nervos ca
vrea sa-l omoare iar Catavencu tremura tipand dupa ajutor.
Scena X: Zoe intervine si ea in discutia celor doi si se hotaraste sa ii spuna si lui Catavencu hotararea pe care a
luat-o si anume aceia de a-l alege deputat doar ea si sotul ei . Neavand alta solutie Tipatescu decide sa-l sprijine pe
Catavencu.
Scena XI: Trahanache intra in salon dar nu gaseste pe nimeni deoarece erau ascunsi . Ii lasa un bilet lui
Tipatescu apoi pleaca.
Scena XII: Dupa plecarea lui Trahanache apare din nou cetateanul turmentat care nu era hotarat cu cine sa
voteze.Dar Tipatescu ironic ca intotdeauna ii spune sa-l aleaga pe domnul Catavencu.
Scena XIII: Tipatescu le spune celor doi avocati ca lucreaza pentru Catavencu si ca il vor sustine dar acestia il
ameninta ca vor spune totul ziarelor, comitetului electoral si guvernului.
Scena XIV: Pristanda vine in fuga aducand o scrisoare in care scria ca colegiul al-doilea trebuie sa il aleaga
pe Agamemnon Dandanache . Afland asta Zoe, Trahanache, Catavencu si ceilalti cetateni erau hotarati sa lupte
impotriva oricui.
ACTUL III:
Scena I: In sala cea mare a primariei Farfuridi care este deja la tribuna incearca sa tina un discurs catre
adunare dar acestia nu il lasa. Trahanache care este presedinte il ajuta cum poate incercand sa faca liniste in sala . In
final Farfuridi emotionat tine discursul despre politica si viitorul tarii.
Scena II: Pristanda vine repede pentru a-l anunta pe Trahanache ca este asteptat in cabinet si ca trebuie sa
suspende sedinta.
Scena III: Intre timp grupul lui Catavencu si al lui Farfuridi discuta despre alegerile electorale si se contraziceau
intre ele.
Scena IV: Trahanache iesi in fuga din camera, Zoe si Tipatescu veneau dupa el spunandu-i sa nu renunte.Dupa
asta Zaharia se intoarce in sala.
Scena V: Catavencu cere cuvantul domnului Trahanache deoarece doreste sa spuna tuturor parerea lui despre
aceasta tara.
Scena VI: Din nou Catavencu incearca sa spuna ceva dar este intrerupt de catre cetateanul turmentat si toata sala
incepe sa rada.
Scena VII: Trahanache doreste sa anunte numele candidatului propus de comitetul lor. In sala toata lumea este
agitata iar Trahanache anunta ca il va sprijini pe Agamemon Dandanache, Zoe,Tipatescu si Trahanache au iesit toti
afara iar Pristanda si cei doi avocati il tarasc pe Catavencu afara.
ACTUL IV:
Scena I: Zoe si Tipatescu erau in gradina lui Trahanache si se intrebau unde este Catavencu si de ce nu a
publicat pana acum scrisoarea.
Scena II: Candidatul de la Centru, Agamita Dandanache, vine insotit protocolar de Zaharia Trahanache.
Dandanache vorbeste „peltic si sasait” si, desi face cunostinta cu toti trei, ii confunda tot timpul refereindu-se mereu la
Zoe ca la nevasta prefectului, fiin incapabil sa tina minte cine este fiecare dintre ei, desi i se explica de nenumarate ori.
Trahanache il asigura pe Dandanache de castigarea alegerilor, desi acestea nu se finalizasera.
Scena III: Dandanache le relateaza lui Tipatescu si Zoei imprejurarea prin care a ajuns candidat in judetul lor si
4
intreaga lui poveste deasemenea legata de o scrisoare.
Scena IV: Tipatescu monologheaza, siderat si cu ironie amara, desre ticalosenia lui dandanache si se gandeste ca
ar trebui sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita este un santajist mult mai perfid, pastrand scrisoarea de
amor, fiind totodata si foarte mandru de ideea care o avusese pentru a fi ales.
Scena V: Zoe, Tipatescu si Pristanda se sfatuiesc cum sa-l gaseasca pe Catavencu ,deoarece acesta „parca a intrat
in pamant”. Pristanda il minte pe Tipatescu spunandu-i ca este chemat „la telegraf” de catre toti ministrii, pentru a
putea ramane singur cu Zoe.
Scena VI: Ghita ii cere permisiunea Zoei sa-l aduca la ea pe Nae Catavencu, pentru ca acesta voia sa vorbeasca
numai cu ea.
Scena VII: Catavencu, umil si spasit, ii marturiseste Zoei ca a pierdut scrisoarea in incaierarea de la intrunirea
electorala, cand cineva i-a smuls palaria, iar scrisoarea se afla in captuseala acesteia. Zoe este disperata, pentru ca nu
stie in mana cui va ajunge acum documentul compromitator si-l ameninta ca va da in vileag falsificarea politei.
Scena VIII: Intra Cetateanul turmentat, care are pe cap palaria lui Catavencu si-i spune Zoei ca a gasit o
scrisoare, pe care o adusese acum „adrisantului”, pentru ca el inainte fusese postas. Cetateanul povesteste cum gasise o
palarie si, findu-i mica, a vrut sa-i scoata captuseala, ca sa-i intre pe cap. In captuseala gasise scrisoarea, pe care i-o da
Zoei, pentru ca este „adrisantul cu domiciliul cunoscut” Zoe este emotionata si fericita, iar la intrebarea Cetateanului
„Eu .... pentru cine votez ?”, il pune pe Catavencu sa scrie pe buletinul de vot numele lui Agamita Dandanache.
Scena IX: Catavencu este servil si lingusitor, accepta cu supusenie sa organizeze si sa conduca banchetul popular
in cinstea alegerii lui Agamita Dandanache, sa tina un discurs in numele alegatorilor, prin care sa-l felicite pe
deputatul ales si pe prefect. Zoe il consoleaza, apoi, spunandu-i cu subinteles ca „asta nu-i cea din urma Camera”,
insemnand ca vor mai fi alegeri la care sa candideze in viitor.
Scena X: Zoe are o izbucnire emotionala, citeste si saruta scrisoarea de mai multe ori, plange nervos, apoi
zambeste si pleaca fericita sa-i spuna bucuria lui Fanica.
Scena XI: Tipatescu intra enervat ca Ghita il trimisese la telegraf degeaba si se intreaba daca nu cumva politaiul
inebunise si-i facea farse.
Scena XII: Trahanache discuta cu Agamita, inecrcand sa-i explice acestuia marsavenia santajului folosit de
Catavencu in scopul obtinerii postului de deputat, acuzandu-l pe acesta de plastografie.
Scena XIII: Celor doi li se alatura Zoe si Tipatescu, foarte veseli acum. Dandanache le relateaza ca prefectul ii
povestea istoria cu scrisoarea, sustinand cu seninatate ca la el fusese chiar adevarat.
Scena XIV: Toate personajele piesei se afla in scena, participand la festivitatea organizata in cinstea alegerilor,
care, in urma numararii voturilor proclamase castigator pentru postul de deputat pe Agamita Dandanache. Dupa toate
neantelegerile si inclestarile anterioare , personajele fraternizeaza uitandu-si ca prin minune micile pasiuni si
animozitati, pecetluindu-si impacarea printr-o lunga serie de imbratisari si pupaturi, sarbatorind zgomotos alegerea
unanima a lui Dandanache in acest regim "curat constitutional".

5
„O SCRISOARE PIERDUTĂ”, I.L.Caragiale – Zoe Trahanache
1. Scena nr. 1 reprezentativă pentru tăria personajului şi pentru relaţia cu Tipătescu (actul I, sc.V)
TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se din fund și cade pe un scaun cu capul în mâini) : Ce să fac? Ce să fac? și
nu mai vine Ghiță!...
ZOE (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el) : Fănică! Fănică!
TIPĂTESCU (ridicându-se iute) : Zoe!… Știi?
ZOE (dezolată) : Știu! Sunt nenorocită, Fănică. Știu... am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am
venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt
nenorocită, Fănică... Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu înțelege), i-am spus tot: numai el ne poate
scăpa.
TIPĂTESCU: De unde aflaseși?
ZOE: Eu am știut numaidecât după Zaharia... Uite!... (îi dă o scrisoare. Scena aceasta se face cu multă nervozitate)
TIPĂTESCU (citind) : „Stimabilă doamnă, la redacția noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect și
adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiți
dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulțumitor pentru amândouă
părțile..." — (cu desperare) Cum? cum? când ai pierdut biletul, Zoe?
ZOE (înecată) : Nu știu... alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu știu dacă-l mai
aveam; poate să fi scos batista pe drum și mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!
TIPĂTESCU: A! ce nenorocire!
ZOE: M-am dus la Cațavencu... de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiție să-i
asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine...
TIPĂTESCU (în prada agitației) : Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!... Și nu mai vine
Ghiță...
ZOE: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.
TIPĂTESCU: Care va să zică Ghiță e acolo?
ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)
TIPĂTESCU: El trebuie să fie... (se răpede la ușa din fund, o deschide și se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te...
degrabă. (o duce repede și ies amândoi prin stânga.)
1. Scena nr. 2 reprezentativă pentru personaj şi pentru relaţia cu Tipătescu (actul II, sc.VI)
TIPĂTESCU: Zoe! aici ești?
ZOE: Fănică!... te așteptam... Ce ai făcut? Ai arestat pe Cațavencu. Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ți-a venit să
faci una ca asta? Pentru ce ai făcut-o?
TIPĂTESCU (nervos) : Pentru ce? pentru ce? Tu mă întrebi pentru ce? Pentru nerozia care ai făcut-o tu, pentru ca să
evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență. Se poate atâta distracție! atâta nebăgare de seamă! o scrisoare de
amor s-o arunci în neștire într-un buzunar cu batista, și s-o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă, ca un afiș,
după ce ai ieșit de la reprezentație... La atâta lipsă de judecată, să-ți spui drept, nu m-așteptam! Ce Dumnezeu! ești
femeie în toată firea, nu mai ești copil. Atâta neglijență nu se pomenește nici în romane, nici într-o piesă de teatru.
ZOE: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă... (plânge.) Da, așa e... am fost o copilă... am făcut o nerozie fără seamăn; dar
acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă...
scapă-mă de rușine! Tu ești bărbat, nu-ți pasă! Pentru tine, afișarea intrigii noastre n-ar fi o nenorocire... dar pentru
mine... Fănică, gândește-te... gândește-te. (plânge.)
TIPĂTESCU: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cațavencu…
ZOE: În zadar, Fănică; Cațavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule!
Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se
mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât
bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! ce scandal! ce cronică
infernală!... Și eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac ? Să mor? să mor dacă voiești... Pentru că după asta nu o să mai pot
trăi.
TIPĂTESCU: Atunci, dacă nu e altă scăpare... Zoe! Zoe! mă iubești...
ZOE: Te iubesc, dar scapă-mă.
TIPĂTESCU: Să fugim împreună...
ZOE (retrăgându-se) : Ești nebun? dar Zaharia? dar poziția ta? dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele
noastre?...
TIPĂTESCU (descurajat) : Atunci nu ne mai rămâne nimica de făcut?
ZOE: Ba da!
TIPĂTESCU: Ce?

6
ZOE: Să sprijinim candidatura lui Cațavencu!
TIPĂTESCU (sărind) : Peste putință!
ZOE: Să-l alegem!
TIPĂTESCU: Niciodată.
ZOE: Trebuie.
TIPĂTESCU: O dată cu capul! Te gândești la ce spui? Iată pe ce depeșe am pus mâna adineaori, a adus-o la telegraf
canalia care a găsit scrisoarea ta, bețivul de ieri. E o depeșe anonimă. Am oprit-o și am dat ordin la telegraf să nu mai
expedieze nimica fără știrea mea; dar știu eu ce poate conține o depeșe cu cheie?... Iată: „Trădare! Prefectul și
oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II. Trădare, trădare, de trei
ori trădare... Mai mulți membri ai partidului…" ...Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu,
nu!… Spune-mi, să căutăm, să găsim alt mijloc?
ZOE (zdrobită) : Alt mijloc nu văz,… alt mijloc nu este.
TIPĂTESCU: Atunci...
ZOE: Atunci... (înecată) lasă-mă, lasă-mă în nenorocire... lasă-mă să mor de rușine... Omoară-mă pe mine care te-am
iubit, care am jertfit tot pentru tine... Iată unde m-ai adus! iată cât plăteau jurămintele tale! M-ai adus la moarte —
pentru că (hotărâtă) mă omor înainte de izbucnirea scandalului, astăzi, acuma, aici! — m-ai adus la moarte, și mă poți
scăpa, și mă lași să mor... (plânge.)
TIPĂTESCU: Zoe! Zoe!
ZOE: Lasă-mă... Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-
mă! Să mor... (plângând.) Să mor cu siguranța că opt ani de zile m-ai amăgit în fiecare minută, că nu m-ai iubit
niciodată... niciodată... niciodată...
TIPĂTESCU: Zoe! să vedem, să ne mai gândim!
ZOE: Nu mai e vreme de gândit, Fănică! Fiecare minută care trece mă apropie de pieire... Trebuie să te hotărăști!
TIPĂTESCU (în luptă cu el însuși) : Să mă hotărăsc! să mă hotărăsc...
ZOE (înecată) : Adineaori, în Lipscani, am aflat de arestarea lui Cațavencu. Am alergat ca o nebună la redacție. Iată
ce foaie au scos comitetul lor. (îi dă foaia, Tipătescu o citește încet) înțelegi la ce trebuie să ne așteptăm după
arestarea lui.
TIPĂTESCU: Omul ăsta își joacă viața!
ZOE: Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea; Pentru că încă o dată îți spui... din două una: ori tu mă iubești și
eu trăiesc, și atunci lupta e peste putință cu Cațavencu — trebuie să-mi cedezi; ori nu, și atuncea mor, și dacă mă lași
să mor, după ce-oi muri poate să se-ntâmple orice... (zdrobită.) Sunt hotărâtă... (revenindu-i deodată toată energia.)
Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) și am să lupt! și
cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat și fără inimă! cu tine trebuie să lupt, pentru că acuma tu ești
piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar liniștea!... Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine...
așa de hotărâtă sunt, încât adineaori am poruncit lui Ghiță să meargă să dea drumul lui Cațavencu și să-l poftească
aici din partea mea...
TIPĂTESCU: Femeie nebună! Ce ai făcut?
ZOE: Am făcut ce am crezut că trebuie să fac. Dacă tu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi, ca să
mă scapi —atunci eu, care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu...
TIPĂTESCU: Cum?
ZOE: Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Cațavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu. În
sfârșit, cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine... Aide, Fănică, luptă, zdrobește-mă, tu care ziceai că mă iubești! Să
vedem! (pleacă spre dreapta.)
TIPĂTESCU: Zoe!
ZOE: Lasă-mă! (iese.)
TIPĂTESCU (urmărind-o) : Zoe! Zoe! (iese după ea. O clipă scena goală).