1.

Intervenții de urgență în hipovolemie

Hipovolemia= scăderea severă a perfiziei tisulare determinată de scăderea volumului sanguin efectiv
prin pierdere de sânge sau plasmă
Cauze
- Pierderi hemoragice – traumatisme, accidente, hemoragii acute externe sau interne,
afecțiuni obstetricale(ruptura unei sarcini extrauterine
- Pierderi de tip extracelular - deshidratarea din arsuri intinse, diaree, vărsături, diabet zaharat,
pancreatită acută, peritonite, ocluzie intestinală
Semne clinice
- Pierderi mai mici de 15%- tahicardie, -întârzierea reumplerii capilare peste 3 secunde
corespunde unei pierderi volemice de aproximativ 10%.
- Pierderi între 15-30%- -tahicardie (FC >100 b/ minut), tahipnee, reducerea presiunii
pulsului, tegumente reci, umede, întârzierea reumplerii capilare, anxietate
- Pierderi 30-40%- majoritatea necesită transfuzii- risc vital- tahicardie şi tahipne, ↓ TAS,
oligurie, modificarea statusului mental: agitaţie, confuzie
- Mai mult de 40% - tahicardie importantă, ↓ TAS, ↓ presiunii pulsului (TAD nemăsurabilă),
oligurie
/anurie, alterarea statusului mental (pierderea cunoştinţei), tegumente reci şi palide
Reumplerea capilară: se exercită o presiune asupra unei unghii 5 secunde; revenirea la
culoarea iniţială după încetarea presiunii, în mod normal, în 1-2 secunde.
Tratament obiective:
- oxigenare pulmonară adecvată;
- controlul hemoragiei și înlocuirea pierderilor;
- monitorizarea efectelor terapiei;
- suportul contractilității miocardice;
- reechilibrarea acido-bazică și electrolitică;
- susținerea funcției renale.
Conduită:
 evaluarea și rezolvarea problemelor identificate;
 oxigenoterapie cu flux crescut 10-15 l;
 controlul hemoragiilor externe prin ridicarea extremitatilor, bandaj compresiv, chirurgie;
 înlocuirea pierderilor: abord venos periferic și central, înlocuirea volumului intravascular cu
soluții cristaloide și coloide, înlocuirea transportorului de oxigen cu derivați de sânge,
corecția anomaliilor de coagulare;
Administrarea fluidelor în cantitate mare pentru normalizarea tensiunii arteriale,în prespital,
înaintea opririi hemoragiei se asociază cu o crestere a mortalității, (reumplere vasculară agresivă
determină creșterea sângerarii și pierderea unui volum tot mai mare de fluid).
 Se recomandă reechilibrare volemică cu "hipotensiune permisivă" 20 - 40 ml/kgc în 10-20 min
până la oprirea hemoragiei prin intervenție chirurgicală, după care se continua reumplerea vasculară
până la parametrii hemodinamici normali.
Se utilizează următoarele tipuri de soluții:
a. Solutii cristaloide:
 izotone (ser fiziologic, Ringer, Ringer lactat): soluții de primă intenție în cazul pierderilor
lichidiene acute; înlocuiesc și deficitul interstițial, realizează o reechilibrare rapidă intra- și
extravasculară; se administrează în raport de 3:1 față de volumul de sânge pierdut;
 hipertone: soluție hipertonă de NaCl ce oferă avantajul unui volum redus de perfuzie pentru o
refacere volemică satisfăcătoare, are efect inotrop pozitiv și vasodilatator periferic; prezintă
pericol de hipernatremie și deshidratare cerebrală.
b. Solutii coloidale:
 au remanență intravasculară mare, se pot folosi volume mici pentru resuscitare volemică
adecvată, mențin presiunea coloid-osmotică intravasculară, sunt utile în insuficiența cardiacă și
renală;
 sunt reprezentate de albumină, dextran 40-70, HES, Haemacel, Voluven, Gelofusin, plasmă;
 pot determina reacții anafilactice, efect antiplachetar și de trucare a rezultatului compatibilității
directe, blocarea sistemului histiocitar și transmiterea infecțiilor.
c. Sânge și derivate din sânge
 sunt singurele care pot realiza creșterea capacitatii de transport a O2;
 se utilizează sânge izogrup, izoRh, integral, masă eritrocitară, eritrocite spălate;
 sânge grup 0, Rh negativ - dacă este necesar imediat, în mai putin de 15 minute mai ales în prespital;
 necesită corectarea tulburărilor de coagulare, tratamentul coagulării intravasculare diseminate
cu plasma congelată, heparinoterapie;
Ghid orientativ de administrare a soluțiilor de reumplere vasculară în funcție de clasa de șoc
Clasa I-a 1-2 l Ringer lactat sau ser fiziologic sau 1 l coloid
Clasa II-a 1-2 l Ringer lactat sau ser fiziologic sau 1 l coloid
Calasa III-a 1 l Ringer lactat sau ser fiziologic + 1 l coloid +1-1,5 l sânge
Calasa IV-a 1 l Ringer lactat sau ser fiziologic + 1 l coloid +2 l sânge integral sau un
volum echivalent de masa eritrocitară și coloid
2. Şocul anafilactic
2. Şocul anafilactic = şoc distributiv produs prin vasodilataţia bruscă sistemică indusă de mediatorii
anafilaxiei, reacţie de hipersensibilitate imediată brutala, dramatica, cu prabusire hemodinamică și insuficiență
respiratorie după intrarea în organism a oricărei substanțe, mai ales proteice, care provoacă eliberarea de
mediatori chimici. Șocul anafilactic este deci o anafilaxie severaâă cu prăbușire cardio-circulatorie și
respiratorie.
Tablou clinic:
 Debut rapid după contactul cu un alergen cunoscut/potenţial
 Tegumente: calde, transpirate, prurit, urticarie
 Aparat respirator: constricţie toracică, dispnee cu polipnee, tuse, stridor laringian, edem glotic,
wheezing cu bronhospasm
 Aparat cardiovascular: tahicardie sinusală, cu puls periferic filiform, ↓TA, până la şoc, aritmii
Semne clinice de gravitate:
- Edem laringian
- Bronhospasm
- Şoc
Alergeni cauzali frecvent implicaţi în şocul anafilactic:
- Antibiotice (Penicilină, Cefalosporine, Vancomicină ş.a.);
- Substanaţe iodate pentru contrast radioopac;
- Coloizi (Dextran 70), anestezice locale (Xilină, Procaină), narcotice (Meperidina),
miorelaxante (D- tubocurarina), protamina;
- Analgezice şi antiinflamatorii nesteroidiene.
Atitudine practică de urgenţă în cazul şocului anafilactic
 Dacă TA nu este măsurabilă- iniţierea resuscitării- etapele A;B,C
 Identificarea şi tratarea cauzelor şocului prin măsuri specifice

 Infuzia rapidă de substanţe coloidale sau cristaloide pentru creşterea TA(excepţie şocul cardiogen)
 Extinderea analizelor de laborator
 Monitorizare: ECG, TA, linie arterial, cateter venos central, sondă urinară
 Măsuri specifice suplimentare:
 tratament etiologic și repleţie volemică funcţie de TA, debit urinar, PVC
 evitarea umplerii volemice excesive în şocul cardiogen
 hipotensiune persistentă – support ionotrop pozitiv
 în caz de dubiu asupra etiologiei şocului, acesta va fi tratat ca hypovolemic, fiind
cauza cea mai frecventă şi reversibilă
Tratamentul specific al şocului anafilactic:
 Întreruperea administrării alergenului suspectat; îndepărtarea alergenului;
 Menţinerea libertăţii căilor aeriene superioare şi oxigenoterapie (O2 100%);
 Linie venoasă sigură
 Dacă este nevoie IOT cu ventilaţie asistată mecanic;
 Administrarea de adrenalină (epinefrină) cu efect vasoconstrictor şi bronhodilatator.
 Adrenalină 0,05 –0,1 mg i.v/ pe sonda de IOT., repetat la 1-5 min, până la 1-2 mg în 60 min;
 Umplere rapidă a patului vascular (1000-2000 ml ser fiziologic, Ringer lactat ± coloizi 500 ml
pentru expandare volemică);
 Corticosteroizi parenteral: HHC 2000 mg i.v., Metilprednisolon 1000 mg i.v.(corticoterapie
cu efect antiinflamator), antihistaminic;
Măsuri adiţionale:
 Antihistaminice;
 Combaterea bronhospasmului: Miofilin 5-9 mg/kg în 30 min, apoi 0,5 mg/kg/h;
 Edemul laringian care împiedică instituirea IOT impune traheostomia în urgenţă.
 3.Intervenții de urgență în retenția acută de urină

Retenția acută de urină este caracterizată prin imposibilitatea evacuării vezicii urinare, datorită unei
obstrucții mecanice sau unor perturbari functionale ale contractiei muschiului vezicii urinare si al
sfincterelor uretrale.
Retenția de urină poate fi
- Acută - apare brusc la bolnavii fără tulburări de micțiune sau cu tulburări minore, fiind un accident
trecător; dupa tratament funcția renală revine la caracterele pe care le avea înainte de întreruperea
mictiunii.
- Cronică – când se instalează lent
Cauze
 Obstacole mecanice
 Obstacole pe uretra:stricturi uretrale, calculi inclavați în uretră, tumori/ malformatii, rupturi de uretră
 Obstacole intravezicale: calcul cu cheag de sânge care astupă colul vezical; tumori, corpi străini
intravezicali
 Obstacole extravezicale si extrauretrale: adenom de prostate, inflamația acuta a prostatei,creșterea în
volum a prostatei, prolaps genital, tumori pelvine sau perineale .
 Perturbări funcționale
- Retenții acute reflexe: postoperator –retenția acută apare de obicei după operatiile făcute în
jumătatea inferioara a abdomenului sau pe organele genital, anus; după rahianestezie; posttraumatic;
A.V.C; come de diverse origini, tumori medulare și cerebrale.
Simptome
- Senzație imperioasă de micțiune și imposibilitatea de a urina
- Durerea sub forma de tenesme cu localizarea in hipogastru
- Paloare, transpiratii, stare de neliniste, anxietate
- Glob vezical = tumora ovala, elastic situate in hipoastru ,deasupra pubelui
Atenție – retenția acută de urină poate fi confundată cu anuria .Diferențiere - în anurie nu avem glob vezical
și nu se obține urină în sondajul vezical.
Conduită de urgență
 stimularea evacuării urini prin aplicarea de comprese calde pe regiunea pubiană, deschiderea robinetului
stimulează eliminarea evacuării urinii
 sondaj evacuator al vezicii urinare (cateterim vezical) – să nu fie traumatizator și nu se va evacua brusc
continutul vezicii urinare – pericol de hemoragie. sonda se va fixa = sonda” a demeure”; iar pacientul va fi
transportat la spital dacă intervenția s-a realizat acasă, cu pensarea sondei urinare. Acesta face totodată
diferenţierea între retenţia de urină şi anurie.
 în cazul în care nu se poate efectua sondajul se va face
 puncție evacuatoare a vezicii urinare – evacuarea se va face lent, iar după efctuarea pucției se va aplica un
pansament steril.
Complicaţii
 Ruptură vezicii urinare - este o complicaţie gravă dar foarte rară. Apare în distensia exagerată a vezicii prin
glob vezical constituit rapid.
 Infecţia urinară, pielonefrită ascendentă şi septicemia pot constitui urmările unei retenţii
prelungite de urină şi a unor repetate cateterizări ureterale traumatizante şi septice.
 Hemoragiile vezicale “ex vacuo” se produc prin ruptură vaselor sau prin alterarea tonusului şi
permeabilităţii lor, apar în cazul evacuării bruşte a vezicii în retenţiile mari şi prelungite de urină, la
vârstnici şi hipertensivi cu leziuni de arterioscleroză.

4.ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Simptome locale
– durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice; reapariţia cu caracter
pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
– impotenţa funcţionată este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea efementelor
musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective:
– prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari. aşa-numitele plăgi cu mari dilacerări, se pot
observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi, fragmente de oase sau diferite organe
situate în profunzime; uneori, părţi din aceste organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta de numeşte
evisceraţie.
– hemoragia aste variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.
semne generale
– pulsul poate fi rapid – tahicardic – în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne sau de şoc
traumatic.
– tensiunea arterială – dacă scade – denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc traumatic
– febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame
Vindecarea plăgilor
– se poate realiza prin vindecare primară, vindecare secundară, vindecare terţiară.
Vindecarea primară (“per primam” sau “per primam intentionem”):
– este vindecarea ce se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală pentru orice plagă
operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile.

Vindecarea secundară (“per secundam” sau “per secundam intentionen”):

– în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de vindecarea primară.
Vindecarea terţiară („per terţiam intentionem”);
– se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se suturează în
scopul scurtării evoluţiei.
Tratamentul local al plăgilor – Îngrijirea plăgilor
Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul accidentului, la dispensar sau
la spital).

Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
– îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
– să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
– plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul înconjurător
– să fie asigurat un repaus al regiunii lezate.
Tratamentul local al plăgilor trebuie să se facă cu ajutorul pansamentelor (Vezi Pansamentul – îngrijirea
plăgilor).
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (alcool) tegumentele din jurul plăgii.
~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre periferie.
~ Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
~ Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.
~ Se asigură repausul regiunii afectate.
~ Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.

Curațarea unei plăgi liniare

Curațarea unei plăgi liniare se face astfel:

 zona 1 – direct pe plagă, de sus în jos, o singură mișcare și aruncați tamponul folosit

 zona 2 – în partea din dreapta pacientului, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați
tamponul;

 zona 3 – în partea din stânga pacientului, stergeti dintr-o singură mișcare, de sus în jos și aruncați
tamponul

 zona 4 – în partea din dreapta pacientului, langă zona doi curațată, stergeti dintr-o singură mișcare,
de sus în jos și aruncați tamponul;

 zona 5 – în partea din stânga pacientului, langă zona trei curațată, stergeti dintr-o singură mișcare, de
sus în jos și aruncați tamponul.

Pașii se pot repeta, la nevoie, până când plaga este curațată.

Curațarea unei plăgi circulare

Curațarea unei plăgi circulare se începe din interior spre exterior, prin mișcări circulare.

 zona 1 – începând din marginea plăgii, se aplică tamponul si se curață spre exterior, printr-o mișcare
circulară;

 zona 2 – se schimbă tamponul și se continuă de unde s-a ramas, tot printr-o mișcare circulară în
exterior;

 zona 3 – se schimbă din nou tamponul și se execută altă mișcare circulară în continuarea celor
efectuate.

Evoluţia şi complicaţiile plăgilor

Orice plagă accidentală se consideră contaminată cu microbi chiar din momentul în care s-a produs. În
primele 6 ore de la producerea unei plăgi, forţele proprii ale organismului combat efectul nociv al
microbilor, distrugându-l (prin diapedeză, fagocitoză).
Dacă nu s-a tratat o plagă în primele 6 ore – microbii, atât cei aerobi cât şi cei anaerobi, se dezvoltă
foarte mult. Plăgile netratate în timp util devin purulente, se pot complica cu gangrene gazoase,
flegmoane, abcese, septicemii.
De aceea, este necesar un prim ajutor la locul accidentului.
Aici, vom menţiona, pe scurt, câteva măsuri de prim ajutor:
--hemostaza
– aplicarea unui pansament protector
– transportul accidentatului la o unitate sanitară
Îngrijirea plăgilor recente care nu au depăşit 6 ore de la accident
– calmarea durerii
– toaleta locală minuţioasă, procedând astfel:
– dacă este într-o regiune cu păr, se rade părul în jurul plăgii până la o distanţă de 6 cm de marginea
plăgii
– se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun, apoi cu ser fiziologic
– se dezinfectează cu alcool sau cu tinctură de iod
Atenţie! Pielea din jurul plăgii se dezinfectează prin badijonare, care începe de lângă plagă şi se
îndepărtează de aceasta.
Se curăţă, apoi, plaga cu rivanol 1‰ cloramină 4‰ clor activ sau, mai bine, cu apă oxigenată care
antrenează la suprafaţă micii corpi străini prin spuma pe care o produce; apa oxigenata are si actiune
hemostatica.
Observaţie : extragerea corpilor străini din plagă, precum şi excizarea şi îndepartarea ţesuturilor
devitalizate sunt realizate de medic; dacă este cazul, va face hemostaza prin legatură vasului şi sutura
plăgii; aceste plăgi se pot vindeca “per primam”.
Este interzisă explorarea instrumentală oarba a unei plăgi în afara unui serviciu chirurgical de
specialitate.

Îngrijirea plăgilor vechi

Plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; li se face acelaşi tratament descris mai
sus, însă plaga nu se suturează primar.
De reţinut: La plagile septice, pielea din jurul lor se curăţă circular, de la exterior spre interior

Astfel: păgile vechi, infectate, nesuturate se aseptizează prin spălări cu soluţii antiseptice, pansamente
locale umede cu cloramină şi rivanol sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei.
Pansamentul umed se mai numeşte microclimat umed şi se realizează într-o tăviţă renală sterilă, în care
se îmbibă două foi comprese cu soluţia indicată.
Observaţii:
~ Nu se aplică tinctură de iod în plagă.
~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.
~ Nu se aplică vata direct pe plagă.
~ Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.
~ Nu se explorează plăgile perforante.
~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte complicaţii.
~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.
5. Intervenții de urgență în infarct miocardic acut
 Manifestări de dependență (semne și simptome):
 durerea acuă retrosternală sau pericardică, cu iradiere in membrul superior stang si epigastru,
are senzație de gheară, intensitatea durerii este de strivire, constricție, moarte iminentă și poate
tine de la câteva zeci de minute până la 24-48 ore
 transpirații reci
 amețeli, distonie abdominală
 anxietate, transpirații reci, greață, vărsături, dispnee, palpitații, fatigabilitate.
 durerea Nu cedează la nitroglicerină sublingual
 hipertensiune arterială

 febră absentă inițial, poate apărea la 12-24 ore însoțită de paloare, tegumente reci și umede,
tahicardie
Intervenții pe loc:
 psihoterapie - linistirea pacientului
 pozitionarea cât mai comodă , asezarea bolnavului in decubit dorsal şi interzicerea oricărui
efort – inclusiv vocal.
 monitorizarea functiilor vitale
 TRANSPORT DE URGENȚĂ LA SPITAL !
 la indicația medicului se execută:
 sedarea durerii (Mialgin, Morfina)-administrate IM

 combaterea anxietatii

 oxigenoterapie

 investigații ale aparatului cardiovascular – analize sânge, ecocord, ecg

 tratament anticoagulant/trombolitic funcție de recomandarea medicului

Tratament

1. Repaus ABSOLUT la pat (3-4 săptămăni),

2. sedative(Diazepam)
3. Oxigenoterapie
4. Combaterea durerii (mialgin, morfină)
5. Tratament anticoagulant, trombolitice
6. mobilizarea pacientului se va face treptat
7. alimentația va fi ușoară- sa nu determine constipație ( se va evita efortul de defecație)

Util pentru a memora schema de tratament din sindroamele coronariene acute este
acronimul MONA. 
M -> morfină
O -> oxigen
N -> nitroglicerină
A -> aspirină
5. Fracturile costale
 NU se imobilizează

 Excepție situația voletului costal. Voletul costal este minimum dubla fractură la două coaste
învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective, împiedicând astfel mișcările
segmentelor la acest nivel. Semnele și simptomele constau în dificultatea respirației, mișcarea
paradoxală a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la expir când
toracele se micșorează fragmentul se deplasează spre exterior), durere, cianoză.

Voletul costal
 Apare dacă sunt fracturate 2 coaste în 2 sau mai multe locuri

 Constă dintr-o arie “cu mişcări libere” a peretelui toracic şi mişcări respiratorii paradoxale a acesteia,
contribuind la instalarea insuficienţei respiratorii

 Se va lua în considerare tratamentul precoce cu intubaţie endotraheală, ventilaţie mecanică.

6. EPILEPSIA

.
Problemele pacientului cu epilepsie 
In criză:

 necoordonarea mișcărilor;

 dispnee;

 incontinenta urinara si fecală

 vulnerabilitatea fata de pericole;

 comunicare ineficienta la nivel intelectual;

 risc de sufocare, de accidente;

Intre crize :

 comunicare ineficientă;

 dificultate de a-și asuma anumite roluri sociale;

 risc pentru efectuarea anumitor profesii;

 devalorizare;

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu epilepsie 

a) Imediate :
– asigurarea permeabilității cailor respiratorii, protejarea pacientului de eventuale traumatisme.
b) Pe termen lung:
– pacientul să-si administreze corect tratamentul pentru reducerea crizelor;
– pacientul să-si amelioreze depresia;
– pacientul să recunoască stările prodomale;
– pacientul să-și adapteze existenta la condițiile psiho-sociale.
Intervenții asistentului medical pentru pacientul cu epilepsie
a) In cursul crizei :

 nu se părăseşte bolnavul pe timpul crizei;

 se aşază pe plan orizontal in decubit lateral (poziție laterală de siguranță);

 se urmărește prevenirea accidentării;

 se îndepărtează corpurile contondente;

 se anunță medicul printr-o terţă persoană;

 se monitorizează funcțiile vitale și vegetative;

b) După criză:

 se verifică permeabilitatea cailor respiratorii, aspirarea salivei și a secrețiilor;

 pacientul va fi ajutat în orientarea temporo-spatială;

 se lasă bolnavul să doarmă (cca. 2 ore);

 se schimbă lenjeria – în timpul crizei poate să aibă loc descărcarea involuntară a vezicii urinare şi a
rectului;

 leziunile traumatice în urma autotraumatizării, sunt tratate corespunzător;

 se liniștește bolnavul (se poate trezi dezorientat şi agresiv);

 rehidratarea – oral şi în cazuri speciale, parenteral, psihoterapie, liniștirea bolnavului;

 administrarea medicamentelor prescrise de medic;

 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;

 educația sanitară a pacientului și a familiei, explicând-i pacientului ca viată trebuie trăită cat mai
normal, să evite înotul, condusul mașinii, activitățile la înălțime, consumul de alcool, exces de sare și
lichide, să-și administreze corect tratamentul prescris, sa doarmă 8 ore pe zi, să nu ia nici un alt
medicament fără avizul specialistului neurolog, să consume legume, fructe, să aibă o alimentație
echilibrată și un stil de viață sănătos;

 asistentul medical trebuie să încurajeze pacientul astfel încât acesta să-și recapete stima de sine, să-și
reconsidere atitudinea față de boală; se pune accentul pe importanța respectării tratamentului între
crize;
7.Primul ajutor în caz de fracturi

Fractura reprezintă o întrerupere a continuității osului, produsă printr-o lovitură directă sau printr-un
mecanism indirect.
Semne și simptome fractură

 Mobilitatea anormală

 Crepitațiile osoase – zgomote specifice (zgomot de călcarea pe zapadă înghețată) care apar la
palparea fracturii

 Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor doua
capete fracturate.

 Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia.

 Durerea

 Deformarea regiunii

 Impotenţa funcţională

 Scurtarea membrului

Reguli generale

 Nu se acţionează brutal

 Nu se impun victimei mişcări inutile

 Nu se face reducerea fracturii

 Nu se ridică victima în picioare

 Nu se transportă victima înainte de imobilizarea fracturii

Scop imobilizare fracturi

 diminuarea durerii

 facilitarea mobilizării pacientului

 prevenirea complicaţiilor provenite din mobilitatea anormală a fragmentelor fracturate

 împiedicarea mişcărilor active şi pasive – repaus

 menținerea axei corecte a membrului

 evitarea tulburări funcţionale date de compresiunea unor vase sau nervi

 împiedicarea mișcărilor fragmentelor osoase fracturate

 reducerea sângerării

 reducerea probablității transformării unei fracturi închise în fractură deschisă

 facilitează transportul pacientului

Principii ale imobilizării corecte în cazul unei fracturi

 imobilizarea se realizează doar după stabilizarea funcţiilor vitale

 să realizeze axarea relativă a segmentului de imobilizat

 să cuprindă articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură

 să fie adaptată segmentului afectat

 să fie simplă, necompresivă

 sa fie în poziţia fiziologică a membrului

 să nu producă durere

 să permită vizibilitate asupra segmentului distal de fractură.

Pași în acordarea primului ajutor în caz de fracturi

1. Opriți orice sângerare

2. Imobilizați zona folosind o atelă.

3. Aplicați rece pe zonă

4. Preveniți șocul

5. Solicitați echipaj de urgență: sunați la 112.

Primul ajutor în caz de fracturi

 În cazul unei fracturi se recomandă să nu se deplaseze victima, dacă este posibil. De asemenea, nu se
mișcă membrul facturat şi nu trebuie să se încerce reducerea fracturii.

 În caz de hemoragie se aplică o compresă curată, apăsând plaga pentru a opri sângerarea.

 Se menține o presiune constantă asupra plăgii ce puțin 5 minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul
rănit (gamba sau braţul) deasupra nivelului inimii.

 Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul unui bandaj (nu prea strâns pentru a nu opri
circulația sanguină)

 Nu se aplică niciodată garou, în afara situaţiei în care hemoragia nu poate fi controlată altfel iar
victima este în pericol de moarte.

 Atenție ! Garourile măresc riscul de amputaţie ulterioară!

 Nu deplasaţi victima dacă a suferit răni la spate sau gât.

 Aplicați rece pe zonă: Înfășurați o pungă de gheață sau o pungă de cuburi de gheață într-o bucată de
pânză și aplicați-o în zona rănită timp de până la 10 minute la un moment dat.

 Dacă sunteţi nevoiţi să deplasaţi victima fără asistenţă medicală, faceţi-o numai după fixarea
membrului fracturat cu o atelă făcută dintr-o bucată de lemn. Transportul victimei numai după
realizarea imobilizării.

 Atelele, fie că sunt confecţionate special fie că sunt improvizate (bastoane, umbrele, bucăţi de
scândură sau placa, cozi de mătură, şipci paturi etc), trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie
uşoare, să fie rigide, să fie suficient de lungi, să cuprindă articulaţia de desubtul şi deasupra focarului
de fractură
 Condiţia de imobilizare corectă: orice imobilizare trebuie să cuprindă două articulaţii
(încheieturi) – cea de deasupra şi cea de dedesubtul focarului (proximal şi distal).

  Dupa aplicarea atelei se verifica pulsul distal; Degetele se lasa afara; Fractura deschisa
se imobilizeaza in pozitia gasita dupa pansarea plagii

 Imobilizarea fracturilor presupune prevenirea complicaţiilor provenite din mobilitatea

anormală a fragmentelor fracturate.

 Preveniți șocul: ajutați victima, încurajați să se odihnească și să se liniștească.

 Solicitați echipaj de urgență: sunați la 112.

Fracturile membrului superior

 Fracturile humerusului (brațului) și antebrațului se produc mai frecvent prin traumatism

direct.

 La imobilizarea fracturii drept atelă putem folosi chiar toracele de care se fixează
segmentul fracturat cu ajutorul unei eșarfe.

 Fracturile oaselor mâinii – se imobilizează pe fața palmară de la cot la degete.

Fracturile membrului inferior

Fractura de femur
 Femurul este cel mai lung os din corp

 Fractura apare in cazul unor leziuni puternice rezultate ca urmare a unui impact major
asupra osului coapsei.

 Cauzele cele mai frecvente sunt accidentele rutiere, căderile de la înălţime (accidente de
muncă sau casnice), zdrobirile de cauze diferite, accidentele sportive, etc.

 Pentru imobilizare echipajul de urgența va folosi o atelă de tracțiune

 Imobilizare se poate face cu două atele inegale. Atela mai lungă se aplică pe fața laterală
externă a membrului inferior și se întinde de deasupra oaselor bazinului până la călcâi.
Atela mai scurtă se aplică pe partea internă și se întinde de la regiunea inghinală până la
călcâi.
8.Primul ajutor în hemoragii externe
În cazul unei sângerări externe severe:

 Îndepărtați îmbrăcămintea. Nu eliminați obiecte fixate în rană. Nu cercetați rana și nu

încercați încă să o curățați. Prima misiune este să oprească sângerarea. Purtați mănuși de
protecție de unică folosință, dacă sunt disponibile.

 Opriți sângerarea. Aplicați un bandaj steril sau o cârpă curată pe rană. Menţineţi o
presiune constantă asupra plăgii cel puţin 5 minute. Apăsați ferm bandajul cu palma
pentru a controla sângerarea. Aplicați presiunea până când sângerarea se oprește.

 Mențineți presiunea legând rana cu un bandaj gros sau cu o bucată de cârpă curată. Nu
puneți presiune directă asupra unei leziuni oculare sau asupra unui obiect încorporat în
rană.

 Asigurați bandajul cu leucoplast bandă adezivă sau continuați să mențineți presiunea cu

mâinile. Dacă hemoragia este la un membru, dacă este posibil, ridicați membrul rănit
deasupra nivelului inimii.


Asiguraţi-vă că bandajul nu este prea strâns, pentru a nu opri circulaţia sanguină.

 Ajutați victima să se întindă. Dacă este posibil, așezați persoana pe un covor sau o pătură
pentru a preveni pierderea căldurii corpului.

 Nu îndepărtați tifonul sau bandajul. Dacă sângerarea se scurge prin bandaj, adăugați un
alt bandaj deasupra acestuia. Și continuați să apăsați ferm pe zonă.

 Nu aplicaţi garou, în afara situaţiei în care hemoragia nu poate fi controlată altfel, iar
victima este în pericol de moarte. Garourile măresc riscul de amputaţie ulterioară.

 Garourile se aplică doar în controlul sângerărilor care pun viața în pericol. Aplicați un
garou doar dacă victima este în pericol de moarte și sunteți instruit în cum să faceți acest
lucru. Când sosește ajutorul de urgență, explicați cât timp a fost instalat garoul.

 Apelați serviciul de urgență sau asistență medicală de urgență pentru sângerări severe pe
care nu le puteți controla.

Ce nu se face în cazul hemoragiilor externe

 Nu eliminați obiecte fixate în rană

 Nu cercetați rana și nu încercați încă să o curățați

 Nu aplicați garou în afara situaţiei în care hemoragia nu poate fi controlată altfel, iar
victima este în pericol de moarte.