Moara cu noroc (nuvela psihologica)

De Ioan Slavici
Ioan Slavici este unul dintre cei 4 mari clasici ai literaturii romane, afirmandu-se ca
deschizator de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv ,,Mara” si prin
integrarea elementelor de analiza psihologica in scrierile sale.
Textul literar ,,Moara cu noroc” este publicat in 1881, in volumul intitulat ,,Novele
din popor”. Este o nuvela psihologica, specie a genului epic, in proza, cu un singur fir
narativ, care prezinta un conflict puternic, redat in maniera obiectiva, intre personaje
bine conturate, individualizate prin detalii semnificative; conflictul se dezvolta pe 2
coordonate, una exterioara care urmareste firul propriu-zis al evenimentelor, si una
interioara, prin definirea implicatiilor pe care le au faptele in planul constiintei
personajului.
Nuvela ,,Moara cu noroc” este o proza de factura realista, in cadrul careia se
remarca: obiectivitatea perspectivei narative, omniscienta si omniprezenta
naratorului, relatarea la persoana a 3-a, veridicitatea, inspiratia din realitate prin
prezentarea societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea, descrierile
detaliate, stilul sobru, fara figuri de stil si exprimare directa.
Firul epic al nuvelei este amplu, prezentand un conflict puternic in mod gradat,
dozand momentele de tensiune maxima, anticipate prin pauze descriptive, iar
secventele narative sunt construite prin inlantuire, evidentiind tema care prezinta
consecintele nefaste pe care le are setea de imbogatire asupra destinului uman.
Titlul nuvelei este un topos literar care desemneaza un han aflat la rascruce de
drumuri, in pustietate. Locatia, o fosta moara, simbol al perisabilului, este, in esenta,
aducatoare de ghinion, desi aparent este un spatiu privilegiat al ,,norocului’’
inavutirii.
Perspectiva narativa este obiectiva, intamplarile sunt relatate la persoana a 3-a,
din perspectiva unui narator detasat, omniscient si omniprezent. Interferenta dintre
planul naratorului si cel al personajelor se realizeaza prin intermediul stilului indirect
liber.
De asemenea, apare tehnica punctului de vedere, in interventiile batranei din
incipitul si din finalul operei. Ea afirma la inceput intr-o conversatie cu Ghita ca ,,Omul
sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te
face fericit.” Vorbele ei reprezinta intelepciunea spirituala a poporului, pentru care e
mult mai importanta implinirea sufleteasca oferita de familie, decat imbogatirea.
Finalul nuvelei revine simetric la vorbele batranei, rostite in urma tragediei petrecute
in familia sa: ,,Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat .” Cele doua
afirmatii reprezinta principalele teze moralizatoare ale nuvelei.
 Relatia dintre incipit si final este foarte stransa, soarta familiei lui ghita dovedindu-
se a fi nemiloasa. La destramarea acesteia si la moartea sotilor din final, contribuie, in
primul rand dorinta nemasurata a cizmarului de a castiga bani, neluand in calcul
spuselel intelepte ale soacrei sale. Simetrica este si prezentarea drumului care duce la
han, la inceputul nuvelei, pentru ca, la finalul ei, acesta sa se contopeasca sugestiv cu
drumul vietii, caci batrana impreuna cu cei doi copii isi continua destinul parasind
locul tragicelor evenimente:,,Apoi ea lua copiii si pleca mai departe”.
Relatiile temporale si spatiale sporesc veridicitatea subiectului. Actiunea este
plasata in Ardeal, in secolul al XIX-lea. Ea se desfasoara pe parcursul unui an, fiind
simbolic plasata intre doua repere crestine: Sarbatoarea Sfantului Gheorghe si
Pastele.
Expozitiunea este o descriere detaliata a drumului catre han, care are rolul de a
intrduce cititorul pe taramul imaginatiei, si a locului ales de Ghita pentru a se muta cu
intreaga familie, in vederea asigurarii unui venit substantial. Spatiul privilegiat al
popasului, hanul, are si el o aparenta deplorabila. Aceasta denota semnele parasirii;
vechea moara are ,,lopetile rupte” si ,,acoperamantul ciuruit de vremurile ce trecuse
peste dansul”. Semnificatia crestina a celor cinci cruci aflate in imprejurimea hanului
este dublata de o prevestire tragica, pentru ca acestora li se vor adauga inca doua in
foarte scurt timp. La inceput castigul noului carciumar este multumitor, fiind obtinut
pe cale cinstita. Cu totii sunt foarte bucurosi, dar armonia lor prevesteste evenimente
de o tensiune dramatica.
Intriga nuvelei este momentul in care la han isi face aparitia Lica Samadaul, seful
porcarilor din imprejurimi, un personaj straniu, care exercita o influenta negativa
asupra celor din jur. Personalitatea sa puternica si inclinatia maladiva a acestuia spre
rau, vor determina dezechilibrul sufletesc al lui Ghita si destramarea familiei sale.
Destul de repede, carciumarul intelege ca la Moara cu noroc nu poate sa stea nimeni
fara voia lui Lica, iar el isi doreste cu ardoare sa ramana. Aceasta situatie ii ofera
protagonistului o singura cale, nefavorabila constiintei sale, dar aducatoare de bani,
anume prietenia cu Lica.
Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie si
al dezumanizarii provocate de dorinta de imbogatire alaturi de Lica. Datorita
generozitatii Samadaului, situatia financiara a lui Ghita este tot mai infloritoare,
numai ca acesta incepe sa isi piarda increderea in sine. Carciumarul devine
interiorizat, mohorat, violent, ii plac jocurile crude, se poarta brutal fata de Ana si fata
de copii. La un moment dat ajunge sa regrete faptul ca are familie pentru ca nu poate
sa isi asume in totalitate riscul imbogatirii alaturi de Lica la diverse nelegiuiri, primind
bani in urma unor crime si jafuri. Dupa ce este anchetat de doua ori, isi pierde
imaginea de om drept si cinstit pe care o avea in fata oamenilor. Carciumarul se aliaza
in cele din urma cu Pintea pentru a-l da pe Samadau in vileag, insa nu este cinstit nici
fata de acesta, deoarece doreste sa pastreze o parte din banii obtinuti in urma
afacerilor necurate.
Punctul culminant ilustreaza dezumanizarea totala a lui Ghita. La sarbatorile de
Paste, acesta o arunca pe Ana in bratele lui Lica si o lasa singura cu acesta pana cand
merge sa il anunte pe Pintea ca Lica are asupra sa bani furati. Dezgustata de lasitatea
sotului, intr-un gest de razbunare disperata, fara a stii motivul plecarii sale, Ana i se
daruieste lui Lica. Desi carciumarul isi iubeste sotia, nu poate suporta ideea ca ea este
atrasa de Lica si ca i-a fost infidela, asa ca recurge la crima. Acesta din urma este
impuscat de Raut, iar Lica fiind urmarit de Pintea, stie ca nu mai are scapare si se
sinucide violent si orgolios, izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac spre a nu-i
oferi jandarmului satisfactia de a-l prinde.
Deznodamantul nuvelei prezinta mistuirea hanului de un foc purificator, iar
singurele personaje care supravietuiesc sunt cele inocente, batrana si cei doi copii.
Finalul revine simetric la vorbele batranei, venita doar sa constate cu neputinta ca
destinul implacabil curmase viata celor doi soti, dupa care ea porneste pe drumul
vietii impreuna cu cei doi copii, simbol al sperantei in existenta unui viitor mai bun.
Caracterizarea lui Ghita…
Stilul nuvelei este sobru si concis, limbajul naratorului si al personajelor,
valorificand aceleasi registre stilistice: limbajul regional ardelenesc si cel popular.
Analiza psihologica este pusa in slujba unei teze moralizatoare: goana dupa
imbogatire distruge echilibrul interior si linistea familiei. Nu munca cinstita prin care
un om devine instarit este condamnata, ci obtinerea averii prin mijloace necinstite si
instrainarea familiei.
In concluzie, ,,Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o creatie care impresioneaza
prin spiritul realist si psihologic, observarea detaliata si minutioasa, servind la
realizarea unor psihologii complexe.