Sunteți pe pagina 1din 1

Podul lui Traian

Podul lui Traian a fost ridicat din ordinul împăratului Traian, după planurile lui Apollodor din
Damasc, arhitectul Columnei, în perioada dintre cele două războaie dacice (103-105 p. Chr.) . Podul de la
Drobeta a fost cel mai mare pod construit în antichitate, fiind considerat o minune a acelor timpuri.
Scopul construcției a fost acela de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a
proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.
Pentru zidirea portalurilor și a pilelor (picioarelor), s-au întrebuințat piatră, cărămidă și mortar
hidraulic, turnate in chesoane (casete) din bârne de lemn amplasate în albia Dunării. La exterior, aceste
pile au fost placate cu blocuri de calcar. Partea superioară, tablierul, a fost construită din lemn, având
înălțimea de 3m și lățimea de 14.5m (cât să permită trecerea ca pe uscat a unei legiuni cavalerie de
marș), estimându-se că, pentru realizarea lui au fost defrișate circa 200 de hectare de pădure de stejar.
Podul a avut o lungime totală de 1135m și o înălțime 18m. La cele două capete ale Podului, sudic
(Pontes) și nordic (Drobeta), au fost construite arcuri de triumf, porți monumentale, expresie a măreției
și puterii romane imperiale. Pentru a pune bazele pilaștrilor, romanii au deviat parțial cursul Dunării
folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut și azi în Serbia la est de orașul Cladova. Astfel, primii
10- 12 piloni au fost ridicați pe uscat. Pentru construcția celorlalți, s-au folosit cofraje din bârne de stejar
cimentate și sisteme de pompe.
Din această construcție se mai păstrează parte din portalurile și picioarele principale de nord si
de sud, restul aflându-se sub nivelul actual al Dunării care, în această zonă, a crescut cu circa 8-10 m
după construirea celor doua hidrocentrale de la Porțile de Fier I- Gura Văii (1970) și Porțile de Fier II-
Ostrovul Mare (1984).