CUNOAȘTEREA ȘI CAPITALUL

INTELECTUAL
ÎN CONTEXTUL NOII ECONOMII ȘI A
SOCIETĂȚII BAZATE PE CUNOAȘTERE

Coordonator: Lect. univ. dr. Lucia Fraticiu

Realizat de: Rînea Ioana-Maria

Rampelt Iustina
Paraluta Maria
 CUPRINS

1. Societatea bazată pe cunoaștere și apariția capitalului intelectual

1.1. Cunoașterea – principala forță motrice în noul mileniu
1.2. Apariția capitalului intelectual
2. Cunoașterea și inovația – calea spre competitivitate
3. Investiția în educatie
3.1. Oricând posibil, investiția în oameni
3.2. Beneficiile private ale investiției în educație
3.3. Beneficiile publice ale investiției în educație
4. Economia cunoașterii și avantajul competitiv

Concluzii

Bibliografie

1
1.Societatea bazată pe cunoaștere și apariția capitalului intelectual
1.1.Cunoașterea-principala forță motrice în noul mileniu
De la începutul civilizației umane cunoașterea a acționat permanent ca un mijloc de a
controla intelectul uman. Oamenii care s-au remarcat, în orice domeniu, au folosit
cunoașterea în mod deliberat pentru a-și asigura controlul asupra celorlalți și, astfel, a-și
câștigă un loc în istorie.
În ultimele decenii are loc o expansiune a conceptului de “noua economie”
dezvoltadu-se un nou tip de abordare legat de știință economică. Diferența dintre abordarea
echilibrului în economia clasică și în noua economie este prezentată foarte sugestiv de către
Ilya Prigogine: ”Economia clasică pune accent pe stabilitate și echilibru. Astăzi se observă
existența instabilității, a fluctuațiilor și a tendințelor evoluționiste care se manifestă practic la
toate nivelele. Ne aflăm în fața unui univers mult mai complex și mai structurat decât ne-am
putut imagina vreodată. Sfârșitul acestui secol se asociază cu nașterea unei noi viziuni asupra
naturii și științei care aduce omul ceva mai aproape de natură, o știință care face din
inteligența și creativitatea umană o expresie a unei tendințe fundamentale în univers. Se
deschid astfel noi perspective pentru cercetările interdisciplinare.”
Trăim într-o lume în schimbare, iar independența spiritului și depășirea paradigmelor conduc
la inovație, iar valoarea inovației devine mai importantă ca valoarea tradiției. În acest context
se încurajează inovația, chiar în defavoarea succesului, postuland o concepție care spune că
este rău să greșești, dar e mult mai rău să nu încerci de frica greșelii.
În noua economie și în societatea cunoașterii bunurile intangibile precum cunoștințele
și managementul informației și cunoașterii devin noul nucleu al competențelor. În opinia
profesorului Quash de la London School of Economics, ne aflăm într-o lume care pune accent
pe valoarea economică a bunurilor intangibile. Avem de-a face cu “domenii cognitive” în care
ideile valorează miliarde, în timp ce produsele costă tot mai puțin.
Un aspect nou al cunoașterii este acela de factor economic. În ultimii 500 de ani,
observă Laurence Prusak, factorii de producție au fost pământul, munca și capitalul,
neglijându-se rolul cunoașterii că factor distinct de producție. Pentru Prusak, cunoașterea
reprezintă un capital intelectual, ceea ce învață o organizație: ”nu există nici un alt avantaj

2
sustenabil decât ceea ce o firma știe, cum poate utiliza ceea ce știe și cât de repede poate
învața ceva nou”.
Și în viziunea lui Peter Drucker, în viitor alții vor fi factorii de succes: ”Factorii tradiționali de
producție – pământul, munca și capitalul – nu au dispărut. Dar ei au devenit secundari.
Cunoașterea devine singura resursă cu adevărat relevanță astăzi.”
Noua economie reclamă o regândire a teoriei factorilor de producție. Cunoașterea
devine componentă esențială a sistemului de dezvoltatre economică și socială contemporan.
Difuzarea inovațiilor și convergența tehnologiilor de vârf vor juca un rol cheie în accelerarea
importanței cunoașterii în contextul procesului de globalizare.
Conceptele moderne de “e-economics” și comerț electronic reclamă apelarea la un
nucleu al competențelor unde cunoașterea va fi principala forță motrice. Noua economie
presupune acordarea unui interes sporit așa-numitei societăți a cunoașterii,
anagajatului/salariatului care are cunoaștere, capitalului intelectual, precum și organizațiilor
care învață.
Cunoașterea a fost întotdeauna extrem de importantă. De-a lungul istoriei, victoria a
fost în mâinile celor care au folosit cunoașterea, fiind conștienți de potențialul ei de neegalat:
printre acești câștigători se numără războinicii primitivi care au învățat să facă arme din fier,
oamenii de afaceri din Statele Unite, care, timp de o sută de ani, sunt beneficiarii celui mai
bun sistem de școli publice din lume, cu o mâna de lucru extrem de bine educată și,
bineînțeles, lista poate continuă. Dar cunoașterea este mult mai importantă decât înainte,
pentru că ne aflăm în mijlocul unei revoluții economice ce da naștere Erei Informațiilor.

     Cunoașterea, spre deosebire de muncă, pământ și capital, este un activ care se apreciază

pe măsura utilizării. Cu cât sunt utilizate mai mult, cu atât cunoștințele devin mai efective și
eficiente. În opinia lui Karl Erick Sveiby, în noua economie, cunoașterea are patru
caracteristici:

  cunoașterea este tacită;

  este orientată spre acțiune;

  se bazează pe reguli;

3
   se modifică în mod constant.

            O organizație bazată pe cunoaștere poate insufla un nou spirit antreprenorial într-o
organizație și îi poate motiva pe top manageri să fie preocupați să transforme organizația
astfel încât aceasta să devină capabilă să capteze, să aplice și să dezvolte valoarea ca urmare
a implementării unor tehnologii performanțe. Cunoștințele și tehnologiile avansate pot
transformă seminifcativ economia unei națiuni.   Se dovedește că în prezent cunoașterea
este mai puternică și mai valoroasă decât resursele naturale și marile fabrici.

 1.2.Apariția capitalului intelectual.

            Creația intelectuală, cunoașterea în general, a suscitat numeroase controverse legate

de modalitățile adecvate de definire, reglementare și utilizare justă, având în vedere
diferența fundamentală dintre idee și bun tangibil, precum și neincadrarea în regulile clasice
ale economiei.

            În literatura de specialitate s-a apreciat că acceptarea conceptului de proprietate

intelectuală a însemnat, în realitate, triumful unor rațiuni economice, care au stat la baza
argumentării în favoarea unui instrument juridic pentru a recunoaște proprietatea privată
asupra unui anumit volum de cunoaștere/informații.

            Problema morală, ridicată odată cu apariția și dezvoltarea acestui concept, este aceea
a acceptării unei nevoi de protecție pentru cunoaștere, în general, paralel cu nevoia
asigurării accesului la aceasta. Ambivalența efectelor unui sistem de protejare a proprietății
intelectuale este unanim recunoscută și se evidențiază tot mai mult corelația sa cu progresul
tehnologic.

            Proprietatea intelectuală este resursă centrală pentru a crea valoare în aproape toate
sectoarele vieții economice. Elementele de baza ale puterii comerciale constau, astăzi, în
diverse manifestări ale proprietății intelectuale și nu în resurse de capital. În realitate, însăși
noțiunea de resurse de capital (active) s-a modificat, definiția ei fiind mult mai cuprinzătoare
și incluzând know-how tehnologic, brevete, drepturi de autor și secrete comerciale.

            Managementul adecvat al acestor resurse va decide învingătorii competiției globale în

deceniile viitoare. Proprietății intelectuale i-a fost repede recunoscută calitatea de activ
strategic, cu valoare semnificativă pentru afacerile unei companii. Există trei metode
principale de evaluare din punct de vedere economic a proprietății intelectuale: abordarea

4
de tip piață, abordarea de tip cost și abordarea de tip venit. Avantajul proprietății
intelectuale este plusul de valoare adăugată pe care îl determina în elaborarea,
comercializarea sau exploatarea unor bunuri și/sau servicii.

            Pentru a putea fi utilizata cu maximă eficientă, proprietatea intelectuală trebuie să fie
parte integrantă a planului strategic de dezvoltare a unei țări sau a strategiei comerciale a
unei firme, iar drepturile de proprietate intelectuală să fie încadrate în strategiile de produs.
Factorii de decizie trebuie să țînă cont de particularitățile și de nevoile specifice ale
sistemului național de inovare întrucât creșterea volumului de cunoștințe tehnologice este
fundamentală pentru îmbunătățirea performanțelor economice.

            Societatea celui de-al treilea mileniu dispune de angajați care sunt valoroși datorită
cunoștințelor lor. În multe dintre companii, valoarea nu constă în activele tangibile, ci în cele
intangibile. Capitalul intelectual este termenul atribuit activelor intangibile combinate care
permit companiei să funcționeze eficient.

   Componentele capitalului intelectual sunt:

       Activele de piață – sunt cele care derivă dintr-o relație benefică a organizației cu piața și
cu clienții. Activele de piață reflectă potențialul unei organizații datorat unor active
intangibile legate de piață. Exemplele pot include: clienții și gradul lor de loialitate,
canalele de distribuție, diferite contracte și acorduri etc.

       Activele bazate pe proprietatea intelectuală – includ know-how-ul, secretele de

comercializare, copyright-ul, brevetele sau alte drepturi. Proprietatea intelectuală
reprezintă mecanismul legal de protecție a mai multor active ale organizațiilor.

       Activele centrate pe resursele umane – se referă la abilitatea și creativitatea manifestate

în rezolvarea problemelor, precum și la calitățile de lider, antreprenor și manager pe care
le dețin angajații unei organizații. Individul nu este abilitat să desfășoare doar o anumită
activitate, ci dimpotrivă el trebuie să dovedească o persoană dinamică care poate
desfășura o varietate de activități de-a lungul timpului. Pe măsură ce devin mai
competenți în activitatea pe care o desfășoară oamenii învață tot mai mult și ca atare
devin tot mai valoroși.

       Activele specifice infrastructurii – au în vedere acele tehnologii, metode și procese care îi

permit unei organizații să funcționeze eficient pe termen lung. Exemplele includ: cultura

5
 organizației, metodele de management, structura financiară, bazele de date și
informațiile despre piață sau despre clienți, sistemele de comunicare precum e-mail-ul și
sistemele moderne de teleconferință.

            În urmă cu o sută de ani munca era relativ ieftină. În cel de-al treilea mileniu munca
încetează să mai fie ieftină. Pe măsură ce forța de muncă devine tot mai “globală”, angajații
și angajatorii de valoare investesc tot mai mult în ei înșiși. Acest fapt poate contribui la
protecția și la sporirea nucleului competențelor. Educația este un factor strategic al
dezvoltării pe termen lung și are ca scop modelarea multidimensională și anticipativă a
factorului uman. Aceasta duce direct la o „societate a cunoașterii” și implică noi pași în
politica educațională. Cunoașterea înseamnă putere și profitabilitate.

            Fiecare țară, companie și individ depinde din ce în ce mai mult de cunoaștere –
brevete, abilități, tehnologii, informații despre clienți. Chiar și Papa Ioan Paul al-II lea a
recunoscut importanta crescândă a cunoașterii în “Centesimus Annus”, scriind: ”Dacă acum
ceva timp, factorul decisiv de producție era pământul, iar mai târziu capitalul, astăzi factorul
decisiv este chiar omul, omul și cunoașterea sa.”

            Extinderea capitalului intelectual se poate realiza dacă inovația și creativitatea sunt
prezente într-o organizație. Se manifestă chiar sentimentul de succes și se resimte nevoia
unor permanente mutații și schimbări.

  3.2.Beneficiile private ale investiției în educație

            Pentru ca managerii să aprecieze angajații la justa lor valoare este necesar ca și aceștia
să aibă o educație adecvată. Nivelul de educație al unei persoane afectează nivelul
câștigurilor sale, între acestea existând o relație de proporționalitate directă. Cu cât
persoanele au studii mai aprofundate, cu atât ele sunt mai bine pregătite să absoarbă
informația nouă și să se familiarizeze cu noile tehnologii, astfel câștigurile lor fiind
considerabil mărite.

            Educația pe care o persoană o primește are puternice implicății și asupra locului de
muncă unde aceasta lucrează. În cartea sa, ”Studii ale Capitalului Uman”, Jacob
Mincer precizează: “angajații educați au cel puțin două avantaje față de cei mai puțin
educați, printre care: salarii mai mari și o stabilitate mult mai mare la locul de muncă.”

            Un alt aspect care trebuie menționat și care este strâns relaționat cu educația este
reprezentat de calitatea vieții personale. Cei cu un nivel mai înalt de educație tind să aibă o
sănătate mult mai bună decât cei cu un nivel mai scăzut, ei făcând o investiție în ei înșiși,
investiție pe care o protejează luându-și măsuri preventive.

6
            3.3. Beneficiile publice ale investiției în educație.

            Economiștii au fost interesați de creșterea economică din momentul în care Adam

Smith a elaborat studiul sau asupra bogăției națiunilor.

            Contribuția educației la creșterea economică se produce prin două mecanisme.

Primul, și cel mai cunoscut, este prin crearea de noi cunoștințe, cunoscut și sub numele de
”creșterea Schumpeteriana”. Indivizii mult mai bine educați vor deveni mai târziu oameni de
știință și investitori care vor lucra pentru a contribui la mărirea stocului de inteligență umană
prin dezvoltarea a noi procese și tehnologii. Astfel se ajunge la cel de-al doilea mecanism prin
care educația afectează creșterea economică, și anume prin transmiterea de cunoștințe și
informații. Școlile asigura nivelul de educație necesar pentru a putea înțelege informația
nouă și la acest capitol România este printre țările fruntașe. Creșterea nivelului educațional a
facilitat foarte mult procesul de inovare ce a avut loc în cadrul industirei computerelor, de
exemplu, dar dacă nu ar fi existat școlile care să învețe elevii și studenții cum să folosească
aceste noi aplicații, efectul inovației ar fi fost cu mult redus.

   Educația transformă oamenii, aceștia devenind cetățeni, mame, tati, copii mai buni. În
lucrarea sa “Capitalism și Libertate”, scrisă în 1962, Laureatul la Premiul Nobel Milton
Friedman descrie câteva dintre efectele asociate cu educația: ”O societate stabilă și
democratică nu poate există fără un grad minim de știință de carte și de cunoaștere din
partea cetățenilor și fără acceptarea unui set comun de valori. Educația poate contribui la
amandouă.”

4. Economia cunoașterii și avantajul competitiv

            Implicațiile globalizării asupra lumii afacerilor fac necesară redefinirea conceptelor și
modelelor economice.

            Accentul se mută asupra organizațiilor flexibile și suficient de agile care au nevoie de
specialiști care să lucreze împreună în echipe. Astfel de echipe sunt denumite sugestiv echipe
mulți-funcționale. Se întră astfel din lumea specializării înguste, în cea a echipelor și, în
special, în cea a echipelor inter-funcționale care pun în evidență nu numai calitatea
produsului, ci și calitatea decidenților din lumea afacerilor. Echipele inter- și mulți-
funcționale sunt alcătuite din membrii care posedă diferite seturi de calificări și competențe.
Acest fapt este plin de semnificații în noua economie și în societatea cunoașterii. Această
este o nouă provocare pe care România trebuie să o accepte, o condiție pe care trebuie să o
satisfacă în procesul ei de tranziție spre o economie a cunoașterii. Echipele de lucru fac
necesare și alte structuri organizaționale decât structurile piramidale specifice organizării
tradiționale bazate pe ierarhii și pe diviziunea muncii. O structura orizontală facilitează
organizarea muncii în jurul proceselor de producție care reunesc nevoile clienților și nu în
jurul funcțiilor și sarcinilor care trebuie îndeplinite. Traseele de carieră ii favorizează pe cei
care pot practica mai mule profesii și care dovedesc calități reale pentru a lucra în grup și
pentru a se perfecționa permanent. Remodelarea și reconfigurarea noii lumi a afacerilor are

7
un impact considerabil asupra unora dintre conceptele și modelele economice cheie, ceea ce
presupune:

       Introducerea echipelor mulți- și inter-funcționale;

       Adoptarea structurilor orizontale și înlăturarea ierarhiilor;

       Procesele de re-inginerie.

            Accentul s-a mutat dinspre organizarea muncii, ca factor tradițional de producție, pe
baza diviziunii muncii spre organizarea oamnilor în echipe și spre identificarea și dezvoltarea
managementului carierei și competențelor. Experiența a evidențiat că echipele performanțe
dinamice pot fi mai eficiente într-un mediu dominat de schimbare decât o pot face marile
organizații în mod individual sau persoanele singulare.

            Noua economie trebuie să ia în considerare o astfel de abordare și să încorporeze

aceste noi concepte în cadrul disciplinei științei economice. Multe dintre organizațiile
moderne, performanțe se transformă și nu mai sunt interesate exclusiv de maximizarea
profiturilor, ci urmăresc în special menținerea lor în zona afacerilor, în competiție efectivă cu
alte organizații performanțe. Unele organizații s-au transformat și au eliminat structurile
formale, în special structurile de tip piramidal. Personalul unor astfel de organizații nu mai
este interesat să aibă slujba care să se desfășoare formal la același birou; astfel de persoane
deservesc simultan mai multe locuri de muncă; nu se mai pune atâta accent pe specificarile
tradiționale ale sarcinilor unui anumit loc de muncă sau pe un orar rigid, cu respectarea fixă a
anumitor ore.

            Organizațiile competitive consideră că persoanele devin mult mai interesate de

activitățile care le provoacă să își manifeste creativitatea și inventivitatea și care le aduc
satisfacții; astfel de persoane dovedesc mai puțîn interes pentru un anumit status socio-
profesional formal sau pentru deținerea unor anumite titluri cu rezonanță socială.

            Convergența economică și tehnologică generată de globalizare schimbă și va continuă

să schimbe manieră în care se creează avuția atât la nivel natioanl, cât și la nivel
transnațional. Pentru a facilita difuzarea efectivă a cunoștințelor și inovațiilor se dezvoltă tot
mai mult o importantă structura informatică. Amplificarea convergenței va avea un
semnificativ impact asupra bazelor economice ale tuturor țărilor implicate în și/sau afectate
de procesul globalizării. Globalizarea modifică sensibil maniera în care se derulează afacerile
și accelerează difuzarea “know-how”-ului și a inovației.

            Din această perspectiva organizațiile trebuie să devină tot mai competitive. Acest fapt
face imperios necesară reformularea principiului avantajului comparativ prin apelarea la
conceptul mult mai sugestiv în contextul noii economii și al societății cunoașterii, acela al
avantajului competitiv.

8
            Principalii factori care permit României să devină inovatoare au în vedere:

       Investitiile consistente ca ordin de mărime în educație în general și în educația

de nivel superior, în special;

       O bază informațională și tehnologică de calitate;

       Nivele înalte ale cheltuielilior guvernamentale aferente cercetării și

dezvoltării;

       Legi eficiente de protecție a proprietății intelectuale care să susțină

activitatea de cercetare-dezvoltare.

5. Concluzii

            Cunoașterea s-a redefinit, în ultimii ani, ca un factor de producție. Aceasta prezintă

avantajul esențial că nu este o resursă limitată și contibuie la inovare, la apariția de idei și
produse noi, care în final conduc la creșterea productivității muncii. Se consideră că o țară
are o economie bazată pe cunoaștere atunci când este capabilă să o genereze continuu, să o
utilizeze în scopul creșterii calității vieții și să o capitalizeze. România s-a angajat într-un
proces de transformare a economiei naționale prin utilizarea cunoașterii și a noilor tehnologii
în procesul de modernizare a diferitelor sectoare economice.

În civilizația globală noile economii care se bazează pe inovații au drept componentă

prioritară dezvoltarea tehnologică care conduce la un nivel înalt de competitivitate și la
dezvoltarea umană. Progresul tehnologic este esențial pentru progresul uman. Inovatiiile
digitale, genetice, moleculare deschid noi perspective și “sparg frontierele” legate de modul
în care oamenii pot utiliza tehnologiile pentru a extinde cunoașterea, stimulând creșterea și
dezvoltarea. Noile tehnologii sunt difuzate, atât între diferite țări, cât și în interiorul acestora.

Societatea cunoașterii în general și economia cunoașterii în special conduce, în opinia unor

autori, chiar la modificarea regulilor specifice dezvoltării economice în mod tradițional:

O societate bazată pe diversitate culturală trebuie de aceea să investească predilect în

educație, în ocrotirea sănătății și în alte programe cu caracter social. Principiul cheie care
trebuie să guverneze în societățile moderne politcile de investiții, private sau publice, ar
trebui să fie cel care să permită și să favorizeze o învestire predilectă în capitalul uman și în
cel social. Acest principiu poate fi aplicat și legat de sistmele de asigurare a bunăstării și
calității vieții precum și în cazul altor aspecte ale dezvoltării social-economice.

9
            Cunoașterea este un instrument extrem de puternic și trebuie tratat ca atare cu
respect, care de multe ori dispare înghițit în dorința avidă de a avea din ce în ce mai multă
informație.

            Cunoașterea se autoconstruiește, deoarece orice nouă creație se bazează pe o alta

mai veche sau din alt domeniu, lărgind astfel continuu orizontul creșterii economice. Ceea ce
societatea modernă trebuie să soluționeze este dependența acestuia de un factor de
producție tradițional și anume factorul uman abordat prin dublă prisma a sănătății și
instruirii. Rolul sistemului educațional, din ce în ce mai performant, mai complex, mai
ofertant devine esențial în încercarea statelor de a-și asigura premizele unei dezvoltări reale
și durabile.

10
Bibliografie

Constantin Enachescu “Socrate – Descoperirea omului si cunoasterea de sine”,

Casa Editoriala Odeon, 1994

Georgeta Dan-Spinoiu “Cunoasterea de sine si succesul”, Ed. Albatros, 1990

=====
Annie Brooking - “Intellectual Capital, core assset for the third millenium”,
International Thomson Business Press, 1998

J.Stephen Holoviak - “Managing Human Productivity-People are your best investment”

Sipkoff, Susan Stone

Thomas Stewart - “Intellectual Capital: The New Wealth of Organizations”

Nicholas Brealey Publishing Limited, 1998
=====
www.wikipedia.com

11