Sunteți pe pagina 1din 27

NUMĂRUL DE AUR.

APLICAŢII DIN TRIGONOMETRIE, GEOMETRIE PLANĂ


ŞI ANALIZĂ MATEMATICĂ

Locotenent-colonel lector univ.dr. ing. Garibald POPESCU


Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri
Sublocotenent ing. Liviu SBORA
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj
Student fruntaş Marius VINTILĂ
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Rezumat
În articol, se prezintă unele elemente referitoare la istoria numărului ϕ , asocierea lui
cu anumite discipline. Se emit o serie de aplicaţii în algebră, analiză matematică,
geometrie plană, trigonometrie.
Acest număr este evocat şi de Leonardo da Vinci, în scrierile sale.

1. Scurtă istorie a numărului ϕ

Numărul de aur notat în literatura de specialitate cu ϕ , admite valoarea numerică


aproximativ 1,618 şi reprezintă prescurtarea numelui lui Fidias, considerat creator de armonie,
frumos, echilibru şi proporţionalitate a formelor controlate de legea acestui număr.
Armonia universală reprezintă o sumă de forme din lumea animală, vegetală sau a obiectelor
din realitatea obiectivă, la baza cărora stau legi de dezvoltare şi principii matematice de alcătuire.
Numărul de aur este demonstrat ştiinţific şi exprimă printre altele, legi de creştere a: plantelor,
animalelor etc.
Acesta se regăseşte în mediul ambiant/natură şi se identifică în poziţia frunzelor pe lujeri,
în dezvoltarea oaselor la om, la unele animale, a cochiliilor de melci şi scoici etc.
Numărul pus în discuţie, determină o anumită arhitectură, prin utilizarea sa optimizată,
asigurând echilibrul volumelor şi proporţiilor părţilor componente ale unui ansamblu constructiv.
Egiptenii au utilizat numărul de aur la construcţia piramidelor; aceştia considerau că înţeleg
„efectul de piramidă” prin care se conservă viaţa, construind piramidele ca morminte ale faraonilor,
mumiile acestora, fiind aşezate la 1/3 de bază, unde efectul de piramidă se considera ca fiind
maxim.
Raportat la geometria plană, punctul M realizează pe segmentul AB o „secţiune de aur”;
această denumire este atribuită lui Leonardo da Vinci.
Acesta a adus argumente în favoarea acestei teorii, printr-o serie de exemple observate din
proporţiile diferitelor zone ale corpului omenesc şi din arhitectură, afirmând că forma armonioasă a
corpului uman se explică prin prezenţa acestui raport între diferitele părţi ale sale, fiind de părere că
„secţiunea de aur” reprezintă „canonul” după care trebuie să se stabilească proporţiile între
diferitele părţi ale aceleiaşi clădiri, dintre volumul construit şi cel rămas liber etc.
108
Aceeaşi secţiune a fost denumită de către Fra Luca Pacioli di Borgo, „divina proportione”, iar
de către arhitectul Le Corbusier, „modulor”.
În secolul al XIX-lea, psihologul G. Th. Fechner a prezentat unui eşantion mare de populaţie, o
serie de dreptunghiuri cu dimensiuni diferite şi pătrate, cerând să fie alese acelea care au forma cea
mai plăcută; majoritatea preferinţelor au fost îndreptate către dreptunghiurile care aveau dimensiunile
laturilor în „raportul de aur”.

2. Numărul de aur, lege a lumii vii

Fenomenul biologic denumit „ fillotaxis” constă în modul de dispunere a frunzelor de-a lungul
ramurilor, în cazul unor specii de plante precum şi modul în care sunt dispuse petalele florilor,
aceasta, fiind în strânsă legătură cu legea creşterilor organice; această lege are ca suport matematic
şirul lui L. Fibonnaci.
Fiecare termen se află prin însumarea a doi termeni consecutivi, iar raportul dintre doi termeni
consecutivi se apropie de valoarea lui ϕ , pe măsură ce numărul de termeni ai şirului creşte.
Legea creşterilor organice prin intermediul „raportului de aur” se întâlneşte în spirala evoluţiei
lumii vii şi în spirala evoluţiei Universului.

3. Elemente de geometrie în spaţiu. Asocierea cu numărul ϕ

Raportul de aur a preocupat, în mod constant, generaţii întregi de matematicieni, filosofi şi


arhitecţi.
Dintre cele şapte minuni ale lumii, cel puţin două îşi datorează celebritatea raportului de aur:
statuia lui Zeus din Olimp şi piramida lui Keops.
Urmare a unei călătorii în Egipt, Herodot află că „…aria feţei laterale a unei piramide
patrulatere este egală cu aria pătratului construit pe înălţimea sa”.
De asemenea, unghiul diedru format de o faţă laterală cu baza piramidei este de aproximativ
52 de grade (mai exact 51 de grade şi 50 de minute).
În acest sens, este important de menţionat faptul că, cristalul de cuarţ, care a luat naştere în
condiţii de presiune şi temperatură foarte mare, implică creşterea după o spirală în care apar atât
unghiul de 52 de grade cât şi „raportul de aur “.

4. Elemente de algebră. Asocierea cu numărul ϕ

Numărul de aur, notat cu ϕ , se determină din ecuaţia corespunzătoare relaţiei:


ϕ = 1 ϕ +1 , (1)
sau ϕ 2 = 1+ϕ , (2)
care admite soluţiile:
(
ϕ1, 2 = 1 ± 5 / 2 , ) (3)
de unde se acceptă doar valoarea ϕ > 0 , respectiv:
ϕ = (l + 5 )/2 = 1,6180339... , (4)
denumit „ numărul de aur”.
Se observă că :
1 5 +1 5 −1
ϕ⋅ = ⋅ = 1,618... ⋅ 0,618... = 1 . (5)
ϕ 2 2

109
3. Elemente de geometrie plană. Asocierea cu numărul ϕ

Interpretarea geometrică a numărului ϕ constă în împărţirea unei drepte în două segmente,


conform cu figura l.

A M B

Figura 1- Împărţirea unei drepte în două segmente

„Raportul de aur” implică determinarea pe un segment AB, a poziţiei unui punct M,


AM > MB , astfel încât să fie îndeplinită relaţia:

AM AB
= = ϕ = 1,618 . (6)
MB AM

4. Elemente de analiză matematică. Asocierea cu numărul ϕ


Forme ale şirului lui Fibonacci

Importanţa numărului ϕ a impus conexiunea acestuia cu o serie de discipline, aşa cum este
de exemplu, analiza matematică.
Se consideră în acest sens, şirul:
f1 = 1 , f 2 = 1 , f n +1 = f n + f n −1 , (∀)n ≥ 2 (7)
care poartă numele de şirul lui L. Fibonacci (1170...1240).
O altă formă a acestui şir este:
f1 = 1, f 2 = 1, f n = f n −1 + f n − 2 , (∀) ≥ 3 (8)
Acesta a obţinut, în jurul anului 1200, prin calcule, pentru π , valoarea 3,1418.
Pentru (∀) n≥ 2 , termenul general, în forma explicită, admite expresia:

5 ⎡⎛ 1 + 5 ⎞ ⎛ 1 − 5 ⎞ ⎤
n n

fn = ⋅ ⎢⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎥ , (∀)n ∈ N * , (9)
5 ⎢⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎥
⎣ ⎦
care se poate demonstra prin inducţie matematică după n sau cu ecuaţia caracteristică.
Relaţia (9) este demonstrată la aplicaţia 1.

5. Proprietăţi ale şirului lui Fibonacci

În acelaşi, context termenii şirului, definit anterior, admit proprietăţile (fără demonstraţie):

f1 + f 2 + ... + f n = f n + 2 − 1 , (∀)n ∈ N * (10)


f n = 3 ⋅ f n −3 + 2 ⋅ f n − 4 , (∀)n ≥ 5 (11)
f n −1 ⋅ f n +1 = f n2 + (−1) n , (∀)n ≥ 2 (12)
f + f + ... + f = f n ⋅ f n +1 , (∀)n ≥ 1
1
2
2
2
n
2
(13)
f1 + f 3 + ... + f 2 n −1 = f 2 n , (∀)n ≥ 1 (14)
f 2 + f 4 + ... + f 2 n = f 2 n +1 − 1 , (∀)n ≥ 0 (15)

110
f 2 − f 3 + f 4 + ... + (−1) 2 ⋅ f n = (−1) n ⋅ f n −1 , (∀)n ≥ 2 (16)
f 2n − f 2
n +1 − f = 0 , (∀)n ≥ 0
n
2
(17)
f + f
n
2 2
n +1 − f 2 n +1 = 0 , (∀)n ≥ 0 (18)
f n − 2 ⋅ f n + 2 − f n2 = (−1) n +1 , (∀)n ≥ 0 (19)
f n −1 ⋅ f n +1 − f n − 2 ⋅ f n + 2 = 2 ⋅ (−1) n , (∀)n ≥ 2 (20)
C +C 0
n
1
n −1 + ... + C = f n +1 , (∀)n ≥ 0
n
0 (21)
f n + h ⋅ f n + k − f n ⋅ f n + h + k = (−1) ⋅ f h ⋅ f k (∀)h, k ≥ 1 .
n
(22)

Relaţiile (1) şi (2) se rezolvă prin recurenţă, iar relaţiile (3) şi (4)se rezolvă prin inducţie.

8. Corolare ale şirului lui Fibonacci

În sprijinul teoriei pusă în discuţie, există o serie de corolare, dintre care se enumeră (fără
demonstraţie) unele dintre acestea:
f 1+ 5
lim n −1 = =ϕ; (23)
n →∞ f 2
n

1+ 5
lim n f n = =ϕ ; (24)
n →∞ 2
1 2 1
∑ (− 1)
n ≥1
n
⋅ = = .
f + f + ... + f n 1 + 5 ϕ
2 2 2
(25)
1 2

9. Asocierea cu numărul ϕ. Elemente de trigonometrie.

În acelaşi context se demonstrează că:


π 1+ 5
2 ⋅ cos =ϕ = . (26)
5 2

10. Studii / cercetări din diferite domenii de activitate

O serie de studii au pus în evidenţă faptul că piramidele construite pe principiul ”numărului


de aur”, au următoarele proprietăţi:
- efectul de piramidă contribuie la vindecarea unor boli: a rănilor, a stărilor de
stres, a durerilor de cap etc.;
- facilitează procesul de creştere biologică la plante, animale şi om;
- influenţează structurile minerale modificând cristalizarea unor substanţe cum este
sulfatul de cupru;
- cristalizează aliajele unor metale, restructurând ordinea moleculară;
- magnetizează apa, care asigură creşterea spectaculoasă a plantelor, animalelor;
aceasta admite proprietăţi curative pentru tratarea unor boli la om;
- conservă legumele, fructele şi seminţele, întârziind procesul de putrezire/
descompunere.
De asemenea, prin „efectul de piramidă” s-a încercat să se explice rezistenţa fizică mărită a
unor populaţii care trăiesc în corturi şi iurte cum sunt spre exemplu mongolii, laponii, tibetanii.
111
O serie de alte domenii în care se utilizează efectul de piramidă sunt:
ƒ în medicină, pentru o serie de boli, se practică tratamente în piramidă;
ƒ în zootehnie, unde s-a experimental creşterea în piramidă a unor animale cu
blană scumpă;
ƒ în agricultură, legumicultură, pomicultură prin construcţia unor depozite
piramidale pentru conservare de scurtă şi lungă durată a: seminţelor, legumelor,
fructelor etc.;
ƒ în horticultură, efectul de piramidă a generat creşterea rapidă a răsadurilor de
flori;
ƒ în cadrul măsurilor de prevenire cu efect ecologic şi de mediu, cum este spre
exemplu epurarea apelor reziduale.
Spre exemplu, în cadrul proceselor tehnologice din industria lemnului, „numărul de aur” poate
fi valorificat pentru realizarea unor produse, care au acoperire arhitecturală, cum sunt:
ƒ gabaritele de mobilier ale componentelor acestuia, ale elementelor decorative,
rame, oglinzi, desene pe stofe pentru mobilă etc.;
ƒ dimensiunile de contur ale uşilor, ferestrelor etc.;
ƒ raportul dintre lungimea şi lăţimea unor produse finite din lemn.

11. Aplicaţii conexe/conjugate care relevă utilizarea numărului de aur

Aplicaţia 11.1 Elemente de analiză matematică

Să se determine termenul general al şirului (x n )n≥0 care admite condiţiile iniţiale f 0 = f 1 = 1 , şi


este definit de relaţia de recurenţă f n = f n −1 + f n − 2 .
Soluţia 11.1

Pentru a obţine exprimarea completă a lui (x n )n≥0 se determină numerele reale α, β, u, v(u
≠ v) astfel încât:
x n = α ⋅ u n + β ⋅ v n , ( ∀ )n≥0, (27)
adică scriind pe ( x n ) n≥0 ca sumă a termenilor generali a două progresii geometrice.
Condiţia:
x n = x n −1 + x n − 2 (28)
devine
α ⋅ u n + β ⋅ v n = α ⋅ u n −1 + β ⋅ v n −1 + α ⋅ u n −2 + β ⋅ v n − 2 (29)
sau
α ⋅ u n − 2 ⋅ (u 2 − u − 1) + β ⋅ v n −1 ⋅ (v 2 − v − 1) = 0 , (∀)n ≥ 2 (30)

Condiţia este îndeplinită dacă u, v sunt rădăcini ale ecuaţiei:


x 2 − x − 1, (31)
de unde
1+ 5 1− 5
u= , v= . (32)
2 2
În aceste condiţii:
⎡ ⎛1 + 5 ⎞n ⎛1− 5 ⎞ ⎤
n

x n = ⎢α ⋅ ⎜⎜ ⎟ + β ⋅⎜ ⎟ ⎥
⎜ 2 ⎟ ⎥, (∀)n ≥ 2 , (33)
⎢ ⎝ 2 ⎟⎠ ⎝ ⎠ ⎦

112
şi rămâne să determinăm α şi β ca această relaţie să aibă loc pentru n = 0 , n = 1 .
Utilizând condiţiile de mai sus rezultă:
1 ⎡⎛ 1 + 5 ⎞ ⎛1− 5 ⎞ ⎤
n +1 n +1

xn = ⋅ ⎢⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎥
⎜ 2 ⎟ ⎥, (∀)n ≥ 0 . (34)
5 ⎢⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎝ ⎠ ⎦

Soluţia 11.2

Şirul ( x n ) n≥0 ,
x n = x n −1 + x n − 2 , (∀)n ≥ 0 , (35)
este echivalent cu şirul
x n + 2 = x n +1 + x n ( ∀ )n≥0. (36)

Ecuaţia caracteristică a şirului este:


1± 5
r 2 = r + 1 ⇔ r 2 − r − 1 = 0 ⇒ r 1 ,2 = . . (37)
2
În aceste condiţii, termenul general al şirului este:
n n
⎛1+ 5 ⎞ ⎛1− 5 ⎞
x n = a ⋅ r + b ⋅ r = a ⋅ ⎜⎜
1
n
2
n
⎟ + b⋅⎜
⎟ ⎜ 2 ⎟ ,
⎟ (38)
⎝ 2 ⎠ ⎝ ⎠
în care a, b sunt constante care se determină din condiţia x1 = x 2 = 1 .
Utilizând condiţiile specificate, rezultă termenul general al şirului, definit de relaţia (1.8).

Aplicaţia 11.2 Elemente de trigonometrie

2π 2π
Să se calculeze cos şi sin , rezolvând ecuaţia z 5 − 1 = 0 , z ∈ C .
5 5

Soluţie

Se explicitează rădăcinile ecuaţiei z 5 − 1 = 0 sub formă trigonometrică şi apoi se rezolvă


ecuaţia, algebric.
Deci,
2kπ 2kπ
z 5 − 1 = 0 ⇒ z 5 = 1 = cos 0 + i ⋅ sin 0 ⇒ z k = cos + i ⋅ sin , k ∈ {0,1,2,3,4} . (39)
5 5
În altă ordine de idei:
z 5 − 1 = ( z − 1) ⋅ (z 4 + z 3 + z 2 + z + 1) = 0 = (z − 1) ⋅ z 2 ⋅ ⎜ z 2 + 2 + z + + 1⎟ = 0 .
⎛ 1 1 ⎞
(40)
⎝ z z ⎠
Rezolvăm ecuaţia reciprocă:
1 1
z2 + 2 + z + +1 = 0 , (41)
z z
pentru care notăm
1
z + = y, (42)
z
şi rezultă
113
2
1 ⎛ 1⎞
2
z2 +
= ⎜ z + ⎟ − 2 = y2 − 2. (43)
z ⎝ z⎠
În aceste condiţii, ecuaţia reciprocă devine:
−1± 5
y 2 + y − 1 = 0 ⇒ y1, 2 = . (44)
2
Revenind la substituţie rezultă:
α ⋅ 5 +1
z2 + ⋅ z + 1 = 0 , în care α = ±1 . (45)
2
Soluţiile ecuaţiei sunt:
α ⋅ 5 +1 10 − 2 ⋅ α ⋅ 5 5 −1 10 + 2 5
z1, 2,3, 4 = − ±i şi ε 1 = +i⋅ , (46)
4 4 4 4
de unde
2π 5 −1 2π 10 + 2 5
cos = şi sin = . (47)
5 4 5 4
De asemenea:

Aplicaţia 11.3 Elemente de trigonometrie

π π 2π 10 + 2 5 2π 5 −1
Să se calculeze cos , sin , ştiind că sin = şi cos = .
5 5 5 4 5 4

Soluţie
Atunci:
2π 2π
1 − cos 1 + cos
π 5 10 − 2 5 π 5 3+ 5 5 +1
sin = = ; cos = = = . (48)
5 2 4 5 2 8 4
Aplicaţia 11.4 Elemente de trigonometrie şi geometrie plană
Să se calculeze lungimile laturilor unui pentagon regulat şi ale unui decagon regulat înscrise
într-un cerc de rază R.
Soluţie
Se calculează numerele:
π ⎛π π ⎞ 4π 10 − 2 5 π ⎛π π ⎞ 2π 5 −1
cos = sin ⎜ − ⎟ = sin = ; sin = cos⎜ − ⎟ = cos = . (49)
10 ⎝ 2 10 ⎠ 5 4 10 ⎝ 2 10 ⎠ 5 4
Atunci,
π 10 − 2 5 π 5 −1
l5 = 2 ⋅ R ⋅ sin = R⋅ , l10 = 2 ⋅ R ⋅ sin = R ⋅ . (50)
5 2 10 2

Aplicaţia 11.5 Elemente de trigonometrie

π
Să se calculeze sin , utilizând dezvoltarea sin 5α .
5
114
Soluţie

Calculăm sin 5α în modul următor:


2 4
sin 5α = sin α ⋅ (5 − 20 ⋅ sin α + 16 ⋅ sin α ) . (51)

Pentru
π π ⎛ π π⎞
α= ⇒ sin ⋅ ⎜ 5 − 20 sin 2 + 16 sin 4 ⎟ = 0 . (52)
5 5 ⎝ 5 5⎠
π
Împărţind cu sin ≠ 0 şi înlocuind
5
π
sin = t ⇒ 16t 2 − 20t + 5 = 0 , (53)
5
care admite soluţiile
5± 5
t1, 2 = . (54)
8
Atunci:
π 5± 5 π 5± 5
sin 2 = ⇒ sin = ± . (55)
5 8 5 8
Se acceptă doar soluţia
5± 5 π
sin. = (56)
5 8
π 5 +1
De aici se poate deduce valoarea lui cos = = 2 ⋅ϕ
5 4

Aplicaţia 11.6 Elemente de algebră /trigonometrie

2π 4π
Să se calculeze cos şi cos , utilizând elemente de algebră/trigonometrie.
5 5
Soluţie

Deoarece sin 4α = 2 ⋅ sin 2α ⋅ cos 2α = 4 sin α ⋅ cos α ⋅ cos 2α . (57)


Pentru
π 1 2π π 1
α = , sin 4α = sin α (anexa 11.6) ⇒ cos 2α ⋅ cos α = ⇔ cos ⋅ cos = . (58)
5 4 5 5 4
Pentru
π
α= , cos 4α = − cos α (vezi anexa 11.6). (59)
5
Pe de altă parte
2π 4π 3π π
cos + cos = 2 cos ⋅ cos . (60)
5 5 5 5
Deoarece
3π ⎛ 2π ⎞ 2π
cos = cos⎜ π − ⎟ = − cos , (61)
5 ⎝ 5 ⎠ 5

115
rezultă că
2π 4π 1
cos + cos =− . (62)
5 5 2
Facem notaţiile:
2π 4π 1
x = cos , y = cos ⇒ x+ y =− . (63)
5 5 2
Deoarece,
2π 2π 4π 8π
sin 4α = 4 ⋅ sin α ⋅ cos α ⋅ cos 2α ⇒ 4 ⋅ sin ⋅ cos ⋅ cos = sin . (64)
5 5 5 5
În acelaşi context,
8π ⎛ 3π ⎞ 3π 2π
sin = sin ⎜ π + ⎟ = − sin = − sin . (65)
5 ⎝ 5 ⎠ 5 5
3π ⎛ 2π ⎞ 2π
sin = sin ⎜ π − ⎟ = sin . (66)
5 ⎝ 5 ⎠ 5
Corelând relaţiile scrise/deduse anterior rezultă:

2π 2π 4π 2π 2π 4π 1 1
4 ⋅ sin ⋅ cos ⋅ cos = − sin ⇒ cos ⋅ cos = − ⇒ x ⋅ y = − . (67)
5 5 5 5 5 5 4 4

Soluţia 11.6.1
2π 4π
Fie ecuaţia x 2 − s ⋅ x + p = 0 cu rădăcinile x1 = cos şi x 2 = cos , în care s-au făcut
5 5
notaţiile s = x1 + x 2 şi p = x1 ⋅ x 2 .
Atunci rezultă ecuaţia:
4x 2 + 2x − 1 = 0 , (68)
care admite soluţiile
−1± 5
x1, 2 = . (69)
4
Se acceptă doar valoarea
2π − 1 + 5
cos = >0 . (70)
5 4

Soluţia 11.6.2
Deoarece
1 1
x+ y = − , x⋅ y = − (71)
2 4
rezultă
4y2 + 2y −1 = 0 , (72)
care admite soluţiile
− 2 ± 20 − 1 ± 5
y1, 2 = = . (73)
8 4
2π − 1 + 5
Se acceptă doar valoarea cos = > 0. (74)
5 4

116
Anexa 11.6
Deoarece
4π ⎛ π⎞ π
sin 4α = sin = sin ⎜ π − ⎟ = sin = sin α , (75)
5 ⎝ 5⎠ 5
de unde rezultă,
π
sin 4α = sin α , dacă α = . (76)
5
Deoarece
4π ⎛ π⎞ π
cos 4α = cos = cos⎜ π − ⎟ = − cos = − cos α , (76)
5 ⎝ 5⎠ 5
de unde rezultă,
π
cos 4α = cos α dacă α = . (77)
5
În mod identic, calculăm cos 5α :
cos 5α = cos(α + 4α ) = cos α ⋅ (− cos α ) − sin α ⋅ sin α = −1 . (78)
Situaţia se verifică, deoarece
π
cos 5α = cos 5 ⋅ = c osπ = −1 . (79)
5
Aplicaţia 11. 7 Elemente de geometrie plană
Se dă pentagonul de latură l. Să se calculeze raportul laturilor determinat de intersecţia
diagonalelor sale.
Soluţia 11.7.1
Notăm punctele de intersecţie ale diagonalelor pentagonului, ca în figura 1 şi construim
înălţimea din E: EO ⊥ AD.
Din construcţie Δ EOD este isoscel cu EO = EB = AD.
Din Δ AED rezultă:
măs( AEˆ D ) + măs( EDˆ A ) + măs( EAˆ D ) = π . (80)

Fig. 1 – Pentagon regulat ABCDE


Deoarece

măs. ( EDˆ A ) + măs. ( AEˆ D ) = α şi măs. ( AEˆ D ) = , (81)
5
se poate calcula:
117
2π 3π
+ 2α = π ⇔ 2π + 10α = 5π ⇒ 10α = 3π ⇒ α = . (82)
5 10

Valoarea lui , se calculează astfel:
10
3π 7π
=π − . (83)
10 10

Valoarea lui se calculează astfel:
10
7π π π
= + . (84)
10 2 5
În acelaşi context
OD 3π
cos α = ⇒ OD = ED ⋅ cos α = l ⋅ cos . (85)
ED 10
Deoarece

AD = 2 ⋅ OD ⇒ AD = 2 ⋅ l ⋅ cos . (86)
10
Deoarece, Δ ENM ~ Δ EOB din construcţie,
EM EO EM EO
≡ ⇔ ≡ . (87)
EB EL 3π EL
2 ⋅ l ⋅ cos
10
Pe de altă parte
AD 4 3π
EO = OD ⋅ OA =
2
= l 2 ⋅ cos 2 , (88)
4 10
de unde rezultă

EO = l ⋅ cos . (89)
10
Pe de altă parte

2
BC l
EL = EC 2 − LC 2 = AD 2 − = ⋅ 16 ⋅ cos 2 −1 . (90)
4 2 10
Utilizând relaţiile scrise anterior, rezultă:
3π 3π
l ⋅ cos 4 ⋅ l ⋅ cos 2
EM 10 10 .
= ⇒ EM = (91)
3π l 3π 3π
2 ⋅ l ⋅ cos ⋅ 16 ⋅ cos 2 −1 16 ⋅ cos 2 −1
10 2 10 10
Notăm pentru simplificare,

m = l ⋅ cos 2 . (92)
10
Se poate scrie că:
15 ⋅ m 2 − 16 ⋅ m 4
OM = ON = EM − EO = 2 2
; (93)
16 ⋅ m 2 − 1
15 ⋅ m 2 − 16 ⋅ m 4
MN = 2 ⋅ OM = 2 ⋅ ON = 2 ⋅ . (94)
16 ⋅ m 2 − 1
MN + 2 ND = AD . (95)
118
Soluţia 11.7.2
Din construcţie, AQDE este romb, rezultă:
AQ = QD = DE = EA = l. (96)
Se poate calcula, atunci:
3π ⎛ 3π ⎞
AC = AD = 2 ⋅ l ⋅ cos = AQ + QC = l + QC ⇒ QC = l ⋅ ⎜ 2 ⋅ cos − 1⎟ . (97)
10 ⎝ 10 ⎠
Rezultă astfel că:
QC 3π
= 2 ⋅ cos − 1. (98)
AQ 10
Deoarece
α
2 ⋅ cos 2 = 1 + cos α , (99)
2
pentru α = π 5 rezultă,
π π π 1 5+ 5
2 ⋅ cos 2 = 1 + cos ⇒ cos =± ⋅ . (100)
10 5 10 2 2
Se acceptă doar
π 1 5+ 5
cos = ⋅ . (101)
10 2 2

Soluţia 11.7.2.1
Se scrie 3π 10 sub forma:
3π 7π ⎛π π ⎞
=π − = π − ⎜ + ⎟. (102)
10 10 ⎝2 5⎠

Soluţia 11.7.2.2
Se scrie 3π 10 sub forma:
3π π
= 3α ; α = . (103)
10 10
Astfel,
3π π ⎛ π ⎞
cos = cos ⋅ ⎜ 4 ⋅ cos 2 − 3⎟ . (104)
10 10 ⎝ 10 ⎠
Se calculează atunci
3π π ⎛ π ⎞ 1 5 + 5 ⎛⎜ 5 + 5 ⎞
cos = cos ⋅ ⎜ 4 ⋅ cos 2 − 3⎟ = ⋅ ⋅⎜ − 3 ⎟⎟ . (105)
10 10 ⎝ 10 ⎠ 2 2 ⎝ 2 ⎠
În aceste condiţii:
QC 3π
= 2 ⋅ cos −1. (106)
AQ 10
Pe de altă parte,

AQ + QC = AC , (107)
se poate calcula
3π ⎡ ⎛ π π ⎞⎤ ⎛π π ⎞ 7π ⎛π π ⎞
cos = 2 ⋅ cos ⎢π − ⎜ − ⎟⎥ = 2 ⋅ sin ⎜ − ⎟ = 2 ⋅ sin = 2 ⋅ sin ⎜ + ⎟ =
10 ⎣ ⎝ 2 5 ⎠⎦ ⎝2 5⎠ 10 ⎝2 5⎠
119
π 1+ 5
= 2 ⋅ cos = = 1,61 = ϕ , (108)
5 2
care reprezintă numărul de aur.

Aplicaţia 11.8 Elemente de geometrie plană

Se dă un pentagon regulat de latură a . Să se determine înălţimea trapezului determinat de trei


laturi consecutive şi o înălţime a pentagonului.

Soluţie

Latura pentagonului admite expresia:


π
l5 = 2 ⋅ R ⋅ sin
= AB = BC = CD = DE = EA = a . u.l. (109)
5
Se calculează aria (ACDE) care are înălţimea OE .
Se calculează aria (ABCDE) şi aria (ABC), de unde rezultă:

aria (ACDE) = aria (ABCDE) - aria(ABC). (110)


Deoarece
1
aria ( ACDE ) = ⋅ OE ⋅ ( AC + DE ) , (111)
2
din relaţiile de mai sus rezultă:
2 ⋅ aria ( ABCDE ) − aria ( ABC )
OE = . (112)
AC + DE
Atunci
π a2
AC 2 = AB 2 + BC 2 − 2 ⋅ AB ⋅ BC ⋅ cos = ⋅ (3 − 5 ) , (113)
5 2
de unde rezultă
3− 5 π 3− 5 R 3− 5
AC = a = 2 ⋅ R ⋅ sin ⋅ = ⋅ 10 − 2 5 ⋅ , u.l. (114)
2 5 2 2 2

aria ( ABC ) =
(
AB ⋅ BC ⋅ sin AB̂C R 2
=
) ⋅ ( 10 − 2 5 ) 3 . u.a. (115)
2 32
Pentru calcule, s-a utilizat faptul că aria suprafeţei poligonale determinată de un poligon cu n
laturi, este dată de relaţia:
n 2π
S n = ⋅ R 2 ⋅ sin , n ≥ 3 u.a. (116)
2 n
în care R este raza cercului circumscris poligonului.
120
În aceste condiţii avem
5 2 2π 5
aria ( ABCDE ) = ⋅ R ⋅ sin = ⋅ R 2 ⋅ 10 − 2 5 ⋅ ( 5 + 1) . u.a. (117)
2 5 16
Atunci
R2
aria ( ACDE ) = ⋅ 10 − 2 5 ⋅ ( 5 − 2) . u.a. (118)
8
Aceeaşi arie se poate calcula astfel:

1 1
aria(ACDE) = ⋅ OE ⋅ ( AC + DE ) = ⋅ OE ⋅ R ⋅ 10 − 2 5 ⋅ ⎛⎜ 3 − 5 + 4 ⎞⎟ u.a. (119)
2 8 ⎝ ⎠
Rezultă
R ⋅ ( 5 − 2)
OE = u.l. (120)
3− 5 + 4
Deoarece, din relaţia (109), avem
a
R= u.l. (121)
π
2 ⋅ sin
5
rezultă
a ⋅ ( 5 − 2)
OE = u.l. (122)
π
2 ⋅ ( 3 − 5 ) ⋅ sin
5

11.9 Aplicaţii propuse spre rezolvare

Aplicaţia 11.9.1
π
Să se calculeze cos , utilizând dezvoltarea lui cos 5α .
5

Aplicaţia 11.9.2

Să se calculeze sin , n ≥ 1, n ∈ N .
5

Aplicaţia 11.9.3

Să se calculeze cos , n ≥ 1, n ∈ N .
5

Aplicaţia 11.9.4
k =n
k ⋅π k =n
k ⋅π
Să se calculeze ∑ sin şi ∑ cos .
k =1 5 k =1 5

Aplicaţia 11.9.5
k =n
kπ k =n

Să se calculeze ∏ sin şi ∏ cos .
k =1 5 k =1 5

121
Aplicaţia 11.9.6
k =n
π k =n
π
Să se calculeze ∑ sin şi ∑ cos 5 ⋅ k .
k =1 5⋅k k =1

Aplicaţia 11.9.7
k =n
π k =n
π
Să se calculeze ∏ sin şi ∏ cos 5 ⋅ k .
k =1 5⋅k k =1

Aplicaţia 11.9.8
11nπ
Să se calculeze cos , n ≥ 1, n ∈ N .
5

Aplicaţia 11.9.9
11nπ
Să se calculeze sin , n ≥ 1, n ∈ N .
5

Aplicaţia 11.9.10
π 3π 1
Să se arate că cos ⋅ cos =− .
5 5 4

Aplicaţia 11.9.11
π π 2π 2π
Utilizând cos şi sin , să se calculeze sin şi cos .
5 5 5 5

Aplicaţia 11.9.12
π π 2011 ⋅ π 2000000000023 ⋅ π
Utilizând cos şi sin , să se calculeze sin şi cos .
5 5 5 5

Aplicaţia 11.9.13
AC BF GD
Se dă un pentagon regulat de latură a . Să se calculeze rapoartele: ; ; .
DE OE BG

Aplicaţia 11.9.14
Să se rezolve în R, sistemul dat de x ⋅ y = 1 , x + y = 5 .

Aplicaţia 11.9.15
Să se rezolve în R, sistemul dat de x ⋅ y = x − y = 1 .

Aplicaţia 11.9.16
Să se rezolve în R, sistemul dat de x 2 − y 2 = 1 , x + y = 5 .

Aplicaţia 11.9.17
Să se rezolve în R, sistemul dat de x 2 + y 2 = 3 , x + y = 5 .

122
Aplicaţia 11.9.18
Să se rezolve în R, sistemul dat de x 2 + y 2 = 3 , x ⋅ y = 2 .

Aplicaţia 11.9.19
Să se rezolve în R, sistemul dat de x 2 − y 2 = 5 , x − y = 1 .

Aplicaţia 11.9.20
Fie ecuaţia x 3 − 3x 2 + x + a = 0 , care admite soluţiile x1 , x 2 , x3 . Să se determine parametrul a ∈ R şi
să se rezolve ecuaţia ştiind că x1 + x 2 = 1 .

Aplicaţia 11.9.21
Să se descompună polinomul f = x − 2 ⋅ (cos t ) ⋅ x n + 1 , t ∈ [0 , 2π ) în factori ireductibili, în
2⋅n

mulţimea numerelor reale R şi în mulţimea numerelor complexe C.

Bibliografie

[1] Dobre, F. – Numărul ϕ, chintesenţa armoniei universale, Revista Astrologia, nr. 7/(38), 1997.
[2]Georgescu, N. – Numărul de aur şi produsele din lemn, Revista Industria lemnului nr.2/1990.
[3]Sireţchi, Gh. – Calcul diferenţial şi integral, vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1985.
[4]Cuculescu, I. – Culegere de probleme rezolvate pentru admiterea în învăţământul superior
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.
[5] Stănăşilă, O, ş.a. – Manual de analiză matematică pentru clasa a XI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
[6] Popescu, G.,Vâscu, M. – Numărul de aur. Trecut, prezent şi viitor, Sesiunea cercurilor
ştiinţifice studenţeşti „CERC- 2004” , Bucureşti, România, (20-21) mai, 2004.
[7] Udrişte, C., Ţevy, I., Necşuleu, I., Catană, V., Guşatu, M., Bercu, L. – Matematică, manual pentru
clasa a- X-a, Editura Fair Partners, Bucureşti, 2004.
[8] Coţa, A., Marta, R., Kurthy, E., Răduţiu, M., Popa, F., E., Vornicescu, F. – Matematică, manual
pentru clasa a -X-a, Geometrie şi trigonometrie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987.
[9] Darie, E., Popescu, G., Popa, C., Dolha, S. – Numărul de aur de la trecut la prezent, a X-a
Sesiune de Comunicări ştiinţifice cu participare internaţională, „Leadership şi management la
orizonturile secolului al XXI-lea”, vol. XIII, Sibiu (24-26) noiembrie, 2005, Editura Academiei
Forţelor Terestre, Sibiu, 2005.
[10] Darie, E., Popescu, G., Popa, C., Dolha, S.- Numărul de aur - trecut, prezent şi viitor, Buletinul
Pompierilor nr. 2/2006, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2007.
[11] Popescu, G.,Sbora, L.,Vintilă, M. - Numărul de aur. Aplicaţii din trigonometrie, geometrie plană şi
analiză matematică, a VI-a Sesiune ştiinţifică a studenţilor din Facultatea de Pompieri cu participare
internaţională, „SIGPROT-2009”, Bucureşti, 2009.

123
MODALITĂŢI DE REZOLVARE A UNEI INTEGRALE, DENUMITĂ I 2 (θ ) .

Student sergent Cezar DINCĂ


Student caporal Ionuţ GERU
Locotenent-colonel lector univ.dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri

Rezumat

În articol, se doreşte rezolvarea integralei


integrală la care, se face referire în volumul „Evaluarea riscurilor generate de
descărcările electrostatice”, publicată la Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.
Rezumat

În articol se doreşte rezolvarea integralei


integrală la care, se face referire în volumul „Evaluarea riscurilor generate de descărcările
electrostatice”, publicată la Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.
Rezolvare
Notaţiile utilizate sunt R, - constante, ( R > ρ ), θ - variabilă.
Pentru rezolvare, se face substituţia:
1 − tan 2 (θ / 2) 1 − t 2 2 ⋅ dt
t = tan(θ / 2) ⇒ cos θ = = , dθ = . (1)
1 + tan (θ / 2) 1 + t
2 2
1+ t2
Integrala I(θ) se poate scrie şi sub forma:
⎛R ⎞
ρ ⋅ ⎜⎜ − cos θ ⎟⎟ ⋅ dθ
⎝ρ
2⋅π 2⋅π
( R − ρ ⋅ cos θ ) ⋅ dθ ⎠
I (θ ) = 2 ⋅ ∫ 2
0 R + ρ − 2 ⋅ R ⋅ ρ ⋅ cos θ
2
= 2 ⋅ ∫ ⎛R +ρ2 2

. (2)
0
2 ⋅ R ⋅ ρ ⋅ ⎜⎜ − cos θ ⎟⎟
⎝ 2⋅ R⋅ρ ⎠
Dacă se face substituţia:
R / ρ = A şi ( R 2 + ρ 2 ) / 2 ⋅ R ⋅ ρ = B , (3)
rezultă
2⋅π
1 A − cos θ
I (θ ) = ⋅ ∫ ⋅ dθ , (4)
R 0 B − cos θ
sau
A −1 2
2⋅π 2⋅π +t
2 ( A − 1) + ( A + 1) ⋅ t 2
dt 2 A +1 A + 1 dt
I (θ ) = ⋅ ∫ ⋅ = ⋅ ⋅∫ ⋅ . (5)
R 0 ( B − 1) + ( B + 1) ⋅ t 1 + t
2 2
R B +1 0 B −1 2 1+ t 2
+t
B +1
Utilizând notaţiile:
A −1 B −1 A +1
= a, = b, =c, (6)
A +1 B +1 B +1
124
se obţine
2⋅π 2⋅π
2 a + t 2 dt 2 a + t2
I (t ) = ⋅ c ⋅ ∫ ⋅ = ⋅c⋅ ∫ 4 ⋅ dt . (7)
0 b+t 1+ t2 R 0 t + (b + 1) ⋅ t + b
2 2
R
Dacă expresia de sub integrală se exprimă sub forma unor fracţii rezultă:
2⋅π 2⋅π 2⋅ π
t2 + a b−a dt a −1 dt
I (t ) = ∫ 2 ⋅ dt = ⋅ ∫ + ⋅ ∫ =
0 (t + b) ⋅ (t + 1)
2
b −1 t + b b −1
2 t2 +1
0 0
2⋅π
2 ⎛b− a 1 t a −1 ⎞
= ⋅ c ⋅ ⎜⎜ ⋅ ⋅ arctan + ⋅ arctan t ⎟⎟ . (8)
R ⎝ b −1 b b b −1 ⎠0
Revenind la substituţiile anterioare, cu condiţia R > ρ , rezultă:
2⋅π
2 ⎡ R+ρ θ ⎛ θ ⎞⎤
I (θ ) = ⋅ ⎢arctan ⋅ tan + arctan⎜ tan ⎟⎥ =
R ⎣ R−ρ 2 ⎝ 2 ⎠⎦ 0
2⋅π
2 ⎛R+ρ θ⎞ 2 ⋅π
= ⋅ arctan⎜⎜ ⋅ tan ⎟⎟ + . (9)
R ⎝R−ρ 2⎠0 R
Deoarece
2⋅π
tan(θ / 2) 0 = 0 şi ( R + ρ ) /( R − ρ ) → +∞ pentru ρ→ R, cu ρ < R , (10)
produsul
R+ρ θ
⋅ tan , (11)
R−ρ 2
tinde către valoarea nedeterminată (∞ ⋅ 0) , fapt ce impune calculul acestei expresii într-un alt mod.
Se face notaţia
2⋅π
⎛R+ρ θ⎞
arctan⎜⎜ ⋅ tan ⎟⎟ = α , α ∈ [0 , 2π ] (12)
⎝R−ρ 2⎠0
şi se calculează valoarea numerică a limitelor.
Se obţine
⎛R+ρ ⎞ ⎛R+ρ ⎞
arctan⎜⎜ ⋅ tan π ⎟⎟ − arctan⎜⎜ ⋅ tan 0 ⎟⎟ = α , (13)
⎝R−ρ ⎠ ⎝R−ρ ⎠
la care se aplică funcţia tangentă ambilor membri.
În acest mod, rezultă
R+ρ R+ρ
⋅ tan π − ⋅ tan 0
R−ρ R−ρ 0
= tan α ⇔ = tan α . (14)
R+ρ R+ρ (R − ρ ) 2
1+ ⋅ ⋅ tan π ⋅ tan 0
R−ρ R−ρ
La limită, pentru ρ → R, ρ < R se obţine
tan α = 0 ⇒ α = arctan 0 + k ⋅ π , k ∈ Z . (15)
Singura valoare din intervalul [0, 2π] care se poate accepta, este α = π.
Bibliografie

[1] Roşculeţ, M. – Analiză matematică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984.


[2] Flondor, D., Donciu, N. – Algebră şi analiză matematică. Culegere de probleme. vol. 2,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
[3] Sireţchi, Gh. – Calcul diferenţial şi integral. vol. 1/vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985.
[4] Şabac, I. – Matematici speciale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[5] Golovanov, N., Popescu, G., Dumitrana, T., Coatu, S. – Evaluarea riscurilor generate de
descărcările electrostatice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.

125
MODALITĂŢI DE REZOLVARE
A UNEI PROBLEME DE EXTREM ÎN FIZICĂ

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU


Student fruntaş Marius VINTILĂ
Student fruntaş Alexandru PANAIT
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri

Rezumat

În articol, se prezintă mai multe soluţii pentru o problemă de extrem în fizică, care
are aplicaţii în cazul surselor de energie electrică continuă cu funcţie de sursă de
rezervă în caz de avarie pentru iluminatul de siguranţă care dotează anumite
locuri de muncă, sau ca sursă de rezervă pentru anumite instalaţii de
detecţie/semnalizare incendii etc., în cazul pierderii din diferite motive a sursei de
bază.

Aplicaţie

Se consideră un circuit electric simplu, alimentat la tensiunea electromotoare E care are


rezistenţa internă echivalentă r.
Să se determine expresia puterii maxime cedată circuitului exterior bateriei definit de Rech. .

Soluţia nr. 1

Conform cu teorema lui Ohm rezultă:


E
I= . (1)
Rech. + r
atunci
Rech. ⋅ E 2
P = U ⋅ I = Rech. ⋅ I 2 = . (2)
(Rech. + r )2
Din
dP dRech. = 0 ⇒ Rech. = r , (3)
valori pentru care se realizează transferul maxim de putere circuitului exterior deoarece
d 2 P dR 2 ech. < 0 (4)
În aceste condiţii
R ⋅ E2
Pmax . = ech. =
E2
=
E2
[
, cu P ∈ 0, Pmax . ]
(5)
(Rech. + r )2 4 ⋅ Rech. 4 ⋅ r
sau
⎡ E2 ⎤
P ∈ ⎢0, ⎥. (6)
⎣ 4 ⋅ Rech ⎦
126
Soluţia nr. 2

Rech. ⋅ E 2 E2
P = U ⋅ I = Rech. ⋅ I =2
= . (7)
(Rech. + r )2 ⎛ ⎞
2

⎜ Rech. − r ⎟ + 4⋅r
⎜ Rech. ⎟
⎝ ⎠
Se observă că:
E2 E2
P = Pmax . = = , (8)
4 ⋅ r 4 ⋅ Rech.
dacă şi numai dacă
r
Rech − = 0 ⇔ Rech. = r . (9)
Rech

Soluţia nr. 3

E 2 ⎡ (Rech. − r ) ⎤
2
Rech. ⋅ E 2 4 ⋅ Rech. ⋅ r ⋅ E 2
P = U ⋅ I = Rech. ⋅ I 2 = = = ⋅ ⎢1 − ⎥ , (10)
(Rech. + r )2 4 ⋅ r ⋅ (Rech. + r )
2
4 ⋅ r ⎣⎢ (Rech. + r )2 ⎦⎥
se observă că, dacă
E2 E2
(Rech. − r )2 = 0 ⇒ Rech. = r ⇒ Pmax . = = . (11)
4 ⋅ r 4 ⋅ Rech.

Soluţia nr. 4

Rech. ⋅ E 2
P = Rech. ⋅ I 2 = ; (12)
(Rech. + r )2
dP d ⎡ Rech. ⋅ E 2 ⎤ d ⎡ Rech. ⎤
= ⎢ 2 ⎥
= E2 ⋅ ⎢ 2 ⎥
= 0 ⇒ Rech. = r , (13)
dRech. dRech. ⎢⎣ (Rech. + r ) ⎥⎦ dRech. ⎢⎣ (Rech. + r ) ⎥⎦
deoarece
d 2P E2
< 0 ⇒ P = Pmax . = , ⇔ Rech. = r . (14)
2
dRech . 4⋅r

Soluţia nr. 5

Deoarece intensitatea curentului prin circuit este:


E
I= , (15)
Rech. + r
şi plecând de la expresia puterii se obţine:
P = P (I ) = − I 2 ⋅ r + E ⋅ I . (16)
Valoarea maximă a puterii cedate în circuitul exterior, materializat prin rezistenţa
electrică Rech. , se calculează astfel:

= (− I 2 ⋅ r + E ⋅ I ) = −2 ⋅ r ⋅ I + E = 0 ⇒ I =
dP d E
. (17)
dI dI 2⋅r
Deoarece
d 2 P d ⎛ dP ⎞
= ⎜ ⎟ = −2 ⋅ r < 0, (18)
dI 2 dI ⎝ dI ⎠
127
rezultă că puterea admite un maxim care poate fi transferat circuitului exterior, pentru:
E
I= , (19)
2⋅r
având valoarea:
E2
P = P (I ) = . (20)
4⋅r

Soluţia nr. 6

Plecând de la expresia puterii avem:


P = −r ⋅ I 2 + E ⋅ I , (21)
care se scrie în mod echivalent:
r⋅I2 −E⋅I + P = 0. (22)
Discriminantul ecuaţiei anterioare este:
Δ = E 2 − 4⋅r ⋅ P . (23)
Valorile intensităţii curentului prin circuit admit expresiile:
E ± E2 − 4⋅r ⋅ P
I 1, 2 = . (24)
2⋅r
Pentru ca în circuit să avem curent, este necesar şi suficient să fie îndeplinită condiţia:
E2 ⎡ E2 ⎤
E 2 − 4 ⋅ r ⋅ P ≥0 ⇔ P ≤ ⇔ P ∈ ⎢0, ⎥, (25)
4⋅r ⎣ 4 ⋅ r ⎦
de unde rezultă că puterea maximă cedată circuitului exterior este:
E2
Pmax . = . (26)
4⋅r

Soluţia nr. 7

Plecând de la relaţia (1.2), expresia puterii prin circuit este:


E2
P = Rech. ⋅ I 2 = Rech. ⋅ , (27)
(Rech. + r )2
expresie echivalentă cu:
P ⋅ Rech . + (2 ⋅ P ⋅ r − E ) ⋅ Rech. + P ⋅ r = 0 .
2 2 2
(28)

Discriminantul ecuaţiei (27) este:


Δ = (2 ⋅ P ⋅ r − E 2 ) − 4 ⋅ P 2 ⋅ r 2 = E 2 ⋅ (E 2 − 4 ⋅ P ⋅ r ) .
2
(29)
Expresia puterii cedată prin circuit este:
E2 − 2⋅ P ⋅r ± E ⋅ E2 − 4⋅ P ⋅r
P1, 2 = . (30)
2 ⋅ Rech
2
.

Pentru ca în circuit să se genereze putere, este necesar şi suficient să fie îndeplinită condiţia:
E2 ⎡ E2 ⎤
E2 − 4⋅ P⋅r ≥ 0 ⇔ P ≤ ⇔ P ∈ ⎢0, ⎥, (31)
4⋅r ⎣ 4⋅r⎦
de unde rezultă că puterea maximă cedată circuitului exterior este:
E2
Pmax . = . (32)
4⋅r
128
Soluţia nr. 8

Expresia puterii cedată circuitului exterior este:


2
⎛ E ⎞ Rech.
P = Rech. ⋅ I = Rech. ⋅ ⎜⎜
2
⎟⎟ = E 2 ⋅ . (33)
⎝ Rech. + r ⎠ (Rech. + r )2
Atunci,
P = Pmax , (34)
dacă şi numai dacă, expresia:
Rech.
(35)
(Rech. + r )2
admite o valoare maximă.
Mărimea fizică Rech. , trebuie să fie soluţie a ecuaţiei:
Rech.
= x, (36)
(Rech. + r )2
respectiv a ecuaţiei
x ⋅ Rech . + (2 ⋅ x ⋅ r − 1) ⋅ Rech. + x ⋅ r = 0 ,
2 2
(37)
care are soluţii reale, numai dacă:
1 ⎡⎛ ⎤
2
1⎞
Δ = (2 ⋅ r ⋅ x − 1) − 4 ⋅ x ⋅ r = 2 ⋅ ⎢⎜ 2 ⋅ r − ⎟ − 4 ⋅ r 2 ⎥ ≥0,
2 2
(38)
x ⎢⎣⎝ x⎠ ⎥⎦
care implică
1
2⋅r − ≥ 2⋅r , (39)
x
care este echivalentă cu
1 1
− 2⋅r ≤ 2⋅r ≤2⋅r − , (40)
x x
din care se acceptă doar soluţia
1
x≤ . (41)
4⋅r
care conduce la
. − 2 ⋅ r ⋅ Rech. + r = 0 ,
2 2
Rech (42)
cu soluţia dublă
Rech. = r . (43)

Rezultă astfel că:


E2 E2
Pmax . = = . (44)
4 ⋅ r 4 ⋅ Rech.

Soluţia nr. 9

Expresia puterii cedată circuitului exterior este:


2
⎛ E ⎞ Rech.
P = Rech. ⋅ I = Rech. ⋅ ⎜⎜
2
⎟⎟ = E 2 ⋅ . (45)
⎝ Rech. + r ⎠ (Rech. + r )2
Atunci,
P = Pmax , (46)
dacă şi numai dacă, expresia:
129
Rech.
, (47)
(Rech. + r )2
admite o valoare maximă.
Mărimea fizică Rech. , trebuie să fie soluţie a ecuaţiei:
Rech.
= x, (48)
(Rech. + r )2
sau
x ⋅ Rech . + (2 ⋅ x ⋅ r − 1) ⋅ Rech. + x ⋅ r = 0 ,
2 2
(49)
care are soluţii reale, numai dacă:
Δ = (2 ⋅ r ⋅ x − 1) − 4 ⋅ x 2 ⋅ r = 1 − 4 ⋅ r ⋅ x ≥0,
2
(50)
de unde rezultă
x ≤1 4 ⋅ r , (51)
care înlocuită cu valoarea sa maximă în (49), implică:
Rech. = r ,
respectiv,
E2 E2
Pmax . = = . (52)
4 ⋅ r 4 ⋅ Rech.

Bibliografie

[1] Romulus, S. – Probleme de limită şi extrem în fizică, ediţia a-II-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
[2] Popescu, G., Bălănescu, L. – Prevenirea incendiilor la autovehicule, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2005.
[3] Popescu, I.M. ş.a. – Culegere de probleme de fizică pentru admiterea în învăţământul
superior, Editura Politehnica, Bucureşti, 2000.

130
MODALITĂŢI DE REZOLVARE
A UNEI INTEGRALE DENUMITĂ I 1 (θ ) .

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU


Student fruntaş Marius VINTILĂ
Student fruntaş Alexandru PANAIT
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri

Rezumat
2⋅π
În articol, se doreşte rezolvarea integralei I 1 (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cosθ + u )⋅ dθ , u > 0,
2

integrală la care se face referire în volumul “Evaluarea riscurilor generate de


descărcările electrostatice”, publicată la Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.

Rezolvare
Soluţia 1
Notaţiile utilizate sunt: u - constantă, θ - variabilă.
Deoarece:
f (u ) = 1 − 2 ⋅ u ⋅ cos θ + u 2 ≥ (1 − u ) 2 > 0 , (1)
pentru u ≠ 1 , θ ∈ [0, π] , şi funcţia cosinus este pară, rezultă că f(u) este corect definită, fiind continuă
şi integrabilă.
Se calculează rădăcinile ecuaţiei:
u 2⋅n = 1 = cos θ + i sin θ , pentru θ = 0, (2)
care admite soluţia dată de relaţia lui Moivre:
k ⋅π k ⋅π
u k = cos + i ⋅ sin , k = 1,..., n − 1 . (3)
n n
Pentru valori numerice ale lui k, se obţine:
k = 0 ⇒ u 0 = cos 0 + i ⋅ sin 0 = 1 , u 0 = cos 0 − i ⋅ sin 0 = 1 ; (4)
π π π π
k =1 ⇒ u1 = cos + i ⋅ sin , u1 = cos − i ⋅ sin ; (5)
n n n n
.................................................................................................................
(n − 1) ⋅ π (n − 1) ⋅ π
k = n −1 ⇒ u n −1 = cos + i ⋅ sin , (6)
n n
(n − 1) ⋅ π (n − 1) ⋅ π
u n −1 = cos − i ⋅ sin . (7)
n n
Pe de altă parte, se poate scrie că:
u 2⋅n − 1 = (u − u 0 ) ⋅ (u − u 0 ) ⋅ (u − u1 ) ⋅ (u − u1 ) ⋅...⋅ (u − u n −1 ) ⋅ (u − u n −1 ) =
n −1 n −1
=( u − 1) ⋅ ∏ (u − u k ) ⋅ (u − u k ) = ( u − 1) ⋅ ∏ [u 2 − u ⋅ (u k +u k ) + u k ⋅ u k ] .
2 2

k =− n k =− n
(8)
131
Deoarece:
k ⋅π k ⋅π
u k = cos + i ⋅ sin , (9)
n n
şi
k ⋅π k ⋅π
u k = cos − i ⋅ sin , (10)
n n
rezultă
k ⋅π
u k + u k = 2 ⋅ cos , (11)
n
şi
k ⋅π k ⋅π
u k ⋅ u k = cos 2 + sin 2 = 1. (12)
n n
Utilizând relaţiile anterioare se obţine:
n −1
⎛ k ⋅π k ⋅π ⎞
u 2⋅n − 1 = ∏ ⎜ u − cos − i ⋅ sin ⎟=
k =− n⎝ n n ⎠
n −1
⎛ k ⋅π ⎞
= ( u − 1) ⋅ ∏ ⎜ u 2 − 2 u ⋅ cos
2 2
+ 1⎟ . (13)
k =1 ⎝ n ⎠
Se consideră suma:
π n −1 ⎛ k ⋅π ⎞
S n = ⋅ ∑ ln⎜1 − 2 ⋅ u ⋅ cos + u2 ⎟, (14)
n k =1 ⎝ n ⎠
având diviziunea
⎛ π 2 ⋅π n ⋅π ⎞
Δ = ⎜ x 0 = 0 < x1 = < x 2 = <...< =π ⎟, (15)
⎝ n n n ⎠
cu punctele intermediare,
k
ξ k = x k = , k = 1,2,3,..., n, (16)
n
se obţine
n
σ Δ ( f , ξ k ) = ∑ f (ξ k ) ⋅ ( x k − x k −1 ) ,
h
(17)
k =1

pentru care
f ( x) = ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos x + u 2 ) . (18)
Rezultă astfel că:
n
σ Δ ( f , ξ k ) = ∑ f (ξ k ) ⋅ ( x k − x k −1 ) =
h
k =1
n
⎛π ⋅k k − 1⎞
= ∑ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos x + u 2 ) ⋅ ⎜ −π ⋅ ⎟=
k =1 ⎝ n n ⎠
π n ⎛ k ⋅π ⎞
= ⋅ ∑ ln⎜1 − 2 ⋅ u ⋅ cos + u 2 ⎟ , n ≥ 1. (19)
n k =1 ⎝ n ⎠
Limita sumei (9) se calculează:
π n ⎛ k ⋅π ⎞
lim S n = lim ⋅ ∑ ln⎜1 − 2 u ⋅ cos + u2 ⎟ =
n →∞ n n
n→∞
k =1 ⎝ ⎠
π n
⎛ k ⋅π ⎞
= lim ⋅ ln ∏ ⎜1 − 2 ⋅ u ⋅ cos + u2 ⎟ =
n →∞ n n
k =1 ⎝ ⎠

132
u 2n − 1 π
= lim
, n ≥ 1. ⋅ ln (20)
n →∞ n u 2 −1
Pentru rezolvare, se face următoarea discuţie:

Cazul 1, u < 1 :
π
π u 2n − 1
I (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos θ + u 2 ) ⋅ dθ = lim ⋅ ln = 0, (21)
0
n →∞ n u 2 −1
deoarece lim u 2⋅n = 0 .
n →∞
Deoarece funcţia cos θ este pară, rezultă că integrala este nulă şi pe intervalul [π, 2π].
Cazul 2, u > 1 :
π
π u 2⋅n − 1
I (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos θ + u 2 ) ⋅ dθ = lim ⋅ ln =
0
n →∞ n u2 −1
π π
= lim ⋅ ln(u 2⋅n − 1) − lim ⋅ ln(u 2 − 1) =
n →∞ n n n →∞

⎛ π
1 ⎞
= lim ⋅ ln u 2 ⋅ ⎜1 − 2⋅n ⎟ = 2 ⋅ π ⋅ ln u . (22)
n →∞ n
⎝ u ⎠
Deoarece integrala este definită pe intervalul [0, 2π], iar funcţia cos θ este pară se obţine:
2⋅π
I (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cosθ + u ) ⋅ dθ = 4 ⋅ π ⋅ ln u .
2
(23)
0

Soluţia 2

Se calculează integrala:
π
I (− x) = ∫ ln(1 + 2 ⋅ x ⋅ cos θ + x 2 ) ⋅ dθ . (24)
0
Se face schimbarea de variabilă θ = π − ϕ şi se obţine:
π
I (− x) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ x ⋅ cos ϕ + x 2 ) ⋅ dϕ = I ( x) . (25)
0
Se calculează integrala:
π
⎛1⎞ ⎛ 2 1 ⎞
I ⎜ ⎟ = ∫ ln⎜1 − ⋅ cos θ + 2 ⎟ ⋅ dθ =
⎝ x⎠ 0 ⎝ x x ⎠
π π
1
= ∫ ln( x − 2 ⋅ x ⋅ cos θ + 1) ⋅ dθ + ∫ ln
2
⋅ dθ = I ( x) − 2 ⋅ π ⋅ ln x . (26)
0 0 x2
Se adună membru cu membru integralele I(x) şi I(− x) de unde rezultă:
π
I ( x) + I (− x) = 2 ⋅ I ( x) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ x ⋅ cos θ + x 2 ) ⋅ dθ =
0
2⋅π
1
= ⋅ ∫ ln(1 − 2 ⋅ x 2 ⋅ cos ϕ + x 4 ) ⋅ dϕ =
2 0
π 2⋅π
1 1
= ⋅ ∫ ln(1 − 2 ⋅ x 2 ⋅ cos ϕ + x 4 ) ⋅ dϕ + ⋅ ∫ ln(1 − 2 ⋅ x 2 ⋅ cos ϕ + x 4 ) ⋅ dϕ . (27)
2 0 2 π
Se face schimbarea de variabilă ϕ = π + ψ şi rezultă:
1 1
2 ⋅ I ( x) = ⋅ I ( x 2 ) + ⋅ I (− x 2 ) , (28)
2 2
133
sau
2 ⋅ I ( x) = I ( x 2 ) , (29)
de unde rezultă
1
I ( x) = ⋅ I (x 2 ) . (30)
2
Analog se deduce că:
1
I ( x) = ⋅ I (x 4 ) , (31)
4
sau generalizând,
1
n
⋅ I ( x 2⋅n ) , n ∈ N.
I ( x) = (32)
2
2⋅n
Cum însă, x ≤ 1 şi I(x) este o funcţie continuă, aceasta admite o margine superioară
finită în intervalul (−1,1).
În aceste condiţii se poate considera:
1
I ( x) ≤ n ⋅ Lsup . , (33)
2
ceea ce implică faptul că
lim I ( x) → 0 , (34)
n→∞

situaţie care implică


2⋅π
I (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos θ + u ) ⋅ dθ = 0 , dacă u ≤ 1 .
2
(35)
0

În aceleaşi condiţii, pentru


x < 1 ⇔ 1/ x >1, (36)
expresia:
⎛1⎞
I ⎜ ⎟ = I ( x) + 2 ⋅ π ⋅ ln x , (37)
⎝ x⎠
devine
⎛1⎞ 1
I ⎜ ⎟ = 2 ⋅ π ⋅ ln , (38)
⎝ x⎠ x
sau dacă se notează y =1/x se obţine
I ( y ) = 2π ln y , y ≥ 1 . (39)
Pentru notaţiile date la rezolvarea 1, y = u , integrala din text devine:
I (θ ) = 2π ln u , dacă u ≥ 1 . (40)
Deoarece integrala este definită pe intervalul [0, 2π], iar funcţia cos θ este pară se obţine:
2⋅π
I (θ ) = ∫ ln(1 − 2 ⋅ u ⋅ cos θ + u ) ⋅ dθ = 4 ⋅ π ⋅ ln u , dacă u ≥ 1 .
2
(41)
0
Bibliografie

[1] Roşculeţ, M. - Analiză matematică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984.


[2] Flondor, D., Donciu, N. - Algebră şi analiză matematică. Culegere de probleme. vol. 2,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
[3] Sireţchi, Gh. - Calcul diferenţial şi integral, vol.1/vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985.
[4] Şabac, I. - Matematici speciale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[5] Golovanov, N., Popescu, G., Dumitrana, T., Coatu, S. - Evaluarea riscurilor generate de
descărcările electrostatice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.

134