Baltagul

De Mihail Sadoveanu
Perioada interbelica este esentiala in evolutia romanului romanesc, atat prin largirea
ariei tematice, prin surprinderea particularitatii unor medii sociale variate, cat si prin
diversificarea formulelor narative. Realismul este un curent literar, manifestat in perioada
interbelica, prin reprezentarea veridica a realitatii si zugravirea unei comunitatii in
complexitatea ei.

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje

numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri si dezvoltand conflicte
puternice.

O abordare particulara a acestei formule este reprezentata de romanul ,,Baltagul”,

aparut in anul 1930. ,,Baltagul” este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic si traditional,
fiind o capodopera a universului sadovenian.

Opera se inscrie in realism prin inspiratia din realitate, impresia de veridicitate si

iluzia vietii, tendinta spre obiectivizare, preferinta pentru detalii si conturarea unor tipologii
umane. Scrierea devine o monografie a satului de la munte, iar actiunea relateaza aproape
totul despre felul in care traiesc muntenii.

Titlul este simbolic, un obiect totem, este in acelasi timp arma a crimei si a dreptatii,
dar si un simbol al autoritatii in familie.

Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene sunt: iubirea,

calatoria, viata pastorala, familia, natura. Tema rurala a romanului traditional este dublata
de tema calatoriei initiatice si justitiare. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul
parcurs de barbatul sau, pentru descoperiarea adevarului si realizarea dreptatii. Pentru
Gheorghita, calatoria are rol educativ, de initiere, ceea ce confera romanului caracter de
Bildungsroman. Cautandu-si sotul, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret
si comercial si o lume ,,de semne si minuni”, al caror sens ea stie sa-l descifreze.

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea se realizeaza la persoana a III-a, iar

naratorul omniscient si omniprezent reconstituie lumea satului de la munte si actiunile
Vitoriei, in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei.

Sursele de inspiratie ale romanului sunt mitul mioritic si mitul egiptean al ISIS si
OSIRIS. Inspiratia romanului din balada populara ,,Miorita”, este sugerata chiar de scriitor
prin secventa: ,,Stapane, stapane,/ Mai cheama s-un cane…”. La o privire mai atenta se
poate observa un paralelism intre personajele romanului si cele ale mitului egiptean, astfel
Vitoria este Isis, Nechifor Osiris, Gherghita Horus, Lupu Anubius, iar ucigasii lui Nechifor Seth.
Asa cum trupul zeului a fost rasfirat in 4 zari, tot astfel trupul lui Nechifor a fost descris ca
oase risipite cu ,,zgarciuri umede”.

Conflictul interior al Vitoriei este cauzat de disparitia lui Nechifor Lipan ,,dragostea ei
de douazeci si mai bine de ani”. Conflictul exterior ia nastere intre Vitoria si cei doi copii ai ei,
pe de o parte, si ucigasii lui Nechifor pe de alta parte. Totodata, este prezent si un conflict
intre traditie si inovatie. Vitoria este un spirit conservator, in timp ce Minodora si Gheorghita
sunt receptivi la noutatile civilizatiei.

Romanul este structurat in 16 capitole, cu actiune desfasurata cronologic. In raport

cu tema calatoriei, capitolele pot fi grupate in mai multe parti: asteptarea Vitoriei Lipan si
pregatirea pentru drum, calatoria in cautarea sotului disparut, gasirea sotului, pedepsirea
faptasilor si intoarcerea in Magura Tarcaului.

Indicii spatio-temporali sunt fixati cu exactitate, ceea ce sustine veridicitatea

intamplarilor: postul mare, boboteaza, Magura Tarcaului, Vatra Dornei, 10 martie.

Romanul incepe cu o legenda despre ocupatiile si modul de viata al altor neamuri, pe

care o spunea Nechifor Lipan la ,,cumatrii si nunti”. Legenda este rememorata de Vitoria in
absenta sotului ei si anticipeaza destinul acestuia, avand rol de prolog. In momentul in care
constata ca sotul ei a disparut, hotaraste sa plece in cautarea lui, alaturi de Gheorghita. Ei
reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de popasuri. De asemenea, intalnesc botez la
Borca si nunta la Cruci, marile momente din viata omului, a caror ordine sugereaza Vitoriei
inmormantarea din final. Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul ei a disparut intre
Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui Lupu, Vitoria descopera ramasitele lui Nechifor, care
fusese lovit de baltag, intr-o rapa. La parastasul acestuia, Vitoria povesteste scena crimei,
surprinzandu-i si pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bozga. In final, primul isi recunoaste vina,
insa al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghita cu baltagul si sfasiat de cainele Lupu,
facandu-se astfel dreptate.

Vitoria Lipan este personajul principal al operei. Sotia lui Nechifor Lipan si mama lui
Gheorghita si a Minodorei. Este o exponenta a satului de la munte, o femeie inteligenta,
ancorata in valorile unui univers arhaic. Este puternica, hotarata si chiar numele acesteia
este simbolic, accentuand firea invingatoare a femeii. Vitoria este credincioasa,
superstitioasa, iar atunci cand are o premonitie nu ezita sa mearga la preot si la vrajitoarea
satului. Aceasta isi creste copiii cu severitate, asprimea se dovedeste in special fata de
Minodora, vinovata in ochii mamei de acceptarea tendintelor moderne. Pe langa faptul ca
era o femeie darza si aspra, mai era si o femeie harnica, avand grija de o intreaga gospodarie
in lipsa sotului. Vitoria devine o calauza pentru Gheorghita, pentru a se asigura ca este
capabil sa devina capul familiei. Este femeia care are curajul de a depasii hotarele satului
pentru a-si gasii sotul. Datorita inteligentei native si a stapanirii de sine, Vitoria reuseste sa
reconstituie drumul parcurs de Nechifor, sa afle adevarul si sa demaste ucigasii.
 Personajul principal, Vitoria Lipan, este realizat prin tehnica basoreliefului si
individualizat prin caracterizare directa si indirecta, prin fapte, vorbe, atitudine si relatii cu
alte personaje. Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ ,,avea o frumusete neobisnuita in privire”. Aceasta este caracterizata de G.
Calinescu ca fiind ,,un Hamlet feminin”, iar Nicolae Manolescu afirma ca este ,,o femeie in
lumea barbatilor”.

In concluzie, ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic. El este o

experienta romaneasca valoroasa, in contextul prozei romanesti interbelice, si ramane ,,prin
repeziciune si desavarsit echilibru al expresiei, una dintre cele mai bune scrieri ale lui
Sadoveanu”, asa cum afirma G.Calinescu.