Eseu cu privire la tema s, i viziunea despre

lume dintr-un roman interbelic realist,

obiectiv

Context

„Ion” , primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), este un roman realist de tip
obiectiv, ilustrând o capodoperă a literaturii române interbelice. Nucleul romanului se află în
nuvelele anterioare, „Zestrea” s, i „Rus, inea” , iar sursele de inspirat, ie sunt trei experient, e
de viat, ă ale autorului receptate artistic: gestul t,ăranului care a sărutat pământul, vorbele
lui Ion al Glanetas, ului s, i bătaia primită de o fată cu zestre de la tatăl ei din cauza unui t,
ăran sărac.

1 Încadrarea romanului studiat într-o tipologie, într-un curent

cultural/literar, într-o orientare tematică

Opera literară „Ion” este un roman, prin amploarea act, iunii, desfăs, urată pe mai
multe planuri, cu un un conflict complex, personaje numeroase s, i realizarea unei imagini ample
asupra viet, ii.
Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detas, at, impersonal), al
narat,iunii la persoana a III-a s, i a relat, iei narator-personaj (naratorul omniscient s, i
omniprezent).
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea perspectivei
narative, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru și impersonal.

2 Ilustrarea temei prin episoade/citate/secvent, e comentate

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condit, iile socio-economice ale
satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală, posesiunea
pământului, este dublată de tema iubirii s, i de tema destinului.
Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor aspecte ale
lumii rurale: obiceiuri s, i tradit, ii (nas, terea, nunta, înmormântarea, hora, jocul popular,
portul), relat, ii socio-economice, relat, ii de familie, institut, iile (biserica, s, coala),
autorităt, ile.
O primă scenă-cheie o constituie cea a horei, numită de N. Manolescu „o horă a
soartei”. Astfel, din șoseaua ce vine de la Cârlibaba se desprinde un drum alb mai sus de Armadia.
Acesta urcă anevoie, poposind la Cișmeaua-Mortului, apoi cotește pe sub Râpele-Dracului ca să
dea buzna în Pripas, satul unde se desfășoară acțiunea. Satul pare mort, ceea ce denotă neglijența
oamenilor față de aspectul zonei și situația precară a acestora. Totuși, imaginea satului se schimbă
într-o zi de duminică, la horă, în curtea Todosiei.
Așezarea sătenilor reflectă relațiile sociale. Separarea celor două grupuri ale bărbaților respectă
stratificarea economică. Fruntașii satului, primarul și țăranii bogați, discută separat de țăranii
mijlocași, așezați pe prispă. În satul tradițional, lipsa pământului este echivalentă cu lipsa
demnității, fapt redat de atitudinea "sărăntocului" Alexandru Glanetașu: "Pe de lături, ca un câine
la ușă bucătăriei, trage cu urechea și Alexandru Glanetașu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-
se totuși să se vâre între bogătași".
Fetele rămase nepoftite privesc hora, iar femeile căsătorite vorbesc despre gospodărie. Rolul
horei în viața comunității sătești este acela de a-i asigura coeziunea și de a facilita întemeierea
noilor familii. De aceea în joc sunt numai flăcăi și fete.

3 Prezentarea elementelor de structură s, i de compozit, ie ale textului

narativ, semnificative pentru tema s, i viziunea despre lume
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul detas,at, omniscient s,i omniprezent
relatează întâmplările la persoana a III-a.
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al t, ărănimii prin
dragostea lui pentru pământ, individualizat însă prin modul în care îl obt, ine.
Simetria compoziției este evidențiată de titlurile celor două părt, i ale romanului ce
denumesc cele două patimi ale personajului principal: „Glasul pământului” s, i „Glasul
iubirii”. Denumirile celor 13 capitole (număr simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul
narativ având un „Început” s, i un „Sfârs, it”.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viat, a t, ărănimii s, i a intelectualităt, ii
sătes, ti, iar prin tehnica contrapunctului, o anumită temă, moment esent, ial sau conflict sunt
înfăt, is, ate în cele două planuri (nunta t, ărănească a Anei cu Ion corespunde, în planul
intelectualităt, ii, nunt, ii Laurei cu George Pintea; conflictul dintre Ion s, i Vasile
corespunde conflictului dintre intelectualii satului).
O a doua scenă-cheie reprezentativă este nunta Anei cu Ion. Acesta o lasă pe Ana cu copil și
nu intenționează să o ia de soție, iar vorba începe a circula repede în sat cu ajutorul Zenobiei.
Văzând acestea, Vasile îi trage bătaie bună Anei, la care Ion arată nepăsare "Lasă că bine-i face!
Lasă s-o bată zdravăn, că i se cade! adăugă Ion cu un rânjet răutăcios care-i înnegri toată fața".
Totuși, preotul Belciug rezolvă situația: Ion o ia pe Ana dacă Vasile promite că îi oferă toată
averea lui și zestrea Anei.
Astfel, nunta este pregătită și durează trei zile, conform tradiției românești. Ospățul se făcea la
socrul cel mic, iar pe la miezul nopții mireasa urma să joace pe bani. Fiindcă Ana, cu sarcina ei, s-
ar fi ostenit prea tare, îi ținu locul drușca întăi, Florica. Atunci Ana observă privirile lui Ion față de
Florica. În ultima zi, ospățul se mută la socrii cei mari, unde mireasa se duce cu lada cu zestre.
Conflictul central al romanului este lupta pentru pământ din satul tradit, ional, unde
averea aduce respectul comunităt, ii. Drama lui Ion este drama t, ăranului sărac.
Ion este personajul principal s, i eponim, realizat prin tehnica basoreliefului s, i a con-
trapunctului. Ion este personaj monumental, complex, cu însus, iri contradictorii: viclenie s, i
naivitate.
Stilul narativ este neutru, impersonal, „stilul cenus, iu” fiind specific prozei realiste
obiective; autorul respectă autenticitatea limbajului regional. Relat, ia dintre t, ăran s, i pământ
este înfăt, is, ată în trei ipostaze simbolice: pământul-mamă, pământul-ibovnică și pământul-
stihie.

Concluzie
Apreciat la aparit, ie de criticul E. Lovinescu drept „cea mai puternică creat, ie obiectivă a
literaturii române”, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este o capodoperă a literaturii române
realiste interbelice.