See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/321758630

Scoala si Comunitatea locala, Editura Amanda, Bucuresti, 90p

Book · December 2010

CITATIONS READS

0 1,697

4 authors:

Alexandru Andrășanu Litoiu Nicoleta

University of Bucharest Polytechnic University of Bucharest
30 PUBLICATIONS   70 CITATIONS    14 PUBLICATIONS   13 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Dan V Palcu Sorin Piperca

Utrecht University Birkbeck, University of London
43 PUBLICATIONS   347 CITATIONS    13 PUBLICATIONS   150 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Geoconservation View project

Buzau Land Geopark View project

All content following this page was uploaded by Dan V Palcu on 25 January 2018.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Alexandru Andrășanu . Nicoleta Lițoiu
Dan Valentin Palcu . Sorin Eugen Piperca

Ghidul Profesorilor - Module EDUCAȚIONALE

Școala și comunitatea locală

Școala și comunitatea locală • Ghidul Profesorilor - Module Educaționale

Materiale realizate cu finanțare de la

AdministrațIA Fondului Pentru mediu

Bucureşti 2010
ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ
 ALEXANDRU ANDRĂŞANU
NICOLETA LIŢOIU
DAN VALENTIN PALCU
SORIN EUGEN PIPERCA

ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ

Implicarea şcolii în dezvoltarea durabilă
din zonele cu arii protejate

 
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Întocmirea Planului de
Management al Geoparcului Dinozaurilor Tara Haţegului, finanţat de
Administratia Fondului pentru Mediu.
Aceasta publicatie constituie suportul de curs pentru patru module de formare si
un element de bază in realizarea obiectivelor propuse prin Planul de management al
Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului.

Copyright © GEOMEDIA 2010

La realizarea materialelor au colaborat: Silvia Szakacs Mikes, Liliana Farcasiu,

Rodica Stoicuta, Viluca Stancesc, Dorel Marian Rusti, Catalin Stoian, Ioana Daia,
Dana Alexandrescu, Ana Pascu, Carmen Mihalache, Ioana Jurcă, Geanina Stan,
Victoriţa Ghinea, Florina Crişan.
ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ
Implicarea şcolii în dezvoltarea durabilă
din zonele cu arii protejate

Suport de curs pentru formare continuă

VI

Cuprins

INTRODUCERE 1

MODULUL I - Rolul şcolii în dezvoltarea durabilă 3

Conceptul de dezvoltare durabilă 4
Educaţia pentru mediu 5
Educaţia pentru dezvoltare durabila 7
Propunere de pachet educational pentru dezvoltare durabila in Tara Hategului 9
Dezvoltarea de activităţi educaţionale suport 13

MODULUL II - Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului 17

Conceptul de geoparc 18
Valoarea geodiversitatii 20
Raportul dintre natură, cultură şi civilizaţie 20
Harta identitatii locale 21

MODULUL III - Scrierea şi managementul unui proiect 31
Tipuri de proiecte 32
Fondurile structurale 34
Alte programe de finantare 39
Componentele unui proiect educational 41
Analiza critica a unui proiect 48

MODULUL IV -Comunicarea 51
Procesul de comunicare 52
Comunicarea interpersonală 55
Comunicarea de grup 58
Comunicarea în organizaţii sau instituţii 61
Prezentarea unei lucrari 70

Referinte bibliografice 75
1
Introducere

Acest curs de formare este destinat formarii profesorilor din şcolile din Ţara Haţegului,
în contextul realizarii obiectivelor de conservare a patrimoniului natural si cultural
din cadrul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului. Unul din obiectivele majore ale
activitatilor din Planul de management a geoparcului il constituie crearea unei strategii
educaţionale coerente, care să asigure un fundament durabil pentru dezvoltarea socio-
economica a zonei.

Bazat pe un studiu de teren interdisciplinar, cursul răspunde unor nevoi de formare

stringente şi este parte componenta a reţelei şi a parteneriatului regional ce urmareste
dezvoltarea unor pachete educaţionale adaptate specificului local. În acelaşi timp, acest
demers prefigurează formarea unui parteneriat naţional şi internaţional.

Materialele sunt, în cea mai mare parte, originale şi sunt rezultatul activităţilor şi
experienţelor educaţionale anterioare ale echipei proiectului. Ele pot constitui un model
perfectibil pentru organizarea unor sesiuni de formare similare, în Ţara Haţegului sau în
alte regiuni, în care se poate aplica modelul de dezvoltare propus.

Suportul de formare propus este justificat în mod special de nevoia de a cunoaşte şi

valorifica corespunzător potenţialul natural si cultural, în spiritul dezvoltării durabile,
a comunităţii locale. Acest curs este conceput ca un suport necesar pentru formarea
profesorilor din Tara Hategului si nu numai , dar si pentru a completa informatiile
existente pentru cursurile optionale Descoperirea Naturii si Traditii locale. El constituie
baza elaborarii unui al treilea curs Dezvoltare durabila, adresat elevilor din clasa a VIII-a.

Cursul vizează, alături de descoperirea geodiversitatii unui teritoriu,, descoperirea

tradiţiilor locale şi modul de utilizare a patrimoniului natural şi cultural pentru realizarea
unor materiale educationale. Dezvoltat ca suport al cursurilor de formare pentru cadrele
didactice, într-o unitatea şi coerenţa a modului de abordare, îşi propune crearea unui
cadru general pentru programele de dezvoltare locală, în toate comunele Ţării Haţegului,
pentru intărirea identităţii şi coeziunii sociale. Cursul poate constitui un bun model
adaptabil şi altor zone, mai ales acolo unde există un bogat patrimoniu ce trebuie protejat
cu sprijinul şi în folosul în primul rând al localnicilor.

Unul din conceptele noi pe care le aduce il constituie regruparea spatiala si mentala a
elementelor materiale si imateriale ale unui teritoriu in ceea ce am numit Harta identitatii
locale. Aceatsa este vazuta ca o baza de date, dinamica, a elementelor de geologie,
sol, hidrologie, habitate, flora si fauna, toponime, hidronime, organizare spatiala a
localitatilor, arhitectura vernaculara, lgende, povesti, traditii, ocupatii traditionale, unelte,
organizare locala, cutume, sarbatori, memorii si povesti ale familiilor. Acestea se vor
completa cu alte elemente identificate in anii viitori.
 3

Modulul I

Rolul şcolii în dezvoltarea durabilă

Scopurile modulului

• Familiarizarea cu problematica dezvoltării durabile

• Identificarea rolului şcolilor şi a cadrelor didactice în dezvoltarea locală
• Scurta prezentare a tipurilor de activităţi educaţionale
• Investigarea opiniilor elevilor referitoare la educaţia pentru dezvoltare durabila

Activităţile propuse

1. Prezentarea ideilor, datelor, activităţilor demarate

2. Dezbateri referitoare la rolul cadrelor didactice şi a şcolilor
3. Prezentarea diferitelor tipuri de activităţi educaţionale
4. Dezbateri referitoare la tipurile de materiale educaţionale adaptate dezvoltării
locale durabile
5. Realizarea unui Chestionar de opinie a elevilor
Probleme de evaluat

• Gradul de interes şi de implicare a participanţilor în evaluarea nevoilor sociale,

educaţionale şi economice specifice zonei
• Utilizarea datelor/ideilor rezultate în conceperea de proiecte pentru comunitate
• Disponibilitatea profesorilor de a se implica în programe educaţionale
• Interesul şi motivaţia pentru implicarea în dezvoltarea materialelor educaţionale
adaptate zonei
4

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Problematica mediului înconjurător constituie o temă de dezbatere majoră a ultimelor

decenii. Opiniile, concepţiile şi atitudinile sunt uneori conjuncturale, datorate unei mode
sau unor programe de finanţare, dar reflectă în acelaşi timp o situaţie reală: îngrijorarea
pentru o degradre continuă a mediului înconjurător şi pericolele imense ce pot ameninţa
specia umană în cazul unor dezastre ecologice. Raportul Meadows din 1972 privind
limitele creşterii a marcat un prim semnal de alarmă şi un moment de reflexie asupra nevoii
de schimbare a strategiilor de dezvoltare, în condiţiile în care creşterea populaţiei ameninţă
consumul drastic al resurselor de apă, sol, energie şi o scădere continuă a nivelului de trai.
În acelaşi an Conferinţa de la Stockholm inaugura seria dezbaterilor asupra legăturiilor ce
trebuiesc stabilite între protecţia naturii şi dezvoltarea societăţii.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost popularizat prin Raportul Comisiei Mondiale
sasupra Mediului şi Dezvoltării, aşa numitul Raport Brundtland (1987). Definiţia propusă
este una dintre cele mai folosite şi acceptate pentru dezvoltarea durabilă ca fiind „o
dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite şansa generaţiilor viitoare
de a răspunde propriilor nevoi”.
Dezvoltarea durabilă trebuie să menţină un echilibru între nevoia de dezvoltare, bunăstare,
progres, creştere demografică, a societăţii umane şi resursele limitate ale Pământului,
coexistenţei cu celelalte specii, păstrării în limitele admise ale factorilor de mediu. Este o
articulare a protecţiei mediului cu modalităţile de dezvoltare economică şi socială la scară
mondială şi în succesiune temporală. Este o căutare permanentă a unui echilibru între
interesele generaţiei actuale şi a generaţiilor viitoare. Punerea în practică a acestor obiective
se bazează pe trei piloni:
- un pilon economic: dezvoltarea durabilă trebuie să asigure dezvoltare, creştere şi
eficacitate economică;
- un pilon social, prin care dezvoltarea nu înseamnă câştig de dragul câştigului ci pentru a
răspunde unor nevoi umane, unor obiective de ehitate şi coeziune socială;
- un pilon de mediu, neglijat până la acel moment, prin care dezvoltarea trebuie să păstreze,
emelioreze, valorifice resursele naturale şi mediul pe termen lung.
Cei trei piloni trebuiesc consideraţi egali şi luaţi ăn considerare împreună în cadrul
politicilor de dezvoltare locală. Un teritoriu (comună, regiune) reprezintă un element de
planificare strategică în cadrul căruia se fac planurile de dezvoltare şi unde se pot armoniza
cele trei direcţii (domenii) majore de acţiune. Este cadrul în trebuie să se implice toate
grupurile care au un anumit interes (stakeholders) pentru a asigura convergenţa intereselor
şi succesul aplicării, cu modificările necesare, a planurilor stabilite.
Conferinţa de la Rio „Earth Summit” a constituit o etapă decisivă în implicarea masivă
a guvernelor în favoarea dezvoltării durabile şi în stabilirea unor principii fondatoare
ale conceptului. Conferinţa a favorizat adoptarea unor convenţii internaţionale care să
faciliteze un angajament comun şi diferenţiat in confruntarea cu ameninţările planetare:
Convenţia asupra schimbărilor climatice (1994), Convenţia cadru asupra diversităţii
biologice, Convenţia cadru asupra deşertificării (1997). De asemenea Conferinţa a permis
adoptarea Declaraţiei asupra Mediului şi Dezvoltării şi Declaraţia de principiu referitoare
la păduri.
Cele 171 de guverne prezente la Rio au adoptat Agenda 21. Aceasta constituie un plan global
de acţiune ce trebuie pus în practică în toate domeniile în care activităţile umane afectează
 5

mediu. Este recomandată realizarea unor Agende 21 locale la toate nivelele teriotriale: ţară,
regiune. Localitate. Acestea sunt strategii de dezvoltare ce iau în considerare patru domenii
majore:
1. Domeniul economic şi social (dinamica demografică, asigurarea calităţii vieţii,
promovarea unui anumit mod de viaţă);
2. Conservarea şi protecţia resurselor (protejarea atmosferei, gestiunea terenurilor, gestiunea
ecosistemelor, promovarea unei agriculturi durabile, managementul deşeurilor, protejarea
resurselor de apă, evitarea poluării);
3. Asigurarea unui parteneriat între toate instituţiile, structurile locale pentru o participare
activă şi responsabilă (societatea civilă, minorităţile de diverse tipuri, sindicatele, industria);
4. Crearea unor mecanisme care să permită pşstrarea durabilităţii dezvoltării (financiare,
tehnologice, sensibilizarea publicului, educaţia, instituţii)
Aşa cum se observă toate aceste prevederi indică o schimbare profundă în abordarea
dezvoltării şi a atitudinii faţă de mediu. Ea generează reacţii sociale, politice, educaţionale
ce indică un curent de gândire şi comportament ce ar putea fi numit etica de mediu sau
ecologism sau chiar eco-filosofie. Aceste atitudini modifică perspectiva de percepţie şi
determină un comportament ce se doreşte moral şi autentic pentru a evita catastrofa spre
care tindem, în cazul continuării dezvoltării industriale clasice.

EDUCATIA PENTRU MEDIU

Educatia pentru mediu este un concept nou si vechi in acelasi timp, daca tinem seama
de faptul ca el a fost influentat de diverse curente de gindire ce vin chiar si din secolele
al XVIII-lea si al XIX-lea. O definitie general acceptata este cea a lui Palmer (1998)
conform careia: “Educatia pentru mediu este un process de recunoastere a valorilor si
conceptelor necesare dezvoltarii unor abilitati si atitudini ca baza a intelegerii si aprecierii
interdependentei dintre societatea umana, cultura sa si mediul biofizic in care traieste.
Acest tip de educatie genereaza practici si criterii ale unui cod comportamental in ceea ce
priveste calitatea mediului”.

Dificultatea abodarii educatiei pentru mediu consta in faptul ca ea nu reprezinta un simplu

„instrument de rezolvare a problemelor de mediu. Este o dimensiune esentiala a educatiei
de baza orientata spre sfera interactiunilor ce leaga intim dezvoltarea individuala si sociala
de cea a legaturilor cu mediul. Scopul ei este de a induce dinamici sociale, la diverse tipuri
de comunitati pentru a genera o abordare autonoma si creativa a problemelor de mediu si
a identifica posibile solutii” (UNESCO, 2002).
O alta problema intilnita este aceea a definirii subiectului. Ce inseamna mediul? Acesta
poate fi vazut din diferite perspective (UNESCO, 2002):
- Mediul reprezinta natura si toate conexiunile noastre cu ea, ca parte integranta a naturii
si diversitatea bioculturala generata;
- Mediul reprezinta totalitatea resurselor ce trebuie impartite echitabil si manageriate cu
responsabilitatea pentru generatiile viitoare;
- Mediul ca problema ce trebuie solutionata sau evitata, necesitind dezvoltarea unor abilitati
de conservare, management, investigare critica
- Mediul ca sistem complex (socio-ecologic) format din interactiunea diverselor sisteme
terestre, inclusiv cel antropic;
6

- Mediul ca loc de desfasurare a vietii, ce trebuie descoperit, explorat, inteles, reconstruit,

protejat;
- Mediul ca loc de cooperare intercomunitara, de convietuire.

Desi paradoxal, mediul reprezinta suma tuturor acestor viziuni unilaterale fiind si motivul
pentru care educatia pentru mediu este una din marile prioritati ale societatii actuale, la
nivel global, prioritate sustinuta prin strategii, politici, structuri, finantari. Asa cum este
si normal pentru o problema globala a carei solutie necesita o larga interdisciplinaritate si
implicare personala are diferite curente si opinii, uneori contradictorii, doua constituind
temele multor dezbateri: Prima opinie este cee referitoare la finalitatea educatiei pentru
mediu si anume formarea unei etici, a unei doctrine favorabile in raport cu mediul. Pe
de o parte aceasta valoare etica este greu de evaluat la sfirsitul formarii iar in al doilea
rind ea are efect doar daca majoritatea membrilor societatii isi insusesc aceasta valoare
si actioneaza in consecinta. Un subiect interesant de dezbatere este cel al modalitatii de
formare a acestei etici. Este general recunoscut scopul educatiei ca fiind acela de a “dezvolta
capacitatile intelectuale prin achizitia de cunostinte si formarea de abilitati in a evalua critic
cunostintele acumulate” (Mapping and Johnson, 2005; p2), abordarea de tip militant a
educatiei pentru mediu poate fi privita ca o indoctrinare, ca o impunere a unor credinte
sau adevaruri absolute (Palmer, 1998; Mappin and Johnson, 2005) ale unor grupuri
militante (ex verzii extremisti) si efectul poate fi cel opus obiectivelor initiale. In opinia
acelorasi autori: “pentru evitarea unor astfel de conflicte, educatia pentru mediu trebuie
sa ofere un numai perspectiva naturalista dar si pe cea sociala, política, filozofica, morala,
religioasa, astfel incit formatorii sa ofere cit mai multe informatii asupra interactiunilor
dintre diversele sisteme terrestre si impactul asupra complexelor socio-umane iar elevii sa
traga singuri propriile concluzii.”
Cea de a doua opinie se refera la modul de predare a educatiei pentru mediu. Exista tendinta
introducerii unor cursuri separate in cadrul curriculum-ului national, adaptate pe nivele de
virsta. O alta tendinta sustine integrarea educatiei pentru mediu in toate disciplínele ce au
tangenta cu acest domeniu, din curricula scolara. Cea de a doua abordare este considerata
cea mai eficace din mai multe motive: Ofera dimensiunea pluridisciplinara a problemei;
Solicita fiecarui domeniu sa identifice propriile mijloace de prezentare a problemelor si
solutiilor de mediu; Ofera, in final, o abordare holista; Solicita specialistii in educatie din
toate ariile curriculare sa gaseasca mijloace adecvate pentru sustinerea formarii: programe,
manuale, toolkituri, aplicatii practice.
Educatia pentru mediu (EM) ste intim legata de conceptul de dezvoltarea durabila si de
educatia pentru dezvoltare durabila (EDD). Cele doua fiind atit de mult asociate este
difícil de realizat o delimitare, diferentele fiind mai degraba date de finalitatile educationale.
Educatia pentru mediu are drept scop cosntientizarea asupra interdependentei dintre
sistemul socio-economic si celelalte sisteme naturale si in consecinta dezvoltarea unui
comportamt responsabil. Educatia pentru dezvoltarea durabila urmareste responsabilizarea
in toate activitatile ce vizeaza planificarea dezvoltarii, la toate nivélele, astfel incit sa fie luati
in considerare, in mod egal, cu toate implicatiile, cei trei mari piloni: mediul, societatea,
economía. In fapt, obiectivele celor doua tipuri de educatie sunt complementare, chiar daca
exista tendinta de a integra educatia pentru dezvoltare durabila educatiei pentru mediu.
Instalarea in constiinta publica a conceptului de dezvoltare durabila a inceput acum mai
bine de doua deceniii, ca o alternativa la modele de crestere economica existente. Cea mai
 7

cunoscuta definire a conceptului este cea formulata in Raportul din 1987 al Comisiei
pentru mediu si Dezvoltare, cunoscut si sub numele de Raportul Brundtland. Definitia
propusa considera dezvoltarea durabila ca dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente
fara sa comporomita posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile dorinte,
obiectivul general al dezvoltarii durabile fiind identificat in 1991 drept “cresterea calitatii
vietii comunitatilor umane prin respectarea capacitatii de suport a ecosistemelor” (IUCN,
1994). In consecinta, Asa cum am mentionat mai sus, educatia pentru dezvoltare durabila
este parte integrante a ceea ce se intelege prin educatie de mediu si a ceea ce reprezinta
scopul major al acesteia. Dezvoltarea durabila se refera la relatiile dintre activitatile
economice, utilizarea resurselor naturale si nivelul de calitate a vietii atins. Dezvoltarea
durabila presupune crearea unor noi activitati economice care sa garanteze nivelul de
calitate de viata propus pe termen lung, in paralel cu reducerea consumului de resurse
naturale la o cincime din nivelul actual (pentru Europa). Dezvoltarea durabila presupune
implicarea cetatenilor in domeniul lor de responsabilitate si schimbarea mentalitatii si
comportamentului.

EDUCATIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILA

Educatia pentru dezvoltare durabila este definita ca o viziune a educatiei menita sa formeze
oameni capabili sa-si asume responsabilitati pentru crearea unui viitor durabil. Desi pare
ce sa suprapune educatiei pentru mediu, prin misiunea sa, este mai degraba o componenta
proactiva si dinamica a educatiei pentru mediu. Rolul educatiei pentru dezvoltare durabila
a fost foarte bine definit in cadrul Summitului de la Rio de Janeiro, (1992). Documentul
program adoptat cu ocazia eveniment a fost Agenda 21, document vazut ca un cadru
dinamic cu obiective, activitati si mijloace de aplicare pentru domeniile majore ale vietii
sociale si economice.
In capitolul 36 al Agendei 21 - „Promovarea educatiei, constientizarii publice si formarii”
se stabileste clar rolul educatiei in acest efort global. Educatia pentru mediu si pentru
dezvoltare trebuie sa fie integrate in toate disciplinele si trebuie sa foloseasca atit metode
formale cit si non-formale si mijloace eficiente de comunicare. Este nevoie de un dialog
permanent si cautarea unor solutii eficiente care sa poata asigura si o crestere a calitatii vietii
si reducerea consumului de resurse naturale.
In cadrul aceluiasi document, educatia pentru dezvoltare durabila a fost incadrata intr-un
nou tip de educatie; educatia pentru schimbare (art 36.1, 36.2) care, spre deosebire de
formele traditionale de invatare (de mentinere a conditiilor de mediu) noua forma este
anticipativa, adica pe deplin coerenta cu o gindire proiectiva a viitorului si posibilitatea
interventiei in sirul evenimentelor pentru corectii sau evitari ale catastrofelor. Acest tip
de invatare nu se caracterizeaza doar prin faptul ca este anticipativa ci si prin faptul ca
este participativa asa cum remarca Liviu Antonesei (2002, p 178). Se creaza doua tipuri
de solidaritate, esentiale pentru supravietuirea speciei umane: in timp (prin anticipare) in
sensul gestiunii in comun a unor resurse, valori, iealuri pe care le-am mostenit si pe care
trebuie sa pe transmitem mai departe si in spatiu (prin participare) intelegind implicarea
personala in identficarea si gasirea de solutii pentru problemele grupului, actiuni ce necesita
dialog, cooperare, interculturalitate.
EDD trebuie sa fie un instrument efficient in angajarea oamenilor in luarea deciziilor,
in gindirea propriului viitor, in aplicarea deciziilor si in urmarirea aplicarii deciziilor.
8

Esential in finalitatea acestei educatii o reprezinta formare urmatoarele abilitati (Tilbury &
Wortman, D, 2004):
- Vizionarismul – a fi capabil sa-ti imaginezi un viitor mai bun;
- Gindirea critica si reflectia - capacitatea de a pune la indoiala conceptiile actuale, sumarea
opiniilor. Acestea ii ajuta pe oameni sa examineze structurile economice, sociale, de mediu
- Gindirea sistémica, a vedea complexitatea si interdependenta sistemelor terrestre;
- Capacitatea de a crea parteneriate, promovarea dialogului, de a negocierii, de a lucra in
echipa;
- Participarea la luarea deciziilor.
In acest context “atit educatia formala cit si cea informala sunt esentiale pentru schimbarea
atitudinii oamenilor pentru a le crea capacitatea de a evalua si exprima propriile preocupari in
acest sens. Educatia este esentiala pentru a dezvolta valori etice, atitudini si comportamente
in sensul DD si pentru participare efectiva in luarea deciziilor” (art 36.1 si 36.2 din Agenda
21, 1992). Pentru a acorda o mai mare sustinere programelor educationale, UNESCO a
lansat programul „Deceniul Educatiei pentru Dezvoltare Durabila 2005 – 2014”.
Educaţia pentru conservarea mediului şi mai ales a elementeor naturale a căpătat o pondere
tot mai mare in programa şcolară dar şi in cadrul activităţilor extraşcolare, prin organizarea
unor manifestări, infiinţarea de cluburi ecologice, participarea la tabere de formare sau
de sprijinire a administraţiilor unor arii protejate. In cele ce urmează vor fi prezentate
elementele majore ale unui unui model propus pentru educaţia in şcolile din zonele cu arii
protejate şi exemple de activităţi extraşcolare complementare. Modelul educational propus
cuprinde trei componente majore: formarea profesorilor, crearea unui pachet educaţional
adaptat zonei şi crearea unor structuri suport capabile să susţină şi să dezvolte modelul.
Formarea profesorilor este un element cheie in aplicarea modelului, cadrele didcatice
fiind factorul determinat in asigurarea unei bune legături cu elevii şi comunitatea locală.
Cursurile de formare, bazate pe o analiză de nevoi preliminară trebuie să aibă la bază
materiale de formare adaptate nevoilor şi priorităţilor zonei. Fiind vorba de zone rurale, cu
arii protejate, in care se urmăreşte o dezvoltare durabilă, cu implicarea activă a comunităţii,
domeniile de formare sunt diferite de temele propuse in cursurile de formare obişnuite.
Tematica, programa, modul de desfăşurare trebuie să respecte cerinţele legale impuse de
normele de formare in vigoare şi trebuie să fie dezvoltate in colaborare cu inspectoratele
şcolare locale. Cursurile vor avea un număr de credite alocat, funcţie de numărul de ore şi
un certificat de absolvire.
 9

APLICATII PRACTICE
Exerciţii

1. Realizaţi o listă a ariilor naturale protejate din zona / judet;

2. Identificaţi modalităţi de integrare a acestora în realizarea activităţilor didactice cu
tematică referitoare la natură;;
3. Identificaţi modalităţile concrete de implicare profesională – în calitate de cadru
didactic – în activităţile de derulare a unei strategii locale ;
4. Propuneţi modalităţi concrete prin care poate fi implicată şcoala dvs./elevii în
derularea activităţilor strategiei / conservarea patrimoniului natural.

Următoarele elemente pot fi utilizate în procesul educaţional:

- O hartă cu amplasarea ariilor protejate;
- Itinerarii de excursii de documentare/învăţare in zonele de aflorare a rocilor utilizate in
realizarea Fişelor de obiecte

Fisa - Model de pachet educational pentru dezvoltare durabila in Tara Hategului

Pachetul educaţional propus cuorinde trei cursuri, in succesiune, incepând de la clasa a

VI-a şi până la clasa a VIII-a. El a fost dezvoltat pentru Ţara Haţegului dar se poate adapta
cu uşurinţă şi la alte zone cu arii protejate.
Pachetul educaţional propus este total nou prin abordare, tematică, succesiunea în timp
a temelor şi corelarea cu elementele locale, propune o abordare integratoare şi coerentă
faţă de programele de dezvoltare locală durabilă. Scopul major este acela de a-i face pe
elevi să descopere şi să aprecieze locul în care trăiesc, sugestiv fiind motto-ul pachetului
“Locul în care te naşti şi trăieşti nu este nici cel mai urât loc şi nici la capătul lumii. Locul
acesta este centrul Universului şi cel mai fabulos ţinut posibil. Trebuie doar să-l descoperi”.
(Andrasanu et al, 2004).
Pachetul cuprinde trei cursuri, în succesiune, începând de la clasa a VI-a şi până la clasa a
VIII-a. Cursurile fac parte din curriculum la decizia şcolii (CDS) şi sunt încadrate diverselor
arii curiculare, funcţie de conţinutul lor. Timpul alocat predării este de 1 oră pe săptămână,
timp de un an pentru fiecare. Abordarea interdisciplinară a necesitat elaborarea unui
material suport pentru profesor, pentru fiecare curs în parte (Ghidul profesorului) unde
sunt prezentate elementele de bază din domeniile cuprinse în cadrul programei propuse,
metodologia abordării interdisciplinare, modul de utilizare în practică a cunoştinţelor.
Cele trei programe propuse pentru cursurile opţionale: Descoperirea Naturii, Tradiţii locale,
Comunitatea locală sunt justificate în mod special de nevoia de a cunoaşte şi valorifica
corespunzător potenţialul natural, respectiv, tradiţiile locale, în spiritul dezvoltării durabile
a comunităţii locale căreia elevul îi aparţine. Ele pot constitui un model de succes ce
poate fi adaptat şi la alte zone, mai ales acolo unde există un bogat patrimoniu ce trebuie
protejat cu sprijinul şi în folosul în primul rând al localnicilor şi în corelare cu programele
de dezvoltare durabilă.

Dezvoltarea programelor a ţinut seama de recomandările legale şi administrative

privind dezvoltarea Curriculumului la decizia şcolii În cadrul acestui curriculum se
10

propun cursurile opţionale a căror programa se elaborează pornind de la o structură

predeterminată, care include următoarele categorii: argument, obiective de referinţă sau
competenţe specifice, activităţi de învăţare, listă de conţinuturi, modalităţi de evaluare,
bibliografie. Pentru a veni în sprijinul elaborării programei de opţional, experţii în
curriculum din Consiliul Naţional pentru Curriculum propun pe pagină web proprie
(http://.cnc.ise.ro), o listă cu întrebări de verificare. Conform OMEC nr. 3670/2001, în
schema orară a fiecărui elev din învăţământul obligatoriu trebuie să existe minimum o oră
de opţional.

Cursul 1 - Descoperirea naturii

Se adresează elevilor din clasa a VI-a (10 – 11 ani). Obiectivul major îl constituie
familiarizarea cu resursele şi patrimoniul local natural. În acelaşi timp se insistă pe aplicaţii
practice şi pe deprinderea unor abilităţi personale de observare şi înţelegere a complexităţii
naturii. Materialul suport cuprinde: Caietul Elevului, Ghidul profesorului şi un CD-
ROM personalizat pentru Ţara Haţegului. Cursul este face parte din curriculum la decizia
şcolii având alocată o oră pe săptamână. Cuprinde activităti de clasă şi o aplicatie de teren.
Aplicaţia de teren se desfăşoară pe un traseu studiat şi în care au fost identificate, in prelabil
de către specialişti, elementele majore de observaţie. Aplicaţia are şi rolul de a obişnui elevii
să acţioneze ca o echipă, să se cunoască mai bine şi să atragă şi părinţii în organizarea şi
desfăşurarea activităţilor de teren. Ora de clasa, desfăşurată pe baza materialelor support,
permite dezbăterea unor teme diverse cum ar fi: aerul, apa, pietrele, animalele, plantele,
habitatele. Temele au fost realizate pe baza aplicării unor chestionare elevilor de gimnaziu.
In Caietul elevului sunt propuse fişe individuale sau de echipă ce vor sintetiza observaţiile
elevilor sau interviurile/discuţiile cu părinţii sau locuitori ai comunei. Se pot organiza şi
ieşiri in natura de una două ore. Materialele rezultate se constituie intr-un portofoliu al
clasei ce poate fi utilizat in expozitii, prezentări publice sau poate fi transmis elevilor din
anul următor.

Cursul 2 – Tradiţii locale

Se organizează în continuarea cursului de Descoperirea naturii şi se adresează elevilor de
clasa a VII-a (12 – 13 ani). Obiectivele cursului constau în :
- Identificarea tradiţiilor locale şi a contextului în care acestea s-au dezvoltat;
- Identificarea surselor şi culegerea elementelor tradiţionale şi a modului de păstrare.
Organizarea cursului cuprinde o parte teoretică şi una de identificare/culegere în teren de
elemente tradiţionale.

Cursul 3 - Dezvoltare locală

Este al treilea din ciclul amintit şi este destinat elevilor de clasa a VIII-a, constituind o
continuare logica a celor două cursuri propuse anterior. Are drept obiective:
- Înţelegerea rolului patrimoniului natural şi cultural în dezvoltarea locală;
- Cultivarea spiritului antreprenorial;
- Prezentarea mecanismelor de funcţionare ale unei economii locale
tradiţionale şi propunerea unor modele de dezvoltare durabilă.

Aceste cursuri opţionale prezentate evidenţiază adaptarea curriculumului şcolii la

contextual local şi la realitatea comunităţii. Această adaptare, însă, trebuie să ţină seamă de
 11

caracteristicile mediului şcolar, de mentalităţi şi de rezistenţa la schimbare, de parteneriatul

cu comunitatea şi posibilitatea lucrului în echipă, de inovaţie şi creativitate, resurse umane
şi materiale. Succesul implementării acestor cursuri opţionale adaptate la contextual rural
şi local depinde într-o mare măsură de:
a) identificarea de către şcoală a nevoilor reale, a priorităţilor de acţiune şi dezvoltare în
educaţia copiilor,
b) disponibilitatea partenrilor de a se implică efectiv;
c) modul în care şcoala comunică, mesajul pe care îl transmite şi îl promovează la nivelul
comunităţii şcolare şi locale,
d) valorificarea eficientă a specificului şcolii şi al comunităţii locale.

Diseminarea în şcoli a pachet educaţional de tipul celui propus pentru Ţara Hategului
demonstrează adaptările curriculare care pot fi realizate în scopul creşterii interesului şi
motivaţiei elevilor şi implicit, a calităţii actului educaţional în sprijinul dezvoltării durabile,
în care componenta de geodiversitate este integrată organic.

Desigur că, pentru asigurarea valenţelor formative multiple care se realizează prin derularea
acestor cursuri, este recomandabilă utilizarea lor în cadrul unui pachet educaţional, totuşi,
ele pot fi tratate şi independent.

Fisa - Model de chestionar de opinie

Localitatea (Mediul rural/urban), Clasa, Vârsta, Sex

Chestionarul de faţă îşi propune să investigheze opiniile voastre referitoare la modul de
organizare al materialelor educaţionale destinate studiului naturii.

1. Enumeră câteva dintre componentele naturii.

2. Te consideri componentă a naturii ? Cum motivezi acest lucru ?
3. Ce-ţi place în natură ? Precizează două lucruri!
4. Ce nu-ţi place în natură ?
5. De ce este natura importantă ?
6. Despre ce elemente din natură vrei să înveţi mai mult ?
7. De care din componentele naturii depinzi ?
8. Cum poate fi protejată natura ? Precizează două modalităţi !
9. Cum ai dori să afli mai multe despre natură ?
10. De ce crezi că este interesată Uniunea Europeană pentru conservarea naturii din
România ?
12

MODELE DE PROIECTE ŞI INSTRUMENTE PENTRU GEOEDUCAŢIE SI

GEOPARC

Programul GEOTRIP
Programul a fost lansat în anul 1995, la 25 de ani de la prima celebrare a Anului European
al Conservării Naturii (1970). A fost o iniţiativă susţinută de Asociaţia Europeană a
Conservării Patrimoniului Geologic (ProGEO). Iniţial s-a stabilit ca acest program să se
deruleze o dată la doi ani în toate ţările membre, în a treia săptămână din septembrie.
În primul an s-au derulat programe naţionale în 15 ţări. Scopul programului era acela
de a atrage atenţia publicului, politicienilor, educatorilor, presei, asupra importanţei
patrimoniului geologic şi educaţiei pentru geoştiinţe, prin organizarea unui eveniment
simultan, la nivel european, in paralel cu o bună vizibilitate.

Analiza derulării acestui program pe o perioadă de peste 10 ani a permis identificarea unor
elemente esenţiale pentru geoeducaţie şi conştientizare publică;
- Gradul de interes este mai mare dacă în promovare se utilizează elemente geologice
spectaculoase, există o campanie de presă coerentă şi profesionistă; se stimulează interesul
populaţiei şi elevilor;
- Există un grad mare de dificultate a comunicării între comunitatea geologică şi public;
- Este o slabă reacţie a universităţilor şi lipsa de interés a studenţilor în geologie.;
- Traseele necesită studii ştiinţifice de bună calitate şi trebuiesc identificate subiecte sensibile:
istoria, evoluţia, hazardele, procesele geologice legate de schimbări climatice etc.;
- Interesul publicului este de a se relaxa şi în mai mică măsură de a asimila multe informaţii.
Publicul este foarte receptiv la experienţele cu o componentă estetică, spectaculară, legată
de ceea ce cunosc;
- Activităţile trebuiesc integrate în programe sau activităţi turistice, pentru a asigura şi o
componentă de dezvoltare socio-economică;
- În organizare este nevoie de cunoştinţe în interpretare şi comunicare şi trebuiesc stabilite
obiective clare de comunicare şi o strategie de interpretare;
- Este nevoie de personal calificat în interpretare capabil să adapteze mesajul pentru
grupurile ţintă identificate.

EGN Week
Săptămâna Europeană a Geoparcurilor are loc în fiecare an la sfârşitul lunii mai şi
începutul lunii iunie. Este o activitate la nivel european, promovată de Reţeaua Europeană
a Geoparcurilor fiind o activitate comună şi simultană pentru toţi membri reţelei (33
din 13 ţări), şi o oportunitate de promovare. Este destinată conştientizării publicului
asupra geoconservarii şi este o modalitate de a informa comunităţile despre activităţile
geoturistice şi educaţionale ce se desfăşoară în fiecare ţară membră. Evenimentele derulate
sunt foarte diverse, de la expoziţii, conferinţe, târguri, excursii ghidate, mese rotunde,
până la manifestări complexe realizate exclusiv de elevi, toate având ca subiect patrimoniul
geologic şi modul de conservare şi valorificare.
 13

Proiectul GRECEL
GRECEL a avut drept scop elaborarea unor materiale suport pentru formarea
interdisciplinară a profesorilor din învăţământul preuniversitar. Formarea era concentrată,
în special, pe evidenţierea rolului şi importanţei patrimoniului geologic în contextul local
şi a conexiunilor lui cu celelalte elemente ale patrimoniului natural. În urma derulării
proeictului au fost realizate următoarele elemente suport pentru formare şi educaţie:
- o reţea internaţională pentru identificarea, catalogarea şi diseminarea experienţelor,
practicilor, materialelor educaţionale realizate în diferite ţări;
- dezvoltarea unor metode şi materiale suport pentru educaţia pentru geoconservare;
- organizarea unor cursuri internaţionale de formare pentru profesori;
- utilizarea noilor tehnologii ca mijloace de comunicare şi diseminare.
Principalele contribuţii ale achipelor naţionale au fost următoarele:
- Partenerii din Franţa au propus o combinaţie de activităţi curriculare şi extracurriculare,
adaptate cursurilor de geologie şi geografie, activităţi şi materiale ce pot fi folosite în
aplicaţiile de teren;
- Echipa din Marea Britanie a propus modele de activităţi punctuale în natură şi vizite de
sit iar cea din Olanda a propus un program de studiere a unui râu şi modul în care acesta
poate fi încorporat programei şcolare;
- Slovenia a propus exerciţii detaliate pentru cursurile de geografie/geologie şi pentru
aplicaţiile de teren;
- Grecia, ţară coordonatoare, a propus elaborarea şi dezvoltarea programelor şcolare şi
integrrea în cadrul acestora a unor trasee de vizitare precum Vulcanul Soussaki şi alte tipuri
de trasee de vizitare, poteci amenajate, jocuri, jocuri de rol, interviuri, chestionare, lecţii şi
prezentări.
Rezultatele au stat la baza realizării unui curs internaţional de formare destinat profesorilor
din învăţământul preuniversitar din toate ţările europene, în cadrul mobilităţilor de formare
Comenius şi Grundtvig.

Georium
Georiumul este un mijloc ludic de a învăţa geología şi în special paleontología şi elemente
de evoluţie a lumii vii. În acelaşi timp este un instrument foarte bun pentru formarea
unor deprinderi de cercetare ştiinţifică, observaţie, corelare a elementelor teoretice cu cele
practice. Echipamentul, conceput şi realizat de Rezervaţia Geologică Haute Provence
(RGHP), constă din opt cutii de 1 mp, fiecare conţinând mulaje ale unor fosile ce au trăit
în anumite perioade ale evoluţiei Pământului. Fiecare cutie este dedicată unei ere geologice:
Paleozoic, Mezozoic, Neozoic şi Cuaternar. Echipamentul este însoţit de determinatoare şi
instrumente specifice de lucru în paleontologie. Scopul activităţii este acela de a determina,
pentru început animalele şi plantele fosile cu ajutorul documentaţiei, reconstituirea
mediilor lor de viaţă (fig. 3.3). Georiumul este o modalitate de simulare a lucrărilor de
cercetare geologică de teren. Ideea a fost dezvoltată de Muzeul din Lesvos care a realizat
mini-georium destínate programelor educaţionale din zonă.

Rock detectives
Rock detectives este un club pentru copii de 6 – 12 ani al cărui scop este de a le oferii
posibilitatea să descopere, într-un mod plăcut, lumea (fun and discovery). Subscripţia este
de 1 liră iar toate activităţile, evenimentele sunt gratuite. Copiii primesc un tricou şi un
14

rucsac special în care să poată ţine trusa de detectivi ai rocilor, pe care şi-o construiesc
singuri de-a lungul timpului (Woodley-Stwart & Pickettt, 2008) şi în care au câteva
instrumente minime precum lupă, mulaje de fosile, hărţi geologice simplificate. Clubul are
propria siglă, materiale de promovare, un regulament, cuprinzând peste 200 de membri
în regiunea Geoparcului North Pennines (AONB NP) şi este împărţit în grupuri locale.
Activităţile şi rezultatele au un mare impact asupra şcolilor şi părinţilor. Modelul a fost deja
preluat de regiunea Beigua din nordul Italiei.

Geokids
Este un program continuu destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. A fost
dezvoltat de echipa Geoparcului Bergstrasse – Odenwald din Germania dar poate fi aplicat
în orice teritoriu pe baza unei minime pregătiri (J. Weber, 2006). Sloganul programului
este : Deschide o fereastră în trecutul Pământului, iar obiectivele educaţionale sunt
- Inţelegerea şi utilizarea limbajului geologic, adaptat vârstei şi condiţiilor locale;
- Identificarea componentelor geologice locale; roci, fosile, utilizarea materialelor, falii,
cute; unităţi geologice majore şi înţelegerea evenimentelor geologice;
- Inţelegerea interdependenţei dintre elementele natural şi mai ales geologice şi comunatăţile
umane din teritoriul de aplicare
- Formarea unor atitudini constructive, de respect şi responsabile faţă de patrimoniul
geologic, cultural, social local.
Câteva exemple de activităţi sunt relevante:
I) construcţia unei pagini web ca bază pentru derularea progamului;
II) Construirea unei baze de date, imagini, materiale grafice (hărţi, diagrame), cunoştinţe
referitoare la zona de aplicare;
III) Dezvoltarea unor instrumente educaţionale suport: Geobox, Geo-rute, Geo-postere;
IV) Vizite acompaniate în teritoriul propus; v) Activităţi practice de identificare a
elementelor geologice şi socio-culturale
Programul cuprinde patru secţiuni: o secţiune de baza dedicată prezentării geologiei zonei,
o a doua dedicată identificării tipurilor de roci (Geobox), a treia un traseu pentru a observa
tipurile de roci şi vizitarea localităţilor situate pe diferite unităţi geologice pentru a observa
modul de utilizare a resurselor geologice în arhitectură şi tradiţii locale. Ultima secţiune
este destinată evaluării. Programul, derulat pe echipe are o mascotă şi ghizi.

Pădurea pietrificată din Lesvos

Programul educaţional „Pădurea pietrificată din Lesvos” este o combinaţie între studiul
direct, în natură sub îndrumarea unor specialişti, lecţii pe diverse teme, lucru individual
şi în echipă, destinate elevilor şi studenţilor ce poate fi adaptate nevoilor şi gradului de
cunoştinţe. Scopul programului este acela de a oferi participanţilor posibilitatea să descopere
patrimoniul geologic, natural şi cultural al zonei. Derularea programului este asigurată de
specialişti în geologie, educaţie, biodiversitate, istorie.
Programul durează 6 zile şi cuprinde următoarele tipuri de activităţi: i) excursii educaţionale,
ii) identificarea şi studierea în teren a unor fenomene geologice, iii) jocuri educaţionale
şi posibilitatea realizării unor experimente. Activităţile se desfăşoară în teren în lungul
traseeleor „Drumul lavei”, „Pădurea pietrificată”, „Zonă hidrotermală” şi în cadrul Muzeului
din Sigri şi a altor muzee şi puncte de vizitare din zonă. Pe baza unor kituri educaţionale, a
unui mini-Georium, exponatelor din colecţii, măsurătorilor proprii, studierii fosilelor sau
 15

rocilor, utilizării suportului educaţional, cursanţii au posibilitatea descoperirii fenomenelor

legate de vulcanism, manifestarea activităţilor hidrotermale, proceselor de fosilizare precum
şi metodologia colectării şi determinării fosilelor, a tipurilor de roci, a reconstrucţiei
paleomediilor, determinării plantelor actuale şi comparării cu cele fosile. De asemenea,
sunt studiate legăturile dintre resursele naturale ale zonei şi dezvoltarea socio-economica,
tradiţiile şi obiceiurile comunităţilor locale.

Scoala Naturii
«Şcoala Naturii» este un mecanism de acţiune şi formare in domeniul protecţiei mediului
şi legislaţiei de mediu, adresat profesorilor şi elevilor, dar cu incidenţă asupra comunităţii
şi culturii ecologice. Concepută pe principiul taberei de formare şi creaţie, alternează cu
succes mijloace ludice cu aspecte pedagogice destinate formării unor abilităţi şi deprinderi
de observare şi intervenţie in protejarea naturii.

Activităţile se desfăşoară intr-o zona cu un grad ridicat de biodiversitate, bine studiată

anterior şi unde pot fi organizate ieşiri in teren pe trasee tematice. Elevii sunt insoţiti
de specialişti in domeniile ştiinţelor pământului şi ai vieţii, de profesori, de sociologi,
psihologi şi specialişti din zonă: silvicultori, salvamontişti, membrii ai administraţiei unor
arii protejate.

Etape premergătoare
- Constituirea echipelor de lucru ;
- Definirea activităţilor zilnice şi a modului de evaluare.
Programul
- Identificarea in zona a elementelor naturale prin mijlocirea experţilor. Este
preferabilă organizarea unor trasee diferite pentru grupe de 8 – 15 elevi concentrate asupra
unor elemente principale cum ar fi: fauna şi flora, geologia şi geomorfologia, pădurea şi
elementele de amenajare. Pentru fiecare traseu sunt puse in evidenţă şi celelalte elemente şi
aspecte legate de poluare, conservare, amenajarea spaţiului, impactul activităţilor umane;
- Strângerea unor materiale de lucru (imagini, desene, eşantioane);
- Jocuri pedagogice pentru a facilita relaţionarea;
- Stimularea constituirii unor echipe care să aibă un nume, o siglă, un logo,
un purtător de cuvânt;
- Prezentarea publică a unui raport zilnic de activitate şi constituirea unor
portofolii pe echipe şi in ansamblul participanţilor.
Toate activităţile se pot organiza sub forma unui concurs intre echipe, cu un program ce
poate cuprinde: aplicaţia de teren, redactarea unui raport de echipă, sustinerea publică
a raportului. Moderatorul va puncta sau va depuncta calitatea intrebărilor/răspunsurilor,
atitudinea faţă de echipele adverse, spiritul de echipă.

Recomandări pentru o funcţionare coerentă

- o selecţie/pregătire anterioară a elevilor;
- identificarea unei zone care să permită accesul in condiţii de securitate;
- constituit din mape de teren cu planşe, hărţi, schiţe, desene explicative ale unor elemente
de mediu locale (meteorologie, elemente de geologie, faună, floră, biotopuri), exerciţii de
evaluare, documente referitoare la legislaţia de conservare a naturii, determinatoare;
16

- organizarea de discuţii, jocuri de rol, crearea unui mediu destins de participare şi

comunicare liberă;
- organizarea unei intilniri cu reprezentanţi ai administraţiei locale pentru discuta
problemele legate de protecţia mediului, responsabilizarea participanţilor;
- disemninarea rezultatelor (filme, prezentări, seminarii);

Un astfel de caz este foarte stimulativ şi poate genera o competiţie pozitivă şi o colaborare
pe termen lung. Este foarte utilă implicarea unor elevi din zone diferite ale ţării şi mai ales
a unor elevi ce provin atât din mediul urban cât şi din cel rural. Abilităţile formate sunt
reprezentate prin abilităţi de prezentare a unor cunoştinţe dobândite, de lucru in echipă,
de comunicare, de observare, analiză vizuală, abilităţi tehnice in utilizarea diferitelor
echipamente (PC, cameră digitală, videoproiector), de identificare a unor probleme şi de
concepere a unor proiecte pentru rezolvarea lor.

JOCURILE sunt foarte important în însuşirea unor elemente sau realităţii existente între
diversele componente ale naturii.

Fişa - Tipuri de jocuri/exerciţii de formare-comunicare propuse

Lucrul de “laborator” în cadrul acestui proiect ţine de construirea unei echipe, de coerenţa
şi congruenţa dintre elevi şi profesor, de facilitarea comunicării şi interacţiunii pentru a
fi mai eficienţi în învăţare şi în activităţi. Pentru obţinerea unui optim de eficienţă sunt
propuse câteva exerciţii, jocuri de interacţiune care să dezvolte anumite abilităţi, să corecteze
sau să modeleze altele. Obiectivele urmărite sunt creşterea responsabilităţii faţă de sarcini,
dobândirea unei capacităţi mai mari de toleranţă la opinii diferite de cele personale.

Exerciţiu de intercunoaştere
Dacă EL ar fi un animal, o plantă, un obiect, ce crezi că ar putea întruchipa mai bine,
ce calităţi şi ce defecte ar avea. Se propune o interpretare pentru fiecare elev de către toţi
ceilalţi membri din grup.
Durata: 2 minute pentru intervenţia fiecărui membru.
Se urmăreşte relevanţa alegerii pentru persoana respectivă, acurateţea interpretării.
Concluzii: Se verifică prin strategii ludice gradul de atenţie şi de percepere a celuilalt.
Copiii verifică cum se înţeleg între ei şi ce strategii folosesc; pot înţelege de ce mesajele lor
sunt înţelese corect sau greşit.

Exerciţiu de luare a deciziilor

Imaginaţi-vă că sunteţi colonizatorii unei regiuni necunoscute, care nu are organizare
socială, politică sau religioasă. Propuneţi un sistem de reguli şi legi (maxim 10), care să
reglementeze situaţia. Propuneţi o constituţie în 5 puncte.
Durata: 30 de minute, în grup de 5 persoane.
 17

Modulul II

Geoparcul si identitatea locala

Scopurile modulului

• Conceptul de geoparc
• Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului
• Prezentarea componentelor generale
• Prezentarea componentelor specifice
• Realizarea unui cadru de lucru pe ntru identificarea altor componente

Activităţile propuse

6. Prezentarea ideilor, datelor, activităţilor de identificare a geodiversitatii

7. Dezbateri referitoare la elementele de geodiversitate din Tara Hategului

Probleme de evaluat

• Gradul de interes şi de implicare a participanţilor în identificarea elementelor de

geodiversitate locala,
• Utilizarea datelor/ideilor rezultate în conceperea de proiecte pentru comunitate
• Gradul de interes şi de implicare a participanţilor în identificarea elementelor de
geodiversitate locala,
• Utilizarea datelor/ideilor rezultate în conceperea de proiecte pentru comunitate
18

CONCEPTUL DE GEOPARC

Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alaturi

de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şsi cultural. Caracteristicile geologice
sunt cuprinse intr-un numar de situri de importantaţstiintifica, educational sau
estetic,reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pamântului sau pentru
anumite evenimente sau procese geologice.

Un geoparc are limite bine definite, o suprafata suficient de mare si o strategie de dezvoltare
teritorială in folosul comunitatilor locale, a caror existenta este bazata pe valorificarea
resurselor naturale si culturale, pe principiul dezvoltarii durabile. Geoparcurile sunt zone
cu asezari umane astfel gestionate încât sa constituie modele de dezvoltare a comunitatilor
în armonie cu mediul natural.

Geoparcul are o structura de administrare proprie care, in parteneriate locale si nationale,

asiguraă conservarea patrimoniului natural si cultural si propune metode noi de protectie,
educatie, cooperare, in scopul dezvoltarii socio-economice, îmbunatatirii conditiilor de
viataădin mediul rural si intaririi identittaii locale.

Managementul unui geoparc se realizeaza in conformitate cu strategia de dezvoltare

teritoriala identificată si în conformitate cu recomandarile UNESCO si Cartei Retelei
Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale,
istorice, culturale, precum si pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit
cerintelor de consum ale populatiilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone
cu regim diferentiat de protectie, de conservare si de valorificare a resurselor, dupaăcum
urmeaza:

1. Zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare a rezervatiilor stiintifice;

2. Zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate şsi în care sunt admise
activitsti limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile
date de administraţia geoparcului;
3. Zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi,
ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor. Toate acestea se vor realiza
prin Planul de Management al geoparcului.

GEOPARCUL DINOZAURILOR TARA HATEGULUI

Tara Hategului reprezinta un teritoriu bine individualizat geografic dar mai mai ales prin
traditiile istorice si culturale. Este locul vestitilor „dinozauri pitici”, a spectaculoaselor
pesteri de la Sura Mare si Cioclovina, a poienelor cu narcise, este poarta de intrare in Retezat
si mai ales este un loc de istorie si traditie din Romania. Un astfel de teritoriu bine definit,
cu o suprafata suficient de mare, care cuprinde situri geologice, arheologice, culturale
si unde este posibila imbinarea intre conservarea siturilor si o dezvoltare economica si
sociala durabila, corespunde foarte bine conceptului de GEOPARC, dezvoltat de Reteaua
Europeana a Geoparcurilor si sustinut de UNESCO prin Reteaua Globala a Geoparcurilor.
 19

Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului a fost recunoscut oficial ca parc natural in anul 2004,
iar din anul 2005 este membru in Reteaua Europeana a Geoparcurilor si in Reteaua Globala
(UNESCO) a Geoparcurilor. Administrarea, asigurata de Universitatea din Bucureşti, este
orientata spre sprijinirea initiativelor si fortelor locale pentru conservarea patrimoniului
natural si cultural, crearea de marci locale, dezvoltarea ecoturismului, turismului cultural
si geoturismului, crearea unei structuri turistice de informare si promovare, initierea de
proiecte culturale si educationale nationale si internationale.
Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului se deosebeşte de parcurile naţionale şi naturale
prin gradul ridicat de locuire, fapt ce presupune o atenţie sporită din partea Administraţiei
Geoparcului pentru programele de educaţie, formare şi construcţie comunitară. În
Geoparc, zonele strict protejate ocupă suprafeţe foarte reduse, protecţia patrimoniului
natural bazându-se pe dezvoltarea şi promovarea unei game largi de activităţi tradiţionale
cu impact redus asupra naturii.
Dincolo de concepte si principii administrative, Geoparcul este o stare de spirit ce anima
oamenii, de diverse profesii si virste, sa participe cu idei si suflet la descoperira si promovrea
valorilor unui spatiu. Succesul depinde de cunostintele si abilitatile personale dar mai ales
de capacitatea de a impartasi valori comune, idei si viziuni noi, in incercarea de reinviere
a spiritului hategan si in pastrarea identitatii Tarii Hategului intr-o Europa a „tarilor”, o
Europa multiculturala.
Geoparcul este amplasat in partea de sud-vest a Judeţului Hunedoara, la intretăierea unor
drumuri naţionale şi europene, având o foarte bună poziţie in raport cu rutele actuale
şi viitoare de legătură intre Europa Centrală şi Balcani. Ţara Haţegului este aşezată pe
drumul principal care lega încă din antichitate şi apoi în Evul Mediu, Transilvania de
Banat, cu vămile de la Bretea, Haţeg şi Poarta de Fier şi de asemenea având o strânsă
legătură cu părţile Olteniei, prin pasul Vâlcanului. Geoparcul are o suprafaţă de 102.392
ha, cuprinzând in totalitate localităţile: Densuş, General Berthelot, Toteşti, Răchitova,
Sântămăria Orlea, Sarmizegetusa, Haţeg şi parţial localităţile : Baru Mare, Sălaţu de Sus,
Pui, Râu de Mori. Se invecineaza la su, cu Parcul National Retezat, iar la nord – est cu
Parcul Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina.

Dintre toate zonele din România, aici se regăsesc, la o scară redusă, aproape toate
formele de relief, se întâlnesc majoritatea habitatelor, peisajele sunt variate, iar plantele
cu flori, animalele, insectele şi în special fluturii impresionează prin număr şi diversitate.
Biodiversitatea regiunii este strâns legată de zonele de vegetaţie dispuse sub forma unui
amfiteatru natural. Sunt prezente astfel mai multe nivele de vegetaţie şi habitatele speciale
ce corespund fiecăreia. Coborând dinspre munte spre centrul depresiunii se întâlnesc cinci
etaje de vegetaţie: pajişti alpine, păduri de conifere, păduri de fag, păduri de stejar, pajişti
şi terenuri agricole. Fauna este caracterizată printr-o bogăţie deosebită de specii, in secolul
al XVIII-lea zona fiind cunoscută ca un paradis al vânătorii de animale pentru blană.
Majoritatea speciilor de mamifere din România sunt întâlnite şi în Ţara Haţegului: cerbul,
capra neagră, căprioara, precum şi marile carnivore - ursul, lupul, râsul. Păsările sunt de
asemena foarte bine reprezentate: bufniţa, muscarul pitic, codobatura, sfrânciocul, barza,
şi multe altele. Reptilele şi amfibienii sunt în număr mare, specii deosebite fiind tritonul cu
creastă, broasca de mlaştină, vipera, şopârla cenuşie, şopârla de munte. O atracţie aparte o
reprezintă cele peste 145 de specii de fluturi de zi ce pot fi întâlnite aici, în diverse tipuri de
habitate, ele reprezentând peste 75% din fluturii de zi semnalaţi în România.
20

Activitatile permise sunt cele reglementate prin legislatia nationala privind ariiile protejate
si in special cele din parcurile naturale. Regelementari speciale sunt cele referitoare la
interdictia recoltarii si comercializarii de resturi fosile.

GEODIVERSITATEA

In primul rind este nevoie de o definire care sa cuprinda atit esenta geodiversitatii de
valoare intrinseca naturala dar si pe cea de factor modelator al proceselor biotice si al celor
socio-culturale. In al doilea rind este nevoie de o definire a componentelor concrete ce
compun geodiversitatea, foarte utila in procesul de identificare, inventariere si catalogare
a acestora. Pentru ca nu trebuie sa uitam, evaluarea geodiversitatii este un prim pas
pentru geoconservare, fie ca este vorba de masuri de management sau numai activitati de
comunicare a geodiversitatii.

Diversele definitii propuse pentru geodiversitate subliniaza rolul pe care geodiversitate ail
joaca in definirea particularitatilor naturale si culturale ale unui spatiu:

„Geodiversitatea este legatura dintre oameni, peisaj, cultura. Este varietatea mediilor
geologice, fenomenelor si proceselor care determina peisajele, rocile, mineralele, fosilele si
solurile care asigura suportul vietii pe Pamint…biodiversitatea este parte a geodiversitatii”
(Stanley, 2002). sugereaza urmatoarea definitie:
“Geodiversitatea cuprinde diversitatea naturala de roci (minerale, roci, fosile), de
geomorfologie (forme de relief, procese) si caracteristici ale solurilor. Aceasta diversitate
include ansamblul lor, relatiile dintre ele, proprietatile lor, interpretarile si sistemele din
care fac parte” (Murray 2004)”. Aceasta ultima definitie accentueaza valoarea intrinseca a
geodiversitatii, fiind o definire mai mult a semnificatiei termenului fara sa tina seama de
conexiunea cu biodiversitatea si diversitatea culturala.

Geodiversitatea este o resursa in sine la nivel global, conceptual, dar in fapt ea este formata
dintr-o multitudine de resurse independente sau interdependente, care sunt reprezentate
de componentele geodiversitatii: rocile, fenomenele geologice, solul, geomorfologia s.a.
Intrebarea este daca exista o valoare globala? Se insumeaza valorile individuale sau fiecare
componenta este independenta? Componentele se degradeaza natural, dispar sau sunt
exploatate. Cit se pierde din valoarea geodiversitatii?

Diversi autori identifica doua tipuri de valori ale resurselor naturale. Prima este valoarea
economica iar cea de a doua cea culturala, de patrimoniu natural. Ambele sunt reale dar
dificil de identificat in detaliu si concret, ele tinind de perceptia a ceea ce e valoros in
natura, perceptie influentata de pozitia societatii la un moment dat fata de natura, de sursa
elementelor naturale, evolutia lor, de raportul dintre om si natura.

GEOPARCUL SI IDENTITATEA LOCALA

Resursele locale, diferitele forme de relief (depresiune, podiş, câmpie, deal, munte, şes etc.),
fenomenele naturale îi obligă pe oamenii locului să-şi adapteze nevoile şi modul de trai la
mediul natural: cei de la munte vor trăi din prelucrarea lemnului, exploatarea zăcămintelor
 21

şi din creşterea animalelor, cei de la câmpie mai mult din agricultură, iar cei din deltă sau
din vecinătatea râurilor mari din pescuit. Ei îşi vor crea obiceiuri legate de ocupaţiile lor,
sărbători specifice, dar şi îşi vor adapta şi hainele, şi locuinţele la mediu.

Omul face parte din natură. De-a lungul evoluţiei sale, omul şi-a adaptat mintea şi trupul
la natura în mijlocul căreia trăia. În acelaşi timp, a încercat să modifice natura, pentru a
se simţi mai în largul său în ea. În acest proces omul însuşi se preschimbă, prin raportare
la natură. Răspunsurile pe care le-au dat, soluţiile pe care le-au găsit de-a lungul vremii,
oamenii şi le-au transmis din generaţie în generaţie. Ele fac parte din cultură. Cultura este
strâns legată de viaţa socială. Ea reglează totul în viaţa noastră. De la naştere la moarte,
suntem supuşi unei presiuni constante pentru a urma modelele de comportament ale
grupului din care facem parte. În acelaşi timp, cel ce nu le respectă este privit cu neîncredere
şi adesea respins de ceilalţi.

Fiecare grup uman îşi dă propriile răspunsuri la problemele legate de natură, de istorie şi
de alte grupuri umane. În timp, o comunitate îşi dezvoltă o cultură proprie. Dacă intră
mai puţin în contact cu alte grupuri, această cultură va evolua mai lent. În general, cu cât
este mai izolat un grup, cu atât va avea o cultură mai puţin supusă înnoirilor, va păstra
mai multe elemente vechi. Cultura, cu elementele ei specifice, cu originalitatea ei, este un
factor esenţial al identităţii colective. Cultura se transmite din generaţie în generaţie, prin
educaţia în familie şi în şcoală, prin relaţiile cu cei din acelaşi grup. Cultura se schimbă în
permanenţă, de la o epocă la alta, dar la baza ei stau sisteme de valori adânc înrădăcinate
în istoria unei colectivităţi, care sunt, de obicei, foarte greu de schimbat. Modurile în
care se transmit elementele de cultură sunt multiple: transmitere orală, transmitere prin
imagine, transmitere prin fapte şi gesturi, transmitere prin scris.

HARTA IDENTITATII LOCALE

Harta identitatii reprezinta tocmai aceasta incercare de a reunii intr-o viziune coerenta
legaturile vizibile si invizibile ce s-au stabilit de-a lungul timpului intre toate componentele
unui spatiu. Desi au suferit si sufera schimbari profunde le pot fi inca descifrate. Este
ceea ce propunem pentru pentru Tara Hategului prin suprapunerea povestilor despre
pamint, viata si oameni. Teritoriul geoparcului cuprinde 11 comunitati cu peste 160 de
sate, grupate in functie de relief, evolutiie istorica, acces la resurse, schimbarile sociale,
economice si administrative. Pentru aceste comunitati se pot realiza harti ale identitatii
locale care, corelate, pot alcatui harta identitatii geoparcului. Aceasta harta cuprinde
Povestea Pamintului, Povestea Vietii, Povestea Oamenilor si Povestea Caselor si locuirii.

POVESTEA PĂMÂNTULUI

“Avem oase de dinozauri care in alte părti nu s-au mai descoperit. Înainte de primul război
mondial, baronul Nopcea se ocupa cu aşa ceva, umbla pe dealuri pe aici. Oamenii de mult
o ştiut, şi poate tot de la el o fi ştiut că sunt oase de la animale, dar oamenii au reţinut atât:
că sunt oase de la uriaşi, şi aşa am auzit şi eu din copilărie” (Doenel Vulc,Sânpetru)
22

Povestea Pâmântului din Tara Hategului ne poartă într-o calatorie în timp, călătorie ce
începe în Era Paleozoică şi poate chiar mai înainte, atunci cînd munţii ce inconjoară
acum Bazinul Haţeg nu se forma- seră încă. Rocile metamorfice, aşa cum sunt gnaisele,
micaşisturile, şisturile sericitoase, clacarele cristaline, au o vechime ce poate depaşi 500 de
milioane de ani. Ele pot fi uşor observate în munţii ce înconjoară depresiunea dar şi în
dealurile de la Subcetate, Ciopeia, Prislop sau Răchitova. Granitele, formate spre sfirşitul
Erei Paleozoice şi larg răspândite în Retezat, sunt uşor de identificat, mai ales prin blocurile
desprinse, transportate şi rulate de apele râurilor. Folosite în construcţia gardurilor, a
grajdurilor sau a caselor, dau un aspect particular aşezărilor din lungul râurilor ce vin din
Munţii Retezat.

Călătoria în timp continuă în Era Mezozoică, atunci când zona făcea parte dintr-o insulă
înconjurată de o mare tropicala cu recifi de corali, lucru dovedit de rocile sedimentare
intilnite azi: calcare, gresii, argile cu intercalaţii de cărbuni şi resturi de plante. Pe seama
calcarelor, ce pot fi observate mai ales în zona estică, s-a format şi bauxita, încă prezentă
la Ohaba Ponor. Ne putem imagina cum timp de zeci de milioane de ani marea şi uscatul
au alternat continuu, mărturie fiind rocile cu resturi fosile marine şi continentale, acum
deformate şi ridicate odată cu formarea Munţilor Carpaţi care începe la sfirşitul Erei
Mezozoice. Tot acum, în insula Haţegului, au trăit unii dintre ultimii dinozauri. Pe raza
comunei Sântămăria Orlea au fost descrise primele resturi de dinozauri, ulterior acestea
fiind semnalate şi la Toteşti, Tuştea, Pui. Rocile vulcanice din partea vestică a Bazinului
Haţeg, precum şi din zona Rusca Montană, şi din alte regiuni ale Carpaţilor Meridionali
de Vest şi a Munţilor Apuseni, sunt mărturia unor importante manifestări vulcanice
contemporane cu dinozaurii.

Înaintam în timp, în călătoria noastră imaginara şi ajungem în Era Neozoica. Rocile

gasite sunt roci sedimentare formate, în cea mai mare parte, în condiţii de acumulare
continentala, cele mai frecvent intilnite sunt conglomeratele, gresiile, argilele ce pot pot fi
uşor observate în apropierea localităţilor Merişor, Crivadia şi Clopotiva. Fosilele gasite sunt
resturi de animale de apă dulce, dar şi marine, precum şi resturile unui craniu aparţinând
unui mamifer primitiv: Crivadiatherium, denumit aşa după localitatea Crivadia, unde a
fost descoperit.
Apele marine inundă, pentru un ultim scurt episod, regiunea Bazinului Haţeg. Rocile
formate atunci conţin resturi de gastropode şi bivalve. Ridicarea Carpaţilor Meridionali a
avut impact şi in Bazinul Haţeg, care devine o zonă continentală, ridicată, aşa cum este şi
azi. Ultimele sedimente importante s-au format în decursul glaciaţiunilor cuaternare, când
catenele Carpaţilor au suferit un proces continuu de ridicare şi au fost acoperite de gheţari.
Terasele principalelor râuri din depresiune se formează în acest interval de timp, fiind şi
cele mai noi roci.

DINOZAURII

Ceea ce particularizează, din punct de vedere naturalistic, Ţara Haţegulu faţă de alte regiuni
ale ţării, sunt resturile fosile ale dinozaurilor trăiau pe acest teritoriu, Erei Mezozoice,
supranumită şi Era Dinozaurilor. Prezenţa fosilelor care au trait in insula tropicala ce va fi
mai tirziu o parte din zona Haţegului a fost semnalata inca din secolul al XIX-lea. An de
 23

an, primăvara, apele Sibişelului, ce curg pe lânga satele Săcel şi Sânpetru scoteau la iveală
oase de dinozauri. Adunate de săteni, erau duse la conacul familiei nobiliare care stapânea
o mare parte din pamânturile Ţării Haţegului, şi studiate de Franz Nopcsa, proaspăt
absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Naturale de la Viena. Franz Nopcsa părăseşte regiunea iar
marea sa colecţie de oase de dinozauri a fost preluată de muzee din alte tari.
Timp de 60 de ani dinozaurii nu au mai facut obiectul unor cercetări paleontologice de
amploare. Abia dupa anul 1977 studiile paleontologice au permis reconstituirea condiţiilor
de viaţă ale dinozaurilor si refacerea si completarea colectiilor pierdute. Între cele mai
notabile rezultate ale cercetărilor se înscrie descoperirea mai multor specii de dinozauri
carnivori, de talie foarte mica, a cuiburilor cu oua de dinozauri si a unor reptile zburatoare.

POVESTEA VIEŢII

“În desele mele călătorii întreprinse în lungul şi latul scumpului nostru Ardeal, am căutat
în câteva rânduri şi acea parte a lui, care se numeşte Ţara Haţegului. Frumos e Ardealul fără
măsură, dar în el mai frumos este tocmai acest colţ, care din vechi şi până astăzi se cheamă
aşa. Şi de ar fi să am putere bucuros aş mai călca o dată acest adevărat rai pământesc...”.
(Ion Pop Reteganul, Din Tara Haţegului)

Dintre toate zonele din România aici se regăsesc, la o scară redusă, aproape toate formele
de relief, se întâlnesc majoritatea habitatelor, peisajele sunt variate, iar plantele cu flori,
animalele, insectele şi în special fluturii impresionează prin număr şi diversitate.

Clima este tipică depresiunilor intramontane, temperatura medie anuală este în jur de 8ºC.
Primele zile de îngheţ apar treptat, uneori la mijlocul lunii octombrie, iar ultimele pot fi
la începutul lunii mai. Ploile sunt relative abundente, media anuală este de 720 mm, iar
în lunile iulie şi august, sunt de multe ori torenţiale. Regimul vânturilor este neregulat dar
predomină circulaţia vest – est, cu viteze moderate.

Cel mai important râu este Streiul ce izvorăşte din Munţii Şureanu, de la o altitudine de
1794 m şi curge pe latura estică a depresiunii. El adună apele celorlalte râuri principale:
Râul Mare cu Galbena şi Sibişel, Paroş, Râul Alb şi râul Bărbat, toate pe partea stângă.
Pe Râul Mare sunt amenajate patru lacuri de acumulare ce constituie zone de observaţie
pentru păsări şi locuri de recreere pentru turism. Pe teritoriul comunei Sântămăria Orlea se
află punctul cel mai jos ca altitudine din zonă şi corespunde confluenţei râurilor Galbena,
Sibişel, Râul Mare cu Streiul, înainte de defileul format de acestea spre nord. În imediata
apropiere a satelor Vadu şi Sântămăria Orlea se află ultimul lac de acumulare de pe Râul
Mare.

Biodiversitatea regiunii este strâns legată de zonele de vegetaţie dispuse sub formă de
amfiteatru, din cauza reliefului de depresiune. Se formează astfel mai multe centuri de
vegetaţie şi habitatele speciale ce corespund fiecăreia. Coborând dinspre munte spre centrul
depresiunii se întâlnesc cinci etaje de vegetaţie: pajişti alpine peste 1800 m cu păiuş şi afin;
pădure de conifere între 1200 – 1800 m uneori un amestec de fag, scoruş păsăresc şi brad;
pădure de fag între 800 şi 1200 m, amestecat cu specii similare ca teiul, ulmul, frasinul,
24

de multe ori formând un mozaic cu păşuni şi fâneţe; pădure de stejar, pajişti şi terenuri
agricole la altitudini mai mici de 800 m.

Fauna este caracterizată printr-o bogăţie deosebită de specii. Majoritatea speciilor de

mamifere din România sunt întâlnite şi în Ţara Haţegului: cerbul, capra neagră, căprioara,
precum şi marile carnivore - ursul, lupul, râsul. Liliecii sunt bine reprezentaţi şi trebuie
ocrotiţi conform legisalţiei europene - de fapt sunt specii utile în combaterea dăunătorilor
pe cale naturală (biologică) şi nu au nimic în comun cu poveştile de groază în care apar.
Păsările sunt de asemena foarte bine reprezentate: bufniţa, muscarul pitic, codobatura,
frânciocul, barza, şi multe altele. Unele specii au dispărut recent, în ultimul secol, cum
s-a intâmplat cu vulturii pleşuvi. Reptilele şi amfibienii se găsesc de asemenea în număr
mare, specii deosebite fiind tritonul cu creastă, broasca de mlaştină, vipera, şopârla cenuşie,
sopârla de munte. Majoritatea speciilor sunt de asemenea ocrotite prin legislaţia actuală,
unele – cum ar fi salamandra, broaştele ţestoase şi altele – fiind protejate la nivel european.

O atracţie aparte o reprezintă cele 145 de specii de fluturi de zi ce pot fi întâlnite aici,
în diverse tipuri de habitate, ele reprezentând peste 75% din fluturii de zi semnalaţi în
România. Odată cu topirea zăpezii, în primele zile însorite de primăvară timpurie apar
speciile care au hibernat în stadiul de adult (fluture) - lămâiţa, urzicarul, sau mantia-de-
doliu, iar ultimele albiliţe întârziate zboară până toamna târziu, spre finele lui octombrie.
Majoritatea fluturilor zobară însă în zilele calde din maiiulie, când într-o zonă favorabilă,
cu vegetaţie mozaicată, cât mai naturală, se pot observa chiar şi peste 30 de specii într-o
singură zi. Şi printre fluturi există specii ocrotite la nivel european, care ridică valoarea Ţării
Haţegului în conservarea naturii. Speciile de plante cu importanţă ştiinţifică deosebită sunt
protejate în cadrul unor rezervaţii cum sunt cele descrise în continuare.

POVESTEA OAMENILOR

„Nedeea, la noi în sat, era la 23 aprilie la sărbătoarea lui Sf. Gheorghe. Dar acum nu se mai
serbează. Oamenii pregăteau mâncăruri deosebite în oale mari de pământ, oale de praznic,
căci se făcea mâncare pentru neamuri. Veneau toate neamurile din satele vecine în vizită, de
Nedee. Aşa ajungeau rudele să se şi cunoască, să se întâlnească şi să ştie unul de altul. Toate
satele aveau Nedee.”(Doenel Vulc, Sânpetru).

OAMENII

Tara Hategului este un exemplu de convieţuire şi coexistenţă a diferitelor grupuri etnice de

români, maghiari, italieni, rromi şi a diferitelor grupuri religioase de ortodocşi, catolici de
ambele rituri şi neoprotestanţi. O incursiune în istoria locuirii arată că primii străini care
s-au stabilit în Ţara Haţegului, veniţi se pare în urma cuceririi maghiare, sunt pecenegii,
Valea Peceneaga din Clopotiva şi satul Nălaţ trădează, prin toponimele lor, existenţa în
aceste locuri a grupurilor de pecenegi. Secuii îşi fac şi ei simţită prezenţa în secolul al XIII-
lea, fiind amintite în documente două aşezări noi de colonişti la Sântămăria Orlea.

La începutul secolului al XVIlea, familia Kendeffy, din Râu de Mori, aduce din Ţara
Românească 15 sălaşuri de ţigani zlătari. Mult mai târziu, în jurul anului 1900, statisticile
 25

consemnează prezenţa câtorva familii de evrei, precum şi a unui grup de sârbi şi greci la
Baru Mare (Sârboveni). Italienii au ajuns în zonă în urmă cu aproape un secol, pentru a
munci la exploatarea masei lemnoase de pe domeniul contelui Kendeffy Gavrilă, pe Valea
Râului Mare. O parte dintre muncitori s-au repatriat în timpul primului război mondial,
dar familii întregi de etnici italieni au rămas la Sântămăria Orlea, Haţeg, Clopotiva şi Râu
de Mori. Localnicii îi poreclesc “scărpeţi”, de la “scarpeti” – un fel de încălţăminte din
postav. În tot acest timp, obiceiurile italienilor s-au contopit cu cele ale localnicilor.

FAMILII NOBILIARE

Familia Nopcea este una dintre cele mai celebre din toată Transilvania fiind atestată
documentar din 1367. Numele familiei, Nopchia, care înseamnă “Noapte”, a fost
maghiarizat după 1701 devenind Nopcsa. Cu toate astea, în 1848 Laszlo (Vasile) Nopcsa
încă se considera român şi participa la Adunarea Naţională a românilor de la Blaj. Vasile
Nopcsa a fost un personaj foarte interesant prin biografia lui de-a dreptul spectaculoasa.
Despre el se spune ca a fost celebrul tâlhar Faţă Neagră, un soi de haiduc, care noaptea,
ataca nobilii bogaţi şi îi ajuta pe săraci. Scriitorul maghiar Jokay Mor, cu câţiva ani înaintea
lui Bram Stoker, publica “Sarmanii bogati”, un roman în care acţiunea se petrece în zona
Haţegului. Personajul central este baronul Hatzegy, un tâlhar supranumit şi Faţă Neagră.
Asemănarea dintre acest personaj şi baronul Laszlo Nopcsa este atât de mare încât mulţi
i-au identificat de cei doi, mai ales că după apariţia romanului, familia Nopcsa a avut
doua procese cu scriitorul, pe care le-a pierdut. Mai mult Vasile Nopcsa a dispărut de la
domiciliul din Săcel. familia Cândea, devenită Kendeffy este cea care a influenţat puternic
viaţa economică, socială şi culturala a zonei timp de mai multe secole. Proprietăţile sale se
intindeau pe zeci de mii de hectare iar multe din clădirile din Sântămăria Orlea, intre care
celebrul castel, au fost construite de aceasta. Semnificativa este inscripţia de la intrarea în
castel unde se păstrează şi blazonul familiei: “Cladirea pe care tu, oaspe, o ai în faţa ochilor
este renumită nu atât prin măreţia lucrării şi podoabe, ci mai mult prin înlesnirea unei
sălăşluiri tihnite.Cu ajutorul lui Dumnezeu insuşi, cel Preaânalt şi Preamărit, cârmuitor
al celor dumnezeieşti şi al celor omeneşti, stăpân peste soarta, fără de care în zadar ne
trudim, într-un ceas bun a zidit-o Alexius Kendeffi, comite de Râu de Mori, sfetnicul şi
omul de încredere în treburile interne şi externe ale Sfintei împărăţii chesarice, al regelui
şi apostolicei maiestăţi, mai ales al principelui Transilvaniei şi laolaltş cu preaiubita-i soaţă,
Christina, nascută contesa Bethlen, a inchinat-o pe aceasta, în urma unei făgăduinţe, lui
Dumnezeu Atoatestotornicitor, iubiţilor copii şi prietenilor, in anul de Christos 1782”.

TRADIȚIILE LOCALE

Peste tot mediul natural şi istoria oamenilor se reflectă în tradiţiile locului, pentru că
toate aceste tradiţii şi obiceiuri sunt născute din necesitate. În comuna Sântămăria Orlea,
ca şi în restul Ţării Haţegului, majoritatea obiceiurilor au dispărut o dată cu trecerea
timpului, multe şi-au pierdut utilitatea (multe obiceiuri agrare, de exemplu) iar altele au
fost pur şi simplu depăşite în mod natural prin modernizarea vieţii de la sat. Legătura
tradiţională cu pământul s-a rupt, dar mai există încă reminiscenţe ale acesteia, mai ales
în satele mai izolate şi cele situate mai aproape de munte, cum sunt Balomir, Bucium-
Orlea sau Sânpetru. Aici amprenta vremurilor trecute mai rămâne în felul în care îşi ţin
26

oamenii gospodăriile, în limbaj, în bătrânii care nu au renunţat chiar la toate articolele de

îmbrăcăminte tradiţională, în obiectele vechi din gospodărie folosite încă la diferite munci.
Sunt prezente şi în obiceiurile legate de sărbătorile religioase şi de momentele cruciale din
viaţa unui om: naşterea, căsătoria şi moartea. Oamenii au renunţat pe rând la obiceiurile
agrare „încununatul boului”, „cununa”, la cele de aducere a ploii „crucea”, „blojii”, aşa
cum, fără animale, au renunţat la sărbătorile ţinute pentru ele. Cu toate acestea, nu toate
urmele au fost şterse.
Agricultura era cea maiimportantă ocupaţie a ţăranilor de aici, ei cultivau în special secară,
cereale şi legume şi pentru că nu aveau de unde să cumpere îşi făceau toate cele necesare în
casă. Două dintre alimentele de bază sunt făina de grâu, dar mai ales de mălai şi de secară
şi uleiul. Astăzi în comuna Sântămăria Orlea se mai păstrează 0 moara de apă şi o presă de
ulei.

ÎMBRĂCĂMINTEA TRADIȚIONALĂ

Îmbrăcămintea ţărănească din zonă păstrează elemente arhaice, locale, alături de care se
află elemente împrumutate in ornamentaţia costumelor din Ţinutul Pădurenilor şi din
Banat. Costumul bărbătesc se compune din căciulă sau pălărie, cămaşă cu „barburi“ de
culoare neagră, cioareci, curea, incălţăminte şi o căciulă cu fund drept numită „căiţă“ sau
pălăria cu boruri mici, pătrunsă din Mărginimea Sibiului. Cojocul, lucrat din piele, avea
„pieptar crăpat“ sau „pieptar infundat”. Costumul femeiesc era format din găteala capului,
complicată şi diferită funcţie de vârstă, cămaşă, două catrinţe, brâu brăciră“ şi încălţăminte.
Catrinţa era ţesută din lână aspră sau cânepă şi se purta foarte largă, era alcătuită din două
piese, una la spate, mai lungă şi una în faţă mai scurtă, cu ornamentatii lineare, verticale
sau orizontale. Femeile purtau mijlocul încins cu „brâul în bâte“ şi peste acesta „brăcira“.
Cojocul, lucrat din piele, avea „pieptar cu gură“ sau „pieptar infundat”.

CALENDARUL

Pentru a ordona timpul, omenirea s-a slujit încă de la începuturile ei de calendare, alcătuite
de sacerdoţi, astrologi sau astronomi. Calendarul modern operează cu unităţi de timp
foarte precise şi ne ajută să ne orientăm în timp, ca pe o hartă. El este un instrument.
Astăzi, toată lumea de pe glob respectă oficial un singur calendar, cel gregorian. În afară
de acesta, fiecare popor respectă şi un calendar religios, care diferă de la o cultură la alta
şi de la o religie la alta. Peste aceste calendare oficiale se suprapune calendarul popular,
adică sărbătorile pe care le ţine poporul. Acestea nu numai că nu coincid întotdeauna cu
sărbătorile religioase (pe care calendarul popular le ţine în felul lui); mai mult, au denumiri
şi date diferite de la o zonă la alta, chiar de la un sat la altul.
De fapt, fiecare sat are calendarul lui, nescris, transmis prin practică şi tradiţie orală. Şi acest
calendar este compus, în realitate, din mai multe file de calendar care se împletesc: sărbători
ale păstorilor, sărbători ale agricultorilor, sărbători ale altor categorii profesionale (pescari,
de exemplu). Sărbătorile se suprapun ca foiţele de ceapă şi ţin cont de tot ceea merită să
fie „ţinut”, „păzit”: solstiţii şi echinocţii, urcatul oilor la munte, împerecheatul păsărilor,
înfloritul urzicilor, zilele morţilor, dezmorţitul insectelor etc.
 27

SĂRBĂTORILE

În satul tradiţional, timpul este împărţit în zile de muncă şi sărbători. În viaţa de zi cu zi,
relaţia omului cu sacrul tinde să slăbească. De aceea este nevoie de sărbătoare: ca oamenii
să se întoarcă la cele sfinte şi cu adevărat importante. În plus, zilele de muncă sunt mai ales
ale familiei; abia la sărbători se reunesc neamul şi comunitatea. In Tara Hategului, pe linga
sarbatorile mari, exista sarbatori locale sau o adptare a sarbatorile regionale la specificul
local. Cele mai importante evenimente din calendarul local sunt:
• Ispasul sau Înălţarea sau Ziua Eroilor, se face slujba pentru eroi, nedee la Ciopeia
• Joia Verde – joia Rusaliilor – se împodobesc porţile cu salcie
• Rusaliile, nedee la Subcetate
• Lunea Rusaliilor, nedee la Sântămărie
• Joia după Rusalii – nu se spală, nu se lucra la grădină
• Sânzienele, 24 iunie se pun sânziene în porţi sau se fac coroniţe care se aruncă pe casă
• Precupul, 8 iulie – nu se lucră la câmp, nu se coase, nu se coace – pericol de trăznet
• Ziua ursului, 1 aug. – nu se mai face baie în rau, nu se lucra cu animalele
• Schimbarea la faţă, 6 aug., se merge la cules alune, la Bărăşti
• Sântămăria Mare, târg la Haţeg
• Sântămăria Mică, târg la Haţeg
• Vinerea Mare – Sf. Paraschiva, 14 octombrie târg la Pui (târgul cepei)
• Sf. Andrei, 10 nov. – fetele pun busuioc sub perna să viseze ursitul

HRANA TRADIȚIONALĂ

Hrana, în afara evenimentelor din familie sau zilelor rituale, era destul de simplă şi lipsită
de voluptate. Un inventar al reţetelor locale tradiţionale ne arată un meniu adaptat zilelor
de lucru, de post sau de sărbătoare, în consens cu tradiţia, practicile moştenite, posibilităţile
locului şi experienţa individuală. Din meniul traditional nu pot lipsi citeva dintre cele mai
renumite mincaruri locale, ale caror retete sunt descrise chiar de localnici:

CASA

Aspectul cel mai elocvent al istoriei oamenilor din Ţara Haţegului îl constituie arhitectura
locală, păstrată foarte bine mai ales în satele Balomir şi Sânpetru, unde ţăranii nu şi-au
dărâmat casele vechi, din lemn şi piatră de râu, ca să le înlocuiască cu altele mai moderne.
Casa tradiţională veche era alcătuită dintr-o singură încăpere, în care se dormea şi se pregătea
mâncarea. Mobilierul era foarte puţin şi de strictă utilitate. In timp, aceasta a evoluat, prin
adăugarea unei încăperi suplimentare. Majoritatea caselor erau iniţial din lemn in cununi
orizontale, cu acoperiş înalt de paie. Destul de timpuriu, în secolul al XIX-lea, locul paielor
l-au luat ţiglele. Din secolul al XIX-lea încep să apară casele cu două niveluri, cu arcade de
zidărie sprijinite pe coloane sau pilaştri de piatră sau cărămidă, Pentru secolul al XX-lea este
de notat răspândirea zugrăvelii colorate a pereţilor exteriori, galbenul, roşul, ocru, albastrul,
verdele dând vioiciune aspectului general al satelor haţegane. Poziţia geografică şi locuirea
intensă au avut ca rezultat o istorie bogată în evenimente ce a lăsat în urmă monumente
foarte cunoscute, numeroase biserici între care cea de la Densuş, se remarcă prin arhitectura
ei surprinzătoare şi continuitatea oficierii slijbelor, sau ruinele capitalei Daciei romane, dar
28

şi curţi nobiliare cum sunt cele de la Sălaşil de Sus sau Suseni. De asemenea cetăţile de
la Răchitova, Mălăieşti, Colţ, Haţeg; peste 20 de castele şi case domeniale, aflate marea
majoritate în ruină, biserici medievale şi mănăstiri, precum Colţ şi Prislop, loc de pelerinaj
şi rugaciune. Alături de acestea alte vestigii aşteaptă încă să fie descoperite

OCUPAȚIILE TRADIȚIONALE

Formele de relief (depresiune, podiş, câmpie, deal, munte, şes etc.) îi obligă pe oamenii
locului să-şi adapteze nevoile şi modul de trai la resursele şi condiţiile naturale. Situaţi
mereu între natură şi cultură, oamenii nu pot practica decât anumite ocupaţii.
Ocupaţiile s-au dezvoltat în strânsă legătură cu necesităţile oamenilor. Nevoia de hrană,
adăpost, îmbrăcăminte i-a învăţat de timpuriu cum să lucreze pământul, cum să îngrijească
animalele, cum să prelucreze materiile aflate la îndemână (lemnul, piatra, lutul etc.) pentru
a-şi face adăposturi mai durabile şi a obţine obiectele şi uneltele necesare în gospodărie.
Schimburile comerciale au influenţat intensificarea ocupaţiilor secundare: mineritul, pentru
obţinerea sării, a aurului şi a fierului, plutăritul, pescuitul, meşteşugurile, negustoria. Câtă
vreme mijloacele de trai şi de muncă au fost rudimentare, satisfacerea nevoilor fundamentale
le-a ocupat oamenilor cea mai mare parte a timpului. Treptat, odată cu creşterea eficienţei,
oamenii au câştigat timp, din care au folosit o parte şi pentru nevoile lor spirituale, pentru
datini, obiceiuri şi relaţiile cu ceilalţi. Viaţa lor spirituală se leagă strâns şi de ocupaţiile prin
care îşi asigură traiul. Ele dau naştere unor sărbători, credinţe şi obiceiuri specifice.

În Ţara Haţegului, agricultura şi păstoritul au fost ocupaţiile principale şi s-au susţinut

reciproc. Creşterea oilor şi a vacilor asigura locuitorilor şi îngrăşământ pentru terenurile
cultivate, deci recolte mai bune. Pământul se îngrăşa cu gunoiul din grajd sau cu „staulul
mutător”, căci vitele erau ţinute de cu toamna până în primăvară pe câmp.
Nu este de mirare că aceste două ocupaţii au consumat cea mai mare parte din timpul
şi energia localnicilor. Păstoritul a fost unul local. Turmele mici au păscut pe culmile
munţilor, vara, apoi au fost coborâte şi ţinute iarna lângă sat, pe pământurile proprietarilor
lor. Păstoritul s-a practicat, până în zilele noastre, după reguli străvechi.
Creşterea vitelor şi a oilor cerea o cantitate îndestulătoare de furaje; de aici, numărul mare
de fânaţe, distribuite pe suprafeţe întinse.

Până la al doilea război mondial, în Ţara Haţegului s-a cultivat mai ales secară (pe care
localnicii o numeau hărană), din cauza solului, mai puţin potrivit pentru cultura grâului.
Secara era de bază în alimentaţie; din ea se făcea pâinea. Multă vreme în sate n-au existat
brutării, aşa că pâinea se făcea în gospodărie, o dată pe săptămână. Mămăliga şi pâinea
constituiau alimente principale. Oamenii mai cultivau câmpurile cu porumb, ovăz şi grâu.
În toate grădinile se cultivau legume (cartofi, fasole, varză etc.).

La loc de cinste era şi dovleacul, din seminţele căruia se obţinea un ulei foarte gustos
şi sănătos. În toată Ţara Haţegului erau prese de ulei (uleiniţe) care satisfăceau nevoile
localnicilor; aici se făcea toamna uleiul de dovleac şi ulei de nucă.
 29

APLICATII PRACTICE
Exerciţiu

1. Identificaţi câteva tipuri de roci si incercati sa le localizati in zona Tarii Hategului

2. Realizaţi o listă a ariilor naturale protejate din zona / judet
3. Identificaţi modalităţi de integrare a acestora în realizarea activităţilor didactice cu
tematică referitoare la natură.
4. Identificati o credinţă veche a oamenilor dintr-un sat din Tara Hategului pe baza
unei fişe de informaţie. Poate fi despre o fiinţă supranaturală sau despre elemente
din lumea înconjurătoare. Dacă această credinţă s-a pierdut, găsiti câteva argumente
pentru dispariţia ei.
5. Identificati toponime si hidronime specifice comunitatii dumneavoastra;
6. Identificati elemente de arhitectura locala, tipurile d emateriale folosite in
constructie si sursa lor.
7. Realizati o corelare simpla intre tipurile de roci existente in zona, inclusiv morfologia
reliefului si tipurile de plante intilnite
8. Identificati denumiri (toponime si hidronime) locale ce se bazeaza pe caracteristici
floristice sau faunistice ;
9. Folosind plastelină sau lut se pot realiza mulaje sau impresiuni ale unor obiecte.
Este o demonstraţie a debutului unui proces de fosilizare. Pot fi realizate experimente
asupra modalităţilor de fosilizare pentru diferite tipuri de organisme;

Fişe de lucru

1. Folosind informaţiile suplimentare despre dinozaurii din Haţeg se poate cere elevilor să-i
plaseze în Scara timpului geologic, să realizeze desene sau mulaje ale dinozaurilor. Elevii
pot realiza o fişă de observaţie referitoare la dinozaurii din Haţeg.
2. Realizati o lista cu 10 specii de plante utilizate in bucataria traditionala si 10 specii de
plante utilizate in medicina traditionala locala

Următoarele elemente pot fi utilizate în procesul educaţional:

- O hartă cu amplasarea ariilor protejate;
- Un ghid al ariilor protejate cu descrierea lor;
- Itinerarii de excursii de documentare/învăţare;
 31

Modulul III

Scrierea şi managementul unui proiect

Scopurile modulului

• Familiarizarea cu elementele de concepţie ale unui proiect

• Identificarea unor posibile teme de proiecte pentru Geoparcul Haţeg
• Crearea unui grup de lucru nucleu pentru propunerea de proiecte în Ţara Haţegului

Activităţi

1. Prezentarea diferitelor tipuri de proiecte şi a surselor de finanţare

2. Dezbateri referitoare la posibile proiecte
3. Scrierea unui proiect

Probleme de evaluat

• Disponibilitatea profesorilor de a identifica şi a aplica pentru diverse tipuri de

proiecte
• Interesul şi motivaţia pentru scrierea şi derularea unui proiect
32

TIPURI DE PROIECTE

Sintagme precum : a scrie un proiect, a avea un proiect de dezvoltare personală sau

instituţională, a derula un proiect, a fi in echipa unui proiect, a căuta finanţatori pentru un
proiect, a aplica proiecte pentru atragerea fondurilor europene sunt relativ noi, dar foarte
frecvente.
Toate aceste expresii au in comun proiectul, ca modalitate de indeplinire a unui vis sau idei,
prin intermediul unui efort coerent, definit in timp, bazat pe resurse umane şi financiare,
cu impact şi beneficii la nivelul comunităţii şi/sau la nivel individual. In acelaşi timp,
aceste expresii ilustrează situţii foarte diferite dacă ne referim la câteva din coordonatele
definitorii: aplicantul, beneficiarul, finanţatorul, contextul de derulare şi modul de
implicare personală.

BENEFICIARI VS FINANȚATORI

Cei doi termeni reprezintă două entităţi diferite dar complementare, fiecare având propria
motivaţie şi propriul rol in transformarea ideilor in acţiuni şi rezultate. Complexitatea
proiectelor este dată mai ales de beneficiari:
• Beneficiarul poate fi o singură persoană intr-un proiect de dezvoltare sau formare
personală, ca angajat sau membru intr-o comunitate: o bursă, un proiect de cercetare,
proiect de editare a unei lucrări personale
• Beneficiarul poate fi reprezentat de o echipă sau un grup dintr-o instituţie, organizaţie
neguvernamentală sau firmă dar poate fi şi instituţia, organizaţia sau societatea comercială
in ansamblu
• Comunitatea locală ca beneficiar reprezintă, in acest caz, un ansamblu de actori locali
(instituţii, administraţie, organizaţii, asociaţii, firme) şi purtători de interese sau stakeholderi
(elevi, părinţi, intreprinzători, grupuri devaforizate);
• O categorie sau grup profesional: elevi, cadre didactice de o anumită specializare
• Beneficiarul este reprezentat de o reţea de instituţii sau grupuri dedicate unor probleme
sectoriale cum ar fi: biodiversitatea, deşeurile, tradiţiile etc.
• Beneficiar poate fi publicul larg, sau populatia in ansamblu dintr-o zonă. Aici pot intra
proiectele de tip campanie de constientizare, informare
• Beneficiarul poate fi şi o societate conmercială cum este cazul proiectelor de realizarea
unui produs sau serviciu ce urmează a fi comercializat

PROIECT PERSONAL VS PROIECTE IN PARTENERIAT

Proiectele personale sunt relativ uşor de identificat şi de derulat dar nu oferă satisfacţia
participării la un proces complex de construcţie instituţională sau construcţie comunitară.
Cel ce reuşeşte să participe, ca membru in echipă sau coordonator, la toate fazele de realizare
ale unui proiect, de la identificarea problemei, la realizarea aplicaţiei, la derularea proiectului,
la raportare, evaluarea rezultatelor şi identificarea unor noi proiecte, poate considera ca a
primit botezul focului. După a acest proces are o altă perspectivă asupra propriilor resurse
şi asupra rolului pe care il poate juca in cadrul instituţiei şi in comunitatea locală.
 33

Participarea la derularea proiectelor nu inseamnă numai ciştiguri morale ci şi o bună

modalitate de a va construi o carieră, de a cunoaşte oameni noi, de a călători, de a invăţa
limbi străine şi posibilitatea de a fi platiţi din bugetul proiectului.

Exerciţii de autoevaluare

1. In cele două tabele de mai jos sunt trecute diferite tipuri de proiecte funcţie de criteriile
discutate anterior: relaţia beneficiar – finanţator şi a raportului dintre contextul proiectului
şi poziţia implicării personale. Analizând proiectele la care aţi participat până in prezent
marcaţi in tabele situaţiile ce corespund cel mai bine experienţei dumneavoastră.

Tabelul 1 - Tipuri de proiecte in funcţie de relaţia finanţator / beneficiar

internaţionale

internaţionale
unui grup sau

publice locale

europene sau

Sponsorizări
comune ale
Finanţator
Beneficiar

comercială
naţionale

naţionale

Societate
instituţii
Fonduri

Fonduri

Fonduri

Fonduri

Fonduri

Fonduri
publice

publice

private

private
Personal
Un grup, un
ONG
Institutia
si/sau toti
membri ei
Comunitatea
locală
Numai o
categorie
sau grup
profesional
O reţea de
instituţii
sau grupuri,
ONG-uri
Comunitatea
in ansamblu
O societate
comercială
 34

Tabelul 2 - Tipuri de proiecte in funcţie de raportul context / implicare personală

Context / Implicare Membru Initiator Manager Specialist Coordonator Individual
personală in echipa proiect Expert

Personal
Instituţie/
organizaţie
Rezolvare
Complexitate

probleme
sectoriale
Constructie
comunitară
locală
Dezvoltare
durabilă
Intern
Local
Nivel

Naţional
Internaţional
Specializat
Interdisciplinar
Cultural
Tip

Generator de
profit
Inovare

2. Utilizaţi tabelul 2 pentru a marca tipurile de proiecte la care ati dori să participaţi.
Incercaţi să estimaţi numărul de ore / săptămână pe care aţi fi dispuşi să le alocaţi pentru
fiecare proiect.

INTRODUCERE ÎN MECANISMELE
FINANŢĂRILOR EUROPENE

Cea mai importantă sursă de finanţare pentru derularea de proiecte, din toate categoriile
menţionate anterior, este reprezentată de suportul financiar european, la care se adaugă
cofinanţările administraţiei centrale şi locale. Aceste fonduri reprezintă cel mai important
instrumentul financiar pentru susţinerea strategiilor europene şi un mijloc eficient pentru
stimularea schimbărilor social – economice ţn contextul unei dezvoltări durabile, vizate
de acestea. Principalele programe de finanţare europeană sunt prezentate succint in anexe.

Contextul European
România, ca membră a Uniunii Europene are drepturi depline in a participa la procesul de
construcţie europeană, de a beneficia de instrumentele financiare şi instituţionale pentru
a-şi realiza strategiile şi programele propuse, dar şi obligaţia de aplica in toate domeniile
dezvoltării socio-economice prevederile şi strategiile europene.
 35

Agenda Lisabona
Agenda Lisabona / Strategia de la Lisabona / Procesul Lisabona este cel mai important
plan de acţiune al Uniunii Europene. A fost propusă in anul 2000 când liderii politici au
decis să propună un răspuns coerent al Uniunii Euopene pentru noile provocări mondiale:
globalizarea şi revoluţia tehnologică. Documentul stabileşte un obiectiv foarte ambiţios
pentru Uniunea Europeana: până in anul 2010 să devină cea mai competitivă şi dinamică
economie din lume, bazată pe cunoaştere, o economie capabilă să asigure o creştere durabilă,
care să ofere locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială.
Pentru o mai bună corelare a diverselor instrumente prevazute a susţine Strategia a fost
propus Planul de Acţiune Lisabona. Acesta cuprinde următoarele priorităţi:
1. Investiţia in oameni şi modernizarea pieţei muncii
2. Eliberarea potenţialului de afaceri şi mai ales a celui reprezentat de firmele mici
3. Investiţii in inovare şi cunoaştere
4. Energia şi schimbările climatice vor fi considerate drept probleme majore.

Politica de coeziune
Incă de la constituirea Uniunii Europene, Statele Membre menţionau necesitatea de a
consolida unitatea economiilor lor in vederea asigurării unei dezvoltări armonioase prin
reducerea diferenţelor care există intre diferitele regiuni, precum şi sprijinirea regiunilor
defavorizate. Aceste politici de susţinere a dezvoltării regionale şi de susţinere a coeziunii
regiunilor sunt cuprinse in Orientările Strategice Comunitare pentru Coeziune şi preluate
de statele membre in planuri naţionale pentru intervalul 2007 – 2013 ca noua perioadă
de alocare a instrumentelor structurale. Pentru această perioadă exista trei Instrumente
Financiare cunoscute ca Fonduri structurale respectiv: Fondul European de Dezvoltare
Regional (FEDR), Fondul Social European(FSE), Fondul de Coeziune (FC) si doua
Actiuni Complementare: Fondul European pentru Agricultura si Dezvolare Rurala
(FEADR), Fondul European pentru Pescuit (FEP).

Obiectivele politicii de coeziune pentru 2007-2013 sunt:

• Convergentã (80% din buget) - regiunile din Statele Membre care primesc finantare
sub acest obiectiv sunt cele care au un Produs Intern Brut(PIB)/capita < 75% din media
comunitarã ;
• Competitivitate regionalã si ocuparea fortei de muncã (15% din buget), regiuni care nu
sunt acoperite de Obiectivul 1 ;
• Cooperare teritorialã europeanã (5% din buget).
Fondurile Structurale nu constituie o sursa unica de finantare in cadrul bugetul Uniunii,
ci fiecare fond acopera zona sa tematică specifică. Ele finanţează programe de dezvoltare
regională multianuale trasate impreuna de regiuni, State Membre si Comisie, pe baza
orientarii propuse de Comisie pentru intreaga Uniune Europeana

Planul Naţional de Dezvoltare (PND)

PND este instrumentul fundamental de planificare strategică şi programare financiară
multianuală prin care Romania işi orientează şi stimulează dezvoltarea socio-economică,
în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Obiectivul global al PND
vizează reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio-economică între
România şi Statele Membre ale Uniunii Europene şi atingerea unui nivel al PIB pe locuitor
36

de 41% din media UE în anul 2013. Pornind de la o analiză cuprinzătoare a situaţiei

socio-economice actuale, au fost stabilite priorităţi naţionale de dezvoltare, ce grupează
în interior o multitudine de domenii şi sub-domenii prioritare.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR)

CSNR este documentul strategic national prin care se stabilesc priorităţile de susţinere
financiară prin Instrumentele Structurale (FEDR, FSE şi FC) in perioada 2007 – 2013,
priorităţi corelate cu Orientările Strategice ale Comunitare şi Strategia Lisabona revizuită.
Planul a fost supus evaluării, negocierii şi aprobării Comisiei Europene. Scopul general al
CSNR il constituie dimensionarea utilizării Instrumentelor Structurale pentru reducerea
disparităţilor dintre Romania şi statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei
creşteri suplimentare a PIB cu peste 10% pina in anul 2015.

Programele Operaţonale Sectoriale (POS)

Implementarea acţiunilor strategice prevăzute în CSNR şi accesarea efectivă a finanţărilor
prevăzute in cadrul Instrumentelor Structurale se realizează prin Programe Operaţionale
Sectoriale. Aceste programe operaţionale sunt: POS pentru Creşterea Competitivităţii
Economice, POS Transport, POS Mediu, PO Regional, POS Dezvoltarea Resurselor
Umane, POS Dezvoltarea Capacităţii Administrative, PO Asistenţă Tehnică.
Fiecare din aceste programe operaţionale conţine axe prioritare şi domenii majore de
interventie, in cadrul carora se regasesc operatiuni indicative. Fiecare program operaţional,
prin Autoritatea de Management desemnată, elaborează un Program Complement
in vederea detalierii implementarii. Acesta contine : masurile prin care vor fi realizate
prioritatile PO, monitorizare; definirea tipului de beneficiari pentru fiecare masura; un plan
financiar, cu specificarea alocarii financiare; mecanismele de management, monitorizare si
evaluare
Pentru fiecare PO sunt publicate Ghiduri ale Solicitantului, Regulile de eligibilitate şi lista
cheltuielilor eligibile, Cererea de finanţare. Termenele pentru depunerea candidaturilor
sunt anunţate periodic.

Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

Reprezintă strategia de dezvoltare rurală şi cadrul pentru alocările financiare, acoperite in
cea mai mare parte din FEADR (2007- 2013). Cuprinde mai multe axe cu prioritaţi de
finanţare ce merg pină la 80%.
Axa 1 - Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier (formare profesională,
fermieri, exploatări agricole, forestier, asociaţii de producători, servicii de consiliere); Axa
2 - Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural (zona montană, plăţi agro-mediu, arii
protejate); Axa 3 - Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei;
rurale (microintreprinderi, turism, servicii, formare, moştenire culturală)
Axa 4 – Crearea de teritorii LEADER (strategii de dezvoltare locală, stimularea iniţiativelor,
cooperare, calitatea vieţii, inovare).
 37

Abordarea dezvoltarii comunitare

Pe baza observaţiilor din Tabelul 3 pot fi formulate o serie de principii strategice care pot
sta la baza initierii proiectelor:
A. Principiul descentralizarii - trebuie sa stea la baza oricarui proiect. Reclamă o
identificare a problemelor la nivel local, iniţierea de proiecte, a surselor de cofinanţare şi
solutii adaptate condiţiilor locale.
B. Dezvoltarea antreprenoriatului social si punerea accentului pe dezvoltarea sociala
in raport cu dezvoltarea economica (ce nu este neglijată). Este un concept nou, ce
sustine dezvoltarea socială, mizind pe identificarea competenţelor locale, atragerea celor
cu potential, realizarea de parteneriate, cointeresarea unor persoane si institutii diverse,
crearea unui cadru atractiv pentru finantari. In fapt, fara o strategie sociala nu poate exista
o dezvoltare economica reala, şi fără excluziuni sociale;
C. Identificarea zonelor de optim. Se referă atât la zone teritoriale sau la domenii de
interes ce pot deveni exemple şi elemente de suport.
D. Principiul “ Fierariei lui Iocan” – se bazeza pe identificarea si implicarea reala a unor
lideri informali locali, capabili sa transmita mesajele, sa creeze dezbateri “ad-hoc” si sa
corijeze si sa reorienteze anumite activitati ale proiectelor;
E. Principiul promovarii active – presupune realizarea unor elemente de identitate
vizuala, a unei strategii de promovare, identificarea unor produse simbol. In acest fel se
realizeaza o sensibilizare a finantatori, a evaluatorilor si a unor noi parteneri.

Exerciţii & Comentarii

1. Realizaţi o listă de cinci probleme ale comunităţii din care faceţi parte / direcţii de
dezvoltare ale instituţiei ce ar putea fi subiectul unei cereri de finanţare. Veţi ţine seama de
următoarele considerente: proiectele trebuie se se incadreze in axe prioritare, au un buget
mediu de ordinul sutelor de mii de euro, durata este de 1 – 3 ani, sunt in parteneriat;
2. Comparaţi problemele identificate cu lista de potenţiale activităţi eligibile din anexă.
3. Selectaţi una din problemele identificate şi imaginaţi evoluţia ei in variantele extreme:
maxim pozitiv şi maxim negativ.
4. In tebelul de mai jos sunt enumerate citeva dintre disfuncţionalităţile apărute in derularea
proiectelor de dezvoltare comunitară. Pe o scară de la 1 la 5 acordul cu cele menţionate
(1 - acord minim, 5 – acord maxim). Incercaţi o ierarhizare a celor 8 itemi. Completati cu
alti itemi.

Tabelul 3 – Evaluarea disfuncţionalităţilor in derularea proiectelor

Nr Disfunctionalitati in derularea proiectelor de Acord
dezvoltare comunitara 1 2 3 4 5
1 Pasivitatea partenerilor locali. Proiecte iniţiate
de organizaţii sau instituţii din afara comunităţii,
cu parteneri locali: ONG, şcoli, administraţia
locală. Participarea partenerilor locali ramine
una pasivă, “spectatori” si percep proiectele drept
actiuni “caritabile” sau prea complicate pentru
comunitate;
38

2 Lipsa de sprijin din partea autoritatilor.

Propiecte destinate comunităţii şi in acord cu
strategiile locale (mediu, educaţie, abandon, somaj
etc). Autoritatile, care au participat la elaborarea
strategiilor, nu respecta directiile stabilite, nu se
implică in derularea proiectelor. Sunt obisnuite ca
strategiile sa fie bune doar pentru raportări;
3 Pasivitatea ofertei – tipul/ideea de proiect nu este
creativa si stimulativa pentru comunitatea locala.
Sunt frecvente cazurile de proiecte “copiate” din
alte zone sau alte tari fara a fi adaptate specificului
si resurselor locale;
4 Alegerea intimplatoare a populatiilor tinta –
solutiile propuse prin proiecte nu sunt precedate
de o identificare a problemelor reale si de o
prioritizare a lor. Lipsa analize SWOT sau studii
de fezabilitate anterioare.
5 Transmiterea informatiei este defectuoasă.
Datorata lipsei deprinderilor de a comunica sau
de a te informa sau a informa prin: pagini web,
baze de date, buletine on-line. Se coreleaza si cu
lipsa deprinderilor de a transparentiza deciziile
locale, bugetele, lipsa interesului si obisnuitei
locuitorilor de a participa la dezbaterile publice;
6 Abilitatea de a sesiza informaţiile relevante. In
comunicare exista mai multe etape ce trebuiesc
parcurse: informarea, constientizrea, participarea,
implicarea activa. Diferenţa dintre simpla luare
la cunostinta pina la participarea efectiva si
formarea unor deprinderi comunitare trebuie
luată in considerare de cei ce derulează proeicte.
Etapele cer timp si un mecanism continuu de
transmitere a informatiei, pe baza unei startegii de
comunicare;
7 Tipul informatiei transmise. Informatia aleasa
a fi difuzata este relevanta pentru cei din proiect
dar nerelevanta pentru receptor (autoritate
locala, institutie, cetăţeni). Aceasta se poate
datora continutului sau terminologiei. Este o noă
terminologie “europeană” ce seamna cu un limbaj
de lemn fie datorita suprautilizarii anumitor
termeni fie datorita neintelegerii substantei
termenilor si incercarii de a fi “tradusi” intr-un
limbaj comun sau specific.
8 Falsul parteneriat. Realizarea de parteneriate
de forma, care nu corespund unor strategii,
nu au intotdeauna efectul scontat si sunt doar
subterfugii birocratice prin care se păcăleşte
finanţatorul.
 39

ALTE PROGRAME DE FINANŢARE

PROGRAMUL COMUNITAR DE
ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIETII
Acest program este instrumentul principal de susţinere a politicilor educaţionale europene
in conformitate cu Agenda Lisabona, Procesul Bologna si strategiile conexe. Programul
de învăţare pe tot parcursul vieţii este alcătuit din: patru programe sectoriale care se
concentrează asupra educaţiei şcolare (Comenius), a învăţământului superior (Erasmus),
a formării profesionale (Leonardo da Vinci) şi a educaţiei adulţilor (Grundtvig); un
program transversal (cooperarea şi inovaţia în domeniul politicilor de educaţie şi
formare pe tot parcursul vieţii, limbile străine, dezvoltarea de tehnologii informaţionale
şi comunicaţionale inovatoare, diseminarea şi exploatarea rezultatelor); un program de
reflecţie asupra integrării europene (programul Jean Monnet).

Programul sectorial COMENIUS

Se adresează instituţiilor de invăţământ din domeniul preuniversitar vizând susţinerea
conceptului de invăţare pe tot parcursul vieţii in invăţământul preuniversitar, promovarea
creativităţii, educaţiei antreprenoriale, promovarea invăţării limbilor străine, cooperării,
schimb de bune practici. Există mai multe tipuri de acţiuni: Mobilităţi individuale –
formarea continuă pentru personalul didactic implicat in educaţie, din invăţământul
preuniversitar; Mobilităţi individuale – Asistenţi Comenius; Mobilităţi individuale –
Găzduirea unui Asistent Comenius; Proiecte de Parteneriat Şcolar. Proiecte multilaterale şi
proiecte bilaterale; Vizite pregătitoare

Programul sectorial ERASMUS

Se adresează invăţământului superior. Priorităţi de finanţare: elaborarea Cadrului National
al alificarilor, in concordanta cu Cadrul European al Calificarilor, dezvoltarea mecanismelor
coerente de acreditare, dezvoltarea unor ghiduri pentru elaborare de curriculum in mod
armonizat, imbunatatirea consilierii si orientarii; promovarea dimensiunii europene in
sistemul invatamantului superior, accentuarea cooperarii interuniversitare.

Programul sectorial LEONARDO DA VINCI

Implementarea programului Leonardo da Vinci urmareste: sprijinirea participantilor la
activitati de formare profesionala, dezvoltarea de abilitati si calificari menite sa le faciliteze
dezvoltarea personala, insertia profesionala si participarea pe piata muncii europene;
sprijinirea imbunatatirii calitatii si stimularea inovatiei in sistemele educationale de
formare profesionala, cresterea atractivitatii educatiei si formarii profesionale si facilitarea
mobilitatii formabililor incadrati in munca; promovarea creativitatii, competitivitatii,
insertiei profesionale si cresterea spiritului antreprenorial. Acţiunile prevăzute sunt:
Proiecte de mobilitate, Proiecte de transfer de inovaţie (TOI), Proiecte de parteneriat,
Vizite pregătitoare.

Programul sectorial GRUNDVIG

Vizează cresterea atractivitatii, accesibilitatii si eficacitatii participarii adultilor la activitatile
de invatare, implicarea unor noi institutii in programe de cooperare europeana si a
personalului acestora, cresterea participarii si a motivatiei pentru invatare a grupurilor
40

tinta dezavantajate (economic, social si cultural) si stimularea inclusiunii sociale a acestora

– in mod deosebit pentru persoanele care nu au atins nivelul educatiei de baza. Tipurile
de activităţi sunt: Mobilităţi individuale – formarea continuă a personalului implicat in
educaţia adulţilor, Parteneriate pentru invăţare, Vizite pregătitoare.

Programul TRANSVERSAL
Se adresează, mai ales, celor din mediul rural sau din zonele dezavantajate din punct de
vedere socio-economic; şi celor ce au organizat anterior vizite de studiu in Romania. Sunt
finanţate vizite de studiu pentru factori de decizie din domeniul educatiei si formarii
profesionale si pentru specialisti VET.

Programul Tineri în Acţiune

Este un program al Uniunii Europene destinat tienrilor. Urmăreşte crearea unor relaţii
de solidaritate, de spirit european, tolearanţă printre tinerii statelor membre. Promovează
mobilitatea, educaţia non-formală, dialogul intercultural. Activităţile promovate sunt:
Actiunea 1.1 - Schimburi de tineri; Actiunea 1.2 - Initiative ale tinerilor; Actiunea 1.3 -
Proiecte pentru democratie; Actiunea 2 - Serviciul european de voluntariat; Actiunea 3.1.a
Tinerii in lume - Schimburi de tineri, Actiunea 3.1.b Tinerii in lume - Proiecte de formare
si retele, Actiunea 4.3 - Proiecte de formare si retele; Actiunea 5.1 - Intalniri ale tinerilor si
ale responsabililor de politici de tineret.

Programul LIFE+
LIFE+ este un instrument european financiar de mediu, pentru perioada 1 ianurie 2007
– 31 decembrie 2013. LIFE+ este deschis tuturor persoanelor legale, publice sau private,
economice sau non-economice, ce sunt stabilite legal în Uniunea Europeană. Propunerile
de proiecte pot fi depuse atât de singurul beneficiar cât şi de parteneri, care includ
benficiarul proiectului şi unul sau mai mulţi parteneri. Programul LIFE+ urmăreşte să
cofinanţeze acţiuni în domeniul conservării naturii (LIFE+ Natura şi Biodiversitate) ca
şi în alte domenii de mediu ce sunt de interes European (LIFE+ Mediu şi Guvernare).
A treia componentă LIFE+ urmăreşte în special cofinanţarea activităţilor de informare şi
comunicare pentru mediu (LIFE+ Informare şi Comunicare).

Programul Cultura 2000

Este un program european ce finanţează proiecte culturale in parteneriate europene,
dedicate patrimoniului materiale şi imaterial, inclusiv acţiuni de formare, schimburi,
dezvoltare de materiale educaţionale.

Programul Fondul pentru Mediu

Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar naţional destinat
susţinerii şi realizării proiectelor pentru protecţia mediului, inclus proiecte de educaţie
şi conştientizare publică. Axele de finanţare sunt: prevenirea poluării, conservarea
biodiversităţii, administrarea ariilor naturale protejate, educaţia şi conştientizarea
publicului. Pot aplica organizatii neguvernamentale, universităţi, administratori de arii
protejate, administraţii locale.
 41

Programul Fondul CulturalNaţional

Este un program susţinut de Ministerul Culturii şi Cultelor şi gestionat de Administraţia
Fondului Cultural Naţional (AFCN). Sunt finanţate proeicte de conservare şi valorificare
a patrimoniului cultural naţional, material şi imaterial, inclusiv activităţi de educaţie şi
formare.

Programul Fundaţiei pentru parteneriat

Fundatia pentru Parteneriat este o asociaţie independentã ce face parte din Parteneriatul
de Mediu care sprijinã proiecte de îmbunãtãtirea mediului. Sunt finanţate proiecte ce
vizează: intarirea capacitatii sectorului neguvernamental de mediu; stimularea participarii
publice in procesul de luare a deciziilor privind mediul; promovarea parteneriatului inter/
intra-sectorial pentru rezolvarea problemelor de mediu.

Programul GEF de granturi mici

Programului GEF de granturi mici in Romania contribuie la obtinerea unor beneficii de
mediu globale cu ajutorul actiunilor intreprinse la nivel de comunitate, prin proiectele
implementate de ONG-uri si OC-uri in vederea protejarii apelor internationale, a
conservarii biodiversitatii, a reducerii probabilitatii efectelor negative ale schimbarilor
climatice si a gestionarii terenurilor in mod durabil.

Fonduri private
Sunt fonduri de tipul Rokfeller, MacArthur, FORD care atribuie granturi pentru proiecte de
cercetare şi educaţie de mediu, organizarea de conferinţe şi seminarii, pregătirea rapoartelor
pentru studii de caz ca şi pentru investiţii în politici (din acţiuni şi fonduri de investiţii).

Subvențiile și donațiile
Reprezintă o parte relativ „subţire” din totalul finanţărilor pentru educaţie peste tot în
lume. Organizaţii neguvernamentale internaţionale precum WWF, Uniunea Internaţională
pentru Conservarea Naturii, Centrul European pentru Conservarea Naturii (IUCN)
şi altele mobilizează sute de milioane de dolari în fiecare an în proiecte de educaţie şi
conştientizare privind conservarea naturii.

COMPONENTELE UNUI PROIECT EDUCATIONAL

Ce este un Proiect?
Proiectul este o Iniţiativă în cadrul căreia resurse umane, materiale şi financiare sunt
organizate într-o nouă modalitate pentru a atinge un obiectiv având caracteristici bine
determinate, în condiţiile existenţei unor constrângeri de timp şi de cost; schimbarea
aşteptată este descrisă în termen cantitativi şi calitativi.

Cinci caracteristici ale unui proiect

• Are un inceput si un sfirsit (termen limita), intre aceste etape avind loc o secventa de
activitati, conform unui calendar bine stabilit;
• Sunt folosite resurse umane, materiale, de timp, financiare, echipamente care au fost
alocate special pentru proeict;
• Rezultatele unui proiect trebuie sa atinga anumite standarde de calitate si de perfomanta
42

si sa produca o schimbare vizibila;

• Proiectele urmeaza un plan pentru atingerea obiectivelor propuse;
• Se creeaza un parteneriat in indeplinirea obiectivelor proiectului.

Programele
Programele, spre deosebire de proiecte, acopera zone mai largi de activitate, delimitate
de probleme mai complexe (reforma invatamintului superior, reforma invatamintului din
mediul rural). Un program poate fi compus din mai multe proiecte care trebie sa aiba
cel putin un element in comun (grup tinta, abordare) si cu o continuitate mare in timp.
Prgramele sunt proiecte foarte mari sau colectie de proiecte carora le lipseste un termen
limita final stabilit.

Etapele unui proiect educational

• Identifcarea nevoi de schimbare/formare/dezvoltare din cadrul institutiei sau comunitatii;
• Planificarea scopului, obiectivelor, actiunilor si resurselor necesare pentru rezolvarea
problemei;
• Implementarea planului;
• Evaluarea interventiei si aportarea catre finantatori;
• Stabiliea modului de continuare a interventiei (daca este necesar).

Actorii unui proiect

• Finanţatorul - organisme sau instituţii, naţionale sau internaţionale : Uniunea Europeană,
Ministerul Educatieie si Cercetarii, persoane private. Finanţatorul urmăreşte îmbunătăţirea
sau dezvoltarea anumitor elemente într-un sector sau domeniu (ex. educatie, constientizarea
publicului larg asupra unei probleme de interes general, mediu). Finanţatorul lansează
Programe în diverse domenii.
• Aplicantul / cel ce propune şi dezvoltă proiectul:
• Beneficiarul – există beneficii la toate nivelurile:
-- Grupul ţintă – beneficii directe, este grupul căruia i se adresează în mod special
proiectul (elevi, profesori, administraţie publică);
-- Executantul – beneficii prin implicarea în derularea proiectului – câştig de experienţă,
recunoaştere, facilităţi materiale;
-- Finanţatorul – prin derularea proiectelor din programul lansat – se rezolvă parţial sau
total problemele identificate iniţial;
• Evaluatorul / Auditul – persoană sau organism extern care evaluează calitativ şi cantitativ
derularea şi impactul proiectului.

Elementele unui proiect

Scrisoarea de insotire - nu este ceruta de toti finantatori. Are un rol important in

introducerea cererii de finantare, motiveaza si indeplineste o cerinta de politete,
impulsioneaza procesul de selectare. O scrisoare de insotire cuprinde: o propozitie de
inceput care sa lege propunerea de finantare de contacte anterioare; o descriere, pe scurt, a
cererii de finantare; o propozitie finala ce indica urmatorul pas ce trebuie facut in procesul
de solicitare de fonduri.
 43

Titlul proiectului trebuie să fie scurt, explicit şi, mai ales, sugestiv pentru intenţiile.
proiectului. Poate fi menţionat şi acronimul. Are un rol important in a stimula apetitul
evaluatorului, curiozitatea acestuia. El trebuie sa fie clar, incitant, sugetiv, concis, usor de
tinut minte, pozitiv, capabil sa sugereze rezultatele proiectului nu mijloacele folosite.

Rezumatul reprezintă o prezentare sintetică a conţinutului proiectului: etape de desfăşurare,

rezultate scontate, posibilităţi de continuare şi dezvoltare a proiectului. Rezumatul da tonul
proiectului si atitudinea celui ce citeste, ofera un cadru pentru detaliile care urmeaza in
propunere. Rezumatul este, adesea, singura parte care se citeste si poate reprezenta singurul
criteriu fnctie de care este aprobat sau respins un proiect.

Motivaţia sau cadrul general (background) descrie situaţia actuală într-un anumit loc şi
perioadă, precum şi strategia prin care se ajunge de la această situaţie actuală nesatisfăcătoare
la situaţia de dorit. Pentru aceasta se enunţă şi se justifică problema abordată de proiect:
care este problema de rezolvat (nevoia care trebuie satisfăcută), cine o are (grup ţintă), unde
şi de când există (permanentă sau periodică), cauze ale problemei, consecinţele nerezolvării,
de ce strategia aleasă de noi este capabilă s-o rezolve (succese anterioare, resurse, atuuri) şi
cum o va rezolva. Pentru sprijinirea afirmaţiilor se prezintă date concrete, uşor verificabile:
studii, analize statistice, cercetări în domeniu, chestionare, articole de presă, aprecieri ale
unor experţi.

Scopul reprezintă ţinta, ceea ce urmează a fi atinsă printr-o metodologie specifică;

reprezintă o
stare dorită care trebuie maximizată sau un efect nedorit care trebuie minimizat. Scopul
trebuie să fie generic, clar exprimat, realist şi în legătură cu priorităţile de finanţare pentru
care se aplică. Scopul raspunde la intrebarea unde vrem sa ajungem?
Recomandari: este recomandat sa fie un singus scop, sa fie concis, sa fie realist, sa faca apel
la valori general umane.

Obiectivul (le) este un rezultat concret ce va fi obţinut, măsurabil, limitat în timp şi care
marchează un progres în atingerea scopului. Pe măsură ce obiectivele sunt îndeplinite,
distanţa între stadiul actual şi scop se micşorează. Fiecare obiectiv trebuie să fie SMART,
adică trebuie să fie:
• Specific, direct legat de scop;
• uşor de Măsurat, evaluabil;
• posibil de Atins, realizabil, tangibil;
• Realist, să rezolve o problemă reală – legat de lumea reală, utilitate practică;
Cu o determinare de Timp clară, posibil de atins într-o perioadă de timp.
Fiecare obiectiv trebuie să fie clar definit, exprimat în termeni precişi, să se refere la un
singur comportament specificat în termeni măsurabili, să fie formulat ca rezultat final,
nu ca activitate (se evita folosirea prepoziţiei “prin” în formularea obiectivelor). Exemple:
Formarea a 15 educatori în perioada ... ; Creşterea cu 30% a elevilor beneficiari ai centrului
de informare în perioada…; Stabilirea de contacte cu alte 3 organizaţii cu preocupări
similare; Crearea unui centru educaţional în localitate; Mediatizarea rezultatelor obţinute
în 4 ziare. Obiectivele proiectului se cuantifică prin indicatori care măsoară performanţele.
Tipuri de indicatori:
44

• Indicatori de rezultate - măsoară gradul de îndeplinire a obiectivelor şi se exprimă prin

rezultatele obţinute. Există o corelare intre rezultate şi obiective.
• Indicatori de eficienţă – corelare intre costuri şi rezultatele aşteptate.
• Indicatori de proces - indică dacă activitatea evoluează conform planului, dacă sunt
respectate termenele limită, orarul, bugetul, nivelul de calitate. Exemple de indicatori:
numărul participanţilor, cantitatea şi calitatea bunurilor sau serviciilor oferite, banii
folosiţi pentru fiecare activitate, opiniile participanţilor şi organizatorilor despre program,
modificările de atitudine sau de comportament.

Activităţile (modalităţile de acţiune) - Reprezintă paşii pentru realizarea obiectivelor ce

conduc la îndeplinirea scopului. Fiecare activitate trebuie corelată cu cel puţin un obiectiv.
Dacă o activitate nu poate fi legată de atingerea nici unui obiectiv, trebuie reformulate
obiectivele sau renunţat la activitatea respectivă. Pot exista mai multe mijloace de acţiune
pentru atingerea aceluiaşi obiectiv.
Este preferabilă prezentarea planificării sub formă de tabel în care sunt cuprinse: enunţul
activităţii (urmărindu-se secvenţa, conexiunea logică între activităţi, scală de timp),
perioada, locul de desfăşurare, persoana/persoanele responsabile şi resursele necesare (de
personal, de timp, financiare şi materiale). Prin citirea acestui tabel se găsesc răspunsurile
la următoarele întrebări: ce? cine ? de ce ? cu ce ? cum ? unde ? când ? Atunci când numărul
obiectivelor este mare (peste 4-5 obiective), acestea devin redundante, pot fi asimilate
activităţilor, ceea ce crează confuzii şi dovedeşte inconsistenţa proiectului.

Resursele necesare sunt reprezentate prin resursele umane, materiale, financiare şi de timp
estimate a fi utilizate pentru desfăşurarea optimă a proiectului. Resursele disponibile sunt
resursele proprii ale şcolii/organizaţiei şi cele care pot fi atrase din partea altor finanţatori
sau a partenerilor. Acestea se regăsesc în buget şi în capitolul referitor la partenerii la
proiect. Cofinanţarea proiectului este un avantaj în obţinerea de fonduri, datorită plusului
de credibilitate adus.

Grupul ţintă reprezintă persoanele (altele decât echipa de proiect)prin intermediul cărora
proiectul îşi propune să producă o schimbare. Audienţa primară - persoanele asupra
cărora se acţionează pentru producerea schimbării dorite (de exemplu elevii din mediul
rural); Audienţa secundară - persoanele care exercită influenţă directă asupra audienţei
primare sau sunt în contact direct cu aceasta (de exemplu profesori, părinţi, redactori mass-
media, lucrători în administraţia publică); Audienţa terţiară - persoanele care influeţează
mediul în care se va produce schimbarea urmărită de proiect, dar care nu au contact direct
cu audienţa primară (factori de decizie educaţională).

Partenerii pot fi instituţii guvernamentale sau neguvernamentale, publice sau private,

interne sau internaţionale. Contribuţia partenerilor în cadrul proiectului poate consta în:
resurse umane (personal administrativ/managerial, specialişti şi/sau voluntari);
o cofinanţare; sprijin material (echipamente, sedii etc.); transfer de know-how.

Bugetul reprezintă veniturile şi cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului (sursele

de finanţare şi tipurile de cheltuieli). Fiecare categorie de costuri din buget trebuie să se
justifice în cadrul uneia dintre activităţile prezentate în cererea de finanţare.
 45

Beneficiarii sunt persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se produce schimbarea
urmărită prin proiect. Beneficiarii direcţi reprezintă segmentul de populaţie care beneficiază
în mod direct, nemijlocit de rezultatele/efectele proiectului. Beneficiarii indirecţi reprezintă
segmentul de populaţie care beneficiază în mod indirect de rezultatele/efectele proiectului,
ţinând cont de efectul multiplicativ. Persoanele implicate în implementarea proiectului
sunt persoanele din echipa de conducere a proiectului, colaboratorii, evaluatorii, voluntarii
etc.

Impactul se referă la modul în care proiectul va influenţa situaţia actuală a grupului ţintă, a
beneficiarilor şi a societăţii româneşti în ansamblul ei. De asemenea, se are în vedere
contribuţia proiectului la dezvoltarea şi implementarea politicii finantatorului, precum şi
posibilitatea de replicare şi de extindere a rezultatelor.

Monitorizarea este procesul de colectare şi analiză a datelor despre modul de derulare a

proiectului. Diagnoza dă răspunsuri la întrebarea “care este starea la acest moment şi oferiră
informaţii pentru corectarea mersului lucrurilor. Metode: observaţii, interviuri, discuţii de
grup, chestionare, statistici.

Evaluarea - reprezintă măsurarea, aprecierea şi interpretarea datelor în scopul emiterii de

judecăţi de valoare privind progresul înregistrat în atingerea obiectivelor. Evaluarea
răspunde la întrebarea “cum vi se pare că a mers?” şi oferă feedback pentru proiectele
viitoare. Evaluarea rezultatelor indică măsura în care proiectul a avut efectul scontat (dacă
au fost îndeplinite sau nu obiectivele). Aceasta se bazează pe culegerea datelor înainte
(baseline data) şi după activitate (outcome data) şi compararea lor pentru a vedea care sunt
schimbările cauzate de proiect. Evaluarea proiectului arată dacă activităţile planificate au
urmat linia participanţi – timp – buget – rezultate. Metode de măsurare: înregistrări (lista
prezenţă, rapoarte zilnice, liste de control, chestionare, teste de verificare a cunoştinţelor,
discuţii focalizate, interviuri individuale, sondaje de opinie pe eşantion de grup ţintă,
observare sistematică a comportamentului. Exemplu de indicatori: numarul de persoane
formate / participante la un curs, numar de manuale/publicatii editate, tirajul, numarul
de cereri de participare la un curs, numarul de cursuri nou create, cunostintele/abilitatile
dobindite de persoanele formate.

Continuarea şi dezvoltarea proiectului oferă o imagine asupra perspectivelor

proiectului după terminarea finanţării, referitoare la extinderea lui şi la posibilităţile de
autosusţinere financiară.
Diseminarea rezultatelor reprezintă modalităţi de diseminare: conferinţă de presă,
interviuri, reportaje, articole, mape de prezentare, afişe, fluturaşi, pliante, banere, alte
materiale promoţionale.
Anexele cuprind orice informatie suplimentara ceruta de catre finantatori, alte elemente
care ar veni in sprijinul proiectului: studii, cercetari, opinii, date statistice etc. Nu este
recomandat sa fie un material supradimensionat in anexe sau prea multe trimiteri la anexe,
existind riscul derutarii evaluatorului. Foarte utila poate fi o schema generala in care este
prezentat contextul proiectului, legatura cu alte proeicte derulate sau ce vor fi propuse spre
finantare, rezultate scontate.
46

Matricea logică reprezintă o bună metodă de evaluare a modului de scriere a proiectului

(coerenşă, concordanţă, eficienţă).

Evaluarea externă a unui proiect educaţional

Este realizată de persoane (firmă, asociaţie) ce nu participă la realizarea proiectului, pentru

obiectivitate. Sunt luate in considerare următoarele elemente:
• Motivaţia proiectului - argumentată pe baza unei analize de nevoi;
• Obiectivele proiectului - dacă sunt clar precizate şi corespund nevoilor;
• Descrierea activităţilor - concrete, reale, concordante cu obiectivele;
• Relevanţa proiectului pentru dezvoltarea institutiei (coerenţa proiectului cu filosofia
Programului în care se integrează)
• Produsele finale - dacă sunt relevante pentru tema proiectului, au potenţial de diseminare
şi transferabilitate în alte contexte educaţionale;
• Diseminare - dacă există un plan de diseminare a rezultatelor proiectelor şi a experienţei
pozitive în şcoală, în comunitatea educaţională, în comunitate ;
• Evaluare şi monitorizare - dacă există un plan de evaluare/monitorizare a progresului
proiectului, a impactului proiectului asupra elevilor, profesorilor,
• Descrierea impactului proiectului asupra diferitelor categorii de beneficiari cărora li se
adresează proiectul: elevi, profesori, instituţii, părinţi, comunitate etc.
• Dimensiunea europeană - evidenţierea clară a acesteia la nivelul temei, parteneriatului,
activităţilor propuse şi produselor finale;
• Integrarea proiectului în curriculum-ul şcolar - descrierea modului în care proiectul se
integrează în curriculum-ul şcolar;
• Parteneriatul - descrierea rolului fiecărui partener, a strategiei cooperare efective şi a unei
distribuiri echilibrate a sarcinilor de lucru între parteneri;
• Participarea elevilor în proiect - descrierea modului de participare a elevilor în toate
etapele proiectului de la planificare până la implementare şi evaluare);
• Utilizarea noilor tehnologii ict (descrierea tehnologiilor ICT utilizate);
• Concordanţa dintre programul de activităţi propus prin proiect şi estimările bugetare
corespunzătoare.

Ciclul de viaţă al unui proiect

Identificarea, analiza şi formularea temei de proiect: Analiza situaţiei existente;

Identificarea problemelor, nevoilor; Analiza problemelor; Stabilirea unei priorităţi în
rezolvarea lor în funcţie de importanţa şi urgenţa lor; Decizia în legătură cu iniţierea (sau
nu) a unui proiect; Definirea ideii de bază – “teza” proiectului; Consultarea grupurilor de
interes; Stabilirea scopurilor proiectului.
Pregătirea, evaluarea preliminară şi angajarea în eleborarea proiectului:
Specificarea obiectivelor şi a rezultatelor; Identificarea resurselor disponibile; Elaborarea/
scrierea proiectului şi stabilirea planurilor operaţionale.
 47

Implementarea proiectului, monitorizarea şi raportarea rezultatelor: mobilizarea

resurselor pentru fiecare sarcină şi obiectiv; Marketingul proiectului; Monitorizarea şi
stabilirea procedurilor de raportare; Identificarea problemelor de implementare şi rezolvarea
lor; Modificarea, dacă este cazul, a obiectivelor şi rezultatelor aşteptate (feedback-ul
operaţional).

Evaluarea proiectului. Criteriile şi instrumentele de evaluare sunt stabilite prin metodologia

proiectului. Evaluarea poate fi de mai multe feluri şi poate cuprinde proceduri diverse, cum
ar fi: Raportul financiar; Evaluarea externă; Evaluarea internă; Auditarea.

Este util de ştiut

1. Pentru dentificarea nevoilor, a problemelor, e resurselor cea mai bună soluţie o constituie
realizarea unei analize SWOT a aplicantului, a instituţie sau a comunităţii, funcţie de tipul
proiectului. Analiza SWOT presupune identificarea PUNCTELOR TARI (STRONG),
a PUNCTELOR SLABE (WEAK), a OPORTUNITĂŢILOR şi AMENINŢĂRILOR
(STRENGHTS).
2. Proiectele mari şi cu impact se pot realiza doar in cadrul unor parteneriate, cu o
contribuţie echilibrată şi bine definită a fiecărui partener.
3. Un proiect bun se realizează doar in echipă. Fiecare persoană are rolul ei!
O metodă de structurare a ideilor de proiect, a scopului, a obiectivelor, activităţilor şi
rezultatelor este cea a brainstorming -ului. Fiecare trebuie sa participle, să-şi exprime
ideile, argumentele pro şi contra, fără cenzură şi fără monopol. Este nevoie de un moderator
şi inotarea tuturor ideilor.
4. Metoda pălăriilor lui De Bono este modalitatea de formulare şi găsirea soluţiei de
rezolvare a unei probleme prin abordarea ei din diferite unghiuri de vedere, sintetizând
diverselor tipuri de tipologii umane. Răspunde nevoii indivizilor de a formula o problemă
din diverse puncte de vedere. Permite identificarea deficienţelor sau oportunităţilor
unei probleme formulate. Fiecare abordare este reprezentată prin culoarea unei pălării
purtate de cel ce simbolizează abordarea respectivă : Pălăria albă – NEUTRU (fapte) –
Informaţie, rapoarte, fapte, grafice; Pălăria roşie – FOCUL (emoţii) – Intuiţie, opinii,
emoţii, sentimente; Pălăria galbenă – SOARELE (aspecte pozitive) – Pozitiv, evidenţiatză
avantajele; Pălăria neagră – ROBA JUDECATORULUI (negativist) – Critic, evidentiază
aspectele negative; Pălăria verde – PLANTA (speculativ, creativ) – Abordări noi, orice e
posibil, provocări; Pălăria albastră – CERUL (imaginea de ansamblu) – Conducător, dă
imaginea de ansamblu.
5. Cea ma buna soluţie de succes este de a avea o strategie pe termen mai lung, cu identificarea
obiectivelor şi corelarea dintre ele. Fiecare dintre rezultatele vizate poate deveni o temă de
proiect.
48

APLICATII PRACTICE
Exerciţii

1. Realizaţi o analiză SWOT a şcolii dumneavostră, în care să fie evidenţiate elementele

definitorii şi o tendinţă pe termen mediu în corelare cu strategia zonei. În cadrul
analizei se pot identifica rolurile / poziţia cadrelor didactice
2. Imaginaţi metode de evaluare a unei şcoli în contextul implicării acesteia în programe
de dezvoltare durabilă. Realizaţi o Fişă de şcoală in care să fie trecute resursele pe care
şcoala, instituţia le poate aduce intr-un parteneriat.
3. Identificaţi elementele de structură ale unui Proiect de parteneriat local.
4. Ce tipuri de activităţi / dezbateri pot fi organizate pentru pregătirea unor
parteneriate locale ?
5. Identificaţi partenerii posibili pentru un proiect Comenius de tip Parteneriat.

ANALIZA CRITICĂ A UNOR PROIECTE

Cum ne ajută alte proiecte?

Este utilă analiza critică a altor proiecte: ca sursă de inspiraţie pentru idei, mod de abordare,
mod de lucru şi pentru a vedea unde sunt diferenţele de context, mod de gindire, probleme.
Fiecare proiect este unic, adaptat persoanelor ce il propun, comunităţii din care acestea
fac parte şi dorinţei acestora de a schimba ceva şi de a se schimba pe ele insele. Un proiect
adevărat trebuie să aibă o tuşă personală.

Motivarea implicării
Este foarte util, pentru cei din echipă, dar mai ales pentru fiecare, să ne definim motivaţia
participării la un proiect. Motivaţia este foarte diversă dar se poate reduce la combinaţia
câtorva elemente de bază: altruism (dorinţa de a ajuta, de a participa la rezolvarea
problemelor, de a face o lume mai interesantă), câştig financiar, carieră (CV), imitaţie
(aşa e bine, aşa fac toţi), ego (dorinţa de a-ţi impune ideile, a schimba in sensul dorit de
tine).

Autoevaluări
1. In realitate, motivaţia este, desigur, o combinaţie a acestor elemente in diferite proporţii.
Pe o scară de la 1 la 5 atribuiţi fiecărui motiv o valoare (1 – minim, 5 – maxim). Adaugă
şi alte motive. Chiar dacă nu faceţi cunoscut rezultatul, in timpul lucrului in echipa unui
proiect acesta iese la iveală.
2. Estimaţi cite ore/săptămână sunteţi dispus să alocaţi participării la scrierea şi
managementul unui proiect. Realizaţi estimarea pentru: un proiect şcolar sau de cooperare
in specializarea dumneavoastră, un proiect cultural, un proiect de dezvoltare comunitară –
dezvoltare durabilă (la nivel de sector, oraş, naţional, localitate, zonă).
3. Imaginează echipa ca pe o casă. Ce apreciezi că eşti in această construcţie: temelie, uşă,
fereastră, zid, acoperiş.
 49

Exerciţiu

Identificaţi tipuri de proiecte posibile a fi dezvoltate în corelare cu dezvoltarea

Geoparcului Haţeg. Ex. Scrierea unei cereri de finanţare către Fondul pentru Mediu ;
Conceperea unei campanii de educaţie pe tema deşeurilor menajere

Fişa - Posibile teme de proiect de dezvoltat în Ţara Haţegului corelat cu Geoparcul

Educaţie
• Module de formare pentru profesori; Tabere de formare;
• Cursuri opţionale – natură, tradiţii, resurse (valorificare resurse locale);
• Centru de informare / consultanţă;
• Module de formare în agricultură, calculatoare;
• Formarea elevilor de liceu pentru meserii în parc;
• Formare pentru proprietarii de facilităţi de cazare;
• Module de formare în meşteşugurile tradiţionale;
• Centru de formare / Module de formare pentru ghizi locali;
• Cursuri pentru administraţie (probleme de administraţie, legislaţie).

Turism /Economie
• Norme de cazare / condiţii;
• Sistem de transport intercomunal – biciclete;
• Linia de tren veche;
• Centre de informare;
• Centre de profil pentru desfacerea produselor tradiţionale;
• Târg de produse tradiţionale;
• Trasee de vizitare;
• Amenajarea siturilor naturale;
• Identificarea unor puncte de interes;
• Agricultura naturală;
• Muzeul dinozaurilor;
• Materiale de promovare: pliante, broşură;
• Film Ţara Haţegului / Film tradiţii;
• Caseta cântece populare / Poveşti (basme) din zonă;
• Simpozion – geoparcuri în Europa; Ziua Parcurilor Naţionale;
• Nedeile;
• Promovarea unor produse locale – eticheta locală.
 51

Modulul IV

Comunicarea
Scopurile modulului

• Prezentarea şi analiza variabilelor şi abilităţilor de bază / barierelor implicate în

procesul comunicării
• Crearea unor premise viabile în dezvoltarea abilităţilor de comunicare personale şi
sociale

Activităţi

1. Prezentarea procesului comunicării – elementele de bază

2. Prezentarea principalelor tipuri de comunicare şi a elementelelor aferente acestora
3. Exersarea unor abilităţi specifice comunicării interpersonale, de grup şi comunicării
în organizaţii
4. Conceperea unei campanii de comunicare
5. Realizarea unor materiale destinate comunicării publice (comunicat de presă,
poster)

Probleme de evaluat

• Disponibilitatea participanţilor de a iniţia şi conduce comunicarea în raport cu

teme de dezbatere libere sau impuse
• Abilitatea de comunicare în diferite contexte (educaţionale şi noneducaţionale)
52

Procesul de comunicare

Comunicarea constă într-un proces de transmitere a unor informaţii, idei sau opinii de la
un individ la altul sau de la un grup la altul.
Un proces de comunicare presupune existenţa a cel puţin două entităţi – una care
transmite şi cealaltă căreia i se transmite – existenţa unui mesaj, a unui canal de comunicare
pe care va circula acest mesaj, inerentele zgomote şi problemele de codificare/decodificare.
Au fost elaborate o mulţime de modele de comunicare mai complexe sau mai simple,
răspunzând nevoilor unor domenii diferite, reliefând una sau alta din componentele
procesului. Unul dintre cele mai complete este modelul propus de Wilbur Schramm.
Aplicând ideea teoriei informaţiei la analiza comunicării, acesta consideră că, în esenţă,
comunicarea constă în două mari procese:
• cel de “codificare” – punerea într-o formă inteligibilă, accesibilă şi transmisibilă a semnelor
şi simbolurilor, ceea ce înseamnă a construi un mesaj şi
• “decodificarea” – interpretarea mesajului, fără a-l deforma.
Aceasta presupune ca “imaginea” din mintea emiţătorului să fie reprodusă în chip
asemănător în mintea receptorului. Pentru înţelegerea mai exactă a modului în care are loc
comunicarea, Schramm introduce în demersul său un element vital: câmpul de experienţă
al sursei şi al receptorului, care se defineşte prin cunoştinţele, simbolurile, informaţiile,
atitudinile celor două verigi. Aceasta este o condiţie indispensabilă pentru armonizarea
receptorului şi a emiţătorului, a codificării şi decodificării. Forma schemei este redată mai
jos. Suprapunerea celor două figuri reprezintă experienţa cumulată a doi indivizi (sau a mai
multora) care comunică. Sursa şi destinatarul codifică şi decodifică în funcţie de propria
lor experienţă.

  Modelul  Schramm  al  comunicării  

Cimpul   Cimpul  
experienţței   experienţței  

Surs Semna Destinatar  

ă   l  
Codificar Decodificar
e   e  
 53

Elementele componente ale procesului de comunicare sunt următoarele:

• emiţătorul / sursa de informaţii este punctul de pornire, unde este generată ideea ce va
fi transmisă.
• codificarea este procesul de convertire a ideii într-o formă simbolică ce se poate apoi
expedia. Forma simbol se exprimă prin cuvinte rostite, imagini sau gesturi ce pot fi înţelese
atât de emiţător cât şi de receptor.
• mesajul este ideea, informaţia ce trebuie transmisă, care a fost codificată într-un simbol
ce poate fi transmis.
• mijlocul de transmitere este suportul prin care difuzează mesajul.
• decodificarea este procesul invers al codificării, prin care receptorul interpretează
mesajul, atribuind simbolurilor codificate de emiţător un anumit înţeles, sens, încercând să
descopere ideea mesajului transmis. Uneori, receptorul conferă mesajului altă semnificaţie
decât cea transmisă de emiţător din varii motive: grad mare de abstractizare, codificare
neclară, suport neadecvat, prezentare prea sofisticată pentru nivelul receptorului.
• receptorul este destinatarul mesajului, care poate fi oricare dintre organizaţiile din mediu.
• reacţia inversă (feed-back-ul) este răspunsul dat, reacţia receptorului la mesajul transmis.
• zgomotul este bruiajul ce apare pe canalul de comunicare sau decodificare incorectă, ce
face ca să se primeasca un mesaj diferit faţă de cel transmis.

Criteriile de analiză a mesajului

Caracteristica mesajului Elemente de urmărit
Clar Va fi mesajul meu înţeles?
Am făcut tot ceea ce am putut pentru a nu crea
confuzii receptorului?
Concis Am fost suficient de direct?
Am eliminat elementele nenecesare?
Corect Am verificat şi respectat toate regulile?
Am corectat toate greşelile (de exprimare, gramaticale,
punctuaţie, format etc.)?
Accesibil Am folosit temeni cu înţeles specific?
Am eliminat cuvintele ambigue şi pe cele abstracte?
Complet Am inclus tot ceea ce este important în mesajul meu?
Structurat Am organizat bine mesajul meu?
Acesta are coerenţă?
Politicos Am folosit tonul corect, mi-am exprimat bunăvoinţa?
Am implicat receptorul?

Pentru o comunicare eficientă, pentru ca mesajul să producă răspunsul dorit, trebuie ca:
1. mesajul să fie gândit şi transmis astfel încât să capteze atenţia ;
2. să fie utilizate simboluri care să fie comune atât experienţelor emiţătorului, cât şi
receptorului, astfel încât sensul să poată fi înţeles;
3. să trezească în destinatar conştiinţa existenţei unor trebuinţe, sugerându-i concomitent
acestuia modalităţi de a le satisface;
4. să sugereze o modalitate de a satisface aceste nevoi, adecvată grupului căruia îi aparţine
destinatarul din acel moment.
54

Scopuri implicite ale comunicării

• Schimbul de informaţii, de cunoştinţe;
• Lămurirea unor probleme;
• Expunerea unor cereri, dorinţe;
• Motivarea/convingerea;
• Exprimarea opiniilor;
• Fundamentarea unor decizii.

Tipuri de comunicare şi elemente de influenţă

Comunicarea poate fi:
• directă – presupune contactul (tehnici primare – cuvânt, gest, mimică) sau
• indirectă – presupune utilizarea dispozitivelor tehnice (scrierea tipăritul, undele
hertziene).

În funcţie de rezultatele urmărite, comunicarea poate lua formele:

• comunicarea pentru a informa – predomină prezentarea de informaţii, obiectivul este
ca receptorul să înţeleagă mesajul; este caracterizată de grija faţă de precizia, corectitudinea
informaţiilor, completitudinea şi claritatea lor;
• comunicarea pentru a convinge – obiectivul ei este ca receptorul să accepte anumite idei
sau să acţioneze într-un anumit fel; este caracterizată de accentul pus pe satisfacerea nevoilor
receptorului; credibilitatea emiţătorului şi logica mesajului sunt elemente importante în a
câştiga acceptanţă;
• comunicarea pentru a rezolva – obiectivul ei este de a reacţiona potrivit la primirea
unui răspuns agresiv sau nefavorabil; este caracterizată de abilitatea de a arăta sensibilitate
faţă de nevoile receptorului şi de adoptarea unui ton potrivit;
• comunicarea integrativă – include celelalte tipuri de comunicare, obiectivul principal
fiind acela de a câştiga bunăvoinţa, de a crea o imagine pozitivă; exemplu: managerul care
descrie o nouă procedură (informează), doreşte să câştige acceptanţă pentru o posibilă
schimbare (convinge) şi încearcă să depăşească o anumită formă de rezistenţă (rezolvă).

După numărul persoanelor implicate se diferenţiază:

• comunicarea intrapersonală – desfăşurată în forul interior al individului, comunicarea
cu sinele;
• comunicarea interpersonală – are loc între două sau mai multe persoane aflate faţă-
în-faţă; este dublată de elemente nonverbale (mimică, gestică) şi feedback-ul funcţionează
imediat, direct şi continuu;
• comunicarea de grup sau comunicarea în organizaţii – presupune reunirea oamenilor
pentru a dezbate şi a hotărî într-o anumită problemă, pentru o activitate în comun (o
clasă de elevi, reuniunea comitetului director al unei organizaţii); este, de asemenea, cazul
circulaţiei informaţiilor de la un nivel ierarhic la altul în interiorul unei organizaţii;
• comunicarea de masă – înseamnă producerea şi difuzarea mesajelor către un public
variat şi numeros; realizarea efectivă a comunicării este mai dificilă, implicând mai multe
elemente şi un proces complex de elaborare şi difuzare a mesajelor, o arta şi o ştiinţă a
comunicării – comunicatorii devin persoane specializate, care trebuie să ştie ce şi cum să
transmită.
 55

Comunicarea nonverbală

Este prezentă pretutindeni în jurul nostru, de la mimică şi gestică, la modul în care ne

îmbrăcăm, folosim spaţiul, timpul, culorile şi până la particularităţile organizării unei
întâlniri, amenajării unei încăperi sau clădiri, compunerii unui pliant sau a unui poster.
Există mai multe tipuri de comunicare nonverbală:
• Comunicarea nonverbală senzorială, bazată pe ceea ce recepţionăm prin intermediul
simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ;
• Comunicarea nonverbală estetică (pictură, muzică, dans, imagine etc.), care are loc prin
intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite emoţii artistice;
• Comunicarea nonverbală bazată pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme
etc.) şi a simbolurilor specifice ca, de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane
etc.) sau statutul social (decoraţiile, titulatura etc.).

Se apreciază că, în relaţiile interpersonale, din totalul mesajelor transmise doar aproximativ
7 % sunt verbale, 38 % sunt paraverbale (tonalitatea vocii, inflexiunea, alte sunete guturale)
şi 55 % sunt mesaje nonverbale (mimică, gestică). Comunicarea verbală este utilizată cu
precădere pentru transmiterea informaţiilor, cea nonverbală fiind folosită pentru exprimarea
atitudinii interpersonale şi, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele verbale.
În interpretarea mesajelor nonverbale este recomandabil să se ţină cont de întregul ansamblu
de gesturi şi circumstanţe. De exemplu, gestul încrucişării braţelor indică, de obicei, o
atitudine defensivă sau negativă, dar, într-o seară răcoroasă o persoană îmbrăcată subţire
îşi va împleti braţele, cel mai probabil, din cauza frigului. De asemenea sunt importante
cultura din care face parte celălalt, caracteristicile sale individuale de personalitate, nivelul
de pregătire, educaţie etc.

Elemente de influenţă

În special pentru întâlnirile faţă-în-faţă putem spune că, întotdeauna, comunicarea se

desfăşoară într-un anumit context care, inevitabil, o influenţează:
• context fizic – spaţiul de desfăşurare, ambianţa sonoră, lumină, culoare;
• cultural – credinţele, tradiţiile, tabu-urile, valorile împărtăşite;
• sociopsihologic – statutul social al partenerilor, caracterul oficial sau informal al întâlnirii,
situaţia concretă şi ipostaza specifică în care are loc;
• temporal – momentul şi ordinea cronologică în care e plasat mesajul într-o secvenţă de
alte mesaje successive.

Comunicarea interpersonală

Este comunicarea ce are loc între două sau mai multe persoane, forma ei cea mai obişnuită
fiind dialogul. Elementele paraverbale (inflexiunile vocii, ritmul vorbirii) şi nonverbale
(mimică, gestică) sunt întotdeauna prezente. Dintre toate tipurile de comunicare, cea mai
mare varietate a mijloacelor expresive este conţinută de comunicarea bazată pe elementele
mai sus menţionate.
56

Comunicarea interpersonală paraverbală

Este comunicarea care se relevă dincolo de cuvinte, în subtext: vocea, tonul, ritmul vorbirii,
stilul scrierii, pauza dintre cuvinte, accentuările, bâlbâielile, repetările voite, puctuaţia şi
intonaţia. Astfel, o frază poate fi spusă în multe moduri, uneori exprimând exact contrariul
a ceea ce cuvintele conţinute par să enunţe. Un exemplu clasic de schimbare a înţelesului
unei fraze la schimbarea cuvintelor asupra cărora cade accentul este cel propus de Pease &
Garner, în lucrarea “Limbajul vorbirii ”. Citiţi propoziţia de mai jos, accentuând cuvintele
scrise cu litere cursive şi încercaţi să sesizaţi diferenţele :

“Eu trebuie să accept această sarcină” – eu mai degrabă decât dvs.;

“Eu trebuie să accept această sarcină” – trebuie, nu am de ales;
“Eu trebuie să accept această sarcină” – nu trebuie nici să o critic, nici să o resping,
ci să o accept;
“Eu trebuie să accept această sarcină” – această sarcină, nu alta;
“Eu trebuie să accept această sarcină” – o dispreţuiesc.

Exerciţii

1. Imaginaţi diverse fraze şi citiţi-le exprimând situaţii diferite.

2. Încercaţi să transpuneţi mesajul de mai jos, astfel încât să indice contrariul a ceea ce
afirmaţi, utilizând limbajul non-verbal:
“Sunt încântat să mă aflu astăzi, aici, cu voi pentru …….”.

Comunicarea interpersonală nonverbală

Comunicarea interpersonală nonverbală se desfăşoară pe o multitudine de coordonate.

Astfel intervin elemente legate de:
• spaţiul personal – distanţe zonale: zona intimă, zona personală, zona socială, zona publică;
• limbajul trupului – privire, mimică, gesturi şi poziţii ale corpului şi membrelor;
• salutul;
• vestimentaţia – tipul hainelor, materiale, culori;
• amenajările interioare – lumină, poziţie mobilă, aşezarea la masă, plante;
• timpul – punctualitate, gestionarea timpului.

Toate acestea diferă în funcţie de cultura din care provine o persoană. Sunt, însă, şi
numeroase exprimări comune tuturor culturilor sau unei bune părţi a lor. În cazul în care
avem de-a face cu o persoană străină, este recomandabil să fim informaţi asupra uzanţelor
locurilor respective pentru a nu comite vreo impoliteţe sau a interpreta greşit unele semne
venite de la interlocutor.

Limbajul trupului poate fi analizat prin observarea următoarelor elemente :

1. ascultarea activă, interes: ochii larg deschişi şi vioi, aplecare uşor înainte, spre persoana
considerată interesantă, palmele deschise ;
2. apărare, dezacord: corpul încordat, braţe şi/sau picioare încrucişate, capul înclinat în jos;
3. plictiseală: aplecare pe spate, privirea la ceas sau în gol, mâna ca suport pentru cap,
 57

mişcarea degetelor; căscatul;

4. agresivitate, pregătire: mâini în şold, degetele mari înfipte în centură (pentru bărbaţi);
5. încredere, siguranţă, dominare: ambele mâini aşezate înapoia capului, gesturi relaxate,
contact vizual maxim, şedere dreaptă;
6. minciună: acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea ochiului, trasul de guler.

Exerciţii

1. Precizaţi mesajele non-verbale pe care le puteţi trimite unei persoane, în timpul

unei conversaţii, astfel încât:
• să se simtă bine;
• să se simtă dominată.
2. Vreţi să convingeţi directorul unei întreprinderi din zonă ca firma lui să vă acorde
suport financiar pentru desfăşurarea unui proiect al şcolii dvs. Cum vă imaginaţi o
întâlnire de acest gen, ce poziţii încercaţi să ocupaţi la masa din încăperea in care vă
întâlniţi, ce mesaje nonverbale încercaţi să-i transmiteţi ?

Fişa 17 - Aşezarea în jurul unei mese – poziţii şi relaţii

Elemente de genul mărimea mesei (înălţimea şi lăţimea), mărimea şi accesoriile scaunelor

celor care participă la întâlnire, poziţia acestora în încăpere, poziţia obiectelor pe masă sunt
tot atâtea mesaje care se transmit şi care construiesc relaţii între interlocutori. Scaunele
foarte joase de primire, aşezate exact de partea cealaltă a mesei, la o oarecare distanţă faţă de
aceasta, obiectele de valoare prezente pe masă (telefon modern, scrumieră scumpă) crează
senzaţia de dominare aspura vizitatorilor. Prestigiul posesorului încăperii poate creşte prin
folosirea unui scaun masiv, cu spătar ridicat, în timp ce restul scaunelor sunt mai mici, cu
spătare coborâte, fără suport pentru braţe, aşezate cu spatele la uşă. Aşezarea în jurul unei
mese poate fi un indiciu privind diverse roluri pentru cei care stau de vorbă. Deseori, dacă
relaţia este de altă natură decât cea astfel exprimată la început, interlocutorii îşi schimbă
poziţia în mod natural. Posibile interpretări ale tipurilor de relaţii, favorizate de aşezarea în
jurul unei mese, sunt sugerate mai jos :
1. de aceeaşi parte a mesei – poziţia de cooperare; folosită de cei ce lucrează în echipă
şi împărtăşesc aceleaşi idei; se foloseşte şi pentru situaţia prezentării unei probleme unei
persoane căreia vrem să-i obţinem acordul;
2. de părţi opuse ale mesei, faţă-în-faţă – poziţia de competiţie; utilizată în situaţiile în care
participanţii se află în competiţie sau în relaţie şef - subordonat; nu este recomandabilă
când una din persoane duce cu cealaltă o muncă de convingere;
3. de o parte şi de alta a colţului unei mese – poziţia pentru conversaţii prieteneşti spontane;
cei implicaţi în conversaţie se pot observa uşor, colţul mesei constituind o barieră parţială
dacă o parte se simte ameninţată;
4. de părţi opuse ale mesei, în colţuri opuse – poziţia de independenţă; este folosită uzual în
biblioteci, restaurante de oameni care nu vor să intre în contact cu alţii; nu este recomandată
pentru discuţii importante.
58

Comunicarea de grup / comunicarea în organizaţii / instituţii

Comunicarea de grup (sau comunicarea în organizaţii) presupune reunirea oamenilor

pentru a dezbate şi a hotărî într-o anumită problemă, pentru o activitate în comun (o clasă
de elevi, reuniuni ale Consiliului de administraţie, ale Consiliului local); este, de asemenea,
cazul circulaţiei informaţiilor de la un nivel ierarhic la altul în interiorul unei organizaţii.

Comunicarea de grup

Este o comunicare ce apare atât în grupuri formale (echipe de proiect, cercuri tematice) cât
şi în grupuri informale (grupuri de prieteni, discuţiile amicale între colegi). Pentru o bună
comunicare, rezolvarea eficientă a problemelor care fac obiectul discuţiilor, buna derulare
a proiectelor este foarte important să existe o minimă cultură a comunicării de grup şi
existenţa unei deschideri pentru colaborarea cu ceilalţi membri ai grupului.

Criterii de analiză a comunicării de grup

Criterii de analiză
Raportul dintre acord şi
dezacord
Intensitatea comunicării
Ordinea schimburilor verbale
Angajarea
Semnificaţia emoţională
Elemente de urmărit
Sunt capabili componenţii grupului să fie în dezacord fără a se manifesta
agresiv, iar divergenţele de opinii sunt considerate drept “contribuţii” sau
“atacuri”?
Membrii grupului îşi pot exprima afectele, sentimentele, nevoile cu suficientă
putere sau şi le exprimă monoton, rezervat, cenzurat?
Cine se adresează şi cui? cine este lăsat deoparte în conversaţie? cine vorbeşte
în numele cuiva?);
În ce măsură membrii grupului se simt atraşi să intervină, să răspundă, să
argumenteze, să ridice probleme?
Comentariile sunt formulate în mod amical sau agresiv?

Brainstorming

Brainstorming-ul (literal: “furtună în creier, de idei”) este o metodă colectivă de căutare

a unor idei noi, prin care participanţii expun, într-un mod cât mai rapid şi cât mai puţin
critic posibil, toate ideile inspirate de o problemă. Grupul optim de lucru este format din
6 – 12 persoane, iar durata dezbaterilor poate varia între 40 de minute şi 2 ore.
Productivitatea acţiunii este favorizată de:
1. momentul dezbaterii – cel mai favorabil este, de obicei, dimineaţa;
2. spaţiul unde se desfăşoară dezbaterea – este de preferat să fie liniştit şi confortabil şi să se
preteze la aranjări diverse;
3. echipamentul material la dispoziţia participanţilor – să fie variat, uşor de manevrat şi
suficient: coli, table, eventual tehnică de înregistrare audio/video;
4. numărul participanţilor – este recomandat să nu fie mai mic de şase, iar în cazul unui
număr ridicat de persoane, este preferabilă constituirea a două sau mai multor grupuri
paralele;
5. eterogenitatea grupului, ca vârstă, sex, nivel ierarhic, competenţă, pregătire etc.
favorizează asociaţiile de idei, îmbogăţind intregul proces.
 59

Trăsăturile care deosebesc brainstorming-ul de comunicarea din cadrul grupurilor de lucru

sunt:
• accentul cade pe cantitate (cu cât mai multe idei, cu atât mai bine!);
• interzicerea strictă a emiterii oricărei opinii critice la adresa ideii unui alt
• participant;
• înregistrarea şi reţinerea, în mod egal, democratic, a tuturor ideilor formulate, indiferent
dacă ele par judicioase, raţionale, realiste sau trăsnite;
• dreptul participanţilor de a asocia liber, în orice fel, ideile enunţate de
• colegii lor, cu condiţia necriticării acestor idei.

Recomandări:
• puneţi-vă de acord asupra unui set de reguli încă de la început şi încercaţi să-l respectaţi;
• nu incercaţi să emiteţi numai idei “deştepte”;
• nu insistaţi prea mult asupra unei singure idei;
• nu monopolizaţi şedinţa;
• ca moderator aveţi grijă să-i implicaţi pe toţi în discuţii;
• nu utaţi că există un moderator.

Este foarte benefică şi utilă prezenţa printre participanţi a specialiştilor din alte domenii de
activitate decât cel pentru care se organizează brainstorming-ul. Privirea lor proaspătă poate
scoate la lumină aspecte ascunse pentru cunoscători, generate tocmai de prea îndelungata
familiaritate cu subiectul.

Jocuri de rol

Jocul de rol este o metodă de formare ce urmăreşte cunoaşterea felului de a interacţiona

specific rolului asumat, determinarea propriilor reacţii în raport cu celălalt şi înţelegerea
acestuia, uneori prin transpunerea în locul său (în raport cu noi înşine).
Desfăşurarea acţiunii presupune descrierea situaţiei, asumarea rolurilor (fiecare participant
primeşte o fişe care cuprinde descrierea sumară a situaţiei, a rolului respectiv, a tipului de
comportament pe care trebuie să-l adopte); se trece la jucarea situaţiei şi, în final, la analiza
modului în care s-a derulat jocul.

Roluri în cadrul unui grup

În orice grup, ajung să se contureze anumite roluri pe care şi le asumă, în mod spontan,
diferiţi membrii, posesorii unor caracteristici personale corespunzătoare. Câteva dintre
aceste roluri sunt:
• Liderul de opinie – persoana care nu se află întotdeauna într-o poziţie formală în cadrul
grupului, dar care este recunoscută şi apreciată de către ceilalţi şi poate ghida opiniile şi
influenţa oamenii în luarea deciziilor, în actele şi credinţele lor;
• Liantul – persoana care leagă două sau mai multe subgrupuri, dar nu este membru al
niciunuia; serveşte ca primă sursă de informaţii, are numeroase contacte, acordă mult timp
comunicării, este credibil;
• Moderatorul – persoana aşezată strategic în grup, astfel încât să poată exercita un control
asupra informaţiei răspândite în sistem (ce informaţie pleacă, în ce moment, către cine); de
60

regulă, acest rol este jucat de liderul formal al grupului;

• Izolatul – persoana care are un contact restrâns sau nici un contact cu ceilalţi membrii ai
grupului; are dorinţa mică de a interacţiona cu ceilalţi, este înclinat să stopeze comunicarea.

Exerciţii

1. Sunteţi profesor şi doriţi să convingeţi clasa de elevi cu care lucraţi să aplice o nouă
regulă privind comportamentul în şcoală. Cunoscând existenţa rolurilor din cadrul
grupului, explicaţi asupra cărui membru ar trebui să actionaţi mai întâi, prin tehnici
de persuadare şi motivare.
2. Încercaţi să vă definiţi / analizaţi rolul dvs. în cadrul unui grup de discuţii pe o temă
care vă interesează foarte mult.
3. Sunteţi sigur că v-aţi identificat în mod corect rolul ?
4. Sunteţi sigur că v-aţi păstrat acelaşi rol pe tot parcursul discuţiilor ?
5. Care credeţi că sunt aptitudinile cheie pe care trebuie să le dobândească elevii
pentru dezvoltarea capacităţii de comunicare ?

Fişa 18 - Competenţe de învăţare pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare

Aptitudinile cheie ale elevului/studentului - cuprind competenţe ce se pot dezvolta într-

un anume context dar cu aplicabilitate în multe alte situaţii. Acestea includ :

• abilitatea de a învăţa comunicări orale şi scrise;

• analiza problemelor şi soluţionarea lor;
• mânuirea informaţiilor;
• negocierea;
• managementul personal;
• capacităţi comerciale;
• lucrul în echipă şi luarea deciziilor;
• analize critice, organizare şi strategii;
• managementul schimbării;
• utilizarea tehnologiei informaţiei.

Ce trebuie să facă profesorul pentru ca elevul să-şi însuşească aptitudinile cheie?

Să dezvolte noi strategii de predare-învăţare petru a dezvolta abilităţile de comunicare/lucru
în echipă.
Cum ?
Să introducă teme pentru lucru individual şi lucru în echipă care să implice explorarea tuturor
resurselor informaţionale disponibile la acel moment (corespunzător anului de studiu) şi a căror
finalitate să fie o prezentare individuală (scrisă) şi/sau una publică (orală sau poster).
 61

În acest scop profesorul trebuie să construiască aplicaţii (teme) care să ţină cont de
următoarele aspecte:
• aptitudinea de comunicare care se vrea dezvoltată - ex: prezentarea orală;
• pregătirea comunicării - orele de curs alocate pentru construirea unei prezentări orale
(inclusiv invitarea elevilor/studenţilor la alte prezentări);
• cerinţe pentru reuşita comunicării - ex: se cere construirea a două prezentări orale, una
pentru o temă de semestru şi una pentru o temă de laborator;
• evaluarea comunicării - obligativitatea prezentării, condiţionată de o formă de apreciere
şcolară (notă, altele).

Uneori pregătirea poate fi înlocuită cu monitorizarea efectuată de profesor - în special în

cazul temelor care implică lucrul în echipă; dar, în general, pregătirea este omniprezentă. Nu
trebuie să i se pretindă elevului ceva pentru care nu a fost pregătit în cadrul orelor de curs.

Posibilităţi extraşcolare pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare/relaţionare

• Prin implicarea unor companii din proiecte/practici în activităţi de genul: lucru în echipă,
prezentări orale, utilizarea tehnologiei informatice în prezentări, managementul timpului;
• Invitarea unor experţi din industrie/afaceri/academic/ONG pentru prezentări (orale,
poster, video) pe diverse probleme care să includă una sau mai multe capacităţi de
comunicare.
Întrebări frecvente :
• Oportunităţile pentru formare oferite de instituţie corespund nevoilor/cerinţelor ?
• Programul de predare-învăţare şi cel de evaluare sunt potrivite pentru a dezvolta capacităţi
de comunicare ?
• Ce dovezi există că activitatea desfăşurată a dus la însuşirea aptitudinilor?
• Sunt disponibile echipamentele şi IT pentru pregătirea şi susţinerea prezentărilor?

COMUNICAREA ÎN ORGANIZAŢII

O organizaţie este un grup de persoane, constituit într-o forma legală, în vederea atingerii
unui scop comun şi având o structură proprie. Organizaţia comunică în interior (angajaţii
între ei) şi în exterior (la nivel de organizaţie, prin reprezentanţi sau la nivel individual,
fiecare angajat). În interior este reglementată o comunicare formală (vertical ascendentă,
vertical descendentă, orizontală şi oblică) pe bază de acte, norme si reguli oficiale, cu
scopuri strict profesionale. În acelaşi timp se dezvoltă una informală care are loc spontan,
pe baza preocupărilor şi intereselor comune.
În funcţie de scop, putem întâlni:
• interviurile - de informare (investigaţii, cercetare, instruire);
- de evaluare şi de selecţie (pentru angajare, promovare, reorientare profesională);
- de rezolvare de probleme (reclamaţii etc.).
• activităţile de comunicare interpersonală şi de grup (pentru analiza problemelor, evaluarea
activităţii, promovarea de idei noi etc.).
• activităţi de prezentare – rapoarte, explicaţii, training, discursuri.
62

Susţinerea unei prezentări

Susţinerea unei lucrări, a unei prezentări în faţa unui număr ridicat de persoane are
următoarele caracteristici:
• este mai formală, ascultătorii au mai multe aşteptări specifice ;
• este mai puţin spontană;
• mesajul este direcţionat către mai multe persoane în acelaşi timp şi vorbitorul identifică
acele credinţe, valori, nevoi comune cu ale lui;
• mesaj este unul specific şi implică responsabilitate în organizarea ideilor şi transmiterea
lor audienţei.
Pentru ca o prezentare să aibă efect maxim:
Da !
• compune un mesaj scurt;
• gândeşte-te la audienţă şi la nevoile sale;
• exersează anterior;
• foloseşte mijloace moderne de prezentare;
• interacţionează cu auditoriul;
• stăpâneşte subiectul;
• asigură-te că întâlnirea e bine organizată;
• începe la timp;
• gândeşte pozitiv;
• vorbeşte clar.
Nu!
• explica toate detaliile;
• utiliza prea multe mijloace audio-video;
• vorbi cu spatele la audienţă;
• folosi mijloace vizuale pe care audienţa nu le poate citi;
• folosi un limbaj prea tehnic, vulgar sau inadecvat situaţiei.

Important !
Anunţă ceea ce vrei să comunici!
Comunică!
Reaminteşte în final ceea ce ai comunicat!

Exerciţiu

V-aţi propus să derulaţi o campanie de colectare a deşeurilor. Cum aţi imagina o

prezentare, prin care să convingeţi autorităţile publice locale să vă acorde susţinerea
lor.

Fişa 19 – Ghid de analiză a auditoriului

Răspundeţi la întrebările următoare înainte de o prezentare publică:

Cui voi vorbi? (descrierea auditoriului: nivel de pregătire, vârstă, sex, interese) ;
Ce au componenţii auditoriului în comun?
Ce ştiu eu despre interesele/atitudinile/valorile lor?
Ce aşteptări poate avea auditoriul faţă de discursul meu?
 63

De ce ar dori auditoriul să-mi asculte mesajul?

Cât de mult ştiu, deja, ascultătorii despre subiectul meu?
De unde au obţinut ei aceste informaţii?
Care este nivelul lor de interes faţă de subiect?
Cum este afectat auditoriul de subiect?
Care este cea mai probabilă atitudine a auditoriului faţă de subiect?
Ce pot să realizez cu discursul meu în condiţiile date?

Exerciţiu

Particularizaţi răspunsurile la întrebările din Ghidul de analiză a auditoriului,

alegându-vă o temă pentru o prezentare publică pe care doriţi să o realizaţi.

Comunicarea de masă

Presupune producerea şi difuzarea mesajelor către un public variat şi numeros. Realizarea

efectivă a comunicării este mai dificilă, implicând mai multe elemente şi un proces complex
de elaborare şi difuzare a mesajelor, o arta şi o ştiinţă a comunicării – comunicatorii devin
persoane specializate, care trebuie să ştie ce şi cum să transmită.

Conceptul de “imagine a unei organizaţii”

Prin “imagine” se înţelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecăţi cu privire la
o persoană, un grup de persoane ori la opinia publică faţă de o organizaţie. Această imagine
este foarte importantă, o imagine negativă afectând, uneori, de o manieră incredibilă
succesul organizaţiei.
Din punctul de vedere al aceluia care doreşte să formeze o imagine în faţa unui grup social
este foarte important să ţină seama de faptul că există unele elemente care nu trebuie
atinse, mişcate, modelate sau transformate. Este cazul credinţelor care au o viaţă lungă în
conştiinţa grupului respectiv, şi care este bine deci să fie puse în valoare sau amintite, dar
nu schimbate. Trebuie lucrat mult cu opinii, deoarece au o situaţie instabilă în conştiinţa
colectivă, iar de la acestea se poate trece uşor la atitudini.

Ce înseamnă o bună comunicare pentru o organizaţie?

Nu doar firmele sau intreoprinderile economice au nevoie de o strategie de comunicare, acest

lucru este foarte important şi pentru o unitate de învăţământ. Ea trebuie să-şi construiască
relaţii cu mediul de unde îi vin elevii, cu mediul educaţional paralel, cu întreprinderi sau
organizaţii nonguvernamentale (cu potenţial de a deveni partenere), cu alte organizaţii
care pot avea legătură directă sau indirectă cu activitatea unităţii de învăţământ în cauză.
O bună imagine în mediu facilitează atragerea de resurse umane : specialişti colaboratori,
personal auxiliar de calitate cât şi ca elevi. Pe de altă parte prestigiu în comunitate se poate
materializa şi în atragerea de fonduri şi parteneriate pe diverse probleme.
O organizaţie/instituţie poate alege pentru comunicare persoane sau chiar firme specializate.
O atenţie deosebită trebuie acordată tuturor detaliilor: de la campania de imagine, relaţii
64

publice, declaraţii de presă, articole în media, rapoarte anuale de activitate, programa,

oferta de servicii. până la partea de comunicare nonverbală: spaţiu – cum arată şcoala /
sediul organizaţiei, zona şi imobilul în care este situat, amenajarea, inclusiv a birourilor;
accesorii – detalii de mobilare, estetică; modul de primire; timpul de aşteptare dar şi de
rezolvare a problemelor.
O organizaţie / instituţie / firmă intră în atenţia partemerilor, beneficiarilor / publicului
pe două căi:
• ce spune ea despre ea însăşi: informaţii publice (publicitate, materiale promoţionale,
comunicate de presă, discursuri); profesional/comerciale (manuale, materiale tehnice,
licenţe, brevete, cursuri, seminarii); guvernamentale (procese juridice, legi antitrust);
investitori (adunări anuale, rapoarte anuale, emisiuni şi obligaţiuni).
• ce spun alţii despre ei: informaţii publice (cărţi, articole, studii de caz, ziare, consultanţi,
grupuri ecologice, consumatori, sindicate, firme de recrutare); profesional/comerciale
(furnizori/vânzători, presa comercială, clienţi, subcontractanţi, studii privind sectorul
de activitate); guvernamentale (procese juridice, legi antitrust, agenţii de stat, programe
guvernamentale); investitori (rapoarte de analiză a situaţiei bursiere, studii privind sectorul
de activitate, rapoarte privind creditele).

Campania de comunicare publică

Scopul unei campanii de acest fel este de a schimba sau menţine o opinie în cadrul uneia
sau mai multor categorii de public (campanie de convingere/atragere de adepţi/susţinere
a unui demers. Se poate viza şi atragerea atenţiei asupra unei probleme neluate în seamă
până în acel moment (conştientizare / educare / informare / crearea unui curent de opinie).
Cheia unei campanii publice desfăşurate de o instituţie publică / de educaţie sau de o
organizaţie neguvernamentală este de a fi onestă şi sinceră. Pentru organizarea campaniei
trebuiesc definiţi câţiva termeni:
• Crearea unui Grup de lucru cu membrii calificaţi, motivaţi, cu un bun renume
• în comunitate
• Obiectivul campaniei
• Atragerea atenţiei;
• Schimbarea atitudinii;
• Educarea.
• Identificarea publicului ţintă
• Presa (locală / regională / naţională);
• Autorităţi publice;
• Cetăţeni;
• Politicieni;
• Organizaţii neguvernamentale;
• Sectorul privat;
• Lideri de opinie locali (lideri informali).
• Documentare asupra temei / analiza unor campanii pe aceeaşi temă / diferită;
• O analiză asupra tipului de public / analiză sociologică / educaţie / vârstă ;
• Realizarea unui calendar: pe faze, financiară, echipă, persoane, obiective;
• Identificarea unui slogan / motto / logo;
• Realizarea unor materiale simple şi percutante, fără conotaţii sau derutante;
 65

• Identificarea grupurilor / persoanelor simbol ce pot susţine campania;

• Mesaje adaptate diferitelor categorii de public, dar cu o unitate care să nu
• creeze confuzie;
• Realizarea unor comunicate de presă / mape de prezentare clare şi cu detalii
• asupra contextului, scopului, persoanelor participante, susţinătorilor, surselor de
finanţare;
• Alegerea unor canale de comunicare adaptate scopului / bugetului:
• Media / interviuri / comunicate de presă / conferinţe de presă;
• Publicaţii: pliante, broşuri, bannere, postere, scrisori;
• Studii, rapoarte;
• Discursuri / prezentări / conferinţe;
• Prezentări multimedia;
• Materiale asociate: tricouri, şepci, pixuri, timbre, autocolante, steguleţe etc.

Atenţie !!!
- Nu obosiţi publicul cu prea multe sau prea dese apariţii;
- Asociaţi campaniei valori generale pentru toţi locuitorii;
- Căutaţi sprijin din partea autorităţilor / experţilor / liderilor de opinie;
- Creaţi o coaliţie / consorţiu / parteneriat;
- Implicaţi voluntari / atrageţi cât mai multe persoane (cu o verificare prealabilă);
- Evaluaţi periodic rezultatele;
- Dezvoltaţi relaţii durabile cu presa;
- Puneţi în evidenţă impactul imediat asupra zonei / locuitorilor;
- Atrageţi liderii de opinie;
- Planificaţi cu atenţie campania.

Temă de dezbatere

Care sunt elementele necesare organizării campaniei publice “Ţara Haţegului curată”
din cadrul proiectului O COMUNITATE ACTIVA – UN MEDIU CURAT / Plan
intercomunal de management al deşeurilor în Ţara Haţegului propus spre finanţare?

Organizarea unei campanii de comunicare

O campanie de comunicare publică trebuie să conţină un mesaj unic. Acesta va fi transmis
pe diverse şi numeroase canale, adaptat publicului ţintă şi canalului respectiv, dar cu aceeaşi
structură şi înţeles. În continuare se va discuta despre trei dintre aceste elemente: organizarea
unei întâlniri publice, comunicatul de presă şi realizarea unui poster, prezentând şi câteva
tehnici elementare de design.

Organizarea unei întâlniri

O întâlnire productivă are un impact pozitiv major pentru o organizaţie. Ea poate:
• face mai cunoscută organizaţia şi îi poate creşte influenţa în comunitate;
• construi relaţii profesionale între oameni şi organizaţie;
• da rezultate concretizate în decizii şi acţiuni;
66

• fi un forum pentru distribuirea informaţiilor.

Dacă organizaţi o întâlnire…

• stabiliţi cu exactitate scopul întâlnirii;
• alegeţi locul şi timpul potrivit;
• selectaţi-vă invitaţii, în funcţie de ceea ce urmăriţi;
• pregătiţi şi expediaţi invitaţii către toţi participanţii selectaţi (invitaţia să cuprindă toate
elementele necesare: expeditorul, data, scopul şi programul succint, numele altor invitaţi);
• verificaţi dacă invitaţiile au fost primite şi acceptate;
• amenajaţi locul întâlnirii (echipament, mobilier, materiale promoţionale, condiţii de
iluminat, căldură, ventilaţie etc.);
• alegeţi-vă cu grijă ţinuta dvs. şi a colaboratorilor dvs. (îngrijită, elegantă);
• stabiliţi o agendă a întâlnirii: structura discuţiilor, timpul alocat fiecărei prezentări,
discuţii, distribuţia pe roluri (cine este secretar, moderator etc.).

Ce face ca o întâlnire să fie eficientă?

• începerea şi terminarea la orele propuse;
• obiective clare şi reale;
• pregătire riguroasă;
• folosire eficientă a timpului;
• număr de participanţi adecvat;
• program (ordine de zi) clar şi respectarea lui;
• conducere fermă şi eficientă.

Dacă sunteţi invitat la o întâlnire…

• informaţi-vă asupra temei;
• pregătiţi-vă cu grijă partea dvs. şi trimiteţi-o organizatorilor;
• contactaţi organizatorii, mulţumiţi pentru invitaţie şi confirmaţi participarea;
• fiţi punctual;
• nu comiteţi erori procedurale;
• nu provocaţi conflicte cu ceilalţi participanţi;
• îmbrăcaţi-vă îngrijit;
• nu participaţi, dacă prezenţa dvs. este inutilă.

Comunicatul de presă
Relaţia cu presa este indispensabilă unei bune imagini şi, în general, cunoaşterii de către
parteneri şi marele public a organizaţiei şi a activităţilor desfăşurate. Se emite un comunicat
de presă la lansarea unui proiect (sau a unei activităţi mai deosebite), la sfârşitul lui, la
îndeplinirea anumitor etape sau de câte ori se consideră necesar (ca reacţii la articole
din presă, pentru afirmarea şi susţinerea unei poziţii în diverse situaţii etc.). În funcţie
de anvergura subiectului mesajului de trasmis, comunicatul se adresează publicaţiilor,
posturilor de radio şi televiziune, locale şi/sau naţionale. Un comunicat de presă trebuie
să respecte principiul KISS (keep it short and simple) şi să răspundă întrebărilor care
construiesc o informaţie completă: cine, ce, unde, când, cum şi de ce.
 67

Structura unui comunicat de presă (după recomandările Uniunii Europene cuprinse în

Manualul de identitate vizuală):
• titlul – trebuie să aibă legătură cu subiectul tratat în text; este recomandabil să fie scurt
şi percutant (de preferat cu verb inclus); Ex. : “Şcoala X organizează sărbătoarea Zilele
naturii” ;
• primul paragraf – conţine informaţiile cheie şi răspunde la întrebările: cine, ce, unde,
când, cum, de ce;
• următoarele paragrafe – dezvoltă informaţiile prezentate în paragraful de început;
informaţia se anunţă în sensul descrescător al importanţei;
• în al treilea paragraf – poate conţine inserţia unui citat cu opinia unuia dintre personajele
cheie din proiect, despre impactul acestuia, scopul său etc. ; astfel se dă culoare textului şi
garanţie proiectului;
• ultima parte – prezintă detalii de desfăşurare în timp, termene, viitoare dezvoltări ; este
necesar şi menţionarea persoanei de contact care, în cazul unor solicitări, poate oferi mai
multe informaţii, şi detaliile de contact ale acesteia (telefon, fax, email).

Atunci când nu sunt necesare prea multe explicaţii sau informaţii de fond se poate
folosi un simplu anunţ de presă. Acesta apare adesea ca reacţie la acţiuni sau declaraţii
guvernamentale, la discursul sau declaraţia unei alte entităţi.

Exerciţiu

Compuneţi un comunicat de presă care anunţă organizarea, de către şcoala dvs., a

unei sărbători dedicate naturii. Acţiunea conţine mai multe elemente : ex. concursuri,
expoziţii de desene, scenete de-ale copiilor etc.

Materiale de comunicare – tehnici elementare de design

Elaborarea materialelor de comunicare de imagine, sau măcar a unei părţi a acestora, este
de preferat să fie făcută de profesionişti. Lipsa resurselor financiare este motivul principal
care împiedică apelarea la firme sau persoane specializate.

Câteva tehnici elementare de design sunt prezentate în continuare :

• Păstraţi suficiente „spaţii albe” în pagină, nu o încărcaţi cu desene şi cuvinte, lăsaţi spaţii
pe toate marginile, între paragrafe şi propoziţii; aceasta va permite ochiului cititorului să
citească textul cu uşurinţă, fără să se simtă copleşit.
• Scrisul este de preferat să fie de culoare închisă: negru sau albastru închis sunt cel mai
uşor de citit; pe de altă parte, este recomandabilă hârtia albă sau crem; se pot folosi şi
alte culori dacă este necesar pentru expresivitatea mesajului (ex. : culori vii pentru acţiuni
adresate copiilor).
• Tipul caracterelor trebuie ales cu grijă, la fel numărul şi forma lor; spaţiul dintre litere
trebuie să nu fie prea mare, formatul cuvintelor fiind dispersat şi dificil de recunoscut, dar
nici prea mic, literele care se ating fiind greu de citit; spaţiul dintre rânduri trebuie să fie
mai mare decât spaţiul dintre cuvinte.
• Textul în totalitate cu majuscule este mai puţin lizibil decât textul tipărit în caractere mici,
68

cu majuscule unde este cazul, datorită faptului că literele mici crează o formă a cuvintelor
mult mai distinctă comparativ cu forma cuvintelor în majuscule; de asemenea, majusculele
consumă un spaţiu mult mai mare decât literele mici, şi aceasta încetineşte cititul.
• Literele îngroşate reduc lizibilitatea când sunt folosite prea des, fiind utile doar pentru
sublinieri; literele înclinate (italice) sunt mai puţin lizibile decât caracterele simple, verticale,
fiind mai greu de distins între ele; în acelaşi timp suntem mai puţin obisnuiţi cu acest tip
de caractere.
• Folosiţi puncte sau săgeţi pentru a ghida ochiul cititorului; ajutaţi-l să se concentreze,
ordonând separat cele mai importante secţiuni şi idei, folosind elemente ce atrag atenţia:
puncte, săgeţi sau prin simpla folosire a unor caractere mai mari pentru primele cuvinte.
• Evitaţi să „încărcaţi” paginile, să puneţi prea multe elemente diferite pe o pagină –
sublinieri, îngroşări, înclinări ale cuvintelor, fotografii, umbre, diagrame sau tabele; fiecare
dintre acestea sunt eficiente numai folosite corect, altfel cititorii vor obosi înainte de a
apuca să citească textul propriu-zis.
• Folosiţi fotografii, dar aveţi grijă ca acestea sa fie suficient de mari şi clare, în culori sau
contrasturi adecvate; nu folosiţi mai mult de două fotografii pe o pagină. În plus, folosiţi
fotografii semnificative, care într-adevăr arată ceva; evitaţi fotografiile cu persoane situate
în jurul unei mese, nu spun nimic audienţei şi consumă spaţiu şi bani; folosiţi fotografii în
care oamenii interacţionează, sunt angajaţi în activităţi. Nu uitaţi să includeţi subtitluri, în
caractere uşor de citit; oamenii citesc de două ori mai mult subtitlurile fotografiilor decât
textul propriu-zis.
• Folosiţi un tabel sau o diagramă pentru a vă sublinia punctul de vedere, chiar dacă
este foarte simplu; astfel se pot exprima foarte repede, lucruri care altfel ar necesita un
paragraf sau două pentru a fi spuse numai în cuvinte. Tabelele şi diagramele fac pagina mai
interesantă şi, chiar dacă cititorul nu parcurge fiecare cuvânt, se va uita în mod sigur cel
puţin la diagrame; daţi titluri diagramelor/tabelelor, folosind cuvinte cheie ale mesajului.
• Scoateţi în evidenţă cele mai importante mesaje, încadrându-le în chenare sau utilizând
caractere foarte mari, fără a abuza în folosirea lor. La aranjarea în pagină, gândiţi-vă că
cititorul va arunca doar o privire paginii şi trebuie să-i atragă atenţia cea mai importantă
informaţie pe care doriţi să o transmiteţi, scoţând-o în evidenţă într-un mod sau altul.
Puneţi cea mai importantă propoziţie în chenar sau în mijlocul paginii sau tipăriţi-o în
caractere mult mai mari.

Un material în care puteţi găsi mai multe detalii este lucrarea: “Comunicarea Mesajului:
un ghid de comunicare strategică pentru organizatiile neguvernamentale (ONG)” de Joelle
ZIEMIAN.

Materialele de prezentare eficiente sunt vitale pentru construirea imaginii şi creşterea

credibilităţii. Ele sunt primii paşi în a face organizaţia cunoscută şi recunoscută ca autoritate
în domeniul în care activează. Şi numai când se ajunge la recunoaştere organizaţia poate
avea un cuvânt spus în rezolvarea problemelor specifice prioritare.

Ca reguli generale, trebuie reţinut:

• pagina trebuie să îmbie la parcurgere, să nu fie prea încărcată, să aibă evidenţiate ideile
principale;
• textul trebuie să fie uşor de citit, să nu obosească;
 69

• nu folosiţi prea multe tipuri de fonturi, culori, fotografii etc.

• folosiţi maxim două tipuri de caractere pe o singură pagină;
• înainte de a utiliza un element decorativ de complexitate vizuală, întrebaţi-vă dacă este
necesar şi ce veţi realiza folosindu-l.

Temă de dezbatere

Identificaţi structura şi elementele definitorii în realizarea unui poster de prezentare a

unui proiect/activităţi/campanii cu o temă la alegere.

Fişa 20 - Realizarea unui poster

Date generale
Fiecare poster este unic;
• Stilul unui poster depinde de câte detalii dorim să prezentăm;
• Este nevoie să definim lungimea mesajului, scopul acestuia, destinatarii (conferinţă,
campanie, proiecte, întâlniri, prezentări generale).

Cum realizăm un poster ?

• Se pleacă de la un format prestabilit sau se poate crea unul complet nou;
• Se poate alege o siglă sau un slogan. Este recomandată utilizarea siglelor deja promovate
ale proiectului sau activităţilor conexe (dacă există);
• Posterul poate fi color sau alb-negru, funcţie de buget şi numărul de exemplare;
• Se poate lamina pentru durabilitate;
• Se poate salva formatul posterului pe un suport electronic pentru o mai uşoară modificare
sau reproducere;
• Dimensiunile maxime recomandate sunt 2 x 0,9 m;
• Sunt preferabile imaginile din zona unde se utilizeaza posterul;
• În cazul unor imagini « împrumutate » asiguraţi-vă că aveţi dreptul să le utilizaţi sau, în
cel mai rău caz, specificaţi sursa;
• Textul nu trebuie să fie prea lung dar trebuie să conţină elementele minime de informaţie :
titlul proiectului/manifestării, obiectivele manifestării, locul, data, participanţii, elementele
de identificare ale organizatorului, finanţatorului, parteneriatul;
• Este recomandată utilizarea elementelor de grafică (desene, fotografii, simboluri) care să
atragă atenţia şi să echilibreze textul.

Ce trebuie ştiut înainte de realizarea unui poster :

• Ce dimensiune va avea şi ce orientare va avea ?
• Ce culori va avea ?
• Ce logo şi simboluri ?
• Cât timp va fi utilizat ?
• Unde va fi afişat ?
• Cui se adresează ?
• Ce ton trebuie să aibă ?
• Care este mesajul cheie ?
70

Fisa - Prezentarea unei lucrări

PREZENTAREA UNEI LUCRĂRI

Reuşita prezentării unei lucrări constă în felul în care porneşti pregătirea ei. Înainte de a
realiza conţinutul propriu-zis al prezentării trebuie să răspundem la următoarele întrebări:

• Scopul
- De ce susţii această prezentare?
- Ce doreşti să gândească, să cunoască sau să creadă audienţa ta ca rezultat al prezentării
tale?
• Audienţa
- Cine va participa la prezentarea ta?
- Există anumite caracteristici, opinii sau un anumit comportament al audienţei care ar
putea afecta scopul prezentării tale?
• Locul
- Unde va fi susţinută prezentarea şi cum te poţi adapta la logistica acestui loc?
- Ce mijloace vizuale care să te ajute în atingerea scopului poţi folosi în acest loc?
• Pregătire
- Unde şi cum poţi găsi informaţia de care ai nevoie pentru susţinerea prezentării?
- De ce materiale crezi că ai avea nevoie în mod special?
• Planificare
- Există o ordine naturală, logică a ideilor pe care urmează să le susţii?
- Care este cea mai bună soluţie pentru a organiza discursul tău, ţinând cont de scopul,
audienţa şi locul prezentării?
• Personalitate
- Ce calităţi proprii te pot ajuta în atingerea scopului prezentării tale în faţa audienţei?
• Tehnica de prezentare
- Ce formă de prezentare se potriveşte cel mai bine în cazul tău particular şi ce tehnologie
ai putea folosi ca prezentarea ta să fie mai eficientă?

Pregăteşte-te în funcţie de audienţă!

Componenţa audienţei este unul dintre cele mai importante lucruri în cadrul unei
prezentări, dacă nu cel mai important. În faţa unei audienţe omogene, cu preocupări
similare, este mai uşor de ţinut o prezentare. În momentul în care audienţa este foarte
„pestriţă” trebuie să te gandeşti ce îi poate uni, ce aspecte ale subiectului pe care îl prezinţi
poate interesa majoritatea audienţei. Oricum, în ambele cazuri, ar fi bine dacă ai putea
şti sau măcar intui ce se aşteaptă de la tine, ce doresc ei să cunoască în legătură cu topica
prezentării tale şi cât timp ai la dispoziţie.
În funcţie de specificul prezentării şi al audienţei, precum şi de cât de sigur eşti pe propria
ta persoană şi propriile cunoştinţe, te poţi pregăti pentru un conţinut dinamic, în funcţie
de curiozităţile audienţei pe care le poţi testa la începutul prezentării. Astfel, poţi accentua
anumite idei, poţi prezenta altele pe care iniţial nu le prevăzusei în agenda ta sau poţi
renunta complet la subiectele care nu interesează. Trebuie să fii cu adevărat talentat sau
subiectul prezentării tale să nu aibe taine în faţa ta ca să-ţi poţi permite genul acesta de
agendă dinamică.
 71

Structura prezentării

• Trebuie, de la început, să oferi suficiente motive să fii ascultat.

• Dacă reuşeşti să găseşti un titlu interesant, care să sublinieze scopul prezentării tale, este
cu atât mai bine.
• De felul în care debutează prezentarea ta poate depinde întreaga reuşită.
• Prezentarea ta nu trebuie să conţină mistere. Fără ascunzişuri!
• Nu aştepta până în final să dezvălui ceva senzaţional sau să faci recomandări, dacă aceasta
este unul din scopurile tale. Dacă păstrezi lucrurile interesante pentru sfârşit, s-ar putea ca
audienţa ta să se plictisească şi să nu mai ai cui vorbi până în final.
• Este de preferat ca de la început să faci cunoscute aspectele cuprinse în agenda prezentarii
tale.
• Trebuie să prevezi în aceasta agenda o sectiune de întrebări şi răspunsuri, secţiune în care
vei încerca să satisfaci curiozităţile publicului tău.
• Finalul trebuie să fie, de asemenea, convingător.
• Ai ocazia, în final, să îţi exprimi concluziile în legătură cu subiectul prezentat.
• Unii prezentatori obişnuiesc să sublinieze în final punctele cheie ale prezentării. Poate
fi un lucru bun, pentru că atragi atenţia asupra lucrurilor audiate, dar totodată, rişti să fii
plictisitor.
• Sfârşitul prezentării este ultima ocazie pe care o ai să îndemni audienţa la acţiune sau să
îi determini să se comporte în felul pe care ţi-l doreşti.

Aspecte generale ale unei prezentări

• Materialul pe care îl prezinţi trebuie să-ţi fie familiar.

• Timpul pe care îl ai la dispoziţie este foarte important. Dacă trebuie să vorbeşti mai mult
de o oră şi jumătate, este indicat să faci o pauză de cafea, desigur, dacă „logistica” te poate
ajuta în acest sens.
• Este indicat să creezi impresia unei conversaţii şi nu a unui discurs interminabil şi foarte
plictisitor..
• Fii entuziast şi încearcă să induci această stare şi publicului tău.
• Trebuie să laşi impresia unei persoane spontane.

Adresează-te publicului!

• Materialele tale (proiectorul, laptop-ul, stativul şi ecranul) să fie aşezate în aşa fel ca tu
să poţi sta în partea stângă a sălii în timpul prezentării ( stânga - din punctul de vedere al
publicului).
• Nu trebuie să te întorci cu spatele la audienţă. Dacă ei se uită la ecran şi tu la fel, atunci
cine rămâne să facă prezentarea? Dacă foloseşti un laptop şi un video-proiector, aşează
laptop-ul în aşa fel încat să poţi vedea ecranul (bucură-te de acest avantaj şi foloseşte-l din
plin).
• Ritmul prezentării nu trebuie să fie alert, dar nici foarte lent. Trebuie însă să faci pauze
în vorbire pentru a respira sau a bea puţină apă (aşează un pahar de apă în apropiere, astfel
încât să îţi poţi împrospăta forţele din când în când).
• Limbajul trupului este foarte important în astfel de situaţii. Stând în faţa publicului,
72

fiecare gest pe care îl faci este observat. Sunt preferate gesturile deschise, prietenoase (cu
podul palmelor spre exterior). Nu îţi ascunde mâinile în buzunare; este un gest absolut
interzis! Evită situaţiile în care mâinile tale se împreunează în faţa ta. Acesta este un semn
al nesiguranţei şi al emoţiei tale. În plus, când mâinile tale se ating pentru o perioadă mai
îndelungată de timp, publicul tinde să-ţi privească mâinile şi nu faţa. Acest lucru nu este de
dorit.
• Trebuie să realizezi că nu poţi obţine entuziasm din partea publicului dacă tu însuţi nu
eşti entuziast, nu poţi primi zâmbete dacă tu nu ai zâmbit primul. Atitudinea ta trebuie să
fie deschisă, relaxată. Trebuie să-ţi placă ceea ce faci.
• Contactul vizual este foarte important. (Americanii folosesc termenul „eye-contact”.)
Privind indivizii din public te va ajuta să le arăţi că vorbeşti cu ei şi nu la ei.
• Un prezentator „stană de piatră” este plictisitor, de aceea este bine să te mişti, să gesticulezi,
însă totul cu măsură, altfel poţi deveni obositor.
• În momnentul în care ţi se pun întrebări, încearcă să răspunzi. Dacă nu cunoşti un
răspuns, acceptă acest lucru, promiţând ,însă, că te vei interesa asupra subiectului şi vei
putea da un răspuns ulterior (prin mail, de exemplu) sau indică o sursă de informaţie.
• Nu trebuie să te scuzi în legătură cu vreun lucru. S-ar putea să atragi atenţia asupra unui
fapt pe care numai tu îl observasei.
• În timpul unei prezentări este antrenant să priveşti lucrurile cu umor şi să râzi de
eventualele accidente. În felul acesta te poţi relaxa. În general, trebuie să fii pregătit pentru
orice.

Aspecte vizuale

Realizarea vizuală a prezentării este foarte importantă. Dacă personalitatea ta nu te ajută să

atragi atenţia, partea vizuală a prezentării tale te poate ajuta în acest sens. Progresul ştiinţei
şi tehnicii ne facilitează realizarea unei prezentări reuşite. Poţi folosi slide-uri imprimate pe
folii de plastic sau poţi apela la un produs software cu care să realizezi o prezentare ce va
fi video-proiectată de pe ecranul unui laptop. Ambele variante au avantaje şi dezavantaje.
Avantajul prezentărilor realizate cu ajutorul laptop-ului este acela al culorii şi al slide-urilor
animate. Totuşi, nu este exclus să se întâmple ceva neprevăzut, programul tău să nu mai
funcţioneze corespunzător sau să apeşi un buton greşit. În acest sens, slide-urile imprimate
pe folii de plastic sunt mai „primitive”, dar sunt mai sigure.
Este absolut neindicat să copiezi pe slide-uri ceea ce intenţionezi să spui. Este suficient (şi
indicat) să prezinţi pe slide-uri doar aspectele cheie, ideile principale ale expunerii. Încearcă
să foloseşti doar cinci - şase linii de text pe un singur slide şi nu mai mult de şase - opt
cuvinte pe un rând.
Dimensiunea literelor trebuie să indice importanţa diferitelor idei dintr-un slide. Punctele
esenţiale trebuie să fie scrise cu litere de dimensiune mai mare, decât ideile cu o importanţă
secundară. Fixează dimensiunile literelor (nu mai mult de trei) şi păstrează aceste dimensiuni
pe parcursul întregii prezentări. Trebuie să te asiguri că tot ceea ce este afişat pe slide se
poate citi din sală. Astfel, când alegi dimensiunile caracterelor trebuie să ţii cont şi de
dimensiunile sălii în care vei susţine prezentarea.
Fonturile folosite sunt foarte importante. Caracterele ornamentale sau prea încărcate sunt
contra-indicate. Foloseşte un font clar şi simplu. Se pot folosi fonturi variate, dar nu mai
mult de trei. Ca şi în cazul dimensiunilor literelor, fonturile, odată alese, trebuie păstrate
 73

pe întreaga desfăşurare a prezentării.

Aceste reguli simple trebuie păstrate şi când ne referim la tabele şi grafice. Evită să foloseşti
prea multe linii, elemente, culori sau texturi. Figurile prea încărcate sunt greu de urmărit.
Corectitudinea gramaticală a materialului trebuie să fie impecabilă. De aceea, este indicat
ca cineva cu experienţă în domeniu să-ţi citească şi, eventual, corecteze slide-urile. Ca o
regulă generală, este bine să foloseşti acelaşi timp pentru verbe, aceeaşi diateza şi acelaşi
număr (singular sau plural).
Pentru a evidenţia un segment de text este mult mai indicat să foloseşti un font „bold”
decât să subliniezi textul.
Foloseşte margini adecvate pentru slide-uri. Rezervă-ţi un spaţiu în partea de jos a slide-
urilor unde să-ţi plasezi un „logo”. Acest logo trebuie prezentat şi pe pagina de titlu.
Alegerea unui „logo” nu este întâmplătoare, îl poţi folosi pentru a sublinia o anumită idee
sau chiar numele tău, dacă acest lucru este important.

Culori

Când prezentarea se face de pe un laptop, cu ajutorul unui videoproiector, alegerea

culorilor trebuie făcută cu atenţie. Între culoarea textului şi culoarea de fond trebuie să fie
un contrast care să permită citirea cu uşurinţă a literelor. Este de preferat un font de culoare
deschisă pe o culoare de fond închisă, deşi se foloseşte şi varianta opusă. Multe prezentări
folosesc o nuanţă de galben (intens) pentru font şi o nuanţă de albastru pentru fond. Negru
pe alb nu este o alegere tocmai fericită.
În scopul unei relatări gradate a unor idei se pot folosi slide-uri animate. Şi în acest caz
există avantaje şi dezavantaje. Animaţia poate face o prezentare mai interesantă, dar cere
un efort de pregătire mai mare din partea prezentatorului. Trebuie avut în vedere faptul că
trebuie să sincronizezi ideile pe care le rosteşti cu animaţia din slide-uri. Când foloseşti prea
multă animaţie în slide-uri, rişti ca prezentarea să fie obositoare sau prea încărcată.
Când nu poţi folosi animaţie în slide-urile tale, din diferite motive, este bine să foloseşti
măcar o tranziţie cu efect între slide-uri
74

Fisa - Cele mai frecvente greşeli făcute de prezentatori

1. Prezentare fără stabilirea scopului

Dacă nu ştii ce ar trebui să facă publicul sau ce să gândească după prezentarea ta, nu are rost
să susţii o prezentare. Fixarea unui scop este cheia pregătirii unei prezentări.

2. Prea puţine elemente vizuale

Elementele vizuale sunt făcute să sublinieze aspectele principale ale prezentării. Cu ajutorul
elementelor vizuale poţi comunica mult mai uşor anumite idei audienţei.

3. Încheiere ineficientă
Sfârşitul prezentării este foarte important. Un sfârşit slab poate duce la ratarea prezentării.

4. O primă impresie mediocră

Publicul face o evaluare a prezentatorului în primele 120 de secunde. Prezentatorii care fac
o impresie proastă de la început pot pierde încrederea publicului, ca urmare a incapacităţii
lor de a comunica cu audienţa.

5. Fără pregătire
Prezentatorii buni se pregătesc şi pentru cea mai mică prezentare. Cei care îşi repetă
materialul înainte de a-l prezenta au şanse să-l îmbunătăţească.

6. Lipsa de entuziasm
Dacă nu eşti încântat de prezentarea ta, de ce publicul tău ar fi?

7. Lipsa contactului vizual

Ca prezentator, încerci să comunici eficient cu audienţa. Dacă nu priveşti indivizii din
public în parte este mult mai greu să le atragi atenţia. Probabil şi ei se vor uita pe fereastră
şi nu te vor privi tine.

8. Neimplicarea publicului
Cea mai uşoară modalitate de a dezamăgi audienţa este aceea de a nu-i implica în mod activ
în prezentarea ta.

9. Lipsa expresivităţii
Trebuie să te foloseşti de expresia feţei tale pentru a sublinia mesajul pe care vrei să-l
transmiţi.

10. Sindromul „stană de piatră”

Nu este nimic mai rău decât un prezentator lipit de podea. Trebuie să fii natural şi relaxat.
Nu sta tot timpul în acelaşi loc.
 75

Bibliografie selectivă
ANDRASANU, A., 2009 “Geoconservare – Metode principii, aplicatii. Geoconservarea
formatiunilor de virsta Cretacis inferior din Bazinul Dimbovixioara”, Teza de doctorat,
Universitatea din Bucuresti
ANDRĂŞANU, Alexandru, PALCU, Dan, BĂLCĂNUŢĂ, Oana, SUCIU, Roxana,
MUNTEANU, Cristina, RUŞTI, Dorel. (2003). “Carte pentru natură”. Bucureşti: Editura
“Ars Docendi”.
BĂBAN, Adriana, PETROVAI, Domnica, LEMENI, Gabriela. (2002). “Consiliere şi
orientare – ghidul profesorului”. Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional.
CORNELL, Joseph. (1979). “Sharing Nature with Children”. Nevada City, USA: Dawn
Publications.
DRAGU, Valerian (coord.). (2000). “Geografie – Geologie – ghid metodologic”. Iaşi:
Editura Polirom.
DRĂGAN, Ioan. (1996). “Paradigme ale comunicării de masă”. Bucureşti: Editura Şansa.
DEJEAN-ARRECGROS, J. (1994). “Agir pour la nature”. Editions du Trésor – 06830
GILETTE – France.
GHEORGHIŢĂ, Mădălina, NEGULESCU, Raluca. (2001). “Ghid de comunicare
publică”. Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional.
FUNDAȚIA PENTRU PARTENERIAT, Miercurea Ciuc., 2006, Planificarea participativă
a proiectelor şi scrierea cererilor de finanţare, suport de curs
HUMBERT, G. (1995). “Principaux textes internationaux relatifs à la protection de la
nature”. Museum national d’histoire naturelle – Délégation permanente à l’environnement;
Ministere de l’environnement – Direction de la nature et des paysages, Paris.
KOZIOL, John. (1996). “Partez à la découverte des réserves naturelles! Dossier pédagogique
destiné aux enseignants”. Réserves naturelles de France.
IOANNOU, D., KOLIAS, P., KUBALOVA, V., LINNING, V. (2007): Project development
and implementation under the EU structural funds, Bucharest, PHARE Project
IUCN, 1994 - Caring for the earth : a strategy for sustainable living, IUCN, Gland, 228
IUCN Commission on National Parks and Protected Areas (1994). “Parks for Life: Action
for Protected Areas in Europe”. IUCN, Gland, Switzerland and Cambridge, UK.
MANOLELI, Dan, ANDRĂŞANU, Alexandru, GÂLDEAN, Nicolae, RUŞTI, Dorel,
GHEORGHE, Iuliana. (2002). “Pre-Accession Impact Studies – Dezvoltarea prevederilor
pentru conservarea naturii în România”. Bucureşti: Institutul European din România.
MANOLELI, Dan, DRAGOMIRESCU, Liviu, RADU, Cornel, LOGOFĂTU, Michaela,
ANDRĂŞANU, Alexandru, COLCEAG, Florin. (1999). “Politica actelor de studii şi
politica ocupaţională”. Bucureşti: Editura Ars Docendi.
MAPPIN, M. AND JOHNSON, E., 2005 - Changing perspectives of ecology and
education in
environmental education. In, Johnson, E. and Mappin, M. (Eds.) Environmental
MOINET, François. (2000). “Le tourisme rural”. Paris: Editions France Agricole.
MURRAY, G., 2004 - Geodiversity. Valuing and conserving abiotic nature. John Wiley &
Sons Ltd., London
PALMER, J. A. (1998). Environmental Education in the 21st Century: Theory, Practice,
 76

Progress and Promise. New York: Rutledge

PEASE, Allan. (1995). “Limbajul trupului”. Bucureşti: Editura Polimark.
PRUTIANU, Ştefan. (1998). “Comunicare şi negociere în afaceri”. Iaşi: Editura Polirom.
RĂDULESCU, Eleonora, TÂRCĂ, Anca. (2001). “Şcoală şi comunitate – ghid pentru
profesori”. Bucureşti: Editura Humanitas Educaţional.
RICHAUDEAU, François. (1986) “Conception et production des manuels scolaires –
guide practique”.
RUSKEY, Abby, WILKE, Richard. (1994). “Promoting Environmental Education – An
Action Handbook for Strengthening EE in Your State and Community”. University of
Winsconsin-Stevens Point Foundation Press, Inc.
STANLEY, M., 2000 - Welcome to the 21st Century. Geodiversity Update No. 1, p.1.
TILBURY, D., & WORTMAN, D. (2004). Engaging people in sustainability. Gland:
Commission on Education and Communication, IUCN
UNESCO (2002). Teaching and learning for a sustainable future. (Retrieved 10/11/2008)
http://www.unesco.org/education/tlsf/. (mai, 2010
ZIEMIAN, Joelle. “Comunicarea mesajului – un ghid de comunicare strategică pentru
organizaţiile neguvernamentale (ONG)”. World Learning - Democracy Network Program
Romania

*** Cadrul Strategic Național de Referință

*** Planul Național de Dezvoltare (2007 – 2013)
*** Ghid de pregatire si evaluare a proiectelor Programul Operational Sector Mediu,
MMD, Autoritatea de Management
*** Planul National de Dezvoltare, Guvernul Romaniei
*** Programul National de Dezvoltare Rurala, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
*** Reguli de implementare a proeictelor finantate din POS Mediu, Instructiuni pentru
beneficiari, MMDD
*** (1997). “Cartea reţelei SACIM (Supravegherea aplicării convenţiilor internaţionale de
mediu)”. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.
*** (2002). “Ghid de internet cu informaţii de mediu din Uniunea Europeană”. Bucureşti:
Asociaţia Experţilor de Mediu.

Adrese web
www.fonduri-structurale.ro (august, 2010)
http://www.finantare.ro/ (august, 2010)
http://www.salvaeco.org/html/finantatori.php (augist, 2010)
http://www.anpcdefp.ro/ (august, 2010)

View publication stats