Despre ornitorinc exista o zicala in cultura populara, aceea ca bietul animal este
dovada vie ca Dumnezeu are simtul umorului. Si n-ar fi o exagerare daca ne gandim ca
acesta este considerat si acum o ciudatenie a naturii, avand trasaturi comune cu aproape
toate categoriile de animale cunoscute.
La prima vedere, acesta ar putea fi catalogat drept un mamifer (are un corp acoperit
cu blana, poseda glande mamare cu care isi hraneste puii pe care ii tine intr-un
marsupiu). Pe de alta parte, ornitorincul are caractere care se intalnesc mai degraba la
pasari decat la alte specii (are un cioc ca de rata, iar puii sai sunt nascuti din oua)
Ornitorincul este, de asemenea, una dintre putinele specii de mamifere care poseda
glande capabile sa secrete venin. Acesta este injectat cu ajutorul unei gheare plasata in
zona gleznelor si este suficient de puternic pentru a omori animale de mici dimensiuni.
Desi nu este letal pentru om, rana provocata de intepatura da nastere unor dureri
cumplite care pot dura mai multe zile.
Ornitorincul este un mamifer arhaic, reprezentant al familiei Ornithorhynchidae a
ordinului Monotremata, în a cărui alcătuire anatomică găsim o neobișnuită îmbinare de
caractere, moștenite de la strămoșii reptilieni, altele amintind de păsări.
Pot trăi 15-20 ani.
Adevărata cunoaștere a faunei australiene a debutat la începutul secolului al XIX-
lea. Coloniștii europeni denumesc exemplarele aduse din Australia "cârtiță-rață", "cioc
de rață". Disecarea lor îi surprinde pe savanți; englezul Everard Home descoperă că
organele reproducătoare ale femelelor diferă de cele ale mamiferelor, motiv pentru care
a creat o clasă aparte care era intermediară între mamifere, păsări și amfibieni. Tot în
urma unei disecții se descoperă că animalul depune ouă
Origine :
Ornitoringul este un mamifer ce face parte din familia Ornithorhynchidae, familie
ce apartine, la randul ei, ordinului Monotremata.
Ordinul este cunoscut pentru ciudata alcatuire anatomica a mamiferelor ce se
incadreaza aici.
Hrana :
Ornitorincul este omnivor si de cele mai multe ori, este nevoit sa sape prin nisip
sau mal pentru a gasi viermi, insecte sau plante pe care le pot folosi drept hrana.
O operatiune asemanatoare se intampla si in apa, atunci cand hrana gasita in
mediul terestru nu a fost de ajuns.
Aspect / Caracteristici :
Un astfel de mamifer atinge, de obicei, la maturitate pana in 3kg si 65-70 cm
lungime.
Blana alcatuita din 2 straturi este de mare ajutor in pastrarea unei temperaturi
constante a corpului.
Capul ornitoringului are o forma putin alungita datorita ciocului ce seamana mult
cu cel al unei raţe cu latime de pana in 15 cm. Coada este turtita in partea dorsala si
ventrala.
Comportament :
Ornitorincul traieste pe marginea raurilor din Australia, acolo unde sapa galerii de
peste sase metri care se deschid in camere spatioase umplute cu plante uscate.
Remarcabila este inteligenta animalului, care isi construieste adapostul inclinat, astfel
incat acesta sa nu poata fi inundat. Ba mai mult, ornitorincul sapa si iesiri de rezerva
pentru situatiile in care ar fi atacat.
Ornitorincii se folosesc de sensibilitatea foarte ridicata a botului pentru a-si depista
urmatoarea prada.
Ornitorincul este, de asemenea, una dintre putinele specii de mamifere care poseda
glande capabile sa secrete venin. Acesta este injectat cu ajutorul unei gheare plasata in
zona gleznelor si este suficient de puternic pentru a omori animale de mici dimensiuni.
Desi nu este letal pentru om, rana provocata de intepatura da nastere unor dureri
cumplite care pot dura mai multe zile. De asemenea, analiza proteica a veninului a aratat
ca acesta este unic in regnul animal.
Desi nu prezinta ureche externa, ornitoringul are un auz foarte fin.
Daca trasaturile sale de mamifer, pasare si reptila nu erau indeajuns, ornitorincul
prezinta si un caracter specific numai pestilor si celor cateva specii de monotreme.
Acesta este capabil sa isi detecteze prada (formata in general din vietati acvatice mici)
cu ajutorul electrolocatiei, detectand impulsurile electrice generate de contracturile
musculare ale victimelor.
Obiceiurile sale sunt, chiar si azi, putin cunoscute, asta si pentru ca este intalnit
extrem de rar. In prezent, specia este considerata una pe cale de disparitie
Reproducere :
Aceasta specie este recunoscuta pentru felul unic de a se reproduce. Totul are loc
in lunile de toamna, septembrie-noiembrie, la scurt timp dupa ce animalele au iesit din
hibernare.
Despartirea de dupa imperechere are loc destul de rapid, masculul revenid la viata
sa obisnuita.
Ea depunde 2-3 oua cu coaja elastica, asemanatoare cu cele ale reptilelor. Perioada
de incubatie interna dureaza pana la 28 de zile, in timp ce dupa numai 10 de zile
incubatie externa puii sunt gata sa iasa la lumina.
Femela isi depune 2-3 oua cu coaja elastica, asemanatoare cu cele ale reptilelor ,
ingropi sapate chiar de ea ce ajung si pana la 90 cm adancime. Perioada de incubatie
interna dureaza pana la 28 de zile, in timp ce dupa numai 10 de zile incubatie externa
puii sunt gata sa iasa la lumina.
Puii abia nascuti nu obisnuiesc sa depaseasca o lungime de 13cm; acestia sunt orbi
pana la atingerea varstei de 11 saptamani.